Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































STABILITATEA SI SFIDARILE MULTICULTURALISMULUI CIVIC IN EUROPA

sociologie












ALTE DOCUMENTE

Zi-sa Freud
ADEVAR SI MINCIUNA
Legea Dovezii Sociale
Alunga tristetea despartirii
Alegerea Perdelelor si draperiilor nunta
Eu m-am nascut ca sa iubesc!
Experientele negative din trecut. Ce efect au ele asupra mea?
CONFERINTA INTERNATIONALA VIITORUL ORGANIZATIILOR NEGUVERNAMENTALE DIN ROMANIA
Specificul dezvoltarii psihofizice la diferite categorii de deficienti
Rezistentii pasivi si potentialul de adaptare

STABILITATEA sI SFIDĂRILE MULTICULTURALISMULUI CIVIC ĪN EUROPA

Traim īntr-o lume traversata de conflicte interetnice si de crize identitare. Lucrul este atāt de evident īncāt el nu mai trebuie demonstrat. Tragicele evenimente din 11 septembrie 2001 se īncadreaza īn aceeasi fenomenologie.




Dupa prabusirea sistemului mondial bipolar, omenirea traieste īn cadrul procesului globalizarii efectele contradictiei dintre integrarea politica pe baza solidaritatii de interese si dezintegrarea statala pe criterii identitare, dintre omogenizarea economica si pulverizarea culturala. Globalizarea modelului societatii deschise si libere a facilitat contactul intim al unor culturi diferite. Incrucisarea lor a generat uneori fenomene periculoase precum crima organizatä, fundamentalismul religios sau terorismul. Ele pun astazi īn discutie īntregul sistem de securitate si stabilitate al lumii. Fara a nega susbstratul lor economic si social, este totusi imposibil sa nu observam ca motorul care pune īn miscare factorii de destabilizare amintiti este mai putin foamea cāt alienarea indusa de sentimentul implicarii fortate īn experiente moral-culturale esuate, precum si teama ca acceptarea complicitatii cu protagonistii unor asemenea experiente nu va ramāne nesanctionata. Saracia creaza doar cadrul favorabil recrutarii celor care formeaza armatele luptatoare sub diferite steaguri identitare. Aceste armate sunt finantate, īnsa, din belsug, nu numai de strategii cinice ai politicilor de manipulare ci si de lideri carismatici care īsi asuma proiecte mesianice.

Trebuie observat, de asemenea, ca globalizarea a mai permis si accesul reprezentantilor unor anumite comunitati culturale la tehnologii pe care numai reprezentantii altor culturi le-au putut produce. Cultura este un mod specific de a crea. Aceasta este legata de o īntelegere particulara a lumii si a ordinii universale. Cānd o anumita cultura īsi īnsuseste tehnologii pe care nu le-a creat si nici nu le-ar fi putut crea - potrivit logicii sale interne - atunci exista riscul ca respectivele tehnologii sa fie utilizate īn scopuri diferite fata de cele pentru care au fost create. (Īntr-adevar, este dificil sa credem ca cei care au inventat avioanele cu reactie si care au construit zgārie-norii, si-ar fi īnchipuit ca avioanele ar putea fi folosite pentru a demola zgārie-norii. Motivul pentru care tehnologia de vārf per se nu ar putea coexista cu terorismul care utilizeaza aceasta tehnologie, este acela ca nimeni nu ar putea fi de acord sa traiasca īntr-o era īn care īmbarcarea īntr-un avion sa reprezinte un pericol, construirea unui zgārie-nori un exercitiu riscant, iar progresul īn chimie sau biologie o amenintare pentru aer sau pentru apa). Identificam aici sursa unui mare pericol pentru stabilitatea lumii si desigur, pentru cea europeanä.

Traversam īn prezent o era moderna īn care se ofera mult. Cu toate acestea, multe grupuri culturale care, aparent, ar fi putut accede la promisiunile acestei ere noi, scapānd astfel de neregulile si esecurile vechii ere, nu au facut-o. De ce se īntāmpla asa? Scuza clasica ca neprogresarea si saracia au fost cauzate de fortele imperiale si de intentiile coloniale este insuficienta, daca nu chiar nesatisfacatoare. Raspunsul principal rezida īntr-un set de valori culturale care sunt caracteristice diferitelor comunitati umane. si dupa cum preciza odata Ministrul de Externe israelian Shimon Peres: "Nu poti avea potentialul pentru o tehnologie īnalta daca nu adopti libertatea reala si decenta reala. Nu poti avea o economie bazata pe stiinta acolo unde stiinta exista laolalta cu minciuna. Stiinta nu poate fi alaturata dictaturii. Nu poti minti stiintific. stiinta si tehnologia cer cautarea adevarului neīntrerupt, fara compromisuri. Nu poti avea investitii daca nu ai transparenta. Nu poti avea cercetare libera daca nu ai o societate libera. Nu poti avea o economie moderna daca nu ai portile si spatiul aerian deschise pentru comert si pentru schimbul onest".  

A acumula modele de viata si tehnologii circumscrise lor, este un lucru. A le asimila este cu totul altceva. O asemenea asimilare - mai ales daca este superioara si constructiva - schimba inevitabil ceva din paternul identitar. Cel mai adesea aceste schimbäri se produc pe linia convergentei mai multor culturi. De aici rezulta ca identitatea nu este, nu poate fi si nu trebuie sa fie imuabila. De-a lungul evo1utiei istorice orice cultura pierde unele trasaturi si cāstiga altele. Un astfel de proces trebuie acceptat si nu are nimic negativ īn sine. Culturile sunt vii si este necesar sa ramāna vii. Pastrarea identitatii nu trebuie sa īnsemne mortificarea culturala. Problema este - aici gasim una dintre marile sfidari ale lumii de astazi - cum sa facem ca sa acceleram si sa controlam evolu# 20520w2219u 5;iile diverselor culturi pe directia convergentei si sa punem astfel convietuirea interculturala īn locul conflictelor interculturale, fara riscul siluirii diversitatii culturale pe calea asimilarii unei culturi de catre alta? De asemenea o alta provocare este legata de nevoia construirii - īn sānul diferitelor comunitati organizate (statal) - a unor institutii compatibile folosind elementele traditionale specifice culturii fiecareia dintre ele.

Pentru Europa se pune si o chestiune suplimentara: Cum sa fie conciliate o identitate europeana īnca destul de indefinita cu identitatile nationale care au fost motor al dezvoltarii dar care nu au reusit sa rezolve cu bine tema garantarii pacii si eliminarii razboiului ca modalitate de solutionarea divergentelor?

Solutionarea problemei identitate europeana versus identitate national-statala constituie piatra de temelie pentru dezvoltarea noii arhitecturi institutionale europene. Cu cāt viziunea asupra Europei viitoare promoveaza o integrare mai profunda a actualelor state-natiune europene, cu atāt mat mare este teama celor din urma īn fata "pericolului" de a-si pierde identitatea. Īn ce consta, de fapt, aceasta identitate si de ce ar fi o nenorocire atāt de mare disparitia ei? Cum s-ar putea pierde identitatea nationala si cum ar putea fi ea īnlocuita de o identitate europeana? lata doar cāteva īntrebari care framānta astazi constiintele europenilor.

PROCESUL EUROPEAN CA UN DRUM CU DOUĂ SENSURI CULTURALE

Procesul european - proces constānd īn proiectarea si edificarea unei Europe unite apte de a depasi stadiul "Europei-Piata" spre a deveni o "Europa - Putere" - trebuie privit ca rezultat al unei deplasari cu sens dublu. Pe de o parte este vorba despre miscarea Vestului european catre Estul continentului - realitate numita "extinderea UE" - iar pe de alta parte avem īn vedere miscarea universului de o complexa si adesea conflictuala diversitate al Europei Centrale si Orientale catre Occident - realitate care ar putea fi numita "expansiunea dezordinii orientale".

Cele doua Europe (orientala si occidentala) isi au izvoare culturale comune īn literatura elina, religia iudaica si dreptul roman. Fluviile plecate dintr-un loc unic s-au despartit, īnsa, spre a iriga teritorii spirituale si istorii diferite, ajungānd sa se verse īn doua mari īnsemnānd doua modele de viata distincte.

Europa Occidentala a parvenit la o identitate caracterizata prin pluralism politic, participare sociala, respect al diversitatii, concurenta libera si loiala, suprematia legii si primordialitatea drepturilor omului. (Aceste valori sunt frecvent sintetizate ca find democratia pluralista/participativa, statul de drept si drepturile omului, la care credem ca trebuie adaugata si ceea ce am numi "democratia economica", respectiv caracterul sacru al proprietatii private si formarea libera a preturilor pe piata. Ele includ, evident, egalitatea sanselor si laicitatea statului.) Īn paralel cu aceste trasaturi considerate a fi pozitive, Occidentul european a acumulat si vulnerabilitati avāndu-si radacinile īn modele comportamentale negative. Consumismul, egoismul si lipsa de flexibilitate a pietei muncii - consecutiva unui exces de protectie sociala - sunt doar cāteva dintre ele. La nivelul structurilor comunitare (institutiile Uniunii Europene) li se adauga birocratismul, lipsa de transpanenta si de sisteme de raspundere fata de cetatean, precum si un anume deficit de legitimitate. Dincolo de toate acestea, statele Occidentului, chiar daca mai sunt afectate de unele puseuri nationaliste, au parasit īntr-o foarte mare masura cultura independentei spre a trai īn cultura interdependentei. Pentru Rasaritul european, īn schimb, independenta statului natiune si caracterul absolut al suveranitatii sale ramān trasaturi esentiale ale identitatii atāt la nivelul elitei politice cāt si la acela al mentalului popular.

Europa Centrala si Orientala este caracterizata, īnca, prin insecuritate - existentiala si cultural-identitara, individuala si colectiva, nationala si internationala - si prin saracie. Adica exact ace1easi realitati care au facut din Europa Occidentala, la finele celui de al doilea razboi mondial, o adevarata "Uniune a Fricii" transformata apoi īntr-un proiect politic realizat prin mijloace economice - "Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului" - spre a deveni o "Uniune de Valori" īntrupata īn Uniunea Europeana de astazi. Insecuritatea si disparitatile economico-sociale, dar si lipsa unei societati civile dezvoltate si, mai ales, a unei clase de mijloc puternice, au imprimat popoarelor si statelor din jumatatea estica a continentului mentalitati si atitudini circumscriind modele de viata cartacterizate printr-o combinatie ciudata de individualism si colectivism, printr-o slabiciune cronica a spiritului rational si pozitiv. Individualismul īsi are originile in experienta rezistentei pasive īmpotriva totalitarismului si explica o redusa participare sociala, fiecare īncercānd sa se "salveze" pe sine prin practicarea unui joc de suma nula. El nu a ajuns īn faza spiritului de īntreprindere si a excelentei competitionale, ci se manifesta prin energia consumata īn acumularea primitiva de capital. Colectivismul este o expresie inertiala a experientei sociale comuniste si se manifesta prin lipsa spiritului de initiativa si teama asumarii de riscuri, ca si prin tendinta de a transfera īntreaga raspundere si īntreaga grije pentru rezolvarea problemelor comunitatii, catre stat. Colectivismul este tot atāt de departe de comunitarismul occidental si de solidaritatea sociala, precum este si individualismul. El este responsabil pentru mentinerea centralismului īn admnistratie si modesta evolutie a principiului subsidiaritatii, precum si pentru ineficienta economica consecutiva unor cereri de protectie sociala fara legatura cu productivitatea muncii. Īn fine, lacunele spiritului rational si pozitiv face din Europa Centrala si Orientala locul unei religiozitati necunonoscute astazi īn Occident (uneori chiar ordinea de stat este marcata de clericalism), al practicarii unui nationalism de secol XIX - retoric īn forma si retrograd īn continut - ca si al recurgerii la confruntare violenta ca forma de rezolvare a unor conflicte etnice (cultural-identitare) si religioase. Asa se face ca pentru cetatenii tarilor respective īncrederea īn Biserica si Armata trece īnaintea īncrederii īn institutiile specifice democratiei dintr-un stat laic. Iredentismul, razboaiele religioase si gāndirea solutiilor la problemele politico-economice īn termeni etnici - ca, de altfel, si celelalte trasaturi evocate anterior - sunt parte a identitatii acestei bucati de Europa (inclusiv cāt priveste statele din Grupul de la Visegrad) ele fiind cu atāt mai accentuate cu cāt ne deplasam mai la Est. De aici nu ar trebui, īnsa, sa se ajunga la concluzia superioritatii absolute a Europei occidentale. Aceasta, īn primul rānd, īntrucāt īn materie de identitate este periculos a se judeca īn termenii morali de "bine" si de "rau", ori īn cei, tot subiectivi, de "superior" si "inferior", ci trebuie sa se rationeze īn context ontologic si pragmatic, fiind vorba despre optiuni referitoare la modul de a exista si de adecvarea la provocarile si oportunitatile oferite de mediul īnconjurator. Īn al doilea rānd, pentru ca est europenii aduc īn patrimoniul identitar comun atuuri certe deduse dintr-o istorie relativ mai vitrega, precum un nivel ridicat de adaptabilitate (flexibilitate), imaginatie mai dezvoltata, un spirit de sacrificiu cu mult mai accentuat - consecinta a obisnuintei cu lipsa de confort si a religiozitatii sporite -, un mai mare devotament pentru familie, o rata oarecum mai accentuata a natalitatii (importanta mai cu seama īn conditiile īn care scaderea de populatie īn Occident va genera un tot mai acut deficit de forta de munca educata susceptibil, īn lipsa aportului est-european, a atrage migratie din spatii culturale mai departate de standardele europene), o mai mare rezistenta la efort si o disponibilitate sporita pentnu munca, īn special cea grea - chiar daca travaliul lor nu este si foarte disciplinat.

Asa cum stau lucrurile īn prezent, se poate afirma ca "extinderea UE"-- despre care am putea vorbi si ca despre un "imperialism pozitiv occidental" - are un caracter pseudo sau cvasi globalizator - evident mentināndu-ne la scara continentului european. Aceasta īntrucāt Uniunea concepe integrarea europeana exclusiv ca pe un transfer al modelului sau - aquis-ul comunitar - catre tarile Europei Centrale si Orientale. Dimpotriva, miscarea integratoare care se deplaseaza de la Est la Vest - "expansionismul dezordinii orientale" dispunānd de o proteicitate similara migratiunilor barbare care au darāmat cu peste un mileniu īn urma Imperiul Roman de Apus - are un cert caracter globalizator. Īntr-adevar ea tinde - chiar daca lucrul nu este totdeauna constient iar intentia, de cele mai multe ori, nu este declarata - spre o sinteza a modelului Occidental cu traditiile, experientele, valorile si abilitatile caracterizānd viata europeana care a existat si continua sa existe īn afara Uniunii Europene. Din perspectiva vestica procesul european este limitat la o extindere, ceea ce pune accentul pe aspectul cantitativ al problemei. Din perspectiva estica procesul vizeaza realizarea unei sinteze identitare ceea ce deplaseaza accentul pe latura calitativa, rezultatul final urmānd a consacra schimbarea īn toate componentele noii Uniuni. Īntrebarea care se pune este care dintre aceste doua tentative va izbāndi ?

Integrarea europeana (constructia unei Europe unite) nu este un exercitiu de fantezie ci o īncercare vitala menita a oferi o securitate si stabilitate durabile pentru ambele jumatati ale Europei. Principala cale spre stabilizarea securtatii este fobosirea puterii pentru exportul propriului model de viata. Cu alte cuvinte este vorba despre construirea unei identitati comune a "Marii Europe" bazate pe un set unic de valori si pe institutii compatibile integrate unui sistem de gestiune unitar conceput la nivel continental. Procesul european este, deci, o chestiune de putere si de cultura. Cine are puterea sa transfere altora propria paradigma cultural-identitara isi mareste puterea necesara spre consolidarea securitatii proprii. Privit din acest unghi de vedere aquis-ul comunitar este, īn fapt, un aquis identitar.

Problema este ca īn prezent UE nu are capacitatea nici de vointa si nici de efort spre a-si impune modelul īn afara frontierelor sale desi securitatea sa, īntr-o lume aflata īn plin proces de globalizare, cere mai mult ca oricānd o astfel de extindere. Capacitatea de vointa ar implica renuntarea la confortul actual si la sentimentul de superioritate care caracterizeaza Europa Occidentala spre a face din integrarea europeana un proces preponderent politic menit sa conduca spre o entitate continentala dotata cu o structura de institutii politice unitara. Capacitatea de efort se refera la mobilizarea resurselor economico-financiare apte a consolida unitatea politica prin echilibrarea dezvoltarii sub-regionale īn interiorul ei si prin lichidarea disparitatilor economico-sociale dintre natiunile europene care ar intra īn componenta Europei unite.

Nefiind, asadar, īn masura sa conjuge securitatea prin integrare cu securitatea prin dezvoltare, UE va fi, inevitabil, īn situtia de a constata nu doar ca nu-si poate consacra identitatea ca atare īn jumatatea estica a continentului ci si ca taria defensivei sale īmpotriva invaziei cu care o ameninta actuala "dezordine orientala` este depasita de forta de atracte a standardelor sale de viata. Īmpinsi de disperarea pe care insecuritatea si saracia prelungite si fara de perspective le-o alimenteaza, pe de o parte, si sedusi de civilizatia apuseana, pe de alta parte, europenii de est vor gasi, cu siguranta, energia spre a darāma zidurile de aparare cu care acest Apus a īnlocuit demolatul Zid at Benlinului. Din acest punct de vedere UE este cu mult mai īndreptatita sa se gāndeasca la "pericolul" ca identitatea sa sa se modifice īn urma actiunii de extindere. Īn fapt nu va fi vorba despre o Uniune mai mare ci despre o alta Uniune. Īn discutie nu este extinderea UE ci unificarea Europei.



Pentru ca intālnirea Vestului cu Estul si sinteza lor īn cadrul procesului de integrare europeana sa nu conduca la convulsii, la anarhie si instabilitate, sau pentru ca ele sa nu genereze fenomene nocive de felul celor rezultate din īncrucisarea culturii (identitatii) de clan cu cultura (identitatea) statului-natiune, īn unele parti ale lumii si chiar īn Europa (īn Balcani - īn special īn Kosovo si Macedonia --, īn Sicilia, īn Ţara Bascilor, īn Corsica, precum si īn Orientul Apropiat si Asia Centrala), va fi nevoie ca viziunea asupra Europei unite de māine sa fie dezvoltata īn comun de catre toti europenii, deopotriva din Apus si din Rasarit. UE nu poate fi unica responsabila pentru derularea procesului european. Iar acest proces nu poate si nu trebuie sa fie unul de transfer identitar ci unul de sinteza identitara. Impactul cultural al unificarii Europei trebuie acceptat si asumat de toti participantii la proces. Pentru moment se pare ca Europa Centrala si Orientala este mai dispusa la aceasta.

O ECUAŢIE POLITICĂ DE REZOLVAT

Statele moderne au de rezolvat o ecuatie complexa (de fapt, un sistem de ecuatii cu mai multe necunoscute) īn care intra urmatoarele componente principale: omul (ca valoare suprema si masura a tuturor lucrurilor); comunitatea (ca grupare reala, concreta de oameni ce se simt legati īntre ei printr-o identitate comuna circumscrisa de traditii, mod de viata, interese, eventual cultura similara); teritoriul (asupra caruia se exercita prerogativele aferente suveranitatii); drepturile (ce sunt recunoscute omului si comunitatii pe teritoriul si īn legatura cu teritoriul pe care traiesc).

Ordinea enumerarii nu este īntāmplatoare. Ea exprima ordinea importantei componentelor ecuatiei īntr-o conceptie democratica moderna. Īn cadrul unei asemenea conceptii omul (fiinta umana) si fericirea sa sunt principala ratiune de a fi a statelor, dupa care urmeaza protectia stabilitatii, identitatii si prosperitatii comunitatilor, iar apoi apararea si administrarea teritoriului. Drepturile acordate, recunoscute si protejate de state, ca si cele pe care ele se exercita īn raporturile cu cetatenii, trebuie sa fie astfel concepute īncāt sa respecte ierarhia respectiva. Aceasta trebuie sa se reflecte īn constructia sistemului subsidiaritatii nationale menit a integra interesele īn concurs si a stabili pricipiile care īndruma alegerea īntre ele. (Conceptia descrisa este opusa celei pentru care statul - reprezentat mai ales prin teritoriu, bunurile materiale si popor ca abstractiune - constituie principala valoare de aparat, dupa care vin, īn ondine, colectivitatile umane locale si persoana umana considerata individual.)

Īn lumina celor de mai sus, legatura dintre elementele componente ale ecuatiei politice date spre rezolvare statelor poate fi exprimata prin urmatoarele principii:

a) viata omului/fericirea omului este valoarea primordiala care depaseste īn importanta capacitatea de a controla/administra un teritoriu;

b) caracterul unitar al organizarii si controlului unui teritoriu este garantat nu de declaratii politice (fie ele chiar ridicate la rang de lege), ci de satisfactia populatiei/comunitatii care locuieste acel teritoriu, īn legatura cu drepturile ce-i sunt necunoscute si pe care le poate exercita efectiv;

c) statul care nu da drepturi, da (pierde/cedeaza) teritorii (adica statul care nu este gata sa recunoasca anumite drepturi persoanei umane spre a-i determina satisfactia, trebuie sa se pregateasca la a pierde teritorii).

Aparent paradoxal, ecuatia schitata mai sus ar putea fi rezolvata mai usor prin complicarea ei, adica prin includerea īn calcul a componentei suprastatale. Aceasta ridica problema suveranitatii ca si aceea a integrarii sistemului subsidiaritatii nationale īntr-un sistem al subsidiaritatii globale.

Avānd īn vedere extraordinara interdependenta practica a nivelului national cu cel international, ca si extinderea considerabila a normelor care descriu obligatiile ori angajamentele nationale fata de comunitatea internationala, clasica evaluare a suveranitatii, ca manifestare neīngradita a deciziei īn treburile interne si externe, arata asemenea scheletului unui dinozaur. Numai un concept suficient de relativizat poate pilota problema suveranitatii. Am invoca, īn acest context, propunerea lui Jean Tuscoz, care descrie suveranitatea drept "ansamblul de competente ale statelor reglementate de dreptul interntional"1. Este evident ca ramāne doar un pas de facut, pentru a gāndi suveranitatea unui stat īn raport cu o organizatie inter- ori supra guvernamentala: "acel set de competente ale statelor-membre definite īn raport cu dreptul comunitar".   

Un fruct al acestei perspective este imediata conexiune care se poate face cu principiul subsidiaritatii, ca mecanism care fondeaza Uniunea Europeana. Sa invocam continutul acestui principiu, asa cum apare el īn Tratatul de la Maastricht (Titlul II, art. 3b): "Īn domenii care nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea va actiona īn concordonanta cu principiul subsidiaritatii, numai daca si īn masura īn care obiectivele actiunii propuse nu pot fi atinse suficient de statele-membre si de aceea, datorita amplorii sau efectelor actiunii propuse, ea ar putea fi mai bine īndeplinita de catre Comunitate"2. Vedem de aici, ca principiul subsidiaritatii nu este decāt un complement al principiului suveranitatii si nu īmpotriva lui. Suveranitatea statelor se construieste - si īn sensul īn care este relativizata - conform principiului subsidiaritatii. Desigur, īntr-o federatie europeana, "suveranitatea statelor" are un sens. Dar ea este relativa la competentele federatiei. Iar continutul suveranitatii se construieste conform schemei pe care o impune o conceptie inteligenta a aplicarii principiului subsidiaritatii.

Deci, nimic dramatic, a gāndi suveranitatea statetor membre ale unei eventuale viitoare federatii europene. Ea īsi pierde īnsa caracterul mitic-metafizic, prelungire pāna astazi a unei viziuni hegeliene si fichtiene, pentru a capata o dimensiune practica si contextuala. Avānd īn vedere universalitatea principiului subsidiaritatii, suveranitatea statelor-membre va fi un etaj īntre alte etaje, de la cel inferior al suveranitatii locale pāna la etajul īnsusi al suveranitatii Federatei Europene, la rāndul ei relativa la ansamblul de competente pe care i le rezerva dreptul international.

Suveranitatea statelor se va actualiza īn timp, īn functie de competentele pe care, tot firesc, au de ce sa le delege la nivelul Uniunii3. "Constructia" suveranitatii statelor membre ale federaitei va fi esentialmente problema practica a aplicarii principiului subsidiaritatii. Īn acest sens putem spune ca formula de ,,suveranitate limitata" cu care ar ramāne statele nationale īn urma procesului de integrare europeana, sau chiar aceea de ,,transfer de suveranitate" catre structuri supranationale, nu sunt cu totul corecte. De fapt, suveranitatea nici nu se limiteaza si nici nu se transmite ci exercitiul ei se reorganizeaza tinānd seama de datele obiective ale lumii īnconjuratoare, pentru a mari eficienta demersului politic spre satisfactia detinatorului primordial de putere si a celui care este sursa originara a puterii: cetateanul. Dintr-o atare perspectiva Europa unita a viitorului va fi Europa cetatenilor liberi si a comunitatilor culturale tolerante.

NAŢIUNEA MODERNĂ - GEOPOLITICĂ sI CULTURĂ

Aparitia natiunilor moderne este fie rezultatul unei evolutii geopolitice, fie al uneia culturale. Īn primul caz este vorba despre o experienta comuna acumulata de populatia traitoare pe un anumit teritoriu supus unei anume suveranitati statale. Īn cel de al doilea caz referirea se face la construirea unui anumit fel de viata, de raportare la lumea exterioara si de creatie, comun unor persoane pentru care, ca grup, legatura cu un teritoriu statal nu are nici o relevanta.

De aici, pe aceste doua linii de evolutie diferite, a rezultat conceptul teritorial si conceptul organic al natiunii. Conceptul teritorial are caracter obiectiv īntrucāt el aseaza īn plan central elementul palpabil, material al teritoriului, privind natiunea ca pe o comunitate umana ce locuieste un teritoriu, ce traieste īntre frontierele teritoriale ale unui stat. Asa s-a format natiunea franceza si pe aceasta baza generalul De Gaulle a putut identifica republica cu natiunea si a vorbit despre ea ca despre o entitate ,,unica si indivizibila". Din conceptia teritoriala asupra natiunii s-a desprins conceptul de ,,natiune civica", membrii natiunii distingāndu-se doar prin raportul juridic care īi leaga de statul pe teritoriul caruia traiesc.

Conceptul organic are caracter subiectiv īntrucāt el pleaca nu doar de la om si de la realitatea abstracta a spiritualitatii, ci de la cultura care este un produs al gāndirii si simtirii umane, iar nu un dat precum pamāntul. Acest produs s-a dezvoltat īn timp si potrivit unei logici intrinseci care īi explica elementele de identificare. Natiunea este, astfel, o comunitate caracterizata prin anumite relatii spirituale īntre indivizii care īi sunt membri, relatii incluzānd traditie, limba, tendinte culturale, interese, eventual religie,comune. O astfel de comunitate - aparuta īn afara ideii de stat si lipsita, deci de statalitate - pe masura ce si-a stabilizat caacteristicile culturale si a devenit constienta de sine, a īnceput sa doreasca protectie statala si, prin urmare, sa-si caute un stat. Asa s-a nascut natiunea germana, dar si cea romāna. Unificarea principatelor romāne ca o consecinta a constiintei nationale formate īn afara unui stat unitar si iridenta romāna transilvana, bucovineana si basarabeana reflecta exact modelul descris. Conceptul organic a evoluat catre acela de ,,natiune culturala". Natiunea culturala traieste pe teritoriul mai multor state iar pe teritoriul unui anumit stat traiesc parti ale mai multor natiuni culturale care īmpreuna alcatuiesc o natiune civica.

Natiunea franceza s-a desavārsit prin transformarea statului feudal centralizat si unitar al francezilor īntr-un stat national francez.

Natiunea romāna, ca si cea germana, s-au desavārsit prin adunarea tuturor comunitatilor de romāni īmpartasind aceeasi cultura īntr-un stat unic (national) care, din ratiuni istorice, īn cazul Romāniei este un stat unitar, iar īn cel al Germaniei este stat federal.

Provocarea cu care Europa de astazi este confruntata se leaga de īntrebarea asupra modului īn care poate fi facuta sinteza īntre natiunea civica si cea culturala, īn conditiile īn care statele natiune nu sunt pure din punct de vedere ethic.

Imperialismul European rezolvase pāna īn secolul al XIX-lea īn mod satisfacator problema dezvoltarii prin integrare (pe parti īntinse ale teritoriului Europei - comparabile cu cele ale UE de astazi - existau piete interne unice, moneda unica, politica externa si de aparare comuna, libera circulatie a persoanelor, sisteme judiciare si de administratie unitare) dar s-a prabusit sub lovitura conflictelor cultural-identitare pe care nu a stiut sa le rezolve. Statele-natiune nascute pe ruinele vechilor imperii au asigurat o anume democratizare a vietii interne si internationale dar nu au reusit sa rezolve garantarea pacii si excluderea razboiului ca mijloc de solutionare a disputelor internationale. Astazi, īn contextul unei dezvoltari tehnologice care conduce implacabil spre globatizare, statele-natiune se dovedesc prea mari spre a rezolva problemele mici ale comunitatilor pe care le guverneaza si prea mici spre a rezolva problemele mari ale lumii. Maretia viziunii parintilor fondatori ai UE a constat īn īntelegerea faptului ca pacea, ca obiectiv politic, poate fi asigurata prin solutia economica a punerii si gestionarii īn comun a resurselor economice cu caracter strategic. Aceasta modalitate de a-i aduce īmpreuna pe fostii inamici a generat apoi un set de valori comune care au creat fundatia pentru un edifiu politico-economic si cultural al Europei occidentale. Dupa prabusirea bipolarismului si triumful libertatii īn Europa s-au īntālnit cultura Occidentului si a Orientului, cultura comunitara si cea etnocrata, cultura integrationista si cea independentista, precum si cultura statului natiune si cea a statului tribal (cultura de clan). Intālnirea a fost uneori si continua a fi exploziva. Cum se pot include toate aceste contrarii īntr-o combinatie stabila?


MODERNISM CONTRA NATIONALISM

Nationalismul a fost, neāndoielnic, motorul, factorul dinamizator al progresului īn secolele trecute. Creatia sa perena, daca nu chiar eterna, cea mai importanta a fost "natiunea" concept si realitate care si astazi se afla īn centrul proceselor caracterizānd evoluta lumii.

Statul national - desi īn momentul nasterii sale a reprezentat un progres - nu a reusit sa rezolve pe deplin nici problema dezvoltarii, nici problema pacii, nici, mai ales, problema armoniei si solidaritatii inter-etnice. Crizele si conflictele identitare care par a fi deficiente intrinseci ale nationalismului, au facut ca aceasta conceptie, si totodata practica politica, sa fie supusa unor severe critici.

Criticile respective nu au condus nici la distrugerea ideii nationale si nici a statului natiune. Ceea ce s-a intāmplat, īn mare masura, si ceea ce se mai īntāmpla īn continuare, este modernizarea vechilor concepte care au stat la originea statului national unitar, īn lumina oportunitatilor, amenintarilor si provocarilor care se vad deja la orizontul lumii globalizate. Īn principal, conceptul de stat national si-a pierdut īntelesul de etnic iar conceptul de stat unitar si-a pierdut īntelesul de centralizat.




Liniile pe care modernismul a actionat īmpotriva nationalismului clasic (primitiv) pot fi prezentate sintetic astfel:

1) Trecerea de la democratia majoritara la democratia participativa. Democratia majoritara a asigurat primatul numarului si astfel, prin "dictatura majoritatii", a alimentat conflictul dintre cei multi si cei putini.

Īn prezent aceasta conceptie asupra democratiei a fost depasita īn cea mai mare parte a Europei īn favoarea democratiei pluraliste (bazata pe respectul si valorificarea diversitatii), democratiei liberale (bazata, printre altele, pe asigurarea egalitatii reale a sanselor prin acceptarea discriminarilor pozitive), democratiei paritare (bazata pe mecanisme care sa asigure reprezentarea egala a persoanei umane indiferent de deosebirile de sex sau de alte deosebiri similare, la actul de decizie politica) si a democratiei participative (bazata pe participarea directa a cetatenilor la initierea, formularea, aplicarea si controlul deciziei politice, inclusiv prin transferul unora din competentele statului catre societatea civila).

Desi aceste progrese sunt resimtite pretutindeni īn Europa, din pacate, mentalitatile vechi īnradacinate īn conceptul democratiei majoritare sunt īnca vii si ele conduc, printre altele, la transformarea actului electoral īn element central al mecanismului democratic (respectiv exacerbarea electoralismului si promovarea democratiei electorale), la minimizarea si minimalizarea rolului societatii civile si la tratarea minoritatilor īn general - a celor nationale, īn special - ca pe niste corpuri straine care infecteaza organismul sanatos al natiunii.

2) Abandonarea centralismului (descentralizarea). Statele (unitare) au abandonat centralismul si l-au īnlocuit printr-un mecanism agregat din subsidiaritate, solidaritate si legitimitate democratica.

Descentralizarea s-a produs atāt prin transferul unor competente de la autoritatile centrale catre cele locale (autonomia locala) dar si de la autortatile de stat catre societatea civila (dcmocratia participativa generatoare de legitimitate democratica).

Īn acest context regionalizarea interna nu reprezinta doar o forma de organizare a subsidiaritatii, ci si o solutie pentru cresterea solidaritatii intra- si inter-comunitare.

3) Protectia comunitatilor minoritare. Statele (nationale si unitare) au sesizat ca una din cele mai mari amenintari la adresa coerentei si linistii lor launtrice sunt miscari1e centrifuge si "anarhismul" grupurilor minoritare. S-a remarcat, de asemenea, ca astfel de miscari nu pot fi contracarate - decāt, cel mult, temporar si cu costuri uriase - prin masuri de forta. Īn fine, s-a constatat ca, īn masura īn care nelinistile minoritare sunt calmate, diversitatea creata prin convietuirea majoritatii cu diferite minoritati, reprezinta un factor de bogatie, dinamism si eficienta ale statului īn ansamblul sau.

Toate acestea au fost motive care au dus la dezvoltarea unei conceptii tot mai cuprinzatoare asupra "protectiei comunitatilor minoritare" (conceptie care nu include doar minoritatile nationale ci si toate tipurile imaginabile de minoritati). Amintita conceptie este bazata, īn principal, pe urmatoarele principii:

a) principiul respectului diversitatii, īntr-o mare masura diferit de principiul tolerantei care presupunea aroganta raportului ierarhic īntre tolerant si tolerat (minoritatile nu sunt tolerate īntrucāt ele au un drept originar egal īn valoare cu cel al majoritatii);

b) principiul convietuirii parteneriale (al parteneriatului) care presupune asocierea minoritatilor la actul de conducere general (de guvernamānt, īn special) fara a se tine seama de ponderea lor īn totalitatea populatiei;

c) principiul discriminarii pozitive care presupune acordarea, īn favoarea minoritatilor, a unor privilegii, atunci cānd acestea sunt necesare spre a compensa inegalitatea numerica dintre ele si majoritate (asemenea privilegii privesc, printre altele, dreptul de initiativa īn diverse domenii sau drepturi speciale de control asupra functionarii institutiilor statului sau drepturi de vot pe plan local pentru necetateni etc.);

d) principiul conservarii identitatii culturale care priveste crearea conditiilor pentru pastrarea elementelor de identificare ale comunitatii īn cauza (limba, religie, traditii etc.);

e) principiul integrarii multiculturale (multiculturalismul) care depaseste simpla coexistenta si, refuzānd, īn egala masura, atāt asimilarea minoritatilor cāt si izolarea (insularizarea, ghetoizarea) lor, urmareste ca membrii fiecarei entitati, fie ea majoritara sau minortara, sa-si īnsuseasca, sa īnteleaga, sa respecte si sa se exprime conform valorilor specifice culturii celorlalte comunitati culturale colocuitoare. (Societatea multiculturala nu numai ca respecta diversitatea dar, īn acelasi timp, pastreaza si sintetizeaza valorile culturale ale tuturor grupurilor cu identitate proprie care coexista pe teritoriul unui stat dat.)

4) Autodeterminarea interna. Practica a aratat ca simpla legiferare a unai norme nu este suficienta spre a disciplina realitatea potrivit normei respective. Astfel, faptul ca īn dreptul international autodeterminarea a fost recunoscuta numai popoarelor nu a īmpiedicat minoritatile nationale - uneori din motive temeinice, alteori ca rezultat al unor manipulari politice - sa ceara separarea de statul īn care traiesc.

Acestei autodeterminari externe care opereaza prin excludere si secesiune i s-a opus autodeterminarea interna care implica includerea minoritatilor īntr-un tot neconflictual unde, odata temerile identitare calmate, cetatenii - apartinānd fie majoritatii fie minoritatilor - īsi pot stabili o identitate comuna pe baza de elemente apte a face obiectul unor compromisuri rationale. (De regula, aceste elemente apartin domeniului economic si social.)

Autodeterminarea interna presupune conferirea unui set de drepturi de definit īn fiecare caz concret, care īngaduie minoritatilor nationale sa-si organizeze liber viata fara a prejudicia unitatea statala īn interiorul careia traiesc si cu care au raporturi de cetatenie activa functionānd potrivit regulilor democratiei participative. Potrivit acestui tip dc autodeterminare drepturile recunoscute de stat comunitatilor umane minoritare sunt nelegate de teritoriu. Prin conferire de drepturi se pastreaza, astfel, integritatea teritoriala, īntrucāt tot practica a dovedit ca statele care nu dau drepturi dau (pierd) teritorii.

5) De la statul national la statul civic. Statul national īn sensul de stat organizat pe baze etnice cedeaza tot mat mult locul statului civic bazat pe īmbinarea īntre laicitate, garantarea drepturilor individuale si multiculturalism. Īntr-un asemenea stat etnocratia este īnlocuita de meritocratie, conceptele de majoritate si minoritate, īnsesi, dispar din ratonamentul politic, iar deosebirile identitare pot fi observate numai la sarbatori dupa Dumnezeul la care se roaga fiecare om.

Pronuntāndu-se īmpotriva oricarei autonomii teritoriale pe baze etnice, Europa ar trebui sa combata si conceptul statului etnic, discriminarile economico-sociale pe criteriu etnic, solutiile politice cu caracter etnic adoptate pentru stingerea conflictelor culturale si totodata, sa militeze īn favoarea statului civic multicultural precum si a modelului de convietuire specific acestuia.

SOCIETATEA MULTICULTURALĂ A EUROPEI UNITE4

Cele prezentate mat sus aveau īn vedere evolutia multiculturalismului civic īn cadrul statelor nationale existente, ca efect al modernizarii ideii nationale. Cum stau lucrurile daca analizam perspectivele societatii multiculturale īn cadrul unei viitoare Europe unite?

Au fost aduse argumente īn sensul ca federalizarea Europei "sugereaza dezirabilitatea descentralizarii autoritatii politice la nivelul acceptabil, atāt īn cadrul fiecarui stat īn parte cāt si īn cadrul UE", dar "tot ele par sa indice ca a presa descentralizarea pāna la punctul unde statele existente, īn special cele multinationale, se dezmembreaza, ar putea fi grav, īn defavoarea minoritatilor culturale"5.

Este totusi putin probabil sa obtinem concluzii asupra efectelor federalizarii Europei pornind de la experiente circumscrise cum este Canada (folosita drept studiu de caz de catre Peter Leslie, autorul citat). Observatii importante asupra societatii multiculturale a Europei Federale pot fi obtinute īnsa din studiul logicii raporturilor etno -politice, o data cu amorsarea unui astfel de proces.

Societatile de astazi traiesc sub tensiunea celor 2 determinatii care sunt, pe de o parte norma dreptului international si, pe de alta parte, realitatea practica a statului national. Īn masura īn care dreptul international postbelic garanteaza - la nivel de principiu - drepturile si libertatile individuale iar acestea includ principiile egalitatii si non - discriminarii, atunci popoarele care se bucura astazi de drepturi la autodeterminare sunt concepute ca fiind formate din cetateni liberi si egali īntre ei6.

Norma dreptului international lucreaza , drept urmare, cu un concept abstract de societate īn care solidaritatea comunitara ar avea la baza, cumva, patriotismul constitutional īn sensul lui Habermas.

Realitatea este, evident, diferita. Ea reflecta nu numai faptul ca statele actuale s-au format (īn marea majoritate istoric), ca manifestare a etosului national, ci si faptul practic ca limba si cultura majoritatii asigura acesteia un ascendent īn raport cu celelalte identitati etno-culturale. Aceasta diferenta este astazi echilibrata de o alta componenta a dreptului international, prin care s-au codificat drepturile minoritatilor nationale si protectia identitatilor culturale minoritare. Statele īn care principiul non discriminarii este aplicat consecvent alaturi de alte instrumente de protectie a minoritatilor nationale au reusit sa "acorde" norma de drept cu realitatea practica a ascendentei culturii majoritare. Frontiera statelor nationale actuale "decupeaza" un teritoriu prin care, pe de o parte se determina o anumita majoritate nationala si anumite minoritati; pe de alta parte se stabileste o jurisdictie a unor autoritati publice obligate sa preserveze principiile unui stat civic7.

Echilibrul dintre aceste doua tipuri de determinatii este pastrat la un nivel decent īn (practic) toate statele-membre ale Uniunii Europene actuate. Dezechilibrul dintre ele a generat īn restul Europei reale probleme inter-etnice (īn tari precum Romānia, Slovacia, Bulgaria) pāna la tragedia fostei Iugoslavii. Dar, si īn cazul "modelelor bune", cu atāt mat mult īn cazul "modelelor negative", tensiunea dintre egalitatea de principiu a cetatenilor statului national - īn care cetatenia este chemata sa statueze egalitatea abstracta a locuitorilor - si etosul majoritatii se pastreaza8. Īn Europa de astazi, comunitatile etno-culturale au fost "taiate" de catre frontiere pentru a fi distribuite īn rolul de majoritati si minoritati (nationale).

Federalizarea Europei aduce (sau poate aduce) cu sine o schimbare fundamentala. Daca suveranitatea statelor nationale nu va mai "administra" drepturile si libertatile individuale (incluzānd statutul cetateniei europene si principiul egalitatii īntre cetateni, acestea intrānd sub competenta federala), atunci frontierele statelor federate nu vor mai exista pentru a face distinctii etno-culturale, nu vor mai fi separate īn minoritati si majoritati de catre frontiere. Desigur, comunitatile multiculturale ale Europei Federale aflate īntre granitele statelor federate īsi vor administra viata conform competentelor specifice (conform principiului subsidiaritatii). Daca īnsa o majoritate locala (la nivel de stat federat ori de unitate administrativa) va īncerca sa īsi creeze un avantaj īn dauna altor comunitati (minoritare īntre frontierele statului federat sau unitati administrative), atunci actul de justitie va fi asigurat la nivel federal. La nivelul federal nu are cum sa existe, īn principiu, partis pris-ul cu care se judeca la nivelul statelor nationale. Alegerea administratorilor actului de justitie la nivel federal nu mai este expresia unei vointe nationale.



Īn acest sens, īnsusi conceptul juridic de "minoritate nationala" īsi va pierde īncet, relevanta9. Complementar, īnsusi conceptul nejuridic dar cu substanta practica, de "majoritate nationala" , nu va mai fi la fel operant īn cadrul statelor federate. Masurile non-discriminatorii si afirmative vor ramāne, desigur, instrumente necesare pentru asigurarea egalitatii de fapt a diferitelor categorii de persoane. Dar ele vor fi motivate mai ales prin dimensiunea lor socio-economica si nu prin asimetria de putere dintre grupuri etno-culturale care se considera īn competitie.

SECURITATEA/ STABILITATEA PRIN MULTICULTURALISM

(Īn loc de concluzii)

S-a vorbit mult despre stabilitatea/securitatea prin dezvoltare, prin integrare, prin cooperare. Este timpul sa recunoastem valabilitatea unui nou concept: securitatea/stabilitatea prin multiculturalism. Pe de o parte este vorba despre multiculturalismul realizat la nivel national (mai exact la nivelul statului-natiune evoluat pāna la faza de stat civic) iar pe de alta parte, despre multiculturalismul global.

Īntr-un atare context se impune si distinctia īntre culturile īnrudite (e.g. catolicism, protestantism, ortodoxism etc.), de familie si culturile neīnrudite. Desi din punct de vedere politic nu pare a fi foarte corect, din punctul de vedere al unei analize obiective se poate afirma ca avem de a face cu culturi compatibile si culturi incompatibile. Primele sunt culturile surori. Cele din urma sunt culturile de filiatie sau cele complet straine una alteia. Multiculturalismul īn privinta culturilor surori se poate realiza prin ,,strategia proiectelor comune", adica prin aducerea reprezentantilor acelor culturi la identificarea unor interese comune īn sfere extra-culturale pentru ca prin cointeresarea la efort constructiv comun sa se ajunga la cunoastere, acceptare si respect reciproc.

Īn cazul culturilor de filiatie ori lipsite de legaturi genetice, constructia stabilitatii trebuie sa īnceapa de la dialogul intercultural menit sa asigure cunoasterea reciproca. Īntr-un asemenea cadru de cunoastere si acomodare se poate trece la edificarea de institutii compatibile. Īn acest sens, Europa va fi indispensabil sa observe ca problema ei nu este aceea de a-si transfera modelul - odata gasit - īn jumatatea estica a continentului sau īn alte parti ale lumii ci de a asista state sau societati partenere de acolo īn realizarea de institutii compatibile bazate pe un set īmpartasit de valori si executate cu ,,caramizile traditiilor nationale".

Dialogul multicultural devine, asadar, un instrument al stabilitatii. Ecumenismul - religios dar si cel laic - apar ca find absolut necesare atāt spre a se evita globalizarea urii cāt si spre a se crea bazele unei societati - nationale si/sau globale - care sa asocieze dreptul la solidaritate cu dreptul la diversitate.

Acestea fiind spuse trebuie sa notam de asemenera care sunt principalele pericole ale politicilor multiculturale. Īn primul rānd, acestea se refera la folosirea protectiei comunitatilor culturale ca mijloc pentru realizarea obiectivelor geo-politice. Īn al doilea rānd, exista pericolul evitarii asimilarii culturale prin (auto)izolare. Ambele pot fi depasite prin crearea legaturii/uniunii īntre multiculturalism si civism.

Statul civic este opusul statului etnic. Īn acest sens, trebuie mentionat ca asa numitul stat multinational este de asemenea un stat etnic, dar un stat care recunoaste existenta cātorva grupuri etnice. Īn consecinta, acesta nu este un alt tip de stat fata de cel creat pe baze etnice si acesta promoveaza aceeasi calitate a relatiilor interculturale. Din contra, statul civic realizeaza solidaritatea indivizilor (personalitatilor) depasind frontierele culturii (grupurile culturale). Cu toate ca stabilitatea sa poate fi subminata de māndria identitara care ar putea duce la aparitia frustrarilor, a ambitiilor si a cererilor specifice, adesea inspirate sau īncurajate de asa-numitele "natiuni mama" (statul natiune care īsi asuma rolul de integrator cultural si de protector cultural al tuturor minoritatilor nationale de peste hotare care au aceeasi origine etnica cu majoritatea etnica/grupul cultural), care la rāndul lor, de multe ori, au actionat prin prisma obiectivelor de politica internationala sau a īnclinatiei de a exporta problemele lor interne prin vehicule nationaliste. De aceea, statul civic trebuie sa accepte diversitatea cuturala si astfel sa devina multicultural, prin multiculturalism īntelegāndu-se coexistenta comunitatilor culturale (diferitele grupuri culturale duc o viata normala) si nu doar o coabitare culturala (diferitele grupuri culturale care traiesc īmpreuna īn acelasi stat, dar sunt separate, i.e. traiesc separat).

Ce garantii ar putea exista pentru functionarea normala a unui stat multicultural civic? Īn primul rānd, trebuie sa observam īn maniera cea mai realista faptul ca politicile multiculturale nu trebuie sa ignore māndria si ambitiile comunitatilor etnice majoritare. Acestea nu dispar doar pentru ca societatea se globalizeaza. Nu ne putem imagina o societate globala nestructurata. Īn consecinta, sistemul societatii globale va avea īn continuare subsisteme la nivelul carora vom putea gasi o majoritate etnica si minoritati etnice. Relatiile lor trebuie sa fie ghidate de spiritul cooperarii si coexistentei, adica fiecare sa puna īn comun punctele lor forte specifice pentru a putea realiza īmpreuna un proiect comun (am putea vorbi despre un "animus cooperandi" sau mai bine, un "animus cohabitandi" sau chiar si mai bine, un "animus convivendi"), iar nu de un spirit de comert si de tārguiala, adica partile sa fie implicate īntr-un joc cu suma nula, fiecare īncercānd sa ceara mai mult si sperānd sa ofere cāt mai putin. Pentru realizarea acestor obiective trebuie sa pregatim majoritatile nationale (care la nivel global vor fi, ele īnsele, minoritati) sa īnteleaga si sa accepte conceptul de "natiune cosmopolita". Acest lucru va comporta un efort intens si lung de educatie publica dublata de dezvoltarea solidaritatii civice.

Īn al doilea rānd, o alta garantie consta īn combinarea dintre stat/national si protectia internationala a modelului cultural. Adica, īn etapa actuala, fiecare stat ar trebui sa fie responsabil, ca actor principal la nivelul jurisdictiei sale teritoriale, pentru pastrarea multiculturalismului civic. Daca acesta esueaza, ar trebui recunoscut dreptul la actiune al comunitatii internationale ca actor subsidiar. Aceasta ar īnsemna dezvoltarea la nivel international, a unui sistem subsidiar eficient pentru protectia drepturilor minoritatilor/culturii īn spiritul unui multiculturalism civic adevarat. In acest fel, putem elimina pe cāt de mult posibil interventia directa a unui anumit stat ("natiunea mama") care ar putea avea interese partinitoare īn protejarea unui anumit grup cultural/etnic. Desigur, cu cāt integrarea europeana si societatea globala vor evolua, cu atāt va avea loc o diviziune a muncii īntre entitatile statale si entitatile federale/regionale/globale. Prima se va ocupa (cel putin īn principiu) de aspectele civice ale problemei, iar cea din urma se va ocupa de aspectele culturale ale problemei. Acest lucru īnseamna frontiere spiritualizate care nu mai separa grupurile culturale īn majoritati si minoritati.

La aceste remarci putem adauga si problema drepturilor emigrantilor. Un set comprehensiv de reguli privind drepturile culturale ale emigrantilor ar trebui realizat la nivel international. Acest lucru ar fi si mai important pentru o viitoare Europa unita (posibil federala) care va deveni o atractie pentru fluxurile migratoare ce īsi au originea culturi diferite fata de cea europeana. Aceasta este, īnsa, o problema speciala pentru care nu avem aici spatiul necesar de a intra īn detalii. Putem indica numai nevoia de a o studia mai īn profunzime.

Īn finalul acestei treceri īn revista a problemei foarte sensibile privind stabilitatea Europei din perspectiva provocarilor multiculturalismului civic, trebuie pus accentul, īnca o data, pe rolul educatiei si a dialogului intercultural. Nu ne putem astepta ca o schimbare spontana īn modelul existent si o recunoastere generala a unui model civic multicultural al societatii sa aiba loc fara amenintari serioase la adresa stabilitatii internationale, daca procesul/progresul natural nu este īnsotit de un efort consistent de educatie. De aceea am sugera crearea unei retele de universitati multiculturale, care ar putea sa se concentreze, fiecare, pe o anumita sub-regiune (unele dintre acestea ar putea fi: Universitatea pentru Europa Centrala; Universitatea pentru Europa de Sud-Est; Universitatea Marii Negre; Universitatea Danubiana; Universitatea Mediteraneana; Universitatea Marii Baltice etc.). Īn acelasi timp am sugera organizarea unei conferinte Multiculturale Internationale care ar putea evolua eventual īntr-un sistem de Forumuri Interculturale īndreptate catre dezvoltarea dialogului si īntelegerii īntre culturi si religii, si catre īndrumarea lor pe liniile respectului si īntelegerii reciproce, cāt si catre acelea ale coexistentei si convergentei īn diversitate.

Diversitatea culturala īnseamna bogatie. Ar trebui pastrata īntocmai. Dar aceasta diversitate nu trebuie sa submineze sansele unei vieti civice īn cadrul unei civilizatii coerente, consolidata de solidaritatea membrilor sai. Multiculturalismul civic ar putea acorda Europei stabilitatea dorita, permitānd tuturor si fiecarui individ sa atinga satisfactia deplina de a avea posibilitatea sa traiasca, īn acelasi timp, īn cadrul unei civilizatii si a cātorva mii de culturi.




1 Jean Touscoy, Droit international, Presses Universitaires de France, Paris, 1993

2 Documente de baza ale Comunitatii si Uniunii europene", sub coordonarea lui Valentin Constantin, Polirom, 1999

3 Nu trebuie uitat īnsa, nici o clipa, ca spre deosebire de frontierele unitati1or locale, frontierele statelor nu pot fi modificate printr-o decizie la nivel federativ. Iata de ce suveranitatea statelor membre ale federatiei, relativa cum este, pastreaza īn orice caz suveranitatea asupra granite1or sale.

4 Idem 12

5 Peter M. Leslie, "The Cultural Dimension", Joachim Jens Hesse si Vincent Wright, pg. 154-155

6 Exista o distinctie "fina" īntre discriminarea care se produce īn raport cu drepturile si libertatile fundamentale (prohibita, spre exemplu , de art. 14 al CEDO) si discriminarea īn sensul larg - īn raport cu egalitatatea īn munca , la servicii, etc. - care presupune dezvoltarea sistemului actual de protectie ("Race Directive" adoptata īn iunie 2000 de catre Comisia Europeana, sau Protocolul 12, ratificat recent de catre tarile -membre ale Consiliului Europei). De abia instrumentele oferite de codificarea sensului larg al non-discriminarii ofera autentica egalitate īntre cetateni. Īn ceea ce prieste re1atia dintre autodeterminare si drepturile omului, vezi Gabriel Andreescu , Renate Weber, Self- Determination ans Secession, Memorandum drawn up in consultation with the Rapporteur Adrian Severin , Political Affairs Comittee, Parliamentary Assembly, AS/Pol (1996) 24.

7 Vezi dezbaterea Gabriel Andreescu - Caius Dobrescu, despre "Statul civic": Provincia, Cluj, nr. 5/2000.

8 Germania, unde Bundestag-ul a adoptat o rezolutie de interpretare a Constitutiei federale care sublinia ca tara este "patria tuturor locuitorilor ei" indiferent de originea etnica, acorda totusi cetatenia pe baza criteriului national.

9 Se poate imagina si o perspectiva opusa, dar e esenta culturala, nu juridica. O Europa federala ar fi o Europa a minoritatilor - īn primul rānd etnice, īnsa nu numai etnice - fiind obligata dar si apta sa construiasca un model de convietuire multiculturala/multi-identitara. (Adrian Severin, pg. 37, "Federalism-federalizare-separatism ", īn Europa 2000. Contributii la dezbaterile privind viitorul Europei, Ed. InterGraf, 1999.












Document Info


Accesari: 3640
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )