Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Schita genealogica a boierilor olanesti

istorie


SCHITA GENEALOGICA A BOIERILOR OLANESTI

,,Domeniul unde greseala este curenta si corectarea se impune la tot pasul este, fara indoiala, cel al genealogiei”. Sunt cuvintele cu care Georgeta Penelea Filitti apreciaza activitatea de care s-a ocupat un inaintas al sau, istoricul I.C. Filitti, socotit pe drept parintele acestei stiinte in Romania[1]. Cu toata multimea de acte si documente ce ne-au ramas de la reprezentanti ai numeroasei familii a boierilor Olanesti, pana azi nu s-a realizat o lucrare speciala privind genealogia lor. De-a lungul anilor, incercari au fost facute de mai multi cercetatori, dintre care amintim doar eforturile lui Octav George Lecca si cele doua lucrari ale sale in care sunt consacrate capitole distincte Familiei Olanescu: ,,Familiile boieresti romane. Istoric si genealogie (dupa izvoare autentice)”, MDCCCXCIX (l899), retiparita in 1999, si ,,Genealogia a 100 de case din Tara Romaneasca si Moldova”, Bucuresti, 1911. Lor li se adauga lucrarea lui Grigore P.Olanescu: ,,Familia Olanescu. Notite si documente”, Bucuresti, 1903 – o schita de arbore genealogic facuta de un urmas al ramurii din Olanesti a acestei vestite familii de boieri din Oltenia, a carei existenta se intinde pe mai bine de 500 de ani, pana in zilele noastre. Pentru bogatia de date poate fi mentionat si articolul preotului cercetator istoric Dumitru Balasa din Dragasani-Valcea (+): ,,Oameni si fapte din istoria localitatii Olanesti”, publicat in revista valceana ,,Buridava” nr. 4/1980.



Multi dintre cei care au scris despre boierii Olanesti le situeaza inceputurile in primul deceniu al secolului al XVI-lea, citand acte care vorbesc despre un stramos numit Popa Francu, amintit prima data de un document din 12 iunie 1505[2]. Acest Popa Francu ar fi avut fii pe Neagoe, Stanciu Logofat si Tudor Gramaticul, amintiti in documente din prima jumatate a secolului al XVI-lea. Fiii lui Tudor Gramaticul au fost Parvul Parcalabul, Vlad Comisul si Radu Mare Logofat si Postelnic. O. G. Lecca si Grigore P.Olanescu considera ca filiatia familiei este dusa mai departe de Vlad Comisul, care a avut urmasi pe Micul, Stan, Oprea Banul si Stanciul. In lucrarile lor, Ion Radu Mircea si Aurelian Sacerdoteanu sunt insa categorici: Vlad Comisul n-a avut copii[3]. Daca urmam opiniile lui O. G. Lecca si Grigore P. Olanescu, filiatia boierilor Olanesti este continuata de Stanciul Spatarul, decedat la 1586 sau 1590. Dar primul reprezentant sigur al boierilor Olanesti este considerat Vlad Logofatul din Olanesti (1577-1602); documentele istorice il amintesc cu apelativul ,,din Olanesti[4].

Vlad si fratii sai avusesera un proces pentru o mosie in satul Olteni cu un Stanciu si ceata lui, care raman sa stapaneasca jumatate din mosie. La 4 februarie 1592 domnitorul Stefan Surdul intarea egumenului Teodosie al manastirii Olteni-Jud. Valcea, lui Stanciu, Stroe si cetasilor lui satul Oltenii, in urma unui proces cu Vlad logofat din Olanesti si Pribil din Bujoreni[5].

Din Stanciul Spatar descinde un alt Stanciu, amintit in documente cu numele Stancioi, Stanciulevici (fiul lui Stanciu -n. n.). El a fost un scriitor de documente, ,,gramatic”, si numele lui se intalneste in actele scrise intre 1612-1632. Dupa Lecca si G. P. Olanescu el ar fi decedat in 1612. Credem ca este o greseala deoarece un Stanciu logofat din Olanesti este amintit ca scrie acte si dupa aceasta data. A fost casatorit cu Dobra Rudeanca, fiica lui Teodosie vel logofat Rudeanu, lucru stabilit inca din 1934 de istoricul Ion Ionascu[6].

Ei posedau mosie in Radacinesti - acte din 1596, 1612. La 29 aprilie 1612 voievodul Radu Mihnea intarea lui Stanciu Logofatul si sotiei sale Dobra ocine si rumani la Radacinesti (sat in Judetul Valcea -n. n.). In document Stanciu este numit ,,boierul domniei mele”, dar i se spune ,,mare logofat”, ceea ce este o greseala a copistului: pe atunci mare logofat era Nica[7].

Documentar, sunt atestati 6 copii ai lui Stanciu logofat din Olanesti: Tudor logofat, Mihail, Goran logofat, Stroe logofat, Eftimie logofat si Vlad. Ne vom referi pe scurt la fiecare:

1. Tudor Logofat Olanescu este citat in documente intre 1642-1673. Si el a fost un scriitor de documente, iar uneori apare in acte si in calitate de martor[8]. La 28 iunie 1670 Alexie logofat ot Pitesti, casatorit cu Stanca, fata lui Tudor logofat Olanescul, primea zestre mosia Sambotin[9]. Din casatoria lor a rezultat Hrizea, logofat inca in 1700[10].

2. Mihail, al doilea fiu al lui Stanciu logofat Olanescul, apare intr-un hrisov dat de Radu Voievod fiul lui Mihnea Voievod prin care ii intarea lui Mihail feciorul Stanciului mosiile cumparate in Olteni si Bujoreni; actul releva  ca parti din acele locuri fussera cumparate de Stanciu, tatal lui Mihail, iar alte parti de Stanciu, mosul lui Mihail[11].

Un alt act, din 25 martie 1647, releva ca Eftimie, fratele lui Mihul, si cumnatul sau Stanciul logofat, vand lui Tudor logofat o parasiste de vie de la Olanesti (dupa nota tergala -n. n.) cu 700 de aspri, bani gata, cumparata mai inainte de Stanciul logofat de la mosul lor Radul Taroga, si i-au dat acestuia 5 falci de loc, de au intors via; facand-o de vanzare, i s-a cazut lui Tudor s-o cumpere. Printre martori la vanzare si la facerea actului sunt amintiti Goran logofat, Parvul logofat si Dumitru varul sau, toti din Olanesti[12].

3. Vlad este al treilea copil al lui Stanciul logofat Olanescul. Apare alaturi de Tudor si Stroe intr-un act datat 4 septembrie 1645, prin care Matei Basarab Voievod intarea fiilor lui Stanciul logofat din Olanesti doi rumani - Stoica si cu fratele sau Opris, fiii lui Stan, nepotii Oancei – si cu partea lor de ocina in Radacinesti, cumparati de Dobra logofeteasa Rudeanu in zilele lui Radu Voievod si dati de zestre Dobrei, mama celor trei frati Olanescu[13].

La 21 mai 1646 Matei Basarab intarea unora ocina si rumani: ocina fusese cumparata de la Tudor si fratii sai, Vladul si Stroe, fiii lui Stanciul logofat din Olanesti, nepotii de fata ai lui Stanila, ,,vatah din Brosteni” [14].

4. Eftimie Logofat Olanescu este alt fiu al lui Stanciul logofat Olanescu. Este amintit de un act din 21 iunie 1672 prin care Eftimie logofat vinde fratelui sau Goran partea sa de mosie in Voinigesti, Judetul Arges, sat unde membri ai Familiei Olanescu aveau case. De asemenea, un zapis din 15 aprilie 1676 relativ la mosia Voinigesti este scris de Eftimie logofat, frate cu Goran logofat Olanescu[15].

5. Stroe Logofat Olanescu apare in actul din 4 septembrie 1645 prin care Matei Basarab vv. intarea lui Tudor, Vlad si Stroe, fiii lui Stanciul logofat din Olanesti, doi rumani. Numele sau mai este intalnit in zapisul lui Anghel catre Stroe logofat ,,ot Olanesti” din 1656. De asemenea, un zapis din 1657 al lui Toma din Comanca (fost sat care apartine azi de orasul Baile Olanesti -n. n.) este adresat lui Stroe logofat ,,ot Olanesti[16].

6. Goran Logofat Olanescu este personajul care ridica probleme in filiatia genealogica a boierilor Olanesti. Aproape in tot cursul secolului al XVII-lea apare numele de Goran logofat Olanescu, scriitor de acte, martor dar si mare dregator la curtea domneasca. Daca istoricul George Potra[17] a incercat sa transeze problema prin notificarea: ,,Goran logofat, care semneaza, a trait intre 1625-1686”, preotul cercetator istoric Dumitru Balasa din Dragasani are meritul de a-l fi deosebit pe acest Goran Logofat Olanescu (1623-1650) de un alt Goran Logofat Olanescu, omonim al sau ca nume, ocupatii si rang, care se intalneste in documente in a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Ultimul si-a adaugat la nume si patronimul ,,Stanciovici”, fiind fiul lui Stanciul Logofat din Olanesti, traitor in primele decenii ale veacului si fiind contemporan cu primul Goran logofat Olanescu; uneori ei apar impreuna in acte[18].

Documentar, Goran I Logofat Olanescu apare la 1 aprilie 1623 cand scrie un zapis pentru o mosie in Bujoreni, sat vecin cu Olanesti[19]. Activitatea lui este mult mai bogata decat a altor boieri Olanescu. La 28 ianuarie 1625, cand Alexandru Coconul vv. (1623-1627) ii intareste mosie in Olanesti si imprejurimi, Goran logofat poarta epitetul de ,,sluga domneasca” si apare ca un mare stapan feudal, spre deosebire de precedentii logofeti cu numele Olanescu. Hrisovul domnesc ii intarea lui Goran ocine in Olanesti, vecini, vaduri de moara in satele Saracinesti si Pausesti (Maglasi -n. n.), o ,,vatra” in satul Bujorani, ,,unde a facut casele lui”, precum si tigani. Goran Logofat era un personaj important al vremii sale si avea pecete proprie, pe care o aplica alaturi de semnatura[20]. Spre deosebire de primul, Goran II Logofat Olanescu a lucrat in cancelaria domneasca. Deoarece nu se face deosebire in acte intre cei doi, este dificil de stabilit cand apare Goran I si cand este vorba de Goran II Logofat Olanescu. Versiunea de la Neamt a ,,Letopisetului Cantacuzinesc” arata ca Goran I Logofat Olanescu a facut parte din delegatia care a mers la Constantinopol sa scoata ,,buiurdum imparatesc” (tc. a buiurdi=a porunci) prin care Constantin Serban capata numirea in scaunul domnesc al Tarii Romanesti[21].

S-a emis ipoteza, ce trebuie verificata de alte cercetari, ca Goran I Logofat Olanescu ar fi intervenit sau chiar ar fi redactat o parte din cronica Tarii Romanesti[22].

Goran I Logofat Olanescu era nepotul lui Radu Manescu, care n-a avut copii si l-a infiat pe Goran ca sa-l ingrijeasca. Moartea l-a ajuns pe Radu Manescu ,,in casa lui Goran” in zilele lui Alexandru Ilias (domn al Tarii Romanesti intre nov. 1627-oct. 1629) si cand l-a ingropat a pomenit si pe femeia unchiului sau, decedata mai inainte. Conform documentelor de care dispunem, Goran I Logofat Olanescu a fost casatorit cu fata lui Manole comisul din Topoloveni, un boier de origine greaca[23]. Din aceasta casatorie au rezultat doi copii: Dima Spatarul si Mihul Postelnicul.

Goran I Logofat Olanescu, un om vioi si harnic, ajunsese pe vremea lui Matei Basarab vv., impreuna cu Radu Slavitescul (ruda sa) si Radu Maldarescul, sa stranga veniturile Judetulul Valcea, afacere in care ei au avut necazuri, fapt ce a maniat pe batranul voievod. La 28 noiembrie 1640 Matei Basarab vv. intarea lui Sima, fost al doilea vistier, ocina in satul Pausesti (Maglasi -n. n.), cu vii, livezi si 29 rumani cu ocinele lor. Cei 29 tarani, in timpul domniei lui Matei Basarab vv., n-au vrut sa-si plateasca talerele si mierea imparateasca. A apucat domnul pe Goran logofat din Olanesti, pe Radul Slavitescul si pe Radul Maldarescul, fosti mierari in Judetulul Valcea, si i-a bagat in temnita de au platit datoriile megiasilor, iar pe acestia i-au dat rumani mierarilor. Mierarii au vandut lui Sima ocina si pe rumani cu 1.600 bani de un nume. Au facut carte si la episcopul Ignatie de la Ramnic (Ignatie Sarbul, 1636-1653). Deoarece taranii n-au vrut sa dea bani ca sa scape de rumanie, ei au ramas rumani[24].

Mihul Olanescul Logofat si Postelnic este primul fiu al lui Goran I logofat Olanescul. Din 10 ianuarie 1664 ne-a ramas Cartea lui Grigorie Ghica vv. (sept.1660-nov.1664) data lui Popa Stroe din Bogdanesti, pentru a inceta cearta cu Dima Spatar, sin (fiul -n. n.) lui Goran Logofat Olanescul. Cei doi s-au parat in fata Domnului pentru suma de 23 ughi (galbeni -n. n.), dati de Mihul logofat, frate cu Dima Spatar, Stanciului Sarchiz tatal lui Popa Stroe pentru un copil de tigan; murind Mihul, fratele sau Dima Spatar i-a cerut lui Popa Stroe acesti bani, luandu-i 100 vedre de vin pentru ei si a luat si tiganul inapoi, pe care l-a vandut. Jupaneasa Marica a Mihului logofat cere de la Popa Stroe copilul de tigan luat de Dima Spatar. Nu stim urmarea, dar Domnul zice in act: ,,am vazut si zapisul Dimei Spatar dat Popei cum ca s-au platit de aceasta datorie[25]”.

In actul de danie, prin care se da un loc pentru pomenire, al Jupanesei Maria (Marina) catre Episcopia Ramnic, este scris ca Maria este fata Mihului logofat, feciorul lui Goran I logofat Olanescul; copiii ei se numeau Dima si Mihalcea[26]. Data documentului: 22 martie 1680.

Dima Spatarul, al doilea fiu al lui Goran I Logofat Olanescu, apare documentar pentru prima data in acte la 2 ianuarie 1661 – ,,Dima Goran ot Olanesti[27]. Este amintit ca martor la intocmirea unor acte, boier hotarnic si boier adeveritor. In actul din 23 mai 1676 apare Dima Capitan din Olanesti, iar in cel din 4 iunie 1678 este numit Dima Capitan din Bujorani[28]. A fost casatorit cu Tudora, fiica lui Manole Comis (probabil Bujoreanul ?).

In ceea ce-l priveste pe Goran II Logofat Olanescul acesta a fost casatorit de doua ori: prima data cu Stanca, fata Anghelinii si nepoata a lui Stroe Leurdeanu, mare vornic; Stanca a fost crescuta de  Evstratie (Eustratie sau Istratie, fiu al lui Stroe Leurdeanu din prima casatorie a acestuia cu o necunoscuta –n. n.) si maritata prin 1658 cu Logofatul Goran Olanesc 858d37i ul. Din aceasta casatorie au rezultat doi fii: Radul si Matei[29].

Precizam ca Schitul/Manastirea Ciutura, conform documentului din 28 dec. 1688, fusese inchinata la Manastirea Jitianu, apoi fusese scoasa de acolo de Goran Olanescu si inchinata Episcopiei Ramnic. Iar acum este redata metoh manastirii Jitianu in urma unui proces in fata Domnului. Intr-un alt document, din 17 mai 1698, se afirma ca ctitorii ei erau Goran Olanescu Logofatul si sotia sa Stanca. La aceasta data fiul lor Radu intareste inchinarea m-rii Ciutura la m-rea Jitianu si la Sfetagora[30]. La 8 iunie, in acelasi an, inchinarea este confirmata si de Voica, nepoata postelnicului Istratie[31]. A doua sotie a lui Goran II Olanescu a fost Maria[32]. Din diata (testamentul) Logofatului Goran Olanescu rezulta ca ,,Maria era mastera lui Radu” (mama vitrega -n. n.). Actul este din 7 august 1692 (leat 7200)[33]. Din aceasta casatorie a rezultat inca un copil, Patru.

Radu Logofat Goran Olanescu va sti sa pastreze si sa  apere domeniul feudal realizat de tatal sau Radul Logofat si de bunicul sau Stanciu la Voinigesti[34]. Prima data il gasim atestat istoric intr-un document din 9 martie 1693, scris de el[35]. La 29 mai 1700 el scria actul prin care Tudor din Vladeni da spatarului Diicu Buicescu partea sa de mosie din Balcesti pentru o datorie de 50 taleri[36].

Matei Goran Logofat apare cu aceasta titulatura intr-un zapis 36 din 18 august 1703[37]. Este mentionat si in diata tatalui sau Goran Logofat Olanescu din 7 august 1692, care arata amanuntit ce a primit fiecare dintre cei 3 copii la impartirea bunurilor[38]. Un Ermologhion al lui Matei Goran se afla la Viena in Biblioteca Imperiala, cu mentiunea: ,,Matei Goran, nascut in anul 7162(1654)[39]”.

Petru este fratele mai mic al lui Radu si Matei, fiii lui Goran II Olanescu. Apare si el mentionat in diata lui Goran din 7 august 1692. Dupa Grigore P. Olanescu a decedat in 1703.

La 7 august 1692 Goran Olanescu Logofat avea la Voinigesti doua case: ,,cele inalte”, pe care le lasa fiului sau Matei, si ,,cele de jos”, lasate lui Patru, alt fiu[40].

La 26 ian. 1777 capitanul Mihai Poenaru se obliga sa faca aici o biserica la fel ca aceea din Vladesti-Valcea, pentru 600 de taleri[41].

Matei Goran logofat a avut un fiu, Nita, amintit de un zapis din anul 1741, prin care Nita sna (fiul lui -n. n.) Matei Goran vinde varului sau Radu capitan Goran partea sa de mosie in Voinigesti[42]. Acest Nita a avut ca fiu pe Ion Olanescu.

Radu Goran Olanescu, fiu al lui Radu Logofat[43] si nepot de fiu al lui Goran logofat Stanciovici[44], nu se va evidentia in planul vietii politice asa cum inaintasii sai au facut-o, ocupand functii mai putin importante, cum ar fi cea de capitan si clucer, fiind prezent la nivel documentar[45] cel mai adesea fie in calitate de boier hotarnic fie facand diverse achizitii[46]. Radu Capitan Goran este amintit in zapisul lui Nita, sna (fiul lui -n. n.) Matei Goran, catre varul sau Radu Capitan Goran, din 1741 prin care ii vinde partea lui de mosie din Voinigesti si Tocsobeni. A fost casatorit de doua ori: din prima casatorie, care a durat noua ani si jumatate, cu Maria[47] fata Capitanului Balota are o fata, Maria (avea 5 ani la moartea mamei ei), casatorita cu Preda Postelnic Zatreanul; iar din a doua casatorie, cu Catrina (Catinca) Uiescu (Uescu), un baiat, Dinu, care se va imbolnavi de epilepsie, la varsta de 5 ani[48]. Radu Goran Olanescu  a decedat la 1767, dupa ce isi facuse testamentul in 1755, modificat in 1759 si la o data ulterioara, inainte de deces, si a fost ingropat la biserica din Voinigesti, asa cum se arata in prima diata a Jupanesei Katrina din 13 iulie 1767[49].

Cat a trait, Radu Goran a strans materiale pentru a construi o biserica in satul Voinigesti. A doua sotie a sa, dupa decesul sotului si al copilului in varsta de 28 de ani, cauta sa indeplineasca dorinta energicului sau sot dar nu poate sa rezolve singura problema si este nevoita sa ceara sprijinul Mitropoliei tarii si Episcopiei Ramnicului, desigur facandu-le unele danii consistente. Prin prima diata, din 13 iulie 1767, ea dona Mitropoliei o parte din avere, rugandu-l pe Mitropolit sa ridice ,,biserica cu turn” de care vorbea sotul sau in diata. Dupa cativa ani, Calistra monahia face un adaus la asezamant/diata, cu unele avantaje pentru Mitropolie si Episcopia de la Ramnic.

Goran clucerul, de neam din Olanestii Valcii, lasase Mitropoliei la 13 iunie 1755 un loc in Ramnicu Valcea[50].

Constantin (Dinu) a fost fiul lui Radu capitan Goran si al Katrinei Goranoaia. Din cea de a doua diata intocmita la 10 octombrie 1779 a Catrinei, calugarita la Manastirea Dintr-un lemn sub numele de Calistia (Calistra), aflam ca acest copil nu i-a supravietuit, murind tanar si neinsurat, la varsta de 28 de ani (1751-1779), si a fost ingropat la biserica de la Goranu, zidita de ea; tot aici, respectand dorinta sotului, au fost aduse si ,,oasele raposatului boierului mieu…, cu arhiereu parintele episcop…, facand parastas si pomenire[51].

Maria, sotia lui Preda Postelnic Zatreanul, fiica din prima casatorie a lui Radu Goran Olanescul, dupa moartea lui Radu si a Calistiei monahia (decedata la 23 decembrie 1779), a revendicat in justitie mosiile si bunurile lasate de tatal sau in favoarea Mitropoliei, avand judecata cu Mitropolia din Bucuresti pentru mosia Voinigesti. Alaturi de ea si de fiul Ianache Zatreanul, isi cere si Ion Olanescu partea[52] din mosia Voinigesti. Dar la judecata domnitorul da dreptate Mitropoliei.

Maria, fata Mihului Logofat, feciorul lui Goran Olanescu, daruieste Episcopiei Ramnic la 22 martie 1780 partea sa din mosia Comanca. A fost sotia lui Gheorghe Bujoreanu. La 1793 se calugareste sub numele de Marta monahia si impreuna cu fiii ei Dima si Mihalcea Bujoreanu vand partea lor din mosia Devesel. In documentele familiei Olanescu se pastra un zapis al celor doi frati, feciorii Mariei, fata Mihului postelnic ,,ot Olanesti” pentru mosia Comanca, pe care o avea de zestre[53].

Ancuta a fost o alta fiica a Mihului Logofat si postelnic, fiind sora cu Maria Bujoranu si Constantin.

Constantin, fiul lui Mihul logofat si postelnic ot Olanesti, este amintit de un zapis din 25 septembrie 1727, al lui Constantin Mihul ot Olanesti, relativ la mosia Olanesti[54].

Ion Olanescu. La 22 martie 1781 facea o jalba impreuna cu vara sa Maria Zatreanu pentru averea daruita Mitropoliei Bucuresti de Katrina Goranoaia: mosia Voinigesti. In Anaforaua Mitropolitului Grigorie al II-lea pentru aceasta judecata este scris ca Radu Goran clucerul era ,,unchiul” lui Ion Olanescu[55]. Ion Olanescu este citat in cartea de judecata dintre Ilie Olanescu si Preda Bujoreanu, devenit apoi monahul Pahomie Bujoreanu, datata 5 septembrie 1780, in care scrie ca Ilie Olanescu are si alti cetasi: pe Ion Olanescu cu ai sai[56].

Popa Ghinea este fiul lui Stroe Logofat Olanescu si al Paunei, sora lui Mares Bajescu Banul, decedata in 1668. Este citat intr-un act din  24 aprilie 1688 impreuna cu alte rude ale sale[57]. A decedat in 1753. Intr-un act din 13 martie 1727 este iscalit ,,sin (fiul lui - n. n.) Stroe Logofat”. Este zugravit pe peretele din dreapta al bisericii ,,Sf. Nicolae” din Olanesti, al carui ispravnic a fost.

Jupaneasa Stanca este fiica lui Eftimie Logofat Olanescu. Apare intr-un act din 1684.

Eftimie logofat Olanescu a avut si 4 baieti: Tudosie, Sima Olanescu, Vlad si Barbu Logofat Olanescu. La 22 februarie 1688 Rafail calugarul impreuna cu Udriste Barbalata dadeau zapis ca, daca nu vor aduce banii chezasuiti de ei si datorati feciorilor Logofatului Eftimie Olanescu pana la Pasti, sa li se ia mosia  acelor datornici. La 15 mai 1689 Barbu, Sima, Vlad si Udrea, feciorii Logofatului Eftimie Olanescu, puneau zalog, luand bani de la parintele Zosima de la Saracinesti (de langa Olanesti -n. n.), mosia locuitorilor din Cheia, datornici lor. Zalogirea se facea cu zi fixa: in caz de neraspunderea banilor la acea data, vor pierde pamantul[58].

Sima Olanescu, fiu al lui Eftimie Logofat Olanescu, apare in documente iscalit „Sima Olanescu sna Eftimie”. La 11 mai 1697, 6 boieri hotarnicesc mosiile Racovita si Saracinesti (de langa Calimanesti -n. n.) din Arges, tinutul Lovistei, cumparate de Sima Olanescu Logofat de la mosnenii din Racovita si Saracinesti. Urma ca el sa stapaneasca si muntele Sarbinu (Serbinu –n. n.), deoarece luase pamant mai putin de la mosneni[59].

Barbu Logofat Olanescu. La 30 septembrie 1711 Constantin Brancoveanu vv. poruncea la 6 boieri hotarnici sa mearga la Olanesti si sa aleaga partile de mosie ale lui  Popa Vladul cu nepotul sau Popa Oprea si cu cetasii lor, ale lui Barbu Logofat si cu fratii lui – fiii lui Eftimie Logofat Olanescu, ale lui Radu Logofat si cu fratii lui – fiii lui Tudor Logofat Olanescu, ale Albului Badoiu, ale Sadului cu fratii lui Branesti slujitori. Li se poruncea sa traga hotarele si sa puna pietre dupa obicei, apoi sa le dea scrisori la mana si sa le citeasca, pentru ca sa nu mai fie galceava intre ei[60].

Vlad fiul lui Stanciu Logofat Olanescu a avut doi fii: Udrea si Stoica. Udrea Logofat Olanescu apare intr-un document din 11 mai 1691. Dupa G. P. Olanescu, el s-a calugarit, luand numele de Uril monah. Un Udrea Olanescu apare intr-un document din 8 mai 1715, alaturi de alti 5 boieri hotarnici, luati din porunca domnului Stefan Cantacuzino al Tarii Romanesti (martie 1714- iunie 1716) de egumenul Stefan al Manastirii Arnota si de popa Tudor si cetasii lui din Cacova ca sa aleaga partile lor de mosie in hotarul Cacovei de Sus (spre Cheia -n. n.)[61]. La 10 aprilie 1738 vindea o vie impreuna cu fiii sai: ,,Eu Uril monah care m-au chemat Udrea Logofat Olanescu” [62]. Dupa documentele familiei, Udrea Logofat Olanescu a avut 3 fii: Gheorghe, Constantin si Radu. Cei trei fii ai lui sunt iscaliti cu tatal lor la vanzarea viei la 10 aprilie 1738[63].

Alt fiu al lui Vlad Olanescu a fost Stoica: apare intr-un zapis[64] din 15 aprilie 1676.

Din casatoria lui Tudor Logofat Olanescu cu o Slaviteasca (nu i se stie prenumele -n. n.) au rezultat urmatorii copii: Draghici, Parvu, Stanca, Tudosie, Sima, Radu, Patru.

Draghici Capitan Olanescu a fost unul dintre cei mai importanti boieri din familia Olanestilor. A facut biserica parohiala ,,Sf. Nicolae[65] din Olanesti cu toata cheltuiala lui, la 1714, cum arata si inscriptia, alaturi de alte rude ale sale. A fost casatorit cu Katrina Otetelesanu. Portretele lor sunt zugravite pe peretele de deasupra usii de la intrarea in biserica: el tine biserica in mana stanga iar in dreapta apare Jupan Radu Olanescu Vornicul, alt ctitor. La dreapta lui Draghici se afla Jupaneasa Ecaterina; intre ei, copilul lor cel mai mare, Jupan Teodor; jos la picioarele jupanesei apar fetele lor: Ruxandra, Ana, Ancuta si Maria, iar la picioarele lui Draghici apar baietii Hristea si Preda. Numele lui Draghici Capitan Olanescu apare intr-o serie de acte de la inceputul secolului al XVIII-lea[66]. In actul din 3 decembrie 1722 apare ca martor Draghici Olanescu, capitan in Lovistea[67]”. Dupa O. G. Lecca si C. Balan, Draghici capitan Olanescu a decedat in 1732 (7240), conform inscriptiei de pe piatra de mormant, (in buna parte deteriorata) de la biserica ,,Sf. Nicolae”: ,,Sub aceasta piatra odihneste robul lui D(u)mnezeu Capitan Draghici Olanescu decembrie 14 (7240), 1732”. Dar un document din 25 martie 1727 vorbeste de Katrina, sotia raposatului Draghici Capitan Olanescu – vezi mai jos, p. 94. La 3 ianuarie 1750 Jupaneasa Katrina, vaduva lui Draghici, da un zapis la mana Episcopului chir Grigore al Ramnicului pentru un dar ce face la vreme de slabiciune si de batranete: o vie din Bujoreni, catre Episcopia Ramnicului.

Parvu Logofat Olanescu. La 31 mai 1648 Matei Basarab vv. intarea lui Parvu Logofat din Olanesti si feciorilor lui un ruman, Bogdan, care i s-a vandut lui, un loc la ograda Troianului, un loc in Bogdanesti, un loc si o falce la Cioroiul Muerestenilor si alte falci la Iazul Strambii, ce le-a cumparat de la trei locuitori din Muereasca[68]. In zapisul din 2 ianuarie 1694 al lui Radu cu fratii lui este iscalit si Parvu, care si-a pus si pecetea pe acest act. Intr-un zapis din 18 aprilie 1656 este iscalit Parvu Logofat Olanescu. A fost casatorit cu Sofica Turculescu, fiica jupanesei Stanca. Sofica, vaduva lui, impreuna cu feciorii ei Mihai, Preda si Gheorghe, da un zapis la mana lui Radu Capitan Olanescu, nepot, feciorul cumnatului sau Sima, dupa moartea lui Parvu si a fratelui sau Draghici[69].

Jupaneasa Stanca, fiica Logofatului Tudor Olanescu, este mentionata intr-o carte de alegere a mosiei Gligan din 6 octombrie 1688[70].

Tudosie Logofat Olanescu. Intr-un zapis din 1688 este iscalit ,,Tudosie sna Tudor Logofat Olanescu”. In zapisul din 2 ianuarie 1694 al lui Radu si fratii sai, feciorii lui Tudor logofat Olanescu, pe care si-a pus si pecetea, e iscalit Tudosie. In documentul din 2 iunie 1705 Tudosie paharnic, fiul lui Tudor Logofat Olanescu, apare alaturi de alte rude ale sale: Sima Logofat, nepotul Radului Logofat cel batran Slavitescu, Sima Logofat, fiul lui Tudor Logofat Olanescu (fratele sau)[71]. A fost casatorit cu jupaneasa Anica. Portretul lui Tudosie este zugravit pe peretele din stanga (cum intri pe usa), de la nord, in biserica ,,Sf. Nicolae” din Olanesti, cu inscriptia: ,,Logofatul Tudosie sin Tudor Logofatul”. Langa el se afla ,,Jupanita Ego Anica”. Tudosie n-a avut copii. S-a calugarit sub numele de Teofil monah si a fost, alaturi de Preda Bujoreanu, devenit calugarul Pahomie Monah Bujoreanu, ctitorul bisericii Schitului Comanca[72].

Sima Logofat Olanescu, cunoscut in acte si sub numele de Skilerul, Schileariul, isi trage supranumele de la functia pe care o indeplinea: dregator al Statului, se ocupa la vama, numita pe atunci ,,schela”, cu controlul marfurilor[73]. Apare alaturi de fratii sai Tudosie i (si -n. n.) Draghici, feciorii lui Tudor Logofat Olanescu, in zapisul lui Radu din 2 ianuarie 1694 catre Ion Constantin Basarab Voievod, prin care ii vindeau mosia lor din Saracinesti, de langa Olanesti; fiecare dintre frati si-a pus pecetea sa pe acest act. Un zapis din 11 mai 1691 al Mariei Bujoreanu, fata Mihului Postelnic, care este fecior lui Goran Logofat, arata zestrea ei din Olanesti, din Comanca si din munti, pe care o vinde lui Sima Logofat Skilerul[74]. Sima Skilerul a decedat la 11 septembrie 1706. A fost casatorit cu Anca Bujoreanu[75]. In biserica ,,Sf. Nicolae” din sat, pe peretele de la nord, ea este zugravita langa sot, cu inscriptia: ,,Jupanita ego (a lui -n. n.) Ancuta”.

Radu Olanescu este alt fiu al Logofatului Tudor Olanescu. Numele lui apare in zapisul din 2 ianuarie 1694 al lui Radu cu fratii sai, feciorii lui Tudor Logofat Olanescu, act pe care este pusa si pecetea sa. In cartea de alegere a 6 boieri din 1695 pentru mosia Cacaleti (Valcea) este iscalit Radu Logofat Olanescu. Portretul lui este zugravit pe peretele din dreapta (cum intri pe usa) in biserica ,,Sf. Nicolae”, cu inscriptia: ,,Radu sin Jupan  Tudor Olanescu”; alte portrete murale ale sale sunt in bisericile din Slavitesti (fiind var primar cu Ionita Slavitescu) si Vladesti (facuta de Maria Olanescu, casatorita cu Radu Vladescu), ambele in Judetul Valcea, unde a fost ctitor.

Patru Logofat Olanescu este zugravit pe peretele din stanga in biserica parohiala, alaturi de celelalte rude ale sale.

Tudor Olanescu este fiul cel mare al lui Draghici Capitan Olanescu si apare zugravit pe peretele de la vest, intre tatal si mama lui, cu inscriptia ,,Jupan Theodor”.

Hristea si Preda sunt zugraviti la picioarele tatalui lor, Draghici Capitan Olanescu.

Nicolae, alt fiu al lui Draghici, apare in acte iscalit ,,Nicolae sin Draghici”, ca in zapisul Katrinei, sotia raposatului Draghici Capitan Olanescu, dat la mana vornicului Radu Olanescu din 25 martie 1727.

Maria, Ancuta si Ana sunt cele 3 fiice ale lui Draghici Capitan Olanescu si apar zugravite in biserica ,,Sf. Nicolae” la picioarele mamei lor, Jupaneasa Katrina.

Din casatoria Parvului Logofat Olanescu cu Sofica Turculescu a rezultat o fata, Safta, care a fost sotia lui Parvu Rosianu[76]. Ea apare mentionata in zapisul din 12 mai 1732 al vornicului Radu Olanescu.

Mihai, Preda si Gheorghe, fiii lui Parvu Logofat Olanescu si ai Jupanesei Sofica, sunt mentionati in zapisul din 13 martie 1732 al vornicului Radu Olanescu.

Din casatoria lui Sima Logofat Olanescu (Skilerul) cu Anca Bujoreanu au rezultat urmatorii copii: Rizea sau Hrizea, Draghici, Radu, Ilinca, Alexa si Maria.

Draghici Logofat Olanescu apare intr-un act ce relateaza judecata ce au avut-o Draghici si fratele sau Radu pentru mosia Saracinesti cu Udrea Zatreanu in 25 noiembrie 1735. De asemenea, si in scrisoarea de marturisire din 18 octombrie 1740 relativa la judecata ce au avut-o mai inainte vreme  vornicul Radu Olanescu si  fratele sau Draghici cu unchiul lor Draghici Capitan Olanescu pentru via de la Troian. La 15 iulie 1737 Draghici Olanescu impreuna cu Draghici Bujoreanu, Gheorghe Bujoreanu si Dumitru Stoenescu hotarnicesc anumite parti din hotarul Cheii[77].

La 2 iunie 1751 s-a dat o hotarare in pricina de judecata dintre Catrina Olanescu si nepotul ei Draghici Olanescu, pentru mosia Cacaleti din Judetul Valcea, ca sa ramana mosia in stapanirea Catrinei[78].

Radu Olanescu vornic apare mentionat intr-o serie de documente istorice din prima jumatate a secolului al XVIII-lea. A fost Capitan de martalogi (mercenari care mai ales in timpul domniei lui C. Brancoveanu pazeau granita in zona mai expusa a Olteniei -n. n.) in Lovistea peste Olt (pe atunci apartinea de Judetul Arges -n. n.), fapt amintit de un document din 10 iunie 1724, apoi vornic al Judetului Dolj din 1730 si la Valcea in 1730 si 1735[79]. In 1734 el inainta o plangere catre Cezaro-Craiasa Administratie ,,pentru dumnealui Radul de la Ocna[80]”. Din alt document din 11 decembrie 1737 vedem ca era numit ,,fostul vornic Radul Olanescu[81]. Un document din 2 septembrie 1742 pomeneste de foaia de zestre a soacrei lui Radu, numita Maria Scoreasa, cu feciorul ei Andrei Scorei, care dau zestre doi tigani fiicei Mariei, Anuta, sotia lui Radu Olanescu. Diata lui se gasea in actele Familiei Olanescu, spune G. P. Olanescu. A decedat la 16 septembrie 1746 si a fost ingropat in biserica ,,Sf. Nicolae” din Olanesti, conform unui document datat 18 martie 1780 si aflat tot in arhiva Fam. Olanescu. Portretul lui este zugravit in biserica din Olanesti Sat pe peretele de deasupra usii din fata altarului. El tine biserica in mana, impreuna cu Draghici Capitan Olanescu; portretul este insotit de inscriptia:,,Jupan Radul Olanescul vornicu sin Simi(i) Schileriul”; dupa el sunt zugravite Jupanita Ego Anuta, dupa ea Kerata si apoi Jupan Constantin. La picioarele Radului sunt 3 baieti: Mihalcea, Preda si Ion; la picioarele Anutei sunt 3 fete: Balasa, Ana si Ilinca. Ilinca, sora cu Radu, n-a fost maritata, precum arata Diata vornicului Radu din 15 septembrie 1746.

Alexa, sotia lui Gheorghe Cazanescu, a fost maritata de fratele sau Radu, precum arata Diata lui Radu din 15 septembrie 1746.

Maria, a treia fiica a logofatului Sima Olanescu (Skilerul), a fost maritata de fratele sau Radu cu Radu Vladescu. Fiul lor Gheorghe a avut judecata cu Safta Olanescu, vaduva lui Constantin Olanescu si vechila (tutorele -n. n.) fiului sau Stefan Olanescu, pentru niste mosii in Barsesti si Stolniceni, si o roata de moara pe apa Ramnicului, asa cum arata actul semnat de Gheorghe Vladescu din 23 iunie 1778[82].

Nicolae Olanescu Polcovnic. Zugravit la picioarele tatalui sau Draghici, pe peretele din stanga, cum intri in biserica. Apare mentionat intr-un act din 3 iunie 1777, un zapis al lui Gheorghe Olanescu.

Ilie Olanescu Polcovnic, fiu al Logofatului Draghici Olanescu, apare in mai multe acte de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Anaforaua din 12 martie 1785 a 6 boieri pentru hotarnicia mosiei  Saracinesti (de langa Calimanesti - n.n.) si muntele Parcalabu dinspre Manastirea Cornet arata ca unii boieri Olanesti stapaneau 80 de parti, mosnenii 15 parti iar Manastirea 5 parti din aceasta mosie. La 1 iunie 1787 Polcovnicul Ilie Olanescu, sotia sa Pauna si fiii lor Gheorghe si Vasile vand finului lor Din (de la Constantin -n. n.), vataful din Robesti, mosia lor Saracinesti din Loviste, de 1.200 de  stanjeni, 30 de parti din 50 in cate a fost impartita la hotarnicie, din dealul Magura, Balota, Carcei si Fantanelor, din Muntii Murgas si Danu, in afara de muntele Parcalas (Parcalabu)[83]. La 15 ianuarie 1791 Ilie Olanescu dadea un zapis la mana lui Stefan Olanescu ca sa se judece impreuna pe mosiile ramase de la mosii lor si sa stapaneasca pe din doua tot ce vor castiga din aceste mosii. La 10 iunie 1793 Divanul Craiovei imputernicea pe clucerii Chiriac Gaianu si Raducan Babeanu sa mearga la Olanesti si sa hotarniceasca mosia, deoarece Polcovnicul Ilie Olanescu se plansese lui Alexandru Moruzi vv. ca mosnenii fac curaturi unde voiesc, vand la straini, taie lemne, cosesc fanul si au batut si pe fiul boierului (pe Gheorghe -n. n.), declarand ca mosia nu este impartita; in acelasi timp sa faca o cercetare si pentru muntele Gerea[84]. La 28 noiembrie 1794 Caimacamia Craiovei poruncea lui Vladut Tetoianu si lui Socoteanu sa mearga la fata locului si sa lamureasca pricina dintre Ilie Olanescu si ceilalti mosneni, sa le aleaga fiecaruia partile de mosie, urmand ce se hotarase prin Cartea de imparteala din 10 iunie 1793. La 3 iulie 1795 are loc hotarnicia mosiei, conform si celor stabilite in urma hotarniciei din vremea lui Constantin Brancoveanu vv. la 1714, cand s-au stabilit 3 funii mari: Bazaceasca sau Boiereasca, Badoiasca si Braneasca. La 28 iunie 1795 mosnenii din Olanesti dadeau un act la mana lui Ilie Olanescu prin care aratau ca s-au impacat. La 3 iunie 1795 Vladut Tetoianu si Constantin Socoteanu, ispravnicii Judetului, alegeau hotarele mosiei Olanesti[85].

Intre documentele familiei (zice G. P. Olanescu) exista si Diata lui Ilie datata 5 martie 1797. In Diata este iscalit ca martor Raducan Caragea, care spunea ca este socrul unuia dintre copiii lui Ilie (al lui Vasile -n. n.). Ilie este cunoscut in documente si sub numele de Ilie Olanescu din Sambotin, unde avea mosie. Dupa Grigore P. Olanescu, Ilie Olanescu ar fi decedat in 1797. Impreuna cu sotia sa Pauna a ctitorit biserica din Sambotin, cu hramul ,,Sf. Grigore Decapolitul” si ,,Intrarea in biserica[86]. Polcovnicul Ilie se vede la intrarea in pronaos, in mana stanga tinand chipul bisericii impreuna cu Pelaghia monahia ,,ce au avut-o intru casatorie sotie dupa lege”. Langa Ilie e zugravit Jupan Gheorghe ,,sin ego” (fiul lui, -n. n.)[87]. Pe peretele de la rasarit sunt zugraviti Vasile, alt fiu al lui Ilie, cu Jupaneasa sa Maria. Din casatoria lui Ilie cu Pauna, devenita maica Pelaghia, au rezultat 3 copii: Dumitru, Gheorghe si Vasile[88]. Gheorghe si Vasile sunt mentionati in documente la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea.

Gheorghe (zis Nitu) a avut un proces cu Manastirea catolica din Ramnicu-Valcea pentru o livada la Troian ce i se zicea Duralia, la 12 iunie 1812[89]. A fost casatorit cu Sofia Topliceanu, vaduva lui Constantin Olanescu, o rubedenie a sa. Este considerat ca al doilea ctitor la biserica parohiala ,,Sf. Nicolae” din Olanesti Sat, pe care a reparat-o si a  inzestrat-o cu danii[90].

Vasile Olanescu. Testamentul tatalui sau Ilie, din 5 martie 1797, ii lasa mosia Sambotinul (Arges), mosia Racovita (Arges), livezile din Mueresti si cosituri de 12 oameni in cele de la Saracinesti, silistea unchiului sau Radu Vornicul Olanescu. Impreuna cu fratele sau Gheorghe stapaneau via din Olanesti si ograda cu pruni. A fost casatorit cu fata lui Raducanu Caragea[91].

Copiii lui Vasile Olanescu au fost: Gheorghe (Matache), Toma si Constantin, Ancuta (Tuta) si Catrina (Tinca). Gheorghe Olanescu n-a avut copii, iar averea din Olanesti au mostenit-o cei 5 copii ai fratelui sau Vasile.

Constantin Olanescu, fiul lui Vasile, cred ca a fost casatorit cu Manda, deoarece in Pomelnicul ctitoresc de la Biserica ,,Sf. Nicolae”  din Olanesti Sat este cuprins si ,,Pomelnicul d(umnealui) D. Ghita Rudeanu ce s-au insotit cu d(umnea)ei c(o)c(oana) Manda sotia D(umnealui) raposatului Constantin Olanescu din leat 1836 mai 24[92]. Constantin Olanescu a avut un fiu, Toma, decedat in 1901.

Tuta-Ancuta, a fost casatorita cu Nicolae Otetelisanu. La 16 nov. 1836 Nicolae Otetelisanu vindea cumnatului sau, clucerul Toma Olanescu, mosia Tisa cu 5.300 lei; cumparatorul era obligat sa faca toate pomenirile pentru decedata lui sora Tinca[93].

Toma Olanescu, considerat drept ctitorul principal al statiunii Olanesti, este unul din cei 5 copii ai lui Vasile Olanescu. A fost casatorit cu Ecaterina Golfineanu; a decedat la 30 octombrie 1849. Din aceasta casatorie a rezultat o singura fiica, Maria (Masinca), decedata[94] la 13 aprilie 1893. A fost casatorita de 2 ori: prima data cu parucicul (locotenent -n. n.) rus Alexandru Rujinski, cu care a avut 2 fete: Ecaterina casatorita cu Tufeanu si Alexandrina casatorita cu D. Iancovescu. Dupa moartea lui Rujinski[95], Masinca s-a recasatorit cu Petre Munteanu, capitan in armata romana, cu care a avut o fiica, Ana, casatorita cu inginerul Costica Lehliu, decedat in 1897[96].

Toma Olanescu a fost ,,clucer za arie si serdar”, numit cu aceste ranguri intr-un act din 14 iulie 1840, o scrisoare a lui Iordache Olanescu catre serdarul Toma Olanescu, referitor la tovarasia lor de crestere a ramatorilor. Iata cum este descris in ,,Arhondologia Munteniei dela 1822-1828”, f. 19 v., care Duminica 18 iulie 1826 a fost ridicat la rangul de ,,clucer za arie”: ,,Toma Olanescu ot sud Valcea[97]”. Iar in ,,Catagrafia” boierilor intocmita la 11 septembrie 1829 era descris astfel: ,,Toma Olanescu, n. satu Olanesti, 27 ani, clucer za arie, al lui Vasile Olanescu, sade in satu Olanesti, are 250 stanjeni mosie in Olanesti,/ 1/2 munte in hotarul Sarbaanu din plaiu Lovistii,/ ½ ipac (tot acolo, -n. n.) din plaiu Olanesti,/ a treia parte ipac din muntele Caprarita,/ 300 stanjeni mosie din hotaru Golfinu sud Romanati,/ o vie la Dragasani infundata, dealu Calinii,/ 13 suflete de tigani, insa 4 parte barbateasca, 9 parte femeiasca[98]”.

A fost subocarmuitor al Plaiului Cozia. Ne-a ramas un proces-verbal privind ancheta facuta in conflictul dintre Toma Olanescu, subocarmuitorul Plaiului Cozia, si Ion Albulescu, pomojnic la aceeasi subocarmuire, pentru neindeplinirea serviciului si lipsa a aproape 5.000 lei din banii statului, pusi de primul din averea personala[99]. Nici cu satenii Toma Olanescu nu s-a inteles intotdeauna bine, atata timp cat a indeplinit functia de subocarmuitor al Plaiului Cozia. La 21 iulie 1832 Parvul, fiul lui Hera din Mosoroasa, cu sotia sa Maria se plangeau impotriva abuzurilor clucerului Toma Olanescu, subocarmuitor al Plaiului Cozia[100].

Prin decesul Masincai Munteanu in 1893 se stingea ultimul reprezentant al ramurii familiei boierilor Olanesti din Olanesti. In timpul ocupatiei Olteniei de catre austrieci (1718-1739) s-au intocmit diferite statistici, printre care si un tabel al familiilor romanesti din Oltenia, in noiembrie 1719. In Judetul Valcea, din clasa I faceau parte Otetelisenii si Zatrenii, iar din clasa a II-a familia Olanescu, alaturi de Bujoreanu, Rudeanu, Cazanescu, Barsescu, Romanescu, Maldarescu, Dobriceanu[101].

Facem precizarea ca acei cetateni, din Judetul Valcea si mai ales din orasul Baile Olanesti, care azi poarta numele Olanescu nu sunt urmasi ai vechilor boieri Olanesti; unii dintre ei au ca stramos pe un anume Vasile al Leibului, care si-a luat numele de Olanescu de la numele satului[102].

Alt reprezentant al boierilor Olanesti a fost Alexandru Olanescu, al treilea logofat, trecut in ,,Arhondologia Olteniei” (1820-1830) la Judetul Valcea[103]. Impreuna cu sotia sa Balasa este ctitor la biserica ,,Sf. Ingeri”sau ,,Sf. Voievozi” din fostul catun Valea de Case din Olanesti Sat[104].

Dintr-un act datat 1 august 1827, scris in Bucuresti, o Anafora a marelui logofat in pricina de neintelegere dintre  Gheorghe Olanescu si urmasii lui Alexandru Olanescu biv treti logofat – sotia sa Balasa si fiul sau Iordache Olanescu biv treti vistier – pentru mosii, vedem ca Alexandru Olanescu era decedat la acea data[105]. Despre cel decedat amintea si un tabel din 26 mai 1832 in care se mentiona „Balasa lui Alecsandru Olanescul ot Valcea”, fost „Treti vistieru si Treti logofetesc”, care beneficia de indemnizatie pentru 2 scutelnici[106]. Balasa n-a mai trait nici ea mult, la 1836 era decedata, dar casa ei beneficia de compensatii pentru 2 scutelnici[107].

Alt reprezentant al boierilor Olanesti a fost Iordache Olanescu. Catagrafia de la 1829 il descrie astfel: ,,Iordache Olanescu, n. satu Olanesti, 31 ani, vtori vistier (al doilea, n.n.), al lui Alexandru Olanescu treti logofat, sade in satu Olanesti, are 400 stanjeni mosie in hotaru Olanesti,/ 2 vii la Dragasani pe pamant strain,/ o cascioara in marginea orasului Ramnic,/ ½ munte in Gerea, plaiu Cozii,/ 3 suflete tigani, unu parte barbateasca, 2 parte femeiasca[108]”.

Vom urmari in continuare ramura boierilor  Olanesti ai carei reprezentanti se vor stabili in Bucuresti la inceputul secolului al XIX-lea:

Constantin Olanescu Postelnic, fiu al Vornicului Radu Olanescu, omorat de hoti la 22 de ani. A trait intre 1711-1733. Moartea sa este narata in cartea de judecata a 6 boieri, data din porunca domnitorului Ion Ipsilanti, cand a cercetat Safta Olanescu, vechila fiului ei Stefan, averea ramasa de la vornicul Radu, stramosul lui Stefan, la 18 martie 1780. In 1733 a mers Constantin Olanescu cu tatal sau Radu Vornicul in intampinarea lui Constantin Voda Mavrocordat, care l-a facut Postelnic cu aceasta ocazie. Aflat la Craiova, Constantin primeste stirea ca sotia sa Ancuta a nascut un fiu; intorcandu-se la Olanesti, pe drum a fost omorat de hoti.

A fost casatorit cu Ancuta Hristodor Parscoveanu[109]. A adus ca zestre mosia Gaesti de la mama sa, o Hereasca[110]. Foaia de zestre a Ancutei, iscalita de fratele ei Stefan Parscoveanu (sau Priscoveanu - in alte documente), are data de 3 august 1739. La 24 aprilie 1747 Stefan Parscoveanu, pentru completarea zestrei, da sorei sale Ancuta mosiile Gaesti, Harsesti (Obrejanca) si Barlog in valoare totala de 1.525 taleri, ramanand ca pentru rest, pana la 2.090 taleri, sa-i dea cativa tigani[111].

In Diata sa, Radu Olanescu Vornicul lasa norei sale Ancuta via de la Troian, via de la Bujoreni si mai multe locuri in Olanesti, ca sa le stapaneasca ea cat va trai, iar dupa moarte sa fie ale fiului ei Constantin.

In a doua casatorie Ancuta a luat pe Iordache Colfescu cu care a avut 2 copii: pe Ionita si pe Filastake Colfescu, care au impartit mosia Gaesti cu fratele lor de mama, Constantin Olanescu. Dupa moartea lui Iordache Colfescu, Ancuta s-a calugarit sub numele de Ana monahia. Portretul lui Constantin Olanescu, un flacau de vreo 17 ani, este zugravit pe peretele de deasupra usii de la intrarea in biserica ,,Sf. Nicolae” din Olanesti.

Alti copii ai vornicului Radu Olanescu au fost Mihalache, Preda, Ioan, despre care se spune ca au murit tineri, de vreme ce Diata lui Radu Vornicul nu-i aminteste[112].

Kerata, fiica Vornicului Radu Olanescu, este zugravita langa mama sa Ancuta si langa fratele ei Constantin, pe peretele de deasupra usii de la intrarea in biserica ,,Sf. Nicolae” din Olanesti. Diata tatalui sau arata ca ea primit ca zestre mosii la Popesti si la Ursi. A fost casatorita cu Ilie Zatreanu. La 8 decembrie 1778 Constantin Zatreanu, fiul Keratei, se judeca pentru via de la Troian, zestre a mamei sale[113].

Ilinca este alta fata a Vornicului Radu. Despre zestrea ei se vorbeste in Diata din 15 septembrie 1746. Este zugravita alaturi de mama sa in biserica ,,Sf. Nicolae” din Olanesti, la picioarele ei. A fost casatorita cu Nicolae Comisul.

Ana si Balasa, ultimele 2 fete ale Vornicului Radu, sunt si ele zugravite in biserica parohiala din Olanesti Sat. Se crede ca au murit tinere, de vreme ce Diata tatalui lor nu le aminteste.

Constantin Olanescu (1733-1773) apare in cartea de judecata a Caimacamiei Craiovei, din porunca lui Scarlat Ghica Voievod (1758), relativa la averea ce o cauta Constantin, fiul lui Constantin Olanescu, din mostenirea mosului sau Radu Vornicu, care fusese insusita de Preda Vladescu Clucerul, de Draghici Olanescu si de Constantin sin Ilie Zatreanu. Domnul hotara ca Draghici si Constantin sa tina pe din doua mosiile Saracinesti, Racovita, Sambotin si pe cele din Olanesti, precum si via si casele din Bujoreni, iar silistea casei, stapanita de Radu Vornicul, sa o tina Constantin, ca si via de la Troian (cea din vale, pentru ca aceea din deal a fost a lui Nicolae Comisul, sotul Ilincai).

Constantin Olanescu apare cu sotia sa intr-un act datat 10 martie 1781[114]. A fost casatorit cu Safta Mihail Topliceanu, avand fiu pe Stefan; se stie ca ea a decedat la 8 februarie 1792 si a fost ingropata la bisericuta Coltea din Bucuresti. Sotul a decedat inaintea ei, in 1773. Dupa decesul lui, Jupaneasa Safta a avut judecata cu cumnatii sai Ionita si Filastake Colfescu, frati de mama cu sotul sau Constantin, pentru mosia Gaesti, cum arata cercetarea din 5 ianuarie 1775 facuta de Serban Parscoveanu.

Dupa moartea Anei monahia (Ancuta Parscoveanu), mama lui Constantin si a Colfestilor,    s-au impartit mosiile Gaesti, Barlogu, Barbeasca si Prijbeanca si o vie din Muscel, precum si tigani intre Safta Olanescu, vechila fiului ei Stefan, si fratii Colfesti, prin cartea de imparteala a lui Alexandru Ion Ipsilanti din 3 august 1776. La 12 iunie 1778 Safta Olaneasca si fiul ei Stefan vand lui Ilie Olanescu mosiile Racovita din Judetul Arges si Olanesti din Judetul Valcea cu 536 de taleri[115]. Safta Olanescu s-a recasatorit cu Gheorghe Olanescu, fiul lui Ilie Olanescu. Prin Diata ei din 23 noiembrie 1790 hotara sa fie ingropata la Manastirea Coltea; lasa fiului ei Stefan mosia Isvor (Vlasca)[116].

Stefan Olanescu, fiul lui Constantin Olanescu (15 iunie 1762-11 martie 1801), s-a casatorit la 10 iulie 1785 cu Safta Costescu, fiica lui Constantin Costescu si a Sultanei Gradisteanu[117]. Prin hrisovul din 3 august 1789 domnitorul Petre Mavrogheni da lui Stefan Olanescu ,,Paianlacul” de Vel Clucer. Din 18 noiembrie 1790 ne-a ramas scrisoarea Jupanesei Safta Olanescu catre fiul ei Stefan, pe care il aseza pe toata averea tatalui sau si a ei, ca sa-i plateasca el toate datoriile de 4.000 de taleri ce le facuse in vaduvia ei; tot in acesta scrisoare se spune ca Stefan Parscoveanu a daruit nepotului sau Stefan Olanescu la botez mosia Gaesti.

Sotia lui Stefan, Safta Costeasca, a adus ca zestre mosia Dumitresti din Olt. Mosia ii fusese data Saftei de fratele sau Stefan Costescu, la casatoria ei cu Stefan Olanescu[118]. Stefan a avut o lunga judecata cu unchii sai Iordache si Filastache Colfescu pentru imparteala mosiei Gaesti, pricina sfarsita doar in 1801 prin hotarnicia serdarului Mihail Greceanu. La 4 decembrie 1798, intr-un act scris in Bucuresti, Constantin Hangerli Voievod dadea ordin clucerului Petrache si setrarului Mihai Greceanu sa mearga la fata locului, sa cerceteze si sa hotarniceasca partea ce se cuvine lui Ionita Colfescu, Luxandra Colfescu, sotia lui Filastake, si Stefan Olanescu – din mosia Gaesti.

Lucrurile nu s-au clarificat si la 9 iunie 1799 Ion Colfescu si Stefan Olanescu se rugau de Logofatul Scarlat Campineanu sa porunceasca prin mumbasir Luxandrei Colfescu sa se prezinte la imparteala mosiei[119]. Partile din Valcea, mostenire de la Vornicul Radu Olanescu, au fost date de Stefan Manastirii Cornet. Cand a decedat, Stefan Olanescu nu implinise inca 40 de ani. La inceput a fost ingropat in biserica din poarta Contescului, langa Rastoaca, si in 1885 osemintele i-au fost transportate in cavoul familiei Olanescu de la Cimitirul Belu din Bucuresti (zice G. P. Olanescu        -n. n.). Sotia sa Safta C. Costescu a decedat si ea la 20 mai 1815[120].

Din casatoria celor doi au rezultat 4 copii[121] dintre care a trait doar Constantin (Dinca) Olanescu (31 ianuarie 1787-8 ianuarie 1841). Iata cum il descrie Catagrafia din 1829: ,,Dinca Olanescu, figureaza si in lista boierilor judetului Vlasca, paharnic, sade in Bucuresti, mahalaua    Sf. Vasile, vapseaua de galben nr. 269…Constantin Olanescu, figureaza si el in lista boierilor de la Bucuresti, n. Bucuresti, 42 ani, paharnic, al setrarului Stefan Olanescu, sade in Gaesti sud Vlasca, venit pe an taleri 5.500[122]”.

A fost ispravnic al jud. Vlasca la 1815, vornic 1819, paharnic 1832. Dintre actele ramase de la el citam: Cartea lui Gheorghe Caragea catre biv vel serdar Olanescu, ca s-a oranduit ispravnic la jud. Vlasca in locul paharnicului Stefan Catargiu; Cartea lui Voda Caragea din iunie 1817, ca s-a oranduit ispravnic la Dambovita in locul caminarului Iancu Vacarescu. Zapisul din 20 octombrie 1822 al lui Iordache Colfescu, prin care vindea partea din mosia Gaesti paharnicului Constantin Olanescu, impreuna cu 11 tigani si cu mosia Clupa, pentru 12.600 taleri. A ramas si un act adresat paharnicului Constantin Olanescu, ocarmuitorul Judetului Olt, datat 27 august 1836, prin care Domnitorul ii multumea pentru masurile luate pentru combaterea holerei ivite in acel oras.

Constantin Olanescu a decedat la 8 ianuarie 1841 la Gaesti si a fost ingropat in mormantul tatalui sau. A fost casatorit de 2 ori: 1. cu Anica (Ana) Conduratu, decedata la 17 iunie1812, nu a avut nici un copil; 2. cu Catrina (Catinca) Belu, fata lui Stefan Belu, decedata in 1846. Catrina Olanescu Belu a decedat la 5 ani dupa sotul sau (1846) la Gaesti, unde a fost ingropata. In 1885 osemintele lor au fost transportate in cavoul familiei Olanescu in cimitirul Belu din Bucuresti.

Din a doua casatorie au rezultat 2 copii: Stefan Olanescu, n. 3 mai 1815, a decedat copil; Pana Olanescu (6 mai 1816- 24 septembrie 1885). A fost botezat de unchiul sau Pana Costescu biv vel paharnic[123]. S-a casatorit la 29 iunie 1841 cu Maria Ghica, n. 1821, decedata la 1906, fata marelui Logofat Dimitrie ( Tache ) Ghica si a Mariei Campineanu; sotia lui Pana era sora scriitorului Ion Ghica. Pana Olanescu a fost mare serdar, mare paharnic. A fost procuror la Olt, apoi ispravnic la judetul Dambovita timp de 3 ani. Director la Eforia Spitalelor Sf. Pantelimon. Pana Olanescu a tinut Postele si a avut un mare proces cu Statul, in care a cheltuit o mare parte din averea sa. A fost ales deputat al Colegiului I de Dambovita la 19 februarie 1860, deputat pentru orasul Gaesti la 11 aprilie 1860 si Senator al Colegiului I Dambovita la 3 noiembrie 1866, apoi deputat in mai multe randuri.

Pana Olanescu a daruit pamant orasului Gaesti, dupa cum se vede din telegrama de multumire a locuitorilor din Gaesti, iscalita de Condeescu, Ramniceanu si Carabulea. A incetat subit din viata la varsta de 70 de ani in casele din Gaesti. Este ingropat la cimitirul Belu in cavoul familiei.

Pana Olanescu a fost un perfect cunoscator al limbii grecesti si un om foarte spiritual, fapt pentru care era foarte iubit de Voda Alexandru Ghica.

Din casatoria cu Maria Ghica au rezultat 7 copii:

Elisa, n. 16 nov. 1842, a fost casatorita de 2 ori[124]: cu generalul Mihail Aslan, n. 1857, deci cu un om mai tanar ca ea cu 15 ani, si a doua oara cu capitanul Victor Creteanu, si el viitor general (1832-1897), care fusese intai casatorit cu Elisa Vacarescu (fara copii).

Din casatoria Elisei cu Victor Creteanu au rezultat 4 copii: Dimitrie, decedat la varsta de 11 ani; Zamfir (1864-1883), decedat la Zürich; Margueritte (Margarita), casatorita cu printul Grigore Constantin Ghica; Viorica, si ea casatorita de 2 ori: 1. cu capitanul N. Catargi ; 2. cu A. von Herdlizcka[125].

Din prima casatorie a Vioricai Creteanu au rezultat 3 copii: Niculae, fost ofiter; Tatiana, casatorita cu colonelul Carp, avand un copil Mircea; Marie-Alix.

Constantin Olanescu, fiu al lui Pana Olanescu, n. 1845 in Bucuresti, decedat tot acolo la l4 mai 1928, a studiat la Paris, de unde s-a intors ca inginer. A fost Prefect de Braila la 1876, Secretar general al Ministerului Lucrarilor Publice, Sub-Director general al Cailor Ferate Romane la 1883, Deputat al Colegiului I de Dambovita intre 1888-1895. A facut parte din diferite guverne conservatoare. A fost ministru al Lucrarilor Publice (21 feb.-26 nov. 1891) in Guvernul condus de generalul I. Em . Florescu[126]. Dar Guvernul nu prezenta nici o garantie de stabilitate: unii ministri erau asa de putini capabili incat generalul ii si inlocuise chiar in timpul vacantelor parlamentare – zice Titu Maiorescu in a sa ,,Istorie politica[127]. Pentru a provoca o criza guvernamentala si caderea Guvernului Florescu, la 19 noiembrie/1 decembrie 1891 L. Catargiu, Constantin Olanescu si Jacques Lahovari isi dau demisia din cabinet. Acesta nu mai poate rezista si la 24 noiembrie/6 decembrie 1891 isi anunta retragerea[128]. Tot Ministru al Lucrarilor Publice este intre 27 nov. 1891-3 oct. 1895 in Guvernul condus de Lascar Catargiu. Va fi Ministru de Interne intre 7 iulie 1900-13 feb. 1901 in Guvernul condus de P. P. Carp. A fost si Prezident al Camerei intre 13 iunie 1899-25 septembrie 1900 si 8 martie 1911-17 octombrie 1912.

La 10/23 mai 1918 romanii aflati la Paris au adresat un protest catre cabinetele Puterilor Aliate si Asociate, cerand sprijin impotriva Tratatului de Pace impus Romaniei de Puterile Centrale. Protestul a fost semnat si de C. Olanescu, fost ministru, fost presedinte al Camerei Deputatilor[129].   S-a casatorit in 1875 cu Maria Filipescu, n. 1855, fiica lui Costake Filipescu si a printesei Maria Ghica. Au avut un singur fiu, Constantin, n. 1876, diplomat al Scolii de stiinte politice din Paris si licentiat in Drept la Facultatea din Paris. Casatorit la 16 aprilie 1900 (era secretar de legatie) cu Jeanna (Ioana) Lahovary[130], apoi cu Ivonne. Din prima casatorie a avut un singur fiu, Ioan, nascut in 1908.

Alexandrina, a fost al treilea copil al lui Pana Olanescu, n. 20 octombrie 1845, decedata la 20 ianuarie 1848.

Grigore Olanescu, al patrulea copil al lui Pana Olanescu, n. 13 ian. 1848. Intors de la Paris, Grigore (Grégoire) a facut cariera administrativea in Finante intre 1871-1892; a fost Director General al Vamilor si Contributiunilor Indirecte intre 1881-1889, Secretar General al Ministerului de Finante de la 1889 la 1892, Efor al Spitalelor Civile, ca membru al familiei Ghica, Deputat de Ilfov la 1893 si Senator de Dambovita la 1899, Vice-Presedinte al Senatului 1900-1901. Publicist, a semnat si cu pseudonimele Baciu, Dac.

S-a casatorit la 20 aprilie 1886 cu Adina Ghica ( Alexandrina ), fiica lui Gheorghe Ghica, n. 1830, casatorit cu Zoe Cantacuzino. Adina fusese casatorita intai cu Stefan, un copil al generalului Barbu  Vladoianu.

Grigore si Adina au decedat amandoi intr-un tragic accident in 1907[131].

Ecaterina, fiica lui Pana Olanescu, s-a nascut la 24 februarie 1851. S-a casatorit la 25 aprilie 1873 cu Dimitrie C. Butculescu, intemeietorul miscarii cooperatiste din Romania. Cei doi vor divorta peste cativa ani. Au avut o singura fata, Maria I. Glogoveanu, nascut in Bucuresti la 30 martie 1874, decedata la Bucuresti la 19 aprilie 1940. S-a casatorit la 19 iunie (st. v.) 1911 cu Ioan Glogoveanu, magistrat, ultimul descendent al familiei boieresti oltene a Glogovenilor. Inzestrata cu talent literar, desena si picta. Citea cu usurinta slova veche. In revista ,,Arhivele Olteniei” nr. 119-124/1942 se dau cateva acte transcrise de ea (foi de zestre)[132].

Smaranda, fiica lui Pana Olanescu, nascuta la 27 iulie 1852, s-a casatorit la 1878 cu viitorul General Nicolae Gradisteanu (1839-1909), fost la cavalerie. Din aceasta casatorie au rezultat 5 copii:

Constanta, casatorita cu Al. de Reineck, au avut un copil, pe Robert.

Nica (Anica), casatorita cu Constantin Alexandrescu.

Scarlat Gradisteanu.

Ecaterina, casatorita cu Marcel Djuvara, au avut doi copii: Razvan, n. 1913, dr. in Medicina, casatorit cu Suzy R. Gheorghiu; Neagu, nascut in 1916, diplomat[133] casatorit cu France Gaillet. Din casatoria lor a rezultat Domnica, n. 1938, casatorita cu Harry Roberts-Melone, care la randul lor au o fiica, Sandra, nascuta in 1966.



Jeanna, casatorita cu Al. St. Georges.

Ana, al 7-lea copil al lui Pana Olanescu, s-a nascut in septembrie 1857. A decedat la 17 decembrie 1875 la Gaesti, fiind ingropata in biserica ,,Sf. Treime” de acolo iar la 1885 osemintele    i-au fost transportate in cavoul familiei[134].

Iata cum descrie O. G. Lecca blazonul Familiei boierilor Olanesti: „Armele familiei sunt: scutul impartit in doua  parti. In cea dintai, pe fond auriu, trei stanci verzi, deasupra carora e o mana armata (dextrochère) de argint cu sabia, iar deasupra spadei o mica cruce rosie. In partea a doua, pe un fond rosu, o bara de argint in care sunt turte albastre. Deasupra castii, ca cimier (creasta –n. n.), e un leu ridicat tinand in mana o spada de justitie. Deviza: Patria si Religia. In actul din 1694 ianuarie 2 se afla bine conservate pecetile a patru frati Olanesti[135]”.


CAPITOLUL V - SCURT ISTORIC AL STATIUNII BALNEARE

Potrivit legendei, puterea binefacatoare a apelor minerale de la Baile Olanesti a fost cunoscuta chiar din timpul romanilor, de la care - se banuieste - au ramas niste ziduri vechi din piatra in apropierea izvoarelor[136]. Majoritatea autorilor care au scris pana acum despre localitatea Baile Olanesti spun ca pentru prima data intr-un hrisov din 1760 se fac referiri la izvoarele minerale de pe mosia vel-clucerului Toma Olanescu[137].

Daca pentru Olanesti, ca si pentru alte statiuni, vom considera secolul al XVIII-lea ca perioada descoperirii sau redescoperirii izvoarelor minerale si folosirea acestora aduse de la surse, vom admite ca secolul al XIX-lea este acela in care majoritatea izvoarelor minerale de aici sunt captate mai intai rudimentar, apoi in sisteme bine gandite, punandu-se baza stiintifica a exploatarii prin efectuarea unor analize chimice si cercetari balneologice. Se considera ca actul de nastere al unei statiuni este in general data cand s-a facut analiza chimica a apei minerale, care in zilele noastre serveste in numeroase cazuri si ca document  de  atestare a momentului de declarare a localitasii respective ca loc de cura balneara [138]. Din punct de vedere urbanistic apare preocuparea pentru sistematizarea statiunii indeosebi in ultimul deceniu al secolului XIX si adoptarea unei arhitecturi specifice, mai ales dupa inundatia din 1895.

Desigur ca organizarea si dezvoltarea statiunii balneare Olanesti a cunoscut in cursul veacului al XIX-lea si perioade de stagnare determinate de: calamitati naturale (ciuma, holera, inundatii, jafuri, razboaie), dar in special din lipsa de interes manifestata de mai marii vremii, cat si de moda folosirii pentru tratament a unor statiuni cu renume de peste hotare.

Un factor pozitiv in organizarea si dezvoltarea statiunii, pe langa calitatile deosebite ale apelor minerale recunoscute si la Expozitia Internationala de la Viena din 1873, il constituie si actiunile stiintifice si medicale intreprinse de Dr. Carol Davilla, Societatea de  Hidrologie Medicala, Consiliul Sanitar Superior si Serviciul Minelor, Carierelor si Apelor Minerale, cercetari efectuate de Grigore Cobalcescu, Matei Draghicescu, dar mai ales de medicii armatei romane care au experimentat si evidentiat valoarea terapeutica si factorii naturali. Utilizarea exclusiva in tratamentul balnear a apelor sulfuroase a determinat pe Dr. Vicol sa considere intervalul 1815-1830 drept ,,perioada Pucioasei”. Ea se prelungeste pana mai tarziu, prin exploatarea exclusiva a apelor sulfuroase de la Pucioasa, Olanesti, Calimanesti si Bughea, pana la inceperea valorificarii apelor sarate din lacurile Campiei Romane si a celor subterane de la Govora si Vulcana. Este epoca in care cei care dispuneau de bani plecau sa faca tratament balnear in statiuni din afara, cu precadere la Karlovy-Vary (Karlsbad, pe atunci in Imperiul Austro-Ungar[139].

Cu mult inainte de 1830 apele de la Olanesti si efectul lor curativ erau mai putin cunoscute, dupa spusele batranilor fiind folosite de multi dintre locuitorii zonei - din spirit de economie - la gatitul bucatelor, ei nemaicumparand sare ci se serveau de apele din izvoarele minerale[140].

Cu timpul s-a observat ca folosirea apelor chiar si la pregatitul bucatelor i-a vindecat de multe suferinte. Cu apele „verzi cu miros urat isi spalau ranile, cei ologi isi sapau gropi inaintea izvoarelor, isi muiau picioarele pana la genunchi, stateau in bataia soarelui si se vindecau[141]. Apele minerale de la Olanesti ajung sa fie cunoscute in toata Tara Oltului ca facatoare de minuni.

In 1821, in timpul revolutiei lui Tudor Vladimirescu, la Olanesti s-au refugiat mai multi boieri, avand in vedere asezarea mai retrasa a localitatii si conditiile naturale oferite. Cu aceasta ocazie boierii au aflat de „apele miraculoase” pe care unii dintre ei in mod sigur le-au si folosit, astfel raspandindu-se in tara vestea despre efectul lor tamaduitor in diferite boli. Deja statiunea incepe sa fie frecventata de bolnavi, din 1829 la recomandarea medicilor, pentru apele sale minerale, asa cum reiese dintr-o scrisoare a lui Iordache Otetelisanu catre fratele sau Grigore si din inscrisul datat 12 iulie 1829 al lui Grigore Otetelisanu adresat Divanului Savarsitor, in care se arata ca si-a intrerupt tratamentul pentru „patima galbinarii” ce-l chinuia si ca era „pornit din povatuirea doctorilor a merge la baile de ape minerale ce s-au ivit la Olanesti in Valcea spre tamaduire[142].

Cu toate ca hrisoavele apartinand secolelor anterioare amintesc despre apele sulfuroase de la Olanesti, totusi se poate considera ca exploatarea si folosirea sistematica a acestor bogatii naturale apartin ultimelor 7 decenii ale secolului al XIX-lea. Hrisovul din 1760, sters de vreme, aflat in biblioteca unui fost proprietar, a fost cu greu descifrat. Spunea despre apele minerale ca „insanatoseau trupurile betegite de boli”; atat si nimic mai mult, nefacand o alta precizare. Deci nu stim daca aceste ape erau folosite numai de oamenii locului ori din satele vecine sau si de altii din tinuturi mai indepartate, precum si de boieri si mari negutatori.

Atestarea documentara a apelor de tratament de la Olanesti prin analiza chimica se datoreaza lui Al. D. Ghica, oficialitate care insarcineaza in anul 1829 pe medicul militar Dr. Johann Nepomouc Mayer sa caute „pe teren toate izvoarele noi de cura din Muntenia”, concluziile actiunii fiind publicate in 1830 in „Curierul Romanesc[143].

Primele analize chimice au fost facute in 1829-1830 de Dr. farmacist Karl Frederich Siller, care, in acea vreme, fiind venit cu armata rusa in Bucuresti, a primit insarcinarea din partea „superiorilor sai” sa cerceteze si sa analizeze toate izvoarele cu ape minerale din nordul Olteniei si din Tara Romaneasca in general[144].

Rezultatul cercetarilor sale l-a publicat 10 ani mai tarziu intr-o brosura de 24 pagini[145]. Nu exista date asupra acestor analize ale Dr. Siller.

Epidemiile de ciuma si holera care au bantuit in Tara Romaneasca in perioada 1828-1831 au franat, din considerente medicale, cunoasterea si valorificarea apelor minerale. Pentru a se stabili in ce masura acestea mai erau corespunzatoare pentru cura terapeutica s-a dispus „catagrafierea” tuturor izvoarelor de catre Comitetul Carantinelor.

Statiunea este folosita in primul rand de Serviciul Sanitar Militar, care utilizeaza apele de la Olanesti in tratamente, din anii 1832 si pana la jumatatea secolului al XIX-lea. De altfel, o comisie compusa din functionari ai statului care a analizat situatia a raportat in anul 1831 asupra modului de organizare a tratamentului balnear al militarilor. Desi pana in deceniul 6 al secolului al XIX-lea ne situam intr-o perioada de stagnare in privinta dotarii si evolutiei statiunii balneare, totusi chiar din deceniul 4 se poate considera ca Olanestiul era constituit ca statiune. Faptul este atestat de lucrarea lui St. Vasile Episcopescu - ,,Apele metalice ale Rumanii Mari”, aparuta la Buzau in 1837, prin care se popularizeaza calitatile terapeutice ale apelor minerale de la Olanesti si Calimanesti - care inregistreaza un oarecare reviriment.

Deci, din 1830, dupa ce clucerul Toma Olanescu, proprietarul locurilor si al izvoarelor, a construit camere si bai pentru cei veniti la tratament, puterea binefacatoare a apelor de la Olanesti a fost cunoscuta in toata Oltenia si Muntenia si chiar a depasit hotarele tarii. Spirit intreprinzator si dornic de a-si mari averea, clucerul Toma Olanescu construieste „namestiile” (cladiri -n. n.) cu camere de locuit si bai pentru tratament pe care, contra unei sume platite de Stat, le-a pus la dispozitia militarilor bolnavi care erau adusi cu ambulantele militare de la diferite regimente din tara.

Constructiile erau folosite numai vara si doar de soldati, si ca atare - ei fiind foarte putin pretentiosi - nici calitatile constructiilor nu erau cele corespunzatoare. Avem dovada lucrului facut de mantuiala din scrisoarea lui Toma Olanescu catre unchiul sau Iordache Otetelisanu din 30 iulie 1833 in care-i spunea, printre altele, cum in locul unde militarii faceau bai cazile „n-au tinut apa si dastula cazna am avut pana abia le-am mai tamaduit curgerea lor[146]. In 1834 polcovnicul Solomon din Craiova informa pe marele spatar si cavaler Constantin Ghica ca „dupa aratarea dohtorului” a trimis „saisprezece cinuri de jos sub ingrijirea unui domn ofiter la Baile Olanestilor din judetul Valcea spre a se insanatosea[147]. In 17 mai 1835 parucicul (locotenent –n. n.) Filippovski a gasit pentru militari „la satul Olanesti, unde sunt apele minerale, vreo cateva incaperi de se inbaiaza bolnavii (…) care intr-acestea toate odai incapea(u) pana la 30 de oameni[148].

Cum procedasera si austriecii in timpul ocupatiei Olteniei din 1718-1739, si rusii in timpul ocupatiei Munteniei din 1829-1834 incep catagrafierea bogatiilor solului si subsolului. Dintr-un dosar al Vorniciei din Launtru din Muntenia, datat 6 mai 1832, rezulta ca, potrivit ordinului cancelariei generalului Pavel Dimitrievici Kiseleff, ofiterul de stat major Silivanski este trimis „pe la munti sa cerceteze apele mineralicesti[149]. Mineralogii rusi au alcatuit un „Jurnal” al explorarilor lor in care au notat, loc cu loc si zi cu zi, rezultatele obtinute. Acest Jurnal a fost folosit mai tarziu de mineralogul englez D. Lovi[150] cu prilejul cercetarii pe care o intreprinde el insusi in Muntii Munteniei (anul nu e precizat, probabil dupa 1834). O buna parte din rezultatele acestor explorari ale mineralogilor rusi isi gasesc expresia in Harta de la 1835. Ea indica tot soiul de bogatii minerale, de la sare si petrol pana la plumb si arama, de la smoala la diverse ape minerale. Izvoare minerale sunt notate in cateva locuri si pe harta; la N de satul Olanesti din judetul Valcea citim „ape minerale” (mineralnae voda)[151]. Despre apele minerale de la Olanesti si Calimanesti exista un dosar oficial inedit, din 1 aprilie 1832[152]. E totusi pentru prima oara cand intr-o harta tiparita, a locurilor noastre, ele sunt semnalate.

O lista mai bogata a acestor ape gasim in relatia de calatorie a invatatului rus Demidoff Anatole (Paris, 1840), care a strabatut cele doua Principate Romane, cunoscand bogatiile miniere ale tarii, intre care in mod sigur si apele minerale[153]. Folosindu-se de datele puse la  dispozitie de oficialitatea munteana, el arata 11 izvoare minerale, sulfuroase cele mai multe, apoi sulfuroase-sarate, sarate si feruginoase, in localitatile Boboci, Sfintesti, Sibiciu, Breaza, Pucioasa, Calimanesti, Cozia, Olanesti si Govora[154].

In aceasta perioada nu toate izvoarele minerale cunoscute erau situate pe proprietatea lui Toma Olanescu. Siret din fire, el a cautat sa fie cat mai indatoritor momentan cu taranii mosneni care erau stapanii acestor locuri, facandu-le tot felul de servicii (ajutor la procese, bani cu imprumut, bucati de pamant pe care sa le munceasca), iar apoi „convingandu-i” sa-i vanda sau sa-i daruiasca acele locuri. La 3 iunie 1837, 16 mosneni din Olanesti, prin zapisul dat la mana lui Toma, adeveresc ca „sa se stie ca pentru multe faceri de bine si ajutoare ce am cunoscut de la dumnealui, ca un pamantean al nostru, i-am daruit de la noi din partea noastra, cata ni se cuvine, un loc da la Glod” cu izvoarele de apa minerala, lung de 11 stanjeni si lat de 7 stanjeni „sa faca dumnealui ce va voi cu acel loc[155]. Avand acum mai multe izvoare in proprietate, Toma Olanescu, impreuna cu unchii sai, fratii Iordache si Grigore Otetelisanu, pentru o mai precisa cunoastere a compozitiei chimice a tuturor izvoarelor minerale de la Olanesti si pentru a face reclama statiunii, cheama in 1837 pe      Dr. Stefan Vasile Episcopescu sa faca o noua analiza[156]. Cercetarile sale despre toate izvoarele existente, analizate si in alte localitati din tara, le-a publicat chiar in cursul acelui an in cartea „Apele metalice ale Romaniei Mari”, cu scopul de a le face cunoscute in primul rand medicilor care, nestiindu-le, trimiteau pacientii la baile si apele minerale din strainatate. Din judetul Valcea cartea popularizeaza calitatile terapeutice ale apelor minerale de la Olanesti si Calimanesti[157].

In prefata autorul arata ca a fost indemnat la cercetarea acestor ape de „povestirea acelor patimasi bolnavi si a izvoarelor de ape metalice de la cateva schituri si locuri” ale Eparhiei Buzaului. Aceasta carticica este „de obstescul folos al sanatatii pamantenilor si de mantuirea boalelor hronice”. Oricum, dupa aparitia lucrarii, baile de la Olanesti erau recunoscute drept cele mai bune din tara.

Pana pe la 1851 rezultatele obtinute prin tratamentul cu aceste ape au fost din cele mai neasteptate. Intrecand toate asteptarile, rezultatul analizelor facute de Dr. Episcopescu a incurajat atat pe proprietar, Toma Olanescu, cat si pe unchiul sau Grigore Otetelisanu - care au facut tovarasie - sa ridice statiunea la nivelul importantei apelor si a locului pitoresc unde se aflau. In 13 noiembrie 1837 se incheie intre cei doi un contract in care se spunea „ca la izvoarele de ape tamaduitoare ce  s-au aflat aici la Olanesti, pe mosia dumnealui, facand trebuinta a se face cade (cazi -n. n.) pentru bai si alte namestii, a sa aduna si izvoarele cele de acelasi fel si a le intrebuinta[158]. Cu toata silinta si cheltuiala facuta, cei doi tovarasi n-au putut termina pana in vara anului 1838 tot ceea ce si-au propus la baile din Olanesti. Socoteala facuta la sfarsitul anului 1838, trimisa de Toma Olanescu lui Iordache Otetelisanu, ne arata ca s-au cheltuit 5.176 de lei numai pentru cladirea bailor destinate a primi militarii bolnavi.

La 29 iunie 1838 Tadeus Navara, doctorul ocrugului (cerc militar -n. n.) al doilea, cuprinzand judetele Valcea si Romanati, primind insarcinarea din partea Comitetului Carantinelor de a cerceta daca apele minerale din judetul Valcea sunt asemanatoare celor de la Borsec, el raporta ca n-a gasit nici o asemanare. Cu ocazia venirii Dr. Mayer, mergand impreuna la plimbare la apele minerale de la Calimanesti si Olanesti, a constatat: „cele din prima localitate s-au dovedit mai tari, avand in compozitia lor magneziu, salcom, fier si pucioasa, iar cele de la Olanesti au mai mult magneziu fiindca produc oaresicare urdinare mai mult”.

Dupa aparitia cartii Dr. St. V. Episcopescu creste afluenta vizitatorilor care veneau la tratament, mai ales ca localnicii le puteau oferi „cele trebuincioase de hrana, si alte trebuincioase inlesniri celor veniti la aceste bai spre cautarea sanatatii[159].

In 1839 „suptocarmuitorul local vistier Iordache Olanescu darama casele Dinu Lipie si altor zece locuitori”, care erau construite „chiar acolo unde sunt si acele ape minerale de la Olanesti ca sa bucure de folos pe cei ce vin la acele bai spre cautarea sanatatii”. Casele au fost daramate „din pricina stramtorii locului”, iar impricinatii obligati „sa se mute la linie[160].

Clucerul Toma Olanescu a acceptat sa construiasca pe mosia sa 5 incaperi pentru „adapostirea pe gratis a bolnavilor militari romani ce vor avea necesitate de bai minerale”. Constructia a fost terminata in 1840. Din acest an dateaza primul sanatoriu balnear[161].

Din ce imprejurari nu stim, numai dupa doi ani si cateva luni (17 ianuarie1841) Toma Olanescu se intelege cu unchiul sau, paharnicul Grigore Otetelisanu, sa-i dea cu arenda pe termen de 6 ani baile de la Olanesti si mosia Tisa pentru suma de 12.000 lei anual, incepand aceasta arendare la 23 aprilie 1841 si terminandu-se la 23 aprilie 1847.

La 16 noiembrie 1836 Nicolae Otetelisanu vindea cumnatului sau clucerul Toma Olanescu

mosia Tisa cu 5.300 lei. Cumparatorul era obligat sa faca toate pomenirile pentru decedata lui sora Tinca. In contract se mentioneaza ca toate cladirile bailor, in afara de cele facute de vornicul Iordache Otetelisanu „pentru trebuinta soldatilor din ostirea romaneasca”, raman la dispozitia si in folosul arendasului. Se mai spune ca mosia Tisa se da cu tot venitul ei si cu cei 14 clacasi, ca arendasul are voie sa taie lemne din padurea mosiei Olanesti, atat pentru facerea de noi cladiri cat si pentru foc, dar acestea numai din copacii cei uscati. Se admite ca pe islazul bailor sa pasca vitele tuturor celor care vin cu trasura la bai, apoi vitele ce sunt aduse pentru taiat spre hrana vilegiaturistilor precum si acelea ale clacasilor de pe mosia Olanesti. Grigore Otetelisanu era obligat sa consemneze exact toate cheltuielile ce va face pentru diferite imbunatatiri la bai, din care jumatate vor privi pe proprietar, iar pentru supravegherea tuturor lucrarilor Toma Olanescu isi va numi un reprezentant, dupa cum si Grigore Otetelisanu va hotari ca omul sau de incredere, Ioan Stefanescu, sa ia in primire tot inventarul bailor si  sa-l aiba in grija si buna pastrare[162].

La 20 aprilie 1841 Ioan Stefanescu, imputernicitul lui Grigore Otetelisanu, semneaza inventarul tuturor celor primite de la Toma Olanescu. Din aceasta lista se vad toate constructiile existente la bai la acea data, exceptandu-se cele facute pentru militari, care ramaneau in folosinta lui Iordache Otetelisanu. Mai tarziu, la 9 august 1842, fratii Iordache si Grigore Otetelisanu se inteleg cu Toma Olanescu sa le puna la dispozitie un teren, cat le va trebui si oriunde le va placea, sa faca pe el case de locuit, bucatarie, odai pentru bucatar si slugi, grajd si sopron.Toate acestea sa le foloseasca ei si surorile lor pana la moarte, fara drept de mostenire la urmasii lor, ramanand deplin stapan pe ele Toma Olanescu sau urmasii acestuia „fara nici o intoarcere de bani”. „Pe langa aceste, ni s-au mai dat voie a lua si lemne din mosia dumnealui pentru incalzitul bailor si a trebuintii cuhniei, asemenea si la vreun meremet (reparatie- n.n) ce dupa vremi va trebui la aceste cladiri”.

Rezultatele tratamentului balnear se aratau a fi mai mult decat incurajatoare. Astfel, in raportul catre marele spatar si cavaler Ghica, seful ostirii romanesti, se relata despre „o comanda din cinuri (grade militare -n. n.) de jos ce se afla patimasi de boala hronica (…) si care s-au tamaduit la baile Olanesti, iar cinci din ei, desi nu au putut castiga desavarsit sanatatea, au cunoscut un mare folos[163].

In documentele vremii se arata ca proprietarul bailor Olanesti, serdarul Toma Olanescu, a creat conditii bune soldatilor „ca acestia sa petreaca in liniste si buna oranduiala tot timpul cat     si-au ingrijit sanatatea[164].

In vara anului 1844 a poposit la Olanesti pictorul Carol Popp de Szathmary (1812-1887), cu care prilej a realizat cateva lucrari importante. In Colectiile Muzeului de Arta al Judetului Valcea se afla portretul unui participant la revolutia de la 1848 din Tara Romaneasca, tablou achizitionat in 1970. Lucrarea il reprezinta pe revolutionarul valcean Ion Nisipeanu. Tabloul atesta prezenta pictorului Carol Popp de Szathmary in Baile Olanesti la anul 1844, la 7 ani dupa sosirea lui din Transilvania in Tara Romaneasca. El releva ca la acea data Olanestii erau o statiune renumita, unde veneau o serie de personalitati intelectuale si artistice ale tarii, la odihna si tratament[165].

In „Gazeta de Transilvania” din 1846 se facea recomandare locuitorilor tarii sa nu mai calatoreasca in strainatate, ci sa „viziteze frumusetile Tarii Romanesti unde puteau sa-si efectueze cura la statiunile balneare”, cum erau si „Olanestii si Calimanestii[166].

Cura de ape minerale la domiciliu suferea si ea de acelasi snobism si nepricepere din partea acelora care le foloseau. Cu toate ca patria noastra era si este unul dintre cele mai bogate state din Europa in cea ce priveste apele minerale, acestea erau aduse din strainatate de catre diferiti negutatori si medici.

Urmeaza o perioada de cativa ani in care informatiile documentare referitoare la bai lipsesc cu totul. La aceasta vreme Toma Olanescu nu mai traia, decedase in 1849, Iordache Otetelisanu murise si el in 1844, Grigore Otetelisanu nu mai tinea in arenda baile. Masinca, unica fiica a lui Toma Olanescu, se casatorise (poate in 1848) cu parucicul (locotenent -n. n.) rus Alexandru Rujinski, venit in tara cu armata rusa de ocupatie, iar acesta se ocupa in numele lui si al sotiei sale de toate proprietatile ce le avea luate ca zestre, si in special de baile de la Olanesti. Dupa linistirea situatiei din tara, in urma inabusirii revolutiei de la 1848, Rujinski s-a interesat cat se poate de mult sa ofere vizitatorilor si bolnavilor care veneau la baile de la Olanesti, numite acum Alexandriski sau Alexandrevski - dupa numele lui sau poate al imparatului (tarului) rus Alexandru I (1801-1825)-, conditii de gazduire, de alimentare si de tratament, pentru care intervenise ca statiunea sa aiba doi medici in timpul verii la dispozitia celor suferinzi.

Si ca ea sa aiba si o consemnare a acestei situatii, in biroul administratiei a pus o condica in care vizitatorii erau rugati sa scrie cum s-au simtit, daca au fost bine tratati in timpul cat au stat la bai si daca au gasit cele trebuincioase la preturi convenabile. Pentru anul 1850 aceasta condica sau „Jurnal[167] cuprinde marturia mai multor persoane din localitati diferite ale tarii. Cele 16 insemnari din „Jurnalul Bailor” ni se par putine in comparatie cu marele numar al bolnavilor si vizitatorilor care au fost la bai la Olanesti in acea perioada. De aceea, credem ca au fost facute din complezenta, la insistentele / rugamintile directe sau indirecte ale lui Alexandru Rujinski, deoarece altele n-au mai fost, fiindca jurnalul nu este terminat, nici rupt, ci mai are destule foi albe pe care se putea scrie.

O latura negativa - destul de neplacuta - a lui Alexandru Rujinski s-a manifestat prin dorinta de a acapara toate izvoarele cu apa minerala de pe pamantul mosnenilor, nemanifestand nici dragoste nici respect fata de asezare si cautand sa induca in eroare atat locuitorii, cat si autoritatile.

Iata cum prezenta la 9 august 1850 raportul lui Costache Serghiadis, trimisul Departamentului Treburilor din Launtru in cercetarea acestui caz, faptele intamplate la Olanesti[168]: „In hotarul acestei vecinatati este o garla, pe aceasta mosie sunt ape minerale ce iesa din multe izvoare si din vechime au fost ingaduit acestor proprietari a lua asamana apa unul de la altul insa cu hardaul. Cei de acum urmasi ai pomenitului Olanescu si anume parucicul din ostirea ruseasca Rujinski ce au acolo un stabiliment de bai, vrand sa departeze greutatile acestei luari de apa dupa mosia vecinilor sai cu acest ostenitor chip, adica cu hardaul, au facut fara stirea mosnenilor jgheab prin care sa o sloboada si repede trecere acei ape de la mosia lor pe a sa”. Aceasta situatie a fost considerata de obstea mosnenilor ca o incalcare a drepturilor lor, caci folosirea apelor minerale le aducea venituri importante, ei reactionand in consecinta. Rujinski mai facuse si o punte tot pentru impiedicarea mosnenilor – „nu insa acolo unde era si mai inainte, ci in dreptul apei minerale de care are trebuinta si pe care punte a sprijinit zghiabul prezis”.

„Mosnenii insa, privind aceasta urmare a dumnealui parucic, vatamatoare pentru ca prin infiintarea zghiabului insuseste dreptul de robire pa proprietatea lor, ori prin infatisarea puntii le sminteste (strica -n. n.) mijlocul preumblarii cu trasuri pe acea parte a garlii”, in dimineata zilei de 30 iunie 1850, in numar mare inarmati cu topoare si alte unelte, au mers si au daramat atat jghiabul cat si puntea iar „D. Rujinskii jeluindu-se la Carmuirea judetului () D. Carmuitor au osandit pa acei mosneni si prin rezolutia sa de la 6 iulie au hotarat ca doi dintr-insii sa se aresteze fiind privileghieti, iar sase sa se bata chiar acolo cu cate 15 toiege la spate”, pedeapsa pe care acestia au executat-o „indata si intocmai” pe data de 1 august chiar in sat in fata tuturor consatenilor, adunati ca sa ia exemplu.

Se vede insa treaba ca dupa acest fel de judecata mosnenii au izbutit sa trimita, direct sau indirect, o plangere la Bucuresti. Asa ca „zurbalacu” mosnenilor din Olanesti a ajuns si la cunostinta domnitorului Barbu Stirbei, care a trimis pe un slujbas al Ministerului de Interne sa cerceteze cum s-au intamplat lucrurile. Acest functionar superior a raportat domnitorului ca intr-adevar A. Rujinski, fara nici un drept, a facut jghiab si punte pe proprietatea mosnenilor, ca acestia nu aveau voie sa se rascoale ci sa reclame si ca ocarmuirea judetului Valcea i-a pedepsit tocmai ca sa-i faca sa inteleaga ca „au meritat osanda ce a(u) suferit, pentru ca au indraznit sa se faca ei singuri, si prin a lor putere, judecatori si indeplinatori dreptatii lor”. In concluzie, propunea ca    Al. Rujinski sa nu mai faca jghiab si punte pe proprietatile ce nu-i apartin, sa-si retraga imprejmuirea prin care a ocupat /acaparat o parte din pamantul mosnenilor iar mosnenii sa ia in continuare apa cu hardaul din garla, dupa vechiul obicei si sa-si faca puntea pe unde a mai fost[169].

Mai tarziu, la o scrisoare a lui Rujinski din 19 februarie 1851, Grigore Otetelesanu ii raspunde ca se bucura vazand ca doreste sa aduca „in mai buna stare baile Olanesti”. De asemenea, ii recomanda sa faca grabnic analiza chimica a apelor, fapt care-i va aduce mare folos. Il sfatuia sa aduca un chimist sau un „spiter cu buna stiinta” din Bucuresti sau din alta parte iar rezultatele sa fie verificate de Comitetul doctoricesc. Numai atunci se va sti precis ,,ce fel de apa minerala contine fiecare izvor, de ce boala este tamaduitor si cum sa se intrebuinteze”. Dupa aceea rezultatele urmau sa fie publicate atat in tara cat si in statele vecine noua.

Preocuparea stapanilor mosiei Olanesti pentru dezvoltarea localitatii se vede si din faptul ca au determinat ocarmuirea judetului Valcea ca sa mute la Olanesti targul saptamanal de duminica[170].

In lunile martie-mai 1851 a aparut chiar un afis tiparit, apreciat drept primul afis din Romania care facea reclama unei statiuni balneare. El a fost raspandit in intreaga tara prin intermediul ocarmuirii judetelor, dovada ca la Directia Judeteana Valcea a Arhivelor Nationale el se gaseste in fondul Preturii Balcesti[171]. Se faceau cunoscute „inaltei nobilimi si cinstitului public… folosuri si placeri ce pot dobandi la aceste bai, atat cei ce au trebuinta a-si indrepta sanatatea, cat si cei doritori de plimbari la locuri de aer curat si pozitii pitoresce”.

In Olanesti se gaseau in acel timp 28 incaperi cu 2 paturi, birt, brutarie, macelarie, grajd de cai, bucatarie, un cazinou cu cafenea, posta pentru comunicatie cu Ramnicul si cu alte localitati, doctor care sa-i asiste pe pacientii veniti, in statiune se puteau citi gazete, se putea asculta muzica.

In zilele de 7-8 august 1850 domnitorul Barbu Stirbei[172] a vizitat orasul Ramnic. Se crede ca a fost si la baile de la Olanesti. Apreciind succesele, in 1851 domnitorul Stirbei[173] gratifica pe medicul bailor pentru rezultatele obtinute in vindecarea militarilor bolnavi in statiunea Olanesti[174]. Al. Rujisnki continua pe diverse cai sa popularizeze statiunea Olanesti. Presa vremii consemneaza ca in 1852, la Olanesti, pe langa militari veneau si pacienti de categorii sociale diferite. „Aceste bai sunt recomandate boierilor, aratandu-le foloasele reale ce obtin in tratarea bolilor prin apele minerale de baut si bai, cum si prin aerul curat[175]. In „Vestitorul Roman[176] nr. 28 din 1852 era dat un anunt in care se arata ca la Olanesti se efectueaza ingrijiri ale bolnavilor de „incuietori la stomac, boli ale udului, dureri de oase, inecaturi de piept”.

La 12 martie 1852 Al. Rujinski inainteaza o jalba domnitorului Barbu Stirbei prin care mai intai aminteste de bunavointa manifestata de domnitor in toamna anului trecut, cand a vizitat judetul Valcea, rugandu-l sa-i acorde un ajutor banesc promis de 4.000 de galbeni, fara dobanda, pentru „ca sa poci da o dezvoltare asezamantului sanitar ce am intocmit la acele ape[177]. La 18 martie 1852 Rujinski trimitea o alta jalba catre domnitor in care reinnoia rugamintea de a i se acorda imprumutul de bani cerut. Arata ca in anul 1851 se folosisera de locuinta si de bai 40 soldati. Ruga domnitorul sa ordone repararea cazarmii soldatilor, camerele de imbaiat, iar de ingrijirea acestor cladiri sa raspunda ofiterul care va insoti soldatii. De asemenea, mai ruga sa se trimita in statiune un doctor care sa stea in localitate in perioada cat se trateaza aici soldatii, fiind de folos nu numai militarilor „ci si celorlalti inbaietori, caci cea dintai trebuinta a unui asemenea asezamant este rezidenta permanenta a Doftorului pe toata vremea bailor[178]”.

Tot in 19 martie 1852 Rujinski adresa o jalba Ministerului de Interne prin care aducea la cunostinta ce lucrari intentiona sa faca la baile de la Olanesti: sa cladeasca „vreo saizeci de incaperi de locuinta pentru inbaietori, si deosebit douasprezece camere de bai; a se infiinta inbaietori pentru strangerea apelor minerale prin hasnale, incalzirea si impartirea lor prin camere; a se cladi birtul si cazino (cazinoul -n. n.) cu toate dependintele iconomiei (gospodariei -n. n.); a se preface din nou incaperile cazarmei cu deosebite camere de bai pentru patruzeci de soldati, cu cuhnie (bucatarie      -n. n.) si celelalte comoditati; a se drege drumul ce duce din cel mare de posta la aceste bai si a se infrumuseta localitatea cu infiintarea de gradini si cu drumuri de plimbare, pavilioane si altele”. Rujinski isi propune sa le faca in termen de sase ani, realizand in fiecare an cate o parte analoga „cu suma banilor ce se cere intr-ajutor”. La adresa Departamentului Ostasesc, Departamentul din dispune ca ocarmuirea Judetului Valcea ,,sa ia indata toate cuvenitele masuri pentru pregatirea cerutelor incaperi trebuincioase celor treizeci si opt de ostasi patimasi[179], care vor fi trimisi la bai la Olanesti, masuri care au fost executate de catre proprietarul acestor bai[180]. Pentru ca bolnavii sa se simta bine ei se aflau sub ocrotirea „unui ingrijitor al bolnavilor ostasi”, iar de la Ramnic „s-a indatorat domnul doctor a veni in vizitarea bolnavilor ostasi[181] de doua ori pe saptamana, iar cand se va intampla grabnica trebuinta se va face cerere catre subcarmuirea respectiva care este foarte cu apropiere de baile Olanesti[182].

La 20 mai 1852 Rujinski trimite o scrisoare catre Departamentul Lucrarilor Ostasesti, prin care ruga sa fie instiintat din timp daca mai trimite militari bolnavi la bai sau nu. Daca da, atunci lucrurile stateau cat se poate de bine fiindca facuse unele reparatii, foarte costisitoare dupa aprecierea lui, si in aceasta situatie va mai „pregati si celelalte neaparat trebuincioase maruntisuri”, iar daca nu vor mai veni ostasi va da alta intrebuintare constructiilor. Se mai dezvinovateste, respingand aprecierea comandantului rotii a 6-a din polcul (regiment -n. n.) nr. 3, care la inceputul lunii venise la baile Olanesti si-i trimisese la 7 mai cu nr. 4.757 o adresa in care caracteriza incaperile in care erau cazati militarii drept niste „ruine”.

Necesitatea stabilirii proprietatilor terapeutice ale fiecarui izvor mineral - „de ce boala este tamaduitor” - a impus efectuarea unor noi analize ale apelor minerale de la Olaneseti de catre Petre Poenaru in 1853 si apoi de catre Alexe Marin in 1853-1854[183]. Din indemnul lui Petrache Poenaru, ruda cu boierii din Olanesti si nepotul lui Grigore Otetelisanu, profesorul Alexe Marin vine la Olanesti si analizeaza toate apele minerale, constatand ca ele sunt superioare multora din cele aflate peste hotare. Izvoarele analizate erau in numar de 20[184].

Eficacitatea apelor atrage tot mai multi vizitatori, printre care si inalti functionari ai statului; iar ca recompensa pentru bunele rezultate obtinute in tratarea soldatilor bolnavi, domnitorul Stirbei[185] gratifica pe medicii statiunii, Meyer si Gussi. Acestia recomandau apele minerale pentru cura si doar in tratarea urmatoarelor maladii: „incuietori de stomac, ale udului, dureri de oase, cap, inecaturi in piept[186]. In special baile de pucioasa, sare si iod erau recomandate pentru slabanogi, raiosi, cei cu pecingine, podagra, ologi, reumatici etc.[187].

In aceasta perioada statiunea balneara Olanesti era foarte bine organizata. Pe langa birt, cafenea, muzica, locuri de excursii etc. se mai gasea un hotel compus din 28 de camere pentru bai[188].

In perioada deceniilor cinci si sase ale secolului al XIX-lea scade preocuparea pentru dezvoltarea statunilor cu ape sulfuroase, fiind cauzata - posibil, - si de aparitia unor alti factori terapeutici naturali, ca namolurile si apele sarate. Nu dureaza mult si intram intr-o perioada de ascensiune si pregatire a modernizarii.

Deceniile 6 si 7 marcheaza o evolutie progresiva pentru cunoasterea si valorificarea tuturor statiunilor din Muntenia. In mai-iunie 1855 judetul Valcea este vizitat de Dr. Carol Davila, la doi ani de la venirea lui in Tara Romaneasca, pe acea vreme „Ober stab dohtor” al Departamentului Ostasesc. Doctorul era insotit din partea Ocarmuirii judetului Valcea de Costache Zugravescu. Cu aceasta ocazie Dr. Davila a poposit si la Olanesti, unde a cercetat „baile pentru imbaiere ca si alte trebuincioase comoditati[189]. Impresionat de cele vazute aici, Dr. Davila propunea infiintarea si la Calimanesti a unui stabiliment balnear pentru ostasi, asemanator celui aflat deja in functiune la Olanesti[190].

Neintelegerile dintre Alexandru Rujinski si mosnenii din Olanesti se vor incheia abia in 1856, cand administratia hotara refacerea vechilor hotarnicii.

Curand sanatatea lui Rujinski s-a subrezit si nu a mai putut sa se ocupe de administratia bailor. Pentru acest motiv incadreaza din timp pe „hirurghul” Petre Danciulescu care inca de la inceputul sezonului publica in presa din Craiova - prin anunturi mari[191]- fapte petrecute la Olanesti. In reclama cu titlul „Baile Alexandrine sau Olanesti din districtul Valcea, cu apropiere de o posta de orasul Ramnic”, Petre Danciulescu spune ca „a luat subt a sa ingrijire acest stabiliment ce este de obste cunoscut despre abondenta feluritelor izvoare de ape minerale pentru scaldat si baut si spre foloasele reale ce au castigat toti cati le-au vizitat”. El promite ca fata de anii trecuti va aduce imbunatatiri si o multumire mai mare vizitatorilor prin faptul ca birtul va fi aprovizionat „cu indestulare” din tot ceea ce poate dori, iar preturile vor fi „moderate”. La Cazinoul reamenajat, ca un fapt important pentru vremea de atunci, spune ca a adus „mai multe jurnale” din lectura carora vizitatorii vor afla informatii de ce se intampla in tara si in strainatate. Cu un cuvant, spune el, nu i-a scapat nimic din vedere din cate ar putea sa multumeasca pe vizitatori.

Dupa moartea lui Rujinski (februarie-martie 1858), vaduva Masinca[192], bogata si unica fiica a lui Toma Olanescu, cu toate ca ramasese cu doua fete nevarstnice (Ecaterina, casatorita mai tarziu cu Tufeanu, Alexandrina casatorita mai apoi cu D. Iancovescu), fiind o femeie foarte energica a cautat sa nu i se risipeasca averea, pana la data cand s-a casatorit cu Petre Munteanu, capitan in armata romana. Din documentele pastrate, si care ne-au fost accesibile, vedem ca Masinca se ocupa cu multa grija si pricepere de intreaga avere mobila si imobila ramasa. La scurta vreme dupa aceasta data, considerand ca poate avea un venit sigur si important, fara nervi si oboseala, in luna mai 1858 Masinca arendeaza prin licitatie publica, pe timp de 5 ani, toata averea din Olanesti lui Gheorghe (Iorgu) Brataseanu pentru suma de 1.100 galbeni pe fiecare an. Contractul de arendare (23 aprilie 1858-23 aprilie 1863) cuprindea mosia Olanesti si Tisa, baile Olanesti si toate constructiile aferente, avand mentionate in 14 puncte obligatiile, destul de severe dar precise, pe care le impunea arendasului.

In tara creste preocuparea pentru folosirea apelor minerale. La 15 aprilie1858 Doctorul Carol Davila a inaintat caimacamului Alexandru D. Ghica (iunie-octombrie 1858) un raport in care a consemnat printre altele: „instiintandu-ma ca tara este plina de ape minerale folositoare pentru toate boalele, am facut mai in toti anii, de cand ma aflu in acest printipat, cate un voiaj in care am analizat aceste ape, aducand si aici dintr-insele”. Doctorul Davila specifica faptul ca multe din transporturile de ape minerale aduse la Bucuresti pentru analiza le facuse pe propria cheltuiala, neexistand fonduri bugetare in acest scop; intrucat asemenea cercetari se dovedeau necesare si pe viitor, din ele putand sa ramana  „pentru tara un monument stiintific”, el solicita alocarea unui fond de 500 de galbeni „atat pentru cheltuiala aducerii si analizei acestor ape, precum si a cumpararii de la Paris a instrumentelor necesare la aceasta operatie”. El preciza ca este nevoie de achizitionarea unor asemenea materiale deoarece ele lipsesc din laboratorul de chimie al Scolii Nationale de Medicina si Farmacie infiintata in 1857 august 16[193]. Directorul scolii, Dr. Davila, profita de aceasta imprejurare pentru a completa dotarea laboratorului. In luna octombrie 1858 suma ceruta a fost aprobata de caimacam.

In 1860 Dr. Davila a fost investit cu functia de inspector general al Serviciului Sanitar Civil. In aceasta calitate el a initiat si organizat trimiterea bolnavilor la tratament balnear gratuit, beneficiind in special muncitorii suferinzi. La 29 martie 1860 a trimis Eforiei Spitalelor Civile adresa nr. 2.559 in care a consemnat urmatoarele: „intre bogatiile cu care natura a inzestrat sirurile muntilor nostri se afla si numeroase izvoare de ape minerale, ale caror proprietati salutare am avut insumi ocazia de a constata (…). Convins de importanta acestei chestii si de binele ce se va produce din toate punctele de vedere, cu onoare supun la cunostinta onor Eforiei ca in sezonul de vara sa se trimita un numar de bolnavi cu patimi cronice la una dintre baile tarii (…) care vor ameliora trista lor stare prin schimbarea aerului, luarea bailor si influenta unei vieti invioratoare”. Tot in aceasta adresa el sugera cercetarea izvoarelor privind actiunea terapeutica, precum si organizarea statiunilor noastre balneare dupa modelul celor din alte tari[194].

Avand in vedere aceasta importanta propunere, Eforia Spitalelor si-a dat acordul, iar la 29 aprilie 1860 spitalele din tara primesc o circulara semnata de Dr. Davila in care, printre altele, a pus problema triajului balnear. Propunerile facute de Dr. Davila au fost traduse in fapt, lucru confirmat si de Dr. S. H. Schreiber, care a lucrat la Spitalul Coltea, in articolul sau „Problema spitalelor in Principatele Dunarene” in care arata: „De o deosebita popularitate s-a bucurat decizia Eforiei cu privire la trimiterea anuala, vara, a unui mare numar de bolnavi cronici, saraci, din spital, ca si alte persoane cu certificate de pauperitate sau boala, in localitatile Olanesti si Calimanesti pe o perioada de trei luni in contul Eforiei. Aceste doua localitati balneare sunt proprietatea Eforiei[195].

Documentele pastrate releva ca la inceputul deceniului 7 statiunea dispunea de: „un stabiliment cu 33 de incaperi, cazino cu biliard, bucatarie, han si toate cele trebuincioase pentru facutul bailor[196]. In aceeasi perioada ostasii aveau la dispozitia lor incaperi de zid, cu un numar de 69 paturi[197].

Importanta in istoricul devenirii statiunii ramane data de 12 noiembrie 1862 cand Ministerul agriculturii, comertului si al lucrarilor publice al Principatelor Unite a emis ordinul circular nr. 8.766 in care se arata ca „apele minerale incep a dobandi in tara noastra o importanta din ce in ce mai mare, dar au fost lasate cam la voia intamplarii. (…) Ministerul a luat dispozitiune ca apele minerale sa fie supuse unui regim special pentru ceea ce priveste exploatarea si intrebuintarea lor”, contribuind la „dezvoltarea avutiei publice”, pentru ca „oamenii care sufera de boale sa gaseasca mijloace de tamaduire in tara fara sa mai fie siliti sa mearga in alte tari[198].

Ca urmare a acestui valoros si bine intentionat ordin Prefectura districtului Valcea a primit informatii de la subprefectul Plaiului Cozia „care descrie cinci izvoare minerale din comuna Calimanesti si optisprezece izvoare minerale in comuna Olanesti[199]. In documentul subprefectului Plaiului Cozia se aratau pentru prima data localizarea, calitatile fizice si chimice precum si indicatiile terapeutice ale fiecarui izvor mineral din Olanesti.

Deceniul al 7-lea este marcat, in domeniul stiintelor medicale, de personalitatea, autoritatea, competenta si dorinta de a ridica prestigiul Romaniei de catre seful Serviciului Sanitar, Dr. Carol Davila[200]. La numai un an de la numirea sa (1863), dispune trecerea statiunii la sisteme mai moderne de exploatare a apei minerale, precum si efectuarea unor noi analize. Este vorba de o actiune larga de promovare a statiunilor noastre balneare, cunoasterea si valorificare a lor. Atat problema cercetarii cat si a construirii de amenajari balneare si de tratament intrau in cercul de preocupari ale chimistilor, biologilor, geologilor etc.

Din initiativa Doctorului Davila, in 1869 la Bucuresti ia fiinta „Societatea de Hidrologie”, avand ca scop cercetarea si punerea in valoare a izvoarelor naturale minerale ale Romaniei. Prin autoritatea sa reuseste sa antreneze un mare numar de medici si specialisti in promovarea statiunilor noastre. Pregatirea tinerilor medici in spiritul folosirii factorilor naturali existenti in tara este evidentiata de ideea trimiterii lor la practica in statiunea Olanesti.

Pentru analizele de care avea nevoie, la initiativa Doctorului Davila se infiinteaza in Bucuresti un Laborator de Chimie, la 22 septembrie 1862. In scopul efectuarii experientelor chimice, tot in 1862 Dr. Davila se adreseaza in scris Prof. Redtenbacher din Viena spre a-i recomanda un chimist care sa lucreze in laboratorul recent infiintat. Acesta i-a recomandat pe asistentul sau, Alfred Nicolaus Bernath-Lendway[201], in varsta de 26 ani. La sfarsitul anului 1862 Bernath este adus in tara prin decret domnesc si in ziua de 12 februarie 1863 sustine examenul legiuit de magistru in farmacie iar Consiliul Superior Medical prin certificatul nr. 98 din 20 februarie 1863 ii acorda dreptul de libera practica de doctor in chimie. La indemnul si la cererea Doctorului Davila, el va efectua in anii urmatori numeroase analize ale apelor minerale din intreaga tara, printre care si ale celor de la Olanesti.

Statiunea s-a bucurat si de vizita printului Carol I al Romaniei. Prin telegrama Nr. 1862 din 30 aprilie 1867 Prefectul de Valcea era anuntat ca ,,Domnitorul soseste duminica seara in Ramnic si pleaca luni cu cai de posta la Cozia, Caineni, Olanesti, Ocna”. Prin telegrama nr. 139 din 2 mai 1867 Prefectul Judetului Valcea era anuntat ca ,,Domnitorul amanase plecarea din Capitala pentru luni”. Marti 25 aprilie/7 mai 1867 coloana oficiala soseste la ,,Schela de la Goranu”, intampinata de oficialitatile judetului. In Raportul catre ministrul de Interne se arata ca miercuri ,,a doua zi la 8 ore au binevoitu de-au vizitatu baile Olanesti si d’aci calare trecandu d’a dreapta peste munti, au coboratu la Baile Calimanesti…[202].

Documentele aflate la D. J. V. A. N. sunt completate de memoriile regelui Carol I, care descriu aceste vizite: la data de 26 aprilie/8 mai se consemneaza ca ,,La Olanesti sunt cariere de marmura, a caror exploatare ar putea fi de mare importanta[203].

In 1868 elevii medicinisti si farmacisti din Bucuresti, veniti la Olanesti in excursie de studii, au descoperit 40 izvoare cu ape minerale. In 1869 Doctor Carol Davila l-a delegat pe chimistul Bernath Lendway sa faca analizele chimice ale acestor izvoare minerale[204]. Cu putin timp in urma, Eforia Spitalelor Civile din Bucuresti, voind sa stabileasca locul cel mai favorabil pentru bolnavii trimisi, cere Doctorului Bernath sa comunice rezultatul comparativ intre sursele de la Calimanesti, Caciulata, Cozia si Olanesti.

In luna august 1869 Dr. Bernath, terminand analiza izvoarelor de la Olanesti, care se ridicau la un numar mai mare de 40, comunica din Bucuresti proprietarului bailor, maiorul Petre Munteanu, intre altele, o propunere a Eforiei Spitalelor Civile din Bucuresti prin care cerea sa admita cumpararea de terenuri unde sa se ridice cladiri pentru bolnavii trimisi ca si pentru elevele azilului „Elena Doamna”. Tot atunci, comunica un tablou comparativ al apelor de la Olanesti fata de alte ape minerale straine, aratand ca apele de la Olanesti sunt mai puternice in privinta pucioasei decat cele de la Zaizon, Heilbron, Wyshbad etc. iar in privinta iodului si mai puternice decat Mehadia, Baden (Viena), Schlagenbad, Weilbach, Niphon, Calimanesti, Boboci etc.[205].

In 1870 Dr. Davila vine pentru a doua oara in vizita la Olanesti impreuna cu elevii Scolii de Medicina si depune tot zelul pentru a veni in ajutorul celor suferinzi, recomandandu-le aceste bai. In epoca, Olanestii devenisera una din cele mai importante statiuni romanesti a secolului al XIX-lea[206]. Faptul se datoreste efectului curativ al izvoarelor in cura interna si numai in subsidiar in cea externa, specific continuat pana in zilele noastre. Datorita acestei situatii, grija principala in actiunea promovarii statiunii a fost cercetarea izvoarelor minerale. Desi in etapa respectiva au existat preocupari pentru izvoare, apele minerale erau captate simplu, pe uluce cioplite din lemn, sistem ce va fi distrus de marea inundatie din 1895.

In 1873 proprietarul Petre Munteanu, dupa indemnul Dr. Davila si al medicului bailor, trimite sticle cu ape minerale de Olanesti la Expozitia Internationala de la Viena (1873) unde, dupa ce sunt din nou examinate (cercetate), obtin Medalia de Aur.

Reamintim ca Petre Munteanu construise 2 machete ale unei mori cu facau si ale unui joagar; Alexandru Odobescu, comisarul Comisiei Nationale, recomandase ca el sa fie cooptat in Comisia Judeteana a Expozitiei Universale de la Paris din 1867; de pe proprietatile lui Petre Munteanu au fost trimise la expozitie si doua coloane de marmura, a caror calitate a fost apreciata[207].

In decursul acestor ani militarii bolnavi erau trimisi in toate verile in statiune; pentru ei se si cladise o cazarma cu doua etaje. Dupa recasatorirea Masincai cu Petre Munteanu, acesta preia administrarea directa a averii sotiei sale. Din actele ramase rezulta ca vechile raporturi de prietenie si rudenie dintre Grigore Otetelisanu si Masinca nu mai erau cele dinainte. Cauza principala a fost  nerespectarea de catre Petre Munteanu a vointei si intelegerii cu raposatul Iordache Otetelisanu si a scopului pentru care acesta facuse constructia de la bai. Ce s-a intamplat dupa aceasta data nu mai stim, documentele lipsesc.

Premierea apelor minerale de la Olanesti cu ,,Medalia de Aur” reprezinta momentul culminant al aprecierilor pentru apele noastre minerale si deci recunoasterea internationala a unor statiuni ale Romaniei (Olanesti, Calimanesti, Caciulata, Pucioasa). In urma succesului obtinut, statul roman incepe sa se preocupe de valorificarea acestor bogatii naturale. Initiativa vizeaza atat modernizarea, prin realizarea de cladiri noi si dotarea cu instalatii sanitare a statiunii, cat si punerea in valoare a noi surse. Aceasta actiune se desfasoara in ultimele decenii ale sec. al XIX-lea si va continua pana in preajma Primului Razboi Mondial.

Afirmarea si in plan european a statiunii Olanesti a facut ca ea sa fie vizitata si de bolnavi din alte tari. In acea vreme sezonul dura de la 1 iunie la 15 septembrie. Apele minerale de la Olanesti sunt studiate din punct de vedere al actiunii fiziologice si terapeutice de Dr. Strehaianu, care-si sustine teza sa de doctorat „Les eaux minérales D’Olanesci-Valcea[208] in 1880 la Facultatea de Medicina din Montpellier din Franta. El facuse studii la Olanesti vreme de un deceniu, prin observatii clinice asupra bolnavilor care se tratau cu apele minerale de aici.

In 1882 Generalul Dr. N. Popescu-Zorileanu, intemeietorul statiunii Govora, publica rezultatul cercetarilor sale si modul de intrebuintare al acestor ape in lucrarea „Apele minerale de la Olanesti”. Tot acum, si Dr. Valeanu cerceteaza apele minerale de la Olanesti[209]. Doctorii Zorileanu si Valeanu au venit cu detasamente de soldati la tratament. Dr. Marcovici, o celebritate medicala de atunci a tarii, entuziasmat de rezultatele obtinute, a vrut sa ia pe seama sa dezvoltarea statiunii, proiectand infiintarea unei societati pe actiuni. Din pacate a decedat in scurt timp si planul sau va ramane doar un proiect. In 1886 si 1887 medicul Lt. Col. G. Dobriceanu vine cu detasamente de cate 250 soldati iar tratamentele lor au dat rezultate foarte bune.

In 1883 la Ministerul Domeniilor se infiintase primul serviciu al captarilor de ape minerale cu un prim fond de un milion lei. Serviciul respectiv se va preocupa, in mod deosebit, de intretinerea si captarea izvoarelor minerale de la Olanesti, Govora, Pucioasa si Calimanesti. Trei ani mai tarziu, in 1886, seful Serviciului Minelor, Carierelor, Captarii Apelor Minerale si al Statiunilor Balneare de la Ministerul Domeniilor este Ing. V. I. Istrati.

In 1887 Grigore Cobalcescu studiaza apele minerale de la Olanesti, ca si pe cele de la Calimanesti, in articolul „Sorgintiile minerale de la Calimanesti”. Este cel mai vechi studiu hidrogeologic asupra apelor minerale, cu un continut stiintific, fiind editat in 1887 in „Buletinul societatii de medici si naturalisti” nr. 1/1887[210].

Baza materiala a statiunii a crescut continuu in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, astfel incat in 1877 functionau aici, pe partea dreapta a raului, trei hoteluri: unul dintre ele avea 2 etaje, 53 camere si 3 saloane; un hotel mai mic, format din 12 camere; o cazarma, cu doua caturi (nivele) asigura locuri pentru 60 militari bolnavi. Stabilimentul balnear avea trei bazine de marmura ce puteau contine pana la 1.000 decalitri de apa; 10 cabine cu cate doua cazi pentru barbati si pentru femei, pentru facut bai[211].

Pe vaile Tisa, Olanesti si Rapuroasa erau urmatoarele surse de apa minerala: Vulcan, Rubin-Esculap, Etna-Anicuta, Ion C. Bratianu, Lelia, Maria, Petre Munteanu, 30 august, Diana, Hypocrat, Carol Davila, Hygeea, Ana Davila, Domnita Maria, Eufrosina, Regina Elisabeta, Regele Carol I-iu, Semiramisa si Libertatea. Conform obiceiului vremii, izvoarele purtau numele unor zei din mitologia greaca si romana - legati de domeniul Medicinii -, sau ale unor personalitati ale epocii.

In 1890 intervin iar discutii pentru posesia bailor si izvoarelor minerale. Mosnenii din catunul Livadia de langa bai au luat fara invoire apa minerala din izvorul de la Glod spre a face bai la casele lor. Pentru aceasta fapta au fost actionati in judecata si condamnati sa plateasca de fiecare cate 40 lei pe zi, conform hotararii Judecatoriei Ramnicului nr. 621/1891[212]. In anul 1893 murind Masinca Munteanu, fiica si mostenitoarea lui Toma Olanescu, mosia Olanesti a ramas celor trei fiice ale sale: Ecaterina Tufeanu, Alexandrina Iancovescu si Ana Lehliu, care pentru partaj au pus-o in vanzare prin licitatie publica. Termenul de licitatie a fost fixat la 5 martie 1894 si mosia Olanesti a fost adjudecata de fratii Constantin, Gheorghe si Dumitru Badescu cu 455.000 lei. Ei au intrat in posesie ei in 1897.

In statiune sezonul balnear incepea la 20 mai si tinea pana la 15 septembrie. In acea epoca Baile Olanesti erau statiunea balneara cea mai importanta din tara[213]. Cu toate ca rezultatele terapeutice si analizele chimice erau foarte bune si frecventa vizitatorilor creste, captarea izvoarelor nu se facuse decat intr-un mod destul de primitiv[214]. Baile Olanesti luasera un mare avant, reputatia lor crestea din ce in ce si poate ca ar fi devenit cele mai importante bai din tara in pragul secolului ce se nastea, al XX-lea, daca „un fenomen” nu ar fi distrus in cateva ore o munca depusa timp de ani de zile: spargerea unui nor deasupra muntelui in iunie 1895[215]. In noaptea de 23/24 iunie o ploaie torentiala produce mari pagube atat statiunii cat si localitatilor de pe valea raului Olanesti, valea raului Cheia si valea Muerestilor. In satul Livadia n-a mai ramas in picioare decat o singura cladire. Din masuratorile facute imediat dupa sinistru a rezultat ca apa a atins o inaltime de 11 m peste nivelul obisnuit. Din pacate, in afara de marile pagube materiale, care la Olanesti s-au cifrat la 136.600 lei, documentele vremii pastreaza si numele a 12 decedati gasiti, intre care se detaseaza intreaga familie a invatatorului Petre Iliescu, ca si a doi morti din comuna Olanesti, negasiti si dati disparuti. Imediat, Ministerul de Interne a instituit prin Ordinul nr. 24413 din 5 iulie 1895 un comitet de ajutorare si deschiderea unei liste de subscriptie. Deja in ziua urmatoare se alocau 7.650 lei din Casa Statului pentru ajutorarea locuitorilor sinistrati din Olanesti. De la Regimentul 2 Dorobanti Valcea se pun la dispozitia Subprefecturii Plaiului Cozia doua companii de soldati, conduse de Generalul Somanescu, pentru paza averilor celor inundati, cautarea si scoaterea cadavrelor si repararea soselei Ramnicu Valcea-Olanesti. Viiturile cauzate de ploi au astupat si toate izvoarele de apa minerala existente in statiune, astfel ca aici activitatea a incetat pentru aproape un deceniu.

Meritul principal in renasterea statiunii, ca o adevarata „Pasare Phoenix”, ii revine lui Dumitru Badescu (1870-1951), care prin activitatea depusa pentru readucerea statiunii in circuitul balnear al tarii poate fi considerat ca al doilea ctitor al Bailor Olanesti. S-a inlaturat pamantului adus de viituri, astfel ca abia in 1899 Dr. Stefan Minovici a putut sa faca treptat analiza doar a trei surse de apa minerala: izvorul Sf. Dumitru (azi izvorul nr. 1), sursele A si B (izvoarele nr. 7 si nr. 14 din actuala numerotatie). In 1902 Dumitru Badescu ramane singur proprietar al mosiei Olanesti, deci si al bailor minerale, prin cumpararea partii fratelui sau Gheorghe si partajul facut cu fratele sau Constantin. Fecior de mosnean instarit din Ocnele Mari, dar stabilit la Bucuresti, dupa studii facute la Scoala de Mine din Liège, el s-a intors in tara cu titlul de inginer si cu dorinta de a se apuca de o afacere mare. Suma necesara cumpararii statiunii si mosiei a obtinut-o din partea lui de mostenire si imprumutul dat de cei doi frati ai sai, iar mai apoi, incetul cu incetul, cu initiativa, pricepere si multa rabdare, dar si cu alte sume de bani imprumutate de la diferite banci. Dumitru Badescu, dandu-si seama de valoarea terapeutica si economica a apelor minerale, ajutat si de organele administrative ale Primariei orasului Ramnicu Valcea, a inceput actiunea de refacere a statiunii Olanesti. S-a apucat de renovarea si transformarea totala a bailor si a statiunii intregi, lucrare ce a durat peste 10 ani. Cu concursul diferitilor oameni de specialitate si al unor colaboratori, prieteni si devotati, lucrul a fost luat de la inceput, ca si cand n-ar fi existat acolo nici o instalatie pana atunci. Si intr-adevar, din ceea ce mai ramasese dupa inundatie o mare parte era distrusa, iar cealalta parte era uzata si in proasta stare de functionare.

Statiunea Olanesti, desi specifica pentru numarul mare de izvoare pentru cura interna, in secolul al XIX-lea nu a beneficiat de captari sistematice. Chiar captarile rudimentare cu sipote de lemn „construite” in perioada 1825-1830 (cand Dr. Siller efectua primele analize ale apelor de aici), cele recaptate in 1832 (cand se construieste Sanatoriul Militar cu doua etaje) sau din perioada 1869-1873 sunt distruse in mai multe randuri de ploi si inundatii.

Dumitru Badescu rezerva pentru refacerea statiunii un capital de 868.000 lei[216]. Reamenajarea statiunii incepe cu desfundarea celor aproximativ 30 izvoare minerale, care in urma cataclismului natural din noaptea de 23/24 iunie 1895 nu mai erau decat niste baltoace cu broaste, unele dintre ele avand totusi cate un scoc de mesteacan[217]. Captarile s-au facut, bineinteles, primitiv. Izvoarele minerale de pe malul stang al paraiasului Tisa, in numar de  10,  au  fost adunate intr-un tunel de ciment lung de 60 m, care conducea apa minerala printr-un scoc colector la cabinele pentru bai calde si reci.

In 1902 izvoarele sunt din nou analizate chimic de catre Prof. Dr. Grigore Pfeiffer, care le-a si numerotat pentru prima oara, numerotare ramasa si in prezent. Rezultatele si observatiile sale le-a publicat in brosura „Analiza sumara a apelor minerale din Olanesti”, Imprimeria Statului, Bucuresti, 1904.

Alta actiune initiata si realizata de noul proprietar al statiunii a fost refacerea drumului Ramnicu Valcea-Olanesti intre anii 1900-1910. Tot acum, descoperindu-se izvorul nr. 24, aflat la circa 1 km departare de statiune, spre care nu exista decat o poteca de picior, s-a deschis un drum nou, in unele locuri taiat in stanca, pana la Piciorul Porcului, printr-un peisaj de o rara frumusete. Drumul facea posibila legatura dintre satul Livadia si catunele Comanca, Pietrisu si Tisa. Peste tot pe unde drumul era nevoie sa treaca peste raul Olanesti s-au facut poduri si podisti din lemn si chiar un pod de beton armat (in 1903) care, trecand peste raul Olanesti, facea legatura cu drumul ce merge spre satul Tisa. Din cate stim, era primul pod de acest fel in Judetul Valcea. Toate lucrarile de drumuri si poduri au fost executate dupa planurile si sub supravegherea Ing. Constantin Gheorghiu (1869-1928), care facuse studii la Bordeaux, in Franta; in acel timp era seful Serviciului Tehnic al Judetului Valcea.

Tot acum incepe o actiune continua pentru ridicarea unor constructii destinate bolnavilor veniti in statiune. In 1904 in statiune existau: un hotel cu 40 camere, un alt hotel de paianta ce avea un salon mare pentru restaurant, alt salon pentru cafenea si alaturi bucatarie, o sala mare cu 12 cabine pentru baie[218]. Din 1905-1906 incepe sa se construiasca in statiune un stabiliment pentru bai cu 60 de cabine, terminat in 1910, care functioneaza si azi. Este o cladire in stil romanesc, cabinele aveau una sau doua bai in faianta si tot mobilierul necesar, doua camere pentru consultatii medicale, o camera pentru administratie, doua saloane pentru hidroterapie si o mare sala de asteptare. Am reamintit de restaurantul din fata bailor, tot in stil romanesc, care era si el gata acum.

In 1905 isi incepe activitatea in statiune Dr. Ion Putureanu, nascut in Comuna Bucovat din Judetul Dolj. Lucrand la Craiova ca medic, inca din 1899 Dr. Putureanu se ocupa cu descoperirea unui ser contra T. B. C. pulmonar. Probabil ca a venit la Olanesti datorita mediului tolerant pe care-l oferea statiunea pentru bolnavii cu asemenea afectiuni[219]. Constient de eficacitatea izvoarelor minerale si de importanta pe care putea s-o aiba pe viitor statiunea, in 1905 Dr. Putureanu incepe construirea unui sanatoriu aproape de izvoarele minerale de pe Valea Tisei. Cladirea a fost inaltata dupa planurile arhitectilor Otto Hesselmann, Arghirescu, Vellot, Traugott, Cicerone Petrescu s. a., iar constructia a fost incredintata tanarului constructor Serafim Rovelli si tatalui sau Carol din Ramnicu Valcea[220]. Din surse locale am aflat ca materialele folosite la turnarea temeliei au fost cimentate cu var cald spre a se asigura trainicia lucrarii, in conditiile de mare umiditate oferite de teren.

Locul unde s-a ridicat constructia era proprietatea Ing. Dumitru Badescu. Intre Ing. Badescu si Dr. Putureanu se incheie in 21 nov. 1909 (dupa altii in septembrie) actul de vanzare-cumparare, prin care primul vindea celui de al doilea o suprafata de teren de 1 ha si 2.500 mp (2.600 dupa altii) cu pretul de 5.650 lei. In act erau urmatoarele clauze: „ii va procura lemnul necesar pentru constructie la pretul de 35 lei/mc; ii va da lemne pentru arsul varului cu 20% mai ieftin; va da bolnavilor cazati in sanatoriu bai minerale cu 20% mai ieftine decat pretul zilei”. Terminat in 1912, sanatoriul avea ca anexe un restaurant si o uzina electrica. Pentru acele vremuri Sanatoriul Dr. Putureanu (cum a fost denumit; apoi „Pavilionul Dr. Marius Sturdza”, fosta Vila nr. 20, demolata in 2004 pentru a se ridica un hotel modern) era apreciat drept unul dintre cele mai moderne din tara: camere mari, spatioase, mobilate in stil englezesc, incalzite cu calorifer, luminate electric, apa, ascensor electric, o terasa pentru plaje. La parter avea laborator de analize chimice, biologice, bacteriologice, sala de chirurgie unde lucra Dr. Vasile Militaru, cumnatul Dr. Putureanu, instalatii de electroterapie, hidroterapie, raze Roentgen. Se apreciaza ca a fost prima cladire din judet dotata cu lift[221].

La inceput hotelul avea numai doua etaje; mai tarziu i se va adauga si cel de al treilea etaj. Primul etaj avea 16 camere cu 66 locuri pentru cazarea bolnavilor iar la urmatoarele doua etaje existau inca 89 locuri. In total, in sanatoriu puteau fi cazati 155 bolnavi. Langa stabilimentul de bai a fost construita o uzina termala pentru incalzirea apei minerale cu ajutorul aburilor. Pe cheltuiala lui, Dr. Putureanu a adus din strainatate specialisti care au captat izvoarele minerale conform cerintelor moderne ale timpului. Fiecare izvor avea instalata la loc vizibil o placa de marmura neagra pe care erau scrise cu litere aurite compozitia apei, indicatiile si contraindicatiile. In activitatea desfasurata, Dr. Putureanu a fost mult ajutat de socrul sau, tenorul Grigore Gabrielescu[222]. Tot acum se capteaza un izvor de apa rece si buna de baut, se reface parcul dintre cele doua hoteluri, avand alei, banci, rasaduri, ronduri de flori, imprejmuit cu un gardulet de lemn de mesteacan, impletit. Toate constructiile, renovarile si instalatiile au costat peste 500.000 lei, o suma enorma pentru acele vremuri.

In perioada 1905-1912 in statiune s-au construit: doua hoteluri cu parter si etaj, fiecare avand o capacitate de circa 100 paturi, de catre Badescu. Unul dintre ele se afla pe postamentul actual de beton de langa intrarea in parc; el a disparut intr-un incendiu in anul 1935. Al doilea hotel era situat pe locul unde azi este Gradina de vara Cinema, disparut in 1922 tot intr-un incendiu. In 1909 Gheorghe Olanescu termina constructia unui hotel cu 50 locuri iluminate electric. Tot in 1909 este terminata si constructia vilei nr. 9 cu o capacitate de circa 150 locuri. Statiunea incepe sa fie tot mai cautata de bolnavi si, pentru a o face cunoscuta si cercurilor medicale, Dr. Putureanu va asigura toate conditiile desfasurarii aici a Congresului medicilor balneologi, tinut la 2 iunie 1910 (v. ANEXELE).

Imensele cheltuieli necesitate de constructiile realizate au dus la inglodarea in datorii atat a Dr. Ion Putureanu, cat si a Ing. Dumitru Badescu. In 1913 Badescu facea oferta Societatii „Govora-Calimanesti” sa cumpere statiunea Olanesti. I se raspunde ca societatea nu are posibilitati de cumparare, fiind angajata cu constructiile de la Calimanesti si Govora[223].

Tot acum, cetatenii instariti din Olanesti, Ramnicu Valcea, Craiova, Bucuresti si din alte localitati incep sa construiasca o serie de vile, mai ales pe partea dreapta a raului Olanesti. Creste an de an numarul vizitatorilor care se tratau in statiune. Daca in 1900 au venit aici 100 oameni, in 1906 au poposit intre 250-300 persoane, iar in 1907 - 598 persoane. In 1909 venitul statiunii era de 30.000 lei. Conform unor calcule dupa documentele vremii, in 1915 in spatiile construite de  Badescu, Putureanu si alti proprietari puteau fi tratati peste 2.000 bolnavi pe an[224]. Reclama facuta statiunii in tara si strainatate a determinat intre 1913-1915 pe Prof. Gustav Weber din Leipzig si Dr. Ion Putureanu sa initieze infiintarea unei societati mixte romano-germane pentru „exploatarea sanatoriului si statiunii Olanesti”. Intentia celor doi nu s-a realizat deoarece in 1914 a inceput Primul Razboi Mondial, apoi trecerea Romaniei de partea Antantei in 1916. In timpul razboiului statiunea Olanesti, ca si altele din judet si din teritoriul ocupat al tarii, a suferit importante prejudicii datorita gazduirii militarilor inamici in vile si bai, care si-au schimbat destinatia in cazarmi si comandamente militare[225] .

Dupa incheierea razboiului proprietarii statiunii, Badescu si Putureanu, nu pot incepe pe cont propriu activitatea de reluare a activitatii balneare, de modernizare si refacere a statiunii. De aceea, in decembrie 1919 Dr. Putureanu este nevoit sa vanda 2/3 din statiune Bancii Marmorosch-Blank, iar 1/3 Bancii de Scont a Romaniei. Putureanu pune conditia ca sa ramana in continuare director al Sanatoriului, sa se bucure de folosirea bazei de tratament si de laborator si sa ramana in proprietatea sa 6 camere de la parterul Sanatoriului unde-si avea locuinta[226]. De asemenea, Inginerul D. Badescu este nevoit sa vanda mosia Olanesti Bancii Marmorosch-Blank, cu actul de vanzare transcris la Tribunalul Valcea, Sectia I-a la nr. 5.526 din 31 dec. 1919. In acest act este mentionata si statiunea. Nu intra in aceasta vanzare o portiune de teren de cel mult 150 ha, delimitata precis pe o harta anexa. Suprafata vanduta era de 2.600 ha cu pretul de 3.500.000 lei. Cum trebuia sa-si achite datoriile contractate in anii anteriori, Badescu mai vinde Bancii toate drepturile sale din obstea Olanesti[227].

In 1925 Banca Marmorosch-Blank si Banca de Scont a Romaniei infiinteaza o societate pe actiuni numita „Olanesti S. A.” (Monitorul Oficial nr. 109/mai 1925). Cele doua banci si-au propus sa realizeze mari venituri pe seama statiunii, speculand pe cei veniti la tratament si odihna. A fost desfiintata plaja de pe terasa Sanatoriului fost Putureanu, s-a construit al treilea etaj, cladirea a fost acoperita cu tigla. Langa Sanatoriu ia nastere un adevarat complex de cladiri: a fost extinsa cantina, s-au construit vilele nr. 18 si nr. 21. Doctorul Putureanu este inlaturat si in locul sau este adus        Dr. Hoenig, evreu. Intre anii 1922-1924 este lotizata toata mosia cumparata de la Dumitru Badescu[228].

In stapanirea Societatii a intrat si Cazinoul construit de Badescu din lemn sculptat si care a disparut in incendiul din 1940. Din informatiile localnicilor rezulta ca proprietarii evrei, dornici de imbogatire, i-au dat foc stiindu-l asigurat, dupa ce scosesera din el toate lucrurile ce puteau fi valorificate prin vanzare, si-au incasat asigurarea si au plecat peste granita.

Actiunea de reconstructie a statiunii, imediat dupa razboi, a fost intreprinsa de oameni de specialitate - balneologi si ingineri. Societatea „Olanesti S. A.” a facut mari investitii pentru modernizarea statiunii[229]. In anul 1919, in urma studiilor geologice ale regiunii facute de cunoscutul geolog vienez Dr. Knett, inspector general al apelor minerale din Austria[230], si a unor noi analize chimice ale tuturor izvoarelor minerale facute de catre Institutul Geologic din Bucuresti si Prof. Krizan de la Institutul de Chimie din Praga, incep lucrarile de recaptare, terminate in 1922.

Aceste lucrari, realizate dupa cele mai moderne si perfectionate metode tehnice, au fost executate sub directa conducere stiintifica a Dr. Knett. Numarul izvoarelor cercetate era de 30[231]. Actiunea a beneficiat de sprijinul Casei Rumpel A. G. din Viena, specializata in asemenea lucrari.  S-a pastrat numerotatia lui Pfeiffer, dar o parte din izvoare au fost colectate si trimise la bai, ramanand deschise doar cele pentru cura interna[232].

Intre anii 1924-1925 apele minerale de la Olanesti au fost reanalizate chimic de catre Meta si Schwartz in cadrul Institutului Geologic Bucuresti. Dr. Vasile Bianu cerceteaza radioactivitatea izvoarelor in 1925, aratand ca unele ar fi mai radioactive decat cele de la Govora si Calimanesti-Caciulata, radioactivitate care se incadreaza insa in limitele admise pentru om[233]. Dr. C. Mihailescu, conferentiar universitar, face din nou un studiu amanuntit asupra izvoarelor in ceea ce priveste radioactivitatea, in vara anului 1925[234].

Conform unei brosuri, caracteristicile celor 30 izvoare minerale captate erau urmatoarele: „ape minerale atermale, homeoterme, cloruro-sodice, alcalino-feroase, iodurate, sulfuroase, magneziene, feruginoase, cu reactiune alcalina sau slab acidulate; unele izvoare contin si urme de litiu si brom. Analizele izvoarelor, facute in diferite anotimpuri ale anului, au aratat o compozitie, un debit si o temperatura constanta[235].

Odata cu captarea izvoarelor minerale s-au facut si captarea apei potabile, canalizarea statiunii, taluzarea malurilor paraului Olanesti. Pentru a inlesni legatura dintre baile minerale si restul statiunii s-a ridicat in 1925 un pod de beton, proiectat si executat de intreprinderea inginerilor diplomati M. Gropper, El. Laternser si I. Suchar. Arhitect G. Ionescu, Bucuresti. Amintim ca in perioada 1920-1940 s-au ridicat numeroase vile, atat pe partea dreapta dar si pe partea stanga a raului Olanesti, marea majoritate dintre ele existand si astazi. In 1925 incepe sa functioneze Sanatoriul Militar pentru Ofiteri, in vila inchiriata de la Stefan Tatarascu, sanatoriu condus de      Prof. Dr. C. Mihailescu pana in anul 1937, iar pana in 1957 de Dr. Leonida Alexiu. Pentru respectarea unor conditii igienico-sanitare dar si pentru protejarea acestei comori  inestimabile  a  statiunii, care este apa minerala, incepand cu anul 1927 s-a stabilit perimetrul de protectie a zonei izvoarelor minerale prin Inaltul Decret Regal nr. 2.889/5 oct. 1927[236]. In 1930 Dr. Dumitru Buzagiu putea sa descrie in urmatorii termeni realizarile din statiune: „canalizarea si electrificarea bailor a facut din statiune tot ce poate fi mai modern. Trei mari hoteluri, doua vile-hoteluri, un sanatoriu militar, mai multe vile particulare si un sat – sunt la dispozitia vizitatorilor. Statiunea poseda si o piata destul de bogata si cu preturi maximale, pentru ca si cel sarac sa-si poata urma cura, avand un trai ieftin. Restaurantele sunt sub supravegherea medicilor, existand regimuri pentru fiecare categorie de bolnavi. Vizitatorii care au cunoscut Olanestii inainte de razboiul european raman azi uimiti de transformarea rapida si occidentala a statiunii[237]. Nu sunt simple vorbe de complezenta sau reclama, facuta unei statiuni care nu avea nevoie de asa ceva, calitatile terapeutice ale apelor minerale recomandand-o cu prisosinta.

Tot in perioada interbelica s-a facut si reamenajarea drumului Ramnicu Valcea–Olanesti. Transportul spre statiune era asigurat de catre o societate particulara, formata din localnici, care ofereau ca mijloace de deplasare un autobuz ce efectua 1-3 curse pe zi, dar si trasuri si carute. Daca in 1913 „Calauza Cailor Ferate Romane[238] descria modalitatea de a ajunge la Olanesti (pe care-l situa gresit la 15 km de Ramnicu-Valcea !!) astfel: „drumul se poate face cu trasura in 1 1/2 ore, sau cu automobilul in 15 minute (evidenta exagerare; si azi, pe drumul asfaltat, faci mai mult de 15 minute -n. n.) - 5 lei de persoana”, in ,,Enciclopedia Romaniei”, vol. 2 (1936-1938), p. 51 statiunea era descrisa astfel: „Anotimp 1 iunie-15 septembrie. Hoteluri, vile, case de inchiriat in sat. Sanatoriul Militar, medici, farmacie, oficiu PTT, oficiul telefonic, restaurante. Excursii in munti, la manastirile si statiunile invecinate”.

In 1939 Serviciul de autobuze al statiunii facea zilnic curse regulate pentru toate trenurile ce soseau si plecau din gara RamnicuValcea. Prin anii 1933-1934, in urma unui acord cu Societatea de Hidrologie Medicala, Societatea „Olanesti S. A.[239] trece la punerea in valoare a izvoarelor minerale din statiune prin imbutelierea si desfacerea intr-un pavilion al parcului Cismigiu din Bucuresti a unor butelii cu ape de la izvoarele nr. 3, 5, 10, 14 si 24. Actiunea n-a durat mult deoarece apele minerale de Olanesti nu se preteaza la conservare pentru perioade mari de timp.

Numarul vizitatorilor depasea in unii ani cifra de 3.000, dar au existat si perioade cand au venit in statiune in jur de 1.000 persoane; asa s-a intamplat in 1933, cand doar 700 pacienti s-au tratat la Olanesti. Intre 1937–1943 s-au tratat in statiune: 3.600 pacienti in 1937, 3.914 in 1938, 4.416 in 1939, 4.527 in 1940, 3.948 in 1941, 3.317 in 1942, 3.215 in 1943. Se observa usor ca greutatile si necazurile provocate de Al Doilea Razboi Mondial au dus la scaderea treptata a numarului celor veniti la tratament[240]. Dintr-o statistica pentru anii 1926-1928 rezulta ca la baile de la Olanesti s-au efectuat 10.808 bai calde in 1926; 15.255 in 1927; 15.578 in 1928. Din statistica respectiva lipsesc datele referitoare la baile reci, ele nefiind contabilizate; oricum, la Olanesti se efectuau 15.000 bai anual[241]. De obicei este greu sa se compare activitatea balneara a diverselor statiuni din acea epoca (in evidentele Societatii de Hidrologie, Ministerului Sanatatii si Ministerului Industriei erau inscrise 80 de statiuni), deoarece preturile de intretinere erau  diferentiate (ca si azi, de altfel !!) nu numai in acea statiune, dar si intre statiuni. Astfel, numarul de bai executate la Calimanesti sau Olanesti, comparativ cu cel din micile statiuni Pucioasa sau Amara, se datoreaza luxului si preturilor ridicate percepute in primele doua. Concluzia: la un numar egal de vizitatori era normal ca veniturile sa fie mai mari la Olanesti sau Calimanesti decat la Pucioasa, Amara sau Costiui.




Din 1936 coordonarea activitatii balneare in statiune s-a facut de catre Comitetul Oficiului Local de Cura si Turism[242], care era condus de un medic, iar ca membri intrau in compunerea lui primarul comunei, inginerul silvic al zonei, medicul dispensarului, reprezentantul proprietarilor de hoteluri si pensiuni, reprezentantii comerciantilor, alti cetateni de frunte ai localitatii. Era un castig pentru statiune in acele vremuri, deoarece Comitetul si-a propus si a realizat valorificarea in conditii tot mai bune a potentialului balnear local, soldat si cu importante beneficii economice pentru societatea „Olanesti S. A.”. In competenta acestui comitet intra si cercetarea stiintifica desfasurata de medicii si chimistii romani care au elaborat, intre cele doua razboaie mondiale, peste 100 de lucrari stiintifice, multe din ele prezentate la diferite congrese internationale si publicate in revistele de specialitate ale timpului[243] .

Aceste cercetari stiintifice, asociate cu observatii clinice efectuate asupra miilor de bolnavi care s-au tratat la Olanesti, au permis stabilirea modului de actiune a apelor minerale, precizarea indicatiilor principale si secundare ca si contraindicatiile acestora. Este o datorie de onoare pentru noi sa amintim aici numele acestor medici, care prin activitatea lor au facut faima statiunii Baile Olanesti: Maximilian Popper, Ion Daniel, Constantin Mihailescu, Leonida Alexiu, Mihai Popescu-Buzau, Dumitru Buzagiu, Mihai Vasilescu, Stefan Gherghineasa, Iancu Gontea, Gheorghe Baltaceanu, Ion Gheorghian Popescu, Maria Mohor, Eugen Cociasu.

Din octombrie 1940 statiunea a intrat sub administratia Centrului National de Romanizare datorita faptului ca Societatea „Olanesti S. A.” era proprietatea Bancii Marmorosch Blank - deci cu proprietari evrei. A avut acest statut pana la 23 august 1944[244]. In anul 1945 statiunea a fost vanduta Casei Centrale a Asigurarilor Sociale (C. C. A. S.) si a functionat sub denumirea Administratia Bailor si Izvoarelor Minerale Olanesti-Valcea.

In perioada iulie 1945-aprilie 1947 statiunea este folosita atat de ostasi romani si sovietici cat si de copii orfani[245]. Aici mai fusesera rusi, dar in calitate de prizonieri de razboi, fiind folositi la diferite munci. In 1942 prizonierii de razboi rusi au lucrat la ,,Biserica Neamului”, ramasa neterminata, si la largirea soselei catre izvorul nr. 24[246]

In 1945 in localitate s-a instalat o comisie sovietica pentru a  caza militarii veniti in statiune. Iata adresa primarului Alexandru Marinescu din 28 iulie 1945[247] trimisa Administratiei Hotelului Baile Olanesti: „in conformitate cu Dispozitiunile Comisiei sovietice aflata in localitate, va rugam sa binevoiti a dispune ca pana in seara zilei de 30 iulie a. c. intreg hotelul sa fie  evacuat de pasageri. Tot inventarul Hotelului, inclusiv lingeria (sic!), de asemenea va fi la dispozitia comisiei sovietice”. Aceeasi somatie va fi pentru vilele „Stefan Tatarascu” (fostul Cazinou Militar), „Rose Blanche”, „Gontea”, „Gheorghe Olanescu”, „Dinculescu”, „Scarlat”, „Bunicuta”.

Conform noului curs imprimat de ocupanti, si la Olanesti s-a sarbatorit cu fast data incheierii armistitiului in 1945, cum arata adresa primarului Vasile Enescu, din 22 august 1945, catre Comandamentul Sanatoriului sovietic: „…pe 25 august va avea loc sarbatoarea incheierii armistitiului…”. Desigur ca spatiile cele mai bune de cazare au fost puse la dispozitia noilor ocupanti. Prin adresele primarului Alexandru Marinescu din martie si 4 mai 1946, finalizate cu ordinul de rechizitie nr. 650/4 mai 1946, Hotelul nr. 1 al bailor era destinat drept „…casa de odihna provizorie pentru corpul ofiteresc al trupelor sovietice…”. In compensatie, Ministerul Asigurarilor Sociale avea la dispozitie vilele Jantea si Cornelia (Prof. Dinculescu - fosta vila nr.14)[248]. Ultimii „pacienti” sovietici parasesc statiunea in martie-aprilie 1947. Sta marturie procesul verbal din 12 martie 1947 de plecare a unitatii militare sovietice. Intre 15 martie-6 aprilie 1947  s-au incheiat procese verbale de predarea-primirea vilelor de la unitatea sovietica[249].

Intre 1945-1948 au fost nationalizate si trecute in proprietatea statului vilele din statiune[250], comisiile de inventariere actionand pe baza Ordinului nr. 3.111/10 aprilie 1948, preluand tot inventarul celor 34 imobile. Capacitatea acestor vile era de 620 locuri pe serie; pensiunile din statiunea Olanesti aveau o capacitate de 500 persoane pe serie. Este mentionata si existenta pavilionului de bai minerale cu 60 cabine. In aceasta perioada statiunea avea caracter sezonier, functionand intre 15 mai-15 sept. In sezonul balnear 1948 (1 mai-1 sept.). Primaria a inregistrat 5.109 vizitatori[251].

In urma nationalizarii din 11 iunie 1948 un numar de vile sunt atribuite sindicatelor. Din acel dosar rezulta ca 25 de vile, cu o capacitate de 1.300 de locuri, tineau de Casa Centrala a Asigurarilor Sociale (C. C. A. S). Intre 1945-1948, cand statiunea Olanesti a activat sub administratia C. C. A. S., s-au realizat cateva lucrari de modernizare: inlocuirea acoperisului de sita cu tigla la pavilionul de bai minerale si la vila nr.1; reparatii la uzina termica si spalatoria mecanica; refacerea canalizarii, pavarea unor alei; amenajarea cailor de acces spre catunele Tisa, Comanca, Pietrisu, Gurguiata; construirea unor spatii pentru imbutelierea apelor minerale de la izvoarele nr. 5, 9, 10, 14, 24 - actiune la care s-a renuntat in curand.

Ceea ce ii durea atat de mult pe locuitorii din Olanesti era faptul ca dintre cele patru statiuni balneare din judet (Olanesti, Calimanesti, Govora, Ocnele Mari) doar localitatea lor nu era comuna urbana[252]. La 2 februarie 1948 Baile Olanesti primesc statutul de comuna rurala categoria a II-a[253]. Cu aceasta ocazie au fost acordate noi denumiri strazilor din Bai[254]. In 1943 prin Deciziunea nr. 6/25 februarie se propusese sa se atribuie nume strazilor din statiune, deoarece nu mai corespundeau denumirilor stabilite prin procesul verbal nr. 49/5 iunie 1937. In 1943 este vorba de 12 strazi si 2 piete. Propunerea nu fusese aprobata de Directiunea Administratiunii Locale din M. A. I.[255].

Chiar de la inceputul anului 1949, conform Legii nr. 10 (Legea pentru Organizarea Asigurarilor Sociale de Stat)[256], un numar de 15 statiuni balneare de interes republican, printre care si Baile Olanesti, au fost cedate Ministerului Sanatatii. Din actele de preluare rezulta ca in statiune la acea data se inregistra o capacitate de 849 paturi. Personalul Administratiei Sanatoriului Balnear Olanesti-Valcea era format din 79 lucratori permanenti, din care 3 medici, la care se adaugau 97 lucratori sezonieri, in care erau cuprinsi inca 6 medici. Sezonul balnear incepea la 15 aprilie si se termina la 15 octombrie[257].

Dupa anul 1949 incepe actiunea de modernizare a tuturor vilelor nationalizate, trecandu-se la inlocuirea sitei si acoperirea lor cu tigla, repararea instalatiilor de incalzire centrala la Pavilionul 20 (cel construit de Dr. Putureanu); in camerele vilelor preluate s-au construit sobe si in ideea transformarii treptate a statiunii din sezoniera in permanenta; s-a extins reteaua de apa potabila; a fost creata o baza moderna de tratamente in sectiile electro- si hidroterapie. A fost continuata actiunea de analizare a apelor minerale, facandu-se repetate studii clinice si fizico-chimice ale apelor minerale; s-au forat sonde pentru recoltarea apelor minerale necesare bailor minerale. Analize sumare mai fusesera facute in 1941 de chimistii Dr. V. Crasu si V. Manole. O parte din izvoare vor fi analizate de Institutul de Igiena din Bucuresti in 1948. De asemenea, analize complete vor fi realizate in cadrul Institutului de balneologie si fizioterapie in 1950-1951.

Prospectiuni geologice legate de apele minerale de la Olanesti au facut in august 1949 Dr. Maria Baldovin si Elena Cerchez iar in aprilie 1950 Dr. Maria Baldovin si Dumitru Narti[258]. Forajele efectuate la Olanesti au urmarit sa descopere o apa mai concentrata, pentru bai, deoarece in aceasta statiune apele au un debit suficient si sunt multe la numar pentru cura interna, dar sunt prea slab mineralizate pentru a fi folosite cu succes in cura externa.

In 1950 localitatea Baile Olanesti primeste statutul de oras (luna septembrie), fiindu-i alipite catunele Vulpoiesti in 1951[259] si Epuresti in 1954.

In anul 1951 ia fiinta „Intreprinderea Balneara de Stat Olanesti”, subordonata Ministerului Sanatatii si Prevederilor Sociale, care avea in administrare pentru pacienti 13 vile cu o capacitate de 665 locuri si toate bazele de tratament[260].

Incepand din 1953 statiunea Baile Olanesti are activitate balneara permanenta. In afara de Intreprinderea Balneara de Stat Olanesti isi desfasoara activitatea in statiune, in aceasta perioada, si alte unitati balneare care aveau o capacitate de circa 300 locuri[261].

Intre 1951-1954 la Baile Olanesti, intr-un cadru natural pitoresc, a fost cladit Sanatoriul      „1 Mai”, pe locul unui fost lac de agrement existent aici la inceputul secolului[262]. Cladirea adaposteste o baza de tratament proprie, un bufet de incinta, spatii interioare de practica culturala si sportiva (biblioteca, sala de cinema, sala de biliard) si are in jurul ei parcuri si zone verzi, doua lacuri cu nuferi albi si galbeni, terenuri de tenis si popicarie (ultimele disparute dupa 1990). In intervalul 1950-1960 in statiune s-au efectuat noi lucrari de modernizare si infrumusetare: s-au plantat castani si brazi, s-au ridicat si refacut ziduri de sprijin pe drumul din zona izvoarelor, s-a amenajat bazinul hidrotehnic de la Izvorul nr. 3, s-a asfaltat soseaua Ramnicu Valcea-Baile Olanestei, s-au amenajat Cinematograful (in fosta Vila nr. 5) si Gradina de Vara Cinema (pe locul unde a fost odinioara hotelul disparut in incendiul din 1922). In anul 1955 in statiune ia fiinta un Dispensar in fosta Vila „Sanduta”; tot acum se organizeaza si un Stationar Medical pentru localnici, desfiintat dupa cativa ani de activitate.

In 1960 are loc o noua reorganizare a sistemului administrativ al statiunii prin infiintarea a doua intreprinderi: I. E. B. R. - Intreprinderea Economica Balneara de Subordonare Regionala Olanesti,- care se ocupa de cazarea si alimentatia turistilor veniti in statiune; Serviciul Medical Balnear Olanesti (S. M. B.) - unitate bugetara, ocupandu-se de tratament, dar care detinea si un spatiu propriu de cazare de 200 locuri (vilele 18 si 20). La preluarea bunurilor, I. E. B. R. administra 829 paturi din care doar 431 aveau caracter permanent, adica puteau fi folosite si iarna. In total in 1960 capacitatea de cazare a statiunii Baile Olanesti era de 1.049 paturi (I. E. B. R. si S. M. B.).

Pana in 1966 s-au facut modernizari la vile, s-a introdus incalzirea centrala in Vilele nr. 9 si 15, a crescut gradul de confort al tuturor vilelor, astfel ca se va mari si capacitatea de cazare a          I. E. B. R. la 914 locuri. Tot acum se mareste si baza de tratament a statiunii, sunt extinse spatiile verzi, sunt ridicate noi ziduri pentru indiguirea raului Olanesti. De asemenea au fost asfaltate alte strazi din statiune, au aparut Complexul comercial si cel de servicii, Libraria (1964), noul local al scolii - azi Grup Scolar Economic, Oficiul P. T. T. R. (1968); in Olanesti Sat este construita o Brutarie care aproviziona nu numai orasul Baile Olanesti ci si alte centre de desfacere din capitala judetului. In perioada 1971-1980 pentru turisti s-a marit capacitatea de cazare a statiunii prin adaugarea unui etaj la fosta Vila ,,1 Mai” si s-a construit un pavilion al taranilor cooperatori cu o capacitate de 100 locuri, ulterior adaugandu-i-se inca un corp totalizand 220 locuri, fiind cunoscut si sub denumirea de Hotel ,,Livadia”.

Dinamica numarului de turisti veniti la Baile Olanesti la tratament si odihna:

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

Anul    Turisti veniti in   Din care    Turisti veniti in                         Veniturile

            mod organizat     straini       mod neorganizat               Total                 Pe turist

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

1973     24.039                     30            12.000                         28.017.000                777

1974     22.100                     25              9.350                         27.600.000                886

1975     22.040                     28              9.335                         29.300.000                932

1976     22.331                     32              9.200                         30.010.000                953

1977     23.500                     33              7.300                         30.900.000             1.033

1978     24.450                     38              6.904                         35.900.000             1.142

1979     25.625                     40              7.200                         40.655.000             1.230

1980     26.715                     42              9.003                         43.871.000             1.222

1981     27.425                   105            10.305                         44.945.000             1.193

1982     28.905                   110            11.115                         54.626.000             1.334

1983     29.700                   115            11.870                         63.977.000             1.542

1984     30.250                     78              6.503                         79.018.000             2.153

1985     31.416                     76              5.080                         77.512.000             2.177

1986     32.116                     64              4.956                         89.020.000             2.400

1987     28.788                     81              2.710                         87.134.000             2.766

1988     31.500                   110              3.500                         88.612.000             2.568

------------------------------------------------------------------------------------------------------------

SURSE: Rapoartele anuale ale conducerii Complexului Balnear Baile Olanesti catre O. J. T. Valcea si Ministerul Turismului; Zamfir Vasile, Cai de crestere a eficientei economice la Complexul balnear Olanesti. Lucrare de diploma. Universitatea Craiova, 1987. 

DIRECTORI ai Complexului Balnear Baile Olanesti: Stoian Gheorghe, cumulat S. M. B. si I. B. C.; Platon Emil, 1960-1968; Uruc I., 1968-1971; Bocica Dumitru, 1971-1973; Cismaru Constantin, 1973-1975; Iatan Radu, 1975-1977; Ilie Ion, 1977-1981; Nicolae Marin, 1981-1988; Zamfir Vasile, 1988-1994.

Si in deceniul 9 continua sa creasca baza materiala a statiunii prin darea in folosinta a Hotelului ,,Olanesti” al Ministerului Turismului, la 30 aprilie 1984, cu 425 locuri, iar in august 1987 actualul Hotel „Parang” (al Sindicatelor) cu 760 locuri.

In perioada post-decembrista apar hoteluri particulare de 1, 2, 3 si 4 stele: „Elisabeta”, „Latina”, „Stogu”, „Tisa”, „Alice”, „Podium”, „Select”, „President”, „Central”, „Suprem”, „Nina”, „Premier”, „BITU”, „Vilele” „Ana”, „Ally”, „Alexandra”, Pensiunile: „Luana, „Hodan”, „Bebe”, „Maria”, „Casa Ioana” s. a.

Dupa 1994 Societatea ,,Olanesti” S. A. a fost cumparata de patroana Tudor Maria.




[1]- Articolul Portret de istoric, in ,,Magazin istoric”, Anul XXIX, nr. 10 (343) oct. 1995, p. 45-48.

[2]- Ion Radu Mircea, Un neam de ctitori olteni: Boierii Dragoesti, in ,,Revista de istorie bisericeasca”, nr. 3/1943, Craiova, p. 50-91; Bogdana Irimia, Importanta bisericii din Dragoiesti-Valcea pentru arhitectura romanesca din sec. XVI, in ,,Biserica Ortodoxa Romana”, Anul XCIV, nr. 9-12, sept. - dec. 1976, p. 1042-1052 (in continuare ,,B. O. R.”)

[3]- Ion Radu Mircea, art. cit., p.70; Aurelian Sacerdoteanu, Satul si manastirea Cerneti, in ,,Mitropolia Olteniei”, Anul XIII, nr.1-4, ianuarie-aprilie 1961, p. 52-54 (in continuare ,,M. O.”).

[4]- Pr. D. Balasa, Oameni si fapte din istoria localitatii Olanesti, in ,,Buridava”, nr. 4/1980, p. 102-103.

[5]- Documente privind istoria Romaniei.Veacul al XVI-lea, vol. 6 (l593-1600), p. 36-37, doc. nr. 43 (in continuare        D. I. R.).

[6]- Vezi art. ,,Acte si insemnari  relative la boierul muntean Sandu Bucsenescu  (+ l760)”, in ,,Arhivele Olteniei”, Anul XIII, iulie-decembrie 1934, nr. 74-76, p. 328-337, 422-436. (in continuare,  ,,A. O.”).

[7]- Documenta Romaniae Historica. B. Tara Romaneasca.Vol. II (1611-1615), doc. nr. 66, p. 62-63. ( in continuare      D. R. H.). Tot la Dobra Rudeanca facea referire si I. C. Filitti care in ,,A. O.” nr. 77-78/1935, p. 328, reprosa lui Ion Ionascu ca din documente nu rezulta ca Dobra, sotia lui Stanciu Logofat din Olanesti, ar fi fost fiica lui Teodosie Rudeanu; in ,,A. O.” nr. 79-80/1935 Ionascu raspunde prezentand actul emis la 29 aprilie 1612 (p. 507). In schimb, istoricul N. Stoicescu in lucrarea Dictionar al marilor dregatori din Tara Romaneasca si Moldova. Sec. XIV-XVII, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1971, p. 85-86, considera ca Dobra a fost casatorita cu Stanciu Logofat din Cepari si a fost mama lui Ivascu Ceparul din sec.al XVII-lea, citand D. I. R., vol. I, p. 65.

[8]- Marcel Dumitru Ciuca, Doina Duca-Tinculescu, Silvia Vatafu-Gaitan, Catalogul documentelor Tarii Romanesti. Vol.V (1640-1644), Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale, Bucuresti, 1985, doc. nr. 380 din 4 mai 1641, p. 184; doc. nr. 745 din 23 iunie 1642, p. 328-329; doc. nr. 932 din 6 februarie 1643,  p. 400 - ,,Scrie Tudor, fiul  Stanciului Olanescu”; in doc. nr. 1210, p. 511-512, printre martori figureaza si ,,Tudor fiul lui Stanciul Logofat din Olanesti”, identificat dupa semnatura (in continuare Catalog ). 

[9]- A. N. I. C., Eforia Spitalelor Civile, Condica Berislavesti, f. 152-153.

[10]- Academia Romana, ms. 4173, f. 109, apud Prof. I. Ionascu, Acte si insemnari relative la boerul muntean Sandu Bucsanescu (+ 1760), in ,,A. O.”, Anul XIII, iulie-decembrie 1934, No 74-76, p. 331, n. 20.

[11]-  A. N. I. C, Episcopia Ramnic, pachet 34, nr. 31.                 

[12]- Catalogul, vol. VI, doc. nr. 1078, p. 397. 

[13]- Catalogul, vol. VI, doc. nr. 266, p. 118.

[14]- Catalogul, vol. VI, doc. nr. 497, p. 192-196.

[15]-  A. N. I. C., Mitropolia Bucuresti, pachet 156, doc. nr. 17.

[16]- Grigore P. Olanescu, op. cit.

[17]- George Potra, Tezaurul documentar al Judetului Dambovita, Bucuresti, 1972, doc. nr. 433, p. 276.

[18]- D. Balasa, Oameni si fapte din istoria localitatii Olanesti, in ,,Buridava”, Ramnicu Valcea, nr. 4/1980, p. 105-107; in schita genealogica intocmita de Grigore P. Olanescu apare la nr. 31 un ,,Iorga Olanescu” caruia nu i se stie filiatia: este tocmai Goran I Olanescu, cel care se spune ca a facut parte din delegatia boierilor munteni trimisi la Poarta sa capete numirea ca domn in Tara Romaneasca a lui Constantin Serban (9 apr. 1654-febr. 1658).

[19]- D. I. R., B, XVII, vol. IV, p. 239; Catalog, vol. III (1621-1632), Bucuresti, 1977, doc. nr. 220,  p. 121.

[20]- Pr. D. Balasa, Dictionarul istoric al Olteniei (in continuare D. I. O.; lucrare ramasa din pacate in manuscris, dupa decesul oarecum neasteptat al autorului, in noaptea de 21/22 decembrie 2002, la 91 de ani impliniti; n. 1 august 1911).

[21]- Ilie Georgescu, O copie necunoscuta a Letopisetului Cantacuzinesc, in ,,M. O.”, An XIII, nr. 7-9/ 1961, p. 545.

[22]- Stefan Andreescu, Goran Logofatul din Olanesti si ,,Letopisetul Cantacuzinesc”, in ,,Revista istorica”. Serie noua, tomul V/1994, nr. 7-8, iulie-august, p. 789-794.

[23]- N. Iorga, Studii si documente, vol. V, p. 122.

[24]- Catalog , vol.V, doc. nr. 235, p.114; Toma G. Bulat, Stiri noi despre manastirea Jitianu (Dolj), in ,,M. O.”             nr. 5-6/1967, p. 439-440, nu face deosebire intre cei doi Goran logofat Olanescul; la I. C. Filitti, Opere alese, Editura Eminescu, Bucuresti, 1985, p. 310 in loc de Goran apare Radu.

[25]- A. N. I. C., Mitrop. Tarii Romanesti, CLVIII/28 – reiese ca Goran I logofat Olanescu a fost ingropat la Mitropolie; vezi capit. III – Diate/Testamente…; vezi si Gheorghe Lazar, Familie si sentiment in vechiul regim romanesc. Note pe marginea testamentului lui Radu Goran Olanesc 858d37i u, in ,,Studii si materiale de istorie medie”, vol.XXI, 2003, p. 57-66.

[26]- ,,A. O.”, nr. 107-112/1940, p. 124.

[27]- Gheorghe Dumitrascu, Corneliu Tamas, Ramnicul medieval, Editura Conphys, Ramnicu Valcea, 1995, doc. nr. 131, p. 59.

[28]- Gheorghe Dumitrascu, Corneliu Tamas, op. cit., doc. nr. 79, p. 40.

[29]- Corneliu Tamas, Ion Soare, Carmen Andreescu, Tezaur medieval valcean. Catalogul documentelor de la Arhivele Statului din Ramnicu Valcea (1388-1715). Vol. I. Bucuresti, 1983, documentele nr. 645, 650, 652, 657, 661, 743, 780.

[30]-A. N. I. C., ms. 723, f. 507-508; Ibidem, f. 506 v.-507.

[31]- Ibidem, p. 514.

[32]- Bibl. Acad. Rom., ms. rom. 2071, p. 5-6; A. N. I. C, ms. 723, p. 506 v.-507; vezi si Marcel Ene, Marele vornic Stroe Leurdeanu, in ,,Revista de istorie”, Tom 34, nr. 8, august 1981, p. 1495-1512, nota 34 de la p.1498.

[33]- Nu stiu pe ce considerente se bazeaza Ioana Cristache-Panait, Contributii la istoricul bisericii Manastirii Ciutura, in ,,M. O.” nr. 3-4 /1971, p. 208,  n. 12 cand afirma: ,,in 1625 sora sa Anghelina avea un fiu major, care apare ca martor intr-un document din acel an”, citand D. I. R., B.,Tara Romaneasca, Veac XVII, vol. IV, p. 553; vezi si afirmatia lui      T. G. Bulat, art. cit., p. 440: erau feciorii lui Goran logofatul si ai jupanesei Stanca, ,, fata Anghelinii, nepoata lui Istratie vistieriol de sor”.

[34]- Gh. Dumitrascu, C. Tamas, op. cit., doc. nr. 205, p. 89-9l.

[35]- T. G. Bulat, Schitul Goranu, in ,,M. O.”, nr. 5-6/1972, p. 392-396.

[36]- Gh. Dumitrascu, C. Tamas, op. cit., doc. nr. 213, p. 94.

[37]- V. Mihordea, S. Papacostea, Fl. Constantiniu, Documente privind relatiile agrare in veacul al XVIII-lea, vol. I., Tara Romaneasca, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1961, p. 186.

[38]- Grigore P. Olanescu, op.cit., p. 4.

[39]- N. Iorga, Manuscripte din Biblioteci streine, p. 53; apud Grigore P. Olanescu, op. cit. p. 5.

[40]- A. N. I. C., M-rea Hurezi, pachet XVI, doc. 15.

[41]-  A. N. I. C., Mitropolia Tarii Romanesti, CDLXXIV/5.

[42]- T. G. Bulat, art. cit., p. 394.

[43]- Lui ii va reveni sarcina gestionarii averii, in urma decesului tatalui sau, in calitate de frate mai mare, pana la majoratul fratilor sai; in acest sens vezi documentul din 7 august 1692 si cel din 18 mai 1693 la N. Iorga, Hartii din arhiva manastirii Hurezului precum si din a protopopiei Argesului, din a boierilor Brancoveni si a altor neamuri, Bucuresti, 1907, p. 249-251.

[44]- Acesta este deosebit de Radu Goran Logofatul, care pare a fi jucat un rol de prim rang in evenimentele de la mijlocul secolului al XVII-lea din Tara Romaneasca; vezi D.Balasa, art. cit. si Stefan Andreescu, Goran Logofatul din Olanesti si ,,Letopisetul Cantacuzinesc”, in Idem, Istoria romanilor: cronicari, misionari, ctitori (sec. XV-XVII), Bucuresti, 1997,  p. 95-108.

[45]- Vezi porunca din 22 mai 1740 a domnitorului Constantin Mavrocordat (era a 3-a domnie, nov. 1735-sept. 1741, din cele 6 in Tara Romaneasca) prin care il imputerniceste, alaturi de Barbu Ganescu, sa stabileasca hotarele dintre mosia Macesul Mare, a Manastirii Arnota, si mosia Carna, a Manastirii Bucovat, in Comori arhivistice valcene. Catalogul documentelor de la Arhivele Statului din Ramnicu Valcea (1467-1800). Vol. II. Intocmit de Corneliu Tamas, Ion Soare, Carmen Manea-Andreescu, Bucuresti, 1985, doc. nr. 329, p. 85-86.

[46]- Vezi documentele din: 8 iulie 1741 (A. N. I. C., Mitrop. T. Rom., CLVIII/27); 2 octombrie 1754, 3 ianuarie 1756 (apud Gh. Dumitrascu, C. Tamas, op. cit., doc.  nr. 264, 265, p. 118).

[47]- Numele acestei prime sotii nefiind cunoscut din alte surse documentare; vezi in acest sens arborele genealogic al Familiei Olanescu realizat de Grigore P. Olanescu, Bucuresti, 1903.

[48]- A. N. I. C., Planuri. Diverse, nr. 20; Familiile boieresti din Moldova si Tara Romaneasca. Enciclopedie istorica, genealogica si biografica. Vol. I. Abaza-Bogdan. Coordonator si coautor Mihai Dim. Sturdza, Editura SIMETRIA, Bucuresti, 2004, p. 244 - Familia BALOTA din Arges. 

[49]- O. G. Lecca, Familiile boieresti romane. Istorie si genealogie (dupa izvoare autentice), Bucuresti, 1899, p. 447.

[50]- Stefan Andreescu, Goran Logofatul din Olanesti si ,,Letopisetul Cantacuzinesc”, in: Idem, Istoria romanilor: cronicari, misionari, ctitori (sec. XV-XVII), Bucuresti, 1997, p. 95-108.

[51]- A. N. I. C., Mitropolia Bucuresti, p. 29/6; cf. art. Daniile primite de MitropoliaTarii Romanesti in decursul timpului. 1359-1837, in ,,Biserica Ortodoxa Romana” (in continuare ,,B. O. R.”), Anul XCVII, nr. 5-6, mai-iunie, 1979, p. 776 - 796; relatarea la p. 791.

[52]- A. N. I. C., Mitropolia Tarii Romanesti, CLVIII/30.

[53]- Vezi actul de judecata cu Mitropolitul Grigore din 22 martie 1781, intarit de domnitorul Alexandru Ipsilanti,           A. N. I. C., Mitropolia Tarii Romanesti, CLVIII/32.

[54]- Grigore P. Olanescu, op. cit.

[55]- T. G. Bulat, art. cit., p. 395.

[56]- G. P. Olanescu, op. cit., p. 6.

[57]- Gh. Dumitrascu, C. Tamas, op. cit., doc. nr. 193, p. 84; despre Mares Bajescu,vezi: Spiridon I. Cristocea, Din trecutul marii boierimi muntene. Marele ban Mares Bajescu. Muzeul Brailei, Editura ISTROS, Braila, 2005 – cu bibliografia la zi.

[58]- T. G. Bulat, Contributiuni documentare la istoria Olteniei. Secolul XVI, XVII si XVIII, Ramnicu Valcea, 1925, cap. ,,Documente Cheia”, p. 54-81; dupa cum se vede, mai apare un fiu al lui Eftimie, Udrea.

[59]- Tezaur, doc. nr. 1035, p. 313-314.

[60]- Tezaur, doc. nr. 1160, p. 348.

[61]- Tezaur, doc. nr. 1194, p. 356-357.

[62]- N. Iorga, Studii si Documente, vol. I, p. 452; nu stiu daca acest Udrea, fiul lui Vlad, nu se confunda cu celalalt Udrea, fiul lui Eftimie.

[63]- N. Iorga, Studii si Documente, vol. I, p. 452.

[64]- G. P. Olanescu, op. cit., p. 6.

[65]- Ion Popescu, Nicolae Gorgan, Emilian Grosenoiu, Vetre de spiritualitate romaneasca. Monumentele religioase din Olanesti si imprejurimi, Editura CONPHYS, Ramnicu Valcea, 2004, p. 34-42 (in continuare, Ion Popescu, Vetre); Constantin Balan, Inscriptiile medievale si din epoca moderna a Romaniei. Judetul istoric Valcea (sec. XIV-1848), Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2005, p. 167-175.

[66]- Gh. Dumitrascu, C. Tamas, op. cit., p. 107-108, doc. nr. 143 cu data 30 aprilie 1709;  p. 116-117, doc. nr. 260 - apare in act cu numele ,,Capitan Draghici Olanescu”; dintre fetele lui cred ca Maria s-a calugarit, deoarece in acte intalnim pe ,,Magdalina monahia fata lui Draghici Capitan Olanescu”, in Ibidem, p. 117, doc. nr. 261 din 2 iulie 1714.

[67]- Comori, doc. nr. 162, p. 48.

[68]- Comori, doc. nr. 58, p. 28.

[69]- G. P. Olanescu citeaza un act pastrat in arhiva familiei, datat 13 martie 1727, an cand crede ca a murit si Draghici Olanescu.

[70]- Ibidem.

[71]- Gh. Dumitrascu, C. Tamas, op. cit., doc. nr. 235, p. 103-104.

[72]- Ion Popescu, Vetre, p. 26-33.

[73]- Dinu C. Giurescu, Tara Romaneasca in secolele XIV - XV, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1973, p. 288, 293.

[74]- Grigore P. Olanescu, op. cit.

[75]- Alexandru Al. Falcoianu, Arborele genealogic al familiei Bujoreanu, Bucuresti, 1928, p. 56 si Anexa lucrarii.

[76]- G. P. Olanescu, op. cit.

[77]- T. G. Bulat, Contributiuni documentare, p. 54-81.

[78]- Biblioteca Academiei Romane, Documente istorice, pachet XCI/doc. nr. 202.

[79]- Veronica Tamas, Administratia Olteniei in timpul stapanirii austriece, in ,,Buridava”, nr. 4/1982, p. 119-125.

[80]- N. Iorga, Studii si Documente, vol. V, p.149.

[81]- N. Iorga, op. cit, p. 154.

[82]- G. P. Olanescu, op. cit.

[83]- Comori, doc. nr. 1013, p. 232; de notat ca la G.P.Olanescu s-a strecurat o greseala: ,,finului lor din Vatafi” in loc de: ,,finului lor Din (de la Constantin – n. n.) Vatafu” - cum e corect.

[84]- Comori , doc. nr. 1144, p. 257.

[85]- Comori , doc. nr. 1241, p. 278.

[86]- Ionescu Dominic, Biserica din Sambotin, in ,,Noua Revista Bisericeasca”, VI, 1924-1925, nr. 9-10, p. 252-254; Idem, Schituri si biserici de sat, Bucuresti, 1931, p. 57-61; Ion Ionascu, Catagrafia Eparhiei Arges la 1824, Bucuresti, 1942, p. 20.

[87]- Constantin Balan, Inscriptii medievale si din epoca moderna a Romaniei. Judetul istoric Arges (sec. XIV-1848), Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1994, p. 429-431, 595 (la el apare Sanbotin -n. n.).

[88]- La G. P. Olanescu, op. cit., sunt mentionati alti doi copii: Nitu si Stancu; cred ca este o greseala, deoarece prin partea locului  Nitu sau Nita este diminutivul de la Gheorghe.

[89]- N. Iorga, Studii si Documente cu privire la Istoria Romanilor, vol. 1-2, Bucuresti, 1901, p. 459; Corneliu Tamas, Emilian Francu, Istoria comunitatii catolice din Judetul Valcea,  Editura Anton Pann, Ramnicu Valcea, 2007, p. 170.

[90]- Pr. Ilie Gh. Diaconescu, Cateva date si insemnari… , in ,,M. O.”, nr. 1-2/1968, p. 71-72.

[91]- Al. Al. Falcoianu, op. cit., Anexa 4.

[92]- Pr. Ilie Gh. Diaconescu, art. cit., p. 72.

[93]- Muzeul Judetean Valcea - Manuscris George Potra, nepaginat.

[94]- D. J. V. A. N. - Oras Ramnicu Valcea. Starea civila. Registrul nr. 17/1893: Nasteri. Casatorii. Decese. Nr. 59 – Act de moarte din l893 aprilie 14; Paul Cernovodeanu, Romani si rusi. Politica si incuscriri, in ,, M. I.’’, Anul XXX, nr. 5 (350), mai 1996, p. 80; Emanoil Hagi-Mosco, Bucuresti. Amintirile unui oras. Ziduri vechi. Fiinte disparute, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1995, capit. Casatorii ruso-romane din trecut, p. 282-297; despre casatoria Mariei, fiica lui Toma Olanescu, cu colonelul (sic ! – la data casatoriei stim ca era parucic=locotenent, nu polcovnic=colonel) Rujinski la p. 286; s-au strecurat 2 greseli, poate tipografice: Maria nu moare la 1844, ci la 1893, iar tatal sau Toma Olanescu nu a decedat la 1859, ci la 30 octombrie 1849. 

[95]- Un act din 12 martie 1858, contractul de arendare pe 3 ani a proprietatilor Olanesti si Tisa, vorbea de ,,Vaduva Mariuca Rudzinski” – D. J. V. A. N., fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 13/1858, f. 55.

[96]- O. G. Lecca, Familiile, p. 387.

[97]- Ioan C. Filitti, Arhondologia Munteniei dela 1822-1828 in ,,Revista Arhive lor”, Nr. 4, Anul 1927, Tipografia Curtii Regale F. Göbl & Fii, Bucuresti, p. 36.

[98]- Catagrafia oficiala de toti boerii Tarii Romanesti la 1829, publicata de Ioan C. Filitti, in ,,Revista Arhivelor”, Nr. 5, Anul 1928-1929, p. 352

[99]- D. J. V. A. N., fond Pref. Judetului Valcea, dosar 44/1838, f. 87.

[100]- D. J. V. A. N., fond Pref. Judetului Valcea, dosar 107/1832, f. 286.

[101]- C. V. Obedeanu, Marile Familii Romanesti date de istoricul Sulzer, in ,,Arhivele Olteniei’’, anul II, no. 7, mai-iunie 1923, p. 195-197.

[102]- Precizarea apartine prof. Constantin Sorega, in prezent decedat.

[103]- vezi ,,Arhivele Olteniei”, 1929, p. 273-274.

[104]- Enache Ionescu, Bisericile din Olanesti si Muiereasca de Sus, in ,,B. C. M. I.”, VIII/1915, p. 179, care spune eronat ca biserica a fost zidita in 1820 iunie 28 de protopopul Ioan Armaceanu si Dimitrie logofat Alexandru Olanescu – probabil ca a citit gresit, in loc de ,,dumnealui logotet Alexandru Olanescu”; iar data exacta a zidirii, conform Pisaniei, este 28 iulie; vezi si: Dumitru Balasa, Oameni si fapte din istoria localitatii Olanesti, in ,,Buridava”, nr. 4/1982, p. 108; Ilie Gh. Diaconescu, Cateva date si insemnari despre ctitoriile din Olanestii Valcii, in ,M. O.”, Anul XX, nr. 1-2/1968,  p. 73; Ion Al. Popescu s.a., Vetre…, p. 52; Constantin Balan, Inscriptiile…Judetul istoric Valcea, p. 175.       

[105]-  Muzeul Judetean Valcea, Arhiva George Potra, nepaginat.

[106]- ,,Analele Parlamentare ale Romaniei”. Tomul II. Obicinuita Obsteasca Adunare a Terei Romanesti. Legislatura I. Sesiunea I: 1831-1832, Imprimeria Statului, Bucuresci, 1892, p. 334 - ,,Tabel cu Fetele ce li se cuvine a primi endamnizatie pentru scutelnici”.

[107]- ,,Scutelnici 2 - Treti logofeteasa Balasa a lui Alexandru Olanescu, moarta” – vezi ,,Vacantiile pe seama Casei compasatiei pe leat 1836”, in ,,Analele Parlamentare ale Romaniei”. Tomul VI. Partea I. Obicinuita Obsteasca Adunare a Tarei Romanesti. Legislatura I. Sesiunea V 1835-1836, Imprimeria Statului, Bucuresci, 1895, p. 266.

[108]- Catagrafia oficiala de toti boerii Tarii Romanesti la 1829, publicata de Ioan C. Filitti in ,,Revista Arhivelor”, Nr. 5, Anul 1928-1929, p. 352-353.



[109]- Generalul P. V. Nasturel, Neamul Boierilor Parscoveni si incuscrirea lor cu Cantacuzinii din ramura marelui spatar Draghici Magureanul, Bucuresti, 1906, p. 42, 52, 53; Ancuta s-a casatorit apoi cu Iordache Colfescu, fost mare clucer de arie; are portrete in biserica din Sambotin si biserica ,,Sf. Nicolae” din Izvoru de Sus-Arges; cf. Constantin Balan, Judetul istoric Arges, p. 338-339 si Nicolae Stoicescu, Bibliografia localitatilor si monumentelor feudale din Romania, vol. I, p. 387 si n. 30, p. 388.

[110]-George Potra, Tezaurul, doc. nr. 848, p. 682.

[111]- O. G. Lecca, Familiile boieresti romane, p. 391.

[112]- G. P. Olanescu, op. cit.

[113]- A. N. I. C., Manastirea Horezu, pachet 35, doc. nr. 27.

[114]- Gh. Dumitrascu, C. Tamas, op. cit., doc. nr. 273, p. 120.

[115]- Comori, vol. II, doc. 793, p.185.

[116]- G. P. Olanescu , op. cit.

[117]- O. G. Lecca, Familiile, p. 179.

[118]- I. Ionascu, Biserici, chipuri si documente din Olt , vol. I, Editura ,,Ramuri” , Craiova, 1934, p. 201, 267.

[119]- G. Potra, Tezaur documentar al judetului Dambovita (1418-1800), C. C. E. S. al Jud. Dambovita, Muzeul Judetean Dambovita, 1972, doc. nr. 1050, p. 927.

[120]- G. P. Olanescu , op. cit.

[121]- Ceilalti 3 copii au fost: Stefan n. 18 sept. 1797, Pana n. 29 nov. 1799 si Ion n. 25 iulie 1801- toti au decedat de copii; Ion s-a nascut dupa decesul tatalui sau.

[122]- Catagrafia oficiala de toti boierii Tarii Romanesti la 1829. Publicata de Ion C. Filitti, Bucuresti 1929, p. 10, 47; vezi si  ,,Revista Arhivelor”, nr. 5, Anul 1928-1929, p. 297 si 336.

[123]- Invinuit ca a participat la evenimentele revolutionare de la 1848, Pana Olanescu a fost cercetat de comisia instituita in acest scop; din fericire pentru el a putut dovedi ca nu era in Bucuresti ci la mosia sa de la Gaesti, comisia hotarand eliberarea serdarului Pana Olanescu, gasindu-l nevinovat – vezi Documente privind anul revolutionar 1848 in Tara Romaneasca, Directia Generala a Arhivelor Statului, Bucuresti, 1962, doc. nr. 397, p. 408-410, doc. nr. 398, p. 410 si doc. nr. 399, p. 411. Neagu Djuvara, Intre Orient si Occident. Tarile Romane la inceputul Epocii Moderne (1800-1848), Editura Humanitas, Bucuresti, 1995, p.152; Ed. a II-a, 2008, p. 165, vorbeste de o icoana: ,,Icoana cu Sf. Pantelimon” pe care Pana Costescu, Mare Logofat, o da finului sau, in 1827: ,,Aceasta sfanta icoana i-am dat-o lui Pana Olanescu, nepotul meu fiindca eu l-am botezat…”.

[124]- O. G. Lecca , Genealogia a 100 de case din Tara Romaneasca si Moldova, Bucuresti, 1911, p. 6, 71.

[125]- Al. Al. Falcoianu, op. cit. , Anexa 4.

[126]- M. Tudorica, I. Burlacu, Guvernele Romaniei intre anii 1866-1945. Liste de ministri , in ,,Revista Arhivelor”, Anul XLVII, vol. XXXII, nr. 2/1970, p. 429-477; Stelian Neagoe, Istoria Guvernelor Romaniei…, Editura Machiavelli, Bucuresti, 1995, passim; Stelian Neagoe, Oameni politici romani. Enciclopedie, Editura MACHIAVELLI, Bucuresti, 2007, p. 532-533; Dictionar biografic de istorie a Romaniei. Coordonator: Stan Stoica, Editura MERONIA, Bucuresti, 2008, p. 414.

[127]- Titu Maiorescu, Istoria politica a Romaniei sub domnia lui Carol I, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994, p. 183.

[128]- Titu Maiorescu, Insemnari zilnice, editate de Ion Radulescu-Pogoneanu, Bucuresti, 1943, vol. III, p. 372.

[129]- A. N. I. C., Colectia Microfilme Belgia, rola 24, c. 354-356 - apud Mircea Musat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul roman unitar, vol. I, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983, p. 541, n. 155; Mihai Sorin Radulescu, Elita liberala romaneasca (1866-1900), Editura ALL, Bucuresti, 1998, passim.

[130]- Costel Iordachita, Familia Lahovari. Ascendenta si destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2004, p. 11; dupa divort Ioana s-a recasatorit cu Radu Th. Vacarescu.

[131]- O. G. Lecca, op. cit., p. 450; Gheorghe Crutzescu, Podul Mogosoaiei. Povestea unei strazi, Editura Meridiane, Bucuresti, 1986, p. 340, n. 679.

[132]- Vezi ,,Arhivele Olteniei”, Anul XXI, nr. 119-124, ian.-dec. 1942, p.164-166; Mihai Sorin Radulescu, Genealogii,  Editura ALBATROS, Bucuresti, 1999, p. 91.

[133]- Pelin Mihai – Opisul emigratiei politice, Editura ,,Compania”, Bucuresti, 2002, p. 108 .

[134]- Datele despre cei 2 copii ai Ecaterinei , Razvan si Neagu, sunt scrise cu creionul pe Anexa nr. 4 a lucrarii lui Al. Al. Falcoianu, Arborele genealogic al familiei Bujoreanu, Buc, 1928, aflata la Biblioteca Academiei Romane; O. G. Lecca, Familiile boieresti romane. Istorie si genealogie (dupa isvoare autentice), Editura ,,Libra’’, Bucuresti, 1999, p. 450; informatii orale date mie de ing. Barbu Ollanescu-Orendi, traitor in Austria si Germania, nepot dupa tata al scriitorului D. Ollanescu-Ascanio.

[135]- O. G. Lecca, op. cit., p. 450-451; vezi si ANEXELE.

[136]- Dr. I. Puturianu, Efectele fiziologice si proprietatile terapeutice ale apelor minerale din statiunea Olanesti (Valcea), Craiova, 1910, p. 5.

[137]- Dr. Eugenia Costin-Deleanu, Apele minerale de la Olanesti, in ,,Studii si cercetari de balneologie si climatologie”, Editura Meridiane, Bucuresti, 1967, p. 335; Ion Statescu, Baile Olanesti – prima fila de istorie, in ,,Magazin Istoric”, Anul XVII, Nr. 10 (199), octombrie 1983, p. 54.

[138]- Artemiu Pricajan, Substantele minerale terapeutice din Romania, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985, p. 108.

[139]- A. Pricajan, Baile Olanesti in contextul statiunilor balneare ale Tarii Romanesti din secolul al XIX-lea. Comunicare sustinuta la aniversarea a 150 ani de la atestarea documentara a statiunii Baile Olanesti, 12-13 decembrie 1980.

[140]- Baile Olanesti in 1907. Statiunea balneara si climaterica Olanesti (Valcea), f. l., f. e., f. a., p. 5.

[141]- Dr. Eugenia Costin-Deleanu, art. cit., p. 335.

[142]- Directia Judeteana Craiova a Arhivelor Nationale, Documente istorice, pachet CLXXXVIII, mss. 4.

[143]- Paul Cernovodeanu, Nicolae Vatamanu, Date inedite si mai putin cunoscute din biografia doctorului Johan Nepomuk Meyer (1803-1873), in Din traditiile medicinii si educatiei sanitare, Editura Medicala, Bucuresti, 1978, p. 273-281.

[144]- Dr. V. Gomoiu, Repertoriu de medici, farmacisti, veterinari (personal sanitar) din tinuturile romanesti (inainte de anul 1870), vol. I, f. e., Braila, 1938, p. 401-402.

[145]- C. J. K. Siller, Die Mineralquellen der Walachei, in ,,Archiv des Apothekerveraines”, Band XXII, Hannover, 1840,   p. 1024 - apud Stefan Balan, Nicolae St. Mihailescu, Istoria stiintei si tehnicii in Romania. Date cronologice, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1985, p. 125.

[146]- Iordache (1776-1874) si Grigore Oteteliseanu (1783-1869) erau ruda cu boierii Olanesti, fiind unchii lui Toma Olanescu; vezi Ion Obretin, Contributii privind genealogia Otetelisenilor, in ,,Studii Valcene’’, nr. VI/1983, p. 181-184; Idem, Otetelisu, Editura Sitech, Craiova, 2006, passim.

[147]- A. N. I. C., Fond Stabul Ostirii, dos. 1/1834, mss. 761.

[148]- Idem, dos. 34/1835, mss. 115.

[149]- Idem, Vornicia din Launtru. Tara Romaneasca, nr. 383, dos. 268 din 6 mai 1832; apud C. C. Giurescu, Principatele Romane la inceputul secolului XIX. Constatari istorice, geografice, economice si statistice pe temeiul hartii ruse din 1835, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1957, p. 47.

[150]- Ibidem, p. 49; Silvia Vatafu-Gaitan, Rodica Musetoiu, Un geolog englez viziteaza Carpatii romanesti, in ,,Revista arhivelor’’, nr. 3/1985, p. 325-329; dupa cele doua autoare, vizita a avut loc in august 1833.

[151]- C. C. Giurescu, op. cit., p. 50.

[152]- A. N. I. C., Bucuresti, fond Vornicia din Launtru. Tara Romaneasca, opis 14, nr. 551, dos. 27 din 1 aprilie 1832.

[153]- Demidoff Anatole, Voyage dans la Russie Méridionale et la Crimée, par la Hongrie, la Valachie et la Moldavie. Executé en 1837, Paris, 1840.

[154]- C. C. Giurescu, op. cit., p. 48, 51.

[155]- Muzeul Judetean de Istorie Valcea - Manuscris George Potra, nepaginat.

[156]- St. V. Episcopescu a trait intre 1777-1850; vezi V. Gomoiu, op. cit., p. 401-402 ; Emil Gheorghiu, Memoria de taina a lui St. V. Episcopescu, in Trecut si viitor in medicina, Editura Medicala, Bucuresti, 1981, p. 303-320.

[157]- St. V. Episcopescu, Apele metalice ale Rumanii Mari, Tipografa Episcopiei Buzaului, Buzau, 1837.

[158]- Muzeul Judetean Valcea - Manuscris George Potra, nepaginat.

[159]- D. J. V. A. N., Fond Prefectura Judetul Valcea, dos. 49/1839, p. 85.

[160]- Idem, Fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 49/ 1839, p. 87; vezi si ANEXELE.

[161]- Costea Marinoiu, Itinerare valcene, Editura Sport -Turism, Bucuresti, 1987, p. 135.

[162]- Muzeul Judetean Valcea - Manuscris George Potra, nepaginat.

[163]- A. N. I. C., Bucuresti, fond Departamentul Ostasesc, dos. 44/1844, ms. 417.

[164]- Idem, mss. 418.

[165]- Prof. Petre Purcarescu, Portretul unui revolutionar valcean de la 1848, in ,,Buridava’’, nr. 3/1979, p. 167-169.

[166]- Costea Marinoiu, op. cit., p. 135; Obretin Ion - Otetelisu. Satul, boierii si mosia. Vol. I (1475-1895). Studiu introductiv si documente, Editura SITECH, Craiova, 2006, p. 67.

[167]- Muzeul Judetean Valcea, Fond documentar, inv. nr. 5.418; vezi si Viorica Staicu,  Jurnalul spre folosire a Bailor Alecsandriischi din l(e)atul 1850 , in ,,Buridava”, Ramnicu Valcea, nr. 4/1982, p. 149-155.

[168]- D. J. V. A. N. , fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 53/1850, f. 136.

[169]- Muzeul Judetean Valcea - Manuscris George Potra, nepaginat.

[170]- D. J. V. A. N. , fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 63/1851, p. 136 si dos. 72/1855, p. 18.

[171]- D. J. V. A. N. , fond Pretura Plasii Balcesti, dos. 11/1849, f. 448; vezi si ANEXELE.

[172]- Corneliu Tamas, Istoria Ramnicului, Editura Antim Ivireanul, Ramnicu Valcea, 1993, p. 138; Idem, Istoria municipiului Ramnicu Valcea, Editura CONPHYS, Ramnicu Valcea, 2006, p. 233.

[173]- Nu e vorba de Gheorghe Bibescu, cum scrie brosura Baile Olanesti in 1907, p. 6, ci de Barbu Stirbei, fratele lui.

[174]- Copia decretului se afla in posesia lui D. Badescu - zice aceeasi brosura.

[175]- Artemiu Pricajan, art. cit., p. 111.

[176]- Al. Saabner-Tuduri, Apele minerale si statiunile climaterice din Romania. Editia a II-a, Tipografia ,,Gutenberg”, Bucuresti, 1906, p. 263.

[177]- Muzeul Judetean Valcea - Manuscris George Potra, nepaginat.

[178]- Ibidem.

[179]- D. J. V. A. N. , fond. Prefectura Judetului Valcea, dos. 40/1851, p. 79.

[180]- Ibidem, p. 99.

[181]- Ibidem, p. 90.

[182]- Ibidem, p. 92.

[183]- Olanesti. Statiune balneo-climatica, f. l., f. e, 1939, p. 4; Dr. Poldy Braunstein, Baile Olanesti. Din punct de vedere balneo-climatic. Indicatii si contra-indicatii, Monitorul Oficial si Imprimeriile Statului. Imprimeria Nationala, Bucuresti, 1946, p. 5; Alexe Marin a trait intre 1814-1895 - cf. St. Balan, N. St. Mihailescu, op. cit., p. 468.

[184]- Al. Saabner-Tuduri, op. cit., p. 264.

[185]- In brosurile citate se da, gresit, tot numele domnitorului Bibescu, in loc de Barbu Stirbei, fratele sau.

[186]- Olanesti , 1939, p. 4; Baile Olanesti in 1907, p. 7.

[187]- Dr. I. Puturianu, Baile Olanesti in 1907, Ramnicu Valcea, 1907, p. 8.

[188]- Al. Saabner-Tuduri, op. cit., p. 263.

[189]- D. J. V. A. N. , fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 33/1855, p. 147.

[190]- Dr. Gh. Mamularu, Un secol de istorie a statiunii Calimanesti-Caciulata, in ,,Buridava”, nr. 4/1982, p. 157-161;   Dr. Gh. Mamularu, Contributia Dr. Carol Davila la studiul si valorificarea apelor minerale de la Calimanesti-Caciulata-Cozia, in ,,Studii valcene” nr. VII/1985, p. 9l-94.

[191]-  ,,Vocea Oltului”, Craiova, I (1857), nr. 9, passim.

[192]- Masinca era numele de alint de la Maria, dat (se spune) de primul sot, un rus (Al. Rujinski/Ruzinski), care ii spunea Masenka (dar o ruda a ei din familia lui Dumitrache Poenaru-Belcineanu se numea tot Masinca – vezi ,,A. O.”,            An XXII/1943, p. 66); cf. Al. Al. Falcoianu, Arborele genealogic al Familiei Bujoreanu, f. e., Bucuresti, 1928, Anexa 4.

[193]- Diplomele scolii urmau sa fie echivalente cu cele ale institutiilor similare din Franta si din Italia; aceasta scoala a constituit baza Facultatii de Medicina, infiintata la 22 nov./4 dec. 1860, al carei prim decan a fost Dr. Nicolae Turnescu - cf. St. Balan, N. St. Mihailescu, op. cit., p. 154, 170.

[194]- Dr. Gh. Mamularu, Contributia..., art. cit. in ,,Studii valcene” nr. VII/1985, p. 91-94.

[195]- Ibidem.

[196]- D. J. V. A. N., fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 13/1858, p. 55.

[197]- Idem, dos. 2/1861, p. 316. 

[198]- Idem, dos. 2/1862, p. 544.

[199]- D. J. V. A. N., fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 1/1862, p. 716, 772.

[200]- G. Bratescu, Tineretea lui Carol Davila, Editura Medicala, Bucuresti, 1979; Elena Perticari-Davila, Din viata si corespondenta lui Carol Davila, f. e., Bucuresti, 1935; G. Barbu, Informatii inedite cu privire la Carol Davila, in ,,Viata medicala’’, nr. 5, martie 1961.

[201]- A. N. Bernath-Lendway (1836-1924), chimist. Datorita lui, Laboratorul de Chimie si Institutul de Chimie au participat la Expozitiile Universale de la Londra (1869), Viena (1873, 1909). A fost rasplatit cu ,,Medalia de Merit”. Ajutat de asistentii Mina Minovici si C. Istrati, chimistul Bernath executa experintele cerute de Dr. Davila. Precizez ca in unele lucrari numele lui apare grafiat Bernard.

[202]- Prefectura Judetului Valcea, dos. 125/1867, f. 33, 41, 67 v.

[203]- Memoriile Regelui Caroil I al Romaniei. Vol. III, Editura Universul, Bucuresti, 1909, p. 72; vezi si Memoriile Regelui Carol I al Romaniei. De un martor ocular. Volumul I. 1866-1869. Editia a doua si prefata de Stelian Neagoe, Editura MACHIAVELLI, Bucuresti, 1994, p. 165. 

[204]- D. J. V. A. N., fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 27/1864, p. 428; dos. 28/1864, p. 20; Al. Saabner-Tuduri, Apele minerale, p. 264.

[205]- Ibidem, p. 271.

[206]- A. Pricajan, op. cit., p. 116.

[207]- D. J. V. A. N., fond Prefectura Judetului Valcea, dos. 95/1866, f. 33 ; Dictionar topografic si statistic al Romaniei,Tipografia Statului, Bucuresti, 1872, p. 328; ,,Revista Arhivelor’’, nr. 4/1984, p. 422.

[208]- La Artemiu Pricajan apare Stribaianu, cu data 1860; a trait intre 1836-1924, a venit in tara in 1862; a fost director al Institutului Chimic Universitar, membru onorar al Academiei Romane, membru fondator si conferentiar al Ateneului Roman.

[209]- Dr. I. Puturianu, Efectele fiziologice, p. 8; Al. Saabner-Tuduri, op. cit., p. 264-265.

[210]- Grigore Cobalcescu (1831-1892) a fost unul din ctitorii Geologiei in tara noastra.

[211]- George Ion Lahovari, Gl. C. I. Bratianu, Grigore G. Tocilescu, Marele dictionar geografic al Romaniei, vol. IV, fasc. I, Bucuresti, 1901, p. 559; Al. Saabner-Tuduri, op. cit., p. 266.

[212]- „Vecinatatea despre obstea mosnenilor Olanesti la portiunea Glodu’’, material dactilografiat intocmit de Ing. Inspector Bottescu prin 1921-1922 si autentificat de N. Ceauselu, fost primar al statiunii; materialul se afla in copie arhiva mea personala.

[213]- Dr. Eugenia Costin-Deleanu, art. cit., p. 336.

[214]- O. N. T. Oficiul Local de Turism. Olanesti - Statiunea Balneo-Climatica, 1939, p. 5.

[215]- De remarcat ca toate lucrarile consultate fac aceeasi  greseala, dand ca data a catastrofei luna mai; este uimitor ca pana si lucrarile aparute la doar cativa ani dupa dezastru - ale Dr. Putureanu si Al. Saabner-Tuduri - nu dau luna si ziua exacte. Pentru lucrarile aparute ulterior greseala se explica prin copierea mecanica a datelor din cele doua lucrari citate. La D. J. V. A. N. exista dosarul nr. 57/1895 destinat integral acestei mari catastrofe.

[216]- Al. Saabner-Tuduri, op. cit.; Olanesti in 1907, passim.

[217]- Dr. I. Puturianu, Efectele , p. 8-9.

[218]- Dr. I. Putureanu, op. cit., p. 9-10.

[219]- Prof. Constantin Dragusin, Sanatoriul balnear si Policlinica statiunii Baile Olanesti, 1976, lucrare pentru obtinerea gradului didactic I, mss daruit mie de vaduva acestui profesor de Istorie; vezi si  capitolul ,,Oameni care au fost”.

[220]- Impresii si constatari asupra Sanatoriului ,,Dr. Puturianu’’ din Baile Olanesti (Valcea). Stabilimentul de Arte Grafice N. D. Milosescu, Tg. Jiu, f. a. (probabil dupa 1919 - n. n.), p. 91.

[221]- Vezi lucrarea citata mai sus, passim, cu fotografiile doveditoare.

[222]- Ioan Masoff, Glorioasa existenta a tenorului Grigore Gabrielescu, Editura Muzicala, Bucuresti, 1974 ; C. Albu, In memoria muzicianului Grigore Gabrielescu (1859-1915), in ,,M. O.” , Anul XXVII, nr. 3 - 4, martie - aprilie 1975,        p. 247-249.

[223]- Informatii orale de la Gh. Tiseanu, fost primar al localitatii, Prof. Constantin Sorega si Inv. Nicolae Baldea - in prezent toti fiind decedati.

[224]- Al. Saabner-Tuduri, op. cit., p. 266; dupa Dr. I. Puturianu, Actiunea apelor minerale, brosura III, Ramnicu Valcea, 1912, iata venirile de bolnavi: 120 in 1905, 300 in 1906, 448 in 1907, 49 in 1908 (Dr. I. Putureanu a fost plecat din statiune in acel an), 698 in 1909, 1.420 in 1910, 1.801 in 1911. Total = 4.836 pacienti.

[225]- C. Tamas si colaboratorii, Judetul Valcea in anii Primului Razboi Mondial, Balcesti pe Topolog , 1979, vol. I, p. 22; Artemiu Pricajan, op. cit., p. 143. 

[226]- Prof. C. Dragusin, Sanatoriul, lucrare in mss.; vezi si ANEXELE.

[227]- Informatii furnizate de Prof. C. Sorega, bazate pe informatii orale ale rudelor si consatenilor; date extrase de mine din Fondurile familialeIon Putureanu si Mainescu si din Arhiva Primariei  Baile Olanesti (cuprinde anii 1918-1975) - aflate azi la D. J. V. A. N; vezi si ANEXELE.

[228]- D. J. V. A. N., Memoriul  ,,Amenajamentul padurii Olanesti’’, dos. nr. 558/1918, p. 36, 78.

[229]- D. J. V. A. N., Memoriul ,,Olanesti S. A.”. 

[230]- Olanesti. Statiunea Balneo-Climatica. 1939, f. l.. 5; Dr. Eugenia Costin-Deleanu, art. cit., p. 337.

[231]- Olanesti. Statiune Balneo-Climatica. 1939, f. l., f. e., f. l., p. 5.

[232]- Dr. Eugenia Costin-Deleanu, art. cit.; A. Pricajan, op. cit., passim.

[233]- Dr. Dumitru Buzagiu, Cura de Olanesti, Bucuresti, Editura Cultura Nationala, 1930, p. 6. Rezultatele preliminare   le-a comunicat Academiei Romane; vezi Vasile Bianu, ,,Bulletin d’Académie Roumaine’’, nr. 34, Bucuresti, 1924;      Dr. Bianu Vasile, Cercetari asupra apelor minerale din Olanesti - extras din ,,Buletinul Academiei Romane”, Sect. stiintifica, 1924, fasc. 3-4.

[234]- Dr. Buzagiu Dumitru, op. cit., p. 6. 

[235]- Olanesti. Statiune Balneo-Climatica, 1939, p. 5.

[236]- ,,Monitorul Oficial” nr. 234/21 octombrie 1927 – vezi ANEXELE.  

[237]- Dr. D. Buzagiu, op. cit., p. 7.   

[238]- Ing. Stelian Petrescu, Calauza Cailor Ferate Romane, Atelierele grafice Socec & Co, Bucuresti, 1913, p. 46.

[239]- D. J. V. A. N., Memoriul ,,Olanesti S. A.” .

[240]- D. J. V. A. N., Fond Primaria Orasului Baile Olanesti. Dosar special: ,,Sistematizarea Comunei”, inv. nr. 201/1944, p. 86. 

[241]- Artemiu Pricajan, op. cit., p. 147, 149.

[242]- C. Tamas, P. Bardasu, S. Purece, Indrumator in Arhivele Statului. Judetul Valcea, Bucuresti, 1972, passim; Registrul de procese verbale se afla la D. J. V. A. N., acopera perioada 10. 06. 1936-22. 04. 1948.

[243]- Vezi Bibliografia lucrarilor: Catrina Sergiu Costel, Catrina Veronica, Baile Olanesti, Casa Editoriala pentru Turism si Cultura ,,Abeona”, Bucuresti, 1992; Poldy Braunstein, Baile Olanesti din punct de vedere balneo-climatic, Bucuresti, 1946; Eugenia Costin-Deleanu, art. cit.

[244]- D. J. V. A. N. , fond Primaria orasului Baile Olanesti, dos. ,,Cai de comunicatie”, inv. nr. 226, p. 52.

[245]- Idem, ,,Acte juridice ale Comunei”, dos. nr. 158/1945, p. 32; dos. nr. 231/1945, p. 378; si dos. nr. 288/1947, p. 3. 

[246]- Idem, dos. nr. 158/1945, p. 67.

[247]- Idem, dos. 231/1945, p. 389.

[248]- Idem, dos. nr. 226 ,,Cai de comunicatie”, p. 43.

[249]- Idem, dos. nr. 288/1947, p. 29.

[250]- cf. ,,Anexa” la Decretul pentru nationalizarea unor imobile, cuprinzand ,,Tabelul imobilelor nationalizate in Judetul Valcea” - copie dactilografiata aflata in arhiva mea.

[251]- D. J. V. A. N., Fond Primaria Baile Olanesti, dos. ,,Taxe si impozite’’, inv. nr. 330, p. 47; Arhiva Intreprinderii Balneo-Climaterice Olanesti, dos. nr. 1, nepaginat. 

[252]- D. J. V. A. N. ,  fond Pretura Plasii Ramnicu-Valcea, dos. nr. 11, ,,Stare civila”, inv. nr. 159, doc. nr. 188 din            1 feb.ruarie 1943 al Preturii.

[253]- Idem, fond Primaria Baile Olanesti, dos. nr. 2/1948, p. 28, p. 67. 

[254]- Idem, p. 308.

[255]- Adresa nr. 62.566/13 noiembrie 1943;  Idem, dos. nr. 158/1943 - ,,Acte juridice ale Comunei”, p. 145.

[256]- ,,Monitorul Oficial” nr. 1/ianuarie 1949.

[257]- Vezi Arhiva Intreprinderii Balneo-Climaterice Olanesti, dos. 3/1949, nepaginat. 

[258]- Dr. Eugenia Costin-Deleanu, art. cit., p. 351. 

[259]- D. J. V. A. N. , fond Primaria Olanesti, dos. ,,Registru de deciziuni”, 1950-1955, p. 69. 

[260]- ,,Buletinul Oficial” nr. 46/17 aprilie 1951. 

[261]- D. J. V. A. N. , fond Primaria Olanesti, ,,Registru de deciziuni”, 1950-1955, p. 56.

[262]- Vezi fotografiile de la p. 103 si 109 ale lucrarii ,,Impresii si constatari asupra Sanatoriului <<Dr. Puturianu>> din Baile Olanesti (Valcea)”, reproduse in ANEXE.













Document Info


Accesari: 29075
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )