Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload

loading...



















































CREATIA MONETARA SI OFERTA DE MONEDA

Finante












ALTE DOCUMENTE

Cererea de moneda
INDICII DE ANOMALIE PENTRU CAZINOURI
LEASING-UL CA FORMA DE FINANTARE
Cadrul general de īntocmire a situatiilor financiare elaborat de Comitetul IASC
Salariul
LEASING-UL CA FORMĂ DE FINANŢARE
ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR
Banca si activitatea bancara in timp si spatiu
Bank Leumi Romania si-a dublat activele in ultimele patru trimestre

CREAŢIA MONETARĂ sI OFERTA DE MONEDĂ

Piata monetara reprezinta cadrul necesar īn care se desfasoara zilnic raporturile dintre banci īn legatura cu lichidarea soldurilor provenind din operatiuni reciproce.




Pe de o parte, bancile īsi acorda īmprumuturi sau īsi ramburseaza credite acordate anterior. Pe de alta parte, din ordinul clientilor lor, titularii de depozite, bancile, efectueaza plati prin unele banci si sunt beneficiare de īncasari de la aceleasi, sau alte banci. Astfel, din fiecare operatiune efectuata o banca devine creditoare sau debitoare fata de alta banca.

Moneda este creata de trei categorii de agenti economici: bancile comerciale, banca centrala si, īn unele tari, Trezoreria publica. Creatia monetara consta īn transformarea īn instrumente de plata a unor creante fara putere circulatorie; aceste creante constituie "contraposturile monedei" .

Contraposturile monedei

Termenul de "contraposturi" (contrapar 333e44d tide) are īn primul rānd o semnificatie contabila. astfel, bilantul unei banci trebuie sa fie echilibrat. Īnsa, prin primirea unei depuneri, prin emiterea unui certificat de depozit etc., banca īsi mareste pasivul, iar ca urmare trebuie sa-si mareasca si activul cu o suma de egala valoare. Principala activitate a bancilor este acordarea de credite economiei, operatiune din care se nasc creante ale bancii asupra clientilor care beneficiaza de creditele respective. De aceea, de fiecare data cānd īsi maresc pasivul prin primirea de depozite īn conturile clientilor, prin emiterea de certificate de depozit etc., bancile trebuie sa-si augmenteze creantele asupra economiei, adica creditele acordate clientilor din sectorul nebancar. Reciproc, de fiecare data cānd acorda un credit, sporindu-si, astfel, creantele asupra economiei, bancile trebuie sa-si mareasca pasivul. si, de fapt, prin creditele acordate, bancile alimenteaza disponibilitatile existente īn conturile beneficiarilor creditelor respective.

Īn al doilea rānd, termenul de "contraposturi ("contrapartide") are o semnificatie monetara. Creantele fara putere circulatorie, transformate īn instrumente de plata si figurānd īn activul bilantului bancilor, constituie sursele creatiei monetare.

Contraposturile monedei scripturale

Bancile comerciale creeaza moneda scripturala prin monetizarea activelor care initial nu sunt moneda si pe care le achizitioneaza de la agentii nebancari care au nevoie de credite.

Crearea monedei scripturale

Acordarea unui credit de catre o banca determina cresterea concomitenta si cu aceeasi suma a activului si pasivului bilantului bancii īn cauza. Astfel, activul se majoreaza deoarece creditul acordat da nastere unei creante asupra debitorului, aceasta creanta este pentru banca un activ financiar ca oricare altul pe care l-ar detine (titluri de stat, actiuni ale īntreprinderilor, etc.). Pasivul se majoreaza deoarece creditul acordat determina cresterea disponibilitatilor existente īn contul curent al beneficiarului creditului respectiv; aceste disponibilitati la vedere sunt moneda scripturala.

Rezulta ca orice credit acordat de bancile comerciale duce la cresterea masei monetare (scripturale); altfel spus, orice credit creeaza un nou depozit (la vedere).

Banca nu joaca acest rol de finantare monetara īn toate cazurile. De exemplu, ea nu joaca acest rol īn cazul īn care finanteaza economia cu ajutorul capitalului propriu sau a1 capitalului īmprumutat de pe piata financiara. Este necesar, deci, sa se faca distinctie īntre activitatea monetara a unei banci si activitatea sa de simplu intermediar financiar. Banca este un intermediar financiar simplu īn cazul īn care colecteaza resurse disponibile pe termen lung de la anumiti agenti ai economiei pentru a le īmprumuta pe termen lung altor agenti. Īnsa, ea este, pe de alta parte, un centru creator de moneda, pe care o foloseste, de asemenea, pentru a finanta economia. Este īnsa evident ca īn studiul contraposturilor monedei intereseaza numai aspectul monetar a1 activitatii bancare.

Geneza monedei scripturale

Creatia monedei scripturale are loc sub impulsul diferitilor agenti economic (īntreprinderi, persoane particulare, Tezaurul public) care solicita credite sectorului bancar.

Acordānd aceste credite banca achizitioneaza un activ nemonetar, de exemplu prin scontarea unei cambii, prin cumpararea de devize, sau de bonuri de tezaur si ea plateste aceste achizitii printr-o simpla inscriptie īn contul vānzatorului.

Īn al doilea rānd, are loc la initiativa bancilor, prin politica lor de credit.

Astfel, moneda scripturala este compusa din creanta asupra sistemului bancar, din care unele provin din depozite si altele din īnregistrarile efectuate de banci īn conturi, īn functie de creditele acordate clientelei lor. Aceste tendinte se conjuga īn evolutie, ceea ce explica dezvoltarea ampla a acestei metode.

Natura contraposturilor de moneda scripturala

Dupa cum s-a mai mentionat, activitatea bancara consta īn principal īn acordarea de credite agentilor din sectorul nebancar si nefinanciar al economiei, adica populatiei si īntreprinderilor. Cu aceasta ocazie, bancile comerciale dobāndesc titluri de creanta asupra economiei.

De asemenea, bancile desfasoara o activitate de intermediere a platilor internationale, ceea ce le pune īn situatia de a deveni diverse monede straine (valute), pe care le utilizeaza pe piete straine. Īn modul acesta, bancile comerciale dobāndesc creante asupra strainatatii.

Īn fine, bancile achizitioneaza titluri publice, īn principal bonuri de tezaur, devenind, astfel, creditoare ale statului. Īntr-adevar, titlurile publice usor negociabile sunt pentru banci instrumente adecvate de gestionare a trezoreriei, deoarece pot fi vāndute pe piata financiara sau pe piata interbancara, ori pot fi cedate bancii centrale - īn cazul īn care aceasta din urma decide sa puna īn circulatie o cantitate suplimentara de moneda primara (centrala).

Īn statistica monetara actuala din Romānia, aceste trei categorii de active sunt reflectate īn urmatoarele doua posturi principale:

Active "externe", care cuprind disponibilitati banesti si titluri libelate īn monede straine detinute de catre banci;

Active "interne", care cuprind:

a)    creditele interne "neguvernamentale", adica creantele asupra economiei, materializate sau nu īn titluri achizitionate de la īntreprinderi si de la populatie;

b)   credite interne "guvernamentale", adica creantele asupra statului, materializate sau nu īn titluri publice, achizitionate de la Trezoreria publica.

Bilantul monetar al unei banci comerciale arata, asadar, īn principiu, astfel:

ACTIV

PASIV

Rezerve

Depozite la vedere

Active interne:

Depozite la termen, conditionate, īn valuta, etc.

- creante asupra economiei

- creante asupra Trezoreriei publice

Contraposturile monedei primare

Activitatea monetara a bancii centrale are si ea ca suport dobāndirea de titluri de creanta. Astfel, banca centrala poseda o anumita rezerva de aur, care constituie unul din contraposturile creatiei sale monetare. Acest contrapost este a reminiscenta a unui vechi sistem de emisiune monetara, denumit "sistemul etalon-aur".

Īntr-o economie moderna, banca centrala emite moneda sa (moneda primara sau centrala) prin dobāndirea de creante asupra bancilor comerciale si asupra Trezoreriei publice. Mai precis, banca centrala achizitioneaza, la rāndul sau, titluri de creanta asupra economiei, asupra Trezoreriei publice si asupra strainatatii.

Crearea monedei primare

Bancile comerciale trebuie sa faca fata diminuarii resurselor lor si, deci, nevoilor de trezorerie pe care acest fenomen le provoaca. Cauzele aparitiei acestui necesar de lichiditati sunt urmatoarele:

bancile trebuie sa satisfaca cererile de retragere de numerar adresate lor de catre clienti;

ele trebuie sa efectueze decontarile cu alte banci dispuse de clienti;

bancile trebuie sa-si reconstituie rezervele de moneda primara (centrala).

Pentru a satisface acest necesar de lichiditati, bancile comerciale trebuie fie sa dispuna de moneda primara (centrala), fie sa o poata obtine de la banca centrala (institutul de emisiune). Īn mod practic, ele vānd bancii centrale diverse categorii de titluri pe care le detin īn portofoliu: titluri private, titluri publice, valute etc. Banca centrala achizitioneaza titlurile respective de la bancile comerciale si crediteaza contul acestora din urma deschis īn propria sa contabilitate. Pe baza disponibilitatilor aparute īn modal acesta īn conturile bancilor comerciale deschise la banca centrala, bancile comerciale furnizeaza clientilor lor numerar (bancnote si monezi) sau efectueaza plati īn moneda primara (centrala) catre alte banci comerciale, executānd, astfel, ordinele de virament bancar dispuse de clienti.

Īn ceea ce priveste Trezoreria publica, aceasta este, dupa cum s-a mai mentionat, personificarea financiara a statului; ea colecteaza veniturile si efectueaza cheltuielile statului, trebuind, deci, sa faca fata inclusiv nesincronizarii īncasarilor si platilor. Ca urmare, la fel ca oricare alt actor al vietii economice, Trezoreria publica poate īnregistra un deficit temporar sau pentru īntregul exercitiu bugetar. Īn cazul īn care contul curent al Trezoreriei publice este īn deficit, banca centrala trebuie, īn schimbul privilegiului emisiunii care i-a fost acordat, sa alimenteze contul respectiv. Or, procedānd īn modal acesta, ea acorda un credit statului (`credit guvernamental'), materializat sau nu īn titluri de creanta asupra Trezoreriei Publice.



Prin acordarea unui credit statului, banca centrala īsi sporeste cu aceiasi suma (de exemplu, 10 milioane u.m.) atāt valoarea postului de pasiv numit "Contul curent al Trezoreriei publice", cāt si valoarea postului de activ numit "Creditele guvernamentale". Regula "creditele fac depozitele" se aplica, asadar, si īn cazul bancii centrale.

Īn concluzie, emisiunea de moneda primara (centrala), sub cele doua forme ale sale - numerar (bancnote si monezi) si moneda primara (centrala) scripturala - are drept contraparte creantele bancii centrale, materializate sau nu īn titluri, asupra bancilor comerciale si asupra Trezoreriei publice.

Natura contraposturilor emisiunii de moneda primara

Īn economiile moderne, gama creantelor, materializate sau nu īn titluri, pe care banca centrala accepta sa le detina īn portofoliu sau este foarte diversa.

Īn primul rānd, banca centrala accepta sa achizitioneze de la bancile comerciale anumite titluri private, pe termen scurt sau pe termen mediu ("efecte comerciale": trate, bilete la ordin etc.). Achizitionarea de titluri private, cunoscuta sub denumirea de rescont, este una din operatiunile traditionale ale principalelor banci centrale ale lumii, care au permis acestora sa asigure o finantare monetara a activitatii productive. Astfel, īn cazul Bancii Nationale a Romāniei, legea sa de īnfiintare (11/23 aprilie 1880) definea acest asezamānt ca fiind "o banca de scont si circulatiune". Īn prezent, īn majoritatea tarilor, ponderea acestei operatiuni este redusa (cea.2%).

Īn al doilea rānd, banca centrala accepta sa achizitioneze de la bancile comerciale titluri publice pe termen scurt (bonuri de tezaur, obligatiuni de stat etc.), deoarece, īn modul acesta, se favorizeaza subscrierea titlurilor respective. Aceste titluri se adauga la creantele asupra statului nascute din creditele directe acordate de banca centrala Trezoreriei publice.

Īn al treilea rānd, banca centrala achizitioneaza de la bancile comerciale instrumente de plata internationale (valute, devize) precum si titluri de creanta asupra strainatatii. Aceste operatiuni sunt generate de interventiile bancii centrale īn spijinul cursului valutar al monedei nationale: banca centrala cumpara sau vinde pe piata valutara, īn functie de situatia acestei piete, moneda straina, īn schimbul monedei nationale, reglānd, astfel, cursul valutar.

"Exteriorul" joaca, asadar, un anumit rol īn emisiunea bancii centrale. īn cazul īn care balanta de plati externe a unei tari este excedentara, bancile comerciale dispun de valuta, procurata anterior de la clientii lor, pe care o vinde bancii centrale; aceasta din urma, pe de o parte, īsi sporeste rezervele valutare iar pe de alta parte, emite moneda primara centrala īn folosul bancilor comerciale. Invers, īn cazul īn care balanta de plati externe este deficitara, banca centrala trebuie sa vānda valuta pentru a aproviziona bancile comerciale, ceea ce face ca o anumita cantitate de moneda primara (centrala) sa fie desfiintata.

Rezulta ca desi activitatea sa monetara este foarte specifica, banca centrala are īn activul sau aceleasi genuri de creante, materializate sau nu īn titluri, ca si bancile comerciale.

Semnificatia activelor bancii centrale

Configuratia actuala a bilantului unei banci centrale moderne este reflectarea monetara a. unui sistem de emisiune monetara care este el īnsusi produsul evolutiei istorice.

Astfel, īn secolul al XIX-lea, acest bilant cuprindea īn activul sau aur si titluri private (īn Franta) sau aur si titluri publice (īn .Anglia). Aceasta, deoarece cele doua tari - cele mai dezvoltate din epoca - au adoptat principii diferite pentru emisiunea de moneda a bancii centrale (cunoscuta īn epoca si sub denumirea de "moneda legala"). Astfel, Banca Frantei a acceptat sa achizitioneze titluri private de la bancile comerciale, pe cānd īn Anglia legea nu permite Bancii Angliei decāt cumpararea de aur si, īntr-un mod cu total si cu totul exceptional, cumpararea de titluri publice.

Aceste sisteme istorice influenteaza si īn prezent creatia monedei primare (centrale). Astfel, bilantul Bancii Angliei sau bilantul "Sistemelor Rezervelor Federale"(organismul cu rol de banca centrala īn S.U.A.), care se īnscrie īn aceeasi traditie, cuprinde īn portofoliu mult mai multe titluri publice decāt private. Īn Romania, unde atāt titlurile private, cāt si titlurile publice se folosesc pe scara redusa, bilantul Bancii Nationale cuprinde īn activul sau īn principal creditele acordate īn mod direct statului si bancilor comerciale ("creditele de refinantare").

Un alt factor care influenteaza configuratia bilantului bancii centrale este conjunctura economica.

Astfel, existenta unei datorii publice importante, acoperite prin credite acordate de banca centrala, determina cresterea volumului portofoliului de efecte publice al acesteia si, īn general, cresterea volumului creantelor bancii centrale asupra statului. Ca urmare, are loc o amplificare a creatiei de moneda primara (centrala) aferente. Este evident ca pentru ca masa monedei primare (centrale) aflate la dispozitia economiei sa se mentina īn 1imite compatibile cu stabilitatea monetara, este necesar ca alte contraposturi ale monedei create de banca centrala sa se reduca.

Situatia este similara īn ceea ce priveste portofoliul de creante externe, ale carei variatii trebuiesc si ele compensate prin variatii de sens invers ale altor contraposturi ale monedei primare. Problema este aici mai complicata, deoarece, desi este clar ca stabilitatea monetara a unei tari nu poate fi lasata la discretia variatiilor cantitatii de moneda nationala provocata de miscarile internationale de capitaluri, banca centrala a tarii īn cauza axe putine mijloace de control asupra fluxurilor financiare internationale.

Concluzia este ca marimea si structura contraposturilor monedei primare (centrale.) sunt susceptibile de a se modifica īn permanenta sub influenta evenimentelor extramonetare.

contraposturile "masei monetare īn sens restrāns" M1 si ale "masei monetare īn sens larg" - M2

Expresia sintetica sistematica a contraposturilor "masei monetare īn sens restrāns" - Ml si respectiv, a contraposturilor "masei monetare īn sens larg" - ~`v1z este bilantul consolidat al sistemului bancar, īn care diverse posturi sunt clasificate dupa un. dublu criteriu: tipul creantelor si natura institutionala a beneficiarilor- creditelor bancare din care s-au nascut creantele respective . Din aceasta cauza, nomenclatura exacta a contraposturilor masei monetare (īn sens restrāns si īn. sens larg) difera de la o tara la alta, īn functie de conditiile concrete existente īn domeniile amintite.

Contraposturile agregatelor M3 si M4. Finantarea monetara si finantarea nemonetara

Pāna īn anul 1914, problema contraposturilor monedei - cunoscuta īn mod traditional sub denumirea de problema "acoperirii monedei" - s-a pus numai pentru bancnote. Odata cu aparitia elementelor cuprinse īn agregatele monetare M1 si M2, problema a devenit valabila pentru toate aceste elemente, adica pentru toate resursele lichide ale bancilor (depozite la vedere, la termen etc.). De asemenea, prin aparitia elementelor cuprinse la ora actuala īn agregatele M3, M4 etc., problema contraposturilor se pune pentru toate resursele lichide din economie, indiferent de organismul care le colecteaza: banci sau alte institutii financiare. Avānd īn vedere ca resursele lichide ale bancilor si ale celorlalte institutii financiare constituie active lichide pentru agentii din sectorul nefinanciar, problema contraposturilor se pune, deci, pentru toate activele lichide din economie, indiferent de tipul de institutii financiare de la care provin aceste active: bancile (comerciale) sau institutiile financiare cu caracter nebancar. Problema este, asadar, mai generala decāt simpla problema a "acoperirii monedei". Recenzarea tuturor acestor active lichide si a contraposturilor aferente permite evidentierea ponderii "finantarii monetare" si a "finantarii nemonetare" īn totalul fondurilor utilizate īn economie īntr-o anumita perioada.

Principala noutate adusa de aceasta optica este tratarea asemanatoare a bancilor comerciale si a celorlalte tipuri de institutii financiare care gestioneaza lichiditati. Se considera ca toate activele lichide create de suprastructura financiara dezvoltata a economiilor moderne au contraposturi similare cu cele mentionate īn cazul agregatelor monetare Mi si M2. Caci, aceste active lichide īnsesi se aseamana foarte mult cu "moneda īn sens strict" si cu "moneda īn sens larg".

Principalul studiu prin care se demonstreaza ca suprastructura financiara dezvoltata a economiilor moderne creeaza o gama larga de active financiare cu grad mare de lichiditate - foarte asemanatoare cu moneda propriu-zisa - si ca intermediarii financiari nebancari (fonduri de investitii, societati de asigurare, Trezoreria publica etc.), care emit si gestioneaza activele lichide respective, joaca un anumit rol `"monetar", este "Raportul Radcliffe", elaborat īn anul 1959 sub egida Bancii Angliei . Ideile cuprinse īn acest studiu au fost ample discutate, contestate si aprobate; oricum, difuzarea lor a contribuit la adoptarea unor agregate monetare din ce īn ce mai largi, precum si la extinderea controlului exercitat prin politica monetara asupra evolutiei agregatelor respective. Cu toate acestea, numerosi autori au respins ideea asimilarii per si simplu a activelor lichide cu moneda.

Creatia activelor lichide

Īn primul rānd, aparitia contraposturilor agregatelor M3, M4 etc., nu este legata de un mecanism de creatie comparabil cu cel descris pentru Mi, mecanism. care poate fi sintetizat prin regula: "creditele fac depozitele".

Īntr-adevar, o banca comerciala creeaza ea īnsasi o parte din propriile sale resurse, caci, dupa cum s-a aratat, un depozit suplimentar rezulta dintr-o operatiune de creditare efectuata de catre banca respectiva. Spre deosebire de banci, institutiile financiare nebancare nu dispun decāt de resursele provenite din atragerea de economii lichide de la agentii nefinanciari. De exemplu, deschiderea unui cont de economii rezulta din vointa unui agent nefinanciar si este evident ca nici o casa de economii nu are posibilitatea de a deschide, doar pentru ca ea doreste, conturi de economii suplimentare, de natura sa īi sporeasca resursele. Desigur, unele institutii financiare nebancare pot emite, pentru a-si spori resursele, certificate de investitor, obligatiuni etc., īnsa procedeele respective le permit doar sa colecteze disponibilitatile publicului, nu sa creeze resurse noi. Pentru a achizitiona hārtiile de valoare respective, agentii economici din sectorul nefinanciar sunt nevoiti fie sa vānda īn prealabil alte hārtii de valoare, fie sa utilizeze "moneda īn sens strict" pe care o detin. Deoarece toate tranzactiile, inclusiv achizitionarea de active lichide, provenite de la intermediarii financiari nebancari, necesita "moneda īn sens strict" -M1, un activ lichid de tipul color cuprinse īn diferentele (M3 - M,,), (M:~ - M3) etc., nu poate exista fara ca īn prealabil sa exista o cantitate suficienta de. "moneda īn sens strict" - M, (instrumente de plata), pe care bancile si numai bancile o pot crea. Ca urmare, toate institutiile financiare nebancare īsi bazeaza activitatea pe creatia monetara prealabila a bancilor, īn timp ce bancile nu au nevoie de institutiile financiare nebancare pentru a crea moneda. Īn al doilea rānd, lichiditatea unui activ financiar nu este comparabila cu lichiditatea "monedei īn sens strict". Notiunea de "lichiditate" este destul de vaga si intuitiva, iar ca urmare se poate utiliza cu sensuri diferite, atāt la nivelul microeconomic al unui activ particular sau al unui agent economic luat īn mod individual, cāt si la nivelul macroeconomic al economiei privite īn ansamblu. La nivelul īntregii economii, notiunea de "lichiditate" este īn mare masura o iluzie. Īntr-adevar, īn cazul īn care toti agentii economici sau cea mai mare parte a acestora ar dori sa-si transforme activele lor lichide īn moneda, o asemenea conversiune ar fi imposibila, caci nu. exista nici un mecanism economic sau monetar care sa oblige bancile sa creeze cantitatea de moneda respective.

Ajustarea s-ar face prin scaderea valorii activelor negociabile sau, īn cazul unora dintre ele (economiile depuse pe librete, certificatele de depozit nominale etc.), ar aparea o criza de lichiditate, care nu s-ar putea solutiona decāt prin masuri de natura sa. permita statului sa salveze institutiile financiare īn cauza - masuri care sunt insa exterioare proceselor economica si monetare normale. Īnseamna ca singurele active lichide cu adevarat convertibile īn moneda sunt cele create de banci pentru clientii lor, precum si activele lichide pe care bancile se angajeaza īn mod expres sa le transforme īn moneda. Or, certificatele de investitor, obligatiunile la purtator etc., n fac parte din aceasta categorie.

Concluzia este ca activele lichide emise de institutiile financiare nebancare si, īndeosebi, activele negociabile (la purtator), sunt rezultatul unui proces de īnlocuire de catre agentii din sectorul nefinanciar a monedei cu active "lichide"; institutiile financiare nu fac īn acest caz altceva decāt sa ofere o gama īntreaga de "produse" financiare susceptibile sa īi intereseze pe agentii din sectorul nefinanciar. si nu pare sa existe o deosebire profunda de natura īntre un bon negociabil emis de o institutie financiara nebancara, o obligatiune de stat emisa de Trezoreria publica sau o obligatiune emisa de o īntreprindere, desi doar primul figureaza īn agregatul M3.

Distinctia dintre resursele monetare ale bancilor, pe de o parte, si celelalte resurse  proprii sau īmprumutate pe termen lung de pe piata financiara - ale bancilor si ale institutiilor financiare nebancare, pe de alta parte, permite relevarea a doua tipuri de finantare:

a)    finantarea monetara, realizata de banci pe baza resurselor lor la vedere si pe termen scurt;

b)   finantarea nemonetara, realizata de banci si de institutiile financiare nebancare pe baza resurselor lor stabile, proprii sau īmprumutate pe termen lung. Ponderea acestor doua forme de finantare nu depinde de vointa institutiilor financiare (bancare sau nebancare), ci de comportamentele financiare si monetare ale agentilor economici. Mai precis, factorul care determina structura finantarii economiei de catre institutiile financiare (bancare si nebancare) este structura plasamentelor efectuate de agentii din sectorul nefinanciar.

Īn mod practic, pentru a calcula ponderea finantarii monetare (si cvasimonetare) asigurate de banci agentilor economici din sectorul nefinanciar, este suficient sa se evidentieze, īn pasivul bilantului consolidat al sectorului financiar (resursele), urmatoarele doua categorii de elemente:

a)    resurse stabile, constituite din fondurile proprii (emisiune de actiuni, profituri anterior acumulate etc.);

b)    īmprumuturi obligatare realizate pe pietele financiare

Natura contraposturilor agregatelor M3 si M4

Pentru a īnvedera natura contraposturilor agregatelor M;, M4 etc., este suficient sa se generalizeze cele aratate īn cazul agregatelor M1 si M2. Astfel, si īn cazul institutiilor financiare nebancare, categoria "active externe" cuprinde, la el ca īn cazul bancilor, soldul tuturor operatiunilor cu titluri efectuate de asezamintele financiare autohtone cu strainatatea. Disponibilitatile institutiilor financiare nebancare īn strainatate, adica plasamentele acestora īn. strainatate, sunt īnregistrate īn activul bilantului institutiilor respective, iar angajamentele, adica resursele atrase de institutiile financiare nebancare autohtone de la agentii economici straini (depozite, obligatiuni subscrise etc.), sunt īnregistrate n pasiv.



De asemenea, categoria "credit intern net" cuprinde volumul tuturor finantarilor nemonetare realizate de organismele colectoare de lichiditati: case de economii, fonduri de investitii etc. Desigur, īnsa, ca aspectele concrete ale finantarii (durata, dobānzi, garantii, materializate sau nu īn titluri etc.) difera de la o categorie de institutii financiare nebancare la alto (fonduri de investitii īnchise, deschise, societati le asigurare etc.), de la o tara la alta, de la o perioada de timp la alta etc.

Īn concluzie, studiul. contraposturilor monedei permite evidentierea a trei fenomene:

a)     creatia monetara (contraposturile agregatului M1);

b)     finantarea monetara si cvasimonetara (contraposturile lui M1 si M2);

c)     finantarea nemonetara (contraposturile unor titluri cuprinse īn M3, M4 etc. sau care, īn mod obisnuit, nu sunt cuprinse īn agregatele īn care opereaza practica si analiza monetara). Problema creatiei monetare si a formarii ofertei de moneda - se īncadreaza, desigur, īn contextul mai general reprezentat de celelalte doua fenomene amintite.

Creatia monetara a bancilor comerciale

Creatia monetara a bancilor comerciale este rezultatul activitatii sucursalelor si filialelor acestor banci, a serviciului central de trezorerie al fiecarei banci, precum si a circuitului bancar īn ansamblul sau.

Acordarea si utilizarea creditelor

Activitatea unei banci comerciale consta, īn mare masura, īn acordarea de credite economici, ceea ce, dupa cum am aratat, echivaleaza cu crearea concomitenta a unor resurse proprii ale bancii de egala valoare.

Este evident ca, deoarece este angajat īntr-o activitate productiva, client beneficiar al creditului are nevoie de fondurile īmprumutate pentru a face anumite plati, si anume fie prin virament bancar sau cu ajutorul cecurilor, cāt furnizorii sai etc., fie īn numerar (bancnote, monezi), catre salariati etc. Īn ceea ce īi priveste, furnizorii, la rāndul lor, folosesc sumele īncasate pentru plata propriilor furnizori, a propriilor salariati s.a.m.d.

Īn modul acesta, destinatia finala a creditului bancar este de a servi integral pentru formarea veniturilor distribuite īn economie, si anume dupa o lege de progresie geometrica simpla; īntr-adevar, īn fiecare stadiu al productie plata diverselor venituri formate īn stadiul respectiv constituie cea mai importanta categorie de cheltuieli efectuate de īntreprinderi.

Modul de utilizare a monedei nou create de catre īntreprinderile care beneficiaza initial de creditele bancare care dau nastere monedei respectiv precum si de catre populatie, care este beneficiara finala a īntregii cantitati de moneda nou create, constituie, asadar, un factor esential de care depinde evolutia masei monetare. Problema actiunii acestui factor depaseste sfera de interes a activitatii unei sucursale sau filiale bancare, īnsa prezinta o importanta majora pentru gestionarea unei banci īn ansamblul sau.

Rolul pietei interbancare

Īntreprinderile si populatia, care intra īn posesia monedei nou create utilizeaza aceasta moneda fie īn forma scripturala īn care se afla, fie modificānd forma monedei, prin transformarea totala sau partiala īn numerar (bancnote, monezi) a disponibilitatilor existente īn conturile lor bancare. Īntr-adevar, unii agenti ai economiei (īntreprinderile) vor plati prin viramente bancare, cu ajutorul cecurilor etc., furnizorii lor, care au cont deschis la aceea banca sau la alta banca, vor achita prin virament bancar impozitele si celelalte datorii catre bugetul statului etc., vor cere conversia disponibilitatilor pe care au īn contul lor la banca īn numerar, pe care īl vor folosi apoi pentru plata salariilor, dividendelor etc.; alti agenti ai economiei (populatia) vor utiliza numerarul respectiv primit de la īntreprinderi cu titlul de salarii, dividende etc. pentru a efectua plati īn chiar aceasta forma (numerar) catre alta indivizi, pentru a-si constitui rezerve banesti etc., ori vor depune numerarul la o banca - aceea sau alta - transformāndu-l din nou īn moneda scripturala s.a.m.d.

Consecinta tuturor acestor modalitati de utilizare a monedei nou create, consecinta exercitata asupra bancii care a acordat initial creditul, este necesitatea ca banca respectiva sa recurga la rezervele sale lichide. Banca este nevoita apeleze la rezervele sale lichide fie pentru a furniza clientilor sai numerar (bancnote, monezi) solicitat, fie pentru a executa platile dispuse de clientela catre alte banci sau institutii financiare.

Nevoia de lichiditati a sistemului bancar comercial

O anumita banca comerciala poate acorda credite fara a recurge la banca centrala, īnsa sistemul bancar comercial īn ansamblul sau nu se poate dispensa de "ajutorul" bancii centrale. Regula "creditele fac depozitele" este adevarata, īnsa procesul de creatie monetara implica nu numai participarea bancilor comerciale, care acorda credite economiei, ci si participarea bancii centrale, care emite moneda primara, utilizata pentru constituirea rezervelor si efectuarea de plati catre alte circuite monetare decāt circuitul bancar.

Creatia monetara a bancii centrale

Banca centrala (institutul de emisiune) creeaza moneda primara īn cele doua forme ale sale: 1 ) numerar (bancnote si monezi); si 2) moneda scripturala, existenta sub forma de depozite īn conturile deschise la banca centrala pe numele bancilor comerciale. O parte din moneda scripturala existenta īn aceste conturi, adica o fractiune din soldurile creditoare ale conturilor respective, reprezinta rezervele bancilor comerciale.

Banca centrala poate emite moneda primara fara legatura directa cu nevoile de trezorerie ale bancilor comerciale; aceasta este o creatie monetara exogena, dānd nastere la asa-numita "moneda primara neīmprumutata" ("non borrowed reserves"). De asemenea, banca centrala poate emite moneda primara īn functie de nevoile bancilor comerciale; aceasta este o creatie monetara endogena, dānd nastere la asa-numita "moneda primara īmprumutata" (borrowed reserves).

Crearea de "moneda primara neīmprumutata" (non borrowed reserves)

Exista doua cazuri īn care alimentarea bancilor comerciale cu moneda primara este totalmente exogena. Primul este cel īn care cheltuielile publice, īn cel mai larg sens al termenului (cheltuieli de functionare si cheltuieli de investitii; cheltuieli ale administratiei centrale de stat si cheltuieli ale administratiei locale; cheltuieli ale statului ca persoana juridica si cheltuieli ale īntreprinderilor de stat etc.), sunt finantate prin credite acordate īn mod direct de banca centrala Trezoreriei publice, ori prin cumpararea de titluri publice de catre banca centrala. A1 doilea caz este cel īn care balanta de plati externe - de asemenea, īn cel mai larg sens al termenului (importurile si exporturile de marfuri; intrarile si iesirile de capitaluri etc.) - este excedentara.

In cazul īn care bugetul consolidat al statului īnregistreaza un deficit, banca centrala este adesea obligata sa intervina, fie prin credite directe acordate Trezoreriei publice, fie prin cumparare de titluri publice.

Creditele directe acordate Trezoreriei publice de catre banca centrala determina alimentarea contului Trezoreriei publice deschis la banca centrala. Ca urmare, Trezoreria publica va efectua volum sporit de plati, care vor majora īncasarile agentilor economici. Moneda creata de banca centrala īn favoarea Trezoreriei publice se va repartiza, deci, īn bancnote si monezi, pe de o parte, si īn disponibilitati īn cont, pe de alta parte, īn functie de preferintele agentilor economici. Īn masura īn care aceasta moneda nou creata de catre banca centrala nu īmbraca forma numerarului (bancnote si monezi), ci ramāne īn forma scripturala, ea alimenteaza depozitele existente la bancile comerciale, adica resursele sistemului bancar comercial. Īn modul acesta, creatia monetara a bancii centrale īn folosul Trezoreriei publice "creeaza" depozite la bancile comerciale, ceea ce duce la ameliorarea lichiditatii acestora din urma.

Cumpararile de titluri publice de pe piata monetara de catre banca centrala constituie a doua modalitate prin care banca centrala poate ajuta Trezoreria publica. īn economiile moderne, banca centrala nu cumpara, de regula, titluri publice īn mod direct de la Trezoreria statului, īnsa ea poate achizitiona asemenea titluri de la bancile comerciale. Aceasta practica, dezvoltata mai ales īn tarile anglo-saxone, este numita "open market".

Astfel, banca centrala initiaza cumpararea de titluri publice de pe piata monetara, adica de pe piata monedei primare. Deoarece aceasta piata este foarte sensibila, cererea de titluri din partea bancii centrale face ca pretul titlurilor publice aflate īn patrimonial bancilor comerciale sa creasca imediat. Ca urmare, bancile comerciale vor īncerca sa vānda titluri bancii centrale, ceea ce le permite sa-si procure moneda primara necesara pentru alimentarea rezervelor, operatiune care intereseaza si Trezoreria publica.

Īntr-adevar, bancile comerciale vor utiliza īn mod cent lichiditatile suplimentare, obtinute de la banca centrala, pentru a acorda noi credite īntreprinderilor Ai a achizitiona noi titluri de la Trezoreria publica. Ca urmare, īn cazul īn care Trezoreria publica intentioneaza sa lanseze noi titluri de stat, faptul ca banca centrala a efectuat deja cumparari de titluri de la bancile comerciale īi va permite sa plaseze mai usor la banci noile titluri.

Pe de alta parte, creditele acordate de bancile comerciale īntreprinderilor sau Trezoreriei publice vor permite beneficiarilor creditelor respective sa efectueze diverse plati, ceea ce face ca moneda nou creata de banca centrala sa ajunga īn final īn posesia agentilor economici.

Īn ambele cazuri, bancile comerciale ajung, asadar, īn posesia unor resurse suplimentare, ceea ce le incita sa-si sporeasca propriile credite acordate economici. Cresterea volumului creditelor acordate de bancile comerciale economiei echivaleaza, īnsa, cu cresterea propriei creatii monetare, care se releva, astfel, a fi prelungirea creatiei monetare a bancii centrale.

Excedentul balantei de plati cu strainatatea influenteaza ere r monetara a bancii centrale īn mod asemanator.

Astfel, īn cazul īn care operatiunile comercial si financiare efectuate strainatatea dau nastere unui excedent al balantei de plati externe, bancile comerciale beneficiaza de un aport de valuta provenita din exterior. Īntr-adevar, o mare parte din operatiunile īn valuta ale rezidentilor se deruleaza prin banci, care beneficiaza īn modul acesta de intrari de monede straine (valute) si de titluri de creanta asupra strainatatii (devize).

Bancile comerciale pot sa pastreze aceasta valuta, ori pot sa o vānda pe piata valutara altor banci sau bancii centrale, care cumpara valuta īn cadrul operatiunilor sale de sustinere a cursului monedei nationale si al operatiunilor de gestionare a rezervei valutare oficiale etc. Īn situatia īn care banca centrala cumpara valuta, ea cedeaza īn schimb moneda nationala, care alimenteaza rezervele bancilor comerciale. Ca urmare, la fel ca īn cazul anterior, bancile comerciale vor fi incitate sa acorde noi credite, ceea ce va face ca īn final sa beneficieze de noi depozite (resurse), corespunzator pozitiei lor pe piata. Lichiditatea banci comerciale este, deci, si īn acest caz, ameliorata, iar aceasta fara ca bancile comerciale sa fie nevoite sa īmprumute direct resurse de la banca centrala.

Creatia monetara initiata de banca centrala īn cele doua cazuri prezentate mai sus este calificata ca fiind exogena, caci nu are legatura directa cu necesarul de moneda si de credite al economiei.

Crearea de "moneda primara īmprumutata" (borrowed reserves)

Īn situatia īn care aprovizionarea exogena cu moneda primara a banci comerciale este insuficienta, acestea sunt nevoite sa īmprumute lichiditati de banca centrala. Aceste īmprumuturi de refinantare pot fi contractate fie īn mod direct, fie indirect, prin tranzactiile efectuate pe o piata controlata de banca centrala: piata monetara. Astfel, īn primul rānd, bancile comerciale pot resconta parte din portofoliul lor de titluri emise de īntreprinderi, adica pot vinde titlurile respective bancii centrale. .Dobānda practicata īn aceste operatiuni este fixata unilateral de banca centrala si se numeste "taxa de rescont". De regula, operatiunile de rescont sunt limitate la anumite categorii de titluri, iar volumul lor este plafonat. De asemenea, bancile comerciale pot īmprumuta īn mod direct de la banca centrala resursele lichide de care au nevoie (asa numitele credite de refinantare), sub forma de credite īn cont.

Īn al doilea rind, banca centrala poate interveni pe piata monetara, cumparānd de la bancile comerciale titlurile private -- rescontabile sau nu - pe care acestea din urma le detin īn portofoliu. Este evident ca īn cazul īn care cumpara titluri de la bancile comerciale, banca centrala alimenteaza sistemul bancar comercial cu lichiditati suplimentare. Dobānda practicata īn aceste operatiuni este o dobānda variabila, īn functie de situatia pietei.



Semnificatia distinctiei īntre "moneda primara īmprumutata" si "moneda primara neīmprumutata"

Denumirile de "moneda primara īmprumutata" ("borrowed reserves") si "moneda primara neīmprumutata" ("non borrowed reserves") s-au impus ca urmare a practicii din S.U.A., unde cele doua tipuri de operatiuni-descrise mai sus se disting destul de net. Astfel, īn aceasta tara, toate operatiunile de·cumparare de titluri publice de pe piata monetara, numite operatiuni de "open market", se efectueaza la initiativa bancii centrale, procurānd bancilor comerciale "rezerve neīmprumutate" ("non borrowed reserves"). Spre deosebire de acestea, operatiunile de rescontare a titlurilor private la banca centrala ("discount window"), efectuate de bancile comerciale, sunt considerate a fi la originea "rezervelor īmprumutate" ("borrowed reserves") ale acestora din urma.

Īn alte tari, distinctia dintre cele doua tipuri de operatiuni este mai putin neta. Īn Romānia, de exemplu, atāt titlurile private, cāt si titlurile publice se folosesc pe scara redusa. Ca urmare, īn perioada 1991-1998, bancile comerciale au obtinut lichiditati de la banca centrala exclusiv sub forma creditelor directe: a) credite structurale; b) credite de licitatie; c) credite speciale; d) credite lombard. Īn prezent, īn contextul evolutiilor īnregistrate īn ultima perioada de piata monetara interbancara si de piata secundara a titlurilor de stat, operatiunile de refinantare a bancilor comerciale la banca centrala sunt de doua tipuri: a) credite directe (credite speciale si credite lombard); b) operatiuni de piata (open market). Īn aceste conditii, caracterul exogen al creatiei monetara a Bancii Nationale a Romāniei a fost īn perioada 1991-1998 mai putin net decāt īn cazul tarilor anglo-saxone, deoarece aceasta creatie monetara a fort mai legata de nevoile de lichiditati ale bancilor comerciale, decāt de nevoile '1'rezoreriei publice. Oricum, īn cazul Romāniei, pāna acum a fost dificil, deci, sa se deosebeasca "rezervele īmprumutate" de "rezervele neīmprumutate". Situatia este similara si cu alta tari (de exemplu, Franta).

Se poate totusi considera īn mod conventional ca acele interventii alt bancii centrale care constau īn cumparari de efecte publice pe piata monetari sunt la originea unei emisiuni de "moneda primara neīmprumutata" ("nor borrowed reserves"), iar acele interventii care constau īn cumparari de efecte private sunt la originea "monedei primare īmprumutate" ("borrowed reserves").

Oferta de moneda

Una din problemele cele mai controversate ale analizei creatiei monetara este cea a initiativei acestui proces. Mai precis, problema care se pune este a sti daca oferta de moneda este declansata de o nevoie a economiei, pe care bancile comerciale o sesizeaza si la care ele reactioneaza, ceea ce le oblige sa recurga la rāndul lor, la banca centrala, pentru a-si asigura lichiditatea, ori oferta de moneda este exogena si, deci, controlata īn īntregime de banca centrala, care furnizānd lichiditati bancilor comerciale, determina accelerarea sau īncetinirea īntregii creatii monetare.

Īn realitate, crearea monedei presupune conlucrarea īntre bancile comerciale si banca centrala: primele accepta sa acorde credite economiei, iar cea din urma accepta sa emita moneda primara īn folosul bancilor comerciale sau al Trezoreriei publice. Moneda scripturala, creata de bancile comerciale si moneda primara, creata de banca centrala sunt, asadar, forme monetare strāns legate.

Multiplicatorul depozitelor si al creditelor

"Multiplicatorul depozitelor si al creditelor" este un concept si un instrument analitic care a dominat mult timp analiza ofertei de moneda. Īn prezent, el este adesea contestat ca explicafic a procesului de creatie monetara, īnsa continua sa fie folosit pe scara destul de larga atāt īn teoria monetara, cāt si īn analiza monetara aplicativa. Caci, īn pofida limitelor sale, "multiplicatorul depozitelor si al creditelor" are avantajul ca evidentiaza faptul ca si atunci cānd bancile comerciale acorda credite pe baza resurselor lor prealabile ("depozitele fac creditele"), se ajunge, pāna la urma, īn situatia īn care are loc fenomenul invers ("creditele fac depozitele").

Sa presupunem ca initial are loc o crestere a depozitelor bancare, si anume īn mod independent de activitatea bancilor comerciale. Exista doua īmprejurari care pot duce la aparitia acestei cresteri "exogene" a depozitelor: 1 ) finantarea de catre banca centrala a deficitului Trezoreriei publice; aceasta din urma īsi achita 1'urnizorii, creditorii etc., ceea ce alimenteaza, la rāndul sau, conturile bancare ale agentilor economici respectivi; si 2) intrarile de valuta, provenite de la cumparatorii straini de marfuri autohtone, care achita īn modal acesta bunurile exportate de tara īn cauza; valuta este vānduta bancilor, care, la rāndul lor, o vānd bancii centrale; pe de alta parte, bancile comerciale alimenteaza contul clientilor lor cu echivalentul īn moneda nationala al valutei cumparate de la acestia.

Sa mai presupunem ca agentii economici mentin un raport constant īntre numerar (bancnote, monezi) si moneda scripturala (depozite) si ca bancile comerciale constituie doar un volum de rezerve lichide egal cu volumul obligatoriu (altfel spus, bancile comerciale nu dispun de rezerve facultative).

Mecanismu1 procesului de multiplicare poate fi descris dupa cum urmeaza:

Bancile comerciale, care īnregistreaza īn evidentele lor aparitia unui nou depozit, īsi constituie rezervele obligatorii aferente;

Deoarece rezervele obligatorii reprezinta doar o fractiune din depozitele suplimentare, bancile comerciale pot utiliza diferenta pentru a acorda noi credite;

Creditele duc la creatia de moneda scripturala suplimentara, pe care beneficiarii creditelor respective o mentin partial īn aceasta forma, iar partial o transforma īn numerar (bancnote, monezi);

Bancile comerciale īnregistreaza, deci, aparitia unui nou val de depozite; ele trebuie sa constituie rezerve obligatorii si pot sa acorde cu īmprumut diferenta s.a.m.d.

Procesul se amortizeaza īnsa īn timp, caci fiecare val de credite creeaza bancilor un volum de resurse din ce īn ce mai mic.

Analiza "multiplicatorului depozitelor si al creditelor" prezinta numeroase avantaje:

Releva rolul creator de moneda al bancilor comerciale, rol care nu apare cu claritate īn comportamentul fiecarei banci īn parte, ci doar īn īnsusi procesul de expansiune a creditului bancar. Intr-adevar, analiza multiplicatorului arata ca creditele acordate de fiecare banca sunt limitate de resursele bancii respective, īnsa aceste resurse dau nastere, la fel ca si creatia initiala de moneda primara a bancii centrale, nu numai la creditele proprii ale bancii īn cauza, ci si la creditele acordate de alte banci clientilor lor. Puterea de a crea moneda a bancilor comerciale apare, asadar, cu toata claritatea.

Īnvedereaza ca importanta expansiunii monetare depinde īn principal de gradul de maturitate monetara a agentilor economici. De exemplu, sistemul bancar englez a dobāndit o mare putere īn secolul al XIX-lea, īn cadrul unui sistem de credit national si international a carui formare a fost īn contradictie cu mecanismul de emisiune a monedei legale existent la aceea data īn Anglia, mecanism care era foarte legat de aur. Or, publicul englez a acceptat, cu mult timp īnainte de cel din alte tari, platile fara numerar, ceea ce a adus la un coeficient "e" mic si, deci, la un multiplicator mare.

Arata rolul autoritatii monetare, care, pe de o parte, emite moneda primara, iar pe de alta parte, stabileste coeficientul rezervelor obligatorii, avānd astfel, atāt puterea de a declansa procesul de creatie monetara, cāt si puterea de a-i modula amploarea.

Cu toate acestea, valoarea explicativa a conceptului si instrumentului analitic reprezentat de "multiplicatorul depozitelor si al creditelor " a fost puternic contestata, mai ales īn ceea ce priveste aptitudinea sa de a constitui o explicatie exhaustiva a creatiei monetare:

1) Dupa cum s-a aratat, la originea procesului de creatie monetara se afla 0 operatiune a bancii centrale, care sporeste cantitatea de moneda pusa la dispozitia populatiei. La rāndul sau, populatia īsi sporeste depozitele constituite la banci, care reactioneaza la amintita crestere a depozitelor.

Prezentarea de mai sus estompeaza insa rolul bancilor comerciale, deoarece insista asupra automatismului procesului, neglijānd comportamentul bancilor, care este mult mai complex decāt sugereaza simpla descriere de mai sus a reactiei mecanice la cresterea depozitelor. Īntr-adevar, bancile pot decide sa acorde sau nu credite, īn functie de conditiile de pe piata creditului, conditii care pot sa fie sau sa nu fie avantajoase pentru ele. Cu alte cuvinte, un anumit rol īn procesul de creatie monetara joaca si rata dobānzii, ceea ce īn analiza efectuata cu ajutorul multiplicatorului se estompeaza.

2) Este putin realist sa se considere ca activitatea de creditare este Boar rezultanta automatica a situatiei trezoreriei bancilor comerciale. Īn realitate, banci1e comerciale raspund cererilor clientilor lor si au o-anumita marja de manevra īn alegerea cailor prin care īsi procura lichiditatile. Ca urmare, īn numeroase cazuri, moneda (scripturala) creata de bancile comerciale este cea care declanseazy recursul la moneda primara, nu invers.

3) Īn fine, īnsasi existenta unui proces presupune ca acesta se desfasoara īn timp. Ţinānd seama de interesul bancilor comerciale de a avea un bilant echilibrat, precum si de faptul ca ele īncearca īn primul rānd sa detina un volum cāt mai redus de lichiditati neproductive, īnseamna ca īntre rezervele si depozitele bancilor comerciale exista īntotdeauna o relatie destul de stricta. Or, multiplicatorul este o masura a intensitatii acestei legaturi la un moment dat, nu o explicatie a creatie monetare realizate īntr-o perioada de timp. Cu alte cuvinte, conceptul si instrumentul analitic reprezentat de "multiplicatorul depozitelor si al creditelor" constituie o abordare statica, nu dinamica, a creatiei monetare Elaborarea unei explicatii dinamice a procesului de creatie monetara necesita adoptarea unor ipoteze mai complexe cu privire la comportamentul bancilor.

Influenta ratei dobānzii asupra ofertei de moneda

O banca comerciala trebuie sa aiba o activitate rentabila. Ea urmareste sa obtina profit, iar īn acest scop opereaza cu scadentele creditelor pe care le acorda, cu termenele depozitelor pe care le primeste, cu dobānzile respective, cu taxele si comisioanele percepute etc. Bancile comerciale nu au, deci, un comportament pasiv fata de banca centrala.

Bancile comerciale acorda credite economiei, pentru care percep o anumita dobānda; de asemenea ele angajeaza credite de refinantare de la banca centrala (prin vānzarea unor titluri; īn mod direct; sub forma de credite īn cont; etc.), care le permit sa-si procure lichiditatile necesare si pentru care platesc o anumita dobānda.

Activitatea unei banci comerciale este rentabila doar īn cazul īn care valoarea dobānzilor īncasate de aceasta este mai mare decāt valoarea dobānzilor platite. Ca urmare, analiza microeconomica, bazata pe marimi marginale, poate fi extinsa si la cazul unei banci comerciale. Īn termenii acestei analize, costurile marginale sunt la īnceput descrescatoare, iar apoi crescatoare, pe cānd veniturile marginale sunt constante, deoarece depind de pretul existent pe piata, pret care, īn cazul unei banci comerciale, este reprezentat de rata dobānzii

Rolul monetar al Trezoreriei publice

Trezoreria publica are o certa putere monetara. Analiza acestei puteri se confrunta īnsa cu doua dificultati.

Prima se refera la definirea relatiilor dintre Trezoreria publica, īn calitatea sa de personificare financiara a statului, pe de o parte, si sistemul bancar, īn calitatea sa de centru creator de moneda, pe de alta parte. Īntr-adevar, principala functie a Trezoreriei publice este realizarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor statului; acest rol este important, īnsa este unul pur fiscal, nu monetar. Īn caz de deficit bugetar, acest rol fiscal dobāndeste totusi si un aspect monetar. Īntr-adevar, īn acest din urma caz, Trezoreria publica determina, prin īmprumuturile pe care le contracteaza, atāt o creatie de moneda primara, cāt si o creatie de moneda scripturala. Cu toate acestea, ar fi eronat sa se considere ca, īn cazul respectiv Trezoreria publica este ea īnsasi centrul creator al formelor monetare amintite. Chiar daca nici banca centrala si nici bancile comerciale nu au posibilitatea sa refuze finantarea monetara solicitata de Trezoreria publica, obiectivele, criteriile de actiune si functiile bancii centrale si ale bancilor comerciale, pe de o parte, si obiectivele, criteriile de actiune si functiile Trezoreriei publice, pe de alta parte, sunt net diferite. Astfel, īn timp ce Trezoreria publica īncearca sa acopere īn bune conditiuni cheltuielile statului, banca centrala are misiunea de a proteja valoarea interna si externa a monedei nationale. Īn ceea ce priveste bancile comerciale, ele se preocupa īn primul rānd de propriul lor profit. Īn plus recursul Trezorerie publice la banca centrala este limitat, de regula, de prevederi legale destul de stricte.

Īn consecinta, modelul ofertei de moneda trebuie sa permita deosebirea clara a rolului Trezoreriei publice ca debitor si rolul sistemului bancar ca producator de moneda.

A doua dificultate tine de faptul ca, īn unele tari (SUA, Franta etc.), Trezoreria Publica deschide anumite tipuri de conturi asemanatoare cu conturile bancare la vedere (de exemplu, conturile de cecuri postale, conturile speciale d trezorerie, deschise unor regii publice autonome etc.) sau emite ea īnsasi unele tipuri de semne monetare. Depozitele existente īn conturile respective sunt depozite la vedere si, deci, fac parte din masa monetara, la fel cum fac parte din masa monetara si categoriile de numerar emise de Trezoreria publica.



loading...











Document Info


Accesari: 4421
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )