Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





loading...
















































Scoala si biblioteca din orasul olanesti

istorie


SCOALA SI BIBLIOTECA DIN ORASUL OLANESTI

Desi ca institutie publica scoala in Judetul Valcea apare mai tarziu de secolul al XVII-lea, preocuparile pentru invatatura de carte sunt mai vechi. Din documentele pastrate, din insemnarile facute pe diferite manuscrise si tiparituri se poate deduce ca mai ales pe langa manastirile din Valcea au existat scoli in care se pregateau diecii si gramaticii necesari pentru scrierea hrisoavelor sau viitorii slujitori ai bisericilor si manastirilor. La sate documentele vremii sugereaza faptul ca au existat oameni stiutori de carte din vechime; desigur ca preotii au fost cei dintai. Prezenta preotului si a Bisericii a presupus si cartea. Stim ca Biserica si preotul au fost factorii activi in viata satului romanesc si in jurul lor s-a plamadit, incet dar trainic, limba romana. Inaintea aparitiei tiparului a existat si la romani un proces permanent de scris si de citit, pentru ca slujbele sa nu fi avut de suferit Dezvoltarea feudalismului, intarirea proprietatii feudale si a relatiilor feudale au impus cu necesitate redactarea de acte scrise, care exprimau de fapt materializarea relatiilor existente[1].

Pana in secolul al XVII-lea mestesugul scrisului si cel al cititului se practicau in cancelariile domnesti, boieresti, clericale si orasenesti. La sate, stiinta de carte nu putea patrunde decat prin slujitorii Bisericii. Preotul scria zapisele - adica actele de vanzare si cumparare, iar prin semnatura sa da girul acestor acte. De exemplu, 3 documente din 14 aprilie 1651 si 1652 au fost scrise de ,,popa Vladu din Olanesti[2]. Tot el facea jalbele de nemultumire trimise catre Domnie sau Divan; scria diate, adica testamentele batranilor facute cu scopul de a nu lasa urmasilor certuri sau dezbinari, si foile de zestre, intocmite la casatoria fetelor. Documentele istorice atesta din plin aceste indeletniciri.

Dezvoltarea societatii romanesti a impus sporir 444g62e ea interesului pentru invatatura de carte, iar in crestere va fi si numarul diecilor, gramaticilor, al scriitorilor de documente precum si numarul de acte diplomatice, scrisori comerciale si acte particulare. Multi dintre ,,scriitorii” vremii (secolul al XVII-lea), mai ales din cei formati in cancelaria domneasca, ajung boieri in Sfatul Domnesc. Cunoscand alfabetul chirilic, scriitorii de documente au scris atat in limba slavona cat si in limba romana. Documentele domnesti pastrate au fost scrise in limba slavona - limba cancelariei domnesti, a celei metropolitane, limba slujbei religioase, socotita limba sfanta. ,,Nu se poate ca scriitorul de documente roman sa nu fi folosit stiinta de carte pe care o avea si pentru limba materna[3].

Unde au putut invata carte sirul lung de logofeti din familia boierilor Olanesti ? Probabil ca la manastirile din judet, dar si pe langa bisericile din satul lor, apoi si-au desavarsit pregatirea in Cancelaria Domneasca atunci cand au fost luati, de gramaticii consacrati, pe functia de logofetei, ajungand la randul lor pretuiti scriitori de documente. Colectiile de documente publicate (D. I. R.,  D. R. H., Catalogul Documentelor de la Arhivele Statului, cele 7 volume publicate de Directia Judeteana Valcea a Arhivelor Nationale, alte colectii) - ne dau numele a o seama de logofeti, scriitori de documente din vestita familie a boierilor Olanesti. Din lungul lor sir citam pe urmatorii[4]: Vlad logofatul (1577-1602); Popa Anghel (1594); Albu din Olanesti (1596-1612); Stanciu logofat (1612-1632); Parvu logofat (1632-1636); Goran logofat (1613-1632); Udrea logofat (1635); Sima logofat (1636-1661); alt Goran logofat din Olanesti (1662-1682); Stroe logofatul (1680); Goran Olanescu (1681-1711); Dima Bujoreanul (1684); Tudor logofatul (1687); Tudosie Olanescul (1688-1719); alt Udrea logofat (1693-1718); alt Vlad logofatul (1699, gramaticul); Radu Goran Olanescu (1706-1722); Draghici Olanescu (1731).

S-a emis chiar ipoteza ca unul dintre acesti logofeti, Goran Olanescu, ar fi autorul faimoasei lucrari ,,Letopisetul Cantacuzinesc[5].

Incepand cu secolul al XVI-lea in unele acte istorice sunt intalniti logofeti din Olanesti, scriitori de documente, martori in procese, boieri hotarnici, juratori, trimisi domnesti sa judece diferite pricini. In secolul al XVII-lea marirea proprietatii feudale, cresterea puterii economice si politice a boierimii, participarea ei la conducerea treburilor statului, cresterea numarului de dregatori, logofeti, vamesi (=skileri -n. n.), impuneau o cultura de nivel mai ridicat, o scoala mai inalta.

In secolul al XVII-lea asistam la biruinta limbii romane asupra celei slavone. In unele cazuri existenta scolilor este atestata de documente, in altele prezenta lor este indicata de alte izvoare intre care: sublinierile facute mai ales de copistii de manuscrise, de diecii care arata ca au fost ,,ucenicii” unora sau altora, de mentionarea titlului de dascal, gramatic sau nastavnic. In documentele vremii ucenic inseamna elev, scolar, discipol, iar atributul de profesor, invatator e redat prin termenul de nastavnic, gramatic sau dascal[6].

In ceea ce priveste mediul rural, in acesta perioada invatatura de carte s-a raspandit si mai mult, a crescut in mare masura numarul scriitorilor de documente si al copistilor de manuscrise, a crescut interesul pentru stiinta de carte in randurile locuitorilor de la sate, incep sa se intocmeasca acte mai multe: zapise de vanzare, de cumparare, de zalogire, diate, carti de hotarnicii etc.

Taranii incep instrainarea delnitelor dupa ce mai intai luptasera sa se elibereze de rumanie, fapt confirmat de reforma domnitorului fanariot Constantin Mavrocordat din 5 august 1746 in Tara Romaneasca. Abia deveniti stapani pe partile de pamant avute in devalmasie, din cauza saraciei taranii incep sa-si instraineze din drepturile detinute; incepe lupta pentru acapararea partilor de pamant, se fac ,,zapise mincinoase”. Spre a putea vinde partile de pamant pe care le rascumparasera taranii trebuiau  sa-si cunoasca partile; apoi ele trebuiau delimitate si repartizate pe cote de mosneni sau pe ,,neamuri”, pe urma erau impartite in dramuri si funii.

Deci boierii care se ocupau cu masuratul aveau nevoie de stiinta de carte ca sa faca hotarnicii, masuratori de terenuri, catagrafii. Hotarniciile se faceau de catre 6, 12 sau 24 de hotarnici; masurand terenurile, ei trebuiau sa posede cunostiinte matematice, sa stie sa socoteasca in stanjeni, funii sau alte unitati de masura cat se cuvine fiecarei cete sau membru din ceata, cat din padure, din pasune, din apa, din iazul morii, din numarul zilelor de moara etc. Trebuiau apoi sa stie sa citeasca si sa talmaceasca hrisoavele scrise in slavona, documentele detinute din vechime de obstile satesti sau de particulari. Constienti de rolul detinut,  scriitorii de acte sau hotarnicii isi scriau totdeauna numele si localitatea de unde erau (exemple: ,,ot Olanesti”; ,,Istfan din Cheia”; ,,a scris popa Vladul”). Ei erau numiti in acesta misiune prin carti domnesti.

Multi tarani din satele judetului incep sa se ocupe cu negotul de vite, branzeturi, cherestea etc. - toate acestea facand ca stiinta de carte sa devina o necesitate, sa se raspandesca si mai mult in lumea satelor.

Desi exista un puternic curent slavofil, reprezentat si sustinut de Domnie, de marea boierime si de Biserica, limba romana se impune in secolul al XVII-lea ca o necesitate de neinlaturat in exprimarea scrisa a paturilor largi ale societatii romanesti, invingand slavona[7].

Daca slavona se folosea in cancelariile domnesti, metropolitane si episcopale, daca in Biserica slujba se oficia in slavona (desi in cele mai multe cazuri nici preotii nu o mai intelegeau), daca boierii obligau pe fiii lor sa invete acesta ,,limba sfanta” fara de a carei cunoastere nu intrau in dregatorii, orasenii (targoveti, mestesugari, negustori etc.) si satenii erau interesati sa invete cititul si scrisul in limba romana. Acesta era cerut de nevoile zilnice, devenind un instrument de comunicare, de circulatie interna generala[8].

Spre sfarsitul secolului al XVII-lea la Olanesti functiona o scoala slavona. Se cunoaste si numele invatatorului acestei scoli; el este Ivan Deanovici, venit aici impreuna cu cativa colonisti catolici din Kapilovici, de langa Salonic. Intr-o scrisoare din anul 1697 colonistii se adreseaza papei Innocentiu II cerand ca dascalul scolii sa fie si preot. Probabil ca scoala a functionat cu mult inainte de anul 1697, deoarece Deanovici era batran la 1705, cand isi scria testamentul la Campulung Muscel[9].

Transformarile petrecute in societatea romaneasca, incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, au adus schimbari si in domeniul scolii si al gandirii pedagogice din Tara Romaneasca. In randurile populatiei de la sate cresc tranzactiile de tot felul, incep instrainarile de drepturi din proprietatea obsteasca si particulara, se fac tot mai multe hotarnicii de proprietati, masuratori de terenuri, noi catagrafii etc. Toate acestea reclamau cresterea numarului de stiutori  de carte in mediul rural, organizarea de scoli la sate.

Printr-un hrisov, Domnitorul Alexandru Ipsilanti solicita Mitropolitului situatia scolilor, mentionand si pe cele de la sate. Intr-o scrisoare circulara trimisa protopopilor, Mitropolitul Filaret le cerea sa organizeze scoala in fiecare oras, unde sa stranga si copiii din satele apropiate ca sa-i invete carte, aceasta fiind ,,cea mai de folos trebuinta[10].

S-a observat si interesul Bisericii pentru raspandirea invataturii de carte in randul clericilor. In acest sens este concludenta circulara Mitropolitului Filaret trimisa protopopilor la judete in 1793: inaltul prelat era ingrijorat de lipsa de cunostinte a tinerilor care se prezentau spre a fi hirotonisiti preoti. Acestia nu stiau sa scrie, iar multi nu deprinsesera nici ,,mestesugul citirii”. Mitropolitul era preocupat ca Biserica sa aiba slujitori cu stiinta de carte, preoti care sa nu fie ,,da tot prosti”. El ii indemna ,,pe toti preotii si dascalii de prin sate sa creeze scoli pe langa biserici pentru invatatura copiilor”, promitandu-le scutiri de dari si alte avantaje. Preotul Dumitru Furtuna aprecia ca ,,De aici rezulta ca dascalii poporului erau preotii - ca si cantaretii-dascali-, care pentru indeletnicirea lor la strana erau cei mai potriviti pentru invatarea copiilor”. Mai tarziu, invatatorii au fost numiti, traditional, dascali[11].

Dupa circulara Mitropolitului Filaret, invatamantul elementar de pe langa biserici s-a generalizat, aproape pe langa fiecare biserica erau 3-4 sau mai multi elevi care invatau sa citeasca si sa scrie. Statisticile timpului mentioneaza in unele sate, printre care si Olanesti si Cheia, intre 5 si 10 preoti si diaconi in afara de dascali. Numarul mare de clerici se explica prin aceea ca toti cei care invatau sa scrie si sa citeasca se faceau preoti sau diaconi si erau hirotonisiti legal de Episcopul de Valcea sau ilegal de Episcopul de la Vidin - ,,de la Dii”. Atunci cand Statul a inceput sa organizeze si sa subventioneze scolile, cele bisericesti erau socotite particulare.

Problema invatamantului public s-a rezolvat prin Regulamentul Organic, intrat in vigoare in Tara Romaneasca la 1/13 iulie 1831, care la articolul 364 prevedea ca Statul trebuie sa se ingrijasca de invatatura tinerilor[12].

Legea scolara din 1833, elaborata ca urmare a prevederilor regulamentare, nu a dat numai cadrul organizatoric pentru o prima etapa pe calea etatizarii ci a dezvoltat totodata principiile generale de organizare moderna a instructiei scolare. Deci, si la sate, desi legea nu avea nici o prevedere concreta pentru ele. Organizarea invatamantului public presupunea in conceptia legiuitorilor si realizarea unui invatamant la sate. Dar in 1833 aceasta era o problema greu de rezolvat, pentru care nimeni nu si-ar fi luat raspunderea. Daca in orase multi locuitori ar fi sustinut material scoala, la sate ar fi fost greutati, desi s-ar fi gasit oameni cu stiinta de carte si de o deosebita autoritate morala. Preotul satului sau cantaretul, cum o mai facusera, de altfel, si pana atunci, in destule cazuri, puteau sa predea copiilor de tarani un minimum de cunostinte. Dar pe langa preotii si cantaretii in slujba existau si altii, multi, care ori nu implinisera varsta necesara ori inca nu-si gasisera o parohie[13].

Spre o asemenea solutie s-au orientat organizatorii invatamantului public in anii l832-l835. Legea din 1834 de organizare a seminariilor teologice, considerand pe preoti ,,dascali ai norodului”, asigura acestora conditii bune de trai pentru a se putea dedica exclusiv slujbei bisericesti si educarii satenilor. Preotii urmau a primi de la ,,proprietar” pamant cat taranii fruntasi, beneficiau de scutire de claca, dijma, de cei 4% ,,slujbasi volnici”, iar din magazia de rezerva a satului trebuiau sa primeasca 3 kile de bucate pe an (cca. 1.200 ocale). In slujba erau ajutati de un cantaret si de un paracliser, a caror capitatie era suportata de cutiile satelor. Cele doua ajutoare mai primeau de la sat cate 2 kile de bucate (cca. 800 ocale) pe an, iar cantaretul urma sa primeasca inca 2 lei pe an de la fiecare enorias, fiind dator in schimb ,,a invata copiii satului carte si cantari[14].

Dupa punerea in aplicare a Regulamentului Organic si elaborarea ,,Regulamentului scoalelor”, prin care se recunoaste necesitatea invatamantului public, au luat fiinta scoli in toate orasele resedinte de judet. Scoala publica din RamnicuValcea a inceput la 7 martie l832, cu un numar de 48 de elevi; numarul lor  se ridicase la 52 la 20 mai, apoi la 60 in luna septembrie. Printre elevii de ,,Clasul al II-lea” care frecventau aceasta scoala se numarau Alecu al vistierului Iordache Olanescu, de 9 ani, si Smaranda, tot a numitului, de 7 ani[15]. Fete din orasul Ramnicu Valcea au urmat invataturile la scoala publica a orasului. Unele dintre ele sunt fruntase la invatatura. Astfel, intre cele care au meritat sa primeasca atestate, in urma examenului din 1837, apare si Olaneasca Elenca[16].

Prevederea art. 8 din Proiectul pentru seminarii, referitoare la scoala sateasca prin tarcovnici, desi legiferata in 1833, va fi pusa in aplicare in anul 1838, la indemnurile si staruinta valceanului Petrache Poenaru (1799-1875), directorul Eforiei Scoalelor.

La 25 noiembrie 1843 T. Serghiescu, ,,profesorul Scoalei Normale din Judetul Valcei”, a intocmit si a inaintat Eforiei Scoalelor cu raportul nr. 440 din 8 decembrie 1843 LISTA cu satele unde au luat fiinta scoli in Valcea; printre cele infiintate in anul 1838 figureaza si acelea din Cheia la nr. 6 si Olanesti la nr. 13 - localitati facand parte din Plaiul Cozia. In LISTA cu invatatorii si scolile existente in satele din Valcea in anii 1838-1843 figureaza: la nr. 14, Constandin Visarionescu de 24 de ani, insurat, fiu de birnic, ai carui parinti se aflau in catunul V(i)ezuri, intrat candidat de invatator la  2 IX 1838, aflat invatator la Cheia, fara sa aiba alaturat la acea scoala un alt sat, iar ,,numarul celor care s-a(u) ales de invatatura era 6”; la nr. 16, Simion Stroescu de 27 de ani, insurat, fiu de preot, ai carui parinti se aflau la Olanesti, intrat candidat de invatator la 10 X 1838, aflat invatator la Olanesti, fara sa aiba alaturat la acea scoala un alt sat, iar elevi erau doar 7[17].

Pitarul Dimitrie Serghiad, profesorul Scolii Normale din RamnicuValcea, a intocmit LISTA de candidatii de invatatori care frecventau scoala in noiembrie l838. Din Plaiul Cozia la nr. 3 figureaza Constandin Ionescu la Cheia si Saracinesti cu 199 familii, iar la nr. 4 figureaza Simion Stroescu la Olanesti cu 203 familii[18].

A. SCOALA DIN OLANESTI

Spre a putea functiona, scolile de la sate aveau nevoie de local si mobilier. Ca si plata invatatorului, localul si mobilierul au intrat tot in sarcina taranilor. Rezolvarea acestor probleme a intampinat serioase dificultati si a depins in buna masura de bunavointa proprietarului sau arendasului mosiei pe care se gasea satul, de interesul manifestat de alesii lui, mai ales de preocuparea subocarmuitorului, de numarul de familii care alcatuiau satul si, in sfarsit, de starea satenilor, de posibilitatile lor concrete de a contribui cu bani la raspandirea stiintei de carte. In privinta localurilor de scoli, atat Departamentul din Launtru cat si Eforia Scoalelor inca de la inceputul anului 1838 au aratat ocarmuirilor judetene ca trebuie sa se inteleaga cu proprietarii mosiilor spre  ,,a hotara casa in care are a se tine scoala satului” sau ,,sa chibzuiasca” masurile pentru construirea unui local special in acest scop. Tot atunci, prin grija Eforiei Scoalelor s-a alcatuit un model de cladire a unei scoli care s-a tiparit in 2.000 de exemplare si a fost trimis la sate. In plan se aratau dimensiunile unui astfel de local, felul cum sa fie construit, materialul necesar si mobilierul ce trebuie la o scoala.

Dupa marimea satului (numarul de familii existente in sat) s-au stabilit 3 categorii de scoli: satele cu o populatie de peste 150 de familii construiau o scoala de categoria I, cu lungimea de 8 stanjeni (16 m) si latimea de 4 1/2 stanjeni (9 m); satele cu 100 de familii isi faceau o scoala de categoria a II-a, lunga de 6 1/2 stanjeni (13 m) si lata de 4 stanjeni (8 m); pentru satele sub 100 de familii dispozitiile prevedeau o cladire de categoria a III-a, lunga de 5 stanjeni (10 m) si lata de 3 1/2 stanjeni (7 m)[19].

Dar planul trimis de Eforia Scoalelor n-a putut fi respectat si nici materialele de constructie indicate n-au putut fi folosite deoarece depaseau cu mult posibilitatile materiale ale taranilor. Chiar si acolo unde constructiile s-au facut dupa plan, materialul a fost cu totul necorespunzator. Astfel ca majoritatea scolilor nu s-au facut din caramida, asa cum erau indicatiile Eforiei Scoalelor, ci din nuiele si pamant batatorit. La Olanesti, conform memoriei batranilor si putinelor documente pastrate ce fac referire la cladire, in 1842 s-a construit un local de scoala din nuiele impletite lipite cu pamant. In acest local se va desfasura invatamantul pana in anul 1848, cand scolile s-au inchis din cauza revolutiei. La 30 decembrie 1845 subcarmuitorul Plaiului Coziei arata ca Toma Olanescu, clucerul, ,,au inceput a cladi o scoala de zid” pentru ,,invatatura copiilor acelui sat[20]”. Nu se stie din ce cauze lucrarea nu a fost finalizata.

Pentru a suplini lipsa manualelor, Eforia Scoalelor a tiparit ,,invataturile” pe foi lipite pe cartoane, formand asa-numitele trupuri de table lancasteriene, din cate 16 pana la 30 de foi. Grupati in semicercuri, elevii urmareau, dupa ,,varga” monitorului, lectiile scrise pe table si le repetau in cor pana la completa lor memorizare. Invatarea ,,buchiilor”, a maximelor morale si religioase ii supunea pe elevi la eforturi peste puterile lor de asimilare si atunci ,,varga” isi schimba rostul ei didactic si devenea instrument de dojana sau pedeapsa pentru scolar.

La 16 ianuarie 1847 profesorul Costache Codreanu de la Scoala Normala din RamnicuValcea sublinia in raportul sau asupra celor constatate cu prilejul controlului efectuat intre 28 decembrie 1846 si 11 ianuarie 1847 ca la majoritatea scolilor a gasit ,,multi copii inaintati”, stiind ,,pe dinafara prea bine manualul de rugaciuni, de catehism, de Istoria sfanta, cunoscand nu numai operatia celor 4 lucrari din aritmetica ci inca si frangerile si completitele pana la inmultire”. La Olanesti elevii au demonstrat ca stiau ,,sa dezlege” probleme si regula de trei. Profesorul C. Codreanu l-a remarcat in mod deosebit pe invatatorul Simion Stroescu de la scoala satului Olanesti care, deosebit de 6 tineri care ajutau deja pe preotii satului, mai aveau acum inca 8 ,,vrednici de toata slujba in sat”.

Programa scolii primare satesti prevedea in 1847 ,,citirea sloboda”, scrierea citeata, inchinaciunile, elementele catehismului crestinesc, cele patru operatii aritmetice si dobandirea de cunostinte practice ca povatuiri asupra lucrarii pamantului, a cresterii vitelor precum si cantarile bisericesti[21].

Examenele constituiau un prilej de a crea o stransa legatura intre scoala si familie; ele se desfasurau intr-un cadru sarbatoresc, participau autoritatile locale (proprietarul mosiei, arendasul, parcalabul si alesii satului, preotii) si parintii elevilor precum si ,,oricare alta persoana de deosebit caracter” ce se afla in sat in acea zi. Invitarea lor la examen revenea invatatorului. Ziua de examen era fixata in Sarbatorile de Pasti. Prin felul cum aceste zile au fost organizate au contribuit la dezvoltarea interesului pentru invatatura iar prezenta publicului si darurile care se ofereau erau elemente stimulative.

Se alegeau din fiecare clasa cate 2-3 scolari carora li se puneau intrebari. Apoi, presedintele comisiei impartea daruri elevilor silitori. Intr-un raport din 8 mai 1847 adresat Eforiei Scoalelor, profesorul Costache Codreanu relata principalele rezultate si concluzii desprinse in urma examenului din 25 martie. La Olanesti, serdarul Toma Olanescu, invitat de invatator, venise insotit de toata familia si a stat pana au fost examinati toti scolarii. Simion Stroescu, invatator la Olanesti si subrevizor al Plaiului Cozia in locul ,,netrebnicului”  Petre Ionescu, invatator la Barbatesti, a avut la examen o asistenta deosebita. Si formula de adresare a fost completa: ,,Prea cuviosilor parinti, dv. cinstiti boieri si dv. iubitilor consateni, parinti trupesti si sufletesti ai acestor tineri !”. Dupa ce a subliniat si el grija stapanirii si necesitatea stiintei de carte, invatatorul remarcat in iarna de profesor le-a facut reprosuri parintilor ,,indaratnici”, care ignora efortul pe care-l face ,,stapanirea” spre a readuce neamul ,,in floarea stramosilor nostri romani, din care am cazut”.

Era primul examen tinut la scoala din Olanesti. Urmasera scoala 50 de copii dar la examen nu venisera toti ,,din indaratnicia parintilor[22]. Multumit de raspunsurile elevilor, serdarul Toma Olanescu, ,,cel mai insemnat proprietar al satului”, a daruit elevilor un galben iar fiica sa, ,,domnisoara” (Masinca/Maria -n. n.), cate o coroana la 7 elevi premianti[23].

Grija scolilor dintr-o plasa sau dintr-un plai revenea subrevizorilor scolari; ei se alegeau dintre invatatorii din plai cu o pregatire mai buna, alegerea fiind facuta de profesorul scolii de la resedinta de judet. Subrevizorii controlau activitatea scolilor din plasa si raportau profesorului Scolii Normale despre cele constatate. In februarie 1848  subrevizor scolar in Plaiul Cozia era Invatatorul Simion Stroescu[24].

Invatamantul public la sate a avut un rol important nu numai in raspandirea stiintei de carte ci si in pregatirea revolutiei de la 1848. Alaturi de profesorii lor, invatatorii au luat parte activa la evenimentele revolutionare, ca propagandisti ai ideilor revolutionare. Aceasta a fost una din cauzele principale pentru care regimul reactionar instaurat dupa inabusirea revolutiei a luat hotararea nechibzuita si patimasa de a inchide scolile de la sate si de a readuce pe invatatori in situatia de dinainte de 1838. Pana la 1857 o incercare laudabila pentru redeschiderea scolilor satesti au facut-o inaltii ierarhi ai Bisericii din Tara Romaneasca in frunte cu noul Mitropolit Nifon Sevastias, in anii 1851-1853. Initiativa n-a avut rezultate practice, imediate, dar a intretinut in lumea oficiala precum si la sate ideea necesitatii redeschiderii scolilor si a contribuit la urgentarea aplicarii ei pe plan national. In raportul din 16 mai 1851 al mitropolitului catre Domnitor se propunea redeschiderea scolilor satesti, in care preotii sa fie invatatori. La 31 mai 1851 Departamentul Credintei trimite Domnitorului Raportul nr. 2685 cu care nu impartasea parerea Mitropolitului. La 14 noiembrie 1852 Mitropolitul trimite o circulara catre protopopii din subordinea sa privind redeschiderea scolilor satesti, in care preotii sa fie invatatori si sa primeasca pentru aceasta leafa de la proprietari si de la locuitori. Pentru reusita actiunii, Mitropolitul cere si concursul Departamentului din Nauntru prin Adresa nr. 1382 din 26 martie 1853[25] .

Fiind insa o necesitate obiectiva a societatii moderne si o obligatie fundamentala a statului in acea epoca, invatamantul avea sa-si reia cursul la sate in 1857, dupa 8 ani de intrerupere. Acum scolile au intrat in bugetul statului si invatatorilor li s-a fixat un salariu de 300 lei pe an, unde comuna avea cel putin 100 de familii. Eforia Scoalelor era anuntata ca in Judetul Valcea erau ,,unii proprietari sau sateni” care doreau sa sprijine construirea unor localuri scolare ,,din nou” si de aceea solicitau un plan model. Li s-a raspuns ca un local de scoala trebuia sa aiba, obligatoriu, doua ,,sale” (sali -n. n.) de 3 1/2 stanjeni (7 m), lungime, 2 stanjeni (4m) latime si 1 1/2 stanjeni (3 m) inaltime; sa aiba, de asemenea, pe toata lungimea, ,,o salita” si sa fie plasat ,,in centrul satului”. Pentru intretinerea scolii satesti fiecare locuitor contribuia, anual, cu cate 20 parale.

Scoala de la Olanesti s-a redeschis intr-un local nou, construit si acesta tot din nuiele, ca si precedentul. Invatator era acum preotul Nicolae Parvulescu.

Despre primele rezultate inregistrate de scolile de la sate din  Judetul Valcea aminteste George M. Fontanin, inspectorul gimnaziului craiovean, in Raportul trimis Eforiei Scoalelor, la 26 aprilie 1857. Intre altele, el arata ca inca de la 28 ianuarie 1857 a format comisia menita sa asigure examinarea candidatilor pentru posturile de invatatori comunali (in care mai intrau Bazil Calloianu si Gh. Constant) si ca aceasta a lucrat ,,neincetat” pana catre sfarsitul lunii martie. In tot acest timp     s-au prezentat doar 20 de candidati, din care - potrivit aprecierii membrilor comisiei, - doar 8 au fost ,,gasiti capabili” (in raport se scrie ,,capaci” -n. n.) a fi invatatori.

In randul acestora, documentele retin si numele lui Nicolae Parvulescu de la Olanesti (Valcea), despre care comisia mentioneaza ca ,,e capace” si pentru a fi numit subrevizor, obtinand la majoritatea obiectelor ,,E” - eminenta mare[26].



In toamna anului 1857 scolile satesti din Judetul Valcea si-au redeschis cursurile, tot atunci fiind numit si revizorul in persoana lui C. Manolescu, cu ordinul Eforiei Scoalelor nr. 1960 din         1 octombrie 1857. In darea de seama intocmita in urma controlului efectuat in scolile judetului, acest ,,exemplar” revizor, la capitolul ,,starea morala”, apreciaza ca desfasoara o activitate ,,buna” si scoala de la Olanesti[27] .

Cu ocazia unei inspectii facuta la scoala Olanesti in anul 1862 se arata ca localul ,,e prea mic”, are ,,mobilier”, iar ca numar de elevi mentioneaza ca erau inscrisi 60 de baieti si 15 fete, invatator fiind preotul Nicolae Parvulescu[28] .

In ANUARUL INVATAMANTULUI pe anul 1864 am gasit alte date interesante. In Tabelul cu invatatorii scolilor comunale din Judetul Valcii pe a. 1863-64, in Plaiul Cozia cu 22 de comune la   nr. 19 figureaza Pr. Nicolae Parvulescu la ,,Olanesci”. La pag. 165-166, in tabelul ,,Populatiunea scoalelor rurale”, ,,Olanescii” figureaza cu 35 de elevi. Printre persoanele care au donat premii in anul 1863-1864 la elevi este mentionata si Catinca Olanescu (vaduva lui Toma Olanescu -n. n.)[29].

In situatia statistica a scolilor din Judetul Valcea pe 1865 la rubrica ,,Starea materiala a localurilor de scoala” la nici una din scoli nu este facuta mentiunea „foarte buna”. Dar printre cele 43 categorisite ca ,,bune” figureaza si cea din Olanesti[30].

O alta situatie tot din anul 1865 da informatii privind starea scolilor din judet, printre care si cea din Olanesti ,,in stare mediocra[31].

Un ,,Tabel cu starea morala si materiala a scoalelor din judet” arata ca in Valcea erau 158 de scoli dintre care 104 erau in activitate, iar 54 vacante. Printre invatatorii aflati in activitate se numara si Nicolae Parvulescu din Olanesti[32]. In 1868 preotul invatator Nicolae Parvulescu raporta astfel situatia elevilor pe luna aprilie: Clasa I = baieti 39; fete - ; Clasa  II-a = baieti 10; fete - . Absenti = 39, deci urmau cursurile numai 10 elevi. Scoala functiona cu doua clase si cu un singur invatator[33].

Din 1870 preotul Nicolae Parvulescu nu mai este invatator la Olanesti. Revizorul de Valcea primeste o Adresa prin care Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice il anunta ca Primaria Comunei Olanesti cere ca scoala model din comuna Horezu impreuna cu invatatorul ei sa se mute in Comuna Olanesti. In luna mai 1870, din lipsa de invatatori, in judet nu functionau cateva scoli iar printre cele 6 din Plaiul Cozia, aflate in aceasta situatie, era si scoala de la Olanesti[34] .

In localul de scoala ridicat la 1857, reparat de mai multe ori, se va desfasura procesul de invatamant pana in anul 1892, cand se construieste un alt local din barne si lemn de fag, cu doua sali de clasa (vezi ANEXA). Drept cancelarie se folosea o camera de la Primarie. Acest al treilea local de scoala s-a ridicat pe terenul aflat in fata ,,Casei Badescu”. ,,La 5 aprilie 1891 comuna face urmatoarea tranzactie: Maria Petre Munteanu, nascuta SardaruI (serdar -n. n.) Olanescu (Toma      - n. n.), ia in schimb terenul comunei Olanesti pe care se afla cladit localul de scoala si primarie si da in schimb comunei indoit terenul ce-l are cumparat de la casa raposatului sau unchi Constantin Olanescu, numit sub dealul Glameia, pe care teren comuna Olanesti cladeste un local de scoala din barne de fag cu doua sali de clasa, ce a servit ca local de scoala pana la 2 aprilie 1912”. Capacitatea localului era de 281,919 metri cubi[35].

Intr-un raport din 8 aprilie 1907 se constata ca revizorul Stefan Kiritzescu inspectase, in ultimele 15 zile ale lunii martie, un numar de 7 scoli printre care si scoala rurala mixta din comuna Cheia-Saracinesti si scoala din Olanesti. In cateva cazuri revizorul a constatat unele lipsuri serioase: la Olanesti, suplinitoarea Maria Miscurici avea o frecventa scazuta, nu avea ,,notiuni de didactica”, lucrand ,,fara tragere de inima pentru aceasta misiune”. Ca rezultat firesc al acestei stari de lucruri, elevii nu posedau cunostinte sistematice si trainice[36]

In perioada premergatoare dezlantuirii rascoalei din 1907 in multe sate valcene invatatorii au luat, sub diferite forme, atitudine hotarata fata de starea de cumplita mizerie in care se zbateau taranii. Dovedind un curaj deosebit, invatatorul Gh. Marinescu-Trubadurul, care a functionat la scolile din Olanesti si Daesti si a fost ,,diriginte” al corurilor scolare si populare din Judetul Valcea, a demascat prin intermediul unor articole publicate in ,,Gazeta taranilor” ,,exploatarea si umilinta la care era supusa taranimea noastra, contribuind astfel la trezirea constiintei revolutionare a maselor taranesti”. Pentru aceasta atitudine, invatatorul a fost suspectat si caracterizat drept ,,instigator[37].

In 1910 Dimitrie Constantinescu, inspector al invatamantului primar din Oltenia si revizor de Valcea, face inspectii unele scoli din judet, printre care la Olanesti si Saracinesti (ultima localitate fiind acum separata de comuna Cheia)[38]. La Olanesti a fost multumit de cele gasite la scoala.

Al treilea local de scoala, de constructie mai solida, a fost folosit pana in anul 1912 cand a intrat in functiune actualul local cu patru sali de clasa, sala pentru biblioteca scolara, cancelarie si sala pentru material didactic. Localul a suferit cateva reparatii in anii urmatori: printre altele, s-a inchis cu geam coridorul scolii. O reparatie capitala, cu lucrari de consolidare, a suferit scoala in vara anului 2001. Astfel de lucrari s-au realizat si la Gradinita.

In anul scolar 2008/2009 situatia scolara la Scoala cu clasele I-VIII Olanesti este urmatoarea:

clasele I-IV = 59 elevi (26 B + 33 F)

clasele V-VIII=60 elevi (31 B + 29 F)

La Gradinita sunt 43 prescolari (24 B + 19 F)[39].

B. SCOALA cu clasele I - VIII CHEIA - OLANESTI

Conform unei legende locale, ce cuprinde si un sambure de adevar istoric, locuitorii localitatii Cheia de azi, fosta comuna, sunt urmasii a 3 frati care au infiintat-o: Magher, Puiu si Barzache. Prin introducerea limbii romane in Biserica, multi sateni au dorit si au prins dragoste de a invata sa scrie si sa citeasca in limba romana. Cei dintai locuitori care si-au trimis nepotii sa invete carte la manastirile Iezer, Bradu, Saracinesti au fost, spun batranii satului, nepotii lui Magher. Acestia doreau sa se faca preoti si din acel mos s-au tras cei mai multi preoti si diaconi in satul Cheia. Preotii si calugarii ii invatau pe copii sa scrie si sa citeasca de pe Ceaslov si alte carti bisericesti. Primul dintre tinerii care au urmat scoala la Manastirea Iezer a ajuns preot in sat sub numele de Popa Preda. Alaturi de alti consateni, el se numara printre ctitorii bisericii ,,Sf. Ingeri” din Cheia, ridicata la 1777-1778[40].

Gheorghe, fiul lui Popa Preda, fiind un carturar iscusit si ajungand diacon, a inceput sa invete carte neamurile sale din sat, ca sa nu mai piarda timpul mergand la Manastirea Iezer - aflata la circa 5 km departare. Un elev al diaconului Gheorghe, anume Dinca, fiul ieromonahului Visarion, fiind destept si ajungand logofat in sat, de ,,scria zapisele in 12 feluri[41], a convins satenii sa-si dea copii la scoala ce o va infiinta el in sat. Asa ca adevarata scoala sateasca, particulara, a luat fiinta la 1831 prin staruinta lui Dinca sau Costandin Visarionescu, logofatul satului.

Aceasta scoala particulara era cu plata, cate o sfantuica sau firfirica, dupa starea parintilor copilului, si a functionat pana la 1834 - cand fruntasii satului si unii parinti ai copiilor au hotarat infiintarea unei scoli satesti cu invatator platit de sat, nu numai de cei care doreau sa invete carte. La Cheia scoala publica ia fiinta la 1838. Invatator a fost numit Constandin Visarionescu, de 24 ani, insurat, fiu de birnic, cu parintii din catunul V(i)ezuri. Printre candidatii de invatatori care frecventau cursurile Scolii Normale din RamnicuValcea se afla si Constandin Ionescu (posibil sa fie tot Visarionescu) la Cheia si Saracinesti, cu 199 familii[42].

Logofatul Dinca Visarionescu a mutat scoala in casa sateanului fruntas Bezna. Aceasta scoala a functionat pana in 1848, cand s-a inchis din cauza revolutiei, stand inchisa pana la 1850.

Conform marturiilor batranilor, tinerii dornici de invatatura mergeau ca ucenici pe langa calugari la Manastirea Iezer si la Manastirea Saracinesti, unde ieromonahul Dosoftei facea ,,scoala de carte” cu ei; cei avuti mergeau la Episcopia Ramnicului, sa invete carte de la preotii de la Bolnita de aici. Un elev al lui Dinca Visarionescu, anume Gheorghe, fiul lui Popa Tudor, terminand 4 clase primare, se facu invatator, deschizand o scoala particulara la 1850. Acesta functioneaza ca invatator pana in 1853, cand se facu preot  iar ca invatator trecu fiul sau Gh. Popescu, tot absolvent a 4 clase primare[43].

La 1857 s-a redeschis scoala publica si la Cheia. Intr-un TABEL NOMINAL cu personalul didactic repartizat la unitatile scolare din  Judetul Valcea in anul 1858 in Plaiul Cozia primul, la pozitia 17, este Nicolae Parvulescu, pentru Olanesti; al doilea, la pozitia 18, pentru Saracinesti si Cheia, este preotul I. State. In ANUARUL pe 1864 la Saracinesti apare la nr. 20 Preotul State, cu 20 elevi. La Cheia figura ca invatator (la pozitia 29) G. G. Popescu iar scoala fusese reparata. Intr-o situatie statistica pe anul 1865 a revizorului scolar al judetului la rubrica ,,Starea materiala a localurilor de scoala” si cea de la Cheia figura ca ,,buna ”- ca si cea din Olanesti[44].

Un dosar tot din anul 1865 contine schita de plan a scolii din Cheia si informatii privind situatia scolii, mobilierul, materialul didactic, numarul elevilor; a fost frecventata in anul scolar 1863/1864 de 14 copii. Alt dosar da informatii privind mobilierul, materialul didactic, prezenta copiilor la scoala, ,,istoricul” ei[45] .

Pana la 1880 la Scoala Cheia au functionat ca invatatori numai absolventi a 4 clase primare, dupa Gh. Popescu perindandu-se Ion Teodosiu din Comuna Cheia si Gh. Ionescu din satul Cacova. De la 1880 a inceput seria invatatorilor dintre absolventii Seminarului  ,,Sf. Nicolae” din Ramnicu Valcea. Cel dintai a fost Ion M. Antonescu.

Un dosar din 1905 cuprinde corespondenta purtata cu Administratia ,,Casei Scoalelor”, Prefectura Judetului Valcea si Serviciul Tehnic al judetului, procese verbale ale comisiilor pentru constructia scolilor, relative la arendarea unor loturi si luarea in posesie de terenuri din mosiile statului pentru construirea de localuri de scoala in unele localitati din judet, printre care si la Cheia. Conform acelorasi marturii orale, scoala a fost ridicata pe terenul unde se afla azi Caminul cultural[46]. In 1907 printre invatatorii caracterizati de organele stapanirii ca ,,suspecti”, ,,instigatori” si ,,tulburatori ai ordinei publice” s-a numarat si N. Ghica din comuna Cheia[47].

In timpul Primului Razboi Mondial, datorita ocupatiei germane in zona, s-au produs pagube si la Scoala Cheia, fapt atestat de procese verbale, rapoarte, corespondenta si inventare de la conducerea scolii.

Dupa Ion M. Antonescu a urmat, cu intreruperi, preotul I. Georgescu, pana in 1904. Astfel, Ion Georgescu a functionat mai intai pana in 1894, cand este mutat, iar in locul lui vine Eliza Comanescu pana in 1895. Apoi iar revine preotul I. Georgescu, care sta pana la 1904, cand se transfera ocupand postul al patrulea de invatator in 1906 la Comuna Pausesti Maglasi[48], in locul sau venind ca  invatator Gheorghe Teodosiu; acesta sta de la 1904 pana la 1916. In 1913 se infiinteaza postul al doilea de invatator, pe care vine Gh. Popescu. La 1 ianuarie 1916 se transfera Gh.Teodosiu si vine in locul lui Ion I. Antonescu, care va fi mai apoi directorul scolii. La 1 ianuarie 1928 s-a infiintat postul al treilea, pe care a fost numita ca titulara domnisoara Eugenia Petrescu, absolventa cu diploma a Scolii Normale. In locul ei, plecata la Facultatea de Stiinte Naturale, vine ca suplinitoare domnisoara Maria Zgondea de la 7 februarie la 1 aprilie 1928, iar de la 24 aprilie 1928 pana la 1 septembrie 1929 - Angela Buica. La 1 octombrie 1928 se detaseaza in postul al treilea domnisoara Maria Gibescu, pana la 1 septembrie 1929. La 1 octombrie 1930 este numita, ca suplinitoare a domnisoarei Eugenia Petrescu, o absolventa de Scoala Normala - Gheorghita Deliu, iar la 15 octombrie 1930 a venit ca detasata doamna Eugenia M. Popescu[49].

Situatia in anul scolar 2008/2009 este urmatoarea:

Clasele I-IV: 62 elevi (32 B + 30 F).

Clasele V-VIII: 68 elevi (38 B + 30 F).

La Gradinita cu orar normal sunt 45 prescolari (21 B + 24 F)[50].

C. GRUP SCOLAR ECONOMIC ,,JUSTINIAN MARINA

La 1 octombrie 1921 in localitatea Livadia (actuala statiune balneoclimaterica si resedinta orasului Baile Olanesti) se infiinteaza in casa particulara a lui Anton Branescu din Strada ,,Livadia” scoala cu antetul: ,,ROMANIA MARE. SCOALA PRIMARA RURALA LIVADIA. PLASA COZIA”. Scoala nu a avut un local propriu ci a mai functionat in doua case particulare tot pe aceeasi strada pana in anul 1929. Bugetul scolii, inclusiv chiria de 800 de lei pe anul 1921/1922, a fost de 1.735 lei. Pentru a exemplifica si a releva conditiile in care se desfasura procesul de invatamant dupa un an de functionare, redam textul Adresei nr. 46/30.10.1922 trimisa Revizoratului Scolar Valcea de catre Elena Olanescu, prima invatatoare a scolii: ,,Va aduc la cunostinta ca peste raul Olanesti a fost un pod de lemn care a fost rupt de raul Olanesti, venind mare.Copiii nu mai pot trece, deci nu mai pot urma scoala. Pentru aceasta va rog sa-mi aprobati 5 zile de concediu pana scade apa si se va putea repara podul”. In 1922 scolile Olanesti-Livadia si Olanesti-Pietrisu cunosc prima inspectie curenta efectuata de revizorul scolar al judetului[51].

Devine scoala urbana in anul scolar 1922/1923, cu un singur invatator la 4 clase cu 48 elevi inscrisi dintre care 41 au frecventat scoala. In anul scolar 1923/1924 apare si clasa a V-a curs complementar, functionand in continuare clasele a VI-a si a VII-a, tot curs complementar, cu un singur invatator. In anul scolar 1925/1926 au aparut cursuri de adulti nestiutori de carte.

In anul scolar 1926/1927, din cauza lipsei de invatatori, ramane din nou cu clasele I-IV. Din anul scolar 1927/1928 si pana in anul scolar 194l/1942 scoala a functionat cu 2 invatatori. Lipsa unui local de scoala propriu favoriza si absenteismul elevilor; de aceea ministrul Instructiunii Publice,  Dr. Constantin Angelescu, printr-o circulara din 20 iulie 1922 comunica scolilor ca a avut o consfatuire cu prefectii, inspectorii si revizorii scolari, stabilind cuantumul amenzilor pentru cei care retineau copiii de la scoala (parinti si tutori de copii) si ce trebuia facut pentru a construi o scoala.

Urmarea acestei adrese: pe langa scoala s-a infiintat un comitet de cetateni in 1923; dar, abia in 1928, cand a venit ca invatatoare si directoare Stanca Ioana (1902-1984), comitetul impreuna cu Primaria si cu sprijinul localnicilor au putut demara actiunea de construire a unui local de scoala. Pe 20 septembrie 1929, in cadrul unei serbari festive, s-a dat in folosinta localul scolii, din caramida, numita azi ,,Scoala Veche” (vezi ANEXELE), unde functioneaza Biblioteca publica a orasului; avea 2 sali de clasa si cancelarie.

De acum a inceput stabilitatea cadrelor didactice si desfasurarea normala si cu rezultate bune a procesului de invatamant. In cadrul scolii, incepand din 1939 pana in 1949, a functionat o cantina pentru elevi, servindu-li-se dimineata si la pranz gustari si mese calde din produsele obtinute de pe lotul scolii sau din banii incasati la serbari, expozitii ori din donatii: numai in anul scolar 1943/1944 s-au servit elevilor 2.734 mese calde si 1.792 ceaiuri cu marmelada. Prof. Ioan Petrovici, ministrul Culturii Nationale si Cultelor, care a vizitat scoala, a apreciat initiativa si a popularizat-o printr-o adresa trimisa scolilor, iar scolii din Olanesti i-a donat suma de 3.000 lei. In acest an scolar cheltuielile pentru cantina s-au ridicat la 58.086 lei[52].

La 3 august 1948 Marea Adunare Nationala a votat Legea pentru reforma invatamantului, prin care intreg invatamantul din Romania a fost unificat si laicizat. In anul scolar 1948/1949 apare obligativitatea alfabetizarii, ce se face la domiciliu sau la scoala, dupa ora 16,00 - proces considerat incheiat in 1962.

La 1 septembrie 1960 se infiinteaza ciclul gimnazial cu clasele I-VII la Baile Olanesti, cu elevi proveniti pentru clasele V-VII de la Baile Olanesti (Livadia), Pietrisu si Gurguiata. Scoala avea antetul: ,,REPUBLICA POPULARA ROMANA . Scoala elementara cu clasele I-VII Baile Olanesti- Raion Ramnicu Valcea-Regiunea Arges”.

In clasa a V-a in anul scolar 1960/1961 au fost inscrisi 34 elevi. Scoala a functionat in doua schimburi in cele doua sali de clasa. Tot acum, intr-o magazie din spatele scolii s-a amenajat un dormitor cu 10 paturi pentru elevii care veneau de la Comanca si Gurguiata - localitati situate la peste 3 km departare de scoala. Directorul scolii era in aceasta perioada Invatatorul Tudor Vasile (1930-1996).

In anul scolar 1962-1963 spatiul scolar nesatisfacator a condus la transformarea dormitorului in a treia sala de clasa, director al scolii fiind Prof. Sporis Nicolae. Dupa 2 ani s-au mai amenajat 2 sali de clasa in Vila ,,Livezeanu”. De la 1 septembrie 1965 s-a trecut la invatamantul general si obligatoriu de 8 ani. La scoala din statiune procesul de invatamant s-a desfasurat in 2 schimburi pana in anul 1965. In tot acest timp s-au facut interventii repetate, inclusiv pana la cel mai inalt nivel, pentru obtinerea de aprobari si fonduri necesare construirii unui local de scoala corespunzator.

In urma vizitelor facute in anii 1962 si 1963 de Academicianul Ilie Murgulescu (1902-1991), Ministrul Invatamantului si Culturii, si de Patriarhul Justinian Marina (1901-1977) la Baile Olanesti, de la primul s-au obtinut acordul si proiectul tip al unei scoli cu 8 sali de clasa iar de la al doilea suma de 100.000 lei din care s-au platit 22.000 lei pentru autorizatii si restul documentatiei, iar cu restul de 78.000 lei s-a construit localul scolii din Comanca in anul 1964.

Lucrarile au inceput pe 2 martie 1965 (inainte de alegerile de la 9 martie) si s-au terminat pe 31 august, realizandu-se un record de constructie de 6 luni. Mobilierul scolar a fost comandat si executat la intreprinderea ,,6 Martie” din Ramnicu Valcea si transportat in intregime pana la terminarea lucrarii. In perioada 1-14 septembrie cadrele didactice dar si multi elevi si parinti au lucrat zi si noapte la curatenia si aranjarea salilor de clasa, astfel ca pe 15 septembrie s-au putut deschide cursurile intr-un cadru festiv.

In urmatorii 3 ani s-a imprejmuit scoala, s-a pavat si bituminizat curtea scolii, s-a creat o baza sportiva, iar in scoala veche s-au amenajat o sala de gimnastica si un atelier de lacatuserie pentru baieti, iar pentru eleve in scoala noua un atelier de gospodarie-lenjerie. Pentru cercul apicol nou infiintat s-au procurat cateva familii de albine si 10 stupi sistematici. Pentru cercul de                stenodactilografie al clasei a IX-a s-au procurat 5 masini de scris. S-a amenajat un muzeu numismatic si de folclor, unic in cadrul scolilor generale din judet. S-a procurat material didactic si demonstrativ, mai ales pentru laboratorul de fizica-chimie modernizat in 1975. Intre 1982-1983 s-a construit o sarpanta din lemn, scoala a fost acoperita cu tabla, s-a construit o moderna sala de sport cu bani alocati de presedintele de atunci al C. N. E. F. S. - generalul locotenent Marin Dragnea. In 1990 s-a introdus incalzirea centrala. Biblioteca scolii si-a marit an de an fondul de carte, de la 167 de volume in 1965 la peste 1.450 in 2009.

In perioada 1961-1975 elevii cu conditii grele au beneficiat de burse scolare iar pentru cei din satele mai indepartate s-a asigurat transportul zilnic la scoala si spre casa cu un autobuz al I. G. O.-ului local.

A crescut an de an si numarul copiilor scolarizati, pana in 1975, apoi s-a micsorat numarul lor datorita scaderii numarului populatiei orasului. Daca in 1921 scoala numara 48 elevi in clasele   I-IV si un invatator, in anul scolar 1994-1995 erau 129 elevi in clasele I-IV cu 5 invatatori, 116 elevi in clasele V-VIII, 85 elevi in clasele IX-XII cu 11 cadre didactice.

Pana in 2009 scoala a avut 10 invatatori directori si 9 profesori directori; au fost scoliti peste 2.800 de elevi si peste 200 de adulti prin cursuri de alfabetizare. Dupa infiintarea ciclului gimnazial in 1961 scolarizarea a fost anual de 100 % iar procentul de promovabilitate a fost peste 95%.

La 1 septembrie 1969 se trece la invatamantul general de 10 clase; apare clasa a IX-a curs de zi. La 1 septembrie 1985, apare clasa a IX-a seral, profil matematica-fizica, embrionul viitorului liceu teoretic. In anul scolar 1986-1987 apar 2 clase de scoala profesionala, profil mecanic, cu 60 elevi. Numarul total de elevi in acest an scolar este de 352. In anul scolar 1990-1991 au frecventat scoala 424 de elevi. La 1 septembrie 1991 s-a infiintat Liceul teoretic Baile Olanesti, cu profil real (matematica-fizica), curs de zi, cu clasa a IX-a.

In anii scolari 1995/1996 si 1997/1998 nu a mai fost repartizata clasa a IX-a. Incepand din anul scolar 1997/1998 Liceul teoretic Baile Olanesti are clasa a IX-a cu profil chimie-biologie-matematica-fizica, in 1998-1999 clasa a IX-a cu profil stiinte ale naturii, la fel si in anul scolar 2000/2001. Din 2001 are profil turistic. Din 2004 are profil economic.



In urma evaluarii institutionale din luna ianuarie 2000 Liceul teoretic Baile Olanesti a devenit ,,Unitate reprezentativa”, prin Ordinul M. E. N. Nr. 3296/01.03.2000, comunicat de I. S. J. Valcea prin Adresa nr. 1375 din 25.04.2000. In primavara anului 2006 Consiliul Local a aprobat noua denumire a scolii: Grup Scolar Economic  ,,Justinian Marin”. Baile Olanesti. Judetul Valcea.

In decursul istoriei sale scoala de la Baile Olanesti a fost inspectata pana in 1944 de 50 de ori, iar din 1961 pana in 2008 de 12 ori de brigazi ale I. S. J Valcea sau ale Ministerului Invatamantului si de 87 de ori de inspectori scolari sau inspectii pentru acordare de grade didactice. Concluziile au fost bune si foarte bune, iar notarea activitatii cadrelor didactice nu a fost mai mica de nota 9. Pe langa inspectiile scolare, in decursul ei scoala a mai fost vizitata si de 3 Ministri ai Invatamantului: Dr. Constantin Angelescu in 1925; Academician Ilie Murgulescu in 1960 si 1962; Academician Stefan Balan (1913-1991) in 1966 si 1967. In vara anului 1962 scoala a fost vizitata de Patriarhul Justinian Marina. Tot in acel an scoala a fost vizitata de o delegatie din Belgia, oaspetii fiind insotiti prin oras de Doamna General Mihailescu, fiica Generalului Erou Eremia Grigorescu (1863-1919) si sotia decedatului General Doctor C. Mihailescu.

In anul scolar 2008/2009 situatia scolara este urmatoarea:

Clasele I-IV: 86 de elevi (45 B + 41 F).

Clasele V-VIII: 84 de elevi (38 B + 46 F).

Clasele IX-XII: 110 de elevi (46 B + 64 F).

Baza materiala a liceului consta in: 8 sali de clasa, un laborator de Informatica, un laborator de Fizica-Chimie, un cabinet de Istorie, un cabinet de Religie, o Biblioteca scolara cu peste 1.450 volume, o Sala de sport moderna de 450 m.p., cu anexele necesare, centrala termica proprie, un teren de sport in aer liber[53].

Directorii scolii din statiune au fost:

Tudor Vasile                        invatator                        1.09.1960 - 31.08. 1961

Sporis Nicolae                      prof. Matematica          1.09.1961 - 8.01.1974

Berbece Constantin              prof. Editura Fizica       9.01.1974 - 31.08-1980

                                                                                   1.02.1987 - 31.08.1987

Radoi Traian                         prof. Biologie               1.09.1980 - 31.08.1986

                                                                                   8.01.1990 - 31.08.1996

Hodorogea Antigona            prof. Lb. Franceza        1.09.1986 - 31.01.1987

Matei Constantin                  prof. Matematica          1.09.1987 - 1.06.1990

Ciuca Gheorghe                    prof. Matematica          1.09.1996 - 31.03.2005

Grosenoiu Norica                  prof. Religie                 1.04.2005 -

D. GRADINITA BALE OLANESTI

In anul 1954 s-a infiintat Gradinita cu orar prelungit in Vila ,,Mariana”, unde functioneaza si azi, desi vila a fost revendicata de proprietari. Activitatea a inceput cu 2 grupe de copii si 2 educatoare. In anul 1979 a luat fiinta inca o gradinita, cu program redus, in Vila ,,Livezeanu”, functionand pana in 1985, cand se muta intr-o sala de clasa a Scolii Generale din statiune; in 1994 Gradinita cu orar redus s-a mutat in aceeasi cladire unde functiona si Gradinita cu orar prelungit.

Amintim numele unor educatoare care au functionat aici de-a lungul anilor: Tudor Constanta si Oprescu Teodora - de la infiintarea Gradinitei; Sandescu Constanta, Ispas Ortansa, Gheorghe Ionica; asistenta medicala a fost peste 25 de ani Gogolos Elena; din 1974 directoare este Carje Dumitra.

In anul scolar 2007/2008 situatia este urmatoarea: 70 prescolari (46 B + 24 F)[54].

E. SCOALA PIETRIS

Scoala a functionat pentru prima data in casa parohiala a bisericii Pietrisu unde preotul Sever Nicolaescu a pus la dispozitie gratuit o camera. Cursurile au inceput la 1 septembrie1919, scoala avand un efectiv de 56 copii, cuprinsi in clasa a I, cu varste intre 7-13 ani. Primul elev trecut pe matricola anului scolar 1919/1920 este Cretan A. Ion. Primul invatator a fost Emil Georgescu, care a functionat ca suplinitor de la 1 septembrie 1919 pana la 1 septembrie 1920, cand a fost inlocuit de Sebastia Bistriceanu.

S-a construit apoi un local de scoala din lemn, cu 2 sali de clasa si cancelarie unde invatau si copiii din Comanca de Sus. In 1922 revizorul scolar al Judetului Valcea a facut o inspectie curenta la scolile Olanesti-Livadia si Olanesti-Pietrisul. Procesul verbal intocmit scoate in evidenta mai multe lipsuri, mai ales la ultima scoala[55]. In anul scolar 1932/1933 localul scolii a luat foc si scoala a functionat in case particulare. Dupa 1945 a fost nevoie sa se construiasca un nou local de scoala, de zid, cu o singura sala de clasa, o cancelarie si un hol, care a fost dat in folosinta la 29 mai 1949 [56]. In 1987 scoala functiona cu un efectiv de 18 elevi, lucrandu-se simultan cu 4 clase, iar predarea se facea de catre un singur invatator - asa cum s-a procedat in toti anii de la infiintare si pana in 1987. Scoala a fost afectata de cutremurul din 4 martie 1977 si mai ales de cel din 1986[57]; deoarece stricaciunile afectau siguranta elevilor, scoala a functionat intr-o casa particulara unde femeia de serviciu a scolii a pus cu generozitate o camera la dispozitie. Cladirea scolii a fost demolata in 1988 din dispozitia Primarului orasului iar materialele recuperate au fost folosite de Primaria orasului pentru repararea altor cladiri. Dupa 1987 copiii de la Pietrisu au venit sa invete la Scoala din statiune.

La aceasta scoala au functionat 28 de cadre didactice intre 1919-1987. Ultima invatatoare a scolii, Blendea Elisabeta, a functionat aici 20 de ani, intre 1967-1987[58].

F. SCOALA COMANCA

A luat fiinta in 1921 intr-o casa particulara. Nu a functionat permanent din lipsa de copii. In vara anului 1960 Academicianul Ilie Murgulescu, pe atunci ministrul Invatamantului, aflat in vizita la Baile Olanesti, a constatat greutatile elevilor generate de distanta destul de mare dintre Comanca si Pietrisu si a dispus infiintarea si functionarea permanenta a unei scoli la Comanca cu minimum   5-6 elevi. Scoala a functionat intr-o casa particulara pana in anul scolar 1963/1964, cand s-a construit si s-a dat in folosinta un local propriu de scoala cu bani proveniti dintr-o donatie a Patriarhului Justinian Marina.

In 1988 scoala s-a desfiintat din lipsa de elevi, deoarece multi locuitori si-au construit case in statiune iar in Comanca au ramas doar batranii; si Invatatorul Lazaroiu Dumitru s-a pensionat, dupa ce a functionat aici peste 25 de ani; in prezent e decedat.

G. SCOALA GURGUIATA

A functionat din 1927 intr-o cladire de lemn, cu 3 incaperi. Nu a functionat permanent din lipsa de copii si chiar de cadre didactice, care refuzau sa mearga intr-un satuc izolat aflat la 7 km departare de statiune. Ca invatatori au activat mai ales dupa 1965 absolventi de liceu, locuitori ai orasului, ca Badesu Sabin, cadrele didactice calificate refuzand sa profeseze aici din cauza conditiilor grele de trai. In 1984 scoala s-a desfiintat din lipsa de elevi iar localul a trecut in patrimoniul fostei Cooperative Agricole de Productie -  care nu l-a ingrijit, s-a degradat si a fost demolat din dispozitia Primarului orasului.

H. SCOALA SANATORIALA COMANCA

A functionat in perioada anilor 1972-1976 in vilele nationalizate ale Colonelului Stefan Tatarascu. In 1960 a luat fiinta o tabara scolara cu caracter national, transformata la 23 mai 1972 in Scoala sanatoriala unde se tratau si invatau pe serii de 18 sau 21 de zile elevi cu sechele hepatice veniti din toata tara. Alternau serii de fete cu serii de baieti, ce cuprindeau elevi din clasele I-VIII.   In cursul unui an se tratau peste 1.000 de copii in 14 serii. In perioada de sanatorizare si scolara, 15 septembrie-15 iunie, in sanatoriu se desfasura procesul de scolarizare dar si de educatie a elevilor internati, prin 4 cadre didactice - 2 invatatori si 2 profesori-, si 4 cadre educative cu pregatire de invatatori. Scoala a fost subordonata, ca unitate administrativa, Sectiei de Invatamant a fostului Raion Ramnicu Valcea apoi Inspectoratului Scolar Judetean si era condusa de un director numit dintre cei 2 profesori, care functiona si la catedra. Dupa perioada de sanatorizare si scolarizare, pentru fiecare elev se elibera o adeverinta cu situatia la invatatura, act ce se trimitea la scoala de unde provenea pentru completarea situatiei scolare pe trimestrul respective[59] .


 BIBLIOTECA

In 1904 este semnalata existenta unei biblioteci la Scoala din Olanesti Sat. In 1945 in cadrul Caminului cultural a fost infiintata o Biblioteca publica.

In Statiune, primele stiri despre o biblioteca publica dateaza din 1947, cand in casa Traistaru Teodora (langa fosta Pensiune nr. 2) functiona o biblioteca intr-o camera iar in holul casei functiona un club. Aici se organizau jocuri de club (sah, remy, table), sezatori literale, intalniri cu tineretul si alte actiuni culturale specifice. Se crede ca biblioteca a luat fiinta prin donatii de carti atat de la localnici, cat si de la turisti veniti in statiune. Director al clubului si bibiliotecar era Barbu Georgeta.

Prin 1950 biblioteca si clubul au fost mutate la parterul Vilei nr. 5 (fosta Vila Stefan Tatarascu). Aici clubul beneficia de scena pentru spectacole si ecran de cinema. Ziua rulau de 2-3 ori filme pe banda ingusta, proiectionist fiind Invatatorul Lazaroiu Dumitru, iar seara se organizau activitati cu cartea si activitati de club.

Inainte de 1948, in timpul verii, cat dura sezonul estival (iunie-septembrie), Col. Stefan Tatarascu era interesat sa organizeze pentru turisti spectacole cu artisti adusi din afara localitatii.

Dupa nationalizarea din 1948 Clubul si Bibilioteca au fost preluate de Serviciul Cultural al  S. M. B. (Serviciul Medical Balnear). Bibliotecar era Dinca Florica iar responsabil de Club era Lipioaie Dumitru. In primavara anului 1952 Biblioteca si Clubul au fost mutate in Parcul Central al orasului intr-o cladire din scandura. Acum a fost incadrata ca bibliotecar Branescu Elena (prin casatorie, Ungureanu). In toamna aceluiasi an Biblioteca si Clubul au fost mutate in Vila nr. 18, ocupand tot etajul I.

Dar ele nu erau singurele unitati culturale din statiune. Mai functionau: Biblioteca si Clubul C. G. M. (Confederatia Generala a Muncii), devenita ulterior C. C. S. (Consiliul Central al Sindicatelor), in Vila nr. 14 (Vila Dinculescu); Biblioteca si Clubul M. F. A. (Ministerul Fortelor armate) in Vila nr. 4 (demolata mai tarziu pentru a se construi dupa 1975 Hotelul ,,Olanesti”), bibliotecar fiind Cojocaru Coca; Biblioteca si Clubul M. A. I. (Ministerul Afacerilor Interne), in holul Vilei Gontea (Vila Liviu). Toate cluburile erau dotate cu jocuri distractive de club - sah, remy, table, subah - si mese de ping-pong.

In perioada 1954-1957 fondurile de carte de la bibiliotecile C. C. S., M. F. A. si M. A. I. au fost preluate de Biblioteca S. M. B. In acel timp aprovizionarea cu carte se facea periodic, cca. 1.500-2.000 titluri de carti anual, in cate 10-15 exemplare din fiecare titlu.

In vara anului 1957 Biblioteca si Clubul au fost mutate din nou la Cazinou (fosta Vila Tatarascu): Clubul si Cinematograful la parter, iar Biblioteca la etajul I.

Din 1965 la Biblioteca au fost angajati inca 3 salariati pe post de ajutor de bibiliotecar; ei au lucrat perioade scurte de timp, in locul celui plecat era angajat alt salariat. Bibliotecar responsabil era Ungureanu Elena.

Din vara anului 1971 a inceput angajarea unor bibliotecari cu studii de specialitate - Scoala Postliceala de Biblioteconomie din Bucuresti: mai intai Popescu Ion, apoi Parvulescu Nicolae si Mateescu Adrian. Acesti 3 bibiliotecari au lucrat la biblioteca pana in aprilie 1974 cand au fost transferati la Casa de Cultura Oraseneasca pe posturile de ,,instructori culturali”. Tot atunci Casa de Cultura, Biblioteca Oraseneasca si Caminele Culturale Olanesti Sat si Cheia au trecut in subordinea Consiliului Popular. La Biblioteca au ramas doar 2 salariati: bibliotecar-sef si manuitor de carte.

In urma incendiului din 19 aprilie 1974, care a distrus acoperisul si etajul II al Cazinoului, Clubul si Biblioteca au fost din nou mutate: la parterul Pensiunii nr. 2 (fostul cazinou al M. A. I.) si, respectiv, in Vila nationalizata Gheorghe Olanescu. In aprilie 1986, printr-o dispozitie verbala a conducerii de partid judetene, vila unde functiona Biblioteca a fost repartizata Ocolului silvic (special ) Baile Olanesti.

Clubul si Biblioteca publica a orasului au fost nevoite sa isi desfasoare activitatea in 2 incaperi de la parterul Pensiunii nr. 2 aflate in proprietatea Complexului Balnear Olanesti.

Din martie 1991 conducerea Societatii Comerciale OlanestiS.A. nu a mai vrut sa inchirieze sala pentru Club. Biblioteca si-a desfasurat activitatea in conditii improprii, intr-o camera fara lumina suficienta si mai ales fara caldura pe timp rece. Din 1998 Biblioteca publica s-a mutat intr-o sala din Scoala veche, unde functioneaza pana in anul 2008. Nici aici nu are prea mult noroc, deoarece din ianuarie 2009 bibliotecara sefa a primit dispozitie din partea conducerii Primariei Baile Olanesti sa impacheteze cartile deoarece Biblioteca se va muta …la demi-solul unei vile, in conditii total improprii.

La sfarsitul anului 1989 fondul de carte al Bibliotecii era de 40.532 volume si au fost procurate 661 volume. In 1990 fondul de carte a crescut la 40.839 volume si au fost cumparate 2.238 carti. In 1989  numarul de cititori a fost  de 7.726 si au consultat 35.357 publicatii; in 1990, cum era si firesc (scazand numarul turistilor), numarul de cititori a scazut la 3.177, ei au consultat  29.511 lucrari.

In 1995 Biblioteca avea un fond de 42.777 carti, au intrat 277, numarul cititorilor a fost de 3.567 iar al cartilor citite de 43.103.

La sfarsitul anului 2.000 fondul de carte al Bibliotecii numara 40.594 volume, au intrat 166 volume. In acel an au consultat colectiile de carti, ziare si reviste 3.981 cititori dintre care 702 localnici si 3.279 turisti veniti in statiune, carora li s-au eliberat pentru citit 56.710 publicatii.

La sfarsitul anului 2004 Biblioteca dispunea de 41.028 volume, au intrat doar 96 de carti numai din donatii (primaria localitatii nealocand bani), s-au inregistrat 3.094 utilizatori (noul termen folosit pentru cititori -n. n.) iar numarul volumelor eliberate s-a ridicat la 80.596. Precizez ca scaderea numarului de carti se datoreaza casarilor.

Ca bibliotecari au functionat de-a lungul anilor: Ungureanu Elena, Popescu Ion, Parvulescu Nicolae, Mateescu Adrian, Dinescu Elena; ca manuitori de carte au functionat Gheonoiu Cornelia, Oprea Rodica, Popescu Rodica, Mesea Maria[60].




[1]-Veronica Tamas, Contributii la istoricul invatamantului valcean in Evul Mediu (1415-1830), in ,,Studii Valcene”,    nr. III/1974, p. 145.

[2]- Marcel-Dumitru Ciuca, Silvia Vatafu-Gaitan, Melentina Bazgan, Catalogul documentelor Tarii Romanesti din Arhivele Nationale. Vol. VII, 1650-1653, Arhivele Nationale ale Romaniei, Bucuresti, doc. nr. 350, p. 128; doc. nr. 784, p. 273-274; doc. nr. 785, p. 274.

[3]- Prof. Dr. Gheorghe Parnuta, Din istoria culturii si scolii din Judetul Valcea (secolele XVI-XIX), Ramnicu Valcea, 1976, p. 134. Extras din revista ,,Buridava”, nr. II/1976, p. 133-280.

[4]- Gheorghe Parnuta, art. cit, p. 244, n. 23; Dumitru Balasa, Oameni si fapte din istoria localitatii Olanesti, in ,,Buridava”, nr. 4/1982, p. 101-108; Nicolae Banica-Ologu, Ramniceni in slujba tarii. Logofetii, in ,,Studii Valcene”,   nr. V/1982, p. 41-46.

[5]- Stefan Andreescu, Goran logofatul din Olanesti si ,,Letopisetul Cantacuzinesc”, in ,,Revista Istorica”.  Serie noua, tomul 5, 1994, nr. 7-8, iulie-august, p. 789-794.

[6]- Istoria pedagogiei romanesti. Sub rEditura Acad. St. Barsanescu, Editira Academiei, Bucuresti, 1968, p. 54. 

[7]- X X X , Istoria Romaniei,  vol. II , Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1964, p. 684.

[8]- P. P. Panaitescu, Inceputurile si biruinta scrisului in limba romana , Bucuresti, 1965, p. 19.

[9]- Ilie Barbulescu, Curente literare la romani in perioada slavonismului cultural, Bucuresti, f. e., 1928, p. 361.

[10]- Gh. Parnuta, art. cit., p. 150.

[11]- Dumitru Furtuna – Preotimea romana in secolul al XVIII-lea. Starea ei Culturala si Materiala, Editura „Neamul Romanesc”, Valenii de Munte, 1915, p. 114; X X X - Monografia municipiului Dragasani, Editura EX PONTO, Constanta, 2004, p. 133.

[12]- Nichita Adaniloaie, Istoria invatamantului primar, Bucuresti, 1998, p. 8.



[13]- G. D. Iscru, Actiunea de transformare a invatamantului la sate intr-un serviciu public in Tara Romaneasca, in ,,Biserica Ortodoxa Romana”, Anul XCII, Nr. 3-4, martie-aprilie 1974, p. 440-446.

[14]- Proiect pentru seminaruri, protopopi si preoti, in ,,Buletin, gazeta oficiala”, nr. 21/5 iulie 1834, p. 95-97.

[15]- Gh. Parnuta, Din istoria,p. 180.

[16]- Nicolae Andrei, Gheorghe Parnuta, Istoria invatamantului din Oltenia. vol. I, Editura ,,Scrisul Romanesc”, Craiova, 1977, p. 258; Aceasta Elena/Elenca (1828-1918) a fost casatorita cu pitarul Constantin/Dinca Slavitescu (1809-1918) iar fiica lor Eliza Slavitescu (n. 1846) a fost casatorita cu Nicolae/Nae Oromolu (1824-1883), avand ca fiu pe Mihail Oromolu (16. II. 1875, Ramnicu Valcea-29. III. 1945, Bucuresti) - vezi Mihai Sorin Radulescu, Genealogii, p. 51 si 250.

[17]- Gh. Parnuta, Din istoria…, p. 253, Anexa III si p. 260-261, Anexa IV.

[18]- Ibidem, p. 262, Anexa V.

[19]- Gh. Parnuta, Din istoria, p. 253, Anexa  III si p. 260-261, Anexa IV. Ibidem, p. 262, Anexa V.

[20]- Gh. Parnuta, Din istoria culturii si scolii din jud. Valcea (sec. XVI-XIX),  Ramnicu Valcea, 1976, p. 156.

[21]- Nicolae Andrei, Gheorghe Parnuta, op. cit., p. 348.

[22]- G. D. Iscru, art. cit., p. 140.

[23]- Gh. Parnuta, Din istoria, p. 232.

[24]- Gh. Parnuta, Din istoria, p.218.

[25]- G. D. Iscru, O incercare de redeschidere a scolilor satesti in Tara Romaneasca in anii 1851-1853, in ,,Biserica Ortodoxa Romana’’, Anul LXXXVIII, Nr. 7-8, iulie-august 1970, p. 831-836.

[26]- N. Andrei, Gh. Parnuta, Istoria, vol. II, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1981, p. 147 .

[27]- Ibidem, p. 180.

[28]- D. J. V. A. N., Fond Revizoratul Scolar Valcea (in continuare R. S. V.), Dosar 1/1862, f. 116.

[29]- ANUAR  al INVATAMANTULUI - 1864, Bucuresti, 1864-octombrie, p. 87, 165, 187.

[30]- D. J. V. A. N. Valcea, Fond Revizoratul Scolar Valcea, Dos. 3/1865, f. 24.

[31]- Idem, Dosar 12/1865, f. 15.

[32]- Idem, Dosar 1/1866-1867, f. 237.

[33]- Idem, Dosar 1/1868, f. 48.

[34]- Idem, Dosar 1/1870, f. 192.

[35]- Arhiva Scolii cu clasele I-VIII Olanesti, Dosar 1927-1928, f. 114 ; Dosar 1903-1904, f. 49; vezi si D. J. V. A. N. Valcea, Dos. 5/1910, f. 94.

[36]- Arhivele Nationale Istorice Centrale, fondul Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice, dos. 46/1907, f. 9.

[37]- Gh. Dumitrascu, Atitudinea invatatorilor satelor valcene fata de rascoala din 1907, in ,,Buridava”, Muzeul Judetean Valcea, nr. 2/1972, p. 323.

[38]- D. J. V. A. N., Fond  R. S. V., Dosar 1/1910, f. 387.

[39]- Informatiile au fost preluate din Situatiile Centralizate (S. C-uri, numite curent), trimise la Inspectoratul Scolar Judetean Valcea.

[40]- Ion Al. Popescu, N. Gorgan, E. Grosenoiu, Vetre de spiritualitate romaneasca. Monumentele religioase din Baile Olanesti si imprejurimi, Ramnicu Valcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 59.

[41]- Informatii orale culese de mine, de-a lungul anilor, de la diversi locuitori din Cheia: Nitescu I.Gheorghe (1899-l975), fost multi ani invatator si director al scolii de aici; Prof. Avrinte Gheorghe si Prof. Deliu Lucretia - fosti directori ai Scolii cu clasele I-VIII din Cheia; Lice Angelescu, primul presedinte al Cooperativei de Productie, Achizitii si Desfacerea Marfurilor catre Populatie - C. P. A. D. M.; Tudor Nicolae (1927-1988), fost multi ani presedintele C. A. P.-ului; Preot Stroe Dumitru (1908-1984), paroh al bisericii locale s.a.

[42]- Gh. Parnuta, Din istoria…, p. 253, Anexa III si p. 260-261, Anexa IV.

[43]- Idem, Anexa III, p. 253; Anexa IV, p. 260-261; Anexa 5, p. 262.

[44]- D. J. V. A. N., Fond R. S. V., Dosar 3/1865, f. 24.

[45]- Idem, Dosar 6/1865, f. 234.

[46]- Idem, Dosar 9/1905, f. 17, 24, 32.

[47]- D. J. V. A. N., Fond Prefectura Judetului Valcea, Dosar 5/1907, f. 872.

[48]- Idem, Fond R. S. V., Dosar 14/1918-1919, f. 24, 57, 119.

[49]- Ion M. Statescu, Victoria N. Statescu, Contributii la cunoasterea istoriei satelor de pe valea raului Olanesti (Valcea), Casa de editura si librarie ,,Nicolae Balcescu”, Bucuresti, 2004, p. 49; Informatii orale oferite de Inv. Nitescu Gheorghe (decedat in 1975); date preluate din Arhiva Scolii cu clasele I-VIII Cheia-Olanesti .

[50]- Informatiile au fost preluate din Situatiile Centralizate (S. C.-uri) trimise la Inspectoratul Scolar Judetean Valcea.

[51]- D. J. V. A. N. Valcea, Fond  R. S. V., Dosar 1/1922, f. 73, 74.

[52]- Prof. Nicolae Sporis, Momente din istoria scolii ,,Justinian Marina” – Baile Olanesti, Editura ADRIANSO, Ramnicu Valcea, 2007, p. 17, 84.

[53]- Datele au fost culese din S. C-urile inaintate I. S. J. Valcea sau provin din arhiva personala a autorului; unele informatii ne-au fost furnizate de Prof. Dr. Traian Radoi, Prof. Nicolae Sporis, Prof. Dragusin Constantin (decedat) si Invatatoarele  Constantinescu Otilia,  Sporis Ecaterina, Blendea Elisabeta .

[54]- Informatii si date culese din S. C-uri, din arhiva mea personala si oferite de Tudor Constanta si Carje Dumitra - directoare ale Gradinitei.

[55]- D. J. V. A. N., Fond R. S. V., Dosar 1/1922, f. 63.

[56]- D. J. V. A. N., Arhiva Primariei Olanesti, Dosar ,,Taxe si impozite”, dos. 330/1950, pag.  330.

[57]- Vezi ANEXELE, foto cu degradarile produse de cutremure.

[58]- Informatiile au fost culese de mine personal pe teren, cand eram trimis de autoritatile orasului sa particip la deschiderea sau la inchiderea anului scolar; unele informati mi-au fost date de Invatatoarea Blendea Elisabeta.

[59]- Informatii culese pe teren de autor; unele informatii au fost oferite de Prof. Dancau Petre, Prof. Marcu Eugenia si de Inv. Marcu Stelian - cadre didactice din Baile Olanesti care au functionat la aceasa scoala.

[60]- Informatii orale culese de la Lipioaie Dumitru, Ungureanu Elena, Marian Alexandru, Dinescu Elena si de mine personal din materialele scrise – rapoarte, dari de seama, statistici - cat am fost ,,activist cultural”: bibliotecar cu studii de specialitate, intre 1971-1974, apoi instructor cultural intre 1974-1982 si directorul Casei de cultura intre 1982-1996.


loading...




Document Info


Accesari: 3256
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )