Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Senzatiile

medicina












ALTE DOCUMENTE

NEUROLEPTICE (ANTIPSIHOTICE)
Vitamina E - un antioxidant puternic
ASISTENTA MEDICALA PRIMARA SI SERVICII MEDICALE IN MEDIUL RURAL
Fisa de tratament mplanto - protetic
STOPUL CARDIORESPIRATOR ĪN SARCINA
STUDIU PE CAZ
MODUL CARDIOVASCULAR
Bronsita cronica. Emfizemul pulmonar. Obstructia cailor respiratorii.
INFECTIA CU VIRUSUL IMUNODEFICIENTEI UMANE (HIV) sI SIDA
ASPECTE ETICE ĪN RESUSCITARE

Senzatiile

          Receptia senzoriala este prima forma specifica de realizare a comunicarii noastre cu lumea externa, a carei functionare incepe chiar inainte de nastere in timpul vietii intrauterine, cand devine posibila formarea unor reflexe conditionate la agenti mecano-acustici si termici din mediul extern.



          Nevoia de adaptare a organismului, necesitatea acestuia de a face fata unor solicitari exterioare din ce in ce mai complexe au dus l 14314w225o a aparitia unor fenomene de captare si prelucrare a informatiilor, la structurarea unor modalitati de raspuns la influentele exterioare. La un anumit nivel al dezvoltarii organismului forma sub care reactioneaza este excitabilitatea. Insa ea se manifesta doar in contactul direct cu stimulii biologiceste necesari, excitabilitatea are un caracter limitat, posibilitatile de orientare in mediu ale organismului fiind reduse. Astfel, la un anumit moment al evolutiei a fost necesara aparitia unei noi capacitate care sa permita organismului cautarea si depistarea stimulilor biologicesti necesar in multumea celor indiferenti. Aceasta noua capacitate este sensibilitatea.

          Daca la nivelul excitabilitatii, reactia era generalizata, realizata cu intregul organism, la nivelul sensibilitatii ea este diferentiata, realizata prin intermediul organelor de simt specializate pentru receptionarea anumitor modalitati de energie externa. Organele de simt au clar determinate nu doar segmental receptor ci si caile de conducere, ca si centrele de prelucrare corticala a informatiei.

          Sensibilitatea este pentru A.N.Leontiev, o forma evoluata a adaptarii intrucat indeplineste functii de semnalizare in raport cu schimbul de substante. Ea reprezinta o componenta mijlocitoare a miscarii si actiunii, a comportamentului in general deoarece "orienteaza organismul in mediu" (Leontiev).  

          Intre sensibilitate si motricitate exista o puternica legatura functionala: sensibilitatea se dezvolta in perspectiva si in legatura cu demersurile motorii; la randul ei, motricitatea devine un servomecanism al orientarii senzoriale, confirmand-o sau chiar infirmand-o. Pentru N.Wallam, drumul de la "act la gandire" trece prin "exercitiile" senzorio-motrice. Fuziunea copilului cu situatia este mijlocita tocmai de constelatiile perceptivo-motorii sau de plasticitatea senzorio-postulara. Primul stadiu desprins de J.Piaget in evolutia intelectului il reprezinta stadiul senzorio-motor cu semnificatia sa majora pentru tot restul dezvoltarii inteligentei.

          Nu doar activitatea isi pune amprenta asupra sensibilitatii, ci si personalitatea. B.G.Ananiev a elaborat conceptul de senzitivitate, aceasta fiind inteleasa ca proprietate a personalitatii exprimata in nivelul general al sensibilitatii, in viteza, ritmul si forta reactiilor senzorio-motorii in selectivitatea lor, in adancimea si complexitatea campului sensibil,in relatia dintre informatia senzoriala si afectivitate. Sensibilitatea devine astfel nu doar o dimensiune a personalitatii ci si un important factor de psihologie diferentiata.

          Pentru curentul asociationist, care a dominat psihologia pana in a doua decada a secolului XX, senzatia era caramida din care se cladeste intregul edificiu al vietii psihologice pe baza actiunii legilor asociatiei similitudinii, in contrastul, contiguitatii spatio-temporale. Ea constituie atat punctul de pornire cat si cel de sosire in intregul demers al cunoasterii psihologice, procesele psihice zise superioare trebuind a fi studiate si explicate prin descompunere si reducere la senzatii. In calitate de parte, senzatia era absolutizata iar existenta integralitatii vietii psihice anulate, aceasta fiind interpretata ca un singur conglomerat.

          Cunoscutul psiholog american Ed. Titchner,intr-un ultim effort de a salva asociationismul a elaborat asa numita teorie a "nucleu-contextului" in care incearca sa demonstreze ca asociatiile dintre senzatii nu trebuie privite in maniera plata,rectilinie.Mecanismul asociatiei functioneaza, credea el,  si dupa criterii de selectivitate, operand in masa initiala a senzatiei o anumita ierarhizare in senzatii principale, care formeaza nucleul, si senzatii secundare, care formeaza contextul. Pozitiile celor doi termeni sunt intersanjabile in functie de situatia externa si de starile dispozitionale ale subiectului.

          Orientarea configurationist-structuralista (gestaltista), opunandu-se ascociationismului, declara artificiala si nefireasca existenta senzatiei ca entitate cu individualitate proprie, sustinand ca prima structura psihica este perceptia.

          Dispute aprinse s-au purtat si in jurul naturii si functiei de cunoastere a senzatiei. Astfel, in plan filozofic, s-au infruntat empirismul pozivitist, care vedea in senzatie teoria intregii cunoasteri iar in datele oferite de ea adevaruri incontestabile, si rationalismul apriorist, care minimaliza pana la anulare valoarea cognitiva a senzatiei. Introducand notiunea de "lucru in sine", Im.Kant accentua ideea ca simturile nu ne ofera decat aspecte fenomenale si aparente ale obiectelor din jur si nicidecum date care sa ne apropie de esenta lor.

          In psihologie, controversa in jurul naturii si continutul senzatiei si-a gasit concretizarea in doua tipuri de teorii: a) Teorii de factura agnostica si b) Teorii de factura gnostica. Teoriile din prima categorie neaga sau desconsidera posibilitatea ca senzatia sa furnizeze informatii despre proprietatile obiective ale stimulilor externi, sustinand fie ca ne informeaza despre starile interne ale propriilor noastre organe de simt si ale propriilor nostrii nervi, fie ca este un semn local sau central al actiunii stimulului fara nici o asemanare cu acesta. Trebuie spus ca proliferarea teoriilor de tip agnostic a fost favorizata si de clasificarea insusirilor obiectelor perceptibile in primare (volum, greutate, consistenta)  si secundare (culoarea, mirosul si gustul), clasificare facuta prima data de Aristotel si reluata de unii empiriocritici, in deosebi de D.Hume.



          Teoriile gnostice au la baza notinuni de reflectare si de imagine. Ele au evoluat pe doua directii: mecanicist-pasivista si designativ-activa. Potrivit acesteia, senzatia reprezinta o "urma", o "pecete" sau o "fotografie" a stimulului extern. Organele de simt poseda functia reflectorie, de intiparire si redare mecanica a insusirilor stimulilor specifici. Imaginea astfel formata, senzatia, este asemanatoare pana la identificare cu obiectul.

          Desi Pieron credea ca "senzatia este abstractie rezultata dintr-un efort de analiza", ea este totusi o "abstractie necesara", deoarece considerarea globala a realitatii poate naste confuzii. De fapt, Pieron a vrut sa spuna, probabil, ca la om nu intalnim senzatie in stare pura. Totusi, existenta reala a senzatiilor nu poate fi pusa la indoiala. Iar , faptul ca la om intalnim perceptii nu trebuie sa ne impiedice sa studiem senzatiile de sine statatoare, sa le clasificam, sa le stabilim prorietatile.

          Pana in secolul al XIX-lea, senzatiile au fost clasificate dupa criterii morfologice, mai exact spus, dupa organele de simt, vorbindu-se de cinci categorii de senzatii corespunzatoare celor cinci organe de simt. Mai apoi se trece la criterii functionale, adica de la functia senzoriala la cautarea organului care o indeplineste.

          In ultimul secol, criteriile functionaliste sau morfologice de clasificare a senzatiilor au fost inlocuite cu criterii situationale, care presupun luarea in considerare a conditiilor si directiilor receptiei. Sherrington, de pilda, a distins senzatiile de contact care se produc in conditiile intrarii in functiune a receptorilor de contact, si senzatiile de distanta, ce presupun activarea receptorilor de distanta. Numai ca incadrarea unor receptori intr-o grupa sau alta s-a dovedit a fi dificila.

          Tot Sherrington a clasificat senzatiile dupa locul unde sunt amplasati receptorii lor, in:  senzatii extraceptive, senzatii introceptive, senzatii proprioceptive. Cercetarile moderne au aratat ca dihotomia exterior-interior este limitata: stimulii din exterior provoaca o reactie complexa, sintetica, intero-exteroceptiva; de asemenea, proprioceptia indeplineste si sarcini exteroceptive. Probabil ca cel mai bun criteriu de clasificare ar trebui sa reprezinte relatia dintre subiect si obiect, insusirile reale care sunt detectate senzorial. A.A.Uhtomski a clasificat senzatiile dupa natura stimulilor receptati (mecanici, fizici, chimici, fiziologici) in: senzatii cutanate, senzatii vizuale si auditive, senzatii gustative si olfactive, senzatii proprioceptive si interoceptive. La fel de util ar putea fi si un alt criteriu si anume specializarea interioara a senzatiilor corelat cu relatiile care se stabilesc intre ele. Din acest punct de vedere putem vorbi de modalitati senzoriale intramodale (de exemplu in interiorul senzatiilor cutanate exista modalitati tactile, termice, algice) si modalitati senzoriale intermodale (corelatii interesante se produc intre vaz si pipait, vorbindu-se chiar despre capacitatea de  a "pipai cu ochii").

          La originea tuturor senzatiilor stau procesele de excitatie senzoriala care se produc in celulele specializate, neuronii situati in ganglionii spinali. Procesul de declansare consta intr-o depolarizare locala, negativa a unei mici zone a fibrei nervoase, apoi are loc conducerea influxului spre centrii corticali. Psihologia moderna, sub influenta cyberneticii, considera ca functionarea normala a senzatiilor presupune parcurgerea urmatoarelor procese: 1. Procesul de codare primara care are loc la periferie, in receptorul analizatorului si presupune transformarea semnalului extern in influx nervos. 2. Procesul de recodare care se realizeaza in veriga intermediara de transmisie a analizatorului, avand drept scop reorganizarea elementelor informationale. 3. Procesul de decodare realizat la nivel cortical, in cadrul zonelor de proiectie topica, specifice fiecarui organ de simt si finalizat intr-un cod-imagine ce se afla in relatie izomorfa cu insusirile obiectului receptionat.




          Analiza senzatiei trebuie sa ia in considerare interactiunea factorilor externi si a celor ce tin de organizarea si "functionarea" subiectului.

          Variabilele ce deriva din factorii externi sunt: modalitatea stimulilor (in raport cu care se diferentiaza principalele tipuri de senzatii: vizuale, auditive, tactile, gustative, olfactive, proprioceptive-kinestezice) intensitatea stimulilor - proprietatea bazala care face posibila actiunea oricarui stimul asupra receptorilor indiferent de modalitate, pentru a produce excitatia aparatului receptor; durata, reprezentand timpul de actiune efectiva a stimulului modal asupra receptorului corespunzator; rata stimularii - numarul sau frecventa aparitiei stimulului modal specific in interiorul unui interval dat de timp; proprietati particulare intramodale. Fiecare dintre variabilele mentionate prezinta un registru valoric perceptibil mai mult sau mai putin intins, favorizand astfel producerea unei mari game de senzatii particulare.

          O a doua multime de variabile externe sunt generate de contextul in care este dat stimulul de baza: iluminatul, nivelul zgomotului, temperatura, umiditatea etc. Acestea actioneaza ca elemente favorizante sau perturbatoare asupra desfasurarii procesului de receptie senzoriala.

          Factorii subiectivi care-si pun amprenta pe modul de realizare a senzatiei sunt in primul rand, nivelul sensibilitatii analizatorului si starea lui functionala actuala. Lor li se adauga, apoi, starile afectiv-motivationale actuale, experienta perceptiva anterioara si scopul sau obiectivul activitatii.

          In forma sa constienta, orice senzatie pune in evidenta cateva calitati definitorii, pe baza carora se poate identifica si compara cu alta. Acestea sunt: a) Modalitatea - orice senzatie specifica este produsa de un anumit stimul si se incadreaza intr-o anumita categorie. b) Reflectarea - designarea - orice senzatie are un continut reflectoriu specific si desemneaza informational o anumita insusire a stimulului extern c) Referentialitatea - orice senzatie ne relationeaza si ne raporteaza la lumea externa d) Intrumentalitatea - reglarea - orice senzatie poate comanda si regla reactii comportamentale adaptative ale subiectului la o insusire sau alta a diversilor stimuli modali din afara. e) Intensitatea - orice senzatie are o forta mai mare sau mai mica generand din partea subiectului raspunsuri corespunzatoare. f) Durata - orice senzatie are o anumita persistenta in timp corespunzatoare duratei de actiuni a stimulului. g) Diversitatea intramodala - in interiorul fiecarei modalitati sau clase mari de senzatie se diferentiaza calitati specifice. h) Culturalitatea - proprietatea oricarei senzatii umane, de la cele gustative la cele vizuale, de a se modela si de a-si integra, in continut si semnificatie, influentele factorilor socio-culturali.

          La om, dezvoltarea functiilor senzoriale se desfasoara in contextul activitatii sistematice de invatare si ale activitatii profesionale, imbogatindu-se schemele operationale primare (naturale) cu scheme secundare (dobandite) bazate pe criterii si reguli legate de analiza, comparatie, clasificare etc. Asadar, la nivelul omului, sensibilitatea este diferentiata, inalt specializata si distribuita pe modalitati in cadrul diversilor analizatori. Toate aceste modalitati, pe langa particularitatile proprii, pun in evidenta existenta unor trasaturi si legi generale comune.

          1. Legea intensitatii. Existenta unui stimul in mediul inconjurator si chiar actiunea acestuia asupra organismului nu sunt suficiente pentru producerea unei senzatii. Pentru ca senzatia sa apara, este necesar ca stimulul sa dispuna de o anumita intensitate. Cantitatea minima de intensitate a stimulului, capabil a produce o senzatie, poarta denumirea de prag absolut minimal (in cazul senzatiilor vizuale aceasta este de 1-2 cuante, in cel al senzatiilor auditive de 16-20 vibratii/secunda).Cantitatea maxima de intensitate a stimulului care nu mai produce o senzatie in cadrul aceleiasi modalitati senzoriale ci, ca urmare a suprasolicitarii analizatorului, declanseaza fie durerea, fie neutralitatea aparatului in raport cu stimulul poarta denumirea de prag absolut maximal. Capacitatea de admisie si de discriminare se inscriu intre aceste doua limite. Pragul absolut minimal a fost luat drept indicator al sensibilitatii si s-a formulat urmatoarea lege a sensibilitatii absolute: cu cat pragul absolut minimal este mai mic, cu atat sensibilitatea este mai mare si invers.

          2. Legea adaptarii. Sensibilitatea nu ramane nemodificata sub influenta actiunii indelungate a unui stimul specific de intensitate constanta. Dimpotriva, ea isi modifica parametrii functionali odata cu schimbarea conditiilor de mediu. Cresterea sau scaderea sensibilitatii, concordant cu modificarea conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala. Adaptarea este un fenomen relational, deoarece ia in considerare nivelul initial al sensibilitatii, porneste de la un nivel dat al acesteia, luand apoi valori diferite in functie de intensitatea si durata stimulului.Analizatorii au fost clasificati dupa rapiditatea adaptarii in usor si greu adaptabili, primii fiind cei tactili, termici, olfactivi, vizuali, ceilalti auditivi si algici.Pe fondul adaptarii se manifesta fenomenul contrastului care consta in accentuarea sensibilitatii, cresterea ei ca urmare a interventiei excitantilor de diferite intensitati, ce actioneaza succesiv sau simultan de unde si doua forme de contrast: contrastul succesiv (cresterea sensibilitatii la stimulul prezent, ca urmare a actiunii indelungate a altui stimul de aceeasi modalitate, dar diferit dupa intensitate si calitate); contrastul simultan(fie accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei stimulilor prezentati in acelasi timp in campul perceptiv,fie evidentierea unui stimul sub influenta stimulilor invecinati de fond).Adaptarea trebuie interpretata,deci, ca mecanism de optimizare a procesului receptiei, datorita ei nalizatorul putand raspunde stimlilor celor mai slabi,iar pe de alta parte fiind protejat de efectul  vatamator al unei suprastimulari.



          3.Legea sensibilizarii.Presupune cresterea sensibilitatii unor portiuni ale unui analizator prin stimularea specificxa a altor segmente,invecinate sau indreptate,ale aceluiasi analizatorSensibilizarea presupune si cresterea sensibilitatii unui analizator ca urmare a excitarii adecvate  altui analizator.

          4.Legea depresiei..Presupune scaderea sensibilitatii prin intermediul acelorasi mecanisme ca si la sensibilizare.(ex.frigul reduce sensibilitatea tactila).

          5.Legea sinesteziei.Se refera la unele efecte de intermodelare informationala ,la aparitia unei imsgini intr-o modalitate senzoriala ca urmare a excitRII ALTEI MODALITATI.

          6.Legea semnificatiei sau fortei de semnalizare a stimulului.O contrazice pe cea a intensitatii:stimulii slabi,dar foarte semnificativi sunt receptionati mai bine decat cei puternici,dar nesemnificativi.

          7.Legea compensarii.Insuficienta dezvoltare a unei modalitati senzoriale sau lipsa ei conduce la perfectionarea alteia atat de mult,incat aceasta din urma preia pe seama ei si functiile primei(de exemplu la orbi si la surzi se dezvolta sensibiliatea tactila,vibratorie,olfactiva).

          8.Legea conditionarii social-istorice.Desi senzatiile sunt comune pentru om si animale,la om ele sunt superioare deoarece suporta influenta factorilor socio-istorici si socio-culturali.Acestia,adancesc,cizeleaza,perfectioneaza unele modalitati senzoriale;schimba ponderea acestora;conduce la aparitia unor modalitati senzoriale noi.

          In lumina celor mai de sus ,se desprinde urmatoarea definitie generala a senzatiei:Senzatia este reflectarea activ-selectiva si ideal-subiectiva a insusirilor particulare si singulare ale stimulilor modali specifici in forma unui cod-imagine.Continutul ei furnizeaza o informatie secventiala,fragmentara despre obiectele si fenomenele perceptibile.Ea nu permite identificarea acestor obiecte si fenomene,ci doar discriminarea lor in interioarul uneia si aceleiasi insusiri-intensitate,durata,greutate etc

Powered by http://www.preferatele.com/

cel mai tare site cu referate












Document Info


Accesari: 4959
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )