Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































STABILITATEA SI SFIDARILE MULTICULTURALISMULUI CIVIC IN EUROPA

sociologie












ALTE DOCUMENTE

Zi-sa Freud
ADEVAR SI MINCIUNA
Legea Dovezii Sociale
Alunga tristetea despartirii
Alegerea Perdelelor si draperiilor nunta
Eu m-am nascut ca sa iubesc!
Experientele negative din trecut. Ce efect au ele asupra mea?
CONFERINTA INTERNATIONALA VIITORUL ORGANIZATIILOR NEGUVERNAMENTALE DIN ROMANIA
Specificul dezvoltarii psihofizice la diferite categorii de deficienti
Rezistentii pasivi si potentialul de adaptare

STABILITATEA sI SFIDĂRILE MULTICULTURALISMULUI CIVIC ĪN EUROPA


Traim īntr-o lume traversata de conflicte interetnice si de crize identitare. Lucrul este atāt de evident īncāt el nu mai trebuie demonstrat. Tragicele evenimente din 11 septembrie 2001 se īncadreaza īn aceeasi fenomenologie.





Dupa prabusirea sistemului mondial bipolar, omenirea traieste īn cadrul procesului globalizarii efectele contradictiei dintre integrarea politica pe baza solidaritatii de interese si dezintegrarea statala pe criterii identitare, dintre omogenizarea economica si pulverizarea culturala. Globalizarea modelului societatii deschise si libere a facilitat contactul intim al unor culturi diferite. Incrucisarea lor a generat uneori fenomene periculoase precum crima organizatä, fundamentalismul religios sau terorismul. Ele pun astazi īn discutie īntregul sistem de securitate si stabilitate al lumii. Fara a nega susbstratul lor economic si social, este totusi imposibil sa nu observam ca motorul care pune īn miscare factorii de destabilizare amintiti este mai putin foamea cāt alienarea indusa de sentimentul implicarii fortate īn experiente moral-culturale esuate, precum si teama ca acceptarea complicitatii cu protagonistii unor asemenea experiente nu va ramāne nesanctionata. Saracia creaza doar cadrul favorabil recrutarii celor care formeaza armatele luptatoare sub diferite steaguri identitare. Aceste armate sunt finantate, īnsa, din belsug, nu numai de strategii cinice ai politicilor de manipulare ci si de lideri carismatici care īsi asuma proiecte mesianice.


Trebuie observat, de asemenea, ca globalizarea a mai permis si accesul reprezentantilor unor anumite comunitati culturale la tehnologii pe care numai reprezentantii altor culturi le-au putut produce. Cultura este un mod specific de a crea. Aceasta este legata de o īntelegere particulara a lumii si a ordinii universale. Cānd o anumita cultura īsi īnsuseste tehnologii pe care nu le-a creat si nici nu le-ar fi putut crea - potrivit logicii sale interne - atunci exista riscul ca respectivele tehnologii sa fie utilizate īn scopuri diferite fata de cele pentru care au fost create. (Īntr-adevar, este dificil sa credem ca cei care au inventat avioanele cu reactie si care au construit zgārie-norii, si-ar fi īnchipuit ca avioanele ar putea fi folosite pentru a demola zgārie-norii. Motivul pentru care tehnologia de vārf per se nu ar putea coexista cu terorismul care utilizeaza aceasta tehnologie, este acela ca nimeni nu ar putea fi de acord sa traiasca īntr-o era īn care īmbarcarea īntr-un avion sa reprezinte un pericol, construirea unui zgārie-nori un exercitiu riscant, iar progresul īn chimie sau biologie o amenintare pentru aer sau pentru apa). Identificam aici sursa unui mare pericol pentru stabilitatea lumii si desigur, pentru cea europeanä.


Traversam īn prezent o era moderna īn care se ofera mult. Cu toate acestea, multe grupuri culturale care, aparent, ar fi putut accede la promisiunile acestei ere noi, scapānd astfel de neregulile si esecurile vechii ere, nu au facut-o. De ce se īntāmpla asa? Scuza clasica ca neprogresarea si saracia au fost cauzate de fortele imperiale si de intentiile coloniale este insuficienta, daca nu chiar nesatisfacatoare. Raspunsul principal rezida īntr-un set de valori culturale care sunt caracteristice diferitelor comunitati umane. si dupa cum preciza odata Ministrul de Externe israelian Shimon Peres: "Nu poti avea potentialul pentru o tehnologie īnalta daca nu adopti libertatea reala si decenta reala. Nu poti avea o economie bazata pe stiinta acolo unde stiinta exista laolalta cu minciuna. Stiinta nu poate fi alaturata dictaturii. Nu poti minti stiintific. stiinta si tehnologia cer cautarea adevarului neīntrerupt, fara compromisuri. Nu poti avea investitii daca nu ai transparenta. Nu poti avea cercetare libera daca nu ai o societate libera. Nu poti avea o economie moderna daca nu ai portile si spatiul aerian deschise pentru comert si pentru schimbul onest".   


A acumula modele de viata si tehnologii circumscrise lor, este un lucru. A le asimila este cu totul altceva. O asemenea asimilare - mai ales daca este superioara si constructiva - schimba inevitabil ceva din paternul identitar. Cel mai adesea aceste schimbäri se produc pe linia convergentei mai multor culturi. De aici rezulta ca identitatea nu este, nu poate fi si nu trebuie sa fie imuabila. De-a lungul evo1utiei istorice orice cultura pierde unele trasaturi si cāstiga altele. Un astfel de proces trebuie acceptat si nu are nimic negativ īn sine. Culturile sunt vii si este necesar sa ramāna vii. Pastrarea identitatii nu trebuie sa īnsemne mortificarea culturala. Problema este - aici gasim una dintre marile sfidari ale lumii de astazi - cum sa facem ca sa acceleram si sa controlam evolu# 20520w2219u 5;iile diverselor culturi pe directia convergentei si sa punem astfel convietuirea interculturala īn locul conflictelor interculturale, fara riscul siluirii diversitatii culturale pe calea asimilarii unei culturi de catre alta? De asemenea o alta provocare este legata de nevoia construirii - īn sānul diferitelor comunitati organizate (statal) - a unor institutii compatibile folosind elementele traditionale specifice culturii fiecareia dintre ele.


Pentru Europa se pune si o chestiune suplimentara: Cum sa fie conciliate o identitate europeana īnca destul de indefinita cu identitatile nationale care au fost motor al dezvoltarii dar care nu au reusit sa rezolve cu bine tema garantarii pacii si eliminarii razboiului ca modalitate de solutionarea divergentelor?


Solutionarea problemei identitate europeana versus identitate national-statala constituie piatra de temelie pentru dezvoltarea noii arhitecturi institutionale europene. Cu cāt viziunea asupra Europei viitoare promoveaza o integrare mai profunda a actualelor state-natiune europene, cu atāt mat mare este teama celor din urma īn fata "pericolului" de a-si pierde identitatea. Īn ce consta, de fapt, aceasta identitate si de ce ar fi o nenorocire atāt de mare disparitia ei? Cum s-ar putea pierde identitatea nationala si cum ar putea fi ea īnlocuita de o identitate europeana? lata doar cāteva īntrebari care framānta astazi constiintele europenilor.


PROCESUL EUROPEAN CA UN DRUM CU DOUĂ SENSURI CULTURALE


Procesul european - proces constānd īn proiectarea si edificarea unei Europe unite apte de a depasi stadiul "Europei-Piata" spre a deveni o "Europa - Putere" - trebuie privit ca rezultat al unei deplasari cu sens dublu. Pe de o parte este vorba despre miscarea Vestului european catre Estul continentului - realitate numita "extinderea UE" - iar pe de alta parte avem īn vedere miscarea universului de o complexa si adesea conflictuala diversitate al Europei Centrale si Orientale catre Occident - realitate care ar putea fi numita "expansiunea dezordinii orientale".


Cele doua Europe (orientala si occidentala) isi au izvoare culturale comune īn literatura elina, religia iudaica si dreptul roman. Fluviile plecate dintr-un loc unic s-au despartit, īnsa, spre a iriga teritorii spirituale si istorii diferite, ajungānd sa se verse īn doua mari īnsemnānd doua modele de viata distincte.


Europa Occidentala a parvenit la o identitate caracterizata prin pluralism politic, participare sociala, respect al diversitatii, concurenta libera si loiala, suprematia legii si primordialitatea drepturilor omului. (Aceste valori sunt frecvent sintetizate ca find democratia pluralista/participativa, statul de drept si drepturile omului, la care credem ca trebuie adaugata si ceea ce am numi "democratia economica", respectiv caracterul sacru al proprietatii private si formarea libera a preturilor pe piata. Ele includ, evident, egalitatea sanselor si laicitatea statului.) Īn paralel cu aceste trasaturi considerate a fi pozitive, Occidentul european a acumulat si vulnerabilitati avāndu-si radacinile īn modele comportamentale negative. Consumismul, egoismul si lipsa de flexibilitate a pietei muncii - consecutiva unui exces de protectie sociala - sunt doar cāteva dintre ele. La nivelul structurilor comunitare (institutiile Uniunii Europene) li se adauga birocratismul, lipsa de transpanenta si de sisteme de raspundere fata de cetatean, precum si un anume deficit de legitimitate. Dincolo de toate acestea, statele Occidentului, chiar daca mai sunt afectate de unele puseuri nationaliste, au parasit īntr-o foarte mare masura cultura independentei spre a trai īn cultura interdependentei. Pentru Rasaritul european, īn schimb, independenta statului natiune si caracterul absolut al suveranitatii sale ramān trasaturi esentiale ale identitatii atāt la nivelul elitei politice cāt si la acela al mentalului popular.


Europa Centrala si Orientala este caracterizata, īnca, prin insecuritate - existentiala si cultural-identitara, individuala si colectiva, nationala si internationala - si prin saracie. Adica exact ace1easi realitati care au facut din Europa Occidentala, la finele celui de al doilea razboi mondial, o adevarata "Uniune a Fricii" transformata apoi īntr-un proiect politic realizat prin mijloace economice - "Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului" - spre a deveni o "Uniune de Valori" īntrupata īn Uniunea Europeana de astazi. Insecuritatea si disparitatile economico-sociale, dar si lipsa unei societati civile dezvoltate si, mai ales, a unei clase de mijloc puternice, au imprimat popoarelor si statelor din jumatatea estica a continentului mentalitati si atitudini circumscriind modele de viata cartacterizate printr-o combinatie ciudata de individualism si colectivism, printr-o slabiciune cronica a spiritului rational si pozitiv. Individualismul īsi are originile in experienta rezistentei pasive īmpotriva totalitarismului si explica o redusa participare sociala, fiecare īncercānd sa se "salveze" pe sine prin practicarea unui joc de suma nula. El nu a ajuns īn faza spiritului de īntreprindere si a excelentei competitionale, ci se manifesta prin energia consumata īn acumularea primitiva de capital. Colectivismul este o expresie inertiala a experientei sociale comuniste si se manifesta prin lipsa spiritului de initiativa si teama asumarii de riscuri, ca si prin tendinta de a transfera īntreaga raspundere si īntreaga grije pentru rezolvarea problemelor comunitatii, catre stat. Colectivismul este tot atāt de departe de comunitarismul occidental si de solidaritatea sociala, precum este si individualismul. El este responsabil pentru mentinerea centralismului īn admnistratie si modesta evolutie a principiului subsidiaritatii, precum si pentru ineficienta economica consecutiva unor cereri de protectie sociala fara legatura cu productivitatea muncii. Īn fine, lacunele spiritului rational si pozitiv face din Europa Centrala si Orientala locul unei religiozitati necunonoscute astazi īn Occident (uneori chiar ordinea de stat este marcata de clericalism), al practicarii unui nationalism de secol XIX - retoric īn forma si retrograd īn continut - ca si al recurgerii la confruntare violenta ca forma de rezolvare a unor conflicte etnice (cultural-identitare) si religioase. Asa se face ca pentru cetatenii tarilor respective īncrederea īn Biserica si Armata trece īnaintea īncrederii īn institutiile specifice democratiei dintr-un stat laic. Iredentismul, razboaiele religioase si gāndirea solutiilor la problemele politico-economice īn termeni etnici - ca, de altfel, si celelalte trasaturi evocate anterior - sunt parte a identitatii acestei bucati de Europa (inclusiv cāt priveste statele din Grupul de la Visegrad) ele fiind cu atāt mai accentuate cu cāt ne deplasam mai la Est. De aici nu ar trebui, īnsa, sa se ajunga la concluzia superioritatii absolute a Europei occidentale. Aceasta, īn primul rānd, īntrucāt īn materie de identitate este periculos a se judeca īn termenii morali de "bine" si de "rau", ori īn cei, tot subiectivi, de "superior" si "inferior", ci trebuie sa se rationeze īn context ontologic si pragmatic, fiind vorba despre optiuni referitoare la modul de a exista si de adecvarea la provocarile si oportunitatile oferite de mediul īnconjurator. Īn al doilea rānd, pentru ca est europenii aduc īn patrimoniul identitar comun atuuri certe deduse dintr-o istorie relativ mai vitrega, precum un nivel ridicat de adaptabilitate (flexibilitate), imaginatie mai dezvoltata, un spirit de sacrificiu cu mult mai accentuat - consecinta a obisnuintei cu lipsa de confort si a religiozitatii sporite -, un mai mare devotament pentru familie, o rata oarecum mai accentuata a natalitatii (importanta mai cu seama īn conditiile īn care scaderea de populatie īn Occident va genera un tot mai acut deficit de forta de munca educata susceptibil, īn lipsa aportului est-european, a atrage migratie din spatii culturale mai departate de standardele europene), o mai mare rezistenta la efort si o disponibilitate sporita pentnu munca, īn special cea grea - chiar daca travaliul lor nu este si foarte disciplinat.


Asa cum stau lucrurile īn prezent, se poate afirma ca "extinderea UE"-- despre care am putea vorbi si ca despre un "imperialism pozitiv occidental" - are un caracter pseudo sau cvasi globalizator - evident mentināndu-ne la scara continentului european. Aceasta īntrucāt Uniunea concepe integrarea europeana exclusiv ca pe un transfer al modelului sau - aquis-ul comunitar - catre tarile Europei Centrale si Orientale. Dimpotriva, miscarea integratoare care se deplaseaza de la Est la Vest - "expansionismul dezordinii orientale" dispunānd de o proteicitate similara migratiunilor barbare care au darāmat cu peste un mileniu īn urma Imperiul Roman de Apus - are un cert caracter globalizator. Īntr-adevar ea tinde - chiar daca lucrul nu este totdeauna constient iar intentia, de cele mai multe ori, nu este declarata - spre o sinteza a modelului Occidental cu traditiile, experientele, valorile si abilitatile caracterizānd viata europeana care a existat si continua sa existe īn afara Uniunii Europene. Din perspectiva vestica procesul european este limitat la o extindere, ceea ce pune accentul pe aspectul cantitativ al problemei. Din perspectiva estica procesul vizeaza realizarea unei sinteze identitare ceea ce deplaseaza accentul pe latura calitativa, rezultatul final urmānd a consacra schimbarea īn toate componentele noii Uniuni. Īntrebarea care se pune este care dintre aceste doua tentative va izbāndi ?


Integrarea europeana (constructia unei Europe unite) nu este un exercitiu de fantezie ci o īncercare vitala menita a oferi o securitate si stabilitate durabile pentru ambele jumatati ale Europei. Principala cale spre stabilizarea securtatii este fobosirea puterii pentru exportul propriului model de viata. Cu alte cuvinte este vorba despre construirea unei identitati comune a "Marii Europe" bazate pe un set unic de valori si pe institutii compatibile integrate unui sistem de gestiune unitar conceput la nivel continental. Procesul european este, deci, o chestiune de putere si de cultura. Cine are puterea sa transfere altora propria paradigma cultural-identitara isi mareste puterea necesara spre consolidarea securitatii proprii. Privit din acest unghi de vedere aquis-ul comunitar este, īn fapt, un aquis identitar.


Problema este ca īn prezent UE nu are capacitatea nici de vointa si nici de efort spre a-si impune modelul īn afara frontierelor sale desi securitatea sa, īntr-o lume aflata īn plin proces de globalizare, cere mai mult ca oricānd o astfel de extindere. Capacitatea de vointa ar implica renuntarea la confortul actual si la sentimentul de superioritate care caracterizeaza Europa Occidentala spre a face din integrarea europeana un proces preponderent politic menit sa conduca spre o entitate continentala dotata cu o structura de institutii politice unitara. Capacitatea de efort se refera la mobilizarea resurselor economico-financiare apte a consolida unitatea politica prin echilibrarea dezvoltarii sub-regionale īn interiorul ei si prin lichidarea disparitatilor economico-sociale dintre natiunile europene care ar intra īn componenta Europei unite.


Nefiind, asadar, īn masura sa conjuge securitatea prin integrare cu securitatea prin dezvoltare, UE va fi, inevitabil, īn situtia de a constata nu doar ca nu-si poate consacra identitatea ca atare īn jumatatea estica a continentului ci si ca taria defensivei sale īmpotriva invaziei cu care o ameninta actuala "dezordine orientala` este depasita de forta de atracte a standardelor sale de viata. Īmpinsi de disperarea pe care insecuritatea si saracia prelungite si fara de perspective le-o alimenteaza, pe de o parte, si sedusi de civilizatia apuseana, pe de alta parte, europenii de est vor gasi, cu siguranta, energia spre a darāma zidurile de aparare cu care acest Apus a īnlocuit demolatul Zid at Benlinului. Din acest punct de vedere UE este cu mult mai īndreptatita sa se gāndeasca la "pericolul" ca identitatea sa sa se modifice īn urma actiunii de extindere. Īn fapt nu va fi vorba despre o Uniune mai mare ci despre o alta Uniune. Īn discutie nu este extinderea UE ci unificarea Europei.




Pentru ca intālnirea Vestului cu Estul si sinteza lor īn cadrul procesului de integrare europeana sa nu conduca la convulsii, la anarhie si instabilitate, sau pentru ca ele sa nu genereze fenomene nocive de felul celor rezultate din īncrucisarea culturii (identitatii) de clan cu cultura (identitatea) statului-natiune, īn unele parti ale lumii si chiar īn Europa (īn Balcani - īn special īn Kosovo si Macedonia --, īn Sicilia, īn Ţara Bascilor, īn Corsica, precum si īn Orientul Apropiat si Asia Centrala), va fi nevoie ca viziunea asupra Europei unite de māine sa fie dezvoltata īn comun de catre toti europenii, deopotriva din Apus si din Rasarit. UE nu poate fi unica responsabila pentru derularea procesului european. Iar acest proces nu poate si nu trebuie sa fie unul de transfer identitar ci unul de sinteza identitara. Impactul cultural al unificarii Europei trebuie acceptat si asumat de toti participantii la proces. Pentru moment se pare ca Europa Centrala si Orientala este mai dispusa la aceasta.


O ECUAŢIE POLITICĂ DE REZOLVAT


Statele moderne au de rezolvat o ecuatie complexa (de fapt, un sistem de ecuatii cu mai multe necunoscute) īn care intra urmatoarele componente principale: omul (ca valoare suprema si masura a tuturor lucrurilor); comunitatea (ca grupare reala, concreta de oameni ce se simt legati īntre ei printr-o identitate comuna circumscrisa de traditii, mod de viata, interese, eventual cultura similara); teritoriul (asupra caruia se exercita prerogativele aferente suveranitatii); drepturile (ce sunt recunoscute omului si comunitatii pe teritoriul si īn legatura cu teritoriul pe care traiesc).

Ordinea enumerarii nu este īntāmplatoare. Ea exprima ordinea importantei componentelor ecuatiei īntr-o conceptie democratica moderna. Īn cadrul unei asemenea conceptii omul (fiinta umana) si fericirea sa sunt principala ratiune de a fi a statelor, dupa care urmeaza protectia stabilitatii, identitatii si prosperitatii comunitatilor, iar apoi apararea si administrarea teritoriului. Drepturile acordate, recunoscute si protejate de state, ca si cele pe care ele se exercita īn raporturile cu cetatenii, trebuie sa fie astfel concepute īncāt sa respecte ierarhia respectiva. Aceasta trebuie sa se reflecte īn constructia sistemului subsidiaritatii nationale menit a integra interesele īn concurs si a stabili pricipiile care īndruma alegerea īntre ele. (Conceptia descrisa este opusa celei pentru care statul - reprezentat mai ales prin teritoriu, bunurile materiale si popor ca abstractiune - constituie principala valoare de aparat, dupa care vin, īn ondine, colectivitatile umane locale si persoana umana considerata individual.)


Īn lumina celor de mai sus, legatura dintre elementele componente ale ecuatiei politice date spre rezolvare statelor poate fi exprimata prin urmatoarele principii:

Germania, unde Bundestag-ul a adoptat o rezolutie de interpretare a Constitutiei federale care sublinia ca tara este "patria tuturor locuitorilor ei" indiferent de originea etnica, acorda totusi cetatenia pe baza criteriului national.


Se poate imagina si o perspectiva opusa, dar e esenta culturala, nu juridica. O Europa federala ar fi o Europa a minoritatilor - īn primul rānd etnice, īnsa nu numai etnice - fiind obligata dar si apta sa construiasca un model de convietuire multiculturala/multi-identitara. (Adrian Severin, pg. 37, "Federalism-federalizare-separatism ", īn Europa 2000. Contributii la dezbaterile privind viitorul Europei, Ed. InterGraf, 1999.




loading...










Document Info


Accesari: 3692
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )