Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Mihai Viteazul-Unirea de la 1600

istorie


 

Mihai Viteazul




Unirea de la 1600


          Mihai Viteazul deschide în istoria poporului român o noua epoca, care se va desfasura sub semnul marii lui înfaptuiri politice: Unirea Ţarilor Române. Puternica personalitate a marelui domn si faptele sale, de rasunet european, au dat un nou curs politic istoriei Ţarilor Române.

Ridicându-se împotriva regimului dominatiei otomane si biruind în raporturile cu Poarta, el a dovedit resursele puterii pe care Ţara Româneasca le avea. Sporind prestigiul acesteia prin Unirea Ţarilor Române, Mihai Viteazul a pus sub semnul întrebarii, deopotriva, stapânirea otomana si tendintele de dominatie ale Imperiului Habsburgic si Poloniei. Dar domnia lui Mihai Viteazul, si mai cu seama stapânirea lui în Transilvania, a fost pentru nobilimea de aici un prim semn al prabusirii dominatiei ei în viitor. Unirea din timpul lui Mihai Viteazul a devenit un simbol în epoca emanciparii nationale pentru unirea într-o singura tara.

Ca urmare  a razboaielor purtate în Asia, cu persii si, în Europa, cu puterile crestine, cerintele Imperiului Otoman fata de Ţarile Române au sporit. Amestecul în treburile interne, abuzurile de tot felul si stirbirea autonomiei interne vadeau intentia de a le transforma în pasalâcuri. Tributul Ţarii Românesti ajunsese la suma de 155 000 galbeni. Singura solutie de a iesi din acest impas era o angajare de puterile crestine în lupta antiotomana.

În aceste împrejurari politice, o parte a boierimii pregatea înscaunarea lui Mihai Viteazul (1593-1601) pe tronul Ţarii Românesti. Înainte de a fi domn, a câstigat o vasta experienta strabatând lumea Rasaritului. A parcurs toate treptele dregatoriilor, ajungând ban al Craiovei. Cu asentimentul sultanului, sprijinit de boieri, de puternica familie a Buzestilor, de Cantacuzinii de la Constantinipol, în 1593 ocupa tronul. El a avut si sprijinul principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory.

Confruntat  de la începutul domniei cu opresiunea si exploatarea otomana, Mihai adera, din proprie initiativa, la Liga crestina. Anterior, din îndemnul lui Rudolf al II-lea, împaratul Austriei, Sigismund Báthory, urmat de Aron Voda s-au alaturat si ei Ligii. În aceste împrejurari, declansarea rascoalei antiotomane are loc la 13 noiembrie 1594. Mihai a adunat pe creditorii levantini la vistierie si I-a ucis, lichidând si o unitate otomana, cantonata în Capitala. În continuare, ataca cetatile de la Dunare: Giurgiu, Braila, Nicopole etc. Între timp, la Putinei si Stanesti (Ilfov), Mihai învinge o oaste tatareasca ce venea din Ungaria, iar la serpatesti (Ilfov), o armata otomana. Cu exceptia Giurgiului, unde otomanii rezistasera, toate celelalte cetati din stânga Dunarii sunt cucerite de ostile munte 18318l1113s ne si moldovene.

Încurajate de victoriile lui Mihai, popoarele asuprite din sudul Dunarii amenintau cu o rascoala generala. Pentru a o preîntâmpina si, mai cu seama, pentru a reduce Ţarile Române sub ascultare, otomanii pregatesc o ofensiva împotriva Ţarii Românesti. În aceasta grava situatie, Mihai trimite o solie la Sigismund Báthory pentru strângerea aliantei. Depasind instructiunile domnului, delegatia de boieri si clerici a încheiat, la Alba-Iulia, la 20 mai 1595, un tratat cu conditii nefavorabile, recunoscându-l pe Sigismund drept suzeran.

Domnul Ţarii Românesti, conform tratatului, era socotit loctiitor a principelui. Conducerea tarii era încredintata unui numar de 12 boieri munteni, care urmau sa faca parte din Dieta Transilvaniei. Pus în fata acestei situatii si datorita apropiatei confruntari cu otomanii, Mihai Viteazul a fost nevoit sa accepte conditiile impuse de Sigismund marii boierimi, dornica si ea sa limiteze si ea puterea domneasca si sa si-o largeasca pe a ei. S-au prevazut cu acest prilej, si restabilirea vechilor hotare ale tarii si ajutor militar împotriva otomanilor, precum si subordonarea bisericilor ortodoxe din Transilvania Mitropoliei din Ţara Româneasca.

Sigismund, intervenind apoi în Moldova, l-a înlocuit pe Aron Voda cu stefan Razvan. La 3 iunie, la Alba-Iulia, el a încheiat si cu acesta un tratat, asemanator celui din 20 mai. Astfel, principele Transilvaniei a devenit suzeranul celor doua tari Românesti.

Sprijinit de unii boieri munteni în frunte cu Buzesti, Mihai si-a organizat o armata proprie, de mercenari, formata din poloni, secui, cazaci, sârbi etc. Alaturi de acesta, el si-a format unitati de calarasi, "rosii", unitati de "darabanti" si voluntari din sudul Dunarii.

Pentru cucerirea liniei Dunarii, intrata sub stapânirea lui Mihai din primele luni ale anului 1595, oastea otomana se pregatea de lupta. Dusmanul a încercat sa treaca fluviul. Primele tentative au esuat. Mai multe unitati de munteni, moldoveni si cazaci au facut incursiuni pe malul Dunarii, pustiind Nicopole si Bagdadul. Insuccesele l-au determinat pe sultan sa încredinteze comanda trupelor batrânului vizir Sinan-Pasa, care, între 14 si 17 august 1595, a trecut Dunarea la Giurgiu. Pregatind lovitura decisiva, Mihai, cu 15 000 de oameni, ajutat si de o oaste din Transilvania, condusa de Albert Kiraly, a ales locul favorabil de lupta la Calugareni, pe apa Neajlovului. Folosind cu pricepere terenul (râul, mlastina, zona paduroasa), la 23 august 1595 Mihai a repurtat, si datorita exemplului personal, o mare victorie.

Armata otomana retrasa spre Giurgiu se reorganizeaza. Domnul, pentru a evita o noua lupta, se îndreapta spre munti, asteptând ajutor de la Sigismund Báthory. Între timp, Sinan-Pasa a ocupat orasul la Bucuresti, începând organizarea tarii în pasalâc. Încercarea de organizare a pasalâcului a provocat o categorica opozitie a tuturor fortelor sociale si mai cu seama a maselor taranesti.

În luna septembrie, 20 000 de ostasi trimisi de Sigismund, împreuna cu un contingent de artileristi toscani, se unesc cu oastea refacuta a lui Mihai. Ei elibereaza Târgovistea si-I urmaresc pe otomani. Contraofensiva le-a fost usurata de loviturile date de masele populare cotropitorilor otomani. Ajunsa la Giurgiu, o mare parte din oastea otomana si-a gasit moartea în Dunare. Aici, trupele unite ale Ţarii Românesti, Transilvaniei si Moldovei au zdrobit trupele otomane, care încercau sa treaca Dunarea pe un pod de vase, au ocupat, Giurgiu obtinând o stralucita victorie. Aceasta izbânda a însemnat asigurarea independentei Ţarii Românesti. Victoria a dovedit ca unirea eforturilor Ţarilor Române este cheia succesului militar si temeiul pastrarii neatârnarii.

În perioada care urmeaza, în relatiile cu Poarta, Mihai alterneaza negocierile cu politica de confruntare armata. Actiunile lui sunt tot mai îndraznete si încununate de succes. În acesti ani reapare însa si opozitia boiereasca, nemultumita de domnia lui autoritara. Uneltirile de la Istanbul pentru a aduce un nou domn, comploturile boieresti, navalirile tatarilor, intentiile polonilor de a pune în scaun pe Simion Movila, fratele domnului moldovean, precum si confruntarile dintre imperiali si otomani în Ungaria îl fac pe Mihai sa-si dea seama ca singura solutie posibila este pacea cu otomanii, în conditiile recunoasterii domniei si independentei tarii. Mihai încheie pacea cu otomanii în 1597, nu înainte de a fi întarit alianta cu Transilvania. Pacea cu Imperiul Otoman a fost determinata de politica nedecisa a Imperiului Habsburgic, de înscaunarea lui Ieremia Movila în moldova de catre Polonia si de renuntarea lui Sigismund la tron în favoarea austriecilor. În aceste împrejurari, pentru Ţara Româneasca se prefigura o situatie dificila.

Convins ca pacea cu Imperiul Otoman însemna de fapt un armistitiu, duce tratative cu Imperiul Habsburgic si semneaza un tratat, în 1598. Aceasta a anulat pretentiile de suzeranitate ale principelui Transilvaniei asupra Ţarii Românesti. Mihai s-a dovedit cu acest prilej un mare si iscusit diplomat, stiind sa deschida noi posibilitati de afirmare a tarii si planurilor sale de viitor. Introducerea în tratatul cu imperialii a clauzei domniei ereditare în familia domnului si a independentei tarii marturiseste gândurile politice ale marelui voievod.



Mihai a desfiintat, în conditii externe nu întotdeauna favorabile si sub presiunea boierimii, dreptul de libera stramutare a taranilor, legându-I de glie (1595-1596). Documentele afirma ca taranul "care pe undeva va fi acolo sa fie rumân vesnic, unde se va afla". Au fost transformati în serbi si unii tarani liberi si oraseni, retrasi în fata pericolului otoman în timpul razboiului si asezati pe pamânturile boieresti. Prin acest act, Mihai a servit interesele boierimii. A urmarit în acelasi timp, întarirea puterii centrale, asigurarea de venituri boierimii si domniei în vederea sustinerii politicii de independenta.

Situatia politica a tarii parea pentru un moment partial consolidata. Nu dupa mult timp însa, politica oscilanta si nehotarâta a lui Sigismund, revenit la tron pentru scurta vreme, aduce pe tronul Transilvaniei pe cardinalul Andrei Báthory, sprijinitor al politicii poloneze. Aceasta a însemnat renuntarea la politica de independenta fata de otomani. În aceeasi vreme, apropierea de Polonia deschidea calea lui Simion Movila spre tronul Ţarii Românesti. Momentul impunea o solutie imediata, hotarâta, fiindca dominatia poloneza în Ţarile Române ar fi dus la anularea rezultatelor politice obtinute de Mihai Viteazul. Era amenintata independenta Ţarii Românesti si, de asemenea, sistemul politic întemeiat pe alianta Ţarilor Române. Cu atât mai mult, cu cât Andrei Báthory a adoptat o politica hotarât dusmanoasa fata de Mihai, cerându-i recunoasterea suzeranitatii, apoi parasirea tarii.

Constient de destramarea coalitiei antiotomane, Mihai si-a dat seama ca, în aceste împrejurari politice primejdioase, numai unirea Ţarilor Române sub o singura cârmuire mai putea salva independenta obtinuta cu atâtea sacrificii.

Campania din Transilvania

Mihai, ca si împaratul Rudolf, dorea înlaturarea lui Andrei Báthory si scoaterea Transilvaniei din sistemul politic polon favorabil aliantei otomane. Pentru aceasta trebuiau întreprinse masuri energice. Mihai Viteazul are meritul de a fi luat singur hotarârea înlaturarii lui Andrei Báthory si de eliberarea Transilvaniei în vederea înfaptuirii unirii Ţarilor Române. În fruntea unei armate Mihai trece din pasul Buzaului (14 octombrie 1599), patrunzând în Brasov. A doua coloana, adusa din Oltenia de catre boierii Buzesti si de banul Udrea, a patruns în Transilvania prin pasul Turnu rosu. Cele doua armate au facut jonctiunea la Talmaciu, lânga Sibiu. Mihai dispunea acum de peste 20 000 de ostasi.

Batalia cu ostirea lui Andrei Báthory s-a dat la selimbar, lânga Sibiu (28 octombrie 1599). În sprijinul lui Mihai au venit si vreo 2000 de secui, condusi de Moise Székely. Lupta s-a sfârsit cu o stralucita victorie a lui Mihai. Acest succes a însemnat readucerea           Transilvaniei la aliante antiotomane si unirea sa cu Ţara Româneasca. Victoria lui Mihai Viteazul a contribuit la declansarea unor puternice miscari taranesti îndreptate împotriva nobililor. Iobagii - spun izvoarele - începura sa se miste, "întemeindu-se pe încrederea ce le-o da un principe de natia lor". La 1 noiembrie , primit cu mult alai, domnul a intrat în Alba-Iulia, capitala Transilvaniei.

Dupa ce Dieta l-a recunoscut ca principe, Mihai a luat masuri menite sa consolideze unirea celor doua tari. Desi a mentinut Dieta, el a subordonat-o politicii domnesti. A introdus boieri munteni în Consiliul principatului; Teodosie Rudeanu a fost numit logofat pentru ambele tari; a numit în cetatile Transilvaniei capitani dintre oamenii lui de încredere; a dat porunci în limba româna; a facut danii pe seama nobilimii române. În aceeasi vreme, a obligat dieta sa acorde drept de pasunat satelor românesti si scutire de robota preotilor români. Se cristalizeaza ideea considerarii religiei ortodoxe ca religie recepta si a asezat Mitropolia Ortodoxa a Transilvaniei la Alba-iulia. A întarit secuilor vechile libertati, ca unora "ce au ostit pentru binele obstimii crestinesti", adica împotriva otomanilor. Mihai Viteazul încearca sa creeze o baza sociala, mai cu seama româneasca, domniei. Toate aceste masuri au aratat tendinta de unificare politica a celor doua tari române. Încercarea de a introduce administratia româna si, în general, politica lui Mihai Viteazul au nemultumit nobilimea si au înrautatit raporturile cu împaratul.

Campania din Moldova

Pentru crearea frontului comun antiotoman al celor trei tari românesti, trebuia înlaturat Ieremia Movila, supus polonilor, tributar otomanilor si dusman al lui Mihai. În primavara anului 1600, o armata condusa de Mihai a trecut prin pasul Oituz înaintând pe Trotus, iar alta prin pasul Rodna, sub conducerea lui Baba Novac. Din sud, din Ţara Româneasca, înainta oastea condusa de Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai.

Sigiliul lui Mihai Viteazul

Ostile moldovene au trecut de partea gloriosului domn, usurându-I biruinta. Dupa trei saptamâni, toata Moldova se afla sub stapânirea lui Mihai. Pentru prima data în istorie, cele trei Ţari Române erau unite sub aceeasi cârmuire. De acum înainte, Mihai se va intitula "domn al Ţarii românesti, al Ardealului si a toata Ţara Moldovei".

Înfaptuirea unirii politice a Ţarilor Române de catre Mihai Viteazul, în conditiile politice ale epocii, a raspuns unei necesitati istorice. Ea venea ca o încoronare a unei îndelungate evolutii istorice, la care au colaborat o seama de factori. În primul rând, faptul ca Ţarile Române, pe deasupra separatismului politic, reprezentau o singura civilizatie, creatie a poporului român, unitar prin originea lui etnica, prin limba, cultura si religie. Ideea o exprimau boierii munteni, într-om scrisoare prin care cereau a fi la un loc cu Ţara Româneasca,  fiindca "suntem toti de o limba si o lege". Ideea solidaritatii între români s-a vazut si în atitudinea taranilor de origine româna din Transilvania care, la vestea victoriei de la selimbar, s-au ridicat împotriva nobilimii maghiare.

Unirea Tarii Romanesti, a Moldovei si a Transilvaniei sub Mihai Viteazul (1600).

Din ceste dovezi si din altele se vede ca în societatea româna, în secolul al XVI-lea exista o activa constiinta de neam. Aceasta s-a exprimat si prin scrisul în limba nationala. Unirea Ţarilor Române s-a întemeiat si pe legaturile economice dintre Ţarile Române în evul mediu, care au creat premisele unificarii politice.




Între factorii care au stat la baza Unirii a fost si solidarizarea Ţarilor Române în lupta antiotomana de-a lungul istoriei medievale, de la Mircea la Iancu de Hunedoara si stefan cel Mare. Strânsele legaturi politice si coalitiile antiotomane au contribuit la apropierea Ţarilor Române si la cristalizarea ideii unirii. Daca la aceasta adaugam evenimentele recente, victoria de la Calugareni prin forta armata a celor trei Ţari Românesti, avem prezente temeiurile hotarârii lui Mihai Viteazul si ale marii înfaptuiri.

Înfaptuirea politica a lui Mihai a stârnit nemultumirea dusmanilor externi si interni. Formarea unui stat puternic nu era pe lacul habsburgilor, polonilor si otomanilor, fiecare urmarind sa stapâneasca Ţarile Române. Nobilimea transilvaneana submina realizarea lui Mihai Viteazul, vazându-si amenintate pivilegiile sociale si politice.

În lipsa lui Mihai din Transilvania, nobilimea s-a razvratit si a trecut de partea generalului imperial Gheorghe Basta, depunând juramânt împaratului, la Turda. În fata acestei situatii, Mihai înfrunta oastea nobilimii si a lui Basta la Miraslau, lânga Aiud (18 septembrie 1600). Înfrânt, se retrage spre Fagaras. În Moldova, polonezii îl readusera pe Ieremia Movila, continuându-si apoi înaintarea în Ţara româneasca, pentru instalarea lui Simion Movila.

Cu oastea sa, pentru a preîntâmpina actiunea polonezilor, Mihai a trecut muntii, dar a fost înfrânt. În aceste conditii, domnul se îndreapta spre Curtea imperiala, pentru a-I solicita ajutor împaratului. Mihai ajunge foarte curând la întelegere cu împaratul, deoarece nobilimea se rasculase împotriva reprezentantilor împaratesti, proclamându-l, din nou, principe pe Sigismund Báthory.

Astfel, oastea lui Mihai si oastea lui Basta pornesc la înlaturarea lui Sigismund. Între timp, boierii Buzesti au alungat din tara pe Simion Movila si oastea polona. Lupta cu Sigismund Báthory s-a dat la Guruslau, lânga Zalau (la 3 august 1601), Sigismund fiind înfrânt. Mihai era din nou domn al Ţarii Românesti si pe cale de a se înstapâni în Transilvania. El putea de acum sa continue opera de refacere a Unirii. Basta, dominat de ambitii proprii, fiind convins de adeziunea curtii imperiale care dorea Transilvania pentru imperiu, a pus la cale asasinarea lui Mihai, savârsita la 19 august 1601, în tabara de lânga Turda.

Concluzii:

Mihai Viteazul a fost una dintre marile personalitati ale istoriei noastre din toate timpurile. Militar înzestrat cu calitati exceptionale, a fost si un diplomat care a stiut sa aprecieze momentele istorice grave pe care le traversa tara. Solutiile sale dovedesc un atasament pentru ideea de aparare a civilizatiei europene, pe care o si exprima, continuând o traditie a istoriei românesti. În acest sens, nu numai ca s-a integrat Ligii Crestine, dar a asociat telurilor acesteia elementul eliberarii popoarelor din Balcani de sub dominatia otomana, cu gândul la independenta acestora. A recâstigat independenta Ţarilor Române si a fost înfaptuitorul primei uniri politice din istoria poporului român. El a încercat s-o consolideze, întemeind-o pe existenta poporului român din cele trei tari. Unirea a fost un fapt obiectiv, necesar, asa cum vor fi si împlinirile de mai târziu. Ea s-a înfaptuit dinspre Ţara Româneasca care, prin numele ei, întruchipa un sens unificator.

 

 

Rememorarea numelui si a faptelor lui Mihai Viteazul in perioada realizarii Marii Uniri

===== In istoria romanilor doua nume stralucesc, fara posibilitatea de a fi vreodata egalate: Mihai Viteazul si Alba Iulia. Si fiindca amandoua simbolizeaza realizarea telului celui mai scump al poporului roman, urmarit cu perseverenta si necontenit de-a lungul secolelor, cel al unitatii de neam si, mai apoi, nationale si al constituirii statului nationar unitar, in constiinta noastra ele au ajuns la un fel de simbioza, pomenirea unuia fiind suficienta pentru a ni-l reaminti di a nu-l reprezenta si pe celalalt.
===== Astazi, este limpede pentru toata lumea iubitoare de adevar ca prin toate actiunile sale politice, militare si diplomatice, Mihai Viteazul a urmarit, in mod constient, realizare unui stat romanesc unificat, suficient de puternic pentru a se opune tendintelor de cucerire si de subjugare ale Imperiului otoman, dar si ale Imperiului Habsburgic, in curs de formare. Actiunea avea importanta si pentru celelalte state din zona, precum si pentru coalitia crestina de pe continentul european.
===== Fara a intra in amanunte, sa reamintim ca, inaintea actiunilor militare si politice din Transilvania, domnitorul a incercat si a reusit, in oarecare masura, sa realizeze punti de legaturi sufletesti si culturale cu romanii de aici (Alba Iulia), mai intai prin subordonarea Mitropoliei ortodoxe aedelene celei similare de la Targoviste ( 1595 ) si mai apoi, prin ridicarea ei la respectul cuvenit (1596). Noua biserica mitropolitana construita de el in afara cetatii Balgradului ( 1597 ) a fost dotata cu tiparnita, iar in incinta fundtiona si o scoala romaneasca. Nu intamplator ctitorul a ales ca hram al noii biserici "Sfanta Treime", simbolizand, desigur, cele trei tari romanesti. Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca sigiulul sau din anul 1600, al statului unificat, este foarte asemanator cu cel al Mitropoliei Balgradului, cu deosebirea ca in locul personajelor sfinte apar: Domnul in campul stang, Doamna Stanca in cel drept, despartiti fiind de coloana, pe verticala, a stemelor celor trei tari romanesti, cea a Transilvaniei formand baza, iar cea a Tarii Romanesti corolarul.
===== Dupa cum se stie, Mihai Viteazul si-a stabilit capitala statului unificat la Alba Iulia. Din acel moment, pentru romanii din generatiile care i-au urmat "vechea capitala a Ardealului" va insemna capitala marii infaptuiri politice a Domnului cu nume, infatisare si fapte de arhanghel. Temerara lui infaptuire avea sa-l duca insa la pierzanie, rascolind ura, pisma si gelozia numerosilor sai dusmani.
===== Scurta si nefericita lui domnie, in care el nu a cunoscut bucuriile, nici macar pe cele ale vietii de familie, ci doar privatiunile si framantarile misiunilor sale politice si militare, a fost intrerupta, in mod brutal, prin miseleasca sa ucidere de pe Campia Turzii, la 19 august 1601. Langa capul sau, despartit de trup si asezat pe starvul unui cal, ucigasii si cei care i-au platit au agatat un epitaf in care era numit "dac fioros si adevarat Nerone". Lasand la o parte impietatea, comstatam ca autorii lui, in furia lor oarba, fara sa-si dea seama, recunosteau originea daco-romana si continuitatea poporului roman pe vechea lui vatra etnica. Se stie ca, pana la urma, capul domnului a fost dus in Tara Romaneasca si depus la manastirea Dealu, ctitoria familiei sale. In cea ce priveste corpul, se stie ca a fost ingropat pe Campia Turzii si ca, mai apoi, a fost dezgropat, transportat si reinmormantat, probabil, la Mitropolia din Balgrad. Operatiunea trebuie sa se fi facut in mare taina pentru a nu se cunoaste locul mormantului si a se evita astfel o eventuala panganire. Din lipsa de probe arheologice si documentare chestiunea ramane ipotetica, dar ar fi o minune dumnezeiasca, ca trupul trudit al viteazului Domn sa se odihneasca chiar in cetatea maretiei sale infaptuiri.
===== Opera politica de la 1599-1600 s-a spulberat in conditiile vitrege ale disparitiei autorului ei. Ea a ramas insa ca un far calauzitor al generatiilor care au urmat, in lupta pentru refacerea ei.
===== Dupa o vreme destul de lunga de stare latenta, in care se parea ca totul a fost dar uitarii, importanta operei politice a lui Mihai Viteazul a iesit la iveala, in toata splendoarea ei, in perioada de formare a constiintei nationale a poporului nostru. Mai intai reprezentantii Scolii Ardelene, in frunte cu Gheorghe Sincai, si mai apoi cei ai generatiei pasoptiste, in frunte cu Nicolae Balcescu, au scos in evidenta puternica personalitate a lui Mihai Viteazul si importanta operei sale politice, ca mostenire lasata urmasilor. Se poate spune ca dupa revolutia de la 1848-1849, cand natiunea romana a ajuns la constiinta de sine, nu au mai fost momente importante ale luptei poporului roman pentru independenta si drepturi nationale in care numele lui Mihai Viteazul si, implicit, a faptelor sale sa nu fie pomenite.
===== Cu atat mai mult s-au rememorat persoana si faptele lui in perioada de realizare a Marii Uniri, cand s-a dus la bun sfarsit opera inceputa inainte cu 319 ani. Cu cativa ani inainte de declansarea primului razboi mondial, la 20 septembrie 1909, cu ocazia manifestarilor prilejului de adunare generala a "Societatii pentru fond de teatru roman" si Alba Iulia, istoricul blajan Augustin Bunea, pe atunci, probabil, inca presedinte al Clubului politic central al romanilor din comitatul Alba Inferioara, cu sediul la Blaj, avea sa tina un discurs in care exprima nadesjdea in infaptuirea visului lui Mihai Viteazul. "Am venit, spunea el, sa dam tributul nostru artei romanesti in acest oras care trebuie sa fie pentru fiecare roman un loc sfant... caci aici a fost leaganul neamului romanesc de astazi... Aici a fost resedinta gloriosului Voievod Mihai Viteazul: de aici a stapanit el toata intinderea Ardealului... Azi situatia noastra in acest loc e zdrobita. Dar pe ruinele acestea noi vom cladi odata iarasi templul daramat, vom ridica templul lubertatii noastre politice nationale"...
===== Apoi, cu putin inaintea izbucnirii razboiului, la 31 mai 1914, din initiativa a peste 100 fruntasi din comitatul Alba Inferioara s-a convocat la Alba Iulia o mare adunare politica a romanilor. In apelul intitulat "La Alba Iulia" lansat se ziarul "Libertatea" din Orastie se cerea: "Sa caurga pe zi noi rauri cat mai vii de popor spre cetatea lui Mihai Viteazul, spre Alba Iulia... si sa spuna acolo lumii si tarii ca romanii ardeleni, ca si fratii lor banateni, sunt mai mult ca ori-si-cand stiutori de insemnatatea lor pe acest pamant, pe care il locuiesc de 2000 de ani".
===== Inca in timpul razboiului mondial, la Congresul din 15 martie 1915 al romanilor aflati in "tara", in Romania, circula ideea ca proclamarea deplinei unitati nationale sa se faca in orasul gloriei de la 1599-1600,..."caci inima romanilor palpita in Alba Iulia".
===== In aceeasi periaoda, intr-un discurs tinut la una dintre adunarile Ligii pentru unitatea politica a tuturor romanilor, tinute in Bucuresti, Nicolae Filipescu cerea regelui Ferdinand sa fie implinitorul visului intregului neam, de a se impodobi cu titlul lui Mihai Viteazul: "domn al Tarii Romanesti si al Moldovei".
===== Asemenea idei si manifestari vor aparea si la romanii ardeleni aflati prizioneri in Rusia. Astfel, printr-un apel pe care il adreseaza motilor prizioneri, in vare anului 1917, Filaret Bobes, si el fiu al Muntilor Apuseni, ii indeamna pe acestia sa se inroleze, ca voluntari, in armata romana si sa lupte pentru unirea cu "Romania libera", asa "cum au dorit-o voievozii Stefan si Mihai... si cum au visat-o mosii si parintii nostri". Se pare ca apelul a dat rezultatele scontate, intrucat la Iasi vor sosi curand primele esaloane de voluntari roamani ardeleni, care-si vor lua denumirile simbolice de "Alba Iulia", "Avram Iiancu" si "Turda".
===== Ideea ca unirea Transilvaniei cu Romania sa fie proclamata la Alba Iulia este exprimata si in telegrama din 29 octombrie 1918 a Comitetului National Roman al voluntarilor din Celiabinsc (Rusia) adresata regelui Ferdinand, in care se arata ca ei asteapta sa incoroneze pe "Majestatea Voastra car mai curand la Alba Iulia".
===== La 10 noiembrie 1918, odata cu mobilizarea armatei romane pentru alungarea armatelor germane din tara, se produce si trecerea peste Dunare a armatelor franceze comandate de generalul Henri Berthlot. Cu acest prilej, generalul emite o proclamatie adresata poporului roman, pe care il cheama la arme, pentru a-si face datoria, asa cum cereau "umbra lui Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si Mircea cel Batran".
===== Inca in timpul tratativelor de la Arad din 13-14 noiembrie 1918 dintre C.N.R. Centrul si delegatia guvernamentala maghiara condusa de ministrul notionalitatilor Jaszi Oszkar, mai precis in 14 noiembrie, din Sibiu a fost trimisa in misiune la Iasi o delegatie alcatuita din prof. Nicolae Balan si capitanul Victor Precup, pentru a lua contact cu cercurile conducatoare din Romania, in scopul cunoasterii atitidunii acestora fata de tendintele de unificare ale romanilor transilvaneni. Dupa indeplinirea misiunii, printre altele, prof. Nicolae Balan va tine un discurs in sedinta Ligii Culturale locale, in care va afirma: "Am venit sa sol al Ardealului ca sa talmacesc vointa nestramutata a intregului nostru popor de a reintregi mostenirea nationala a marelui erou. Pe cetatea din Alba Iulia falfaie astazi mandru nostru tricolor si asteapta intrarea triumfala a demnului urmas al lui Mihai Viteazul. Eterna recunostinta viteazului capitan al ostirii, M.S. Regele Ferdinand I, care, intr-un chip atat de desavarsit, s-a indentificat cu idealul lui Mihai si al neamului romanesc de pretutindeni."
===== Dupa esuarea tratativelor de la Arad, inca din 15 noiembrie C.N.R. Central va discuta cu aprindere unde sa tina Adunarea Nationala. Luind in considerare argumentele istorice dar si pe cele de siguranta el a hotarat ca aceasta sa aiba loc la Alba Iulia. Este un merit de necontestat al generatiei de fruntasi romani din 1918 ca au oferit prilejul orasului primei unitati statale romanesti de la 1599-1600 sa o desavarseasca.
===== Argumentatia politica si istorica a acestei hotarari va fi subliniata foarte clar de catre Vasile Goldis, in aceeasi zi, in 15 noiembrie, in fata grupului de tineri aradeni veniti sa indemne C.N.R. Central sa proclame Unirea Transilvaniei cu Romania.
===== Se pare ca in acele momente de tensiune a existat intentia Comandei Militare Centrale de la Arad de a se muta mai spre interiorul tarii, la Alba Iulia, intrucat intr-un ordin al garzii nationale romane din comuna Berghin adresat garzilor similare subordonate din satele vecine, se cerea mobilizare a cat mai multi feciori care sa jute la mutare "comandei superioare in vechea capitala ca sa putem proclama independenta poporului nostru".
===== La 17 noiembrie C.N.R. Central trimite la Alba Iulia pe Iuliu Maniu pentru a consulta Consiliul National Roman local daca orasul poate oferi conditiile necesare unei actiuni de o asemenea amploare, cum era Adunarea Nationala. Sosind in oras, el a informat pe conducatorii locali despre intentia C.N.R. Central de a convoca Adunarea Nationala aici, in "vechea capitala a Aedealului" si a stabilit cu acestia masurile ce trebuiau luate. Printre altele, Iuliu Maniu, a sfatuit pe locotenentul Ovidiu Gritta sa-si formeze o companie de onoare pentru ceremoniile ce urmau sa aiba loc. De asemenea, el a cerut organizatorilor sa convoace car mai mult popor, in haine de sarbatoare.
===== In ziua urmatoare, la 18 noiembrie, Maniu se deplaseaza la Blaj unde isi avea locuinta, ca avocat al Mitropoliei greco-catolice locale. Aici el tine un discurs in fata protipendadei in legatura cu convocarea Adunarii Nationale. Referindu-se la locul de convocare el pronunta cuvintele:"Ghiciti, de sigur, de acolo! Lucrati din rasputeri ca adunarea aceasta sa fie vrednica de neamul romanesc."
===== Dupa luarea tuturor acestor masuri, C.N.R. Central a lansat, la 20 noiembrie, circulara de convocare a Adunarii Nationale la Alba Iulia, pe ziua de 1 decembrie 1918, in text orasul fiind numit:"Cetatea istorica a neamului nostru", reamintindu-se opera politica a lui Mihai Viteazul.
===== Doua zile mai tarziu, la 22 noiembrie, va fi elaborat si dat publicitatii programul Adunarii. Facand aceleasi referiri la trecut, acesta de incheia cu un apel adresat "Fratilor romani", in care se aratta: ... "Locul cel mai istoric al neamului va asteapta cu bratele deschise. Veniti deci, sa-l atingeti cu pasul vostru, ca sa simtiti fiorul ce l-a miscat odata pe marele voievod cu nume de arhanghel"...
===== La 24 noiembrie, in calitatea sa de organ comitatens, C.N.R. din Blaj va lansa si el vhemare, sub forma de manifest: "Veniti la Alba Iulia", prin care cerea tuturor romanilor sa participe la Adunarea Nationala din 1 Decembrie ce va avea loc "in Balgradul lui MIhai Viteazul".
===== La sosirea in Alba Iulia a C.N.R. Central, eveniment ce avut loc in dupa-masa zilei de 29 noiembrie, la cuvantul de bun venit al localnicilor, presedintele Stefan Cicio Pop a raspuns: ... "am venit pe aceste locuri de bogate amintiri nationale. Aici a fost Golgota, aici trebuie sa vina si mantuirea. Cu drag am venit la marea adunarea nationala, cea mai mare si mai frumoasa sarbatoare nationala pe care eu avut-o Romanii de la descalecatul lui Traian incoace si doresc se ne apropiem de locul adunarii cu smerenie si cu demnitate."
===== In ziua urmatoare, la 30 noiembrie, in localitate va apare primul numar al ziarului "Alba Iulia, organ al proclamarii unitatii nationale", care adresa participantilor la Adunare un vibrant "Bine ati venit in sfanta cetate de durere si slava a neamului romanesc".
===== Referiri la trecutul istoric al orasului Alba Iulia si la opera lui Mihai Viteazul vor face si vorbitorii din cadrul Marii Adunarii Nationale din 1 Decembrie. Astfel, Stefan Cicio Pop va considera Alba Iulia ca pe o "Meca a neamului romanesc", Vasile Godis va aprecia ca "s-a putut face pentru o clipa unirea lui in cetatea aceasta prin bratul puternic al geniului scanteetor al Viteazului Mihai", iar episcopul Miron Costea, amintind "stravechea Alba Iulie, de care ne leaga amintirea celor mai crude chinuri si suferinte, dara si cea mai sfanta nadejde", sublinia ca Unirea s-a realizat aici "In atmosfera traditilor lui Mihai Voda Voteazul".
===== In ziua de 2 decembrie, in prima sedinta de constituire si de lucru a Marelui Sfat National Roman, ales in ziua precedenta in cadrul Marii Adunari Nationale, la propunerea lui Silviu Dragomir s-a apobat textul unei telegrame adresate regelui Ferdinand, in care Alba Iulia era caracterizata ca "glorioasa cetate a lui Mihai Viteazul".
===== In telegrama de raspuns a regelui Ferdinand se aprecia realizarea unirii in "vechea cetate a lui Mihai Viteazul", iar in cea a reginei Maria se amintea tragedia tinerilor cazuti pe campul de lupta pentru infaptuirea idealului national "cu bratele intinse spre Alba Iulia, cetatea implinirii visului nostru".
===== In acelasi timp regina Maria a adresat o telegrama de multumire femeilor romane din teritoriile de peste Carpati care de-a lungul veacurilor au purtat o lupta horarata si plina de jertfe "a carei biruinta a fost vazuta Duminica la Alba Iulia".
===== Cele doua nume infratite prin semnificatia lor istorica: Mihai Viteazul si Alba Iulia, vor fi mai mult pomenite in perioada de realizare faptica a unirii, ce a urmat imediat dupa proclamarea ei. Astfel, in ziua de 19 decembrie 1918, cand in Alba Iulia va sosi primul batalion al armatei romane, aprtinand Regimentului 5 Vanatori, s-a aflat ca acesta purta numele de Mihai Viteazul si ca s-a remarcat, in mod deosebit, in luptele de la Marasesti. Prin urmare, Comandamentul trupelor romane nu intamplator a trimis aceasta unitate in orasul simbol al unitatii nationale. Batalionul a fost primit de catre oficialitati in piata orasului, in fata hotelului "Hungaria", unde era amplasat arcul de triumf. Din acel moment piata a luat numele de "Mihai Viteazul", iar hotelul de "Dacia".
===== De asemenea, la 3 februarie 1919, din initiativa unui grup de profesori si invatatori locali, s-a inaugurat luceul "Mihai Viteazul", primul liceu romanesc de stat infiintat in teritoriul
Go to fullsize imagede dincoace de Carpati dupa istoricul eveniment din 1 Decembrie 1918.
===== Si, in sfarsit ultimul eveniment pe care il mai amintim, este cel al incoronarii, la 15 noiembrie 1922, a regelui Ferdinand I si a reginei Maria, ca suverani ai Romaniei Mari, in catedrala construita special la Alba Iulia intre anii 1921-1922. In pronaustul catedralei, in partea stanga, strajuiesc figura impozanta a lui Mihai Viteazul si sigiulul statului roman unit vremelnic. Catedrala a primit hramul "Sfintei Treimi" si are ca ocrotitori pe arhanghelii Mihai si Gavril. Dintr-un text mai recent, amplasat in interiorul Catedralei Incoronarii, deasupra intrarii, aflam ca ea a fost ridicata in memoria Catedralei lui Mihai Viteazul, primul unificator al Romanilor, pentru a ramane peste veacuri ca simbol al unitatii nationale si spirituale romanesti.
===== Astazi, cand Romania nu mai este cea Mare si cand, totusi, se mai gasesc unii care isi permit sa umble cu creionul pe harta ei urmarind sa o faca si mai mica, este necesar sa reflectam cu mai multa atentie asupra trecutului nostu istoric pentru a dobandii intelepciunea necesara recladirii edificiului national.



 De la Mircea pâna la Vladimirescu
nu este un singur nume ilustru care
sa nu fie scris cu sânge pe pamantul
Târgovistei.Acolo este leaganul luptelor
si al sacrificiilor politice.Toate
gloriile noastre militare au trecut
pe acest pamânt si au lasat urme
sângeroase într-acest oras."

Ion Ghica













Document Info


Accesari: 16670
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )