STIL

STIL

= Termenul provine din fr. style, lat. stylus "condei, compozitie", gr. stylos "batul cu care se scria pe tablitele de ceara". Pāna īn epoca moderna īnsemna modul de exprimare verbala sau scrisa. Īn poetica traditionala clasica, S. numea cāteva calitati ale scrisului ca, de pilda, 626m128g claritatea, corectitudinea sau cāteva (de fapt, trei) moduri de selectare si īntrebuintare a limbii: S. sublim, S. mediu sau temperat, S. simplu sau vulgar. Īn perioada moderna, S. se con­stituie ca un termen cu sens aproape opus celui clasic. Pornind de la maxima lui Buffon: "le style c'est l'homme-mźme" (stilul este omul īnsusi), critica moderna vede īn S. expresia individualitatii. Teoriile contemporane despre S. literar īsi au, pe de alta parte, originea īn descoperirile lingvistice mai noi (F. de Saussure, K. Vossler), care concep si examineaza limba ca pe un fenomen individual. Nu exista o limba generala, afirmase K. Vossler, exista numai graiuri individuale. Limbajul fiind individual, literatura ca fapt de limba trebuia sa poarte de asemenea semnele individualitatii. Astfel, s-a ajuns la studiul operei literare pornind de la structura ei lingvistica. S. īnseamna, dupa unii cercetatori, abaterile de la īntre­buintarea normala a limbii, care reflecta abaterile de la starea psihica normala (Leo Spitzer). Reprezentantii acestei conceptii sunt Leo Spitzer, E. Auerbach, D. Alonso etc., iar īn critica romāneasca, T. Vianu. Ultimul, īn Arta prozatorilor romāni (1941), distinge īntre expresia tranzitiva (de comunicare obiectiva, impartiala) si elementul reflexiv, care indica aportul subiectiv la expresia tranzitiva al celui ce vorbeste sau scrie. Astfel, ansamblul acestor notatii reflexive, care se adauga la comunicare si care īi dau un fel de a fi subiectiv, compun ceea ce se numeste S. "Stilul este asadar expresia unei indi­vidualitati" (T. Vianu). Din alta perspectiva, generalizanta, se vor­beste despre S. unui gen sau al unei specii literare (stil dramatic, epic, liric); S. elegiac, epopeic. S. denumeste aici trasaturile generale ale unei serii de opere individuale, care, la rāndul lor, sunt individuale īn raport cu S. altui gen. Exista de asemenea un S. national, al epocii, al unui curent. S. national defineste trasaturile particulare ale unei culturi īn contextul celei universale. S. epocii se constituie din ele­mentele inedite, culoarea, limbajul etc. pe care le aduce cultura unei epoci fata de epocile anterioare (ex. Renasterea fata de Evul Mediu sau de Antichitate). S. unui curent defineste trasaturile gene­rale ale unor scriitori īncadrati īn acelasi curent literar (ex. romantis­mul), care sunt individuale, particulare, fata de caracteristicile altui curent (clasicismul).