Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Arhivele Nationale si societatea romaneasca

istorie


Arhivele Nationale si societatea româneasca


Arhivele sunt tezaure ale trecutului dar participa si la faurirea viitorului... Bogate, stiintific organizate, arhivele sunt mândria a oricarei natiuni moderne si indice 343i83d concludent al nivelului ei de cultura"



Acad. VIRGIL CÂNDEA


I. Din istoria institutiei


Documentul scris strabate secole fiind marturia experientei umane în devenirea ei de-a lungul evolutiei societatii. Institutia specializata în preluarea de la creator a acestui tezaur al cunoasterii, în pastrarea si valorificarea diversificata în primul rând în scop de cercetare a gândirii transpusa în scris este cea a Arhivelor.

Vechimea arhivelor coincide cu aparitia scrisului, manuscrisul fiind prima si cea mai raspândita creatie culturala ce s-a transmis din generatie în generatie.

Ca institutie, arhivele exista la fiecare natiune, în fiecare stat. La noi dateaza ca organizare din 1831, când a luat fiinta la Bucuresti, în Ţara Româneasca, Arhiva Statului, având la baza "Jurnalul Sfatului Administrativ pentru regulile ce urmeaza a pazi la tinerea arhivei", iar în 1832 la Iasi, în Moldova, ca structura a Departamentului Dreptatii (Justitiei).

Dupa faurirea statului national român, prin Unirea de la 1859 a Moldovei cu Ţara Româneasca, arhivele moldovene si cele muntene alcatuiesc Directia Generala a Arhivelor Statului, functionând pe baza unui regulament unic, modern, intrat în vigoare la 31 octombrie 1862, aceasta data fiind considerata ziua Arhivelor din România. În 1925 dupa elaborarea Legii pentru organizarea Arhivelor Statului, se stabilea si principiul descentralizarii - patru directii regionale (înca de la 1920, dupa Marea Unire de la 1 decembrie 1918).

În fine, prin legea nr. 16 din aprilie 1996, denumirea de "Arhivele Statului" se înlocuieste cu cea de "Arhivele Nationale", într-un cadru legislativ complex, adecvat timpului.

Arhivele Nationale ale României sunt o institutie apolitica, echidistanta prin excelenta. Este "nationala" prin patrimoniul pe care îl administreaza si prin misiunea pe care o îndeplineste. Patrimoniul respectiv este tocmai memoria acestui popor, acestei societati care s-a plamadit în societatea în care vietuim.

Împlinindu-si menirea, Arhivele au în grija îmbogatirea bazei documentare administrate, asistenta de specialitate la creatorii si detinatorii de arhiva, valorificarea materialului arhivistic prin studii si cercetari, publicatii de editii de documente si nu în ultimul rând prin rezolvarea solicitarilor cetatenilor privind eliberarea de copii si certificate care atesta drepturi patrimoniale, de succesiuni, vechime în munca, scolarizare, date si informatii care se regasesc în documentele de arhiva pastrate.

Directia judeteana Covasna a Arhivelor Nationale dateaza din 1953 sub diferite denumiri, ca filiala (azi termen desuet) a Serviciului Regional Brasov si apoi a Directiei Generale a Arhivelor Statului Bucuresti.

Sub denumirea actuala functioneaza din 1996, odata cu intrarea în vigoare a noii legislatii arhivistice de care aminteam.

Ne încumetam a afirma ca aste o institutie cunoscuta, respectata si apreciata îndeosebi de beneficiarii activitatii ei.

În ciclul manifestarilor dedicate Zilei Arhivelor Nationale, ca în fiecare an, 31 octombrie este si "ziua portilor deschise" pentru publicul larg.


II. Despre unele arhive ale unor institutii din judet


Ca administrator unic al Fondului Arhivistic National din judet, Arhivele Nationale - Directia Judeteana Covasna a întreprins demersuri insistente (si consistente!) în scopul sporirii tezaurului arhivistic din pastrare prin preluari de la unele unitati ale administratiei publice locale. S-a reusit aceasta actiune la primariile orasenesti Covasna si Întorsura Buzaului si la primaria comunei Haghig, în timp ce la primariile comunale Sita Buzaului si Barcani aceasta actiune se afla în faza de finalizare.

Desigur s-au avut în vedere documentele ce apartin Fondului Arhivistic National, detaliate în art. 2 din Legea Arhivelor Nationale(16/1996).

Reusita ni se pare remarcabila cu atât mai mult cu cât nu dispuneam de fonduri arhivistice pentru Întorsura Buzaului, Barcani si Sita Buzaului, precum si datorita faptului ca factorii de conducere de la institutiile în cauza au deslusit ratiunea de a fi a Fondului Arhivistic National, a tezaurului arhivistic, memoria comunitatii ce se va transmite urmasilor prin mijlocirea institutiei Arhivelor.

Este notoriu faptul ca atât timp cât am functionat în casa cu arcade aceste preluari erau irealizabile.

În cazul comunelor Barcani si Sita Buzaului este de evidentiat ca s-a reusit depasirea unor restante în ce priveste ordonarea, inventarierea si selectionarea documentelor. Ca si la Covasna sau Întorsura Buzaului, s-a dovedit (din punct de vedere al arhivelor) ca într-adevar omul sfinteste locul! Deci se poate!

Regretabila este tratarea la unele institutii a acestui domeniu ca o activitate prea putin importanta. Exista primarii comunale (dar nu numai) în care evidenta documentelor ce apartin Fondului Arhivistic National este înca inexistenta!

Este situatia de la primariile Cernat si Zabala de pilda, de altfel sanctionate contraventional de institutia noastra conform art. 29 din Legea 358/2002 ce completeaza Legea Arhivelor Nationale din 1996. Subiectii responsabili de deficientele semnalate au recunoscut realitatea faptului contraventional si au achitat amenzile stabilite.

De prin anii '90 încercam sa obtinem inventarele detinute de Primaria Vâlcele. Am intensificat aceste demersuri la începutul anului 2001, când noul local al institutiei noastre se afla în faza finala de executie (s-a inaugurat în 2002). Rezultatul - esec total! Din februarie 2001 s-a reusit doar mutarea arhivei comunei într-un loc mai potrivit, ceea ce este desigur o chestiune pur administrativa sau gospodareasca si nu era neaparat necesar sa se intervina de la o institutie judeteana. Dar, din anul de referinta 2001, nu s-a reusit inventarierea si selectionarea a nici unui metru liniar de arhiva! Nu au fost pregatite pentru depunere la Arhivele Nationale nici un dosar! Daca din 2001 pâna la 16 iunie 2003 - ultimul termen stabilit de noi - s-ar fi inventariat lunar un metru liniar de arhiva, actiunea ar fi fost încheiata cu prisosinta. si nu ar fi fost un efort din partea domnului primar sa urmareasca "activitatea" comisiei numite prin dispozitia primarului tocmai de dânsul. Numita dar nu si controlata sau atentionata, dupa caz.

Araciul, centrul de resedinta al comunei, aceasta "oaza a spiritualitatii românesti", cum fericit se exprima într-un articol un confrate în ale culturii, locul natal al remarcabilelor familii Cioflec sau Nistor, teren fertil al activitatii ASTREI are fara îndoiala o arhiva ce va trebui pusa în valoare. Dar este constient dl. Poiana, "responsabilul" arhivei, de aceasta ?

"Avem treburi mai importante" - declara între alte "amabilitati" adresate agentului constatator sef, sefului grupului de control, dl. Primar. Când respectarea prevederilor unei legi organice a României - Legea Arhivelor se va situa si la Vâlcele la locul meritat? Subiectii contravenienti au fost sanctionati.

si nu este singurul caz de acest fel! Sunt constienti cei ce detin documente ale Fondului Arhivistic National, ca acestea, neinventariate, neluate în evidenta, necomunicate Arhivelor Nationale, disparând sau distrugându-se din varii motive atrag interventia prevederilor art. 242 Cod Penal?

Grea raspundere, grea povara!

Vom reveni, informând opinia publica despre atentia ce se acorda acestui patrimoniu national la detinatori, nu numai din Administratia Publica Locala, dar si din domeniul Culturii si Învatamântului. Vom reveni atât cât este necesar.


Cuvântul Nou, nr. 1425, 14.04.2003



Document Info


Accesari: 1242
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )