FILIGRANUL MACEDONSKIAN
Rondelurile macedonskiene nascute din strafundurile unei vointe parnasiene anabante, brave chiar, se incovoaie in jurul ideilor fixe, macerandu-le in uterul lor, mestecandu-le si scuipandu-le inapoi in mijlocul Lumii cu aspectul de viata prin versuri, sentiment din cuvinte adus la existenta de grija absoluta pentru etalarea formelor care imbraca nu numai Niciundele, ci si firea.
Macedonski, prin delicatetea si spiritul parnasian absolut, imbraca mesajul fiecarei poezii a lui in dantelarii grele de metafore, de anagogii sau opusuri ale anagogiilor, desfidand lumea la intelegerea unor substraturi pe care el insusi nu le considera proprii fiecarui om, sentiment partial creat dintr-o constientizare aparent nevinovata a puterii creatoare, si partial din narcisismul primo 444d34e rdial al Omului nascut intai, inaintea tuturor celorlalti, cel care a avut timp sa cunoasca si sa absoarba fericirea si tragedia vietii.
Rondelul lui Tsing-Ly-Tsi este in mod semnificativ primul din linia "Rondelurilor de portelan", fiind si cel mai revelator in ceea ce priveste caracterul lui Macedonski, infatisandu-i o personalitate narcisista, intelectual onanista chiar, recunoscuta de sub faldurile de lirism parnasian, pur descriptiv a lui Tsing-Ly-Tsi. Elogierea personala se imbina atunci cu mirajul Extremului- Orient; [.] continand momente tipice ale Occidentului si Orientului, alcatuind infernul si paradisul lui Macedonski.
(G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la orgini pana in prezent"
"Sub de-argint frunzos tezaur/ Casa e de portelan/ Langa ea, pe-acelasi plan,/ Pomi albastri, zbor de graur"
Asa incepe asezarea semnului de egal intre maretia culturii orientale si geniul poetic macedonskian, prin etalarea fragilitatii chinezariilor nascute sub semnul naturii eterne - bogatiile lumii se pot topi la marginea ei, dar ea se va fi conservat inca dinainte, se va fi aliat cu zeii, iar ei isi vor fi intins plasele s-o apere.
Apoi, in acelasi plan orizontal se numara acum nu numai entitatea chinezeasca in corpul careia spiritul macedonskian s-a incredintat, ci si un zbor de graur, si pomi albastri. Daca Eminescu asocia in poeziile lui, ying-ul cu yang-ul, partea spirituala cu cea materiala, aspirand mai mult sau mai putin spre elevatie, si astfel constientizand provenienta sa umana, Macedonski nici nu-si inchipuie posibilitatea unei asemenea imbinari autoblasfemice. Astfel, "pomi albastri", destul de inalti cat sa ajunga la cer, sa-l atinga si sa capete aceeasi culoare chiar, si "zbor de graur" sa impresoare Lumea cu semintele nadejdei, perfectiunii si salvarii adunate pe aripile lui, iar apoi sa se intoarca la propriul Demiurg, intruchipeaza ideologia macedonskiana in poezie, si mai ales in viata, conturand imaginea paradisului.
Nu ne putem imagina nasterea poeziei moderne fara cele doua fete de Ianus ale lui Macedonski, una indreptata catre trecut, alta catre viitor[.]
(Nicolae Manolescu, Metamorfozele poeziei)
Asa cum in psihanaliza o axa continua orizontala pe care se afla un obiect sau mai multe obiecte reprezinta trecutul imbinandu-se cu viitorul, dandu-i "mana libera de carmuire", dar amandoua avand ca puncte de reper anumite elemente fixe, care au existat si vor exista pentru totdeauna, in deslusirea tainelor literare, axa este chiar Macedonski, o intruchipare a lui Ianus, zeul cu doua fete care va fi avut etern puterea de a vedea si in viitor si in trecut, de a le comensura si de a se pregati pentru orice va sa vina, autopozitionandu-se in acest rondel in linie cu pomii care desi inradacinati, ating cerul si devin chiar ei albastri, si cu zborul porumbelului, care desi ludic, atent si planificat pentru a indeplini in cursul sau fiecare tel pe care s-i l-a stabilit.
Pentru el, existenta ying-ului este de natura vaga, sugerata doar, implicand astfel si o negare a umanului ca slabiciune, cand doar infailibilitatea in arta si gandire caracterizeaza atat "Macedonul" cat si minutiozitatea si eleganta chinezeasca.
Rondelul etaleaza pana la urma si un element al pamantului, in natura colanului cu un balaur de smat de la gatul lui Tsing-Ly-Tsi. Colanul nu se mai plaseaza pe orizontala, ci pe verticala, atintindu-si "nasul" catre materia din care si el a luat forma, amintind celui care il poarta ca cenusa in cenusa se intoarce, iar geniul nu este absolvit de aceasta povara.
Exista doar cateva indicii absolut evidente ale anancastiei macedonskiene de perfectiune in versuri, care duce usor cu gandul nu numai la aviditatea nemasurata de exactitate in literatura, ci si in fiintare. Astfel, primul semn al scrupuluozitatii tipic parnasiene este relevat prin structura fonetica exacta, care in modul cel mai elegant si atent, curge in rand cu mesajul rondelului, luand chiar locul unui posibil sunet de fond, unei posibile muzici emanate subtil de versuri. Asa cum poezia Cantecul ploaiei este conceputa astfel incat nu numai asezarea versurilor au forma picaturilor de apa, dar mai ales asezarea si alegerea cuvintelor stau sub semnul aliteratiilor consonantice lichide in "p", "l", "s", "r", si Rondelul lui Tsing-Ly-Tsi poarta aceeasi haina a aliteratiei in "r", consoana denotand severitate, strictete, dogmatizare si poate chiar frica pentru o posibila depasire a normelor.
Obsesia lui Macedonski de a insufla mai multa viata in poezie prin adaugarea sunetului de fond, a muzicii, prin asocierea cuvintelor in asa fel incat acestea sa compuna adevarate simfonii, si-a facut simtita prezenta inca din perioada sa simbolista cand a reusit sa-si canalizeze eforturile pentru impunerea noului curent numit "simbolism instrumentalist".
Acelasi tip de structura fonetica elocventa isi gaseste locul si in Rondelul apei din ograda japonezului, unde predominanta este de asemenea consoana "r", care de aceasta data reflecta sunetul curgerii apei, serpuielii ei, ocolind usor nu atat pietrele puse in cale de japonez, cat obstacolele din existenta ca Idee, identificandu-se chiar cu cel care vrea sa-i curme sensul de curgere.
Orice om poate sa treaca peste obstacole, dar daca vrei sa-i testezi cu adevarat caracterul, da-i putere. (Abraham Lincoln)
Urmand astfel firul interpretarii, daca apei i s-ar fi dat puterea necesara, l-ar fi inghitit pe om si pe bogatiile sale, caci ea nu are nevoie nici de casa de portelan, nici de prispa de aur, nici de pietricele de care sa se impiedice. Dar i s-a dat omului puterea asupra naturii, iar omul, in mod oarecum surprinzator, nu ii domoleste vointa, ci din potriva, indeamna natura letargica, lipsita de pasiune sau tanjiri, la mai multa miscare, la mai multa viata, la ardenta si furie, iar numai atunci cand in sfarsit toate acestea au fost indeplinite, este de observat, ca omul nu a secat apa, nu a inghitit-o cum ar fi facut ea cu el, ci i-a dat tot ce o Providenta, din punct de vedere deist, nu i-ar fi putut nici macar oferi.
Privind cu mai multa atentie la versurile acestui rondel, se descopera un eu liric puternic, identificat chiar in persoana japonezului, la fel cum precedent, spiritul macedonskian se incredintase fiintei lui Tsing-Ly-Tsi, in acest fel relevandu-se narcisismul lui Macedonski, inceput in primul rondel cu infatisarea fastuoasa a chinezului, si elaborat pe parcursul celui de-al doilea rondel cu particularitatile spirituale ale japonezului.
Asumandu-si capacitatea de a impiedica si de a controla nu atat cursul unui raulet, cat mersul vietii, isi asuma si rangul de Dumnezeu, de creator absolut, cu puterea de a face din jucarii oameni si invers. Chiar masura versurilor este de patru timpi, sugerand parca Sfanta Treime cu un al patrulea element proaspat asezat in linie cu ea, anonim, prefigurat doar din spatele banuielilor, dar prezent si pregnant daca este ceruta dovada existentei lui. Astfel, Macedonski se situeaza pe pozitie opusa fata de Walt Whitman, in lucrarea antianagogica Cantec despre mine, unde adevarul general-uman este infasurat strans in jurul axei, in jurul eului liric, redus la un particular absolut sub forma apogeului umanist.
"[..] Pe dinafara si pe dinauntru sint dumnezeiesc si/ sfintesc orice lucru pe care-l ating sau/ care ma-atinge Mirosul subsorilor mele-i mai imbalsamat ca orice rugaciune,/ Capul meu sta mai sus decit orice biserici si biblii/ si crezuri."
In timp ce Macedonski se autoelogiaza intr-o maniera eleganta, subtila, facand o trecere lina de la universul lui desi "extraordinar", inghesuit pentru ca uman, Whitman isi atribuie direct toate calitatiile unui mantuitor, fara sa reuseasca aflarea unui mesaj anabant din spatele catafractelor narcisismului, el isi transforma poezia in autoslavire. dar zeii nu se pot inchina lor insisi.
Continuand acest rationament, se poate releva o taina chiar mai adanca a viziunii macedonskiene asupra Lumii si actului creator. Rondelul apei din gradina japonezului este in fapt mitul lui Sisif transfigurat intr-o poezie a orientalismului, a spiritului japonez de conservare si educare a sinelui pentru o viata mai fericita si evident mai indelungata. Rondelul este conceput de fapt sa infatiseze conditia omului de geniu, care intr-un fel sau altul se gaseste obligat sa duca aceiasi bolovani ca intotdeauna, pana in varful muntelui, iar numai cand va fi atins cerul si va fi prins culoarea lui asemenea "pomilor albastri", va fi izbavit de "pedeapsa" eterna de a astepta ziua de maine cu nevoia de a impartasi informatie, de a o propaga, asa cum undele se propaga in apa atunci cand este aruncata o pietricica in mijlocul ei. La fel se intampla si in poezia macedonskiana, iar totul porneste de la o "firimitura" de piatra si se termina la valuri valuri valuri stele stele stele galaxii galaxii. (Mircea Cartarescu, Levantul)
|
