Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload

loading...



















































MODELE DE EXPLICATIE CAUZALA IN PSIHOLOGIE

Psihologie












ALTE DOCUMENTE

Vindecarea de emotiile negative prin autoterapie
Manipularea prin mass-media
OMUL SI SEMENUL SAU
a gandi este o munca grea
SCALA DE ATITUDINI SI CONVINGERI II (ABS II) - DATE PRELIMINARE PENTRU POPULATIA DE LIMBA ROMANA
VIATA PSIHICA A OMULUI
Este bine sa fii ambitios la locul de munca?
Dezvoltarea afectivitatii
Drepturile copilului - Problemele si visele copiilor
INTRODUCERE. NECESITATEA PROBEI CU MARTORI SI REGLEMENTARE

MODELE DE EXPLICAŢIE CAUZALĂ ÎN PSIHOLOGIE

Abordarea psihanalitica: fiinta umana este o structura supusa fortelor dinamice predeterminate în trecut. Experienta emotionala din primii ani îsi pune amprenta asupra întregii vieti. Conform unui astfel de scenariu avem în fata o relatie de tip cauza(trecutul, amintirile, depozitul de emotii traite)-efect(prezent).




Determinarea, cauzalitatea este atât de liniara încât fiinta umana nu dispune, conform acestor teorii, de capacitatea de autoguvernare, de autoreglaj si dezvoltare. Efecte ale traumelor si ale evenimentelor trecute, suferintele trebuie derulate prin retrairea, constientizarea momentelor, a confuziilor si a esecurilor. Relatia terapeutica încearca în aceasta retraire a "filmului"(anamnestic) sa reinterpreteze momentele si sa anuleze semnificatiile subiectiv-patologice.

Daca drumul tre 838j97i cut-prezent ar fi liniar, o teorie a cauzalitatii ar justifica analiza amintirilor si, prin acest drum invers, am putea obtine accesul la trecutul semnificativ. Dar "trecutul este amintire si amintirile mint"(spune Perls - parintele gestaltterapiei). Perls îl citeaza pe Nietzsche care spunea: "Memoria si mândria se lupta: memoria spune- A fost asa- iar mândri spune- Nu putea sa fie chiar asa".

Asadar, determinismul cauzal în psihologie trebuie privit cu mult discernamânt: acesta este oferit de dimensiunea experimentala, adica de punerea în opera a unor rationamente exacte, logice, verificabile.

În psihologia comportamentala determinismul cauzal a avut la început forme de explicatie simplificata de tipul stimul- raspuns, valabila pentru nivele de semnificatie joasa( senzatii, perceptii, deprinderi).

Aceasta maniera reductionista a cauzalitatii în psihologie provenea din dorinta de eliminare a segmentului mediu(constiinta-subiectivitatea) care alterau masurarea, exactitatea si obiectivitatea într-o stiinta aflata la debut si dornica de prestigiu. Legi ale sensibilitatii precum legea Weber, Fechner nu puteau fi postulate decât într-un orizont de cunostinte stiintifice deterministe. Evident, cunoasterea faptelor, a vietii, a manifestarilor psihice în toata complexitatea lor ramânea subordonata înca observatiei.

Cunoasterea comuna legata de praxis acumuleaza selectiv, nu întotdeauna obiectiv, de la o generatie la alta, cunostinte dobândite anterior despre:

modul de raportare la mediul natural si social;

interpretarea sistemului de valori si traditii.

Simtul comun ne sprijina într-o anumita proportie pentru a ne explica ceea ce se întâmpla în realitate, existând grade variate de simt comun: bazat pe experienta directa sau pe activitatea practica care ofera un ansamblu nesistematizat de cunostinte. Toate acestea ramâneau la nivel strict fenomenal si nu îsi propuneau sa descopere raporturile cauzale, optimizarea ca proces având loc prin procedeul de "încercare si eroare".

Simtul comun are un caracter aproximativ, este limitat de experienta directa a oamenilor, circumscrisa spatial si temporal. Cunoasterea comuna este limitata unei arii geografice, unor particularitati psihologice, sociologice, etnoculturale.

Socializarea este procesul de formare a personalitatii în acord cu normele si valorile societatii în care individul traieste si se formeaza. Într-o arie data, circumscrisa unor norme, valori si traditii se formeaza o personalitate de baza la care au acces toti membrii comunitatii în grade diferite. Simtul comun, modul de cunoastere a realitatii este dependent de modul personal, diferentiat de formare a abilitatilor.

Principalele limite ale simtului comun sunt: subiectivitatea("viziunea de tunel") , suprageneralizarea(confundarea legaturilor aparente cu cele reale), falsul consens(presiunea liderilor de opinie si a grupurilor), predominarea cantitatii asupra calitatii(jocul de interese).

Studiul experimental al cognitiei sociale are la baza cunoasterea spontana a opiniilor, a modului de formare a atitudinilor si credintelor, explicarea fenomenelor sociale, punând în evidenta ca nu ne putem baza totdeauna pe simtul comun, pe intuitii, pe ceea ce presimtim si credem, pe angajamentele subiective. Prejudecatile influenteaza puternic simtul comun: de exemplu, fotografia unui barbat prezentat unui grup de studenti ca fiind seful unei formatiuni secrete de lupta antinazista, iar altui grup ca fiind seful unui lagar de concentrare. S-au cerut comentarii despre expresia faciala si ce ar putea ea exprima în acel moment. Rezultatele au confirmat presiunea pe care o exercita asupra simtului comun prejudecata: primul grup l-a descris ca fiind demn, inteligent, de caracter, în timp ce al doilea grup l-a perceput ca agresiv, viclean, rau.



În psihologia spontana, în cunoasterea sociologica comuna cel mai adesea sunt retinute informatiile de succes, cele care ne confirma, iar informatiile disonante sunt eliminate. Ritualurile, reluate în România (aflata într-o tranzitie nu doar economica), vin sa gestioneze, sa controleze realitatea-care nu se supune conform nevoilor. "Dansul ploilor" în cultura populara româneasca, alte ritualuri din culturi diverse se sprijina pe anumite coincidente, pe hazardul favorabil, pe supraestimarea asteptarilor. Evident, verificarea statistica, matematica nu confirma acest lucru. si totusi, intuitia, simtul comun au asigurat omului obisnuit sansa unor predictii adecvate si adaptabilitate. Cu alte cuvinte, omul obisnuit poseda o întelegere bogata si profunda a lui însusi si a altor oameni care, desi neformulata sau numai vag conceputa, îl face capabil sa interactioneze cu ceilalti în moduri mai mult sau mai putin adaptate (Heider). În fiecare om este ratat un savant!

Petru Ilut(1997), în lucrarea "Abordarea calitativa a socioumanului" enumera virtutile cunoasterii comune astfel:

-este adecvata nivelului mezzo al existentei care nu impune aparate si instalatii speciale pentru a fi cunoscut;

-este facilitata de familiaritatea cunoasterii cu obiectul actiunii;

-beneficiaza de strategii cognitive complexe, flexibile, subtile;

-utilizeaza strategii de cunoastere asemanatoare celor folosite de savanti;

-nefiind omogena ci puternic stratificata, cunoasterea comuna , în cazul persoanelor cu multa experienta, se apropie adesea de adevar.

Între cunoasterea comuna si cea stiintifica exista atât "ruptura", diferenta, cât si continuitate, chiar daca acest lucru pare la prima vedere paradoxal: multe din studiile stiintifice au pornit de la observatii cotidiene sau de la situatia concreta a cercetatorului. "Autoritatea, prestigiul simtului comun, timiditatea savantului" sunt verificabile de simtul rational-reductibil la explicatii si raporturi de tipul cauza-efect care pot deveni reguli, legi de actiune pentru viitor; faptele trebuie corijate doar când sunt în întregime irationale. Daca realitatea este inteligibila, ea este suficienta stiintei si practicii, este utila si vorbim atunci de geniu practic.

Caracteristicile cunoasterii stiintifice

Walter Wallace, "În logica stiintei în sociologie" ia în discutie patru modalitati ale cunoasterii:

-modul autoritarist: adevarul este garantat de calitatile carismatice, de exceptie, de prestigiul cuiva(sef, preot, savant, rege); apelul la argumentul autoritatii creaza presiunea si induce fals notiunea de adevar;

-modelul mistic: mecanismul de producere al adevarului este cel al prezicatorului, clarvazatorului, misticului, astrologului;

-modelul logico-rational: de la principiile prime, cele mai importante, se stabilesc adevarurile prin utilizarea logicii formale, prin deductii; rigoarea judecatii este prevalenta si este determinata în raport cu realitatea; modelele si paradigmele teoretice pun pe primul plan realitatea conceptuala;

- modelul stiintific de determinare a adevarului: aplicarea corecta a metodei de cunoastere este îmbinata cu observarea riguroasa a fenomenelor.

J.W. Vander Zanden considera ca enunturile fundamentale pe care se bazeaza cunoasterea stiintifica sunt:

- lumea înconjuratoare exista independent de observatia noastra, nu este creata de simturile noastre(principiul realismului);



- relatiile din lumea înconjuratoare sunt organizate în termeni de cauza-efect(principiul determinismului);

- lumea înconjuratoare poate fi cunoscuta prin observatii obiective(principiul cognoscibilitatii).

Patrik Supper, recunoscut metodolog si logician, apreciaza ca aplicarea principiilor empirismului probabilist în stiintele socio-umane este fertila si compatibila cu complexitatea fenomenelor studiate(procese sociale, comportamente individuale si de grup):

legile fenomenelor au un caracter în esenta probabilist(determinismul linear este o subspecie, subgen);

cauzalitatea are un caracter probabilist;

certitudinea cunoasterii, ca precizie absoluta a masuratorii, este irealizabila.

Aceste principii arata ca, printre altele, cunoasterea stiintifica a proceselor sociale, precum si comportamentele individuale si de grup, se realizeaza totdeauna în cadrul oferit de teoriile recunoscuto ca adevarate de comunitatea stiintifica.

Prin "theorie", grecescul sens de observare, de speculatie intelectuala devine o constructie intelectuala ce cuprinde un corp de legi asociate unor principii. Teoria reprezinta un ansamblu de enunturi cu valoare de adevar privind relatiile dintre fenomene.

În stiintele socio-umane distingem teorii cu grad mai mare de generalitate, cuprinzând teorii mari(structuralismul, behaviorismul, gestaltismul fenomenologia),sau teorii cu grad de generalitate mai redus, adica pot fi adevarate "aici si acum"(disonanta cognitiva, mobilitatea sociala, conditionarea socio-comportamentala).

Esentiala în teorii este aparitia unui termen mediu-concept nereferential, care face legatura între variabile, între fenomenele de interes observate.

Emille Durkheim analizeaza statistic în principalele tari europene numarul sinuciderilor si constata o mare stabilitate pentru fiecare tara în parte. Cauta o explicatie a ratei sinuciderilor la nivelul diferitelor variabile(vârsta, sex, religie, stare civila), descoperind ca în statele catolice rata sinuciderilor este mult mai mica decât în tarile unde domina religia protestanta. Face aceasta analiza în interiorul fiecarui stat, pe confesiuni si statistica releva valori maxime în Prusia, Saxonia, Danemarca. Durkheim introduce între cele doua variabile un al treilea factor neobservabil: gradul de integrare sociala. Descopera faptul ca religia catolica asigura un grad de integrare sociala mai mare decât religia protestanta(religie centrata egotic, individualist). Acelasi factor de integrare este analizat în legatura cu alte variabile: profesii(militari versus civili), casatoriti-celibatari, pace-razboi, recesiune economica-stabilitate economica. Sinuciderea apare astfel drept un fapt social explicabil prin factori sociali.

Asadar, cercetarea din stiintele socio-umane are o dimensiune practico-aplicativa dar, totodata, tinde spre formularea unor legi, spre gasirea invariantilor, a relatiilor de profunzime dintre variabile.



loading...











Document Info


Accesari: 5661
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )