Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































JURNALISTUL SI EXPERIENTA INTERVIULUI

jurnalism


JURNALISTUL SI EXPERIENTA INTERVIULUI

3.1 CONDITIILE DESFASURARII INTERVIULUI



               Interviul prilejuieste un schimb de informatii intre candidat si cel care face angajarile privind postul ce  urmeaza sa fie ocupat. In primul minut de contact fata in fata, reprezentantul companiei va lua prima decizie.

              Decizia se bazeaza pe reactia personala a acestuia vizavi de prezenta dumneavoastra.

            Daca prima impresie este negativa, probabil nu veti reusi sa obtineti oferta, chiar daca dispuneti de pregatirea necesara slujbei.

 
             
Infatisarea generala insa trebuie sa fie atractiva, adecvata, cuviincioasa, sanatoasa, dinamica si originala.

            Trebuie sa va prezentati ca o persoana calma si sigura pe sine. Aceste lucruri se comunica prin aspectul si limbajul corpului.

              Daca sunteti multumit de dumneavoastra, mesajul va transpare in exterior in mod raspicat si limpede.

          Daca nu sunteti multumit, mesajul va fi, de asemenea, receptionat printr-o simpla privire asupra dumneavoastra.


           Principalele reguli
de comportament in cadrul unui interviu sunt


.Imbracati  in stil conservator


.Bunul simt = nici
un miros.


.Acordare si importanta interviului eliminand nepasarea tradata
de infatisare.


.
A nu se uita  la ceas in timpul interviului.


.A stii exact numele
pe care il pronunta.


.  Politicos
cu oricine, toata lumea de acolo conteaza.


. Destins dar pastrarea  aerul profesional.


.
Nu se mesteca  guma,  a nu se  fuma.


. Atent la miscare , la vorbire , la comportament..


. Toate intrebarile sunt puse
cu buna conduita si raspundere in consecinta.


. Acordare la  o pauza scurta inainte
de a raspunde pentru a aranja ideile.


               Secretul unui
interviu de succes este simplu: sa stiti foarte clar ce doriti de la viitorul angajat si sa puneti intrebarile corecte  pentru a afla daca el este omul de care aveti nevoie.


              Toate intrebarile au o trasatura comuna: pentru nici una
nu exista un raspuns sigur pe care candidatul sa vi-l serveasca avand convingerea ca va da gata. Raspunsurile nu pot fi catalogate corect sau incorect, pentru ca intrebarile sunt construite astfel incat sa dezvaluie personalitatea celui in cauza, cu defectele si calitatile sale.


              Omul potrivit la locul potrivit
este o cerinta esentiala, dar si mai importanta este compatibilitatea cu echipa din care face parte si cultura organizatiei.

               Pregatirea profesionala a angajatilor, puterea de adaptare la mediul de lucru, comunicarea in cadrul grupului, sunt aspectele de care depinde buna evolutie a activitatii in cadrul companiei dumneavoastra.


              Performanta efectiva in management depinde
de posibilitatea de a masura in mod clar progresul pe care-l genereaza deciziile luate.


             Daca la
un interviu de selectie exista riscul de evaluare subiectiva a unor raspunsuri sau comportamente ale candidatilor, sistemele complexe de testare creeaza premisele unei analize nepartinitoare.

           In plus, candidatul nu poate recurge la micile trucuri de influentare a evaluatorului.


              Managerii au nevoie
de un sistem comprehensiv de evaluare a unui numar mare de candidati sau angajati, capabil sa le ofere raspunsuri obiective la intrebari, prin tehnici de masurare standardizate.




             In selectie
este foarte important sa stiti daca anumiti candidati au aptitudinile sau competentele cerute de locul de munca respectiv si daca ei se potrivesc cu echipa in care vor lucra.

            La fel de importanta este si intelegerea punctelor tari si a celor slabe, cat si a potentialului de dezvoltare al candidatilor, pentru a putea configura un program adecvat de dezvoltare a carierei acestora.

            Selectia corecta diminueaza riscul alegerii unor persoane care nu corespund cerintelor stabilite si, in final, al pierderii unor importante sume de bani.

            O alegere gresita inseamna bani pierduti, demotivarea celui angajat, dar si a colegilor lui care nu mai pot lucra asa cum trebuie, ceea ce se reflecta in scaderea performantei.


              Orice proces
de formare porneste de la selectie.

             Formarea profesionala este o investitie specifica in oameni. Spre deosebire de toate celelalte investitii, aceasta pleaca odata cu oamenii.


               Selectia
se poate face atat empiric dupa criterii simple, cum ar fi varsta, sexul, gradul si tipul de scolarizare, experienta profesionala, starea de sanatate, prezenta fizica etc. cat si prin mijloace profesionale utilizand metode complexe, cum ar fi diagnoza psiho-aptitudinala, investigatia mai subtila a motivatiei si aptitudinilor, testele sofisticate de cunostinte etc.


                Nivelul pana la
care are acces un decident in resurse umane este diferit de la caz la caz.

              Ideea selectiei insa trebuie sa constituie un obiectiv permanent atunci cand se pune problema unui proces formativ.


                
Prin selectie se diminueaza o parte din procentul de risc aferent celor care sunt  programati prin natura lor sa paraseasca postul intr-un anumit interval de timp, din motive de neadaptare.

             Aceste persoane sunt nepotrivite pentru postul vizat, fie prin subinzestrare psiho-aptitudinala aptitudini absente sau insuficient dezvoltate, fie prin suprainzestrare psiho-aptitudinala aptitudini si trasaturi care sunt superioare cerintelor postului.

               Ambele situatii sunt de nedorit, deoarece reprezinta o sursa de fluctuatie a personalului, ceea ce, din punct de vedere financiar, inseamna ca oamenii pleaca in acelasi timp cu investitia.
             

             Asigurarea unei cat mai bune compatibilitati, in sensul - omul potrivit la locul potrivit,-  reprezinta un fel de garantare a creditului.


            Intervievarea candidatilor pentru o slujba
este o problema mai complexa decat pare.  

            Pentru a intelege importanta acestui lucru pornim de la un exemplu:


            
Un client intra intr-un magazin.




          Vanzatorul sta pe un scaun si discuta cu niste cunoscuti. Clientul se aseaza in fata tejghelei si asteapta sa fie bagat in seama, dar conversatia se prelungeste.

         Vanzatorul nu da nici un semn sa fi observat ca cineva doreste sa cumpere ceva; dimpotriva, intretine dialogul cu prietenii sai, punand intrebari si asteptand raspunsurile.

         Clientul scoate o bancnota de 100.000 lei si schiteaza un gest timid de a intrerupe discutia si de a spune ce vrea. Nu i se da nici o atentie. Enervat, el baga banii in buzunar si se indreapta hotarat spre usa.

           Abia atunci vanzatorul se dezmeticeste si intreaba cu ce i-ar putea fi de folos.

           Este insa randul clientului sa nu-l bage in seama. Isi vede de drum, cautand un alt magazin unde poate gasi ce-l intereseaza.


            Acest exemplu
este real.

          Presupunand ca sunteti proprietarul magazinului unde s-a desfasurat aceasta scena si ca ati asistat la cele intamplate, in mod sigur simtiti o furie cumplita pentru ca tocmai ati pierdut niste bani care puteau intra, fara cel mai mic efort, in buzunarul dumneavoastra; si acest lucru din vina vanzatorului.


                  Cazul
nu este singular si problema omului potrivit la locul potrivit se poate extinde la orice alta categorie de angajati, fiecare putand genera situatii jenante, in care dumneavoastra sa pierdeti clientii si constituie aspecte care afecteaza grav imaginea firmei dumneavoastra.  

                 Implicit, ele pun sub un mare semn de intrebare succesul afacerii pe care o desfasurati.


               Fiecare angajare ratata va costa timp si bani, iar raul porneste chiar
de la intervievarea, in vederea angajarii, a persoanelor doritoare sa lucreze la firma dumneavoastra.

3.2 COMPORTAMENTUL SI DIALOGUL

Una dintre primele griji ale ziaristul este sa fie sigur ca numele si prenumele interlocutorului sunt corect pronuntate si transcrise.

 Un interviu se paote rata din cauza unei gafe de aceasta natura. Sigur ca aceasta problema nu apare in cazul personalitatilor, dar in cazul interviului informativ riscul exista. Trebuie asigurat ca interlocutorul nu a uitat cat timp a fost alocat pentru interviu.

Dupa un schimb de amabilitati, trrbuie intrebat interlocutorul daca se poate folosi reportofonul.

 Pentru a micsora inhibitia, inregistrarea discutieie cat mail mare fidelitate fata de vorbele sale.

Chiar daca se foloseste reportofonul e rocamandabilsa se ia notite. Nu numai pentru a se asigura in cazul unui incident tehnic ci s i pentru a avea o mai clara viziune asupra discutiei. In acelasi timp, prin acest gest se arata ca sunt interesat de ceea ce se spune, iar interlocutorul va fi mai cooperant.

Daca motivul interviului este unul prea delicat pentru a mai fi nevoie sa-l explicam, nu e nevoie sa formulam nici o intrebare, ci doar sa ii aratam interlocutorului ca suntem gata sa-l ascultam (Itule si Andreson, 1994).[1]

Ziaristul nu are voie sa manifeste ncic o atitudine valorizatoare fata de interlocutor sau fata de interlocutor sau fata de faptele prezentate de aceasta: nici ostil, dar nicic complezent.

Dupa cum orice neadevar, orice contradictie, afirmatie hazardata sau disimulare trebuie sa fie  subliniata cu grija. In  locul intrebarilor dubitative sunt de  preferat contraargumentate concrete (Charon, 1991)[2].

Ziaristul  trebuie sa fie mai degraba ofensiv si impertinent decat complezent. Una dintre cel mai grave boli profesionale ale ziaristului roman se numeste interviul de valorizare.

Cu aproape oricine s-ar afla in fata, reporterul se comporta ca si cum interlocutorul ii face cea ma imare favoare acordandu-i respectivul interviu.

Raportul este exact invers, reporterul este si un diseminator de imagine publica pentru orice interlocutor, dar inainte de toate, opinia publica are dreptul sa stie cum ne administreaza cei alesi si/sau functionarii publici.

La finele interviului nu se ureaza succes, impliniri, noroc, etc. Faptul ca i se multumeste intelocutorului dintr-un reflex cat se paote de firesc nu trebuie sa apara si in transcrierea interviului.

O  asemenea uzanta este rezervata, indeobste, doar personalitatilor.

Contrariul interviului de valorizare este interviul critic, in care intrebarile inconfortabile, critice, chiar jenante exceleaza. Numai asa ascultatorului cu reporterul, conditie a unui bun interviu.

   Pentru a nu risca acuza de complezenta, este important ca reporterul sa urmareasca atent raspunsurile, sa urmareasca nuantele, consecintele, eventualele contraziceri.

Unul dintre riscurile ce trebuie preintampinate se refera la interlocutorulii prea vorbareti. In cazurile interviurilor in direct, ei pot strica totul.

De aceea se recomanda sa stabiliti anumite consemne de intrerupere: un deget sau un creion ridicat etc.

Mai greu este cu taciturnii, ei trebuie provocati, iritati, haituiti pana ce incep sa vorbeasca.

Uneori tacerea reporterului paote fi o arma psihologica foarte eficace. Trebuie privit interlocutorul si cautandu-i privirea atunci cand spune ceva important.

Nu trebuie intrerupt  sa se lase o pauza de trei-patru secunde dupa fiecare raspuns si sa nu fie graba cu urmatoarea intrebare. S-ar putea ca interlocutorul sa isi aminteasca un lucru foarte important tocmai in acest interval.

Se adopta tactica ingenuitatii.

Ziaristul nu este un specialist si ca unul dintre rolurile sale fundamentale este si acela de a traduce informatia pentru publicul larg.

In interviurile dedicate unor aspecte controversate, reporterul poate mima ignoranta.



Astfel , el da impresia intrelocutorului ca paote sa prezinte faptele asa cum doreste, neputand fi controlat. Accepta tot ce i se seveste si nu il pune in dificultate pe intervievat decat dupa ce problema este drescrisa in amanuntime, epuizata. Doar in acea clipa, reporterul incepe sa arate cat este de documentat si il pune in dificultate pe interlocutor.

  Va accentua unde aceasta s-a contrazis , va invoca documente ce lamuresc sau contrazic informatiile interlocutorului. Rolul unui bun reporter nu este de a culpabiliza ci de a oferi o perspectica completa, neutra si exacta.

Reporterul  nu este un procuror , ci un investigator.(Charon, 1991)[3]

Interviurile informative nu se construiesc cu suspans. Din prima intrebare trebuie sa se afle ce, iar apoi cum sa se reactioneze.

 Trebuie observat cu atentie ambientul interlocutorului,gesturile, si reactiile sale. Se poate afla multe despre el din lucurirle care tl inconjoara. Uneori , un obiect din ambient-tablou, fotografie, obiect de arta- poate constitui un bun inceput de dicutie pentru a-l dezinhiba (Wilson, 1996)[4]. Toate acestea sunt importante in procedeul interviului, pentru compozitia sapoului introducerii.

"Intre titlu si articol este uneori eficacce prezenta unei etape intermediare: sapoul. Acesta are o functie dubla: informativa  si incitativa. Sapoul nu este primul paragraf al articolului. Este un text autonom, specific, redactat in anumite limite, uneori prezentat pe un alt format de culegere pentru a echilibra vizual pagina. Nu este un simplu rezumat"(Capelle, 1996)[5].

Rolul esential al sapoului este de a spune cititorului de ce acest interviucu aceasta persoana, acum. Jurnalistii romani folosesc destul de parcimonios sapoul ca deschidere a interviului, preferandu-l ca procedura rezumativa si de captatio mai degraba pentru articole de presa, ancheta, reportaje etc.

3.3 REDACTAREA INTERVIULUI


              Rolul reporterului de interviu este sa stabileasca un dialog viabil, un mod de comunicare intre el si cititor. Sondajul de opinie, informatia si lamurirea unei situatii sunt laturile principale ale interviului
             Intrebarile trebuie sa fie scurte, clare si puse in cunostinta de cauza. Interviul are functia principala de a exprima o atitudine, o opinie, este un mod direct de prezentare a unor idei. Intrebarile depind si de informatia pe care o are jurnalistul despre cel intervievat.

             Un exemplu de interviu care a devenit o importanta carte de marturisiri este cel luat de Claude-Henri Rocquet lui Mircea Eliade, Incercarea labirintului, Ed. Dacia, 1990[6].Uneori, interviul este doar un pretext pentru o carte de marturisiri "Amintirile unui ambasador al golanilo", de Al. Paleologu.
             Interviul poate fi construit pentru a reliefa un portret, sau poate fi interesant prin opinii, idei, lamurirea unei atitudini, aceasta fiind cu adevarat misiunea unui interviu.

              Prin redactarea sau editarea interviului se intelege procesul prin care discutia inregistrata este adecvata publicarii in functie de mai multe criterii: caracteristicile canalului mediatic, politica si strategia redactiei, oportunitatea, spatiul tipografic, gradul de interes, adecvarea stilistica etc.

               In mod obisnuit, prin redactare este inteles mai ales procesul de ameliorare stilistico-gramaticala. Procesul redactarii este insa mult mai amplu si incepe chiar cu selectia si redactarea informatiei, continua cu imbracarea editoriala si abea la sfarsit vin interventiile stilistico-gramaticale.

Tipologie:

  • -  interviul expres  interogarea catorva trecatori in legatura cu un eveniment              unanim cunoscut si actual.
  •  -  interviul-informatie.
  •  -  interviul-explicatie  prin care reporterul il determina pe intervievat sa-si justifice o atitudine, sa-si explice actele, opiniile, opera, etc.

           Primul pas al selectiei si redactarii informatiei este, discutia premergatoare care obliga interlocitorul sa fie pregatit pentru a aborda anumite aspecte, sa se concentreze pe ceea ce i se cere. Procesul redactarii cosnta si in lamurirea eventualeleor nume necunoscute. Numele unei anumite persoane este bine sa fie indentificata fie intr-o paranteza, fie intr-o nota de subsol.

          Titratea inseamna stabilirea titlului, a subtitlului si in alte cazuri, a  supratitlului. De regula titlul consta din citarea afirmatiei cele mai importante sau socante a interlocutorului. Daca fraza este prea lunga, ea se poate parafraza.

           Modificarea sensului nu se face doar direct, ci si prin eludare, prin renuntarea la niste informatii in mod intentionat. In cazul in care interlocutorul isi exprima o atitudine virulenta fata de anumite persoane, trebuie avut grija sa atentioneze, printr-o nota la finalul interviului, ca acelea sunt opiniile persoanei respective si ca publicatia  nu si le asuma de multe ori, redactorul-sef uita ca exista aceasta modalitate publicistica si pentru a nu fi acuzat, elimina din interviu pasaje respective. Nu se modifica anumite cuvinte, expresii ori turnuri de fraza, chiar greseli gramaticale ce dau palsticitate si pot contribiu la caracterizarea interlocutorului. In cazul interviurilor lungi, se recomanda folosirea literei ingropate, a intertitlurilor si a materialelor ilustrative. O pagina intraga sau o mare parte a ei umpluta cu zat textul cules, in argoul zetarilor nu indeamna deloc la lectura.

3.4 ELEMENTE DE DEONTOLOGIE

           Aceasta expansiune a atras dupa sine o crestere a locurilor de munca si a necesarului de jurnalisti.

            Din pacate efectul acestei cresteri nu a fost doar unul benefic, in sensul cresterii calitatii serviciilor oferite ci si unul negativ in sensul lipsei unei selectii reale si riguroase bazate pe niste cerinte bine delimitate si a definirii clare a unui statut al jurnalistului.


            
Problema cerintelor pe care le impune meseria de jurnalist este in stransa legatura cu aceea a pregatirii profesionale a jurnalistilor. Perioada post-decembrista a lasat o trista mostenire: inexistenta unor structuri universitare in domeniul jurnalistic, a transformat mass-media intr-un cersetor care a fost nevoit sa imprumute potentiali jurnalisti din sfera altor domenii umaniste.

             O alta filiera a fost reconversia profesionala prin invatarea tehnicilor si deprinderilor strict necesare in redactie, direct in campul muncii.    

             Expansiunea mass-media de dupa revolutie (spre exemplu, in presa scrisa, in anul 1990 au aparut mai mult de 1000 de publicatii, acest segment al mass-media dezvoltandu-se mai repede si mai rapid decat audiovizualul a carui explozie s-a produs abia in perioada 1992-1993 ) a favorizat aceasta reciclare a fortei de munca, chiar a unor categorii de persoane care posedau doar studii medii.

             Aceasta reconversie profesionala s-a realizat in jurul unor  veterani  ai mass-media romanesti din momentul caderii regimului .      

                                                                                                                      
            Pe de cealalta parte procesul de selectie nefiind foarte riguros a dat posibilitatea creerii unor ierarhii, accesului si promovarii in cariera de jurnalist, nu neaparat dupa criterii legate de pregatirea profesionala.

             Ba mai mult, desi perioada post-comunista a insemnat un boom in dezvoltarea invatamantului universitar in domeniul jurnalismului, necesitatea acestor studii nu a fost recunoscuta de catre mai vechii membri ai breslei in virtutea principiului talentului si vocatiei innascute.

            Dupa cum remarca Maxim Danciu originea crizei este identificata tocmai in lipsa de comunicare/armonizare dintre cei trei actori ai scenei mediatice: breasla jurnalistilor, patronatul si formatorii invatamantul universitar[7].


         In acest fel pentru viitorul jurnalist testul principal nu il reprezinta neaparat si exclusiv pregatirea in institutii specializate ci acceptarea din partea breslei care detine controlul asupra profesiei, a principiilor de apartenenta si a mecanismelor de integrare, functionari si expulzare

 
           Practica jurnalistica, fie ca este vorba de presa scrisa, radio, televiziune sau agentie de presa are ca prima etapa culegerea informatiilor.

           Aceasta etapa, care presupune in marea ei majoritate o munca de teren, este atributul exclusiv al reporterului.

           El reprezinta baza piramidei in ierarhia redactionala, el este cel care transforma evenimentul in informatie, informatie care ulterior va fi analizata, selectata, pregatita pentru tipar sau pentru emisie. Ferenc Vasas si Alexandru Bradut-Ulmanu rezuma astfel insutirile necesare unui bun reporter.

            Simtul stirii care reprezinta mai degraba un al saselea simt al jurnalistului decat o suma de criterii in stabilirea prioritatii ii importantei unor evenimente.

            Totusi acest simt nu este neaparat ceva innascut ci mai degraba rodul unei experiente indelungate de teren;


            a. Simtul urgentei avind in vedere ca cerinta mass-media contemporane este actualitatea.

            Informatia este valoroasa doar daca evenimentul s-a petrecut maine. Aceasta idee comporta totusi discutii in ceea ce priveste opozitia actualitate - calitate care presupune uneori documentare, verificare din mai multe surse etc.

            b. Capacitatea de a respecta termenele de predare a materialelor in conditia in care cea mai mare presiune a muncii de jurnalist este aceea a timpului.


           c Capacitatea de incadrare in spatiul disponibil avand in vedere ca, de cele mai multe ori, locul in pagina sau durata fiecarui material este prestabilita.


            d. Bunul simt necesar unei selectii corecte a informatiilor importante si evitarea   situatiilor  penibile.


            e. Obsesia preciziei in redarea detaliilor si elementelor observate sau notate.

           Etapele elaborarii unui interviu


            Alegerea temei reprezinta un element-cheie al realizarii un interviu cu impact in randul   cititorilor: un interviu cu tema recorelarea pensiilor va avea o rezonanta mult mai mare printre cititori decat un interviu cu tema  cresterea viermilor de matase.
           Alegerea interlocutorului - interlocutorul ofera, in mare masura, garantia succesului unui interviu.

           Daca cel intervievat in legatura cu recorelarea pensiilor este Ministrul Muncii, valoarea interviului este mult mai mare decat daca este chestionat, in legatura cu acelasi subiect, primarul din localitate.
           Documentarea-permite jurnalistului sa formuleze intrebari pertinente si, totodata, sa atinga acele aspecte ale tematicii care ar putea fi de maxim interes pentru cititori, eliminand cat mai mult din reziduul reprezentat de discutia de complezenta, inevitabila intr-o anumita proportie chiar si in cazul celor mai bune interviuri.


       Pregatirea intrebarilor - tipurile de intrebari specifice interviului de presa sunt cele care trimit la scopurile urmarite de gen si anume:


Ø intrebarile factuale, care solicita raspunsuri directe, explicite si la obiect


Ø intrebarile de opinie, care vizeaza atitudinea, parerea si reactiile interlocutorului fata de realitatea imediata


Ø intrebarile de motivatie, care evidentiaza cauzele si conditiile faptelor sau opiniilor


Ø intrebarile de marturie, care se adreseaza purtatorilor de cuvant ai unor colectivitati.
realizarea interviului - este etapa cea mai dificila a unui interviu.

        Munca depusa pana in acel moment poate deveni inutila iar interviul un esec, inainte chiar de a ajunge la cititori, daca reporterul nu respects cateva reguli de baza, una dintre reguli fiind adoptarea formulei celei mai potrivite cu profilul, statutul si prestanta interlocutorului:


Ø interviul - palnie, care pleaca de la general spre particular


Ø interviul - palnie inversata, care pleaca de la particular spre general


Ø interviul cu ordine mascata, in care ziaristul uzeaza de intrebari la care interlocutorul poate raspunde cu usurinta, pentru a plasa, printre acestea, intrebarile dificile, de ale caror raspunsuri este realmente interesat


Ø interviul cu forma libera, in care intrebarile sunt conditionate de continutul si logica raspunsurilor

      Aceasta ultima etapa este una extrem de complexa, interviul este o selectie, o ierarhizare si o restructurare a raspunsurilor date de intervievat si nu transcrierea mecanica a insemnarilor din carnetul de reporter sau a textelor de pe banda magnetica.                        

      Interventiile ziaristului sunt:
interventii de ameliorare a continutului constau in selectarea datelor si opiniilor in functie de importanta pe care o au pentru opinia publica; ierarhizarea acestora, astfel incat sa se confere interviului coerenta logica si o anume gradare a interesului la lectura;
interventii de ameliorare formala, vizeaza sporirea expresivitatii stilistice si corectitudinea gramaticala.



[1] ITULE, B.D. si ANDERSON, D.A., 1994, News Writing and Reporting for Today' s Media, Arizona University, San Francisco.

[2] ibidem

[3] ibidem

[4] WILSON, John, 1993, Guide de la redaction, CFPJ, Paris.

[5] CAPELLE, Marc, 1996, Ghidul jurnalistului, Ed. Carro, Bucuresti.

[6] Claude-Henri Rocquet lui Mircea Eliade, Incercarea labirintului, Ed. Dacia, 1990.

[7]













Document Info


Accesari: 4202
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )