Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Un nou rol al managementului

management




Un nou rol al managementului


Freeman sustine ca aceasta perspectiva largita asupra responsabilitatii corporatiilor fata de multiple grupuri de participanti atribuie manager­ilor un rol nou. În loc de a mai fi niste simpli agenti ai actionarilor, managerii trebuie sa tina seama de drepturile si interesele tuturor cate­goriilor legitime de participanti. În vreme ce ei continua sa aiba o res­ponsabilitate fiduciara fata de interesele actionarilor, managerii din zilele noastre trebuie sa gaseasca un echilibru între acestea si interesele concurente ale altor grupuri de participanti ca sa asigure supravietuirea pe termen lung a companiei mai degraba decât maximizarea profitului si promovarea intereselor unui singur grup. Drept urmare, 14514b19o de vreme ce compania este obligata sa respecte drepturile tuturor participantilor, rezulta de la sine ca, într-o anumita masura, acestia trebuie sa poata participa la adoptarea acelor decizii manageriale care le afecteaza în mod substantial bunastarea si drepturile. Într-o forma ceva mai dez­voltata, Freeman sustine democratia participativa, caracterizata prin faptul ca fiecare corporatie este condusa de un consiliu al participanti­lor, ce acorda fiecarei categorii de stakeholders posibilitatea sa influ­enteze si sa controleze deciziile companiei. El mai propune si ideea unui model sau a unui cod obligatoriu de guvernare corporatista, care codifica si reglementeaza diferitele drepturi ale grupurilor de partici­panti. Un astfel de model pare sa fie mai dezvoltat în Europa decât în America, unde a luat nastere teoria participativa a firmei.






Gândirea participativa în context european

Dupa cum am mai aratat, pozitia dominanta a actionarilor în modelul de management al firmei nu a fost niciodata în Europa atât de accentu­ata ca în traditia anglo-americana. Din acest motiv, în context european nu s-a simtit atât de pregnant nevoia unei deplasari de accent dinspre actionari catre un cerc mai larg de stakeholders. În plus, data fiind in­fluenta si chiar proprietatea statului, care joaca înca un rol considerabil în tarile europene, unul dintre "actionarii" majori reprezinta automat o mare varietate de "participanti"; în consecinta, drepturile acelor gru­puri sociale care nu au relatii contractuale cu firmele sunt bine repre­zentate si aparate prin reglementari statale atât în tari occidentale bine dezvoltate, precum Franta, Germania sau Italia, cât si în tarile din Est, unde marile unitati economice aflate în proprietate de stat continua sa fie conduse avându-se în vedere tot felul de interese sociale, adesea în pofida criteriilor de eficienta strict economica.

Într-un anumit sens, se poate aspune ca desi terminologia teoriei participative este relativ recenta în Europa, principiile sale generale au fost aplicate de multa vreme. Crane si Matten ofera doua exemple în acest sens.

Viziunea lui Freeman asupra unei democratii participative suna ca o schita a modelului german de relatii industriale, unde în con­siliile de administratie ale marilor societati pe actiuni o treime din membri (în unele ramuri chiar o jumatate din voturi) reprezinta salariatii. Drept urmare, exista o legislatie care codifica un spectru larg de drepturi ale diferitelor categorii de participanti, interesati de activitatea firmelor. Chiar daca se poate obiecta ca în acest caz e vorba de o singura categorie de stakeholders, anume salariatii, acest exemplu este reprezentativ pentru o orientare generala mai larga a corporatiilor din Europa fata de grupurile de participanti. Crane si Matten omit sa mentioneze faptul ca acest minunat sis­tem german, la care se refera cu entuziasm, genereaza multiple probleme si dificultati firmelor germane, a caror competitivitate are mult de suferit din cauza frânelor puse de revendicarile salari­tilor, ale caror interese si puteri decizionale fac din Germania un stat-problema în cadrul UE, cu deficite bugetare mult peste nor­mele europene si în care guvernantii au mari dificultati în a modi­fica o generoasa, dar economic ineficienta legislatie.

La începutul anilor 1990, Olanda a introdus instrumentul "con­ventiilor" în legislatia privind protectia mediului. Urmarind sa di­minueze impactul negativ al industriei asupra mediului, guvernul olandez a fixat anumite obiective în treisprezece sectoare de acti­vitate, lasând ca responsabilitatea realizarii lor sa cada în seama auto-reglementarii firmelor din sectoarele respective. Companiile au fost tratate de catre guvern ca parteneri si nu ca factori supusi unor standarde impuse de legislatie. Firmele astfel responsabilizate au initiat un amplu si îndelungat proces de negociere cu diversi parteneri sociali spre a gasi solutii satisfacatoare pentru toti ale problemelor pe care le aveau de rezolvat.

În ultima sectiune vom trata mai detaliat obligatiile corporatiilor fata de unele categorii de stakeholders. Aici este important sa subliniem ca exista nu numai diferite modalitati de implementare a teoriei parti­cipative, ci si mai multe forme de articulare a teoriei ca atare. Thomas Donaldson si Lee Preston disting trei forme ale teoriei participative:



Teoria participativa normativa urmareste sa argumenteze motivele pentru care corporatiile ar trebui sa tina seama de interesele dife­ritelor categorii de participanti.

Teoria participativa descriptiva încearca sa stabileasca daca si cum corporatiile tin seama efectiv de interesele participantilor.

Teoria participativa instrumentala îsi propune sa raspunda la în­trebarea daca este benefic pentru corporatii sa tina seama de inte­resele grupurilor de stakeholders.

Dupa cele spuse pâna aici, se pare ca primele doua argumente ale lui Friedman împotriva ideii ca organizatiile comerciale ar trebui si ar putea sa îsi asume responsabilitati sociale sunt întâmpinate de contra-argumente de luat în seama - ceea ce, în opinia mea, nu înseamna ca acestea din urma sunt cu totul probatorii, putând scoate din discutie în mod definitiv abordarea clasic-liberala care continua sa se inspire din viziunea lui Friedman. Ar trebui sa dea de gândit faptul ca desi inte­lec­tualii cu înclinatii leftiste din Europa se flateaza cu superioritatea morala (presupusa) a gândirii lor, pur academice, despre manage­mentul firmei, cazând în admiratia extatica a "democratiei participati­ve" din capitalismul european, corporatiile europene nu se pot masura în proportii si dinamism cu cele americane, iar marile miscari revendi­cative cu motivatie economico-sociala sunt frecvente nu în SUA, ci în Europa. Iar ideea ca nevoile diferitelor grupuri sociale nu sunt satisfa­cute prin generozitatea interesata si capricioasa a marilor companii, asa cum se întâmpla în America, ci prin grija statului de a redistribui prin politici fiscale avutia sociala, îngrijindu-se de educatie, sanatate, protectia mediului etc. este umbrita de recunoasterea generala a faptu­lui ca, datorita coruptiei si incompetentei, statul este un prost si inefi­cient administrator al resurselor bugetare. În pofida unor tâfnoase pre­judecati ale europenilor, nu exista nici un argument care sa sustina superioritatea universitatilor si unitatilor de cercetare stiintifica din UE fata de cele americane si nimeni nu poate sustine cu argumente valide ca sistemele de sanatate sau protectia mediului ar functiona mai bine în Europa decât în Statele Unite.

Cel mai semnificativ ramâne faptul ca însasi discutia teoretica privind noi forme de responsabilitate sociala si de management partici­pativ al corporatiilor a fost lansata tot de catre americani, europenilor revenindu-le satisfactia (destul de deplasata) de a constata ca ceea ce America teoretizeaza este de mult moneda curenta în Europa - fara a sesiza ori fara a recunoaste faptul ca premisele pre­supusului "avans" practic al Europei trebuie cautate nu în dinamica economiei de piata si al societatii democratice liberale, ci în sechelele unui stângism de sorginte marxista sau ale unui populism generat de o lunga traditie de oportunism politicianist.

Ramâne înca un aspect al argumentatiei lui Friedman, la care înca nu ne-am referit - problema raspunderii corporatiilor.7











Document Info


Accesari: 2257
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )