TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME IN COMEDIE

TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME IN COMEDIE

Comedia isi are originile in Antichitate in cantecele si farsele populare, in dialogurile si scenele din viata zilnica, improvizate in cinstea lui Dyonisos, fapt ce il determina pe Adrian Marino sa afirme: "descendenta exuberanta, licentioasa, spectaculoasa, histrionica, dramatica, in sens larg deschisa bufoneriilor, distractiilor joase si de circ" a acesteia.In ciuda diverselor carente diegetice intalnite in structura primara a acestei noi specii dramatice ,actiunea fiind simpla cu referiri glumete , de-a lungul timpului aceasta a devenit o forma de " tratare inofensiva si fara catastrofe a faptelor normale si particulare "Diomede ,preferata de numerosi scriitori dramaturgi.In literatura romana comedia va cunoaste apogeul in perioada Marilor Clasici prin intermediul celui mai mare dramaturg roman, I.L.Caragiale.Creatia sa, in domeniul teatrului si al prozei, de factura clasica cu influente realiste si naturiste se ridica prin valoarea estetica si modernitatea sa deasupra oricarei determinari temporale.Piesele sale care alcatuiesc comediografia majora precum " O noapte furtunoasa ", "D'ale carnavalului" si " O scrisoare pierduta" reflecta in mod direct viziunea depre lume a geniului caragialesc, dramaturgul criticand viciile comportamentale ,platitudinea si depersonalizarea omului ce -si conserva cu asiduitate statutul de marioneta ,de individ lipsit de idealuri.Universul dramatic al lui Caragiale se "infrupta" din realitatea cotidiana :coruptie , imoralitate , fanfaronada si st 222j93c upiditate ,fenomene sociale ce coexista definind o societate decazuta ,sfasiata de forme fara fond.

In cadrul acestei galerii impresionante de capodopere dramatice se remarca si comedia realista de moravuri "O scrisoare pierduta", avand ca tema satirizarea aspectelor societatii contemporane autorului: aspecte din viata politica (lupta pentru putere in contextul alegerilor pentru camera) si de familie (relatia dintre Tipatescu si Zoe) a unor politicieni corupti.Textul dramatic este structurat in patru acte cu cate noua, paisprezece, sapte si iar paisprezece scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje. Ca specie a genului dramatic, comedia este destinata reprezentarii scenice, dovada fiind lista cu personajele de la inceputul piesei si didascaliile, singurele interventii directe ale autorului in piesa. De asemenea, creatia dramatica impune anumite limite in ceea ce priveste amploarea timpului si spatiului de defasurare a actiunii: "in capitala unui judet de munte, in zilele noastre", adica la sfarsitul secolului al XIX - lea, in perioada campaniei electorale, in interval de trei zile, fapt ce-l determina pe T.Maiorescu sa transforme " scena orasului de provincie intr-o metafora a lumii largi".Titlul ce contine integrat forma neaccentuata a lexemului "scrisoare" induce ideea de generalizare ,fapt conferit de existenta a doua scrisori : cea pierduta de Zoe si cea pe care o foloseste Agamemnon Dandanache si de asemenea prefigureaza statutarea scrisorii ca suprapersonaj deoarece in jurul ei se tese intriga.Elementul declansator desfasurarii actiunii porneste de la o intamplare banala : pierderea unei scrisori intime,compromitatoare pentru reprezentantii locali ai partidului aflat la putere si gasirea ei de catre adversarul politic ,care o foloseste ca arma de santaj.Acest fapt rdicol starneste o agitatie nejustificata si se rezolva printr-o impacare generala si neasteptata. Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru putere politica a doua tabere: reprezentantii partidului aflat la putere - prefectul Stefan Tipatescu, presedintele gruparii locale a partidului Zaharia Trahanache si sotia acestuia, Zoe Trahanache-, si gruparea independenta constituita in jurul lui Nae Catavencu, avocat ambitios si proprietar al ziarului "Racnetul Carpatilor". Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi - Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului. Tensiunea dramatica caracterstica lantului de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului este mentinuta  prin intrarile si iesirile repetate ale Cetateanului turmentat, evolutia inversa a grupurilor politice si interferenta finala a intereselor tuturor personajelor aflate in conflict.Totodata pentru complicarea si multiplicarea situatiilor conflictuale dramaturgul a facut apel la o serie de procedee si tehnici compozitionale precum :tehnica"bulgarelui de zapada" ce presupune amplificarea treptata a conflictului, tehnica " loviturii de teatru" realizata prin punerea in scena a unui nou candidat la functia pentru postul de deputat ,in persoana lui Agamemnon Dandanche ,un personaj mai imoral decat Catavencu si mai prost ca Farfuridi si nu in ultimul rand tehnica "teatru in teatru" exemplificata in celebra expunere a lui Pristanda , in care politaiul joaca multiple roluri.Trama pe baza careia sunt reliefate aceste problematici conflictuale ale operei debuteaza prin scena intiala din actul I ,din cadrul expozitiunii ,in care sunt prezentate personajele Stefan Tipatescu si Pristanda citind ziarul lui NaeCatavencu, "Racnetul Carpatilor', si numarand steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea detinerii scrisorii de amor de catre adversarul politic declanseaza conflictul dramatic principal si constituie intriga comediei. Convingerea sotului inselat ca

scrisoarea este o plastografie si temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de "machiaverlacul"lui Catavencu sunt de un comic savuros. Naivitatea ,aparenta sau reala a lui Zaharia Trahanache si calmul sau contrasteaza cu zbuciumul amorezilor Tipatescu si Zoe Trahanache, care actioneaza impulsiv si contradictoriu pentru a smulge scrisoarea santajistului.Actul II prezinta in prima scena o alta numaratoare: a voturilor, dar cu o zi inaintea alegerilor. Se declanseaza conflic­tul secundar, reprezentat de grupul Farfuridi-Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului. Daca Tipatescu ii ceruse lui Pristanda arestarea lui Catavencu si perchezitia locuintei pentru a gasi scrisoarea, Zoe dimpotriva, ordona eliberarea lui si uzeaza de mijloacele de convingere feminine pentru a-1 determina pe Tipatescu sa sustina candidatura avocatului din opozitie, in schimbul scrisorii. Cum prefectul nu accepta compromisul politic, Zoe ii promite santajistului sprijinul sau. Depesa primita de la centru solicita insa alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea. In actul III corelat punctului culminant , actiunea se muta in sala mare a primariei unde au loc discursurile candidatilor Farfuridi si Catavencu, in cadrul intrunirii electorale. Intre timp, Trahanache gaseste o polita falsificata de Catavencu, pe care intentioneaza s-o foloseasca pentru contra-santaj. Apoi anunta in sedinta numele candidatului sustinut de comitet: Agamita Dandanache. Incercarea lui Catavencu de a vorbi in public despre scrisoare esueaza din cauza scandalului iscat in sala de Pristanda. In in­caierare, Catavencu pierde palaria cu scrisoarea, gasita pentru a doua oara de Cetateanul Turmentat, care o duce destinatarei.Deznodamantul regasit in actul IV aduce rezolvarea conflictului initial, pentru ca scrisoarea ajunge la Zoe, iar Catavencu se supune conditiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care intrece prostia si lipsa de onestitate a candidatilor locali. Propulsarea lui politica este cauzata de o poveste asemanatoare: si el gasise o scrisoare compromitatoare. Este ales in unanimi­tate si totul se incheie cu festivitatea condusa de Catavencu, unde adversarii se impaca.

Viziunea satirizanta despre lume a dramaturgului este grefata si prin modul unic de individualizare a personajelor "plate"care se dovedesc a fi niste marionete lipsite de profunzime sufleteasca,ce nu cunosc o evolutie pe parcursul operei,actionand stereotip si simplist.Acest aspect permite incadrarea lor in diverse tipologii ,personajele reusind astfel sa intruchipeze defecte umane evidentiate prin apelul scriitorului la comicul de caractere ,modalitate specifica de caracterizare a personajelor intr-o comedie.Eroii comediei caragialesti reprezinta rezultatul unui amplu proces de abstractizare a viciilor omenesti, pe care cititorul le identifica in personajele care devin simboluri alegorice ale acestora.P.Constantinescu stabileste astfel clasele tipologice in carese incadreaza eroii caragialesti: "incornoratul", Zaharia Trahanache,"junele prim" ,Stefan Tipatescu, "cocheta adulterina",Zoe, "politicianul demagog",Nae Catavencu si Farfuridi, "servitorul", Ghita Pristanda , "cetateanului turmentat", Cetateanul turmentat, "raisonneru-ul", Branzovenescu. Clasificarea caracterologica anterioara pune in lumina procedeul folosit de dramaturg: ingrosarea , pana la grotesc , uneori a trasaturilor definitorii ale personajelor pentru ca viziunea autorului este caricaturala ,deci hiperbolizatoare. Scopul exagerarii acestor tare morale este taumaturgic ,prin critica sociala negativa.Un alt mijloc de individualizare uzitat de scriitor,de caracterizare indirecta este onomastica, numele personajelor sugerand si trasatura lor dominanta. Astfel lexemul "Zaharia" se traduce in "ramolitul",Trahanache ,derivat de la cuvantul "tarahana", o coca moale sugereaza caracterul usor maleabil al personajului, patronimul "Catavencu" derivat de la " cata", mahalagioaica sugereaza caracterul demagogic, patronimul "Pristanda" desemneaza un joc moldovenesc ce presupune bataia pasului pe loc ,traducandu-se caracterul slugarnic al personajului,iar numele prefectului deriva de la sustantivul "tip" insemnand june-prim,punctandu-se imoralitatea personajului. In tehnicile de caracterizare a personajelor ,scriitorul a integrat si didascaliile,conditia "sine qua non" a comprehensiunii dramaticului.Astfel prima imagine a personajelor este conferita de didascaliile nominative si functionale, spatiul este prefigurat de didascaliile de decor, iar cele de coloana sonora din finalul operei permit doua interpretari : unele care vad in aceasta impacare substanta lichelismului, personajele fiind satisfacute de propria imagine ,iar celelalte adera la o viziune luminoasa si anume naivitatea lumii caragialiene(N.Steindhardt).Diversitatea mijloacelor de autenticizare si individualizare a personajelor se subsumeaza formei specifice curentului realist de caracterizare si anume, limbajul.Formele gresite ale cuvintelor, erorile de expri­mare, ticurile verbale denota incultura/ statutul de parvenit sau trasaturi psihologice ale personajelor comice. Vorbirea consti­tuie criteriul dupa care se constituie doua categorii de perso­naje: parvenitii, care isi tradeaza incultura prin limbajul va­lorificat de autor ca sursa a comicului si personajele cu carte (Tipatescu si Zoe), ironizate insa pentru legatura amoroasa extraconjugala.Prin comicul de limbaj se realizeaza caracterizarea in­directa. De exemplu, Trahanache isi tradeaza originea gre­ceasca stalcind neologismele: sotietate, printip. Pronunta gresit neologismele din sfera limbajului politic: dipotat, docoment, endependant, cesliuni arzatoare la ordinea zilei. Se exprima confuz, cu abateri de la normele limbii literare, ceea ce reflecta incultura: truismul "unde nu e moral, acolo e coruptie', tauto­logia "enteresul si iar enteresuT si cacofonia "va sa zica ca nu le are'. Ticul sau verbal ,Aveti putintica rabdare' reflecta viclenia, tergiversarea individului abil, care sub masca batra­netii cauta sa castige timp pentru a gasi o solutie. Fraza care ii rezuma principiul de viata si ii explica falsa miopie/ naivitate este: ,Jntr-o sotietate fara moral si fara printip trebuie sa ai si putintica diplomatie?''Limbajul politicienilor demagogi, avocati de profesie, adversari in lupta pentru mandatul de deputat, tradeaza in cazul lui Catavencu incultura (care contrasteaza comic cu pretentia de eruditie), iar in cazul lui Farfuridi, prostia (evidentiata tocmai de pretinsa inteligenta pe care crede ca o probeaza prin raspun­surile imbecile). Ei se intrec in discursuri patriotarde, in care nonsensul si paradoxul demonstreaza incultura si snobismul.Pretinsa eruditie a lui Catavencu este "tradata' de for­mularea principiilor sale:,Scopul scuza mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta!' (de fapt, Machiavelli)" principiul de drept, fiecare cu al sau, fiecare cu treburile sale oneste bibere' (inceputul stalcit al maximei latine: Jioneste vivere, neminem laedere, suum cuique tribuere'! "sa traiesti cinstit, sa nu pagubesti pe nimeni, sa dai fiecaruia ce e al sau').Incultura se reflecta in folosirea incorecta semantic a neologismului, in etimologie populara: faliti (oameni de fala), capitalisti (locuitori ai capitalei) sau in lipsa de proprietate a termenilor: liber-schimbist, travaliu, imputare. Fiind un personaj care se defineste in primul rand prin vorbire, Catavencu reali­zeaza un caleidoscop al abaterilor de la normele de exprimare corecta (incalcarea regulilor gramaticale si a logicii)-de un comic neegalat: truismul Jstoria ne invata anume ca un popor care nu merge inainte, sta pe loc, ba chiar da inapoi', asocia­tiile incompatibile ,Jndustria romana este admirabila, e subli­ma, putem zice, dar lipseste cu desavarsire', echivocul "vreau ceea ce merit in orasul acesta de gogomani unde sunt cel dintai intre fruntasii politia'', nepotrivirea rezultata din in­terferenta stilurilor (ii vorbeste lui Pristanda in stil oratoric, renuntand la stilul familiar, adecvat situatiei). Nu are ticuri ver­bale pentru ca vorbirea lui e adaptata la situatii, mobila, precum caracterul sau.Confuzia opiniei lui Farfuridi este exprimata prin nonsens: ,in doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica: ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale' Prostia si imoralitatea acestui fruntas al organizatiei locale a partidului conservator sunt redate de un alt nonsens: "Trebuie sa ai curaj, ca mine! trebuie s-o iscalesti: o dam anonima?' sau ,Jubesc tradarea, dar urasc pe tradatori''. Cuvantul stereotip fix, plasat in contexte precum: douasprezece trecute fix', "Eu, am n-am sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ' sugereaza automatismul, inertia intelectuala.Pristanda, functionar servil ("scrofulosi la datorie"), aproba mecanic afirmatiile sefilor prin ticul verbal curat, chiar si in asociatii incompatibile, dar de un comic sarjat: curat murdar, (sistem) curat constitutional. Sub masca umilintei, isi face cu viclenie propriile interese: ,famelie mare, renumeratie mica, dupa buget'. Lipsit de educatie si parvenit de conditie modesta, utilizeaza termeni populari, barbarisme, neologisme pronuntate gresit, etimologii populare: bampir, catrindala, scrofulosi, renumeratie.Vorbirea lui Dandanache este peltica, sasaita, eliptica si incoerenta, fapt ce sugereaza caderea in copilarie, ramolismen­tul, senilitatea ca forma grotesca a alienarii. Cuvintele reprezen­tative sunt: apelativele neicusorule, puicusorule, interjectia pac! ("la un caz iar - pac! - la Rasboiur), vorbirea onomatopeica, repetitiva (,Jiodoronc - hodoronc, zdronca - zdronca', _irsi dai, si dai si lupta'). Ticul verbal "eu. care cu familia mea, de la patuzsopt' motiveaza ambitiile sale politice prin traditia familiei, o mica dinastie, si prin ideile revolutionare/ "inaintate', conser­vate de la '48. Replicile sale contin abateri de la exprimarea co­recta: obscuritatea si prolixitatea, de aceea discursul tinut in fata alegatorilor in finalul piesei este ininteligibil.

Originalitatea discursului dramatic este regasita si in cadrul simbiozei modurilor de expunere specifice adresarii directe :dialogul si monologul. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se definesc rela­tiile dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta. in dialogul dramatic, stilul este marcat prin oralitate: mijloacele nonverbale (gesturi, mimica) si paraverbale (intona­tie, accent, ritm, pauza) se substituie replicilor sau le insotesc sub forma indicatiilor scenice. Limbajul oral este mai spontan, mai putin elaborat, fiind marcat prin: forme populare sau familiare, repetitii, exprimare eliptica, interogatia, exclamatia, simplitatea frazei.Cum structura fundamentala a textului este dialogica, pre­zenta monologului dramatic (discursurile electorale Farfuridi -Catavencu) si aparte-ului (interventiile lui Ghita) este mai restransa.

Bun cunoscator al formelor si procedeelor dramaturgice, Caragiale manuieste cu abilitate retorica diferite registre precum parodicul, satiricul si caricaturalul reusind sa contureze o viziune inedita a societatii romanesti prin punerea pe aceeasi scena a vietii a unor indivizi ambitiosi stapaniti de dorinta apararii pozitiei sociale.