ALTE DOCUMENTE
|
||||||||||
PERSONAJ LIVIU REBREANU - "ION"- Liviu Rebreanu Caracterizarea personajului Ion
Personajul literar, ca "fiinta de hartie" ce exista doar in lumea fictiunii, dupa cum opina Roland Barthes, a reprezentat intotdeauna o ipoteza de gandire, dar si de lucru pentru toti marii scriitori indiferent de perioada sau curentul sub egida caruia au creat. Perioada interbelica nu face exceptie de la aceasta tendinta unanima creatorilor de frumos. Aceasta epoca va sta la confluenta benefica a doua tendinte: traditionalismul evidentiat prin revistele 'Viata romaneasca' si 'Gandirea' si modernismul promovat de revista 'Sburatorul' si de cenaclul omonim condus de Eugen Lovinescu. Criticul si teoreticianul roman, inspirandu-se din 'Teoria imitatiei' a lui Gabriel Tarde, va fundamenta 'principiului sincronismului' si va considera de asemenea oportuna reorientarea literaturii dinspre temele de extractie rurala spre cele citadine si orientarea dinspre subiectiv spre obiectiv. Astfel, sub semnul directiilor impuse de Eugen Lovinescu in studiul 'Creatia obiectiva' vor scrie Camil Petrescu, G.Calinescu, M.Sadoveanu, Liviu Rebreanu, scriitori ale caror opere reprezinta locatia unei galerii impresionante de personaje. Intre acestea se evidentiaza Ion, din opera cu acelasi nume. Aceasta opera, alaturi de 'Rascoala', 'Padurea spanzuratilor', 'Adam si Eva' a imbogatit patrimoniul literaturii romane, toate fiind capodopere ce infatiseaza universul rural, el deschizand seria marilor romane din literatura romana interbelica. Fiind o specie literara a genului epic in proza si mai rar in versuri, de marime substantiala, inrudita prin dezvoltarea unei problematici grave fiind o naratiune fictiva, unde actiunea dominanta bazata pe evenimente reale, uneori pe documente, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje antrenate pentru o intriga complicata, se poate afirma ca opera 'Ion'- 1920 este un roman. Acesta ocupa o pozitie singulara in cadrul literaturii romane in primul rand prin personajul exponential construit, cat si prin modul detasat, impersonal de realizare a temei sociale pe parcursul diegetic, care construieste o monografie a satului transilvanean de la inceputul secolului al-XIX-lea.
Ca orice personaj literar si Ion va fi construit pe baza a doua coordonate intrinseci: ca instanta narativa si ca referent uman. Astfel primul parametru ce intregeste portretul acestuia vizeaza incadrarea sa estetica. Ion este un personaj principal din punctul de vedere al ocurentei pe care o are in discursul narativ, central din punctul de vedere al importantei detinute in traducerea mesajului operei, eponim deoarece titlul cartii ii poarta numele, protagonist deoarece sustine dominant diegeza, tridimensional, personajul nefiind dat in intregime de la inceput, el evoluand si intregindu-se pe baza operei. Aceste trasaturi definitorii ale personajului Ion se evidentiaza pe baza diegezei integrate remei cu doua titluri conotative : "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii" acestea continand capitole cu titluri-sinteza: 'Nunta', 'Nasterea'. Astfel, in expozitiune personajul este anticipat prin descrierea incipit a drumului care "intovarasea Somesul cand in dreapta, cand in stanga" si prin verbele de miscare alerta: "alearga", "spinteca", "coboara", "da buzna", acestea fiind un motiv anticipativ pentru pendularea personajului Ion intre "glasul pamantului" si "glasul iubirii"si pentru amplificarea gradata a cestui conflict ce vertebreaza lumea fictiunii. "Crucea stramba" cu fata lui "Hristos spalacita de ploi", ce "isi tremura jalnic trupul" de la marginea satului anticipeaza de asemenea tragismul destinului personajului Ion. Descrierea caselor ilustreaza prin aspect si asezare conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje: casa invatatorului Herdelea este prezentata prima, semn al distinctiei de care se bucura in sat si a legaturii acestuia si Ion pe intreg discursul romanului. Descrierea casei lui Ion Pop Glanetasu abunda in conotative: " usa inchisa cu zavorul", semn al unui suflet inchis, imprevizibil, "acoperisul de paie parca e un cap de balaur" sugereaza caracterul virulent, nefast pe care il avea acest personaj asupra altora. El va schimba in rau destinul a cel putin cinci personaje. "Peretii varuiti de curand de-abia se vad prin sparturile gardului" ar putea pune un semn de intrebare asupra harniciei personajului, traducand ideea ca pe Ion il intereseaza doar pamantul, dar nu va avea grija de caminul sau. Calitatea de protagonist este evidentiata astfel pe baza diegezei. Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica in care locuitorii satului Pripas se afla la hora in curtea Tudosiei, vaduva lui Maxim Oprea. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o place pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora, si confruntarea verbala cu Ion pe care il numeste hot si talhar pentru ca "sarantocul" umbla sa-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului. Rusinea va starni dorinta de razbunare a flacaului care il obliga sa i-o dea pe Ana, si pamantul ca zestre. Bataia flacailor de la carciuma alimenteaza dorinta de razbunare a lui George fiind construita simetric cu aceea de la sfarsitul romanului, cand George il ucide pe Ion. in prezentarea finala a drumului la iesirea din sat sunt prezente verbe de miscare lenta: "drumul trece", "se pierde-n soseaua cea mare si fara inceput", crucea de lemn cu Hristosul de tinichea cu "fata poleita de o raza intarziata, parca-i mangaia" sugereaza raul intruchipat de faptele lui Ion care a fost inlaturat, satul fiind mai "curat" odata cu rezolvarea conflictului prin moartea personajului.
Al doilea parametru pe care este construit personajul vizeaza statutul sau de referent uman, fiinta pe care o imagineaza. Aceasta se va intregi in mod evident pe baza portretului fizic si a celui moral. Portretul fizic sau prosopografia personajului este realizat prin caracterizarea directa din asertiunile naratorului: voinic, foarte puternic, cu ochii "ca doua margele negre". Portretul moral al personajului se intregeste atat din asertiunile naratorului cat si din autocaracterizare sau din discursul altor personaje, dar partea cea mai ampla a portretului moral se evidentiaza pe baza caracterizarii indirecte din faptele si vorbele personajului. Stiind totul despre personajele sale, deci si despre Ion, naratorul ii subliniaza trasaturile: 'era iute si harnic ca ma-sa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila.' Intrand in relatie cu alte personaje, este firesc sa fie vazut in mod diferit de catre acestea. Pentru Vasile Baciu, Ion este 'hotul', 'sarantocul' si 'talharul', pentru Ana este 'Ionica, norocul meu', preotul Belciug il numeste 'un stricat si un bataus'.'Partea cea mai extinsa insa a portretului moral se desluseste insa din faptele si vorbele sale, alta tehnica de caracterizare a personajului fiind astfel cea indirecta. Ion este lacom de pamant si dornic de razbunare cand intra cu plugul pe locul lui Simion Lungu, este viclean cu Ana, o seduce si apoi se instraineaza, naiv, crezand ca nunta ii aduce si pamantul, fara a face foaie de zestre, brutal fata de sotia sa, aceasta brutalitate fiind inlocuita ulterior de indiferenta. Ion este o fiinta primara, renuntand la scoala pentru a munci pamantul: ,,De ce sa-si sfarame capul cu atata scoala? ", ingustimea mintii fiind demonstrata de faptul ca ideea seducerii Anei, ii apartine lui Titu Herdelea, si nu lui.. Cum la nunta Ion nu are acte pentru pamantul zestre, simtindu-se inselat, incep bataile si drumurile Anei de la Ion la Vasile. Preotul Belciug mediaza conflictul dintre Ion si Vasile, in care biata Ana nu este decat o victima tragica. Sinuciderea Anei nu-i trezeste regrete. Nici moartea copilului lor nu-l opreste din drumurile la Florica, maritata intre timp cu George. Astfel ca deznodamantul este previzibil, iar mana lui George care il loveste pe Ion nu este decat un instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine Bisericii. Se poate spune ca, in fond, destinul personajului principal nu este marcat de confruntarile cu semenii lui, pe care ii domina, ci in relatie cu pamantul. Ion fiind un exponent al taranimii prin dorinta de a avea pamant, devine o individualitate prin modul in care il obtine: viclenie, ambitie dusa la extrem si razbunator.
Dar personajul nu se intregeste numai pe baza diegezei si a nexurilor pe care le opereaza cu celelalte personaje, ci si gratie tehnicilor si procedeelor narative uzitate, menite a-l individualiza. Astfel, intre acestea un loc deosebit il ocupa tehnica basoreliefului deoarece toate personajele, prin faptele si replicile lor au menirea de a-l proiecta pe fundal. Proza realist obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a treia nonfocalizata. Viziunea 'dindarat' presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate. Naratorul omniscient controleaza evolutia lor ca un regizor universal. El prezinta traiectoriile existentei personajelor conform unui destin prestabilit. Textul, contine semne prevestitoare ale sfarsitului fiecarui personaj, care este o victima a fatalitatii deoarece nu poate iesi din destinul lui. Naratorul infatiseaza realitatea plasmuita nu ca pe o succesiune de evenimente imprevizibile ci ca pe un proces logic cu final explicabil. Inlantuite temporal si cauzal, faptele sunt credibile, verosimile.
Astfel, gratie tuturor acestor elemente compozitionale, personajul Ion ocupa o pozitie singulara in galeria personajelor rebreniene. Fiind un novator in arta romanesca, Liviu Rebreanu reuseste astfel crearea primului roman obiectiv din literatura romana impresionand prin modul deosebit de inventariere a personajelor si prin maniera obiectiva de a surprinde lumea lor.
|
