Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































PARTICULARITATILE ORIENTARII IN MUNTI

geografie










ALTE DOCUMENTE

AURORELE POLARE
Vecinii judetului Dobrogea
Clima
Test de evaluare geografie - clima
PROIECT LA DISCIPLINA AMPELOGRAFIE
Protectia mediului
Asezarile rurale
VARIANTA 39, 40, 41 rezolvari
RELIEFUL DELTEI DUNARII
VARIANTA 49 55 rezolvari

PARTICULARITĂŢILE ORIENTĂRII ĪN MUNŢI

Orientarea īn teren muntos īmpadurit pentru alpinisti are drept scop determinarea locului unde se gasesc la un anumit moment (functie de pozitia punctelor cardinale si de detaliile īnconjuratoare) si stabilirea directiei de urmat, a distantei ce va fi parcursa, precum si a zonelor periculoase sau inaccesibile.



Īn cazul unei deplasari īn munte, harta zonei respective si busola sunt doua articole de neīnlocuit. Acestea trebuie folosite cu multa pricepere, iar īntrebuintarea lor va fi completata de o serie de cunostinte de geografie generala si topografie īnsusite anterior. Sunt situatii cānd fara observarea si memorarea permanenta a detaliilor de relief si planimetrie sau cunoasterea directiilor īn care sunt dispuse crestele ori vaile orientarea numai cu ajutorul hartii si a busolei devine foarte dificila, de exemplu, pe timp de ceata, noaptea - īn special cānd cerul este īnnourat -, sau chiar ziua īntr-o padure deasa si cānd echipa se afla īn afara oricarei po 353v2121d teci.

Orientarea īncepe prin stabilirea punctelor cardinale, care - īn afara de busola - īn teren muntos se mai pot determina si prin alte procedee. Un prim procedeu este dupa pozitia astrilor īn siuatia cānd cerul este senin. Este stiut ca Soarele dimineata indica estul, la prīnz sudul, iar seara vestul. Aceasta informatie poate fi completata cu procedeul de determinare a axei nord-sud cu ajutorul ceasului si al Soarelui.

Noaptea, identificarea Stelei Polare ajuta la stabilirea directiei spre nord. Īn general, cānd Luna este īn crestere la ora 18.00 arata directia sud, iar la ora 24.00 vestul: Luna plina indica la ora 18.00 estul, la ora 24.00 sudul, iar la 06.00 vestul; Luna īn descrestere este la ora 24.00 pe directia sud.

De regula, muschiul de pe coaja copacilor izolati este spre nord. Tot spre nord copacii au coaja mai groasa. Īn schimb coroana si frunzisul sunt mai dese īn partea de suci; inelele de crestere anuale sunt mai apropiate īntre ele spre nord; iesirile musuroaielor de cīrtita se afla orientate catre nord, iar cele ale furnicilor spre sud; intrarile īn cuiburile pasarilor, culcusurilor si vizuinelor animalelor sunt directionate catre sud; furnicile īsi fac musuroaiele la sud de diferite obiecte mai īnalte iar partea de nord a acestora este īntotdeauna mai īnclinata.

Pe pantele versantelor sudice cantitatea de zapada, este mai mica decīt ale celor nordice. Īn partea de nord stīncile sunt acoperite cu muschi, ca urmare a mentinerii umezeli pe o perioada mai īndelungata, iar poienile īntīlnite īn paduri au iarba mai proaspata, mai verde si mai mare īn partea de nord.

Dupa stabilirea punctelor cardinale se determina cu ajutorul hartii locul īn care se gaseste alpinistul sau echipa. Pentru aceasta se recurge la recunoasterea detaliilor de relief si planimetrie principale ce īnconjoara zona respectiva, plecīndu-se de la cele īndepartate, cu caracteristici mai pronuntate si usor de reperat si terminīnd cu cele din imediata apropiere. O importanta deosebita o au deprinderile pe care le au alpinistii īn citirea hartii, obtinute prin antrenamente repetate īn terenuri diferite. Se spune pe drept cuvīnt ca un alpinist bine antrenat īn citirea hartii vede terenul privind harta.

La citirea hartii se va avea īn vedere ca distantele reale īn portiunile de abrupt si prapastioase sunt mult mai mari ca cele reprezentate grafic pe harta.

Recunoasterea zonei īn care se afla alpinistul se face folosindu-se liniile si punctele caracteristice din teren, cum ar fi crestele, pantele, peretii stīncosi, vaile, vīrfurile, nodurile orografice, potecile, drumurile, cabanele, stīnele, liniile de īnalta tensiune, izvoarele, lacurile, caldarile etc. Stabilirea cu exactitate a locului reprezinta conditia esentiala a evolutiei ulterioare, corecte a deplasarii si ajungerii pe aliniamentul sau īn punctul propus. De aceea este necesar ca pe timpul deplasarii anumite detalii caracteristice sa fie observate de catre toti alpinistii, iar la stabilirea locului unde se gasesc sa se apeleze la cunostintele memorate anterior. Īn punctele de statie destinate stabilirii viitoarei directii de deplasare nu trebuie sa se manifeste graba, deoarece de cele mai multe ori abaterea de la itinerarul propus presupune nu numai pierdere de timp, dar si pericole.

O situatie deosebita, dar cu cea mai mare frecventa īntīlnita, o prezinta deplasarea si orientarea īn conditii de vizibilitate redusa, cānd harta singura nu mai prezinta un ajutor la fel de eficient ca īn conditii de vizibilitate buna. Detaliile īnconjuratoare nu se mai vad, stabilirea locului de statie este foarte dificila, iar harta se citeste cu mare greutate. Īn astfel de conditii sunt necesare fractionarea itinerarului de pe harta īn segmente rectilinii, stabilirea unghiurilor de mars a acestor segmente si īntocmirea schitei directoare a itinerarului care cuprinde: directia de mars pīna la ultimul reper; distantele īntre repere; diferenta de nivel, īn metri, īntre capetele segmentelor; detaliile caracteristice de pe axul segmentului; locurile periculoase; punctele obligate de trecere. Cu alte cuvinte se recurge la deplasarea dupa azimut.

Mentinerea directiei cu ajutorul busolei, conform schemei directoare se face ca īn fig. 16, mentionīnd ca īntre alpinistul jalonier si cel care verfica unghiul de mars se pastreaza o distanta de 15-20 m; īntre ei se poate īntinde o cordelina, pentru a-i ajuta īn stabilirea vizarii (fig. 17).



Fig. 16. Mentinerea unghiului de mars cu ajutorul busolei.

Fig. 17. Mentinerea directiei pe timpul deplasarii prin viscol, ceata densa si noaptea.

Īn cele mai dese cazuri īn munte potecile si drumurile accesibile, īn special cele ce leaga cabanele turistice, refugiile sau alte obiective, de acest gen, sunt marcate cu ajutorul unor semne distincte - vopsite pentru fiecare directie cu o anumita culoare - si sageti indicatoare, pe care sunt trecute directia si durata īn timp pentru deplasarea pe jos. Semnele sunt imprimate pe copaci, stīlpi, pietre etc., avīnd forme diferite (cercuri, patrate, romburi, triunghiuri, benzi, cruci) si dispuse la loc vizibil, īn asa fel īncīt sa fie reperate si pe timp de vizibilitate redusa (fig. 18).

Fig. 18. Semne indicatoare de drumuri si poteci turistice īn munte.

Pregatirea marsului īn munti cuprinde un complex de activitati, efectuate de antrenori si alpinisti, menite sa confere acestuia maximum de securitate, de siguranta. Ea cuprinde:

-      pregatirea teoretica a sefilor de chipa si a celorlalti alpinisti;

-      asigurarea unei temeinice baze tehnico-materiale necesare deplasarii si actiunilor viitoare;

-      echiparea alpinistilor cu īmbracaminte, corespunzator sezonului, dīndu-se atentie deosebita īncaltamintei;

-      asigurarea echipei cu hrana calda si rece,

-      stabilirea sarcinilor de transport, astfel ca acestea sa nu depaseasca 25-30 kg pentru fiecare alpinist;

-      luarea tuturor masurilor pentru prevenirea degeraturilor, oftalmiilor, iradiatiei, rosaturilor produse de īncaltaminte sau materialele purtate pe oameni;

-      stabilirea dispozitivului de mars īn functie de nivelul de pregatire si antrenament al alpinistilor;

-      precizarea masurilor de acordare a primului ajutor īn caz de accidente etc.

Pregatirea sefilor de echipa si a membrilor echipei pentru mars īn munte cuprinde studierea itinerarului pe care urmeaza sa se deplaseze echipa, folosind īn acest scop hartile, planurile, ghidurile, monografiile, fotografiile si fotogramele, observarea si examinarea de la distanta, precum si culegerea de informatii de la localnici sau persoane ce cunosc zona respectiva. La studiul itinerarului se construieste si profilul acestuia, stabilindu-se cu exactitate valoarea plantelor si obstacolelor, distantele si timpul aproximativ necesar parcurgerii diferitelor portiuni din acesta, precum si raioanele probabile pentru odihna.

Gradul de dificultate a intinerarului se apreciaza fie din vedere - pe portiunile unde exista posibilitatea - fie prin studiul documentelor si calcul. Īn ultimul caz valoarea gradului de dificultate se stabileste pe tronsoane.




Īn functie de timpul la dispozitie si de posibilitati, itinerarul hotarīt se recunoaste si se amenajeaza pentru deplasare si depasire īn punctele obligate de trecere sau mai grele. Īn acest scop este destinata o echipa, care īn afara strabaterii īntregului itinerar are si urmatoarele sarcini:

-      marcarea itinerarului prin semne vizibile atāt pentru timp de zi, cāt si pentru noapte;

-      amenajarea si echiparea cheilor īnguste (pasaje, prabusiri de teren) cu podete, punti, cabluri, balustrade, pitoane si frīnghii;

-      īnsemnarea locurilor periculoase si a schimbarilor de directie;

-      amenajarea portiunilor ce impun escaladarea, coborīrea, traversarea etc.

Studierea itinerarului are drept scop si stabilirea vitezei de deplasare, cu alte cuvinte a timpului real de efectuare a marsului. O atentie deosebita se acorda terenului (stīncilor, peretilor si pasajelor) care trebuie escaladat sau coborīt, deoarece timpul de parcurgere se mareste. Mai mult ca īn orice loc de pe itinerarul do deplasare, pentru astfel de portiuni trebuie apreciata la adevarata valoare durata escaladei (coborīrii), stabilirea gradului de dificultate, punctele mai dificile, metodele ce urmeaza sa fie aplicate, materialele specifice de īntrebuintat, zonele periculoase si masurile de evitare a accidentelor. Drumul de apropiere catre asemenea pasaje va fi ales īn asa fel, īncīt sa permita studirea de la distanta si din mers a traseului de escaladat, care - īn cazul deplasarii libere - nu trebuie sa fie prea dificil, evitīndu-se obosirea inutila a alpinistilor. Pe pantele acoperite cu zapada sau cu iarba se va urca īn serpentine, avīnd grija ca pe firul vailor sa se ocoleasca saritorile si pragurile dificile. Īn zonele cu grohotisuri vor fi folositi ca puncte de sprijin pentru picioare la urcare bolovanii mari si stabili, iar la coborīre, pietrisul marunt. Portiunile dificile ale traseului trebuie parcurse prin utilizarea tuturor mijloacelor si procedeelor tehnice necesare, īnsa fara sa se faca exces de ele, sportivii menajīndu-si fortele pe toata durata marsului. Dozarea incorecta a efortului duce la oboseala tocmai īn momentele hotarītoare de pe traseu. Timpul necesar marsului se calculeaza tinīndu-se seama de eventualele situatii neprevazute, provocate de oboseala, schimbari bruste ale conditiilor meteorologice, eroii de traseu etc.

Alt factor important īn organizarea marsului īl constituie pregatirea echipamentului, a materialelor necesare actiunilor viitoare si de alpinism, precum si a hranei. Īn acest scop se verifica starea echipamentului si a materialelor, se efectueaza reparatiile necesare si apoi materialele se repartizeaza pe oameni Īn raport cu antrenamentul fiecaruia si cu functia pe care o are īn cadrul echipei.

Pe timpul executarii marsului normal (īn afara portiunilor ce impun folosirea procedeelor tehnice de alpinism), īn fruntea echipei vor fi repartizati sportivii care au cel mai putin antrenament, acestia imprimīnd si ritmul de deplasare. Distanta dintre sportivi trebuie respectata cu rigurozitate si astfel stabilita īncīt la puncte obligate de trecere sa nu se creeze aglomerari sau dupa depasirea acestora sa nu se rupa coloana echipei. Īn acest sens consideram ca o distanta de 2-3 pasi īntre alpinisti ofera.conditiile deplasarii uniforme si constante a īntregii coloane. Ruperile de ritm obosesc mult; ca urmare se impune o cadenta constanta a participantilor la mers. La īnceput viteza trebuie sa fie redusa, apoi ea se mareste pe masura ce se īnainteaza īn teren. Īn felul acesta plamīnii, inima si muschii se obisnuiesc cu efortul.

Īn portiunile ce solicita escaladarea, īn fruntea echipei se va afla cel mai bun alpinist, care este desemnat si cap de coarda. Sportivul ce īndeplineste functia de cap de coarda are multa raspundere, deoarece de el depind securitatea echipei, ritmul si reusita escaladei.

Marsul se poate executa ziua sau noaptea. Īn cazul īn care se executa ziua, poate īncepe cu o ora īnainte de a se lumina, īn asa fel īncīt intrarea īn tabara (odihna de noapte) sa se faca īn ultima parte a zilei, nedepasindu-se 10-12 ore de mars. Cānd marsul are loc noaptea se pleaca la apusul soarelui.

Marsul se executa - asa cum s-a mentionat - īn ritm constant, dupa planul stabilit. La urcarea pantelor pasul se face rar si regulat, mai mic decīt īn teren ses (60-70 pasi pe minut, iar lungimea īn raport cu panta). Cu cāt panta are valoarea mai mare, cu atāt pasul va avea lungimea mai mica. Genunchii vor fi usor flexionati, fara sa se īncordeze muschii, miscarea realizīndu-se prin deplasarea corpului si aplecarea īnainte īntre care este necesar sa existe un timp de cīteva fractiuni de secunda. Deplasarea īncepe cu piciorul stīng, timp īn care dreptul primeste greutatea corpului; piciorul stīng este dus īnainte printr-o miscare fara efort, asezīndu-l la distanta voita, dupa care - progresiv - primeste greutatea corpului pasind cu toata talpa, avīnd genunchii flexionati si corpul mult aplecat īnainte. Fiecarui picior i se rezerva un timp de repaus, ducīndu-se lent urmatorul picior īnainte. Pasul la mersul pe munte capata un aspect lent, leganat, care permite urcarea unor mari diferente de nivel si parcurgerea de distante mari.



Pantele se coboara cu un mers elastic, fara sa se īncordeze muschii (deplasarea se aseamana cu un balans al corpului de pe un genunchi si picior pe celalalt). La īnceputul coborīrii greutatea corpului este repartizata pe ambele picioare. Īn continuare, se procedeaza astfel: se lasa greutatea corpului mult pe piciorul drept, īndoindu-se si genunchiul acestuia; concomitent cu īndoirea genunchiului drept se duce piciorul stīng īnainte si spre dreapta, tot putin īndoit; greutatea corpului ramīne pe piciorul drept pīna cānd stīngul atinge cu toata talpa pamīntul dupa care greutatea corpului, sub impulsul miscarii īnainte, este preluata de piciorul stīng. Īn momentul atingerii pamīntului cu toata talpa si trecerii greutatii corpului pe acesta, picioarele nu se īncordeaza, greutatea corpului nu se opreste pe un picior anume, corpul fiind īntr-o continua miscare ondulata uniforma, atāt īn plan vertical, cāt si orizontal. Īn aceasta situatie genunchii sunt flexionati īn sensul de coborīre si putin orientati īn afara, pentru amortizarea si reducerea vitezei.

Coborīrea se face uniform, fara sa fie fortat ritmul sau micsorata viteza sub 120-140 pasi pe minut. Reducerea vitezei de coborīre provoaca un intens ritm de frīnare; marirea ritmului face ca zdruncinaturile sa nu mai poata fi amortizate, deplasarea devine extrem de obositoare, ducīnd treptat la epuizarea totala a fortelor si la imposibilitatea continuarii marsului.

La urcare si la coborīre gura se tine īnchisa, respiratia se mentine normala, privirea īnainte, pentru a "alege cele mai adecvate" locuri necesare deplasarii; greutatea purtata se mentine īntr-o pozitie cāt mai ridicata, angajīnd spatele si omoplatii, evitīndu-se pe cāt posibil atīrnarea acesteia si tractionarea umerilor spre īnapoi. Rucsacul se asaza pe spate, īn asa fel īncīt o parte a greutatii lui sa fie repartizata deasupra umerilor.

Īn timpul deplasarii se vorbeste cāt mai putin, nu se bea apa des si īn cantitate mare, nu se manīnca prea mult si nu se fumeaza. Opririle pentru odihna sunt de durata mai scurta, nefiind permisa consumarea de alimente sarate, amare sau puternic condimentate, apa se bea numai īn situatii deosebite, cīte putina, evitīndu-se īn acest fel transpiratia excesiva. Īn principiu, cānd greutatea transportata de. alpinist depaseste 15 kg la fiecare 25 minute de mers trebuie sa se dea un repaus de 5 minute. Pe timp calduros si la mare altitudine se evita descoperirea capului; pentru protectia ochilor sunt folositi ochelari cu lentile fumurii ori de neofan. Daca marsul are loc īn conditii de viscol se īmbraca cīte doua camasi, pe cap este pus capisonul din līna, iar ochii sunt protejati cu ochelari cu lentile din plexiglas. Peste caciula se asaza gluga bluzei de vīnt, strīnsa bine cu siret. Pe mīini se īmbraca manusile si supramanusile; deasupra bocancilor se fixeaza gleznierele parazapada, care nu permit intrarea zapezii si infiltrarea apei īn bocanci. Pauzele mari se organizeaza īn raionul cabanelor, refugiilor, stīnelor, adaposturilor si adapostirilor.

Deplasarea pe timp de iarna cu rachetele pentru zapada se executa printr-un mers continuu si cu pasi ridicati. Atentie deosebita trebuie acordata legarii rachetelor peste bocanci, pentru evitarea stīnjenirii circulatiei sīngelui, producerii leziunilor sau favorizarii īnghetului.

Pe timpul viscolelor puternice se pune foaia de cort peste toata īmbracamintea, se evita, haltele printr-un mars continuu, se reduce viteza de deplasare, se micsoreaza intervalele dintre alpinisti se mentine coloana sportivilor cāt mai compacta, iar capitanii de echipa numesc 2-3 alpinisti din cei mai rezistenti care sa supravegheze ca nimeni sa nu ramīna īn urma.

Fig. 19. Urcarea īnaltimilor cu pante foarte īnclinate.

O atentie deosebita se acorda supravegherii reciproce, īn scopul atentionarii la timp a aparitiei primelor semne de degeraturi, īnaltimile a caror pante au valoarea mai mare de 45-50 grade se strabat prin mars executat de-a curmezisul acestora īn zigzaguri cu segmente care nu depasesc 75-100 m si cu unghiuri de 35-40 grade (fig. 19).













Document Info


Accesari: 1837
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )