Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































PARTIDELE POLITICE - NOTIUNI TEORETICE

istorie












ALTE DOCUMENTE

Imperiul şi anarhia
ROMÂNIA MODERNĂ SI PROBLEMA NAŢIONALĂ ÎN TERITORIILE ROMÂNEŞTI AFLATE SUB STĂPÂNIREA STRĂINA (1848-1867)
ADEVARUL DESPRE ATACURILE DE LA 11 SEPTEMBRIE 2001
MANTICA, ORDALIILE SI IMPRECATIILE
CUVANTUL \"RELIGIE\" SI SENSURILE LUI INTR-O ANALIZA TEOLOGICA
DESCOPERIRILE GEOGRAFICE ALE NORMANZILOR IN ATLANTICUL DE NORD
Participarea Romaniei la al doilea razboi mondial
Istoria civilizatiilor
DACIA DE LA INCEPUTURI PANA LA BUREBISTA
ORGANIZAREA SOCIALA A GETO-DACILOR IN EPOCA PRESTATALA

PARTIDELE POLITICE

NOTIUNI TEORETICE

Relatia intre partidele politice si democratie este esentiala, desi influenta sociala a partidelor este interpretata diferit. Sunt numerosi analistii care prefera democratia directa, neintermediata de partide, avertizand ca mediul partizan se transforma intr-o minoritate rupta de majoritatea condusa, si functioneaza in virtutea unor reguli si interese specifice (de unde conceptul de "partitocratie").



Definitia clasica a partidului apartine lui Max Weber[1]: "organizatii liber create si orientate catre o recrutare libera. scopul lor fundamental fiind de a aduna voturi pentru alegerile vizand functii politice." Astazi majoritatea specialistilor apeleaza la definitia lui Giovanni Sartori[2]: "un partid este orice grupare politica identificata printr-o eticheta oficiala care prezinta la alegeri (libere sau nu) candidati pentru functii publice".

Deducem deci, ca scopul unui partid este de a cuceri puterea, sau de a o pastra, in vederea aplicarii programului propriu prin politici interne si externe. In principal, partidele politice isi propun sa fie reprezentate sau sa influenteze urmatoarele institutii ale statului:

Ø      Institutia sefului statului (intr-o republica presedintia este obiect principal al competitiei politice);

Ø      Parlamentul; in interiorul parlamentului, partidele sunt in competitie pentru obtinerea unor functii de conducere sau in comisii de control a diferitelor altor institutii 747h74h ale statului, precum si pentru desemnarea unor reprezentanti in aceste institutii ale statului (spre exemplu in Curtea Constitutionala, Curtea de Conturi, Curtea Suprema de Justitie, in functie de prevederile constitutionale concrete);

Ø      Guvernul, care se constituie pe baza unei majoritati parlamentare, realizata numeric prin proprii reprezentanti sau pe fundamentul unor aliante politice, atunci cand un consens parlamentar nu permite unui cabinet minoritar sa functioneze ca atare;

Ø      Administratia publica locala, functiile de primari si consilieri comunali sau departamentali (judeteni, in Romania) fiind disputate in procesul electoral.

In aceasta perspectiva, un partid politic cumuleaza urmatoarele caracteristici:

Ø      O structura care sa sustina participarea membrilor sai;

Ø      Capacitatea de a formula un program de politici publice;

Ø      Rezistenta in timp mai mult de un ciclu electoral.

            Deosebim notiunea de "partid politic" de aceea de "formatiune politica" prin urmatoarele trasaturi:

1.      O formatiune politica nu devine partid politic decat dupa indeplinirea conditiei ca sustinatorii ei sa nu apartina unei alte formatiuni politice;

2.      Partidele instaureaza o disciplina mai stricta, bazata pe calitatea de membru, pe obligatia membrilor de a plati o cotizatie si de a se conforma platformei-program (o formatiune politica poate fiinta si fara intrunirea acestor conditii);

3.      Partidele se organizeaza si functioneaza obligatoriu pe baza unor norme juridice liber acceptate de membri, in timp ce o formatiune politica poate sa grupeze si numai simpli simpatizanti.[3]

Partidele politice in sens modern sunt o caracteristica a secolului al XIX-lea, devenind un factor politic esential din momentul in care functiile de tip parlamentar si guvernamental au inceput sa se distribuie in urma votului electoratului. Astfel candidatul la functia publica simte nevoia sa se sprijine pe o organizatie; in scopul de a fi ales, acesta se aliaza cu alte persoane care impartasesc aceleasi opinii.

Exista doua posibilitati principale prin care se naste un partid, pornind din mediul parlamentar:

1.      Grupuri de parlamentari nemultumiti de activitatea puterii, care se organizeaza pentru a accede la putere;

2.      Din mediul opozantilor la grupurile deja intrate in parlament (asociatiile pentru apararea muncitorilor, asociatiile de natura confesionala, grupurile etnice, gruparile antidemocratice de tip comunist sau fascist, etc.).

Cazul romanesc demonstreaza nenumarate alte situatii de constituire a partidelor politice, fara legatura cu procesul electoral: pornind de la o asociatie culturala ("Junimea" din Iasi a stat la baza intemeierii Partidului Conservator); de la un club politic (conservatorii au creat un club politic la Iasi din 1871, dar au constituit partid numai in 1880); in jurul redactiei unui ziar (Partidul Radical al lui Gh. Panu s-a creat pornind de la ziarul sau "Lupta"); sub influenta unor presiuni externe (Partidul Comunist Roman s-a creat cu sprijinul si la comanda Cominternului), s.a.m.d.

In general, se accepta doua functii majore ale partidelor: organizarea exprimarii vointei electoratului prin vot, si educatia politica (pregatirea alegatorilor pentru a-si exercita responsabilitatile). Intr-o formula mai elaborata, distingem cinci functii ale partidelor: asigurarea periodica a guvernarii, intermedierea intre guvernanti si guvernati, reprezentarea opiniei publice, selectia candidatilor, instrument de cucerire a puterii.[4]

            Pe criteriul doctrinelor asumate de partidele politice, teoriile clasice situeaza partidele pe un esichier stanga - dreapta. Aceasta distinctie dateaza chiar dinainte de aparitia capitalismului, dar continutul ei a evoluat de-a lungul timpului: mai intai, in sensul opozitiei reformatori / conservatori, apoi capitalisti / anticapitalisti, la o distinctie astazi mult mai complexa si mai subtila.

            Realitatea ca astazi partidele social-democrate nu mai nationalizeaza economiile, ci adesea privatizeaza si descentralizeaza, ridica probleme. Daca la nivelul politicilor economice distinctia nu mai pare relevanta, continuam sa sesizam diferente notabile intre "stanga" si "dreapta":

Ø      In cadrul politicii sociale, guvernele de stanga redistribuie mai mult din venitul national, decat cele de dreapta;

Ø      Partidele de stanga vor un stat interventionist, in timp ce acelea din dreapta cer un rol minim al statului in economie;

Ø      Fata de imigranti, stanga este mai toleranta decat dreapta.



O contributie fundamentala in problema a adus cartea relativ recenta a lui Norberto Bobbio[5], care vede principala diferenta contemporana intre stanga si dreapta in modul cum acestea se raporteaza la egalitate (vazuta nu ca uniformizare, ci ca rezolvare a inechitatilor sociale); stanga accentueaza in mod suplimentar idealul egalitatii.

In analiza partidelor politice, problema resurselor ramane esentiala. Cea mai importanta resursa sunt banii (uneori obtinuti ilegal, asa cum dovedesc recentele scandaluri din Belgia, Germania, Franta s.a.); celelalte resurse relevante[6] sunt competenta (asocierea unor grupuri de experti), informatiile (baza studiilor elaborate de catre experti); relatiile (prin care se acceseaza informatiile, dar si influentarea factorului de decizie), combativitatea (proportionala cu accentul moral, mai importanta atunci cand celelalte resurse sunt insuficiente).

Tipuri de partide

Stiintele politice opereaza, in aceasta problema, cu doua clasificari devenite clasice. In acceptiunea lui Max Weber, partidele pot fi: de notabili (au o structura embrionara si se apeleaza la ele numai cu ocazii electorale); sau de mase (au la baza structuri permanente, mentinute constant in activitate). Conform analizelor lui Maurice Duverger, exista partide de mase (caz in care membrii sprijina constant afirmarea politica a partidului, sustin campania electorala si finantarea ei) si partide de cadre (care "aduna la un loc personalitatile, pentru a pregati alegerile, a le dirija si a mentine contactul cu candidatii").

De la jumatatea anilor 60, a fost sesizata de analisti tendinta partidelor de mase de a "prinde-tot", in dorinta conducatorilor de a castiga maximum de electorat, in dauna aspectelor doctrinare. Caracteristicile partidului "catch-all" ar fi:

Ø      Scaderea importantei acordata doctrinei;

Ø      Evaluarea conducatorilor in functie de eficacitatea managementului intregii societati, si nu din punct de vedere al identificarii cu obiectivele partidului;

Ø      Diminuarea rolului membrului de partid;

Ø      Scaderea interesului pentru o anume clasa sociala sau o anume categorie confesionala, fenomen care duce la atragerea alegatorilor din toate segmentele sociale;

Ø      Deschiderea sporita catre diferitele grupuri de interese (care fac lobby).

            Conform lucrarii de referinta in domeniu, a lui Stein Rokkan si Seymour -Martin Lipset, Cleavage Structures, Party Systens and Voter Alignements (aparuta la New York in 1967), la originea partidelor politice se afla revolutia nationala si revolutia industriala; ulterior, revolutia internationala a produs modificari in aceasta structura.

            Din revolutia nationala au aparut, pe axa teritorial-culturala, un clivaj care opune partizanii statului centralizat celor care prefera descentralizarea (clivajul centru - periferie); pe axa functionala, se constituie clivajul care opune partizanii privilegiilor Bisericii sustinatorilor unui stat secularizat (clivajul stat - Biserica).

            Revolutia industriala a produs, pe axa teritorial-culturala, un clivaj oras-sat, iar pe axa functionala, clivajul care opune pe proprietari muncitorilor.

            Revolutia internationala a afectat clivajul proprietari - muncitori, in interiorul caruia partizanii caii reformiste (socialistii si social-democratii) se opun revolutionarilor (comunistii, de extrema stanga).

            In aceasta perspectiva, familiile de partide se clasifica astfel:

Ø      Socialistii si social-democratii apar din clivajul proprietari-muncitori, ca aparatori ai versantului "muncitori";

Ø      Comunistii apar din acelasi clivaj, dar apara versantul "revolutie" al clivajului reformism-revolutie;

Ø      Partidele democrat-crestine sau de inspiratie crestina sunt aparatoarele versantului "Biserica" in cadrul clivajului stat-Biserica;

Ø      Partidele regionaliste se constituie in cadrul clivajului centru-periferie, reprezentand versantul "periferie";

Ø      Agrarienii, din clivajul primar-secundar, sunt partizanii versantului "primar".

Analistii liberalismului nu sunt unanimi in a repartiza partidele liberale in interiorul acestei scheme. Daniel-Loius Seiler[7] propune cinci liberalisme: democratic, catolic, laic, national-liberalismul si social-liberalismul.

Schema de mai sus este putin aplicabila la realitatile democratiei contemporane din centrul si estul Europei. Specialistii prefera o clasificare in urmatoarea formula[8]:

Ø      Familia ecolgista - la stanga, cu viziune postmoderna asupra problemelor de mediu si culturale;

Ø      Familia comunista (prezenta in Germania, Cehia si Slovacia);

Ø      Familia social-democrata, a caror lideri provin de obicei din fosta nomenclatura comunista (in Romania, este cazul Partidul Democratiei Sociale din Romania, devenit Partidul Social Democrat prin fuziune cu Partidul Social Democrat din Romania, in anul 2001);

Ø      Familia agrariana minimalista (succesorii partidelor taranesti din Polonia si Cehoslovacia, fosti aliati ai partidelor comuniste);




Ø      Familia liberala si conservatoare maximalista si modernista (unde situam Partidul National Liberal din Romania);

Ø      Familia agrariana maximalista (prezenta in Polonia si Ungaria, cu obiectivul de a intoarce societatea spre structurile agrare precomuniste)

Ø      Familia partidelor populiste, care accentueaza rolul statului national si are rezerve in fata globalizarii (la noi, Partidul Romania Mare);

Ø      Partide sustinatoare ale unor interese particulare (pensionari, monarhisti s.a.);

Ø      Partide ce sustin interesele minoritatilor (la noi, Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania si celelalte organizatii neguvernamentale ale minoritatilor, reprezentate in parlament in urma unei precizari constitutionale).

Sisteme de partide

In functie de numarul partidelor si raporturile stabilite intre acestea, distingem sistemele neconcurentiale (in care nu este permisa prin lege, sau este imposibila din alte motive, competitia intre partide) si cele concurentiale (care permit si stimuleaza competitia).

Sistemele de partide se pot incadra in urmatoarea tipologie:

·        Sistem cu partid hegemonic: exista mai multe partide care obtin locuri in parlament, dar prezenta lor acolo este simbolica, neavand sanse sa castige in nici un caz alegerile;

·        Sistem cu partid predominant: partidul cel mai important nu are totdeauna majoritatea absoluta, dar are suficient ca sa conduca singur;

·        Sistem bipartidist: chiar existand mai multe partide, dar numai doua partide si mereu aceleasi sunt in masura sa obtina alternativ majoritatea absoluta a voturilor; unul dintre ele are in parlament majoritatea necesara pentru a guverna singur; partidul invingator guverneaza, de obicei, singur; alternanta la guvernare este de asteptat;

·        Sistem atomizat: nestabilizat, fluid, in care nici un partid nu obtine un procent insemnat de voturi si nu demonstreaza ca ar putea rezista si s-ar putea dezvolta in timp                      

Acolo unde sistemul este caracterizat un numar mare de partide, vorbim de sisteme pluraliste, care sunt de doua feluri:

·        Sistem pluralist moderat: cu cinci sau chiar mai putine partide importante, care functioneaza dupa o logica moderata si centripeta, si care produc alternante la guvernare, dand tuturor posibilitatea de a participa;

·        Sistem pluralist polarizat: alternanta este impracticabila si nepractica; daca ar fi inclus in alianta la guvernare unul dintre partidele anti-sistem, ar fi distrus insusi sistemul. Partidele in competitie sunt la cei doi poli extremi, centrul fiind erodat.

Fundamentul doctrinar al partidelor politice

Definim doctrinele politice drept conceptiile politice constituite ca sisteme de idei, teze, principii, conceptii argumentate cu privire la organizarea si functionarea societatii, la esenta puterii politice, la continutul, formele si mecanismele de exercitare a acesteia, la rolul institutiilor si al clasei politice, la raporturile dintre guvernanti si guvernati. Rolurile fundamentale ale doctrinelor sunt: de a argumenta si promova interesele si atitudinile grupurilor sociale, precum si ale personalitatilor organizatiei politice; de a elabora directiile eficiente de dezvoltare a statului si societatii umane; de a fundamenta noi idealuri si programe politice.

In decembrie 2002, din 38 de tari europene semnificative, in 18 se aflau la guvernare social-democratii. In trei tari - Marea Britanie, Grecia si Suedia, social-democratii guverneaza fara sa fie cazul unei coalitii. In celelalte 15, social-democratii guverneaza in baza unor coalitii formate cu liberalii si crestin-democratii. La randul lor, crestin-democratii formeaza guverne de coalitie in 13 tari europene, iar in Spania guverneaza de unii singuri. Liberalii intra in guvernele de coalitie a 21 de tari europene, iar in Andora guverneaza de unii singuri. Conservatorii formeaza guverne de coalitie in 9 tari. Partide ale minoritatilor nationale intra in guvernele de coalitie a 4 tari; Partidele ecologiste, agrare/regionaliste si nationaliste intra in guvernele de coalitie a cate 3 tari. Daca am evalua ponderea procentajului obtinut de partidele de diferite orientari doctrinare am vedea ca in prezent Europa este preponderent de culoare 'roza'. Partidele social-democrate, chiar si in tarile in care se afla in opozitie, sint foarte puternice, acumuland aproximativ 10-30% de voturi. Pe al doilea loc dupa pondere, se situeaza partidele de orientare crestin-democrata. Liberalii, desi fac parte din cele mai multe guverne de coalitie, totusi au o pondere procentuala mult mai scazuta decat cea a social-democratilor si crestin-democratilor. Aceasta se explica prin faptul ca partidele liberale au fost, practic, intotdeauna partide de cadre si furnizoare de idei, pe care de foarte multe ori le accepta si implementeaza atat social-democratii, cit si crestin-democratii, conservatorii. Astfel, in 12 tari social-democratii guverneaza impreuna cu liberalii. In altele 6 tari, crestin-democratii sint cei care guverneaza impreuna cu liberalii. In 3 tari, foarte prospere, social-democratii, liberalii si crestin-democratii guverneaza impreuna.

Liberalismul este cea mai veche dintre doctrinele politice existente in prezent. In general, se considera ca momentul 'exploziei' liberalismului este revolutia franceza din 1789, dar ideile aparusera, desigur, mai devreme, in intreaga Europa. Liberalismul acorda o mare importanta individului si proprietatii, opunandu-se unui rol prea mare al statului in economie. Exista o mare diversitate de doctrine liberale (cele mai noi fiind numite neoliberale), explicabila prin vechimea ideii liberale, care a trebuit sa se adapteze unor realitati mereu schimbate. Liberalismul economic, care incurajeaza initiativa particulara, isi are radacinile in Marea Britanie si este, de altfel, la baza doctrinelor economice ale multor partide actuale, unele dintre aceste partide nefiind liberale prin programul si activitatea lor politica. In Parlamentul european exista Partidul Liberal, Democratic si Reformist, care grupeaza partidele care au aceasta doctrina, dar partidele liberale din Europa nu au pozitii deosebit de puternice.

Social-democratia a aparut la mijlocul secolului al XIX-lea, in Marea Britanie, Germania si Rusia, ca o reactie la liberalismul accentuat al vremii. Spre deosebire de liberalism, social-democratia solicita o interventie masiva a statului, care sa asigure protectia sociala a celor defavorizati cu bani de la buget. Dar daca impozitele sunt prea mari, intreprinzatorii nu mai sunt interesati in a-si dezvolta afacerile si profitul lor scade. In consecinta, banii din impozite sunt mai putini, asa ca, de multe ori, ceea ce trebuie impartit nu mai ajunge pentru toti. Mai mult, daca impozitele sunt sufocante, cei care fac afaceri cauta modalitati (la marginea legii) de a le evita. Evaziunea fiscala este inca o cauza a micsorarii bugetului. De fapt, indelungata traditie democratica a Vestului Europei a dus la concluzia ca liberalismul produce bogatia, iar social-democratia o risipeste. Solutia pare alternanta la putere a unor guverne liberale si social-democrate. La inceputul anilor '90, de exemplu, s-a ajuns la situatia in care social-democratia pierdea teren in toate tarile Europei de Vest. S-a produs atunci o adaptare a doctrinei social-democrate, cu preluarea unor elemente liberale: rolul statului a fost diminuat (ba chiar s-a ajuns ca guverne social-democrate sa faca privatizari pe care guvernele liberale nu le indraznisera), ajungandu-se la succesele social-democrate de la sfarsitul anilor '90, cand aproape toate tarile Uniunii Europene au guverne social-democrate. Social-democratia europeana nu este deloc unitara in abordari, atat in ceea ce priveste problemele sociale cat si a celor ale dezvoltarii Uniunii. In 1999, analistii politici identificau  trei mari curente social-democrate: primul curent sustinut de premierul francez Lionel Jospin se detaseaza printr-un socialism imbunatatit in problema sociala; a doua tendinta, asa numitul "new labour" promoveaza un social-liberalism deschis mai ales catre ideile centrului decat ale stangii in timp ce o a treia linie politica incearca sa realizeze un compromis intre cele doua curente principale.



In Parlamentul european, Partidul Socialistilor Europeni grupeaza partidele social-democrate europene.

            Crestin-democratia a aparut ca o doctrina importanta dupa al doilea razboi mondial, in Germania. Are doua elemente caracteristice: accentul pus pe persoana umana, nu pe individ (adica promovarea solidaritatii, a tolerantei etc.), respectiv ideea de subsidiaritate (orice decizie sa fie luata la nivelul cel mai de jos posibil: autoritatile locale sa ia cat mai multe decizii, in locul celor centrale). Din punct de vedere economic, crestin-democratia este apropiata de doctrina liberala. Miracolul renasterii postbelice a Germaniei a fost posibil datorita economiei sociale de piata, varianta crestin-democrata a unei economii liberale, in care liberalismul pur este temperat prin luarea in considerare a componentei sociale. Desi initial doctrina crestin-democrata a fost dezvoltata in tari protestante (Germania, Olanda), ea s-a dezvoltat si in tari catolice (Spania, Franta, Italia) sau chiar in tari ortodoxe (Grecia, Romania). Radacinile crestin-democratiei pot fi identificate ca apartinand doctrinei conservatoare. De altfel partidele crestin-democrate si cele conservatoare (cum este cel mai puternic dintre ele, cel din Marea Britanie) formeaza un grup parlamentar comun in Parlamentul European, fiind, in mod evident, partide inrudite, membre ale aceluiasi Partid Popular European (un partid european, care inglobeaza partidele crestin-democrate si conservatoare din Europa).

In cadrul doctrinei crestin-democrate se contureaza doua orientari: democratia crestina in sens social (catolicismul social) care a devenit parte integranta a invataturii oficiale a bisericii, si care confera democratiei o semnificatie exclusiv morala, si participarii un caracter strict social; crestin-democratia in sens politic, care considera democratia politica drept conditie esentiala a democratiei sociale si care se va indeparta treptat de orientarea oficiala a bisericii. Aceasta orientare si-a gasit expresia politica in miscarile si partidele crestin-democrate, iar pe plan ideologic in programe continand aprecieri critice la adresa capitalismului si a colectivismului realizat cu forta, a violentei si a egoismului. Preocupate de gasirea unor mijloace noi, prin care sa se asigure prezenta catolicilor in societate, partidele si miscarile crestin-democrate vor milita pentru dreptul la vot si la initiativa, pentru referendum si reprezentarea proportionala a partidelor, pentru transformarea morala a individului prin influenta catolicismului asupra vietii sociale si politice.

Conceptul de economie sociala de piata, elaborat de doctrinarii crestin-democrati, isi propune sa coreleze principiul libertatii de piata cu cel de egalitate sociala. Competitivitatea si justitia sociala, concurenta si solidaritatea, responsabilitatea individului si asistenta sociala sunt apreciate drept fundamentale acestui tip de economie.

Catalogati de public a fi de centru-dreapta, inca din 1961 ei au intrat intr-o serie de combinatii guvernamentale cu partidele de centru-stanga dar si cu partidele liberale. Odata cu Consiliul ecumenic tinut la Roma in 1962 - cunoscut ca si Vatican II - doctrina partidelor democrat-crestine a capatat accente sociale suplimentare.

Partidul care a influentat cel mai mult democratia crestina a fost Democrazia Cristiana (cazut acum la periferia politicii italiene dupa ce a dominat autoritar spatiul politic vreme de 50 de ani). Partidele asemanatoare celui italian sunt Partidul Crestin-Popular (CVP) din Flandra si Partidul Social-Crestin din Valonia.

Ecologismul este o doctrina cu oarecare importanta in Europa, care pune accentul pe prezervarea mediului, avand cele mai importante structuri politice in Germania, unde participa in prezent chiar la guvernare, alaturi de social-democrati. Grupul parlamentar al Verzilor este cel de-al patrulea, ca forta, din Parlamentul european.

Doctrinele politice nedemocratice, concepand organizarea si conducerea societatii in mod dictatorial, ingnorand principiile statului de drept (pluralismul politic, separatia puterilor in stat, drepturile si libertatile democratice, suprematia legii in raporturile sociale), sunt: fascismul; comunismul de tip marxist-leninist; rasismul; social-darwinismul; elitismul; militarismul.

Un partid politic, fara deosebire, isi asuma o doctrina politica (uneori promoveaza preponderent o anumita doctrina politica, si preia intr-un mod subordonat principii compatibile din alte zone doctrinare). Aplicarea la concretul politic a doctrinei se realizeaza prin programul politic. Atat doctrina, cat si programul, sunt prezentate si livrate electoratului, la modul profesionist, prin munca unui departament de marketing.[9]




[1] Apud Robert Holton, Bryan Turner, Max Weber on Economy and Society, Londra, 1989

[2] Giovanni Sartori, Parties and Party Systems, Cambridge University Press, 1976, p. 64

[3] In acceptunea lui Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice. Tratat elementar, vol. II, Lumina Lex, 1998, p. 46

[4] apud Cristian Pirvulescu, Politici si institutii politice, editia a II-a, Bucuresti, 2002, p. 98-99

[5] Norberto Bobbio, Left and Right, Polity Press, Cambridge, 1996. Pentru tipologia egalitatii, este utila cartea lui Giovanni Sartori, Teoria democratiei reinterpretata, Polirom, Iasi, 1999, p. 303-326

[6] Monique et Jean Chalot, Les groupes politiques dans leur environenment, in J. Lecca, M. Grawitz, Traité de science politique, III, PUF, 1985, p. 498

[7] Daniel-Louis Seiler, Paradoxul liberal: slabiciunea unei forte de viitor, in Liberalisme si partide liberale in Europa, Humanitas, 2003, p. 35 si urm.

[8] Jean-Michel de Waelle, Partide politice si democratie in Europa centrala si de est, Humanitas, 2003, p. 18-21

[9] La modul ideal, departamentul de marketing este subordonat direct conducerii partidului si este supervizat de o persoana marcanta. Un rol major il detine economistul specializat in marketing, care colaboreaza cu sociologi, psihologi specializati in studiul motivatiilor, comportamentului consumatorului si cerintelor pietei, juristi, specialisti in stiintele comunicarii, informaticieni capabili sa gestioneze baza de date












Document Info


Accesari: 4223
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )