Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Pericole care au amenintat imperiul Bizantin în perioada 1025-1185

istorie












ALTE DOCUMENTE

Zargidava
24 ianuarie 1859-Unirea principatelor
ROMÂNIA - \"STAT NAŢIONAL LEGIONAR\'
Holocaustul
Organizarea administrativ-teritoriala a Transilvaniei
Nazismul si Adolf Hitler
Galatii în perioada neutralitatii (21 iulie/3 august 1914-7 august 1916)
ZEII SI MITURILE
Pericole care au amenintat imperiul Bizantin în perioada 1025-1185

        

 

        

         Pericole care au amenintat imperiul Bizantin

                           în perioada 1025-1185



                                                 Lucrare de seminar

                                                                                  

                         

             

                                                                       

                                                                                           


                            

                                                                                                                     

                Unul dintre cele mai mari pericole pe care Imperiul Bizantin le-a avut de înfruntat în această perioadă a fost migratia pecenegilor. În anul 1027 ei invadează Imperiul Bizantin prin Bulgaria dar sunt respinsi de ducele Bulgariei, Constantin Diogenes. Între anii 1032-1036 pecenegii atacă succesiv Imperiul ajungând până la Tesalonic iar, cu altă ocazie trec Istrul înghetat si devastează Moesia si Tracia[1]. Ne-a rămas de la niste istorici o descriere destul de amănuntită a acestora. Astfel," ei erau sciti de neam, nomazi după felul de viată, cu moravuri sălbatice, nerusinati în viată si obiceiuri, iar în rest cu nimic vrednici de luat în seamă- căci nu cunosteau nici cuvânt nici lege, nici religie, nu-si rânduiau viata după nici un fel de organizare civică, nu erau uniti prin legătura vreunei întelegeri, făceau rău tării si o cotropeau pe neasteptate, jefuiau tot ce întălneau în cale si treceau prin sabie tot ce le cădea în mână, fiind totodată cei mai înzestrati din fire si cei mai groaznic 313f518d i dintre toti sciti.[2]" Se împărteau în 13 triburi, care sunt numite toate cu numele comun < de pecenegi >; au însă si un nume particular, mostenindu-si fiecare denumirea de la strămosul si întemeietorul lor. În anul 1047 pecenegii sprijină pe un răzvrătit împotriva împăratului Constantin al IX-lea Monomahul si anume peLeon Tornikios dar bizantinii se aliază cu barbari din nordul Dunării si reusesc să-i respingă pe pecenegi. În anul 1048 pecenegii invadează imperiul Bizantin. Acesta a fost începutul războiului dintre pecenegi si bizantini care s-a desfăsurat între anii 1048-1053. În decursul anului 1049 bizantinii au suferit din partea pecenegilor trei înfrângeri: la Diampolis, Diachene si Adrianopol. Conducătorul pecenegilor era pe atunci Tyrah, fiul lui Kilter, un bărbat din cea mai înaltă stirpe, însă cam molatic si iubitor de tihnă. Iar altul, numit Kegen, după neam neânsemnat, dar bărbat activ si energic si care adesea în războaie se arătase viteaz, era iubit de popor. De aceea si Tirah întindea curse căutând să-l ucidă. Aflând acela si asociindu-si două triburi, a trecut împreună cu ele Istrul si a ajuns la hotarele romeilor, spunând că vine ca transfug la împărat si că va plăti tribut. Împăratul Constantin al IX-lea Monomahul (1042-1055) este înstiintat si acesta porunceste arhontelui tinutului să-i primească pe sciti. Kegen se înfătisează împăratului, se botează crestin, el si cei ce erau cu el si primeste titlul de patriciu. Asezându-se în tinuturile de lângă Istru si trecând fluviul pe neasteptate făcea multă pagubă oamenilor lui Tyrah ucigându-i si jefuindu-i. Tyrah a trimis atunci solie împăratului în care se plânge de jafurile lui Kegen dar nu primeste răspuns. Deândată ce vine iarna Tyrah trece Istrul înghetat si intră în imperiu pustiind tot ce întâlnea în cale. Împăratul, aflând acestea, a trimis îndată arhontelui tinutului armată spre ajutor, pentru el si pentru Kegen. În anul 1053 împăratul însărcinează pe ducele Paristrionului, ducele Bulgariei, Roman Diogenes si pe Vasile Monachos să-i înfrunte pe pecenegi dar sunt înfrânti. Pecenegii, găsind belsug de hrană si de vin si de alte băuturi preparate din miere si îndopându-se nesătios cu acestea, căzură pradă unei boli de pântece. Aflând acest lucru de la un dezertor, Kegen convinge si trupele romeice să năvălească asupra dusmanilor. Când barbarii văzură năvala romeilor asupra lor, chinuiti cum erau de boală, au aruncat armele si s-au predat dusmanilor. Dintre acestia câti au ajuns înmâinile lui Kegen, unii au fost ucisi iar altii au fost vânduti ca sclavi. Iar multimea rămasă a fost colonizată în tara bulgarilor. Acestia se vor răzvrăti de câteva ori dar, mai târziu încheie cu romeii un tratat pe 30 de ani[3]. În anul 1058 împăratul Isaac Comnenul porneste într-o expeditie împotriva pecenegilor si ungurilor dare devastau granita Istrului.Unul dintre triburile pecenege nu i se supune si anume cel condus de Selte, dar este înfrânt cu usurintă de armata bizantină si supus[4].

      O amenintare pentru imperiu o constituie invazia uzilor în anul 1065 în timpul împăratului Constantin al X-lea Ducas (1059-1067) . Acestia erau tot de neam scit dar mai nobili si mai numerosi decât pecenegii. Acestia au trecut Istrul împreună cu avutul lor în corăbii lungi si monoxile si au învins garnizoanele de la granită alcătuite din romei si bulgari. Poporul uzilor se ridica la 60000 de oameni în stare să lupte. O parte dintre acestia au jefuit întreg Illirycum-ul până la Tesalonic si Elada si au adus cu ei o pradă uriasă. Aceste lucruri îl descurajau pe împărat, iar el amâna strângerea armatei socotind că neamul acesta este invincibil. si trimitând daruri încerca să-i convingă prin acestea pe barbari să încheie pace. Venind însă o iarnă grea asupra lor, când se întorceau spre locurile lor, si-au părăsit nu numai prada de război dar si propria avere pentru a le usura drumul si a ajunge înapoi în tabără. Interventia divină i-a salvat pe bizantini deoarece în tabăra uzilor a izbucnit o epidemie de ciumă, împreună cu o foamete si cu războiul cu bulgarii si pecenegii vecini care i-au desfiintat ca popor în anul 1065. O rămăsită a lor se refugiază la rusi iar o alta intră în slujba împăratului care îi colonizează în Macedonia[5]. Mai târziu uzii din armata bizantină îi vor trăda pe acestia atunci când vor trece de partea turcilor selgiucizi în bătălia de la Mantzikert din anul 1071        




      În afară de pericolele externe Imperiul a trebuit să facă fată si unor răscoale ale populatiei; una dintre acestea fiind si cea a lui Niculita din Larissa în anul 1066. Acesta era un aristocrat si era un apropiat al împăratului si încearcă să-l avertizeze pe împărat în legătură cu o răscoală pusă la cale în Tesalia de romei, vlahi si bulgari dar avertismentele lui nu sunt luate în seamă; îi trimite chiar si o scrisoare dar nu primeste răspuns. Încearcând să-i prindă pe capii răscoalei pe cont propriu este atras până la urmă în cercul lor si devine conducătorul răsculatilor. La început înregistrează niste victorii dar fără o prea mare importantă. La sfârsitul anului 1066 primeste de la împărat o scrisoare întărită cu jurământ care î-i asigura imunitate lui si asociatilor lui în cazul în care s-ar fi predat. Asociatii care nu au acceptat oferta împăratului au fost arestati din porunca lui Niculita care încerca o împăcare cu împăratul. Întelegerea nu a fost respectată decât pe o perioadă de 4 luni după care împăratul, în întelegere cu patriarhul Ioan Xiphilinos care declară nul jurământul si exilează pe Niculita în tema Armeniacon,  în castrul Amaseii[6]. O altă revoltă a colonistilor din părtile Istrului care erau în majoritate pecenegi are loc între anii 1072-1073 în timpul împăratilui Mihail al VII-lea Dukas (1071-1078) din cauza sistemului de excesivă fiscalitate si austeritate impus de logothetul Nichifor. Pentru a linisti spiritele, împăratul trimite ca mediator pe satrapul Dristrei, anume Nestor. Deoarece logothetul îi confiscă averea, acesta devine conducătorul răsculatilor si pregăteste invadarea tării romeilor si mai ales asediul Constantinopolului. În anul 1073 temându-se de o trădare Nestor ridică asediul Constantinopolului si se întoarce cu armata în părtile Dunării. Această răscoală a avut un ecou deoarece impozitele au scăzut după aceea simtitor[7].       

      În anul 1078 pecenegii năvălesc spre Adrianopol dar sunt convinsi de generalul Nichifor Bryennios, cu daruri, să se retragă. În acelasi an generalul Alexie Comnenul îl înfrânge pe generalul răzvrătit Nichifor Bryennios care se aliase cu pecenegii[8]. O altă răscoală este condusă de Nichifor Basilakios care se aliase cu pecenegii în acelasi an 1078 pentru a-l detrona pe noul împărat Nichifor al III-lea Botaniates (1078-1081)[9] proclamându-se împărat dar este înfrânt de Alexie Comnenul. Basilakios fusese duce de Dyrrhachium, înlocuind în acest post pe Nichifor Bryennios, după ce si acesta se răzvrătise. Pe când trupele erau ocupate cu expeditia împotriva lui Basilakios, pecenegii aliati cu trupe cumane au năvălit asupra Adrianopolului incendiind mai multe locinte după care s-au retras[10]. Cu această ocazie avem prima mentiune a prezentei cumanilor în Sudul Dunării. În anul 1084 pavlicianul Traulos care era om de casă al împăratului Alexie Comnenul (1081-1118), se refugiază împreună cu un grup de eretici din secta pavlicienilor în orăselul Veliatova, care devine cartierul general al unei răzvrătiri. Traulos se aliază cu pecenegii din Paristrion pe care-i provoacă la expeditii de jaf împotriva romeilor.Pentru a-si consolida si mai bine legăturile cu pecenegii se va căsători cu fiica unuia dintre fruntasii acestora.                                                                      

      În anul 1086 din pricina unei noi năvăliri a pecenegilor, Alexie Comnenul este nevoit să recurgă, pentru procurarea banilor necesari înarmării la confiscarea unor bunuri eclesiastice. Câteva luni mai târziu, fiind alungati de cumani, pecenegii trec la sud de Dunăre, întelegându-se în prealabil cu conducătorii locali, Tatos, Sesthlav si Satza. După ce se stabilesc încep iar expeditiile de jefuire în imperiu dar sunt respinsi de bizantini. 

      În anul 1087 începe războiul romeilor cu pecenegii care va dura până în anul 1090. Pecenegii, în număr de 80000 de oameni condusi de comandantul suprem Tzelgu invadează imperiul dar sunt înfrânti de trupele bizantine conduse de Nikolaos Mavrokatakalon si Vebetziotes; însusi conducătorul pecenegilor, Tzelgu, îsi pierde viata. Pecenegii se regrupează lângă Dunăre si continuă actiunile de jaf. Împăratul organizează o expeditie împotriva pecenegilor pe uscat si pe Dunăre. De teama armatei bizantine, pecenegii trimit o solie la împărat pentru a cere pace. Se încheie un armistitiu dar pentru o scurtă durată deoarece pecenegii atacă noaptea si produc mult haos si pierderi în rândul armatei bizantine. Pecenegii se retrag în cetatea Dristra care este asediată de bizantini. Deoarece rezistenta cetătii scade pe zi ce trece, conducătorul de atunci al pecenegilor, un anume Tatos, trece Dunărea si se întoarce cu ajutoare cumane. Deoarece apar neântelegeri cu trupele cumane, pecenegii sunt nevoiti să ajungă la o întelegere cu bizantinii[11].

      În anul 1090 tircii selgiucizi ocupă insulele egeene iar pecenegii ocupă părtile europene ale imperiului dar situatia critică apare în anul 1091 atunci cănd, după câteva înfrângeri grele, imperiul se va reduce doar la perimetrul Constantinopolului. În decursul lunii martie ale aceluiasi an împăratul înrolează în armata sa bulgari si vlahi si având ca aliati pe cumani reusesc în data de 29 aprilie 1091 după bătălia de la Lebunion să desfiinteze poporul peceneg ca factor politic si militar d dede primă importantă în sud-estul Europei. Însă, în luna mai, fostii aliati ai bizantinilor, cumanii, se răscoală împotriva acestora. Între timp se produce si o răscoală condusă de principele sârb Constantin Bodin. În anul 1092 împăratul Alexie Comnenul reuseste să-i supună pentru totdeauna pe pecenegi.

      În anul 1094, la curtea împăratului Roman Diogene apare un pretins fiu al său anume Constantin. În realitate acest fiu al împăratului murise la Antiohia, în luptele cu turcii selgiucizi. Împăratul este nevoit să-l exileze la Cherson. Impostorul se refugiază la cumani si, sub pretextul de a-l înscăuna împărat îi convinge să invadeze Tracia. Urmează asediul oraselor Anhialos si Adrianopol însă bizantinii reusesc să-i înfrângă pe cumani si să-l prindă prin viclesug pe impostor[12].     

      Anul 1098 este un an încordat deoarece armatele primei cruciade traversează imperiul iar marea grijă a împăratului era ca acestia să nu atace imperiul care era acum mai vulnerabil din pricina deselor atacuri ale cumanilor si a altor popoare barbare din nordul Dunării.

      După anul 1103 împăratul Alexie I Comnenul restaurează imperiul aflat într-o stare jalnică, de decădere. Între altele el eliberează teritoriile eliberate de pecenegii si cumani dar acestia vor invada imperiul din nou în anul 1114. Între timp apar si probleme interne si anume erezia maniheană sau bogomilă[13].

      Pecenegii năvălesc pentru ultima oară în imperiul bizantin în anul 1122 dar sunt înfrânti definitiv de împăratul Ioan al II- lea Comnenul (1118-1143) în lupta de la Beroe[14].

      În anul 1028, împăratul Ioan al II-lea Comnenul organizează o expeditie pe uscat si pe Dunăre, împotriva regelui Ungariei stefan al II-lea pe care î-l înfrânge[15]. Cumanii invadează din nou imperiul în anii 1148 si 1150 dar, în primă fază, sunt înfrânti într-o expeditie a împăratului Manuel I Comnenul (1143-1180) efectuată la nord de Dunăre dar mai apoi reusesc să înfrângă armatele bizantine conduse de Kalamanos.                             




      În anul 1056 împăratul Manuel I Comnenul organizează o expeditie de pedepsire a regelui ungar Geza al II-lea (1141-1162), însă acesta, intimidat de flota bizantină venită pe Dunăre încheie pace cu bizantinii. Cumanii trec Dunărea în anul 1157 si invadează Tracia, dar, la aparitia trupelor bizantine, se retrag fără luptă în nordul Dunării, de unde veniseră[16].

      În anul 1164 vărul împăratului Manuel, si anume Andronic Comnenul (viitorul împărat între anii 1183-1185) evadează din temnită si se îndreaptă spre Galitia dar este prins de vlahi si predat împăratului El fusese închis în anul 1054 sub pretextul de complot împotriva împăratului. În anul 1166 Manuel se împacă cu vărul său chiar înainte ca acesta să-l atace cu trupe cumane, pe motiv că cearta cu ruda sa l-ar dezonora , ca împărat. Împăratul Manuel organizează o expeditie împotriva turcilor selgiucizi, mai exact împotriva sultanatului de Iconion, condus de sultanul Kilidj Arslan al II-lea (1155-1192) în anul 1176 care se termină dezastruos prin înfrângerea bizantinilor de la Myriokephalon din 17 septembrie 1176.

      Anul cu care se încheie perioada tratată, adică 1185 este anul declansării răscoalei fratilor Petru si Asan din Balcani. Acesti doi frati s-au răsculat din cauza refuzului 3împăratului Isaac al II-lea Anghelos (1185-1195)  de a le acorda dreptul de pronoia care era o formă a feudalitătii bizantine. În cazul de fată acest drept consta în acordarea, prin carte împărătească a unui domeniu pe muntele Haemus.     

      După cum se observă, această perioadă de timp din istoria imperiului bizantin a fost foarte zbuciumată, acestia confruntându-se pe rând atât cu invazii ale pecenegilor, uzilor, cumanilor, ungurilor si a turcilor selgiucizi cât si revolte interne. Imperiul a avut forta necesară ca să-si înfrângă dusmanii până la sfârsitul tragic al ocupării capitalei acestuia (Constantinopolului) de către turci din anul 1453 ceea ce a dus implicit la sfârsitul existentei imperiului.     

 



[1] Georgios Kdrenos; Compendiu de istorii, pag. 403-515.

[2] Ioan Mauropus;Cuvântare cu prilejul zilei Sf. Gheorghe, pag. 81.

[3] Ioan Zonaras; Cronica, pag. 641-644.

[4] Ioan Skylitzes; Continuarea cronografiei, pag 106-108.

[5] Mihail Attaliates; Istoria, pag 83-87.

[6] Kekaumenos; Sfaturi si povestiri, pag 262-266.

[7] Mihail Attaliates; Istoria, pag204-209.

[8] Ana Comnena; Alexiada, pag. 3, 6, 9.

[9] Ioan Zonaras; Cronica, pag. 723.

[10] Georgios Kedrenos; Compendiu de istorii, pag 741.

[11] Ana Comnena; Alexiada, cap. III, IV, VIII.

[12] Ana Comnena; Alexiada, cap.II. III.    

[13] Ibidem; cap. VIII, IX.

[14] Ioan Kinnamos; Epitoma, pag. 7-8.

[15] Nichita Choniates; Istoria, pag. 24-25.

[16] Ioan Kinnamos; Epitoma, pag. 133, 201-202.












Document Info


Accesari: 2812
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )