Boli infectioase care trebuie raportate

Capitolul 153. Boli infectioase care trebuie raportate

SIDA este o boala cronica cu manifestari variate; în cazul pacientilor de 13 ani sau mai mari, este obligatorie raportarea în cazul în care pacientul are (1) un numar de celule T CD4⁺ mai mic de 200/L, (2) procentul de celule T CD4⁺ din totalul de limfocitele mai mic de 14% sau (3) oricare dintre urmatoarele: tuberculoza pulmonara, pneumonie recurenta, cancer cervical invaziv sau 23 de alte afectiuni clinice discutate în alt capitol (Cap. 144) si în Rapoartele saptamânale al morbiditatii si mortalitatii ^4-6 În cazul pacientilor cu vârsta sub 13 ani, a aparut un sistem revizuit pentru a include statusul infectios al copilului, statusul imunologic si statusul clinic. Statusul infectios este analizat în sectiunea HIV. Statusul imunologic este dat de numarul de celule T CD4⁺ corespunzator vârstei. Statusul clinic poate fi asimptomatic, cu simptomatologie moderata si cu simptomatologie grava, aceasta ultima categorie incluzând majoritatea caracteristicilor traditionale ale SIDA.5

Antraxul este o boala acuta, cu una sau mai multe manifestari clinice distincte. Forma cutanata este caracterizata de o leziune a pielii ce evolueaza în 2 pâna la 6 zile de la papula la vezicula, apoi la escara neagra. Forma pulmonara debuteaza cu o infectie a cailor respiratorii superioare de duratǎ scurta, urmata de hipoxie si dispnee. Pe radiografia to 949s1819j racica vor putea fi observate semne ale largirii mediastinului datorita adenopatiilor. Forma intestinala se distinge prin durerea abdominala severa si colici, urmate de febra si sepsis. În sfârsit, în forma orofaringeala apare o leziune a mucoasei cavitatii orale asociata cu adenopatie cervicala, edem si febra.

Diagnosticul de laborator presupune (1) izolarea Bacillus anthracis din prelevatele patologice, (2) reactia imunotransblot fata de antigenele protectoare ale antraxului separate electroforetic si/sau depistarea unor benzi vizibile fata de factorul letal al antraxului în cel putin o proba de ser recoltata dupa debutul simptomelor sau (3) demonstrarea prezentei B. anthracis prin imunofluorescenta.

Toxiinfectia alimentara botulinica

O afectiune acuta de o gravitate variabila, botulismul alimentar se manifesta prin diplopie, vedere neclara, paralizie bulbara (imposibilitate de înghitire si de vorbire) sau paralizie simetrica, care pot debuta rapid. Confirmarea de laborator a acestei boli consta în demonstrarea prezentei toxinei botulinice în ser sau în scaun sau în alimentele recent consumate. O cultura din scaun pozitiva pentru Clostridium botulinum reprezinta, de asemenea, o confirmare a diagnosticului.

Botulismul infantil

Un grup de simptome manifestate la un copil sub un an incluzând constipatia, lipsa poftei de mâncare si insuficienta cresterii, urmate de slabiciune progresiva, dificultati de respiratie si deces trebuie sa sugereze botulismul infantil. Confirmarea de laborator a diagnosticului este aceeasi ca si în cazul botulismului alimentar.

Botulismul la nivelul unei de pla gai

Simptomele botulismului secundar unei pl gi de plaga sunt similare formei alimentare a botulismului. Diagnosticul de laborator presupune evidentierea prezentei toxinei botulinice în ser sau obtinerea unei culturi pozitive de la nivelul plagii.

Infectia cu Brucella poate avea un debut acut sau înselator insidios. Bruceloza se caracterizeaza prin febra, transpiratii nocturne, oboseala nejustificata, anorexie, pierdere în greutate, cefalee si artralgii. Diagnosticul de laborator poate fi stabilit în mai multe moduri: (1) cultura pozitiva din prelevatul patologic, (2) o crestere de cel putin 4 ori a titrurilor serice de aglutinare anti-Brucella în perioada dintre faza acuta si faza de convalescenta, masurate la un interval de cel putin 2 saptamâni si în acelasi laborator sau (3) reactie de imunofluorescenta pozitiva pentru Brucella din prelevatul patologic.

sancrul moale este o boala cu transmitere sexuala cauzata de organismul Haemophilus ducreyi. Se manifesta printr-un ulcer genital dureros cu noduli limfatici inghinali inflamati. Diagnosticul se confirma prin izolarea organismului dintr-un prelevat patologic.

Infectiile genitale cu Chlamydia trachomatis

Infectiile genitale cu Chlamydia trachomatisis sunt afectiuni cu transmitere sexuala si pot avea diferite aspecte. Pot fi semne de uretrita, epididimita, cervicita sau salpingita acuta sau infectia poate fi complet asimptomatica. De aceea este esential sa se faca testul pentru Chlamydia ori de câte ori exista o suspiciune de infectie sau când sunt prezente semne ale altei infectii cu transmitere sexuala. Chlamydia poate, de asemenea, cauza conjunctivita sau pneumonie la nou-nascuti prin transmitere perinatala. În cele din urma, Chlamydia determina limfogranulomul venerian, care este analizat mai jos. Diagnosticul infectiei cu Chlamydia este confirmat fie de o cultura pozitiva, fie prin detectarea de antigen sau de acid nucleic prin imunofluorescenta.

Holera se manifesta prin boala diareica de severitate variata. Prezenta varsaturilor nu exclude diagnosticul. Izolarea toxinei bacilului Vibrio cholerae O1 sau O139 din scaun sau din emeza confirma diagnosticul. Dovezile serologice de infectie recenta pot confirma, de asemenea, o boala recenta cauzata de bacilul holereiic. CDC solicita raportare privind cazurile de holera doar daca este izolat unul dintre cele doua serotipuri de Vibrio specificate de mai sus; alte serotipuri nu trebuie raportate.

Infectia fungica cu Coccidioides immitis se poate manifesta ca o boala acuta sau cronica, iar în cazul anumitor pacienti, poate fi asimptomatica. Acesti fungi sunt endemici în sud-vestul Statelor Unite. La formele simptomatice, acuzele sunt similare celor din afectiunile respiratorii febrile, de tipul gripei. Boala poate disemina la aproximativ 0,5% din pacienti.

Coccidioidomicoza trebuie avuta în vedere la pacientii care prezinta unul sau mai multe din urmatoarele: (1) semne si simptome similare celor din gripa (de ex.: febra, tuse, dureri toracice, mialgii, artralgii si cefalee), (2) pneumonie sau alta leziune pulmonara vizibila pe radiografia toracica, (3) eritem nodos sau rash cu eritematos multiform, (4) afectare osoasa, articulara sau cutanata în urma diseminarii, (5) meningita si/sau (6) afectare viscerala sau a nodulilor limfatici.

Confirmarea de laborator se face prin (1) cultura, histopatologic sau prin evidentierea moleculara a C. immitis, (2) teste serologice, incluzând detectarea de IgM prin imunodifuziune, metoda imuno-enzimatica, aglutinare latex sau reactia de precipitare în tuburi sau detectarea unui titru crescut de IgG prin imunodifuziune, metoda imuno-enzimatica sau fixare de complement sau (3) conversia testului cutanat dupa debutul simptomelor.

Diareea, crampele abdominale, pierderea apetitului, febra usoara, greata si varsaturile constituie un grup de semne si simptome asociate cu criptosporidioza. La unele persoane, infectia poate fi asimptomatica. Boala poate fi de lunga durata si poate pune în pericol viata în cazul pacientilor imunocompromisi. Este cauzata de un protozoar, Cryptosporidium parvum.

În laborator, diagnosticul este confirmat prin detectarea în scaun a oochisturilor, prin demonstrarea prezentei de Cryptosporidium în lichidul intestinal sau în fragmentul de biopsie de la nivelul intestinului subtire, detectarea în scaun a antigenului Cryptosporidium prin teste imunodiagnostice specifice, folosirea tehnicilor de polimerizare în lant (PCR) în mod curent daca e posibil sau evidentierea fazelor de reproducere în preparate tisulare.1

Infectia cu Cyclospora este o boala intestinala cauzata de un protozoar, Cyclospora cayetanensis. Simptomele includ diaree apoasa, pierdere în greutate, flatulenta crescuta, greata, oboseala si, posibil, varsaturi. Alte simptome pot fi anorexia, balonari/crampe abdominale si febra usoara. Sunt posibile infectii asimptomatice si infectii recurente. Confirmarea de laborator se realizeaza prin una dintre urmatoarele patru metode: (1) detectarea oochisturilor în scaun, prin examen microscopic, (2) detectarea protozoarului Cyclospora în lichidul intestinal sau în biopsiile de la nivelul intestinului, (3) demonstrarea sporularii sau (4) detectarea de ADN prin PCR în scaun, aspiratele duodenale/jejunale sau în probele de biopsie de la nivelul intestinului subtire.1

Difteria se caracterizeaza prin simptome de infectie ale cailor respiratorii superioare, incluzând inflamarea gâtului, febra usoara si membrane aderente la nivelul amigdalelor, faringelui si/sau nasului. Exista si o forma cutanata de difterie, care nu trebuie raportata Centrului de Control si Prevenire a bolilor infectioase. Izolarea bacilului Corynebacterium diphtheriae din prelevatele patologice sau diagnosticul histopatologic al difteriei confirma boala.

Ehrlichioza este o boala transmisa de capuse, caracterizata de un debut acut, similar gripei cu febra, cefalee, mialgii si stare de disconfort. În plus, în unele cazuri pot aparea greata, varsaturi sau rash. Modificarile de laborator includ trombocitopenia, leucopenia si/sau enzime hepatice crescute. În leucocitele anumitor pacienti pot fi vizibile agregatele bacteriene intracitoplasmatice (morule). Trebuie raportate trei categorii de ehrlichioza, care sunt descrise mai jos.

HME (Ehrlichioza umana mononucleara)

Este o varianta de ehrlichioza cauzata de Ehrlichia chaffeensis. Confirmarea de laborator se obtine prin demonstrarea unei cresteri de patru ori a titrului de anticorpi anti-E. chaffeensis, obtinut prin imunofluorescenta (IFA) în doua seruri pereche, reactia de polimerizare în lant pozitiva, cu evidentierea ADN-ului specific E. chaffeensis, identificarea morulelor în leucocite printr-un test de imunofluorescenta pozitiv cu titru de anticorpi împotriva antigenului E. chaffeensis, determinare imunohistochimica a antigenului E. chaffeensis în biopsie sau în probe prelevate la autopsie sau cultura de E. chaffeensis din prelevat patologic.

HGE (Ehrlichioza umana polinucleara)

Este o varianta de ehrlichioza cauzata de E. phagocytophila. Tehnicile de laborator pentru detectarea si confirmarea E. chaffeensis sunt similare celor folosite pentru E. phagocytophila.

Ehrlichioza umana, de alta natura sau de etiologie necunoscuta

Aceasta varianta a bolii este confirmata în laborator de o crestere de 4 ori a titrului de anticorpi împotriva mai multor specii de Ehrlichia obtinut prin testul de imunofluorescenta în doua probe de seruri pereche, situatie în care nu se poate stabili o reactivitate dominanta sau de identificare a altor specii de Ehrlichia, altele decât E. chaffeensis sau E. phagocytophila prin reactii de polimerizare în lant, determinare imunohistochimica sau prin cultura.1

Infectiile cu arbovirus ale sistemului nervos central (SNC) variaza, din punctul de vedere al gravitatii, de la cefalee cu , stare febrila la encefalita; aceste infectii sunt adesea greu de diferentiat de alte infectii virale ale SNC. Meningita arbovirala se caracterizeaza prin febra, cefalee, gât rigid si pleocitoza. Encefalita arbovirala se caracterizeaza printr-o afectiune febrila, asociata cu unul dintre urmatoarele semne si simptome neurologice: cefalee, confuzie, functii senzoriale afectate, greata si varsaturi, meningism, paralizie de nerv cranian, pareza sau paralizie, deficit senzorial, reflexe alterate, convulsii, miscari anormale sau coma. Diagnosticul se bazeaza pe metode de laborator pentru detectarea urmatoarelor dovezi patologice: (1) o crestere de 4 ori sau mai mult a titrului de anticorpi din ser, (2) izolarea virusului sau evidentierea antigenului viral sau a secventelor genomice în tesut, sânge, lichidul cefalorahidian (LCR), sau în alte fluide corporale, (3) prezenta anticorpilor IgM evidentiati printr-un test imunoenzimatic în ser sau LCR sau (4) anticorpi antivirali specifici tip IgM, evidentiati în ser prin metoda imunoenzimatica si confirmati prin demonstrarea prezentei anticorpilor antivirali specifici tip IgG în aceeasi proba sau într-o proba ulterioara, printr-un alt test serologic. Encefalita/meningita ecvina de est, encefalita/meningita ecvina de vest, encefalita/meningita serogrup din California, encefalita/meningita din St. Louis, encefalita/meningita din Powassan si meningita/encefalita din regiunea vestica a Nilului sunt boli care trebuie raportate Centrului de Control si Prevenire a bolilor infectioase.1

Infectia enterohemoragica cu Escherichia coli (EHEC)

Afectiuni diareice cu gravitate variabila, infectiile cu E. Coli au capatat o importanta nationala datorita numeroaselor epidemii de boli transmise prin alimente. O definitie recent actualizata a CDC include nu doar binecunoscutul E. coli O157:H7, ci si alte subtipuri de E. coli ce pot cauza boala enterohemoragica. În aceasta boala, diareea este deseori hemoragica si asociata cu crampe abdominale. Poate fi complicata de sindromul hemolitic-uremic (SHU) sau de purpura trombotica trombocitopenica (PTT). Poate fi si asimptomatica.

În laborator, izolarea toxinei E. coli O157:H7 sau a toxinei Shiga produsa de E. coli confirma diagnosticul. Un caz probabil de infectie este definit de una din urmatoarele semne: (1) izolarea subtipului E. coli O157 din prelevatul patologic în cursul producerii toxinelor H7 sau Shiga, (2) exista o legatura epidemiologica cu un caz confirmat sau probabil, (3) este identificata toxina Shiga intr-un caz clinic similar sau (4) exista o dovada certa a unui titru crescut de anticorpi împotriva unui serotip enterohemoragic de Escherichia coli, cunoscut într-un caz clinic similar. CDC trebuie înstiintat atât în ceea ce priveste cazurile confirmate, cât si cele probabile.1

Cauzata de un protozoar Giardia lamblia, aceasta boala intestinala se caracterizeaza prin diaree, crampe abdominale, pierdere în greutate, malabsorbtie si balonare. Unii indivizi pot ramâne purtatori asimptomatici. Diagnosticul este confirmat prin evidentierea chisturilor de G. lamblia din scaun; a trofozoitilor de G. lamblia din scaun, din lichidul duodenal sau în biopsia de la nivelul intestinului subtire, sau prin detectarea antigenului G. lamblia în scaun printr-un test de imunodiagnostic specific.1

Aceasta boala cu transmitere sexuala se caracterizeaza prin manifestari variate, printre care: uretrita, cervicita sau salpingita. Poate fi asimptomatica la unele persoane sau poate disemina. Detectarea în laborator a bacteriei Neisseria gonorrhoeae în prelevatele patologice confirma diagnosticul. Alte metode de confirmare în laborator includ detectarea de antigen sau acid nucleic în probe sau observarea diplococilor gram-negativi intracelulari pe frotiul uretral de la un pacient barbat.

Infectia invaziva cu Haemophilus influenzae

Bolile invazive cauzate de H. influenzae includ meningita, bacteriemia, epiglotita sau pneumonia. Izolarea în laborator a H. influenzae dintr-un mediu în mod normal steril, precum sângele, LCR sau lichidul sinovial, este necesara pentru confirmarea diagnosticului.

Boala Hansen este o infectie cronica cu Mycobacterium leprae, ce se manifesta predominant la nivel cutanat, dar care poate implica si nervii periferici, precum si mucoasa cailor aeriene superioare. Exista patru forme clinice ale bolii Hansen. Lepra tuberculoida este caracterizata de una sau mai multe leziuni cutanate nedureroase, bine delimitate si hipopigmentate. Adesea, aceste leziuni au margini active, contagioase si un centru clar. Se pot manifesta, de asemenea, inflamatia nervilor periferici sau îngrosarea acestora. În forma lepromatoasa, pot fi prezente un numar de papule eritematoase si de noduli sau infiltrat la nivelul fetei, mâinilor si picioarelor, cu leziuni bilaterale si simetrice, ce determina o îngrosare a tegumentului. Forma de tranzitie sau dimorfa prezinta leziuni cutanate caracteristice ambelor forme, tuberculoida si lepromatoasa. În sfârsit, în forma nediferentiata sunt prezente leziuni timpurii, de obicei macule hipopigmentate, care nu au caracteristicile celor din formele tuberculoida sau lepromatoasa.

Evidentierea bacililor acid-alcoolo-rezistenti la nivel cutanat sau al nervilor de la nivelul dermului confirma diagnosticul. Daca este posibil, prelevatele patologice trebuie obtinute printr-o biopsie de la nivelul unei leziuni lepromatoase cu tegument bine îngrosat.

Sindromul pulmonar cu hantavirus este o boala febrila caracterizata deprin infiltrate interstitiale pulmonare bilaterale si afectare respiratorie, similara sindromului de detresa respiratorie a adultului. De obicei, exista un prodrom cu febra, frisoane, mialgii, cefalee si afectare gastrointestinala. Datele de laborator includ frecvent una sau mai multe din urmatoarele: hemoconcentratie, deviere la stânga a formulei leucocitare, leucocitoza cu neutrofilie, trombocitopenie sau imunoblasti circulanti.

Hantavirus trebuie avut în vedere în una sau mai multe din urmatoarele situatii: (1) boala febrila [temperatura mai mare de 38,3°C ] la un individ anterior sanatos, cu edem interstitial bilateral, cu aspect radiologic similar sindromului de detresa respiratorie a adultului si cu afectare respiratorie ce necesita oxigenoterapie, afectiune ce se dezvolta în primele 72 h de spitalizare sau (2) afectiune respiratorie de cauza necunoscuta ce duce la deces, iar autopsia releva edem pulmonar noncardiogenic de cauza necunoscuta.

Detectarea de anticorpi IgM specifici anti-hantavirus sau titruri crescute de IgG, detectarea secventelor specifice de ARN ale hantavirusului prin tehnicile PCR în prelevatele patologice si detectarea antigenului hantavirus prin metode imunohistochimice sunt metode de laborator acceptate pentru confirmarea diagnosticului.

SHU are un debut acut cu anemie hemolitica microangiopatica, deteriorare renala si trombocitopenie. Majoritatea cazurilor apar dupa 3 saptamâni de la boala diareica acuta. Trombocitopenia este caracteristica perioadei incipiente a bolii (în primele 7 zile), dar se poate normaliza cu timpul, daca pacientul primeste îngrijiri medicale. Daca numarul de trombocite nu este mai mic de 150,000/L în primele 7 zile de la debutul bolii gastrointestinale, trebuie avut în vedere un alt diagnostic. PTT are un tablou clinic similar si se diferentiaza de SHU prin prezenta febrei si prin afectarea SNC. În plus, poate avea un debut mai progresiv. Putine cazuri de PTT sunt asociate cu boala diareica.

Analizele de laborator releva amândoua simptomele urmatoare: (1) anemie cu debut acut cu modificari microangiopatice (schizocite, echinocite sau celule în forma de "coif" pe frotiu) si (2) insuficienta renala acuta cu hematurie, proteinurie sau niveluri crescute de creatinina (50% peste valorile de baza ale pacientului, sau mai mari de 1,0 mg/dl pentru un copil sub 13 ani sau mai mari de 1,5 mg/dl pentru persoanele cu vârsta peste 13 ani, cu o functie renala anterioara normala).

Hepatita se caracterizeaza printr-un debut simptomatic acut si discret si icter sau niveluri crescute ale transaminazelor hepatice. În prezent, hepatitele A, B, C si non-A, non-B trebuie raportate. Diagnosticul de laborator al fiecarei hepatite virale este prezentat mai jos.

Adulti, adolescenti si copii cu vârsta peste 18 luni

Cazurile HIV se raporteaza daca întrunesc urmatoarele criterii: (1) Rezultate pozitive ale testului screening pentru anticorpii anti-HIV (de ex.: teste imunoenzimatice repetate pozitive n mod repetat), urmate de un rezultat pozitiv al testului de confirmare a anticorpilor anti-HIV (cum ar fi testul Western blot), (2) un rezultat pozitiv al tuturor testelor virusologice: detectarea acidului nucleic viral (PCR), testul pentru antigenul p24 HIV (inclusiv testul de neutralizare) sau izolarea HIV în cultura virala), sau (3) criteriile clinice caracteristice SIDA (vezi sectiunea SIDA de mai sus). Daca nu sunt disponibile rezultatele de laborator efective, se accepta o dovada semnata de doctorul pacientului, din care sa reiasa rezultatele de laborator ce îndeplinesc criteriile precedente.

Copii cu vârsta sub 18 luni

Un diagnostic definitiv este confirmat daca doua dintre testele virusologice mentionate mai sus sunt pozitive. Diagnosticul este raportat ca prezumptiv daca doar unul din testele virusologice este pozitiv. Aceste teste virusologice trebuie efectuate în doua momente diferite; sângele de la nivelul cordului nu poate fi folosit pentru testare. Ca si în cazul adultilor, o documentatie adecvata a doctorului privind rezultatele de laborator este acceptata daca rezultatele de laborator efective nu sunt disponibile.7

Infectia cu Legionella determina doua boli distincte: (1) boala legionarilor, manifestata prin febra, mialgii, tuse si pneumonie si (2) febra Pontiac, care este o afectiune mai usoara, fara pneumonie. Confirmarea de laborator a infectiei cu Legionella se poate face prin oricare dintre urmatoarele metode: (1) izolarea bacteriei Legionella din secretiile respiratorii, tesutul pulmonar, lichidul pleural sau din alte medii sterile în mod obisnuit, (2) demonstrarea unei cresteri de patru ori sau mai mult a titrului de anticorpi obtinut prin testul de imunofluorescenta pâna la un titru mai mare sau egal cu 128 fata de serogrupul 1 al L. Pneumophila, la analiza a doua seruri pereche din perioada acuta si din convalescenta, (3) detectarea serogrupului 1 al L. Pneumophila în secretiile respiratorii, tesutul pulmonar sau lichidul pleural prin imunofluorescenta directa sau (4) detectarea antigenului serogrupului 1 al L. pneumophila în urina prin radioimunodozare sau imunoabsorbtie enzimatica.

Afectiune invaziva asociata cu Listeria monocytogenes, care se caracterizeaza prin meningita si/sau bacteriemie. La pacientele gravide, infectia poate determina avort spontan sau nasterea unui fat mort. Confirmarea este obtinuta prin izolarea L. monocytogenes dintr-un mediu steril în mod obisnuit sau, în cazul declansarii nasterii, din tesutul placentar sau fetal.1

Aceasta boala transmisa prin capuse prezinta manifestari sistemice, incluzând afectaresimptomatologie la nivelu dermatologic , reumatologic , neurologic si a cardiac l sistemelor cardiac, dermatologic, reumatologic si neurologic. Cel mai bun indicator clinic este eritemul migrator, leziunea cutanata initiala, care apare la 60 pâna la 80% dintre pacienti. Alte simptome acute includ oboseala, febra, cefaleea, gât usor rigid, artralgii si mialgii. Manifestarile tardive sunt variabile si sunt analizate pe larg în functie de sisteme:

Izolarea organismului Borrelia burgdorferi din prelevatul patologic sau demonstrarea prezentei anticorpilor (IgM sau IgG) împotriva B. burgdorferi în ser sau în LCR confirma diagnosticul. Este recomandata efectuarea a doua teste (testul de imunoabsorbtie enzimatica, urmat de testul Western blot).

Malaria este cauzata de infectia cauzata de una dintre speciile Plasmodium. Majoritatea pacientilor prezinta febra. Alte simptome sunt cefaleea, frisoane, transpiratii, mialgii, greata, varsaturi, diaree sau tuse. Infectiile cu P. falciparum netratate pot duce la coma, insuficienta renala, edem pulmonar si deces. În laborator, parazitii malariei pot fi vizualizati pe frotiul sangvin.

Rujeola este o boala caracterizata de toate semnele de mai jos: (1) rash generalizat ce dureaza mai mult de 3 zile, (2) temperatura mai mare sau egala cu 38,3°C si (3) tuse, coriza sau conjunctivita. Diagnosticul de laborator presupune una din urmatoarele: (1) teste serologice pozitive pentru anticorpi antirujeola de tip IgM, (2) o crestere semnificativa a nivelurilor de anticorpi antirujeola, obtinuta prin orice test serologic standard sau (3) izolarea virusului rujeolei din prelevatul patologic.

Forma evidenta cea mai frecventa a bolii meningococice este meningita si/sau meningococemia. Poate evolua rapid spre purpura fulminanta, soc si deces. Izolarea bacteriei Neisseria meningitidis dintr-un mediu steril în mod obisnuit, precum sângele sau LCR, confirma diagnosticul.

O boala cu un debut acut, oreionul se caracterizeaza prin sensibilitate unilaterala sau bilaterala, inflamatie autolimitata a parotidelor sau a altor glande salivare, cu o durata de 2 sau mai multe zile, fara o alta cauza. Diagnosticul de laborator este evident prin (1) izolarea virusului parotiditei dintr-un prelevat patologic, (2) o crestere semnificativa a titrurilor serice de anticorpi anti-oreion de tip IgG între perioada acuta si de convalescenta sau (3) evidentierea în ser a anticorpilor anti-oreion de tip IgM.

Infectia cu B. Pertussis este o boala ce se manifesta prin tuse ce persista o perioada de 2 saptamâni sau mai mare, fara o alta cauza, si prin una din urmatoarele: (1) crize paroxistice de tuse, (2) inspir suierator sau (3) varsaturi dupa episoadele de tuse. Confirmarea de laborator este data de izolarea Bordetella pertussis dintr-un prelevat patologic sau de o reactie de polimerizare în lant pozitiva pentru B. pertussis.

Boala caracterizata prin febra, frisoane, cefalee, stare de disconfort, apatiestare de prostatie, si leucocitoza, ciuma se manifesta predominant în una din urmatoarele forme clinice: (1) ciuma bubonica, manifestata prin limfadenita regionala, (2) ciuma septicemica, în care exista septicemie fara adenopatii limfatice ("buboane") evidente, (3) ciuma pneumonica, unde pneumonia apare în urma inhalarii particulelor infectate (ciuma pneumonica primara), sau prin diseminare hematogena de la un focar bubonic sau septic (ciuma pneumonica secundara) sau (4) ciuma faringiana, în care întâlnim limfadenita cervicala si faringita, datorita expunerii la particule infectate mai mari sau ingestiei de tesuturi infectate.

Diagnosticul de laborator prezumptiv este dat de (1) o crestere a titrurilor serice de anticorpi împotriva antigenului F1 al Yersiniei pestis, fara vaccinare anticiuma (2) detectarea antigenului F1 printr-un test de imunofluorescenta. Confirmarea diagnosticului de laborator este data de (1) izolarea Y. pestis în prelevatele patologice sau (2) o crestere de patru ori sau mai mult a titrului seric de anticorpi împotriva antigenului F1 al Y. pestis.

Poliomielita paralitica este o boala ce debuteaza acut, caracterizata prin paralizii flasce ale unuia sau mai multor membre. Reflexele tendinoase profunde sunt absente sau diminuate. Nu sunt prezente pierderi ale functiilor senzoriale sau cognitive; trebuie exclusa orice alta cauza evidenta a acestor simptome. Testele de laborator ajuta doar la includerea cazului în categoriile stabilite de CDC. Criteriile clinice de diagnostic sunt suficiente pentru raportare.

Psitacoza este o boala întâlnita în rândul crescatorilor de pasari, ce se manifesta prin febra, frisoane, cefalee, fotofobie, tuse si mialgii. În laborator, oricare din urmatoarele metode va confirma diagnosticul: (1) izolarea Chlamydia psittaci din secretiile prezente la nivelul c ilor respiratorii, (2) o crestere de patru ori sau mai mult a titrului de anticorpi împotriva C. psittaci, obtinuta prin reactia de fixare a complementului sau prin microimunofluorescenta (MIF), pâna la un titru de cel putin 32 între doua probe de ser pereche, prelevate în perioada acuta si în cea de convalescenta sau (3) detectarea în ser a anticorpilor anti-C. psittaci de tip IgM prin MIF, pâna la un titru de cel putin 16.

Infectia acuta cu Coxiella burnetti este caracterizata prin febra, mialgii, stare de disconfort si cefalee retrobulbara. Cazurile mai grave pot evolua catre hepatita, pneumonie si meningoencefalita. Infectiile cronice pot determina endocardita potential fatala (mai ales în cazul celor cu boala valvulara preexistenta) si sindromul oboselii cronice. În plus, au fost raportate si infectii asimptomatice. Diagnosticul este confirmat de (1) o crestere de cel putin patru ori a titrului de anticorpi anti-C. burnetti de faza II sau a titrului de anticorpi de faza I în probe de seruri pereche, care sa fie recoltate, în modul ideal, la un interval de 3 pâna la 6 saptamâni, (2) izolarea C. burnetti dintr-o proba prin cultura sau (3) demonstrarea prezentei C. burnetti într-un prelevat patologic prin teste de evidentiere a antigenului sau acidului nucleic.1

Diagnosticul de laborator al rabiei transmise de animale este singurul element necesar pentru a initia procedura de raportare. Diagnosticul este dat, de obicei, de un test de imunofluorescenta directa pozitiv (efectuat, în special, pe un tesut SNC) sau prin izolarea virusului rabiei în culturi celulare sau la animale de laborator.

La oameni, rabia este o encefalomielita acuta, care aproape întotdeauna evolueaza catre coma si deces în 10 zile de la manifestarea primului simptom. Confirmarea de laborator a bolii se poate face prin oricare dintre urmatoarele metode (desi CDC recomanda insistent confirmarea diagnosticului prin toate metodele sugerate): (1) imunofluorescenta directa, ce pune în evidenta anticorpi împotriva antigenului viral în prelevatele patologice (de preferat, de la nivelul creierului sau al nervilor foliculilor pilosi din partea posterioara a gâtului), (2) izolarea în culturi celulare sau la un animal de laborator a virusului rabiei în din saliva, LCR sau tesut SNC, sau (3) identificarea titrului de anticorpi antirabie mai mare de 5 în ser sau în LCR, la o persoana nevaccinata.

Aceasta este o boala transmisa prin capuse, cu debut acut, caracterizata prin cefalee, mialgii, febra si rash petesial care apare la nivel palmar si plantar la doua treimi din pacienti. Diagnosticul de laborator se poate realiza prin numeroase metode: (1) o crestere de patru ori sau mai mult a titrului de anticorpi împotriva antigenului Rickettsia rickettsii, obtinut prin imunofluorescenta, reactia de fixare a complementului, aglutinare latex, microaglutinare sau hemaglutinare indirecta din prelevate patologice din perioada acuta si de convalescenta, recoltate la un interval de patru saptamâni, (2) PCR pozitiva la R. rickettsii, (3) test de imunofluorescenta pozitiv în cazul unei leziuni cutanate (biopsie) sau a unui tesut organic (autopsie) sau (4) izolarea R. rickettsii dintr-un prelevat patologic.

Rubeola este caracterizata prin toate simptomele enumerate în continuare: (1) debut acut cu rash maculopapular generalizat, (2) temperatura mai mare de 37,2°C si (3) artralgii/artrite, limfadenopatie sau conjunctivita. Confirmarea de laborator se obtine prin (1) izolarea virusului rubeolei, (2) crestere semnificativa a titrurilor serice de anticorpi antirubeola de tip IgG între faza acuta si de convalescenta, titruri obtinute prin orice test serologic standard sau (3) test serologic pozitiv pentru anticorpi antirubeola de tip IgM. Trebuie mentionat ca testele pozitive pentru anticorpi antirubeola de tip IgM sunt uneori false, la persoanele cu alte boli virale, cum ar fi infectia cu virusul Epstein-Barr, cu citomegalovirus sau infectia cu parvovirus, sau în prezenta factorului reumatoid.

Sindromul rubeolic congenital este o boala ce apare la nou-nascuti, în urma infectiei intrauterine cu virusul rubeolei. Nou-nascutii se prezinta cu semne si simptome ce se încadreaza în urmatoarele categorii: (1) cataracta/glaucom congenital, boala cardiaca congenitala, pierderea auzului si retinopatie pigmentara sau (2) purpura, splenomegalie, icter, microcefalie, retard mental, meningoencefalita si boala osoasa cu radiotransparenta. Surditatea este cel mai frecvent simptom. Metodele de detectare în laborator sunt urmatoarele: (1) izolarea virusului rubeolei, (2) demonstrarea prezentei anticorpilor antirubeola de tip IgM, (3) niveluri crescute persistente de anticorpi antirubeola la nou-nascuti, pentru mai mult timp decât se asteapta sa fie în urma transferului pasiv de anticorpi materni (anticorpii nou-nascutilor trebuie sa se înjumatateasca la fiecare luna de viata) sau (4) PCR pozitiva pentru virusul rubeolei.7

Infectia cu Salmonella determina diaree, durere abdominala si, ocazional, greata si varsaturi, cu gravitate variabila. Infectiile pot fi asimptomatice sau pot cauza o boala extraintestinala. Diagnosticul este confirmat prin izolarea Salmonellei dintr-un prelevat patologic.

Shigeloza se manifesta prin diaree, greata, crampe abdominale si tenesme cu gravitate variabila; alternativ, pot aparea infectii asimptomatice. Izolarea Shigella dintr-un prelevat patologic confirma diagnosticul.

Infectia invaziva cu Streptococcus pneumoniae de grup A este asociata cu oricare dintre sindroamele clinice urmatoare, printre care (1) pneumonia, (2) bacteriemie asociata cu infectie cutanata (celulita, erizipel sau infectie a unei leziuni chirurgicale sau nonchirurgicale), (3) infectie profunda a tesutului moale (miozita sau fasceita necrotizanta), (4) meningita, (5) peritonita, (6) osteomielita, (7) artrita septica, (8) sepsis postpartum (febra puerperala), (9) sepsis neonatal sau (10) bacteriemie fara un focar evident. Izolarea în laborator a streptococilor de grup A (Streptococcus pyogenes) în culturi dintr-un mediu în mod normal steril confirma diagnosticul.

Sindromul de soc toxic streptococic (SSTS) este o boala grava, cu evolutie rapida, asociata cu o infectie streptococica de grup A invaziva sau neinvaziva. Acest sindrom poate fi însotit de o infectie cu orice punct de plecare, dar este mai frecvent asociata cu o leziune cutanata. Pentru a fi considerat SSTS, trebuie sa fie prezente toate manifestarile urmatoare în primele 48 de ore de spitalizare:

Infectia invaziva cu Streptococcus pneumoniae rezistenta la antibiotice

Infectia invaziva cu S. pneumoniae rezistenta la antibiotice este asociata cu multe sindroame clinice, în functie de locul de infectie. Izolarea organismului într-un mediu steril în mod normal si evidentierea unei forme izolate "rezistentae" sunt esentiale pentru diagnostic.1

Infectia invaziva cu Streptococcus pneumoniae la copiii cu vârsta mai mica de 5 ani

Infectia invaziva cu S. pneumoniae este asociata cu multe sindroame clinice, în functie de locul de infectie. Izolarea organismului într-un mediu steril în mod normal confirma diagnosticul.1

Manifestarile bolii sifilitice variaza în functie de perioada de timp dintre momentul infectarii si depistarea infectiei. Sifilisul primar se recunoaste prin prezenta unuia sau mai multor sancre, de obicei la nivel genital. Sifilisul secundar se identifica prin prezenta unor leziuni mucocutanate localizate sau difuze. sancrul primar poate fi, în continuare, prezent. Diagnosticul de laborator pentru sifilisul primar sau secundar se bazeaza pe demonstrarea prezentei bacteriei Treponema pallidum prin microscopie în câmp întunecat, test de imunofluorescenta directa (DFA-TP) sau printr-o metoda echivalenta.

Sifilisul latent nu are simptome clinice. Perioada latenta incipientaprecoce apare la pacientii infectati în ultimele 12 luni, iar perioada latenta tardiva apare la pacientii infectati în urma cu mai mult de un an. Persoanele a caror perioada de infectare nu poate fi precizata si care nu prezinta simptome clinice sunt considerate ca fiind în faza latenta de durata nedeterminata. Diagnosticul de laborator al sifilisului latent se poate confirma prin unul din urmatoarele procedee: (1) în lipsa unui diagnostic anterior de sifilis un test netreponemic (nespecific) reactiv (VDRL sau RPR) si un test de confirmare treponemic reactiv (FTA-ABS sau MHA-TP) sau (2) istoric de tratament pentru sifilis si un titru curent crescut de patru ori fata de ultimul titru al testului netreponemic.

Neurosifilisul este caracterizat de prezenta semnelor de afectare ale SNC asociate cu un test serologic reactiv pentru sifilis si un VDRL din LCR pozitiv. Sifilisul tardiv cu manifestari clinice diferite de neurosifilis se manifesta prin leziuni inflamatorii ale sistemului cardiovascular, osos si la nivel cutanat. Rareori apar leziuni ale tractului respirator superior si inferior, cavitatii bucale, ochilor, organelor abdominale, organelor de reproducere, nodulilor limfatici sau ale muschilor scheletali. Semne ale sifilisului tardiv se vad dupa mai mult de 15 ani de infectie netratata.

Moartea fatului în uter din cauza sifilisului este o moartea fetala dupa cel putin 20 de saptamâni de gestatie sau a unui fetus cu o greutate mai mare de 500 g, a carui mama nu a fost tratata sau a primit tratatment inadecvat pentru sifilis. Acesta trebuie raportat ca sifilis congenital.

Infectia intrauterina cu T. pallidum determina o boala cu gravitate variabila la copii. Copiii sub 2 ani se pot prezenta cu hepatosplenomegalie, rash, condiloma lata, vorbire nazonata, icter (hepatita nonvirala), pseudoparalizii, anemie sau edem cauzat de sindromului nefrotic si/sau malnutritie. Copiii mai mari pot avea stigmate de sifilis: keratita interstitiala, surditate, "tibie în iatagan", bose frontale, molari cu aspect de "mura", dinti Hutchinson cu aspect de fierastrau, "nas în sa", ragade sau articulatii Clutton.

Identificarea T. pallidum prin microscopia în câmp întunecat, imunofluorescenta sau prin alte coloratii specifice ale prelevatelor patologice de la nivelul leziunilor, placentei, sânge de la nivelul cordului sau ale probelor de la autopsie confirma diagnosticul.

Tetanusul are un debut acut si se caracterizeaza prin hipertonie si/sau contractii musculare dureroase, de obicei ale muschilor gâtului sau mandibulei, fara o alta cauza. Întrucât nu exista teste serologice disponibile pentru confirmarea suspiciunii de tetanus, criteriile clinice sunt suficiente pentru stabilirea diagnosticului.

Sindromul de soc toxic este o boala manifestata prin:

oculo-glandulara: conjunctivita cu limfadenopatie preauriculara; (4) orofaringiana: tonsilita, stomatita sau faringita si limfadenopatie cervicala, (5) intestinala: durere intestinala, varsaturi si diaree; (6) pulmonara: boala pleuropulmonara primara sau (7) tiroidiana: boala febrila fara semne si simptome timpurii localizate. Diagnosticul de laborator prezumptiv presupune detectarea în ser a titrurilor de anticorpi împotriva organismului la un individ fara antecedente de vaccinare pentru F. tularensis sau prin detectarea F. tularensis într-un prelevat patologic prin test de imunofluorescenta. Testele de confirmare de laborator sunt complete prin izolarea F. tularensis într-un prelevat patologic sau prin detectarea unei cresteri de patru ori sau mai mult a titrului seric de anticorpi împotriva antigenului F. tularensis.1

Debutul nselatorinsidios cu febra, cefalee, disconfort, anorexie, bradicardie, constipatie sau diaree si tuse este caracteristic febrei tifoide. Cauzata de bacteria Salmonella typhi, febra tifoida poate fi relativ usoara sau chiar asimptomatica. Izolarea S. typhi din sânge, scaun sau din alte prelevate patologice confirma diagnosticul.

Varicela este o boala caracterizata printr-un debut acut de rash maculopapulovezicular difuz fara o cauza aparenta. Confirmarea de laborator se obtine prin (1) izolarea virusului varicelei dintr-un prelevat patologic, (2) reactie de imunofluorescenta directa pozitiva la anticorpi pentru virus, (3) detectarea acidului nucleic prin PCR sau (4) cresteri semnificative ale titrului seric de anticorpi de tip IgG obtinut prin oricare test serologic standard. Confirmarea de laborator este recomandata doar în cazurile soldate cu decese sau în circumstante speciale.

Un caz este considerat probabil daca sunt îndeplinite criteriile clinice, în absenta confirmarii de laborator sau a unei asocieri epidemiologice. Doua cazuri probabile asociate din punct de vedere epidemiologic sunt considerate confirmate, asa cum sunt cazurile care întrunesc criteriile de laborator necesare pentru confirmare, specificate mai sus.

Orice caz în care infectia cu virusul varicelei contribuie direct sau indirect la decesul pacientului trebuie raportat. Un caz de deces este raportat ca fiind probabil, daca îndeplineste criteriile probabile de mai sus, si ca fiind confirmat, daca îndeplineste criteriile de confirmare de mai sus. Cazurile care nu se soldeaza cu decese nu vor fi raportate.1

Aceasta boala virala transmisa prin tântari prezinta un debut acut cu febra, cefalee, mialgii si congestie conjunctivala. Acesta este urmat de o perioada scurta de remisie si de recurenta simptomelor anterioare asociate cu hepatita, albuminuria, icter si, în unele cazuri, cu insuficienta renala, soc si hemoragii generalizate. Diagnosticul de laborator al febrei galbene se realizeaza la constatarea urmatoarelor aspecte patologice: (1) o crestere de patru ori sau mai mult a titrului de anticorpi împotriva virusului febrei galbene la pacientii fara antecedente recente de vaccinare pentru febra galbena si la cei la care au fost excluse reactiile încrucisate cu alte flavivirusuri sau (2) detectarea antigenului virusului febrei galbene sau a genomului viral în tesuturi, sânge sau alte fluide ale corpului.