Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload







loading...

Adaptarea copilului la mediul acvatic

Copii










ALTE DOCUMENTE

MAMELE ŞI SENTIMENTELE LOR
NECESITĂŢILE BIOLOGICE
PERIOADELE DEZVOLTĂRII - CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA COPILULUI
Alimentatie copii
5 calitati pe care sa i le cultivi copilului tau
Piure cucurigu :dupa 6 luni
Retete Mancare Copii 0-1 an
SCHEMA DIVERSIFICARII ALIMENTATIEI BEBELUSILOR
CARE ESTE ROLUL SCOLII
TESTUL BRIGANCE Pentru copilul de 3 ani

Adaptarea copilului la mediul acvatic

Introducere:

Este cunoscut faptul ca, copilul mic are nevoie de ingrijirea si sprijinul adultilor. Toate nevoile copilului se satisfac intr-o simultaneitate, ierarhizare si omiterea unei nevoi destructureaza si deturneaza dezvoltarea adecvata.

Primii trei ani de viata sunt definitorii pentru existenta ulterioara a individului. Ingrijirea copilului se realizeaza in sensul obtinerii increderii in sine si evolueaza in relatia cu adultul. Cele mai intense emotii, sentimente se traiesc in acest interval de timp, cand instrumentele si abilitatile copilului de a le face fata nu sunt inca conformate. T. Berry Brazelton afirma ca se consolideaza personalitatea copilului in masura in care invata despre lumea din jur explorand, comunicand si dezvoltandu-si astfel respectul fata de altii si de sine, asumarea riscului in cunoastere, intentionalitate si in controlul de sine.

Pentru a ne insusi procesul adaptare trebuie sa tina cont de cateva principiile ale dezvoltarii.

- Copilul mic are nevoie sa i se arate ca este respectat

In evolutia cresterii si dezvoltarii, copiii cunosc lumea prin simturile si corpul lor. Explorari repetate a mediului ambient si integrarea informatiilor se face in timp, respectul fata de copil se obiectiveaza in timpul care se acorda fiecarui copil pentru a integra texturi, gusturi, mirosuri, sunete si a-si construi repere. Repere pe care se structureaza sensul individului ca existenta.

- Dezvoltarea este unitara

Orice act al copilului inglobeaza cunoastere, adaptare la situatie, comunicare, emotie, reactie motorie. Ariile de dezvoltare sunt instrumente didactice si nu desfasurari reale. Ex: Cand copilul face 'Pa'! miscare, coordonare, imitare-cognitiva, emotional-social

- Schimbarile consecutive dezvoltarii sunt complexe si pot sa fie dificil de observat sau inobservabile.

Este intelept sa verific din timp si cu grija evolutia copilului.

- Dezvoltarea este reciproca, schimbarile dintr-un domeniu 818i89i influenteaza si pe celelalte

O achizitie motorie duce la acumulari cognitive si insotite de trairi ce pot consoida achizitia sau bloca.

- Variatia este un criteriu al dezvoltarii

Unii copii  merg mai devreme si comunica verbal mai apoi, si invers. Dezvoltarea este un proces individual.

- Dezvoltarea este un proces dinamic care alterneaza

Achizitiile dintr-un anumt interval necesita un timp de organizare. Durata de organizare si structurare se face prin unele regresii care conduc la dezechilibre tranzitorii. Identificarea persoanelor cunoscute de cele straine care se manifesta prin anxietate la necunoscut. (Varsta maximei anxietati descrisa de R. Spitz la 8 luni), este un exemplu remarcabil.

- Dezvoltarea se realizeaza cu precadere in context social

Interactiunea copilului cu adultul care-i acorda ingrijiri se incheaga in relatia de atasament. John Bowlby descrie relatia de atasament si procesualitatee acesteia ca si separarea ce ar putea fi considerat procesul invers, acestea sunt reciproce si al doilea nu se poate realiza fara primul. Ambele sunt constructive pentru dezvoltarea individului si devastatoare in structura psihologica prin lipsa lor. Daca J. Bowlby descria relatia de atasament cu precadere diada mama-copil, Colwyn Traverthen si Martin Richards descriu realizarea atasamentului in situatia existentei mai multor persoane care acorda ingrijiri copilului, conditionat insa de consecventa si constanta acestor persoane care interactioneaza emntin acelasi stil de ingrijire sensibil la reactiile copilului.

- Reactiile in familie

  • Atasamentul intial intre copil si parinti:

Relatiile se cimenteaza sau se distrug in mica copilarie (Bettelheim 1969). Cercetarile in compartimentul de atasament precoce subliniaza importanta experientelor interactive mutuale, reciproce la varstele precoce atat pentru copil cat si pentru mama si o perioada critica pentru stabilirea atasamentului mama-copil a fost demonstrat (Goldberg 1977).

Cercetari recente in sindromul de esec de crestere, abuz, accidente multiple au sugerat ca aceasta se petrece in contextul esecului in relatia de atasament dintre mama si copil. Agitatia si grija generate in timpul sarcinii serveste la energizarea in perspectiva a mamei si tatalui catre adaptarea spre noul nascut ce va veni. Energia pentru atasamentul fiecarui copil ca individualitate este sustinuta din timpul sarcinii

  • Relatia totala a familiei este complexa:

Se stie ca relatia de ingrijire a mamei creste potentialitatea operationala intelectuala a copilului, ca o functie numita preadaptiva prin explorari si experiente, printr-o crestere a constientei la necunoscut. Reducerea riscului de intarziere mentala. Acestea fac sa para ca este o corelatie directa intre capacitatea cognitiva a copilului si forta atasamentului in termenii capacitatii lor, de a se relationa cu obiecte, de a procesa informatia de ceea ce este in jur si de a invata.

Rolul acomodarii cu apa

Integrand aceste informatii in campul discutieri noastre afirmam ca mediul acvatic este primul spatiu de autonomie al copilului, primul loc care-i faciliteaza, alaturi de instructor, dezvolta complexa a potentialitatilor psihomotrice si unde incepe viata lui fara prezenta permanenta a parintilor. Este un spatiu in sine, fizic si psihic, cu care copilul pentru a se adapta este necesar sa poata stabili o relatie, este un spatiu pe care copilul il investeste intr-un fel anume si fata de care va avea anumite trairi.

Pentru copii, universul nu are limite si pericolul nu este foarte des perceput. Ca parinte, lumea inconjuratoare este considerata ca fiind supusa hazardului si practic orice eveniment, bun sau rau, se poate intampla micutului. Apa reprezinta un astfel de mediu aparent nesigur si labil, dar expertii care se ocupa de educatiaq acvatica  inca din primul an de viata stiu desigur ca apa contribuie mult la definirea si armonizarea viitorului copil mare, cum ar fi abilitati crescute ale acestora de concentrare, invatare, adaptabilitate dar si o dezvoltare fizica mai armonioasa. Bineinteles cultivarea unui astfel de progres cognitiv, emotional si motor necesita timp si rabdare.

Cu toate ca sugarii sunt lipsiti de capacitatea de coordonare, de abilitati motorii sau de forta musculara la nivelul spatelui, ei pot fi invatati, prin joc, sa se deplaseze sub apa pe distante scurte inca de la o varsta frageda. Acest proces se invata cu instructori  specializati care pot cultiva capacitatea de a intra sub apa prin antrenarea reflexului de apnee. Pe masura ce cresc progresele sunt magice, copilul va fi increzator in apa si isi va dezvolta o maniera proprie de respiratie si miscare.

Sanatatea micutilor are de castigat in urma orelor de inot. Mobilizarea intense a organismului intareste capacitatea respiratorie si activitatea cardiaca.

Avand in vedere ca timpul petrecut in piscina asigura tot timpul contactul corp la corp intre instructor si copil veti descoperi in felul acesta un nou moment unic care strange legatura intre cei doi si ii apropie foarte mult, realizandu-se o frumoasa imbinare a incredereii, securizarii, profesionalismului si performantei in dezvoltarea psiho-motorie.

In piscina, copilul vede grimasele, mimica, culoarea, miscarea si fericirea de pe chipurile dragi, invata sa gangureasca fericit, sa zambeasca; toate acestea stimuleaza activitatea cerebrala a micutului. Mediul acvatic ofera o excitare complexa a receptorilor de la diferite aparate si sisteme si inca odata copilul se autocunoaste si invata noi reactii la noi stimuli.

Pentru a se putea adapta la piscina copilul trebuie sa poata pleca de acasa, sa se poata separa de parintii sai pe perioada timpului petrecut in apa. Este necesar sa existe capacitatea parintilor de a-l lasa sa plece si a copilului de a primi intr-o forma pozitiva aceasta experienta.

Absenta acestei experiente positive de separare conduce adesea la refuzul copilului de a mai merge, la o stare de angoasa si disconfort, la o retragere a sa si la lipsa unei relatii cu instructorul. Copilul ramane cu frica de a nu fi singur, abandonat, chiar si pentru cateva minute.

Singura modalitatea de a aduce copilul in relatie cu apa este cea a jocului.
Abordam dezvoltarea capacitatii copilului de a se juca in general, de a se juca singur si de a se juca impreuna cu altii. In copilarie, activitatea numita joaca ocupa tot spatiul care ramane in afara meselor, somnului, igienei si plimbarii, desi si intr-unele din acestea exista forme de joaca. Un copil care plesneste apa din cadita sau altul care isi desface mereu sireturile de la pantofiori, sunt mai aproape de o activitate de joaca decat de cele de spalat si respectiv descaltat.Un copil care “pescuieste” taietei din supa este mai aproape de ceea ce se numeste “a se juca” decat de “a manca”. De aceea, se spune ca cei mici invata totul prin joaca. De-abia aproape de varsta scolara, copilul spune ca invata poezia si apoi se duce sa se joace sau povesteste ca la gradinita invata engleza dar se si joaca.




Joaca este o activitate necesara psihicului si ea nu trebuie sa dispara teoretic niciodata. Sigur ca intre copii exista diferente mari si din punctul de vedere al drumului catre independenta dar cu ajutorul mediului acvatic se dezvolta capacitatea copilului de a relationa cu alti copii si alti adulti, lucru lesne de observat apoi in parc sau in vizite, de modul in care reactioneaza la nou, existand copii care sunt foarte conservatori si altii care se simt atrasi de jucarii noi cat si de capacitataea de a se separa pentru un timp de mama sau familie in general.

Avand in vedere aceste aspecte ale dezvoltarii copilului si ale drumului sau de la dependenta de familie si de mama la independenta, la curiozitate si la dorinta de nou, putem sa ne gandim cum sa ajutam un copil sa se poata desprinde de mama, pentru cateva minute. Este important sa avem in vedere urmatorul aspect: cu cat aceasta trecere se face mai lin si este mai putin traumatica, cel mic are sanse mai mari sa o accepte.

Protocol prima sedinta

Ce poti face pentru a linisti un copil care are probleme cu despartirea de patinti?

- Porneste de la sursa

Atunci cand parintele este cel care ingreuneaza momentul despartirii de copil, acesta va prelua starea de agitatie si nesiguranta a acestuia si va gasi astfel un bun pretext pentru a se manifesta.

Poarta o discutie cu parintii si explica-le faptul ca trebuie sa nu dramatizeze situatia.

            Vorbeste cu parintii si explica-le modul in care copilul lor este afectat de starile acestora. Asigura-te ca ai explicat parintilor pasii de lucru, mai ales pentru primele sedinte de acomodare. Explica-le ca micutul lor va fi angrenat de catre tine in activitati interesante si distractive.

- Ofera-i o perioada de acomodare

Daca copilul nu a fost niciodata lasat in grija altcuiva, atunci ii poate veni greu sa se desparta brusc de parinti. Inainte de a fi lasat singur cu copilul, explica mamei ca trebuie sa desfasurati cateva activitati impreuna cu copilul pentru cateva minute, pana cand micutul se obisnuieste si cu prezenta ta. Astfel, nu va mai fi atat de stresat atunci cand parintii pleaca pentru ca va fi deja obisnuit cu tine.

- Gaseste modalitati de a-i distrage atentia

Afla de la parinti care sunt lucrurile cu care micutul s-ar juca mereu sau tabieturile care ii fac placere. Pentru a-i lua gandul de la despartirea de mama, incearca sa ii distragi atentia cu mai multe jucarii. Sunt sanse mari ca acesta sa uite motivul pentru care era atat de suparat si sa isi desfasoare activitatile in voie.

Pentru a-i oferi si mai multa stabilitate, alcatuieste-ti dinainte un plan de lucru. Vorbeste-i despre lucrurile pe care le faci impreuna cu el – in felul acesta, micutul va sti intotdeauna ce il asteapta, fara sa se simta iarasi singur, abandonat sau stresat de necunoscut. Include in plan lucruri care ii starnesc interesul. Daca intervine plictiseala, sunt sanse mari sa isi aduca aminte iarasi de prezenta sau de plecarea mamei si sa inceapa sa planga.

- Ofera-i o jucarie de care sa aiba grija

Atunci cand mama nu-l mai tine in brate, sfatuieste-o sa ii ofere copilului o jucarie sau orice alt obiect care ii apartine si sa il sfatuiasca sa aiba grija de acesta. Desi reprezinta un mic „artificiu”, o astfel de strategie il poate determina pe copil sa se simta in siguranta si sa accepte mai usor despartirea fizica de aceasta.

Potrivit psihanalistului D. Winnicott, autorul unor studii privind rolul jucariilor in dezvoltarea copilului, prin intermediul jucariei preferate se ­realizeaza tranzitia de la etapa ­dependentei de mama la etapa de cistigare a autonomiei.

De aceea, ­psihologii numesc jucaria de care copilul se ataseaza atit de mult 'obiect tranzitional'. La 8-9 luni, micutul isi da seama ca mama nu poate fi in ­perma­nenta linga el si, pentru a ­compensa lipsa acesteia, isi alege un obiect dintre cele aflate in patutul lui. Este important sa dam posibilitatea si sa favorizam accestul copilului in alegerea unei sau unor jucarii preferate in cadrul sedintelor de inot. Desigur ca nu are acelasi efect precum cea de acasa, dar tocmai acest lucru este important; copilul se simte securizat pe parcursul sedintei, lucru care face despartirea de parinti, mult mai repede.

In nici un caz parintii nu trebuie sa intervina in aceasta relatie absolut fireasca. Daca alege o jucarie preferata este pentru ca pur si simplu are nevoie de ea.

Din punct de vedere al copilului nu exista jucarie buna sau rea, practica sau incomoda, inofensiva sau periculoasa. Evident, parintii ar prefera ca jucaria preferata sa existe in mai multe ­exemplare, sa nu fie prea voluminoasa si eventual sa poata fi spalata la masina. 'Numai ca ei trebuie sa stie un lucru foarte important: nu parintii aleg acest obiect. Indiferent de forma jucariei, alegerea apartine copilului si trebuie respectata, mai ales daca este foarte atasat de obiectul lui.

Exista copii care nu isi aleg o jucarie de suflet. Pur si simplu indragesc mai multe jucarii. Asta dovedeste ca nu obiectul in sine este important, ci valoarea simbolica pe care copilul i-o atribuie.

Oricum, aceste manifestari nu trebuie interzise, intrucit corespund unor nevoi sufletesti ale copilului.

Pe masura ce creste, el va renunta de buna voie la ele.

Tipuri de acomodare

Comunicarea

Ce inseamna insa a comunica? Acest termen consta in transmiterea unor informatii de catre o sursa ( emitator ) unuia sau mai multor destinatari (receptori), prin intermediul unor canale si mijloace de comunicare sub forma mesajelor simbolice ( codificate ) si retransmiterea unui mesaj ( raspuns ) de la receptor catre emitator.

O buna comunicare conduce la crearea unui sistem de colaborare reciproca care va favoriza dezvoltarea dezvoltarea relatiei mama – instructor - copil spre infaptuirea obiectivelor propuse, putandu-se crea astfel un climat uman generator de eficienta si satisfactii. Misiunea comunicarii in aceasta triangularitate este aceea de a o pozitiona, de a-i conferi instructorului o personalitate recunoscuta si o identitate distincta in raport cu copilul. O organizatie nu va putea sa-si creeze o imagine favorabila pe piata sau in fata partenerilor sai de afaceri atata timp cat personalul sau este insuficient informat, ascultat.

Activitatea acvatica insasi este un proces complex si continuu de comunicare. O cerinta speciala fata de instructor este aceea de a fi un bun comunicator, caci problema reala a comunicarii in cazul nostru nu este numai aceea a implicarii sau nu a instructorului, ci daca el comunica bine sau nu cu cel mic. De el depinde in mare masura succesul lectiilor, de modul in care acesta transmite informatiile si de felul in care invata sa asculte reactiile celor mici; pentru ca deosebit de important pentru orice proces de comunicare este ascultarea, care inainte de toate este sarcina principala a unui instructor.

Copiii trebuie sa inteleaga incotro se indreapta intentiile instructorului, ei au nevoie sa le fie recunoscute  reactiile, au nevoie sa fie ascultati. O buna comunicare are un efect pozitiv asupra copilului si, implicit, un efect pozitiv asupra desfasurarii lectiei. Comunicarea cu copilul contribuie la consolidarea imaginii instructorului fata de parinte, lucru care faciliteaza increderea acestuia in activitatea care se desfasoara si transmiterea unei atitudini positive catre propriul copil si nu numai.

Comunicarea pentru fiecare instructor trebuie sa fie prioritara si o necesitate in cadrul mediului acvatic, imbogatind continutul propriei personalitati si integrand informatiile primite si transmitand noi informatii adaptate potentialitatii fiecarui copil. Ea este mijlocul prin care se confera unitate intregii activitati. Comunicarea ajuta aceasta triangularitate sa se descopere, sa converseze, sa se contrazica si sa cada de acord, sa ia decizii impreuna etc. in interesul copilului. Totodata, o comunicare eficienta ii va ajuta pe instructori sa stie ce urmareste copilul, la ce sa se asteapte de la ei, care sunt sarcinile ce pot fi  indeplinite de catre acestia. 

Imaginea activitatii acvatice depinde de imaginea difuzata de instructorii ce o desfasoara.


loading...


Document Info


Accesari: 4195
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )