Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






IMAGINE DE ANSAMBLU ASUPRA REZISTENTEI ANTICOMUNISTE DIN ROMANIA

istorie











ALTE DOCUMENTE

Muzeul Municipiului Bucuresti
Revoluţie, naţionalism, ruralitate 1848 īn Principatele Romāne
Viata politica 1878-1914
De re geographiae sau lungul drum al spatiului catre teritoriu (Octavian Groza)
SUFERINTELE IUDEILOR: DE LA APOCALIPSA LA EXALTAREA TOREI
Capitulatiile intre 1830-1848, arma impotriva protectoratului rus
Guvern si Parlament sub impactul rascoalelor din 1888
GENEZA SI EVOLUTIA INTEGRARII ECONOMICE IN EUROPA POSTBELICA
ORGANIZAREA SOCIALA A GETO-DACILOR IN EPOCA PRESTATALA
MONARHIA IN ANII 1918 - 1930


IMAGINE DE ANSAMBLU ASUPRA REZISTENTEI ANTICOMUNISTE DIN ROMANIA

 

            Sovietizarea Romaniei a fost un proces complex, favorizat in oarecare masura de factori interni, dar a carui aparitie a fost mai ales determinata de contextul international postbelic. Avand granita cu URSS, Romania nu putea scapa unei masive influente sovietice, care sa incurajeze ascensiunea spectaculoasa a PCR, desi in 1944 acest partid era insignifiant ca reprezentativitate politica. S-au facut pasi importanti in procesul de sovietizare prin formarea guvernului Petru Groza (6 martie 1945), prin alegerile din 19 noiembrie 1946, alungarea regelui (30 decembrie 1947), inceperea colectivizarii (1949), etc.

            Odata cu ascensiunea politica si adaptarea economica la un sistem centralist, Sovietizarea implica si un alt fenomen: epurarea. Urmarirea si inlaturarea "dusmanilor de clasa" s-a facut la toate nivelele, incepand de la ministri pana la tarani instariti, acuzati de "sabotaj economic": fosti membri ai partidelor istorice sau legionari, proprietari de fabrici sau terenuri, ofiteri deblocati, "chiaburi", etc.

            Aceste categorii de adversari ai unui sistem totalitar comunist aveau putine optiuni. O mare parte au devenit detinuti politici. Altii insa au incercat sa organizeze o rezistenta armat anticomunista.

            Organizarea rezistentei armate in Romania s-a produs pe fondul impresiei generale ca in scurt timp urma sa inceapa un nou razboi care sa opuna democratiile occidentale U.R.S.S. - ului. In acest caz , grupurile de rezistenta urmau sa indeplineasca rolul clasic , consacrat in al doilea razboi mondial fiind utilizate mai ales in spatele frontului. Se poate spune ca speranta cea mai mare a partizanilor romani, aceea ca "vin americanii", a persistat pan la jumatatea deceniului cinci.

            Totusi, ultimele grupuri de rezistenta, au fost lichidate la inceputul anilor '60. La acea data oamenii continuau sa asculte posturi de radio "imperialiste", iar partizanii erau un important suport psihologic pentru cei ce nu se considerau sovietizati. Dovada ca partizanii erau puternic sustinuti de sate cu alimente, imbracaminte, informatii.

            Astfel, unele grupuri au rezistat o perioada indelungata (incepand de la 2 luni la 9-10 ani).

Evolutia miscarii DE                            Primele    formatiuni     de PARTIZANI IN ROMANIA                                   partizani     au  aparut    in Romania in primavara anului 1944. Ele au luat nastere in Bucovina, in contextul razboiului, dupa ce in martie - aprilie 1944 linia frontului s-a stabilizat pentru o vreme in felul urmator: frontul romano - german s-a oprit de-a lungul Obcinei Mari, iar trupele sovietice s-a 252j98c u oprit la o departare variind intre 8-15 km de culmea Obcinei pana aproape de Gura Humorului. Intre cele doua linii a ramas o zona impadurita de aproximativ 800 m2, o "tara a nimanui" in care s-au refugiat satenii din zona romaneasca ocupata de rusi. Din aceasta populatie refugiata s-au ridicat, la mijlocul lunii mai 1944, cea mai mare parte a voluntarilor ce au format primele trupe de partizani romani.

            Aceste grupuri de partizani erau subordonate Comandamentului romano - german din Campulung Moldovenesc. Ele erau unitati auxiliare ale armatei.

Activitate lor se desfasura in cadrul detasamentului "Col. Aurel Constantinescu", alcatuit din Regimentul 3 Graniceri, Batalioanele fixe regionale Bucovina si Neamt, unitati mobile. Batalionul fix "Bucovina", cu un efectiv de trei companii, era comandat de col. Gheorghe Batatorescu si avea in componenta nu doar partizani bucovineni, ci si militari.

Din ordinul Armatei a - 4 - a romane, toate aceste unitati au

fost subordonate Comandamentului german din Vatra Dornei1.

            De asemeni , grupurile de partizani si familiile acestora erau in subzistenta Armatei germane, conform intelegerii stabilite cu Marele Stat Major2.

            Incadrarea voluntarilor era verificata si aprobata de capitanul C. Popovici din Corpul 5 Armata romana, iar sefii grupurilor de partizani isi alegeau numai oameni de incredere din toate armele. Marimea acestor "unitati mobile" de partizani era variabila, in functie de misiune: cand trebuiau sa se strecoare in spatele liniei inamice a frontului, formatia era de 2-3 oameni; cand se dadea un atac asupra pozitiilor sovietice, grupul era de 20 sau mai multi partizani; dupa caz, erau sustinuti de subunitati de graniceri romani sau subunitati germane.

Desi unii dintre partizani aveau o pregatire militara anterioara, ei au fost instruiti suplimentar in scoli special infiintate la Sadova si Fundu Moldovei, instructorii erau romani si germani si le aratau modul de folosire a armamentului din dotare si executarea misiunilor pe teren muntos si impadurit3. Intre misiuni se numarau patrulari prin padure, supravegherea potecilor de acces spre Obcina Mare, organizarea de ambuscade pentru distrugerea patrulelor sovietice, lichidarea punctelor de observatie sovietice inaintate, diversiuni in spatele liniei sovietice.

            Intre formatiunile de partizani ce au actionat alaturi de armata romano - germana pana in august 1944, cele mai  cunoscute  sunt: grupul   Vladimir   Macoveiciuc,   grupul   Ion   Vatamaniuc,   grupul Vladimir Tironiac - C. Cenusa si grupul Petre Maruseac4.

            Dupa 23 august 1944, acesti partizani au fost nevoiti prin forta imprejurarilor sa actioneze in continuare alaturi de germani pana in octombrie 1944, cand frontul ajunge aproape de Satu Mare. Atunci ei se fac nevazuti, ingroapa o parte din armament si echipament si se imprastie prin paduri. Vor fi insa insistent urmariti de N.K.D.V. Multi au fost prinsi, anchetati si condamnati de tribunalele militare sovietice. Unii au fost deportati in Siberia in lagare de munca, unde li s-a pierdut urma. Altii insa au reusit nu doar sa  supravietuiasca, dar si sa organizeze o alta faza a rezistentei in Bucovina. Oricum, acesta este sfarsitul primei faze a miscarii de partizani din Romania.

O a doua faza a rezistentei se poate distinge intre toamna anului 1944 si sfarsitul anului 1946, putin dupa alegerile din 19 noiembrie. Diferite documente semnaleaza faptul ca in aceasta perioada au existat grupuri de persoane inarmate retrase in munti. In general, componenta si activitatea acestor grupuri nu poate fi exact precizata. In primul rand, structura lor nu era foarte stabila. Din septembrie 1944 pana in mai 1945 obiectivul lor era lupta in spatele trupelor sovietice care treceau  spre front. In momentul de fata nu s-au descoperit dovezi ca asemenea misiuni ar fi fost indeplinite. Din mai 1945 pana la sfarsitul anului 1946, ele au ramas in expectativa in speranta reizbucnirii razboiului, pastrandu-si aceeasi forma nebuloasa.

"Primele informatii referitoare la  o  miscare  subversiva  asa-zisa  de rezistenta au fost comunicate la mijlocul lunii octombrie 1944.

Se arata in rapoartele informative primite din diferite regiuni muntoase si in special din Transilvania, sectorul romanesc Brasov Fagaras - Sibiu, ca grupuri de indivizi inarmati cu arme, explozivi si munitiuni, majoritatea facand parte din diferite unitati militare s-au retras in regiunile muntoase, probabil cu intetiunea de a organiza acte de sabotaj si terorism  in spatele trupelor romano-sovietice, care treceau spre front []. Realitatea verificata si confirmata de catre agentii informativi si in special de ofiterii care veneau din acele regiuni si care aratau ca se stia in toate regiunile muntoase, prin targuri si sate de prezenta unor grupuri inarmate de ostasi si civili care au fost vazuti de catre sateni [].

            Cu ocazia acestor cercetari, organele jandarmeriei au efectuat numeroase descinderi in munti si au gasit depozite masive de armament, munitiuni si alimente. Din cercetarile facute s-a stabilit ca numeroase stane, cabane etc. aflate in munti au fost locuite si ca cei adapostiti au fugit la apropierea jandarmilor, fiind anuntati de iscoade sau de oameni fideli5."

            Inexactitatea informatiei referitoare la aceste grupuri se datoreaza si faptului ca, la momentul respectiv, nu s-au facut cercetari serioase. Atat la Marele Stat Major cat si la Inspectoratul

General al jandarmeriei problema a fost lasata pe un plan secund,

rezumandu-se la urmarirea informativa. Rapoartele pe aceasta  problema  prezinta aceste grupuri ca simpli dezertori, care, fugiti de la unitatile lor, se ascund prin munti6.

            Referitor la anonimatul grupurilor din aceasta faza exista doua exceptii: grupul "Haiducii lui Avram Iancu - Divizia Sumanelor Negre" si organizatia "Miscarea Nationala de Rezistenta". Primul a fost infiintat in ianuarie - februarie 1945, iar al doilea in martie 1945. Procesul M.N.R. - Sumanele Negre s-a desfasurat cu multa publicitate in perioada electorala a anului 19467. 

Grupul "H.A.I. - Sumanele Negre" a fost infiintat de Gavrila Olteanu,  fostul  sef  al  batalioanelor   de   voluntari   "Garzile   Iuliu

Maniu". Aceste garzi se constituisera in septembrie 1944 cu aprobarea Marelui Stat Major al armatei romane. Scopul era de a indeplini misiuni de paza si curatire pe teritoriul Transilvaniei care fusese sub autoritate maghiara. Garzile "Iuliu Maniu" au fost desfiintate in decembrie 1944 la interventia comandamentelor sovietice, datorita unor excese savarsite impotriva populatiei maghiare din zona. Pe numele lui Gavrila Olteanu s-a emis un ordin de arestare, iar acesta s-a retras in Bucovina, unde infiinteaza grupul de rezistenta anticomunista "Sumanele Negre". Pana la lichidarea grupului, in 1946, activitatea lui a constat in incercarea de extindere si raspandirea  de manifeste anticomuniste. A elaborat si un plan de lupta impotriva sovieticilor, in cazul reizbucnirii unei conflagratii.

            Organizatia  "Miscarea  Nationala  de Rezistenta" (M.N.R.) se remarca in primul rand datorita personalitatilor  pe  care  le  reunea: generalul de Corp de Armata (in rezerva) Aurel Aldea, amiralul (in rezerva) ori Macellariu, generalul (in rezerva) C-tin Eftimiu, lt. - col. Eugen Plesnila si multi altii8, militari sau nu.

Datorita influentei membrilor, aceasta organizatie detinea un serviciu neoficial de informatii pe langa sase ministere, Marele Stat major si pe cuprinsul tarii. Avea posibilitatea sa obtina date referitoare la miscarile trupelor sovietice, paza depozitelor de munitii, echipament si alimente. Acestea permiteau studiul ipotezelor de actiune pe teren in caz de conflict.

            Scopul principal al M.N.R. era sa coordoneze la nivel national intreaga rezistenta anticomunista. Dorea sa sincronizeze toate acele grupuri nebuloase existente in tara sub un comandament unic, esalonand responsabilitatile pe grade si regiuni. Teritoriul tarii era impartit in mai multe zone, care urmau sa fie subordonate unor comandamente9.

            Aceste obiective au ramas un deziderat. Pana in mai 1945 cand s-au facut primele arestari in cadrul M.N.R., aceasta organizatie reusise sa contacteze mai multe grupuri de rezistenta, intre care "Sumanele Negre", "Graiul Sangelui", "Grupul Inarmat Sinaia".

            Odata cu procesul zgomotos M.N.R. - Sumanele Negre si ci

"alegerile"  din  19  noiembrie  1946   se   incheie  a   doua   faza   a

rezistentei.

            Dupa acest eveniment, comunizarea Romaniei se accelereaza.  Se   intensifica   represiunea   asupra   tuturor  ce  se  opuneau   atitudinii  procomuniste  sau erau suspectate de aceasta opozitie. Este epoca epurarilor, a proceselor politice. Apoi exista o puternica impresie la nivelul  populatiei  ca  razboiul  va  reincepe. Aceasta  idee  (sau mai  degraba speranta) se va pastra inca multa

vreme , pana prin anii 1955-1956. Ea a avut un efect psihologic extrem de puternic: s-a creat impresia ca regimul comunist sta sub semnul provizoratului. Sub aceasta senzatie de provizorat, toate categoriile sociale amenintate direct si puternic de un regim cu orientare comunista au produs partizani.

            Incepe a treia faza a rezistentei armate. Apar grupurile de rezistenta anticomunista in forma lor clasica pentru Romania, asa cum le vom gasi pana la inceputul deceniului sase.

Fosti membri ai partidelor istorice si ai Miscarii Legionare, ofiteri deblocati, tarani instariti sau nu, acuzati de a fi "chiaburi" si "sabotori" incearca sa evite niste represalii absurde stand ascunsi in propria casa, la rude, cunostinte sau in munti. Pentru documentele oficiale ei sunt "fugari"10,erau numiti "banditi". Acest termen desemna persoane organizate intr-un grup care recunostea un sef, actiona intr-o zona impadurita si cel mai adesea muntoasa, in apropierea unor sate unde erau destui sustinatori. Acesti sustinatori (de obicei rude si prieteni) le procurau alimente, informatii si uneori armament, rolul lor fiind decisiv.

            In aceasta faza a rezistentei, cel putin la inceputul ei, partizanii mai credeau inca in "venirea americanilor". Initial, ei isi vedeau misiunea desfasurandu-se in contextul unui razboi care sa opuna tarile democrate URSS - ului.

            In  aceasta  situatie,  rolul  lor ar fi fost cel clasic, jucat de toate miscarile de partizani din al doilea razboi mondial. Cum timpul trecea si razboiul nu a inceput, cei constituiti in grupuri de rezistenta nu se puteau intoarce pur si simplu acasa. Mai mult, speranta reinceperii razboiului s-a spulberat destul de tarziu, catre jumatatea deceniului cinci.

            Acesta  fiind  contextul,  menirea  acestor grupuri de partizani

s-a schimbat. prin refuzul deschis fata de instaurarea unui regim comunist, ei mentineau la nivelul populatiei ideea ca acest regim nu e infailibil, nu e imbatabil si mai ales nu e vesnic. Mesajul transmis era ca opozitia nu e inutila si e posibila.

Activitatea acestor grupuri consta in raspandirea de manifeste, afisarea    unor    tablouri    monarhice,    trimiterea   unor   scrisori   de amenintare unor persoane cunoscute ca sustin linia procomunista. Uneori partizanii isi luau responsabilitatea de a executa asemenea persoane11. Aceasta pentru ca aceste grupuri se considerau in stare de razboi cu autoritatile comuniste si deci aceste persoane "judecate ad - hoc" erau supuse unor "legi martiale".

La randul lor, autoritatile vremii nu ezitau sa execute partizanii pe loc. Erau insa mai interesati in a-i aresta. Aceasta pentru ca inscenarea unui proces politic si pedeapsa deosebit de dura (in majoritatea cazurilor era pedeapsa capitala) aveau valoare

de exemplu si o imensa putere de intimidare. In randul satenilor se incerca inducerea unei atitudini de ostilitate fata de partizani, prezentati drept "banditi", criminali, jefuitori de cabane. Iata ce spune  Ion  Gavrila  Ogoranu  referitor  la  acest  lucru:  Cine  va citi dosarul nostru de la securitate, va ramane surprins de existenta a zeci de astfel de bonuri,  prin  care  iscaleau  ca  noi  am jefuit stanile. Adevarul este ca acest lucru nu s-a intamplat nici macar o data. Daca am fi procedat asa, ciobanii ne-ar fi dusmanit si n-am di rezistat nici un an la munte. Bonurile insa erau singurul mijloc de a scapa pe oameni de mana Securitatii"12.  Altfel acestia ar fi fost acuzati de complicitate.

            Uneori partizanii tineau chiar cuvantari in fata satenilor sau a muncitorilor din padure pentru a-si clarifica situatia: "In toamna anului 1945, grupul condus de mine (Gavril Vatamaniuc), avandu-l alaturi acum si pe Vasile Motrescu a executat mai multe actiuni pentru a explica muncitorilor forestieri cine suntem si ce vrem[]. Le aratam ca cu suntem banditi, ca banditii sunt securistii si activistii de partid. Ca ei sunt tradatori, ca au acceptat cedarea Basarabiei si Bucovinei, ca pactizeaza cu rusii, ca jupoaie pe tarani, trimitand bogatiile tarii in Uniunea Sovietica. Le spuneam ca regimul comunist nu este vesnic, ca se prabusi mai devreme sau mai tarziu. Le recomandam sa nu se inscrie in Partidul Comunist si in gospodariile colective si sa-si pastreze credinta in Dumnezeu. Le spuneam ca pentru aceste motive am pus mana pe arme".13

            Asadar, acestea sunt cel trei faze ale rezistentei armate din

Romania. Desigur, limitele cronologice nu sunt foarte fixe. Aceste faze se deosebesc una de cealalta, luate ca perioade cu trasaturi distincte, dar au si elemente comune. Cea mai lunga si cea mai importanta este ultima perioada (1946-1962), cand grupurile de partizani capata forma lor clasica pentru Romania.

PREZENTAREA CELOR MAI                       In     urmarirea    activitatii

IMPORTANTE GRUPURI DE                       acestor    grupuri,   pentru

REZISTENTA  ARMATA DIN                      a    crea   o   imagine   cat 

ROMANIA                                                                 clara,    vom    incerca   sa

urmarim atat criteriul geografic, cat si cel cronologic. Toate zonele geografice ale tarii au cunoscut asemenea grupuri de partizani anticomunisti, dar, din punct de vedere cronologic, componenta lor este fluctuanta.

            BUCOVINA

1. Grupul Vladimir Macoveiciuc - La sfarsitul anului 1944, Vladimir Macoveiciuc ia legatura cu organizatia "Miscarea Nationala de Rezistenta" din Bucuresti. MNR incredinteaza misiunea organizarii rezistentei in Bucovina. Ii pune la dispozitie bani si  documente din care rezulta ca are gradul de locotenent si misiunea de a strange minele si armamentul ramas in urma razboiului. Macoveiciuc revine in Bucovina si organizeaza un grup de rezistenta, care a existat pana in iulie 1946, cand Macoveiciuc este impuscat14.

2. Grupul Constantin Cenusa - Conducatorul grupului era in toamna anului 1944 cautat de N.K.V.D. pentru activitatea din miscarea de partizani din perioada mai - august 194415. 

Sta ascuns din octombrie 1944 pana in august 1948, cand revine  in  Putna,  dar  este  arestat  de  jandarmi  si  predat  Securitatii din Radauti. Evadeaza si se retrage in paduri, asociindu-se mai intai cu Vasile Motrescu, apoi cu Cosma Patrauceanu. Este condamnat in contumacie, in 1946 si 1950. Inselat de promisiunile Securitatii, se preda la 29 august 1951 si este condamnat la munca silnica pe viata.

3. Grupul Dragos Flocea - Este alcatuit din 5 membri si a actionat in perioada 1948-1950. Zona de actiune este in jurul comunei Stulpicani (judetul Campulung) si in regiunile limitrofe cu judetul Baia16.

4. Grupul Harsmei Silvestru - Este alcatuit din 8-12 membri, care actioneaza in regiunea Brodina -Ulma - Nisipitu - Argel in perioada   1949-195117.

5. Grupul Vasile Camaruta - Actioneaza in regiunea comunelor Liteni, Valea Glodului, Plesesti si Bunesti (judetul Baia)18.

6. Grupul Gavril Vatamaniuc - Seful grupului este fratele lui Ion Vatamaniuc, conducatorul grupului antisovietic "C" din vara anului 1944. Grupul  lui  Gavril  Vatamaniuc  a  actionat  in perioada 1949-

1957 avand cea mai indelungata existenta dintre grupurile de rezistenta bucovinene19.

7. Grupul Sandu Grigore - A avut o existenta scurta, intre ianuarie si decembrie 1949. Sandu Grigore avusese legaturi cu organizatia "Sumanele Negre", iar dupa lichidarea acesteia a continuat sa ramana la   adapostul   codrului,   impreuna   cu   Dumitru   Craciun   si  Jenica Arnautu20.

8. Grupul "Garzile lui Decebal" - Este infiintat in zona Dornelor in februarie 1949, si coopteaza si grupul Sandu Grigore. Zona de actiune se extinde pe raza judetelor Botosani, Radauti, Suceava, Campulung, Neamt, Baia. Conducatorul grupului, doctorul Gheorghe Vasilache, a gandit organizarea acesteia ierarhic: membrii dintr-o comuna formau o centurie, cei dintr-o plasa o cohorta, iar cei din judet o legiune, totalitatea acestor unitati formand "Garzile lui Decebal", condus de "marele comandant" (doctorul Vasilache)21. Organizatia a ajuns la un numar de 70 de membrii. S-a descoperit ca erau sustinuti chiar de trei ofiteri din cadrul Centrului de Instructie al Securitatii Falticeni (slt. Eftimie Petrescu, slt. Emilian Sandulescu si slt. Vasile Rosu)22.

9. Grupul Andrei Ghivnici - Este alcatuit din 5 - 6 membri, care actioneaza in regiunea Sucevita - Marginea (judetul Radauti) in perioada 1948-1950. Mai apare si sub numele de grupul "K"23.

               

MARAMURES

1. grupul Pop -  Oniga - A fost infiintat in 1949, regrupand o parte a grupului Popsor, la care se adauga persoane noi. Conducatorii grupului sunt Atanase Oniga si Niculae Pop. Primul este preot greco - catolic din comuna Suciul de Jos (raionul Targu Lapus). A luat calea muntilor in 1948, fiind urmarit pentru "instigarea populatiei la rebeliune cu ocazia unificarii bisericii"24. Niculae Pop este fost padurar din comuna Grosi (raionul Targu Lapus), fost membru PNT - linie Maniu si apoi PNL - linie Bratianu. Era urmarit de Securitate pentru ca in iarna 1948 - 1949 gazduise pe Grigore Bodea si alti doi fugari. Se refugiaza de asemenea in munti25. Securitatea realizeaza ca este vorba de un grup de rezistenta si nu de "fugari izolati" abia pe 9 iunie 1951, cu ocazia unui schimb de focuri la postul de panda din punctul  Roaia.

            Din grup mai faceau parte fiii lui Niculae Pop (Achim si Artim Pop), Avram Matu, Vasile Pasca si altii, astfel incat grupul ajungea la un numar de 16-17 membri.

Datorita hartuirii permanente din partea trupelor de Securitate, in februarie 1952 grupul se desface in 5 grupuri mai mici  dintre  care  doua  mai  importante:  unul  din  5 persoane sub conducerea lui Niculae Pop, actiona in zona comunelor Targu apus - Suciul de  Sus - Mogojea; elalalt grup, din 4 persoane, condus de Atanase Onija, actiona in zona Ieud si imprejurimile Sighetului.

Toamna si iarna anului 1952 au adus sfarsitul pentru mai multi membri importanti: Dumitru Hotico este impuscat mortal, iar Vasile si Dumitru Kindris se predau la postul de militie din Ieud. Pe 30  decembrie  1952, in  apropierea  comunei  Targu Lapus, satenii l-au gasit paralizat, neputandu-se ridica de jos, pe Niculae Pop26. Atanase Oniga a fost prins in ianuarie 1953. impreuna cu alti membri ai grupului27.

2. Grupul Ioan Viragos - Isi desfasoara activitatea in toamna anului 1946 in codrii Tarii Oasului, dar se dezorganizeaza in acel an, dupa arestarea sefului grupului.

3. Grupul Gheorghe Finta - Reorganizeaza in 1947 grupul ce fusese condus de Ioan Viragos, dar toti membri sunt arestati in toamna aceluiasi an.

4. Grupul Popsa - Se formeaza in 1949 la initiativa lui Vasile si Popsa, in Ieud. Grupul este lichidat la scurt timp dupa constituire, arestarile fiind de peste 100 de persoane.

5. Grupul Ilie si Zubascu - Cuprinde 7 persoane si este o continuare a grupului Popsa. In noaptea de 1/2 octombrie1950 sunt

arestati toti membri grupului28.

6. Grupul Ion Ilban - Actioneaza in zona comunei Dragomiresti de la inceputul anului 1949 pana in toamna anului 1950.

            MOLDOVA

1. Grupul "Scutul patriei" - A fost infiintat in primavara anului 1949 de catre Ion Sabadac. Initial se numea "Tanara garda"29.

2. Grupul "Fratiile de arme" - A fost infiintat in primavara anului 1949 de catre Pamfil Salageanu si Grigore Caraza in zona Ceahlau (Neamt)30.

3. Grupul "Frontul patriei" - Infiintat in vara anului 1950 de catre Constantin Mahu impreuna cu preotul Nicolae Filip si Alexandru Hrib. A fost lichidat in 195131. 

4. Grupul Vasile Corduneanu - Apare in primavara anului 1951 in jurul comunei Pipirig (judetul Bacau), grupand pe Ion Acatrinei, Nicolae Aioanei si Vasile Corduneanu. Nu sunt consemnate confruntari armate cu Securitatea32.

5. Grupul Teodor Ungureanu - Este format din 4 persoane ce actioneaza in zona Piatra - Neamt33.

6. Grupul Ioan Milian34 - Este semnalat in 1952 in regiunea Iasi,

fiind alcatuit din fratii Matei si Mitica Sturza si Ioan Milian.

7. Grupul Dan Constantin - Semnalat in 1958 in regiunea Barlad fiind alcatuit din Nicolae Borca, Costin Rusu si Dan Constantin35.

            VRANCEA

1. Grupul Paragina - Timaru - Grupul prinde contur in vara anului 1948: Ion Paragina absolvent al Facultatii de Litere si Filozofie din Bucuresti se refugiaza in codrii de pe Dealul Mare(Vrancea) datorita valului de arestari de legionari din acel an36. Mihai Timaru, ofiter deblocat dn armata inca din 1946, se retrasese de asemenea in Vrancea, de unde era originara sotia sa. In calitate de fost ofiter, era de mare folos grupului datorita cunostintelor sale tactice. Avea misiunea de a contacta alti ofiteri si subofiteri deblocati si de a-i angrena in aceasta lupta anticomunista. Va fi ajutorul lui Ion Paragina si se va ocupa de instruirea membrilor grupului pentru folosirea armamentului pe care il aveau in dotare. Zona de actiune era in apropierea comunelor  Crucea de Sus, Verde, Racoasa, Straoani, Manastioara.

Grupul redacteaza manifeste dactilografiate pe care le imprastie din tren o parte din oamenii sai de incredere, care calatoreau prin tara. De remarcat este brosura alcatuita de Ion Paragina    si    Aristide    Zdru,    dactilografiata GH. Ungureanu, secretarul liceului "Ion Slavici" din Panciu. Brosura, iscalita "Vlad Tepes", continea instructiuni pentru cei ce doreau sa intre in sistemul de rezistenta anticomunista. De aici, grupul Paragina - Timaru apare in documente sub numele de "Vlad Tepes", iar grupul Victor Lupsa care a reorganizat rezistenta in Vrancea in 1950, apare sub numele de "Vlad Tepes II". Pe 18 octombrie 1949 sunt arestati Ion Paragina si Mihai Timaru iar pe 19 octombrie sunt arestati si ceilalti partizani din grup. Reusesc sa scape din incercuire Cristea Paragina si Gheorghe Balan, pe care ii vom regasi in grupul Victor Lupsa37.

2. Grupul Victor Lupsa ("Vlad Tepes II") - Acest grup se face remarcat in primul rand datorita numarului celor implicati direct in organizatia anticomunista: 80-90 de persoane plecate in munte si aproximativ 200 de persoane organizate in comunele de la poalele muntilor Vrancei. Organizatia se extinde catre zona satelor Zabratau, Crasna, Zabala, Sita Buzaului38. Cea mai importanta actiune a grupului, uneori caracterizata drept "razboi taranesc", a fost cea din noaptea de 23/24 iulie 1950. Atunci autoritatile comuniste din comuna  Barsesti au fost rasturnate prin forta armelor. Organizarea acestei actiuni a fost conceputa in cele mai mici detalii: a fost instalat un telefon racordat la retea pentru a intercepta convorbirile pana in dimineata de 23 iulie; sunt redactate instructiuni scrise referitoare la modul in care trebuie "arestate organele  administrative"  si   ocupat   postul   de   militie;   membrii  grupului purtau grade si banderole de recunoastere39. Cu toata bravura si buna organizare a acestei actiuni, ea nu a putut fi dusa pana la finalitate. Urmarile au fost valuri masive de arestari. Pana in noiembrie 1950 au fost arestati in regiunea Vrancei "87 de fugari din banda lui Lupsa si 190 de membri ai organizatiei din 19 comune de la poalele muntilor"40. Au fost descoperite si distruse 12 bordeie si 6 depozite de alimente ale partizanilor, fiecare avand aproximativ 100-200kg de alimente. In afara de munitiile si armamentul capturate de la partizani s-au mai strans de la sateni 2 pistoale rachete, 2 pusti mitraliera, 9 pistoale mitraliera, 21 pistoale de buzunar, 304 arme diferite41.

            FAGARAS

1. Grupul Ion Gavrila ("Armata Nationala Romana") - Isi desfasoara activitatea in perioada 1949-1955 pe versantul nordic al Muntilor Fagaras, actionand in zona satelor Rausor, Ileni, Hurez, Toderita, Copacel, Pojorata, Oltet, etc. Din grup faceau parte Ion Gavrila, Andrei Hasiu (Baciu), Laurian Hasiu (Leu), Ion Chiujdea (Profesorul), Gh. Sovaiala, Nelu Novac, Silviu Socol, Ion Ilioiu, remus Sofronea, Gh. Hasiu, Toma si Victor Metea. Deoarece grupul era prea numeros, din motive tactice s-a hoatarat subdivizarea in formatiuni mai mici. Acestea porneau in directii diferite, mai ales iarna, pentru a fi mai greu localizate si a crea impresia ca partizanii sunt mai numerosi decat in realitate. Desigur, grupurile se intalneau periodic si schimbau impresii42. Cea mai mare parte a membrilor grupului au fost arestati incepand cu aprilie 1955, datorita unor promisiuni de a fi ajutati sa treaca in Grecia, care s-au dovedit a fi o capcana a Securitatii. Ion Gavrila a fost prins abia peste 21 de ani de la acea data si nu a cunoscut niciodata temnitele comuniste43.

2. Grupul Dumitru Apostol - Desi cu o existenta de numai un an (1949), acest grup s-a remarcat prin amploare si tragism, fiind unul dintre cele mai importante pentru perioada respectiva. Intre membri sai s-au remarcat, pe langa seful grupului, Nicolae Diaconescu din Aref, inspectorul scolar Ghelmeci, Ion Moldovan, Alexandru Preda, invatatorul Grigore Dumitrasu, profesorul Stefanescu44. Constantina Donescu, care a stat cu partizanii in munti, afirma ca erau 37-40 de partizani, la care se adauga sustinatorii din satele de pe Valea Topologului (Suici, Aref, Valea Danului,etc.)45. Cea mai mare parte a partizanilor au fost arestati in mai 1949, datorita informatiilor date de un om al Securitatii infiltrat in grup (un anume Ciobanca). Dumitru Apostol a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare, in ciuda protestelor vehemente ale capitanului Carnu de la Securitatea Pitesti, care cere condamnarea la moarte. In cele din urma, Carnu a gasit solutia in favoarea sa. Dumitreu Apostol este scos  din  penitenciar  si  adus  in  comuna  Suici  sub  pretextul  ca "poporul ceruse sa-l judece". Aici a fost impuscat pe la spate langa primaria comunei, iar explicatia a fost ca a incercat sa fuga de sub escorta.

3. Grupul Aresenescu - (Dragoslavele) - Si-a desfasurat activitatea in 1948 in zona muntelui Rosu, la 5 km est de soseaua Campulung Muscel (Rucar) in apropierea comunei Dragoslavele. Grupul s-a constituit in mai 1948 cu sprijinul calugarului Pimen Barbierul, staretul schitului Cetateni. Au fost cooptati Petre Cojocaru, Victor Soicescu, Sever si Ion Vasilescu, Dumitru Burtea, Ioan Purnichi si altii46. Armamentul afost procurat mai ales cu sprijinul maiorului Ion Dumitrache din Campulung, fost subordonat al lui Arsenescu47. Au existat contacte cu grupul Apostol si s-a discutat posibilitatea coordonarii rezistentei in zona Fagarasului. Pana in decembrie 1948 majoritatea membrilor acestui grup au fost arestati. Colonelul Arsenescu s-a deplasat la Bucuresti, unde a ramas pana in martie 1949 cand a plecat impreuna cu Toma Arnautoiu spre Nucsoara48.

4. Grupul Arsenescu - Arnautoiu ("Haiducii Muscelului") - Si-a desfasurat activitatea in perioada 1949-1958 in zona Nucsoara, pe versantul sudic al Muntilor Fagaras. Acest grup va face obiectul capitolelor urmatoare ale lucrarii de fata.

            OLTENIA

1. Grupul Arnota - Este infintat in august - septembrie 1948 la initiativa lui Ilie Niculescu. Zona de actiune este Arnota, aproape de manastirea Bistrita (nordul Olteniei). Grupul este lichidat in cursul anului 1950.

2. Grupul Marin Dumitrascu - Este alcatuit din 3 membrii (Marin Giugulin, Gheorghe Dumitrascu si Marin Dumitrascu). Este semnalat in 1952 ca actioneaza in padurile din jurul comunei Ordel-Carlu.

3. Grupul "Izverna" - Alcatuit din 4 membrii, are o scurta existenta in primavara anului 1949, in padurile de langa Izverna (Mehedinti).

4. Grupul Ionel Militaru - Este semnalat in 1949 in nordul judetului Ramnicu Sarat, fiind alcatuit din 11 membrii.

            BANAT

1. Grupul Ioan Uta - In mai 1947, col.Uta pleaca impreuna cu inginerul Aurel Vernichescu in comuna Varciorova49. De aici organizeaza un nucleu de rezistenta anticomunista a caru raza de actiune era pe Valea Tmisului - Masivul Tarcu, Masivul Gogu, cu deplasari  spre  Caransebes,  Lugoj  si  Timisoara  sau  catre Arad,

Baia de Arama si Turnu-Severin50. Grupul cuprindea 24 de partizani, la care se adaugau legaturile din Timisoara, Lugoj si resita si satenii de la poalele muntilor, care ii sustineau cu alimente si informatii. Organizarea era conceputa pe subdiviziuni de 2-3 persoane51. In februarie 1949 col.Uta este ranit mortal, dar in munte mai ramane un grup de 10 partizani.

2. Grupul Dumitru Isfanut - Reorganizeaza supravietuitorii grupului Uta, fiind compus din 7 persoane (Dumitru Mutascu, Ioan Caraibot, Nistor Duicu, Gh. Serangau, Victor Curescu, Iancu Baderca si Dumitru Isfanut)52. In anul 1952 grupul se divide in grupuri mai mici, conduse de Dumitru Isfanut, Dumitru Mutascu si Gh. Balica. Pe 29 septembrie 1952 Dumitru Isfanut este descoperit in grajdul casei lui Avram Roiu in comuna Sadova Noua si ranit mortal prin aruncarea unei grenade53.

3. Grupul Spiru Blanaru - Gh.Ionescu("Teregova") - In jurul avocatului Spiru Blanaru s-a conturat cel de-al doilea nucleu important al rezistentei banatene, alaturi de grupul col.Uta. In 1948 s-au format doua grupuri de aproximativ cate 20 de persoane, unul condus de Spiru Blanaru , iar celalalt de comandorul Dumasneanu54. In iarna an ului 1949, Gh.Ionescu, notar in comuna Teregova  pune  bazele  unei organizatii anticomuniste in care sunt incadrati sub juramant 30 de membri. In timp ce faceau rezerve de alimente si se pregatea plecarea in munti, unul dintre membrii acestei organizatii , Moise Anculia, este arestat. Pe 12 ianuarie 1949 s-a hotarat atacarea postului de jandarmi din Teregova pentru eliberarea acestuia. Spiru Blanaru si partizanii sai au sustinut grupul Ionescu in aceasta actiune. Dupa acest eveniment, cele doua grupuri se unesc. Gh. Ionescu, mai varstnic, primeste onorific functia de sef al organizatiei. Adevaratul conducator ramane in continuare Spiru Blanaru. In noaptea de 7/8 februarie 1949 este arestat comandorul Domasneanu in apropierea comunei Valea Bolvasnita55. Spiru Blanaru este arestat pe 12 martie 1949 langa com. Fenes. Ambii au fost condamnati la moarte prin impuscare si confiscarea averii56.

4. Grupul Gligor Cantemir - Gligor Cantemir, parasutat in iarna anului 1945, are initiativa unei tabere de instructie pentru lupta de partizani. Tabara, instalata pe muntele Drocea (jud.Arad), a functionat numai cateva zile. Pana in 1948 sunt puse la punct relatiile din sate necesare sustinerii unui grup de rezistenta armat, refugiat in munti. In noaptea de 20-21 decembrie 1948, Gligor Cantemir este arestat in comuna Cil (jud.Arad) in casa lui Ilie Verba57. Dar grupul de rezistenta initiat si condus de el isi continua activitatea si dupa arestarea sa. Astfel, pe 12 aprilie 1949 are loc o confruntare   in  satul   Iosasel  intre  membri  grupului  Cantemir  si Securitate. Partizani s-au retras la marginea comunei, intr-un grajd, care a fost stropit cu benzina si incendiat. Aici a murit Iulian Hagea, despre care nu se stie exact daca a ars de viu s-au s-a impuscat pentru a evita aceasta suferinta.

            MUNTII APUSENI

1. Grupul Leon Susman - Actioneaza in Muntii Bihariei, intre judetul Bihor - Turda. Conducatorul grupului, Leon Susman, este avocat din Targu Ocna. Nu exista nici o legatura de rudenie intre acesta si Teodor Susman, seful grupului din zona Rachitelele - Cluj. Leon Susman a stat ascuns inca din 1946 la Posaga, pe valea Ariesului, in casa lui Vasile Crisan58. Pe 18 iulie 1957 este surprins de Securitate in aceeasi casa si impuscat mortal. In aceeasi zi sunt arestati si alti membri ai grupului, intre care preotul Simion Rosa, Teodor Tranca, Ilie Vlad si desigur gazda Vasile Crisan. Urmeaza valuri de arestari masive in comuna Posaga, care au continuat pana in toamna.

2. Grupul Deac Cornel ­- O parte a membrilor grupului Susman s-au regrupat in jurul lui Cornel Deac. Printre acestia se numara Ioan Margineanu si Nicolae Moldovan. Grupul este semnalat mai ales in zona comunelor Uioara de Sus, Ocnisoara, Alecus, Ciuicu si Vama Seaca59. Grupul Deac a fost o grupare subadiacenta grupului Leon

Susman. Cornel Deac a fost arestat in iunie 195260.

3. Grupul Dabija - Macavei - Acest grup apare si sub numele de "Frontul Apararii Nationale - Corpul de Haiduci". A activat pe versantul oriental al Muntilor Apuseni avand centrul la Runculetul Grasilor, pe Muntele Mare. Grupul ia fiinta la inceputul anului 1949, la initiativa fratilor Macavei (Traian, Alexandru si Nicolae) si a maiorului in rezerva Nicolae Dabija61. Este remarcabil numarul persoanelor implicate intr-un fel sau altul in grupul Dabija, care se ridica la aproximativ 400 de persoane din zona62. In noaptea de3/4 martie 1949 o companie de Securitate a incercuit tabara din munte a grupului Dabija. In schimbul de focuri au murit 5 partizani si au fost arestati alti 14. Maiorul Dabija a reusit sa scape din incercuire, in acel moment, dar activitatea acestui grup a incetat.

4. Grupul Teodor Susman - Grupul ia fiinta in 1948, cand Teodor Susman impreuna cu fiii sai Avisalon si Teodr iau calea muntilor. In 1950: s-au alaturat Mihai Jurj si sotia sa Lucretia, Roman Onet, Ion Bartas, Gheorghe Mihut, Ion Ciotea63. Zona de actiune a grupului era in apropierea comunelor Racnitele, Margau, Scarisoara, Saud, Pietroasa,etc.64 In decembrie 1951, Teodor Susman este incercuit de trupe de Securitate in satul Rachitele. Pentru a evita arestarea, se sinucide65. Din acest moment seful grupului devine fiul sau, Teodor Susman jr. Ultimii membri ai acestui grup au fost lichidati la inceputul lunii februarie 1958.

            DOBROGEA

1. Grupul Gogu Puiu - Fudulea - In Dobrogea, au existat aproape in toate satele nuclee de rezistenta, coordonate de grupul de partizani condus de fratii Nicolae si Dumitru Fudulea si de Gogu Puiu. Organizare rezistentei era conceputa de asa natura, incat in cazul arestarii sau nu poata fi divulgate decat cateva persoane din organizatie. De fapt, cei mai multi dintre membri rezistentei dobrogene stateau in continuare in sate, dar se intalneau periodic si tineau legatura prin curieri cu organizatiile din celelalte sate si cu partizanii din munti. In evidenta Securitatii se afalu mai multe organizatii grupate pe sate:

"Vasile Alecsandri - organizatie legionara identificata la 3 noiembrie 1948, condusa la inceput de fugarul Iancu Beca, are in prezent 13 membri identificati[]. Legatura interioara o face Gheorghe Ciciu si au legaturi cu organizatiile din Ceamurlia de Jos, Nicolae Balcescu, Camena, Sarighiol de Deal, Casmicea si exterioare cu Constanta prin Gogu Puiu si cu Bucuresti prin studentul Stere Beca. In afara de arestati si de informatori, toti sunt in banda din padure[].

Ciamurlia de Jos - Organizatie identificata in cursul lunii ianuarie 1949, condusa de Stere Ploscaru, cu un numar de 16 membri[] creata de fratii Fudulea (fugari) si organizata de Gogu Puiu. Legaturi cu Vasile Alecsandri prin Vaslie Papazica, iar cu Constanta, Bucuresti si Braila prin Stere Gucii si Tascu Stavrositu, ambii din comuna Baia judetul Constanta. Organizatia este condusa de un comitet cu activitate de organizare si inarmare[].

Nicolae Balcescu - Identificat 3 grupuri in luna martie 1948.

Grupul I - Paris Enache, Mihai Enache, Mihaela Beca, Vanghele Beca, Mihalea Gavriz, dr. Papahagi - loc de intalnire la carciuma lui Paris Enache.

Grupul II - Format din Misu Colaxaz, Panai Colaxaz, Sofronie Bofame, Stere Caluda, fratii Bajdani, Mihale Gavrila, Mihale Bijnicu, Stere Bijnicu.

Grupul III - Gheorghe Arnautu, Nicolae Arnautu, Vasile Arnautu, Tascu Arnautu, Tanase Budi, Costea Cumita, Dumitru Cumita, Tascu Cumita.

Toate 3 [grupurile] legaturi cu Poturu, judetul Constanta. Au legaturi si cu bandele(neidentificate). Activitatea sub forma de petreceri in familie fiind toti rude. Nu s-a putu introduce informator interior"66.

            Insiruirea acestor organizatii dobrogene poate continua. In mai 1949 s-a produs o reorganizare:Grupul lui Gogu Puiu se desprinde de cel al fratilor Fudulea si coordoneaza activitatea in sudul Dobrogei. Fratii Fudulea si grupul lor coordoneaza rezistenta in nordul Dobrogei.

            In acelasi an, Gogu Puiu este surprins de Securitate si moare in schimbul de focuri. Anul 1950 aduce sfarsitul si pentru fratii Fudulea.

CONCLUZII                                                               O   prima  concluzie

                                                                                                este de ordin cronologic. Dupa cum am aratat, miscarea de partizani a inceput in Romania  in  timpul razboiului, anume in aprilie - mai 1944. Pana in august 1944, ea a fost legala, sprijinita de Marele Stat Major. Dupa 23 august 1944 pana la alegerile din 1946, rezistenta armata a contiunuat sa existe. Se aflau in munti grupuri inarmate, desi nu foarte bine structurate si existau si incercari de coordonare a acestora(cum si-a propus Miscarea Nationala de Rezistenta). Desi nu oficial, personalitati ale vietii politice afirmate pana in 1944 promiteau un sprijin miscarii de rezistenta. Promisiunile insa erau vagi, nimic concret. Dupa noiembrie 1946 au incetat orice contacte de acest gen. Regimul s-a inasprit din ce in ce mai mult, si ca urmare s-au inmultit si grupurile de rezistenta.

            In majoritatea cazurilor, povestea acestor grupuri din a treia faza a rezistentei contine similaritati frapante. Oameni de cele mai diferite categorii sociale si orientari politice, ca si oameni ce nu facusera politica inainte de 1944, iau calea muntilor. De fapt, dincolo de motivele individuale ce i-a impins spre aceasta decizie, problema de fond era regimul totalitar. Un regim care suprima individualitatile, care urmarea sa topeasca destinele intr-o masa ordonata si tacuta. Tocmai de aceea nu concepeau opozitia. Desi fara sorti de a-si atinge finalitatea, actiunea partizanilor anticomunisti nu a fost inutila. Ea a demonstrat ca opozitia era totusi posibila, chiar si in acele conditii.

            In aceasta perspectiva, totul se reduce la o chestiune de curaj.



1 A. Brisca - "Rezistenta armata anticomunista din Bucovina(1944-1958)" in "Lumea romaneasca" ,

I nr.2/1996, p.7

2 idem - "Rezistenta armata anticomunista din Romania". Partea intiia: Bucovina 1944(I) in "Lumea romaneasca" nr.2/1997, p.10

3 E. Sahan - Aspecte din rezistenta romaneasca impotriva sovietizarii in perioada martie 1944-1962 in "Analele Sighet 2" ("instaurarea comunismului - intre rezistenta si represiune") Bucuresti, FAC, 1995, p.213

4 A. Brisca, R. Ciuceanu - Rezistenta armata din Bucovina (1944-1950), Bucuresti, INST, 1998, vol I, p.396

5 R. Ciuceanu - Sinteza informativa privind activitatea Miscarii Nationale de Rezistenta, 19 mai 1945, in "Arhivele totalitarismului", nr.1-2/1994, p.243

6 ibidem  p.244

7 C. Troncota - Procesul Miscarii  Nationale de Rezistenta, 1946 (I) in "Arhiva Totalitarismului" nr. 3/1995, p. 134

8 ibidem  p.122

9 ibidem  p.123

10 Cartea alba a securitatii, Bucuresti, f.e. 1994, vol. II. p.5

11 Arhiva Serviciului Roman de informatii - fond "D", dosar 10135, f 25

12 I.G. Ogoranu - "Brazii se frang, dar nu se indoiesc", Timisoara, Editura "Marineasa"

13 A. Brisca - "O zi din viata unui partizan" in "Arhiva totalitarismului", nr.3/1995, p 96

14 A. Brisca, R. Ciuceanu - op. cit. p 398

15 ibidem, p.400

16 ibidem, p.401

17 ibidem, p.402

18 ibidem, p.403

19 ibidem, p.404

20 ibidem, p.403

21 M. Lupu, C. Nicoara, Gh. Onisoru - "Cu unanimitate de voturi", Bucuresti, FAC, p.p. 138-139

22 ibidem, p. 148

23 A. Brisca, R. Ciuceanu - op. cit., p. 402

24 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D", dos.10104, f.26

25 op. cit., p.367

26 ibidem, p.368

27 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D", dos.10135, f.14

28 I. Zubascu

29 M. Lupu, C. Nicoara, Gh. Onisoru - "Cu unanimitate de voturi", Bucuresti, FAC, 1997, p.100

30 ibidem, p.p.111-112

31 ibidem, p.p.205-208

32 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.2168, f.f.264,296,282,308

33 ibidem, f.420

34 ibidem, f.161

35 ibidem, f.156

36 E. Sahan, op. cit., p. 227

37 Mihai Timaru - "marturii manuscris"

38 op. cit., p. 280

39 M. Lupu, C.Nicoara, Gh. Onisoru - op. cit., p.p. 181-183

40 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.2168, f. 271

41 ibidem, f. 330

42 E. Sahan - op. cit. , p.p. 260-265

43 I.G. Ogoranu - op. cit., vol. I, p. 119

44 Interviu cu Dumitru Apostol (nepotul), comuna Suici (judetul Arges), 29 iulie 1998

45 Interviu cu Constantina Donescu, comuna Ciofrangeni (judetul Arges), 20 iulie 1998

46 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.2168, f. 244

47 E. Sahan - op. cit., p. 237

48 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.107624, f. 17

49 E. Sahan - op. cit., p. 241

50 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.2168, f. 425

51 M. Lupu, C.Nicoara, Gh. Onisoru - op. cit., p.61

52 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.2168, f. 274

53 idem, dos.10104, f. 29

54 M. Lupu, C.Nicoara, Gh. Onisoru - op. cit., p. 57

55 ibidem, p. 59

56 ibidem, p.p. 87-88

57 S. Breazu - "Grupul de rezistenta anticomunista a lui Gligor Cantemir", in Analele Sighet ("Instaurarea comunismului intre rezistenta si represiune"), Bucuresti, FAC, 1995, p.p. 334-335

58 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.8600, f. 43

59 ibidem, dos.2168, f. 278

60 ibidem,  f. 230

61 ibidem, f. 433

62 E. Sahan - op. cit., p. 267

63 Serviciului Roman de Informatii, op. cit., p. 280

64 Arhiva Serviciului Roman de Informatii, fond "D",dos.2168, f. 101

65 ibidem, f.f. 255 -256

66 idem, dos. 7611, vol.I f.f. 53-55


Document Info


Accesari: 3778
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )