Dezvoltarea turismului durabil in zonele montane

Dezvoltarea turismului durabil in zonele montane

Dezvoltarea turismului in zonele montane trebuie considerata de catre ANT o prioritate in vederea relansarii turismului romanesc atat pe piata interna cat si pe cea europeana. Definirea strategiei de dezvoltare a turismului in aria montana pe care o propunem a avut la baza o buna cunoastere a potentialului turistic montan, a gradului de valorificare a acestuia, conjunctura economica internationala si experienta statelor europene in domeniu. Strategia porneste de la ideea dezvoltarii turismului montan pe zone mici, adaptandu-se specificului local si in conformitate cu noua conceptie de regionalizare economica a Romaniei. Zona montana nu mai trebuie privita doar prin prisma turismului pentru sporturi de iarna, a alpinismului sau drumetiilor ci ca un areal in care se pot dezvolta si alte forme de turism: ecologic, rural, cultural, speoturism, divertisment, religios etc.

Analiza SWOT

Puncte tari

- potentialul turistic diversificat si bogat ce poate acoperi intreaga perioada a anului

- important domeniu schiabil potential

- factorii naturali terapeutici

- buna conservare a resurselor turistice

- nivel redus de poluare

- traditii bine pastrate

- acces relativ facil in majoritatea statiunilor si a masivelor montane

- existenta unei traditii turistice

Puncte slabe

- conceptia invechita de amenajare a zonelor turistice montane

- instalatii de transport pe cablu invechite si insuficiente

- numarul redus al structurilor de agrement apreschi

- domeniul schiabil modernizat numai partial;

- necorelarea dezvoltarii domeniului schiabil cu infrastructura generala

Oportunitati

- cresterea cererii pentru practicarea turismului activ pe pietele europene;

- cresterea cererii privind turismul rural si ecoturismul/turismul in arii protejate;

- dezvoltarea facilitatilor de cazare in principal in mediul rural;

- fondurile europene pentru dezvoltarea turismului in zonele rurale

- previzibila crestere a nivelului de trai in Romania

Riscuri

- concurenta puternica pe piata europeana

- calitatea si diversificarea serviciilor turistice de profil pe plan extern;

- costurile relativ ridicate ale unor astfel de produse care limiteaza accesul la publicul larg;

- nivelul ridicat de investitii necesar pentru dezvoltarea statiunilor de schi, fie el public sau privat

- implementarea lenta a practicilor manageriale moderne

- nerealizarea parteneriatelor public/privat

Potentialul oferit de cele trei sectoare carpatice romanesti (Carpatii Orientali, Meridionali si Occidentali) este unul extrem de diversificat si valoros pentru turism: relief spectaculos (forme carstice, lacuri si vai glaciare, sfincsi, babe, creste alpine, defilee, cascade), fauna si flora endemica si valoroasa, cetati medievale, castele si palate, biserici si manastiri, sate turistice in care traditiile si portul au ramas neschimbate de sute de ani. Sporturile de iarna dispun de un potential natural valoros reprezentat de domeniul schiabil ce poate fi amenajat si de durata mare a stratului de zapada la altitudini de doar 1600-1800 m. In functie de caracteristicile reliefului si celelalte componente ale cadrului natural, masivele montane au fost ierarhizate si impartite in patru grupe de importanta: in grupa intai se inscriu masivele montane cu potential turistic deosebit de valoros, cu accesibilitate si pozitie geografica favorabile si cu multiple posibilitati de valorificare turistica.

Tabelul nr.14

Ierarhizarea masivelor montane dupa valoarea potentialului turistic natural si posibilitatea

practicarii turismului Sursa: V.Glavan, O.Stoica, Valorificarea potentialului turistic montan, in Studii de turism, vol I Turism Montan, I.E.C.I.T. 1997

Numarul mare de statiuni turistice ce se gasesc in arealul montan reprezinta rezultatul unei traditii si a experientei acumulate in acest sector si o baza de plecare in amenajarea turistica regionala. De remarcat este faptul ca statiunile turistice din zona montana sau din imediata vecinatate nu au o functiune redusa la practicarea unor sporturi de iarna ci, in cazul multora dintre ele apare si functia balneologica datorita valoroase 323f58d lor resurse de ape minerale.

Tabelul nr.15 Statiuni turistice de interes national si local in zona montana conform HG nr. 1307/2004 si

HG nr. 2264/2004

O analiza in profil teritorial a acestor statiuni din zona montana indica o mare dispersie in teritoriu. Se poate totusi observa conturarea unor areale sau a unor masive montane:

1. Valea Prahovei-Tara Barsei cu statiunile Sinaia, Busteni, Azuga, Predeal, Paraul Rece, Poiana Brasov unde turismul a beneficiat de cele mai mari investitii financiare;

2. Culoarul Rucar-Bran unde s-a dezvoltat mai ales turismul rural;

3. Muntii Fagaras-Valea Argesului cu nucleele Sambata, Balea, Cumpana

4. Muntii Lotrului-Parang cu statiunile Voineasa, Vidra, Obarsia Lotrului, Ranca. Parang este o zona ce se dezvolta rapid si care are un mare potential;

5. Muntii Semenic cu statiunile Semenic, Valiug, Crivaia, Trei Ape, Secu, unde sporturile de iarna beneficiaza de cel mai lung sezon ( pesate 210 zile/an);

6. Muntii Bihorului-Vladeasa cu statiunile Stana de Vale, Fantanele, Arieseni, Baisoara;

7. Depresiunile Giurgeu si Ciuc si masivele montane din imprejurimi unde bogatia in ape minerale a dus la dezvoltarea a numeroase statiuni cu profil balnear: Borsec, Baile-Tusnad, Balvanyos, Covasna etc.

Figura 32. Concetrari turistice in zona montana

Cererea mare pentru formele de turism ce se pot practica in zona montana romaneasca: sporturi de iarna, turism rural; turism balneoclimateric; turism cultural; ecoturism; turism de aventura. Dezvoltarea turismului in zona montana se poate face prin accesarea unor Fonduri Structurale prin Programe Operationale de Dezvoltare (Competitivitate, Agricultura, Regionale) fiind in deplina concordanta cu Orientarile Strategice Comunitare, intrucat aceasta activitate contribuie la imbunatatirea gradului de atractivitate a regiunilor si la crearea de noi locuri de munca. Investitiile in turism si cultura vor permite regiunilor de dezvoltare in general si zonelor montane in special sa foloseasca avantajele oferite de potentialul lor turistic si patrimoniul cultural in identificarea si consolidarea identitatii proprii, pentru a-s i imbunatati avantajele competitive in sectoare cu valoare adaugata mare si continut calitativ si cognitiv ridicat, atat pe piete traditionale cat si pe piete noi, in formare. Activitatea turistica creeaza cerere pentru o gama larga de bunuri si servicii, achizitionate ulterior de turisti si companii de turism, inclusiv bunuri si servicii produse de alte sectoare economice (comert, constructii, transporturi, industria alimentara, confectii si incaltaminte, industria mica si de artizanat). Dezvoltarea turismului va tine cont de principiile dezvoltarii durabile, in sensul conservarii si protejarii patrimoniului natural si cultural, dar si al reducerii presiunii antropice asupra mediului, inerenta in conditiile practicarii turismului pe scara larga. Obiectivul general al strategiei de dezvoltare a turismului in zona montana il reprezinta crearea unei destinatii turistice competitive pe plan international si este in concordanta cu analiza economico-sociala si cu analiza SWOT si cu obiectivul general din Strategia de dezvoltare a turismului romanesc. Obiectivele specifice vizeaza cresterea numarului de turisti straini cu 10% anual si cu 5% a turistilor romani in perioada 2007-2013. Primul aspect ce trebuie reglementat consta in crearea unor comisii la nivel regional care sa cuprinda personalitati socio-profesionale si politice reprezentative ale zonei montane si reprezentanti ai ANT. Rolul acestei comisii este de a face cunoscut planul si de a urmari adaptarea sa la specificul fiecarei zone, de a intocmi un inventar al resurselor turistice existente; de a integra principalele orientari de dezvoltare turistica la schema nationala de dezvoltare. Pentru realizarea acestor deziderate comisia trebuie sa urmareasca doua axe strategice: selectia teritoriilor si dinamismul parteneriatelor. Selectarea teritoriilor trebuie sa tina seama de faptul ca au prioritate acele destinatii care au cel mai mare potential de dezvoltare. Criteriile de selectie sunt: potentialul teritoriului, dinamica initiativelor private, vointa politica.

Tabelul nr. 16

Ierarhizarea zonelor montane si submontane in functie de potentialul turistic Sursa:N.Z.Ionescu, V. Glavan, Zonarea turistica a Romaniei, in Studii de turism, I.E.C.I.T., 1997

In stabilirea potentialului teritoriului se tine cont de resursele turistice naturale de calitate (peisaj, fauna, flora); patrimoniul cultural material (construit) si imaterial (traditii, sarbatori, targuri, gastronomie); ansamblul serviciilor de prima necesitate (farmacii, banci, posta, cabinete medicale, biserica); infrastructura de transport trebuie sa fie bine dezvoltata. Se porneste de la ideea ca marimea teritoriului luat in calcul nu trebuie sa fie foarte mare (maxim 1 ora de transport). Teritoriul trebuie sa se bucure de atentia investitorilor in turism care doresc sa puna in valoare diferitele elemente ale potentialului sau. Nu trebuie pus accentul doar pe investitorii locali, prezenti deja in economia turistica locala ci trebuie atrasi noi antreprenori ce sunt dispusi sa inceapa o afacere in turism. Pentru Romania trebuie tinut cont de faptul ca o mare problema o constituie capitalul si de aceea trebuie urmarit ca acesti investitori sa intre in relatii de cooperare, de asociere in vederea realizarii acelor servicii comune (fixarea programului de ansamblu, realizarea si gestionarea echipamentelor turistice, programele de promovare a zonei). In acest moment cooperarea este slaba ea realizandu-se foarte putin in Oficiile de Turism. Planificarea generala a dezvoltarii, realizarea infrastructurii si a serviciilor publice ce acompaniaza aceasta dezvoltare, respectarea echilibrului uman si natural al zonei sunt resorturi ale comunitatilor locale axate pe o puternica cooperare. Din contra, gestiunea publica a unei activitati turistice nu poate fi decat partiala sau provizorie. Cooperarea va permite tuturor comunitatilor locale sa beneficieze de avantajul dezvoltarii infrastructurii. Modernizarea unei sosele va permite dezvoltarea nu numai a acelei comunitati care gestioneaza un sit turistic ci si a acelora care se afla in lungul acestei sosele. Resursele turistice, posibilitatile economice si sociale constituie factorii determinanti in elaborarea strategiei de amenajare si dezvoltare turistica montana. In litereatura de specialitate exista mai multe tipuri de amenajari care tin seama de aceste criterii:

- localizari sub forma punctelor izolate distribuite in jurul masivului, in interiorul acestuia sau de-a lungul vailor;

- localizari concentrate sub forma statiunilor complexe, destinate unui numar mare de turisti.

In strategia de amenajare turistica in zona montana Romania trebuie sa tina seama de experienta europeana unde s-au separat doua conceptii: franceza si austriaca. Conceptia franceza de amenajare montana a cunoscut o perfectionare continua pe parcursul a mai bine de un secol de aparitia primelor statiuni montane. Prima generatie de statiuni (Chamonix, Valloire, Val d Isere, Saint Gervais s.a.) s-a dezvoltat necontrolat, fara o conceptie de amenajare teritoriala, cu o responsabilitate administrativa prost definita dar cu o puternic sustinere a comunitatilor locale. Ele dispun de dotari diversificate pentru practicarea sporturilor de iarna si pentru activitati de agrement care permit limitarea sezonului „mort” la 3-4 luni pe an. A doua generatie de statiuni apare dupacel de-al doilea razboi mondial (Chamrousse, Courchevel, Les Deux Alpes s.a.) si se caracterizeaza printr-o dotar turistica complexa si o amenajare care corespunde unui plan global al sitului sau chiar a regiunii turistice. Statiunile din generatia a III-a (La Plagne, Avoriaz, Les Arcs, Les Menuires, Tignes) au constituit o ampla operatiune de amenajare turistica in zona montana conform unui plan national (Le Plan – Neige). Aceste statiuni sunt de dimensiuni mari, au o functionalitate complexa determinata de echiparea tehnica deosebita, au o unitate a stilului si conceptiei de organizare a spatiului. Chiar daca aceasta strategie de amenajare a avut numeroase efecte pozitive in plan economic au aparut si serie de efecte negative: parasirea activitatii traditionale a populatiei locale, cresterea excesiva a preturilor terenurilor, ignorarea problemelor de mediu, artificializarea implantarilor. A patra generatie cuprinde nu numai statiuni noi ca Valmorel, Montchavin ci si statiuni din generatiile anterioare care au incercat o remodelare in armonie cu mediul montan si cu interesele colectivitatilor locale. Trasaturile dominante ale noii conceptii sunt:

- coborarea locatiilor la altitudini medii si in apropierea asezarilor umane;

- o amenajare echilibrata si o interconditionare mai puternica a turismului cu celelalte activitati montane;

- conceperea echipamentelor care sa permita o relativa democratizare a clientelei

- revalorizarea atractiilor din zona montana mijlocie;

- descentralizarea initiativelor si a responsabilitatilor.

Aceasta conceptie reprezinta trecerea de la exploatare la renovare montana, amenajarea primand supra echiparii. O alta conceptie de amenajare turistica montana este cea austriaca care este situata in antiteza cu cea franceza. In strategia austriaca de amenajare turistica montana preocuparile sociale sunt mult mai importante, locuitorii muntelui fiind in centrul acestei strategii. Modelul de referinta cunoscut sub numele de modelul Tirolului austriac are drept trasatura dominanta dezvoltarea progresiva si controlata local. Caracteristicile acestei conceptii sunt:

- descentralizarea responsabilitatilor si un grad ridicat de autonomie a landurilor, comunelor si sindicatelor de initiativa;

- dezvoltare turistica continua si echilibrata gratie apropierii de regiuni urbane puternic emitatoare;

- predominarea centrelor de primire de talie mica si mijlocie;

- difuziunea sociala a beneficiilor turistice;

- o atentie deosebita pentru prezervarea mediului natural si cultural.

Odata identificate zonele ce se vor bucura de dezvoltare trebuie favorizat parteneriatul publicprivat. Factorii publici si cei privati vor avea posibilitatea de a se grupa intr-o societate de dezvoltare turistica locala a carei misiune sa fie: elaborarea directiilor de dezvoltare turistica a teritoriului; programarea realizarii echipamentelor turistice si gestionarea lor; strangerea, integrarea, cautarea initiativelor (private sau publice) coerente cu teritoriul si proiectul; observarea evolutiei ofertei, frecventei, clientela; evaluarea calitatii; promovarea teritoriului; animatia turistica; informatiile. Membrii acestei societati vor fi: alesi locali, profesionistii implicati in activitatea turistica locala si alte categorii socio-profesionale din zona. Autoritatile locale dispun de trei modalitati pentru a gestiona domeniul turistic montan:

• Gestiunea directa prin care autoritatea locala exploateaza direct ansamblul activitatilor turistice.

Acest lucru se realizeaza prin intermediul unei regii comunale sau a unui sindicat intercomunal si vizeaza indeosebi micile statiuni.

• Delegarea partiala in care pe baza unei conventii autoritaea publica poate incredinta administrarea instalatiilor de transport pe cablu unui operator. Autoritatatea publica pastreaza administraea serviciilor partiilor de schi.

• Delegarea totala prin care toate activitatile turistice sunt incredintate unor parteneri privati. Autoritatile locale pot sa controleze cum sunt indeplinite obiectivele asumate de operatorii privati.

In Franta cea mai mare parte (80%) a statiunilor din zona montana sunt administrate pe baza contractelor dintre autoritatile locale si intreprinzatori privati. Un exeplu de succes al parteneriatului public/privat il constituie statiunmea Val d Isere unde activitatea turistica este gestionata de: o societate economica mixta, un Oficiu de Turism si un club sportiv. Toti comerciantii, hotelierii si prestatorii de servicii sunt reprezentati in consiliul de administratie al Oficiului de Turism iar serviciile comunale sunt si ele implicate in activitatea turistica. Clubul sportiv are rolul de creste prestanta statiunii si de implica afectiv locuitorii din zona. In vederea realizarii dezvoltarii turismului in zonele montane trebuie urmarite 4 axe tematice:

1. promovarea specificitatii si diversitatii turistice montane;

2. dezvoltarea si ameliorarea ofertei turistice;

3. cresterea profesionalismului celor implicati in activitatea turistica;

4. adaptarea contextului reglementar si fiscal.

Promovarea specificitatii si diversitatii destinatiei turistice montane se face in urma unui studiu de piata realizat de firme specializate sub indrumarea ANT si a institutiilor publice locale. Validarea valorilor destinatiei montane trebuie confirmate de un esantion al populatiei. Un segment al populatiei care merita studiat este cel al adultilor a caror atractie pentru munte poate fi stimulata foarte mult. Noile informatii trebuie aduse la cunostinta producatorilor, intermediarilor, administratiilor locale. De asemenea trebuie creata o stare de spirit care sa contribuie la cresterea combativitatii locuitorilor destinatiei in vederea transformarii acestor valori in atuurile lor. Dupa aceasta validare, pot fi aduse la cunostinta clientelei valorile destinatiei turistice. Un rol deosebit de important il au activitatile specifice de propaganda si publicitate. Eforturile publicitare trebuie concentrate pe pietele care asigura cele mai sigure perspective de implementare si dezvoltare iar pentru aceste campanii trebuie alocate resurse financiare importante. Statiunile franceze, luand exemplul celor austriece, italiene si elvetiene, cheltuiesc pentru propria publicitate in strainatate, cam intre 25-35 % din bugetele lor (Val D’Isere, Flaine, Chamrousse, Courcheval etc.). Unul din cele mai complexe si eficiente mijloace de promovare a ofertei turistice din zona montana este reprezentat de participarea la expozitiile specializate (Sky- Shows), care se organizeaza periodic in diferite orase din Europa si America de Nord. In cadrul acestora, fiecare tara isi organizeaza o zi nationala in care prezentarea de filme si conferintele de presa sunt completate cu programe folclorice, prezentari de moda etc. O latura importanta a strategiilor publicitate se refera la individualizarea ofertelor pentru o anumita piata (ex: statiunile austriece, in campania din Germania, pun accentul pe “calitatea dotarilor pentru schi”, ”conditiile exceptionale oferite familiilor tinere cu copii”, “diversitatea distractiilor oferite chiar pe timp nefavorabil. Deosebit de apreciate pentru eficienta lor sunt considerate filmele publicitare care liciteaza o latura a ofertei sau un moment important (“Craciunul”) cu ajutorul unor personalitati sau vedete internationale, din lumea sportului sau ecranului. Pornind de la realitatile turismului romanesc ANT trebuie sa promoveze produsul turistic diferentiat in functie de piata externa careia i se adreseaza. In ultima vreme, campaniile publicitare s-au concentrat pe doua planuri: primul vizeaza segmentarea ofertelor in vederea reliefarii unor componente sau servicii (“sporturi de iarna ”, ”case de vacanta ”, “hoteluri”, “hanuri”, “pensiuni”, “teleferice”, “Vacante familiale” “sate de vacanta pentru copii”, “aprés – sky”), iar al doilea, prezentarea ofertelor de sporturi de iarna pe regiuni, zone sau pe elemente de afinitate ori complementaritate. Pentru destinatiile turistice montane romanesti este foarte important sa fie identificate segmentele de piata pe care au cele mai mari sanse de reusita. Lansarea si mentinerea eficienta pe piata internationala a destinatiei turistice montane este influentata intr-o masura semnificativa de activitatea promotionala. Un instrument utilizat pentru succesul sau garantat, in atragerea cat mai multor turisti in statiunile de sporturi de iarna, dar si in alte locatii turistice din zona montana il constituie facilitatile de preturi. Nu exista retete care sa poata fi folosite pentru orice destinatie dar factorii implicati in acest tip de turism pot sa ia ca modele initiative din unele state europene. Unii ofertanti practica mai multe facilitati: pentru sejururi in extrasezon, sejururi prelungite, precum si retete de garantie pentru anumite produse si servicii. In ce priveste facilitatile pentru copii se disting 3 modele: in unele statiuni din Austria si Germania, copiii pana la 6 ani, care locuiesc in aceiasi camera cu parintii, beneficiaza de gratuitate; alti ofertanti, din Austria dar si din Elvetia ori Franta acorda reduceri de 50 % pentru copiii pana la 3 ani, de 30 % celor intre 3 si 6 ani si 20 % pentru cei pana la 10 ani; unele statiuni din Karinthya (Austria) si Alpii Dolomiti (Italia) acorda reduceri de 30-50 % tuturor copiilor cu varsta intre 6 si 15 ani. Alte facilitati de preturi se acorda pentru sejururile in extrasezon, sau pentru sejurul prelungit. Astfel, in Austria, in regiunea Tirol, multe statiuni (ex: Innsbruck) practica reduceri de preturi, in extrasezon, de pana la 20 % in vreme ce in Franta, in Savoya, pentru luna martie se acorda reduceri de pana la 40 % iar, in extrasezon, a 8-a zi este gratuita (ex: Chamrousse); intr-o serie de statiuni din Austria, Elvetia si Italia, pentru un sejur de cel putin 14 zile, o persoana plateste pretul complet, in timp ce persoana insotitoare beneficiaza de gratuitate la cazare si mic dejun. O facilitate deosebita o constituie garantiile care se ofera turistilor pentru situatii speciale. Unele statiuni din Germania (Bischofsgrün) garanteaza succesul cursului de schi de 6 zile: in caz contrar – cursantul beneficiaza de un nou curs, gratuit; unele statiuni austriece returneaza turistilor, pana la 80 % din pretul platit, daca in timpul sejurului a lipsit zapada – conditia fiind ca rezervarea sejurului de 14 zile sa se fi facut cu minimum 4 saptamani inainte; statiunile franceze de altitudine (Isola 2000) ofera cazare gratuita timp de o saptamana daca soarele este invizibil timp de 3 zile, iar daca zapada lipseste de pe partii, se ramburseaza tarifele percepute pentru transportul pe cablu.

Dezvoltarea si ameliorarea ofertei turistice trebuie sa se faca in functie de piata sa, de concurenta, in cadrul unei politici personalizate de diversificare. Aceasta actiune ar putea pune probleme de reconversie partiala iar in unele cazuri extreme de reconversie totala pentru destinatiile aflate deja pe piata. In cadrul acestei actiuni este foarte important sa se dezvolte initiativele de construire si renovare a structurilor de cazare pe baza unor norme de calitate, tinandu-se cont de identitatea nationala si de specificul local. O atentie deosebita ar trebui sa se acorde hotelurilor mici situate in situri pertinente, cu oferta de timp liber diversificata. Serviciile de baza (cazare si servirea mesei) sunt importante pentru imaginea si pozitia pe piata a destinatiilor turistice montane. Destinatiile turistice montane trebuie sa aiba o structura complexa care sa raspunda unei clientele diverse ca preferinte, obiceiuri si nivel al veniturilor. Structurile de primire cuprind toata gama de unitati cunoscute: hoteluri (de toate categoriile), cabane, pensiuni, moteluri, vile, apartamente mobilate, resedinte secundare, sate de vacanta, camping-uri etc. ANT si autoritatile locale trebuie sa se foloseasca de experienta tarilor europene cu un turism montan dezvoltat. Cresterea cererii din ultimele decenii din partea populatiei cu venituri medii si chiar submedii a impus o schimbare de strategie cu privire la serviciile de baza (francezii si italienii fiind cei mai deschisi catre schimbari in timp ce austriecii si nemtii s-au dovedit a fi conservatori). In ce priveste structurile de primire, in Franta, Italia si Elvetia formele de cazare complementare sunt dominante, avand o pondere de pana la 70-80 % (in Franta: Chamonix – 80 %, Courchevel – 80 %, Val d’Isere – 70 %, Le deux Alpes – 70 %, Morzine – Avoriaz – 70 %; in Italia: Madona di Campiglio si Cortina d’Ampezzo cu circa 80 %; in Elvetia: Davos si Crans Montana – 80 %, Grindelwald, Zinal, Zermatt si St. Moritz cu circa 60-70 %). Aceasta situatie i-a determinat pe oficialii implicati in turismul montan sa-si modifice strategia si politica investitionala fiind alarmati de extinderea resedintelor secundare care diminueaza incasarile si profitul dar si posibilitatile de petrecere a timpului liber. In consecinta, prin comitetele locale si regionale s-a impus diminuarea construirii de resedinte secundare; in paralel a fost hotarata marirea numarului de hoteluri de 1-3 stele, pentru ca si cererea masiva de week-end sa fie acrosata tot in structuri principale. In Germania si Austria, formele complementare au ponderi mult mai mici, de regula, sub 50 %, turismul de week-end-ul este foarte dezvoltat, iar structura hoteliera este mult mai adecvata, ponderea categoriilor inferioare fiind covarsitoare. Autoritatile locale romanesti trebuie sa inceapa sa descurajeze explozia de resedinte secundare care au aparut in noile nuclee turistice de la Ranca, Straja , Parang etc. In structura hotelurilor, pe grade de confort, este de retinut ca in general in statiunile montane europene exista putine hoteluri de 5-4 stele (procentul in total hoteluri nefiind mai mare de 10-20 % /statiune), ponderea revenind unitatilor de 3 si respectiv 2 stele – ultimele fiind cele mai numeroase. Majoritatea hotelurilor dispun de restaurante proprii, dar in ultimii 25 de ani si-au creat unitati si la altitudine (sau in anumite puncte nodale ale domeniului schiabil), “club houses” unde turistii – schiori pot servi masa de pranz. S-a venit astfel in intampinarea ideii de utilizare intensiva a timpului pentru practicarea sporturilor pe zapada, fiind creata formula cecurilor de masa (cheque repas); initiata in statiunile franceze, formula cecului de masa s-a extins rapid in toate tarile – multe statiuni acceptand utilizarea acestuia, in oricare unitate de alimentatie si cu precadere in cele situate la punctele de plecare si sosire a instalatiilor de transport pe cablu. Lipsa resurselor financiare din turismul montan romanesc nu a facut posibila realizarea unor asemenea cluburi. Solutia o constituie realizarea de parteneriate intre hotelierii din statiuni si proprietarii de restaurante din zona partiilor de schi. Dezvoltarea turismului pentru practicarea sporturilor de iarna este strans legata de domeniul schiabil si mijloacele de transport pe cablu, plus structurile de valorizare si promovare (scolile de schi). Practic, trebuie sa se actioneze pe trei planuri corelative: amenajarea domeniului schiabil, construirea mijloacelor de transport pe cablu si organizarea scolilor de schi. Amenajarea domeniului schiabil are o importanta exceptionala – de capacitatea si calitatea acestuia depinzand existenta si competitivitatea propriu-zisa a statiunilor. De altfel, amenajarea si structura domeniului schiabil este principiul fundamental care, in baza unor norme si indici de corelatie, ordoneaza dimensiunile, amplasarea si structura celorlalte elemente de baza ale proiectantilor si ofertantilor din tarile de referinta:

- incadrarea partiilor de schi alpin (coborare), indiferent de gradul de dificultate, in normele tehnice interne si internationale (FIS) si verificarea permanenta a elementelor de semnalizare si marcare, a modului in care se asigura intretinerea si controlul partiilor, precum si securitatea schiorilor, inclusiv eficienta masurilor de acordare a asistentei medicale in caz de accidente;

- asigurarea unor raporturi reale intre structura partiilor (in functie de gradul de dificultate) si structura cererii “de iarna ”, in vederea satisfacerii deopotriva a schiorilor si a insotitorilor, ca si a celor care nu practica schiul (contemplativi). Precumpanitoare trebuie sa fie partiile “foarte usoare”, “usoare” si “medii” deoarece cei mai multi turisti sunt amatori;

- amenajarea si extinderea ariilor pentru practicarea schiului nordic (schi fond) si a schiului “de plimbare” – considerate a fi la moda. Succesul acestora se explica prin larga accesibilitate si mai ales prin faptul ca asociaza efortul fizic – fara a fi excesiv – cu apropierea de natura.

Pentru a ilustra cele de mai sus, vom arata cateva date ce caracterizeaza domeniul schiabil din tarile europene alpine: Austria are 1.050 km de partii pentru schi alpin, 9.500 km partii pentru schi fond/schi plimbare; Elvetia are 1.800 km partii pentru schi alpin, 1.000 km partii pentru schi fond/schi plimbare, Italia dispune de 1.350 km partii pentru schi alpin, 1.400 km partii pentru schi fond/schi plimbare; Franta are 2.900 km partii pentru schi alpin, 2.500 km partii pentru schi fond/schi plimbare. Dotarea cu mijloace de transport pe cablu este al doilea principiu de baza al construirii si functionarii eficiente a unei oferte pentru sporturile de iarna. Succesul unei statiuni este indisolubil legat de numarul, calitatea si eficacitatea mijloacelor mecanice care asigura, deopotriva, accesul si deservirea domeniului schiabil. Conditiile climatice nefavorabile practicarii turismului constituie dificultati ce trebuie depasite daca se doreste fidelizarea clientilor. Chiar daca instalatiile de zapada artificiala sunt scumpe ele trebuiesc totusi achizitionate de statiunile turistice ce doresc sa se impuna prin practicarea sporturilor de iarna. Trebuie luata in calcul si diversificarea activitatilor pentru situatiile in care zapada naturala lipseste. Numarul si calitatea telefericelor sunt impresionante in statele europene; circa 60 % din se afla in zona alpina a Europei: Austria (3.696), Franta (3.033 – din care 90 % in zona alpina ), Italia (2.156 – circa 90 % in zona alpina ), Elvetia (1.534), Germania (1931, din care 60 % in zona alpina). Mijloacele de transport pe cablu (telecabine, telegondole, telescaune, teleschiuri) au un rol esential in definirea laturii calitative a ofertei si deci a pozitiei statiunii pe piata. Promotorii sporturilor de iarna trebuie sa fie preocupati de urmatoarele aspecte:

- corelarea stricta, in sens tehnic si functional, a telefericelor (de acces si de deservire) cu domeniul schiabil si capacitatea de cazare a statiunii, pentru a se asigura utilizarea optima a domeniul schiabil;

- teleschiurile si telescaunele sunt utilizate cu precadere pentru deservirea domeniului schiabil, in vreme ce telecabinele si telegondolele au atat rolul de a asigura accesul la domeniul schiabil – inlocuind peste tot, unde au fost conditii, accesul auto – cat si functia de “mijloc de agrement”, pentru clientela de sejur (contemplativi);

- amplasarea ambelor categorii de teleferice (acces si mai ales deservire) tine seama de tipologia statiunii, dar toate proiectele de (re) amenajare au in vedere urmatoarele solutii - punctul de plecare al telefericelor sa fie, pe cat posibil, in centrul statiunii;

- instalatiile sa aiba punctul de plecare din fata grupurilor principale de hoteluri;

- utilizarea in comun a unor instalatii de mare capacitate, intre doua sau mai multe statiuni, in scopul evitarii aglomeratiei de orice fel, inclusiv a cailor rutiere de legatura. In statele europene au aparut adevarate sisteme de statiuni legate direct prin teleferice si care exploateaza vaste domenii schiabile comune (ex: sistemele Val d’Isere – Tignes; Courchevel – Meribel – Les Menuires – Val Thorens; Megeve – St. Gervais, toate in Franta, apoi St. Anton – Zurs – Lech si Kitzbuhel – Kirschberg – Jachberg – Grieswirt in Austria). Acest principiu a fost extins luand nastere, in zonele de granita , sisteme de statiuni intre diferite tari alpine (Italia – Elvetia, ex: Brenil – Cervinia – Zermatt; Franta – Elvetia ; Italia - Austria) accesibile prin legitimatia skipass, platita anticipat..

- Proiectarea si realizarea de teleferice – indeosebi de acces (telecabine, telegondole, telescaune) are in vedere, permanent, indici superiori de exploatare (viteza, capacitate) dar si de securitate. In statiunile nord-americane si mai de curand in unele din Europa de Vest (Franta) sunt deja folosite telescaune si telegondole cu viteza sporita si capacitate de 1000 – 2000 persoane/ora. Ultima “propunere” este telecabina de tip FUNITEL care, pe langa viteza si capacitatea sporite, circula si in conditii dificile, cu maxima siguranta.

Schiul este sportul a carui tehnica nu poate fi insusita si perfectionata decat intr-un cadru organizat si sub indrumarea monitorilor (profesori de schi). Tocmai de aceea, scolile de schi si dotarea lor – monitorii si calificarea acestora, precum si programele oferite – au devenit de multa vreme elemente esentiale pentru caracterizarea calitatii ofertelor pentru sporturi de iarna a unor tarisau statiuni. In tarile cu turism de iarna dezvoltat numarul scolilor si al monitorilor este impresionant: practic nu exista statiune pentru sporturi de iarna care sa nu aiba minimum – 2-3 scoli (pentru adulti – incepatori si avansati; pentru copii; pentru schi acrobatic etc.) astfel ca Franta si Elvetia au peste 200, iar Austria peste 400, numarul monitorilor fiind la nivelul anilor ’90 de peste 6.500 in Austria, 2.000 in Elvetia si aproape 2.000 in Franta. Zonele si partiile afectate scolilor de schi sunt in special amenajate, marcate si semnalizate, sunt dotate cu echipament audio-receptie si camere de filmat, dispun de sali de proiectie pentru dezbaterea sedintelor anterioare si a prezentarii schemelor de baza etc. Se organizeaza cursuri pentru adulti, fie incepatori, fie avansati dar si pentru copii (prescolari si scolari); se organizeaza , de asemenea, de peste doua decenii, cursuri pentru schi – fond, dar si cursuri speciale, in anumite statiuni, pentru schi acrobatic sau artistic (“free style”). Importanta scolilor de schi poate fi relevata si de numarul monitorilor profesionisti din statiuni, cateva exemple fiind edificatoare. O atentie deosebita se acorda cursurilor pentru copii si tineret pentru care se asigura conditii speciale, cu monitori recrutati dintre foste glorii ale schiului alpin. Asemenea cursuri se organizeaza in majoritatea statiunilor de renume din tarile alpine, functioneaza, astfel, gradinite de schi pentru copii intre 3 si 6 ani; scoli de schi pentru prescolari si elevi, in timpul vacantelor scolare contra cost sau pe baza de burse; sate de vacanta pentru copii, care pe langa cursurile de invatare a schiului dispun de toate structurile si facilitatile unui sejur specific varstei (celebru este satul de vacanta creat in urma cu 22 de ani, la Avoriaz, de catre fosta stea a schiului alpin francez, Annie Famose). Dezvoltarea turismului rural indeosebi a agroturismului este prioritar in siturile pertinente deoarece contribuie puternic la mentinerea exploatatiilor in munti dar si la vitalitatea si atractivitatea teritoriilor montane. Foarte important este punerea accentului pe diversificarea activitatilor agricole si nonagricole. Aceasta actiune trebuie realizata cu prioritate in teritoriile cu un puternic potential turistic. Lansarea satului turistic romanesc pe piata europeana trebuie asociata masurilor de larga deschidere a tarii noastre fata de lumea exterioara, concertandu-se eforturilor de asigurare a unei oferte de produse turistice competitive, inedite, cu o profunda nota de personalitate. Satele turistice sunt acele vetre ale comunitatilor rurale care prin specificul si nota lor particulara (asezare, resurse naturale, monumente arhitectonice sau istorice, traditie etnofolclorica) impletite cu deosebita calitate de bune gazde, se pot constitui in produs turistic rural, fiind pregatite in acelasi timp sa satisfaca o larga paleta de motivatii ale turismului intern si international. Pentru zona Carpatilor am identificat urmatoarele concentrari de sate turistice: In Carpatii Orientali: Dorna - Bargau, Tara Maramuresului, Valea Bistritei, Depresiunea Brasov, Depresiunea Bilbor, Culoarul Trotus, Depresiunea Baraolt, Muntii Harghita. Atractiile turistice ale acestei zone sunt: cheile, defileele, pesterile, cascadele, relieful abrupt, apele minerale, rezervatiile naturale; arhitectura populara, monumentele istorice, ceramica si tesaturile populare. In Carpatii Meridionali: Culoarul Rucar-Bran, Fagaras, Valea Oltului si Lotrului, Parangul, Depresiunile Petrosani si Hateg, Retezatul, Mehedinti-Cernei, Cindrel-Sureanu. Atractiile turistice sunt: castrele romane, vestigii, cetati, fortificatii si constructii religioase, cetati dacice; peisaj natural de exceptie; resursele de ape minerale si termale; varietatea portului popular Muntii Banatului ce atrag prin arhitectura traditionala (case din barne de lemn), port, vestigii arheologice, flora si fauna cu elemente sudice. In Muntii Apuseni tinuturile Motilor, Zarandului, Beiusului. Atractiile turistice ale zonei sunt: case traditionale cu caracter arhaic (constructii din barne, acoperisul tuguiat); elemente etnofolclorice specifice, port popular, tesaturi si broderii; cadrul natural; vestigii istorice Din punct de vedere al caracterizarii predominante a potentialului turistic se disting urmatoarele tipuri de sate:

- climaterice si peisagistice ( Fundata, Bran, Sirnea, s.a);

- etnografice-folclorice ( Bogdan Voda, Vaideeni, Leresti, Sibiel, etc.);

- de creatie artistica si artizanala ( Tismana, Marginea, Vama, Marga, s .a);

- de interes vanatoresc ( cu precadere cele din zona montana

Tipurile de turism practicate in aceste sate turistice pot fi: de sejur, odihna si tratament; de cunoastere - cultural, etnografic - folcloric, muzeistic; montan; sportiv; itinerant.

Experienta unor tari europene ca Franta, Austria, Spania, Portugalia releva ca importanta timularea localnicilor sau a unor mici agenti economici in orientarea resurselor de capital -proprii si atrase – in vederea realizarii de:

• capacitati turistice mici si mijlocii, in zonele si localitatile cu potential neutilizat sau insuficient utilizat;

• amenajarii si modernizarii echipamentelor montane sau balneoclimaterice;

• reechiparii sau modernizarii dotarilor existente ale unitatilor comerciale sau de alimentatie publica, a celor de agrement turistic sau a altor obiective care produc venituri din circulatia turistica

In turismul rural romanesc actual resursele de capital proprii au fost suportul majoritatii echipamentelor, instalatiilor, si dotarilor. Alaturi de echipamentele turistice, un rol determinant in dezvoltarea turismului in spatiul rural il joaca infrastructura generala (caile de acces, canalizarea, alimentarea cu apa, energie electrica, telecomunicatiile etc.). In acest sens este necesar a se acorda subventii de la bugetul statului cu prioritate zonelor care au probat ca prezinta interes si atractie turistica si dezvoltarea de proiecte prin POR care sa fie in beneficiul comunitatilor locale dar si al turistilor. Este necesar ca administratiile publice locale sa se constituie in promotori ai gestionarii profitabile a patrimoniului turistic, initiind programe locale in sprijinul turismului rural, pastrand personalitatea constructiilor si a localitatilor in procesul de sistematizare si amenajare a teritoriului. Elementele care nu trebuie alterate sub nicio forma sunt mediul si personalitatea regiunii introduse in circuitul turistic. In procesul de dezvoltare a satului turistic romanesc trebuie sa se ajunga la un compromis intre confort si progres pe de o parte si traditie-autenticitate pe de alta parte. Acest lucru este necesar pentru ca desi turistul doreste sa vada gospodarii si instalatii taranesti in stare de functionare, sa participe la unele activitati gospodaresti va accepta cu greu inexistenta unui minim grad de confort si nu va tolera lipsa igienei in spatiul de primire. Reabilitarea oraselelor si a satelor traditionale cu vocatie turistica va contribui la dezvoltarea produselor culturale. Ajutorul financiar si tehnic ar putea fi orientat catre patrimoniul construit (spatii publice, monumente) prin planuri de refacere urbana. Se va pune accent pe dezvoltarea si comercializarea circuitelor si sejururilor patrimoniale cele mai cunoscute (manastirile Bucovinei, cetatile dacice, vizite la artizani locali, centre culturale) dar se pot integra si alte curiozitati utilizand metode moderne de prezentare si de comercializare. Dezvoltarea produselor de descoperire a naturii are in vedere impulsionarea dezvoltarii turistice in parcurile nationale, si in zonele periferice acestora; continuarea introducerii in circuitul turistic a marilor zone forestiere indeosebi a celor ce dispun de structuri de primire sau a celor ce se preteaza parcurilor de aventura; dezvoltarea pescuitului si vanatorii turistice prin simplificarea reglementarilor, ameliorarea structurilor de primire specializate, accentuarea parteneriatului dintre agricultori si agentii de turism. Este necesara insa elaborarea unei strategii privind gestiunea ariilor naturale protejate care sa aiba ca obiectiv principal conservarea si protejarea resurselor naturale. In consecinta, trebuie sa existe un plan de management, care sa releve activitatea de planificare a turismului in ariile protejate, sustinut de anumite tehnici de gestiune si de un marketing adecvat Planul de management trebuie sa cuprinda: inventarierea resurselor; evaluarea pietei potentiale, serviciile oferite, analiza impactului asupra mediului, - un rol important in acest sens revenind colectivitatilor locale precum si parteneriatelor dintre organismele publice si cele private. Inventarierea va cuprinde toate tipurile de resurse: naturale, culturale, infrastructura generala si turistica. Stabilirea pietei potentiale se face pe baza informatiilor statistice din domeniul turismului referitoare la numarul vizitatorilor, distributia in timp si spatiu a fluxurilor de turisti, profilul sociodemografic al vizitatorilor, preferintele acestora, etc. Calitatea serviciilor este la fel de importanta ca si atractivitatea zonei. In general, turistii implicati in acest gen de turism preferata unitatile de cazare avand confort mediu, produsele traditionale specifice, atmosfera si decoratiunile originale. Protejarea mediului se va face si prin stabilirea capacitatii de primire a zonei respective si a evaluarii impactului activitatilor turistice asupra mediului. Turismul montan pentru tineret a cunoscut in ultimul deceniu un important regres datorita scaderii numarului de copii /familie dar si datorita echipamentelor de cazare si animatie care nu au fost adaptate noilor cerinte ale tinerilor mai dornici de aventura, de autonomie fata de parinti. De aceea trebuie redefinite proiecte educative cu ministerele educatiei, tineretului si sportului, pentru reabilitarea selectiva a unor centre de primire atractive pentru tineri (schi dar si rafting, unele forme de descoperire a naturii) si pentru formarea de personal specializat.

Cresterea profesionalismului celor implicati in activitatea turistica (angajati si intreprinzatori) reprezinta un deziderat ce trebuie urmarit permanent pentru a creste calitatea serviciilor turistice. Apreciem ca pentru reusita produsului turistic in aria montana este necesar a fi pregatit atat producatorul/prestatorul cat si beneficiarul/turistul. Problema formarii profesionale a adultilor in domeniul turismului este importanta pentru sustinerea transformarii fortei de munca, fiind principalul instrument prin care acesta se poate adapta noilor cerinte. Realizarea acestui obiectiv impune eliminarea sau reducerea personalului necalificat sau slab calificat ce-si desfasoara activitatea in turism. Trebuie acordata prioritate angajatilor care sunt membri ai comunitatilor locale si care trebuie stimulati sa urmeze cursuri de calificare. Administratiilor publice locale le revine rolul de a sprijini prin mijloace financiare formarea sau reconversia profesionala a populatiei din zonele montane cu potential turistic si chiar de a colabora cu organisme internationale pentru acordarea de asistenta tehnica de specialitate in domeniul formarii profesionale si pregatirii manageriale. De asemenea la nivel local oficialitatile pot crea centre de informare cu privire la locurile de munca existente. Foarte importanta este si obtinerea unei pluricalificari, indeosebi pentru persoanele angrenate in activitati de divertisment pentru a elimina perioadele de inactivitate datorate sezonalitatii (monitorii de schi pot fi si instructori pentru ATV, parapanta, instructori de echitatie, aerobic etc.) In afara institutiilor statului care prin statutul lor de functionare au sarcini in acest domeniu un rol deosebit de important revine asociatiilor nationale si zonale, organizatiilor profesionale si nu in ultima instanta invatamantului particular de toate gradele, invata mantului continuu invatamantului deschis la distanta.

Adaptarea contextului reglementar si fiscal la specificul diverselor medii montane constituie o conditie esentiala pentru a veni in sprijinul dezvoltarii turismului montan. In domeniul fiscal Ministerul Finantelor in colaborare cu ANT trebuie sa acorde o serie de facilitati pentru cei care investesc in activitate turistica din zone greu accesibile, zone cu un somaj ridicat si fara alte posibilitati de dezvoltare economica (reducerea garantiilor bancare pentru investitiile bazate pe studii bine fundamentate, scutiri de impozite in primul an de activitate etc.).

Finantarea. Dezvoltarea turismului in zonele montane va beneficia de un important aport de capital ce va veni din partea Uniunii Europene prin Fondurile Structurale care au ca scop finantarea unor programe de dezvoltare care, chiar daca nu sunt axate in intregime pe turism cuprind si o axa prioritare care vizeaza aceasta activitate esconomica. Astfel, Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii societatilor romanesti aloca turismului aproape 580 mil euro; prin Programul Operational Regional sunt alocati peste 130 mil euro.

Tabel

Implementarea strategiei de dezvoltare a turismului in zona montana trebuie facuta de catre autoritatile publice regionale sub indrumarea si cu sprijinul ANT. De asemenea, tinand cont ca o mare parte din fondurile de dezvoltare vor veni pe filiera Programelor Operationale Regionale si Sectoriale, vor fi implicate si Autoritatile de Management responsabile pentru pentru gestionarea si implementarea programelor conform Regulamentelor CE si a principiilor unui management financiar riguros. La nivelul fiecarei regiuni de dezvoltare se vor constitui Comitete Regionale de Evaluare Strategica. Aceste Comitete au rolul de a aviza din punct de vedere strategic propunerile de proiecte, adica de a evalua modul in care proiectele propuse sunt corelate cu obiectivele Programului Operational Regional si cu strategia de dezvoltare a regiunii respective. De asemenea, Comitetele Regionale de Evaluare Strategica vor corela la nivel regional operatiunile finantate de Programul Operational Regional cu operatiunile Programelor Operationale Sectoriale, cu Obiectivele Cooperarii Teritoriale Europene, a Programului Operational pentru Dezvoltare Rurala Lista proiectelor avizate pentru finantare de catre Comitetele Regionale de Evaluare Strategica, se transmite Organismului Intermediar din acea regiune, care va efectua evaluarea din punct de vedere tehnic si financiar a proiectelor. Dezvoltarea turismului in mediul rural montan va conduce la o dezvoltare economica a acestor regiuni datorata efectului multiplicator al acestei activitati. Se vor resimti influente pozitive asupra agriculturii, transporturilor, constructiilor, industriilor de prelucrare si alimentare, serviciilor din cele mai diverse domenii. O dezvoltare importanta o vor inregistra mestesugurile si artizanatul care vor alimenta comertul cu suveniruri. In calitate de componente ale produsului turistic rural se vor realiza eforturi pentru punerea in valoarea traditiilor si obiceiurilor populare, precum si pentru diversificarea gamei activitatilor cu caracter cultural-educativ. Dezvoltarea activitatilor de turism in mediul montan va avea un impact social deosebit prin fixarea tinerilor in vetrele satelor, prin motivarea in special a populatiei feminine pentru a participa la activitati de turism, crearea de noi locuri de munca atat direct - in sfera producerii si distributiei de servicii turistice - cat si indirect, prin efectul multiplicator asupra ramurilor conexe.