Rolul preturilor in economia contemporana

Rolul preturilor in economia contemporana

Ca expresie a informatiilor furnizate reciproc de catre participantii la schimb, in economia contemporana, intalnim si alte posturi ale pretului, ce poarta numele de:

- tarif – in cazul serviciilor.

- taxa – in cazul platilor la bugetul de stat sau alte instutii financiare.

- impozit – ca pret al dreptului de a castiga bani.

- comision – pentru agentii comerciale.

- prima – in cazul asigurarilor sociale.

- chirie – pentru utilizarea temporara a unui spatiu

- onorariu – in cazul unui liber profesionist.

- cotizatie – pentru apartente la o organizatie.

- amenda – pentru contravenienti.

- penalizare – pentru nereguli.

- cautiune – ca pret al libertatii temporare.

- rata – in cazul unei plati esalonate.

- salariu – ca pret al muncii.

- dobanda – ca pret al banilor imprumutati.

- garantii – pentru amanetare

- mita – pret al bunavointei, favorizarii.

a)Importanta in masurarea inflatiei:

Inflatia a fost ridicata si variabila in timpul ultimului deceniu. Inflatia la 12 luni a ajuns undeva la 200-300 procente la inceputul tranzitiei. Inflatia s-a redus constant n perioada de la mijlocul anului 1993 si pana la mijlocul lui 1995, atingand un nivel minim de 25%, dar accelerandu-se din nou din a doua jumatate a anului 1995. Cresterea puternica de la inceputul lui 1997 a fost asociata cu liberalizarea preturilor din agricultura si ale energiei. Inflatia la 12 luni a atins un varf cu putin sub 180% la mijlocul lui 1997 si a ramas foarte ridicata pana in 1998, dar ratele lunare au scazut repede dupa cresterea initiala puternica.

Desi in scadere fata de nivelurile mari care au urmat ultimei etape de liberalizare a preturilor din 1997, inflatia a ramas volatila. Inflatia si-a incetinit ritmul in 1998, rata la 12 luni ajungand la un minim de 33% in februarie 1999, ca raspuns la politica monetara restrictiva si la o rata mai redusa de depreciere a leului. Totusi, pe fundalul unui deficit bugetar mare si a continutrii cresterii salariale rapide, aceasta incetinire s-a produs cu costul unei aprecieri reale mari si a unei pierderi severe de competitivitate. Deprecierea corectiva ampla, care a urmat, a contribuit la reaparitia unui varf in inflatie in 1999 si preturile de consum au crescut cu pana la 57% pe an la nivelul lunii ianuarie 2000.
Preturile agregate sunt influentate puternic in special de preturile produselor alimentare, care reprezinta aproximativ jumatate din cosul IPC. Preturile produselor alimentare, nealimentare si ale serviciilor au crescut in mare masura cu rate similare in perioada de la mijlocul anilor 1990, dar in ritmuri din ce in ce mai diferite

Tarifele la servicii au inregistrat cresteri rapide, mai ales in 1999, reflectand in parte efectele cresterilor mari ale preturilor admistrate In 2000, seceta a cauzat o crestere accentuata a preturilor la produsele alimentare si a inhibat progresele in directia dezinflatiei. In ciuda ponderii ridicate a produselor alimentare in cosul IPC, majoritatea altor instrumente de masurare a inflatiei cum ar fi preturile de productie, consumul gospodariilor si deflatorii PIB, au inregistrat in cea mai mare parte o evolutie similara IPC . O exceptie notabila este 1998, cand preturile de consum au crescut cu 59%, dar preturile de productie s-au marit cu doar 33%.

Liberalizarea preturilor in Romania a fost neregulata si prelungita, ultima etapa majora de liberalizare intarziind pana in 1997. Mai mult, estimarile cu privire la gradul in care preturile au ramas controlate in perioada de la mijlocul anilor 1990 variaza; in multe cazuri, preturile de consum au fost liberalizate, dar nu si preturile la materiile prime si materialele de baza; in alte cazuri, preturile 'liberalizate' au fost puternic distorsionate de subventii, in special in sectorul agricol.

Progresul initial in liberalizarea preturilor parea incurajator. Demekas si Khan (1991) au raportat ca majoritatea preturilor au fost liberalizate in trei etape in noiembrie 1990, aprilie 1991 si iulie 1991, dupa care autoritatile au pretins ca aproximativ 80% din preturile de consum sunt determinate de piata. Controlul asupra preturilor si subventiile pentru majoritatea altor bunuri de consum au fost presupus eliminate in 1993.

Totusi, controlul formal si informal asupra preturilor a persistat sau a fost reintrodus la jumatatea anilor 1990; controlul asupra preturilor produselor alimentare a fost in mod special omniprezente. OCDE (1993) a subliniat ca preturile la multe articole de consum, in special in magazinele de desfacere de stat nu erau inca determinate de piata, fiind in schimb supuse supravegherii pe baza unor limite stricte de crestere. La nivel mai formal, Hotararea Guvernului nr. 45/1994 a declarat o gama larga de articole ca fiind de importanta nationala si subiect de analiza (si influenta) de catre Oficiul Concurentei. FMI (1997) raporteaza ca, in plus fata de gama controalelor asupra preturilor de productie, guvernul mentinuse plafoane directe la preturile en-gros si en-detail la un numar de articole alimentare sensibile, care reprezentau 28% din totalul cosului de consum. Faptul ca preturile la energie, utilitati, transport si telecomunicatii, erau de asemenea administrate a implicat ca aproximativ 40% din cosul preturilor de consum era inca sub control la sfarsitul anului 1996.

Pentru exemplificare presupunem ca un cos de consum reprezentativ pentru cheltuielile anuale ale adolescentilor este compus din 100 de sandvisuri, 50 de bauturi racoritoare, zece bauturi energizante si o bicicleta montana.

Costul total al cosului poate fi apoi calculat prin inmultirea cantitatilor cu preturile respective si adunarea rezultatelor. Este usor de observat ca intre primul si aldoilea an, costul acestui cos de bunuri a crescut de la 300 EUR la 330 EUR, mai exact cu 10%. Intre primul si al treilea an s-a inregistrat o majorare a costului de la 300 EUR la 360 EUR, respectiv echivalentul a 20%.

Indicele preturilor constituie o alta modalitate dea exprima acest lucru. Pentru a calcula indicele preturilor,costul cosului de consum aferent oricarei perioade se imparte la costul cosului de consum aferent perioadei debaza, iar rezultatul se inmulteste cu 100. In tabelul de maisus, anul 1 reprezinta perioada de baza. Asadar, indicelepreturilor pentru anul 3 este urmatorul:

Indicele preturilor = (P3/P1) × 100 = (360/300) × 100 = 120,00

Indicele preturilor incearca sa ofere o imagine de ansamblua evolutiei unui numar mare de preturi. Dupa cum demonstreaza exemplul anterior, indicele preturilor poate consemna o crestere, in pofida scaderii anumitor preturi.

Secolul XX a cunoscut o serie de perioade cu hiperinflatie si cu inflatie foarte ridicata. Mai jos sunt prezentate cateva exemple de tari care s –au confruntat cu rate anuale ale inflatiei ridicate,valorile acestora fiind indicate in dreptul anilorcorespunzatori:

1922 Germania 5 000 %

1985 Bolivia peste 10 000 %

1989 Argentina 3 100 %

1990 Peru 7 500 %

1993 Brazilia 2 100 %

1993 Ucraina 5 000 %

Sa exemplificam pe scurt consecintele unui astfel de fenomen. O rata a inflatiei de 50% pe luna implica o crestere a nivelului preturilor de peste 100 de ori intr-un an si de peste doua milioane de ori in treiani. Nu exista nicio indoiala ca aceste rate ale inflatiei reprezinta o povara grea pentru societate.

De fapt, in Germania, hiperinflatia care a urmat Primului Razboi Mondial si care a culminat cu valorile consemnate in anul 1923 a avut consecinte devastatoare din punct de vedere economic, social si – fapt in general recunoscut – politic.

Intrucat multi oameni si-au pierdut economiile, avutia unor segmente extinse ale populatiei s-a diminuat substantial. Constientizarea faptului ca nivelurile preturilor s-au mentinut pe o panta ascendenta a declansat un cerc vicios. Oamenii au solicitat, in mod firesc, salarii mai mari, anticipand noi scumpiri. Aceste anticipatii au devenit realitate, deoarece cresterea salariilor a generat costuri de productie mai ridicate, care au condus, la randul lor, la preturi mai mari. In aceeasi ordine de idei, oamenii au inceput sa-si risipeasca banii – care si-au

pierdut valoarea –, cheltuind din ce in ce mai mult.Guvernul a reactionat la deprecierea valorii banilor,adaugand tot mai multe zerouri pe bancnote, dar, in timp, nu s-a mai putut tine pasul cu explozia preturilor. In cele din urma, costurile asociate hiperinflatiei au devenit de nesuportat. Banii si-au pierdut treptat rolul de mijloc de tezaurizare, unitate de cont si mijloc de schimb. S-a raspandit trocul, iar mijloacele de schimb neoficiale, cum ar fi tigarile, care nu si-au pierdut valoarea din cauza inflatiei, au inceput sa inlocuiasca banii de hartie oficiali.

b) pretul exprima valoarea de schimb a lucrurilor utile data de cantitatea de munca necesara pentru obtinerea lor, pe de o parte si de performantele tehnice si calitative, de importanta si raritatea lor, pe de alta parte (teoria obiectiva);

Indicii anuali ai preturilor de consum

Indicele preturilor de consum (IPC) masoara evolutia de ansamblu a preturilor marfurilor cumparate si a tarifelor serviciilor utilizate de catre populatie intr-o anumita perioadaa (perioada curenta), fata de o perioada anterioara (perioada de baza sau de referinta).
Indicele preturilor de consum se calculeaza numai pentru elementele care intra in consumul direct al populatiei, fiind excluse: consumul din resurse proprii, cheltuielile cu caracter de investitii si acumulare, dobanzile platite la credite, ratele de asigurare, amenzile, impozitele etc., precum si cheltuielile aferente platii muncii pentru productia agricola a gospodariilor individuale. 

Tabel 2.1.1-indicii preturilor de consum

Sursa:www.inse.ro

Dupa cum putem observa in tabelul 2.1.1 indicile preturilor a avut o tendinta de crestere din anul 1971 (100.6%) pana in anul 1993(356,1%) cand a atins cea mai mare valoare,iar apoi a inceput sa scada ,ajungand in anul 2009 la valoarea de 105,59 % ca urmare a scaderii nivelului de trai al populatiei.

Cresterea in IPC a avut un efect pozitiv pe moneda natiunii , aceasta crestere find stabila

Prin corelarea preturilor cu castigul salarial se poate observa nivelul de trai al populatiei.(grafic 2.2.1)

Grafic  2.1.1-Evolutia IPC si a indicilor castigurilor salariale medii nete in perioada 2007-2009

Sursa:www.inse.ro

Indicele castigului salarial real pentru luna ianuarie 2009 fata de luna precedenta, calculat ca raport intre indicele castigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 89,9%.

Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 125,3%, cu 14,1 puncte procentuale mai mic fata de cel inregistrat in luna decembrie 2008.

c) pretul constituie rezultatul confruntarii intereselor economice ale purtatorilor cererii si ofertei care depind in special de utilitatea bunului ce urmeaza a fi achizitionat de cumparator, pe de o parte si de costul de productie, respectiv consumul de factori necesari producerii bunului oferit, pe de alta parte (teoria sintetizatoare);

Pentru exemplificare am ales sa analizez vanzarea fulgilor de prorumb:

Tabel 2.1.2 Combinarea cererii cu oferta de fulgi de porumb

Sursa :www.scritube.com

Grafic 2.1.2 Cererea , oferta de fugi de proumb

Sursa : www.scritube.com

Cererea pentru fulgi de porumb este slaba cand pretul e ridicat si mare cand pretul e scazut. Oferta pentru acest produs e mica cand pretul e scazut si mare cand pretul e ridicat. In punctul E cererea si oferta sunt in echilibru. Numai la pretul de 3 $/cutie toate cele 12 milioane de cutii de fulgi de porumb aduse pe piata isi vor gasi cumparatori si piata se va goli. Peste pretul de echilibru furnizorii sunt pregatiti sa ofere dar cumparatorii nu sunt pregatiti sa ceara.Sub acest pret, consumatorii sunt cei pregatiti sa ceara in timp ce furnizorii nu sunt dornici sa ofere. Pretul care egalizeaza cererea si oferta este pretul pietei. Semnalul pe care piata il transmite  agentilor economici (gospodarii casnice, firme, stat) este tocmai acest pret de piata ! Cererea si oferta reactioneaza in mod diferit la modificarea pretului de piata. Astfel, cererea poate reactiona prompt la schimbarea pretului deoarece consumatorii isi pot regla instantaneu cererea. Oferta, in schimb, nu poate reactiona prompt deoarece exista intotdeauna o diferenta de timp de cand cererea se modifica pana cand oferta se adapteaza la aceasta schimbare. Antreprenorul trebuie sa-si refaca planurile de activitate, sa treaca la fabricarea altui produs, sa construiasca o noua fabrica, sa insamanteze, sa foreze etc. inainte de a produce ceva.

d) Rolul prețurilor in determinarea cursului de schimb

Cursul de schimb al unei monede fata de alta poate fi interpretat ca putere de cumparare externa a monedei.

Pentru determinarea cursului real al unei monede X fata de o alta moneda Y trebuie evidentiate:

• produsele comercializate in cele doua tari;

• preturile produselor exprimate in moneda fiecareia dintre tari;

• stabilirea unui curs de schimb pentru fiecare produs, ca raport al preturilor din cele

doua tari (curs de revenire);

• determinarea cursului de schimb, ca medie a cursurilor de revenire a produselor

comercializate ponderat cu participarea acestora in totalul tranzactiilor.

Pentru Romania, pentru determinarea cursului de schimb de echilibru, a fost construit, pebaza unui esantion de date trimestriale pe perioada trim. I 1997 – trim. I 2004, atat un modelBEER cat si un model structural, cu ecuatiile de echilibru obtinute pe baza metodologiei de conintegrare Johansen.

Modelul BEER de determinare a cursului de echilibru a fost construit utilizand metodologia VEC si are ca variabile:

− cursul real ROL/EUR (L_ERR_EUR_SA);

− diferentialul preturilor relative dintre Romania si zona euro (DIFF_REL_PR);

− productivitatea muncii in industrie in Romania (L_PRODUCTIV_RO_SA);

ponderea activelor externe nete din sistemul bancar calculate ca procent in PIB

(NFA_GDP_SA);

− consumul final, calculat in preturi constante, (L_CONS_RO_R_SA);

− diferentialul ratelor reale ale dobanzilor pe piata monetara cu scadenta la 3 luni, intre

Romania si zona euro (DIFF_INT_R).

Pentru eliminarea factorilor sezonieri, toate seriile au fost ajustate sezonier pe baza

metodologiei X12.

Modelul a fost restrictionat de trei relatii de cointegrare:

− ecuatia diferentialului preturilor relative:

DIFF_REL_PR = 0.68*L_PRODUCTIV_RO_SA - 2.84*L_CONS_RO_R_SA + 1.03

− ecuatia activelor externe nete:

NFA_GDP_SA = 0.39*L_PRODUCTIV_RO_SA - 0.62*L_CONS_RO_R_SA

+ 0.02*DIFF_INT_R + 0.19

− ecuatia cursului valutar real:

L_ERR_EUR_SA = - 0.41*DIFF_REL_PR - 0.82*NFA_GDP_SA + 0.02*DIFF_INT_R +

3.23

Cursul valutar real de echilibru ROL/EUR (pe termen mediu), determinat pe baza celor trei

ecuatii de cointegrare, este prezentat in graficul urmator:

Grafic 2.1.3-cursul real de echilibru

Sursa: www.ipe.ro

2.2 Sistemul de preturi in Romania

Sistemul de preturi ce a existat pana in 1991 s-a caracterizat prin urmatoarele neajunsuri:

1.indepartarea preturilor de nivelul real al costurilor, ceea ce a condus la rezultate necorespunzatoare, caracterizate in existenta unor unitati, activitati si produse nerentabile, paralel cu realizarea unor rentabilitati exagerate la alte produse, activitati, unitati;

2.indepartarea nivelului preturilor interne fata de preturile externe, unele fiind subevaluate iar altele supraevaluate in raport cu acestea;

3.mentinerea neschimbata a preturilor pe perioade mari, netinandu-se seama de raportul cerere-oferta, de evolutia costurilor de productie sau a preturilor externe;

4.necuprinderea in costurile de productie si in preturi a unor cheltuieli justificate economic (cheltuieli cu descoperirea rezervelor geologice, protectia mediului inconjurator, costul real al apei si al reparatiilor la fondul locativ etc.);

5.in lipsa unor preturi bazate pe actiunea legii cererii si ofertei nu se putea afirma cu precizie ce activitati sunt sau nu rentabile si nu se putea orienta corect nici procesul de dezvoltare si restructurare a economiei nationale etc.

Principalul neajuns al sistemului de preturi a fost ca toate preturile, cu exceptia celor de la piata si de contract, erau administrate, stabilite de stat.

In procesul de tranzitie o tara se afla in fata unei optiuni fundamentale in ceea ce priveste preturile, si anume: ori se accepta practicarea unor preturi relativ mici si stabile, dar care nu asigura echilibrul dintre cerere si oferta, mentinand sau acceptand dezechilibrul, ori se accepta introducerea unui sistem nou de preturi care va asigura acest echilibru. In vederea echilibrarii cererii cu oferta se poate actiona si in directia manipularii cererii si ofertei. Pe liniile de cerere pot fi urmatoarele solutii potentiale: reforma monetara, stimularea atragerii economiilor banesti si acordarea, pe seama lor, de imprumuturi agentilor economici, folosirea unui sistem fiscal care sa combata evaziunea si specula. Pe linia cresterii ofertei, trebuie actionat in vederea cresterii productiei. O alta solutie ar fi cresterea importurilor, dar ea prezinta dezavantajul reducerii rezervelor valutare a tarii. Astfel, singura modalitate pentru aplanarea dezechilibrelor dintre cerere si oferta a ramas liberalizarea preturilor.

Potrivit datelor oficiale pana la momentul actual 20% de preturi sunt reglementate in mod direct de stat, celelalte 80% fiind considerate preturi libere.

Liberalizarea preturilor a atras dupa sine si adaptarea unor masuri de protectie sociala: acordarea unor compensatii, prin adaosuri la salarii si pensii, indexarea veniturilor pe baza indicelui mediu de crestere a preturilor si tarifelor, alocatii de stat pentru copii etc.

Intr-o economie de piata, in situatia fundamentarii deciziilor cu privire la pret, sunt pusi inainte de toate agentii economici, care vand si cumpara marfuri materiale si nemateriale, precum si diferite organisme a statului, insarcinate sa asigure echilibrul economic si financiar la nivel macro. Ori de cate ori formarea libera a pretului nu este posibila sau recomandata, in luarea deciziilor de pret intervine satul.

Interventia statului in stabilirea, dirijarea si urmarirea evolutiei preturilor este determinata de mai multe situatii sau cerinte economice, si anume: penuria de resurse de materii prime si energie, oferta deficitara la unele produse importante pentru economie si populatie, protejarea productiei autohtone de concurenta straina, combaterea unor situatii de monopol sau oligopol, precum si al concurentei neloiale. Cu cat piata reala este mai indepartata de concurenta perfecta, cu atat necesitatea si eficienta controlului statului, a interventiei lui asupra preturilor este mai mare. In general, interventia statului in domeniul preturilor a fost prezenta in toate timpurile, fiind mai intensa in perioadele de criza economica, declin economic, sau in timp de razboi etc. si mai usoara in perioadele de stabilitate economica. Prin amestecul in procesul formarii preturilor se urmareste asigurarea unei stabilitati economice si protectiei sociale, satisfacerea unui minim de cerinte si interese.

Exista doua metode de interventie a statului in materie de pret (schema 1).

Metodele controlului indirect: Cotele de impozitare; Controlul asupra masei monetare; Sistemul de remunerare a muncii; Politica de creditare; Reglarea cheltuielilor de stat; Stabilirea normelor de amortizare s.a.

Metodele controlului direct: Stabilirea administrativa a preturilor; Blocarea preturilor; Plafoanele de preturi; Limitarea marjei de      profit; Normele de stabilire a preturilor; Declararea preturilor si tarifelor s.a.

PRET

Aceste doua metode nu trebuie sa se neglijeze, ci din contra, sa se completeze, iar eficienta folosirii lor depinde de luarea unor masuri in vederea reglarii veniturilor consumatorilor.

Modalitati de intelegere intre agentii economici

Cartelul este un acord de intelegere prin care un grup de firme producatoare sau distribuitoare ale aceluiasi bun fixeaza anumite preturi sau isi impart piata. Obiectivul cartelului consta in ridicarea preturilor sau distrugerea concurentei. Astfel, se reduc cantitatile de produse vandute, cresc preturile, profiturile se maximizeaza ca si in situatia de monopol. Operarea cu cuplul cantitati reduse-preturi excesive reprezinta cel mai mare rau pe care il produc cartelurile, de aceea ele sunt considerate ca lezeaza direct interesele cumparatorilor de bunuri si servicii. In afara de aceasta, ele au si un efect distructiv in sensul reducerii concurentei. Tipurile de intelegeri in cadrul unui cartel pot fi grupate astfel:

a.          intelegeri pentru stabilirea conditiilor de cumparare vanzare – includ intelegeri asupra pietelor, impartirii clientilor, a teritoriilor, intelegeri asupra volumului productiei, asupra conditiilor de livrare;

b.          intelegeri privind cercetarea si dezvoltarea – includ intelegeri din care rezulta societati mixte de cercetare-dezvoltare;

c.           intelegeri privind transmiterea informatiilor – vizeaza transmiterea informatiei referitoare la listele clientilor, preturile practicate de alti producatori, volumele vanzarilor anuale ale concurentilor;

d.          carteluri de export-import care se formeaza atunci cand producatorii din diferite tari se unesc pentru a fixa preturi si a-si imparti piata sau pentru a prelua pe rand comenzile la proiecte;

e.          alte tipuri de intelegeri care pot avea si alte obiective in afara de cele numite, si anume: intelegeri cu privire la instruirea comuna a lucratorilor, cantitatea ce se poate vinde la un pret, sau poate sa-si stabileasca o cantitate de monopol si sa permita preturilor sa se ridice la un nivel de monopol.

O conditie esentiala pentru asigurarea protectiei consumatorilor impotriva practicilor abuzive ale concurentei o constituie transparenta pietei si informarea acestora asupra preturilor si a conditiilor de vanzare. De asemenea, este necesara existenta unui cadru legislativ si organizarea unui control din partea statului prin organele de specialitate.

O modalitate de protectie a consumatorilor ar fi si indexarea veniturilor in corespundere cu evolutia nivelului indicelui preturilor marfurilor de consum.