Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























CAND ISRAEL ERA COPIL

istorie





De mai bine de un secol, critica s-a straduit sa separe elementele "verosimile" si, prin urmare, "istorice", din aceste naratiuni biblice, de masa de excrescente si sedimentari "mitologice" si

De la epoca de piatra la Misterele din Eleusis


"folclorice"23. S-au folosit, de asemenea, documente filologice si arheologice referitoare la istoria politica, culturala si religioasa a egiptenilor, canaaneenilor si a altor popoare din Orientul Apropiat. Cu ajutorul unor asemenea documente se spera sa se clarifice si sa se precizeze, poate chiar sa se reconstituie istoria diferitelor grupuri de evrei, de la instalarea lui lacov în Egipt (secolele XVHI-XVIT) pâna la evenimentele care si-au gasit un ecou în traditiile Iesirii si ale patrunderii în Canaan, evenimente pe care numerosi autori le situeaza în secolul al XII-lea24. Documentele extrabiblice au contribuit desigur la inserarea, cel putin în parte, a Iesirii si a cuceririi Canaanului într-un context istoric. S-au propus, de exemplu, date precise pentru iesirea din Egipt, pe baza informatiilor privind situatia militara si politica a anumitor faraoni apartinând Dinastiei a XlX-a; s-au identificat etapele patrunderii în Canaan tinând cont de rezultatele sapaturilor, în primul rând a datei distrugerii anumitor cetati canaaneene. Dar multe din aceste corelatii si concordante cronologice sunt înca controversate.

Nu ne incumba noua sarcina de a lua pozitie într-o dezbatere în care putini specialisti s-au pus de acord. E de ajuns sa reamintim ca nu s-a reusit, asa cum se sperase, sa se acopere complet istoricitatea anumitor evenimente de prima importanta pentru religia lui Israel. Ceea ce, de altfel, nu dovedeste nicidecum nonistoricitatea lor. Dar evenimentele si personajele istorice au fost în asemenea masura modelate dupa categorii paradigmatice, încât în majoritatea cazurilor nu mai este posibil sa sesizezi "realitatea" lor originara. Nu exista motive sa te îndoiesti de "realitatea" personajului cunoscut sub numele de Moise, dar biografia sa si trasaturile specifice ale personalitatii sale ne scapa. Prin simplul fapt ca a devenit o figura charismatica si fabuloasa, viata lui, începând cu salvarea sa miraculoasa dintr-un cos de papirus lasat sa pluteasca printre trestiile Nilului, urmeaza modelul atâtor altor "eroi" (Teseu, Perseu, Sargon din Akkad, Romulus, Cyrus etc.).

Numele de Moise, ca de altfel si cele ale altor membri ai familiei sale, este egiptean. El contine elementul msy, "nascut, fiu", comparabil cu Ahmoses sau Ramses (Ramesses, "fiul lui Ra"). Numele unuia din fiii lui Le vi, Merari, este egipteanul Mrry, "Cel iubit"; Pinhas, nepotul lui Aaron, este P'-nhsy, "Cel negru". Nu e exclus ca tânarul Moise sa fi cunoscut "reforma" lui Akhenaton (cea 1375-1350), care înlocuise cultul lui Amon prin "monoteismul" solar al lui Aton. S-a remarcat25 analogia dintre cele doua religii: Aton este, si el, proclamat singurul Dumnezeu"; ca si Iahve, el este zeul care creeaza tot ceea ce exista; în sfârsit, importanta acordata de "reforma" lui Akhenaton "învataturii" este comparabila rolului Torei în iahvism. Pe de alta parte, societatea ramessida, în care a fost crescut Moise, la doua generatii dupa represiunea "reformei" lui Akhenaton, nu putea sa-l atraga. Cosmopolitismul, sincretismul religios (mai ales între cultele egiptene si canaaneene), anumite practici orgiastice (prostitutia celor doua sexe), "cultul" animalelor constituiau tot atâtea abominatiuni pentru unul care fusese crescut în "religia Parintilor".

în ce priveste iesirea din Egipt, pare sigur ca ea reflecta un eveniment istoric. Totusi, nu e vorba de exodul întregului popor, ci doar a unui grup, si anume a aceluia condus de catre Moise. Alte grupuri îsi începusera deja penetratia, mai mult sau mai putin pasnica, în Canaan.

23 Sarcina de "demitizare" era relativ simpla (într-adevar, "miracole" precum cele zece plagi sau trecerea peste marea de trestii nu puteau fi considerate drept evenimente "istorice"). Dimpotriva, interpretarea eventualei istoricitati a textelor biblice s-a revelat extrem de delicata. Analiza distinsese mai multe redactari, efectuate în epoci, si din perspective teologice, diferite, în plus, se identifica amprenta mai multor genuri literare. Aparenta istoricitate a unui episod devenea subiect de prudenta când se descoperea ca cel care îl redactase folosise cliseele unui anumit gen literar (saga, novelta, proverbe etc.).

24 Potrivit Iesirii, 12: 40, israelitii au stat în Egipt 430 de ani.

25 Vezi, de exemplu, W.F. Albright, From the Stone Age to Christianity, pp. 218 sq., 269 sq.; id., The BiblicalPeriod from Abraham to Ezra, pp. 15 sq. Dar pentru alti autori analogiile nu par convingatoare; cf. H. Ringgren, op. cit., p. 51, G. Fohrer, op. cit., p. 79.


" Când Israel era copil..."

Ulterior, exodul a fost revendicat de ansamblul triburilor israeliene ca un episod al istoriei lor sfinte. Ceea ce e important pentru problema noastra e faptul ca iesirea din Egipt a fost pusa în legatura cu celebrarea Pastelui. Altfel zis, un sacrificiu arhaic, specific pastorilor nomazi si practicat de milenii de catre stramosii israelitilor, a fost revalorizat si integrat în "istoria sfânta" a iahvismului. Un ritual apartinând religiozitatii cosmice (sarbatoarea pastorala a pri­maverii) a fost interpretat drept comemorare a unui eveniment istoric. Transformarea structurilor religioase de tip cosmic în evenimente ale istoriei sfinte este caracteristica monoteismului iahvist, si va fi reluata si continuata de catre crestinism.

59. "Eu sunt cel ce sunt"

în timp ce pastea oile lui letro, socrul sau, preotul din Madian, Moise a ajuns, traversând pustiul, pâna la "muntele lui Dumnezeu", Horeb. Acolo a vazut "o para de foc tâsnind din mij­locul unui tufis", si s-a auzit chemat pe nume. Câteva clipe dupa aceea, Dumnezeu i se revela ca "Dumnezeul tatalui tau, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui lacov" (Iesirea, 3: 6). Totusi, Moise presimte ca este confruntat cu un aspect nou al divinitatii, ba chiar cu un zeu nou. El accepta porunca de a merge sa-i afle pe copiii lui Israel, ca sa le spuna: "Dumnezeul parintilor vostri m-a trimis la voi. Dar de-mi vor zice: Cum îl cheama, ce sa le spun?" (3: 13). Atunci Dumnezeu îi spune: "Eu sunt cel ce sunt ('ehyeh aser 'ehyeh)". si îl învata sa se adreseze fiilor lui Israel cu aceste cuvinte: "«Eu sunt» m-a trimis la voi" (3: 14).

S-a discutat enorm în jurul acestui nume26. Raspunsul lui Dumnezeu este destul de misterios: el face aluzie la modul sau de a fi, dar fara sa-si reveleze persoana. Tot ceea ce se poate spune este ca numele divin sugereaza, pentru a utiliza o expresie moderna, totalitatea fiintei si a existentului. Totusi, Iahve declara ca el este zeul lui Avraam si al altor Patriarhi, si aceasta identitate este acceptata astazi de toti aceia care revendica mostenirea avraamica. în fond, se poate decela o anumita continuitate între Dumnezeul tatalui si Dumnezeul care i s-a revelat lui Moise. Asa cum s-a remarcat, "exista dintru început realitatea faptului ca iahvismul se naste într-un mediu de pastori si ca se dezvolta în desert. Reîntoarcerea la iahvismul pur va fi prezentata ca o întoarcere la situatia desertului: acesta va fi «idealul nomad al Profetilor»"27. Ca si Dumnezeul tatalui, Iahve nu mai e legat de un anumit loc: în plus, el are o relatie speciala cu Moise ca lider al unui grup.

Dar diferentele sunt semnificative, în timp ce Dumnezeul tatalui era anonim, Iahve este un nume propriu care pune în evidenta misterul si transcendenta sa. Raporturile dintre divinitate si credinciosi s-au schimbat: nu se mai vorbeste de "Dumnezeul tatalui", ci de "poporul lui Iahve". Ideea alegerii divine, prezenta în promisiunile facute lui Avraam (Facerea, 12: l-3), se precizeaza: Iahve numeste pe urmasii patriarhilor "poporul meu"; ei sunt, dupa expresia lui R. de Vaux, "proprietatea sa personala", în continuarea procesului de asimilare a "Dumnezeului tatalui" cu El, Iahve a fost si el identificat cu acesta. Iahve a împrumutat de la El structura sa cosmica si a luat titlul de Rege. "De la religia lui El, iahvismul a luat si ideea de curte divina alcatuita din bene' elohim. "28 Pe de alta parte, caracterul razboinic al lui Iahve prelungeste rolul Dumnezeului tatalui, protectorul, prin excelenta, al credinciosilor sai.

26 Vezi bibliografiile recente înregistrate de H. Ringgren, pp. 43 sq., G. Fohrer, op. cit.,pp. 75 sq., R. de Vaux, Histoire, pp. 321 sq., F.M. Cross, op. cit., pp. 60 sq.

27 R. de Vaux, op. cit., p. 424. în ceea ce urmeaza, noi folosim analizele sale, pp. 424-431.

28 De Vaux, p. 428: "Dar nu pare exact sa se afirme ca El i-a dat si blândetea si compasiunea sa lui Iahve, care ar fi fost la început un zeu salbatic si violent, în textul probabil vechi al Iesirii, 34: 6, Iahve se autodefineste drept «Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv»", ibid., p. 429.



De la epoca de piatra la Misterele din Eleusis


Esentialul revelatiei este concentrat în Decalog (Iesirea, 20: 3-17; cf. Iesirea, 34: 10-27). în forma sa actuala, textul nu poate sa dateze din epoca Iui Moise, dar cele mai importante porunci reflecta desigur spiritul iahvismului primitiv. Primul articol al Decalogului: "Sa nu ai alti Dumnezei afara de mine!" arata ca nu este vorba de monoteism în sensul strict al cuvântului. Existenta altor zei nu este negata, în cântecul de victorie înaltat dupa trecerea marii, Moise exclama: "Cine este asemenea tie între dumnezei" (Iesirea, 15: 11). Dar Dumnezeu cere fidelitate absoluta, deoarece Iahve este un "Zeu gelos" (Iesirea, 20: 5). Lupta împotriva falsilor zei începe imediat dupa iesirea din desert, cu Baal din Peor. Acolo fiicele moabitilor i-au invitat pe israeliti sa aduca sacrificii zeilor lor. "si mânca poporul din acele jertfe si închina la dumnezeii lor" (Numerii, 25: 2 sq.) provocând mânia lui Iahve. Pentru Israel aceasta lupta începuta la Peor continua si azi.

Semnificatia celei de a doua porunci: "Sa nu-ti faci chip cioplit...", nu este usor de sesizat. Nu este vorba de o interzicere a cultului idolilor. Se stia ca imaginile, familiare cultelor pagâne, nu erau decât un receptacul al divinitatii. Probabil, ideea subiacenta în aceasta porunca implica interdictia de a-l reprezenta pe Iahve printr-un obiect cultual. Asa dupa cum nu avea "nume", Iahve nu trebuia sa aiba "chip". Dumnezeu se lasa vazut, de anumiti privilegiati, direct; pentru restul oamenilor, prin actele sale. Spre deosebire de alte divinitati din Orientul Apropiat, care se manifestau sub forma umana, animala ori cosmica, Iahve este conceput exclusiv ca antropo­morf. Dar el a recurs si la epifanii cosmice, caci lumea întreaga este creatia sa.

Antropomorfismul lui Iahve are un dublu aspect. Pe de o parte, Iahve da dovada de calitati si defecte specific umane: mila si ura, bucurie si melancolie, iertare si razbunare. (Totusi el nu arata slabiciunile si defectele zeilor homerici, si nu accepta sa fie ridiculizat ca anumiti zei olympieni29.) Pe de alta parte, Iahve nu reflecta, ca majoritatea divinitatilor, situatia umana: el nu are o familie, ci doar o curte celesta. Iahve este singur. Trebuie sa vedem oare o alta trasatura antropomorfa în faptul ca el cere credinciosilor sai o supunere absoluta, ca un despot oriental? E vorba mai degraba de o dorinta inumana de perfectiune si puritate absoluta. Intoleranta si fanatismul, caracteristice profetilor si misionarilor celor trei monoteisme, îsi au modelul si justificarea în exemplul lui Iahve.

Tot astfel, violenta lui Iahve sparge cadrele antropomorfice. "Furia" sa se dovedeste câte­odata atât de irationala încât s-a putut vorbi despre "demonismul" lui Iahve. Desigur, unele din aceste trasaturi negative se vor înaspri mai târziu, dupa ocuparea Canaanului. Dar "trasaturile negative" apartin structurii originare a lui Iahve. în fond, e vorba de o noua expresie, si cea mai impresionanta, a zeitatii ca absolut diferita de creatia sa, ca "alta, prin excelenta" (acel ganz, andere al lui Rudolph Otto). Coexistenta atributelor contradictorii, irationalitatea unora din actele sale, îl deosebesc pe Iahve de orice "ideal de perfectiune" la scara umana. Din acest punct de vedere, Iahve seamana cu unele divinitati ale hinduismului, cu Siva, de exemplu, sau cu Kalî-Durgâ. Dar cu o deosebire considerabila: aceste divinitati indiene se situeaza dincolo de morala, si cum modul lor de a fi constituie un model exemplar, credinciosii lor nu pregeta sa-i imite. Dimpotriva, Iahve acorda cea mai mare importanta principiilor etice si moralei practice: cel putin cinci porunci ale Decalogului se refera la aceasta.

Dupa Biblie, la trei luni dupa iesirea din Egipt, în desertul Sinai a avut loc teofania. "Iar Muntele Sinai fumega tot, pentru ca se pogorâse Iahve pe dânsul în foc; si se ridica din el fum ca fumul dintr-un cuptor, si tot muntele se cutremura puternic. De asemenea, si sunetul trâmbitei se auzea din ce în ce mai tare. si Moise graia, iar Dumnezeu îi raspundea cu glas" de tunet (Iesirea, 19: 18-19). Iahve a aparut atunci israelitilor ramasi la poalele muntelui si.

29 Cf. G. Fohrer, op. cit., pp. 78 sq.


"Când Israel era copil..."

a încheiat un legamânt cu ei, dictând Legea aliantei, care se deschide cu Decalogul si comporta numeroase prescriptii în legatura cu cultul (Iesirea, 20: 22-26; 24-26)30. Mai târziu, Moise a avut o noua întrevedere cu Iahve, si a primit "cele doua table ale Legii, table de piatra, scrise cu degetul lui Dumnezeu" (31: 18; cf. o alta versiune, 34: l, 28). Mendenhall a remarcat31 ca forma stilistica a Legii aliantei aminteste tratatele suveranilor hittiti din mileniul al II-lea cu vasalii lor din Asia Mica. Dar analogiile între acestea, desi reale, nu par decisive.

Nu se stie nimic precis asupra cultului celebrat de catre israeliti în timpul celor patruzeci de ani petrecuti în pustiu. Iesirea (26; 38: 8-38) descrie în amanunt sanctuarul din desert: el consta din "Cortul întâlnirii" care adaposteste chivotul Legii sau arca Aliantei, lada de lemn continând - dupa o traditie tardiva - tablele Legii (Deuteronomul', 10: l-5 etc.). Foarte probabil, aceasta traditie reflecta o situatie reala. Corturi sau litiere cultuale, în care erau purtati idolii de piatra, sunt atestate la arabii preislamici. Textele nu mentioneaza chivotul si cortul împreuna, dar, probabil ca, la fel ca la arabi, cortul acoperea chivotul. Precum altadata Zeul Tatalui, Iahve, îsi conducea poporul. Chivotul simboliza aceasta prezenta invizibila; dar este imposibil sa stim ce continea el.

Conform traditiei, Moise a murit în sesurile uscate ale Moabului, în fata Ierihonului. Iahve i-a aratat tinutul Canaanului: "Te-am învrednicit sa-l vezi cu ochii tai, dar într-însul nu vei intra" (Deuteronomul, 34: 4; cf. Numerii, 27: 12-14). Aceasta moarte corespunde si ea perso­nalitatii legendare si paradigmatice a lui Moise. Tot ce se poate spune despre personajul cunoscut sub acest nume este faptul ca a fost marcat de întâlnirile, dramatice si repetate, cu Iahve. Revelatia careia Moise i-a fost intermediar, a facut din el, în acelasi timp, un profet extatic si oracular si un "magician"; modelul preotilor leviti si seful charismatic prin excelenta, care a reusit sa transforme un grup de clanuri într-un nucleu de natiune, poporul lui Israel.

60. Religia sub Judecatori: prima faza a sincretismului

S-a convenit sa se numeasca epoca Judecatorilor perioada care se întinde între ~ 1200, când grupul lui Moise a patruns în Canaan, condus de catre losua, pâna catre ~ 1020, când Saul a fost proclamat rege. Judecatorii erau sefi militari, consilieri si magistrati. Aceasta este perioada în care alte triburi au acceptat iahvismul, mai cu seama în urma unor victorii stralucite. Caci Iahve intervine direct în batalie. El îl asigura pe losua: "Nu te teme de ei ca i-am dat în mâinile tale!" (Jos., 10: 8). într-adevar, Iahve a azvârlit din cer "grindina mare" care a ucis dusmanii cu miile (Jos., 10: 11). Dupa victoria împotriva lui labin, regele Canaanului, Debora si Barac cânta mânia divina: "Când ieseai tu, Iahve, din Seir [...], pamântul se cutremura si cerurile se topeau, norii picurau picuri de ploaie" (Judecatori, 5: 4 sq.). într-un cuvânt, Iahve se dovedeste mai puternic decât zeii canaaneenilor. Razboiul savârsit în numele sau este un razboi sfânt32: barbatii sunt consacrati (giddes, "a sanctifica") si trebuie sa respecte puritatea rituala, în ce priveste prada, ea este "interzisa", adica este în întregime distrusa, oferita prin holocaust lui Iahve.

30 E inutil sa precizam ca toate aceste texte au fost redactate, sau editate, mai târziu.

31 C.E. Mendenhall, Law and Covenant in Israel and the Ancient East (1955). Ipoteza a fost acceptata, între altii, de W.F. Albright, Yahveh and the Gods of Canaan, pp. 107 sq.

32 G. von Rad, Der heilige Krieg im alten Israel (1951), rezumat de H. Ringgren, op. cit., pp. 66-67. Termenul "interzis" herem deriva dintr-o radacina care înseamna "sacru". Fenomenul este considerat de Ringgren tipic israelit, dar A. Lods si W.F. Albright citeaza alte exemple si nu numai la semiti; cf. H.H. Rowley, Worship in Ancient Israel, p. 56 si n. 7.

De la epoca de piatra la Misterele din Eleusis


Dar, adaptându-se la un nou stil de existenta, iahvismul evolueaza si se modifica. Se remarca, la început, o reactie împotriva valorilor exaltate de catre toate societatile de pastori. Legea ospetiei, lege sacrosancta la nomazi, este tradata violent de catre laela: ea invita în cortul ei pe seful canaanean Sisera, care fugea învins, si îl ucide în somn (Judecatori, 4: 17 sq.) Sanctuarul mobil din timpul lui Moise cade în desuetudine. Cultul e practicat acum în sanctuare fixe si în locuri sacre.

Dar, asa cum trebuie sa ne asteptam, mai ales confruntarea cu religia canaaneana va fi aceea care va avea consecinte considerabile. De altfel, aceasta confruntare se prelungeste pâna în secolul al VH-lea î.Hr. Ca urmare a asocierii Iahve-El, sanctuarele preiahviste apartinând cultului lui El, precum si numeroase sanctuare canaaneene, îi sunt închinate lui Iahve33. Mai surprinzatoare este confuzia care se facea, în vremea judecatorilor, între Iahve si Baal. Se întâlnesc nume compuse cu baal chiar în familii reputate pentru credinta lor iahvista. Faimosul Ghedeon se numeste si el Ierubbaal, "Baal lupta" (Judecatori, 6: 32). Ceea ce presupune ca cuvântul baal, "Domnul", era înteles ca un epitet al lui Iahve, sau ca Baal era venerat alaturi de Iahve34. La început, Baal a trebuit sa fie acceptat ca "zeu al spaimei", specialist, prin excelenta, al fecunditatii. Abia mai târziu, cultul sau a fost execrat si a devenit dovada exemplara a apostaziei.

A fost adoptat în mare parte sistemul sacrificial canaanean. Forma cea mai simpla a sacrificiului consta din ofrande, într-un loc consacrat, a diferite daruri, sau din libatii de untdelemn si de apa. Ofrandele erau considerate hrana pentru divinitate (Judecatori, 6: 19). Israelitii încep acum sa practice holocaustul ('olah),pe care îl interpretau ca o oblatiune oferita lui Iahve. Ei au împrumutat, în plus, numeroase practici canaaneene în relatie cu agricultura, si chiar anumite ritualuri orgiastice35. Procesul de asimilare se intensifica ulterior, sub regalitate, când auzim vorbindu-se de prostitutia sacra a celor doua sexe.

Sanctuarele sunt cladite dupa modelele canaaneene. Ele comporta un altar, massebah (pietre ridicate), asherah (stâlpi din lemn simbolizând-o pe zeita canaaneana cu acelasi nume), vase pentru libatiuni. Printre obiectele rituale, retinem pe cele mai importante: teraphim-ii (idoli sau masti) si efod-urilc (la început un vesmânt aplicat idolului), în jurul sanctuarelor se organizeaza personalul cultual care le si pazeste. E vorba, în primul rând, de preoti si de leviti; ei ofera jertfe si scruteaza vointa lui Iahve prin intermediul sortilor si a efod-urilor. Alaturi de preoti si de leviti se întâlnesc ghicitorii si prezicatorii (ro'eh), dar suntem slab informati asupra atributiilor lor. Prezicatorii nu erau legati de sanctuare precum profetii (nâbîini). Exemplul cel mai ilustru este Valaam (Numerii, 22-24): el îl vede pe Iahve în vis sau în stare de veghe; el trebuie sa-i vada pe israeliti pentru a-i putea blestema. Acest tip de extatic este atestat si în alte societati nomade (de exemplu, kahin-u\ la arabi)36.

Mult mai importanta era functiunea "profetului" (nâbî); vom reveni asupra acesteia mai departe (§ 116). Pentru moment sa adaugam ca profetismul extatic israelit îsi împlânta radacinile în religia canaaneana37. într-adevar, cultul lui Baal comporta acesti nâbîim (ci. HI Regi, 18:19 sq.; IV Regi, 10: 19). Dar e vorba de un tip de experienta extatica destul de comun în Orientul Apropiat antic, cu exceptia Egiptului. Sumerienii cunosteau "omul care patrunde în Cer", nume

33 Vezi lista acestor sanctuare în G. Fohrer, op. cit., pp. 111-113. Asupra sincretismului cultelor, vezi G. W. Ahlstrom, Aspects ofSyncretism in Izraelite Religion, pp. 11 sq.; H.H. Rowley, op. cit., pp. 58 sq.

34 Cf. H. Ringgren, op. cit., p. 56; G. Fohrer, op. cit., p. 105.

35 G. Fohrer, op. cit., p. 106; G.W. Ahlstrom, op. cit., pp. 14 sq.

36 J. Pedersen, "The Role played by Inspired Persons among the Israelites and the Arabs"; J. Lindblom, Prophecy in Ancient Israel, pp. 86 sq.

37 Cf. A. Haldar, Association of Cult Prophets among the Ancient Semites, pp. 91 sq., cu bibliografie.


" Când Israel era copil..."

desemnând o calatorie extatica comparabila aceleia a samanilor. La Mari, texte din secolul al XVIII-lea vorbesc despre apilum ("cel care raspunde") sau de muhhum si muhhutum, barbati si femei care primesc oracolele zeilor în vis sau în viziunile lor. Acesti apilum si muhhum corespund nâbîim-ilor. Ca si profetii lui Israel, ei foloseau fraze oraculare mai degraba scurte si îsi trimiteau mesajele regilor, chiar când era vorba de vesti rele sau de critici împotriva

anumitor actiuni ale suveranului38.

înca în primele secole ale cuceririi si colonizarii se remarca o influenta canaaneana în acelasi timp profunda si multiforma, într-adevar, se împrumuta de la canaaneeni sistemul ritual, locurile sacre si sanctuarele; clasa sacerdotala se organizeaza dupa modele canaaneene. în sfârsit, profetii care nu vor întârzia sa reactioneze împotriva suprematiei preotilor si împotriva sincretismului cu cultele fertilitatii sunt, ei însisi, produsul unei influente canaaneene. Si totusi profetii se reclama de la cel mai pur iahvism. Dintr-un anumit punct de vedere, ei aveau dreptate; dar iahvismul pe care îl proclama asimilase deja elementele cele mai creatoare ale religiei si culturii canaaneene, atât de violent detestata de catre profeti.

38 Cf. J. Lindblom, op. cit., pp. 29 sq., 85 sq. si G. Fohrer, op. cit.,pp. 225 sq., care citeaza alte exemple din Babilon si Asiria.











Document Info


Accesari: 2153
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )