Pretul in economia de piata
Agentul economic urmareste ca prin politica de marketing in general, cea de pret, in special, pe care o promoveaza sa beneficieze de cat mai multe avantaje pe piata in vederea atingerii obiectivelor propuse, a extinderii si dominarii sale. Pentru aceasta, elaborarea strategiei de pret necesita adoptarea mai multor decizii de pret privind aria lui de manifestare, gradul de flexibilitate, dimensiunea sa, caracterul activ al pretului, corelarea nivelului sau cu alte preturi, etc.
In asemenea conditii, formarea preturilor cade sub incidenta unor factori endogeni, impusi de obiectivele firmei, dar si a unor elemente exogene, cum ar fi cadrul legislativ din domeniul preturilor. Cu alte cuvinte, raportul specific de piata dintre cerere si oferta se manifesta in contextul unor reglementari legale in domeniul preturilor, ceea ce confera acestora din urma un caracter concret, in timp si spatiu.
Supravegherea preturilor intr-o economie de piata este o cerinta impusa de necesitatea evitarii practicilor numite 'ilegale', cum ar fi cele care nu urmaresc promovarea concurentei intre firme, in scopul celei mai bune satisfaceri a intereselor cumparatorilor, persoane fizice sau juridice. De cele mai multe ori, reglementarile legale vizeaza interzicerea practicarii in anumite conditii a preturilor discriminatorii, sau a actiunii menite sa opreasca aparitia unui monopol, ingradind sau eliminand concurenta; astfel, protectia concurentei si a consumatorilor, concurenta loiala, practicile anticoncurentiale fac obiectul unor riguroase acte juridice
In Statele Unite ale Americii exista mai multe acte legislative care reglementeaza formarea preturilor:
· Sherman Antitrust Act (1890);
· Clayton Act (1914);
· Federal Trade Commission Act (1914);
· Robinson - Patman Act (1936);
· Wheeler - Lea Act(1938);
· Celler - Kefauver Act (1950).
Spre exemplu, in sectiunea 1 din actul Sherman se stipuleaza ca: 'Orice contract, combinatie sau conspiratie, in scopul restrangerii comertului este declarata a fi ilegala Orice persoana care se va angaja in orice combinatie sau conspiratie va fi considerata vinovata de crima si va fi pedepsita cu plata unei amenzi nu mai mare de un milion de dolari, in cazul unei societati comerciale, sau, in cazul unei persoane fizice de o suta de mii de dolari, sau prin privare de libertate pana la trei ani, sau prin ambele pedepse, la discretia Curtii.
De asemenea, importante prevederi cu privire la discriminarea prin pret sunt cuprinse in actul Robinson - Patman, in a carui a doua sectiune se mentioneaza ca: 'Este impotriva legii discriminarea de pret intre diferiti cumparatori de bunuri similare calitativ, atunci cand efectul unei asemenea discriminari se manifesta prin scaderea substantiala a concurentei sau prin tendinta de creare a unui monopol sau prin distrugerea sau prevenirea concurentei.' De aceea, preturile discriminatorii sunt acceptate in urmatoare patru situatii:
cand diferentele dintre preturi sunt justificate de diferentele dintre costurile de productie ale bunurilor realizate de diferiti producatori;
- cand preturile diferentiate nu afecteaza in nici un fel conditiile actuale sau potentiale ale concurentei;
- cand diferentele dintre preturi sunt rezultatul unei reduceri de buna credinta a unui nivel, in scopul adaptarii la preturile rivalilor;
- cand reducerile de pret sunt impuse de deteriorarea conditiilor de desfacere a produselor, cum ar fi in cazul marfurilor perisabile, demodate, sau al bunurilor destinate vanzarii la sfarsitul sezonului.
In Franta exista de asemenea, reglementari stricte in domeniul preturilor si al concurentei. Ordonanta din 30 iunie 1945 care acorda posibilitatea interventiei guvernamentale in domeniul preturilor in orice moment, a fost abrogata prin Hotararea din 1 decembrie 1986 al carui cadru de functionare a pietei s-a bazat pe instaurarea principiului libertatii generale a preturilor. Mai exact, de la sfarsitul anului 1986, preturile se formeaza in mod liber, prin jocul concurential al cererii si ofertei. Totusi, agentii economici functioneaza in conditiile unui cod concurential a carui respectare cade in sarcina Ministerului Economiei, Finantelor si Privatizarii si a unui organism specializat: 'Consiliul de Concurenta'. Acesta din urma beneficiaza de un statut care ii confera 'independenta, reprezentativitate si impartialitate
Consiliul de Concurenta din Franta este in masura sa aplice sanctiuni agentilor economici care prin actiunile lor se opun mecanismelor unei concurente sanatoase sau unui sistem de preturi reale. Concret, sunt interzise intelegerile dintre firme privind impartirea pietei, sau care urmaresc impiedicarea unei firme rivale sa practice nivelul de pret dorit, abuzul de pozitie dominanta sau abuzul fata de situatia de dependenta a unei firme, aplicandu-se amenzi pentru asemenea practici pana la un plafon de 500 000 franci si chiar sanctiuni penale, cu privare de libertate intre 6 luni si 4 ani. In acest context, sunt considerate ilegale, intre altele, refuzul de vanzare a unui bun sau serviciu catre un cumparator potential sau impunerea acestuia de conditii de vanzare discriminatorii, practicarea unor preturi anormal de scazute, in scopul unic de eliminare a unei concurente potentiale, vanzarea conditionata a unui produs sau aplicarea unor conditii tarifare discriminatorii, etc. In plus, Ordonanta din 1 decembrie 1986 se refera in Articolul 34 la preturile impuse in economia franceza, in sensul interzicerii 'impunerii unui intermediar sau revanzator a unui pret minim la revanzarea unui produs sau serviciu. In schimb, nu este interzisa recomandarea unui pret cu conditia caracterului sau pur indicativ, la un anumit nivel.'
In Romania, au fost adoptate numeroase hotarari de catre organismele autorizate in vederea reglementarii formarii preturilor interne in concordanta cu mecanismele unei economii de piata autentice.
Concret, un rol important in perioada tranzitiei in orientarea procesului de formare a preturilor a revenit Directiei de Reglementare si Administrare a Monopolurilor, din cadrul Ministerului Finantelor.
Iata cateva acte normative cu caracter general in domeniul preturilor si tarifelor:
1. H.G. nr. 1109/18 X 1990, cu privire la liberalizarea preturilor si masuri de protectie sociala, abrogata partial, din care raman valabile urmatoarele articole:
- Art. 20 (reglementarea preluata in esenta in H.G. nr. 1154 art. 4 si H.G. nr. 776/1991 art. 22);
- Art. 22, 23, 24, 25;
- Art. 26 (se regaseste in H.G. nr. 211/1991 art 8 si H.G. nr. 776/1991 art .25);
2. H.G. nr. 1355/28 XII 1990, pentru limitarea cresterii preturilor, abrogata in totalitate prin H.G. nr. 464/5 VII 1991;
3. H.G. nr. 239/29 III 1991, cu privire la etapa a doua de liberalizare a preturilor si tarifelor, abrogata in totalitate prin H.G. nr. 464/5 VII 1991;
4. H.G. nr. 464/5 VII 1991, cuprivire la reglementarea regimului preturilor, abrogata partial, din care raman valabile urmatoarele articole: 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 13, 14, 16, 21, 23;
5. H.G. nr. 776/13 XI 1991, cu privire la regimul de preturi si tarife, in conditiile unificarii cursurilor de schimb ale leului;
Multitudinea abrogarilor, completarilor si aparitiei de noi acte normative care s-a manifestat in domeniul preturilor dupa Revolutia din 1989 isi gaseste justificarea in imposibilitatea emiterii unei Hotarari atotcuprinzatoare care sa se dovedeasca valabila in conditiile concrete schimbatoare ale economiei romanesti. Aceasta inseamna, ca fiecare document a avut si are un caracter perfectibi, dinamismul economico-social contemporan si lipsa unei experiente sau teorii in problematica tranzitiei la economia de piata generand aparitia unor noi acte juridice, menite sa imbunatateasca cadrul legal anterior.
Astfel, autonomia decizionala a agentilor economici a fost recunoscuta inca de la inceput drept conditia fundamentala a trecerii la economia de piata, iar liberalizarea preturilor ca o masura absolut necesara pentru formarea acestora pe baza mecanismului pietei de marfuri, respectiv a actiunii conjugate a cererii si ofertei. Aceasta, deoarece pretul liber, indiferent de sfera de activitate la care se refera are un rol stimulativ asupra activitatii economice, formarea sa fiind eliberata de formalism, birocratie si centralism, iar nivelul sau poate fi in masura sa asigure realizarea unui profit corespunzator cerintelor dezvoltarii si stimularii agentilor economici, reflectand cheltuieli comparabile cu cele inregistrate pe plan mondial.
In economia romaneasca, liberalizarea preturilor a cunoscut mai multe etape.
Intr-o prima etapa, in baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale s-a elaborat H.G. 1109/1990 in scopul eliminarii abaterilor si distorsiunilor din sistemul de preturi existent la acea data, pentru sporirea preocuparilor agentilor economici in folosirea cu maxima eficienta a resurselor materiale, financiare si umane, pentru apropierea preturilor interne de nivelul preturilor externe, in special pentru materii prime si materiale la un curs de schimb cat mai real si pentru stimularea productiei de bunuri in scopul apropierii ofertei de cerere.
A doua etapa de liberalizare a preturilor si tarifelor este marcata de H.G. nr. 239/1991 care stabileste:
· masuri pentru prevenirea practicarii preturilor de specula sau monopol;
· indici maximi de modificare a preturilor cu ridicata fata de cele aprobate prin H.G. nr. 1355/1990;
· ca preturile cu ridicata si tarifele pentru produsele si serviciile din import destinate productiei si investitiei indiferent de forma de proprietate se formeaza pe baza preturilor externe in valuta exprimate in lei la cursul oficial + taxe vamale + ICM + comisionul societatii import-export;
· ca pentru produsele alimentare de baza din tara si import se stabilesc limite maxime de preturi de negociere a preturilor indiferent de forma de proprietate;
· ca pentru ingrasaminte chimice, antidaunatori, medicamente de uz uman se acorda subventii;
· ca preturile si tarifele raman nemodificate fata de 31 oct. 1990 la energie electrica, termica, chirii pentru locuinte, combustibil, abonamente pentru transport de calatori, produse ortopedice, diferentele de pret acoperindu-se temporar de la buget.
Procesul de liberalizare, aflat in continuare in desfasurare, este sprijinit de alte reglementari. Astfel, intr-o etapa ulterioara, H.G. nr. 412/1992 stabileste principii clare cu privire la modul de negociere a preturilor si tarifelor, in conditiile liberalizarii cursului de schimb al leului, stabilindu-se prin Art. 7 ca 'Preturile cu amanuntul pentru marfurile destinate populatiei se formeaza pe baza preturilor cu ridicata negociate potrivit prevederilor prezentei hotarari si a cotelor de adaos comercial sau de comision declarate si inregistrate de unitatea de desfacere. In cazul cotelor avizate de Ministerul Economiei si Finantelor si ministerul Comertului si Turismului sau de organele lor teritoriale, conform prevederilor art. 6 din Hotararea Guvernului nr. 776/1991, nu vor depasi aceste nivele.'
Procesul liberalizarii preturilor nu se incheie aici. Mai tarziu, H.G. nr. 206/1993 stabileste noi masuri, intre care (conform Art. 3) necesitatea de comunicare a intentiei de majorare a preturilor si tarifelor catre beneficiari cu cel putin 30 de zile inainte de aplicare si obligatia agentilor economici (Conform Art. 5), indiferent de forma de organizare si titularul dreptului de proprietate de a aduce la cunostinta beneficiarului si a populatiei:
- preturile si tarifele practicate;
- principalele caracteristici calitative si de confort ale produselor si serviciilor respective.
Astfel, ceea ce se remarca pana in prezent, in procesul formarii preturilor in economia romaneasca este ampla succesiune a actelor normative care completate, abrogate si inlocuite guverneaza pe diferite perioade mecanismul preturilor in etapa tranzitiei la economia de piata. Aceasta este explicabila in primul rand prin inexistenta unor principii universal valabile de coordonare a tuturor preturilor si in al doilea rand, prin partialitatea sau limitele reglementarilor adoptate, respectiv lipsa de experienta a factorilor de decizie in domeniul economic.
Totusi, daca in perioada 1990-1992 preturile au fost orientate pe suportul a numeroase Hotarari Generale, ulterior, respectiv in anii 1993-1994, se remarca o stabilitate mai mare a reglementarilor legale, in sensul mentinerii valabilitatii acestora o perioada mai mare, deci si o frecventa mai scazuta de aparitie a noi acte legislative.
In anii urmatori (1994-2001) reglementarile in domeniul concurentei si preturilor au continuat sa preocupe legiuitorii si agentii economici. Dar, pe fondul unei structuri legale constante, noile acte juridice au ambitionat agentii economici perseverenti. Acestia s-au invatat sa se adapteze la schimbarile de legislatie, iar consumatorii individuali au inteles ca este firesc sa gaseasca acelasi produs la preturi diferite.
|
