Caracterizare "Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi"

Caracterizare "Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi"

Astfel, ceea ce caracterizeaza mai intai personajele din romanele si dramele lui Camil Petrescu este faptul ca ele se afla intr-un permanent conflict cu lumea din jur. Starea conflictuala este puternic interiorizata. Incercarea de a supravietui intr-o lume considerata ostila sau nedemna se face printr-o trasatura de caracter distinctiva, manifestata aproape exclusiv. Stefan Gheorghidiu, personaj narator, reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptabilul superior, care traieste drama indragostitului absolut, conflictul esential statutandu-se intre idealul de iubire al acestuia si neputinta materializarii lui din cauza unei societati vazute ca un pat al lui Procust. Ca orice personaj literar, el va fi construit pe baza a doi parametri: ca instanta narativa si ca referent uman. Ca instanta narativa, "persona", adica din punctul de vedere al incadrarii intr-un anumit tipar, intr-o tipologie estetica, este personaj principal, datorita ocurentei sale pe parcursul discursului narativ, protagonist deoarece el centreaza diegeza, central datorita rolului lui important pe care-l are in transmiterea mesajului operei, tridimensional deoarece evolueaza pe parcursul operei. Cea mai pregnanta si insolita incadrare este cea care-l statuteaza ca personaj narator, deoarece el este inzestrat nu numai cu functia de actiune, ci si cu cea de reprezentare si aceasta realizata diferit. Exista o perpectiva simultana, a jurnalului in capitolele afectate razboiului si o perpectiva ulterioara, de prelucrare a romanului in capitolele afectate iubirii, conducand la ideea acestui tip de narator implicat dramatizat : "astazi cand le scriu pe hartie." Aceste definiri ale personajului se evidentiaza clar pe parcursul diegezei. Textul narativ este structurat in doua parti, precizate in titlu, acesta validandu-se ca motiv anticipativ, care indica temele romanului, in acelasi timp doua experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist : iubirea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale si este in intregime fictionala, partea a doua este construita sub forma jurnalului de campanie a autorului si urmareste experienta acestuia de pe front, in timpul primului razboi mondial, ceea ce confera autenticitate.

Romanul debuteaza cu un artificiu compozitional, actiunea primului capitol ''La Piatra Craiului in munte fiind ulterioara intamplarilor relatate in capitolele II, III, IV, V, ale Cartii I, capitolul punand in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ, timpul nararii - prezentul frontului - si timpul narat - trecutul povestii de iubire. Astfel, in expozitiune sunt prezentate timpul si spatiul: in primavara lui 1916, in timpul concentrarii pe Valea Prahovei, Stefan Gheorghidiu, un tanar sublocotenent, asista in popota ofiterilor la discutia despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat in presa : un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat de tribunal. Aceasta discutie, cu valoarea madelenei proustiene, declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-i amintiri legate de casnicia cu Ela . Fraza incipit a rememorarii ,,Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala'' concentreaza intriga si construieste ex-abrupto cel de-al doilea capitol ,,Diagonalele unui testament'' deschizand drumul retrospectivei iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Tanarul, pe atunci student la Filosofie, se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere, orfana crescuta de o matusa. Iubirea barbatului se naste din duiosie ,,Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita'', dar la o autoanaliza lucida, naratorul marturiseste ca mai ales din orgoliu : ''Incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea toata lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri'', astfel ,,vanitatea de a fi iubit de o femeie frumoasa devine la el stimulul pasiunii''-Dumitru Micu.

In desfasurarea actiunii se precizeaza ca cei doi soti, dupa casatorie, traiesc modest, dar sunt fericiti. Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului sau avar Tache. Ela se implica in discutiile despre bani, lucru care lui Gheorghidiu ii displace profund As fi vrut-o mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare''. Cuplul evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala al carei moment culminant are loc cu ocazia excursiei la Odobesti prilejuita de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena. In aceasta excursie Ela acorda o atentie exagerata unui anume G., care dupa opinia personajului-narator ii va deveni mai tarziu amant. Dupa o scurta despartire, Ela si Stefan se impaca. Inrolat pe frontul romanesc, Gheorghidiu cere o permisie, ca sa verifice daca sotia lui il insala, fapt nerealizat din cauza izbucnirii razboiului.

A doua experienta in planul cunoasterii existentiale o reprezinta razboiul, incat ,,Absolutul mortii eclipseaza absolutul iubirii''- Dumitru Micu. Frontul inseamna haos, mizerie, masuri absurde, invalmaseala, dezordine. Capitolul ,,Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu!'' ilustreaza punctul culminant al romanului, cat si absurdul razboiului. Gheorghidiu se intoarce ranit si dupa spitalizare, ajunge acasa la Bucuresti, dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela. Obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca, o priveste acum cu ,,indiferenta cu care privesti un tablou''si se hotaraste sa o paraseasca in urma lecturarii unei anonime incriminatoare a fidelitatii acesteia.

Cel de-al doilea parametru pe care este construit acest personaj literar vizeaza calitatea sa de referent uman. Astfel, ca "persoana", adica din punctul de vedere al fiintei pe care o imagineaza, Stefan Gheorghidiu beneficiaza de un portret moral, realizat in mare parte din gandurile lui, prin monologul interior, el analizand, alternand sau interferand aspecte ale planului interior-trairi, sentimente, reflectii - cat si ale planului exterior - fapte, tipuri umane, relatii cu altii -, insa portretul moral se evidentiaza si pe baza caracterizarii indirecte din faptele si vorbele personajului. Student la Filosofie, Gheorghidiu este un intelectual care traieste in lumea ideilor si are impresia ca s-a izolat de contingentul material imediat, in realitate evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Pretuit de specialisti, fiind un om de o inteligenta sclipitoare, ancorata nu numai in domeniul profesiunii sale, fiind observator si analist, este un om care traieste drama inflexibilitatii constiintei sale, un inadaptat superior in lumea comuna, societatea fiind pentru el un veritabil ,,pat a lui Procust'', aceste lucruri generand criza matrimoniala cu Ela care se lasa in voia tentatiilor moderne, de aici si criza de identitate, din cauza conflictului dintre existenta sa si aparenta sociala impusa prin conventie de o realitate bucuresteana ce judeca omul dupa false criterii : bani, avere, ereditate, casatoria fiind un contract social, o modalitate de a parveni, un paravan al afacerismului si al depravarii. Gheorghidiu, avand o constiinta incapabila de compromisuri, neputand glorifica inselaciunea se retrage din afacerile cu Nae Gheorghidiu, dovedindu-se astfel si calitatea de a fi cinstit. Natura reflexiva si hipersensibila, personajul sufera pentru ca are impresia ca este inselat. Mici incidente, gesturi fara importanta, privirile pe care le schimba Ela cu G., un ,,vag avocat'' se amplifica in constiinta protagonistului pana la proportii casatrofale. A doua experienta fundamentala, cea a confruntarii directe cu moartea anuleaza experienta iubirii. Desi ar fi putut sa evite participarea la razboi profitand de averea sa , Stefan se inroleaza voluntar din dorinta de a trai aceasta experienta "n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva.care sa lipseasca din intregul meu sufletesc". Confruntat cu situatii limita, protagonistul se autoanalizeaza lucid stiu ca voi muri, dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care imi va sfasia trupul'', iar drama razboiului lasa definitiv in umbra drama iubirii. Finalul creeaza cititorului impresia ca Stefan Gheorghidiu este tipul invingatorului, al omului capabil sa ia totul de la capat, chiar daca a suferit o infrangere, dar acest lucru va fi infirmat in romanul"Patul lui Procust" in care se specifica faptul ca Stefan Gheorghidiu va fi condamnat de catre Curtea Martiala pentru ca "a tradat aceasta tara", acest lucru insemnand ca protagonistul va claca si in aceasta a doua experienta definitiva a sa .

Dar protagonistul se intregeste si datorita infrastructurii narative, adica a tehnicilor compozitionale si a stilului abordat. Naratorul este protagonistul romanului, perspectiva narativa fiind subiectiva si unica, in acord cu viziunea autorului : " Eu nu pot vorbi onest decat la persoana I." Naratorul omniscient, obiectiv si naratiunea la persoana a III-a sunt inlocuite in romanul modern si subiectiv, cu naratiunea la persoana I, cu focalizare exclusiv interna/viziunea"impreuna cu", ceea ce presupune existenta unui narator implicat -dramatizat.

Inadaptat superior, hipersensibil, capabil de sentimente profunde avand un ideal extrem de bine conturat si al carui esec vine din imposibilitatea concilierii acestuia cu realul, Stefan Gheorghidiu face parte din categoria intelectualilor insetati de absolut, reprezentand un tip de personaj impus in literatura romana prin opera lui Camil Petrescu. Problema grava care duce la esecul social este ca aceste personaje vor sa transfere absolutul in viata de zi cu zi. Fiindca transferul este imposibil, ele vor intra in conflict cu toata lumea, conflict ce va fi trait dramatic la nivel constiintei.