RELATIE PETRINI- MATILDA
Personajul literar, "fiinta de hartie"care traieste doar in lumea fictiunii, dupa cum opina Roland Barthes, este o instanta definitorie a comunicarii narative, indiferent de multiplele sale ipostazieri. Acesta nu se va construi insa numai singularizat , ci si in asociere cu un complementar al sau, construind astfel impreuna o relatie intre personaje. Relatia dintre personaje va deveni in timp o ipoteza de gandire si de lucru pentru toti marii creatori epici, indiferent de epoca sau curentul in care au fost integrati. Literatura postbelica nu face exceptie de la aceasta tendinta comuna creatorilor de frumos literar. In aceasta epoca, sub semnul ingerintei nefaste a factorului politic in toate sectoarele vietii, literatura va fi stratificata in trei directii: subcultura sau literatura proletcultista, adica aceea afiliata ideologiei comuniste si care nu reprezinta o literatura autentica, o literatura care combina traditia interbelica incluzand scriitori care au publicat si inainte de razboi ca Sadoveanu, Calinescu, Eliade si care mentin stacheta valorica ridicata oferind un termen de comparatie, si o literatura moderna sincronizata cu valorile literare universale, caracterizata printr-un stil conotativ subliminal si care se naste initial din nevoia de a pacali cenzura, directie reprezentata de Marin Sorescu, Nichita Stanescu, Ana Blandiana, Marin Preda. Operele acestora reprezinta locatia unei galerii impresionante de personaje. Intre acestea se evidentiaza Victor Petrini si Matilda din "Cel mai iubit dintre pamanteni" de Marin Preda. Fiind un succesor al realismului promovat de Flaubert, Tolstoi, Balzac, Marin Preda scrie si publica in timpul dictaturii comuniste, cand curentul dominant este realismul, uneori cu tendinte naturaliste. Aceasta opera alaturi de « Morometii», « Risipitorii », « Intrusul », «Marele singuratic», « Delirul », a imbogatit patrimoniul literaturii romane salvand-o de la macularea la care o condamnase istoria. Prin marimea substantiala, prin complexitatea in raport cu celelalte specii literare inrudite, prin dezvoltarea unei problematici grave, prin naratiunea fictiva in care actiunea dominanta, bazata pe evenimente reale, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje bine individualizate si antrenate de o intriga complicata, «Cel mai iubit dintre pamanteni» - 1980, este un roman din punctul de vedere al incadrarii in specia literara. Acesta ocupa o pozitie singulara in cadrul literaturii romane prin complexitatea de formula si metoda, dar si prin relatia dintre personajul Victor Petrini, tipul omului "care -si asuma totul" si Matilda , tipul omului incadrat in categorķa intelectualului doar aparent, fara continut si substanta de inalta valoare morala.
Ca orice personaj literar si acestea vor fi construite pe baza a doua coordonate intrinseci : ca instante narative si ca referenti umani. Astfel, primul parametru ce intregeste portretul acestora vizeaza incadrarea lor estetica, calitatea lor de «personna». Astfel, din acest punct de vedere, Victor Petrini este un personaj principal, datorita ocurentei in discursul narativ, central, gratie rolului dominant detinut in transmiterea mesajului operei, protagonist, reprezentand pivotul diegezei si tridimensional, evoluand pe parcursul discursului narativ, in timp ce Matilda este deuteragonist, adica perosnajul care face cuplu cu protagonistul, ea nefiind insa inzestrata cu functia de reprezentare, fiind un simplu actant. Aceste trasaturi definitorii ale personajelor se evidentiaza pe baza diegezei integrate celorcapitole care graviteaza in jurul lor , diegeza care este practic un simplu schelet, deoarece fiecare intamplare genereaza un moment de reflectie si in acelasi timp de interpretare pluralista : personajul-narator al romanului, Victor Petrini, tipul intelectualului lucid ofera o perspectiva subiectiva asupra intamplarilor. Spre deosebire de "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", in care exista perspectiva subiectiva si la nivel de interpretare, romanul lui M. Preda este mai obiectiv, personajul povesteste o intamplare, dand mai multe interpretari, iar celelalte personaje au pareri diferite.
Diegeza devine astfel o prima modaliate de evidentiere a acestei relatii dintre Petrini si Matilda. Expozitiunea este marcata de prezentarea lui Victor Petrini, aflat in detentie, fiind acuzat de crima, care isi povesteste intreaga viata. Incipitul romanului se suprapune cu finalul, opera fiind « intoarsa in trecut », element prin excelenta de modernitate. Prima parte a acestei retrospective cronologice evoca tineretea lui Victor Petrini, petrecuta inaintea si in vremea celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Crescut intr-un oras transilvanean, in casa unui muncitor de la fabrica de avioane, Victor Petrini devine un adolescent dur si turbulent, ocolit de fete carora le era frica de el si urat de colegi pentru gandirea sa transanta. Prima parte a volumului intai ar putea fi privita si ca roman al formarii unui tanar. Din aceasta formare face parte si initierea erotica - episodul legaturii cu Nineta Romulus - sfarsita curand prin plecarea fetei. Dupa ce termina liceul, Victor Petrini se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din acelasi oras, devenind un student stralucit. Traieste o noua iubire pentru o frumoasa colega, Caprioara, dar nunta proiectata nu are loc: dorind sa scape de o sarcina, « amintire » de la un medicinist, fata moare in timpul interventiei. Trupul ei nu este gasit in ciuda anchetei care se face de autoritati. Pregatindu-se pentru o cariera in invatamantul superior, Petrini preda la o scoala unde-l are drept coleg pe Petrica Nicolau, care ii devine prieten. Invitat intr-o zi la masa in casa acestuia, Victor se indragosteste de Matilda, sotia lui Petrica. Dupa doi ani, divortul dintre sotii Nicolau pronuntandu-se, Petrini se casatoreste cu Matilda si se muta in somptuoasa ei casa. Intelectuala si ea, fiind arhitecta, Matilda nu poate crea o comunicare spirituala cu sotul ei, care devine asistent universitar. In plus, femeia are destule momente in care isi arata adancurile urate ale sufletului sau abisal devenind parca un alt om. Noul decan al facultatii in care preda si Petrini este un anume Vaintrub, medic stomatolog devenit peste noapte, profesor de marxism. Tot acum marele poet filosof, Lucian Blaga, este inlaturat si inlocuit cu un ins total nepregatit, iar unele discipline sunt scoase din planul de invatamant; cel mai puternic om din facultate este caloriferistul, devenit secretar de partid; din ordinul lui Stalin, incepe amenajarea Canalului Dunare-Marea Neagra, pe santierele caruia este reprimata intelectualitatea romaneasca, greselile acestui partid fiind evidentiate obiectiv. Arestarea lui Petrini chiar in seara botezului fiicei sale, Silvia, puncteaza intriga romanului. Victor Petrini este acuzat ca ar fi facut parte din miscarea "Sumanele negre" de esenta antimaghiara, deoarece autoritatile descopera intr-o scrisoare primita de acestia de la un prieten asertiunea « astept ordonantele dvs », reminescenta a unei glume din adolescenta. Fiind inteleasa tendentios, este condamnat si ajunge in minele de plumb din Baia Sprie. Victor Petrini il ucide pe gardianul care il dadea in fiecare noapte la carcera numai in camasa, in luna februarie, dorind astfel sa-l omoare. Petrini il impinge in abisul intunecat al minei, salvandu-si astfel viata. Eliberat dupa trei ani si trei luni, nu mai poate fi reintegrat in invatamant, fiind obligat sa intre in echipa de deratizare a orasului, evidentiindu-se astfel procesul de reprimare a intelectualului in regimul comunist. La putin timp dupa intoarcerea sotului sau, Matilda, deranjata de noua pozitie sociala a acestuia, divorteaza si se casatoreste cu Mircea, activist de partid de rang superior. Victor Petrini devine strungar, apoi contabil la intreprinderea Oraca, incercand sa ramana om intr-o lume absurda. In finalul volumului al doilea, este evocata moartea mamei lui Petrini. Volumul al treilea prezinta intoarcerea lui Victor Petrini la mitul iubirii. Suzy Culala, noua iubita a acestuia, isi ascunde statutul social, fiind casatorita cu un inginer dipsoman, numit Pencea. In timp ce se afla la munte, Suzy si Victor sunt urmariti, pana la cabina telefericului, de catre Pencea, care este hotarat sa-i ucida, fapt ce constituie punctul culminant al actiunii. Pentru a se apara, Petrini il impinge in prapastie pe dipsoman. Marturisindu-si fapta, Victor este inchis din nou, timpul detentiei fiind cel in care isi scrie jurnalul. Finalul il evoca pe acest om, batut de soarta si in perioada urmatoare eliberarii : scapa de iubirea-iluzie prin plecarea din tara a lui Suzy si se pregateste sa-si publice cartile. La numai 35 de ani, personajul intelege ca mitul fericirii prin iubire va dainui etern, opera avand un final deschis si memorabil prin caracterul definitiv, atingand astfel monumentalul: « daca dragoste nu e, nimic nu e ».
Relatia dintre cele doua personaje se evidentiaza insa si pe baza celui de-al doilea parametru pe care sunt construite personajele, parametru care vizeaza statutul lor de referenti umani, sau « persoana », fiinta pe care o imagineaza fiecare .Aceasta se va intregi in mod evident pe baza portretului fizic si a celui moral. Portretul fizic al personajului masculin este mai degraba un crochiu decat o prosopografie riguroasa, dedus din spusele Caprioarei : « sa-ti scoti din cap ca esti cum ai zis », Petrini marturisindu-si parerea despre faptul ca este urat. Portretul moral sau ethopeea este construita dominant pe baza caracterizarii indirecte , trasaturile morale ale acestuia deducandu-se din faptele si vorbele personajului. Acesta fiind in mod implicit si narator, se gasesc accidental si secvente de caracterizare directa, adica de autocaracterizare. Victor Petrini este profesor universitar intr-un oras transilvanean si autorul jurnalului lucid si amar, care trebuie sa tina locul spovedaniei dinaintea mortii dictate de un verdict posibil. Din paginile lui se incheaga imaginea unui personaj complex, sincer pana la duritate, care cauta in scris o modalitate de izbavire, eroul rememorandu-si greselile, incercand sa stapaneasca mecanismele producerii lor prin constientizarea si descrierea acestora din perspectiva analizei psihologice intreprinse asupra propriului eu .Aflat intr-o situatie limita a vietii, asteptand condamnarea la inchisoare pe viata, el isi regaseste astfel intreaga existenta condusa de o soarta nemiloasa si atotputernica, asa cum se intampla in marile tragedii antice. Din acest punct de vedere, Victor Petrini este un personaj tragic. Prenumele primit la botez ar fi trebuit sa-i aduca un statut de invingator, dar acesta se lasa asteptat pana la sfarsitul romanului. Ca si titlul operei, prenumele este o ironie, Petrini fiind mereu un mare invins. Caracterizarea personajului este dominant indirecta, realizata prin prisma faptelor si modului de a vorbi. Ca eroii camilpetrescieni, Petrini este un intelectual de elita, iar numeroasele citate si referinte la Platon, Socrate, Spinoza, ii atesta aceasta calitate. Ganditor profund, asa cum reiese din discutiile purtate cu prietenul sau, Ion Micu, dar mai ales din numeroasele sale pagini in care analizeaza viata si lumea, Victor Petrini este un idealist, pentru el sensul existentei consta in apararea valorilor ei sacre, traind complexul unei adevarate "caderi" luciferice. Cea dintai dintre acestea o constituie istoria aberanta al carui martor este. Onest in gandire, si in relatiile cu ceilalti oameni, Petrini nu poate intelege schimbarile la care asista: inlocuirea marelui filozof si a altor profesori renumiti in facultate, condamnarea lui pentru dogme. Cu toate ca incearca sa reziste cu stoicism loviturilor soartei, se simte un instrainat deoarece muncile pe care le face dupa prima detentie ii anuleaza calitatea de creator. A doua mare revelatie a lui Petrini este legata de mitul fericirii prin iubire in care se refugiaza. Autocaracterizarea il defineste definitiv insa « eu sunt omul care isi asuma totul » va afirma intr-o conversatie, avand capacitatea de a identifica in aventura existentiala aventura constiintei, incercand sa-si explice intransigenta fata de ideea compromisului si a coruptiei pe care ceilalti le accepta cu nonsalanta. Om de o buna credinta, onest si deloc lipsit de curaj, suporta cu stoicism loviturile. Asaza pe lume o privire patrunzatoare si uneori aspra, dar nu se cruta nici pe sine. Dorinta cea mai mare care-l anima este aceea de a intelege si e patruns de credinta ca se poate obtine fericirea prin iubire. Viata nu i-a implinit dorintele si Petrini a esuat acolo unde tinea cel mai mult sa reuseasca. Dar nu pierde credinta lui dintai. Eroul este, in felul lui, un ultim dintre drepti, manat, cum spune, nu de iubirea aproapelui ca acela din Biblie, dar de eros, ca principiu fundamental al universului. "Omul e o divinitate inlantuita de puterea conditiilor", afirmase Marin Preda, iar din aceasta perspectiva Petrini este un personaj tragic, individul confruntat cu istoria, asemenea altor personaje ale romancierului. Fraza finala inscrisa in ampla confesiune a naratorului-personaj: "daca dragoste nu e, nimic nu e", o parafraza a cuvintelor Sf. Apostol Andrei din Epistola I catre Corinteni, "daca dragoste nu am, nimic nu sunt", dar fara semnificatia lor biblica, este sugestiva pentru destinul personajului.
Caracterizarea Matildei, este realizata in mod direct prin prisma personaj-narator, Victor Petrini: "se uita la mine cu aceasta bogatie de expresie pe chipul ei de o frumusete care m-a coplesit(.). Avea o mana a carei greutate n-o simtii imponderabila dar care n-o stranse pe-a mea intr-o scurta inclestare, strangere fraternala, care transmitea forta feminina dar si forta fizica, mana groasa, ai fi zis o laba." ,dar si indirect prin faptele si atitudinile femeii. Ducandu-si sotul in vizita la o ruda, Matilda il trateaza ca pe un necunoscut, ranindu-i mandria in fata numeroasei ei familii. Banuitoare fara temei, il acuza mereu pe Victor de simpatie fata de alte femei, ba chiar, intr-o zi, sparge sertarele in care acesta isi pastra manuscrisul viitoarei lui carti. Nu de putine ori, ea incerca sa-si impuna dominatia sau il invita chiar sa plece. Matilda este o femeie puternica, cu o mare vointa si cu un comportament contradictoriu, trecand cu facilitate de la tandrete la manie, si chiar la respingerea brutala a iubitului ei, prozatorul o infatiseaza in patru mariaje succesive, dar adevarata dragoste o traieste alaturi de Victor Petrini. Femeie voluntara, victima a unui orgoliu hipertrofiat, Matilda mai fusese casatorita. Nu este lipsit de semnificatie nici amanuntul ca pornirile distructive ale eroinei alterneaza cu momente de calm aparent. Pe de alta parte, e perfect adevarat ca "inventivitatea in rau nu are masura" ,Eugen Simion , dar aceasta labilitate nu presupune cu necesitate o neincredere in valorile morale, ci mai degraba un fanatism explicabil. Esecul cuplului lor s-ar putea datora faptului ca Matilda este o arhitecta inteligenta si informata dar nu si o personalitate intelectuala cu forta spectaculara, care sa aiba success la diee. In orice cay, prin feminitatea ei, cand agresiva, cand acaparatoare, Matilda este un fel de victima a instinctelor si a fortei abisale care o locuieste.
Cuplul format din Petrini si Matilda Nicolau, fosta sotie a prietenului sau, traieste "o pasiune abisala" dusa pana la limitele insuportabilului. Lucididatea ambelor personaje le-a amplificat forta pasiunii, dar nu le-a aparat sentimentele de neintelegere, suferinta si decadere morala. Izbucnirile Matildei ating uneori forma dementialului, insa motivatiile eroinei raman obscure. Matilda este o femeie puternica, cu o mare vointa si cu un comportament contradictoriu, trecand cu facilitate de la tandrete la manie si chiar la respingerea brutala a iubitului ei. Este infatisata in patru mariaje succesive, dar adevarata dragoste o traieste alaturi de Victor Petrini. Esecul cuplului s-ar putea datora faptului ca Matilda era o arhitecta inteligenta si informata, dar nu si o personalitate intelectuala cu forta speculativa, care sa aiba acces la idee. Prietenia intelectuala sustinuta prin intermediul pasionantelor discutii dintre tanarul filosof si profesorul de literatura romana, Petrica Nicolau, sau dintre protagonist si Ion Micu esueaza din motive distincte. Daca pe Nicolau l-a tradat Petrini, indragostindu-se si casatorindu-se cu fosta lui sotie, Ion Micu s-a dovedit las si nu l-a sustinut pe Petrini in momentele dificile ale captivitatii sale. Adevaratul prieten pentru erou, cel care i-a pledat cauza, l-a sustinut moral si l-a abatut de la ideea sinuciderii, a fost avocatul Ciceo. Suflet contemplativ, Petrini continua sa creada in valorile spirituale si se conduce in viata dupa norma morala, pe care o aplica in chip consecvent. El devine fericit in nefericirea lui, atat timp cat zeii vietii spirituale nu il parasesc. A intelege si a contempla asupra ceea ce a inteles, constituie sansa de a trai cu demnitate. Indiferent de ceea ce pateste, cu voia sau fara voia lui, el trebuie sa constientizeze.
Dar relatia dintre aceste doua personaje nu se intregeste numai pe baza diegezei si a nexurilor pe care le opereaza cu celelalte personaje, ci si gratie tehnicilor si procedelor narative uzitate, menite a o individualiza. Astfel, intre acestea un loc deosebit il ocupa tehnica basoreliefului deoarece toate personajele, prin faptele si replicile lor au menirea de a proiecta pe fundal ideea acestui cuplu. De acest lucru tine motivatia artistica a operei, felul in care naratorul a stiut sa contureze totul astfel incat din opera sa personajele sa iasa in evidenta si sa se pastreze prin puternica impresie pe care o produce asupra lectorului. Ineditul constructiei este conferit de faptul ca incipitul este suprapus finalului. Intamplarile din roman sunt relatate in cea mai mare parte la persoana I, din perspectiva personajului-narator, pana la capitolul al XIII -lea din volumul III, perspectiva fiind homodiegetica, cu narator intradiegetic. Pe parcusrul capitolelor al XIII-lea pana la XVIII-lea, perspectiva devine heterodiegetica, naratiunea fiind continuata de Ciceo, care relateaza in pozitie intradiegetica. Conform spuselor lui Ciceo, Petrini « n-a avut puterea sa scrie decat ce l-a facut fericit ». Insa nu Ciceo incheie naratiunea, ci revine Petrini pentru a da o solutie dramei in care a intrat fara voia lui. Incepand de la capitolul al XVIII-lea este reluata perspectiva autodiegetica. Naratiunea este arborescenta, specifica romanelor subiective, fiecare intamplare povestita generand ample momente de meditatie, avand la baza o problema esentiala. In subtext, este grefata o dimensiune gnomica, romanul fiind o culegere de invataturi morale. Tiparul narativ este cel auctorial, in depozitie stie tot ce s-a intamplat cu Matilda, intrerupt uneori prin fragmente de tipar auctorial. Personajul narator da indicii asupra diegezei contemporane naratiei in timpul vizitelor lui Ciceo si in cazul povestilor pe care acesta i le aduce lui Petrini, referitoare la desfasurarea procesului. In tiparul narativ auctorial, focalizarea este neutra sau zero, naratorul stiind mai mult decat personajele si timpul dominant este imperfectul, un timp al rememorarii. Focalizarea este interna sau fixa cand naratorul stie cat personajul si timpul prezent este utilizat in tiparul auctorial. Tehnicile dominante ale romanului sunt metoda jurnalului, dar bazat pe memoria involuntara deoarece uneori intamplarile nu respecta cronologia, tehnica contrapunctului, «mise-en-abime» in raport cu titlul care condenseaza semnificatia intregului roman prin replica: «cel mai iubit dintre pamanteni » a lui Suzy. Se regaseste si monologul interior al personajului principal, rostit in inchisoare. Naratorul implicat, dramatizat, faptul ca personajul isi tradeaza intentia de a scrie, este prezent si el, fiind numit « romancier virtual » - N Manolescu.
Ultima creatie a lui Marin Preda, romanul « Cel mai iubit dintre pamanteni », a reusit astfel sa analizeze istoria dramatica a epocii stalinist-comuniste, si prin dezvaluirea unui cuplu nefericit. Romanul este confesiunea unei dramatice captivitati si dezvaluie framantarile interioare ale constiintei umane care a luptat impotriva dogmei comuniste si contra absurdului socio-moral aferent acesteia.
|
