SARMANUL DIONIS DE MIHAI EMINESCU - Scrie un eseu argumentativ, de 2-3 pagini, in care sa prezinti aspecte ale fantasticului

SARMANUL DIONIS DE MIHAI EMINESCU

Scrie un eseu argumentativ, de 2-3 pagini, in care sa prezinti aspecte ale fantasticului, pornind de la urmatoarea afirmatie critica: "Fantasticul este ezitarea cuiva care nu cunoaste decat legile naturale, pus fata in fata cu un eveniment supranatural" (Tzvetan Todorov).

Aceasta opera, publicata in revista societatii "Junimea" 353f51d , "Convorbiri literare" in 1873, ilustreaza cu succes specia nuvelei fantastice, fiind o specie a genului epic in proza, avand o constructie riguroasa, cu o actiune mai dezvoltata ca cea a schitei, pusa pe seama unor personaje, in acest caz pe seama lui Dionis, al carui caracter se desprinde din conflicte complexe si care presupune iesirea din fenomenal si banal, eliberarea gandirii de sub rigorile logicii unanim acceptate. Caracterul fantastic al acestei opera rezida in modul de evidentiere a temei care presupune iesirea din timp si spatiu prin fiintarea a doua planuri paralele in cadrul aceluiasi Univers, problematici materializate pe baza diegezei si in modul de constructie a personajului care traieste alternativ in cele doua planuri, real si ireal, dar si in infrastructura narativa care intretine ezitarea specifica literaturii fantastice, ezitare despre care vorbea teoreticianul rus Tzvetan Todorov.

Astfel ca un prim aspect al fantasticului, ce valideaza statutul de nuvela fantastica al operei vizeaza compozitia gradata a naratiunii ce intretine tensiunea epica, bazata pe estomparea opozitiei dintre real si ireal, pe disparitia limitelor de timp si spatiu generata de irumperea brutala a unui element miraculos, desfasurata pe baza momentelor subiectului. Astfel, in incipitul "ex-abrupto"al operei se evidentiaza meditatiile lui Dionis, un tanar de 18 ani, fiind grefate motivul ochiului, simbol al cunoasterii si spiritualitatii, motivul relativitatii perceptiei umane deformate din cauza simturilor, secventa avand valoare de expozitiune, tot aici fiind localizata spatial si temporal actiunea: capitala Romaniei secolului al XIX-lea. Desfasurarea actiunii este disipata intre celelalte momente ale subiectului, element tipic nuvelei fantastice in care intriga nu este imediat urmatoare expozitiunii. Dupa ce Dionis bea o cafea turceasca intr-o "taverna mohorata"- aici fiind ocurent motivul apei moarte, cafeaua, ca liant intre contingent si transcendent - la ora 12 pleaca acasa. Prin intermediul camerei lui Dionis, descrisa cu ajutorul tehnicii balzaciene se evidentiaza preocuparile intelectuale ale tanarului si dezinteresul lui pentru contingent si se creeaza din nou atmosfera tipica fantasticului. E prezent motivul lunii ca astru ce faciliteaza inspiratia si magia, sunt inserate versurile lui Dionis inspirate de mediul in care traieste sub egida lunii, procedeul uzitat fiind cel al intertextualitatii, procedeu ce va deveni norma in secolul al XX-lea. Printr-un exercitiu magic, Dionis se intoarce in timp cu 500 de ani in urma, pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun, motivul calatoriei in timp fiind un alt motiv specific literaturii fantastice de sorginte romantica. Momentul poate fi considerat un moment declansator, sinonim cu intriga subiectului. Transfigurat astfel in trecut, Dionis se trezeste in postura calugarului Dan, discipol al maestrului Ruben - fiind ocurent motivul transmigratiei sufletelor sau al metempsihozei, validandu-se tema timpului si a transgresarii lui. Nelamurit asupra experientei prin care trecuse, Dan crezand ca s-a visat in viitor, ii marturiseste indrumatorului sau spiritual, Ruben, temerile. Acesta il incurajeaza sa-si continue cautarile spirituale. Dupa plecarea lui Dan, chilia se transforma intr-un spatiu diabolizat, chiar Ruben insusi in reprezentantul suprem al maleficului, aici fiind grefat motivul pactului faustic, calugarul urmand sa-si aroge o libertate nepermisa de Dumnezeu. Gratie indrumarilor lui Ruben, Dan apeleaza la un procedeu de depersonalizare, se duce apoi la iubita sa, Maria, fiica spatarului Tudor Mesteacan si ii aplica acelasi procedeu si impreuna cu ea intreprinde o calatorie intergalactica - motiv tipic literaturii fantastice. Ei calatoresc "pana ce ajunsesera pe luna". Dan-Dionis transforma luna intr-un spatiu al paradisului pierdut, iar pamantul intr-un margaritar pe care il atarna la gatul iubitei, dar datorita orgoliului exacerbat care il face sa creada ca ar fi insusi creatorul, Dan este exilat din acel paradis impreuna cu Maria pe pamantul revenit la dimensiunile sale, in postura initiala de Dionis. Trezindu-se din starea de reverie, Dionis observa la fereastra casei vecine o frumoasa fata, pe care o numeste instinctiv Maria, in scrisoarea de dragoste pe care i-o trimite. In timp ce aceasta o citeste, Dionis lesina, iar Maria isi roaga tatal sa descinda impreuna cu un doctor in camera acestuia. Dionis parcurge perioade de delir, confundandu-l pe doctor cand cu anticarul Riven, de la care avea cartea lui Zoroastru, cand cu maestrul Ruben. In deznodamant cititorul afla ca Dionis este deposedat de carte, tablou si insemnarile sale, pentru a nu mai putea fi tentat de astfel de experiente si este incredintat ca cei doi tineri se vor casatori si vor trai fericiti.

Astfel prin constructia riguroasa, organizata pe mai multe planuri epice, axata pe o problematica ce presupune iesirea din normal, eliberarea gandirii de sub normele logicii, angrenand personaje bine individualizate ce traiesc alternativ intre cele doua planuri, real si ireal si beneficiind de o infrastructura narativa dominata de tehnici specifice literaturii fantastice se poate conchide ca opera "Sarmanul Dionis" este o nuvela ce intruneste majoritatea trasaturilor fantasticului, demonstrand astfel ca nuvela este un prim moment de izbanda in structurarea estetica si dimensionarea spirituala a prozei romantice romanesti, devenind deschizatoarea drumului fantasticului stiintific si a celui intelectualizat, al carui reprezentant de seama va fi M. Eliade.