Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






REVOLUTIIILE ROMANE DE LA 1821 SI 1848

istorie











ALTE DOCUMENTE

Hinduismul
BĂTĂLIA ANGLIEI
ARHITECTURA ROMEI ANTICE
Evreii, o omogenitate?
Inertie reformatoare
AFACEREA LAVON (OPERATIUNEA SUSANNAH, 1954): ATENTATE TERORISTE ISRAELIANE IMPOTRIVA AMERICANILOR SI BRITANICILOR DIN EGIPT
Ferdinand
CROMWELL LA PUTERE
AL DOILEA RAZBOI MONDIAL SI ANGLIA
Regele a dorit guvern de concentrare


REVOLUTIIILE ROMANE DE LA 1821 SI 1848.

1. REVOLUTIA DE LA 1821

1.1.CAUZELE SOCIALE, ECONOMICE SI POLITICE ALE REVOLUTIEI DE LA 1821

Exploatarea turco-fanariota cu corolarul mereu mai apasator al abuzurilor si al jafurilor de tot felul, a accentuat fiscalitatea si a secatuit tara de multe produse naturale.

Tributul foarte mare (2.000.000 galbeni pentru Tara Romaneasca si 1.000.000 galbeni pentru Moldova) lipsea economia romaneasca de uriase capitaluri atat de necesare investitiilor interne.

Fiscalitatea pradalnica - biruri si dari grele - secatuia principalul izvor de productie al tarii, gospodaria taraneasca.

Exploatarea pe domeniile boieresti si manastiresti, era mult amplificata 111g67b de generalizarea arendasiei.

S-a agravat mult procesul de deposedare, spoliere si aservire a taranimii.

Numarul zilelor de claca se tripleaza in raport cu asezamintele agrare din 1746-1749 (12 in Muntenia si 24 in Moldova).

Taranimea libera era amenintata cu desfiintarea.

Pandurii olteni sunt practic desfiintati ca formatiune militara si coborati (cei mai multi) intre birnici.

Grave daune economice rezultau apoi din ocuparea de catre otomani a porturilor dunarene si maritime, practicarea de catre otomani a pretului de monopol asupra produselor romanesti.

Stirbirea autonomiei tarilor romane s-a concretizat in faptul ca domnitorii au devenit simpli functionari ai Portii, fiind schimbati des si abuziv, lichidarea armatei de tara, a fortei militare navale si a sistemului de fortificatii care, impreuna, au avut ca efect declinul militar al tarilor romane, tarile romane erau lipsite de o politica externa proprie.

Imperiul Otoman a incalcat prevederile vechilor tratate bilaterale, cedand rivalilor sai (Rusia, Austria), in mod repetat, teritorii romanesti.

Razboaielor purtate de catre marile imperii pe pamant romanesc sau soldat cu mari si grave pierderi umane si materiale, cu cesiuni de teritorii romanesti facute de Imperiul Otoman : Oltenia (1718-1739) si Bucovina (1775-1918) Austriei, iar Basarabia (1812-1918) Rusiei.

In concluzie, se poate afirma ca importante forte sociale (taranimea libera, clacasii, o parte insemnata a boierimii locale implicata in comertul cu produse agricole, proprietarii de manufacturi) erau interesate in inlaturarea dominatiei straine cat si in prefacerile pe care le reclama viata, societatea, la aceea data.

Revolutia a intrunit premise si sub aspectul existentei unei constiinte nationale puternice si active.

1.2. CONTEXTUL EUROPEAN AL REVOLUTIEI DE LA 1821

Aceasta revolutie se incadreaza atat procesului revolutionar european (in apusul Europei au avut loc miscari revolutionare - 1814-1819, Spania; 1820-1821, Portugalia, Neapole, Piemont s.a.), cat si luptei de eliberare a popoarelor din Peninsula Balcanica (1804-1813 si 1815-1817 - miscari ale sarbilor, 1821-1829 - rascoale ale poporului grec).

Natiunile sud-est europene constituite, isi cereau dreptul la o existenta de sine statatoare.

Declinul puterii militare si politice a Imperiului otoman s-a accentuat, acesta incercand pe toate caile si mijloacele sa-si mentina stapanirea asupra popoarelor neturce din partea sa europeana.

Conducatorii miscarilor de eliberare nationala scontau pe sprijinul unora dintre marile puteri.

In masura in care ar fi contribuit la slabirea in continuare a Imperiului otoman (de la care inca mai dorea sa anexeze anumite teritorii) Rusia era dispusa ca sa sprijine aceasta lupta de eliberare.

In 1814, din initiativa unor comercianti greci, la Odesa se constituia "Eteria", al carei scop era organizarea luptei pentru eliberarea Greciei.

Initial, aceasta s-a bazat pe ajutorul militar promis de catre unele cercuri tariste.

In scurt timp, Eteria isi va constitui filiale ("eforii") in toata Peninsula Balcanica.

Ea era condusa de catre un efor general, in persoana lui Alexandru Ipsilanti.

1. 3. PROGRAMUL SI OBIECTIVELE REVOLUTIEI DIN 1821

Programul revolutiei rezulta din documentele programatice care au fost difuzate:

"Cererile norodului romanesc din Valahia (Ponturile)" - februarie 1821(cel mai important document programatic al revolutiei , care poate fi considerat ca program revolutionar), "Proclamatia de la Pades" (Tismana) - 23 ianuarie 1821, "Arzul catre Poarta", "Proclamatia catre tara" si "Proclamatiile" adresate locuitorilor Bucurestiului.

Aceste documente programatice incorporeaza principii si obiective inaintate, care incadreaza gandirea social-politica romaneasca a epocii in randul marilor curente ale gandirii revolutionare europene :

                   era recunoscuta suveranitatea poporului , "Adunarea Norodului" reprezentand vointa suverana in stat;

                   condamnau proprietatea feudala, rezultat al deposedarii taranimii, cerand desfiintarea privilegiilor boieresti;

                   cereau "jertfirea" averilor rau agonisite, ale tiranilor boieri;

                   cereau indepartarea grecilor din scaunele eclesiastice si repunerea in drepturi a arhiereilor locali;

                   accesul la dregatori urma sa se faca pe baza de merit ("caftane cu bani sa inceteze cu totul a se mai face");

                   se legitima dreptul poporului de a recurge, la nevoie, la calea revolutiei;

                   deviza "dreptate si slobozenie" implica: desfiintarea clacasiei, o dreapta impartire a pamanturilor, abolirea privilegiilor boieresti;

                   desfiintarea servitutilor feudale, a apasatoarei fiscalitati;

                   era formulat conceptul democratic de patrie, in sensul statului popular ("Patria este norodul.");

                   era subliniata ideea comunitatii de origine, destin istoric si drepturi ale tuturor romanilor, nevoia lor de izbavire prin lupta in comun;

                   obiectivul castigarii neatarnarii patriei (independentei) desi formulat initial cu prudenta si retinere (din considerente tactice), a devenit limpede in conditiile confruntarii armate si rezistentei antiotomane;

                   s-a cerut crearea unei armate nationale permanente (4000 de panduri si 200 de arnauti, cu leafa "usoara", pe socoteala manastirilor), recunoscuta prin conventii internationale;

                   reformarea justitiei - legile tarii sa fie emanatia norodului si sa asigure si slobozenia; se cerea desfiintarea legiuirii lui Caragea Voda (1818) socotita ca "nefiind facuta cu vointa a tot norodul";

                   reforma administrativa - aparatul administrativ sa fie cat mai redus posibil si eficace;

                   stabilirea doar a unui singur impozit, fix, platibil in 4 rate;

                   desfiintarea vamilor interne si reducerea taxelor la cele de granita, pentru a usura "liberul schimb";

                   reforma scolara - prin extinderea retelei de scoli pe cheltuiala institutiilor bisericesti; obligativitatea scolarizarii pentru "tineretul natiunii noastre";

                   un obiectiv de covarsitoare importanta economica si militara a fost redobandirea cetatilor-porturi de la Dunare (Turnu, Giurgiu si Braila), transformate in raiale turcesti; aceste cetati-porturi erau de mare importanta pentru navigatie, pentru viitorul marinei comerciale si militare romanesti;

                   programul revolutiei (care viza desfiintarea privilegiilor boieresti, reforma justitiei, reforma administrativa, reforma fiscala, reforma scolara, reforma armatei s.a.) a avut un puternic ecou in Transilvania si Moldova, revolutia inceputa in Tara Romaneasca exprimand, in fapt, nazuintele tuturor romanilor;

Obiectivele revolutiei de la 1821 pot fi sintetizate astfel:

                   obiectivul intern - instituirea unei noi ordini economice, sociale si politice, cu

corolarul ei institutional - care nu putea fi, atunci, decat una burgheza;

                   obiectul extern - desi dorinta suprema ramanea independenta, ea nu putea fi

formulata atunci, in mod expres, intr-un program destinat publicitatii si tratativelor cu marile puteri "legitimiste"; obiectivul extern al revolutiei de la 1821, il intelegem si il formulam astfel - reconsiderarea situatiei externe a Tarii Romanesti (eventual si a Moldovei), in sensul transformarii autonomiei dintr-o prevedere de drept intr-o realitate de fapt (castigarea unei autonomii reale);

1.4. PREGATIREA SI DESFASURAREA REVOLUTIEI DE LA 1821

1.4.1. Pregatirea revolutiei.

Propunandu-si eliberarea tarii de sub "tirania straina", Tudor Vladimirescu a luat legatura cu unii boieri (Grigore Brancoveanu, Grigore Ghica si Barbu Vacarescu) din "Partida Nationala", incheindu-se un act prin care Tudor se angaja sa ridice "norodul la arme, (.) pentru folosul obstesc".

El a luat legatura si cu reprezentanti ai miscarii eteriste.

Pregatirile politice au fost concomitente cu cele de ordin militar, mult inainte de 1821 el a inceput recrutarea de osteni, fiind sprijinit in aceasta actiune de unii capitani cunoscuti.

Aceasta marcheaza inceputul renasterii ostirilor populare, germenii viitoare armate nationale.

In Oltenia se constituia astfel un corp de oaste semipermanenta, formata din tarani liberi (panduri); cca. 6000 dintre acestia (Corpul pandurilor, organizat pe batalioane si capitanii) s-au distins in razboiul ruso-turc din 1806-1812 prin bravura, disciplina si acte de eroism; condusi de Tudor Vladimirescu, acesta a facut dovada calitatilor sale de comandant si luptator, distingandu-se prin iscusinta militara si politica, clarviziune si energie.

Tudor Vladimirescu si-a organizat depozite de arme si munitii atat la Cernet (in propria-i casa) cat si la Gornovita (in casa Raestilor).A recrutat in primul rand panduri, care vor forma nucleul viitoarei armate revolutionare"(pandurii, pe langa faptul ca reprezentau un corp foarte disciplinat, erau beneficiarii unei bogate experiente de lupta); efectivele au fost majorate, la aceasta contribuind atat "chemarile" lui Tudor - difuzate prin sate si prin care se promitea "leafa" si slobozenie" - cat si "Proclamatia de la Pades", care populariza obiectivele revolutiei.

Armata lui Tudor Vladimirescu avea o buna organizare:

       pedestrimea - constituita pe polcovnicii (regimente), fiecare a cat 1000 de oameni (total: 6 x 1000 = 6000); o polcovnicie era impartita pe 10 capitanii (companii) a cate 100 de oameni

        cavaleria - organizata pe capitanii (50 - 200 de oameni); in total 2000 oameni

        artileria - tunuri usoare, initial 2, carora la Bucuresti li sau adaugat inca 5

       elemente de asigurare materiala - carute cu provizii, munitii, alimente, bagaje

       in eventualitatea unei rezistente prelungite, Tudor a depozitat la manastirile Tismana, Strehaia, Motru, Cozia, Bistrita, Polovragi, Crasna s.a. mari cantitati de produse (asigurau aprovizionarea pe cativa ani)

       a acordat o mare atentie fortificarii unor puncte strategice (la Cotroceni a fost ridicata o puternica tabara militara; in Bucuresti s-a constituit un puternic sistem defensiv, cu baza la manastirile Antim, Mihai-Voda, Radu-Voda, Mitropolie)

Armata sa a avut un caracter popular - fiind formata din panduri, clacasi, plaiesi, arnauti, haiduci, precum si cete de luptatori bulgari si sarbi.

-         

1.4.2. Inceputul revolutiei

In ianuarie 1821 a murit ultimul domn fanariot (Alexandru Sutu), la Bucuresti constituindu-se, pentru a conduce tara, "Comitetul de Obladuire".

Tudor a facut cu 3 dintre membrii acestui organism o intelegere, vizand ridicarea norodului la arme.

In noaptea de 18/19 ianuarie 1821, Tudor paraseste Bucurestiul, indreptandu-se spre nordul Olteniei.

La 23 ianuarie 1821, in fata multimii adunate la Pades, el prezenta "Proclamatia". Tot atunci, pentru a preintampina interventia militara straina, trimite scrisori sultanului, tarului si imparatului Austriei.

In zilele care au urmat a fost constituita "Adunarea Norodului" - institutie originala, creata ca expresie a prelungirii puterii de catre masele revolutionare.

1.4.3. Desfasurarea revolutiei de la 1821

La inceputul lui februarie Tudor a pornit cu armata sa (4000de panduri si 500 de arnauti) marsul spre capitala. Dupa un popas la manastirile Strenaia si Gura Motrului, si-a continuat drumul, astfel ca pana la inceputul lunii martie a ajuns la Tantareni, unde si-a stabilit tabara.

S-a preocupat in continuare de pregatirea militara a "Adunarii Norodului".

Concomitent cu aceste actiuni, a purtat tratative cu reprezentanti ai miscarii eteriste (Constantin Samurcas, Iordache Olimpiotul, Ioan Farmache s.a.), dar acestea au esuat intrucat Eteria incerca sa-si subordoneze miscarea lui Tudor.

In timp ce se desfasura marsul "Adunarii Nordului" spre Bucuresti, avea loc si marsul eteristilor in Moldova.

Pe 22 februarie 1821 eteristii condusi de Alexandru Ipsilanti intrau in Iasi.

Turcii aflati la Iasi si Galati au fost masacrati de catre eteristi.

Alexandru Ipsilanti conta pe ajutorul tarului Rusiei, al lui Mihail Sutu, domnul Moldovei, al consulilor Rusiei la Bucuresti si Iasi, al reprezentantilor marii boierimi.

Intre Tudor si Ipsilanti apar neintelegeri, cauzate de condamnarea de catre tar a celor doua miscari, comportamentul anarhic al trupelor eteriste, incercarile lui Ipsilanti de a-si subordona armata lui Tudor Vladimirescu, obiectivele diferite ale celor doua miscari.

La sfarsitul lui februarie-inceputul lui martie, trupele eteriste se indreptau spre Tara Romaneasca, tot atunci, Tudor si armata sa plecau din Tantareni spre Bucuresti, prin Slatina.

"Sfatul ostasesc" tinut la Slatina a discutat si hotarat masuri privind intarirea manastirilor, dispozitivul de deplasare al fortelor spre Bucuresti, deplasarea pe "drumul postei" (era cel mai scurt), asigurarea flancului drept, masuri pentru asigurarea marsului fata de garnizoanele turcesti de la Dunare, mentinerea legaturilor cu baza din Oltenia (aflata sub controlul politic si militar al revolutionarilor).

La 16 martie 1821 Tudor a ajuns la Bolintin, de unde a adresat o Proclamatie catre locuitorii Bucurestiului.

La 18 martie Tudor isi stabilea tabara la Cotroceni.

La 21 martie Tudor intra in Bucuresti pe Podul Calicilor (Calea Rahovei).

Tudor si-a stabilit cartierul general in casele brancovenesti de langa Mitropolie si a realizat o colaborare cu boierii din Divan.

La 23 martie Tudor a primit din partea "Comitetului de Obladuire" (condus de mitropolitul Dionisie Lupu), o Carte de adeverire prin care revolutia condusa de el nu era socotita "(.) rea si vatamatoare, nici in parte fiecaruia, nici patriei"; prin aceasta, in tara se instituia un regim politic nou, in cadrul caruia actiona o dualitate a puterii: pe de o parte, a lui Tudor, reprezentantul "Adunarii Norodului" (detinand conducerea si initiativa in problemele principale, inclusiv de politica externa), iar pe de alta parte, autoritatea reprezentata de "vremelniceasca ocarmuire" (cu atributii politice si administrative);

Concomitent, trupele eteriste si-au fixat tabara in Colentina.

Boierimea reactionara a emigrat in Transilvania.

Pentru consolidarea puterii militare Tudor a luat o serie de masuri : sau efectuat lucrari pentru realizarea unui sistem de centre fortificate in Bucuresti, sa facut instructie militara intensa, sa completat armamentul, sau facut recrutari repetate in vederea sporirii numerice a armatei s.a.

In noua sa calitate, Tudor solutioneaza jalbe, da dispozitii Divanului si orienteaza politica externa a tarii.

La sfarsitul lunii martie 1821 are loc o intalnire intre cei doi conducatori revolutionari, prilej cu care au fost respinse cererile lui Ipsilanti de unire a fortelor si de subordonare a armatei de panduri fata de comandantul eterist.

Ipsilanti se retrage din capitala si isi fixeaza cartierul general la Targoviste, avand sub autoritatea sa judetele de munte.

Tudor administra judetele de campie, inclusiv intreaga Oltenie.

Sfanta Alianta (coalitie reactionara a imperiilor autocrate, intre care se numarau si Rusia si Austria) si-a exprimat solidaritatea cu Imperiul otoman impotriva miscarilor revolutionare.

La inceputul lui mai 1821, trupele otomane (25.000 oameni) conduse de catre generalul Cara Ahmed Efendi au intrat in Tara Romaneasca pe 5 coloane, iar in Moldova pe o coloana (pe la Braila).Tarul Rusiei a fost de acord cu acest lucru.

Intrucat raportul de forte nu era de natura sa aiba loc o confruntare decisiva cu otomanii, precum si pentru a cruta capitala, Tudor a hotarat retragerea spre Oltenia (pregatita din timp sa devina un bastion de aparare a revolutiei), retragerea facandu-se pe traseul Bucuresti - Pitesti - Ramnicu Valcea.

Pe data de 18 mai 1821 oastea revolutionara se afla in apropiere de Golesti.

Invadarea Tarii Romanesti de catre armata turca , a dus la retragerea "Adunarii Norodului" spre Pitesti.

 

1.4.4. Infrangerea revolutiei de la 1821.

Principala cauza a constituit-o interventia (invazia) militara straina.

La Golesti (in apropiere de Targoviste) Tudor Vladimirescu a fost atras intr-o cursa, prins si ucis miseleste din ordinul lui Ipsilanti (crima a avut loc in noaptea de 26/27 mai 1821, dupa omor trupul lui Tudor fiind aruncat intr-un put parasit.

Ramasi fara conducator, pandurii au avut o prima ciocnire cu turcii la Zavideni pe Olt (26 mai), suferind grele pierderi.

Pe 29 mai are loc o noua lupta intre cele doua parti, la Dragasani, unde turcii ies invingatori. Dupa batalie numerosi panduri s-au risipit pe la casele lor, altii trecand muntii in Transilvania.

La 7 iunie armata eterista a fost zdrobita langa Dragasani, iar Ipsilanti care fugise la austrieci, a fost prins si inchis; restul trupelor eteriste s-au retras in Moldova; ultimele rezistente eteriste au fost infrante la manastirile Secu si Sculeni (octombrie 1821).

1.4.5. Concluzii privind revolutia din 1821:

Ea se inscrie drept una din primele revolutii europene dupa epoca napoleoniana.

Evenimentele din 1821 pot fi considerate revolutie, intrucat : documentele programatice vizau restructurarea societatii; participarea tuturor categoriilor sociale; existenta unei conduceri si a unui nucleu organizat; a dispus de o strategie si o tactica politica clara (a nu infrunta deodata inamicul extern si pe cel intern; infaptuirea sarcinilor revolutiei in mod progresiv).

Sunt de subliniat interferentele sale cu alte actiuni similare europene, precum si consecintele sale economice, sociale si politice.

Caracterul democratic al revolutiei reiese din rasturnarea regimului fanariot, emanciparea nationala, dreptate sociala - sub lozinca: "dreptate si slobozenie".

Ecoul revolutiei in tarile surori a fost amplu : in Moldova izbucnesc miscari taranesti, iar in Transilvania romanii il asteptau sa vina pe "craiutul Todorut".

Consecintele revolutiei:

       inlaturarea regimului fanariot si restabilirea domniilor pamantene; la 1 iulie 1822 Imperiul otoman numea ca domni, pe Ionita Sandu Sturza (1822-1828) in Moldova, si Grigore Dimitrie Ghica (1822-1828 in Tara Romaneasca);

        ocupatia otomana in Tarile Romane (timp de doi ani);

       boierimea pamanteana desfasoara o bogata activitate reformatoare: se inaintau imperiilor vecine memorii, prin care se cerea: consolidarea autonomiei; unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, infaptuirea Daciei Mari;

       revendicarile boierimii mici si mijlocii din Moldova, formulate de Ionica Tautu in proiectul de constituire "Constitutia carvunarilor" - prin care se cerea organizarea statutului pe principii noi, introducerea impozitului proportional pe avere; o serie de reprezentanti ai boierimii (Eufrosin Poteca, Barbu Paris Mumuleanu, Dinicu Golescu s.a.), s-au pronuntat pentru modernizarea structurilor economice;

       Nicolae Balcescu: "Revolutia de la 1821 a strigat dreptate si a vrut ca tot romanul sa fie liber si egal, ca statul sa se faca romanesc. Ea fu o revolutie democratica";

- In ceea ce priveste concluziile de ordin militar, subliniem faptul ca : a dispus de un nucleu conducator avand in frunte un comandant inzestrat cu stiinta artei militare; revolutia s-a bizuit pe o armata organizata, recrutata din randul categoriilor sociale cu vechi traditii in lupta de aparare; masurile vizand inarmarea, inzestrarea si instruirea trupelor in tabere special create au apropiat oastea pandurilor de valoarea celorlalte armate europene; din punct de vedere al artei militare o atentie deosebita a fost acordata consolidarii rezultatelor obtinute, organizarii unor baze puternice de rezistenta; dispozitivul de lupta pe terenul ales pentru desfasurarea actiunilor militare a fost fixat cu pricepere.

2.REVOLUTIA DE LA 1848.

2.1..CAUZELE SI OBIECTIVELE REVOLUTIEI DE LA 1848

2.1.1.Cauzele revolutiei:

Revolutia europeana de la 1848 a reprezentat doar cadrul revolutiei romane, cauzele fiind starile de lucruri launtrice ale societatii romanesti (cf. Nicolae Balcescu).

Dupa 1821 libertatea comertului, restituirea porturilor dunarene, prefacerile moderate (masurile de incurajare a industriei manufacturiere si comertului, desfiintarea vamii dintre Moldova si Muntenia s.a.), au contribuit la dezvoltarea accelerata a fortelor de productie capitaliste.

Acest curs firesc a fost franat de un cadru insuficient de prielnic, generat de :

-                     dominatia relatiilor de productie feudale (asupra careia veghea regimul regulamentar ruso-turc si stapanirea imperiala habsburgica) si care impiedica instaurarea modului de productie capitalist si afirmarea progresului social si national.

-                     in conditiile existentei natiunii romane unice, separarea politico-administrativa a provinciilor istorice romanesti apare ca nefireasca.

-                     ocupatia straina asupra unor teritorii nationale (Dobrogea, Basarabia, Bucovina) lipsea poporul roman de posibilitatea valorificarii in scopul progresului sau a tuturor resurselor materiale si energiilor umane.

2.1.2.Obiectivele revolutiei

Acestea rezulta din cauzele care au generat-o - desfiintare randuielilor feudale (abolirea clacasiei si iobagiei), transformarea proprietatii de tip feudal in proprietatea capitalista, abolirea privilegiilor sociale, transferul puterii economice si politice in mainile burgheziei; eliberarea si unificarea teritoriilor nationale; obtinerea si recunoasterea independentei de stat.

Scopul revolutiei era, asadar, constituirea unui stat national burghezo-democratic, unitar si independent - deziderat care se inscria in imperativele istorice ale epocii.

2.1.3. Fortele sociale si continutul revolutiei

Factorul conducator al revolutiei a fost burghezia romana, clasa in ascensiune, ale carei obiective s-au identificat cu interesele fundamentale ale natiunii.

Nedispunand de forte suficient pentru a-si realiza singura programul, burghezia a apelat la masele populare care au reprezentat fortele motrice ale revolutiei.

Condusa de burghezie si bizuindu-se pe participarea maselor, avand ca obiectiv adanci prefaceri economice si social-politice, revolutia de la 1848 a avut, astfel, un caracter burghezo-democratic.

2.1.4. Caracterul unitar al revolutiei romane

Caracterul unitar al revolutiei rezulta din unitatea programatica si unitatea de actiune.

Unitatea de program

Principalele documente programatice: Petitia-program adresata domnitorului Mihail Sturza (Iasi), martie 1848; Printipiile noastre pentru reformarea patriei (Brasov), mai 1848; Petitia nationala de la Blaj, 3/15 mai 1848; Proclamatia de la Izlaz, din Muntenia, 9 iunie 1848; Dorintele partidei nationale din Moldova (Cernauti), august 1848.

Cerintele fundamentale formulate au fost :

Ø                 Pe plan economic - piata nationala unica eliberata de oprelisti si

Ø                 obstacole; libertatea industriei si comertului; transformarea proprietatii de tip feudal asupra pamantului in proprietate de tip capitalist; improprietarirea taranimii.

Ø                 Pe plan social - desfiintarea iobagiei si clacasiei, emanciparea taranimii de servitutile feudale; abolirea privilegiilor sociale prin suprimarea rangurilor boieresti si a titlurilor nobiliare; deplina egalitate in fata legilor a tuturor cetatenilor.

Ø                 Pe plan politic - cei mai inaintati exponenti ai generatiei de revolutionari de la 1848 au fost adeptii formei de stat republicane; dezideratul crearii unei Republici romane n-a putut fi exprimat decat cu mare prudenta, din cauza ostilitatii monarhiilor reactionare vecine, preconizandu-se institutii ca: o adunare nationala reprezentativa, guvern raspunzator in fata natiunii, domn ales pe cinci ani din toate starile sociale, garda nationala cetateneasca prin inarmarea poporului, regim constitutional care sa garanteze exercitarea drepturilor si libertatilor cetatenesti fundamentale.

Ø                 Pe plan national - invocandu-se dreptul istoric si national, s-a cerut recunoasterea egalei indreptatiri a romanilor din Transilvania cu celelalte natiuni pe taram economic, social,politic, cultural si religios; dreptul natiunii romane de a se autoguverna; obiectivul independentei si unitatii de stat, desi dorit de patrioti, n-a fost formulat in mod deschis in documentele programatice oficiale, intrucat el se afla in dezacord cu politica si scopurile Imperiului otoman, Imperiului habsburgic si Rusiei tariste.

Constienti ca nu vor putea inlatura dintr-o data si vechea ordine social-politica si apasarea nationala, fruntasii romani au conceput infaptuirea revolutiei in etape succesive, dinauntru spre in afara, intr-o ordine dictata de posibilitatea asocierii celor trei imperii impotriva unei lupte de eliberare insuficient organizata din punct de vedere militar, astfel:

                    rasturnarea randuielilor feudale, infaptuirea unor prefaceri burghezo-democratice adanci

                    pornind de la o baza economica si social-politica superioara urma sa se realizeze:

                   consolidaea autonomiei Principatelor dunarene si unirea lor

                   recunoasterea drepturilor nationale ale romanilor din Transilvania

                   adancirea si extinderea revolutiei prin infaptuirea statului national unitar si independent

Aceasta tactica a fost validata de istorie din modul cum s-a realizat realmente constructia de stat romanesc (1859 - 1877 - 1918).

2.1.5. Organizarea fortelor armate revolutionare

Apararea revolutiei reclama o forta armata mai numeroasa si mai puternica decat ostirea regulata a vremii.

Documentele programatice ale revolutiei romane au inscris la loc de frunte obiectivul crearii unei forte armate populare revolutionare.

In Muntenia

Masa soldatilor (formata in mod covarsitor din tarani) era legata de transformarile

sociale pe care revolutia le preconiza.

Din corpul ofiteresc, cadrele recrutate din randurile boierimii liberale si burgheziei, reprezentand majoritatea, s-au dovedit atasate revolutiei.

Exceptand unele momente contradictorii inregistrate la Bucuresti in zilele de inceput (determinate de atitudinea unei minoritati de ofiteri reactionari) armata, in totalitatea ei, a ramas credincioasa revolutiei.

Proiectul de declansare a tinut seama, de altfel, de starea de spirit revolutionara din armata.

Pe plan politico-militar revolutia rezerva un rol important fortelor armate comandate de generali si ofiteri patrioti (generalii Cr. Tell si Gh. Magheru, colonelul N. Plesoianu s.a.)

Era acceptata si ideea apararii armate impotriva unei invazii straine (otomane sau tariste).

Pe plan militar guvernul a intreprins un ansamblu de masuri : educarea ostirii in

spiritul ideilor revolutionare; destituirea cadrelor reactionare si inaintarea in grad si functii a cadrelor devotate revolutiei; depunerea juramantului pe Constitutie; instituirea drapelului in culorile nationale si inmanarea sa catre unitati au fost momente solemne care au intarit unitatea dintre armata si popor.

Fortele armate ale Munteniei erau compuse din:

         Armata permanenta, dispunand de o instruire, disciplina si un moral

corespunzator misiunii sale.

         Garda nationala formata din efectivele garzilor din Capitala din

resedintele de judete si ale garzilor taranesti; avea ca misiune asigurarea ordinii publice, securitatea guvernului, prevenirea si zadarnicirea actiunilor contrarevolutionare, sprijinirea armatei permanente pentru respingerea unei eventuale agresiuni.

         Armata nepermanenta creata prin decretul pentru infiintarea

"regimentelor de dorobanti si voluntari" si constituita prin inrolarea rezervistilor, insuma in august 1848 circa 6000 de oameni.

In Transilvania

Programul militar - elaborat de fruntasii revolutiei romane in frunte cu Avram Iancu - a pus bazele mobilizarii si organizarii oastei revolutionare.

Plecand de la acest program Consiliul National Roman cu sediul la Sibiu a impartit teritoriul Transilvaniei la 15 prefecturi, fiecare avand sarcina de a crea cate o legiune cu un efectiv de 10.000 de luptatori; legiunea era compusa din tribunate, centurii si decurii.

Din acest program a prins viata oastea populara din Muntii Apuseni formata din 7 legiuni insumand 25.000 de oameni.

2.1.6. Desfasurarea luptei armate

In Principatele dunarene reactiunea interna nu dispunea de forte pentru a restaura singura regimul regulamentar, astfel incat invazia straina aparea ca iminenta.

La 19/31 iulie autoritatile tariste au declarat ca nu sunt de acord cu tendintele romanilor de a se uni intr-un stat daco-roman independent. Dezavuare a fost urmata de interventia armata in Moldova, mai intai si apoi in Muntenia; in aceeasi zi, trupele otomane stationate la Rusciuk trecand Dunarea cu scopul de a restabili "ordinea legala".

Tinand seama de dispozitia fortelor Locotenenta domneasca (organ creat in locul Guvernului provizoriu) hotara sa renunte la impotrivirea armata, sens in care a ordonat trupelor din garnizoana Bucuresti sa acorde "onoruri" armatei otomane si sa predea prerogativele militare.

La 13 septembrie 1848 are loc eroica rezistenta de la cazarma Regimentului 2 infanterie, din Dealul Spirii, impotriva trupelor otomane comandate de generalului Kerim pasa.

Un grup de ofiteri patrioti (colonelul Radu Golescu, maiorul N. Graceanu, cpt. Pavel Zaganescu, cpt. I. Deivos s.a.) a refuzat predarea cazarmii si somatia de a depune armele;

Lupta eroica dar inegala a 900 de soldati si ofiteri romani impotriva a 5.000-6.000 de otomani a probat demnitatea si onoarea ostaseasca a armatei nationale.

Tabara de la Raureni a fost ultima incercare de aparare a revolutiei din Muntenia.

Generalul Gh. Magheru -initiatorul taberei de pe Campul lui Traian (Raureni, pe Olt), a pus bazele unicului punct de sprijin al rezistentei armate dupa invazie.

Dupa 13 septembrie a avut loc o afluire de ostasi ai armatei regulate, marinari de pe salupele dunarene, dorobanti, voluntari, tarani spre aceasta tabara, ajungandu-se rapid la o armata de 30.000 de oameni, animata de hotararea generala de a rezista.

Presiunile diplomatiei straine, demersurile unor conducatori moderati, superioritatea militara a inamicului au determinat hotararea de lichidare a acestei tabere militare.

In Transilvania (sfarsitul lunii octombrie 1848 - inceputul lui 1849) au loc lupte armate grele determinate de refuzul guvernului de la Buda de a satisface dezideratele romanilor, de hotararea Dietei de la Cluj cu privire la anexarea Transilvaniei, respectiv proclamatia lui Ludovic Kossuth (in fapt un ultimatum adresat romanilor de a depune armele).

Epopeea apararii Muntilor Apuseni

In zona au avut loc lupte eroice ale revolutionarilor inarmati condusi de Avram Iancu, Axente Sever s.a. impotriva trupelor de honvezi.

In Muntii Apuseni Avram Iancu a instaurat o administratie romaneasca.

Ca urmare a luptei armate autoritatile nobiliare au fost alungate, practic intreaga Transilvanie a trecut sub guvernarea Comitetului National de la Sibiu.

Eforturile fruntasilor romani si maghiari clarvazatori pentru concilierea celor doua revolutii s-au soldat cu semnarea Proiectului de pacificare de la Seghedin (iulie 1849) insotit de tratatul pentru formarea legiunii romane din Ungaria care urma sa lupte alaturi de fortele armate maghiare impotriva Austriei si Rusiei. Acest act a fost tardiv,fiind precedat de alianta dintre tar si imparat.

Armata maghiara a capitulat la Siria (langa Arad) in fata trupelor tariste.

BIBLIOGRAFIE

(selectiva)

1. Iscru Gheorghe D., 1821 - moment crucial in istoria moderna a Romaniei, Bucuresti, 1981

2. Iscru Gheorghe D., Revolutia romana din 1821, condusa de Tudor Vladimirescu, Editia a II-a revazuta si adaugita, Bucuresti, 1996.

3. Dan Berindei, Traian Mutascu, Aspecte militare ale miscarii revolutionare din 1821, Bucuresti, 1973

4. Garleanu I.I., Tudor Vladimirescu. Viata si fapta sa, Bucuresti, 1971

5. Mihalache Marin, Tudor Vladimirescu Miscarea revolutionara de la 1821 si drama conducatorului ei, Bucuresti, 1971

6. Bodea Cornelia, 1848 la romani. Vol. I-II, Bucuresti, 1982

7. Platon Gheorghe, Geneza revolutiei romane de la 1848, Iasi, 1980

8. Berindei Dan, 1848 in Tarile Romane, Bucuresti, 1984

9. Loghin Leonid, Constantin Ucrain, Aspecte militare ale revolutiei din 1848-1849 din Transilvania, Bucuresti, 1970

10. Albu Corneliu, Simion Barnutiu, Bucuresti, 1985

11. Zane Gheorghe, Nicolae Balcescu. Opera. Anul. Epoca, Editia a II-a, Bucuresti, 1977

12. Silviu Dragomir, Avram Iancu, Bucuresti, 1988

13. Dudas Florin, Avram Iancu in traditia poporului roman, Timisoara, 1989.


Document Info


Accesari: 4897
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )