EPISTOLĂ
= Provine din lat. lit. epistola. 1. În
Antichitate avea atât sensul de scrisoare obisnuita (Scrisorile
familiare ale lui Cicero), cât si de scriere în versuri,
apartinând p 23423d316x oeziei didactice si lirice, în care autorul
dizerteaza asupra unui subiect filozofic, moral, estetic etc.,
adresându-se unei persoane reale sau fictive - cum este cultivata de
Horatiu (Epistole), Ovidiu (Heroidele, Epistulae ex Ponto)
etc. În Renastere, E. e foarte raspîndita în Franta,
devenind un adevarat gen (v. ) literar, cu Clément Marot, si
cunoscând o înflorire maxima în timpul clasicismului, prin celebrele E.
ale lui Boileau, La Fontaine, Voltaire. Genul e reprezentat si la noi de
catre primii poeti moderni ai secolului XIX, care, în plina
epoca romantica, cultiva destule elemente clasice, printre care
fabula (v.), satira (v.) si E., Gr. Alexandrescu
scriind un întreg ciclu de E. (catre Voltaire, catre Al.
Donici, etc.). 2. E. a mai avut si sensul de dedicatie
(v.), un fel de cuvânt introductiv al autorului adresat cuiva., de obicei unei
personalitati. Ex.: Epistolie închinatoare catre Mitru
Perea, vestit cântaret, care urmeaza Prologului din Ţiganiada
de I. Budai-Deleanu.