MIHAI EMINESCU SI CHESTIUNEA EVREIASCA

MIHAI EMINESCU SI CHESTIUNEA EVREIASCA

[3] a fost foarte activ in aceasta zona. Nu se stie exact cind au ajuns primii hasizi in tarile romane. Simon Dubnov il citeaza pe Nahman Krohmal care, in 1816, intr-o scrisoare adresata hasidimilor din Galitia, protesteaza impotriva persecutarii sale de catre « evlaviosii din tinuturile pustii, indeosebi in cuibul de tilhari din Valahia. » Aceasta demonstreaza ca, la acea data, hasidismul ar fi cistigat adepti in Valahia. Primul tzadic despre care se stie ca ar fi fost in Iasi este Arie Leibish Volcisker, care a lasat rabin in loc pe fiul sau, Iosef Ishke. Intre 1805 si 1813, comunitatea a fost condusa de rabi Abraham Iohoshua Heshl (1756-1825), poreclit « Ohev Israel » (Iubitorul lui Israel), dupa titlul operei lui principale. A pastrat legatura cu comunitatea din Iasi chiar si dupa plecarea lui, influenta sa coincizind un timp cu aceea a miscarii hasidice Babad. Aceasta miscare isi trage numele de la o dinastie de rabini polonezi din Cracovia, aceasta miscare promova studiul intelectual alaturi de trairea profunda a religiei. In Moldova, au aparut sinagogi purtind acest nume, sau Habad, dupa fonatica locala a idisului. Aderentii acestei miscari se numeau « habotnici », cuvint care a fost mostenit in limba romana cu sensul de bisericos, fanatic.[4] In 1813 s-au intilnit la Iasi, cu ocazia unei nunti rabinice, tzadiki faimosi din zona moldo-galitiano-ucraineana, pentru recunoasterea importantei capitalei Moldovei pentru curentul hasidic (inclusiv pentru aripa habad) in iudaismul rasaritean. Dintre acei rabini trebuie amintiti tzadikul Leivi Itzac Berdicever, fiul sau, Itzac din Pikov, rabi Haim din Moghilau, zis si Reb Haim Cernovitzer, care a stat o perioada ca rabin si in Botosani. Vineri seara ei s-au inchinat in sinagoga Mare (inaugurata in 1670), unde au fost asteptati de 2000 de hasidimi, fapt care confirma importanta evenimentului. In 1831 a slujit la Iasi marele rabin Zvolever Rav, care a dat si numele unei sinagogi de la str. Cucu, care a dainuit pina in 1944, cind a fost bombardata ; sinagoga aceasta era cunoscuta in primcipal ca cetru de studii talmudice, fiind deschisa permanent enoriasilor pentru studiu.

[7] Functia lui era ereditara si includea dreptul de a colecta taxele pentru ceremoniile religioase si contributiile pentru fiecare cap de familie (in 1803 existau 30000 de platitori de taxe in cele doua principate), cit si dreptul de a scuti de taxe si impozite. Din aprilie 1756, se pastreaza un hristov domnesc de confirmare in functie a lui Isac hakham basha, caruia i se acorda si privilegii de ordin economic. Isac, nepotul lui Naftuli, primeste scutiri de vama si impozite de la Constantin Racovita. In 1764, la Bucuresti, domnitorul Stefan Racovita il confirma pe Isac hahamul, « feciorul lui Betzal hahamul, el bash-haham peste tot nordul evreiesc ce se afla in Tara Romaneasca ». Totusi, nu avea un prestigiu foarte mare printre evreii care continuau sa ii considere pe rabinii invatati drept liderii spirituali ai comunitatii. La inceputul secolului 19, elementul rus si galitian in rindurile evreimii romane a inceput sa creasca, iar ei nu recunosteau autoritatea institutiei reprezentata de hakham bashi. Ei preferau sa se organizeze in jurul unui tzadic, fiind adepti deschisi ai hasidismului. Fiind supusi straini, ei au cerut liderilor lor sa intervina, asa ca, in 1819, printul Scarlat Callimachi a decis ca hakham bashi sa nu aiba jurisdictie decit asupra evreilor « nativi ». Din cauza permanentelor neintelegeri dintre diferitele grupuri de evrei, la 14 septembrie 1834 functia de hakham basha este desfiintata. De acest sistem tinea, de asemenea, si organizarea celor 32 de bresle in functie de nationalitate (greci, armeni) sau de profesie, taxele ridicate fiind proportionale cu numarul de persoane care le alcatuiau. Pentru evrei, breasla era « corpul » legal al comunitatii. Taxa colectiva era platita din cea adunata pentru carnea kasher, cheltuielile pentru diferitele institutii (talmud torah, cimitirul) fiind acoperita din ceea ce raminea dupa plata darilor la stat. De exemplu, la 21 mai 1741, Grigore Ghica ii imputerniceste pe starostii evreiesti din Iasi sa stringa curupca de la toti evreii, dupa obiceiul vechi, folosind banii aditionali in interesul breslei lor. Dizolvarea institutiei hakham bashi a dus si la o disparitie a breslelor.

Este greu de explicat antisemitismul lui Mihai Eminescu. In secolul al 19-lea s-a inregistrat o intensä emigratie evreiascä spre principatele Romane (Vechiul Regat), in special spre Moldova. Citez Carol Iancu spune: "In 1803 existau in Moldova circa 30000 evrei, in 1848 circa 60000, recensamintul din 1859 cifrindu-i la 118922" Dupa Unirea Principatelor (1859), domnitorul A.I.Cuza, care i-a numit pe evrei "romani de cult mozaic", a depus toate eforturile pentru a grabi emanciparea "romanilor de rit israelit", dar inlaturarea acestuia de la domnie si aducerea in tara a printului Carol de Hohenzollern a insemnat pentru evrei instaurarea unui nou regim de vexatiuni, pentru ca prima Constitutie moderna adoptata in 1866, in loc sa fi consfintit dreptul la cetatenie pentru locuitorii evrei considerati pamanteni si hrisoveliti, i-a transformat prin articolul 7 in apatrizi. Initial, Ion Bratianu a promis acordarea cetateniei pentru evrei, dar, in final, sub presiunea unor grave tulburari antisemite de strada si a protestelor din parlament, s-a introdus aliniatul 2 la articolul 7 in urmatorii termeni : Numai strainii de rituri crestine pot dobandi impamantenirea oficializandu-se astfel o problema evreiasca in societatea Romaniei moderne. Desi obligati sa efectueze serviciul militar si sa se supuna tuturor legilor tarii, desi plateau toate contributiile si impozitele ca toti ceilalti locuitori, evreii au devenit straini, supusi unui regim restrictiv si discriminatoriu.

Asadar, pe vremea lui Eminescu evreii din Romania erau in majoritate emigranti recenti, multi intrati ilegal in tarä. In opinia publicä a vremii, existau 2 curente: filosemitii cereau ca tuturor evreilor sä li se dea neconditionat cetatenia romanä, cu toate drepturile corespunzatoare, si antisemitii. Antisemitii spuneau cä cetatenia romanä nu trebuie acordatä acestor evrei decit pe baza de cereri individuale, analizate pentru fiecare caz in parte. Eminescu s-a situat in cea de-a doua categorie.

Esenta conceptiei lui Eminescu despre evrei este cuprinsä intr-un articol ("Dacä proiectul maioritätii") publicat in Timpul din 7 iulie 1879: "Nu existä dar romani de rit izraelit, pentru cä nu existä izraeliti cari-n familie sä vorbeascä romaneste, pentru cä nu existä izraeliti cari sä intre in relatii de cäsätorie cu romanii, c-un cuvint evreul e evreu, se simte evreu si pinä acuma nici n-a voit sä fie altceva decit evreu" . Cele scrise de Eminescu reprezinta o realitate sociologica a vremii sale. Insä in timp, lucrurile aveau sä se schimbe, iar inaintea celui de-al 2-lea räzboi mondial destui de multi evrei vorbeau romaneste in familie (in Vechiul Regat, chiar majoritatea evreilor), existau casatorii mixte si chiar convertiri la crestinism. Este adevarat ca Eminescu uita de anumite constringeri pe care le aveau de indurat evreii. El idealizeaza clasa taraneasca, comparindu-i pe evrei cu taranii romani. El se intreaba: "Ce sunt acesti oameni ? 'Tarani ? Nu sunt. Proprietari, nu ; invatati , nici cit negrul sub unghie; fabricanti, numai de palavre; meseriasi nu, breasla cinstita n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete desarte, lenesi care traiesc din sudoarea poporului fara a o compensa prin nimic, ciocoi boierosi si fudui, mult mai infumurati decat coboritorii din neamurile cele mai vechi ale tarii". Eminescu face greseala de a considera ca meseria de comercinat reprezinta o meserie "parazita", "neproductiva". De asemenea, pe el il nemultumeste faptul ca evreii lucreaza cu banii si nu cu materiile prime, acest fapt demonstrind ca el a fost supus prejudecatilor timpului.

Totusi, Eminescu nu i-a considerat niciodatä pe evrei o rasä inferioara, ba chiar le reproseaza cä nu se casatoresc cu romanii. Din cele scrise de el rezultä cä, o data cu adoptarea de catre evrei a limbii romane (ceea ce s-a si intimplat pe scarä larga in veacul 20), incetatenirea evreilor e admisibila.

BIBLIOGRAFIE

Bucur, Marin (ed.), Caietele Mihai Eminescu, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972

Calinescu, George, Viata lui Mihai Eminescu, editura Univers, 1989

Dubnov, Simon -Istoria hasidismului, Hasefer, 1998

Eminescu, Mihai - "Opere" vol. X, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1989

Iancu, Carol - Evreii din Romania de la excludere la emancipare, Editura Hasefer, Bucuresti 1996, pag. 49

Iassy, articol in Encyclopedia Judaica, 1998

Izvoare si marturii referitoare la evreii din Romania, v.II/1, intocmit de Mihai Spielmann, Federatia comunitatilor evreiesti din RSR

Kara, I-Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi, Hasefer, 1997

Kuller, Harry -O istorie a evreilor din Romania in date, Hasefer, 2000

Solomovici, Tesu -Romania Juidaica, vol.1, ed. Tesu, 2001