Curentul literar - Simbolismul

Curentul literar - Simbolismul

Curent literar modernist, aparut ca o reactie impotriva poeziei retorice a romanticilor si a impersonalitatii reci a parnasienilor.

Jean Moreas publica, la 18 septembrie 1886, in suplimentul literar al ziarului Le Figaro, o scrisoare intitulata Le Symbolisme, devenita ma­nifestul literar al noii miscari si in care propune numele curentului simbolist. Ulterior intemeiaza impreuna cu Gustave Kahn revista Le Symboliste. Numele propus de Moreas se va impune in fata celeilalte denumiri a orientarii moderniste, lansate de gruparea lui Paul Verlaine, "decadentii', si de revista Le Decadent (1886).

.

Poezia simbolista este exclusiv o poezie a sensibilitatii pure. Poetul simbolist nu este interesat nici de poezia naturii in sine, nici de poezia sociala, nici de poezia de idei.

Obiectul poeziei simboliste il constituie starile sufletesti nelamurite, confuze, care, neputand fi formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei. 323c24d

Sugestia este folosita drept cale de exprimare a corespondentelor/ a legaturilor ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senzatiilor coloristice, muzicale, olfactive, uneori in imagini complexe (sinestezii).

Mallarme: "A numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din placerea pe care ti-o da un poem, placere care consta in bucuria de a ghici incetul cu incetul; sa sugerezi, iata visul nostru.'

Cultivarea simbolului are, de asemenea, o importanta majora in cadrul acestui curent. Utilizat in poezia anterioara (de pilda, la romantici) pentru a exprima, a lamuri, a materializa o idee sau un sentiment (simbolul explicit), la simbolisti, functia simbolului ramane aceea de a sugera (simbol implicit).

inclinatia catre stari sufletesti nedefinite, predispozitia pentru reverie, visare reprezinta alte trasaturi ale poeziei simboliste.

Un element definitoriu al poeziei simboliste il reprezinta cautarea muzicalitatii exterioare, obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte, ci mai ales prin repetitia obsedanta a unor cuvinte, a anumitor vocale sau a refrenului.

Pentru crearea sugestiei, simbolistii folosesc adeseori versul liber, care exprima nestingherit de rigorile prozodiei miscarile intime ale senti­mentului poetic (muzica interioara); Paul Verlaine: "Muzica inainte de toate'.

Simbolistii au predilectie pentru anumite teme si motive: iubirea, nevroza, targul provincial ca element al izolarii, natura ca loc al cores­pondentelor.

Reprezentantii de seama ai curentului simbolist in Franta sunt: precursorul Charles Baudelaire, autorul poeziei Corespondente, considerata o adevarata arta poetica pentru simbolismul francez, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine (cu a sa Art poetique), Stephane Mallarme.

Simbolismul s-a manifestat in literatura romana aproape sincronic cu simbolismul european, avandu-1 ca teoreticican pe Alexandru Macedonski, conducator al cercului revistei Literatorul. Initial respins de reprezen­tantii Junimii, de scriitorii de la Contemporanul, ca si de orientarile tradi­tionaliste (samanatorismul si poporanismul), simbolismul romanesc s-a impus prin poeti reprezentativi, dupa anul 1900: Dimitrie Anghel, Stefan Petica, Ion Minulescu si George Bacovia.

George Bacovia - Universul poetic

Universul poetic bacovian are la baza cateva motive specifice liricii simboliste.

Este vorba, in primul rand, de motivul singuratatii, preluat din ro­mantism. Numai ca, la Bacovia, solitudinea devine un sentiment sumbru, apasator, asociat cu spatiul camerei (izolarea) sau cu spatii exterioare: parcul, strazile sau orasul de provincie. in multime, eul poetic bacovian se simte instrainat, inadaptat, fara putinta de comunicare cu ceilalti, rata­ceste fara sens, cu gesturi absurde. Sentimentul inadaptarii produce instrainarea si dorinta de evadare. Motivul solitudinii apasatoare estel elementul de recurenta in volumul de debut, din 1916: Plumb.

Volumul Scantei galbene (1926) aduce in discutie importanta cromaticii in lirica bacoviana. intr-un interviu din 1929, in revista Viata literara, poetul declara: "Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare. Acum I in urma m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdei in plumb radi culoarea galbena. Compusii lui dau un precipitat galben. Temperamentului I meu ii convine aceasta culoare. Dupa violet si alb am evoluat spre galben.,M Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben [] Altadata, in Plumb, pe Iws. I impresia colorata, mai simteam alta statica, de greutate. Plumbul apasa cei I mai greu pe om Cat priveste despre mine am fost si raman un poet al decadentei.'

Gama de culori este restransa in poezia lui Bacovia, centrata pe cateva motive tipic simboliste: uratul, plictisul, tristetea, monotonia. Esential sugestiva, culoarea, in loc sa reliefeze obiectul, dimpotriva, estompeaza conturul, il dizolva, intr-un fluid unic, in stare sa impuna o anumita stare de spirit. Culorile, ca si instrumentele muzicale, au rolul de a sugera o stare sufleteasca. Astfel, melancolia grava este sugerata de vioara si clavir, in timp ce sentimentul de monotonie este dat de culoarea violet, de armonica si fanfara. Violetul indica, de asemenea, un doliu cosmic. Nevroza este sugerata de verde crud, roz si albastru, muzical ea fiind sustinuta de violina si de flaut. Galbenul sugereaza, asa cum insusi poetul declara, depresia. Culorile intense, stralucitoare, cu scaparari pretioase ca aurul releva o stare crepusculara. Albul statuilor pe care se lasa un apus de soare maret releva o stare crepusculara. Negrul, limita cromatica, suscita limita depresiva, ca in poezia cu acest titlu.

Lumea orasului, a targului de provincie, se constituie intr-un motiv de larga recurenta in lirica bacoviana. Abatorul, pietele pustii, parcurile saracacioase reprezinta elemente ale universului citadin care provoaca spaima existentiala si, in acelasi timp, constituie fundalul pe care sunt proiectate ipostazele umane specifice poeziei bacoviene: copii si fecioare tuberculoase, o palida muncitoare, poetul ratacind fara sens si facand gesturi absurde. O imagine concludenta a spatiului urban este prezenta in Amurg violet. Decorul este aici de o artificialitate intens studiata. Punctul central este cromatica atipica (violet), disipata in at­mosfera (amurg) si in tot spatiul: "Orasul tot e violet.

Cadrul natural este trist si dezolant in lirica bacoviana. Ploaia si ninsoarea au rezonanta in sufletul omului, aducand monotonie, nevroza, chin si frig launtric.

Toamna, anotimpul mohorat al ploilor interminabile, pustieste sufletul si amorteste simturile ca in poezia Nervi de toamna. Iarna este infernala, domina intreaga lume si aduce cu sine pierderea oricarei spe­rante, a oricarei iluzii din sufletul poetului, precum in poezia Din vremuri. Primavara nu reprezinta pentru eul liric bacovian un motiv de bucurie, ci dimpotriva, un anotimp al nevrozelor, ca in Nervi de primavara sau Note de primavara. Caldura infernala a verii creeaza o atmosfera in care cadavrele se descompun, ca in poezia Cuptor. in mijlocul acestui peisaj dezolant, poetul rataceste singur, instrainat de ceilalti, fara putinta de a comunica cu lumea din jur, motivul singuratatii asociindu-se cu izolarea, instrainarea, imposibilitatea comunicarii.

Iubirea apare in poeziile lui Bacovia intr-un mod total diferit de lirica romantica. Femeia constituie un refugiu, casa ei reprezinta un loc de adapost, compasiune si ocrotire, un loc unde asprimile bolii si ale mizeriei umane sunt alinate cu forme de atentie elementara, precum un ceai sau un foc bine nutrit, ca in poezia Decembre.

Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a intregii existente, de dezagregare a materiei si a fiintei ("sfarsitul continuu bacovian').

Moartea provoaca rareori panica. Ea este de obicei dorita si asteptata ca un remediu al bolii existentiale de care sufera poetul.

Volumele Cu voi (1930) si Comedii in fond (1936) continua sa zugraveasca viziunea de infern, lumea absurda si halucinanta, prezente si in volumele anterioare, Plumb si Scantei galbene. G. Calinescu vorbeste de un anume manierism existent in volumul Comedii in fond.

Ultimul volum, Stante burgheze (1946), cultiva cotidianul, biograficul, stereotipia actelor umane, vocabularul prozaic, ironia discreta. Fara a schimba temele si motivele liricii bacoviene, denota un autor exigent cu ! sine, a carui opera lirica nu impresioneaza prin cantitate, ci prin vir­tuozitatea ei.

Daca in primele doua volume, poetul reia obsesiv, cu insistenta si luciditate, limbajul, motivele si imaginarul simbolist, recurenta avand ca efect monotonia, artificialitatea si uzura formelor, in urmatoarele volume "tinde catre o individualizare a impresiilor, in contrast cu stilizarile observate mai inainte. Tendinta de a zugravi tablouri simetrice, construite, rationalizate este depasita acum. Poetul doreste sa noteze senzatia sa nemijlocita, ingenua si dureroasa'1.

Din lumea bacoviana nu se poate fugi, este o lume inchisa, fara iluzia unei transcendente salvatoare, sensul existentei fiind vidul, nimicul. Traseul discursului liric bacovian, de la simbolismul manierist la tranzi­tivitate, este chiar drumul poeziei moderne.

Curent literar aparut in Franta ca reactie impotriva romantismului si a parnasianismului.
Numele acestui curent literar este dat de francezul Jean Moreas, cel care publica in ziarul "Le figareau" articolul intitulat "Le Simbolisme".
Precursorul simbolismului universal este considerat Charles Baudelaire, cel care scrie un volum intitulat "Florile raului" in care valorifica estetica uratului.
In literatura romana precursorul simbolismului este considerat Alexandru Macedonski, cel care in 1880 pune bazele revistei "Literatorul" in paginile careia vor publica toti reprezentantii acestui curent literar.


CARACTERISTICI:
-poezia simbolista pune accentul pe starile indefinite, neclare
-este o poezie ce valorifica conceptele de reverie si nostalgie
-in creatia lor, simbolistii manifesta preferinte pentru culori, pietre pretioase, utilizand foarte des conceptul de corespondenta (transfer de sens)
-sugestia si simbolul sunt doua elemente foarte des utilizate de catre simbolisti; ei pornesc de la ideea ca farmecul poeziei consta in o sugera o idée, un sentiment, si nu in a-l numi explicit
-temele si motivele predilecte sunt : iubirea, golul, singuratatea, tristetea, plictisul, viata targurilor provinciale si sentimentul mortii
-simbolistii vor cauta sa realizeze o muzicalitate aparte asupra textului prin repetarea unor cuvinte, a unor vocale sau a refrenului
-se mai observa o preferinta a simbolistilor pentru versul alb

Curentul literar - Simbolismul

Curent literar modernist, aparut ca o reactie impotriva poeziei retorice a romanticilor si a impersonalitatii reci a parnasienilor.

Jean Moreas publica, la 18 septembrie 1886, in suplimentul literar al ziarului Le Figaro, o scrisoare intitulata Le Symbolisme, devenita ma­nifestul literar al noii miscari si in care propune numele curentului simbolist. Ulterior intemeiaza impreuna cu Gustave Kahn revista Le Symboliste. Numele propus de Moreas se va impune in fata celeilalte denumiri a orientarii moderniste, lansate de gruparea lui Paul Verlaine, "decadentii', si de revista Le Decadent (1886).

.

Poezia simbolista este exclusiv o poezie a sensibilitatii pure. Poetul simbolist nu este interesat nici de poezia naturii in sine, nici de poezia sociala, nici de poezia de idei.

Obiectul poeziei simboliste il constituie starile sufletesti nelamurite, confuze, care, neputand fi formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei. 323c24d

Sugestia este folosita drept cale de exprimare a corespondentelor/ a legaturilor ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senzatiilor coloristice, muzicale, olfactive, uneori in imagini complexe (sinestezii).

Mallarme: "A numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din placerea pe care ti-o da un poem, placere care consta in bucuria de a ghici incetul cu incetul; sa sugerezi, iata visul nostru.'

Cultivarea simbolului are, de asemenea, o importanta majora in cadrul acestui curent. Utilizat in poezia anterioara (de pilda, la romantici) pentru a exprima, a lamuri, a materializa o idee sau un sentiment (simbolul explicit), la simbolisti, functia simbolului ramane aceea de a sugera (simbol implicit).

inclinatia catre stari sufletesti nedefinite, predispozitia pentru reverie, visare reprezinta alte trasaturi ale poeziei simboliste.

Un element definitoriu al poeziei simboliste il reprezinta cautarea muzicalitatii exterioare, obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte, ci mai ales prin repetitia obsedanta a unor cuvinte, a anumitor vocale sau a refrenului.

Pentru crearea sugestiei, simbolistii folosesc adeseori versul liber, care exprima nestingherit de rigorile prozodiei miscarile intime ale senti­mentului poetic (muzica interioara); Paul Verlaine: "Muzica inainte de toate'.

Simbolistii au predilectie pentru anumite teme si motive: iubirea, nevroza, targul provincial ca element al izolarii, natura ca loc al cores­pondentelor.

Reprezentantii de seama ai curentului simbolist in Franta sunt: precursorul Charles Baudelaire, autorul poeziei Corespondente, considerata o adevarata arta poetica pentru simbolismul francez, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine (cu a sa Art poetique), Stephane Mallarme.

Simbolismul s-a manifestat in literatura romana aproape sincronic cu simbolismul european, avandu-1 ca teoreticican pe Alexandru Macedonski, conducator al cercului revistei Literatorul. Initial respins de reprezen­tantii Junimii, de scriitorii de la Contemporanul, ca si de orientarile tradi­tionaliste (samanatorismul si poporanismul), simbolismul romanesc s-a impus prin poeti reprezentativi, dupa anul 1900: Dimitrie Anghel, Stefan Petica, Ion Minulescu si George Bacovia.

George Bacovia - Universul poetic

Universul poetic bacovian are la baza cateva motive specifice liricii simboliste.

Este vorba, in primul rand, de motivul singuratatii, preluat din ro­mantism. Numai ca, la Bacovia, solitudinea devine un sentiment sumbru, apasator, asociat cu spatiul camerei (izolarea) sau cu spatii exterioare: parcul, strazile sau orasul de provincie. in multime, eul poetic bacovian se simte instrainat, inadaptat, fara putinta de comunicare cu ceilalti, rata­ceste fara sens, cu gesturi absurde. Sentimentul inadaptarii produce instrainarea si dorinta de evadare. Motivul solitudinii apasatoare estel elementul de recurenta in volumul de debut, din 1916: Plumb.

Volumul Scantei galbene (1926) aduce in discutie importanta cromaticii in lirica bacoviana. intr-un interviu din 1929, in revista Viata literara, poetul declara: "Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare. Acum I in urma m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdei in plumb radi culoarea galbena. Compusii lui dau un precipitat galben. Temperamentului I meu ii convine aceasta culoare. Dupa violet si alb am evoluat spre galben.,M Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben [] Altadata, in Plumb, pe Iws. I impresia colorata, mai simteam alta statica, de greutate. Plumbul apasa cei I mai greu pe om Cat priveste despre mine am fost si raman un poet al decadentei.'

Gama de culori este restransa in poezia lui Bacovia, centrata pe cateva motive tipic simboliste: uratul, plictisul, tristetea, monotonia. Esential sugestiva, culoarea, in loc sa reliefeze obiectul, dimpotriva, estompeaza conturul, il dizolva, intr-un fluid unic, in stare sa impuna o anumita stare de spirit. Culorile, ca si instrumentele muzicale, au rolul de a sugera o stare sufleteasca. Astfel, melancolia grava este sugerata de vioara si clavir, in timp ce sentimentul de monotonie este dat de culoarea violet, de armonica si fanfara. Violetul indica, de asemenea, un doliu cosmic. Nevroza este sugerata de verde crud, roz si albastru, muzical ea fiind sustinuta de violina si de flaut. Galbenul sugereaza, asa cum insusi poetul declara, depresia. Culorile intense, stralucitoare, cu scaparari pretioase ca aurul releva o stare crepusculara. Albul statuilor pe care se lasa un apus de soare maret releva o stare crepusculara. Negrul, limita cromatica, suscita limita depresiva, ca in poezia cu acest titlu.

Lumea orasului, a targului de provincie, se constituie intr-un motiv de larga recurenta in lirica bacoviana. Abatorul, pietele pustii, parcurile saracacioase reprezinta elemente ale universului citadin care provoaca spaima existentiala si, in acelasi timp, constituie fundalul pe care sunt proiectate ipostazele umane specifice poeziei bacoviene: copii si fecioare tuberculoase, o palida muncitoare, poetul ratacind fara sens si facand gesturi absurde. O imagine concludenta a spatiului urban este prezenta in Amurg violet. Decorul este aici de o artificialitate intens studiata. Punctul central este cromatica atipica (violet), disipata in at­mosfera (amurg) si in tot spatiul: "Orasul tot e violet.

Cadrul natural este trist si dezolant in lirica bacoviana. Ploaia si ninsoarea au rezonanta in sufletul omului, aducand monotonie, nevroza, chin si frig launtric.

Toamna, anotimpul mohorat al ploilor interminabile, pustieste sufletul si amorteste simturile ca in poezia Nervi de toamna. Iarna este infernala, domina intreaga lume si aduce cu sine pierderea oricarei spe­rante, a oricarei iluzii din sufletul poetului, precum in poezia Din vremuri. Primavara nu reprezinta pentru eul liric bacovian un motiv de bucurie, ci dimpotriva, un anotimp al nevrozelor, ca in Nervi de primavara sau Note de primavara. Caldura infernala a verii creeaza o atmosfera in care cadavrele se descompun, ca in poezia Cuptor. in mijlocul acestui peisaj dezolant, poetul rataceste singur, instrainat de ceilalti, fara putinta de a comunica cu lumea din jur, motivul singuratatii asociindu-se cu izolarea, instrainarea, imposibilitatea comunicarii.

Iubirea apare in poeziile lui Bacovia intr-un mod total diferit de lirica romantica. Femeia constituie un refugiu, casa ei reprezinta un loc de adapost, compasiune si ocrotire, un loc unde asprimile bolii si ale mizeriei umane sunt alinate cu forme de atentie elementara, precum un ceai sau un foc bine nutrit, ca in poezia Decembre.

Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a intregii existente, de dezagregare a materiei si a fiintei ("sfarsitul continuu bacovian').

Moartea provoaca rareori panica. Ea este de obicei dorita si asteptata ca un remediu al bolii existentiale de care sufera poetul.

Volumele Cu voi (1930) si Comedii in fond (1936) continua sa zugraveasca viziunea de infern, lumea absurda si halucinanta, prezente si in volumele anterioare, Plumb si Scantei galbene. G. Calinescu vorbeste de un anume manierism existent in volumul Comedii in fond.

Ultimul volum, Stante burgheze (1946), cultiva cotidianul, biograficul, stereotipia actelor umane, vocabularul prozaic, ironia discreta. Fara a schimba temele si motivele liricii bacoviene, denota un autor exigent cu ! sine, a carui opera lirica nu impresioneaza prin cantitate, ci prin vir­tuozitatea ei.

Daca in primele doua volume, poetul reia obsesiv, cu insistenta si luciditate, limbajul, motivele si imaginarul simbolist, recurenta avand ca efect monotonia, artificialitatea si uzura formelor, in urmatoarele volume "tinde catre o individualizare a impresiilor, in contrast cu stilizarile observate mai inainte. Tendinta de a zugravi tablouri simetrice, construite, rationalizate este depasita acum. Poetul doreste sa noteze senzatia sa nemijlocita, ingenua si dureroasa'1.

Din lumea bacoviana nu se poate fugi, este o lume inchisa, fara iluzia unei transcendente salvatoare, sensul existentei fiind vidul, nimicul. Traseul discursului liric bacovian, de la simbolismul manierist la tranzi­tivitate, este chiar drumul poeziei moderne.