CONDUCEREA. MODELE SI TEORII ALE CONDUCERII

PRINCIPALELE MODELE

ASERTIUNI DE BAZA

Modelul Personal / Modelul Trasaturilor

Teoria oamenilor mari

anumiti indivizi sunt nativ dotati cu caracteristici care ii fac sa se detaseze de ceilalti; acesti indivizi – oameni mari – pot astfel sa directioneze si sa conduca grupuri, colectivitati, mase (Machiavelli, Woods, Pareto, Weber, Carlyle, Wiggam etc.)

avantaj - daca liderul este dotat cu o serie de calitati superioare care-l diferentiaza de alte persoane, atunci este posibil sa identificam aceste calitati si eventual sa le masuram (Santion, 2000)

2. Teoria trasaturilor

cunoasterea oamenilor mari, permite studierea personalitatii si a comportamentului acestora, pentru a identifica trasaturile de lider; masurand trasaturile de personalitate responsabile cu producerea comportamentului de conducere, desi nu se vor putea forma lideri (ei sunt innascuti), acestia vor putea fi identificati si selectati in organizatii

Modelul functional

Teoria funcțiilor liderului (David Krech si Richard S. Crutchfield,1948) – liderul trebuie sa indeplineasca 14 functii (8 de baza: executor, planificator, elaborator al politicilor grupului, expert, reprezentant al grupului in exterior, controlor al relatiilor interne, responsabil cu disciplina, arbitru+mediator, iar 6 - functii-accesorii: exemplu, simbol al gruapului, simbol al responsabilitatii individuale, tap ispasitor, ideolog, imagine a tatalui)

Teoria rolului managerului (Henry Mintzberg, 1973) – managerul indeplineste zece roluri manageriale, grupate in trei domenii: interpersonal (forma reprezentativa, liant, lider), informational (monitor, distribuitor de informatii, purtator de cuvant) si decizional (factor de schimbare, factor de protectie, distrbuitor al resurselor, negociator)

Teoria conducerii centrate pe acțiune (John Adair, 1973) - pune accent pe importanta mentinerii unui echilibru intre eforturile depuse de lider pentru obtinerea performantei, cele indreptate in directia realizarii sarcinii, cele indreptate spre satisfacerea nevoilor individuale si cele legate de mentinerea grupului, abilitatea liderului de a lua in calcul toate aceste necesitati si de a echilibra balanta reprezentand o conditie fundamentala in a deveni un adevarat manager si lider

Modelul categoriilor comportamentale si al stilurilor de conducere

Tipologii ale stilurilor de conducere

A. Stiluri de conducere functie de modul de luare a deciziei

- una dintre cele mai cunoscute tipologii - Kurt Lewin si colaboratorii sai, ei distingand trei stiluri de conducere:

- stilul autoritar (autocratic) - scopurile grupului si caile de a le atinge sunt stabilite de conducator ; activitatile de lucru sunt prefigurate de catre sef pentru fiecare membru al grupului si pentru fiecare etapa; grupul nu cunoaste fazele urmatoare, care ii sunt comunicate doar pe parcurs ; liderul nu participa la viata grupului, exceptie fac momentele dedicate demonstratiei ;

- stilul democratic (participativ) - asocierea grupului la toate demersurile: stabilirea telurilor, a etapelor si mijloacelor de realizare ; liderul – care incearca sa fie un membru obisnuit al grupului – sugereaza anumite cai de urmat, pe care colectivul este liber sa le aleaga sau sa le respinga.

- stilul laissez-faire (non-implicat) - liderul lasa sa se desfasoare lucrurile oarecum de la sine, nu ia parte la viata grupului decat atunci cand este solicitat; telurile sunt fixate de grup sau de anumiti indivizi, fara participarea sefului ; nu se implica in discutiile colective, nu intervine in repartitia sarcinilor, isi ofera informatiile si ajutorul numai la cerere

- ! in situatii diferite sunt mai eficiente stiluri diferite

- ! fiecare stil determina efecte specifice in comportamentul membrilor grupului

- Norman R.F. Maier nuanteaza aceasta tipologie, adaugand inca 3 stiluri intermediale; el a imaginat un triunghi echilateral, in varfuri plasand stilurile de conducere clasice, iar intre acestea alte trei stiluri:

- stilul majoritar – plasat intre cel autoritar si cel democratic – se bazeaza pe participarea grupurilor si pe dominarea grupului minoritar de catre o majoritate

- stilul paternal – intre cel autoritar si cel laissez-faire; liderul ia decizia dar tine cont intr-o oarecare masura si de parerile membrilor grupului

- stilul liber cu discutii – intre cel democratic si cel laissez-faire – presupune o discutie, dar fara a se viza nici o actiune organizata

A.C. Brown – porneste de la stilul autoritar si cel democratic pe care le clasifica astfel:

- managerul autoritar :

B. Stiluri de conducere bidimensionale

C. Stiluri derivate din grila conducerii

- 5,5 - cel mai utilizat stil de leadership in Europa si America - abordare de compromis in care o parte din fiecare dimensiune este sacrificata ; creeaza echilibru, cauta sa evite conflictele ; rezultatele sunt la nivel mediu

stilul ideal, cu cea mai mare eficacitate - liderul incearca, prin incurajarea efortului intregii echipe, sa rezolve problemele ridicate de ambele dimensiuni in acelasi timp ; fiecare membru al echipei este preocupat de ambele dimensiuni, nu doar liderul

stilul managerial preferat in aproape toate situatiile este stilul 9,9 : productivitatea si starea de spirit, moralul echipei sunt in echilibru la un nivel optim ; este atins prin alcatuirea unei echipe in care sunt implicati toti angajatii ; munca este divizata, iar managerii implica un numar cat mai mare de oameni in planificare, stabilirea de obiective si adoptarea de decizii ; oamenilor le sunt furnizate toate informatiile relevante, li se incredinteaza sarcini importante si se simt utili si necesari

Modelele situationale si modelul contingent

se bazeaza pe notiunea plauzibila ca, in circumstante diferite, sunt necesare forme diferite de conducere

teoria contingenta a lui Fred Edward Fiedler - un stil de conducere este dependent de 4 variabile contingentionale: puterea pozitiei liderului, structura grupului, sarcina si relațiile lider-membrii grupului - este mai usor sa numesti intr-o functie un lider care se potriveste cu situatia data, decat sa adaptezi un lider dat la situatia respectiva

teoria decizie - conducere (Victor Vroom – Phillip Yetton – Arthur Jago) - stilul de conducere și decizia trebuie sa țina cont de gradul de participare la adoptarea deciziilor

teoria cale-scop (Robert J. House)     - activitatile cele mai importante ale liderilor sunt considerate cele legate de clarificarea rutelor spre diferitele obiective care prezinta interes pentru membrii grupului

teoria situaționala a conducerii (teoria maturitatii subordonatilor / teoria ciclului de viata al leadership-ului) – Paul Hersey și    Kenneth Blanchard - comportamentul liderului este necesar sa se adapteze, in functie de doua variabile principale, respectiv indemanarea tuturor membrilor grupului si indeplinirea sarcinilor

Modelul tranzactional / al schimbului social

subliniaza rolul relatiei lider-membru al grulului - liderul si membrii grupului se influenteaza reciproc; conducerea = o tranzactie intre conducator si membrii grupului, fiecare oferind si primind cate ceva

examineaza beneficiul mutual intr-o relatie bazata pe avantaje reciproce: liderul ofera lucruri clare (ex. resurse sau recompense), in schimbul recunoasterii de catre membrii grupului a autoritatii acestuia

teoria conducerii tranzactionale (Edwin Hollander) - conducerea reprezinta un proces dinamic de evaluari continue realizate de lider si membrii grupului; in cadrul acestei tranzitii, liderul ofera in permanenta viziunea si directionarea in sarcina, precum si recunoasterea membrilor grupului, acestia oferind la randul lor liderului recunoasterea autoritatii si a calitatii sale de expert, putere, status, prestigiu, apreciere sociala si laude

modelul legaturii diadice verticale (George Graen si colaboratorii sai) - studierea proceselor prin care diadele lider-membru al grupului dezvolta relatii de rol si a consecintelor modalitatilor prin care acestea apar - liderul si membrii grupului parcurg un proces de stabilire a rolurilor in care negociaza termenii colaborarii lor

teoria schimbului lider-membru (LMX) - o conducere eficienta depinde de abilitatea liderului de a dezvolta relatii personalizate de schimb, de calitate, cu fiecare membru in parte al grupului

Modelul interactional

se axeaza pe interactiunile generate de lider, pe modul in care acesta se adapteaza particularitatilor membrilor grupului si situatiei, dar si pe modalitatea in care acesta reuseste sa isi modeleze membrii grupului

liderul carismatic / strategic / transformational – reuseste in anumite situatii favorabile / provocate sa atinga alaturi de adeptii sai performante extraordinare