ISTORIA DREPTULUI ROMANESC

din grupul etnic al tracilor. Herodot - "cel mai numeros dupa cel al inzilor" . Ei au patruns in teritoriul de acum al tarii noastre in Neoliticul tarziu, in cadrul procesului de indoeuropenizare a spatiului Carpato- Dunareano- Pontic. Ei au creat o stralucita civilizatie a bronzului pe un intins areal geografic limitat la N de zona pripetului, la S de M Egee, la E de gurile Bugului si la V de Dunarea Panonica.

In cadrul neamului tracic s-au cristalizat geto-dacii care sunt creatorii si purtatorii epocii fierului la noi si sunt cel mai important neam tracic din punct de vedere al civilizatiei materiale si spirituale, cat si din perspectiva organizarii politice pe care ei l-au atins.

Procesul de cristalizare a geto-dacilor ca grup etnic distinct s-a desfasurat pe un teritoriu limitat la N de C Paduras, la S de Mtii Enzi, la E de Nistru si la V de Tisa. Rezulta ca geto- dacii sunt autohtoni pe aceste tinuturi. Prezenta statornica pe teritoriul tarii noastre e mentinuta din sec VI i.Hr. Izvoarele latine ii denumesc daci (triburile intracarpatice), iar cele grecesti, geti (triburi extracarpatice). Denumirile nu au o conotatie etnica, ci pur teritoriala. Asa cum arata Strabon in "Geografia", getii si dacii vorbeau aceeasi limba si constituiau acelasi popor.

Istoria antica ne-a transmis informatii importante privind modul de viata, dezvoltarea economica si sistemul de realizare a conducerii sociale. Datele se completeaza cu cele extrase din investigatiile arheologice si intregesc imaginea organizarii societatii geto-dace in Epoca Prestatala.

Cele mai importante marturii sunt

Herodot in Cartea IV a Istoriilor → expeditia Regelui persan Darius din 514 i.Hr.impotriva scitilor din stepele nord-pontice. Toate triburile trace s-au supus lui cu exceptie geto-dacii care au opus o puternica rezistenta, fiind invinsi in cele din urma cu toate ca erau ceio mai viteji si mai drepti dintre traci.

Tucidide in "Razboiul peloponesiac" → uniunea de triburi geto-dace a odrizilor din Dobrogea conduse in sec V i.Hr. de Sitalces si Seuthes. El arata ca getii si celelalte popoare de aici sunt vecini cu scitii, au aceleasi arme si aceleasi obiceiuri.

Pompeius Trogus → uniunea getilor dunareni condusi de un Rex Hristianorum care in sec IV a jucat un rol important in conflictul dintre Filip II regele Macedoniei si Ateas, capatenie scita.

Strabon si Arian → descriu cu lux de amnunte expeditia din 335 a lui Alexandru Macedon impotriva getilor de la N Dunarii cand regele a cucerit si o cetate a getilor luand o bogata prada de razboi.

Kurtius Rufus in "Istoria Alexandriei" → relateaza infrangera armatei macedonene condusa de Zopyrion care in 326 i.Hr. este infrant de getii de la gurile Dunarii.

Diodor si Polianus si Pausarias → relateaza conflictul din 292 i.Hr. dintre diadocul Lysimah si capetenia unei uniuni de triburi gete Dromichaites care s-a terminat cu victoria lui Dromichaites.

Iustinius → relateaza conflictul regelui Orcles cu bastarnii si pedeapsa data de acesta soldatilor sai invinsi.

Textele inscriptionatede la Histria mentioneaza numele a 2 regi geti Zamoldegikos si Remaxos care in secolul III i.Hr. isi exercita autoritatea asupra cetatilor grecesti de pe tarmul Pontului Euxin.

Pompeius Trobus → cresterea puterii dacilor in Transilvania sub Robobostes. "incrementa dacorum per Rubobostem rege"

Concluzile sunt:

-geto-dacii erau o populatie sedentara care se ocupau cu agricultura, dispuneau de cetati intarite, armate puternice, bine echipate

-geto-dacii au dezvoltat o stralucita civilizatie a fierului in special in cadrul celei de a II-a varste Laten -dezvoltarea puternica a mestesugului, a productiei si a schimbului de marfuri.

-pe planul formelor de conducere a vietii sociale, prezinta caracteristicile soc gentilice ajunsa la ultimul nivel al decaderii sale-democratie militara a triburilor si uniunii de triburi.

In acest sistem de organizare a societatii atributiile sunt exercitate de Adunarea Poporului (toti barbatii capabili sa poarte arme). Adunarea ia cele mai importante decizii pentru viata comunitatii pentru k functiona regula: cine isi risca viata in lupta trebuie sa decida.

Regii mentionati in relatarile antice nu sunt veritabili sefi de stat, ci simpli conducatori militari, numiti si revocati de Adunarea Poporului care le stabileste atributiile. Se manifesta tot mai pregnant tendinta acestor sefi militari de a-si consolida pozitia, de a transmite cu titlu ereditar. Aceasta tendinta marcheaza tranzitia de la societatea gentilica- tribala la stat.

NORMELE DE CONDUITA ALE GETO-DACILOR

In Epoca Prestatala, relatiile sociale in cadrul societatii geto- dace erau reglementate prin norme de conduita fara caracter juridic care erau respectate si aplicate de buna voie pt ca reprezinta interesele tuturor, norme cu un pronuntat caracter religios. Unele obiceiuri au suprevietuit si in societatea feudala ceea ce reprezinta o dovada incontestabila a continuitatii poporului roman pe acest teritoriu.

Herodot - fii puteau cere si obtine de la parinti delimitarea partii care li se cuvenea din proprietatea comuna. Rezulta ca institutia proprietatii private era in plin proces de formare.

Furtul reprezenta o atingere foarta grava a normelor de convietuire sociala.

Pentru incheierea conventiilor se folosea juramantul si un ritual f asemanator cu infratirea din evul Mediu.

Juramantul pe zeitatile din templu pe care trebuia sa-l faca slujitorii regelui. Daca regele se imbolnevea, unul din slujitori jurase stramb. Pentru identificarea lui erau desemnati 3 ghicitori pt a arata cine era acela si daca el nega se aduceau 6 ghicitori. Daca dadeau aceeasi solutie, cel in cauza era condamnat la moarte, in caz contrar pedeapsa se aplica primilor 3 ghicitori. Procedura aminteste de proba cu jurator.

Despre casatorie - Menandru referindu-se la Epoca bronzului - unele triburi drace cunosteau poligamia. Horatiu arata ca geto- dacii erau monogami si pazeau cu stasnicie acest lucru. Catre sf Comunei primitive femeile erau inferioare barbatului. Dovada era pedeapsa aplicata de oroles soldatilor sai - "sa faca slujba femeilor lor, slujbe care mai inainte lor li se faceau".

democratia militara la stat e rezultatul unor acumulari cantitative care s-au manifestat printr-o serie de manifestari economice si sociale pe care le-a cunoscut societatea geto- daca.

Pe plan economic, progresele au dus la cresterea productei si a schimbului de marfuri, la dezvoltarea comertului, geto- dacii incepand sa bata monede proprii, ce circulau paralel cu denarii romani si tetradrahmele macedoneni.

Pe plan social, se remarca o adancire a discrepantei dintre bogati si saraci, ilustrata pe plan arheologic prin descoperirea unor morminte bogate care constrastau cu mormintele saracacioase ale marii majoritai ale populatiei. Aparitia celor 2 clase reclama crearea statului ca un instrument destinat sa asigure suprematia clasei dominante. Sunt intrunite cele 2 criterii pe baza carora distingem intre societatea gentilica si societatea statala: criteriul stratificarii sociale si cel teritorial (apartenenta individului la comunitate se realizeaza in functie de teritoriul locuit).

Formarea statului a fost favorizata de factori externi:

-slabirea puterii celtilor si ilirilor ca urmare a confruntarilor cu romanii.

-expansiunea romana care a dus la transformarea Greciei si Macedoniei in provincii romane si stabilirea granitei Imperiului Roman pe linia Dunarii.

Statul geto-dac s-a format in cursul indelungatei domnii a regelui Burebista, despre care istoricul Stabon arata ca pus capat razboaielor care ii divizau si slabeau pe dacii. El i-a facut pe acestia sa-i asculte poruncile si a creat statul de care se temeau toti vecinii inclusiv romanii.

Pe langa reforma politica, el a intreprins si o reforma religioasa cu ajutorul lui Deceneu - unificarea triburilor si uniunilor triburilor intr-un sistem politeist unic. Prin reforma administrativa, el a mutat centrul de putere din C Munteniei in interiorul arcului carpatic in zona muntilor Orastie, unde a stabilit capitala Sarmisegetusa, inconjurata de un sistem de protectie.

In afara de afirmatiile lui Stabon s-a gasit si inscriptia lui Aponion gasita la mormantul acestuia: Burebista e cel mai mare dintre regii traci.

ORGANIZAREA STATULUI GETO- DAC

proprietatea privata - a stapanilor de sclavi

b)      proprietatea comuna (devalmasa) - a obstilor satesti.

In privinta proprietatii private, aceasta e atestata de Kripton: "in statul geto-dac exista mari proprietari de pamanturi si vite", precum si o serie de izvoare care atesta ca vanzarea sclavilor geto-daci era o practica frecventa pe pietele de sclavi ale Imperiului Roman. De aici rezulta ca obiectul proprietatii private il constituie pamantul, vitele si sclavii, iar titularii erau tarabostesii (aristocratia geto-daca).

In ceea ce priveste proprietatea comuna, existenta si fizionomia acesteia au putut fi reconstituite pe baza unor versuri din odele lui Horatiu:

"Bine-i scitilor cei din camp

Din examinarea versurilor rezulta ca pamantul obstei nu era impartit, ci se afla in proprietatea comuna- devalmasa a membrilor acestora ca de altfel si recoltele stranse de pe aceste terenuri. Cultivarea se facea conform sistemului asolamentului bienal. Pamantul obstei era impartit in loturi de cultura, atribuite membrilor obstei in folosinta individuala prin tragere la sort pe termen de 1 an. In anul urmator aceste loturi erau redistribuite familiilor din obste prin acelasi sistem al tragerii la sort.

INSTITUTIA CASATORIEI

Autorii antici ne ofera informatii pretioase:

Herodot → la traci, casatoria se realiza prin cumpararea viitoarei sotii de

la parintii acesteia.

→in cadrul familiei, sotia se afla in situatie de inferioritate fata de barbat, fapt atestat si de poetul Ovidiu: "sotia geto-daca trebuia sa indeplineasca cele mai grele munci in gospodarie.

Horatiu in odele sale → Blanda-i soata de-a doua

Avand grija pruncilor mici fara de mama ajunsi.

Zestrea-i nu-l face rob pe sot,

Caci virtutea e zestrea ei.

Iubitoare-i de sot poftele-nfranand

Crima-i patul cel pargarit

Fapta are ca pret moartea din mos-stramos.

Din analiza versurilor rezulta ca geto-dacii erau monogami si pazeau acest lucru cu strasnicie. Ei cunosteau si institutia dotei, numita zestre, termen care s-a pastrat in vocabularul juridic al limbii romane si care e de origine daca. Adulterul era pedepsit cu moartea si in raportul dintre soti, pe primul plan era virtutea femeii si nu bunurile care alcatuiau zestrea acesteia.

In cazul dreptului penal, principalele institutii vizau apararea statului si a proprietatii private. In ceea ce priveste dreptul procesual, atributiile realizarii justitiei au fost preluate de organele specializate ale statului; in anumite situatii cum ar fi in caz de vatamare corporala, se aplica vechiul sistem al razbunarii sangelui.

Organizarea actului de judecata era una din preocuparile generale ale statului geto-dac. Iordanes afirma ca regele Comosicus se ocupa de organizarea si judecata proceselor, fiind judecator suprem. Comosicus era si mare preot, fapt ce i-a facut pe unii autori sa afirme ca el era judecatorul suprem nu in virtutea calitatii sale de rege, ci in virtutea calitatii de mare preot.

Poetul Ovidiu ne arata ca geto-dacii foloseau pe scara larga duelul judiciar ca mijloc de transare a litigiilor.

In cazul dreptului international, izvoarele antice descriu rolul important pe care preotii geto-daci il jucau in cadrul procedurilor de incheiere a tratatelor dintre statul geto-dac si celelalte state, in sensul oficierii unor ceremonii asemanatoare cu cea a infaptuita de preotii cultului pagan roman.

ORGANIZAREA DACIEI CA PROVINCIE ROMANA

in urma razboaielor daco-romane, armatele romane au cucerit cea mai mare parte a teritoriului geto-dac, au ramas in continuare zone neocupate de trupele romane si locuite de dacii liberi: N Moldovei, Crisana, Maramures.

Nu tot teritoriul cucerit a format din punct de vedere administrativ provincia Dacia pt ca unele teritorii au fost incluse administrativ in provincia Moesia Inferioara: Muntenia, coltul SE al Transilvaniei (zona dintre Olt si Carpati), S Moldovei.

De-a lungul ocupatiei romane Dacia a fost organizata in mai multe etape:

a)      (moartea lui Traian) - organizarea ca o provincie unitara cuprinzand Transilvania fara coltul SE, Banatul si Oltenia.

b)      (domnia lui Hadrian) - au avut loc mai multe organizari:

imparatul Hadrian a abandonat S Moldovei si cea mai mare parte a campiei muntene pt ca erau greu de aparat si a impartit provincia Dacia in Dacia Superioara (Transilvania fara coltul SE si Bantul) si Dacia Inferioara (Oltenia si coltul SE)

in 124, din ratiuni de ordin militar, se creaza o noua provincie la N de Aries si Muresul Superior, Dacia Porolissensis.

c) 168 - 169 (domnia lui Marc Aureliu)- se realizeaza ultima organizare a Daciei

Dacia Superioara si Dacia Inferioara sunt contopite si formeaza Dacia Apulensis din care, mai apoi, se desprinde Banatul (dupa alti autori Oltenia), formandu-se Dacia Malvensis.

Dacia Porolissensis este mentinuta in vechile sale granite.

In momentul retragerii aureliene existau Dacia Apulensis, Dacia Porolisensis si Dacia Malvensis.

ORGANELE CENTRALE ALE PROVINCIEI DACIA

Spre deosebire de alte provincii, Dacia este provincie imperiala condusa de imparat prin intermediul unui reprezentant al sau, un guvernator al provinciei, numit legatul augustis pro praetore. El este recrutat din membrii ordinului senatorial si e de rang consular (e fost consul la Roma). Imperiumul sau ii da dreptul sa conduca mai multe legiuni. Resedinta si capitala provinciei se aflau la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacia Sarmisegetusa. Acest legat imperial exercita puterea suprema pe plan administrativ, militar si judiciar.

Situatia se mentine dupa prima reorganizare in Dacia Superioara, cu mentiunea ca legatul imperial este recrutat dintre membrii ordinului senatorial, dar nu mai are rang consular, ci pretorian. El nu are dreptul de comanda decat a unei singure legiuni, si anume, Legiunea a 13-a Germina care isi avea sediul in castrul de la Appulum, tot acolo aflandu-se si resedinta. Capitala provinciei ramane la Colonia Ulpia Traiana.

In Dacia Inferioara, aceasta fiind o provincie de rang inferior, conducerea este exercitata de un procurator prezidial, procurati augusti (preses). El e recrutat dintre membrii ordinului ecvestru (cavaler). Capitala acestei provincii si resedinta sunt la Drobeta.

Aceeasi situatie exista si in Dacia Porolissensis, capitala si resedinta fiind la Napoca. Insa, din considerente militare, Legiunea a 5-a Macedonica care stationa in Moesia Inferioara este transferata din Dobrogea, in marele castru de la Potaisa din Dacia Porolisensis si, din acest moment, conducerea acestei provincii a fost incredintata comandantului Legiunii a 5-a.

Dupa reorganizarea lui Marcus Aurelius, conducatorul provinciei Daciei Apulensis redobandeste importanta de odinioara. El coordoneaza din punct de vedere administrativ, militar si judiciar toate cele trei provincii Dacia, purtand titulatura de legatus augusti pro praetore daciarum trium. Este recrutat dintre membrii ordinului senatorial si e de rang consular.

Unitatea celor 3 provincii este intarita in vremea lui Alex Severus prin ridicarea Coloniei Ulpia Traiana la rangul de Metropolis a celor 3 Dacii.

Alt organ de conducere la nivel central e Concilium Provinciae (Concilium Daciarum Trium). A fost creat in vremea domniei lui Marc Aureliu si reprezinta o adunare provinciala formata din delegati ai oraselor din Dacia care se intruneau o data pe an la Sarmisegetusa in palatul Augustarilor. Membrii adunarii apartineau ordinului ecvestru si decurionilor si alegeau un presedinte al adunarii care era si preot al cultului imperial in Dacia (Sacerdos arae augusti).

Acest concilium era organ consultativ cu atributii restranse, care se limita la discutarea unor probleme de ordin general referitoare la orase si provincii, la sustinerea intereselor locale in fata administratiei imperiale si prezentarea de petitii imparatului (in care erau prezentate abuzurile magistratilor prezidentiali).

Principala sarcina era de a intretine cultul Romei si al Imparatului in viata, in scopul intaririi unitatii provinciei, cresterii atasamentului si loialitatii provincialilor fata de puterea romana.

ORGANIZAREA FINANCIARA A DACIEI

Administrerea finantelor provinciei revenea unor procuratori financiari, cu sediul la Sarmisegetusa, unde se centralizau datele privind impozitele si veniturile intregii provincii. Acest procurator era subordonat legatului imperial, fiind recrutat dintre membrii ordinului ecvestru si avand in subordinea sa un aparat compus din functionari imperiali de rang inferior.

Atunci cand locul guvernatorului Daciei Apulensis era liber, interimatul conducerii celor 3 Dacii era asigurat de procuratorul financiar al acestei provincii. In Dacia Inferioara si Dacia Malvensis, atributiile financiare reveneau procuratorilor prezidiali ai provinciilor respective. Pt Dacia Porolisensis, in fruntea provinciei este plasat conducatorul Legiunii a 5-a , iar atributiile financiare sunt preluate de un procurator financiar special.

Impozitele erau stabilite din 5 in 5 ani prin recensamantul bunurilor si persoanelor efectuat de magistrati specializati - dumquirii quinquenates.

Impozitele erau: - directe (tributa) - cel financiar (se platea si pe cladiri),

cel personal (il plateau si peregrinii),

numit tributum capitis.

ORGANIZAREA ARMATEI

Pe teritoriul Daciei au stationat mai multe legiuni:

Legiunea 1 Adriutrix

Legiunea 3 Flavia Fedrix, care la scurt timp dupa cucerire a fost transferata in alte provincii.

Legiunea 5 Macedonica, a fost transferata din Dobrogea in Dacia Porolisensis.

Legiunea 13 Gemina, singura care a stationat in Dacia de la inceputul cuceririi romane pana la retragerea aureliana.

In Dacia au mai existat trupele auxiliare: cohorte, alae si detasamente mixte numite numerii. Efectivul total al trupelor stationate era de 50 000 soldati.

ORGANIZAREA LOCALA

In provincia Dacia au existat 2 categorii de asezari: urbane si rurale.

Asezarile urbane erau 444h75e coloniile si municipiile.

Coloniile sunt centre romane puternic romanizate, locuite de cetatenii romani care se bucurau de plenitudinea drepturilor civile si politice. Unele colonii beneficiau si de ius italicum (o fictiune juridica prin care teritoriul acestor colonii era asimilat solului Italiei, astfel incat, cetatenii romani din coloniile respective exercitau dreptul de proprietate quiritara, fiind scutiti de plata impozitului funciar).

Municipiile erau asezari urbane de rang inferior, mai putin romanizate, in care o parte din locuitori era alcatuita din necetateni. Statutul lor juridic era unul intermediar, insa, in epoca cuceririi Daciei, distinctia atat de clara la origine intre colonii si municipii incepuse sa se estompeze. Cu exceptia Coloniei Ulpia Traiana, orasele din Dacia au fost vechi asezari de geto-daci ridicate succesiv la rangul de municipii si unele la rangul de colonii.

Orasele din Dacia, ca toate orasele din Imperiu se bucurau de o conducere autonoma, fiind organizate dupa modelul Romei, fapt ce l-a determinat pe Aulum Gelium sa afirme in lucrarea "Noctes Atice" ca orasele din Imperium reprezinta mici efigii ale Romei.

Organul suprem de conducere al oraselor era Consiliul Municipal asemanator Senatului Roman (Senat Municipal cum era numit). Membrii Senatelor Municipale alcatuiau ordinul decurionilor. Nr decurionilor din Consiliul Municipal era cuprins intre 30 si 50, fiind stabilit in actul de infiintare al orasului in functie de numarul de cetateni.

Membrii Senatului Municipal erau desemnati din 5 in 5 ani de quinquenales in urma efectuarii recensamantului. Iar pt a putea accede la decurionat, o persona trebuia sa indeplinesca 3 conditii:

sa fie cetatean roman ingenu

sa aiba varsta minima de 25 de ani

sa aiba o avere de minim 100 000 de sesteti.

Erau preferati aceia care indeplinisera magistraturi municipale si sacerdotale.

In epoca cuceririi Daciei de catre romani, ordinul decurionilor ajunsese in Imperiu la maxima lui expansiune politica si economica, fapt ilustrat de o inscriptie gasita la Drobeta care numeste ordinul decurionilor "ordo splendisicus"

Conducerea executiva a oraselor este asigurata de magistratii superiori denumiti in colonii dumvirii euricundu, iar in municipii, quatroviri iure dicundo, avand atributii administrative si judiciare, precum si de ceilalti magistrati: edilii, care asigurau politia oraselor, aprovizionarea pietelor si intretinerea cladirilor si strazilor si questorii, care administrau finantele si bunurile oraselor.

In subordinea magistratiilor municipali se afla un intreg aparat alcatuit din functionari si slujbasi marunti denumiti aparitores.

Magistratii sacerdotari (preotii municipali) erau alesi dintre membrii ordinului decurionilor si erau organizati intr-un sistem ierarhic, in frunte cu un pontifex, ales dintre decurionii si apoi flamines, preotii zeilor principali si augurii.

In cel de-al doilea esalon de conducere a oraselor se afla ordinul augustarilor. Ei erau recrutati dintre persoanele care nu aveau acces la decurionat, fiind alesi pe viata de decurioni. Principala misiune era aceea de a intretine cultul Romei si al Imparatului in viata, sens in care trebuiau sa faca donatii orasului pt ridicarea unor constructii civile si religioase.

Augustarii se constituiau intr-o asociatie cu sediul la Colonia Ulpia Traiana unde se afla conducatorul lor Sacerdor Arae Augusti care era si presedintele Conciliului celor 3 Dacii.

La cel de-al treilea nivel se aflau colegiile (colegia), asociatii profesionale, religioase, funerare, avand ca scop intrajutorarea membrilor lor. Colegiile profesionale erau organizate dupa model militar in decurii si centurii, ce erau conduse de un prefectus sau magister si se puneau sub protectiea unui cetattean de vaza al orasului (patronus sau defensu).

Asezarile rurale sunt:

cele organizate dupa modelul autohton in forma traditionala a obstilor satesti sau teritoriale.

cele organizate dupa modelul administratiei romane:

- pagus (pl. pagi)

- vicus (pl. vici).

Pagus(pagi) sunt asezari rurale amplasate pe teritoriul coloniilor locuite de cetateni romani (pagus aque - pe teritoriul Ulpiei Traiana si condusa de un prefectus decurion al Ulpiei Traiana - si pagus micia).

Vicus (vicii) sunt asezari rurale aflate in afara teritoriului coloniilor locuite de necetateni (vicus pirustarum condus de un princeps).

Alte asezari rurale:

Stationes care sunt puncte fiscale, vamale, postale, de paza si control amplasate la granita provinciei, dar si in interiorul acestuia.

Canabele sunt asezari pe langa castrele romane locuite de mestesugari, negustori, veterani, familia si rude ale soldatilor si ale altor persoane care aveau interese cu trupele romane.

O categorie speciala de asezari sunt statiunile balneoclimaterice: Acque, Germisara, Admedia. Existau si teritorii cu organizare speciala: domeniile imperiale si patrimonium caesoris, ce cuprindeau minele, salinele, pasunile si carierele de piatra.

Pe primul plan se aflau exploatarile aurifere din zona Mtilor apuseni administrate de un procurator aurarum. Celelalte domenii imperiale era administrate prin procuratori imperiali, iar apoi prin arendasi (conductores ferarium pasqui ex salinarum).

O alta categorie de teritorii erau cele aferente legiunilor romane utilizate potrivit nevoilor lor economice.

DREPTUL DACIEI ROMANE

Dreptul in Dacia, ca de altfel in toate provinciile Imperiului, are un profund caracter statuar. El consacra un statut juridic diferit pentru diversele clase si categorii sociale.

Cetatenii romani se bucurau in Dacia de plenitudinea drepturilor civile si politice, cu exceptia proprietatii quiritare pe care nu o putea exercita decat cetatenii romani din coloniile investite cu ius italicum. Drepturile politice erau ius suffragi, ius honorum, ius militiae, iar cele civile erau ius comerci, ius conubi si legis actio.

In raporturile dintre ei, cetatenii romani utilizau normele dreptului civil, iar in raport cu necetatenii, dreptul gintilor.

Latinii aveau un statut juridic intermediar intre cetateni si peregrini, bucurandu-se doar de o parte din drepturile civile si politice. Aveau ius comerci, uneori ius conubi si legis actio si ius suffragi. Nu aveau ius honorum si ius militiae. Latinii din Dacia erau latini fictivi (aveau statutul juridic al latinilor coloniari, dar nu erau rude de sange cu romanii). Se utilizeaza termenul de latini in sens juridic si nu in sens etnic.

In perioada stapanirii romane in Dacia statutul de latin devenise o exceptie, aplicandu-se numai unui numar restrans de persoane, datorita tendintei de generalizare a cetateniei romane, prin edictul lui Caracal din 212 d.Hr. Latinii utilizau in raporturile cu cetatenii romani si cu peregrinii, precum si in raporturile dintre ei normele dreptului gintilor.

Peregrinii formau categoria sociala cea mai importanta din Dacia deoarece intra marea masa a autohtonilor daci. Ei erau dediticii pt ca se opusesera cu forta armelor cuceririi romane. Nu se bucurau de dreptul lor national anterior cuceririi romane. In raporturile cu cetatenii si cu latinii, precum si in raporturile dintre ei, utilizau dreptul gintilor. Peregrinii obisnuiti puteau utiliza in raporturile dintre ei si cutumele locale desemnate prin perifraza: "leges moresque peregrinorum". Cutumele erau recunoscute si acceptate in masura in care nu contraveneau normelor de drept si principiilor juridice romane.

Din examinarea statutului juridic al diferitelor categorii de persoane, rezulta ca dreptul gintilor e un drept comun cetatenilor, latinilor si peregrinilor, utilizat in raporturile juridice dintre acestia. Formele juridice bazate pe ius gentium, desi diferite de cele bazate pe ius civile, produceau efecte juridice valabile, chiar daca imperfecte in raport cu exigentele dreptului civil.

ex: - cetatenii romani se puteau casatori valabil cu o peregrina, dar nu aveau asupra sotiei si asupra copiilor nici manus deplin, nici patria potestas deplina.

- forma scrisa utilizata in contractele incheiate intre cetateni si peregrini se folosea nu ad validatem, ci ad probationem.

b)      Codul Calimah

- a fost elaborat din initiativa domnului Scarlat Calimah care a alcatuit mai multe comisii de juristi in 1813, iar dupa elaborarea, ea a fost supusa discutiei Sfatului de obste al tarii si promulgata;

- in 1817 a aparut varianta in lb. neogreaca, elaborata de comisia formata din Christian Flehtenmaher, Anania Cuzanos, Andronache Donici (juristi ai statului)

- in 1833 a aparut varianta in lb. romana, elaborata de comisia formata din Ch Flehtenmaher, Petrache Asachi, Damaschin Bojinca;

- izvoarele acestei pravile au fost: Legea tarii, dreptul bizantin, C.civ francez de la 1804 si C.civ austriac de la 1811;

- are 2032 art structurate intr-o parte introductiva care cuprinde primele 24 art si 3 parti ce cuprindeau: dritul persoanelor, dritul lucrurilor, inmarginirile ce privesc dritul persoanelor dinpreuna cu al lucrurilor;

- in partea introductiva exista o dispozitie f importanta potrivit careia in materiile in care Codul nu prevede se vor aplica dispozitiile Legii tarii. Aceasta inseamna ca potrivit Codului Calimah, Legea tarii ramane dreptul comun pt toate materiile;

- acest cod cuprinde 2 anexe cu regulile aplicabile concursului creditorilor si licitatiilor.

c)      Legiuirea Caragea

- elaborata in T Romaneasca in 1818 la initiativa domnului I. Ghe. Caragea;

- autorii sunt Atanasie Cristopol si logofatul Nestor (mare logofat al dreptatii, un fel de ministru al justitiei, si presedintele departamentului strainelor pricini si primul prof de drept romanesc de la Sc Domneasca);

- acest proiect a fost revizuit de stolnicii Ctin si Ionita Balaceanu si apoi supus discutiei Sfatului de obste si promulgarii de domn;

- legiuirea a intrat in vigoare in 1819 si s-a aplicat in 1865 cand a fost abrogata expres alaturi de celelalte legiuiri de C.civ.

- e structurata in 6 parti: - despre obraze (materia persoanelor)

- despre lucru (materia bunurilor)

- despre tocmeli (materia contractelor)

- despre daruri si mosteniri (materia succesiunilor si donatiilor)

- despre vini (materia penala)

- despre ale judecatilor (materia procedurii)

- spre deosebire de Codul Calimah, legiuirea Caragea are o structura eterogena, ea cuprinde nu numai un cod civil, ci si unul penal si de procedura.

In afara legiuirilor noi care au imbracat forma unor coduri, in a II-a faza a regimului turco-fanariot au fost elaborate o seria de legiuiri speciale dintre care amintim Sobornicescul hrisov al domnului Al Mavrocordat, dat in 1785 si care cuprinde 2 acte normative de intarire a unor hotarari a Sfatului de obste al tarii:

unul din 14 august, prin care se interzice boierilor sa mai folosesca acte mestesugite de danie, de vanzare, de schimb, incheiate cu silnicie (sub imperiul violentei) pt acapararea pamanturilor taranilor. Aceasta dispozitie e numai aparent in favoarea taranilor pt ca e completata cu o prevedere care legalizeaza actele anterioare de acest tip.

al II-lea din 12 septembrie, reglementeaza vanzarea robilor tigani interzicandu-se vanzarea separata a membrilor aceleiasi familii.

O alta categorie de legiuiri speciale sunt ponturile sau urbariile prin care domnii fanarioti reglementau relatiile dintre boieri si taranii clacasi, stabilind numarul maxim al zilelor de claca si nartul (cantitatea de munca ce trebuie prestata de clacasi intr-o zi de claca). Cel mai cunoscut urbariu e cel din 1805 dat de Al Moruzi - "Pontul boierescului".

INSTITUTIILE JURIDICE REGLEMENTATE

INSTITUTIA PROPRIETATII

In aceasta perioada, proprietatea evolueaza in directia degajarii proprietatii feudale de stravecheiul drept de folosinta al taranilor aserviti, proces inceput prin reformele lui Ctin Mavrocordat.

Legiuirile adoptate atunci marcheaza trecerea de la conceptul de proprietate divizata la cel de proprietate absoluta. Se arata ca atributele dreptului de proprietate pot fi impartite intre 2 persoane dintre care una are dritul fiintei lucrului, iar cealalta are dritul folosului lucrului. Potrivit vechiului sistem, atributele dreptului de proprietate se reunesc asupra aceleiasi persoane, caz in care acest drept e desavarsit sau neimpartit. Este un drept absolut de proprietate.

Aceiasi tendinta se degaja si din dispozitiile care arata ca raporturile dintre boieri si clacasi se stabilesc pe baza unui contract de emfiteoza, adica aceste raporturi nu mai au o baza legala, ci contractuala.

Dreptul boierilor asupra mosiilor e un drept de proprietate absolut. Transmiterea de catre boieri taranilor clacasi a folosintei unei parti din mosie prin contracte de emfiteoza nu aduce nici o atingere proprietatii absolute a boierilor asupra mosiilor lor.

Dreptul absolut de proprietate al boierilor se exercita si asupra padurilor, de unde rezulta ca taranii nu mai pot utiliza padurile pt satisfacerea unor trebuinte proprii, decat cu plata unei taxe (zeciuiala). Aceasta dispozitie o regasim intr-un asezamant pt paduri si dumbravi dat de domnul Al. Moruzi.

S-a manifestat tendinta domnilor fanarioti ca prin interpretarea voit eronata a unor institutii juridice sa desfiinteze atat drepturile de proprietate ale taranilor, cat si cele ale boierilor pamanteni asupra pamanturilor lor, in profitul clientelei lor politice.

De ex.: cu ocazia discutarii Codului Calimah in Sfatul obstei tarii, domnul Scarlat Calimah a pretins ca la origine toate pamanturile au apartinut domnului. Nu poate exista proprietate privata asupra pamantului fara hrisov de danie. Asa incat toate mosiile stapanite de boieri si de obstile de razesi din timpuri imemoriale, dar fara hrisov danie urmau sa treaca in proprietatea domnului fanariot in calitatea sa de titular al lui dominium eminens. Insa, Sf de obste al Moldovei a respins aceasta interpretare, aratand ca in calitate de titular al lui dominium eminens, domnul poate dispune doar de res nulius (pustii si pustiite). Dar chiar daca am admite ca toate terenurile au fost domnesti la origine si au ajuns in stapnirea taranilor fara hrisov domnesc, cei in cauza au devenit deja proprietari prin efectul uzucapiunii de 40 de ani (prescriptio longisimi temporis) care nu presupune justul titlu si se aplica si imobilelor domnesti.

MATERIA PERSOANELOR

Clasificarea persoanelor se face in aceste legiuiri dupa noroc in: slobozi, robi si sloboziti. Taranii clacasi care munceau pe mosiile boieresti sau domnesti erau denumiti locuitori.

In aceasta materie intreaga legislatie adoptata in cea de-a II-a faza a regimului turco-fanariot da expresie interesului boierilor de a creste cu orice pret productia agricola inclusiv prin sporirea zilelor de claca: - Prevelniceasca condica - min 6 zile, max 12 zile;

- Legiuirea Caragea - min 12 zile, fara max si cu un nart sporit

Se constata sporirea fara precedent a numarului persoanelor aflate in stare de dependenta personala (poslusnicii si scutelnicii).

In 1814 s-a stabilit pt T Romaneasca ca in nici un judet nr scutelnicilor si poslusnicilor nu poate fi mai mare decat al biernicilor.

In ceea ce priveste robii, desi erau asimilati lucrurilor, li se recunoaste o capacitate juridica limitata, in masura in care aceasta era in beneficiul proprietarului lor. Ei puteau sa apara ca reprezentanti ai proprietarului in raporturile cu alte persoane. Vechile reguli referitoare la conditia juridica a robilor au fost preluate si in legislatia scrisa.

Ca un element de noutate, pravilele adoptate in aceasta perioada contin si dispozitii referitoare la persoanele juridice. Sunt continute in capitole distincte, ceea ce inseamna ca primele societati comerciale incepusera sa apara. Persoanele juridice sunt denumite tovarasii (in Prevelniceasca condica si Legiuirea Caragea) si persoane moralicesti (in codul Calimah).

In Codul Calimah si Legiuirea Caragea sunt reglementate destul de amanuntit o serie de aspecte care tin de regimul juridic al tovarasiilor negutatoresti (societatilor comerciale): despre formarea capitalului social, administarea societatii, raspunderea asociatilor, participarea acestora la beneficii si pierderi, stingerea tovarasiei.