Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





loading...
















































MACROECONOMIE

economie


MACROECONOMIE

Problematica macroeconomiei

            stiinta economica studiaza fenomenele si procesele economice la nivele diferite (micro, macro si mondoeconomic).

            Macroeconomia are ca obiect de studiu evidentierea si definirea trasaturilor economiei nationale si a mecanismului ei de functionare. Economia nationala reprezinta veriga de baza a economiei mondiale. stiut fiind ca populatia globului este grupata în aproape 200 de tari si teritorii independente, cunoasterea desfasurarii vietii economice la nivel macroeconomic se impune ca o necesitate stringenta.

5.1. Obiectivele macroeconomice si caile lor de înfaptuire

A) Obiective macroeconomice

1. Productia reprezinta cel mai important obiectiv urmarit & 19519s1822t #351;i examinat de catre macroeconomie. Având în vedere faptul ca economia este un sistem cibernetic, în lucrarile de specialitate termenul "output" este cel care defineste productia. Interesul deosebit acordat studierii productiei este motivat. Puterea economica a unei tari, nivelul de trai al membrilor ei, locul si rolul economiei nationale în structura economiei mondiale etc. sunt determinate  cu precadere de volumul, calitatea si structura bunurilor si serviciilor create în cadrul ei.

2. Gradul de ocupare a fortei de munca este un indicator urmarit în tarile cu economie de piata, deoarece somajul este un fenomen permanent al vietii economice contemporane. Reducerea somajului, prin fixarea ratei somajului la un nivel cât mai scazut posibil, prin masuri de stimulare a productiei si prin crearea în acest fel a noi locuri de munca, constituie o preocupare constanta a macroeconomiei.

3. Stabilirea nivelului preturilor este un alt obiectiv macroeconomic. Într-o economie de piata preturile se stabilesc în functie de cerere si oferta ceea ce le imprima o mobilitate accentuata care se poate transforma într-o inflatie nedorita. Stoparea fenomenului inflationist se afla permanent în atentia guvernelor.

            4. Activitatea economica pe plan extern ca obiectiv de politica macroeconomica are în vedere raportul dintre exportul si importul unei tari, creditele si împrumuturile internationale, cooperarea cu alte state, stabilirea cursului valutar etc.

            B) Caile si mijloacele de care dispune un guvern în procesul de influentare a fenomenelor si proceselor economice la nivelul economiei nationale sunt urmatoarele:

1. Politica bugetara reprezinta unul din instrumentele cele mai eficiente de influentare a vietii economice. Cheltuielile bugetare se efectueaza cu scopul de a procura bunuri publice si servicii, prin intermediul lor putându-se stimula sau frâna dezvoltarea economiei nationale. Veniturile bugetului au la baza impozitele încasate de catre stat de la firmele de afaceri si populatie.

            2. Politica monetara este un instrument eficace în mâinile statului. Prin intermediul ei se poate dirija cantitatea de bani aflata în circulatie, se poate stimula sau stopa activitatea de investitii, evolutia productiei etc.

            3. Politica în domeniul veniturilor are în vedere relatia dintre nivelul preturilor si salariilor. O crestere necontrolata a preturilor va atrage dupa sine necesitatea majorarii salariilor. Cresterea nefondata a salariilor (nesustinuta de cresterea productivitatii muncii) va provoca un proces inflationist.

            4. Politica economica externa vizeaza activitatea de comert exterior a unei tari, stabilirea cursului valutar, a taxelor vamale, a subventiilor etc.

            Se poate constata asadar ca politica macroeconomica dispune de un bogat arsenal de instrumente de influentare a proceselor economice în cadrul economiei nationale. Ea trebuie sa gaseasca varianta optima a combinarii acestor instrumente pentru a atinge scopul urmarit. Daca, de exemplu, telul este reducerea ratei inflatiei se pot aborda doua cai. Una din ele este cresterea somajului, factor antiinflationist. Cea de-a doua cale ar fi stoparea cresterii salariilor si preturilor. Dupa cum se vede ,în ambele cazuri vor fi lezate interesele imediate ale consumatorului.


5.2. Indicatorii de baza ai macroeconomiei

            Indicatorul economic este expresia numerica cu ajutorul careia se caracterizeaza cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compozitiei, structurii, schimbarii în timp, al legaturii reciproce cu alte fenomene etc. Indicatorul economic se exprima în marime absoluta, relativa sau medie si da informatii despre nivelul, dinamica si structura fenomenelor analizate precum si despre factorii care au influentat evolutia lor.

            Se practica doua sisteme ale indicatorilor economici: "Sistemul conturilor nationale" (SCN) si "Sistemul productiei materiale" (SPM). SCN este utilizat de catre organismele economice ale ONU, de catre majoritatea tarilor lumii. În cadrul acestui sistem exista patru conturi: de productie, de consum, de acumulare si de schimburi cu strainatatea. Ansamblul economiei nationale este prezentat într-o matrice generala construita pe baza unor matrici simplificate ce corespund celor patru conturi nationale. Informatiile furnizate prin SCN stau la baza calcularii indicatorilor sintetici.

            SPM este specific fostelor tari socialiste cu economie centralizata, planificata. Acest sistem pune pe prim plan fluxurile materiale din economie si acorda o atentie redusa informatiilor privind fluxurile financiare.

            În tara noastra se fac demersuri pentru introducerea sistemului conturilor nationale (SCN).

            Principalii indicatori folositi în macroeconomie sunt: produsul national brut (PNB), produsul national net (PNN), produsul intern brut (PIB), produsul intern net (PIN), productia bruta (PB), bunastarea economica neta (BEN), productia potentiala (PP).

            Produsul National Brut (PNB) este cel mai important indicator având urmatorul continut: 1) bunurile de consum si serviciile procurate de gospodariile casnice (C), 2) bunurile de investitii achizitionate de firmele de afaceri (I), 3) bunurile si serviciile procurate cu ajutorul cheltuielilor guvernamentale (G), 4) soldul operatiunilor de comert exterior (X). (Echivalentul în limba engleza este: Gross National Product - GNP).

            Produsul National Net (PNN) se obtine scazând din PNB amortizarile. (În limba engleza: Net National Product - NNP).

             Produsul Intern Brut (PIB) nu ia în calcul soldul operatiunilor de comert exterior. În cazul multor tari nu exista nici o deosebire cantitativa importanta între PNB si PIB, deci se poate folosi oricare dintre acesti indicatori. (În limba engleza: Gross Domestic Product - GDP).

            Produsul intern Net (PIN) se obtine scazând amortizarile din PIB. (În limba engleza: Net Domestic Product - NDP).

De precizat ca produsul intern se refera la productia obtinuta de toti agentii economici din interiorul unei tari, indicatorul agregat (macroeconomic) fiind produsul intern brut (PIB) sau produsul intern net (PIN). Produsul national se refera la activitatea economica a agentilor economici  nationali si straini care au un centru de interes pe teritoriul tarii respective. În acest caz se opereaza cu indicatorii macroeconomici produsul national brut (PNB) si produsul national net (PNN).

            Rezulta relatiile :

            PNB = PIB + VABN  - VABS

            VABN - VABS = SVABT,  deci,

            PNB = PIB +/-  SVABT

În relatiile de mai sus VABN este valoarea adaugata bruta obtinuta de agentii economici nationali pentru activitatea economica defasurata în strainatate. VABS este valoarea adaugata bruta obtinuta de agentii economici straini pentru activitatea economica desfasurata în tara. SVABT este soldul valorii adaugate brute obtinut în cadrul relatiilor cu terte tari. Daca se elimina amortizarea, valorile respective devin nete :

            PNN = PIN + VANN - VANS

            VANN - VANS =  SVANT

            PNN = PIN +/- SVANT

            Productia bruta (PB). Spre deosebire de indicatorii de mai sus, care cuprind numai bunurile finale, productia bruta (PB) le include si pe cele intermediare (materii prime, semifabricate etc.) (În limba engleza: Gross Output - GO).

            Bunastarea economica neta (BEN) este un indicator în curs de perfectionare. Punctul de pornire în calculul lui îl constituie PNB la care se adauga sau se scad o serie de elemente. Dintre elementele care se adauga marimii PNB amintim: activitatea utila depusa în cadrul gopodariilor casnice, munca subterana ilegala, prestatiile impuse de hoby-urile indivizilor etc., dar care au o influenta pozitiva asupra bunastarii omului. Din PNB se scad activitatile care diminueaza bunastarea omului precum: poluarea mediului, productia de armament, comertul cu droguri etc. Dificultatile economistilor constau în a cuantifica corect aceste aspecte. (În limba engleza: Net Economic Welfare - NEW).

            Un indicator fara de care este imposibil sa întelegem mecanismul de functionare a economiei de piata este Productia Potentiala (PP). Ea reprezinta un anumit nivel al PNB, creat în conditiile existentei unei rate a somajului la nivelul ratei naturale. Rata naturala a somajului exista în toate tarile cu economie de piata. Productia corespunzatoare unei rate a somajului sub cea naturala se afla la un nivel ridicat deoarece si gradul de ocupare a fortei de munca este ridicat. O astfel de conjunctura însa favorizeaza cresterea preturilor, ducând la inflatie. Deci, scaderea ratei somajului sub nivelul ratei naturale, declanseaza inflatia. O rata a somajului peste cea naturala este menita sa reduca din intensitatea inflatiei. Productia corespunzatoare unei astfel de rate este însa scazuta, existând capacitati neutilizate, multe unitati de productie închizându-si portile.

            Se impune precizarea ca productia potentiala nu este productia maxima posibila pe care o economie este în stare sa o produca, ci este productia cea mai mare care se poate obtine în conditii normale, fara inflatie.

             Diferenta între productia potentiala si cea reala poarta numele de gol de productie. Ea reprezinta acea cantitate de bunuri si servicii ce se pierde din cauza ca economia nu se gaseste la nivelul sau potential.

Cea mai raspândita forma de exprimare a indicatorilor economici este cea valorica. Indicatorii economici se calculeaza în expresie baneasca, valorica. În functie de preturile practicate în calculul lui, produsul national brut (PNB) poate fi: PNB nominal (la baza calculului se gasesc preturile curente) si PNB real (în calcul sunt folosite preturile constante, comparabile, adica preturile curente sunt convertite în preturile unui an luat ca baza, eliminându-se astfel influenta modificarii preturilor asupra marimii PNB). Inflatia modifica în permanenta în sus si în jos nivelul general al preturilor.

            Pentru a contracara efectul schimbarii preturilor asupra masurarii productiei, se apeleaza la serviciile indicatorului "deflatorul PNB" care se calculeaza ca un raport între PNB nominal si PNB real:

            Rolul acestui indicator îl vom sublinia apelând la un exemplu concret din economia SUA în anii Marii Crize economice din 1929-1933.

Tabelul 5.2.

PNB real - schema de calcul

Anul

PNB nominal (în preturi curente, mld. $)

Indicele preturilor (PNB-defl.)

PNB real (în preturi 1929, mld. $)

(1)

(2)

(3)=((1):(2)×100)

1929

103

100

(103:100)×100=103

1933

56

77

  (56: 77)×100= 73

            În acest interval productia SUA a înregistrat o diminuare substantiala simultan cu o accentuata scadere a preturilor. Apelând la ajutorul deflatorului PNB constatam ca în realitate PNB al anului 1933 nu a scazut la jumatatea celui din 1929 (56 miliarde dolari), ci a reprezentat 7/10 din PNB al anului 1929 (73 miliarde dolari).

            PNB este un indicator de baza în exprimarea volumului bunurilor create si a serviciilor realizate în cadrul economiei nationale. El constituie punct de pornire în calculul multor indicatori.

                     5.2.1 Produsul National Brut

            Produsul National Brut (PNB) este, conform Dictionarului de economie politica, indicatorul complex, agregat ce masoara în expresie baneasca activitatea economica a unitatilor economice institutionale apartinând unei tari, desfasurata în decursul unei perioade, de regula într-un an, din care s-a dedus consumul intermediar. Se numeste brut pentru ca include valoarea amortizarii sau consumul capitalului fix.

            În cadrul sistemului conturilor nationale (SNC) exista doua modalitati de masurare a PNB: 1) suma a valorii bunurilor finale si a serviciilor, 2) suma a veniturilor compuse din salarii, dobânzi, dividende, profituri etc. Indiferent de maniera de calcul abordata rezultatul este acelasi. De exemplu, un frizer "vinde" zece tunsuri a 100 lei fiecare. Deci el contribuie la crearea PNB cu 1000 lei. În acelasi timp veniturile frizerului   s-au ridicat tot la 1000 de lei primiti sub forma salariului.

            Se cuvine sa accentuam ca PNB cuprinde numai bunurile de consum si serviciile finale (C). În cadrul procesului de productie un bun poate îmbraca urmatoarele trei forme: 1) materie prima, 2) semifabricat si  3) produs finit. Doar bunurile care îmbraca aceasta ultima forma vor fi cuprinse în calculul PNB.

            O alta trasatura importanta a indicatorului PNB consta în aceea ca el se calculeaza ca suma a "valorilor adaugate" din fazele succesive ale procesului de productie. Un exemplu concret va fi menit sa lamureasca acest concept. Presupunând ca vom produce pâine vom avea în vedere toate fazele necesare obtinerii produsului finit: grâu, faina, aluat, pâine.

Tabelul nr. 5.2.1. Schema de calcul, pentru 1 kg de pâine (în centi)

Etapele productiei

Încasarile în urma vînzarii

Costul materialelor si bunurilor intermediare

Valoarea adaugata (salar, profit etc.)

(1)

(2)

(3)=(1)-(2)

grâu

25

0

25

faina

35

25

10

aluat

50

35

15

pâine

70

50


20

Total

180

110

70

            Din tabelul de mai sus rezulta ca valoarea produsului final - pâinea livrata - este de 70 centi, suma care va fi cuprinsa în PNB. Totodata, se poate observa ca suma valorilor adaugate este, de asemenea, 70 centi. Astfel este exclusa posibilitatea ca aceeasi valoare sa fie luata de mai multe ori în calcul.

            Un alt element component al PNB, alaturi de bunurile de consum (C), îl constituie bunurile de investitii procurate de catre firme (I). Notiunea de investitie presupune constituirea de capitaluri fizice, reale, în vederea obtinerii unui spor de bunuri materiale. În sens mai larg, se definesc cu acest termen si operatiunile legate de cumpararea hârtiilor de valoare sau cele vizând depunerile de bani la o banca.

            PNB cuprinde investitiile brute, iar PNN pe cele nete. Investitiile brute vizeaza atât înlocuirea capitalurilor consumate,uzate (masini, cladiri, instalatii etc.) cu altele noi, cât si obtinerea unui plus de productie fata de nivelul precedent. Acest plus se concretizeaza, de asemenea, în cladiri, instalatii, masini etc., apar deci noi capitaluri fixe. Scazând din investitiile brute valoarea capitalurilor consumate pentru înlocuirea celor uzate se obtine valoarea investitiilor nete.

            Dificultatile din practica economica, de a elimina capitalul consumat ce trebuie înlocuit cu noile capitaluri fizice, au dus la utilizarea mai frecventa a indicatorului PNB în comparatie cu PNN.

            Un alt element component al structurii PNB îl formeaza cheltuielile guvernamentale (G). În aceasta categorie de cheltuieli se cuprind atât salariile angajatilor din sectorul de stat cât si cele facute pentru procurarea, din sectorul privat, a bunurilor necesare bunei desfasurari a activitatii guvernamentale (masini de scris, avioane, drumuri etc.).

            Se cuvine sa subliniem ca în calculul PNB nu intra "platile de transfer", varietate a cheltuielilor guvernamentale. Acestea se acorda de catre guvern, fara echivalent, persoanelor care dintr-un motiv sau altul nu presteaza o activitate utila. Platile de transfer îmbraca forma ajutorului de somaj, asigurarilor sociale platite pensionarilor, handicapatilor, nevazatorilor, veteranilor de razboi etc.

            Soldul operatiunilor de comert exterior (X) este un alt element al PNB. Daca exportul depaseste importul, vorbim de un sold pozitiv care se adauga valorii PNB. Acest sold se înregistreaza la capitolul "investitii în strainatate" si poarta numele de export net. În acest caz se include în cuantumul elementului I din structura PNB. Deci expresia de calcul a PNB devine: PNB = C + I + G +/- X, unde:

            C = cheltuielile de consum, platile efectuate pentru procurarea bunurilor de consum si a serviciilor de catre consumatori;

            I = investitii, plati efectuate de catre firmele de afaceri pentru procurarea bunurilor de investitii;

            G = cheltuieli guvernamentale, plati efectuate de catre guvern;

            X = soldul operatiunilor de comert exterior.

5.3.  Indicatori ai strategiilor economice internationale

            Pentru elaborarea unor strategii economice internationale se utilizeaza diversi indicatori. Cei mai semnificativi sunt cei folositi de Uniunea Europeana, de organisme economico-financiare internationale ((F.M.I.), Banca Mondiala si altele), precum si de catre Organizatia Natiunilor Unite.

            Uniunea Europeana utilizeaza, în scopul armonizarii activitatii tarilor membre, în privinta raporturilor dintre ele sau dintre comunitate si alte tari, indicatorii standardizati ai contabilitatii nationale, precum si indicatori derivati din acestia, îndeosebi în legatura cu preturile si cu ratele de schimb.

            Organismele economico-financiare internationale (FMI si Banca Mondiala) realizeaza consultari pentru stabilirea regulilor strategice de adoptat, folosind urmatorul sistem de 10 indicatori :

a)      indicatori instrumentali -  1. Rata dobânzii ; 2. Deficitul bugetar (ponderea în PIB)

b)      indicatori de pilotaj - 3. Soldul balantei comerciale ; 4. Rata cresterii masei monetare; 5. Rata de schimb (cursul valutar); 6. Rezerva valutara ; 7. Rata acumularii (economisirii)

c)      indicatori de obiective - 8. Cresterea economica (ritmul cresterii PIB si PIB/locuitor) ; 9. Rata inflatiei; 10. Rata somajului.

5.4. Oferta si cererea agregate

Macroeconomia abordata ca sistem cibernetic poate fi schematizata astfel:

Text Box:

Economia este pusa în miscare de mijloacele politicii economice si de catre factorii externi. Variabilele care rezulta la iesirea din cutia neagra, rezultat al combinarii variabilelor de intrare, sunt de fapt, obiectivele macroeconomiei. Deci în cadrul macroeconomiei actioneaza mai multe forte pe care le vom studia în continuare, cu ajutorul ofertei agregate (OA) si a cererii agregate (CA).

Oferta agregata reprezinta cantitatea de bunuri si servicii pe care agentii economici (gospodarii casnice, firme, guvern) sunt dispusi sa le produca si sa le vânda la diferite niveluri ale indicelui preturilor. Ea tinde spre productia potentiala. Daca preturile si costurile se gasesc la un nivel scazut, atunci firmele produc o cantitate mai mica de produse fata de productia potentiala. În ambele cazuri când productia nu se gaseste la nivelul productiei potentiale, apar fenomene negative, nedorite în viata economica. Oferta agregata este determinata de costurile de productie, care la rândul lor depind  de factori precum pretul materiilor prime, productivitatea muncii, modul de organizare a productiei, conditiile externe etc.

Cererea agregata reprezinta cantitatea de bunuri si servicii pe care agentii economici (gospodarii casnice, firme, guvern) le vor cumpara la nivele diferite ale indicelui preturilor.

În expresie valorica cererea agregata poate fi definita ca fiind volumul cheltuielilor agentilor economici pentru procurarea bunurilor si serviciilor necesare în conditiile unui anumit indice al preturilor.


           Curbele ofertei si cererii agregate apar în figura nr. 5.4.a. si reprezinta un aparat important care ajuta la întelegerea proceselor si fenomenelor economice cum sunt: nivelul real al productiei, gradul de folosire a fortei de munca, nivelul somajului, nivelul preturilor, rata inflatiei etc.

Simbolurile utilizate în literatura de specialitate pentru notiunile de "cerere" si "oferta" au urmatoarele semnificatii:

"c" - cererea individuala pentru produsul x,

"o" - oferta individuala pentru produsul x,

"C" - cererea de piata a unui bun oarecare (grâu, calculatoare etc.), suma cererilor individuale la acel bun,

"O" - oferta de piata pentru un bun oarecare, suma a ofertelor individuale pentru bunul respectiv,

"CA" - cererea agregata, suma a cererilor de pe piata pentru toate produsele. CA reprezinta totalul cheltuielilor pentru diferite niveluri ale preturilor, mentinând constanti ceilalti factori.

"OA" - oferta agregata, suma tuturor ofertelor firmelor de afaceri. Ea evidentiaza cât vor produce si vinde firmele la diferite niveluri ale preturilor, atunci când ceilalti factori sunt constanti.

Productia nationala si nivelul general al preturilor sunt determinate de intersectia curbelor cererii si ofertei agregate în punctul E. Acest echilibru apare la acel nivel general al preturilor pentru care firmele sunt dispuse sa produca si sa vânda bunuri pe care consumatorii si alti clienti sunt dispusi sa le cumpere.

În cazul simbolorilor "c", "o", "C" si "O" este vorba de o parte a întregului, ele fiind notiuni de microeconomie. Simbolurile "CA" si "OA" sunt proprii macroeconomiei, caracterizând economia nationala ca întreg.

Vom începe examinarea curbelor de oferta si cerere agregate cu o observatie metodologica: a nu se face confuzie între curbele OA si CA, pe de o parte, si curbele OO si CC, pe de alta parte. La baza curbelor OA si CA se gasesc procese macroeconomice, în timp ce la baza curbelor OO si CC se afla cauze microeconomice, ca de pilda, utilitatea marginala descrescatoare (în cazul curbei CC) si randamentul descrescator (în cazul curbei OO). Curba CA, care se deplaseaza în sus si în jos, semnalizeaza acele cantitati de bunuri si servicii pe acare agentii economici, (consumatorii gospodariilor casnice, firmele prticulare si guvernele) le vor cumpara la nivele diferite ale indicilor generali de preturi. Curba OA, care se deplaseaza de jos în sus, arata acea legatura care se stabileste între pretul cerut de firme si cantitate de bunuri create si vândute. Deci, odata cu cresterea productiei, firmele solicita preturi tot mai ridicate. La intersectia curbelor OA si CA se gaseste punctul de echilibru general al preturilor si al cantitatilor de bunuri si servicii agregate. În punctul E se gaseste produsul national brut real si indicele preturilor consumatorului  (IPC), care vor coexista într-o perioada oarecare. Din analiza curbei se observa ca la un nivel general al preturilor de 150 unitati monetare,  cheltuielile totale sunt de 3000 de miliarde de unitati monetare. Daca nivelul preturilor ar creste la 200 unitati monetare, cheltuielile totale s-ar micsora pâna la valoarea de 2300 unitati monetare. La pretul de 200 u.m. firmele vor dori sa vânda o cantitate mai mare de bunuri, în valoarea 3300 miliarde u.m.

Curba CA este descendenta, ceea ce înseamna ca odata cu scaderea nivelului general al preturilor descreste si volumul cheltuielilor destinate cumparaturilor. Cauza acestui fenomen se gaseste în cheltuielile destinate consumului din partea gospodariilor casnice. Daca preturile la obiectele de consum cunosc o scadere, atunci se vor cumpara cantitati mai mari din aceste produse, deci va creste puterea de cumparare reala. În acelasi timp, se poate constata ca averea în bani a consumatorilor (obligatiunile, conturile din banca, numerarul etc.) nu scade în masura în care are loc scaderea preturilor. Asadar, un nivel general mai scazut al preturilor va duce la un consum real mai mare si la un câstig tot mai mare. De aceea curba CA este descendenta.

Curba OA este verticala pe termen lung, iar pe termen scurt si mediu este crescatoare de la stânga spre dreapta, ca în reprezentarea din figura nr.  5.4.b.


            Curba OA pe termen scurt este relativ plata (daca intervalul de studiu nu depaseste un an). Alura curbei arata ca la un nivel mai ridicat al cererii agregate firmele sunt dispuse sa produca si sa vânda mai mult, odata cu cresterea productiei marind însa preturile.

            Când productia reala depaseste productia potentiala preturile vor cunoaste o crestere rapida, abrupta, viata economica devenind tot mai plina de dezechilibre.

            Pe termen scurt, odata cu cresterea cererii, firmele maresc atât productia agregata cât si preturile, deoarece , este avantjos ca în conditiile unor factori constanti (costurile, salariul fixat în contractele colective pe 2 sau pe 3 ani, chiria platita si cuprinsa în contract pe un timp determinat etc.) sa mareasca atât preturile cât si productia. Firmele vor profita deci de aceasta împrejurare cu scopul de a obtine un venit în plus.

            Curba OA pe termen lung îmbraca forma unei linii verticale, productia reala coincizând cu cea potentiala. Explicatia o gasim în faptul ca, cheltuielile se adapteaza noilor preturi. Firmele nu vor putea profita un timp îndelungat de nivelul fixat al salariilor în contractele de munca, deoarece lucratorii, observând cresterea preturilor, vor insista pentru marirea salariilor lor. Când toate cheltuielile se vor adapta noilor preturi, firmele producatoare vor lua în considerare acelasi raport între pret si cheltuieli ca si la început, deci nimic nu va mai stimula sporirea productiei.

            Motorul schimbarilor pe termen scurt este cererea agregata, în timp ce pe termen lung (10, 15 ani) productia reala este determinata de cea potentiala.

5.5. Ciclurile în economie

Evolutia vietii economice nu urmeaza o linie ascendenta, acest domeniu al vietii parcurgând în permanenta niste cicluri. Acestea sunt oscilatiile periodice ale productiei, stocurilor si consumului. Prezentarea grafica a unui ciclu cu fazele lui apare în figura 5.5.a.

Un ciclu economic (al afacerilor) este compus din urmatoarele faze: prosperitate, recesiune, depresiune, înviorare si ascensiune.

Faza de prosperitate reprezinta starea economiei în care toate activitatile (afacerile) opereaza la nivelul cel mai înalt înregistrat în perioada data.


Faza de recesiune se caracterizeaza prin declinul activitatilor economice, care antreneaza efecte negative si pe plan social, ajungându-se adesea la crize economico-sociale importante (falimente, sporirea somajului, cresterea îndatorarii, reducerea nivelului de trai si altele).

Faza de depresiune este starea în care toate activitatile economice au ajuns la cel mai scazut nivel din perioada data, manifestarile negative atingând un grad de saturatie, dincolo de care activitatile nu se mai pot replia, ci doar revigora.

Faza de înviorare si ascensiune consta în reluarea treptata a cresterii diverselor activitati economice, printr-un ansamblu de interconditionari, intrând astfel într-un proces de expansiune, de avânt (boom).

            Durata diferitelor faze si deci a ciclurilor economice nu este riguros delimitata, dupa cum este greu de facut o demarcatie precisa, în timp între recesiune si depresiune sau între ascensiune si prosperitate. Teoretic, se pot alege puncte de maxim (Peak) si de minim (Trough) între care au loc expansiuni (urcari) si contractii (coborâri ) ca în figura 5.5.b.

           


În practica însa, fenomenele sunt mult mai complexe: nu se opereaza cu evolutii liniare drepte (urcatoare si descrescatoare), ci prin curbe mai putin abrupte, având ele însele semnificatia de sinteze ale unor oscilatii mai mici, secventiale  figura 5.5.c si 55.d.


            Trendul reprezinta esenta dinamicii, linia principala de evolutie, caracterizata printr-o schimbare medie (crestere /descrestere) într-o perioada de timp. El reprezinta deci expresia concentrata, esentializata  a evolutiei.

           


            Studierea ciclului economic cu ajutorul observatiilor si analizelor statistice permite desprinderea unor concluzii importante cu privire la spirala evolutiei pe termen lung (reluarea unei faze pe o treapta superioara) a carei reprezentare grafica apare în figura nr. 5.5.e.

            O mare parte dintre elementele care intervin în evolutia economiei se situeaza la nivelul cel mai ridicat în faza de prosperitate, descresc în faza de recesiune, ajung la cel mai scazut nivel în faza de depresiune si cresc în faza de înviorare si ascensiune. În aceasta categorie de elemente intra: productia, populatia ocupata, veniturile, cererea de marfuri, profitul, solicitarea de credite, investitiile. Situatii particulare au preturile si costurile, modificarea patrimoniului de bunuri, rata dobânzii, cererea de înlocuire a echipamentelor precum si comportamentul agentilor economici.


            Dinamica pretului si costului, de-a lungul ciclului economic genereaza o relatie specifica între ele, si anume pretul reactioneaza mai înainte si mai repede decât costul la schimbarile din economie (figura nr. 5.5.f.).

Astfel, în perioada de prosperitate, pretul si costul se stabilizeaza la niveluri maxime convenabile (aducatoare de profit). În faza de recesiune, pretul începe sa scada, urmat fiind de cost, dar într-un ritm mai lent, ceea ce face ca profitul sa fie tot mai mic si sa se ajunga la pierderi, care ating maximul în faza de depresiune. Unele firme dau faliment, iar altele intra în alerta si îsi iau masuri de revigorare. Costul continua însa sa scada si dupa stabilizarea pretului la un nivel minim, creându-se astfel premisele micsorarii treptate a pierderilor si obtinerii de profituri în crestere. Costul scade datorita abundentei resurselor ce nu se pot vinde, precum si ca urmare a masurilor tehnico-organizatorice luate pentru micsorarea consumurilor specifice si a cheltuielilor comune de administratie.

            Modificarea patrimoniului (a inventarului de bunuri) reactioneaza în felul urmator : volumul sau ajunge la un nivel minim în faza de depresiune deoarece atunci cererea se satisface în tot mai mare masura din stocurile existente ; când patrimoniul ajunge la nivelul minim, cererile încep sa fie satisfacute tot mai mult prin productie, care se revigoreaza, iar patrimoniul se reface si se mentine la un nivel rezonabil.

            Rata dobânzii este, de asemenea, un indicator sensibil la modificarile din economie. Astfel, când sunt dificultati în economie, are loc diminuarea cererii de împrumuturi comerciale, ceea ce provoaca sporirea ofertei si a rezervelor bancare paralel cu scaderea ratei dobânzii. Ulterior, scaderea ratei dobânzii stimuleaza cererea de împrumuturi, inclusiv pentru investitii, ceea ce duce la revigorarea economiei; daca economia este în expansiune creste si mai mult cererea de împrumuturi, ceea ce antreneaza cresterea ratei dobânzii în folosul bancilor. Rezulta deci, ca rata dobânzii este nu numai o rezultanta, ci si o pârghie ce poate fi utilizata pentru impulsionarea dezvoltarii economiei.

            Cererea de înlocuire a echipamentelor (atât a celor din productie, cât si a celor de folosinta îndelungata în gospodariile populatiei) constituie un semnal si un stimulent important al revigorarii si dinamizarii productiei îndeosebi în ramurile care se bazeaza pe tehnologie avansata, având însa efecte benefice asupra întregii activitati economice : stimuleaza activitatea de investitii, favorizeaza ridicarea nivelului tehnic al produselor si al competitivitatii marfurilor în comertul exterior, contribuie la îmbunatatirea conditiilor de munca.

            Comportamentul agentilor economici influenteaza dinamica economica în mod pozitiv sau negativ. Astfel, variatiile ciclice sunt influentate de comportamentul favorabil sau retinut al cumparatorilor, ceea ce stimuleaza sau frâneaza cresterea productiei si, în genere, a afacerilor. Acest comportament este conditionat de starea psihica dominanta în masa de cumparatori, provocata, la rândul sau, de : modificari în statutul social (restructurarea populatiei pe trepte de venituri si de ocupatii); conjuncturi interne si/sau internationale (economice si politice) favorabile sau nefavorabile ; zvonuri si speculatii bursiere etc. Toate acestea pot induce variatii aleatoare în dinamica economiei cu o implicatie adesea mai mare decât a tuturor celorlalte variatii.

            Teoria economica cunoaste variate forme ale ciclurilor, de aceea clasificarea lor pe baza unor criterii prezinta interes stiintific.

  1. Dupa domeniul în care se desfasoara miscarea ciclica avem: cicluri de afaceri financiare, agrare, investitionale.
  2. O analiza pe termen lung conduce la constatarea ca, dupa intensitatea si durata lor, ciclurile economice pot fi de trei feluri : minore, majore si istorice. Ciclurile minore (Kitchin Cycles - dupa numele englezului Joseph Kitchin) sunt fluctuatii de intensitate moderata în care oscilatiile apar la intervale relativ mici, de 3-4 ani, fiind provocate de factori conjuncturali. Ciclurile majore (Jugular Cycles - dupa numele francezului Clement Jugular) sunt oscilatii ample de intensitate puternica si cu o periodicitate de circa 10 ani, fiind generate, în esenta, de durata medie a unei generatii de echipamente tehnologice. Ciclurile istorice (cunsocute si sub numele de cicluri lungi sau macrocicluri) sunt fluctuatii ce au loc la intervale de 50-60 de ani, reflectând trecerea economiei de la o etapa istorica la alta (de la energia cu aburi la energia electrica, de la mecanizare la automatizare, de la societatea industrializata la cea informationala etc.) În cadrul unui macrociclu se înscriu mai multe cicluri minore si majore, reflectând complexitatea dinamicii economice si sensul sau esentialmente ascendent.
  3. Dupa cauzele ciclurilor avem: cicluri de supraproductie si subproductie provocate periodic de neconcordanta dintre productie si consum (cererea solvabila); cicluri de politica economica provocate de masurile luate de catre guvern; cicluri monetare, când schimbarile în domeniul ofertei de bani influenteaza concordanta între cererea si oferta agregata; cicluri investitionale care au la baza trasaturile specifice ale investitiilor; cicluri determinate de factorii politici, când oscilatiile conjuncturale sunt legate de alegeri.

Dezvaluirea mecanismului ciclurilor prezinta un interes deosebit. .

Existenta ciclurilor în evolutia fenomenelor economice se explica prin deplasarea ofertei si cererii agregate.

Recesiunea este un declin economic. Dupa o parere unanim accepta-ta se poate vorbi de existenta recesiunii atunci când PNB real scade doua trimestre consecutiv.

Deplasarea curbei CA pe curba OA, care este relativ plata si neschimbata, duce la un nivel mai scazut al productiei (din Q în Q') si la un pret mai scazut (P'< P). Astfel creste golul dintre PNB real si productia potentiala Q*. Cazul recesiunii tipice este prezentat grafic în figura nr.5.5.g.

La punctul B, pentru o perioada scurta, economia se gaseste în pozitie de echilibru. Dar, din cauza reducerii cererii agregate (provocata de micsorarea cheltuielilor de investitii (I) si a celor guvernamentale (G) sau din cauza sporirii economiilor consumatorilor) curba CA se deplaseaza spre stânga. Punctul C devine noul punct de echilibru si productia se reduce de la Q la Q'.

În perioada de avânt economia cunoaste un proces invers fata de recesiune. Curba CA se va deplasa spre dreapta, iar productia se va apropia si apoi va depasi PNB potential. Preturile vor cunoaste o crestere. Asadar evolutia productiei are un caracter ciclic cunoscând perioade de largire si de restrângere, când golul dintre PNB efectiv si cel potential se adânceste sau se micsoreaza. Se constata si faptul ca în timpul recesiunii creste si rata somajului. Deci, exista o strânsa legatura între ciclurile în economie si nivelul somajului. Ea a fost descoperita de economistul american Arthur Okun (1929 - 1979), în literatura de specialitate fiind cunoscuta sub numele de "legea lui Okun". Potrivit acestei legi o modificare cu doua procente a PNB real fata de cel potential provoaca o schimbare de un procent în rata somajului. De pilda, daca PNB real scade fata de cel potential (100%) cu doua procente, adica la 98%, atunci rata somajului va creste cu 1% (de exemplu, de la 6% la 7%). Bresa de somaj, care arata ca devierea ratei somajului real de la rata somajului natural în procente, se gaseste într-un raport de 1 la 2 fata de golul de productie. Figura 5.5.h. înfatiseaza grafic acest aspect.


            Dupa parerea mai multor economisti ciclurile în economie sunt provocate de deplasarea cererii agregate, cauzata de reducerea cheltuielilor de consum, a celor destinate investitiilor precum si a celor guvernamentale. Sunt, de asemenea, economisti care considera ca în explicarea aparitiei recesiunii se pune un accent prea mare pe cererea agregata si se neglijeaza rolul ofertei agregate. De aceea, nu este întâmplatoare aparitia "scolii ofertei", curent contemporan al gândirii economic. Ea se distinge prin renuntarea la conceptele formulate de Keynes, prin faptul ca în explicarea recesiunii pune accentul pe oferta agregata si insista asupra reducerii masive a investitiilor.



loading...




Document Info


Accesari: 7108
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )