Ritualuri de
trecere.Viata de apoi in Egiptul Antic
Descoperirile arheologice au aratat cum in epoca
preistorica egiptenii isi ingropau mortii culcati pe o parte, in pozitia numita
"chircita" si avand in preajma lor unelte de lucru si provizii de
mancare si bautura. "Locul de veci" al mortilor trebuie sa fi fost
deci la egipteni in acea vreme mormantul insusi. Acolo i se aducea mortului
hrana. Acolo, la mormant, se desfasura cultul datorat mortilor de catre cei
vii. Pe timpul dinastiei a IV-a apare insa credinta ca sufletul mortului poate
pleca din m 23123o1416x ormant pe un timp mai mult sau mai putin lung sau ca isi poate alege
alta locuinta mai placuta. Tot acum s-a putut forma si credinta despre o lume
indepartata a mortilor, in care se ajunge pe un drum greu, plin de peripetii si
primejdii. Pentru a sfatui si calauzi sufletul in timpul acestei calatorii
postume, s-au compus acele Carti ale mortilor, adevarate ghiduri ale lumii de
dincolo. In aceste carti sufletul mortului gasea indicii despre tot ce trebuia
sa faca si sa spuna pentru a izbuti sa ajunga in fericita lume a mortilor. Ceva
mai mult, pretiosul ghid cuprindea si planuri amanuntite ale locurilor mai
incurcate din lumea subterana, ca si portretele personajelor de seama, bune sau
rele, pe care mortul trebuia sa le cheme in ajutor sau sa se fereasca de ele.
Dar unde era
pentru egipteni acea fericita sau poate nefericita lume a mortilor este greu de precizat. Nu
fiindca n-ar fi indicatii in textele egiptene, ci fiindca aceste indicatii se
deosebesc foarte mult unele de altele. Aceasta probabil pentru ca in epoca
preistorica a Egiptului au fost mai multe doctrine locale cu privire la
destinul sufletului; doctrine care apoi, chiar in Textele din piramide si in
Cartea mortilor, apar revizuite si sintetizate.
Izvoarele provenite din diferitele centre principale ale
Egiptului relateaza felurite variante ale temei eshatologice, in functie de
caracterul special al zeitatii locale. Astfel, la Memfis se credea ca sufletele
mortilor merg intr-un loc trist, spre apus, in desertul Libiei, unde isi avea
resedinta Sokoris, zeul funerar al Memfisului. La Heliopolis se credea ca
sufletele calatoresc fericite, impreuna cu zeul Ra, pe barca acestuia, care
noaptea trecea printr-un loc intunecos numit Duat, situat undeva, afara din
Egipt, spre apus. Pentru locuitorii din Abydos, intrarea in lumea cealalta era
situata la apus de acel oras, acolo unde barca soarelui se strecura in fiecare
seara in imparatia mortilor printr-o crapatura a muntelui.
Cea mai raspandita
versiune eshatologica si care a predominat in tot Egiptul a fost desigur cea
osiriana. Potrivit legendei osiriene, zeul civilizator Osiris a fost omorat de
fratele sau Seth si apoi a fost inviat prin procedee magice de catre Isis, Nephtys,
Anubis etc. Aceste procedee magice nu erau insa decat vechile rituri egiptene
ale mumificarii, carora mitul osirian a venit sa le dea un anumit sens, o
anumita explicatie: aceea ca riturile inmormantarii transforma pe mort intr-un
Osiris si-l fac sa invie si sa traiasca viata vesnica si fericita a zeului,
putand chiar sa poarte numele de Osiris pe langa numele sau. Calatoria
sufletului dupa moarte avea ca tinta imparatia lui Osiris, campiile lui Iaru
unde sufletele duceau o viata fericita, servind pe Osiris asa cum au servit pe
faraon, dar in conditii mult mai favorabile, deoarece fertilitatea campiilor
lui Iaru era mult mai mare decat aceea a regiunii Nilului.
Raiul egiptenilor antici era deci conceput ca o foarte
frumoasa vale a Nilului, cu canale de irigatie, cu inundatii fertilizatoare, cu
recolte foarte imbelsugate si chiar cu posibilitatea pentru suflete de a pune
pe altii sa lucreze in locul lor, asa cum lucrau in Egipt sclavii. Este vorba
de "Raspunzatori" (usabtu), statuete de pamant smaltuite, care se
puneau de catre rude in mormant si aveau rolul sa raspunda prezent in momentul
cand mortul, pus la munci grele de noul sau stapan, Osiris, va avea nevoie sa
fie inlocuit de cineva.
Judecata lui Osiris. Egiptenii concepeau in general viata
viitoare ca un fel de paradis terestru. Totusi, inca din timpuri foarte vechi
apare in eshatologia lor si ideea morala. Caracterul moral al eshatologiei
egiptene apare lamurit in asa-numita Judecata a lui Osiris.
In capitolul 125 al Cartii mortilor este prezentat un
tribunal, in fata caruia mortul trebuie sa se infatiseze pentru a-si sustine
cauza, marturisindu-si curatia morala. Imaginile cuprinse in acest capitol
arata pe Osiris asezat pe un tron maret si prezidand ceremonia. El este asistat
de 42 de judecatori, numar care ar corespunde celor 42 de nome ale Egiptului.
Mortul este condus de zeul Horus in marea sala a judecatii. De fata este si
Anubis. Impreuna fac cantarirea sufletului mortului pe o balanta. Pe un taler
al balantei este asezata inima mortului, iar pe celalalt o pana, simbol al
zeitei adevarului, Maat. Deoparte sta un animal hidos, jumatate crocodil,
jumatate hipopotam, numit Oms, un fel de Cerber. Acesta asteapta rezultatul
cantaririi inimii, pentru ca, in cazul ca balanta nu ramane fixa si se inclina
intr-o parte, sa devoreze imediat inima mortului. Mortul nu ramane pasiv fata
de cele ce se intampla cu sine, ci se agita, se apara, isi sustine nevinovatia
printr-o ,,marturisire negativa", in care arata faptele rele pe care ar fi
putut sa le faca dar nu le-a facut. Adresandu-se lui Osiris, il saluta ca pe un
zeu al dreptatii, asigurindu-l ca n-a facut nici o fapta rea, nu si-a omorat
rudele, n-a mintit, n-a tradat, n-a parit, n-a barfit, n-a facut pe nimeni sa
sufere de foame, n-a facut pe nimeni sa verse lacrimi, n-a comis adulter, n-a
micsorat banita de grau, n-a falsificat masura cotului, n-a apasat pe varga de
fier a balantei si asa mai departe, sfarsind prin a repeta: "Sunt curat,
sunt curat, sunt curat, sunt curat !" Adresandu-se apoi judecatorilor, le
cere sa aduca in fata zeului marturie favorabila, sa nu spuna nimic rau despre
el, pentru ca a dat paine celui infometat, apa celui caruia ii era sete,
vesminte celui care era gol etc. In urma acestei duble recomandari, zeul Toth,
scribul zeilor, care statuse cu condeiul in mana si asteptase cantarirea, isi
face raportul catre Osiris spunand: "Cutare a fost cantarit pe balanta, nu
i s-a gasit nici o vina, inima sa e dreapta, mainile sale sunt curate, trupul
sau este lipsit de orice rau; acul balantei este la mijloc, nici un pic de o
parte sau de alta". Atunci judecatorul suprem pronunta hotararea, dandu-se
voie mortului sa mearga unde vrea in lumea spiritelor si a zeilor, fara sa fie
oprit de pazitorii portilor raiului (Amenti). Imperiul lui Osiris ii este
deschis.
Ideea de sanctiune nu apare destul de limpede in
eshatologia egipteana. Totusi, in textele de origine tebana se intalneste ideea
de un loc lugubru, cu suferinte atroce, iar din alte texte s-ar parea oaacei
care ieseau rau la judecata lui Osiris erau devorati indata de judecatori sau
de animalul hidos de care am amintit, se intorceau pe pamant la o viata
mizerabila sau se intrupau in animale necurate.
