Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































CONFRUNTARI INTRE PARTIZANI SI SECURITATE

istorie












ALTE DOCUMENTE

Studiu Aromani
BATALIA IN JURUL LUI HOMER
Organizarea statului feudal in Tara Romaneasca
CAND ISRAEL ERA COPIL
ETNOGENEZA ROMANEASCA
Tratatul asupra Uniunii Europene
Exista o stiinta pierduta?
Particularitatile cunoasterii in istorie
CALATORI IN EPOCA DE CRITICA
STATE ORIENTALE PERIFERICE

CONFRUNTARI INTRE PARTIZANI SI SECURITATE




Fara indoiala ca intalnirile dintre trupele si ofiterii de Securitate si paritzani erau destul de dese si dure. In general partizanii evitau aceste conflicte, primul motiv fiind inferioritatea numerica. In momentul in care se pregatea o patrulare in zona muntoasa unde erau semnalati partizani, numarul celor angrenati de Securitate in aceasta actiune putea atinge sute sau chiar mii1. Aceasta se explica in primul rand pentru ca trebuia sa acopere un teritoriu destul de vast, dar si pentru ca se stia ca partizanii erau inarmati. De obicei, partizanii reuseau sa se strecoare printre micile goluri ale trupelor de Securitate. Aceasta si pentru ca erau doar cativa oameni si pentru ca ei cunoasteau mai bine terenul. Dar in momentul in care erau zariti, automat se producea un schimb de focuri. Victimele puteau fi de ambele parti.

Interesant insa este felul in care sunt inregistrate aceste confruntari in sentintele penale aplicate partizanilor. Dupa cum vom vedea, enuntul este lapidar, iar contextul este intentionat eludat. Singurul scop al acestor sentinte era sa sublinieze (sau sa exagereze) capetele de acuzare.

CONFRUNTAREA DIN Aceasta confruntare 19 IUNIE 1949 a avut loc ca urmare

a tentativei Securitatii de a captura grupul de partizani. Se avea in vedere nu doar arestarea membrilor grupului de rezistenta, ci si a sprijinitorilor lor, despre care Securitatea detinea deja informatii. In acest scop, s-a folosit un batalion de soldati2 pentru bararea cailor de acces in Nucsoara si trei echipe de ofiteri si subofiteri de Securitate pentru a aresta diferite persoane.

Iata cum descrie aceasta confruntare Sentinta nr.107/19 mai 1959: "La data de 19 iunie 1949 inculpatul Arnautoiu Toma, Milea Benone si Arnautoiu Petre aflandu-se impreuna cu Arsenescu Gheorghe, Chirca Ion in com. Nucsoara pentru aprovizionarea cu armament, munitii si alimente, au fost surprinsi de organele de Securitate la domiciliul lui Arnautoiu Petre. Fiind somati sa se predea, au tras cu armele prin usa, impuscand mortal pe Plt.Maj. APAVALOAIE CONSTANTIN si ranind grav pe Plt. LUNGU FLOREA, pe care apoi i-au sfasiat cu baionetele si le-au zdrobit capetele cu lovituri de pistol"3.

Acesta este continutul sentintei referitor la momentul 19 iunie 1949. Fara alte explicatii. De aici reiese ca doi subofiteri de Securitate aflati in misiune legala, respectand procedura legala ("fiind somati sa se predea") au fost victimele unei barbarii. Mai mult, din "Darea de seama 29 iunie 1949" reiese ca cei doi subofiteri nici nu au fortat intrarea in casa, ci au batut politicos la usa: " au intrat in curte si au mers la usa din fata unde batand si nedeschizandu-le nimeni, au trecut la usa din dos, unde continuand a bate in use, nu li s-a deschis, au incercat usa, care fiind descuiata, au deschis-o singuri si au intrat in hol 3 subofiteri in frunte cu Plut. Maj Apavaloaie. In hol au fost atacati pe neasteptate de 4 indivizi necunoscuti, in care Plut. Maj. Apavaloaie si Serg. Maj. Lungu au fost omorati - al treilea reusind a iesi din hol si impreuna cu ceilalti 3 au parasit curtea4 fugind la comandament (cca 3 km) unde au anuntat cele intamplate"5

In primul rand este foarte greu de crezut ca, partizanii veniti in sat, sa innopteze in casa fara sa incuie usile. Toma Arnautoiu declara ca "Dimineata la orele 6 am fost incercuiti de mai multe organe de Securitate si 'a strigat sa iasa cineva afara"66.

De asemeni Petre Arnautoiu declara: "cam in jurul orei 5 dimineata, am auzit batai in usa. Privind discret pe fereastra am vazut doua persoane in uniforma militara - de securitate[]; atunci am mers si i-am strigat pe ceilalti din somn anuntandu-i:<securitatea>[] Astfel am auzit cand usa de la intrare in casa prin terasa a fost fortata si au patruns in casa organele de securitate care dupa ce au cautat prin alte incaperi, s-au indreptat catre camera unde eram eu, Arsenescu Ghe., Benone Milea si Chirca Ion"7.

Benone Milea arata ca "in timpul acesta am auzit bubuiei in use si Arsenescu a spus sa fie gata de tragere. Intre timp s-a deschis usa si auzeam strigand pe coridor. Nel Chirea sa asezat in fata usei, langa peretesa postat Petre Arnautoiu, eu eram postat in jumatatea camerei iar in dreapta mea era postat Arsenescu. Arsenescu tinea cu varful bocancului la use care nu era inchisa de tot, era putin crapata"8.

Din aceste documente se poate presupune ca secventa intalnirii dintre partizani si cei doi subofiteri de Securitate nu s-a petrecut cu respectarea ad literam a regulamentului de arestare. Echipa condusa de Plt. Apavaloaie, venita sa o aresteze pe Victoria Arnautoiu (care locuia in casa respectiva), realizeaza ca in c 555e48f asa se afla chiar partizanii. In acel moment usa este fortata, iar cei doi subofiteri cerceteaza pe rand camerele pentru a surprinde pe partizani. Acestia la randul , desigur ca au observat intentiile subofiterilor. Era natural sa incerce sa se apere, mai ales nestiind cat de numeroase sunt trupele care incercuiau casa. Cand subofiterii au ajuns in fata camerei in care se aflau partizanii, nu a mai fost timp pentru somare. Arsenescu a deschis brusc usa si s-a produs un schimb instantaneu de focuri. Plt. maj. Apavaloaie a fost ranit mortal, iar plt. Florea Lungu de asemenea ranit. Deci in nici un caz nu poate fi vorba de faptul ca cei doi subofiteri "au fost atacati in hol pe neasteptate depatru indivizi necunoscuti"9. Cei doi subofiteri stiau ca partizanii se afla in casa si se asteptau foarte tare la un asemenea atac, asa cum si partizanii se asteptau sa fie atacati. Se poate spune ca a fost o chestiune de perspicacitate sau indemanare militara. Dar nu aceasta este cea mai grava acuzatie din aceasta parte a sentintei. Se spune mai departe despre cei doi subofiteri ca partizanii "i-au sfasiat cu baionetele si le-au zdrobit capetele cu lovituri de pistol"10.

Iata ce s-a intamplat dupa momentul impuscarii celor doi subofiteri conform declaratiei lui Arsenescu din 5 aprilie 1961. "Chirca Ion si Arnautoiu Petre care vazusera rezultatul tragerii lor, respectiv ca impuscasera pe cei doi militari vare patrunsesera in casa, ne-a spus <Putem iesi! Am impuscat doi, iar altii au fugit afara>. Am iesit din camera respectiva in ordinea urmatoare: Chirca Ion, Benone Milea si Arnautoiu Petre catre sufragerie, spre a urmari si impiedice intrarea altor militari in casa, iar eu am mers in partea opusa sa iau pe Arnautoiu Toma si sa pregatim iesirea pe usa din fata. [] Arnautoiu Toma [mergea] inainte urmat de mine dar dintr-o parte s-a tras un foc de pistol car l-a ranit pe Arnautoiu Toma in picior, ceea ce a determinta retragerea noastra in hol"11.

Petre Arnautoiu declara in 27 decembrie 1958: "Dupa ce am trecut glasvantul, am constatat existenta in viata a celeilalte persoane din cadrul securitatii si l-am sesizat eu pe Chirca Ion sa- l dezarmeze. Chirca Ion l-a injunghiat si pe acesta cu baioneta, l-a dezarmat si de aici, am iesit din casa pe la terasa"12.

Toma Arnautoiu declara pe 29 iulie 1958: "Eu ma aflam in alta camera si auzind focurile de arma am iesit afara si am vazut pe cei doi plt.maj de securitate impuscati mortal. Am mers la plt. maj Apavaloaie care era mort si am dat cu cisma in el, dupa care am mers si la celalalt plt. maj si la fel l-am lovit cu cisma fiind si acesta mort"13.

Se poate spune ca dupa momentul impuscarii celor doi subofiteri, primul impuls al partizanilor a fost sa iasa din casa si sa se retraga spre munte. Iesirea din casa trebuia facuta cu toate precautiile necesare in asemenea situatie, cu atat mai mult cu cat se banuia ca in jur sunt trupe de Securitate. Banuiala a fost rapid confirmata cand Toma Arnautoiu, incercand sa iasa pe usa din fata, a fost ranit la picior din casa vecina. Asadar prima tentativa de iesire din casa a esuat, fiind intampinata cu tiruri de arma. In aprecierea reactiilor fiecarui participant la acest dramatic eveniment trebuie luata in considerare si panica produsa de acest fapt. Toma Arnautoiu fusese ranit, ceea ce ar fi putut ingreuna retragerea.

In acest context se produce gestul lui Ion Chirca de a-l injunghia pe al doilea subofiter. Despre acesta Petre Arnautoiu spune ca "ranit, se tarase din punctul initial de cadere pana catre fundul sufrageriei". Asadar, daca acesta "se tarase" pana in alt punct al casei se presupune ca , inarmat fiind, ar fi putut trage in cei cinci partizani care au trecut pe langa el in incercarea de a iesi pe usa din spatele casei. se poate spune ca gestul lui Ion Chirca a pornit din instinctul de autoconservare. Evident ca ar fi putut sa-l dezarmeze pur si simplu si sa-l lase in viata. Dar aceasta nu indreptateste, dupa parerea noastra , formularea "i-au sfasiat cu baionetele". In primul rand ca numia Ion Chirca a fost faptasul.

Cat despre faptul ca le-ar fi "zdrobit capetele cu lovituri de pistol" este total fals. Fotografiile din dosar14 nu arata ca subofiterii ar fi avut rani la cap. De altfel Toma Arnautoiu declara ca i-a "lovit cu cisma" pe cei doi. Se poate presupune cu indreptatire ca ar fi fost un gest de ura: Toma tocmai fusese ranit. Dar putea fi facut la fel de bine pentru a constata daca acestia sunt morti sau doar raniti.

In concluzie, din formularea sentintei nr. 107/19 mai 1959 se poate retine ca pertinenta acuzatia de a-i fi impuscat pe cei doi subofiteri. Atunci nu putea fi invocata legitima aparare pentru faptul ca tribunalul nu ar fi considerat un lucru legitim formarea unui grup de rezistenta anticomunista. Cat despre formularea "i-au sfasiat cu baionetele si le-au zdrobit capetele cu lovituri de pistol", ea contine o acuzatie discutabila si un falsa. Scopul acestei formulari este sa aduca circumstante agravante. Aceeasi intentie se observa si mai departe in sentinta: "Dupa ce s-au intors in punctul isvorul Grosului unde isi aveau adaposturi, ei care-si faceau sin asasinate obiective de onoare - au tinut sedinte prin care si-au elogiat faptele lor <avansandu-se> unii pe altii prin asa-zise ordine de zi"15.

Este clar ca partizanii nu priveau evenimentele intamplate ca pe "asasinate". Ei constituiau un grup paramilitar si priveau aceasta situatie ca pe o "actiune", sau, mai exact, misiune. Erau convinsi de legitimitatea pozitiei lor anticomuniste si de aceea erau multumiti, ca reusisera sa supravietuiasca acestei confruntari.Gheorghe Arsenescu declara in ancheta "A doua zi, adica pe 21 iunie 1949, am tinut o sedinta cu toti membrii bandei in cadrul careia am adus elogii, respectiv laude privind comportarea membrilor bandei in actiunea din data de19 iunie 1949 si in mod deosebit lui Arnautoiu Petre. A urmat apoi redactarea unui asa - zis ordin de zi, pe un caiet pe care il purtam asupra mea, prin care am acordat dupa cum urmeaza:

- Arnautoiu Toma de la gradul de capitan la gradul de maior - pentru faptul ca a fost ranit in aceasta actiune.

- Chirica Ion, de la gradul de locotenent la gradul de capitan, pentru curajul dovedit in actiune.

- Milea Benone, de la gradul de plutonier la gradul de sublocotenent.

- Arnautoiu Petre de la gradul de sergent major la gradul de plutonier. Si pentru acestia ultimii doi ani de am motivat avansarea tot prin< curajul dovedit in actiune>"16

In zilele imediat urmatoare acestei confruntari s-a petrecut subdivizarea grupului. O grupare era condusa de Toma Arnautoiu si era alcatuita din Petre Arnautoiu, familia Jubleanu (Titu, Constantin si Maria), Constantin Popescu, Maria Plop si Aurelia Costea. A doua grupare era condusa de Gheorghe Arsenescu, caruia i s-au alaturat Ion Chirica, Gheorghe Chirica, Eugen Chirica, Elena Chirica, Benone Milea17.

Acesta subdivizare poate fi considerata intr-un fel o consecinta a confruntarii din 19 iunie. Subdivizarea grupurilor de rezistenta era o practica frecventa in perioada 1947 - 196218. Ea se producea mai ales in ideea ca astfel trupele de Securitate vor fi atrase spre puncte divergente si partizanii se puteau strecura mai usor. In confruntarea din 19 iunie cei mai importanti membri ai grupului de rezistenta ai grupului fusesera surprinsi impreuna. De aceea au gasit ca era mai intelept sa se produca subdivizarea. Pe de alta parte, acest eveniment a adancit anumite divergente existente intre Toma Arnautoiu si Gheorghe Arsenescu. Acesta din urma era banuit ca intentioneaza sa paraseasca grupul de la Nucsoara si sa se retraga langa Campulung Muscel. Aceste suspiciuni se vor adeveri in toamna anului 1949, cand Arsenescu se retrage in comuna Bughea19. Pana atunci insa cele doua grupari vor avea in continuare legaturi20, deci nu se poate vorbi de o ruptura.

"TENTATIVA" DIN PADUREA Aspectul care CUCUTE urmeaza a fi relatat in continuare este, in fapt, un lucru minor. In septembrie 1949, membri grupului Arnautoiu au primit de la sustinatorii din sate informatia ca in padurea Cucute fusese instalat un post de panda alcatuit din soldati si ofiteri din trupele Securitatii. Aceasi oameni au adus in discutie posibilitatea ca acest post de panda sa fie lichidat. Din declaratia lui Petre Arnautoiu din 27 ianuarie 1959 reies urmatoarele: "De asemeni, cu ocazia sedintelor, persoanele participante ne informau pe noi, membrii bandei, despre orice consultari ale lor privind urmarirea noastra de catre organele de stat. Astfel, am fost informati de catre: Patitu Ion, Patitu Nicolae, Sandoiu Ion, Marinescu Virgil si Marinescu Alexandru despre operatiunea intreprinsa de catre organele securitatii in jurul datei de 20 septembrie 1949 in padurea Cucute pentru prinderea nostra [], ne-au spus cei aratati mai sus ca cu ocazia acelei operatiuni, organele respective au instalat un post fix de panda in punctul Bascani - "La Cruce" ca postul este alcatuit din 6 - 7 persoane si ca postul este dotat cu armament automat - pistoale automate si una sau doua pusti mitraliere [] munitii [] ne-au propus sa atacam acel post al organelor de securitate. Aceste persoane s-au oferit din proprie initiativa sa participe impreuna cu noi, inarmati, la atacarea postului de securitate. [] Subsemnatul si Arnautoiu Toma analizand aceasta propunere am ajuns la concluzia ca desi era posibil sa fie pus in aplicare acest atac, ne expuneam la riscuri, ar fi fost din descoperita din nou prezenta noastra, s-ar fi intreprins operatiunui si riscam sa fie arestati dintre membrii si legaturile bandei, fapt pentru care nu am fost de acord"21.

Dupa cum se observa, nu este vorba decat despre primirea unor informatii referitoare la acest post de panda si comentarea lor. Singurul loc in care este mentionata aceasta discutie este acest proces verbal de interogatoriu luat lui Petre Arnautoiu. Cu toate acestea, in sentinta 107/1959 episodul apare in felul urmator: "Astfel in toamna anului 1949 Toma Arnautoiu impreuna cu Sandoiu Ion, Marinescu Virgil si altii, a pregatit asasinarea unor organe de securitate ce se aflau instalate pentru urmarirea teroristilor la punctul denumit <La Cruce> si numai datorita terenului nefavorabil, au renuntat la punerea in aplicare a acestui act terorist"22.

Cu alte cuvinte, aceasta discutie a devenit "pregatirea asasinarii unor organe de securitate". Mai mult decat atat, aceasta discutie este mentionata de o singura persoana (Petre Arnautoiu), intr-un singur interogatoriu. Dar din aceasta declaratie nu reiese ca ar fi existat nici macar tentativa de a ataca acest post de paza. Aceasta, intrucat Codul penal in vigoare in 1959, cand s-a pronuntat sentinta, arata ca: "Este tentativa cand hotararea de a comite o crima sau un delict a fost manifestata prin inceperea unu act de executarea a crimei sau delictului si cand acest act a fost intrerupt sau nu si-a produs efectul"23.



Sentinta nu mentioneaza ca s-ar fi inceput in vreun fel vreo actiune concreta de atacare a postului. De altfel, se fereste de cuvantul "tentativa". Formularea are si de aceasta data drept scop agravarea situatiei inculpatilor. Dupa cum se observa, sentinta nu inregistreaza doar faptele comise, ci si intentii care nu pot fi calificate drept tentativa.

PLECARE COLONELULUI Acest eveniment s-a

ARSENESCU produs pe 22 septembrie 1949. Ne-am oprit asupra lui in primul rand pentru ca a prilejuit o confruntare armata cu trupele de Securitate in urma careia un membru al grupului de rezistenta24 a fost ranit. Pe de alta parte, aceasta schimbare a constituit un element ce a determinat reorganizarea grupului de partizani. Colonelul Arsenescu era comandantul grupului impreuna cu Toma Arnautoiu si avea o experienta militara care nu putea fi neglijata. De aceea, plecarea sa din grup a fost resimtita, mai ales dupa subdivizarea din 21 iunie 194925.

Nu se poate spune exact care au fost cauzele acestei decizii. Inca de la plecarea in munte, intre colonelul Arsenescu si Toma Arnautoiu au existat anumite disensiuni. Aceasta in primul rand intrucat Arsenescu intelegea sa incurajeze partizanii exagerand uneori in privinta sanselor de reusita a miscarii de partizani si a posibilitatii reizbucnirii unui conflict armat intre SUA si URSS.

Dupa confruntarea din 19 iunie 1949, cand insusi Toma Arnautoiu fusese ranit, este posibil ca Arsenescu sa fi capatat un sentiment de insecuritate in zona Nucsoarei. Spre deosebire de fratii Arnautoiu, el nu avea aici nici rude, nici prieteni foarte vechi. Relatiile sale de incredere erau in Campulung Muscel sau in apropiere. De aceea s-a hotarat sa se retraga in aceasta zona. Aceasta posibilitate fusese sondata inca din vara anului 1949 dupa cum declara in ancheta colonelul Arsenescu in 1961: "Cu acest prilej am discutat mai intai separat cu Necula Pavel timp de aproape 30 de minute, cerandu-i acestuia informatii asupra celor arestati din familia mea din rude si prieteni care fusesera arestati in primavara aceea si mi-a raspuns ca nu cunoaste nimic, decat numai faptul ca cei arestati au fost transferati de la Campulung Muscel la Pitesti []. O alta problema pe acre am discutat-o atunci cu Nicola Pavel si care constituie de fapt motivul convorbirii separate, a fost aceea de a-l intreba asupra posibilitatilor ascunderii mele la Campulung Muscel, in apropierea satului Motau26.

In septembrie 1949, Arsenescu hotaraste ca venise timpul sa se retraga din grupul de la Nucsoara. Pleaca in comuna Bughea la familia Micuda, pentru a-si ridica un binoclu si o arma automata pe care le lasase acolo, dupa care intentiona sa ia legatura cu cei din Campulung Muscel. Declaratia colonelului din 1961 continua: "am plecat de la bordei spre comuna Bughea insotit fiind de Chirca Eugen, Mamaliga Gheorghe si Popescu Constantin zis Moanga, toti membri ai bandei [] Am ajuns la domiciliul sotilor Gheorghe si Maria Micuda. In jurul orelor 4 dimineata pe data de 22 septembrie 1949, intrand aici numai eu si Mamaliga Gheorghe, iar ceilalti doi [] au ramas sa ne astepte in punctul numit <Varful Cioconu> de unde noi urma sa-i anuntam sa vina si ei in casa dupa ce noi vom fi constatat care este realitatea [] Am iesit din casa urmat de Mamaliga Gheorghe si cand am ajuns la o distanta de circa 10 metri de poarta, fara sa ne fi somat cineva ne-am trezit cu rafale de pistoale automate trase dinspre poarta si dinspre fundul curtii. Ne-am adapostit imediat si pe un sant de scurgerea apei am iesit pe sub gard, ne-am ridicat si am fugit, ocolind si revenind apoi pe poteca ce ducea catre <Varful Cioconu>. In aceasta imprejurare, Mamaliga Gheorghe a fost ranit in abdomen. Ajungand in <Varful Cioconu> am gasit pe Popescu Constantin si Chirca Ion, care auzind impuscaturile isi schimbase locul de unde ii lasasem noi. De aici ne-am retras la sud de <Varful Cioconu>, unde ne-am oprit si l-am pansat pe Mamaliga Gheorghe"27.

Asadar inca o data un aprtizan era ranit intr-o confruntare cu Securitatea iar focurile de arme pornisera fara somatie. Gheorghe Mamaliga fusese ranit destul de grav, ar fi fost posibil ca unul dintre partizani sa moara. Este putin probabil sa se fi produs un schimb de focuri, avand in vedere ca Arsenescu si Mamaliga au fost luati prin totala surprindere. Ei nu se asteptau la acest atac, astfel incat au fost prinsi in loc descoperit, la iesirea din casa. Primul instinct a fost sa se adaposteasca. De altfel si Arsenescu a fost usor ranit. Iata ce povesteste Eugen Chirca: "Stand acolo, nu se luminase bine de ziua, auzim rafale. Dupa aia, putin timp, ii auzim pe ei venind, sufland din greu. Mamaliga era ranit in burta si Arsenescu avea un glont in picior. Am pus niste spirt. Glontele era la Arsenescu cam din jos de genunchi. L-am legat pe el si pe Mamaliga"2828.

Dupa cum se observa, focul pornea fara somatie. Securitatea era interesata in lichidarea grupului fie ca partizanii erau arestati, fie ca erau impuscati. Faptul ca in rapoartele ofiterilor de Securitate se inregistreaza actul somarii este pentru a arata ca s-a urmat regulamentul. Dar focul pornea instantaneu, pentru ca partizanii sa nu scape.

In aceasta situatie este de inteles de ce Ion Chirca nu s-a multumit sa-l dezarmeze pe plutonierul de Securitatea Florea in confruntarea din 19 iunie 194929.

Dupa acest eveniment colonelul Arsenescu nu s-a mai intors in grupul de la Nucsoara. In octombrie 1949 au fost arestati cei mai multi dintre cei ce se separasera de Toma Arnautoiu, trecand sub comanda colonelului Arsenescu. De acum pana in 1958, grupul a fost condus de Toma Arnautoiu. Cat despre Arsenescu, acesta a stat ascuns in casa familiei Postoaca langa Campulung Muscel pana in 1961, cand a fost arestat30.

CONFRUNTAREA DE LA Si conflictul care

CASA RIZEA urmeaza a fi descris s-a petrecut dupa acelasi scenariu: partizanii au fost zariti, s-a produs un schimb de focuri. Cu toate acestea, iata cum apare inregistrat in declaratia lui Toma Arnautoiu: "La inceputul lunii aprilie 1950 a plecat intr-o seara Gheorghe Mamaliga si Ion Marinescu in sat pentru a lua legatura cu Ecaterina Marinescu31. Cu aceasta ocazie a dat un atac asupra sefului de post care domicilia acasa la Elisabeta Rizea membra a bandei, tragand focuri de pistol si de arma pentru a impusca pe plutonier major Ionescu seful de post cat si pe alti ofiteri de Securitate din domiciliul unde se gasea seful de post. Intentia lor a fost sa savarseasca un act de teroare impuscand seful de post insa nu au reusit desi au tras focuri de arma asupra lui"32.

Fara indoiala ca aceasta versiune a aparut sub presiunea anchetei. Nu se poate stabili daca lucrurile au fost declarate exact asa cum s-au inregistrat. Este posibil ca anchetatorul sa fi adaugat de la sine consideratiile referitoare la intentia partizanilor de a-l fi impuscat pe seful de post din Nucsoara, Ionescu. Oricum ele nu sunt valabile facand proces de intentie. De altfel, sunt contrazise atat de declaratia lui Petre Arnautoiu, cat si de Elisabeta Rizea.

In primul rand, partizanii nu ar fi avut motiv sa-l impuste pe seful de post Ionescu. Acesta se dovedise a avea o atitudine favorizanta fata de partizani. Arnautoiu Petre declara pe 30 ianuarie 1950: "intre noi se produsera discutii despre aceasta persoana, dar nu hotarasem sa intram in legatura cu el, mai nenecitand dupa parerea noastra verificari"33. Securitatea se hotarase sa-l foloseasca pentru supravegherea Elisabetei Rizea, cunoscuta ca sprijinitoare a grupului. De acea i s-a impus acesteia sa-l primeasca "in gazda". Fiind banuita atitudinea a lui Ionescu, in aceiasi casa mai stateau permanent cativa ofiteri de Securitate, pentru a urmari situatia. Acest fapt reiese din povestirea Elisabetei Rizea din Nucsoara:"pana sa-i prinda [ pe partizani] mi-au in bagat casa pe unl care a zis ca-i nebun. [..] Afara de nebun mai sta aicea doi. Si io, peretele era subtire si puneam o cana in camera de unde stam si auzeam ce vorbeau aia doi de la interne. Securisti. Stau la masa, in mijlocul casei, cu domnul sef de post Ionescu. Si ce auzeam cum ca se vorbeste in casa, scriam la casuta postala,care era pe Valea Morii [] Aveam si paza in podul grajdului, pe de-a randul. Era si o femeie34, pusa de paza sa le recunoasca vocea daca vin. Ori vocea lui popa Dragoi, ori vocea lui Arnautoiu. Si eu le transmiteam tot la casuta postala35. O scorbura de salcie[] Sef de post domnu Ionescu atunci, ca pe urma a facut si el puscarie"3636.

Asadar seful de post era puternic suspectat de Securitate si ulterior a fost acuzat de complicitate si condamnat la detentie.

Stiind ca Ionescu se afla in casa Elisabetei Rizea, partizanii au incercat sa ia legatura cu el, fara sa stie de dubla supraveghere. Ionescu a iesit in pragul casei si a incercat sa-i avertizeze dar fara succes. Toma Arnautoiu declara in ancheta: "Astfel Belu Ion ne-a comunicat ca in seara trecuta, cineva l-a strigat la poarta pe Ionescu Ion, acesta a iesit din casa, iar dupa el au iesit 4 - 5 persoane de la securitate, care se gaseau in casa la Elisabeta Rizea care observand pe cineva fugind pe sosea, au tras in directia aceea si totodata din gradina de vizavi s-au tras focuri de arma asupra casei lui Rizea Elisabeta, ca in dimineata acelei zile s-a gasit in acea gradina un pistolet "TT" [] In aceasta situatie Marinescu Ion a confirmat ca a fost el si cu Mamaliga Gheorghe intentionand sa ia legatura cu Ionescu Ion. Dupa aceea Mamaliga Gheorghe si Marinescu Ion ne-au spus ca strigandu-l pe Ionescu Ion, acesta a iesit pe sala casei si i-a spus lui Mamaliga Gheorghe: <fugi!> si ca in urma acestuia au iesit si celelalte persoane si s-au produs cele relatate mai sus".

Alte amanunte ofera Elisabeta Rizea: "Seful de post era aici cu sefii aia doi, nu securisti de-ai vostri [din sat]. Imbracati civil. N-ai fi zis ca e securisti. [] Eu am auzit de prima data strigand, da am zis ca e unu din sat de acia. Cand sa ies, a treia oara, am auzit usa incet. A iesit domnu Ionescu, io in prag. Cand a vazut [ceilalti securisti] ca fuge, pac dupa el [dupa Gheorghe Mamaliga]. Marinescu, doctorul din gradina, pac incoa. [] Marinescu a tras ca sa apere pe ala de-a venit incoa [pe Gheorghe Mamaliga]"37.

Dupa cum se observa, confruntarea a fost accidentala. Gheorghe Mamaliga a venit la poarta Elisabetei Rizea pentru a vorbi cu Ion Ionescu si a fost primit cu focuri de arma. Ion Marinescu a tras pentru a acoperi retragerea lui Mamaliga. Din acest schimb de focuri nu au fost morti sau raniti.

Semnificativ insa este faptul ca partizanii aveau destul curaj sa vina panain centrul comunei Nucsoara38 in conditiile de supraveghere stricta pe care le aplica Securitatea.

In orice caz, acest gest a fost o imprudenta din partea celor doi partizani si ar fi putut avea urmari mai grave.

IMPUSCAREA LUI DARIE Spre deosebire

BANU de evenimentele relatate pana acum, aceasta nu este o confruntare armata cu Securitatea. Este o executie. In iulie 1950, Ion Marinescu il impusca mortal pe Darie Banu si il raneste pe Ion Bancescu dupa cum reiese din declaratia martorului Miron Serban: "Cand traversam poiana <Clabucet> pana sa intru in padure m-am intalnit cu inv Radu Ion, Serban2. Ion, Petre Traian si Adamoiu Nicolae care-l transportau pe Bancescu Gh. Ion ranit grav []

Mie mi s-a spus ca in momentul cand coloana de cetateni a sosit in punctul respectiv au fost atacati cu focuri de arma. Mai intai a fost impuscat Darie Banu care mergea calare pe col. Acesta a fost lovit de un glont in cap, apoi tot din spate a fost impuscat si Bancescu Gh. Ion. [] Cunosc ca s-a produs o mare frica in randurile cetatenilor - toti s-au raspandit care incotro"3939.

Reiese clar ca lucrurile s-au petrecut intentionat. In aceasta situatie, cheia problemei este persoana celor in cauza. Declaratia lui Serban Ion continua astfel: "Mentionez ca Darie Banu era membru PMR, iar Bancescu Ion activa intr-o organizatie de masa - sindicat sau Frontul Plugarilor. Din cate se discuta intre cetateni, banditii tocmai din aceste motive - politice - au atacat si impuscat pe cei de mai sus"40.

"Din investigatiile facute de noi pana in prezent in legatura cu aceasta crima s-a constat ca banditii care sunt fugiti in munti au facut aceasta deoarece Ion Bancescu [] In toate sedintele punea problema ca fiecare sa-si dea interesul pentru prinderea acestei bande. La fel Banu Darie care este decedat si acesta in calitate de mebru PMR. In toate sedintele ce se tineau, acesta pune problema indemnand pe fiecare sa-si dea mai mult interesul pentru descoperirea acestei bande, iar cu ocazai nationalizarii caselor ale lui Iancu Arnautoiu a luat si acesta parte, fapt pentru care banditii l-au amenintat intr-o scrisoare anonima ca il va impusca"41.

In Raportul Securitatii din 14 iulie 1950 reiese: "Prin luna iulie 1950, pe cand eram la bordeiul din punctul denumit <Cucuta> teroristul Marinescu Ion a fost informat de mama sa de faptul ca Bancescu Ion si Darie Banu din comuna Nucsoara, membri PMR si functionari in acelasi timp la Sfatul Popular, i-au comasat un teren la islazul comunal. Auzind aceasta situatie, teroristul Marinescu Ion a afirmat [] <ca le va plati el>, hotarat sa-i impuste"42.

Acest gest nu poate fi considerat o razbunare personala, desi cele doua victime beneficiasera in urma nationalizarii casei Arnautoiu si a confiscarii pamantului familiei Marinescu. Executarea lui Darie Banu s-a dorit a avea valoare de exemplu. Atat el cat si Ion Bancescu dovedisera in numeroase imprejurari fidelitatea fata de regimul impotriva caruia luptau partizanii. Erau reprezentantii locali ai regimului comunist. De aceea impuscarea lor are valente politice. Ion Marinescu era adeptul ideii ca rezistenta armata anticomunista inseamna mai mult decat retragerea in munte. Initial, partizanii credeau ca situatia politica era provizorie, pentru ca urma sa inceapa razboiul. Dar, devreme ce razboiul nu incepea, partizanii trebuiau sa lupte, altfel Ion Marinescu gandea ca in acest context executia autoritatilor locale era justificata: oamenii din sate s-ar fi simtit razbunati pentru abuzurile acestora; la randul lor, autoritatilor li-ar fi fost teama sa mai comita frecvent abuzuri.

Dar nu toti membri grupului Arnautoiu erau de acord cu aceasta parere. Desi in principiu o asemenea executie se justifica, ia putea avea consecinte nedorite. Intai, autoritatile locale ar fi fost imediat inlocuite. Apoi, asemenea evenimente erau intotdeauna urmate de represalii puternice asupra familiilor partizanilor, sustinatorilor si chiar satenilor. De aceea, asemenea executii erau in general evitate. In ce priveste grupul Arnautoiu, a fost singura.

CONFRUNTAREA DE PE Aceasta a fost o VALSAN confruntare directa intre partizani si trupe de Securitate, cu schimb de focuri. Iata cum apare prezentat evenimentul in sentinta 107/1959: "La 7 august 19504343 [] fiind descoperiti de organele securitatii in muntele Dobroneagu, pe marginea raului Valsan, au deschis foc asupra acestora impuscand mortal pe lt. maj Ghita Alexandru si pe cap. Baloiu Ioan"44.




Asadar din nou reiese pregnant vinovatia partizanilor, datorita formularii eclectice a sentintei. Documentele insa ofera mai multe elemente pentru conturarea contextului acestui eveniment. Descoperirea partizanilor s-a produs datorita unei tactici ingenioase a Securitatii: cativa sateni neutri au fost obligati sa pescuiasca pe raul Valsan. Se spera ca partizanii, vazandu-i, sa le ceara informatii asupra noutatilor din sat. Trupele de Securitate se aflau in apropierea acestor "pescari", astfel incat partzianii erau expusi arestarii sau lichidarii. Iata ce reiese din raportul Securitatii din 10 august 1959: "Eri 9 august 1950 Lt. Maj Ghita insotit de 2 militieni si 3 cetateni din sat si anume Luca Tefeleu, Grigore Ionescu si Mihai Gheorghe spunandu-le ca merg la pescuit, in schimb intentiona sa se intalneasca cu un om al sau. La punctul aratat mai sus ["Poiana Valsanului"] cei trei cetateni aratati mai sus s-au apucta sa pescuiasca, iar organele Militiei au ramas sub padure, la un moment dat cei ce pescuiau au vazut venind spre ei 2 banditi inarmati si cu ranite in spate dintre care a fost cunoscut Toma Arnautoiu45 si fiul lui Jubleanu46. Padurarul Mihai Gheorghe a anuntat imediat pe Lt. maj Ghita care s-a postat la terensi a deschizand focul asupra lor se crede sigur ca Toma Arnautoiu a fost impuscat mortal"4747.

Capcana Securitatii a functionat : partizanii i-au vazut pe sateni si s-au apropiat de ei.In acel moment a inceput schimbul de focuri. Petre Arnautoiu declara in interogatoriul din 2 februarie 1959: " pe marginea raului Valsan spuneau ca au observat un grup de persoane imbracati in haine civile. La un moment dat, acele persoane au disparut in apropierea punctului < Poeni >, cand Marinescu Ion, Jubleanu Constantin [] traversau o poienita, au fost somati de pe malul celalalt al raului de organele de securitate. Atunci Jubleanu Constantin care se afla ceva mai in urma si doar aparuse in capatul poienitei, s-a adapostit la un bloc de piatra din apropiere si a deschis foc asupra organelor respective"4848.

In urma acestui schimb de focuri au numit lt.maj Ghita Alexandru si cap. Ion Baloiu, iar de cealalta parte Constantin Jubleanu a fost ranit in omoplat. Datorita petelor de sange pe care le-a lasat acesta din urma si datorita unei confuzii cu privire la silueta sa, se credea ca a fost inpuscat mortal Toma Arnautoiu, care nu a fost de fata la aceasta confruntare.

In ce priveste moartea caporalui Baloiu, acesta a fost o victima intamplatoare. El isi satisfacea stagiul militar in cadrul Postului de jandarmi din satul Corbi ( com . Nucsoara ). Iata ce povesteste comandantul de atunci al acestui Post despre el : "Am avut un soldat la post, Baloiu. A venit un cap. Iacob de la Nucsoara

si mi-l cere pe Baloiu la Nucsoara, sa infiinteze post acolo.Soldatul a inceput sa planga : < Domnu' plutonier, nu ma dati ! >.Cred ca presimtea saracu' .I-am zis < Ma, n-am ce face ! >.Puteam eu sa ma opun la aia din Securitate, armata-i armata. S-a dus, saracu', si la o saptamana au plecat pe Valea Valsanului si s-au intalnit cu partizanii. A inceput scimbul de focuri si amurit lt. maj. Ghita Alexandru si cu Baloiu".49

Asadar, cap. Baloiu indplinea un ordin in momentul cand a fost impuscat. Moartea lui, spre deosebire de a lt. maj. Ghita, a fost un accident pe care chiar partizanii l-au regretat.

Este semnificativ faptul ca partizanii incercau in general sa evite cat mai mult posibil asemenea intamplari: Eugen Chirca ofera detalii in acest sens " Apoi am venit pe deasupra lor sa vedem ce e. Am vazut ca e ceva acolo si ne-am gandit ca e Securitate si stau la panda. Puteam sa-i omoram, ca ne-am apropiat la 100 de m, dar ne-am gandit ca poate nu ne-au auzit si ca poate erau soldati nevinivati. Daca erau ofiteri poate mai meritau, da' soldati []

Noi ii vedem si putem sa-i curatim ca pe niste dovleci, [entru ca eram deja ascunsi. Dar ne era mila, pentru ca erau soldati nevinovati, isi blestemau si ei soarta ca alearga prin munti dupa noi."50

Era insa o chestiune de mare finete sa distingi intre cei fortati

sa-i urmareasca sau sa-i ademeneasca pe partizani si cei care o facusera de bunavoie.

CONFRUNTAREA CU Aceasta este cea

"TURISTII" mai grava acuzatie

adusa in sentinta

107/1959 grupului Arnautoiu: "La data de 2 septembrie 1950, Arnautoiu Toma, Arnautoiu Petre, Marinescu Ioan si Jubleanu Constantin, au atacat un grup de 5 turisti, dintre care au impuscat mortal patru turisti. Printre victime se afla un organ al securitatii - plut. Ghervase Pais, muncitorul comunust Neniu Dumitru si ing. Vente Teodor si Tiron Maria. Dupa ce teroristii au comis acest asasinat ei au jefuit cadavrele victimelor luandu-le actele si imbracamintea pe care le aveau asupra lor. [] Dupa asasinarea si jefuirea cadavrelor, teroristii au lasat la locul crimelor o fituica scrisa de ei prin care elogiau aceste fapte savarsite si amenintau cu pregatirea unor noi asasinate".5151

Acesta prezentare a faptelor este deosebit de incriminatorie si menita sa impresioneze pe oricine. Este de asemeni complet falsa. Acuzatiile anterior prezentate sufereu de o eludare a contextului in care se derulasera evenimentele. Acuzatia de fata insa denatureaza cu buna stiinta faptele, incercand sa le prezinte ca pe o cruzime gratuita din partea partizanilor.

Partizanii din Fagaras stiau dinainte de luna septembrie despre acest grup de "turisti". Iata ce spune Gavrila Ogoranu, seful acestui grup de partizani de pe versantul nordic al Fagarasului:

" faptul ca noi cautam sa ne intalnim cu grupul fratilor Arnautoiu nu a ramas nestiut de securitate. Urmarea a fost ca in capatana vreunui sef securist a incoltit un plan pe masura intelepciunii lui; <banda> lui Gavrila nu se cunoaste cu <banda> Arnautoiu. Ei nu se cunosc la chip. Formam noi, securitatea, o banda din baietii nostrii curajosi, acestia se duc la munte si dau de veste peste tot ca ei sunt Arnautoii, iar banda lui Gavrila aude si se grabeste sa-si intalneasca fratii. Acestia fac <pac-pac> si-am lichidat-o cu ei. Si astfel a aparut la Sambata de Sus o banda de cinci barbati si o femeie52, exact cati oameni erau in grupul lui Arnautoiu. [] S-a intampla insa ca in regiune sa vina adevaratii Arnautoi, iar un fecioras, cioban din Nucsoara sa le spuna; <D-le Petrica5533, eu de cand ma stiu te cunosc pe d-ta si pe nenea Tomita54, dar sunt aici in Bandea, unii care zuc ca ei is d-voastra, Arnautoii>"55.

Nu se poate spune cu certitudine ca acest grup a fost constituit cu legenda ca este grupul Arnautoiu sau cu legenda ca este un grup de turisti aflati in excursie. Dar se poate spune cu certitudine ca nu erau turisti si ca rolul lor era sa intalneasca un grup de partizani, fie ca era al lui Gavrila, fie ca era al lui Arnautoiu. Grupul Arnautoiu a fost informat de catre ciobani din despre existenta acestui grup de persoane, iar Ion Marinescu a insistat sa i se verifice identitatea 56 . Ion Marinescu declara in ancheta : " Ajungand in pisc am observat ca presupusii turisti stationau intr-o

groapa acelui pisc si serveau masa.[] In momentul cand am descoperit prezenta acelor persoane in pisc,Marinescu Ion a somat sa ridice mainile, dar la somatia respectiva s-a riposta cu foc de arma din partea acelor persoane. Atunci Marinescu Ion s-a retras, in acelasi timp retragandu-ma si eu Jubleanu Constantin [] si am deschis foc asupra persoanelor respective [] Din ambele parti s-au tras focuri de arma timp de cca.10 minute.Noi ocupand o pozitie mai favorabila am reusit sa-i impuscam. [] Procedand la perchezitionarea cadavrelor [] au fost capturate doua automate <Schmaiser>, 2 pistolete<Ceskka> cal 7,65 mm."57

Se observa clar ca nevinovatii "turisti" erau bine inarmati . De asfel, orice dubiu este spulberat prin documentul "Schita privind locul savarsirii actului terorist de pe muntele Galesescu"58, unde cei cinci "turisti" apar cu numele si gradul de plutonier major de Securitate. Cand s-a redactat sentinta si concluziile de invinuire se stiau foarte bine toate aceste lucruri. De aceea se poate spune ca au fost cu buna stiinta a fost trecut sub tacere si ca situatia a fost deliberat masluita.

CONCLUZII Un lucru extrem de important este faptul ca aceste confruntari dintre partizani si echipe de Securitate nu apar ca atare in sentinta.

Nicaeri nu se mentioneaza derularea unui conflict cu schimb de focuri intre cele doua parti. In cel mai bun caz, se spune ca "banditi" au fost "descoperiti" de trupele de Securitate si ca au inpuscat un ofiter, un soldat. Sentinta este formulata pe un ton subiectiv si cat mai lapidar, eludand contextul, permitand concluzia ca s-au comis asasinate cu sange rece. Consultarea documentelor contrazice aceasta idee generala pe care vrea sa o induca numai sentinta.

Aceste confruntari cu schimb de focuri se produceau atunci cand nu exista alta solutie : partizanii erau descoperiti si in situatia de a trage sau a se lasa impuscati.

Partizanii evitau insa demonstratiile gratuite de forta, constienti de indiscutabila inferioritate numerica in care se aflau si mai ales de represaliile pe care le-ar fi atras asupra sustinatorilor. De altfel, incepand cu anul 1952, grupul Arnautoiu a evitat complet asemenea confruntari armate. Partizanii s-au retras intr-un bordei camuflat din apropiera comunei Poenari. Securitatea nu a putut sa-i localizeze pana anul 1958, cand au fost arestati.



1 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.10104/1953, f. 20

2 I. Voicu - Arnautoiu - Luptatorii din munti. Toma Arnautoiu. Grupul de la Nucsoara. Documente ale anchetei, procesului, detentiei, Bucuresti, editura Vremea, 1997, p. 100

3 ibidem, p. 98

4 echipa avea 6 membri

5 I.Voicu - Arnautoiu - op. cit., p. 102

6 ibidem, p.106

7 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.1238, rol 44, f. 57

8 ibidem, rol 13, f. 31

9 I.Voicu - Arnautoiu - op. cit., p. 102

10 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.1238, vol 51, f. 48

11 I.Voicu - Arnautoiu - op. cit., p.98

12 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.1238, vol 52, f. 30



13 ibidem, vol. 44, f. 29

14 idem, dos. 1800, vol. 1, f. 18

15 I.Voicu - Arnautoiu - op. cit. , p. 132

16 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond, "D",vol. 53, f 46

17 ibidem, f. 48

18 vezi capitolul I

19 Interviu cu Eugen Chirica, sat Slatina, comuna Nucsoara, judetul Arges, 27 iulie 1997

20 Ioana Voicu - Arnautoiu - op. cit., p.224

21 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond, "D",dos. 1238 , vol. 44, f. 15

22 I.Voicu - Arnautoiu - op. cit., p.213

23 ibidem, p. 215

24 este vorba despre Gheorghe Mamaliga

25 In 21 iunie 1949 grupul se divide, o parte fiind condusa de Toma Arnautoiu, iar celalalta de catre Gheorghe Arsenescu.

26 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos. 1238 , vol. 51, f. 54

27 ibidem, f. 58

28 Interviu cu Eugen Chirca, sat Slatina, comuna Nucsoara, judetul Arges, 27 iulie 1997

29 vezi p.

30 Interviu cu Ecaterina Sandescu, Campulung Muscel, judetul Arges

31 este mama lui Ion Marinescu

32 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos. 1238 , vol. 48, f. 52

33 ibidem, f. 53

34 este vorba despre o vecina

35 "casuta postala" era o scorbura unde Elisabeta Rizea lasa mesaje scrise pentru partizani; acestia luau mesajul si lasau raspunsul in acelasi loc

36 I. Nicolau, T.Nitu - Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara, Bucuresti, editura Humanitas, 1993, p. 72

37 ibidem, p.p. 72-73

38 unde se afla casa Rizea

39 I.Voicu - Arnautoiu - op.cit., p.p 368-369

40 ibidem, p.370

41 ibidem, p.374

42 ibidem, p. 375

43 data este gresita in acest document; data corecta este de 10 august 1950

44 I.Voicu - Arnautoiu - op.cit., p. 325

45 este o confuzie; in realitate era Ion Marinescu

46 este vorba despre Constantin Jubleanu

47 Arhiva Serviciului Roman de Securitate,fond "D", dos.11251, vol 2,f 37

48 Ibidem, f.39

49 interviu cu Mihai Dumitrascu, com. Corbi, jud. Arges, iulie 1997

50 interviu cu Eugen Chirca, sat Slatina, com. Nucsoara, jud. Arges, 27 iulie 1997

51 I. Voicu - Arnautoiu - op. cit., p. 333

52 inexact, erau 4 barbati si o femeie

53 este vorba despre Petre Arnautoiu

54 este vorba despre Toma Arnautoiu

55 I.G.Ogoranu-op. cit, p.p. 136-137

56 Interviu cu Alexandru Marinescu, Bucuresti

57 I.Voicu - Arnautoiu - op.cit., p. 342

58 vezi schita alaturata












Document Info


Accesari: 2084
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )