– optiunea nordica: Baku-Novorosiisk; transportarea petrolului s-ar face prin Rusia, prin marirea capacitatii oleoductului deja existent;
– optiunea centrala, cu doua variante: Baku-Supsa, transportarea petrolului facandu‑se catre Marea Neagra, si Baku-Tblisi-Ceyhan, titeiul ajungand deja la Marea Mediterana;
– optiunea sudica: Marea
Caspica-Golful Persic, prin
La fiecare dintre aceste 3 optiuni se racordeaza si petrolul din Kazahstan, care ar urma, de altfel, sa aiba cea mai importanta participare, in principal gratie zacamantului de la Tenghiz, unul dintre cele mai mari din lume.
Romania este, evident, interesata numai de primele doua coridoare, si, in cazul celui de-al doilea, numai de prima varianta, intrucat cea de-a doua varianta si coridorul al treilea o scot total din joc.
Dar cum ar putea beneficia
Si celelalte variante concurente Romaniei prezinta dezavantaje. De pilda, traseul spre Novorosiisk sau Supsa-Burgas (Bulgaria), de unde, prin conducte, petrolul s-ar indrepta fie spre portul grecesc Alexandropolis, de la Marea Egee, fie spre cel albanez Vlorë, de la Marea Adriatica, are ca principale impedimente capacitatea redusa a terminalelor porturilor respective si traseul accidentat, care presupune statii de pompare; in cazul conductei avand ca punct de terminare Vlorë, s-a adaugat, cel putin o vreme, si nesiguranta gratie conflictului din Kosovo.
Atuurile Romaniei
Prezentate pe scurt, acestea ar fi urmatoarele:
– considerente geostrategice: este cea mai
mare
– Romania este inclusa in trei coridoare principale de transport paneuropean:
IV:
VII: Calea navigabila transcontinentala (Dunare-Main-Rhin, legand Marea Neagra cu Marea Mediterana);
IX:
– Romania este singura tara din zona inclusa in ambele programe ale Uniunii Europene – TRACECA si INOGATE – care au drept tinta zacamintele de petrol si gaze naturale din regiunea Caspica si caile de transport ale acestora catre Europa Centrala si de Vest. Pipeline‑ul avut in atentie ar tranzita zone joase, in principal de campie, avantaj tehnic insemnat in comparatie cu variantele care au ca punct de pornire Burgasul, fara sa mai vorbim de traseul care ar traversa Turcia, situatie in care oleoductul ar urma sa ajunga la 2000 de metri altitudine.
– Infrastructura deja existenta
acopera 65% din lungimea intregului traseu, de la Constanta la
– Romania prezinta nu numai oferte de tranzitare a petrolului brut, ci si de prelucrare a materiilor prime aduse din regiunea caspica. Tara noastra dispune de un sistem destul de dezvoltat de conducte, atat pentru petrol brut (circa 4.500 km), cat si pentru produsele petroliere (circa 2.500 km), sistem care poate fi usor conectat, cu minime investitii, la sistemul central‑european de transport.
– Romaniei ii apartine cel mai mare
si mai activ port la Marea Neagra,
– Existenta unei capacitati
de rafinare a petrolului (peste 30 milioane tone anual) care
depaseste cu mult productia proprie de petrol (usor
peste 6 milioane tone anual) si necesarul intern de produse petroliere.
Are, asadar o capacitate de rafinare excedentara. Cea mai mare si
moderna unitate de acest fel, Midia-Navodari, se afla chiar
langa portul
– Petrolul tranzitat prin Romania ar acoperi o piata mult mai mare decat in cazul altor variante. S-ar adauga circa 40 milioane de tone numai de-a lungul traseului pana la Marea Adriatica (Trieste, Italia), din care 7 milioane de tone pentru Romania, 17,5 milioane de tone pentru Ungaria, Croatia, Slovenia si Serbia si 15 milioane de tone pentru Austria, Cehia si Germania.
Strategii pentru mileniul III
Chiar si in aceasta situatie apar noi intrebari, de pilda daca Romania este pregatita pentru „proiectul mileniului III“ sau cine o sustine in acest demers atat de important. Este clar ca marile puteri sprijina alte coridoare si respectiv alte tari. Rusia de exemplu, agreeaza variantele prin Bulgaria si Grecia, in primul rand datorita bunei traditii a relatiilor cu aceste tari, iar SUA cel putin o vreme, a sprijinit coridorul prin Turcia, principalul sau aliat din zona pe timp indelungat. Iata ca nu intamplator se vorbeste de o „geopolitica a energiei“.
Speranta de
reusita a Romaniei este legata, in primul rand de dimensiunea
economica a problemei care evident, le preocupa si pe marile
firme interesate in proiect – a caror principala grija nu poate
fi decat profitul, in conditiile absentei riscului. In al doilea
rand, de atragerea bunavointei unor actori strategici care, chiar
daca nu sunt mari puteri, au un cuvant greu de spus, gen Kazahstan, Azerbaidjan,
Georgia. In acest
context, este de remarcat si de apreciat efortul Romaniei, un exemplu
pozitiv fiind si organizarea conferintei internationale „Caspian
Energy to
Desi considerentele economice si de afaceri stau, de regula, la baza unor decizii in situatii de acest fel si, dupa cum am aratat, Romania este bine plasata din acest punct de vedere pe tabla de sah a marelui proiect, nici cele politice nu pot fi neglijate, situatia din Serbia fiindu‑ne o vreme total nefavorabila si oferind un puternic argument celor care au dorit sa iesim din joc. In plus, interesele marilor puteri, in primul rand ale Statelor Unite, au facut ca balanta sa se incline catre Turcia, ceea ce s-a si intamplat, in noiembrie 1999, fiind semnat, cu ocazia Conferintei OSCE de la Istambul, acordul in domeniu, varianta castigatoare fiind cea care tranziteaza Turcia, conducta debusand in portul Ceyhan, de la Marea Mediterana.
Se parea ca Romania a pierdut
definitiv competitia. Numai ca, destul de repede, a aparut ideea
„variantei la varianta“: daca traseul prin Turcia este varianta
fata de petrolul din zona Golfului Persic, un nou traseu putea fi o
varianta la conducta Marea Caspica-Ceyhan, avand in vedere
intarzierile in realizarea acesteia, costurile ridicate, nesiguranta etc.
Ca urmare, a fost relansata ideea conductei prin Romania, catre
In concluzie, abundenta resurselor de hidrocarburi din acest spatiu, influenta actorilor internationali majori (SUA, Rusia, China, UE) dar si a unora regionali (Turcia, Iran), interesul statelor care vor sa beneficieze de tranzitarea pe teritoriul lor a resurselor energetice, intre care se inscrie si Romania, includ zona Marii Caspice in randul principalelor regiuni de interes economic si politic cu potentiala generare de tensiuni si conflicte, gratie intereselor opuse ale diferitilor actori.
Desi pozitia geografica, caracteristicile reliefului si conditionarile economice care ar trebui sa prevaleze in stabilirea traseelor, in unele cazuri, sunt mai puternice, determinarile politice ar putea sa nu tina cont de acestea, dupa cum am aratat. Ca urmare, avand in vedere numeroasele riscuri, solutia ar fi „rutele de transport multiple“, pentru ca atat producatorii/exportatorii, cat si beneficiarii sa aiba posibilitatea de a alege ruta sau rutele convenabile.
Zona Marii Caspice ramane, la acest inceput de mileniu, una dintre cele mai atractive din punct de vedere economic, depasind interesul regional. Aceasta zona constituie, in fapt, unul dintre cele mai reprezentative exemple de interferenta complexa intre elementele geografice, economice, geopolitice si geostrategice. In consecinta, Romania trebuie sa gaseasca cele mai potrivite cai si mijloace pentru a se „afla in carti“.
Bibliografie
1. Negut, Silviu, Introducere in geopolitica, Editura Meteor Press, Bucuresti, 2006, 2008
2. Negut, Silviu; Cucu, Vasile; Vlad, Liviu Bogdan – Geopolitica Romaniei, Editura Transversal, Targoviste, 2004
3. Busek, Erhard; Mikulitsch, Werner – Uniunea Europeana si drumul spre Rasarit, Editura Institutul European, 2005
4. Celac, Sergiu – Geopolitica energiei. Evolutii recente, in revista „Mileniul III“, nr. 1, Bucuresti, 1999, pp. 43-50
5. Geografia Europei, Editura Corint, Bucuresti, 2009
6. Revista Forbes, 2 noiembrie 2009
7. http://en.wikipedia.org/wiki/1973_oil_crisis
|
