Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































SISTEMELE BANCARE DIN TARILE DEZVOLTATE

Finante












ALTE DOCUMENTE

Originea, evolutia si functiile banilor
Business Banking Group este divizia Citibank
Actiune pentru plata chiriei
INDICII DE ANOMALIE PENTRU CAZINOURI
TAXA PE VALOAREA ADAUGATA
Masa monetara si structurile ei
Oferta de moneda
Venituri - exceptate si luate in calcul - pentru acordarea ajutoarelor de incalzire a locuintei
LEASINGUL - SURSA DE FINANTARE A INVESTITIILOR
ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA UNITATILOR OPERATIVE

CAPITOLUL 2

SISTEMELE BANCARE DIN ŢĂRILE DEZVOLTATE



 

2.1.  Sistemul Bancar al Marii Britanii

       Sistemul bancar din Marea Britanie se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    - Existenta celor 4 mari banci comerciale (the big four): HSBC (Hong Kong and Shanghai Banking Corporation); The Royal Bank Of Scotland group; HBOS (Halifax Bank Of Scotland) si Barclays. Cele 4 banci si alte banci sunt implicate în operatiuni de retail, vânzari globale si investitii, unele detinând si subsidiare în domneniul asigurarilor.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    - Existenta societatilor de constructii care s-au transformat în banci, potrivit legislatiei Building Societies Act din anul 1986. Cele mai timpurii conversiuni au fost ale societatilor Abbey National (1989); Bristol and West Cheltenham si Glancester. În perioada 1995-1997 s-au transformat: Halifax, Aliance and Leicester, Northern Rock si Woolwich. Birmingham Midshires a fost cumparat de Halifax în anul 1999.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Societatile de constructii au o lunga istorie în operatiunile de retail din Marea Britanie. Membrii societatii contribuie cu sume subscrise la fondul societatii iar atunci când acestea sunt suficiente, membrii care doresc pot sa obtina fonduri pentru cumpararea sau constructia de locuinte. Primele societati s-au creat în anul 1775 iar prima legislatie în domeniu a fost aprobata în anul 1836.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Reforma din anul 1986, prevedea pentru societatile de constructii urmatoarele tipuri de activitati financiare: oferirea unor servicii precum credite ipotecare;împrumuturi personale; operatiuni de schimb valutar; managementul investitiilor; brokeraj de actiuni,; expansiune în tarile membre ale UME; servicii pe piata imobiliara.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  De asemenea s-au impus si restrictii: 90% din activele societatii de constructii trebuie reprezentate de ipoteci rezidentiale iar operatiunile monetare nu trebuie sa depaseasca 20% din pasive cu posibilitate de crestere pâna la 40% si 50%.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; 

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  În perioada 1900-2003 evolutia numarului de societati de constructii s-a prezentat astfel:

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    Anul

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    Societati

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    Sucursale

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    1900

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    2286

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    N.a

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    1960

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    726

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    985

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    1980

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    273

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    5684

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    1988

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    131

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    6912

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    1992

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    105

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    5765

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    1996

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    88

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    4613

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    2001

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    65

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    2101

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    2003

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    63

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    2100

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;    Sursa: Building Societies Year-Book 2004

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; 

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Revizuirea statului societatilor de constructii în anul 1997 le-a conferit optiuni mai atractive, însa din punct din vedere al restrictiilor s-au mentinut o serie dintre ele: cel putin 75% din active trebuie sa fie garantate cu proprietati rezidentiale si 50% din resurse trebuie sa vina de la deponenti. Reglementare activitatii acestei institutii financiare este realizata de Comisia de Constructii (BSC); cu începere din anul 2000, aceasta autoritate s-a subordonat Autoritatii de Supraveghere Financiara (FSA).

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Ca urmare a acestei evolutii, o mare parte a prevederilor legislative referitoare la societatile de constructii devin redundante datorita unor reguli similare impuse atât de FSA cât si de BSC.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  O alta caracteristica a sistemului bancar din Marea Britanie este sporirea numarului de firme nebancare, care ofera anumite servicii de retail. Bune exemple în acest sens sunt supermaketurile Sainsbury, Tesco si Safeway, care ofera depozite de baza si facilitati de împrumuturi. Virginia PLC este una din numeroasele firme care ofera produse de economisire si credite ipotecare (cu conditia de a avea un cont deschis).

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Alte firme opereaza ca si subsidiare separate, autorizate de FSA, care utilizeaza sedii bancare pentru oferta de servicii, precum RBOS, HBOS, Abbey National.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Financial Hauses sau institutiile de credite nebancare constituie o parte considerabila din fondurile Marii Britanii. Acestea acorda credite, se împrumuta de la banci si se implica în activitatea societatilor de leasing si factoring. Prima astfel de institutie a fost fondata în anul 1773, fiind denumita Friendly Societies (fiind preocupata de finantarea persoanelor bolnave, în vârsta sau femei). În anul 2001 au fost autorizate alte 104 societati a se angaja în alte activitati si alte 247 nu au mai primit autorizatie datorita declinului numarului de membri si a dimensiunii scazute a operatiunilor. De asemenea, mai exista institutiile de investitii, precum fondurile de pensii, societatile de asigurari, fondurile de investitii, fondurile mutuale.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  În anul 1986 City-ul londonez a înregistrat o serie de reforme financiare cu scopul de a modifica structura sistemului financiar si de a încuraja competitia. Aceste reforme sunt cunoscute sub denumirea "Big Bang".

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Financial Service Act din anul 1986

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  - Introduce conceptul "Self-regulation" pentru toate firmele financiare obligându-le sa adere la un numar de reguli si standarde.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  - Au fost adoptate 3 reguli: ale Bancii Angliei pentru banci, ale Comisiei pentru Societatile de Constructii si ale Departamentului de Comert si Industrie pentru asigurari.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  - Amendamentul din anul 1987 la Lege Bancara

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Pentru prima data în anul 1972, Banca Angliei si-a asumat, formal, responsabilitatea în reglementarea activitatii bancare. În anul 1979 a fost elaborata Legea Bancara, care prevedea construirea fondului de protectie al investitorilor (compensare de 90 % din orice depozit pentru maxim 35000 Ł si 10 % coasigurare). Amendamentul din anul 1987 includea:

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Încurajarea auditorilor externi în supravegherea fraudei bancare;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Necesitate de informare atunci când expunerea fata de un singur debitor depaseste 10 % din capitalul bancii si trebuie consultate daca împrumuturile unui singur debitor depasesc 25 % din capitalul bancii.

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Cumpararea de catre o banca straina a mai mult de 15 % dintr-o banca din Marea Britanie poate fi blocata de autoritati.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  În anul 1998, Banca Angliei a transferat Autoritatii de Servicii Financiare responsabilitatile de supraveghere bancara. De asemenea, au fost transferat si responsabilitatile Comitetului de Protectie a Depozitelor catre FSA.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  În anul 2000 a fost adoptata Legea Pietei si a Serviciilor Financiare dupa un numar record de 2000 de amendamente cu scopul:

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Mentinerii încrederii în sistemul financiar.

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Protectiei consumatorilor

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Reducerii criminalitatii financiare

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  În luna mai 2001, Autoritatea de Supraveghere Financiara utiliza peste 2000 de angajati, cu responsabilitati în 660 de banci, 7500 de firme de investitii si de asigurari. Afacerile derulate de firmele supravegheate de FSA reprezentau aproape 6% din PIB-ul Marii Britanii. FSA este, în prezent, o companie privata finantata prin contributiile platite de autoritatile supravegheate.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  FSA, ca autoritate de supraveghere a tuturor institutiilor financiare, are sarcina de elaborare a unor reglementari pentru fiecare tip de institutie financiara, la baza acestora aflându-se în prezent, conceptul de risc, comparativ cu cel de competitie utilizat pâna în anul 2001.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Abordarea "competition based" este utilizata în telecomunicatii si în sectorul utilitatilor (dupa ce aceste sectoare au fost privatizare) FSA a adoptat abordarea "riskbased" cunoscute si sub denumirea RTO (risk to our objectives), ceea ce arata ca si considera  sectorul financiar atât de important pentru economie încât managementul riscului trebuie sa aiba prioritate. Abordarea RTO presupune cuantificare sporului pentru fiecare firma supravegheata de FSA, scorul aratând probabilitatea ca firma sa aiba impact asupra atitudinii FSA, sa-si îndeplineasca obiectivele de stabilitate financiara.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Scorul este obtinut pe baza formulei:

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Impact Score = Impactul problemei x probabilitatea de manifestare a problemei

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  FSA anticipa ca 85% din firmele supravegheat vor înregistra riscuri scazute, potrivit ratingului D. Grupul cu impact sporit al riscului include: bancile majore, societatile de asigurari de mare dimensiune, brokeri-dealeri de mare dimensiune, bursele de valori si supraveghetorii institutiilor financiare.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Atunci când Banca Angliei era responsabila cu supravegherea bancara abordarea era cea consensuala.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Alaturi de stabilirea scorului-impact, FSA mai solicita bancilor si alte cerinte specifice:

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Stabileste criteriile pentru licentierea bancilor;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Notifica orice plan de preluare a controlului asupra bancii si poate refuza sau sanctiona aceasta initiativa;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Stabileste pentru fiecare banca raportul de solvabilitate de impus de Bosel, în functie de profilul de risc al fiecaruia

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Bancile pot cere lamuriri suplimentare cu privire la calitatea activelor, daca acesta este un motiv de concentrare asupra lor;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  FSA sau auditorii externi pot examina auditul intern al fiecarei banci, iar auditorii externi trebuie sa informeze FSA despre problemele constatate.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   

ü   &nbs 24224n139y p;  Banca Angliei si stabilitatea financiara

ü   &nbs 24224n139y p; 

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Banca Angliei este preocupata de asigurarea stabilitatii financiare si în calitate de împrumutator de ultim rang, injecteaza lichiditatile necesare pentru stabilizarea pietei.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Stabilitatea financiara reprezinta de asemenea, si o obligatie statutara a FSA, potrivit Memorandumului (MOU = Memorandum of Understanding) încheiat între Ministerul Finantelor, FSA si Banca Angliei, toate aceste organisme fiind responsabile de asigurarea stabilitatii financiare, inclusiv de reducere a riscului sistematic.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  În Marea Britanie, ca si în Suedia, Danemarca, Norvegia, Germania, Grecia si Austria exista o singura autoritate de reglementare si supraveghere a tuturor institutiilor financiare.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Canada prezinta o varianta combinata de supraveghere, Japonia a adoptat din 2001 varianta FSA, în SUA, Fed-ul alaturi de numeroase organisme statale si nationale sunt implicate în activitatea de supraveghere, ceea ce antreneaza întrebarea cu privire la obiectivele pe care trebuie sa le îndeplineasca o autoritate de tipul FSA si masuri în care asigura stabilitatea financiara.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Studiile efectuate pe acest subiect au evidentiat ca:

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  O singura autoritate de supraveghere este mai eficienta si permite investigarea economiilor de "scala" si "scop" datorita practicarii unui singur sistem de raportare pentru toate firmele. De asemenea firmele au nevoie de un singur supraveghetor ceea ce asigura o mai buna si mai eficienta comunicare, cooperare si coordonare.

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  O singura autoritate permite o mai buna alocare a resurselor, permite dezvoltarea unui singur cadru pentru autorizare, supraveghere si asigurare a discipline.

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  De asemenea, o singura autoritate este mult mai capabila sa recruteze experti care sa aplice modele de gestionare a riscurilor.

ü   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Din punct de vedere al costurilor antrenate autorul Bannock (2002) arata ca este necesara includerea a 3 tipuri de costuri pentru a obtine o maniera corecta a costului reglementarii:

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Costurile de administrare directa.

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Costurile de încredere pentru diferite parti ale sectorului financiar.

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Costurile înregistrate de distorsiunile pietei create prin reglementare.

De exemplu în anul 2002 costurile reglementarii în Marea Britanie au reprezentat 200 de milioane Ł, pentru un buget al FSA de 800 de milioane Ł.

Împotriva FSA se manifesta si contraargumente:

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Ca agentie guvernamentala, aceasta autoritate nu utilizeaza angajati practicieni care sa confere independente fata de factorul politic.

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Exista pericolul impunerii unui numar sporit de reguli pentru a asigura tratamentul egal al institutiilor financiare;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Exista riscul unei puternice birocratii si al unei competitii scazute între supraveghetori.

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Potentialul de hazard moral creste întrucât firmele financiare considera ca existenta FSA conduce la minimizarea riscului.

Sistemul bancar al Marii Britanii este unul din cele mai competitive din lume.

Aceasta caracteristica poate fi cuantificata prin ponderea sectorului financiar în PIB si prin rata de crestere.

Astfel, în perioada 1983-2000, valoarea adaugata bruta de acest sector a crescut cu 88,8% în timp ce cresterea pe ansamblul economiei a fost doar de 33,9%. Corespunzator, numarul locurilor de munca din zona financiara a sporit cu 80%, în timp ce în economia globala, cresterea a fost doar de 33,0%. Corespunzator, numarul locurilor de munca din zona financiara a sporit cu 80%, în timp ce în economia globala cresterea a fost doar de 3,8%.

Performante ale serviciilor financiare în Marea Britanie

Elemente

Economia globala

Industrie

Servicii financiare

Cresterea valorii adaugate (1992-1997)

8,6%

13,5%

16,7%

Modificari în productivitatea muncii (PIB/nr.salariati)

2,4%

11,3%

17,8%

Modificari în total productivitate

2%

12,4%

14,3%

Datele statistice indica, de asemenea, ca serviciile financiare din Marea Britanie au o contributie importanta la exporturile nete. Exporturile nete de servicii financiare constituie mai mult de 10% din totalul serviciilor exportate în anul 1998 si reprezinta 0,8% din PIB. Cresterea exporturilor financiare a fost de 2,6% în termeni nominali, în perioada 1997-1998, în timp ce importurile au înregistrat un declin de 6,6%.

            Exporturile de servicii financiare în U.E. în anul 1998 au reprezentat 34,7% din total (în special în Franta, Olanda, Belgia si Luxemburg), în timp ce importurile de asemenea produse din U.E. au scazut de la 18,3% la 13,6%. În relatia cu SUA ponderea exporturilor a reprezentat 31,8%.

            Pe termen lung, aceleasi tendinte s-au manifestat în profiturile dealerilor, ale brokerilor, precum si ale managerilor de fonduri. Astfel, profiturile bancilor au crescut cu 50% în decursul a 6 ani (1992-1998), iar bilantul agregat în termeni nominali a sporit cu 66,9%, ponderea acestuia în cadrul U.E. crescând de la 25,4% la 37,5%.

            Toate aceste cifre sugereaza o puternica si avansata competitie în serviciile financiare ale Marii Britanii, în ultimii ani.

Bancile în Marea Britanie, comparativ cu  restul Europei

            Diferentele din legislatia bancara, standardele de contabilitate si structurile pietei au condus la anumite diferente în sectorul bancar.

            Bancile din Europa Continentala tind sa aiba foarte multe sucursale si filiale, fiind preferate pentru operatiunile de fuziuni si absorbtii. În Marea Britanie numarul de sucursale, raportat la populatie, nu este atât de sporit ca în restul tarilor europene, ceea ce permite dezvoltarea de noi forme de servicii financiare.

Numar de banci, sucursale si angajati în tarile europene

Ţara

Numar de institutii de credit

Sucursale la 1 milion/locuitori

Angajati bancari la 1000 locuitori

Modificari în nr. de angajati 1990-2000

Franta

1143

430

7,03

-8%

Germania

3167

540

9,22

-17%

Italia

876

470

5,99

0%

Spania

383

1000

6,25

+1%

Olanda

101

400

9,39

+19%

Marea Britanie

494

260

8,26

-23%

În anul 2004 existau, în U.E., 8.618 banci. Falimentele si fuziunile bancare au condus la reducerea numarului de banci cu 13% comparativ cu anul 1994 în U.E., cu 16% în SUA si cu 11% în Elvetia.

Concentrarea activitatii bancare prin fuziuni si achizitii reflecta, de asemenea, unele diferente. Astfel, în anii '90, în Marea Britanie au avut loc 16 fuziuni sau achizitii anual, comparativ cu 55 în Franta, 60 în Italia si 169 în Germania. În Marea Britanie ponderea detinuta de primele 5 banci reprezinta doar 29%, comparativ cu media europeana de 57%.

Din punctul de vedere al profitabilitatii si competentei se pare ca bancile Marii Britanii sunt mai profitabile decât cele din Europa Centrala.

Elemente

Banci comerciale din Marea Britanie

Mari banci comerciale  

Elvetia

SUA

Germania

Franta

Cheltuieli de exploatare

din care:

     cheltuieli cu personalul

63,8%

35,2%

67,2%

26,9%

66,4%

44,2%

74,6%

43,1%

58,3%

34,9%

Profit

 

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  înainte de impozit

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  dupa impozit

23,1%

14,8%

28,2%

18,5%

17,6%

11,6%

7,2%

3,5%

11,2%

8,2%

De asemenea, prezinta importanta ponderii investitorilor institutionali în totalul pietei de capital (47,4%) în SUA, 39,8% în Franta, 39% în Germania) comparativ cu 76,5% în Marea Britanie. Totodata, activele populatiei sunt administrate de investitori institutionali, într-o proportie însemnata: 52% în Marea Britanie, comparativ cu 45% în SUA, 9% în Italia, 27% în Franta si 24% în Spania.

Ponderea activelor financiare în totalul activelor pozitioneaza Marea Britanie înaintea SUA si la egalitate cu Franta, dar dupa Germania, cu valori de 33,3% (Marea Britanie), 27,1% (SUA), 53,1% (Germania) si 33,3% (Franta).

Comparativ cu nivelul PIB, ponderea activelor totale se prezinta astfel: 162% în Marea Britanie, 171% în SUA, 46% în Germania si 75% în Franta.

Competitia sporita din sistemul financiar al Marii Britanii a generat noi forme de servicii si produse oferite clientilor, din care retinem telephone banking si internet banking, precum si utilizarea pe scara larga a cardurilor, peste media europeana.

Carduri cash la 1000 persoane

Debit sau credit carduri la 100 persoane

Franta

  515

  473

Italia

  301

  426

Olanda

1540

  163

Spania

  910

  897

Marea Britanie

1641

1271

U.E. (media)

  741

  786

Sistemul bancar al Marii Britanii este, în mod traditional, puternic segmentat, pentru ultimii 15 ani fiind posibila distinctia între activitatile de "retail" banking, "accepting houses", "discount houses" etc. O asemenea divizare este mentinuta chiar în statisticile oficiale. Astfel, la mijlocul anilor '90, Buletinul trimestrial al Bancii Angliei publica lista institutiilor carora Banca Centrala le oferise licente de functionare, fiind identificate 450 de institutii, grupate pe 7 sectiuni. Distinctia este mentinuta si publicatiile statistice.

Trebuie remarcat ca o banca poate avea o singura diviziune (diviziunea de retail), ca si componenta a unui grup bancar. Prin grup bancar se întelege un întreg care asigura manifestarea în  totalitate a functiilor bancilor si o varietate de servicii financiare. Barclays  este numele unei renumite  banci de retail din Marea Britanie, dar, dupa cum rezulta din  figura de mai jos, aceasta reprezinta un conglomerat larg în cadrul caruia serviciile de retail banking se îmbina cu cele de corporate banking, investment banking si asset management.



În aceste circumstante, se poate face înca distinctia între diferitele tipuri de activitati sau functii ale bancilor, dar nu se poate sti nimic despre aceste activitati si, în special, despre cele cu firmele private.

În prezent, Anuarul de Statistica prezinta lista licentelor acordate bancilor în Marea Britanie, iar clasificarea acestora se realizeaza în functie de nationalitate.

La sfârsitul anului 2000, situatia activelor si pasivelor institutiilor financiar-bancare din Marea Britanie se prezenta astfel:

Bilantul institutiilor financiar-bancare din Marea Britanie

(milioane Ł)

anul 2000

Active

Pasive

Active în Ł

Pasive în Ł

Bancnote si piese metalice:              8007

Sume în Bilantul Bancii Angliei:     1392

Împrumuturi de piata:                 313.466

    (interbancare)

Alte împrumuturi:                       851.005

Titluri de stat:                                10.237

Acorduri de rascumparare:          107.501

Investitii:                                     126.378

Alte active:                                    49.957

Depozite la vedere:                  472.885

Depozite la termen:                  559.688

Certificare de depozit:             151.153

Acorduri de rascumparare:      103.618

Capital social în Ł:                   133.455

Alte pasive:                                62.749

Total active în Ł:                     1.467.943

Total pasive în Ł:                 1.483.548

Active în moneda straina

Pasive în moneda straina

Împrumuturi de piata si

obisnuite:                                     958.626

Acorduri de rascumparare:          293.704

Titluri de stat:                                22.022

Investitii:                                     325.230

Alte active:                                    69.827

Depozite la vedere si la

termen:                                    1.096.005

Acorduri de rascumparare:        252.037

Certificate de depozit:               199.510

Capital social în moneda

straina:                                        86.487

Alte pasive:                                 19.765

Total active în moneda straina

Total pasive în moneda straina

TOTAL ACTIVE:                 3.137.352

TOTAL PASIVE:                3.137.352

Structura bilantului institutiilor financiar-bancare evidentiaza ca operatiunile în moneda straina ca si cele în Ł au aproximativ aceeasi importanta. Însa aceasta situatie este valabila numai pentru sistemul financiar-bancar în ansamblul sau: în activitatea de retail banking depozitele în moneda straina reprezinta mai putin de 25% din total, în timp ce în cadrul bancilor cu o gama larga de activitati, aceasta pozitie reprezinta 70% din total.

O alta distinctie pe care o sugereaza tabelul este cea dintre depozitele la vedere si cele la termen, în functie de tipul bancilor.

Astfel, bancile de retail, centrate pe mecanismul de plati, necesita depozite la vedere într-o proportie sporita, acestea reprezentând 50% din totalul depozitelor în timp ce la nivelul celorlalte banci depozitele la termen sunt predominante. În consecinta, gradul de "transformare alaturitatii depozitelor" necesar bancilor cu întreaga gama de operatiuni este mai redus decât în cazul bancilor de retail, ceea ce explica de ce prima categorie de banci poate opera cu un nivel mai redus al rezervei obligatorii decât bancile de retail.

Pâna în anul 1998 supravegherea sistemului bancar a constituit o operatiune aflata în sarcina Bancii Angliei, care, în conformitate cu reglementarile Banking Act din anul 1989, exercita urmatoarele actiuni:

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; acorda licente pentru toate institutiile de depozit (cu exceptia societatilor de constructii);

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; verifica daca aceste institutii prezentau un nivel adecvat al capitalului;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; verifica daca aceste institutii constituiau provizioane adecvate pentru datoriile cu probleme;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; verifica moralitatea si verticalitatea directorilor acestor institutii.

Din anul 1997, Banca Angliei si-a dobândit independenta în înfaptuirea politicii monetare, fara constrângeri politice, având posibilitatea interventiei asupra nivelului ratei de dobânda, atunci când bancile comerciale prezinta un nivel sporit al creditelor cu probleme.

Astfel, în loc sa fie responsabila de supravegherea sistemului bancar si stabilitatea acestuia, banca centrala are atributii în materie de rata a dobânzii, ceea ce poate conduce la numeroase falimente bancare.

Prin urmare, pentru a fi eliminat acest conflict în iunie 1998, puterea de supraveghere a sistemului bancar a fost transferata  Autoritatii de Servicii Financiare, ca noua institutie responsabila cu supravegherea tuturor intermediarilor financiari.

Datorita puternicului caracter international al activitatii a fost necesara o supraveghere partiala, datorita diferentelor dintre reglementarile nationale si internationale, care conduce la distorsiuni în activitatea bancara. În ultimii ani au fost realizate eforturi pe linia coordonarii internationale a supravegherii bancare, fiind semnificative momentele 1993, când raportul de ajustare la risc al activelor a fost stabilit la minimum 8% si 1998, când recomandarile Comitetului de la Basel au impus ponderi de 100% pentru creditele comerciale, 50% pentru creditele ipotecare si 0% pentru numerar.

Bancile din Marea Britanie sunt supuse si influentelor generate de economiile occidentale.

Cel mai notabil aspect (trend) din ultimii ani îl reprezinta automatizarea serviciilor bancare (care este un fenomen mondial), concentrarea industriei bancare prin preluari si achizitii, închiderea unor filiale ale bancilor si cresterea utilizarii titlurilor în operatiunile bancare, fenomen desemnat cu termenul securitizare.

○ Ca si restul industriilor, activitatea bancara a fost dramatic afectata de dezvoltarea tehnologica, în cadrul careia se remarca, în primul rând, generalizarea ATM-urilor, precum si modificarile în utilizarea instrumentelor de plata.

Primele automate bancare au fost introduse în anul 1967; în 1977 erau 1300 ATM-uri, iar în anul 2000 erau în functiune 28.000. Majoritatea acestora (19.000) sunt situate la sediul bancilor, dar dezvoltarea acestor locatii este destul de lenta, în prezent, restul fiind situate în supermarket-uri si gari, rata de deschidere a acestora fiind de 1000 anual. Daca initial aceste aparate ofereau doar accesul la numerar, în prezent ofera o gama larga de servicii.

Concentrarea industriei bancare prin fuziuni si consolidari este o caracteristica a industriilor mature si reflecta economia de scara (cu o  larga varietate de servicii) care este prezenta în activitatea financiara, dar este partial si produsul beneficiilor diversificarii.

Evolutia celor 4 banci: Barclays, HSBC, Rbos-Nat West si Lloyds-TSB constituie un exemplu al absorbtiei bancilor mici de catre cele mari.

Nevoia economiei Marii Britanii pentru bancile nationale a început sa se manifeste în urma cu câtiva ani.

În anul 2000, fuziunea dintre Royal Bank of Scotland si Nat West a fost acceptata de catre autoritatile în competitie, dar urmatoarele propuneri de fuziuni dintre: Halifax si Bank of Scotland, pe de parte, si dintre Lloyds-TSB cu Abbey National nu au mai fost privite cu aceeasi bunavointa. Pe de alta parte, în aprilie 2000, Barclays a anuntat închiderea a 171 de sucursale, într-o singura zi, ceea ce a antrenat o neliniste în rândul clientilor si a unor grupuri de presiune.

Nat West si-a redus numarul de sucursale de la 3000 în anul 1999 la 1700 în anul 2000, iar HSBC a redus numarul acestora de la 2000 la 1600 în decursul aceleeasi perioade.

Astfel, numarul total al sucursalelor s-a diminuat de la 20.000 în anul 1989 la 17.000 în anul 1994, ajungând la numai 15.000 în anul 2000. Motivele acestor închideri de sucursale sunt legate de cresterea automatizarii bancare, dintre care operatiunile de telephone-banking si internet banking. În aprilie 2000, de exemplu, la nivelul Bancii Barclays au fost înregistrate 1,2 milioane operatiuni prin telefax banking si 800.000 prin internet. În anul urmator s-a înregistrat o crestere substantiala, respectiv cu peste 20.000 a acestor operatiuni. Astfel, se poate formula concluzia potrivit careia declinul numarului sucursalelor bancare a fost generat de preferintele clientilor.

Un alt aspect care prezinta importanta este referitor la ceea ce s-a întâmplat în sucursalele care au ramas deschise si la nivelul carora s-au înregistrat unele investitii. Pentru banci si pentru actionari s-au manifestat si avantaje, în primul rând au contat preferintele clientilor, încurajându-le prin constituirea unor site-uri atractive, în special în centrele cu numar sporit al populatiei. Un asemenea aspect reflecta faptul ca bancile au încurajat economia de scara iar, pe de alta parte, noile sucursale au deschis un puternic potential de piata pentru întreaga gama de servicii si produse bancare.

Totodata, o examinare atenta a oricarei asemenea sucursale confirma faptul ca functiile traditionale ale bancilor (constituirea de depozite si retrageri de numerar) si au diminuat importanta în contextul operatiunilor bancare.

            Societatile de asigurari

Importanta activitatii de asigurari în Marea Britanie poate fi evidentiata prin ponderea primelor de asigurare în PIB si care se situa, în anul 1998, la peste 12%.

Exista o mare diversitate în materie de polite de asigurare oferite de societatile de asigurari pentru  acoperirea riscurilor: Cea mai importanta distinctie este aceea dintre asigurarile pe termen lung sau asigurarile de viata si asigurarile generale. Nivelul primelor încasate pentru aceste doua tipuri de asigurari s-a situat la 74,0 mild Ł în  anul 1998 pentru asigurarile de viata si 34,4 mild. Ł în cazul asigurarilor generale.

În anul 1982, prin reglementarile adoptate, asigurarile generale au fost divizate în 17 clase, iar asigurarile de viata în 7 clase. În prima categorie sunt incluse asigurarile de cladiri si bunuri, autovehicule, bunuri în tranzit, depozite personale, în timp ce asigurarile de viata se refera la asigurarea sanatatii, casatoriei si nasterilor.

O clasa aditionala în cadrul asigurarilor pe termen lung o reprezinta fondurile de pensii, urmate de asigurarea autoturismelor. De asemenea, asigurarile de  accidente si asigurarile medicale personale asigura 84% din totalul primelor încasate.

Modificarea majora de legislatie s-a produs în  anul 1982, prin interzicerea oricarei companii de asigurari de a actiona fara autorizare din partea Autoritatii pentru Servicii Financiare (FSA). Aceasta autoritate are si rolul de a monitoriza performantele companiilor de asigurari si respectarea raportului de solvabilitate. În eventualitatea falimentului societatilor de asigurari exista posibilitatea reînnoirii politelor existente sau emisiunea unora noi, fapt posibil printr-o reglementare din anul 1975 referitoare la Protectia detinatorilor de Polite (Policyholders Protection Act.)

            Fondurile de pensii

Sistemul de pensii din Marea Britanie cuprinde atât elemente obligatorii, cât si voluntare, care exista dinaintea celui de-al doilea Razboi Mondial.

Elementul obligatoriu în cadrul asigurarilor din Marea Britanie a fost introdus în anul 1948, moment în care s-a statuat obligatia platii Contributiei de stat pentru Asigurari Nationale (NIC), de catre angajatori; exista, de asemenea, si sistemul de pensii de stat, PAYG, al caror nivel depindea de nivelul contributiilor individuale.

În perioada m1948-1970, cadrul general al pensiilor din Marea Britanie s-a caracterizat prin coexistenta celor doua sisteme de pensii corelate. În anul 1975 s-a realizat legatura economica dintre cele doua sisteme, prin crearea Sistemului de Economii - Pensii pentru Batrânete (SERPS).

În anul 1986 s-a introdus pensia personala, definita ca un angajament contractual între o persoana fizica, angajata sau neangajata, si autoritatea de asigurari. De asemenea, s-au introdus contributiile voluntare aditionale.

Ca si concluzie, rezulta ca dupa cel de-al doilea Razboi Mondial sistemul de pensii a evoluat catre fondurile de pensii, reducând rolul pensiilor de stat si al altor surse de venit la pensie. Asociatia Britanica de Asigurari indica faptul ca, în anul 1996, 58% din barbati si 53% din femeile ocupate în munca erau cuprinsi în scheme pensionare, din care 26%, respectiv 18%, erau implicati în sisteme personale prin fonduri de pensii.

Referitor la administrarea fondurilor de pensii, rezulta ca aceasta era, în anul 1997, realizata de catre societatile de asigurari în proportie de 8%  si de catre fondurile însele, în proportie de 73%, ceea ce semnifica faptul ca auto administrarea fondurilor de pensii detine un loc privilegiat.

            Fondurile deschise de investitii. Societatile "Unit trust"

În cadrul sistemului financiar din Marea Britanie aceste unitati sau fonduri deschise, semnifica faptul ca prin managementul investitiilor pot fi create mai multe "unitati" prin cumpararea de active si largirea dimensiunilor fondului initial.

Primul asemenea fond a aparut în Marea Britanie în anul 1930, iar pâna în anul 1939 numarul a sporit pâna la 90, care erau administrate de un numar de 15 companii. Un regres al numarului acestor fonduri s-a produs în anii '80. Aceasta evolutie coincide cu trendul manifestat în pretul valorilor mobiliare la bursa londoneza. La mijlocul anilor '80 valoarea acestor fonduri era de peste 20 mild. Ł, iar în anul 2000 ajunsese la aproximativ 220 mild.Ł.

Fiecare fond se afla, de obicei, în responsabilitatea a doua companii, dintre care una se ocupa de managementul zilnic al fondului (o asemenea companie poate fi componenta a unui grup financiar; de retinut ca bancile de retail detin propriile lor fonduri de investitii).

Firma de management a fondului adopta deciziile de investitii, emite certificate pentru participanti si plateste venituri pentru investitori. În plus, fiecare fond detine o multime de specialisti subsidiari bancilor majore, reuniti într-o alta companie al carei rol este de a verifica daca managementul fondului se realizeaza în conformitate cu prevederile legale, îndeplinind astfel rolul de "gardian" al intereselor investitorilor.

Ambele firme (de management si de protejare a intereselor investitorilor) sunt remunerate pentru serviciile pe care le presteaza. Compania de management obtine venituri din doua surse ,si anume: din diferenta de pret între vânzatori si cumpararea unitatilor de fond (fiind permis un spread de 15% din valoarea neta  a activelor); cea de-a doua sursa o reprezinta un procent de 0,5-1% din valoarea neta anuala a activelor. Datorita competitiei sporite între aceste societati de administrare, spreadul practicat este de 6-7%.

O caracteristica a acestor fonduri deschise este concentrarea investitiilor lor în actiuni (ceea ce explica evolutia în acelasi sens cu bursa de valori). În anii '90, cresterea înregistrata de aceste fonduri a fost de 18% anual (atât ca valoare a activelor, precum si ca numar de clienti).Unul din motivele cresterii rapide a fondurilor deschise a fost forma de economisire din anii '90, care a încurajat micile economii (aspect care a demarat o data cu guvernarea conservatoare care a instituit Personal Equity Plan (PEP), prin care se stabilea limita minima de investit la 5.000 Ł. În anul 1997, guvernarea laburista a înlocuit acest plan de economisire PEP cu ISA (Individual Savings Plans), respectiv un plan individual de economisire, bazat pe o mai mare flexibilitate, dar cu un nivel minim al investitiei de 7000 Ł.

Rolul de intermediar al fondurilor deschise este limitat strict la achizitionarea noilor emisiuni de actiuni sau obligatiuni. Astfel, societatile "unit trusts" reprezinta actori principali ai pietei primare de capital din Marea Britanie (în anul 2000, acesti intermediari au realizat cumparari de actiuni în valoare de 10 mild. Ł si au vândut aproximativ 110 mild, sau jumatate din portofoliul lor). Expansiunea fondurilor deschise a fost mai rapida decât a fondurilor închise, datorita faptului ca la jumatatea anilor '90 companiile de management ale acestor societati au început sa caute modalitati de reducere a costurilor.

            Societatile de investitii

Difera de alti intermediari financiari într-un mod semnificativ, în sensul ca acestea sunt fonduri închise de investitii. Prin "societate închisa" se întelege faptul ca, în orice moment, numarul de actiuni este fix, spre deosebire de societatile deschise unde se puteau vinde si cumpara unitati de fond, în orice moment.

Noii participanti pot cumpara actiuni numai de la vechii detinatori. În anumite cazuri, aceste societati de investitii pot emite noi actiuni, în vederea majorarii capitalului de baza sau pot cumpara noi titluri emise.

Aceste societati închise beneficiaza de reglementari speciale în ceea ce priveste cotarea actiunilor.

Astfel, ca si alte societati cotate la bursa, fondurile de investitii sunt reglementate prin "Companies Act" si prin Lista Bursei de Valori Londoneze.

Prima societate închisa de investitii a fost creata în anul 1868 "Foreign and Colonial Government Trust".

În tabelul de mai jos este redata situatia comparativa a totalului vânzarilor si cumpararilor de titluri, realizate de institutiile financiare nebancare din Marea Britanie (la nivelul anului 1999, milioane Ł).

Fonduri de pensii

Asigurari pe termen lung

Asigurari generale

Societati deschise

Societati închise de investitii

Actiuni listate ale societatilor de asigurari  obisnuite

200.287

147.395

11.107

110.135

13.875

Alte titluri listate ale societatilor

115.333

 68.390

  4.930

12.399

   732

Actiuni obisnuite straine (ale firmelor straine)

163.060

112.010

  3.462

110.977

27.547

Alte titluri straine si titluri guvernamentale

 62.009

 63.239

23.230

11.614

  2.516

Sursa: Office for National Statistics, Financiar Statistics, March 2003.

Concluzie:

Sistemul financiar reprezinta ansamblul pietelor, institutiilor si al utilizatorilor. Ca urmare a competitiei aparute, a îmbunatatirii tehnologiilor de comunicare si a modificarilor care s-au produs în reglementarea activitatii financiare, sistemele financiare au dobândit un puternic caracter omogen, iar unele diferente care se manifesta se reflecta mai degraba la nivelul institutiilor decât al pietelor.

Cel mai utilizat criteriu de analiza al institutiilor este cel al gruparii acestora în institutii la nivelul carora se constituie depozite si în institutii nedepozitare.

În Marea Britanie institutiile de depozit se divid în  banci  si societati de constructii; în principalele activitati ale acestora se manifesta unele similitudini între bancile de retail si societatile de constructii, în ceea ce priveste constituirea surselor si utilizarea fondurilor. Partial, datorita acestui motiv un  numar sporit de societati de constructii sunt considerate convertibile în banci, devenind astfel subiect al reglementarilor bancare.

Active ale institutiilor nedepozitare

(milioane Ł)

Fond de pensii

Asigurari pe termen lung

Asigurari generale

Fonduri deschise de investitii

Societati închise de investitii

Active pe termen scurt

 20.395

  44.637

-1.864

   5.894

     71

Titluri guvernamentale

 82.319

123.566

13.898

   3.628

 1.217

Titluri ale firmelor din Marea Britanie

405.601

467.339

18.756

132.851

29.570

Titluri straine

139.005

130.931

24.275

  75.024

24.854

Unitati ale fondurilor de investitii

  35.796

  83.702

  1.190

          0

     69

Terenuri, cladiri

 24.660

  49.697

  1.482

         0

     75

Altele

 68.838

 23.133

47.476

  2.052

     681

TOTAL

776.614

923.005

105.213

219.449

56.537

2.2 SiSTEMUL BANCAR AL SUA

Sistemul bancar si functiile de supraveghere bancara din SUA au evoluat conducând la crearea unei structuri a sistemului bancar, care la sfârsitul sec. XX, era foarte deosebita de cea a altor tari dezvoltate. Anumiti factori explica structura unica:

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Reglementarile bancare, care sunt înclinate sa remedieze orice noi probleme aparute

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Protectia micilor deponenti, ceea ce a devenit un obiectiv important, înca din anii '30

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Reformele financiare graduale, cu scopul de a asigura stabilitatea sistemului financiar

Prin reformele din anii '80, în cadrul sistemului bancar s-au creat în jur de 4000 de noi banci de investitii si firme de titluri (securities firms).

Ele erau în numar de 9500 în octombrie 1987,  crahul bursier din 1987 a condus la scaderea numarului pâna la 8000 si apoi în urma consolidarilor, pâna la 5286, în anul 2004.

Alte institutii financiare includ societati de asigurare si companii financiare, numarul acestora din urma crescând considerabil în ultimul deceniu. Topul a 20 de astfel de firme controlând 20% din active. De exemplu General Motors Acceptance Corporation este implicata într-o multime de activitati dintre care si colectarea datoriilor.

Reglementarea activitatilor bancare în SUA

În SUA o caracteristica importanta este reprezentata de sistemul dual de licente pe care trebuie sa le detina o banca. În anul 2004 aproape 2000 de banci detineau autorizare nationala si 6000 autorizare statala.

Topul a 10 banci cu autorizare nationala controleaza 55% din active, iar topul a 5 asemenea banci detineau 66% din active.

Separarea bancilor comerciale de bancile de investitii

Glass Stegal Act si Banking Act (1933) au separat bancile comerciale de bancile de investitii pâna în anul 1999.

În aceasta perioada operatiunile financiare ale bancilor comerciale erau puternic limitate (nu aveau voie sa subscrie obligatiuni municipale). Bancile de investitii, în schimb erau încurajate în operatiuni cu titluri dar aveau interdictii în constituirea de depozite.

În anul 1999 legislatia Gramm Leach Bliley Financial Modernization Act (GLB) a fost adoptata cu scopul modernizarii sistemului bancar si a eliminarii prevederilor din Glass Stegal Act.

Potrivit acestei reglementari, bancile de investitii devin capabile sa efectueze operatiuni de retail banking prin fondurile mutuale monetare si sa gestioneze conturi. De asemenea, înca din anul 1987 bancile comerciale au început sa ofere servicii specifice bancilor de investitii. În anul 1998, cu un an înainte de noua legislatie, 43% din banci ofereau produse de asigurari.

Companiile financiare Holding

Potrivit legislatiei din anul 1999, GLB, bancile de tip holding puteau fi convertite în holdinguri financiare, care sa includa: banci comerciale, banci de investitii, societati de asigurari dar cu prohibitii în tranzactii încrucisate.

În anul 2003, 636 de banci holding s-au transformat în companii holding financiare ajungând la 2000 la sfârsitul anului. Din cele 636, 39 de banci erau banci straine, incluzând banci canadiene, din Marea Britanie, Deutsche Bank, Dresdna Bank, ABN Amro, Credit Suisse Group si Union Bank of Switzerland.

Mari banci americane s-au transformat în holdinguri: Citigroup, JP Morgan Chase, Bank of America, Citi Bank, societatea de asigurari Travelers si societatea de titluri Salomon Smith Barney au fuzionat în anul 1998, creând o subsecventa a Citigroup.

Merrill Lynch nu s-a transformat, dar a fost prima banca de investitii care oferea operatiuni ale pietei monetare, precum cecurile si împrumuturile optionale.

Societatea de asigurari si firmele de titluri nu au profitat de prevederile legislatiei si nu s-au convertit în holdinguri financiare, pentru a nu intra sub supravegherea Fed.

Reglementarea branselor (sucursalelor) bancare

Pentru a descuraja concentrarea în sistemul bancar, în SUA s-a adoptat o legislatie descurajanta din punct de vedere al branselor interstatale. Falimentul a sute de banci, în anii '80 a pus statele în situatia revizuirii legislatiei, astfel încât sa permita intrarea bancilor într-un alt stat prin fuziune sau constituire de holdinguri financiare.

Astfel, legislatia din anul 1994, Riegle Neal Interstate Banking and Branching Efficiency Act din 1994 a eliminat pe larg restrictiile anterioare. Legislatia a permis bancilor din SUA sa achizitioneze banci din celelalte state, începând din septembrie 1995, iar din anul 1997 sa-si transforme subsidiarele în branse.

Pentru a preveni concentrarea în sistemul bancar, Fed a impus ca un holding financiar sa nu detina mai mult de 30% din totalul depozitelor din orice stat, si nu mai mult de 10% din depozitele nationale.

Astfel, au fost permise pentru prima data fuziuni interstatale: Nationwide Bank dupa fuziunea cu Bank of America, în anul 1998, a creat prima banca nationala cu branse în 22 de state si cu o pondere a depozitelor în total de 8%.

Astfel, cele 2 reforme au produs modificari majore în structura sistemului bancar al SUA la sfârsitul sec. XX

Asigurarea depozitelor este o alta caracteristica a sistemului bancar din SUA, înca din anul 1993 când s-a creat Federal Deposit Insurance Corporation cu scopul de a proteja depozitele de mica dimensiune. Bancile membre FDIC platesc o prima de asigurare care este utilizata pentru cumpararea de titluri care sa asigure fonduri necesare protectiei. Cu aceste fonduri, FDIC asigura depozitele pâna la 100 de mii de dolari.

Federal Savings and Loan Insurance Corporation a fost declarata insolvabila în anul 1987 ca urmare a numarului sporit de falimente din anii '80. si FDIC s-a aflat atunci în pragul insolventei. Din anul 1989 s-au creat 2 noi organisme: Bank Insurance Fond si Savings Association Insurance Fond, ambele administrate de FDIC.

Asigurarea 100% a depozitelor este o modalitate sigura de atragere a depozitelor, dar creaza serioase probleme de hazard moral.

Reglementarea bancilor straine

În anul 1978, prin International Banking Act, au fost eliminate unele diferente între bancile straine si cele autohtone din punct de vedere al reglementarii pe piata SUA. Initial, bancile straine erau reglementate de legislatia din anul 1927 McFadden Act si apoi Glass Stegal Act (din anul 1933). Autorizarea activitatii bancilor straine revenea Fed-ului.

În anul 1991 prin Foreign Bank Enforcement Supervision Act s-a trecut la standarde uniforme pentru intrarea si expansiunea bancilor straine din SUA. Documentul a extins puterea Fed în materie de reglementare ca raspuns la expansiunea lor rapida, respectiv dublarea numarului în anii '80. De asemenea, documentul asigura ca reglementarea bancilor straine se face în acelasi mod ca si pentru bancile autohtone. A fost înlocuit principiul reciprocitatii cu principiul tratamentului egal, respectiv bancile straine si autohtone sunt supuse unor reglementari identice. Documentul din anul 1991 conferea Fed-ului dreptul de a închide anumite banci straine care încalcau legislatia sau care o aplicau inadecvat. În anul 1996, Fed-ul a utilizat dreptul legal si a închis Daiwa Bank pentru operatiunile din SUA, (a 14-a banca japoneza dupa nivelulu capitolului I, în 1996; Sumitomo a cumparat aceasta banca în anul 1996, devenind a 2-a banca din Japonia) dupa ce unul din dealerii de obligatiuni a pierdut 1milion de dolari din vânzarea acestora. De asemenea în anul 2001, Banca State Bank of India a fost închisa pentru practici necorespunzatoare.

Anumite reglementari au fost abandonate de catre autoritatea de supraveghere (ca de exemplu rata de dobânda sau produsele bancare), datorita faptului ca aceste aspecte nu sunt cu putinta într-un mediu cu modificari rapide ale tehnologiei si ale inovatiei financiare.

Numarul mare de fuziuni si absorbtii din ultimii 15 ani au aratat importanta atât a bancilor nationale cât si a celor straine în cadrul structurii sistemului bancar din SUA.

Topul bancilor comerciale din SUA(active  in milioane $)

Rank

Name (city, state)

Consolidated  assets

1.

Citigroup (New York, N.Y.)

$2,199,848

2.

Bank of America Corp. (Charlotte, N.C.)

1,743,478

3.

J. P. Morgan Chase & Company (Columbus, Ohio)

1,642,862

4.

Wachovia Corp. (Charlotte, N.C.)

808,575

5.

Taunus Corp. (New York, N.Y.)

750,323

6.

Wells Fargo & Company (San Fransisco, Calif.)

595,221

7.

HSBC North America Inc. (Prospect Heights, Ill.)

493,010

8.

U.S. Bancorp (Minneapolis, Minn.)

241,781

9.

Bank of the New York Mellon Corp. (New York, N.Y.)

205,151

10.

Suntrust, Inc. (Atlanta, Ga.)

178,986

11.

Citizens Financial Group, Inc. (Providence, R.I.)

161,759

12.

National City Bank (Cleveland, Ohio)




155,046

13.

State Street Corp. (Boston, MA)

154,478

14.

Capital One Financial Corp. (McLean, Va.)

150,608

15.

Regions Financial Corp. (Birmingham, Ala.)

144,251

16.

PNC Financial Services Group, Inc. (Pittsburg, Pa.)

140,026

17.

BB&T Corp. (Winston-Salem, N.C.)

$136,417

18.

TD Bank North, INC. (Portland, Maine)

118,171

19.

Fifth Third Bankcorp (Cincinatti, Ohio)

111,396

20.

Keycorp (Cleveland, Ohio)

101,596

21.

Northern Trust Corp. (Chicago, Ill.)

77,480

22.

Bancwest Corp. (Honolulu, Hawaii)

74,808

23.

Harris Financial Corp. (Wilmington, Del.)

69,172

24.

Comerica Incorporated (Dallas, Tex.)

67,167

25.

M&T Bank Corp. (Buffalo, N.Y.)

66,085

26.

Marshall & Ilsley Corp. (Milwaukee, Wis.)

63,432

27.

BBVA USA Bancshares, Inc. (The Woodlands, Tex.)

59,953

28.

Unionbancal Corporation (San Fransisco, Calif.)

57,933

29.

Huntington Bancshares, Inc. (Columbus, Ohio)

55,985

30.

Zions Bancorporation (Salt Lake City, Utah)

53,597

 Caracteristici ale sistemului bancar din SUA

Industria bancara din SUA prezinta o structura dominata de bancile comerciale. Tabelul urmator indica numarul si marimea bancilor (dupa nivelul activelor) si evidentiaza ca 11% din total detin active mai reduse de 25 milioane $ si peste 70% au nivelul activelor cuprins între 25 si 300 milioane $.                                                                                                 milioane $

Active

Numar de banci

Pondere în total numar banci

Pondere în total active

> 25 mil. $

  967

11,8%

0,3%

25-50 mil. $

1620

19,8%

1%

50-100 mil. $

2098

25,7%

2,4%

100-300 mil. $

2303

28,2%

6,1%

300-500 mil. $

  474

5,8%

2,8%

500-1mild. $

  324

4,0%

3,5%

1-3 mild. $

  220

2,7%

5,8%

3-10 mild. $

   93

1,1%

8,3%

< 10 mild. $

   79

1,0%

69,9%

8178

100%

100%

În pofida numarului sporit de banci comerciale, industria bancara nu este dominata doar de câteva mari banci  asa cum este cazul în celelalte ramuri industriale, de unde rezulta ca industria bancara este mai competitiva decât alte ramuri. Primele 10 banci comerciale din SUA detin 60% din totalul activelor bancare (comparativ cu industria computerelor dominata de Microsoft sau cu industria automobilelor dominata de General Motors, Ford, Daimler-Chrysler, Toyota).

            Prezenta unui numar asa de mare de banci comerciale în SUA reflecta reglementarile anterioare care restrictionau abilitatea acestor institutii financiare de a deschide sucursale în vederea derularii operatiunilor bancare. Fiecare stat avea propriile reglementari cu privire la numarul de sucursale pe care o banca le putea avea (reglementarile dateaza din 1927 Mc Fadden Act si din 1956 Douglas Amendament).

Restrictiile cu privire la sucursale (branse) au stimulat dezvoltarea a 3 inovatii financiare: bancile de tip holding, bancile denumite "nebancare" (nonbank) si  ATM-urile.

Companiile holding reprezinta corporatii care detin diferite alte companii, aceasta forma de organizare prezentând importante avantaje pentru banci: controlul dobânzilor la nivelul mai multor institutii, posibilitatea angajarii în alte activitati corelate cu activitatea bancara, precum serviciile de procesare si transmitere a informatiilor, oportunitatile de leasing, servicii de credit card, posibilitatea emiterii de titluri comerciale.

Cu începere din anul 1982, companiile holding au putut cumpara banci din afara statelor federale (New York, Ohio, Carolina de Nord si California au putut intra pe piata din Texas prin cumpararea institutiilor falimentare ale acestui stat. În prezent, holdingurile bancare detin aproape toate marile banci si peste 90% din depozitele bancilor comerciale.

Institutiile "nonbank" constituie rezultat al reglementarilor din 1956, prin care era definita institutia financiara banca, ea fiind aceea care accepta depozite si acorda credite. În acest context, institutiile care constituiau depozite, dar fara a acorda credite sau, invers,  acordau credite dar nu constituiau depozite, au fost desemnate cu termenul de banci "nonbank".

O alta inovatie financiara au constituit-o ATM-urile (automated teller machines).

În perioada 1934- pâna la mijlocul anilor '80, numarul de banci comerciale a scazut dramatic, datorita falimentelor nenumarate (o rata de 100/an, în perioada 1985-1992). Însa, falimentele bancare nu explica decât partial declinul numarului de banci, restul fiind pus pe seama operatiunilor de consolidare. În urma fuziunilor si achizitiilor s-au dezvoltat bancile superregionale care au început sa rivalizeze cu bancile din celebrele centre financiare (New York, Chicago, San Francisco). Ca exemple de banci superregionale retinem: Bank of America of Charlotte in Carolina de Nord si Banc One of Columbus, din Statul Ohio.

Fuziunea dintre Citicorp si Travelers

La data de 6 aprilie 1998, lumea financiara a fost socata de anuntul cu privire la intentia de fuziune dintre Citicorp, a doua mare banca din SUA la momentul respectiv, si grupul de asigurari Travelers, detinut de cea de-a treia firma de titluri din tara, Solomon Smith Barney. Compania care a rezultat, Citigroup, a devenit una din cele mai mari societati de investitii financiare din lume, cu peste 100 milioane de clienti, în 100 de tari, cu peste 150.000 de angajati si active de 700 miliarde $.

Fuziunea a fost remarcabila nu numai prin marime, ci si datorita faptului ca erau încalcate prevederile reglementarilor Glass-Stegal Act (din 1933) si cele ale Bank Holdingh Company Act (din 1956) care considerau drept ilegale astfel de operatiuni.

Aceasta fuziune a fost aprobata de catre Sistemul Federal de Rezerve în septembrie 1998 si s-a definitivat în luna octombrie. Banca Fed a interzis companiei Citigroup ca în decursul unei perioade de 2 la 5 ani sa vânda produse "prohibite", precum polite de asigurare.

În urma acestui eveniment, Congresul American a eliminat restrictiile impuse de reglementarile amintite, autorizând Citigroup sa se angajeze în toate tipurile de activitate si servicii financiare. Totodata, s-a adoptat reglementarea GLBA (Gramm-Leach-Bliley Act), în 1999, potrivit careia bancile au dreptul la organizari complexe si au dreptul sa desfasoare întreaga gama de servicii financiare.

Bancile internationale din SUA

În anul 1960, numai 8 banci din SUA aveau filiale în strainatate, iar totalul activelor lor era mai redus de 4 miliarde $. În prezent, 100 de banci americane activeaza în strainatate, cu un total al activelor de 500 miliarde $. Aceasta crestere poate fi explicata prin actiunea a trei factori:

a)   &nbs 24224n139y p; cresterea rapida a comertului international (când firmele americane opereaza în strainatate ele au nevoie de servicii bancare în tarile respective pentru a sprijini comertul international);

b)   &nbs 24224n139y p; capacitatea bancilor americane de a obtine profituri substantiale, prin operatiuni cu titluri (cumparari de titluri si vânzari de asigurari);

c)   &nbs 24224n139y p; piata eurodolarilor (respectiv depozitele de $ constituite în strainatate reprezinta o importanta sursa a cresterii bancilor internationale).

 

Pentru a sprijini activitatea bancilor internationale, Fed-ul a creat, în anul 1981, facilitatile pentru bancile internationale, potrivit carora bancile puteau accepta depozite de la straini si, de asemenea, puteau acorda credite strainilor. Mai mult, statele au încurajat bancile internationale, prin exceptarea acestora de la impozite si taxele locale. Astfel de masuri au avut succes în sensul ca activele bancilor cu asemenea facilitati au ajuns la 200 miliarde $ în primii 2 ani.

       Banci straine în SUA

Cresterea comertului international a încurajat bancile straine sa-si stabileasca oficii în SUA, înregistrând un succes deosebit. În ultimii 20 de ani, bancile straine si-au dublat piata actiunilor în SUA, detinând, în prezent, mai mult de 20% din activele sistemului bancar american.

Bancile straine pot efectua operatiuni în interiorul SUA, dar nu pot accepta depozite de la rezidentii interni.

În tabelul urmator sunt redate primele 10 banci din lume (8 dintre ele actionând ca banci straine în SUA).

Clasamentul primelor 10 banci din lume

(dupa nivelul activelor)

Banca

Active (miliarde$)

1. Deutsche Bank, Germania

955,579

2. Bank of Tokyo Mitsubishi, Japonia

726,286

3. Citigroup, SUA

716,937

4. BNP Paribas, Franta

703,091

5. Bank of America, SUA

632,574

6. UBS, Elvetia

616,798

7. HSBC Holding, MB/Honh Kong

601,847

8. Fujy Bank, Japonia

561,345

9. Bayerische,

599,860

10 Sumitomo Bank, Japonia

519,153

Inovatiile financiare si declinul bancilor traditionale

La declinul bancilor traditionale au contribuit patru factori: fondurile mutuale ale pietei monetare (MMMsF); bondurile (obligatiunile junk); titlurile comerciale; securitizarea.

Fondurile mutuale ale pietei monetare emit actiuni care sunt rascumparate la un pret fix (de regula 1 $), prin emiterea de cecuri, astfel încât ele functioneaza ca si conturile de depozit, care produc dobânzi (mai mari decât alte dobânzi la depozite).

Primele asemenea fonduri au fost create în anul 1971. În anul 1974 activele lor erau de 4 miliarde $, iar în prezent reprezinta 1500 miliarde $.

Junk bonds

Înainte de anii '80 numai corporatiile puteau emite obligatiuni cu rating Baa sau mai ridicat, procurând fonduri prin vânzarea acestora. Anumite firme, denumite "îngerii cazuti", datorita problemelor cu care se confruntau, au început sa emita obligatiuni cu rating de Baa si chiar mai redus, fiind denumite cu termenul "junk bonds".

Ca urmare a dezvoltarii tehnologiei în domeniul informatiilor de dupa anii '70 datorita posibilitatilor sporite de informare a investitorilor, titlurile "junk bonds" au început sa fie emise de un numar tot mai mare de firme, în vederea procurarii de fonduri pentru finantarea investitiilor. La sfârsitul anilor '80, valoarea acestora depasea 200 miliarde $.

Hârtiile comerciale "comercial paper" reprezinta titluri de datorie pe termen scurt, emise de catre banci si corporatii, reprezentând unul din instrumentele monetare cu cea mai rapida crestere (de la 33 miliarde $ în 1970, la 1200 miliarde $ în 2000).

Cea mai importanta inovatie a ultimelor doua decenii  constituie securitizarea (titlurizarea, în franceza). Aceasta constituie un proces de transformare al activelor financiare cu lichiditate redusa (precum ipotecile) în titluri negociabile ale pietei de capital. Acest tip de operatiuni au fost initiate în anul 1970. În prezent, securitizarea s-a extins si la: împrumuturile pentru automobile, cardurile de credit acceptate, denumite si plastic bonds.

Declinul bancilor traditionale

În SUA, importanta bancilor ca sursa pentru procurarea fondurilor în economie s-a modificat considerabil. Astfel, în anul 1974 bancile comerciale furnizau 40% din fonduri, iar în anul 2001, asigurau doar 30%. De asemenea, actiunile bancilor comerciale în totalul activelor financiare s-a redus de la 40% (1960-1980) la 25% (în 2001).

Rezulta, astfel, ca rolul bancilor în intermedierea financiara s-a redus si nu mai prezinta aceeasi importanta în sistemul bancar al SUA.

Daca se analizeaza profitabilitatea industriei bancare, rezulta, de asemenea, un declin, dupa cum rezulta din tabelul urmator.

Anul

(ROA)

Profit/Active (%)

ROE

Profit/Capital (%)

Dobânda încasata - cheltuieli dobânda/Active (%)

1980

0,77%

13,38%

3,33%

1985

0,72%

11,67%

3,62%

1990

0,49%

7,81%

3,50%

1995

1,17%

14,66%

4,29%

2001

1,09%

14,02%

3,95%

2004

1,17%

13,42%

3,84%

Raportate la PIB, profiturile bancilor din SUA au înregistrat cel mai important declin între anii 1985-1990.

Anul

Profituri bancare/PIB(%)

1970

0,48%

1975

0,44%

1980

0,51%

1985

0,4%

1986

0,01%

1988

0,49%

1990

0,28%

1993

0,67%

1995

0,68%

2000

0,79%

Rezulta ca declinul industriei bancare reprezinta o realitate care se manifesta în toate tarile, datorita falimentelor bancare si inovatiilor financiare (Japonia si Europa).

Costul crizelor bancare (1980-2000)

Data

Ţara

Costul crizei ca procent din PIB

1980-1982

Argentina

55%

1997-

Indonezia

58%

1981-1983

Chile

41%

1997-2000

Thailanda

24%

1997-2000

Coreea de Sud

17%

1997-2000

Malayezia

10%

1994-2000

Venezuela

20%

1995

Mexic

14%

1990-1998

Japonia

12%

1989

Republica Ceha

12%

1991-1994

Finlanda

8-10%

1991-1995

Ungaria

10%

1994-1995



Brazilia

5-10%

1987-1993

Norvegia

4%

1998

Rusia

5,7%

1991-1994

Suedia

4-5%

1984-1991

SUA

5-7%

Datele din tabel reflecta dimensiunile crizelor bancare înregistrate în ultimii 20 de ani si costul solutionarii acestora, ceea ce constituie, de asemenea, un argument al declinului industriei bancare în marea majoritate a tarilor.

Sistemul financiar al SUA este un sistem market-based, ceea ce indica faptul ca finantarea firmelor se realizeaza, într-o mare masura, prin emisiunea de titluri si plasarea acestora pe piata de capital.

În anumite perioade contributia neta a actiunilor si obligatiunilor emise de catre corporatii, a fost mai scazuta (detinând o pondere mai redusa decât în Marea Britanie). (Capitalizare bursiera/PIB în Marea Britanie = 1,13, iar în SUA = 0,80).

Cu toate acestea, NYSE reprezinta centrul sistemului financiar, atât din punctul de vedere psihologic, cât si al influentei asupra politicii economice.

Importanta psihologica a Wall Street-ului s-a mai diminuat dupa anii '70, o data cu dezvoltarea fondurilor mutuale si a fondurilor de pensii, situatie care a fost generata de limitarile impuse de lege sistemului bancar si de cresterea volatilitatii inflatiei si a ratelor de dobânda.

Referitor la importanta economica a sistemului financiar al SUA, aceasta nu este recenta, în sensul ca este cunoscut faptul ca politicile contradictorii ale Sistemului Federal de Rezerve din anul 1928 au contribuit semnificativ la declansarea si sustinerea Marii Crize din anii 29-33. De asemenea, în perioada actuala, în anul 1997, Guvernatorul Sistemului Federal de Rezerve Alain Greenspan a comentat nefavorabil activitatile speculative ale pietei financiare cu efecte asupra ratelor de dobânda, precum si boom-ul pe termen scurt al firmelor de înalta tehnologie, care s-a manifestat în a doua  jumatate a anului 2000.

Dimensiunea economiei americane si dominarea de catre dolar a tranzactiilor internationale, au condus la situarea sistemului financiar al SUA nu numai în centrul economiei americane, ci si al economiei mondiale. Piete financiare din toate tarile acorda atentie cresterilor si descresterilor indicelui bursier Daw Jones, precum si indicelui pietei NASDAQ.

Sistemul bancar în SUA (institutiile de depozit)

Sistemul bancar din SUA prezinta o multime de caracteristici prin care se distinge de cele din alte tari:

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; în primul rând, exista un mare numar de banci organizate (la sfârsitul anului 2000 functionau 8.315 banci comerciale);

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; în al doilea rând, recent, legislatia a limitat cresterea numarului de banci si expansiunea acestora, dintr-un stat în altul al SUA;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; în al treilea rând, exista un sistem dual al licentelor, în sensul ca unele banci sunt coordonate atât de guvernul federal, cât si de cel al statului individual respectiv;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; în al patrulea rând, exista o puternica distinctie între bancile de investitii si cele comerciale.

Aceste caracteristici pot fi explicate prin cele doua tipuri de riscuri, care se manifesta în sistemul bancar american, si anume: existenta autoritatii centralizate si dominatia intereselor monetare. Astfel, cele doua tipuri de riscuri combinate determina o actiune de prevenire prin controlul asupra sistemului financiar, realizat de catre institutii financiare centrale sau fortele politice.

Institutiile de depozit în SUA

Clasificarea sistemului bancar reprezinta anumite dificultati, datorita caracterului sistemului :

Ř   &nbs 24224n139y p;  natura duala a sistemului bancar, respectiv acordarea licentelor la doua niveluri: al statelor individuale si al guvernului federal conduce la distinctia dintre banci ale statelor si banci nationale.

Statele utilizeaza puterea lor în vederea determinarii bancilor sa-si diminueze abilitatea de a deschide sucursale chiar în interiorul statului, dar cu posibilitati de înfiintare în alte state. În schimb bancile nationale nu dispun de dreptul de a-si deschide sucursale (potrivit Mc.Fadden-Papper Act din 1927) când au devenit subiect al restrictiilor;

Ř   &nbs 24224n139y p;  prevederile legale cu privire la asigurarea depozitelor, reprezinta o alta caracteristica a sistemului bancar. Prima prevedere de protejare a depozitelor dateaza din anul 1829 în statul New York.

În anul 1933, prin The Banking Act (cunoscut si ca Glass-Stegall Act) a fost instituit sistemul actual de asigurare al depozitelor, prin instituirea FDIC (Compania Federala de Asigurare a Depozitelor). La schema de asigurare participa bancile membre ale Sistemului Federal de Rezerve. Celelalte banci pot participa daca sunt aprobate de catre FDIC.

Ř   &nbs 24224n139y p;  Glass Stegal-Act din anul 1993 este responsabil si pentru distinctia dintre bancile de investitii si cele comerciale. Initial, bancile comerciale nu aveau dreptul de a detine si comercializa titluri, altele decât cele ale administratiei centrale si locale;

Ř   &nbs 24224n139y p;  o alta distinctie trebuie stabilita între bancile independente si holdingurile bancare (bank holding companies). Acestea din urma au reprezentat forma populara de organizare a bancilor, dupa al II-lea Razboi Mondial. Pâna în anul 1956, holdingurile au detinut controlul asupra companiilor angajate în activitati, altele decât bancare. Utilizarea activelor bancare spre finantarea unitatilor subsidiare nebancare a contribuit la sporirea riscurilor bancare. Astfel, prin Bank Holding Company Act (1956) holdingurile au fost împiedicate sa se angajeze în activitati nebancare, considerate astfel de catre Sistemul Federal de Rezerve.

De asemenea, li s-a limitat dreptul de a detine sucursale în statul de origine. Astfel, actul din anul 1956 a eliminat posibilitatea holdingurilor de a se angaja în banci interstatale;

Ř   &nbs 24224n139y p;  nu în ultimul rând, clasificarea institutiilor depozitare poate fi realizata astfel:

·   &nbs 24224n139y p;   banci comerciale;

·   &nbs 24224n139y p;   institutii de economii si

·   &nbs 24224n139y p;   uniuni de credit.

Institutiile de economii pot fi divizate în:

·   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; asociatii de economii si împrumuturi

·   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; si banci de economii.

Caracteristica acestor institutii este constituirea activelor si pasivelor pe termen lung, într-o masura mai mare decât în cazul bancilor comerciale.

Activele principale ale acestor institutii constau în obligatiuni pe termen lung si titluri ipotecare. Începuturile acestor institutii dateaza din anul 1839 si pâna  în anii 1980 acestea au detinut locul al II-lea în sistemul  bancar american, dupa bancile comerciale.

Declinul institutiilor de economii s-a manifestat atât în ceea ce priveste numarul institutiilor, cât si în marimea activelor, situatie care a culminat în anii '80.

            Criza bancilor de economii din SUA din anii '80-90

Majoritatea institutiilor de economii si împrumuturi au fost organizate ca asociatii mutuale (detinute de catre membrii lor, mai degraba decât de actionari).

În majoritatea tarilor, legislatia a prevazut constituirea acestora sub forma de asociatii mutuale.

Colapsul preturilor locuintelor în timpul marii depresiuni din anii'30 a condus la falimentul a 2000 de asemenea institutii (dintr-un total de 13.000).

Cu acest prilej au fost create doua institutii:

Ř   &nbs 24224n139y p;  Federal Home Loan Bank, care interzicea facilitatile centrale de credit pentru institutiile cu probleme (în anul 1932)

Ř   &nbs 24224n139y p;  Federal Savings anf Loan Insurance Corporation (FSLIC), în anul 1934.

Spre deosebire de institutiile de economii si împrumuturi, Bancile de economii au înregistrat performante mult mai bune, astfel încât, în timpul depresiunii economice, numai 8 din 598 de banci de economii au falimentat. Aceasta situatie se explica prin mai marea flexibilitate la schimbarile economice si circumstantele financiare si prin diversificarea activelor (investitia în titluri financiare). În prezent, un numar mare de asociatii de economii si împrumuturi (S and L) s-au convertit în banci de economii.

Reglementarile dupa al doilea Razboi Mondial au erodat distinctiile dintre bancile de economii si alti intermediari financiari.

În prezent, toate bancile sunt incluse în schema de asigurari federale si marea majoritate a bancilor detin propriul lor statut mutual (în luna mai 2001, peste 40% din institutiile de economii functionau dupa principiul mutual).

¨ Uniunile de credit acorda împrumuturi personale pe termene fixate, dar în sume mici. Fondurile (resursele) acestor uniuni de credit provin în totalitate de la persoane fizice.

În anul 2000, activele totale ale uniunilor de credit reprezentau 449,1 mild. $, comparativ cu 6.238,7 mild. $ active ale bancilor comerciale si 222,635 mild. $ ale institutiilor de economii (ceea ce înseamna ca activele uniunilor de credit reprezinta numai 5,6% din activele bancilor comerciale).

Uniunile de credit sunt organizate de asemenea dupa principiul mutual, iar reglementarea acestora este realizata de Administratia Nationala a Uniunilor de Credit (NCUA). În anul 1991, acest organism a permis uniunilor de credit sa detina sucursale, ceea ce reprezinta o modalitate de expansiune geografica.

Între bancile din SUA si Sistemul Federal de Rezerve (Federal Reserve Sytem, Fed) exista o strânsa legatura. Potrivit reglementarilor din anul 1913, tuturor bancilor nationale li s-a cerut sa devina membre ale Rezervei Federale. Accesul la Fed este conditionat de cerintele de rezerve obligatorii în vederea garantarii lichiditatii bancilor.

În tabelul urmator este redata evolutia numarului de institutii, a nivelului depozitelor si activelor bancare.

Institutii

1984

Numar

1994

Numar

2000

Numar

Depozite

Active

Banci

14.381

10.359

 8.315

 7.176 mild.$

6.238   mild.$

Institutii de economii

 3.414

 2.058

 1.590

 738 mild.$

1.222,6 mild.$

Uniuni de credit

15.123

11.927

10.684

390 mild.$

449,8 mild.$

TOTAL

29.882

21.883

20.589

5.304,8 mild.$

7.911    mild.$

Tabelul indica modificarile care s-au produs în structura institutiilor de depozit în perioada 1984-2000.

- Astfel, rata de crestere a activelor a fost mai mare decât cea a depozitelor.

- În perioada analizata numarul institutiilor de depozit a scazut cu aproximativ 30%, modificarea cea mai importanta manifestându-se în cazul asociatiilor de economii si împrumuturi (care au scazut de la 2.882 în 1984 la 579 în 1997).

Bancile comerciale s-au redus, ca numar, cu 40%.

Prin acest declin se poate explica orientarea de la bancile independente catre companiile holding (numarul bancilor independente a scazut cu mai mult de 50%).

Factorii care au contribuit la modificarile în structura institutiilor de depozit sunt urmatorii:

Ř   &nbs 24224n139y p;  fuziunile si achizitiile;

Ř   &nbs 24224n139y p;  modificarile legislative care au afectat expansiunea interstatala;

Ř   &nbs 24224n139y p;  modificarile legislative care au afectat expansiunea sucursalelor;

Ř   &nbs 24224n139y p;  falimentele institutiilor de depozit.

Activitatea de fuziune a bancilor a condus la sporirea performantelor în activitatea bancara, întrucât datorita competitiei sporite institutiile si-au diminuat considerabil costurile. O asemenea situatie a fost provocata si de modificarile tehnologice, care au limitat accesul bancilor la titlurile comerciale de piata si care au redus rolul bancilor comerciale în acordarea de împrumuturi pentru marile companii.

Fuziunile care s-au derulat în perioada 1980-1998 s-au situat la nivelul de 2400 mild.$, reprezentând 55% din totalul activelor bancare existente în anul 1980.

În tabelul urmator este redata evolutia fuziunilor si falimentelor bancare în perioada 1980-1998.

Perioada

Numar de fuziuni

Active achizitionate

mild.$

Fuziuni mari

Numar de falimente

1980-1984

1.838

  204.989

 15

  172

1985-1989

2.515

  415.914

 56

  858

1990-1994

1.993

  574.111

 76

  412

1995-1998

1.639

1.249.507

101

    15

TOTAL

7.985

2.444.522

248

1.457

În categoria fuziunilor mari sunt incluse  cele care se refera la active mai mari de 1 mild.$.

Tabelul indica atât scaderea numarului de fuziuni, cât si a numarului de falimente, în perioada analizata. De asemenea, la jumatatea anilor '80 a fost perioada celor mai multe fuziuni, precum si a celor mai multe falimente.

Scaderea considerabila a numarului de banci, produsa de cei doi factori, a condus la concentrarea depozitelor într-un numar redus de banci.

Tabelul de mai jos indica faptul ca, în perioada 1980-1998, primele 10 banci si-au sporit depozitele de la 18,6% din totalul sistemului bancar la 36,7%, iar primele 100 de banci, de la 46,8% la 70,9%.

Ponderea depozitelor detinute de marile banci

1980

1990

1998

Top 10 banci

18,6%

            20   %

36,7%

Top 25 banci

29,1%

  34,9%

51,2%

Top 50 banci

37,1%

  48,9%

62,6%

Top 100 banci

46,8%

  61,4%

70,9%

Sursa: Stephen Rhoades; "Bank Mergers and Banking Structure în the United

           States 1980-1998"; Board of Governos of  the Federal Reserve System Staff

           Study 174 (Washington DC, August 2004)

Reducerea numarului de banci a fost însotita de o sporire considerabila a ATM-urilor si oficiilor bancare. Astfel, numarul ATM-urilor a evoluat de la 18.500 la 187.000, iar numarul oficiilor de la 52.710 la 71.231.

Elementul major care explica sporirea numarului achizitiilor a fost schimbarea atitudinii guvernului SUA si a agentiilor federale, cu privire la fuziuni în industria financiara si care s-a concretizat în legislatie si interpretarea acesteia. Retinem, în acest sens, urmatoarele aspecte:

- în anul 1995, holdingurile bancare au dobândit dreptul de a cumpara banci;

- în anul 1999, prin Documentul GLBA (Gramm-Leach-Bliley-Financial Services Modernization Act), se înlocuieste Glass-Stegal-Act din anul 1933. Prin aceasta reglementare holdingurile financiare au dobândit dreptul de a controla si de a investi în orice alte companii (inclusiv societati de asigurari si societati pe actiuni.

Institutiile non-depozitare din SUA

În categoria acestor institutii sunt incluse:

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; bancile de investitii;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; societatile de asigurari;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; fondurile mutuale;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; fondurile de pensii;

-   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p; companiile financiare.

Institutiile denumite "securities firms includ o varietate de activitati, care pot fi clasificate în  banci de investitii si brokeraj. Activitatea acestor institutii este supravegheata de Securities and Exchange Commission (SEC), care reglementeaza emisiunea de titluri si modalitatile de tranzactionare. Exista, de asemenea, si autoreglementarea acestui sector, prin National Association of Securities Dealers (NASD). Exista peste 5000 de firme "securities firms" în SUA; acestea se afla în atentia publicului atunci când se manifesta un colaps major. În anii '80, industria titlurilor a fost cel mai bine cunoscuta în contextul emisiunii de titluri cunoscute sub denumirea de "junk bonds". Clasamentul bancilor de investitii le pozitioneaza pe primele locuri pe cele din SUA, dupa cum rezulta din tabelul urmator :

Clasamentul mondial al bancilor de investitii

Nr.

Banca

Active

1

Morgan Stanley Dean Witter- devine holding bancar

317,590 mil $

2

Merril Lynch- preluat de Bank of America 09.2008

299,804 mil $

3

Credit Suisse First Boston

292,538 mil $

4

Goldman Sachs Company- devine holding bancar

217,380 mil $

5

Salomon Smith Barney

211,901 mil $

6

Lehman Brothers- faliment 15.09.2008

153,890 mil $

7

Bear, Stearns and Co.

151,131 mil $

8

J.P. Morgan -preia Washington Mutual 09.2008

89,186 mil $

9

Donaldson, Lufkin and Jenrette

72,282 mil $

10

Deutsche Bank Securities

71,189 mil $

Societatile de asigurari

În prezent exista în SUA peste 2000 de societati de asigurari de viata si 3000 de societati de asigurari generale. În perioada 70-80 societatile de asigurari de viata au cunoscut o perioada de dificultati, concretizate în dezintermediere, ca si în cazul institutiilor de economii si împrumuturi.

La începutul anilor '70, activele societatilor de asigurari de viata erau investite pe termen lung la rate fixe ale dobânzii, iar resursele proveneau în mare masura din politele de asigurari de viata. Întrucât în perioada respectiva ratele de dobânda au sporit, fondurile mutuale si-au sporit ofertele, devenind mai atractive comparativ cu instrumentele oferite de societatile de asigurari.

Politele de asigurare de viata cuprind doua elemente, respectiv asigurarea, pe de o parte, si economisirea, respectiv acumularea, pe de alta parte.

În perioada '70-'84, primele pentru politele de viata s-au diminuat de la 3,12% la 1,99%, iar în totalul politelor cele noi si-au diminuat ponderea de la 82% la 22%.

La sfârsitul anului '89 erau în stare de faliment peste 43 de societati de asigurari, iar în '90 alte 30 de societati erau în faliment, incluzând companii celebre de asigurari. Evolutia societatilor de asigurari în acest sens a fost provocata de încercarile pietei financiare de a oferi noi instrumente, mai flexibile. Astfel, unele societati de asigurari au început sa ofere certificate de depozit sau servicii de brokeraj, intrând, astfel, în competitie cu alti intermediari financiari.

Prin documentul din anul 1999 (Gramm-Leach-Bliley Act), care a eliminat restrictiile cu privire la fuziunile dintre societatile de asigurari si bancile comerciale, s-a ajuns la includerea de catre holdingurile bancare si a societatilor de asigurari. Numai un numar redus de companii au reusit sa obtina avantaje din prevederile noii legi.

Fondurile mutuale

Fondurile mutuale (societati deschise) care sunt echivalentele "unit trusts" din Marea Britanie, reprezinta companii de investitii care îsi plaseaza disponibilitatile (obtinute prin punerea în comun a fondurilor) în investitii directe.

Existenta lor dateaza din anul 1920 si sunt reglementate de Comisia de Titluri si Schimb, potrivit Investment Company Act, din anul 1940. Tipurile de investitii sunt diverse, respectiv: cresteri de capital, actiuni ale micilor firme, obligatiuni pe termen mediu si lung, titluri de stat pe termen scurt, metale pretioase, titluri internationale.

Dezvoltarea pietei monetare prin fondurile mutuale monetare, în anul 1975 (MMMFs) a generat efecte profunde asupra bancilor, institutiilor de economii si societatilor de asigurari. Fondurile mutuale sunt specializate în titluri pe termen scurt, fiind capabile sa oferte rate de dobânda în concordanta cu evolutiile pietei. În perioada 1979-1982, activele fondurilor mutuale au evoluat de la 12 miliarde la 230 miliarde $.

În anul 2000, din totalul activelor de 75000 mild.$, peste 60% reprezinta investitii în active. Din totalul fondurilor mutuale, fondurile mutuale monetare detineau active de 2000 mild.$, iar fondurile hibride combinate detineau active de 1000 mild.$.

În prezent, fondurile mutuale detin active în valoare mai mare decât bancile comerciale. Cresterea însemnata a fondurilor mutuale se datoreaza, în special, planurilor de pensii si altor tipuri de investitii, în special Conturile Individuale de Pensii (Individual Retirement Accounts) IRA.

În timpul crizei asiatice si a falimentului din Rusia, în anul 1998 s-au produs modificari în sensul orientarii plasamentelor catre fonduri ale pietei monetare, cu risc scazut, si catre fonduri de obligatiuni, tendinta care s-a mentinut doar pe o perioada de 8 luni.

Alte institutii nedepozitare din  SUA includ companiile financiare si fondurile de pensii.

Prima categorie de institutii este reglementata de catre fiecare stat, manifestându-se astfel diferente de la o legislatie la alta.

În schimb, fondurile de pensii s-au dezvoltat în acelasi mod ca si în Marea Britanie, iar performantele portofoliului sunt dependente de conditiile pietei. Operatiunile fondurilor de pensii sunt reglementate de Employee Retirement Income Security Act (din anul 1974, revizuit în 1989), prin care s-a introdus notiunea de investitie prudenta în fondurile de investitii.

2.3. Sistemul Bancar din Japonia

Evolutiile bancilor japoneze în decursul anilor '90 s-au datorat reformei financiare cunoscute sub denumirea de "big bang" si care s-a manifestat si în Marea Britanie.

Dereglementarea financiara, care a constituit esenta acestei reforme a debutat la 1 aprilie 1998, în conditiile manifestarii recesiunii economice, a scaderii ratei de schimb dintre yen si dolar (cel mai scazut nivel din ultimi 5 ani), a scaderii pietei bursiere si a cresterii pierderilor înregistrate de banci.

Prin reforma amintita, pietele bancare, bursiere si de asigurari japoneze s-au implicat în competitia globala cu industria bancara europeana si americana.

Obiectivul guvernului Hashimoto a fost de restabilire a suprematiei centrului financiar Tokyo si de reafirmare a pozitiei sale. Pachetul Big Bang constituie o serie complexa de masuri (2.132 pagini), derulate între aprilie 1998 si martie 2001 si a vizat îndepartarea barierelor pentru firmele japoneze si straine cu activitate în domeniul serviciilor bancare, de asigurari, de investitii în yeni sau alte valute. Ca urmare, partenerii americani si europeni (Merrill Lynch, Dresdner Bank, Swiss Bank Corporation )au înfiintat "parteneriate locale" cu bancile japoneze.

Merril Lynch a si preluat una din marile case de brokeraj japoneze, Yamaichi Securities, prabusita în anul 1997, cu datorii de 2,1 miliarde $.

Economiile populatiei, 1200 trilioane yeni, aflate în sistemul postal de economii (cu dobânzi de 0,25%, dar cu garantii guvernamentale), înca de la începutul anilor '90 au fost orientate spre fondurile de pensii si mutuale.

Dereglementarea financiara a provocat în Japonia o fuga a capitalului, datorita cautarilor unor rentabilitati mai ridicate, de catre investitorii japonezi.

În martie 1997, în plina criza, guvernul japonez sprijinise bancile cu probleme, permitându-le sa-si evalueze detinerile de actiuni la pretul de cumparare, nu la pretul curent al pietei, ceea ce a condus la injectarea în sistemul bancar a 232 miliarde $. Pachetul financiar japonez a facut parte dintr-un plan amplu de dereglementare, acoperind 624 de domenii, însa principalul repros adus de partenerii occidentali a fost ca ritmul este prea lent, iar deschiderea pietei prea îngusta.

În perioada de dupa al 2-lea razboi mondial, Japonia a înregistrat o severa criza în domeniul infrastructurii financiare. Preocuparea fortelor de ocupatie americana si a guvernului japonez a fost aceea de crestere a activelor astfel încât sa acopere economia reala. Rezultatul acestor preocupari a fost o puternica segmentare a sistemului financiar si un control puternic exercitat de Ministerul Finantelor. Tranzactiile financiare pe termen lung si scurt au fost separate ca si cele interne fata de cele autohtone.

Un asemenea mod de organizare a fost desemnat cu termenul Kereitsu System. Concepetul Kereitsu System desemneaza un grup de companii cu detineri de actiuni încrucisate si care includ în structura lor, o banca, o societate de investitii, o societate de asigurari, si un concern industrial (de autoturisme, otel sau constructii). În acest context, banca ofera servicii tuturor membrilor grupului Kereitsu System care includ în special împrumuturi.

Ministerul Finantelor a dobândit atributii de reglementare prin intermediu celor 3 birouri: banci, asigurari, finante internationale. Responsabilitatile au inclus toate aspectele supravegherii institutiilor financiare: analiza firmelor financiare, controlul ratelor de dobânda si al produselor oferite de firme, supravegherea prin schema de protectie a depozitelor.

Bancile erau protejate de competitia straina, iar puterea ca segmentare a pietei limita competitia interna.

Banca Japoniei a fost responsabila de implementarea politicii monetare, dar nu independenta, întrucât Ministerul Finantelor a exercitat o puternica influenta asupra caracterului de Administratie al bancii.

Big Bang-ul japonez în anul 1996

Dupa crackul pietei bursiere din anul 1989, sectorul financiar al Japoniei intrat într-o perioada de declin sever motiv pentru care s-a initiat un program al reformelor, cunoscut sub denumirea de "Big Bang"

Acest program trebuia sa îndeplineasca doua obiective:

1)   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Restructurarea sistemului financiar

2)   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;   &nbs 24224n139y p;  Asigurarea stabilitatii financiare, prin înfiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara si a Comisiei de Reconstructie Financiara.

Reforma initiala s-a bazat pe 3 principii: Free, Fair , Global.

Free: principiul Free aplicabil sectorului financiar a presupus integrarea bancilor, pietei de capital si a societatilor de asigurari, liberalizarea produselor si a preturilor si a comisioanelor de la bursa de valori.

Fair: principiul Fair a presupus crearea unei piete transparente, prin deschiderea completa a informatiei la toate nivelele, inclusiv guvernamental, si stabilirea unor reguli clare pentru operatiunile de piata. Investitorii au fost încurajati sa-si asume noi responsabilitati dar si legislatia a introdus elemente de protectie.

Global: principiul acesta a presupus ca Tokyo sa devina un centru financiar international. Astfel, contabilitatea, legislatia, supravegherea si taxele au fost modificate pentru a îndeplini standardele internationale impuse de Comitetul de la Basel si Organizatia Internationala a Comisiilor de Valori Mobiliare.

Criza japoneza a început în 1991 când marile banci s-au aflat în dificultate datorita operatiunilor speculative, traduse printr-o acumulare puternica de creante de slaba calitate în bilanturile bancare si prin scaderea pretului activelor care s-a manifestat cu începere din 1989.

In timpul speculatiilor bursiere, bancile au acumulat plus valoare asupra activelor, iar la sfârsitul anilor '80 profiturile bancare proveneau din plus valoare asupra titlurilor si din dobânzi (1/3), în timp ce politica monetara restrictiva reducea puternic marjele ratei de dobânda.

Aceasta politica monetara restrictiva a contribuit la caderea bursei cu 60% între 1989 si 1992, si la izbucnirea crahului bursier cu începere din 1992. Preturile terenurilor au scazut cu 50% în august 1992 si cu mai mult de 60% în 1993. Autoritatea publica a pus în aplicare politici macroconomice monetare si fiscale favorabile restabilirii bancilor si au favorizat operatiunile de restructurare a bancilor aflate în dificultate. Dupa anii '95 au fost angajate si fondurile publice în salvarea bancilor, în pofida opozitiei populatiei si au fost lasate sa falimenteze câteva banci, ceea ce nu era specific traditiei japoneze.

Politica monetara îndeplineste un rol important prin aceea ca permite practicarea unor rate de dobânda pe termen scurt apropiate de zero, în special pentru a ajuta bancile sa-si restabileasca rentabilitatea si sa se reduca sprijinul bugetar. O asemenea politica, daca se mentine, permite bancilor sa "digere" progresiv creantele lor în pierdere si plus valoarea asupra activelor imobiliare si mobiliare. Daca ratele de dobânda se majoreaza, antrenând o recadere a pretului activelor, atunci bancile pot reintra în criza.

Situatia bancilor japoneze

 Dupa anul 1990, scaderea cresterii economice, reducerea cursurilor bursiere precum si a preturilor imobilelor, au afectat bancile japoneze astfel:

  • Scaderea cu 50% a pretului imobilelor a deteriorat calitatea imprumuturilor bancare;
  • Valoarea colateralului constituita de debitori s-a diminuat;
  • Scaderea valorii bursiere a activelor a erodat bilantul bancar;
  • Ritmul lent de crestere al economiei japoneze, combinat cu absenta inflatiei au redus aptitudinea numerosilor debitori de a-si rambursa imprumuturile, ceea ce a condus la o sporire a " non performing loans"  in bilantul bancilor.

La aceasta situatie au contribuit intreprinderile care si-au manifestat preferinta pentru piata obligatara, comparativ cu cea bancara, pierderea resurselor atrase pe aceasta cale sporind de la 3,6% in 1984 la 25% in 1991. De aici rezulta ca pentru bancile japoneze, doar sectorul intreprinderilor mici si mijlocii a mai ramas activ, dar cu riscuri considerabile.

Dupa anul 1992 bancile japoneze au inregistrat pierderi de 680 miliarde $, din care 80% nu figureaza in bilantul bancilor. In anul 2001, valoarea creditelor neperformante reprezenta 320 miliarde $, respective 7% din PIB ( dupa autoritatile  japoneze) si 400 miliarde $ potrivit analistilor de la Merill Lynch.

Astfel, bancile japoneze sunt plasate in centrul unei probleme extrem de dificile: odata cu recesiunea economica si cu deflatia preturilor, numarul intreprinderilor japoneze puternic indatorate au devenit falimentare si pe de alta parte , activele industriale si comerciale ale institutiilor financiare s-au deteriorat puternic. In acest context, asanarea bilantului bancilor a constituit o necesitate dar si un factor care a contribuit la lichidarea si falimentul a numeroase intreprinderi.












Document Info


Accesari: 4012
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )