Scrie un eseu de doua-trei pagini, despre un personaj feminin dintr-un roman studiat, apartinand perioadei postbelice. MATILDA DIN « CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI » DE MARIN PREDA
Ca instanta definitorie a comunicarii narati 626d39g ve sau "fiinta de hartie" cum il statuteaza Roland Barthes, personajul literar a reprezentat intotdeauna o ipoteza de gandire si de lucru pentru marii scriitori de proza, indiferent de epoca sau ideologia estetica sub egida carora s-ar fi aflat. Literatura postbelica nu face exceptie de la aceasta tendinta comuna creatorilor de frumos literar. In aceasta epoca, sub semnul ingerintei nefaste a factorului politic in toate sectoarele vietii, literatura va fi stratificata in trei directii: subcultura sau literatura proletcultista, adica aceea afiliata ideologiei comuniste si care nu reprezinta o literatura autentica, o literatura care combina traditia interbelica incluzand scriitori care au publicat si inainte de razboi ca Sadoveanu, Calinescu, Eliade si care mentin stacheta valorica ridicata oferind un termen de comparatie, si o literatura moderna sincronizata cu valorile literare universale, caracterizata printr-un stil conotativ subliminal si care se naste initial din nevoia de a pacali cenzura, directie reprezentata de Marin Sorescu, Nichita Stanescu, Ana Blandiana, Marin Preda. Operele acestora reprezinta locatia unei galerii impresionante de personaje. Intre acestea se evidentiaza personajul feminin Matilda din "Cel mai iubit dintre pamanteni" de Marin Preda. Fiind un succesor al realismului promovat de Flaubert, Tolstoi, Balzac, Marin Preda scrie si publica in timpul dictaturii comuniste, cand curentul dominant este realismul, uneori cu tendinte naturaliste. Aceasta opera alaturi de « Morometii», « Risipitorii », « Intrusul », «Marele singuratic», « Delirul », a imbogatit patrimoniul literaturii romane salvand-o de la macularea la care o condamnase istoria. Prin marimea substantiala, prin complexitatea in raport cu celelalte specii literare inrudite, prin dezvoltarea unei problematici grave, prin naratiunea fictiva in care actiunea dominanta, bazata pe evenimente reale, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje bine individualizate si antrenate de o intriga complicata, «Cel mai iubit dintre pamanteni» - 1980, este un roman din punctul de vedere al incadrarii in specia literara. Acesta ocupa o pozitie singulara in cadrul literaturii romane prin complexitatea de formula si metoda, dar si prin personajul feminin, Matilda, personaj controversat al femininului abisal.
Ca orice personaj literar si acesta va fi construit pe baza a doua coordonate intrinseci : ca instanta narativa si ca referent uman. Astfel, primul parametru ce intregeste portretul acestuia vizeaza incadrarea sa estetica, calitatea sa de «personna». Ca orice personaj literar, Matilda este construit riguros, naratorul uzitand o motivare estetica extrem de minutioasa chipul personajului fiind realizat dinauntru, in mod subiectiv. Ea va beneficia astfel de o constructie axata pe doi parametri: ca instanta narativa si ca referent uman. Primul parametru vizeaza incadrarea sa estetica, Matilda fiind un personaj atipic, deoarece nu urmareste o anumita tipologie, principal din punctul de vedere al ocurentei pe parcursul diegezei, deuteragonist, deoarece face cuplu cu protagonistul, Victor Petrini, discursul diegetic gravitand in jurul celor doi, central, importanta Matildei in transmiterea mesajului fiind esentiala, actant deoarece modifica destinele celor din jur, indeosebi pe cel al lui Petrini .
Cel de-al doilea parametru pe care este construit personajul feminin vizeaza calitatea sa de referent uman, adica ,,persoana" sau fiinta pe care o imagineaza. si care beneficiaza in general de prosopografie si ethopee. Portretul fizic al Matildei este realizat pe baza caracterizarii directe prin intermediul asertiunilor personajului-narator, Victor Petrini: "se uita la mine cu aceasta bogatie de expresie pe chipul ei de o frumusete care m-a coplesit(.). Avea o mana a carei greutate n-o simtii imponderabila dar care n-o stranse pe-a mea intr-o scurta inclestare, strangere fraternala, care transmitea forta feminina dar si forta fizica, mana groasa, ai fi zis o laba." Portretul sau moral este realizat prin intermediul caracterizarii indirecte, care releva principalele aspecte ale personalitatii sale: fiind o femeie autoritara si posesiva, in spirtul eroinelor contradictorii ale lui Dostoievski, Matilda se caracterizeaza printr-o psihologie abisala si demonica, imprevizibila, ea fiind de fapt jucaria unei forte obscure, deoarece cade periodic sub puterea unu rau incontrolabil, femeia tandra si atragatoare devenind de nerecunoscut. Fanatismul Matildei nu este insa pur, instrainarile ei ascunzand o detasabila coruptie. Labilitatea caracterului sau traduce o neincredere adanca in puterea valorilor morale si spirituale. Aceasta va fi de fapt teza de aparare a personajului masculin si implicit a scriitorului:,, Toti sunteti corupti in agresivitatea voastra masochista care v-a facut sa uitati valorile absolute , credinta intr-un ideal, devotamentul si prietenia , iubirea si curajul, gandirea libera, creatia".Confuza si dementiala Matilda are un suspect apetit pentru melodrama, banuitoare fara temei, il acuza mereu pe Victor de simpatie fata de alte femei, ba chiar, intr-o zi, sparge sertarele in care acesta isi pastra manuscrisul viitoarei lui carti. Nu de putine ori, ea incearca sa-si impuna dominatia sau il invita chiar sa plece. Matilda este o femeie puternica, cu o mare vointa si cu un comportament contradictoriu, trecand cu facilitate de la tandrete la manie, si chiar la respingerea brutala a iubitului ei, sufletul sau osciland intre o afectiune sufocanta si reactia viscerala , terorizanta, imprevizibila. Prozatorul o infatiseaza in patru mariaje succesiva, dar adevarata dragoste o traieste alaturi de Victor Petrini,scriitorul incercand sa infatiseze prin intermediul acestui cuplu ,,o pasiune abisala", dusa pana la limitele insuportabilului, luciditatea ambelor personaje amplificandu-le forta pasiunii, dar neaparandu-le de neintelegere, suferinta. Si decadere morala. Esecul cuplului lor s-ar putea datora si faptului ca Matilda este o arhitecta inteligenta si informata dar nu si o personalitate intelectuala cu forta spectaculara, care sa aiba succes la idee.
Dar personajul nu se intregeste numai pe baza diegezei si a nexurilor pe care le opereaza cu celelalte personaje, ci si gratie tehnicilor si procedelor narative uzitate, menite a-l individualiza. Astfel, intre acestea un loc deosebit il ocupa tehnica basoreliefului deoarece toate personajele, prin faptele si replicile lor au menirea de a-l proiecta pe fundal. De acest lucru tine motivatia artistica a operei, felul in care naratorul a stiut sa contureze totul astfel incat din opera sa personajul sa iasa in evidenta si sa se pastreze prin puternica impresie pe care o produce asupra lectorului. Ineditul constructiei este conferit de faptul ca incipitul este suprapus finalului. Intamplarile din roman sunt relatate in cea mai mare parte la persoana I, din perspectiva personajului-narator, pana la capitolul al XIII -lea din volumul III, perspectiva fiind homodiegetica, cu narator intradiegetic. Pe parcusrul capitolelor al XIII-lea pana la XVIII-lea, perspectiva devine heterodiegetica, naratiunea fiind continuata de Ciceo, care relateaza in pozitie intradiegetica. Conform spuselor lui Ciceo, Petrini « n-a avut puterea sa scrie decat ce l-a facut fericit ». Insa nu Ciceo incheie naratiunea, ci revine Petrini pentru a da o solutie dramei in care a intrat fara voia lui. Incepand de la capitolul al XVIII-lea este reluata perspectiva autodiegetica. Naratiunea este arborescenta, specifica romanelor subiective, fiecare intamplare povestita generand ample momente de meditatie, avand la baza o problema esentiala. In subtext, este grefata o dimensiune gnomica, romanul fiind o culegere de invataturi morale. Tiparul narativ este cel auctorial, in depozitie stie tot ce s-a intamplat cu Matilda, intrerupt uneori prin fragmente de tipar auctorial. Personajul narator da indicii asupra diegezei contemporane naratiei in timpul vizitelor lui Ciceo si in cazul povestilor pe care acesta i le aduce lui Petrini, referitoare la desfasurarea procesului. In tiparul narativ auctorial, focalizarea este neutra sau zero, naratorul stiind mai mult decat personajele si timpul dominant este imperfectul, un timp al rememorarii. Focalizarea este interna sau fixa cand naratorul stie cat personajul si timpul prezent este utilizat in tiparul auctorial. Tehnicile dominante ale romanului sunt metoda jurnalului, dar bazat pe memoria involuntara deoarece uneori intamplarile nu respecta cronologia, tehnica contrapunctului, «mise-en-abime» in raport cu titlul care condenseaza semnificatia intregului roman prin replica: «cel mai iubit dintre pamanteni » a lui Suzy. Se regaseste si monologul interior al personajului principal, rostit in inchisoare. Naratorul implicat, dramatizat, faptul ca personajul isi tradeaza intentia de a scrie, este prezent si el, fiind numit « romancier virtual » - N Manolescu.
Prin intermediul acestui roman, Marin Preda devine un moralist pasionat de spectacolul pasiunilor umane, accentul cazand pe conditia esentiala a individului, epicul slujindu-se de idee pentru a determina o psihologie , un temperamnet, o stare de spirit, si chiar pentru a fixa ideologic un personaj,autorul reusind gratie personajului Matilda analiza feminitatii adancite spre zonele incontrolabile ale sufletului.
|
