Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































PERIOADA INTERBELICA, PRELUDIU AL DICTATURII 1920-1938

istorie












ALTE DOCUMENTE

MONARHIA AUTORITARĂ A REGELUI CAROL AL II-LEA
ZAMOLXIANISMUL dacic
VIZIUNEA CULTURALĂ ROMĀNEASCĂ (1918-1948) (I)
Intemeierea Romei
1 decembrie 1918
Razboi terorismului
Gen, etnie si spatiu. Discursuri despre violenta sexuala asupra femeii in Bucuresti
Despre legendarul basilisc
IZVOARE LITERARE EGIPTENE CU TEME RELIGIOASE
MOARTEA IN KHORASAN

OCTAVIAN GOGA

Analiza perioadei interbelice porneste cu un studiu imagologic concentrat asupra perceptiilor noastre despre acest interval celebru al istoriei noastre recente. Mai īntīi, o precizare necesara īntelegerii unghiului din care este privita perioada de antecamerā a regimului dictaturilor īn Romānia. Pentru a īndeparta orice confuzie, vom arata ca, si aici, demersul nostru nu urmareste distrugerea unor statui sau demitizarea unor personalitati istorice. Ceea ce subliniem noi - cu probe - este ca, pentru a legitima actiuni si fenomene politice, istoriografia noastra a scos īn relief personalitati si evenimente, le-a mitizat si oferit ca hrana propagandistica cetateanului, īn timp ce alti eroi si evenimente adevarate au fost marginalizate, ascunse sau interzise cunoasterii populare. Dovada traieste fii manualele noastre de istorie: sunt hiperbolizate figurile lui Tudor Vladimirescu, Alexandru loan Cuza, Ion Antonescu, luliu Maniu, a caror biografie si activitate politica sunt criticabile īn foarte multe privinte. Escamotarea subiectului eroic face ca erou sa fie numai Tudor Vladimirescu si sa nu fie eroi marii boieri nationalisti care au gīndit, finantat si condus emanciparea moderna a Principatelor Romāne, plātindu-1, printre altii, si pe Tudor Vladimirescu. Mai erou ar fi Nicolae Balcescu, mare patriot romān, dar adept al scenariului francmasonic internationalist, si lasat īn umbra sa fie Avram lancu, singurul mare conducator al romānilor, pentru ca era nationalist? Cuza este marele erou al Unirii Principatelor si al reformelor (catastrofale, de altfel), si nu Barbu Catargiu sau Lascar Catargiu, care au pus tara asta pe picioare din haos, printr-o guvernare exemplara. Ministrul de finante Mavrogheni - un necunoscut. Eugeniu Carada - o figura stranie si atīt. Tot astfel, Cuza, autorul unei lovituri de stat prin care a introdus un regim politic personal, este eroizat pīnā la saturatie, īn timp ce "monstruoasa coalitie", care a salvat sistemul democratic si a inaugurat īn Romānia regimul parlamentar, este si astazi blamata, acuzata, ridiculizata. Cei doi mari Bratieni sunt doar vag perceputi de catre romāni ca īntemeietori de stat national unitar. Numai literatura, nu si opera politica a lui Eminescu sau Caragiale, straluceste īn orice biblioteca, īn timp ce romānului de astazi continua sa i se īntīmple exact ce scriau Eminescu si Caragiale īn secolul al XlX-lea. luliu Maniu este marele luptator pentru unire - caz de falsificare grosolana a informatiei istorice - īh timp ce Nicolae Balan, Miron Cristea, luliu Hossu, Alexandru Vaida-Voevod sau chiar regina Maria apar ca personaje din decor. Nimeni nu stie, de exemplu, ca organizatorul Marii Adunari de la Alba lulia din 1918, īn cele mai mici detalii, cu ordine si civilitate perfecte, producīnd astfel un eveniment istoric autentic si curat, a fost loan Suciu din Ineu. Unde sunt eroii acestia si faptele lor adevarate?

1922-1930 - regim democratic.

1933-1937 - reintroducerea starii de necesitate, cu restrīngerea libertatilor democratice.

1938-1940 - dictatura regala.

1944-1947 - regim de ocupatie militara sovietica, cu restrīngerea sau anularea libertatilor democratice.

1947-1990 - dictatura comunista.

Cele trei dictaturi din perioada 1938-1989 au ocupat 50 de ani din cei aproximativ 130, de cīnd exista statul modern romān consolidat. Din 1859 pīnāīn 1871 au fost 12 ani tulburi si agitati de cautari, īntre 1871 si 1930 am avut parte de 59 de ani de īncercari democratice, cu destule amendamente, suficient de aproximative, dar totusi īn drum spre democratie. Problema este ca, pe acelasi interval, īn 1877 si 1878, īn 1913 si apoi īntre 1916 si 1919, precum si īntre 1940 si 1945 am avut parte, īn total, de 13 ani de razboi, situatie īn care unele libertati democratice se suspenda sau se limiteaza, iar democratia functioneaza conditionat. Numeroasele decretari ale starii de necesitate limitau principalele drepturi ale omului: la libera circulatie, dreptul de īntrunire, libertatea cuvīntului (cenzura) si legiferau dreptul autoritatii de a folosi Armata īmpotriva cetatenilor turbulenti, dreptul de a aresta fara mandat, de a viola proprietatea īn scopul cercetarii cauzelor, īn anii 1920 si 1921, sub ministeriatul generalului Alexandru Averescu, am avut un regim pseudomilitar, de urgenta, cu toate libertatile democratice limitate īn diferite grade. Asadar, Romānia a cunoscut libertatile democratice doar ceva mai mult de 4 (patru) decenii, cu intermitente, din care cei mai multi ani au apartinut secolului alXIX-Iea. Cīnd privim o astfel de statistica implacabila, trebuie sa īntelegem cu mintea limpede ca mentalitatile cetateanului romān de astazi au fost prea putin construite de o traditie democratica. Oricum, peste 86% din populatia actuala a Romāniei este nascuta si educata īn comunism. Cu atīt mai mult, este misiunea cea mai grea sa īi modificam mentalitatea acum, caci tara nu poate astepta pasiv maturizarea altor generatii. Deocamdata, cronologia ne ofera o singura certitudine: īnainte de 22 decembrie 1989 am avut o dictatura comunista de 45 de ani; īnainte de aceasta a fost o dictatura militara de 4 ani si īnainte de ea o dictatura regala de aproape 3 ani. īnainte de oficializarea regimului dictatorial regal, au mai fost 8 ani de distrugere sistematica a regimului democratic. Numai īntre 1930 si 1947, īhtr-un interval de 17 ani, s-au dat īn Romānia 6 lovituri de stat (1930,1938,1940, 1944, 1945, 1947)  si au avut loc  alte doua tentative  (1934, 1941).

Democratia este, asadar, un moment prea īndepartat, ca sa poata fi un model viu, ramas īn memoria colectiva, si de aceea ramīne pentru Romānia o imagine exclusiv istorica, spre deosebire de alte state unde democratia este un eveniment apropiat, conservat īn amintirea vie a multor oameni sau īn memoria dinamica a unei rezistente politice īmpotriva dictaturii. Altfel spus, pentru alte state democratia este un mod de viata la care s-a revenit dupa 1989, nu o noutate, ca la noi.

Realitatea frustra a Romāniei interbelice, ca stat, a fost īnsa aceea a unui sistem administrativ clientelar condus de un grup restrīns de indivizi, constituiti īn camarila, īn fruntea carora se afla un cap ilegitim al statului, Caro! II. Regimul politic, la rīndul sau, se īndepartase substantial de sistemul democratic, corpul partinic al tārii intrīnd īh etapa oligarhiei politice. Oligarhia politica apare atunci cīnd institutiile fundamentale ale statului - Parlamentul, Guvernul si Justitia - sunt rezervate unui grup constant de oameni politici, mult timp aceiasi, care, īn ciuda asezarii lor īn partide cu denumiri diverse, urmaresc doar obtinerea si detinerea Puterii īh scopurile proprii acelui grup. Pe acest esafodaj limitat, ideologia, doctrina sau programele partidelor se fluidizeaza, nu mai cunosc diferente de fond, sau devin doar sloganuri propagandistice, menite sa ascunda atingerea scopurilor si finalizarea intereselor proprii prin exploatarea Puterii, īn acelasi context, trecerea unor oameni politici de la un partid la altul, tradarile, furtul programelor sau dizolvarea, fuziunile si aparitia unor noi partide, dar formate din aceiasi oameni, nu afecteaza mecanismele oligarhiei politice, īn interiorul ei, īh pofida aparentelor divergente publice, politicienii sunt solidari, stiu sā-si apere īmpreuna statutul si privilegiile, joaca pīna la capat atīt comedia confruntarii parlamentare, cīt si vodevilul respectului reciproc. Sub regimul tiraniilor, oligarhia politica este precis identificabila si relativ usor de īndepartat, de regula prin revolte populare sau revolutie. Marea literatura sud-americanā īsi are sursele din aceasta realitate, iar Gabriel Garcia Mārquez sau Mario Vargas Llosa sunt cronicarii inspirati ai acestui fenomen. Mai greu este ca populatia sa identifice cu claritate existenta oligarhiei politice - si sa o rastoarne - atunci cīnd fenomenul apare īn interiorul sistemului democratic. Mai precis - īn perioada de criza a sistemului, īn momentul configurarii esecului sau, ca solutie de administrarea a unui stat. Demagogia, asadar, a fost instrumentul de adormire a reflexelor societatii, īn miezul ei s-a gasit mereu problematica nationala - diluata, amestecata si varsata propagandistic populatiei. Cīhd diferite grupuri sociale au protestat, li s-a aratat Constitutia, li s-au citit paragrafe de legi, li s-a pus īn fata forta militara, īn numele democratiei. Paradoxul vietii politice romānesti este ca, prin efectul desincronizarii Constitutiilor cu realitatea sociala, represiunile s-au facut īn numele legii.

Desi la suprafata exista un Parlament, felul īn care erau alesi parlamentarii devenise de mult un proces viciat, ca sistem. Sa nu uitam ca Romānia a cunoscut alegeri cu adevarat libere abia īn 1996! Orasele si satele Romāniei interbelice erau, practic, devastate de valul electoral, bataile, abuzurile de tot felul, falsificarea rezultatelor fiind nu numai mereu identificate si reclamate, dar si recunoscute. Acesta este un mare semnal de alarma pentru īntelegerea lucida a slabiciunilor cu care a intrat Romānia īn epoca celui de-al doilea razboi mondial. Pentru exemplificare, sa alegem un caz si un om cu imagine credibila: Grigore Gafencu. Iata cum descrie el campania electorala din 1931, īn care a candidat pentru Camera Deputatilor la Caliacra: "S-au arestat delegatii si candidatii, s-au furat urnele si cartile de alegatori, s-au batut mai ales, s-au schingiuit si snopit sub lovituri de ciomege sute si mii de alegatori. [...] Am fost respins de la sectiile de votare cu baioneta īn piept. Un colonel isteric - Bolintineanu - urla de dimineata: «dati-i īndarat, spargeti capetele cu patul pustii». La o sectie - singura! - delegatii au patruns īn urma judecatorului. Au fost dati afara de judecator si de un capitan de infanterie. Pretutindeni, jandarmii si armata, comandati de batausi, brutalizau, amenintau si īmpiedicau de la vot cetatenii. Sub ochii mei se petreceau scene de barbarie, de vulgaritate, de lasitate abjecta. Parea o revolutie a uniformelor militare si administrative, o revolutie a statului, prin organele sale constiente si inconstiente, īmpotriva cetateanului «civil». [...] La fiecare miscare eram arestati si trebuia sa ne liberam cu forta. La Sectia de votare Ceamurlia suntem opriti de soldati din cavalerie. Se īncarca īn fata noastra carabinele. Doi batausi macedoneni, dintre care unul, un criminal cunoscut, comanda armata"5. El īnsusi, Grigore Gafencu, a fost nevoit sa se īnarmeze si sa-si foloseasca revolverul pentru a scapa cu viata din judetul unde candida din partea PNŢ. De fapt, liberalii se razbunau pentru felul salbatic īn care se comportase PNŢ la alegerile din 1929: "īn timpul campaniei electorale s-a īnregistrat un fenomen interesant: satenii, convinsi ca, īn sfīrsit, aveau guvernul lor, national-tārānesc, prezidat de luliu Maniu, nu au acceptat ca īn localitatea lor sa faca propaganda partidele din opozitie. La marginea satelor se constituiserā grupuri de tarani īnarmati cu ciomege, sape si coase, care interziceau pur si simplu reprezentantilor partidelor din opozitie sa intre īn sat"6, īn campania din 1929, sub teroarea "comisarilor politici" ai PNŢ s-au īnregistrat cele mai grave incidente electorale din istoria Romāniei moderne. Imediat ce se īntrunea Parlamentul, lucrurile se potoleau, intrau īn faza de lupta surda pentru Putere, pīnā ce un factor extern acestuia - o putere straina, guvernul sau regele - hotara sa strice jocul. Sub imaginea de grandilocventa a Parlamentului, conservata īn fantezia publica, īn salile celor mai importante decizii se petreceau lucruri de mahala. Ziaristul Nicolae Carandino a asistat la cīteva scene: "O amintire īmi staruie īn minte despre acest Robu, printul batausilor gogo-cuzisti. Eram īn incinta Camerei, martor la o agresiune. Robu frīngea niste scaune si batea cu picioarele respective ceva deputati. Furlugean, chestor al Camerei liberale si īnsarcinat īn aceasta calitate cu paza, s-a apropiat de grup si, cu un aer de suprema indiferenta, a prins īntre degete bicepsul «robului». Dintr-odata acesta s-a oprit si, fara sa lase din mīna prada, a īntors ochii cu mai mult respect decīt spaima, īsi gasise nasul. Dupa ce «bataia» s-a potolit, chestorul si cuzistul s-au plimbat alene pe culoar. Discutau si īsi pipaiau muschii"7. Altadata, la o interventie profesionista si serioasa pe probleme de buget a lui Virgil Madgearu, contraargumentul "parlamentar" si "responsabil" al lui Constantin Argetoianu a fost acesta: "... s-a ridicat de pe banca ministeriala si a spus o fraza: «Sa ma pupi īn c...»"8. si, cu toate astea, inclusiv astazi, lumea plina de violente verbale si fizice, de bascalie si lasitati a Parlamentului interbelic este prezentata drept model.

Dupa doi ani si jumatate de la prima sa experienta electorala, īn decembrie 1933, Gafencu va candida pentru Senat īn acelasi loc unde fusese batut si gonit. De data aceasta īnsa - tipic pentru relatiile care se stabilesc īn interiorul oligarhiei politice - Gafencu īl suna pe seful partidului inamic, nimeni altul decīt prim-ministrul I.G. Duca, si īi cere sā-i permita victoria īn Caliacra. Duca īi va transmite prin fratele sau, Grigore Duca, cu superioara marinimie: "Fii linistit, am dat ordin ca prietenul tau sa fie lasat īn pace!"9. Ca prin farmec, batausii dispar, primarul si ofiterii care īl maltratasera īn 1931 devin acum extrem de politicosi. īn mijlocul chefului de la cīrciuma "Paradis" din Bazargic, organizat īn cinstea alegerii lui Gafencu, la care participau si adversarii, seful politiei locale īl trage deoparte si īl anunta cu voce stinsa asasinarea prim-ministru-lui I.G. Duca de catre legionari pe peronul garii din Sinaia, īnchipuiti-vā ca īn finalul Scrisorii pierdute, la mijlocul chefului, se anunta moartea lui Zaharia Trahanache. īntregul sens al piesei ar fi schimbat, toate evenimentele comice ducīnd acum spre consecinta tragica finala. Asadar: moartea lui Duca a fost destin, īntīmplare nefericita, nebunie sau consecinta'? Aceasta va fi si de acum īncolo marea īntrebare a istoriografiei romānesti, de cīte ori va ajunge īn punctul unde sunt judecati legionarii lui Codreanu.

S-a scris īndelung despre marele salt economic facut de Romānia sub domnia lui Carol II. A existat, fara īndoiala, o crestere accelerata a productiei industriale, dar īn mic, de la subdezvoltare Ia un nivel de dezvoltare mediu. Sentimentul saltului si imaginea cotidiana imediata a acestuia i-a ametit pe multi. Apoi s-a trecut la fel de repede la risipa. Disparitia nefireasca a lui Ionel I.C. Bratianu si a lui Vintila Bratianu, precum si venirea la putere prin santaj international a taranistilor, au compromis aplicarea principiului "prin noi īnsine", destinat unui salt decisiv al economiei nationale. Romānia a intrat īn faza critica a capitalismului financiar, devenind dependenta īn totalitate de masive īmprumuturi externe, necesare stabilizarii monedei, stāpīnirii inflatiei, consumului intern. Acelasi Grigore Gafencu avea sa recunoasca plin de amaraciune ca tara se afla "pe pragul unei rusinoase capitulari īn fata capitalului international". Banca Nationala a Romāniei supravietuia numai prin sustinerea bancilor de emisiune europene, care, bineīnteles, o ajutau, dar o si controlau. Asa cum arata Mihail Manoilescu, Romānia birocratica si bugetara facuse un salt imens īn timp, prin etapele capitalismului, dar le si consumase rapid, nemestecate. Reluīnd, dar la dimensiuni uriase, metoda camarilei corupte din jurul lui Alexandru loan Cuza, īn materia raporturilor cu capitalul strain, noua camarila regala din jurul lui Carol II "vamuia" orice investitie majora īn Romānia. O parte din sumele platite pentru exploatarea de catre straini a monopolurilor statului se ducea la consumul intern din acel domeniu, inclusiv la constructia de sedii, o alta parte intra īn conturile personale ale camarilei si ale regelui, iar alta parte era destinata propagandei, cultului personalitatii si filantropiei culturale. Ca o acoperire a actelor de coruptie, ca o transformare a afacerilor murdare īn generoase sponsorizari, procente ale fiecarei tranzactii ilegale erau dirijate catre programele culturale. Spectaculoasa explozie a culturii romāne din perioada interbelica, dincolo de aspectul sau exuberant, a avut si rolul propagandistic de a crea impresia ca finantarea ei provine din mersul excelent al economiei romānesti. Fundatia culturala a lui Carol II era, īn realitate, o institutie de spalarea a banilor murdari. Ea sprijinea marile valori, lansa si mediocritati pentru a le face foarte populare, dar, īn acelasi timp, le cumpara si le exploata īn scopuri propagandistice. Un singur exemplu: este adevarat ca Cezar Petrescu a scris īntunecare, dar a scris si rusinosul Cei trei regi, īn care lingusirea lui Carol II atinge marginile absurdului, dezertorul de pe front si aventurierul ajungīnd ba parintele soldatilor din transee, ba salvatorul satelor si al plugarilor, ba domnitorul coborīt din cer. īn acest interval, seful Ministerului Propagandei a fost Jean Pangal, Mare Maestru al Marii Loji Nationale din Romānia si Suveran General Comandor al Supremului Consiliu de 33 din Romānia, o personalitate autentica, īn stare sa transforme biografia catastrofala a lui Carol II īntr-o legenda credibila. Aceasta nu a putut tine īnsa loc de guvernare responsabila. Cīnd cineva vorbeste despre vīrful economic din 1938, trebuie imediat sa se īntrebe daca o tara cu economie īnfloritoare, cu democratie si armata puternice se poate prabusi īn numai doua luni, asa cum s-a prabusit Romānia īn 1940. si ce anume descopeream noi īn 1940, cīnd Romānia Mare era sfīrtecatā spiritual si teritorial īn numai doua luni: o economie ruinata, care nu-si putea sustine armata si o armata care nu-si putea apara teritoriul, rezervele bancare si masa monetara aflate īn suferinta, Basarabia abandonata economic, social si transformata īn colonie de pedeapsa pentru functionarii corupti, 80% din zona locuita a tārii lipsita de cele mai elementare semne ale civilizatiei - apa curenta, canalizare, curent electric, īncalzire centrala, drumuri moderne, īn plan politic - o clasa de politicieni īnchisa īn propria sa oligarhie si o miscare radicala a tineretului nationalist, care o zdruncina din toate temeliile. Justitia facea figuratie, aceasta fiind perioada celor mai stranii sentinte. Monarhia, stimata la suprafata si preocupata de īntretinerea imaginii ei, cu fast, īsi īncheiase rolul. Dupa un rege glorios, a urmat o regina stralucita, apoi un rege copil detronat de tatal sau, urcat ilegitim pe Tron, o anularea a domniei legitime a copilului si a legitimitatii statului īntre 1927 si 1930, inclusiv cu transformarea regelui īn mostenitor al Tronului. Regele s-a īnconjurat imediat de o camarila veroasa, cu care a condus statul, apoi a cedat provizoriu prerogativele sale fiului, fara sa abdice, īn timp ce seful neīncoronat al statului a devenit un general, Ion Antonescu. Cīnd acesta a fost īnlaturat, regele nelegitim revendica din nou Tronul, dar ocupantul sovietic hotaraste sā-1 recunoasca drept rege pe Mihai I, pīha atunci rege neconstitutional, devenit din 30 august 1944 garant al unei Constitutii care nu se aplica. Ţara era condusa de īnaltul Comandament Aliat (sovietic), īntr-un plan secundar, dar totusi autentic, tīnārul rege avea un frate mai mare īn viata cu drepturi constitutionale la Tron. Cam aceasta este povestea reala a legitimitatii Monarhiei romāne īntre 1927 si 1947. Cele doua decenii de simulacru sunt cauza usurintei cu care a fost īndepartata Monarhia, fara nici o reactie din partea populatiei si fara sa lase alte urme decīt cīteva grupuri razlete de luptatori īn munti, care īi ramasesera loiali regelui lor si democratiei fictive, precum si nostalgia cītorva degringolati contemporani.




Altfel spus, romānilor le-a iesit pe nas "perioada de liberalizare" si au plātit-o cu vīrf si īndesat, īn 1940, spre deosebire de 1989, īn loc de revolutie instigata si organizata din exterior, am avut o agresiune militara directa a Uniunii Sovietice si o cedare la amenintarea cu forta militara. Statul nu a avut forta sa se opuna, iar cetatenii sai au continuat sa moara eroic īn razboaie calde si reci, aparīnd, īn realitate, doar patria ideala pe care o aveau īn suflet. De aceea, istoria crizelor sistemului politic din Romānia si, īn particular, a loviturilor de stat este atīt de important sa fie scrisa fara menajamente.

Tabloul realist al nivelului de civilizafie

Segmentata pe diferite intervale cronologice, imaginea perioadei interbelice s-a construit īn principal pe propaganda multicolora la adresa domniei lui Carol II īntre 1930 si 1938. Trebuia aratat cu perseverenta ca aducerea lui Carol II pe tron prin lovitura de stat era o necesitate si ca a avut drept efect atīt salvarea natiunii, cīt si perspectiva dezvoltarii economice. Pīnā īn 1930, Romānia ridicase 172 de orase, dintre care numai sase aveau (putin) peste 100 000 de locuitori, aspect al subdezvoltarii urbanistice si argument suplimentar pentru afirmatia ca functionam, de fapt, ca un stat rural. Opt ani mai tīrziu "ancheta sanitara din 1938 a stabilit ca, din 176 de orase, 74 erau lipsite de alimentare cu apa curenta, iar 123 nu aveau canalizare. In mahalale, apa se aducea de la fīntīni sau de la cismele amplasate īn capatul strazilor. Lumina electrica nu ajungea īn aceste zone. īn Bucuresti, din 670 strazi, 371 erau luminate si 299 nu aveau lumina electrica. Situatia era mult mai grava īn orasele mici"10. Sa retinem si faptul ca, īn timpul primilor opt ani de domnie ai lui Carol II, au aparut doar patru orase. Burghezia tārii, compusa din mari industriasi, mari comercianti, bancheri, mari proprietari agricoli, ingineri particulari, economisti particulari si rentieri reprezenta doar 0,12% din populatia Romāniei, cifra simpla si dezarmanta care arata clar imaginea unui stat care nu este, cu adevarat, capitalist. Din acest stupefiant 0,12%, aproape jumatate era compusa din marii proprietari de pāmīnt.11 Din aproximativ 18 000 000 de cetateni, 13 000 000 lucrau īn agricultura, 600 000 erau functionari si restul constituia o masa a bugetarilor, divers īmpartita profesional. Chiar īn rīndurile burgheziei si ale pseudoburgheziei - membri ai meritocratiei medii - peste 63% depindeau de bugetul statului12. S-au īnregistrat rezultate spectaculoase īn productia industriala, dar ele proveneau cu un procent zdrobitor din comercializarea rezervelor naturale si din prelucrarea inferioara a acestora: "La petrolul si lemnul din Vechiul Regat s-au adaugat bogatiile Transilvaniei (mine de fier si metalurgia Vaii Jiului, metale neferoase, huila si sare). Sub impulsul liberalilor, reconstructia postbelica a fost rapida, iar nivelul de viata, ridicat. Din 1923 pīnā īn 1938 productia industriala s-a dublat, dar a ramas īn venitul national inferioara agriculturii: 30% la 38%"13. īn ciuda viziunilor sale partizane asupra vietii politice romānesti interbelice, Eugen Weber a observat cu precizie realitatile economice: "...politica economica a tārii īn perioada interbelica a fost dominata de un mic grup de economisti apartinīnd clasei de mijloc, formati īn universitatile din Germania. Indiferent de partidul īn cadrul caruia au optat sā-si realizeze cariera, toti īmpartaseau idei similare cu privire la industrializare si protectionism, ceea ce īi facea sa aiba tendinta de a-1 sacrifica pe taran īn favoarea intereselor industriale si comerciale. Dar saracia taranului excludea posibilitatea dezvoltarii unei piete interne; lipsa unor planuri de perspectiva a īmpiedicat cresterea rationala a resurselor nationale si a lasat industria sa se dezvolte sau sa stagneze la īntīmplare si nu corespunzator nevoilor. O dezvoltare exista, dar era vorba de una anarhica, costisitoare, risipitoare, care se gasea cu mult īn urma fata de alte economii comparabile, īntre 1926 si 1939 venitul per capita a sporit cu 35% īn Bulgaria, cu 11% īn Grecia si doar cu 8% īn Romānia"14. Saltul economic al tārii a fost vizibil sub regimurile liberale. Mai īntīi a existat scurta perioada postbelica īn care a functionat principiul "prin noi īnsine" si care a scos statul din criza economica. A urmat colapsul de sub guvernarea taranista, accentuat de efectele crizei mondiale. Momentul de vīrf al cresterii economice s-a produs sub guvernarea Tatārescu, dar īntr-un mod nesanatos. Cifrele saltului facut de Romānia īn economie īntre 1932 si 1938 sunt impresionante la prima vedere: "Valoarea productiei globale a industriei si meseriilor a crescut īn 1938 cu aproape 82%, iar a agriculturii si padurilor cu circa 70%"15. Mai ales īn industria metalurgica valoarea productiei a crescut cu peste 260%, principalul client fiind Armata. Am ales doar cīteva cifre spectaculoase, īnsa realitatea lor consta īn saltul de la nimic sau foarte putin la ceva, si acela insuficient, īn plus, dezvoltarea avea defecte structurale: "lipsa totala de corelatie īntre rentabilitatea privata si productivitate, īn sensul ca realizarea interesului optim pentru capitalist nu coincidea si cu interesul optim national, īntre interesele individuale si cele generale existīnd o contradictie de neīnlaturat īn conditiile sistemului economiei capitaliste si a actiunii legilor obiective proprii modului de productie capitalist"'. Tradusa īntr-un limbaj actual, observatia pune īn lumina fenomene tipice capitalismului salbatic, īn care economia unui stat este exploatata mai mult pentru realizarea venitului rapid si substantial al investitorului si care ia apoi o alta directie decīt economia nationala, sarcina principala a investitiei revenind aproape exclusiv Bugetului. De fapt, sub domnia lui Carol II dezvoltarea economica s-a desfasurat printr-un circuit al valorilor economice care pornea de la Buget, de unde se dadeau marile comenzi dirijate spre firme legate de camarila, firmele realizau venituri substantiale, din care mare parte se ducea īn conturi personale interne sau externe ale patronilor, alta parte se īndrepta spre camarila si rege, iar produsul comandat de stat ajungea la client (cel mai important fiind Armata) unde se transforma īn mijloc fix, nu producea nimic mai departe. Alta parte a productiei - de exemplu, locomotivele - se īndrepta spre servicii, iar alta parte spre consum. Dintr-un astfel de circuit, controlat strict de camarila si de rege - adica centralizat - nu se putea naste decīt un sistem industrial monopolist, īn care principalul motor al capitalismului, competitia, lipsea, "īn industria metalurgica, īntreprinderile monopoliste detineau 98% din capitalul investit, foloseau 86% din forta motrice si controlau 44% din valoarea productiei."17 Sistemul monopolist, īn care un numar restrīns de firme detinea īn mod artificial controlul productiei industriale, nu se putea mentine decīt printr-un sprijin decisiv din partea statului. De aceea, regimul lui Carol II aplica unul din cele mai restrictive mecanisme vamale si de taxe, pentru a proteja rentabilitatea artificiala a industriilor clientelare. Daca la acest tablou adaugam faptul ca majoritatea activitatii comerciale si de industrie mica era dominata de evrei, vom avea o cu totul alta imagine despre saltul economic al Romāniei interbelice. "Romānul se ocupa cu agricultura sau era slujbas la stat. īn schimb, mult mai nefasta era activitatea partidelor politice pentru locuitorii tārii. Aceste partide, īn special cel liberal, īnfiintau, la adapostul unor bariere vamale prohibitive, industrii care fabricau articole de consum de calitate absolut inferioara si la preturi astronomice. Statul avea mijloace fiscale pentru a lovi īn plutocratia evreiasca, īnsa aceste masuri nu conveneau pentru ca ar fi lovit si īn politicienii si latifundiarii plutocrati romāni." Cu precizarea ca referirea la partidul liberal acopera generic si imperfect guvernarea Tatārescu, trebuie subliniat ca imaginea produsa de aceste surse nu este alta decīt a statului birocratic si bugetar, nicidecum a unui stat capitalist īn dezvoltare.



Primul intelectual romān care a atins, dupa revolutia din 1989, esenta fenomenului, scotīnd la suprafata analitica nocivitatile istorice ale reformei electorale de la sfīrsitul primului razboi mondial, a fost Horia Roman Patapievici34. Din pacate, caracterul eufuistic al textului sau a limitat accesul la sensurile sale profunde doar la un grup foarte restrihs de intelectuali de extractie umanista, impactul politic sau social fiind nul. Totusi, adevarul a fost spus, si din rīndurile societatii civile, si din rīndurile istoricilor. Asumarea lui īn practica politicii guvernelor postdecembriste continua sa īntīrzie, motiv pentru care principalele fenomene negative ale istoriei Romāniei moderne si contemporane vor continua sa se repete. Toate aceste fenomene negative ale perioadei interbelice sunt cel mai bine simbolizate prin rezultatul politic: distrugerea sistemului democratic parlamentar prin lovitura de stat condusa de luliu Maniu īn 1930 a permis concentrarea puterii la vīrf, favorizīnd regimul autoritar al lui Carol II si usurihd activitatea oculta a camarilei.



loading...











Document Info


Accesari: 9483
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )