Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





CADRUL ISTORIC - oras Baile Olanesti

istorie

loading...









ALTE DOCUMENTE

Naşterea infinitului. Revoluţia nominalistă, 1300-1450
Comunismul si cel care a trait Iluzia (ADRIAN CIOROIANU)
Statutul femeii la mijlocul veacului al XIX-lea
BRAHMANISM SI HINDUISM: PRIMELE FILOSOFII SI TEHNICI ALE SALVARII
Etnie confesiune si casatorie mixta in Simleu Silvaniei
ALEGORIE SI SIMBOLISM
Retrospectiva si actualitate
EPOCA LUI PITT
Cele 10 ciudatenii ale antichitatii
DEZVOLTAREA ECONOMICA SI SOCIALA A TARILOR ROMINE IN A DOUA JUMATATE A SECOLULUI AL XVI-LEA

CADRUL ISTORIC - oras Baile Olanesti

1. PRIMII LOCUITORI

Compararea conditiilor de mediu din zona Olanesti cu acelea din alte locuri a permis specialistilor sa emita ipoteza ca teritoriul de aici a fost locuit de om inca din cele mai vechi timpuri. Existenta padurilor cu animale de vanat, ape cu maluri joase si bogate in peste ca si terenurile propice unor culturi agricole au facilitat oamenilor intemeierea unor asezari probabil inca din Paleolitic.

Nu s-au facut sapaturi arheologice speciale, dar prin cercetarile pe teren ale profesorului de istorie Constantin Dragusin si ale preotului si cercetatorului istoric Gheorghe I. Petre de la Govora Sat s-au descoperit urme sporadice din Epoca Veche a Pietrei, materializate prin cateva razuitoare de silex gasite intamplator[1].

Din Mezolitic si Neolitic dateaza un topor de piatra perforat gasit in Gurguiata, altul cu doua taisuri gasit in Comanca si un topor de arama gasit pe Valea Argelelor. De asemenea, pesterile din Masivul calcaros Buila-Vanturarita, in care s-au gasit fosile de Ursus spaeleus, au adapostit vanatori tardenoazieni, traitori in Mezolitic.

2. ATESTAREA ISTORICA

Actualul oras  Baile Olanesti cuprinde intre hotarele sale 8 foste comune, sate si catune, devenite azi localitati componente (Livadia, Olanesti si Cheia) si strazi. In ordine alfabetica ele sunt: Cheia, Comanca, Gurguiata, Livadia, Mosoroasa, Olanesti, Pietrisu si Tisa.

Cea mai veche localitate atestata documentar este CHEIA, intr-un document datat 3 mai 1502, prin care Voievodul Radu cel Mare intarea Manastirii Govora sate si parti de sate, munti, mori, vii, galeti de grau si orz: ,,Si iar sa le fie la Cheae a patra parte, oricat este partea lui Iuga, pentru ca a daruit-o Iuga Sfintei Manastiri[2]…”

A doua localitate atestata documentar este OLANESTI, la 19 iulie 1527, cand voievodul Radu de la Afumati intareste jupanului Goran spatar si fratelui sau Albul parti de mosie in Iaroslavesti si Olanesti: ,,…si in Olanesti si pretutindeni[3]”.

A treia localitate in ordine cronolgica este COMANCA, pe care majoritatea cercetatorilor o cred atestata pentru prima data intr-un hrisov al lui Mihai Viteazul datat  6 iulie 1596, prin care Domnul intarea mai multor locuitori ocine si locuri in diferite parti, printre care si la Comanca[4]. Dar, potrivit Anuarelor Episcopiei Ramnicului pe anii 1906 si 1924[5], prima mentiune documentara a satului ar fi din 818b19i anul 1535, cand intr-un act se vorbeste de  episcopii Leontie si Paisie ai Episcopiei Ramnicului: la 1 aprilie 1535 (7043) voievodul Vlad Vintila de la Slatina, printr-un hrisov domnesc, intarea Episcopiei Ramnicului stapanirea peste mai multe locuri si parti de mosii; documentul nu se da episcopului Leontie ci urmasului sau episcopul Paisie, dar Leontie este amintit in document ca unul care cumparase mai inainte aceste proprietati pe seama Episcopiei si pe care le confirma hrisovul de fata[6].

A patra localitate in ordinea atestarii istorice este PIETRISU, amintit intr-un document datat 15 iulie 1619 prin care voievodul Gavrila Movila intarea lui Oprea cumparatura in Comanca: ,,iar in Comanca un loc sub Camenita Cacastoriului”; in lb. slavona ,,camenita” inseamna un loc format mai mult din pietris (kameni = piatra)[7].

Localitatea TISA este mentionata documentar pentru prima data la 12 februarie 1631 cand Stroie din Cheia dadea zestre fiicei sale Oprea mai multe bucati de mosie intre care ,,un loc la Tisa[8]”.

Documentar, numele satului MOSOROASA este amintit prima oara intr-un act din 2 octombrie 1700 prin care Chirita, parcalabul din Saracinesti - judetul Valcea, lasa feciorilor sai mosie in Runcul Sasiului din Mosoroasa[9].

Localitatea GURGUIATA este prima oara amintita intr-un document din 21 aprilie 1768 prin care Popa Matei cu fratii sai vand Schitului de la Brad ,,un loc statator” din Gurguiata cea Mare, tinutul Cheii[10]. Unii cercetatori au emis ipoteza gresita ca prima atestare documentara ar fi in hrisovul domnesc din 27 august 1582 prin care voievodul Mihnea Turcitul intarea Neagai si lui Manea ocine in mai multe locuri, printre care si in Dosul Copacelului, la Gurguiata: de la localitatea Copacel pana la Gurguiata din Olanesti este o distanta in linie dreapta de cel putin 20 km, deci documentul nu se refera la satul nostru[11].

Ultima localitate atestata documentar este LIVADIA, in jurul anului 1821, cand multi oameni au venit sa se aseze aici, iar unii boieri s-au refugiat in zona de frica evenimentelor din timpul Zaverei - Revolutia lui Tudor Vladimirescu.

In zilele noastre localitatea este cunoscuta statiune balneo-climaterica Baile Olanesti si sediul unde se afla Primaria orasului.

3. STAPANII PAMANTULUI: BOIERI SI TARANI

Pe actualele vetre ale localitatilor Cheia si Olanesti au existat din vechime obsti satesti ce     s-au perpetuat in timp sub forma comunitatilor daca, daco-romana si romana. Asezate in apropierea infloritoarei cetati dacice de la Buridava (Ocnele Mari) si a Buridavei romane de la Stolniceni, comunitatile din Cheia si Olanesti au cunoscut si ele o dezvoltare pe multiple planuri.

Similaritatea conditiilor de mediu cu alte localitati ne conduce la concluzia logica si justificata istoric ca de-a lungul vremurilor a existat o continuitate de locuire a oamenilor pe aceste meleaguri. Cercetatorii presupun ca ambele localitati sunt mult mai vechi decat o atesta actele istorice ramase, deoarece in documente se specifica uneori ca daniile si intaririle domnesti s-au facut dupa ce s-au vazut hrisoavele mai vechi.

Al doilea act ce aminteste de localitatea Cheia, dupa cel din 3 mai 1502, este un hrisov din 30 octombrie 1517 prin care voievodul Neagoe Basarab intarea tot Manastirii Govora sate si parti de sate, scutindu-le de toate darile si slujbele: ,,…Si iarasi sa le fie in Cheaia jumatate, pentru ca partea lui Iuga a daruit-o Sf. Manastiri, in zilele lui Radul Voievod, iar partea lui Danciul iarasi a daruit-o Danciul Sf. Manastiri in zilele lui Radul vv; si apoi a si cumparat-o egumenul Dorothei de la Danciu pentru 4.700 aspri[12]”.

Foarte important pentru istoria acestor locuri este documentul din 19 iulie 1527 prin care Voievodul Radu de la Afumati intarea jupanului Goran spatarul (fiul lui Radu Goran), ,,sluga domneasca”, fratelui sau Albul si unchilor sai Vlaicul si Danciul, jumatate din mosia Iaroslavesti (sat azi disparut, se afla langa actualul sat Vladesti), pe apa Ramnicului (= Olanesti), ,,pentru ca le este veche si dreapta mostenire”, si partea lui Vlad toata ,,si din moara jumatate”, pentru ca a ramas „pradalica” inca din zilele lui Radu Voievod Cel Mare (15 septembrie 1495- aprilie1508), care i-a dat-o lui Goran pentru ,,credincioasa slujba”. La judecata, domnul a aflat ca Radu Goran s-a infratit cu Iarciu peste toate averile ,,cate au avut Radu Goran si in Olanesti si pretutindeni. Pentru ca asa s-au intocmit inca inaintea raposatului parinte al domniei mele Radul Voievod”. La acea vreme Goran nu avea copii si domnitorul a adaugat: ,,iar daca va da Dumnezeu lui Radu Goran sa capete fii, sa fie frati nedespartiti peste toate mai sus zisele averi cu Iarciu[13]”.

In ceea ce priveste ,,infratirea[14] precizam ca in Tara Romaneasca si Moldova ea constituia un procedeu juridic folosit de familiile si de obstile taranesti pentru a impiedica infiltrarea strainilor in mosia parinteasca si in comunitatea sateasca. In aceasta vreme feudalii s-au infratit cu taranii pentru a legaliza acapararea pamanturilor taranesti. S-a mai practicat infratirea intre soti, intre parinti si copii cu scopul de a-si pune bunurile proprii in comun pentru ca oricare dintre ei sa le poata stapani singur dupa moartea celuilalt, excluzand astfel rudele indreptatite la mostenire  sau ,,pradalica” (trecerea in patrimoniul statului –n. n.). Vechile documente istorice probeaza infratiri intre veri, cumnati, nasi si fini, intre persoane neinrudite, intre tarani si boieri.

Urmarea celor relatate din documentele de mai sus o gasim in 5 noiembrie 1531, cand voievodul Vlad Inecatul judeca procesul lui jupan Iarciu din Iaroslavesti si jupan Iarciu din Mihaesti (Jud. Valcea) cu fiii lui Goran care pretindeau jumatate din mosia Iaroslavesti, conform actului din 1527. Interesant este faptul ca fiii lui Goran pierd procesul si Domnul hotaraste ca ei ,,nici un amestec nu au” cu aceasta mosie[15]. In aceeasi zi, dupa castigarea procesului, in fata Domnului, Iarciu din Iaroslavesti se infrateste cu varul sau Iarciu din Mihaesti, pe mosiile lor  Aceste date istorice ne indreptatesc sa afirmam ca Radu Goran era din Olanesti[16].

La 22 octombrie 1572 Alexandru al II-lea Mircea vv. intarea lui Stan si cetasilor sai, deci mosneni, jumatate din Saracinesti: erau cumparaturi de la Mainea din Olanesti - o falce[17] si jumatate cu 100 de bani; de la feciorii Voinesei partea lor din Coasta cu 60 de bani; Stoica si Manea au cumparat mosia din Muscel, de la Olanesti, cu 1.200 de aspri[18]. De retinut in acest document este toponimul Muscel sau Muscei - folosit pana in zilele noastre.

De asemenea, documentul din 19 iulie 1527, ca si acesta, atesta ca, prin cumparaturi sau prin danii facute de domnie, boierii din Olanesti vor deveni stapani de pamanturi nu numai in Olanesti, ci si in alte localitati ale judetului Valcea si chiar din alte judete, cum vom vedea mai departe.

In ceea ce-i privea pe locuitorii din Cheia, din 1541-1542 (7050) avem un act prin care Radu Paisie voievod intarea megiesilor de aici parti din Muntele Govora[19].

Hotarnicirea si masuratul mosiilor au constituit in Evul Mediu una din principalele atributii ale administratiei si justitiei feudale. Hotarnicirea mosiilor sau partilor de mosie in Tara Romaneasca si Moldova a inceput in sec. al XV-lea, de cand ni s-au pastrat carti domnesti, denumiri de hotarnici, de juratori si de intariri pentru hotarnicii facute de acestia. La inceput, hotarnicii foloseau semnele naturale existente (movile, arbori, santuri, vai, cursuri de ape, pietre mari), fara sa precizeze distantele: ,,preciziunea aceasta a distantelor s-a inceput in sec. al XVII-lea, catre sfarsit, si o gasim in deplina dezvoltare in sec. al XVII-lea[20]”. La inceput pamantul era masurat cu unitati de lungime, nu de suprafata, masurandu-se de obicei latimea. Spre sfarsitul secolul al XVII-lea, cand hotarnicirile se inmultesc, pamanturile se masurau de obicei prin 3 locuri: la capete si la mijloc. Aceasta era regula. Numarul masuratorilor depindea nu numai de obicei ci si de configuratia terenului ce trebuia masurat. Facem aceste precizari deoarece de-a lungul a zeci de ani reprezentanti ai boierilor Olanesti au fost trimisi de autoritati sa hotarniceasca diferite mosii, in judetul Valcea, dar si in alte judete.

Mosia Olanesti era in parte boiereasca, in parte mosteneasca. In 1583 mosnenii locali au cerut lui Mihnea Turcitul vv. sa le intareasca stapanirea urmatoarelor proprietati: a sasea parte de peste tot hotarul lui Tocsan, o falce din ,,din fata marului”, o falce de padure din ,,funia Braneasca” si alte cateva locuri din hotarul Olanesti. Actul dovedeste existenta obstii la acea data si faptul ca locuitorii erau deja impartiti pe ,,funii[21]”.

Dupa cum se stie, in Evul Mediu taranii romani au trait in obsti agrare in care partile fiecaruia din pamantul comun nu erau alese. Stapanirea membrilor obstii libere asupra pamantului consta in dreptul pe care fiecare din acestia il avea de a folosi pamantul comun al obstii, fara ca acest drept sa fie precizat pe teren. De aceea, cand incep vanzarile de pamant in cadrul obstilor, in documente se arata ca se va vinde partea cutarui locuitor ,,cat se va alege”, care, dupa cum se vede, se hotarnicea numai cu ocazia vanzarii si aceasta incepand mai ales din secolul al XVII-lea.

Impartirea pe batrani sau pe mosi a fost prima forma a delimitarii pamantului in cadrul obstii: ,,batranul” sau ,,mosul” era numele ce se dadea unei parti din teritoriul satului care la inceputurile acestuia apartinuse unui fondator real sau prezumtiv al satului respectiv. Numele de ,,batran” se folosea in Moldova iar cel de ,,mos” in Tara Romaneasca.

Se cuvine de facut o remarca: numarul partilor numite ,,mosi” nu era egal pentru fiecare sat; numarul mosilor dintr-un sat se putea micsora daca unii dintre ei nu aveau urmasi. In secolul al XVII-lea fiecare din acesti ,,mosi” avea in pamantul comun al satului un numar de ,,stanjeni”. Oricare dintre membrii obstii, urmas al unui mos, stia ca are dreptul la atata parte din mosul respectiv, dupa numarul urmasilor intre care s-au subimpartit drepturile acestuia. Cand se vindea partea unui locuitor dintr-un sat se facea precizarea exacta a partii vandute.

Alegerea sau hotarnicia ,,mosilor” s-a facut mai ales incepand cu secolul al XVII-lea, acesta fiind inceputul desfacerii stapanirii in comun a pamantului obstii satesti, prima faza a delimitarii proprietatii individuale in cadrul obstii. Cu toate acestea, la Olanesti si la Cheia impartirea pamantului pe ,,mosi” a continuat sa se practice pana la inceputul secolului al XX-lea.

Din 1592 documentele istorice care s-au pastrat incep sa pomeneasca de boierii Olanesti. La 4 februarie 1592 Stefan Surdul vv. intarea egumenului Teodosie al Manastirii Olteni din judetul Valcea, lui Stanciu, Stroe si cetasilor lor, satul Oltenii - in urma unui proces cu Vlad logofatul din Olanesti[22].

La 6 iulie 1596 este amintit pentru prima data satul Comanca: Albu din Olanesti, Radul, Mainea, Danciul si Dumitru vand partea lor de mosie din Comanca lui Oprea, Stan, Stanciu si Candea cu 9.000 de aspri. Semnele: din Lunca Calugarului in Gura Lacului, din Varful Poienii in Varful Rapuroasei si pana la Cerb, Varful Boului, Valea Tiganului[23]. Unele toponime s-au pastrat pana in zilele noastre, ca de exemplu ,,Varful Rapuroasei”.

In ceea ce-i priveste pe cheieni, intr-un document din 6 februarie 1602 ca martori din Cheia sunt amintiti Isfan comisul si Staniia[24]. La 4 mai 1610 intr-un document apare ca martor pentru Parscoveni-Romanati acelasi Istfan din Cheia[25].

La 17 aprilie 1610 Radu Serban vv. intarea lui Anghel comisul din Saracinesti cumparatura de la Manea Cheianul, de la fratii si fiii lui, o mosie in Bunestii de Sus pentru 1.200 de aspri, si sa fie vecini (rumani)[26].

La 12 februarie 1619 Gavrila Movila vv., printr-un act scris la Targoviste, intarea lui Stanila din Cacova, sluga domneasca, ocine cu vecini in Cacova, vii si selisti si doi vecini din Barzesti; in act sunt amintite toponime ce se intalnesc si azi la Cheia: ,,…Si iar a cumparat Stanila de la femeia lui Roman un loc de la Suitoriu, pentru 130 aspri…Si iar a cumparat Stanila de la Oprea al lui Balaur, partea lui din Vadul de Moara, pe care a cumparat-o Oprea  de la Bescheianul, pentru 150 aspri Si iar a cumparat Stanila de la Neaga, fiica Boichilei de la Cheia, o prajina si o ferdela, tot la Padina Uliului pentru 120 aspri Si iar a cumparat Stanila in Cacova de Sus de la Bescheianul si de la fiii sai Patru si Dumitru, pe ei si cu toata ocina lor, pentru 1.200 aspri[27]”.

Se observa din acest act procesul de diferentiere a taranilor si de deposedare a lor de pamant, din diverse motive. Pentru a-si achita obligatiile fata de altii, unii tarani prefera sa se vanda ,,cu toata ocina lor”.

La 15 iunie 1619 Gavrila Movila vv. intarea lui Oprea si fratelui sau Mazarariu ocine in Comanca, Ulmi si Seciul Muerestenilor. Oprea cumparase o falce de ocina de la Milco, cu 100 de aspri, de la Neacsa, Sora si Tudora, fiicele verilor, ,,toata ocina lor, de peste tot hotarul a 4-a parte, pentru 200 de aspri”, precum si alte cumparaturi si danii facute de diversi locuitori. De remarcat in acest hrisov toponimele Camenita Cacastoriului (care anticipeaza viitoarea denumire de Pietrisu      –n. n.) si Drumul Cailor. Doua falci de loc de la Camenita din Comanca erau date de Albu din Cheia zestre fiicei sale Calina, sotia lui Oprea. Tot in acest act se spune ca Oprea si fratele sau au facut o biserica in satul Muereasca.

La 28 ianuarie 1625 Alexandru Coconul vv. intarea logofatului Goran din Olanesti ocine in Olanesti, din Valea lui Mic in sus pana in hotarul Comancii si in imprejurimi, avand ca vecini pe Cazan Olea cu toti fiii lui, cu ocina lui din Muereasca si din Cheia, cumparate cu suma de 2.400 de aspri; i se mai intarea stapanirea peste vaduri de moara si tigani, stapaniri provenite din cumparare, dar se facea precizarea: „insa partea din funia lui Maneasca a treia parte”. Radu Manescu ii era unchi, nu avusese copii si il infiase pe nepot, care i-a purtat de grija[28].

Goran poarta epitetul de „sluga domneasca” si apare ca un mare feudal, spre deosebire de precedentii logofeti. Prin acest document se demonstreaza doua lucruri: pe langa taranii liberi (mosneni), in localitate erau si tarani aserviti, care puteau fi vanduti sau schimbati, singuri sau cu mosiile pe care locuiau; in al doilea rand se dovedeste ca boierii Olanesti, care nu erau localnici ci venisera din alta parte (zice traditia familiei –n. n.), incepusera sa cumpere masiv proprietatile taranilor, constituindu-si astfel un domeniu feudal destul de mare ca intindere. Amintirea vadurilor de moara, ce atesta si existenta unor mori in functiune, releva o viata economica stabila si prospera pe aceste locuri.

Obstile satesti din Olanesti si din Cheia se manifestau in secolul al XVII-lea ca o institutie cu o proprietate devalmasa a pamantului, o conducere colectiva, cu o organizare comuna a muncii, cu toti membrii ei solidari in fata unor hotarari ale organelor statului. Dar tot acum obstea cunoaste si inceputul destramarii ei, proces ce are loc pe doua cai: din interior, prin diferentierile de avere dintre membrii sai, avand la baza diverse cauze; din exterior, prin patrunderea in sanul ei a unor elemente straine si care nu intelegeau sa se supuna normelor cutumiare dupa care obstea se conducea[29].

Prin succesiuni de mosteniri pamantesti repetate ca si prin tranzactiile ce aveau loc in sanul obstii taranesti libere membrii ei se stratificau in tarani mai instariti - care posedau o delnita sau mai multe-, si tarani mai saraci - care aveau doar parti de delnite, iar unii nu aveau deloc. Ca si „mosul”, „delnita” era un drept nedeterminat pe teren; hotarnicirea sau „alegerea” se facea de obicei la vanzarea delnitei sau cand stapanul ei dorea sa iasa din devalmasie. Fiecarei delnite ii reveneau un numar de stanjeni din pamantul arabil al satului. Alteori, fiecarei delnite ii reveneau un numar de locuri calculate in zile de aratura. Delnitele nu erau egale intre ele, in documente intalnindu-se referiri la delnite de diferite marimi in pogoane.

Cu timpul, cei instariti cauta sa puna stapanire pe teren pe partile pe care le au prin hotarnicire[30], fapt ce insemna iesirea din devalmasie; ceilalti, saracii, fie ca ajung in stare de servitute, fie ca se pierd in randurile taranimii libere fara ocine, a oamenilor zisi ,,cu invoiala”. Acestei destramari interne i s-a adaugat patrunderea masiva a elementelor straine pe pamanturile devalmase. Cea mai obisnuita forma de intrare in obste o constituie in aceasta vreme cumpararea unor parti de ocina in hotarul satului. Ocolind dreptul de preemtiune (protimisis = intaietate, -n. n.) prin vanzari-cumparari deghizate, in obstea din Olanesti si in cea din Cheia au patruns  boieri, slujitori domnesti, negustori si chiar tarani liberi, fara ocina, veniti din alta parte.

Dreptul de preemtiune, care apara integritatea obstii satesti, este acum incalcat mai ales prin asa-numitele infratiri pe mosie si prin zalogiri, ambele cai nefiind altceva decat forme ascunse de vanzare a loturilor taranesti  devalmase, a pamantului obstesc. In primul caz, un membru al obstii infratea pe partea lui, cu stirea celorlalti obsteni - fapt permis de legile nescrise ale obstii-, pe cineva din afara ei, adesea un boier, care devenea membru cu drepturi depline al obstii, ca toti ceilalti obsteni. A doua cale consta in punerea conditionata, ca zalog, a unor parti de mosie din satul devalmas, in schimbul unor imprumuturi in bani. Nerespectarea conditiilor stabilite, de obicei intentionata, atragea dupa sine pierderea ocinei pusa zalog in fata creditorului - care si el devenea astfel membru al obstii.

Odata patrunsi in obste, boierii incep acapararea altor loturi taranesti, acum avand ,,dreptul” legal sa o faca  prin cumparari, dar si prin cotropiri silite, ajungand astfel sa-si formeze o mare rezerva seniorala nu numai in Olanesti ci si in alte localitati, cum vom vedea ca s-a intamplat cu boierii Olanesti, dar si cu boierii din alte locuri, care pe diferite cai au intrat in posesia unor suprafete de teren ale olanestenilor, cheienilor si ale locuitorilor din celelalte localitati componente ale orasului de azi. Printre acestia amintim boierii Bujoreni, inruditi cu boierii Olanesti, boierii Saracinesti si Pausesti, consilierul Ilie Stirbei, Episcopia Ramnicului ca si schiturile Comanca, Iezer, Bradu, cel din Rapa Bradului, Saracinesti, bisericile din Olanesti Sat si Cheia.

Aceste fenomene economice si juridice, ce au provocat schimbari de substanta in vechea structura a obstii, stimuland destramarea ei, aveau la baza cresterea treptata a relatiilor marfa-bani. Tendinta marilor stapani de pamant de a realiza cantitati mai mari de cereale-marfa, peste cele provenite din dijma, i-a determinat sa creeze rezerva de terenuri, care sa nu mai fie ocupate de taranii dependenti, ci in deplina lor proprietate. Taranii dependenti devin liberi juridic dar si-au pierdut dreptul asupra delnitei, fie prin lipsa de urmasi, fie prin despartirea rumanului de delnita sa (din diferite motive), iar stapanii de mosii isi elibereaza proprietatea de unele sarcini ce grevau asupra ei, putand dispune dupa voia lor de pamantul fost al taranilor aserviti. Aceasta parte de mosie, rezerva, va fi lucrata atat prin munca rumanilor dar mai ales a taranilor cu invoiala.

Patrunderea unor boieri straini si stapanirea de catre ei a unor pamanturi la Olanesti este dovedita si de documentul emis de cancelaria lui Alexandru Coconul vv. in 1625 prin care se intaresc boierilor Bujoreni din judetulValcea ,,a treia parte de peste tot hotarul din funia Maneasca si din funia Braneasca, partea Radului Bran, si o siliste cu semnele ei, o falce din Valea Pacului si un loc de vie[31]”.

La 12 februarie 1631 Stroie din Cheia inzestra pe fiica sa Oprea, maritata cu Toma din Barbatesti, cu mai multe locuri: ,,mosia lui din Sat, un loc in Fundul Vararului, un loc mare la Via Urzicarilor, alt loc din Vartop, alt loc se intalneste cu al Zavricii in Gruiul cu Rapile, un loc in Calea Cheii, un loc mare si o siliste in sat cu pomi peste rau la casa lui Albota sa se imparta in doua. Silistea la elesteu sa o imparta cu Manisori. In Urzici o jumatate din siliste cu izlaz, din padure, alte locuri la Cartoage, la Tisa, alt loc in Calea Comancii, altul in fata Teiusului, un loc la Sile, alt loc de la Manisori in sus, altul de la Cartog, altul de la Piatra Taiata, altul din Poiana Porcilor in jos, un loc in Valea Cheii. Si din vaduri de moara, din munte, din plai… Acestea le da fetii ce au maritat-o cu Toma din Barbatesti. Martor: Vladu al lui Dobra din Cheia si altii[32]”. De remarcat o serie intreaga de toponime ce au corespondent si azi, prezenta vadurilor de moara - ceea ce presupune si existenta morilor, elesteu - sigur era si peste in el-, precum si mentionarea pentru prima data a localitatii Tisa.

La 26 aprilie 1632 Anghel si Vlad, feciorii lui Radu din Olanesti, nepotii popii Anghel din Saracinesti, vindeau lui Goran logofatul din Olanesti 12 falci de ocina de la Saracinesti[33]. Falcile de cumparatura erau spre locul numit Secaturile, la Jaraste unde i-a fost via, in Curaturi, langa lazul (loc curatit de tufe si maracini -n. n) boierilor, langa via Bocai. Ca martori din Olanesti intalnim pe Albu cel Batran, Bucur postelnic, Parvul logofat, Vlad si Radul de jos, Preda, Vlad mesterul, Ionascu postelnic si alti megiasi. De remarcat prezenta lui Vlad „mesterul”, pe care regretatul cercetator istoric Preot Dumitru Balasa il considera fabricant de olane, de unde unii cercetatori presupuneau  ca deriva denumirea localitatii Olanesti; ipoteza gresita dupa opinia mea.

In ceea ce il priveste pe acest Anghel din Saracinesti, amintim si un document din 26 martie 1594 prin care Popa Anghel din Saracinesti daruia nepotului sau Anghel din Olanesti o mosie in Saracinesti, deoarece el, popa, nu avea copii si nici o alta ruda mai apropiata. Pentru plasticitatea ei redam formula de afurisenie si blestem cu care se incheiau multe acte de acest gen, pentru a le feri de alte ispite: ,,iara cine sa va scula, oricarele din neamul nostru, sa  nu aiba treaba cu aceasta mosie ci om datu nepotu-meu  lui Ang(he)lu si s(a) fie afurisitu si anatima de 318 sfinti parinti care sunt la Nicheia si s(a) aiba parte cu Iuda si cu Ariia la un loc. Semnele si pietrile sa putrezasca, iar trupul aceluia sa stea acolo pana in (jude)cata[34]”.

Procesul de aservire a mosnenilor din aceasta zona cunoaste o amploare mai mare in prima jumatate a sec. al XVII-lea cand ofensiva feudalilor laici si religiosi pentru asigurarea bratelor de munca este sprijinita de fiscalitatea excesiva a domnilor Leon Tomsa si Matei Basarab. La 31 mai 1648 Matei Basarab intarea lui Parvu logofat din Olanesti si fiilor sai  un ruman, Bogdan, care i s-a vandut lui, un loc la ograda Troianului, un loc la Bogdanesti, un loc si o falce la Cioroiul Muerestenilor si alte falci la lazul Strambii, ce le-a cumparat de la 3 locuitori din Muereasca[35].

La 5 iunie 1657 un Valsan vinde lui Ion parte lui de mosie din Comanca de Munte, pe unde va ara Miho, in afara de seliste, cu 1.000 de bani. Martori: Dragan, Tuinea fiul lui Parvu, Tudor fiul popii Radu[36].

Din 1676 avem doua documente de vanzari de locuri in hotarul dintre Cheia si Cacova: un act din 9 martie in care e vorba de o mosie vanduta in Cacova de sus - hotarul Cheii, ce are ca martor pe logofatul Goran Olanescu[37]; al doilea act din 23 mai prin care Dumitru cu fratele sau Ivasco Mihaila din Cacova, nepotii lui Stan, vand de buna voie marelui ban Radu Nasturescu plaiul din hotarul Cheia de sus din hotarul Cacovei pana in Munte cu 10 taleri[38]. Hotarele sunt dupa cartea din 1612-1613 (7121) a lui Radu Mihnea vv: Malul Cerbului, Gura Valcului, Gura Calugarului, Valea Lunga, Baerile Sarnului, Piatra lui Dude, Coliba de pietre, Stalpul Neacsului. Plaiul fusese cumparat de mosul Oprea, de fratele sau Dan si de altii de la Nasturea din Cheia, partea lui fiind o jumatate.

Incepand cu a doua jumatate a secolului al XVII-lea Comanca a devenit un sat aservit, fiind stapanit de Episcopia Ramnicului. Documentar, stapanirea Episcopiei asupra satului dateaza din 1659[39]. O parte este cumparata de la un anume Barbu iar alta parte este donata Episcopiei de boierii Saracinesti. Deposedarea taranilor a continuat  intr-un ritm intens astfel ca un document din anul 1724 mentiona ca in acest sat „nu a mai ramas nici un mostean cu mosia lui nevanduta”. Ulterior, rumanii din acest sat s-au rascumparat, insa numai cu capetele, fara mosie, cum arata acelasi document. In fondul documentar al Episcopiei Ramnicului Noului Severin de la A. N. I. C., intre 6 iulie 1596 si anul 1839 am gasit 52 de referiri  in care este vorba de intariri domnesti, vanzari de rumani, vanzari de mosii, zalogiri de mosii - cu trimitere directa la satul Comanca.

Mijloacele principale prin care au fost obtinute si dobandite aceste stapaniri au fost deci donatiile si cumparaturile, fara a lipsi, evident, cele coercitive. Modalitatea cea mai des intalnita este urmatoarea: taranii imprumuta mari sume de bani, zalogindu-si mosia cu termen fix; neputand achita suma la soroc, pierd dreptul de stapanire.

Existenta multor manastiri si schituri in vecinatatea satului Cheia a constituit un permanent pericol pentru libertatea lui, ca si a satelor vecine, mai mare chiar decat din partea unor feudali laici: Iezer, Bradu, Izvorul Frumos (Schitul lui Pahomie), Saracinesti, Gurguiata, Viezuri - ultimele doua disparute[40]. Rezistenta obstii din Cheia a fost darza, luand adesea forme violente[41].

La sfarsitul sec. al XVII-lea si inceputul sec. al XVIII-lea a continuat procesul de deposedare a taranilor de pamant. Intre 1677-1722 am identificat 12 acte de vanzare a unor parti din mosia satului Cheia de catre tarani, individual sau in grup[42]. Si pentru satul Olanesti situatia este cam aceeasi.

Procesul de patrundere a boierilor in structurile obstii a fost indelungat si complex iar mijloacele folosite - dintre cele mai variate: cumparari masive de ,,parti” de mosie de la mosnenii stramtorati, asocierea si inrudirea fictiva[43], interventia abuziva a autoritatilor in defavoarea mosnenilor[44]. Lupta mosnenilor pentru apararea hotarelor mosiei insemna de fapt lupta pentru propria lor existenta, mijloacele utilizate (legale sau nelegale)[45] fiind explicabile. Obstile din Cheia si din Olanesti intra in categoria celor numite, conventional, mixte. Spre deosebire de satele aservite, parti din mosiile acestor sate sunt stapanite de feudali laici si religiosi: boierii Olanesti in satul Olanesti, consilierul Ilie Stirbei si mai tarziu schitul Iezerul la Cheia[46].

Documente din primele doua decenii ale sec. al XVIII-lea dovedesc un intens proces de destramare a obstii satesti aservite. La 30 aprilie 1711 domnitorul Constantin Brancoveanu poruncea la 6 boieri hotarnici sa mearga la Olanesti si sa aleaga partile de mosie  ale lui popa Vladul cu nepotul sau popa Oprea „si ale cetasilor lor si ale altor partasi de acolo[47]. Le porunceste sa traga hotarele si sa le puna pietre, dupa obicei, sa le dea scrisori la mana si sa le citeasca, pentru ca sa nu mai fie galceava intre ei.

Dar lucrurile nu s-au linistit, pentru ca un document din 1 noiembrie 1711 arata ca din porunca domneasca 12 boieri hotarnici au fost numiti si trimisi sa aleaga hotarul mosiei Olanestilor. Au adeverit 3 funii mari: Bazaceasca (boiereasca), Badoiasca si Braneasca; ultimele erau stapanite de mosneni[48]. Un document din 3 noiembrie 1711 atesta ca locuitorii din satul Olanesti dadeau zapis la mana logofatului Radul Olanescu si fratilor sai ca daca s-ar mai ivi vreo pricina de neintelegere nu vor vinde nimic din mosia lor logofatului Barbu, ci numai la cei din ceata lor[49].

4. OLTENIA SUB ADMINISTRATIA AUSTRIACA

Oltenia a ramas sub administratia austriecilor timp de 21 de ani, de la Pacea de la Passarowitz (10/21 iunie 1718) pana la Pacea de la  Belgrad (18/29 septembrie 1739), perioada in care au introdus unele masuri administrative menite sa le consolideze dominatia[50]. Austriecii au intocmit harti amanuntite cu localitatile Judetului Valcea precum si numaratori ale populatiei, cuprinse in asa-zisele ,,Catastihe” conscriptionale - a caror importanta istorica este deosebita pentru cunoasterea starilor de lucruri din aceasta perioada. Potrivit Conscriptiei virmontiene din 1722, satele mosnenesti din Oltenia aveau o medie de 36 familii. Pentru Judetul Valcea media familiilor satelor libere si aservite era de circa 66[51]. Satele Olanesti si Cheia aveau: Olanesti = 56 familii, era stapanit de Radul Olanescu; Cheia avea 56 familii, era ocupata de consilierul Ilie Stirbei[52].

Comanca era sat megiesesc, avea 22 familii[53]. Statistica intocmita 9 ani mai tarziu indica cu aproximatie aceeasi situatie. Astfel, in „Catastihul de Conscriptionalul judetului Valcea de Valahia” satul Olanesti avea 41 familii contribuabile iar Cheia 49[54]. Vaduvele si nevolnicii nu plateau impozite, ca si tinerii in primul lor an de casatorie.

Regulile introduse de austrieci in Oltenia intre 1718-1739 vor transforma in mare parte relatiile dintre oameni si stapanii de pamant. Apare acum o administratie rigida, bazata pe un riguros sistem de evidenta a populatiei, precum si al potentialului economic al celor 5 judete ale Olteniei stapanite de austrieci. Se fac repetate conscriptii si inventarieri de bunuri ale mosiilor boieresti si manastiresti. Socotind ca boierii si egumenii manastirilor stapaneau pe tarani, de cele mai multe ori, prin abuzuri si silnicii, autoritatile austriece le cer stapanilor de mosii ,,ca sa-si justifice titlurile de drept pe care isi intemeiau pretentiile asupra lor[55]. Staruintele marilor proprietari ca sa li se recunoasca vechile privilegii nu sunt luate in considerare si Gen. Virmond, directorul Olteniei[56] hotara la 16 decembrie 1721 ca „oamenii dependenti sau iobagi nu se recunosc nimanui in Oltenia, cu exceptia tiganilor[57]. Deci, taranii dependenti sunt scosi de sub jurisdictia ispravnicului de plasa si a vornicului de judet[58].

5. SITUATIA LOCUITORILOR IN TIMPUL DOMNIILOR FANARIOTE

Dupa 1738 C. Mavrocordat preia intreaga administratie a Olteniei, parasita de austrieci. Cu ganduri noi de justitie sociala, el ia o serie de masuri care au usurat mult situatia grea a taranilor. Dintre ele, amintim reforma fiscala prin care se „desfiinteaza puzderia de dari personale, inlocuindu-se cu suma de 10 lei in 4 sferturi[59]. Domniile lui C. Mavrocordat, 6 in Tara Romaneasca si 4 in Moldova, aduc mai multa liniste in viata chinuita a oamenilor[60]. Incasatorii de biruri sunt infranati cu severitate, fiind trecuti la ,,dare cu tara[61]”. Sub urmasii lui Constantin Mavrocordat, pana la sfarsitul domniilor fanariote (1821), au mai fost si alte reforme. Imbracate in „forme europene, (dar) intemeiate pe un fiscalism neiertator si de o filantropie adeseori mincinoasa”, ele nu vor aduce nici o indreptare a starilor de lucruri din tara[62].

Comparativ cu situatia din alte parti, in general situatia locuitorilor din zona Olanesti a fost mai buna. Oameni harnici si muncitori, din truda lor ei reuseau sa se achite de obligatiile ce le reveneau si chiar sa mearga cu produse ale gospodariei taranesti la targurile din jur: la manastirea Saracinesti, la Ramnic sau la Raureni[63].

Asemeni locuitorilor din satele invecinate, localnicii se ocupau cu agricultura si cresterea vitelor, pamantul fiind principala sursa de trai. Asezate la poalele Muntilor Buila-Vanturarita si Capatanii, satele ce compun azi actualul oras Baile Olanesti aveau putine locuri propice semanaturilor. Doar unele parti in satul Olanesti si luncile raurilor Olanesti si Cheia formau o zona buna pentru semanaturi. Acestea fusera transformate in ogoare de catre vechii lor stapani, cu trecerea vremii, prin curaturi, lazuiri, jarosti, secari si desecari, taierea padurilor de stejar, fag si brad - din care doar amintirea lor s-a mai pastrat in toponimele locale „Curaturi”, „Lazul boierilor”, „Jaroste”.

In putinele locuri favorabile oamenii cultivau mei, secara, orz si canepa. Dupa introducerea porumbului in tara, el va ocupa repede primul loc in productia cerealiera a zonei, alaturi de cartof. O sursa de venituri o constituia recolta de fructe: prune, mere, pere - vandute la targurile din imprejurimi in stare proaspata ori ca poame sau tuica. O importanta sursa de castig si de achitare a datoriilor catre stat si stapanii pamantului o constituia si cresterea vitelor mari si mici.

Fata de alte sate, in zona Olanesti nu s-a inregistrat fuga taranilor in numar mare pe alte domenii sau in alte locuri. Regiunea fiind mai ferita din calea invaziilor trupelor straine, a permis o stabilitate a populatiei. Din cauza stapanirii ungare si austriece, in secolul al XVIII-lea si la inceputul secolului al XIX-lea vin sa se stabileasca in Olanesti si Cheia familii de oieri transilvaneni[64]. Din pacate, nu am descoperit pana acum liste cu numele celor asezati aici in decursul vremurilor. Traditia locului arata ca locuitorii din Pietris si Comanca au venit din Comanca de Romanati, iar in catunul Valea de Case din Olanesti Sat s-au stabilit oameni veniti din stanga Oltului, fugiti de frica turcilor.

Viata oamenilor de pe aceste meleaguri se desfasoara in cadrul obstilor satesti. Chiar dupa caderea unor locuitori in stare de ,,rumanie”, obstile aservite boierilor sau Episcopiei Ramnicului continua ,,sa fie organisme sociale puternice, cu functii administrative si judiciare, conduse de sfatul batranior[65], apoi de parcalabi si alesii obstii. In obstea dependenta parcalabul nu mai este alesul ei, ci el e numit de boieri sau de egumenii schiturilor si manastirilor; este un drept pe care il pastreaza stapanii de pamant pana cand austriecii, in anii primei lor ocupatii a Olteniei, asaza o noua administratie. Atunci, odata cu scoaterea rumanilor de sub puterea juridica a feudalilor laici si religiosi, numirea parcalabului revine Administratiei chesaro-craiesti, fixandu-i drepturi si indatoriri potrivit legiuirilor intocmite de ea. Satele sunt conduse de pe un parcalab sau provizor si un numar de jurati[66]. Parcalabul, ajutat de 2 jurati, avea dreptul sa judece micile neantelegeri dintre sateni, sa globeasca dupa caz cu sume pana la 1-2 florini si sa-i bata pe vinovati cu 20 de lovituri. Pe langa pastrarea linistii in sat, parcalabii mai erau datori sa intocmeasca listele privind obligatiile in bani, tinand seama de puterea de plata a fiecarei familii. Sub regimul fanariot, reinstalat in Oltenia dupa plecarea austriecilor, parcalabul va fi numit iar de feudalii laici si religiosi, randuiala ce va dainui pana la secularizarea averilor manastiresti in 1863.

Pe harta intocmita intre 1720-1722 de catre capitanul austriac Fr. Schwanz apar si localitatile Olanesti si Cheia[67]. Ele sunt consemnate si in cartea de memorii a generalului von Bauer: Olanesti apare sub denumirea ,,Oloneschti”, sat cu o biserica, situat pe raul Olanestilor, iar Cheia apare grafiat Koe sau Keja, sat cu o biserica de piatra si una de lemn, dar e situat gresit pe raul ,,Olonestilor[68](in loc de raul Cheia, cum e corect -n. n.).

Continua vanzarile si cumpararile de mosii. Din 6 martie 1722 avem ,,cartea parintelui Damaschin, episcopul Ramnicului, dupa care locuitorii din Muereasca de Sus si de Jos si-au stapanit pomosturile (terenuri - n. n.) nevatamati”, falci si livezi; tot acolo aveau mosie boierii Olanesti (aproape tot satul), schitul Ostrov, Episcopia Ramnicului[69].

La 18 mai 1722 Iane Parcalabu si alti mosneni de la Cheia vand egumenului Stefan al manastirii Govora mai multe parti din Muntele Govora, cumparate cu 30 de taleri de la mosul Carstian. Ca marturie a fost prezentata si o carte de la anul 1542 (7050) de la Radu Paisie vv.[70].

Tot in perioada primei stapaniri a austriecilor in Oltenia incep sa se delimiteze hotarele intre localitati. Din 22 aprilie/3 mai 1725 avem un act din care aflam ca Gheorghe Cantacuzino, banul Olteniei sub austrieci, da ordin la 12 boieri ca sa cerceteze si sa hotarasca mosiile Comanca si Muereasca ale Episcopiei Ramnicului[71]. Un document din 1726 atesta ca doi egumeni au cercetat si au stabilit care sunt adevartele hotare intre satele Cheia si Olanesti, dupa marturiile oamenilor batrani si actele ce le-au fost prezentate. Stim ca in timpul lui Constantin Brancoveanu la 30 septembrie 1711 se mai facuse o hotarnicie. Din 13 iunie 1737 avem o Carte de hotarnicie a lui Draghici Bujoreanu care impreuna cu inca trei boieri aleg hotarul mosiei Cheia pe trei mosi, in trei funii: Puiasca, Barzaceasca (Bazaceaca - n. n.) si Maghereasca, impartind-o pe mosneni[72].

In 20/31 oct. 1725 Ilie Stirbei, „consilierul din Chezariceasca Valachie”, da „dumnealui varul meu - nenii Manta Campineanul velcomisar” jumatate din mosia de la Cheia[73], cumparata in aceeasi zi de la mosnenii cheieni[74]. Intelegerea dintre cheieni si consilierul Ilie Stirbei n-a durat mult. Ilie Stirbei il asociase pe Constantin Strambeanu la mosia sa din Cheia dupa o inrudire  fictiva cu el[75]. Mosnenii din Cheia vandusera din partea lor de mosie lui Ilie Stirbei doua parti; la 16 septembrie 1731 cheienii reclama ca in hotarnicia cumpararii lui Ilie Stirbei s-a impresurat mai mult pamant; graful Devalis cere Episcopului Inochentie al Ramnicului sa mearga sa cerceteze adevarul[76].

La 5 august 1746 domnitorul C. Mavrocordat abolea rumania in Tara Romaneasca (legatura personala): serbii sunt eliberati numai in ce priveste persoana, pamantul ramanand in stapanirea boierilor si manastirilor. Stapanii de mosii care nu voiau sa-si elibereze rumanii gratuit urmau sa primeasca o rascumparare de 10 taleri de om[77]. Dupa aceasta data, Comanca devine un sat de clacasi. Abolirea serbiei nu a adus nici o modificare regimului stapanirii pamantului in interiorul domeniului feudal si nici nu a desfiintat servitutile feudale asupra pamantului[78].

Un act din 15 iunie 1752 arata ca biv vel stolnicul Constantin Strambeanu face danie Episcopiei Ramnicului o parte din mosia sa Cheia (probabil ce-i revenise dupa ce consilierul Ilie Stirbei il asociase la mosia sa ( vezi mai sus nota 97[79]).

La 12 august 1771 are loc hotarnicia lui Matei Babeanu polcovnicul (ispravnicul judetului Valcea -n. n.) si a altor boieri pentru hotarul Cheia, intemeiata dupa hotarnicia a 4 boieri din 13 iunie 1737 (vezi mai sus nota 96)[80]. S-au ales 100 de stanjeni ai schitului Saracinesti si partea lui Ilie Stirbei, cumparata de Climent episcopul Ramnicului, din care jumatate a schimbat-o cu schitul Iezerul pentru niste odoare; apoi se impart 787 de stanjeni pe mosi in trei funii: Puiasca, Maghereasca si Bazaceasca de 152 stanjeni la deal, 152 stanjeni la mijloc si 102 stanjeni la vale. Mosnenii Codin Andronescu n-au vrut sa recunoasca partea lui Stirbei vanduta, dar s-a dovedit stapanirea acestei parti. Partile din Tisa spre rasarit si silistile din Gurguiata Mare si Gurguiata Mica se aleg pe trei funii, iar partea de jos a lui Zavricea, cumparata de popa Matei[81] sa se stapaneasca de schitul Iezerul, in funiile Puiasca si Maghereasca[82].

La 11 iunie 1781 Sava ieromonahul de la schitul Bradu si mostenii Anghelesti din funia Bazaceasca cer boieri hotarnici spre ,,a se deosebi”. La 12 august 1781 biv vel slugerul Costache Pandia si biv polcovnicul Matei Babeanu fixeaza hotarul intre mosnenii Cheieni si egumenul de la manastirea Iezerul[83]. Din 12 aprilie 1783 avem o hotarnicie cu foaie de imparteala din iulie 1795, in care se arata suma stanjenilor pe 3 funii: Maghereasca, Pauneasca si Cazaceasca (poate Bazaceasca -n. n.), funii mari in tot hotarul Cheia. Din funia Pauneasca sunt 6 mosi, cu cate 26 stanjeni fiecare, cu silisti si livezi. Unul dintre mosi este Marin Torea din Cheia[84].

La 10 iunie 1793 Divanul Craiovei imputernicea pe clucerul Chiriac Gaianu si clucerul Raducan Babeanu sa mearga la Olanesti si sa hotarniceasca mosia, deoarece polcovnicul Ilie Olanescu s-a plans lui Alexandru Moruzi vv. ca mosnenii fac curaturi unde voiesc, vand la straini, taie lemne, cosesc fanul si au batut si pe Gheorghe, fiul boierului, declarand ca mosia lor nu este impartita; in acelasi timp sa faca si pentru muntele Gerea cercetare[85]. La 28 noiembrie 1794 Caimacamia Craiovei porunceste fostului clucer de arie Vladutul Tetoianu si lui Socoteanu (Costandin; ispravnicul judetului - n. n.) sa mearga la fata locului si sa lamureasca pricina pe care polcovnicul Ilie Olanescu o avea cu mosnenii pentru o mosie din hotarul Olanesti, sa le cerceteze scrisorile si alte dovezi si sa aleaga partile de mosie ale fiecaruia, urmand hotarul intocmai ,,dupa ceasta mai dinainte carte” de la 10 iunie 1793 prin care Divanul Craiovei oranduise pe fostul clucer de arie Chiriac Gaianu si pe clucerul Raducanu Babeanu sa cerceteze  pricina, dar partile ramasesera nemultumite. Ilie Olanescu sustinea ca aproape jumatate din hotarul Olanestilor este al sau, asa cum e scris in cartea de hotarnicie a 12 boieri data in zilele lui Constantin Brancoveanu vv[86].

La 3 iunie 1795 clucerul Vladut Tetoianu si vistierul Constantin Socoteanu hotarnicesc mosia Olanesti, la cererea polcovnicului Ilie Olanescu, care vrea sa fie intocmai cu aceea facuta de 12 boieri hotarnici in vremea lui C. Brancoveanu la 1 noiembrie 1711. Tot acum se aleg si funiile Braneasca si Badoiasca. La 28 iunie 1795 mosnenii din Olanesti, din funiile Badoiasca si Braneasca, se impaca cu polcovnicul Ilie Olanescu si cu cetasii lui pentru mosia Olanesti si pentru munte, dandu-i zapis ca sunt multumiti cu hotarnicia mosiei facuta de clucerul Vladut Tetoianu si vistierul Constantin Socoteanu. Polcovnicul le cedeaza un clin de loc cu livezi[87]. La 29 iunie 1795 cei doi intaresc, prin semnatura lor, zapisul de impaciuire pe care l-au dat mosnenii din Olanesti polcovnicului Ilie Olanescu si cetasilor sai.

La 3 iulie 1795 clucerul si vistierul, in urma poruncii lui Alexandru Constantin Moruzi vv, aleg hotarele mosiei Olanesti. La fata locului s-au prezentat Gheorghe postelnicul, fiul lui Ilie Olanescu, si mosnenii Costandin, Grigore, Stefan si Mihai din Olanesti. S-a prezentat un zapis din   1 noiembrie 1711. Nemultumiti de vechea delimitare, satenii cer judecata Divanului de la Craiova si Bucuresti. In hotarul Olanestilor stapanesc si boierii Bujoreni, inruditi cu boierii Olanesti. Se realeg partile de mosie[88]. Ca urmare a neintelegerilor ce mai persistau la Olanesti, la 30 septembrie 1799 Vladut Tetoianu si Constantin Socoteanu hotarnicesc mosia Olanesti in 3 funii: funia boiereasca a lui Ilie Olanescu, funia Braneasca si funia Badoiasca, impartindu-le in stanjeni si punandu-se pietre ca semne de hotar intre funii[89]. O consecinta a acestei hotarnicii este un act datat 14 martie 1800 prin care Radu Olanescu si fiii sai Gheorghe si Goran schimba cu popa Vasile din Branesti viile Branestilor ,,ce au cazut in partea noastra”; in schimbul acestui loc boierii primesc o ograda tot la Branesti, in Parloage, cu aceeasi suprafata[90].

Documentele istorice pastrate sunt foarte importante deoarece ne dezvaluie multe aspecte importante din viata locuitorilor din zona: vanzari de mosii, in intregime sau in parte, pentru diferite motive (lipsa de bani, zalogiri, schimburi, datorii); nume de persoane; nume de locuri; existenta unor livezi de pomi (meri, peri, nuci si in special pruni), a unor vii; drepturi in muntii din jur; existenta schiturilor Iezer, Bradu, Gurguiata, Viezuri, Pahomie - care stapanesc insemnate suprafete de pamant prin danii, cumparari, schimburi, zalogiri; cresterea vitelor, a pasarilor si a porcilor.

6. PRINCIPALELE EVENIMENTE ISTORICE DINTRE 1821 - 1918

In timpul revolutiei lui Tudor Vladimirescu de la 1821 la Olanesti s-au adapostit mai multi boieri datorita asezarii mai retrase a localitatii si conditiilor naturale favorabile oferite. In perioada cat au stat aici boierii au aflat de puterea vindecatoare a „apelor miraculoase”, pe care unii dintre ei sigur le-au folosit, si astfel s-a raspandit vestea in tara  despre efectul lor tamaduitor.

Avem putine stiri despre participarea locuitorilor din zona la revolutia de la 1848-1849. Guvernul instaurat dupa 13 septembrie 1848 a luat masuri pentru dezarmarea populatiei tarii[91]. Se stie ca pandurii si dorobantii care facusera parte din tabara generalului Ghe. Magheru, dupa plecarea acestuia la Sibiu si dizolvarea taberei de la Raureni, s-au raspandit prin satele lor, luand cu ei si armamentul personal. La 3 octombrie 1848 administratia judetului cerea sa se ia grabnice masuri pentru ,,strangerea armamentului si munitiei ramase de la panduri si voluntari[92]”.

Din 5 decembrie 1848 ne-a ramas un document prin care Subocarmuirea Plaiului Cozia trimitea Carmuirii judetului Valcea lista armelor ce le aveau dorobantii. In Plaiul Cozia subocarmuitorul plaiului, Nicu Vladescu, avea in subordine 3 caprarii de dorobanti. Din Olanesti sunt cuprinsi in lista: Ion Dumitru Purdea cu o pusca si doua pistoale, din care unul stricat; Patru Balaci cu o pusca si un pistol, Ioan Branescu cu o pusca, un pistol si o sabie. Din Cheia sunt citati in lista Nicolae Matei Preda cu o pusca si doua pistoale si Nicolae Din Zdarcea, la fel cu o pusca si doua pistoale.

Nu avem stiri de veniri sau cartiruiri de soldati rusi sau turci la Olanesti sau la Cheia. Ca urmare a trecerii rusilor prin Valcea, parucicul (locotenent in armata tarista -n. n.) Alexandru Rujinski ramane in judet si se casatoreste cu Maria (Masinca), fiica clucerului Toma Olanescu. Rujinski va transforma Baile Olanesti, numite acum Alecsandriski sau Alexandrevski, intr-o statiune moderna, cautata de cei suferinzi. Lui i-a revenit ca zestre din partea sotiei acea portiune din mosia boierilor Olanesti ce cuprindea valea Tisei si izvoarele minerale de aici.

Insufletita de un inalt sentiment patriotic, populatia din zona Olanesti a participat cu entuziasm la actiunile premergatoare marelui act national - UNIREA din 1859. La 30 iunie 1857 s-a intocmit o lista a satelor clacase din judet cu numarul alegatorilor. Din Plaiul Cozia la nr. 6 apare si satul Olanesti, care avea 87 de locuitori in varsta de peste 30 de ani; nu stim de ce nu figureaza aici si satul Cheia[93]. Tot in aceeasi zi se intocmeste o lista de boieri si fii de boieri, cu proprietati de peste 300 de falci, inscrisi ca alegatori, care puteau alege si sa fie alesi. Printre ei figureaza si serdarul Iordache Olanescu de 60 ani, pamantean, proprietar al mosiilor Olanesti si Cazanesti[94]. Tot in 30 iunie 1857 se intocmeste o lista de boieri si fii de boieri cu proprietati intre 100-300 de falci. Printre ei figureaza si paharnicul Alecu Bujoreanul, de 65 ani, inrudit cu boierii Olanesti; el stapanea mosia Comanca, cu 55 locuitori, si mosia Bogdanesti, avand un venit de 5.000 de lei[95]. De asemenea, din Lista proprietarilor din judet cu proprietati intre 10-99 falci, ,,alegatori in al doilea grad”, la nr. 339 figureaza Ioan Olanescu din Olanesti, la nr. 340 Alecu Branescu, de 35 ani, boier de neam cu 30  pogoane, ca si Nicolae Brat (nume de familie; sau sl. ,,brat”=frate, deci fratele lui  Branescu -n. n.), Simion Stroescu, Constantin Popa Preda[96].

In decembrie 1858 a fost intocmita Lista de alegatori primari cu venit de peste 1.000 de galbeni in pamant si cei cu capital de 6.000 de galbeni, printre care figureaza la Plaiul Cozia si serdarul Iordache Olanescu din Olanesti, cu urmatoarele proprietati: partea din munti, 2 carciumi si o moara la Valcea[97]. Venitul de peste 1.000 de galbeni ii permitea deci lui Iordache Olanescu sa fie ales in orice parte si in orice colegiu[98].

La numai cateva luni de la marele act al Unirii, domnitorul Al. I. Cuza pornea intr-o calatorie de cunoastere a tarii, itinerariul sau incluzand si meleagurile valcene. La 14 aprilie 1859 Administratia judetului Valcea trimitea deputatilor satului Cheia un ordin prin care cerea 4 carute cu brad, necesar la impodobirea orasului cu ocazia venirii printului Cuza[99]. La 10 iunie 1859 capitanul Postei din Ramnic, Petre Olanescu, raporta Administratiei judetului Valcea masurile luate in vederea asigurarii cu cai necesari statiilor de posta cu ocazia vizitei domnitorului[100].

Vineri 21 iunie 1859 Al. I. Cuza pornea de la Curtea de Arges spre meleagurile valcene, fiind intampinat la bariera dinspre Olt a podului plutitor ce ducea la comuna Goranu de un numeros public, in frunte cu Ghita Golescu, administratorul judetului. El a prezentat o ampla informare asupra vietii economico-sociale a judetului, cu prilejul primirii de catre domnul Unirii a autoritatilor orasului. La punctul 35 se vorbeste de localitati cu ape minerale, citand si Olanestii[101].

In Judetul Valcea in anul legiferarii reformei agrare dintre mosiile locuite de clacasi erau lucrate in regie proprie un numar de 559 mosii. Dintre mosiile cu venituri mai mari se remarca si mosia de la Olanesti a lui Petre Munteanu, cu un venit intre 30.000-40.000 lei.

Prin reforma agrara din 1864 au fost improprietariti in satul Olanesti, pe mosiile lui Petre Munteanu si Iordache Olanescu, 114 familii de clacasi cu o suprafata totala de cca. 210 ha, la Comanca 16, iar la Cheia au beneficiat de aceasta lege numai 4 familii[102].

In Plaiul Cozia, din care faceau parte si comunele Olanesti si Cheia, mosierii si arendasii au reusit sa excluda de la improprietarire un numar destul de mare de tarani clacasi sau sa le dea pamant mai putin, declarand mosiile „stramte”. Mai ales in judetele de munte, unde se aflau asemenea mosii, legiuitorul a prevazut ca in aceste situatii taranii clacasi, care nu puteau primi pamant fara sa se atace treimea proprietatii, sa se mute pe mosiile Statului. Dar in marea majoritate a cazurilor taranii au refuzat sa-si paraseasca gospodariile si sa se mute.

Daca taranilor de pe mosiile particulare li se parea nedrept sa se mute de pe pamanturile pe care s-au nascut, au muncit si s-au hranit mosii si stramosii lor, satenilor de pe mosiile Statului considerate ,,stramte” li se parea absurd sa se mute pe alte mosii ale Statului de vreme ce chiar legiuitorul prevazuse sa li se dea din aceste proprietati celor ce nu li se ajunge pamantul. Din aceasta cauza s-au creat numeroase conflicte. In Plaiul Cozia, Comisia de cercetare informa Prefectul Judetului, la 21 ianuarie 1865, ca a observat ca „mai la toate proprietatile statului nu o sa se poata indestula fostii clacasi cu pogoanele pe deplin dupa legiuire din cele doua din trei parti intrucat proprietatile sunt stramte si chiriasi multi[103]

In cele din urma Comisia s-a decis sa incrie in tabele doar categoria clacasilor, fara sa se mai precizeze numarul pogoanelor ce li se cuveneau si banii ce trebuiau sa-i dea fiecare, deoarece ,,nu se stie cata reductie urma sa se faca la fiecare[104]. Intrucat delimitarea proprietatilor statului a intarziat mai mult decat la cele particulare, din lipsa inginerilor topografi[105] si din neglijenta autoritatilor administrative, in primavara anului 1865 Guvernul a comis o grava gresala, cerand prin Ordinul     nr. 6.961 arendasilor Statului sa popreasca pe seama lor o treime din mosie, iar restul sa-l lase taranilor in proprietate[106].

Ordinul 6.961 a stat la originea multor abuzuri comise de arendasi, care fara sa le pese de lege si de soarta taranilor s-au apucat sa-si aleaga ,,treimea” din cele mai bune pamanturi, acaparand si fostele loturi legiuite ale clacasilor, curaturile si silistile lor. Alarmati de aceasta atitudine, vazand cum arendasii sfidau legea si dreptatea, 40 de tarani clacasi de pe mosia Muereasca de Sus – comuna de care apartineau atunci si localitatile Comanca si Pietrisu-, aratau Prefectului ca „de catre autoritatile comunale ni sa citeste Monitorul cu nr. 40, prin care vedem ca li s-au dat voie d-lor arendasi ca sa popreasca a treia parte din toata intinderea mosiei si din doua parti sa ni se elibereze si noua pamanturile ce ni sa va ajunge. Domnul arendas vedem ca nu masoara mosia, ci sa apuca ca sa popreasca a treia parte[107]”.

Daca nu le erau reduse loturile, prin declararea mosiilor ca ,,stramte”, daca nu erau inselati la masuratoare, taranilor le erau repartizate terenuri necorespunzatoare calitativ. Pe majoritatea mosiilor, sub pretextul comasarii sau fara nici un pretext, clacasii au fost stramutati din loturile lor legiuite, avute pana atunci in folosinta, imbunatatite cu multa truda din mosi-stramosi, si li s-au dat altele, neproductive. Taranii care s-au impotrivit mutarii fie plateau mosierului o chirie pe an fie ii prestau gratuit zile de lucru; stapanul mosiei Muereasca de Sus i-a determinat pe tarani sa renunte la o parte din pamantul ce li se cuvenea, numai sa nu-i stramute cu casele si sa le ia gradinile[108].

Unii stapani de mosii nu au aratat nici atata ,,ingaduinta”. Marele proprietar Petre Munteanu din Olanesti, casatorit cu Masinca, fata boierului Toma Olanescu, ii ameninta pe tarani ca le va pune foc la case daca nu se muta de pe mosia sa: ,,acum ne vedem executati de Domnu proprietar Petre Munteanu, ca in termen de o luna sa ne surpam casele. Iar de nu, ne va pune focu la toti” – aratau taranii in plangerea lor adresata Ministerului de Interne la 27 martie 1865. Ministrul nu face altceva decat sa-i trimita o adresa Prefectului Judetului ca sa mearga la Olanesti ,,sa se incredinteze” care-i situatia. In conceptul de raspuns, datat 7 aprilie 1865, Prefectul arata ca e vorba de 7 locuitori din Comuna Olanesti pe care proprietarul ,,Petre Munteanu voeste a-i scoate din cladirile si zidirile ce au fost facute de dansii[109]”.

Si taranii din ,,mahalalele Tisa si Mosoroasa” se plansesera Ministerului de Interne la 17 si 22 februarie ca acelasi proprietar Petre Munteanu le ceruse ,,sa se stramute” de pe pamanturile sale[110].

Din Petitia adresata la 27 martie 1865 Ministerului de Interne de taranii de pe mosia Olanesti razbate deznadejdea si dezamagirea asupra modului cum s-a aplicat Legea Rurala in aceste locuri: ,,Am auzit ca guvernul voeste a imbunatati soarta noastra, nu stim, ca noi la din contra ne raspinge de acest drept de catre domnu primar. Dumneavoastra stiti ca avutia noastra este agricultura, asadar, puteti socoti ce ferice poate fi de noi, ce avutie mai putem avea cand ni se dau niste locuri neroditoare. Iata, dar, progresul cu care inaintam inapoi (sic !!) si nu stim daca va fi placut Inaltului Guvern. Cu toate acestea, dupa fagaduielile ce ni s-au dat de Inaltul Guvern, plini de bucurie si de nadejde, venim printr-aceasta a va ruga, ca parinte al nostru, sa nu ne lasati pe drumul pieirii si al saraciei si dati-ne dreptatea ce se striga din toate partile si care nu credem a sa mai putea ascunde vreodata nicaieri[111]”.

Nemultumiti de lucrarile de improprietarire, in toamna anului 1864 si la inceputul anului 1865 taranii au refuzat sa mai indeplineasca muncile agricole pe mosii. O solutie ar fi fost sa li se elibereze titluri provizorii, conform art. 24 si 28 din Legea Rurala[112].

O alta modalitate sugerata Prefectului a fost ca ,,acolo unde nu s-au terminat lucrarile, sa se faca intelegeri intre proprietari si locuitori[113].

Au fost si cazuri, ca la Olanesti si Saracinesti, unde improprietarirea s-a facut sub presiunea jandarmilor si dorobantilor, deoarece taranii au refuzat sa primeasca pamantul repartizat (pentru ca era de proasta calitate – n. n.)[114].

Locuitorii din zona Olanesti au participat cu insufletire la al treilea mare eveniment al istoriei romanilor din secolul al XIX-lea: Razboiul pentru neatarnare din 1877-1878. Potrivit Regulamentului pentru aplicarea Legii Rechizitiilor, din 6 aprilie 1877, puteau fi rechizitionate ,,alimente de hrana pentru ofiteri si soldati…furajul pentru cai si alte animale, paiele de asternut pentru trupele cantonate, morile si cuptoarele, animalele de tot felul trebuincioase atat transportului cat si alimentatiei trupelor”. In afara de aceste materiale a mai fost nevoie si s-a rechizitionat personal calificat ca barbieri, brutari, cojocari, dulgheri, fierari, macelari, plutasi, tamplari, personal medical inferior etc.

In luna mai 1877, 11 locuitori din comuna Olanesti au oferit ca ofranda pentru nevoile armatei 11 berbeci: Ion Folescu-primarul comunei, Ion Georgescu, Ion Vladulescu, Paun Gh. Macarie, Alecu Branescu, Nicolae Branescu, Alecu N. Branescu, Constantin Radoi, Patru Popa Duica, George Barzichi, preotul Nicolae Parvulescu; ultimul a mai donat pentru trupa si articole de imbracaminte[115].

Incepand cu luna iunie 1877 atat alimentele necesare trupelor cat si furajele pentru cai s-au procurat in natura numai pe baza de rechizitii. Transporturile au constituit unul din cele mai grele servicii prestate de populatia civila. Rechizitionarea animalelor de tractiune si a carutelor se facea in doua feluri: in primul rand cele puse la dispozitia unitatilor militare pe durata nelimitata si in al doilea rand cele luate temporar in vederea efectarii anumitor transporturi, caz in care proprietarul ramanea si conducator al vehicolului[116]. Un document releva ca Dumitru Zaganescu din comuna Olanesti oferea gratuit doi cai pentru transportarea unor trasuri de la Ramnicu Valcea la Calafat[117].

Nevoia de arme moderne facandu-se simtita inca de la primele lupte din Bulgaria, a determinat Guvernul sa ceara sprijinul populatiei. In apelul semnat de M. Kogalniceanu si afisat incepand cu 7 septembrie 1877 prin sate si orase se arata ca ,,avem brate dar nu avem pusti”, se cerea locuitorilor sa contribuie benevol la cumpararea de arme necesare frontului, exprimandu-se speranta ca ,,patriotismul roman va birui chiar si saracia”. Din suma totala de 10.564 lei depusi ca ofranda pentru cumpararea de arme, 120 de lei au fost stransi de locuitorii din Cheia, iar valoarea ofrandei lor s-a ridicat la 60 de lei[118]. Din Comitetul pentru strangerea sumei necesara cumpararii a 2.000 de pusti Peabody a facut parte si Petre Olanescu din comuna Olanesti[119].

La 18/30 septembrie 1877 Prefectura judetului cerea Subprefecturii Plaiului Cozia sa concentreze brutari pentru serviciul armatei romane, din unele comune ale plaiului, printre care si din Olanesti[120]. Nu intotdeauna locuitorii se prezentau sa presteze obligatiile ce le reveneau. La 16 noiembrie 1877 subprefectul Plaiului Cozia, Catopol, cerera Prefecturii Judetului Valcea sa aprobe procesul verbal de amendare a 15 primari care nu si-au facut datoria de a rechizitona carutele necesare transportarii fanului de la Saracinesti la Slatina, printre care se regasesc[121] si primarii comunelor Olanesti si Cheia. In aprilie 1878 inca se mai efectuau, de catre locuitori, transporturi in contul armatei[122].

In razboi au decedat Oprea Nicolae din Cheia, soldat in Regimentul 2 Dorobanti Valcea, si Branescu Toma din Olanesti Sat, soldat in Reg. 2 linie[123]. Din informatiile culese pe teren rezulta ca la luptele de la Plevna a participat si locuitorul Gorgan Ion, care mai tarziu si-a schimbat numele in Olanescu. Pentru eroismul dovedit pe campul de lupta a fost rasplatit cu mai multe ordine, decoratii si medalia ,,Aparatorii Independentei”, brevet nr. 1.402/1878[124]. El va pleca din Olanesti la Bucuresti, va imbratisa cariera armelor si va deceda in Capitala avand gradul de maior (vezi ANEXELE).

Rascoala din 1907 nu a avut ecouri puternice pe aceste meleaguri, asa cum s-a intamplat in alte localitati din judet. Motivul: traiul locuitorilor din Olanesti si Cheia nu era atat de greu ca in alte parti. Tot statisticile acelei perioade indica si faptul ca existau multe familii care nu aveau pamant deloc (36% in com. Olanesti), fapt pentru care taranii erau nevoiti sa se invoiasca cu proprietarii de mosii prin invoieli (tocmeli) agricole[125].

In ancheta intreprinsa de G. D. Creanga si publicata de Ministerul de Interne in 1907, printre cei 203 mici proprietari din 256 de comune, care si-au arendat pamanturile, se aflau si locuitori din Muerestile (pe atunci satul Comanca tinea de aceasta comuna –n. n.) un caz pe 1,5 ani, o suprafata de 1,24 pogoane, iar din Saracinesti-Cheia (pe atunci satul Saracinesti tinea de com. Cheia –n. n.) trei cazuri pe trei ani, 15 pogoane; in ambele cazuri cei 4 mici proprietari lucrau in alta parte[126].

Dintr-o alta statistica cu arendasii de pe Domeniile Statului si proprietatile particulare aflam ca in Plaiul Cozia situatia privind zona Olanesti era urmatoarea: in com. Muerestile, de care tinea si satul Comanca, proprietar era  Statul, domeniul avea suprafata de 690 ha, arendas era C. Zavrigescu; in ceea ce priveste Comuna Olanesti avem 2 cazuri diferite: o mosie a Statului de 50 ha, arendata de Lucretia C. Golfineanu, fosta sotie a Gen. Somanescu, si o mosie de 310 ha a lui Dim. Badescu, arendata de C. Olanescu[127].

Dupa numarul capilor de familii mosneni, clacasi improprietariti si tarani fara pamant, in 1907 situatia era urmatoarea: satul Mosoroasa, care tinea de com. Bujoreni, avea 8 mosneni din 42 locuitori; la Cheia erau 217 mosneni din 843 locuitori; la Olanesti din 1.314 locuitori erau 120 mosneni, 89 clacasi improprietariti si 118 fara pamant, adica 36 % din total; la Comanca din 104 locuitori erau 2 mosneni, 16 clacasi improprietariti, 6 fara pamant, deci 25%; in satul Livadia din 246 locuitori erau 20 mosneni, 38 clacasi improprietariti si 10 tarani fara pamant (14,7%); la Pietrisu din 181 locuitori erau 16 mosneni, 24 clacasi improprietariti si 5 fara pamant (11,1%)[128].

Un procedeu folosit si de taranii din zona pentru a inlatura exploatarea nemiloasa a arendasului a fost si constituirea de obsti pentru arendarea de mosii, asa cum s-a intamplat la Muerestile in timpul rascoalei spre a-l inlatura pe arendasul Petre Seltea. O perioada satul Comanca apartinuse de Muereasca de Sus si multi locuitori de aici mergeau sa munceasca pe mosiile din satele vecine.

Documentele amintesc de faptul ca 200 tarani, adunati in fata Primariei, cereau autoritatilor inlaturarea arendasului Seltea. O delegatie de 40 tarani s-a indreptat spre Ramnicu Valcea. Au fost luate severe masuri ca intrarea lor capitala judetului sa fie impiedicata. Pentru moment taranii din comuna s-au risipit dupa ce inspectorul comunal C. C. Avramescu al Plasii Cozia le-a ascultat plangerea[129].

Starea de agitatie, latenta, se mentine insa. Aceasta face necesara interventia personala a prefectului Al. Crasnaru, care  se indreapta spre Muerestile cu un detasament de 50 de  soldati la 17 martie[130]. Ca urmare a discutiilor purtate ,,mai multe ceasuri” de prefect cu taranii si cu arendasul[131] se ajunge la concluzia ca ultimul trebuia sa se retraga, si Petre Seltea consimte, lasand mosia pe seama obstii. Dar, odata plecat prefectul, arendasul continua sa se comporte ca inainte, reclamand tot el pe ,,agitatii” tarani, ca de exemplu Nicolae Gheorghe Stan Rotaru din Comanca-Olanesti[132].

Intrigat de reclamatiile arendasului la Prefectura Valcea[133] si Ministerul Domeniilor, prefectul Alexandru Crasnaru este categoric in favoarea taranilor. Intr-o scrisoare diin 18 august 1907 catre acest Minister prefectul arata ca reclamatia arendasului ,,nu-mi pare deloc o fapta inteleapta si cugetata”. Singura solutie pentru calmarea spiritelor este - si prefectul o sustine cu tarie - ,,trecerea mosiei in arenda asupra locuitorilor. Si ca cu cat mai devreme se va face aceasta, cu atat vom fi feriti de noi dezordini si tulburari[134]. Ziarul valcean ,,Domnia legilor”, din 15 noiembrie 1907, scria si el in acest sens in articlolul intitulat semnificativ ,,Un instigator adevarat”: ,,de 20 de ani jupoaie de pe spinarea sutelor de oameni, imbogatindu-se din munca si averea lor[135]”.

Banuiala ca a instigat la rascoala cade si asupra invatatorului N. Ghica din Olanesti-Cheia. Dar cercetarile si investigatiile autoritatilor nu probeaza acest lucru. De fapt, la Cheia n-au fost agitatii taranesti .

Anii 1916-1918 reprezinta unul din numeroasele momente de istorie zbuciumata, dar eroica, in care poporul roman s-a ridicat cu hotarare la lupta pentru a-si apara dreptul la existenta, libertate si independenta Patriei. In lupta pentru apararea pamantului strabun, pentru desavarsirea statului national unitar, independent si suveran, olanestenii si-au adus din plin contributia la realizarea acestor deziderate sfinte ale neamului nostru.

Asemeni altor valceni, locuitorii din zona, de varsta militara, au fost inrolati in Regimentul 2 Dorobanti cu garnizoana la Ramnicu Valcea sau Regimentul 48 infanterie cu garnizoana la Dragasani precum si in alte unitati militare din tara.

Desi inceputul razboiului a fost favorabil romanilor, curand numarul militarilor, cantitatea si calitatea armamentului ca si unele greseli de comandament au inclinat balanta de partea inamicilor nostri. Cu toata rezistenta eroica, romanii au fost nevoiti sa se retraga din fata fortelor invadatoare care-i copleseau. La 25 noiembrie 1916 orasul Ramnicu Valcea a fost ocupat de dusmani.

Eroismului ostasilor de pe campul de lupta, populatia civila i-a raspuns prin fapte de adanca semnificatie patriotica in opera de ajutorare a frontului. Prin rechizitii si transporturi, prin subscriptii, donatii in bani sau diferite ofrande facute armatei, cei ramasi acasa au contribuit din plin la sustinerea campaniei[136].

Cu toate ca exista cale ferata, datorita intinderii frontului de o parte si de alta a Vaii Oltului era necesar un numar important de vehicule cu tractiune animala pentru aprovizionarea trupelor din nordul judetului. Prin nota telefonica nr. 425 din 13 august 1916 Prefectura judetului cerea unor primarii sa rechizitioneze un total de 507 cai pentru formarea convoaielor de munte ale armatei, dand si oamenii necesari conducerii lor. Din comuna Olanesti erau solicitati trei cai, iar din comuna Cheia, noua, cu insotitorii lor[137].




Ocupand judetul , armatele invadatoare s-au dedat la pradaciuni si jafuri. Autoritatile de ocupatie i-au impartit teritoriul in doua: Comandatura Etapei 270 germane, cu resedinta la RamnicuValcea, a ocupat partea de nord a judetului, iar Comandatura Etapei austro-ungare, cu resedinta la Dragasani, a ocupat partea de sud. Comunele Olanesti si Cheia, ce faceau parte din Plaiul Cozia, au cazut in raza de activitate a Comandaturii Etapei 270 germane.

Intre primele masuri luate de ocupanti s-a numarat interzicerea comertului cu produse agro-alimentare si o recenzare severa a tuturor resurselor de acest fel de care dispuneau populatia si institutiile. S-a trecut la distribuirea pe baza de cartela a tuturor produselor de prima necesitate in scopul limitarii consumului. Concomitent, incep sa fie rechizitionate cantitatile de cereale si de bauturi alcoolice disponibile[138].

Numeroase ordine sunt deosebit de grele, unele chiar imposibil de indeplinit. Ocupantii cautau sa le impuna prin amenintarea cu pedepse drastice ce vizau ani grei de temnita, amenzi - toate date doar de tribunalele germane, considerate ca fiind singurele competente sa judece[139] nerespectarea ,,ordinelor privind valorificarea economica a tarii”. Toate cantitatile de cereale produse in anii 1917 si 1918 au fost rechizitionate de catre autoritatile de ocupatie, interzicandu-se comertul cu ele. La 29 iunie 1918 se difuza in intreaga tara un ordin tiparit al Comandamentului Grupului de armate August von Mackensen prin care se cerea ca surplusul de produse agricole din Romania provenit din recolta anului 1918 sa fie predat autoritatilor de ocupatie[140].

De asemenea s-a interzis comertul pe piata libera cu plante tehnice, produse lactate, oua, bauturi alcoolice. Produsele animaliere - carnea si lana - au fost declarate rechizitionate, cu strangerea lor fiind insarcinat Max Delfiner, care le expedia pentru prelucrare in Germania. S-au rechizitionat ori s-au cumparat cu preturi derizorii multe bovine, ovine si porcine, fapt ce a dus la diminuarea apreciabila a septelului judetului, implicit si al celor doua comune ale noastre – Olanesti si Cheia[141].

Au fost rechizitionate si statiunile balneare Olanesti, Calimanesti si Govora, unde timp de doua sezoane s-au odihnit si tratat militari germani[142].

Acelorasi ordine aberante li se datora si lipsa unor produse agro-alimentare si de prima necesitate in majoritatea gospodariilor populatiei. Gazul, sarea si chibriturile lipseau inca din decembrie 1916. Primaria locala Olanesti facea cunoscut prin adresa nr. 5 din 15/28 decembrie 1916 ca locuitorii de aici duc lipsa de gaz si sare; primarul Ion Iliescu solicita primarului din Ramnicu Valcea sa intervina sa se repartizeze pentru cele peste 800 familii din cele 4 sate si 2 catune cantitatea de 20 decalitri gaz si 1.000 kg sare[143].

In aceste momente grele au existat si romani care au cautat sa profite de situatia grea a unor semeni de-ai lor, pentru a se imbogati. Ni s-a pastrat procesul verbal de control, din 18 august 1917, intocmit de C. Dumitrescu, controlor fiscal al Administratiei financiare Valcea, facut la Primaria Olanesti. In timpul inspectiei scriptelor s-au prezentat la primarie mai multe femei cu copii mici, care i s-au plans ca primarul le speculeaza cu porumbul dat de Comandatura la primarii pentru a fi vandut taranilor. In loc sa vanda malaiul la kilogram, il vindea cu baniciorul - care nu continea decat 9-11 kg -, desi incasa banii pentru 15 kg.

Controlul efectuat a constatat ca primarul I. Iliescu isi insusise ilegal 598,61 lei. Intalnindu-l pe primar a doua zi si cerandu-i lamuriri, el a declarat ca banii in plus i-a impartit cu cei care-l imprumutasera cu bani. Concluzia controlorului C. Dumitrescu ne scuteste de alte comentarii: ,,La observatiunea facuta de noi, ca nu cred ca exista vreun om situat mai bine in comuna si care de regula nu se ocupa cu specula si care sa caute ca in aceasta vreme de trista memorie sa se imbogateasca pe spinarea nenorocitilor  tarani si, in general a bietelor femei, care nu au absolut ce manca, domnia sa a tacut[144].

Neindeplinirea ordinelor, in special cele legate de predarea produselor la comandatura, atragea dupa sine amenzi destul de grele, in cazul in care vinovatul nu era pedepsit cu inchisoarea. Purtandu-se in mod barbar, ocupantii bateau locuitorii sau ii schingiuiau fara mila. Preotul              C. Gaiculescu din Comuna Olanesti a fost batut si insultat de o patrula de jandarmi germani, iar primarul Comuna Cheia, I. D. Ogrezeanu, a fost arestat si detinut 8 zile in arestul Prefecturii din Ramnicu Valcea pentru neexecutarea de ordine primate de la Comandatura germana a Etapei 270 din Ramnicu Valcea[145].

Dandu-si seama de valoarea padurilor romanesti, ocupantii au impus exploatarea masiva a padurilor din nordul judetului. Autoritatile militare germane au hotarat intocmirea unor statistici cu forta de munca disponibila pentru a fi trimisa la munca fortata in fabricirle de cherestea de pe Lotru. In baza acestora, in aprilie 1918 oraselor si comunelor din judet li se cerea sa trimita loturi de cate 50-100 oameni[146]. Un numar de 63 locuitori din Comuna Cheia au refuzat sa mearga la Brezoi pentru a lucra la fabricile de cherestea, iar 15 sateni din Comuna Olanesti si-au parasit locurile de munca unde erau fortati sa lucreze. Refuzul cheienilor i-a atras primarului comunei pedeapsa cu 7 zile de inchisoare[147].

Satenii din Olanesti si Cheia, care fugisera de la fabrica de cherestea ,,Marcus Kisslinger” din Brezoi sau nu se prezentasera la lucru la exploatarile forestiere au fost haituiti prin paduri,  arestati si fortati sub amenintarea armelor sa munceasca pentru ocupanti. Intr-o asemenea actiune este ucis Ion Mierla Ciobanu din Olanesti, iar consatenii sai Costin Marin Gorjan, Ion Simion Adrian, Ion. St. Rotar si Toma Tufis au fost raniti de grenadele aruncate asupra lor[148].

La 1 ianuarie 1918 printre prizonierii de razboi invalizi aflatori in judet se gaseau si Teiusanu Nicolae si Turcitu Ion din Olanesti, detinatori a ¼ ha pamant, care datorita ranilor capatate nu puteau presta decat munci usoare si erau propusi sa fie pazitori de vite; aceeasi situatie o aveau Buila Ion, Huruiala Paun si Cazan Gheorghe din Cheia[149].

In toamna anului 1918 glasul armelor au tacut in Europa. Reinviau sperantele pentru multi oameni. Dar pretul victoriei fusese scump platit de romani. Printre ei, 168 olanesteni au contribuit cu pretul vietii la realizarea marelui vis: 1 capitan, 4 sergenti, 4 caporali, 158 soldati si 1 victima civila[150].



[1]- Gheorghe Petre, O preistorie a N-E Olteniei, Editura Petras, Ramnicu Valcea, 1995, p. 37; Dragusin Constantin, Rezultatele cercetarilor arheologice in Olanesti-Valcea. Comunicare prezentata la sesiunea stiintifica „150 de ani de activitate balneara la Olanesti”, 13-14 decembrie 1980.

[2]- D. R. H., vol. II (1501-1525), Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1972, doc. 15, p. 43-48; vezi ANEXELE.

[3]- D. I. R.,Veacul XVI, vol. II (1526-1550), doc. nr. 32, p. 34-35; D. R. H., B. Tara Romaneasca, vol. III, doc. nr. 40,

p. 66.

[4]- D. I. R. Veacul XVI, vol. VI. B. Tara Romaneasca (1591-1600), Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1953,       doc. nr. 242, p. 225-227; D. R. H., vol. XI, doc. nr. 180, p. 236-238.

[5]- Sfanta Episcopie a Eparhiei Ramnicului Noul Severin in trecut si acum, Bucuresti, 1906, p. 21-23; Anuar pe anii 1921 -1925, Bucuresti, 1924, p. 295.

[6]- In ,,Dictionarul istoric al Olteniei” (lucrare ramasa in mss.), regretatul preot cercetator istoric Dumitru Balasa din Dragasani are aceeasi opinie privind vechimea satului Comanca.

[7]- Este si opinia preotului cercetator istoric D. Balasa in lucrarea citata.

[8]- D. R. H., vol. XIII (1630 – 1632), Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1969, doc. nr. 207, p. 336-337.

[9]- Corneliu Tamas, Ion Soare, Carmen Andreescu, Tezaur medieval valcean. Catalogul documentelor de la Arhivele Statului din Ramnicu Valcea (1388-1715). Vol. I, Bucuresti, 1983, doc. nr. 1079, p 326 (in continuare, Tezaur) .

[10]- Toma G. Bulat, Contributiuni documentare la istoria Olteniei. Secolul XVI, XVII si XVIII, Ramnicu Valcea, 1925,    p. 54-81.

[11]- D. I. R. Veacul XVI. Vol. V (1581-1590), Editura Academiei Romane, Buc., 1962, doc. nr. 76, p. 73-74.

[12]- D. R. H. B. vol. II (1500-1525), Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1972, doc. nr. 163, p. 310-319.

[13]- D. R. H. B. vol. III, doc. nr. 40, p. 65-66; Vezi si ANEXELE.

[14]- Gh. Cront, Institutii medievale romanesti. Infratirea de mosie. Juratorii,  Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1969,   p. 5-6; Institutii feudale dinTarile Romane. Dictionar. Coordonatori: Ovid Sachelarie si Nicolae Stoicescu, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1988, p. 246-247.

[15]- D. R. H.  B. Tara Romaneasca. Vol. III, doc. nr. 118, p. 191-192; Indicele lucrarii arata ca Radu Goran era tatal lui Goran spatarul - v. p. 402.

[16]-  Ibidem, doc. nr. 119, p. 193-194.

[17]- Nicolae Stoicescu, Cum masurau stramosii ? Metrologia medievala pe teritoriul Romaniei, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1971, p. 135-140.    

[18]- D. I. R.  B. Tara Romaneasca. Secolul XVI. Vol. IV (1571-1580) , Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1952,    doc. nr. 95, p. 90-91.

[19]- Corneliu Tamas, Ion Soare, Carmen Manea-Andreescu, Comori arhivistice valcene. Catalogul documentelor de la Arhivele Statului din Ramnicu Valcea  (1467-1800), vol. II, Bucuresti, 1985, doc. nr. 12, p. 17 (in continuare, Comori).

[20]- Gh. Ghibanescu, 100 de palme domnesti, in ,,Arhiva”, Iasi, XIII, nr. 3-4/1902, p. 154; apud N. Stoicescu, Cum masurau stramosii ?, p. 107.

[21]- Tezaur , vol. I, doc. nr. 173, p. 73; pentru opiniile mai vechi privind istoricul obstilor taranesti vezi: Henri H. Stahl, Contributii la studiul satelor devalmase romanesti. Vol. I-1958; Vol. II-1959; Vol. III-1960, Editura Academiei, Bucuresti; Ilie Corfus, Agricultura tarii Romanesti in prima jumatate a secolului al XIX-lea, Editura Academiei, Bucuresti, 1969; pentru opiniile recente privind istoricul obstilor vezi: Dinica Ciobotea, Istoria mosnenilor. Vol. 1. Partea I (1829-1912), Editura UNIVERSITARIA, Craiova, 1999; Gheorghe Parnuta, Stefan Trambaciu, Istoria Obstei de mosneni din comuna Rucar-Muscel, judetul Arges, Editura SEMNE, Bucuresti, 2001.

[22]- Dumitru Balasa, Oameni si fapte din istoria localitatii Olanesti, in ,,Buridava”. Studii si materiale, Ramnicu Valcea, nr. 4/1982, p. 101-108.

[23]- D. R. H., vol. XI (1593-1600), doc. nr. 180, p. 237-238.

[24]- D. I. R., Veacul XVII, vol. I (1601-1610), doc. nr. 38, p. 32.

[25]- Ibidem., doc. nr. 409, p. 461-464 (daca in primul document numele e grafiat ,,Isfan” acum apare ,,Istfan” -n. n.).

[26]- Ibidem., doc. nr. 397, p. 449-451.

[27]- Tezaur , vol. I, doc. nr. 256, p. 103-104.

[28]- La inceputul feudalismului romanesc tiganii erau proprietatea domniei; vezi Nicolae Banica-Ologu, Structura habitatului citadin in Ramnicul medieval, in ,,Buridava” , nr. 4/1982, p. 76. 

[29]- St. Stefanescu si D. Mioc, Taranimea din Tara Romaneasca si Moldova in veacul al XVII-lea, in ,,Revista de istorie”, Tom 32, nr. 12/1979, p. 2285-2302; Constantin Balan, Structuri in regimul proprietatii obstilor satesti din Tara Romanesca in a doua jumatate a sec. al XVII-lea si la inceputul veacului urmator, in  ,,Revista de istorie”, Tom 39,     nr. 10/1986, p. 962-981.

[30]- din cuvantul slavon ,,del” = parte, delnita fiind partea ce se cuvine unei familii care sta intr-o casa; cf. H. H. Stahl, Contributii la studiul satelor devalmase, vol. II, p. 108-110; Louis Roman, Radu Stefan Vergatti, Studii de demografie istorica romaneasca, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2002, p. 28.

[31]- Tezaur, vol. I, doc. nr. 281, p. 112; D. I. R., vol. IV, sec. XVII, p. 481-482.

[32]- D. R. H., vol. XXIII (1630-1632), doc. nr. 207, p. 336-337.

[33]- Ibidem, doc. nr. 363, p. 553-554; precizez ca este vorba de satul de langa Olanesti, nu de langa Calimanesti.

[34]- D.I.R., veacul XVI (1591-1600), vol. IV, doc. nr. 120, p. 107-108.

[35]- Comori , vol. II, doc. nr. 58, p. 28.

[36]- Tezaur, vol. I, doc. nr. 551, p. 193 - 194.

[37]- Ibidem, doc. nr. 732, p. 240.

[38]- Comori, vol. II, doc. nr. 79, p. 32.

[39]- A.N.I.C., fond Episcopia Ramnic, pachet LXV, doc. nr. 32; vezi si Sucu I. Ion, Actele Serviciului documente istorice. Episcopia Ramnicului Noului Severin, Bucuresti, 1954, nr. 472, p. 42.

[40]- Ion Al. Popescu, Nicolae Gorgan, Baile Olanesti. File de istorie, Editura Quark, Bucuresti, 1996, p. 48; Victoria Statescu, Ion Statescu, Contributii la cunoasterea obstilor satesti de pe valea raului Olanesti (Valcea), in ,,Studii valcene’’, VII/1985, Ramnicu Valcea, p. 57-65 ; articol retiparit si in lucrarea: Ion M. Statescu, Victoria N. Statescu, Contributii la cunoasterea istoriei satelor de pe valea raului Olanesti (Valcea), Casa de editura si librarie „Nicolae Balcescu”, Bucuresti, 2004, p. 7-18.

[41]- T. G. Bulat, op. cit., p. 42-45; A. N. I. C., fond Episcopia Ramnic, pachet XIV, doc. nr. 49 si 50.

[42]- Ibidem, pachet LX-bis, doc. nr. 8, 9, 12, 14, 16; Idem, mss 447, f. 297.

[43]- Este cazul consilierului Ilie Stirbei, care si-l asociaza pe Constantin Strambeanu la mosia sa din Cheia, dupa o fictiva inrudire cu el; cf. T. G. Bulat, op. cit., p. 62-63.

[44]- Cazul satenilor din Cheia in disputa cu Ilie Stirbei este edificator; Ibidem, p. 63-67.

[45]- Un exemplu este oferit de mosnenii din Cheia, care au furat un hrisov al unor locuitori din Cacova - judetul Valcea si l-au falsificat in scopul adjudecarii unei mosii a lor; vezi Ion Statescu, Victoria Statescu, Din istoria unui fals, in ,,Revista Arhivelor”, nr. 3/1983, p. 293-295.

[46]- In lucrarea ,,Contributii documentare la istoria Olteniei. Secolul XVI, XVII si  XVIII” de Toma G. Bulat (cap. 3 – Cheia, p. 54-81) sunt citate o serie de acte ce dovedesc modul cum feudalii laici sau religiosi au intrat in posesia unor terenuri la Cheia.

[47]- Tezau ,vol. I, doc. nr. 1160, p. 348.

[48]- Ibidem, doc. nr. 1161, p. 348.

[49]- Muzeul Judetean Valcea - Manuscris George Potra, nepaginat.

[50]- Serban Papacostea, Oltenia sub stapanirea austriaca (1718-1739), Editura Academiei, Bucuresti, 1971; Editura II-a, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998; Alexandru Al. Vasilescu, Oltenia sub austriaci. 1716-1739. vol I. Istoria politica a Olteniei sub austriaci, Tipografiile Romane Unite, Bucuresti, 1929; C. Giurescu, Material pentru istoria Olteniei supt austriaci., vol. I-IV. Publicate de C. C. Giurescu, Bucuresti, 1913-1947; N. Dobrescu, Istoria bisericii romane din Oltenia in timpul ocupatiunii austriace (1716-1739), Bucuresti, 1906; Veronica Tamas, Administratia Olteniei in timpul ocupatiei austriece (1718-1739), in ,,Buridava”, Ramnicu Valcea, nr. 4/1982, p. 119-125.

[51]- H. H. Stahl, Contributii la studiul satelor devalmase romanesti. Vol. I, Editura Academiei , Bucuresti, 1958, p. 36.

[52]- C. Giurescu, op. cit., vol. II (1726-1732), Bucuresti, 1944, p. 304-305 - Lista satelor din conscriptiunea ordonata de Virmondt la 1722.

[53]- Ibidem, p. 309; despre Ilie Stirbei vezi ,,Arhivele Olteniei” (in continuare ,,A. O.”), Anul VI,  nr. 32-33, iulie-octombrie 1927, p. 291- articolul ,,Ilie Stirbei” de Const. V. Obedeanu, p. 291-294.

[54]- D. J. A. N. Sibiu, fond Bruckenthal, dos. L. 1-5, fila. 210.

[55]- Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria romanilor, culese de…, vol. VI (1700-1750), Bucuresti, 1878,  p. 315-316.

[56]- Generalul Damian Hugo S. R. I. Conte de Virmondt, care pana atunci fusese ambasador la Constantinopol, a fost numit la 14 iunie 1721 comandant suprem in Transilvania si director superior in afacerile politice, economice si provinciale din Oltenia; el il inlocuia pe Gen. Stefan Steinville, directorul superior al Olteniei, mort la Deva la 21 octombrie 1720; vezi Al. Al. Vasilescu, op. cit., p. 118-119.

[57]- Serban Papacostea, op. cit., Editura a II-a, p. 191.

[58]- Veronica Tamas, art. cit.; Corneliu Tamas, Smarand Tana, Judetul Valcea si prefectii lui, Editura CONPHYS, Ramnicu Valcea, 2004, p. 59-81.

[59]- C. C. Giurescu, Istoria Romanilor, vol. III, Editura ALL, Bucuresti 2000,  p. 455; Florin Constantiniu, Reformele lui Constantin Mavrocordat in Moldova si Tara Romaneasca, in ,,Studii si articole de istorie”, vol. XX, Bucuresti, 1972,   p. 28-35.

[60]- Veronica Tamas, Reformele administrative-financiare ale lui Constantin Mavrocordat, in ,,Mehedinti. Istorie si cultura”.Vol. II, Drobeta -Turnu Severin, 1980, p. 73-84. 

[61]- Documente privind relatiile agrare in veacul al XVIII-lea. Vol. I, Tara Romaneasca, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1960, p. 304.

[62]- Nicolae Iorga, Studii si documente, vol. VIII, p. 38.

[63]- Din 1839 este atestat pe langa manastirea Saracinesti un balci ce se tinea anual la 15 august - Sf. Maria Mare. Specialistii cred ca el data cu siguranta cu mult inainte de aceasta mentiune; cf. A. N. I. C., Bucuresti, fond Vornicia din Launtru, dos. 2.173/1839, f. 315.

[64]- Stefan Metes, Emigrari romanesti din Transilvania in secolele XIII-XX. Editia a II-a, revazuta si adaugita, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, Bucuresti, 1977, passim.

[65]- Gheorghe Cront, Institutii medievale romanesti, Bucuresti, 1969, p. 108.

[66]- Alexandru Al. Vasilescu, op. cit., p. 114.

[67]- Ana Tosa-Turdeanu, Oltenia. Geografie istorica in hartile secoluluii XVIII, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1975,    p. 121 si 163; Ioan C. Bacila, Oltenia sub austriaci. 1718-1739. Un document cartografic, in ,,A. O.”,Anul III, nr. 11, ian.-febr.1924, p. 111; ibidem, nr. 13, mai-iunie 1924, p. 235; T. G. Bulat, Oltenia dupa harta lui Anton Maria del Chiaro, in ,,A. O.”, nr. 2-3/1922, p. 151 - apar ,,Muntii Olanestilor”. Cele doua localitati figureaza si pe hartile intocmite de centurioni din armata imperiala la 1720 si 1724; cf. T. G. Bulat, O harta a Olteniei sub austrieci, in ,,A. O.”,            nr. V / 1926, p. 175-178; pe o harta din 1724 aflata la Biblioteca Academiei Romane, fond Harti, apare grafiat ,,Keja”.

[68]- Vezi ,,A. O.”, nr. 14, iulie-august 1924, p. 300-304, art. ,,Oltenia dupa memoriile generalului von Bauer (1778), traduse si publicate de Const. I. Karadja”.

[69]- Comori, vol. II, doc. nr. 148, p. 45.

[70]- Ibidem, doc. nr. 150, p. 45.

[71]- A. N. I. C., fond Episcopia Ramnic, LXV/22; apud Alexandru Al. Vasilescu, op. cit., p. 133.

[72]- Comori, vol. II, doc. nr. 318, p. 83; probabil ca de la acest fapt real a ramas in Cheia o legenda dupa care localitatea a fost infiintata de 3 frati (Magher, Puiu si Barzache sau Bazac) - informatie comunicata mie de fostul Invatator Nitescu Gh. si de Prof. Lucretia Deliu, prof. de Istorie-Geografie si fosta multi ani director al Scolii cu clasele I-VIII din Cheia.

[73]- A. N. I. C., fond Episcopia Ramnic, LX bis, f. 19; Biblioteca Academiei Romane, Sectia Manuscrise, Condica Episcopiei Ramnic, doc. nr. 2.083, f. 18.

[74]-Ibidem, f. 37-38.

[75]- Victoria Statescu si Ion Statescu, art. cit., in ,,Studii Valcene”, nr. VII/1985, Ramnicu Valcea, p. 57-65

[76]- Dumitru Andronie, Ion Soare, Catalogul documentelor de la arhivele Nationale din Ramnicu Valcea. Vol. III (1605-1821), Bucuresti, 1996, doc. nr. 38, p. 18; T. G. Bulat, op. cit., p. 61, 63.

[77]- vezi mai sus, lucrarile citate la notele 59 si 60.

[78]- Florin Constantiniu, Relatiile agrare din Tara Romaneasca in secolul al XVIII-lea, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1972, p. 134-135.

[79]- T. G. Bulat, op. cit., p. 65.

[80]- Comori, vol. II, doc. nr. 686, p. 162.

[81]- Ibidem, doc. nr. 98, p. 36.

[82]- Ibidem, doc. nr. 686, p. 162 si doc. nr. 1317, p. 294.

[83]- Pentru cele doua documente vezi T. G. Bulat, op. cit., p. 75-76 si Comori, vol. II, doc. nr. 887 din 3 decembrie 1782,     p. 204 -205.

[84]- Comori, vol. II, doc. nr. 898, p. 206

[85]- Ibidem, doc. nr. 1144, p. 257.

[86]- Tezaur, vol. I, doc. nr. 1160 si doc. nr. 1161 de la p. 348.

[87]- Comori, vol. II, doc. nr. 1239, p. 278.

[88]- Ibidem, doc. nr. 1241, p. 278; credem ca data poate fi 3 iunie, conform cu logica actelor si potrivit datarii lor.

[89]- Ibidem, doc. nr. 1397, p. 312.

[90]- Ibidem, doc. nr. 1410, p. 314; alti fii ai logofatului Radu Olanescu erau Constantin si Danil - vezi doc. nr. 1112,       p. 251.

[91]- Corneliu Tamas, Masuri pentru dezarmarea populatiei valcene si a soldatilor participanti in Tabara lui Magheru, in ,,Revista Arhivelor”, vol. XXXV,  nr. 2/1973, p. 324.

[92]- D. J. V. A. N. , fond Subprefectura Plasii Ocolul-Otasau, dos. 1/1848, f. 12.

[93]- Idem, fond Primaria oras Ramnicu Valcea, dos 183/1857, f. 31.

[94]- Ibidem, f. 34 bis.

[95]- Ibidem, f. 34.

[96]- Ibidem, f. 32.

[97]- D. J. V. A. N., fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 2/1859, f. 45; A. N. I. C., fond Ministerul de Interne, Administrative, dos. 153/1860, f. 3.

[98]- Ibidem.

[99]- D. J. V. A. N., fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 81/1859, f. 13, concept: Ordinul nr. 3.517/ 14 aprilie 1859.

[100]- Ibidem, f. 34.

[101]- D. J. V. A. N., Prefectura Judetului Valcea, dos. 8/1865, f. 198-216.

[102]- D. J. V. A. N., Ibidem, dos. 8/1865, f. 232.

[103]- D. J. V. A. N., Fond Prefectura Judetului Valcea, dosar 28/1865, f. 139-140.

[104]- Ibidem.

[105]- In Plaiul Cozia tocmai murise ing. topograf Ion Putnochi, inlocuit apoi cu ing. Cazimir Borsa; vezi D. J. V. A. N., Fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 4/1865. Vol. II, f. 253.Ca o curiozitate aratam ca locotenentul George Sontu, viitorul erou al Razboiului de Independenta din 1877/1878, numit inginer ,,delimitatoriu” la Plaiul Cozia, nu se prezentase pana la 16 ian. 1865, iar la 6 febr. 1865 telegrafia ca ,,de 5 zile stau gata a porni aici, dar zapada m-a oprit”. Ibidem, dos. 3/1865,  f. 47, 109; Ibidem, dos. 6/1865, vol. I, f. 43, 157-158.

[106]- Ibidem, dos. 31/1865, f. 24.

[107]- Ibidem, f. 111-112.

[108]- D. J. V. A. N., Fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 33/1865, f. 500-502.

[109]- D. J. V. A. N., Fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 4/1865, Vol. I,  f. 216, 217, 218; la fila 4 se vorbeste de ,,aducerea la linie a 36 de familii din Olanesti”; in dos. 3/1865, f. 124, subprefectul Plaiului Cozia informa pe prefect ca ,,nu vor sa se stramute clacasii”.

[110]- D. J. V. A. N., Fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 3/1865, f. 172, 174.

[111]- D. J. V. A. N., Fond Prefectura Judetului Valcea, Dosar 7/1865, Vol. II, f. 372.

[112]- Adresa a Avocatului Statului catre Prefectul de Valcea, D. J. V. A. N., Fond Prefectura Judetului Valcea,              dos. 3/1865, f. 22.

[113]- Ibidem, dos. 4/1865, Vol. I, f. 90; A. N. I. C. Bucuresti, fond Ministerul Agriculturii. Reforma agrara din 1864. Judetul Valcea, dos. 2.431, f. 8.

[114]- D. J. V. A. N., Fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 30/1866, f. 76; P. Poni, Statistica razesilor, Bucuresti, 1921,  p. 187-188.

[115]- D. J. V. A. N., Fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 13/1878, f. 88-89 (copie); C. Tamas, Contributia clerului din judetul Valcea la sustinerea razboiului de independenta, in ,,Mitropolia Olteniei”, XXIX, nr. 4-6/1977, aprilie-iunie,      p. 373-375.

[116]- Corneliu Tamas si colab., 1877 in Judetul Valcea, Balcesti pe Topolog, 1977, passim.

[117]- D. J. V. A. N., fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 118/1877, f. 32.

[118]- D. J. V. A. N., fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 11/1878, f. 38-39.

[119]- C. Tamas, art. cit., p. 382; D. J. V. A. N., fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 86/1877, f. 258.

[120]- Ibidem, dos. 116/1877, f. 513-516.

[121]- D. J. V. A. N., Fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 131/1878, f. 87-88.

[122]- M. C. I. P., Eroii Razboiului de Independenta.Tabela de ostasii morti in razbelul din 1877-1878, Bucuresti, 1898,    p. 1-133: nr. 20, Cheia; nr. 54, Olanesti.

[123]- Informatori Maria Diaconu si Puiu Pavelescu, stranepoti ai eroului; vezi si Prefectura Judetului Valcea,                 dos. 131/1878, f. 87-88.

[124]- C. Tamas s. a., Rascoala taraneasca din 1907 in Judetul Valcea, Balcesti pe Topolog, 1974, p. XXI

[125]- Ibidem, p. XXII.

[126]- G. D. Creanga, Numarul taranilor care si-au arendat pamantul de buna voie si cauzele acestor arendari, Imprimeria Statului, Bucuresti, 1907, p. 224 -227 (Ministerul de Interne).

[127]- C. Tamas si colab., op. cit., Tabelul nr. 5.

[128]- Ibidem, Tabelul nr. 7; vezi si P. Poni, op. cit., p. 187-194.

[129]- D. J. V. A. N., fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 42/1907, f. 545.

[130]- Ibidem, dos. 146/1907, f. 80; dos. 15/1908, f. 28-38.

[131]- Ibidem, dos. 146/1907, f. 293.

[132]- Ibidem.

[133]- Ibidem, dos. 2/1907, f. 288.

[134]- Ibidem, dos. 13/1907, f. 87, 87v., 88-89.

[135]- ,,Domnia legilor”, Ramnicu Valcea, 1, nr. 10, 15 noiembrie 1907, p. 154-157.

[136]- D. J. V. A. N., fond P. J. V., dos. 142/1907, f. 34-35, 44-48; Corneliu Tamas, Istoria municipiului Ramnicu Valcea, Editura CONPHYS, Ramnicu Valcea, 2006, p. 293.

[137]- D. J. V. A. N., fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 44/1916, f. 165 (concept).

[138]- Sergiu Purece, Lupta maselor populare din Judetul Valcea impotriva ocupatiei germano-austro-ungare. 1916-1918, in ,,Studii Valcene”, nr. IV/1980, p. 63-68.

[139]- D. J. V. A. N., fond Primaria Comunei Olanesti, dos. 1/1918, f. 89.

[140]- Idem, fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 17/1917, f.73, orig.; dos. 9/1918, f. 457 - foaie volanta tiparita, text bilingv romano-german; fond Primaria Comunei Jiblea, dos. 1/1917, f. 98., orig.

[141]- Idem, fond Primaria Comunei Olanesti, dos. 1/1918, f. 175-176.

[142]- Idem, fond Primaria Comunei Pausesti Otasau, dos. 1/1917, f. 189; marturii orale culese de mine cu ani in urma de la Invatatorii Nitescu Gheorghe si Baldea Nicolae, in prezent decedati.

[143]- D. J. V. A. N., fond Primaria orasului Ramnicu Valcea, dos. 12/1917, f. 12, orig.

[144]- Idem, fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 18/1917, f. 66, copie.

[145]- Ibidem, dos. 98/1919, f. 181-191, concept .

[146]- Idem, fond Primaria Comunei Olanesti, dos. 1/1918, f. 90; fond Politia orasului Ramnicu Valcea, dos. 1/1918, f. 27.

[147]- Idem, fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 9/1918, f. 591, orig.

[148]- Ibidem, dos. 98/1919, f. 181-191, concept.

[149]- Ibidem, dos. 20/1918, f. 17-18, concept.

[150]- Corneliu Tamas si colab., Judetul Valcea in anii Primului Razboi Mondial, Balcesti pe Topolog, 1979, vol. II - EROII, p. 12-14; cei 3 locuitori din Cheia, mentionati mai sus ca invalizi, au fost cuprinsi la Eroi, fiind decedati in primii ani de dupa razboi datorita ranilor de pe front.




Document Info


Accesari: 2407
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )