Romanul cel mai iubit dintre pamanteni

Romanul CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI este ultimul roman al scriitorului Marin Preda si a aparut in anul 1980 cu cateva saptamani inainte de moartea scriitorului.
Surse de inspiratie,teme
Romanul Cel mai iubit dintre pamanteni are la baza dramele personalitatilor culturale din acea vreme L. Blaga, Ion Caraion. In conditiile instalarii regimului comunist in Romania
Romanul lui Marin Preda este o opera de fictiune - traseul existential al lui Victor Petrini, personajul protagonist, este tragic: dat afara din functia de asistent universitar al facultatii de Filozofie, lui Victor Petrini ii este data o existenta tragica: coboara pe scarile ierarhiei sociale, personajul ajunge lucrator intr-o echipa de deratizare, unde cunoaste mizeria umana.
Structura romanului
Alcatuit din zece parti dispuse in trei volume. „Cel mai iubit ' este un jurnal, o confesiune lucida si amara, scrisa la persoana I de catre un om pe care sansa 1-a ocolit.
Tehnica este cea a retrospectivei, eroul (inchis pentru crima), povestindu-si intreaga viata; exceptie fac doar vreo treizeci de pagini din ultimul volum, scrise de Ciceo, avocatul lui Petrini. Volumul I incepe printr-o meditatie pe tema mortii („Moartea e un fenomen simplu. in natura, numai oamenii il fac inspai­mantator. Vorbesc de moartea naturala, care adesea e o dulce ispita'); volumul al III-lea se incheie prin fraza concluziva: „daca dragoste nu e, nimic nu el'. in acest mod, Eros1 si Thanatos 939i85j 2 se arcuiesc peste intreaga actiune.
Titlul romanului poate fi inteles abia la sfarsit si con­stituie o ironie amara: cel mai iubit dintre pamanteni n-are parte de dragostea semenilor; mai mult decat atat, insasi Soarta nu-1 iubeste, harazindu-i infrangeri si umilinte si facand din el un ucigas fara voie.
Subiectul romanului
Romanul se constituie ca un jurnal, pe care detinutul Victor Petrini il scrie in timpul ultimei sale condamnari si in care isi regandeste intreaga viata.
Prima parte a acestei retrospective cronologice evoca tine­retea lui Victor Petrini, petrecuta inaintea si in vremea celui de-al doilea razboi mondial, cand „timpul nu mai avea rabdare' (ca si in „Morometii').
Crescut intr-un oras transilvanean, in casa unui muncitor de la fabrica de avioane, Victor Petrini devine „ un adolescent dur si turbulent', ocolit de fete (carora le era frica de el) si urat de colegi pentru gandirea sa transanta.
Incetul cu incetul, tanarul se transforma intr-un alt Mare Singuratic, intr-un instrainat orgolios si revoltat impotriva lui Dumnezeu (ca Lucifer).
Poate nu neaparat din aceste pricini, dar, in orice caz, exis­tenta lui Petrini s-ar putea asemana cu destinul luciferic: „caderea' in Infern incepe in adolescenta si tot ceea ce va urma (istoria absurda, detentia, iubirea convertita in ura, cele doua crime) constituie „treptele' coborarii in „subterana'. Expresia simbolica a „subteranei' o constituie „munca' la ucis de so­bolani in care va fi aruncat profesorul universitar Victor Petrini. Deocamdata, persoana asupra careia isi revarsa liceanul necazurile instrainarii sale este Mama. Cu aceasta, fiul poarta discutii contradictorii pe teme religioase, ba chiar, intr-o seara, o loveste peste bratul care facea asupra lui semnul crucii.
Prima parte a volumului I ar putea fi privita si ca roman al formarii unui tanar.
Din aceasta formare face parte si initierea erotica (episodul legaturii cu Nineta Romulus), sfarsita curand prin plecarea fetei. Dupa ce termina liceul, Victor Petrini se inscrie la Facul­tatea de Litere si Filozofie din acelasi oras, devenind un stu­dent stralucit.
Acum traieste o noua iubire (pentru o frumoasa colega numita de el Caprioara), dar nunta proiectata nu are loc: dorind sa scape de o sarcina („amintire' de la un medicinist), Caprioara moare, se pare, in timpul interventiei.
Cautarea fetei de catre autoritati si ancheta la care este su­pus Petrini constituie un mic roman senzational a carui enigma ramane pecetluita.
incepand cu partea a doua a cartii, viata personajului cen­tral curge dictata de aceeasi Soarta, in interiorul careia notiu­nile de: fericire, iubire, prietenie, dreptate isi modifica sensurile.
Pregatindu-se pentru o cariera in invatamantul superior, Petrini preda la o scoala unde-1 are drept coleg pe un anume Petrica Nicolau (ins anxios si autor al unui volum de versuri) care ii devine prieten.
Invitat intr-o zi la masa, Victor ramane impresionat de fru­musetea iradianta a Matildei (sotia noului sau amic), de care se indragosteste.
La randul ei, femeia raspunde cu caldura acestei iubiri, vi-zitandu-1 pe Victor Petrini si trimitandu-i scrisori, cu atat mai mult, cu cat sotul ei (dominat de un tata autoritar) devenise si mai dificil.
Dupa doi ani, divortul dintre sotii Nicolau pronuntandu-se, Petrini se casatoreste cu Matilda si se muta in somptuoasa ei casa.
Abia acum incepe iadul pentru proaspatul sot, caci iubirea stihiala a femeii oscileaza intre patima si ura, cunoscand chiar momente de violenta, cand dragostea coboara „in subterana'.
Intelectuala si ea (era arhitecta), dar avand o cultura dife­rita de cea filozofica, Matilda nu poate crea o comunicare spi­rituala cu sotul ei (care devenise asistent universitar si scria o lucrare despre o noua gnoza). in plus, femeia are destule mo­mente in care isi arata adancurile (urate) ale sufletului sau abisal, devenind parca un alt om.
Bunaoara, ducandu-si sotul in vizita la o ruda, Matilda il trateaza ca pe un necunoscut, ranindu-i mandria in fata nume­roasei ei familii; banuitoare fara temei, il actfza mereu pe Victor de simpatii fata de alte femei, ba chiar, intr-o zi, sparge sertarele in care acesta isi pastra manuscrisul viitoarei lui carti; nu de putine ori, ea incearca sa-si impuna dominatia, ba chiar sa-1 invite sa plece.
Aceasta ar fi o parte din romanul de dragoste continut in cartea de fata. Imaginea care sintetizeaza transformarea iubirii dintre cei doi soti este chipul Matildei, care capata trasaturi masculinizate, ca intr-un mit intors al Androginului4: „imi arata un chip devastat, cu ochii pe jumatate inchisi, acest chip care nu era frumos decat printr-un misterios suflu interior, era parasit acum de armonia lui si mi se arata ochilor cu ori­bilele trasaturi ale unui barbat'.
in paralel cu existenta cuplului Petrini, sunt infatisate aspecte din viata politica si universitara a anilor 1950. Acestea constituie o noua „treapta' a coborarii in Infern, cand Istoria devine absurda, mutilandu-i pe cei care nu se incadreaza in „patul' ei procustian. Astfel, noul decan al Facultatii de Filozofie (unde preda si Petrini) este un anume Vaintrub, medic stomatolog devenit, peste noapte, profesor de marxism. Tot acum, un mare filozof (probabil L. Blaga) este inlaturat si inlocuit cu un ins total nepregatit, iar unele discipline sunt scoase din planul de invatamant; cel mai puternic om din fa­cultate este caloriferistul (devenit secretar de partid); din ordinul lui Stalin, incepe amenajarea Canalului Dunare-Marea Neagra, pe santierele caruia este distrusa intelectualitatea romaneasca; un coleg al lui Petrini (un anume Cubles) este arestat, in timpul demonstratiei de 7 Noiembrie, din pricina ca strigase ca Ardealul este pamant romanesc.

Tabloul vietii universitare din acei ani este completat, in volumul al III-lea, prin amintirile lui Suzy Culala (iubita lui Petrini). Aceasta evoca sedintele in care, in fata amfiteatrelor pline de studenti, erau „infierati' tinerii care proveneau din familii instarite; in urma unei asemenea „demascari', o fata se spanzurase.
Petrini resimte, in curand absurditatea timpului pe care-1 traia; chiar in seara botezului fiicei sale, Silvia, acesta este arestat. Aici se incheie primul volum al romanului.
Volumul al II-lea prezinta, la inceput, interogatoriile absurde la care este supus Victor (acuzat ca ar fi facut parte din mis­carea „Sumanele negre', de esenta antimaghiara). Dupa trei luni, cu toate ca nu recunoscuse ceea ce nici nu era adevarat, Petrini este condamnat si ajunge in minele de plumb de la Baia Sprie.
Este o noua „treapta' a coborarii in Infern, concretizata in imaginea dantesca a galeriilor intunecate, dar si in rautatea gar­dienilor analfabeti, dar stapaniti de mandria puterii. Unul din­tre acestia ravneste sa-1 ucida pe Victor Petrini, tinandu-1 nopti intregi descult si numai in camasa, in ghereta din scanduri a carcerei, in luna februarie. Scena in care acest gardian mimeaza zdrobirea tamplei detinutului este edificatoare pentru Istoria stupida care agresa fiinta umana, distrugandu-i inteligenta.
Asa se face ca, intr-o zi, Victor Petrini il ucide pe gardianul primejdios, impingandu-1 in abisul intunecat al minei si salvan-du-si astfel viata. Considerata drept un accident datorat neaten­tiei, aceasta moarte trece neobservata.
Eliberat dupa trei ani si trei luni, personajul se intoarce in orasul sau, dar nu mai poate fi vorba de a fi reintegrat in inva­tamant; el este obligat sa intre in echipa de deratizare a ora­sului, uciderea sobolanilor fiind, poate, ultima „treapta' a coborarii in Infern.
Toate aceste aspecte (viata universitara, atitudinea autorita tilor, existenta puscariasilor politici, trimiterea la „munca de jos' a intelectualilor) alcatuiesc romanul politic si social.
La putin timp dupa intoarcerea sotului sau, Matilda (deranjata de noua pozitie sociala a acestuia) divorteaza si se casatoreste cu un anume Mircea - activist de partid de rang superior.
Victor Petrini devine strungar, apoi contabil la o intreprindere (ORACA), incercand sa ramana om intr-o lume ilogica: „intr-o lume absurda, de «rinoceri^» trebuie sa ramai om, chiar cu riscul de a deveni tu insuti absurd ca nu esti rinocer.' (Andreea Vladescu)
Volumul al II-lea se incheie cu paginile de mare vibratie evocand moartea Mamei, care se desparte de viata indurerata si plina de amar.
Volumul al IlI-lea prezinta intoarcerea lui Victor Petrini la mitul iubirii.
Nascuta din nevoia de a umple golul lasat de moartea Mamei, aceasta dragoste se va dovedi o iluzie: Suzy Culala (iubita lui Petrini) isi ascunde nu doar infatisarea (sub pletele castanii ca un alt val al Mayei), ci si statutul social. Casatorita cu un inginer dipsoman, Pencea, ea „uita' acest „amanunt', fapt care va avea urmari grave: in timp ce se aflau la munte, Suzy si Victor sunt urmariti, pana in cabina telefericului, de catre Pencea (hotarat sa-i ucida). Pentru a se apara, Petrini il impinge in prapastie pe dipsoman, savarsind a doua crima.
Marturisindu-si fapta, Victor este inchis din nou, timpul detentiei fiind si cel in care isi scrie jurnalul.
Finalul il evoca pe acest om batut de soarta in perioada urmatoare eliberarii; acum scapa de iubirea-iluzie (prin plecarea din tara a lui Suzy) si se pregateste sa-si publice cartile. La numai treizeci si cinci de ani, personajul intelege ca mitul fe­ricirii prin iubire va dainui etern.
Exista, in roman, minunate pagini inchinate Mamei, suflet „ bogat in absolut, dincolo de timp si de spatiu '; tot asa, exista pagini pline de duiosie in care este exprimata iubirea pentru micuta Silvia. impreuna, aceste fragmente alcatuiesc un roman al familiei.
Arta realizarii personajului principal
Personajul central al romanului este Victor Petrini - profesor universitar dintr-un oras transilvanean si autorul jurnalului lucid si amar, care trebuia sa tina locul spovedaniei dinaintea mortii.

Din paginile lui se incheaga imaginea unui personaj complex, sincer pana la duritate, care cauta in scris o modalitate de izbavire.
Aflat intr-o situatie-limita a vietii (asteptand condamnarea la inchisoare pe viata), el isi regandeste altfel intreaga exis­tenta condusa de o Soarta nemiloasa si atotputernica, asa cum se intampla in marile tragedii antice. Din acest punct de vedere, Victor Petrini este un personaj tragic.
Prenumele primit la botez ar fi trebuit sa-i aduca un statut de invingator, dar acesta se lasa asteptat pana la sfarsitul cartii; ca si titlul romanului, prenumele este o ironie, Petrini fiind mereu un mare invins.
Ca si eroii lui Camil Petrescu, personajul este un intelectual de elita, iar numeroasele citate si referinte la Platon, Socrate, Spinoza, Rousseau, Dostoievski ii atesta aceasta calitate. Gan­ditor profund (asa cum reiese din discutiile purtate cu prie­tenul sau, Ion Micu, dar, mai ales, din numeroasele pagini in care analizeaza viata si lumea), Victor Petrini este un idealist; pentru el, sensul existentei consta in apararea valorilor ei sacre: credinta in ideal, prietenia, devotamentul, iubirea.
Din pacate, viata ii ofera revelatii dureroase personajul traind complexul unei adevarate „caderi' luciferice.
Cea dintai dintre acestea o constituie istoria aberanta al carei martor este; onest in gandire si in relatiile cu ceilalti oameni, Petrini nu poate intelege schimbarile la care asista: inlocuirea marelui filozof si a altor profesori renumiti, condamnarea lui pentru un cuvant dintr-o scrisoare (trimisa de un fost amic) rautatea gratuita in numele unei dogme.
Cu toate ca incearca sa reziste cu stoicism loviturilor soartei, se simte un instrainat, din pricina ca muncile pe care le face dupa prima detentie ii anuleaza calitatea de creator.
A doua mare revelatie a lui Petrini este legata de mitul fe­ricirii prin iubire. in care se refugiase, intr-un soi de bovarism (ca si Ilie Moromete).
Se vadeste insa ca amandoua femeile pe care le-a iubit poarta parca o damnare, un blestem de care nu pot scapa.
Astfel, Matilda il fascineaza numai atunci cand este sotia altuia, reprezentand pentru el Trecatoarea, Necunoscuta plina de mister. Ulterior isi da seama ca femeia era jucaria unor forte obscure, a unor „demoni' care o invadau din adancurile ei sufletesti si niciodata nu va fi altfel.
Suzy poarta si ea blestemul minciunii si este atragatoare numai pana la aflarea adevarului; pe urma, devine parca o straina, iar plecarea ei reprezinta o binefacere.
Pana la sfarsit, Petrini ramane un alt Mare Singuratic, personaj fascinant si unic in literatura romana.
Fragmente din romanul cel mai iubit dintre pamanteni:
„Da, avusese dreptate, fusesem necrutator: nu trebuia sa iau hotarari de unul singur. incat, dupa ce redevenii liber, continuaram sa traim impreuna, ca inainte, dar asta nu dura mult si curand ne despartiram definitiv. Am spus ca inainte, dar nu se mai putea ca inainte, fiindca nu mai eram aceiasi. Vraja, cum se zice, se spulberase, desi noi incercaram la inceput s-o reinviem. Ea insa, dorind sa fie sincera, cum intelesese din invinuirile mele ca nu fusese, zadarnici acea reinviere si ma facu sa descopar ca eu iubisem pe nesincera aceea, care ma fermeca, si nu pe sincera asta fara vocatie; nu mai stia sa fie fascinanta. Sursa misterului unui suflet e insondabila. Sinceritatea poate ameti mult mai tare decat falsul mister al minciunii, dar exercitiul seductiei ei nu se facuse pe sinceritate si era prea tarziu, adica era prea batrana acum ca sa se schimbe. Iar sa continui eu ca inainte nu se mai putea, nu mai aveam in fata mea o ingenua ca atunci cand o cunoscusem, ea nu mai putea simula perplexitatea, uimirea Pe scurt, nu mai avea putere asupra mea intalnirile noastre erau tot mai scurte, tot mai terne, tot mai rare.
Intr-o zi imi spuse cu un aer preocupat ca a reusit sa obtina un pasaport, sa plece in Italia, unde au chemat-o niste rude. Rudele, adica, au reusit sa obtina acel pasaport. 'Te mai intorci? o intrebai. 'Bineinteles ca ma intorc', protesta ea. Bineinteles ca mintea. Nu se mai intoarse
M-am recitit acest' lung manuscris si, dincolo de ceea ce el contine, m-a uimit barbaria concretului, pe larg etalat, si cu placere vizibila, si pe care nu l-am putut ocoli, fiind incredintat ca astfel m-as fi chinuit indelung, fara sa obtin, spiritual-mente, eliberarea totala a constiintei mele de ceea ce am trait. Am fost ispitit, o clipa, sa-1 arunc in foc. Si totusi, mi-am spus, trebuie sa-i dau drumul sa mearga. Multi dintre semenii mei au gandit poate la fel, au jubilat ca si mine, au suferit si au fost fericiti In acelasi fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici si nu al iubirii aproapelui, n-a incetat si nu va inceta sa existe pe pamantul nostru, sa moara adica si sa renasca perpetuu. Si atata timp cat aceste trepte urcate si coborate de mine vor mai fi urcate si coborate de nenumarati altii, aceasta carte va marturisi oricand : daca dragoste nu e, nimic nu e!
(Din vol. Cel mai iubit dintre pamanteni)

APRECIERI CRITICE

'Cvasiunanimitatea criticii a intampinat cu mari elogii romanul in trei volume (autorul il numeste si 'trilogie') Cel mai iubit dintre pamanteni (1980), vazand in el o culme a creatiei lui Marin Preda, o insumare a tuturor eforturilor de pana acum ale artistului, 'un bildungsroman intelectual', un roman 'total', 'best-sel-ler-ul pe tema obsedantului deceniu' etc, cautat cu febrilitate de un public din ce in ce mai mare, cumparat la preturi de specula din pricina neajungerii editiei, un roman-eveniment de epoca, in fine, putand constitui unul dintre cele mai intere­sante obiecte de studiu pentru sociologii psihologiei de masa, ca sa nu spunem ai 'psihozei'. Caci trebuie sa recunoastem ca la toate acestea a contribuit mult si moartea cu totul neasteptata a scriitorului - in plina maturitate creatoare - la nici doua luni de la inceputul difuzarii cartii.
intr-un interviu realizat de M. Ungheanu (Luceafarul, nr. 17/1975), Marin Preda dadea dreptate criticului din Vocatie si aspiratie, marturisindu-se din nou: 'Teza dumneavoastra cu privire la vocatie si aspiratie se vede confirmata. Morometii este romanul vocatiei, dar ceea ce voiam eu sa fac in continuare, pornind de la el, reprezinta aspiratie'. Ei bine, trecand prin experienta Marelui singuratic, a Risipitorilor, a Delirului, si mai ales a Intrusului, dupa toate aparentele scriito­rul si-a atins din plin tinta 'aspiratiei' prin Cel mai iubit dintre pamanteni. Aflat in inchisoare, in asteptarea procesului si verdictului pentru omucidere -faptuita insa in legitima aparare - Victor Petrini, eroul principal, isi povesteste viata, avand ca fundal central deceniul al Vl-lea, caruia ii face la randu-i proce­sul, scrutand totodata conditia umana in general. Destituit din postul de asistent universitar, in urma unor excese de zel si a unor masinatii carieriste (dar ramas in continuare un intelectual si un filosof, scriind chiar unele eseuri tinute in ser­tare), suspectat a fi participat la actiunile unor contrarevolutionari, arestat si con­damnat la munca silnica intr-o mina (unde fusese nevoit, spre a supravietui iarasi, sa ucida un tortionar inrait, crima ramasa nedescoperita), eliberat dupa trei ani si pus sa practice meserii dintre cele mai nepotrivite pentru ei, de la contabil la 'Oraca' pana la 'deratizator' in echipa condusa de fiorosul, grotescul Bacaloglu, Petrini este impins mereu in 'situatii limita', incercat la punctele cele mai de jos ale decaderii conditiei umane, facut sa reziste, sa iasa invingator, in plan spiritual, se intelege, prin vointa, tenacitate si ratiune indreptata impotriva a tot ceea ce este 'agresiv'. Nu au dreptate deloc cei care reproseaza scriitorului cum ca per­sonajul nu se comporta ca un 'filosof, ca un 'universitar' care cunoscuse la un moment dat pe Lucian Blaga (evocat de altminteri in roman; intamplarile se pe­trec, in parte, la Cluj). Marturisim ca noi insine am fost stapaniti de acest senti­ment, ca Petrini nu se comporta ca un 'intelectual'. Reluand' lectura, lectura integrala a operei lui Marin Preda, plasand-o in epoca, tinand seama de temperamentul scriitorului si, mai ales, de tinta pe care si-a propus-o - de a prezenta soarta unui om din zilele noastre, a unui om mai intai si numai in al doilea rand a unui intelectual, a unui om care vrea din rasputeri sa supravietuiasca - ne-am cenzurat parerile. 
Situatiile in care e pus eroul sunt atat de tari, atat de impinse la-limita, incat el nu se poate comporta altfel (mai ales ca in el salasluieste chiar Marin Preda!). Sa evocam doar cateva din zguduitoarele pagini, parca si cu dorinta de a trimite pe cititori din nou la ele: Stand la inchisoare, inainte de a fi trimis la mina de la Baia Sprie (cap.IV, vol.II), la un loc cu niste 'fosti' ministri, subsec­retari de stat, patroni de uzine, bancheri puternici, generali etc, Victor Petrini constata (nu constata rationand deductiv, ci vede) cum un ins care pe vremuri, la receptii splendide, consuma icre negre, pastruga, cega ori cine stie ce delicatese stropite cu sampania cea mai scumpa, poate deveni foarte bine o epava hamesita de foame, cu pungi sub ochi, ravnind la un castron cu ceva murdar in el ori la un mizerabil chistoc de tigara, de care, nu se stie cum, facea totusi rost poetul bucurestean, 'un ins inalt ca o prajina, semanand cu o barza' (bagat si el la zdup pe opt ani, pentru ca plasase rau bancurile nascocite de Ion Barbu si de 'covrigarii din Gaesti', niste critici, ramasi totusi liberali).'
( Ion Rotaru )

'Cel mai iubit dintre pamanteni (1980) e romanul unor experiente fundamen­tale de viata, romanul unor trairi esentiale. Titlul ascunde, iarasi ca si Bietul Ioanide, o ironie. Eroul principal, Victor Petrini, e un asistent la Facultatea de Filosofie, care a faptuit o crima si in inchisoare, in asteptarea procesului si a sentintei, povesteste circumstantele care l-au condus la neasteptata fapta, un memoriu la persoana intai. Desfasurat pe fundalul deceniului VI, memoriul scru­teaza conditia umana. Petrini a scris un eseu despre ceea ce el numeste o noua gnoza 'care sa redea integritatea constiintei umane in fata universului', pornind de la ideea ca 'omul este liber in sine si pentru sine si singur acest concept este izvorul dreptului si al creatiei spirituale'. Alt eseu al sau se intituleaza Era ticalosilor, eroul fiind in plus de parerea ca orice poate fi trait, insa nu oricum. Romanul are zece parti repartizate in trei volume, din care primul si o mare parte din cel de-al doilea se refera la initierea erotica a lui Petrini in liceu, la Universitate si apoi ca universitar, cand intalneste pe Matilda, sotia poetului neiesit inca de sub autoritatea paterna, Petrica Nicolau. Petrini desface cuplul nereusit al poetului cu arhitecta Matilda (inversare a situatiei din Bietul Ioanide), antrenandu-se intr-un adevarat cosmar matrimonial, fiindca Matilda (una din cele mai interesante figuri feminine din literatura romana) e o femeie de o incredibila vitalitate, acaparanta, imprevizibila, visceral violenta, agresiva, obstinata, trecand brusc de la tandrete la ura, expresie a unui suflet total irational, obscur si absurd.
Fetita care se naste din aceasta uniune, Silvia, nu intareste legatura, ci mai curand ii desparte pe cei doi, mai ales cand Victor e invinuit de participare la ispravile unei bande contrarevolutionare, arestat si condamnat sa lucreze trei ani intr-o mina de plumb. Va ucide acolo un tortionar, apoi, eliberat, degradare crescanda a conditiei sale, se va angaja intr-o echipa infernal-hilarianta de derati­zare, prilej pentru autor de a infatisa indivizi abrutizati precum Bacaloglu sau Calistrat, ori pastrand si sub crusta abjectiei un rest de umanitate, precum Vintila. Matilda paraseste pe Victor pentru un om al puterii, Mircea, care admitea ca universitarul nu avusese legaturi cu 'sumanele negre', dar nu era sigur ca in caietele sale confiscate la perchezitie nu erau ganduri periculoase pentru ordinea sociala. Tot un fel de tradare e aceea a prietenului Ion Micu, critic al exceselor de tot felul, dar partizan al ideii ca mai intai de toate trebuie sa supravietuiesti, in sfirsit, Petrini ajunge contabil la 'Oraca' (iarasi ironie) si se indragosteste de o casiera, Suzy Culala, fiica unui industrias, exmatriculata din facultate din acest motiv. Suzy pare intruchiparea idealului regasit si Petrini rezista incercarilor Matildei, divortata de Mircea, de a-1 readuce langa Silvia, pana cand, invitat la schi, e intampinat pe partie de inginerul Pencea, sotul nemarturisit al noii iubite pe care, atacati, e nevoit sa-l arunce din cabina telefericului, sa declare apoi crima si sa fie din nou inchis'.
( Al. Piru )

'Opera epica de mare intindere, cu numeroase personaje surprinse in epi­soade dramatice, zguduitoare sau ilariant-grotesti, cronica a unei intrgi perioade is­torice, romanul Cel mai iubit dintre pamanteni e totodata o marturisire facuta la persoana intai, in imprejurari decisive pentru existenta unui om. El se simte impins in chip firesc sa amestece evenimentele politice contemporane si figuri notabile ale vremii cu datele biografiei sale, sa istoriseasca intamplari traite nemijlocit, in­timitati conjugale si fapte de o influenta covarsitoare asupra vietii sociale, sa-si comenteze experienta adunata pe toate planurile existentei'.
( Ov.S. Crohmalniceanu ).