Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




CERCETAREA COMPORTAMENTULUI UTILIZATORULUI DE TELEFONIE MOBILǍ

Marketing


CERCETAREA COMPORTAMENTULUI UTILIZATORULUI DE TELEFONIE MOBILǍ

2.1. Telefonia mobila in Romania



Acum 11 ani, odata cu aparitia primei companii de telefonie mobila in sistem GSM, in Romania se lansa o noua moda. Cea a telefoanelor mobile. Pentru multi, telefonul mobil era atunci mai putin o utilitate si mai mult un argument al bunastarii. Oferta de aparate era restransa iar pentru posesori nu prima neaparat functionalitatea ci aspectul. Timpul a trecut iar telefonul mobil face parte acum din normalitatea a aproape jumatate din populatia tarii. Posesorii sunt, insa, departajati si acum de modelul aparatului. Cu o rapiditate aproape extrema, telefoanele au evoluat de la simple instrumente de comunicat verbal spre adevarate dispozitive multimedia. Telefoanele de azi filmeaza, fac fotografii, le expediaza, te ajuta sa navighezi pe Internet, stocheaza date si cate si mai cate. Au design care in urma cu cativa ani ar fi parut futurist si a trecut destul de mult timp de cand definitia "telefon pentru femei sau barbati" nu mai este o metafora. Si asta pentru ca producatorii se intrec in a-si satisface clientii.

Referindu-ne mai specific la rata de penetrare a telefoniei mobile in Romania, specialistii estimau in 2005 ca ea se situa la la 55-60%, scazuta inca in comparatie cu alte state din Europa Centrala si de Est, unde depasea chiar si 100%. La sfarsitul anului 2006 ajunsese la 80,7% cu un numar de utilizatori de 17,4 milioane , iar in 2007 rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobila inregistrata in Romania la finele primului semestru a fost de 90,5%, iar numarul de utilizatori ai acestor servicii a ajuns la 19,5 milioane, mai mare cu 31,4% fata de perioada similara din 2006 . Majoritatea utilizatorilor de servicii de telefonie mobila, adica aproximativ 60%, utilizeaza cartelele preplatite, in timp ce restul  de 40% sunt posesori ai unui abonament.

Piata romaneasca este in curs de stabilizare. Numarul celor 818d35i care isi cumpara telefoane scumpe din gama smartphone sau multimedia este in continua crestere, corelata cu o scadere a cererii pentru telefoane din categoria low-end, ieftine, cu dotari de baza.

Pe viitor, se preconizeaza ca accentul se va pune tot mai mult pe telefoanele care ofera solutii complete, de la navigarea pe Internet, ascultarea melodiilor favorite si vizionarea programelor TV pana la videotelefonie, care permite utilizatorilor sa se vada si sa se auda cu interlocutorii in acelasi timp, indiferent de distanta..

Exista mai multe companii de telefonie mobila pe piata romaneasca, pe care le prezentam pe scurt:

Orange. Compania Mobil Rom a primit licenta GSM in luna decembrie a anului 1996 si s-a lansat comercial in iunie 1997. In aprilie 2001 a avut loc re-brandingul Orange Romania. Orange este una din cele mai mari companii de comunicatii din lume fiind prezenta in 16 tari in Europa cat si pe alte continente si avand peste 54 milioane de clienti la sfarsitul anului 2004. La 17 august 2005 Orange Romania a devenit primul operator de telefonie care atinge cifra de 6 milioane de clienti, ceea ce dovedeste un ritm accelerat de crestere si o consolidare clara a pozitiei de lider al pietei telecomunicatiilor mobile din Romania. Orange Romania a anuntat pe 25 octombrie cea mai mare crestere trimestriala a numarului de clienti din cei peste 10 ani de activitate. Operatorul a atins 9,31 milioane de clienti la 30 septembrie 2007, in urma unei cresteri trimestriale cu 738.000 de noi clienti in trimestrul 3 din 2007, aducand totalul de noi clienti la 1,82 milioane intr-un an, de la 7,49 milioane in septembrie 2006. Operatorul preconizeaza ca va depasi 10 milioane de clienti pana la sfarsitul anului.

'A fost un an bun si am crescut foarte bine, iar in trimestrul 4 vom atinge nivelul de 10 milioane de clienti', a declarat directorul general Orange Romania, Richard Moat[3].

Vodafone. Este o divizie a Vodafone Group. Vodafone este cea mai mare companie de comunicatii mobile din lume, cu divizii in 27 de tari si Retele Partenere in alte 14 tari. Cu o gama completa de servicii de telecomunicatii mobile de voce si de date, Vodafone ofera in prezent servicii catre mai mult de 154,8 milioane de clienti din intreaga lume.
Vodafone inregistra 5.250.621 de clienti, la 30 iunie 2005, Vodafone a lansat serviciile 3G in premiera pe piata romaneasca, chiar la 8 ani dupa introducerea telefoniei mobile in Romania, in aprilie 2005.
Vodafone Romania, cu peste 8,5 milioane de clienti, a inregistrat in primul semestru al anului fiscal 2007/2008 una dintre cele mai bune performante din cadrul grupului Vodafone la nivel international. Veniturile realizate de Vodafone Romania in perioada aprilie-septembrie 2007 au fost de 596,7 mil. euro, in crestere cu 24% fata de perioada similara a anului trecut. Vodafone Romania a ajuns, la sfarsitul lunii septembrie 2007, la 8.579.377 de clienti, in crestere cu 19,9% fata de aceeasi perioada a anului 2006.

Cosmote Romania. Este cel mai nou operator de telecomunicatii mobile de pe piata romaneasca, aflat sub umbrela Grupului Cosmote, fiind prima filiala a grupului Cosmote, care adopta brand-ul Grupului si noua identitate corporativa.

Noul operator de telefonie fixa a renascut in urma unei infuzii masive de capital in fostul operator de telefonie mobila Cosmorom. Cosmote detine 70% din actiunile relansatului operator, iar Romtelecom 30%. Dupa finalizarea achizitiei de catre Cosmote a 70% din actiunile Cosmorom, operatorul elen a anuntat in septembrie 2005 o investitie financiara estimata la o valoare de pana la 450 milioane euro in urmatorii ani, corelata cu un transfer semnificativ de abilitati si know-how. Lansand un portofoliu personalizat de servicii, Cosmote Romania aduce cele mai mici pachete tarifare de pe piata pentru serviciile postpaid, oferind in acelasi timp si pachete prepaid avantajoase pentru cei care aleg libertatea comunicarii. Cosmote Group, prezent in 5 tari din Sud Estul Europei (Grecia, Romania, Bulgaria, Albania si Fosta Republica Iugoslava Macedonia), a atins venituri operationale de 1.4 miliarde de euro, mai mari cu 37.5% fata de aceeasi perioada a 2006. Valoarea consolidata a EBITDA a fost de 463.6 milioane de euro, inregistrand o crestere de 17.5% fata de semestrul 1 al anului 2006. Veniturile nete ale Grupului in primul trimestru al anului 2007 au fost de peste 176.3 milioane de euro. Grupul inregistra un total de 13.1 milioane de clienti la jumatatea anului 2007 si estimeaza sa depaseasca 15 milioane de clienti in 2009.

Zapp. In 1993, Telemobil devenea, sub numele Telefonica Romania, primul operator de telefonie mobila din Romania, folosind tehnologia NMT 450. Timp de 4 ani, compania a fost singurul furnizor de telefonie mobila de pe piata, iar in 1998, Telemobil a inceput investitiile pentru a pregati migrarea catre tehnologia digitala. Preluarea companiei de catre grupul Inquam, in anul 2000, a insemnat pentru Telemobil intrarea in era digitala, promovandu-se in premiera mondiala tehnologia CDMA2000 in banda de 450 MHz. Astfel, Zapp a devenit, in decembrie 2001, singurul operator din Romania care ofera servicii de comunicatii complet integrate, dezvoltate pe o retea de ultima generatie. De curand, Telemobil a castigat licenta de spectru UMTS in banda de 2100 MHz si in scurt timp va incepe o expansiune a retelei sale utilizand aceasta frecventa. Zapp a raportat, la sfarsitul lunii iunie 2007, putin peste 500.000 de abonati, estimand ca pana la sfarsitul lui 2008 va ajunge la peste 600.000. Reprezentantii companiei estimeaza o mentinere a ratei de crestere de 100.000 de abonati anual.

Zapp a inregistrat, in 2006, venituri de circa 135 de milioane de euro, fiind al treilea operator de telefonie mobila autohton dupa Orange si Vodafone. Cosmote, care a inregistrat in 2006 afaceri de 48 de milioane de euro, a reusit in doi ani sa depaseasca Zapp ca numar de utilizatori.

Telemobil, a fost achizitionata in anul 2000 de catre Inquam, o companie care avea ca actionari cu participatii egale Saudi Oger Limited si Qualcomm La inceputul lui 2008, Incorporated. Grupul Saudi Oger a achizitionat de la Qualcomm Incorporated 50% din actiunile Inquam Limited, o subsidiara a Telemobil ce furnizeaza in Romania servicii mobile de date si voce 3G sub numele de Zapp, potrivit unui comunicat Telemobil.

2.2. Motivatia

In momentul de fata, consumatorul nu mai este in situatia de a alege ce i se ofera, oferta fiind foarte diversificata in momentul de fata. Daca o companie de telefonie mobila nu ii poate satisface cerintele, mai mult ca sigur ca el va opta pentru alta care ii ofera ceea ce el isi doreste. De aceea, operatorii trebuie sa observe totul din perspectiva consumatorului, pentru a se putea adapta mai bine cerintelor acestuia.

Prin aceasta cercetare de piata efectuata asupra unui esantion de 200 persoane din orasul Iasi s-a urmarit trasarea unui sablon al comportamentului utilizatorului de telefonie mobila: ce il motiveaza in alegerea acestor servicii, ce il influenteaza, cat este dispus sa cheltuie pe aceste servicii, ce parere are asupra operatorului actual, cat este de multumit de serviciile acestuia si cat este de dispus sa le promoveze, recomandandu-le prietenilor, familiei etc.

2.2.1. Probleme decizionale

Principalele probleme decizionale de marketing fac referire la comportamentul de consum al utilizatorului de telefonie mobila si anume:

1. Cum poate fi motivat utilizatorul de telefonie mobila, ce servicii ar trebui promovate mai intens si ce servicii ar trebui imbunatatite?

2. Asupra caror canale de obtinere a informatiilor trebuie focalizata atentia pentru a influenta utilizatorii in alegerea operatorului de telefonie mobila?

3. Ce tip de terminale ar trebui promovate mai intens si la ce preturi. Sunt influentati utilizatorii de ofertele promotionale?

4. Cat sunt dispusi sa cheltuie utilizatorii pe serviciile de telefonie mobila si cat cheltuie efectiv?

5. Cat de multumiti sunt de serviciile ce beneficiaza si, prin urmare, cat de fideli sunt operatorului ales? L-ar recomanda familiei, prietenilor, cunoscutilor etc.?

6. Cat de calitative sunt percepute de catre clienti serviciile operatorilor, fie ca este vorba de tarifele practicate, de calitatea semnalului sau de diversitatea ofertei?

2.2.2. Probleme de cercetare

Primul pas in a rezolva problemele decizionale este transpunerea lor in probleme de cercetare. Problemele decizionale ne indica faptul ca nu se cunosc urmatoarele aspecte:

proportia utilizatorilor Prepay si a celor Postpay.

vechimea clientilor in retea.

suma platita lunar pentru serviciile de telefonie mobila.

principalii factori care influenteaza alegerea operatorului de telefonie mobila.

gradul de utilizare al serviciilor suplimentare in cadrul populatiei.

cat vorbeste la telefonul mobil o persoana, in medie, lunar.

gradul de multumire al utilizatorilor cu privire la calitatea serviciilor oferite si sursa multumirii sau nemultumirii.

sursele de informare pe care le folosesc utilizatorii in vederea achizitionarii unui telefon mobil.

atributele care predomina in alegerea unui telefon mobil.

suma pe care utilizatorii ar fi dispusi sa o plateasca la ahizitionarea unui telefon mobil.

2.2.3. Obiectivele cercetarii

Obiectivele asupra carora ne vom axa in efectuarea acestei cercetari sunt:

1. Sa aflam procentul populatiei care foloseste serviciile de telefonie mobila cu optiunea Prepay (cartela) si procentul populatiei care foloseste Postpay (abonament).

2. Sa aflam de cat timp folosesc persoanele intervievate serviciile de telefonie mobila ale operatorului actual.

3. Sa aflam cat cheltuie, lunar, o persoana pentru serviciile de telefonie mobila, in functie de optiunea aleasa: cartela sau abonament.

4. Sa determinam care sunt principalii factori care influenteaza comportamentul utilizatorului de telefonie mobila, in alegerea unui operator.

5. Sa aflam care sunt cele mai folosite servicii suplimentare de telefonie mobila, in afara de cele de voce.

6. Sa aflam media timpului de convorbiri lunare pe telefonul mobil.

7. Sa determinam gradul de multumire fata de serviciile operatorului de telefonie mobila actual si motivele pentru care sunt sau nu sunt multumiti utilizatorii de aceste servicii.

8. Sa aflam principalele canale de furnizare a informatiei folosite in procesul de cumparare a unui telefon mobil.

9. Sa aflam caracteristicile predominante in alegerea unui telefon mobil.

10. Sa aflam suma pe care un utilizator este dispus sa o acorde pentru cumpararea unui telefon mobil.

Metodologia de cercetare

Informatiile necesare despre utilizatorii de telefonie mobila s-au obtinut prin intermediul unei metode de cercetare instrumentale si anume ancheta de piata prin care se culege informatia primara direct de la purtatorii nevoilor. Ancheta s-a desfasurat pe baza unui chestionar prestabilit, completat in zonele cu trafic fluent din Iasi. Motivele care au stat la baza alegerii acestui tip de metoda au fost:

è          calitatea esantionului a putut fi controlata mult mai usor pentru ca s-a stiut exact din ce fel de subiecti va fi constituit esantionul;

è          contactul direct cu respondentul a permis un control mai mare asupra discutiei, implicandu-l efectiv in ancheta;

è          s-au asigurat astfel cele mai mari posibilitati de intelegere de catre subiectii intervievati a rostului cercetarii si o cota relativ ridicata de succes;

è          a fost cea mai buna cale de clarificare a raspunsurilor, de catre intervievator;

è          prin discutia personala, subiectul a avut o atitudine mai degajata si s-au putut explica eventualele neclaritati.

Respondentii au fost chestionati in cele mai importante zone din Iasi din punct de vedere al circulatiei si anume: Tatarasi-Mall, Centru-Piata Unirii, Podu Ros si Gara.

2.3.1. Populatia si esantionul investigat

Populatia supusa cercetarii a fost reprezentata de populatia municipiului Iasi formata din persoane care utilizeaza serviciile de telefonie mobila. Deoarece din punct de vedere material nu este posibila o cercetare a intregii populatii, din aceasta populatie am extras un esantion de 200 persoane.

Ca procedeu de selectie si alcatuire a esantionului am folosit sondajul aleatoriu stratificat.

Pentru a segmenta esantionul pe subgrupe am folosit procedeul cotelor pe baza informatiilor obtinute de pe site-ul Institutului National de Statistica Iasi, informatii privind distributia populatiei demografice pe varsta, sex si niveluri ale venitului.

Tabel 2.1. Populatia din Iasi structurata pe sex

Jud

Suprafata

Nr. Loc.

Densitate

Pop. Masc.

Pop. Fem.

Urban masc

Urban fem.

Iasi

Tabel 2.2. Populatia din Iasi structurata pe varsta

Populatia 0-14 ani

15-59 ani

Peste 60 ani

Cotele utilizate sunt:

è          51,5% femei, 48,5% barbati;

è   15% respondenti sub 25 ani, 31,5% respondenti intre 25-29 ani, 30,5% respondenti intre 30-39 ani, 29,5% respondenti intre 40-49 ani, 3,5% respondenti peste 50 ani;

è   35% respondenti cu venituri sub 400 RON, 40% respondenti cu venituri intre  400 - 800 RON, 15% respondenti cu venituri intre 800 - 1200 RON si 10% respondenti cu venituri peste 1200 RON.

Modalitatea de extragere a esantionului este sondajul aleatoriu stratificat proportional.

2.3.2. Instrumentul de cercetare

Am folosit ca instrument de cercetare chestionarul care a luat forma unor serii de intrebari adresate respondentilor. Deoarece a fost vorba de un interviu dirijat, chestionarul a avut continutul si formatul prestabilite (vezi Anexa A).

In redactarea chestionarului s-au parcurs cele 6 faze distincte si anume:

definirea obiectivelor cercetarii;

formularea intrebarilor;

validarea intrebarilor;

ordonarea si gruparea intrebarilor;

formatul chestionarului;

testarea chestionarului.

In ceea ce priveste ultima etapa, respectiv testarea, aceasta s-a realizat prin pretestare pe un esantion pilot. S-au abordat 20 de persoane din populatia ce urmeaza a fi cercetata care au raspuns intrebarilor si astfel s-au putut identifica si corecta erorile strecurate in conceperea chestionarului, cum ar fi intrebari neclare sau inutile, ordine necorespunzatoare a intrebarilor, etc. In plus, s-a putut estima durata medie de timp necesara completarii unui chestionar de catre respondenti.

O data cu chestionarul de ancheta au fost testate si procedurile de prelucrare si analiza a informatiilor.

Chestionarul a fost tehnoredactat si imprimat pe hartie in format A4, fata-verso. Chestionarul a avut titlu, a fost datat si numerotat; paginile au fost numerotate; s-a lasat spatiu suficient pentru raspunsuri si spatiu suficient intre intrebari; s-au folosit fonturi mari; intrebarile au fost scrise cu font ingrosat; s-a urmarit ca intrebarea sa nu se rupa la trecerea pe pagina urmatoare; variantele de raspuns au fost dispuse unele sub altele, pentru a usura depistarea de catre anchetatori a raspunsului ales de respondent.

Inainte de a adresa prima intrebare, s-a folosit de catre operatorii de interviu o scurta introducere, pentru prezentarea interlocutorilor, punerea in tema si explicarea scopului anchetei:

"Buna ziua! Numele meu este _____ _______ ______ __________ si sunt student/a la Marketing. Realizam un studiu de piata privind comportamentul utilizatorului de produse si servicii de telefonie mobila. Imi permiteti sa va adresez cateva intrebari? (Raspunsurile dumneavoastra vor fi confidentiale)

Chestionarul a cuprins 19 intrebari. S-a inceput cu 2 intrebari generale, de introducere urmand ca in partea a doua a chestionarului sa fie introduse intrebarile legate de preferinte si obiceiuri. In partea a treia au fost adresate intrebarile  legate de datele de identificare ale respondentilor.

Intrebarea 1: intrebare inchisa dihotomica

Folositi serviciile de telefonie mobila?

Da Mergi la intrebarea 2

Nu <STOP>

Aceasta intrebare a avut rolul de a destinde si agata interlocutorul, fiind o intrebare simpla, filtru, folosita pentru a selecta doar subiectii apti sa furnizeze raspunsuri in privinta telefoniei mobile. Celor care au raspuns "Nu" la aceasta intrebare, li s-a multumit, iar chestionarul nu a fost completat mai departe.

Intrebarea 2: intrebare inchisa dihotomica

Ce tip de servicii de telefonie mobila folositi?

Postpay (abonament)

Prepay (cartela)

Intrebarea a avut rolul de a evidentia tipul de serviciu de telefonie mobila care se bucura de o mai mare popularite in randul respondentilor si de a-i grupa pe acestia. Raspunsurile la aceasta intrebare, cuplate cu raspunsurile la intrebarile 4, 7 si 16, au furnizat informatii privitoare la media convorbirilor si suma platita lunar pentru acestea separat pe cele doua tipuri de servicii: cartela si abonament.

Intrebarea 3: intrebare inchisa cu alegere multipla

De cat timp folositi serviciile operatorului actual de telefonie mobila? (Un singur raspuns)

< 2 ani

2-4 ani

4-6 ani

> 6 ani

Prin aceasta intrebare s-a identificat gradul de fidelitate al utilizatorilor fata de operatorul ales.

Intrebarea 4: intrebare inchisa cu alegere multipla

4. Ce suma cheltuiti, in medie, lunar, pe serviciile de telefonie mobila? (reincarcarea cartelei sau plata abonamentului)

< 30 RON

30-60 RON

60-90 RON

90-120 RON

> 120 RON

Prin aceasta intrebare am urmarit sa determinam suma alocata lunar pentru serviciile de telefonie mobila. Corelata cu intrebarea numarul 2, putem determina ce diferente exista intre sumele cheltuite de cei care folosesc abonamentul si cei care folosesc cartela.

Intrebarea 5: intrebare inchisa cu alegere multipla

Care sunt principalii factori care va influenteaza in alegerea operatorului de telefonie mobila? (Mai multe raspunsuri)

Tarife practicate pentru convorbiri

Calitatea serviciilor oferite

Notorietatea firmei

Publicitatea

Ofertele promotionale

Diversitatea serviciilor oferite

Influenta prietenilor ce folosesc o retea de telefonie mobila

Intrebarea are rolul de a identifica factorii principali in alegerea operatorului. Identificandu-i pe acestia, se va sti cum pot fi motivate mai usor persoanele pentru a folosi servicile de telefonie mobila si asupra caror factori se va insista.

Intrebarea 6: intrebare inchisa cu alegere multipla

Ce alte servicii suplimentare folositi, pe langa cele de voce? (Mai multe raspunsuri)

S.M.S

M.M.S

E-mail

Navigare pe Internet

Videotelefonie

Streaming ( vizionarea canalelor TV, videoclipuri etc)

Intrebarea are rolul de a identifica serviciile folosite frecvent de utilizatori, pentru a sti ce servicii trebuie promovate mai intens, daca nu sunt folosite.

Intrebarea 7: intrebare inchisa cu alegere multipla

Cat timp vorbiti la telefonul mobil, in medie, in decurs de o luna? (Un singur raspuns)

< 2 ore

2-4 ore

4-6 ore

6-8 ore

> 8 ore

Nu stiu

Aceasta intrebare scoate in evidenta gradul de utilizare al serviciilor de telefonie mobila. Astfel putem realiza si o medie a timpului vorbit lunar de utilizatori, fie ca este vorba de telefoane date, fie primite.

Intrebarea 8: intrebare cu scala repertoriala Likert

Ati recomanda serviciile operatorului de telefonie pe care il folositi altor persoane. (Un singur raspuns)

Da, cu siguranta

Probabil ca da

Nu, cu siguranta

Nu sunt sigur

Probabil ca nu

Corelata cu intrebarea urmatoare, o vom folosi pentru a aprecia satisfactia sau insatisfactia utilizatorilor privitor la serviciile operatorului de telefonie mobila.

Intrebarea 9: intrebare deschisa de tip text

Care sunt motivele pentru care recomandati/nu recomandati serviciile operatorului dvs?

Prin aceasta intrebare deschisa vom afla principalele motive pentru care clientii ar fi dispusi sa recomande sau nu reteaua de telefonie mobila utilizata.

Intrebarea 10: intrebare inchisa cu alegere multipla

Care sunt principalele canale de furnizare a informatiilor utilizate in decizia de cumparare a unui telefon mobil? (Mai multe raspunsuri)

Rude/Prietenii

Internetul

Televizunea

Vanzatorii

Presa

Fluturase

Intrebarea are rolul de a identifica sursele de informare folosite de utilizatori in alegerea unui telefon mobil. Astfel, se va sti ce canale pot fi folosite cu eficienta pentru a motiva utilizatorii sa cumpere.

Intrebarea 11: intrebare inchisa cu alegere multipla

Ce caracteristici apreciati la un telefon mobil? (Mai multe raspunsuri)

Durata in stand-by

Designul

Functiile multimedia (camera foto/video, radio, mp3-player etc.)

Functiile business (calendar, agenda, client e-mail, diverse aplicatii etc.)

Prin aceasta intrebare se determina preferintele utilizatorilor in privinta telefoanelor si a caracteristicilor apreciate. Corelata cu intrebarea urmatoare, poate fi folosita pentru a identifica tipurile de telefoane care pot fi promovate cu succes

Intrebarea 12: intrebare inchisa cu alegere multipla

In cazul in care v-ati hotari sa cumparati un telefon mobil, ce suma ati aloca? (Un singur raspuns)

< 200 RON

200-400 RON

400-600 RON

600-800 RON

> 800 RON

Prin aceasta intrebare se determina suma alocata pentru un telefon mobil. De asemenea, se poate determina interesul pentru telefonia mobila si noutatile care apar.

Intrebarea 13: intrebare cu scala diferentiala semantica

Acordati note de la 1 la 9 (1-cel mai putin, 9-cel mai mult) pentru urmatoarele caracteristici ale operatorului de telefonie mobila utilizat, in functie de importanta lor pentru dvs.:

Note

Nu stiu/Refuz

Tarifele practicate

Diversitatea serviciilor oferite

Calitatea serviciilor

Seriozitatea operator

Diversitatea telefoanelor

Pretul  telefoanelor

Promotii

Notele furnizate la aceasta intrebare ne permit sa apreciem importanta pentru utilizator a diferitelor servicii puse la dispozitie de catre operatorii de telefonie mobila, cat de mult influenteaza calitatea acestora in alegerea operatorulului.

Intrebarea 13: intrebare cu scala repertoriala Likert

In ce masura sunteti multumiti de serviciile operatorului dvs.? (Un singur raspuns)

Foarte multumit

Oarecum multumit

Nici multumit, nici nemultumit

Oarecum nemultumit

Foarte nemultumit

Este o intrebare de control, pentru a verifica daca raspunsurile la intrebarile anterioare privind operatorul au fost sincere.

Urmatoarele intrebari au avut rolul de a culege datele de identificare ale respondentilor.

Inregistreaza sexul respondentului.

Barbat

Femeie

Care este varsta dvs.?

< 25 ani

25-29 ani

30-39 ani

40-49 ani

>50 ani

Care este ultima forma de invatamant absolvita?

Gimnaziala

Profesionala

Liceu

Postliceala

Universitate

Master

Doctorat

Care este venitul dumneavoastra net lunar?

< 400 RON

400-800 RON

800-1200 RON

> 1200 RON

Care este ocupatia dvs. actuala?

Muncitor necalificat

Muncitor calificat

Functionar cu studii medii (secretara, dactilografa, asistent) sau comercianti (agent de vanzari, ospatar, frizer)

Functionar cu studii superioare (functionari, profesori, sefi de departamente)

Specialist cu studii superioare (directori, conducerea superioara, directori de scoli, rectori)

Angajati pe cont propriu cu studii superioare (artisti, doctori, preoti)

Antreprenori/Patroni (producatori sau furnizori de servicii)

Student(a)/Elev(a)

Somer

Pensionar(a)

Casnica

Concediu de maternitate

Altceva______________

2.3.3. Realizarea efectiva a cercetarii

Cercetarea s-a efectuat in perioada 01.12.2007 - 22.12.2007.

Durata medie de completare a unui chestionar a fost de 10-15 minute. Modalitatea de abordare a constat in prezentarea operatorului, solicitarea acordului persoanei de a participa la realizarea unei cercetari de piata, explicarea intrebarilor care au prezentat dificultati pentru respondenti, dupa care s-a multumit acestora pentru sprijinul acordat in efectuarea studiului.



Zaharia, Cosmin, www.amosnews.ro, articol publicat 23.05.2007 (sccesat pe 19.12.2007)

www.wall-street.ro, sectiunea IT-C-Technologie, articol publicat pe 11 10.2007 (accesat pe 19.12.2007)

COMUNIC@TII MOBILE - Revista afacerilor Telecom @ Mobile Media. ANUL IX - NUMARUL 80 - noiembrie 2007


Document Info


Accesari: 6244
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )