INVESTITIILE STRAINE DIRECTE IN ECONOMIA CONTEMPORANA

INVESTITIILE STRAINE DIRECTE IN ECONOMIA CONTEMPORANA

In orice economie, investitiile constituie un fenomen aparte, cu trasaturi proprii, distincte in raport cu alte activitati. El nu are insa o manifestare automata, fiind intotdeauna dependent si subordonat strategiilor si politicilor de dezvoltare ale firmelor, sectoarelor de activitate, comunitatilor etc. La investitii se apeleaza numai in masura in care obiectivele urmarite, referitoare la dezvoltarea productiei si servi­ciilor in concordanta cu nevoile identificate, cu cererea previzionata, nu pot fi rea­lizate in conditii avantajoase.

In ceea ce priveste investitiile straine directe, acestea au o istorie de decenii. Notiunile juridice, principiile, normele si cutumele au evoluat constant, au generat controverse politice si excese la nivelul economiilor nationale ale unor state, indiferent de regimul politic, au cunoscut reglementari diverse in cadrul organizatiilor internationale si regionale, iar in prezent, se afla in fata unei provocari majore, careia trebuie sa-i faca fata, generata de impetuoasa si implacabila tendinta de globalizare a economiei mondiale. In ultimele doua decenii ale secolului XX-lea, trasatura dominanta a fluxurilor de investitii externe a fost intensificarea intr-un ritm fara precedent a fluxurilor de investitii externe directe.

In acest capitol sunt prezentate aspecte teoretice ale investitiilor externe directe, evolutia acestora de-a lungul istoriei, precum si descrierea principalelor componente ale acestora. De asemenea, sunt avute in vedere si analizarea stimulentelor investitionale in orientarea capitalului strain la nivel mondial, impactul acestora asupra tarilor gazde si a celor de origine, precum si politicile de atragere a investitiilor straine directe.

1.1. Incursiune in istoria recenta a fluxurilor internationale de capital

Investitia externa directa reprezinta o relatie investitionala de durata, intre o entitate rezidenta si o entitate nerezidenta; de regula, implica exercitarea de catre investitor a unei influente manageriale semnificative in intreprinderea in care a investit. Sunt considerate investitii directe: capitalul social varsat si rezervele ce revin unui investitor care detine cel putin 10% din capitalul social subscris al unei intreprinderi, creditele dintre acest investitor si intreprinderea in care a investit, precum si profitul reinvestit de catre acesta .

Notiunile juridice, principiile, normele si cutumele au evoluat constant, au generat controverse politice si excese la nivelul economiilor nationale ale unor state, indiferent de regimul politic, au cunoscut reglementari diverse in cadrul organizatiilor internationale si regionale, iar in prezent se afla in fata unei provocari majore, careia trebuie sa-i faca fata, generata de impetuoasa si implacabila tendinta de globalizare a economiei mondiale. Investitiile se efectueaza in scopul de a realiza, construi bunuri durabile care vor constitui suportul sperantei privind obtinerea, in viitor, a unui profit/venit asteptat, a unei valori, respectiv a unor avantaje utile dorite, necesare .

Considerate un factor activ al dezvoltarii si adap­tarii economiei la cerintele pietei, ale competitivitatii, investitiile externe reprezinta un element care conditioneaza realizarea programului de restructurare propus de reforma economica. Atunci cand investitia nu se finanteaza prin eforturile proprii ale agentului intreprinzator, acesta poate fi sprijinit de economiile altor indivizi sau firme, ceea ce presupune ca la nivel mondial cresterea formarii capitalului sa fie finantata de o realocare a venitului in cadrul pietei mondiale, prin economii private sau guvernamentale.

Intr-o tara, daca nivelul cererii de investitii excede economiile interne, al caror nivel viitor se prezinta sub con­ditiile economice din prezent, atunci economiile din alte tari pot fi transferate pentru a compensa deficitul intern de resurse finan­ciare. In final, se ajunge ca tara primitoare sa poata importa mai mult decat poate plati prin exporturile facute si, astfel, ea are posibilitatea de a aloca mai mult pentru economie si consum decat i-ar permite nivelul propriului venit. Daca in practica economica se intalnesc asemenea situatii se spune ca tara respectiva a primit un transfer net de resurse din strainatate sau ca tara a facut un transfer net in cazul in care economiile depasesc cererea interna de investitii. Datorita dominatiei in plan economic a tarilor dezvoltate cu economie de piata, o crestere proportionala a economiilor si investitiilor acestora poate crea conditii de crestere a rezervelor investitionale in celelalte grupe de tari.

Istoria fluxurilor externe de capital incepe in secolul al XIX-lea, cand predominante erau imprumuturile si investitiile de portofoliu. Anglia (in special) si Franta detineau cea mai mare parte a plasamentului de acest gen. Alaturi de firmele private statul juca un rol important. Caracteristic pentru aceste fluxuri internationale de capitaluri era faptul ca ele nu erau stimulate in primul rand de diferentele dintre ratele dobanzii din diferite tari ci, mai ales, de nevoile de finantare a activitatii economice externe, in conditiile expansiunii coloniale .

Firme precum Siemens, General Electric, Standard Oil devenisera cunoscute in lume, iar alaturi de Anglia si Franta isi fac aparitia Germania si Statele Unite in calitate de investitori de capital peste granite. Primul razboi mondial si criza economica mondiala din 1929-1933 rastoarna ierarhia tarilor-exportatoare de capital. Statele Unite devin primul exportator, iar Germania primul importator de capital.

Trecerea la o noua etapa a economiei mondiale, cea a dominatiei investitiilor externe directe (IED), este marcata de perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Sistemul de la Bretton Woods induce, pe termen lung, asa-numitul paradox al lui Trippin conform caruia lichiditatile internationale nu pot sa creasca decat in functie de deficitul balantei de plati externe americane si de slabirea dolarului. Pe termen scurt, insa, exporturile de capital americane au evoluat in sens invers fata de evolutia ciclului intern caracteristic SUA, ceea ce a atenuat repercusiunile negative pe plan international. Dupa trecerea la sistemul ratelor de schimb flexibile, acest mecanism regulator este tot mai mult slabit, datorita amplificarii miscarilor de capital pe termen scurt, dezvoltarii spectaculoase a operatiunilor speculative asupra cursurilor de schimb .

"In anii '80 contributia fluxurilor de investitii externe directe la formarea capitalului mondial s-a majorat cu 2%, in timp ce in anii '90 aceasta s-a majorat cu 4%, astfel, pe parcursul a aproximativ un deceniu contributia fluxurilor de IED la nivel mondial s-a dublat." (Georgeta Ilie: "Investitii internationale", Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2006, pag. 71).

La inceput de secolului XXI, corporatiile transnationale reprezinta una din marile forte ce actioneaza in domeniul economic, financiar, stiintific si tehnologic, avand un cuvant greu si in politica mondiala. Companiile de acest tip au ajuns sa aiba o asemenea extindere, incat, si-au pierdut intr-un anumit sens, caracterul national. Pentru aceste firme concurenta nu se mai duce in plan national, ci in plan international, cu companii straine de acelasi profil, pentru ocuparea unor segmente cat mai mari din piata globala.

"Investitorul extern direct este o persoana juridica, persoana fizica sau grup de persoane ce actioneaza impreuna, care detine cel putin 10% din capitalul social subscris (respectiv din capitalul de dotare al entitatilor fara personalitate juridica) sau cel putin 10% din voturi, intr-o intreprindere situata in afara propriei tari de rezidenta." (www.bnr.ro).

Investitiile externe directe se definesc ca proprietatea asupra unor active de catre un rezident strain, cu scopul de a controla folosirea acestor active. Particularitatea investitiilor straine directe o constituie tocmai controlul exercitat de catre investitor asupra activelor in care a fost facuta investitia . Acest tip de investitii presupune transferul unui "pachet industrial", in care sunt cuprinse capitalul, tehno­logiile, metodele de organizare industriala, expertiza mana­geriala, cunostintele de marketing etc., care permit investitorului sa exercite dreptul de control asupra investitiei. Totusi, este greu de stabilit ce inseamna controlul. Este vorba de o participare directa la conducerea si organizarea productiei activelor in care s-a investit.

Desi criteriile variaza de la tara la tara, diferenta de procente nu modifica esenta fenomenului, avand in vedere ca, de obicei, proportia detinuta de un investitor strain este cu mult mai mare (de regula peste 50%). Participarea directa la condu­cerea si organizarea productiei si controlul asupra activitatii firmei constituie diferenta fundamentala dintre investitia straina directa si cea de portofoliu.

Prelungirea activitatii unei firme intr-o tara straina presu­pune fluxuri de capital, de tehnologie si de calitati antreprenoriale in tara gazda. Transferul acestui "pachet" de servicii de factori ramane sub controlul intreprinderii investitoare, ca si activitatile ulterioare de productie si comercializare pe care le efectueaza tara gazda. Tipologia teoriilor economice privind investitiile externe directe (IED) este foarte diversificata, iar clasificarile propuse de diferiti autori folosesc ca punct de plecare urmatoarele:

concurenta perfecta a pietelor;

modelul imperfectiunilor pietei, teoria intreprinderilor multinationale si modelele   electrice;

modelul internalizarii si abordarea dezvoltarii macro­ economice.

Primele teorii despre IED argumenteaza ca fluxurile de investitii sunt determinate, ca si in cazul investitiilor de portofoliu, de diferentele de profit (sau de dobanda) din diferite tari. Aliber (1970), propune o teorie in care IED sunt explicate ca un fenomen al zonei valutare .

Economia mondiala este impartita in mai multe zone valutare, fiecare zona are un risc valutar propriu, si bazat pe estimarile evolutiei fenomenului valutar, se poate determina daca zona respectiva este importatoare sau exportatoare de capital si daca incurajeaza intrarile sau iesirile de capital strain.

1.2. Descrierea principalelor componente ale fluxurilor externe de capital

Modelele nationale de investitii straine sunt influentate si de diferentele ratei de formare a capitalului. Teoria investitiilor internationale de portofoliu explica miscarea capitalului la nivel mondial, ca factor de productie. In cazul acestora se pleaca de la premisa potrivit careia deplasarea capitalului dintr-o tara in alta este determinata de diferenta de dobanda. Deplasarea IED intre tari are la baza diferenta dobanzilor practicate si reflecta abundenta de capital din tarile furnizoare de investitii.

Investitiile externe directe au urmatoarele componente :

Capitaluri proprii: cuprind capitalul social subscris si varsat, atat in numerar cat si prin contributii in natura, detinut de nerezidenti in companii rezidente, precum si cota aferenta din rezerve; in mod corespunzator, in cazul sucursalelor, se ia in considerare capitalul de dotare aflat la dispozitia acestora.

Creditul net: respectiv creditele primite de catre intreprinderea investitie directa de la investitorul strain direct sau din cadrul grupului de firme nerezidente din care face parte acesta, mai putin creditele acordate de catre intreprinderea investitie directa investitorului strain direct sau unei alte firme din cadrul grupului de firme.

Intreprinderea investitie directa este o intreprindere cu sau fara personalitate juridica, in care un investitor strain detine cel putin 10% din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare in cazul intreprinderilor fara personalitate juridica (sucursale). Detinerea a cel putin 10% din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare, este primordiala in stabilirea relatiei de investitie directa.

Tipurile investitiilor externe directe sunt diferentiate dupa contributia la dezvoltarea si innoirea activelor economice in tara gazda receptoare de investitii externe directe:

● Greenfield: investitii in intreprinderi infiintate si dezvoltate de catre sau impreuna cu investitori straini, sub forma unor investitii pornite de la zero;

● Brownfield: investitii in intreprinderi preluate integral sau partial de catre investitori straini de la rezidenti, mai mult de 50% din imobilizarile corporale si necorporale fiind realizate dupa preluare;

● Preluari integrale sau partiale de intreprinderi: investitii in intreprinderi preluate integral sau partial de catre investitori straini de la rezidenti, mai mult de 50% din imobilizarile corporale si necorporale fiind realizate inainte de preluare.

Dupa momentul aderarii Romaniei, cu exceptiile pentru zone libere/defavorizate, se acorda urmatoarele categorii de stimulente financiare, in conformitate cu angajamentele asumate si regulile UE privind ajutorul de stat:

1. sume cu titlu gratuit pentru investitii de capital (granturi);

2. acordarea terenului necesar investitiei la un pret redus;

3. amenajari industriale (infrastructura necesara proiectului de investitii).

1.3. Societatile transnationale ca principala sursa a fluxurilor investitionale internationale

Inca de la aparitia acestora, societatile transnationale au creat controverse referitoare fie la modul de definire al acestora, fie la continutul si rolul lor. Numeroase definitii pun accentul pe caracterul international al acestor companii astfel: C. A. Michelet prezinta CTN drept ''o intreprindere ( sau un grup de intreprinderi ) de talie mare, care pornind de la o baza nationala, si-a implantat mai multe filiale in tari diferite, adoptand o organizare si o strategie la scara mondiala." , punand accentul pe organizarea si strategia firmei la nivel global, in timp ce autorii romani discuta despre extinderea activitatii economico-financiare la scara internationala, domeniu unde firmele transnationale obtin cele mai mari profituri."S. Dumitrescu si A. Bal apreciaza in lucrarea lor ca o societate transnationala este o firma care si-a extins activitatea economico-financiara dincolo de granita tarii de origine printr-un vast ansamblu la scara internationala format dintr-o societate principala si un numar de filiale dependente de firma-mama implantate in diferite tari''.( Suciu Titus, op. cit.,pag.48)

Un factor foarte important al globalizarii il reprezinta investitiile straine directe, in special cele directe. Investitiile straine directe stimuleaza dezvoltarea tuturor sectoarelor economiei, determina sporirea productiei si a numarului locurilor de munca, imbunatatirea conditiilor de munca, cresterea productivitatii muncii, sporirea veniturilor si a cererii populatiei, a eficientei economice si a nivelului de trai al populatiei.

Originea investitiilor straine directe o reprezinta societatile transnationale (STN) desi studiile teoretice arata ca sursele investitiilor straine directe sunt multiple. STN-urile isi extind capitalul in strainatate, cautand sa-si extinda piata de desfacere atat in tarile dezvoltate cat si in cele in curs de dezvoltare, si in acelasi timp organizeaza productia internationala.Liberalizarea investitiilor straine directe a favorizat expansiunea fara precedent a societatilor transnationale, facilitand intrarea acestora pe pietele interne la nivel global, ceea ce a generat cresterea puternica a productiei industriale. In acest context, se poate afirma ca ISD reprezinta nu numai mecanismul principal de integrare a pietelor, ci si liantul dintre sistemele productive ale diverselor tari. In consecinta, societatile transnationale, in calitatea lor de principal vehicul investitional, reprezinta motorul internationalizarii productiei si prin aceasta, al globalizarii. Fluxurile generate de aceste societati (fluxuri finaciare, tehnologice etc.) sunt principala forma de manifestare a globalizarii ( urmare a acordurilor de liberalizare a investitiilor).

"Specialistii in domeniu subliniaza faptul ca, incepand cu a doua jumatate a anilor '90, investitiile straine directe au crescut la nivel mondial mai rapid decat alti indicatori macroeconomici, cum ar fi produsul intern brut, exporturile sau investitiile interne.In ultimele doua decenii, a avut loc o adevarata explozie a ISD, fluxul anual al acestora majorandu-se de la 47 miliarde euro in anul 1982, pana la 522 miliarde in anul 2004. S-a marit si stocul ISD, in anul 2004, atingand suma de 8 trln.euro, sporind cu 10% in comparatie cu anul 2003 si de circa 5 ori fata de anul 1990". (Doltu Constantin, op. cit.,pag. 28), asa cum reiese si din figura nr.

Fig. 1 Dinamica fluxurilor ISD in lume in anii 1982, 1990, 2001-2004 miliarde euro

Sursa:www.unctad.org:World Investment Report

Societatile transnationale organizeaza productia internationala, efectueaza procesul de expansiune a capitalului peste hotare. Urmarind scopul maximizarii profitului prin cresterea volumului vanzarilor, STN cauta in permanenta sa-si extinda piata de desfacere atat in tarile dezvoltate, cat si in cele in curs de dezvoltare. Manevrand aparatul productiv amplasat in diferite tari, aceste societati gasesc cea mai eficienta utilizare a capitalului.

Conform datelor UNCTAD, intre 1986-2000 ISD-urile au crescut cu aproximativ 27,8%, depasind astfel exporturile mondiale (8,33%) si productia mondiala. In perioada 1999-2004, numarul total de STN a crescut de la 37 de mii la 70 de mii, in timp ce numarul filialelor din strainatate a avut un spor de 4 ori, ajungand de la 170 de mii la 690 de mii.La nivelul anului 2004 volumul total de ISD al societatilor transnationale era de 9 trilioane de $, acestea administrand peste 66,6% din intregul comert mondial si peste 80% din investitiile straine.Evolutia fluxurilor ISD dupa anul 2000 a fost caracterizata atat de reduceri ale acestor fluxuri (2001-2003) cat si de cresteri, astfel ca in perioada 2004-2005 ISD-urile au depasit PIB-ul mondial cat si exporturile atingand un ritm de crestere de 28,15%, fata de 10,6% (PIB) si 16,95% (exporturile).In anul 2005 activele totale ale filialelor straine au atins circa 46 mld.USD, iar valoarea adaugata de acestea a fost estimata la 4,5 trilioane USD in timp ce numarul total al acordurilor privind investitiile internationale se ridica la circa 5.500 din care 2.495 tratate bilaterale de liberalizare a investitiilor (BIT), 2.758 acorduri privind dubla impunere (DTT) si 232 de acorduri internationale intre firme. Acordurile internationale privind investitiile au devenit din ce in ce mai complexe, incluzand si aspecte de interes public cum ar fi cele legate de sanatate (protectia sociala, protectia mediului, securitate etc.). Aceste acorduri sunt caracteristice domeniilor precum industria automobilelor, farmaceutica, informatica, electronica si petroliera care asigura un nivel inalt de dezvoltare tarilor in care sunt incheiate.

In ultimele decenii, a crescut si ponderea STN din tarile in curs de dezvoltare. In etapa actuala, acestea contribuie activ la sporirea fluxurilor mondiale ale investitiilor. Cota lor in fluxul total al ISD a sporit de la 6% la mijlocul anilor '80, pana la 11% in a doua jumatate a anilor '90, apoi s-a micsorat pana la 7-8% in anii 2001-2003. In grupul respectiv de STN, in frunte, se situeaza companiile din asemenea tari in curs de dezvoltare, ca Hong-Kong, Malayesia si Coreea de Sud. Actualmente, mai mult de 1/3 din operatiunile exportului mondial sunt efectuate prin intermediul livrarilor intercorporative dintre STN.

"Desi numarul STN este mereu in crestere, rolul principal in economia mondiala apartine unui numar limitat de firme supraputernice. In anul 2003, cele mai mari 100 de corporatii transnationale, ce constituiau circa 0,2% din numarul lor total, administrau peste 7,5 trln.euro. In filialele straine ale acestora, erau angajati circa 15 milioane de persoane. In anul 2004, aceste 100 de STN de profil nefinanciar au acumulat 12% din active, 18% din vanzarile filialelor straine si 14% din numarul. In prezent, ele pot fi numite conglomerate-gigant, activitatea carora se extinde asupra tuturor ramurilor economiei contemporane a majoritatii regiunilor lumii".

Datele prezentate mai sus evidentiaza legatura directa intre ISD-uri si globalizare. Fenomenul de globalizare se realizeaza prin cresterea exportului de capital sub forma de ISD determinand o evolutie ascendenta a fluxurilor de investitii straine directe, si stimuland astfel companiile transnationale sa incheie cat mai multe acorduri investitionale.

1.4. Caracteristicile economiilor gazda - element important in decizia de a realiza investitii straine directe

Investitiile straine directe erau o parte nesemnificativa in cadrul activitatii generale de investitie, centrata pe anumite domenii si regiuni specifice. Ulterior, in perioada interbelica, aceasta situatie a suferit anumite schimbari, dar numai dupa al doilea razboi mondial se poate spune ca atitudinile si pozitiile adoptate in aceasta privinta au inceput sa se cristalizeze. Perioada postbelica se distinge in cadrul istoriei investitiilor internationale prin doua aspecte: pe de o parte, volumul investitiilor efectuate in tarile in dezvoltare a crescut intr-un ritm rapid, iar pe de alta parte, aceste investitii au fost realizate, in principal, sub forma investitiilor directe .

"Pozitia tarii sau regiunii reprezinta un avantaj de localizare specific tarii gazda, astfel productia locala este preferabila unei alte optiuni alternative. Aici sunt inclusi factori care se refera la procese de productie superioare, costuri mari de transport, forta de munca mai ieftina, apropiere fata de clienti sau consumatorii finali, dezvoltarea unei imagini locale sau barierele puse in calea comertului."(Georgeta Ilie, op. cit.,pag. 45)

Ideea necesitatii si aceea a posibilelor beneficii care ar rezulta din investitiile straine directe a inceput sa se contureze, la nivel international, inca din perioada interbelica timpurie. Cu toate acestea, in plan psihologic, pentru o perioada care a durat mai mult de trei decenii si a atins anul 1970, atitudinea generala fata de investitiile straine a fost contradictorie, in sensul ca un nivel foarte mare de neincredere fata de acest fenomen era prezent in majoritatea statelor lumii. Consideratiile ideologice au fost principala motivatie a acestei atitudini, respectiv consecintele nationalizarilor postbelice in Europa de Vest si instaurarea comunismului in Europa de Est.

Nevoia de capital si de investitii, care se ridica la un nivel mult peste posibilitatile economice actuale, impune ca o conditie obiectiva apelarea la capitalul strain sub forma atragerii de investitii directe de capital, caracteristica comuna tuturor state­lor ex-comuniste.

Investitiile externe directe au starnit interes de ambele parti, atat din partea investitorilor si capitalului strain, cat si din partea investitorilor interni. Integrarea statelor din estul si centrul Europei alaturi de cele vest-europene in Uniunea Europeana, stimulata de interese strategice de ambele parti, impune atat o extindere a cooperarii internationale cu alte state si mai ales cu cele dez­voltate, cat si o accelerare a tranzitiei la economia de piata, care sa deschida orizonturi reale cooperarii internationale. De altfel, imediat dupa destramarea sistemului socialist, tarile din Europa centrala si de Est ca Ungaria, Polonia si fosta Cehoslovacie, precum si Bulgaria si Romania au initiat diverse demersuri pentru anumite actiuni regionale de cooperare cum ar fi intre tarile riverane Marii Negre, crearea de zone economice trans-frontaliere etc. De asemenea, acestea au trecut la solicitarea unor intelegeri cu Comunitatea Europeana, cu care au si semnat mai tarziu acorduri de asociere, iar, pe de alta parte, acestea au semnat acorduri de liber schimb cu AELS (Asociatia Europeana a Liberului Schimb)[12].

Disponibilul de capital este foarte important pentru accelerarea procesului de tranzitie la economia de piata si a aderarii la U.E.. Constiente de aceste realitati, statele vest-europene, interesate in procesul de atragere a fostelor state socialiste la sistemul economiei de piata, au demarat el insele o serie de programe de sprijin comunitar al statelor aflate in tranzitie. Au fost incheiate acorduri de asociere cu Comunitatea Europeana de catre toate tarile est si central-europene. Asemenea acorduri au fost semnate de Polonia, Ungaria, Cehoslovacia in 1991, apoi de catre Romania si Bulgaria in 1993, Rusia 1996 etc. Conditia primordiala a acestor asocieri consta tocmai in realizarea unei stabilitati economice si politice, a unei stabilitati institutionale, ca o garantie a ordinii de drept si a democratiei, precum si a trecerii la un sistem economic bazat pe economia de piata, care sa creeze conditii de compatibilitate intre economiile nationale asociate si cele ale statelor comunitare.

Realizarea de investitii constituie inceputul necesar pentru lansarea oricarei activitati economice, industriale . Statele vest-europene si-au declarat disponibilitatea de a sprijini acest proces, prin acordarea unei serii de facilitati statelor asociate in relatiile comerciale si de cooperare, precum si anumite ajutoare de capital prin programe comune cum este programul PHARE, care prevede acordarea de consultanta si de transferuri de tehnologie, de know-how necesare retehnologizarii economiilor de tranzitie.

In acordurile de asociere, Uniunea Europeana s-a angajat in mod explicit in sprijinirea eforturilor de consolidare a democratiei si a celor de finalizare a tranzitiei la economia de piata si de creare a unor economii competitive in aceste state. Mai mult, in acordurile de asociere s-a stipulat ca "Comunitatea va examina acordarea, in anumite circum­stante, a unor fonduri pentru stabilizarea macroeconomica" pe care le-a legat si de sprijinul celorlalte state din Grupul celor 24 si al institutiilor financiare internationale. (Ioan Denuta, op. cit.,pag. 91)

Statele in tranzitie din statele estul si centrul Europei au fost constiente ca obstacolul principal pe care il au de infruntat il constituie lipsa de capital si, respectiv, de investitii in domeniul privat, productiv si al serviciilor, tarile vest-europene dezvoltate manifestand un real interes in acordarea de ajutoare financiare economiilor in tranzitie.

Tranzitia spre economia de piata este caracterizata in toate statele est si central-europene de o instabilitate a economiilor nationale, de declin economic, de o adevarata criza de capital si o rata periculos de mica a investitiilor, mai ales a celor pro­ductive.

Dezechilibrul reprezinta o caracteristica a tuturor economiilor aflate in tranzitie. Rata formarii brute a capita­lului a scazut la niveluri de-a dreptul alarmante, lucru datorat atat scaderii productivitatii muncii si a timpului efectiv lucrat, cat si presiunii sindicale asupra salariilor si scaderii capacitatii manageriale a noilor echipe de conducere.

O alta cauza a scaderii ratei de acumulare, precum si a inclinatiei spre investitii o constituie rata mare a dobanzilor. In aceste conditii este evidenta incapacitatea fiecarei economii nationale foste comuniste de a face fata, singura, nevoii absolute de capital pentru a se asigura o minima crestere economica.

Nevoia de capitalul strain rezida in inca­pacitatea propriilor economii nationale ex-comuniste de a satisface nevoia, chiar minima, de capital pentru refacerea economica si pentru relansarea investitiilor, care, in situatia mentinerii reculului din anii imediat de dupa 1990, risca sa arunce aceste economii in totala dependenta de lumea dezvol­tata, cu grave consecinte pe termen mediu si lung. Pe de alta parte, aceasta nevoie de capital strain este amplificata si de nivelul tehnologic mult ramas in urma al dotarilor si productiei industriale din tarile aflate in tranzitie. Retehnologizarea intreprinderilor din aceste tari este pusa in prim-planul strategiilor de dezvoltare pe termen scurt de catre toate statele est si central-europene, fara aceasta retehnologizare competitivitatea produselor acestor economii devenind deosebit de precara.

Factorii de localizare reprezinta o categorie de variabile ale procesului investitional ce conteaza in luarea deciziei numai in conditiile in care exista avantaje de proprietate si de internalizare . "Cresterea fluxului investitiilor straine private directe destinate tarilor in dezvoltare este deosebit de importanta la ora actuala, avand in vedere dificultatile pe care multe din aceste tari le intalnesc in procesul de adaptare la deficientele crescande privind balanta de plati." (Rusu Mirela,op. cit.,pag. 21).

1.5. Rolul stimulentelor investitionale in orientarea capitalului strain la nivel mondial

Pentru atragerea de investitii straine este nevoie de acordarea unor stimulente (financiare, fiscale etc.) investitorilor straini, desi aceste metode sunt uneori contestate. In general la nivelul investitorilor, stimulentele sunt plasate pe ultimele locuri in ierarhia factorilor de influenta in luarea deciziei de a investi. Si totusi, in tarile care au receptat un volum insemnat de capital strain acordarea de stimulente a jucat un rol important. Foarte larg utilizate sunt stimulentele fiscale care presupun reduceri ale taxelor de import si de export precum si scutiri sau reduceri de impozitare. Stimulentele fiscale sunt practicate mai mult in tarile in curs de dezvoltare, deoarece in acest caz resursele financiare sunt insuficiente pentru acordarea de stimulente directe.

In vederea sensibilizarii investitorilor straini s au folosit si altfel de metode in afara celor financiare. Acestea s-au dovedit destul de eficiente si constau in: vanzarea la preturi preferentiale a terenului, crearea unor cai de acces, asigurarea scolarizarii, acordarea de spatii de lucru etc. Acordarea stimulentelor financiare este in general conditionata de alinierea proiectului investitional la unele cerinte ce tin de criterii de performanta. Cel mai frecvent utilizat criteriu de performanta este impunerea unei limite minime a continutului local al produsului finit de regula cu investitiile din anumite ramuri. Practica economica pune in evidenta diferite modalitati de abordare a acestor stimulente de catre tarile lumii.

Acordarea de facilitati este foarte des intalnita considerandu-se ca acestea joaca un rol important in determinarea deciziei de investire. In cadrul economiei americane nu exista reglementari cu privire la acordarea de stimulente pentru IED. Politicile privind capitalul strain sunt decise la nivel de stat sau de autoritati locale. Acestea pot oferi tot ceea ce este solicitat de catre electorat si din aceasta cauza exista situatii in care stimulentele ajung la sume de ordinul sutelor de milioane de dolari .

In ceea ce priveste tarile din cadrul Uniunii Europene exista anumite restrictii privitoare la stimulentele acordate. Comisia Europeana monitorizeaza aceste stimulente, existand si unele prevederi amanuntite asupra genului de facilitati care pot fi oferite in diferite regiuni, in functie de factori ca: nivelul somajului, ramuri industriale in declin etc. Scopul acestor reglementari este de a asigura conditii echitabile de concurenta pentru toate sectoarele si de a evita obti­nerea de catre unele companii de avantaje competitive nejustificate ca urmare a stimulentelor, acordate de catre guverne.

Modul de acordare a facilitatilor urmareste sa asigure conditii echilibrate de concurenta pentru toate sectoarele si sa evite manifestarea unor raporturi de concurenta neloiala prin stimulentele acordate de guvern. S-a constatat in practica ca prin acordarea unor sume cu "titlu gratuit" ca stimulente pentru realizarea unor mari proiecte de investitii straine, guvernele castiga mai mult decat daca ar folosi aceste sume pentru actiuni promotionale.

Atractivitatea unor stimulente depinde de numerosi factori cum ar fi: cultura companiei care face investitia, sectorul de activitate, natura investitiei. Tipologia stimulentelor acordate de catre tarile occidentale este foarte variata si consta in principal in urmatoarele:

participarea cu titlu gratuit Ia capital de pana la 50% din valoarea proiectului, in conditiile satisfacerii unor cerinte ce vizeaza domeniul in care se investeste, durata investitiei, marimea productiei, numarul locurilor de munca create;

vanzarea terenului la pret subventionat;

inchirierea de terenuri sau cladiri cu o perioada de gratie in care nu se plateste chirie;

posibilitatea cumpararii de terenuri sau cladiri pentru care investitorul nu plateste impozit pe o perioada de timp;

suportarea de catre agentia de promovare a investitiilor straine a cheltuielilor cu transferul si instalarea echipa­mentelor de productie;

repararea si modernizarea cladirilor existente pe cheltuiala agentiei de promovare a investitiilor straine;

acordarea de credite cu dobanda redusa la inceputul proiectului de investitii;

acordarea unor perioade de gratie la creditele luate de investitorul strain;

acordarea de garantii guvernamentale;

sprijinirea investitorului in atingerea mai rapida a unei mase critice a productiei prin subventionarea cheltu­ielilor cu forta de munca;

participarea guvernului, prin intermediul agentiei de promovare a investitiilor straine, la capitalul societatii comerciale;

finantarea pregatirii personalului angajat de investitorul strain;

subventionarea salariilor personalului angajat de investitorul strain;

realizarea pe cheltuiala agentiei de promovare a investitiilor straine care va insoti investitorul strain in toate demersurile sale legate de realizarea investitiei.

Un factor important, pentru atragerea investitiilor straine, este crearea un climat atractiv si care sa beneficieze de stabilitate[16]. Principalele tehnici uzitate de statele care primesc investitii, pentru asigurarea unui climat favorabil acestora, constau in absenta unor masuri administrative oneroase privind intrarea lor si, in general, a cerintelor privind proprietatea sau controlul lor, ca o conditie a patrunderii pe piata. Aditional la reglementarea absentei unui astfel de control, statele pot oferi anumite facilitati investitorilor, ca rezultat al politicilor de privatizare, beneficii fiscale sau economice, precum si crearea unor zone economice speciale, zone libere la export. De asemenea, statele pot oferi garantii constitutionale privind dreptul de proprietate, garantii ce pot fi implementate si regarantate prin concluzionarea unor conventii bilaterale .

In principal exista trei mari categorii de cerinte pentru asigurarea unui climat favorabil investitiilor straine, dar acestea difera in general de la un stat la altul:

a)  Aspectele economice si financiare, care includ: cadrul macroeconomic, respectiv balanta de plati a unei tari, deficitul sau bugetar, rata inflatiei; cadrul microeconomic, respectiv nivelul de mobilitate al factorilor de productie si dimensiunea concurentei libere pe piata, sistemul de preturi si calitatea institutiilor insarcinate cu managementul economiei; politicile comerciale ale statului respectiv; caracteristicile sectorului financiar si trasaturile infrastructurii de baza, incluzand serviciile publice si profesionale, precum si posibilitatea de a procura din strainatate bunuri si servicii care nu sunt disponibile pe piata interna.

b)  Aspectele legislative, care implica nu numai faptul de a furniza un suport, in acest sens, investitiilor, dar mai ales de a beneficia de o retea legislativa pozitiva, in atitudinea sa, fata de acest fenomen, atat in substanta, cat si in modalitatea in care prevederile legale sunt aplicate. O protectie inadecvata, in fapt si in drept, a proprietatii si a drepturilor contractuale, corelata cu proceduri ineficiente si inflexibile din legislatia interna in domeniul solutionarii diferendelor reprezinta factori notorii care contribuie la descurajarea investitiilor straine. Aceasta situatie incurajeaza coruptia si atrage investitori ce urmaresc un profit pe termen scurt, generat de avantajele pe care eludarea legii sau o legislatie inadecvata le creeaza.Afirmarea in legislatia anumitor state a unor politici restrictioniste privind investitiile straine contribuie la reducerea posibilitatilor de afaceri pe teritoriul lor si, implicit, a beneficiilor ce decurg din aceste oportunitati, iar, in particular, la declinul factorilor de productie din economia nationala.

Un cadru legislativ favorabil investitiilor straine presupune adoptarea unor prevederi legale, in acest domeniu, sub forma unor acte normative stabile, care sa confere siguranta investitorilor straini. Multe din statele cu o economie in dezvoltare sau in tranzitie, constiente de acest fapt, au reglementat problematica admiterii si operarii pe teritoriul lor a investitiilor straine sub forma unor legi sau chiar a unor legi speciale, respectiv coduri .

c)  Aspectele politice, informationale si culturale, care depind foarte mult de integrarea pietei locale in cadrul practicilor comerciale internationale, de stabilitatea politica interna si de relatiile statului respectiv cu alte state de la care poate obtine asistenta financiara pentru investitiile locale sau piete pentru export. Disponibilitatea sistemului informational este, de asemenea, relevant, in aceasta categorie se include si atitudinea generala a opiniei publice si a autoritatilor oficiale ale statului in cauza fata de problema investitiilor straine si, implicit, fata de investitori.Necesitatea de a furniza investitorilor straini anumite garantii financiare impotriva riscurilor noncomerciale, existente in statele in dezvoltare, a aparut si s-a dezvoltat ca o modalitate de a imbunatati climatul privind investitiile in aceste tari si, implicit, de a stimula curgerea investitiilor catre ele. Aproape toate statele dezvoltate, si chiar doua tari cu o economie in dezvoltare, au stabilit programe oficiale de furnizare de garantii impotriva riscurilor noncomerciale pentru nationalii lor care investesc in statele in dezvoltare sau cu o economie in tranzitie .

ISD pot avea efecte pozitive majore asupra climatului economic al tarii-gazda prin transferul de capital, tehnologie si resurse manageriale la care altfel tara respectiva nu ar avea acces.Un tablou sintetic al rolului pe care poate sa-l joace influxul de capital in tarile receptoare de ISD este prezentat in continuare:

. influxul de capital poate sa suplimenteze resursele interne, acoperind sau reducand deficitul intre economiile interne si necesarul de investitii;

. in mod indirect, activitatea ST (societatilor transnationale) poate contribui la mobilizarea economiilor locale, care altfel ar ramane nefolosite sau ar fi utilizate in activitati mai putin productive, prin oferirea unor oportunitati de investitii atractive; pot fi astfel antrenate si investitii ale unor firme locale in activitati economice situate in amonte sau in aval fata de obiectul de activitate al filialei straine;

. prezenta si operatiunile ST pot stimula intrarea de alte fluxuri financiare, credite din partea unor agentii internationale sau chiar asistenta nerambursabila; in unele cazuri, cum ar fi cele ale tarilor cu economiile in tranzitie, succesiunea este inversa: asistenta financiara internationala, constand in creditele acordate de Banca Mondiala sau de FMI, contribuie la construirea unei anume credibilitati si atrage dupa sine intrarea fluxurilor investitionale private.