Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





















































loading...

PSIHOPATOLOGIE PSIHANALITICA

Psihologie

loading...









ALTE DOCUMENTE

COMPORTAMENT MOTOR
Conceptul de creativitate
Conceptul de conflict: etimon, definitie
Stadiile dezvoltarii psihosociale
OMUL SI SEMENUL SAU
Chestionar ULSM
TEMPERAMENTUL si CARACTERUL
EMOTIVITATEA - TRASATURA DE PERSONALITATE
PERCEPTIA
Metode si tehnici experimentale in studiul

PSIHOPATOLOGIE PSIHANALITICA

Concepte cheie: realitate psihica, conflict psihic, fixatie, me­canism de aparare, refulare, deplasare, forma­tiune reactionala, nevroza isterica, nevroza fobica, nevroza obsesionala

Rezumat: Esenta psihopatologiei psihanalitice consta în ideea ca fenomenele psihopatologice si vindecarea lor trebuie întelese în termeni de transformare si descoperire a semnificatiei lor inconstiente. Cadrul de referinta este constituit de: principiul realitatii si principiul placerii, pulsiunea de viata si cea de moarte, nivelele si instantele psi­hice, deplasarea energiei psihice în cadrul sistemului psihic, mecanis­mele de aparare si procesele de restructurare. Simptomul are un sens si este strâns legat de viata psihica a pacientului. în cursul tratamentului se va încerca descoperirea acestui sens si asocierea lui cu istoria subiectului.

Nevrozele reprezinta o categorie nosografica al carei specific îl constituie prezenta unor simptome pe care subiectul le resimte ca fiind straine si care sunt expresia conflictului dintre Eu si tendintele sexuale ale Sinelui. In geneza nevrozelor, conflictul intrapsihic este fundamen­tal, dar insuficient pentru a explica declansarea si persistenta bolii. Declansarea presupune frustrare determinata fie de conditiile externe, fie de interdictiile interne. De asemenea este necesar un anumit raport între fortele ce intra în conflict, ceea ce se manifesta prin incapacitatea de a renunta la satisfactie si incapacitatea de a gasi o satisfactie substi-tutiva. Eul refuleaza tendintele ce nu corespund exigentelor sale si le bareaza accesul la constiinta, iar energia pulsionala cauta alte cai de descarcare. Una dintre ele, patogena, este întoarcerea la modalitati anterioare de satisfacere, deci regresia la puncte de fixatie din fazele anterioare de dezvoltare. Va aparea astfel un simptom ca satisfac­tie sexuala substitutiva. Daca simptomul devine o parte a însesi 48


personalitatii subiectului, avem de-a face cu asa-numitele caractere nevrotice. în geneza tulburarii de tip nevrotic, joaca un rol important si factori constitutionali ce tin de caracteristicile pulsionale: plasticitatea si mobilitatea libidoului.

Nevroza isterica este caracterizata de simptome de tip somatic ce pot afecta orice functie corporala. Printre ele se numara: paralizii, anestezii, hiperestezii, algii, contractii si spasme musculare, tremura-turi, perturbari ale functiilor senzoriale, în special vazul, tulburari functionale ale diferitelor aparate: cardio-vascular. digestiv, respirator, genital. Mecanismul de aparare cu rol central în isterie îl reprezinta refularea. în isterie regresia priveste obiectele sexuale din copilarie, activându-se vinovatia fata de acestea. Nu este vorba de regresia la un stadiu anterior de dezvoltare, ci o întoarcere la obiectele anterioare. Geneza structurii isterice este legata de relatia cu o mama care mai degraba a excitat copilul trecând cu ve 21521p1523v derea nevoile sale fiziologice bazale. Astfel, copilul va visa la fuziunea imposibil de atins cu cela­lalt, încercând sa o obtina printr-o dependenta excesiva. Subiectul va erotiza corpul ca urmare a stimularilor materne, trecând cu vederea trebuintele si nevoile sale sufletesti.

Nevroza fobica este numita de Freud isterie de angoasa, ea are la baza exact aceleasi mecanisme psihice ca si isteria, si anume refularea, prin care reprezentarea este separata de afect. Diferenta consta în faptul ca, în fobie, afectul nu este convertit, adica deturnat de la exprimarea în plan psihic catre o exprimare în plan corporal, ci este eliberat sub forma de angoasa. Obiectele fobiei pot fi nenumarate: întuneric, aer liber, spatii deschise, spatii închise, pisici, paianjeni, omizi, serpi, soareci, furtuna, ace. sânge, multimi, singuratate, traver­sarea podurilor, calatoria cu trenul sau cu vaporul. Legatura obiectului fobogen cu conflictul inconstient nu poate fi înteleasa fara sa cunoas­tem istoria si fantasmele subiectului. Semnificatia acestui obiect este de obicei supradeterminata. Starile fobice pot aparea si pe fondul unor structuri psihopatologice diverse, cu diverse grade de complexitate si gravitate. Fobia este rezultatul unei elaborari psihice a angoasei si al unei simbolizari. Exista mai multe nivele de elaborare. în functie de natura angoasei: castrare, separare, persecutie, prabusire, depersona­lizare, aneantizare.

Nevroza obsesionala întâlnita si sub numele de nevroza compulsiva este caracterizata de simptome numite compulsive. adica idei. acte indezirabile, subiectul simtindu-se pe de o parte împins sa le

49


înfaptuiasca dintr-o necesitate interna, iar pe de alta parte, luptând împotriva acestor acte si idei. Viata pulsionalâ este caracterizata de ambivalenta, fixatie la stadiul anal si regresie. Din punct de vedere topic, exista o relatie sado-masochista interiorizata sub forma tensiunii dintre Eu si un Supraeu deosebit de crud. Nucleul nevrozei obsesio-nale este. ca si în isterie, complexul de castrare. Insa procesul prin care complexul Oedip se rezolva de obicei, adica constituirea barierelor etice în cadrul Eului (care stau la baza Supraeului). depaseste prin intensitatea sa normalul. Mecanismul nevrozei obsesionale se refera la regresia la stadiul sadic-anal. precum si la obiectele specifice acestui stadiu. Exista un amestec de caracteristici sadic-anale si oedipale în sensul ca sadismul se combina cu ostilitatea fata de parintele de acelasi sex. punând în functiune anumite mecanisme de aparare ca: deplasarea, formatiunea reactionala. anularea retroactiva si izolarea. Regresia la stadiul anal face ca scopul sexual sa se schimbe, si ca urmare si comportamentul persoanei se va schimba. De aici apare bisexualitatea si oscilarea între atitudinea masculina exagerata de componenta sadic anala si atitudinea feminina legata de erotismul anal pasiv. Din punct de vedere topic, exista un sentiment de culpabilitate al Eului, echivalent cu teama de Supraeul prea sever. în cazul nevrozei obsesionale. barierele etice si morale care se constituie în cadrul Eului în urma rezolvarii complexului Oedip sunt mult mai rigide si, ca atare, subiectul va resimti un puternic sentiment de vinovatie, din cauza unui Supraeu extrem de sever. Din acest motiv, organizarea genitala specifica stadiului falie va regresa la stadiul sadic anal. Vor fi astfel reactivate tendintele agresive, ca aparare fata de tendintele erotice, iar Eul va dezvolta mecanisme de aparare care au ca scop atenuarea conflictului cu Supraeul. Uneori, nevroza obsesionala poate fi o apa­rare contra psihozei, astfel ca prognosticul curei depinde de existenta trasaturilor psihotice.

Spre deosebire de psihopatologia psihiatrica, care reprezinta o abordare descriptiva a tulburarilor psihice. încercând sa clasifice simptomele dupa diferite criterii, psihanaliza ofera un tablou care integreaza ansamblul fenomenelor psihopatologice într-o perspectiva unificatoare. în care entitatile clinice sunt determinate de structuri psihice si de moduri de functionare psihica specifice. Cadrul de referinta 50


este constituit de: principul realitatii si principiul placerii, pulsiunea de viata si cea de moarte, nivelele si instantele psihice, deplasarea ener­giei psihice în cadrul sistemului psihic, mecanismele de aparare si procesele de restructurare.

Esenta psihopatologiei psihanalitice consta în ideea ca fenome­nele psihopatologice si vindecarea lor trebuie întelese în termeni de transformare si descoperire a semnificatiei lor inconstiente. Acest lucru este posibil pornind de la urmele mnezice si ajungând la dorin­tele inconstiente ce au rol în geneza simptomelor. Simptomele psihice se pot descompune în fantasme si idei ducând la descoperirea conflic­tului intrapsihic.

4.1. Simptomul în perspectiva teoriei psihanalitice

Contrar psihiatriei, psihanaliza nu descrie simptomele pentru a le încadra în tablouri diagnostice. Pentru psihanaliza, simptomul are un sens si este strâns legat de viata psihica a pacientului. în cursul trata­mentului se va încerca descoperirea acestui sens si asocierea lui cu istoria subiectului. Vindecarea presupune, dincolo de disparitia simp­tomelor, rezolvarea conflictelor inconstiente, astfel încât sa dispara capacitatea de a forma noi simptome. Simptomul este definit ca un proces patologic care modifica o functie sau creeaza un nou mod de functionare psihica. Simptomul este substitutul unei satisfactii pulsio-nale care nu a avut loc pentru ca refularea a transformat placerea asteptata în neplacere. Simptomul provine deci direct din însasi mis­carea pulsionala supusa refularii. Din punct de vedere economic el reprezinta un alt mod de descarcare, substitutiv. Refularea va împie­dica convertirea pulsiunii în exterior, în actiune.  Desi  simptomul reprezinta o solutie de compromis gasita inconstient de Eu, el va actiona independent de Eu, care îl va resimti ca strain. Semnificatia unui simptom nu poate fi descoperita direct, de asemenea nici structura psihopatologica subiacenta nu poate fi specificata imediat. Forma simptomului ne poate da însa indicii asupra acestei structuri. Exista mai multe forme de simptome:

1. somatice, ce pot aparea în: a. isteria de conversie ca urmare a convertirii tensiunii psihice în plan somatic, energia libidinala transformându-se în energie somatica; b. afectiunile psihoso­matice. Diferentierea dintre aceste categorii nu va fi facuta cu usurinta, fiind necesara o analiza amanuntita;

51


2.        obsesionale care simbolizeaza fie interzicerea dorintei, fie
satisfacerea ei, fie ambele succesiv. Tensiunea psihica se descarca
în plan ideatic sau sub forma de acte compulsive;

3.        de tip anxios, ce presupun descarcarea energiei libidinale sub
forma angoasei anticipatorii sau a atacurilor de panica. într-un
stadiu mai avansat al nevrozei, angoasa este legata de un
anumit obiect, aparând fobia.

4.2. Scurt istoric

în 1890, Freud împartea tulburarile psihice în doua categorii:

1. psihonevroze de aparare - în care simptomele sunt generate de
conflicte psihice de natura sexuala. în aceasta categorie intrau: isteria,
nevroza obsesionala, paranoia si confuzia halucinatorie;

2.    nevroze actuale - având drept cauza disfunctii somatice ale
proceselor sexuale ce împiedica descarcarea pulsionala în actul sexual.
In aceasta categorie intrau: nevroza de angoasa, neurastenia, ipohondria.

în 1915, din cauza dificultatilor de care se lovise în tratarea paranoiei si confuziei halucinatorii, Freud scindeaza psihonevrozele în nevroze de transfer si psihoze. Astfel apar trei categorii nosografice:

1. nevroze de transfer: isteria, isteria de angoasa, nevroza obsesionala;

2.    psihoze - având ca specific faptul ca pacientul nu este capabil
de transfer, vorbeste despre conflictele sale fara a manifesta rezistenta,
inconstientul fiind la suprafata. Obiectul este dezinvestit. având loc
reinvestirea narcisica patologica;

3.    nevroze actuale - ramân neschimbate.

în 1924, psihozele vor fi scindate în nevroze narcisice si psihoze propriu-zise. aparând astfel o a patra categorie nosografica:

1. nevroze de transfer: isteria, isteria de angoasa, nevroza obse­
sionala. caracterizate de conflictul dintre Sine si Eu;

2.    nevroze narcisice: psihoza maniaco-depresiva. melancolie (episod
depresiv major), caracterizate de conflictul dintre Eu si Supraeu si de
fixatia la faza autoerotica:

3.    psihoze: paranoia, dementa precoce (schizofrenia), caracteri­
zate de conflictul dintre Eu si lumea externa si de fixatia la un stadiu
anterior autoerotismului. narcisismul primar, în care realitatea externa
nu era perceputa ca distincta de cea interna;

4.    nevroze actuale - ramân neschimbate.

Actualmente, psihanaliza descrie urmatoarele categorii nosografice: 1. nevroze: isterii, fobii, tulburari obsesiv-compulsive 52


2.     psihoze: psihoza maniaco-depresiva, paranoia, schizofrenia

3.     afectiuni psihosomatice

4.     structurile perverse

5.     starile limita.

Vom rezuma aceasta evolutie a conceptiei psihopatologice a lui Freud în urmatorul tabel:

1895

Nevroze actuale:

neurastenie, nevroza de angoasa, ipohondrie

Psihonevroze:

isterie, nevroza obsesionala, paranoia, confuzie halucinatorie

1915

Nevroze actuale:

neurastenie, nevroza de angoasa, ipohondrie

Nevroze de transfer:

isterie, isterie de angoasa, nevroza obsesionala

Psihoze:

paranoia, confuzie halucinatorie

1924

Nevroze actuale:

neurastenie, nevroza de angoasa, ipohondrie

Nevroze: isterie, isterie de angoasa, nevroza obsesionala

Nevroze narcisice

mania, melancolia

Psihoze:

dementa precoce, paranoia

în prezent

Afectiuni psihosomatice

Nevroze: isterii, fobii, tulburari obsesiv-compulsive

Psihoze: psihoza maniaco-depresiva. schizofrenie, paranoia

Astfel, psihopatologia psihanalitica se apropie de abordarea psihiatrica a tulburarilor psihice. Totusi, aceasta nosografie nu include doua categorii importante: structurile perverse si starile limita.

Structurile perverse reprezinta negativul nevrozei, fiind carac­terizate de absenta refularii uneia dintre pulsiunile partiale si de inves­tirea erotica a unei zone erogene pregenitale sau a obiectelor partiale sau homosexuale, Eul fiind în acord cu aceste tendinte.

Starile limita se situeaza între nevroza si psihoza. între narcisism si relatiile de obiect. în starile limita putem vorbi despre o absenta a limitelor Eului, o stagnare în construirea identitatii de sine.

Daca în generarea nevrozelor rolul esential îl joaca nerezolvarea complexului Oedip, în generarea psihozelor nu putem nega rolul an­goaselor arhaice, specifice primelor faze din viata copilului: angoasa de separare (în depresie) si angoasa de anihilare (în schizofrenie). Psihopatologia nu se mai centreaza pe complexul Oedip, ci pe fenomene arhaice, cum ar fi pozitiile schizo-paranoida si depresiva descrise de Melanie Klein. Organizarea complexului Oedip depinde de depasirea conflictelor arhaice. Accentul se pune pe factorii economici.

53


anume forta constitutionala a pulsiunilor si, ca variabila noua, mediul, cu rol determinant, neglijat de Freud.

4.3. Nevrozele

Nevrozele reprezinta o categorie nosografica al carei specific îl constituie prezenta unor simptome pe care subiectul le resimte ca fiind straine si care sunt expresia conflictului dintre Eu si tendintele sexuale ale Sinelui. Aceste tendinte îi apar Eului ca fiind incompatibile cu inte­gritatea sa si exigentele sale etice.

Ca simptomatologie, nevrozele prezinta o mare varietate cuprin­zând tulburari emotionale, tulburari de comportament, tulburari ale functiilor somatice, perturbari în planul gândirii.

4.3.1. Mecanismul producerii nevrozelor Freud descrie în Psihanaliza si teoria libidoului modul în care se constituie nevroza. Factorul declansator al tulburarii de tip nevrotic este privarea satisfactiei libidinale provocata de evenimente din realitate. Pentru ca aceasta privare sa aiba efect patogen ea trebuie sa afecteze unica sursa de satisfactie a subiectului. Daca libidoul este, datorita factorilor genetici, destul de plastic si de mobil încât subiectul sa poata gasi satisfactii substitutive, privarea nu poate avea efect patogen. în urma privarii, are loc regresia la punctele de fixatie ale libidoului, acesta constituind un factor intern, predispozant. Regresia se poate referi fie la obiecte din perioade de dezvoltare anterioare, fie la structuri si moduri de functionare specifice stadiilor anterioare de dezvoltare. Activarea acestora ca urmare a regresiei va trezi însa opozitia Eului. Aceasta opozitie depinde de gradul de dezvoltare a Eului. în cazul în care situatia de privare intervine în cursul dezvoltarii, în copilarie, apar în mod manifest comportamente de tip regresiv, caracteristice unui stadiu anterior.

Exemplu

în cazul în care un copil de 5-6 ani trece printr-o situatie de privare afectiva (divort parental, schimbare a mediului de viata, un frate nou-nascut), acest fapt, datorita unor conditii obiective sau subiective (ce tin de atitudinea parintilor), poate determina modificari esentiale în viata sa. Sa luam situatia In care în familie apare un nou copil. Daca

54


acest fapt va determina privarea copilului de principalele sale surse de satisfactie iibidinala. el va încerca sa gaseasca satisfactii substitutive. Daca, de exemplu, pâna atunci simtea ca era centrul universului sau familial, iar acum toti se centreaza asupra noului venit, el va încerca mai întâi sa îsi revendice pozitia anterioara, #jjoi sa adopte un nou rol, de frate mai mare, de protector, care sa îi ofere o pozitie privilegiata. Este posibil însa ca inconstient cei din jur sa îi refuze acest rol, iar copilul în cauza sa se gaseasca în situatia de frustrare fata de care el, din cauza insuficientei dezvoltari a Eului, sa.nu aiba solutii de iesire. Astfel el poate regresa la stadiul anal manifestând o violenta sau încapatânare pe care le depasise, sau la stadiul uretral, aparând enurezis nocturn, cosmaruri etc.

Cu cât Eul este mai evoluat, cu atât mai mult se va opune unor modalitati de satisfacere infantile. în urma conflictului care apare astfel între Eu si tendintele libidinale anterioare activate, acestea din urma vor ramâne la nivel inconstient exprimându-se prin intermediul simptomelor nevrotice. Existenta acestui conflict la nivelul Eului este definitorie pentru geneza tulburarii de tip nevrotic.

"Pentru ca o privare externa sa devina patogena, trebuie sa i se adauge o privare interioara."

Freud, Introducere în psihanaliza

în absenta conflictului. Eul va fi în acord cu aceasta fixatie, iar simptomul va fi parte integranta a personalitatii subiectului. Prin urmare vom avea de-a face cu o structura de personalitate nevrotica.

Psihanaliza defineste simptomul nevrotic ca pe o formatiune de compromis între pulsiunile sexuale refulate si pulsiunile Eului, refuiante. în geneza nevrozelor, conflictul intrapsihic este fundamental, dar insu­ficient pentru a explica declansarea si persistenta bolii. Declansarea presupune frustrare determinata fie de conditiile externe, fie de inter­dictiile interne. De asemenea este necesar un anumit raport între fortele ce intra în conflict, ceea ce se manifesta prin incapacitatea de a renunta la satisfactie si incapacitatea de a gasi o satisfactie substitu-tiva. Individul simte ca se întâmpla cu el ceva straniu si de neînteles, nefiind constient ca. pentru el, simptomul reprezinta singura solutie acceptabila pentru moment. Astfel, el se va exprima fie prin interme­diul corpului, la isteric, fie prin intermediul gândirii, la obsesional, fie prin intermediul realitatii externe, la fobie.

55


Eul refuleaza tendintele ce nu corespund exigentelor sale si le bareaza accesul la constiinta, deci si la descarcare motorie. Aceasta descarcare motorie este calea pe care s-ar obtine satisfacerea tendin­telor respective. Din cauza refularii, aceasta satisfacere nu are loc, iar energia pulsionala cauta afte cai de descarcare. Una dintre ele, patogena, este întoarcerea la modalitati anterioare de satisfacere, deci regresia la puncte de fixatie din fazele anterioare de dezvoltare. Va aparea astfel un simptom ca satisfactie sexuala substitutiva, care poate la rândul sau sa nu corespunda exigentelor Eului si, din acest motiv, sa sufere deghizari si transformari (ca în cazul visului). Sursa simpto­mului va deveni de nerecunoscut.

Daca simptomul devine o parte a însesi personalitatii subiectu­lui, avem de-a face cu asa-numitele caractere nevrotice. în acest caz. personalitatea este alterata, divizata, fara a exista o granita între boala si personalitatea individului, fiind greu de stabilit unde începe simpto­mul si unde se termina personalitatea.

4.3.2. Etiologia nevrozelor

La începutul teoriei psihanalitice (1890). Freud considera ca la originea tulburarilor de tip nevrotic ar sta evenimente traumatice din trecutul individului, în special din copilarie. însa reactia fata de aceste evenimente,   considera  Freud,   fusese  reprimata,  astfel   ca   scopul tratamentului psihanalitic era descarcarea emotionala (abreactie) si elaborarea psihica a traumei. între 1895 si 1897 el considera ca acest traumatism este de natura sexuala si a avut loc în copilarie. Daca initial aceste evenimente traumatice erau considerate ca fiind experiente con­crete prin care individul a trecut la un moment dat, pe masura ce practica psihanalitica a evoluat, s-a constatat ca o pondere foarte mare o are realitatea psihica a individului. Cu alte cuvinte, rolul determi­nant nu îl au evenimentele în sine. ci modul în care individul le per­cepe si interpreteaza, care depinde în principal de starea psihica în care se afla subiectul în momentul evenimentului. Aceasta stare de­pinde de faza de dezvoltare în care se afla subiectul, de mediul social, familial ce poate facilita sau inhiba reactia adecvata si elaborarea. Factorul cu cea mai mare relevanta patogena este însa refularea experientei respective si mentinerea ei în inconstient. De asemenea este  posibil  ca efectul  traumatic  sa apara în urma  unei  serii  de evenimente care. daca ar fi actionat singure, nu ar fi constituit traume.

56


Factorul economic trebuie luat prin urmare în considerare, fiind vorba de intensitatea reactiei afective pe care subiectul o resimte.

In Prelegeri introductive în psihanaliza 1915-1917 Freud pre­zinta schematic modul în care diferiti factori contribuie la aparitia tulburarilor de tip nevrotic. Traumatismul îsi pierde aici valoarea de factor etiologic principal, el având rolul de simplu factor declansator.

factori constitutionali

eveniment din copilarie

predispozitie prin fixarea libidoului

nevroza

eveniment traumatic

Ulterior, Freud va considera ca rolul evenimentului traumatic este jucat de un alt factor din realitate, privarea de satisfactia libidi-nala, frustrarea. în ceea ce priveste factorii constitutionali, Freud vorbeste în Introducere în psihanaliza despre plasticitatea libidoului, adica despre capacitatea libidoului de a se descarca pe diferite cai. fie prin pulsiunile partiale, fie prin sublimare. Mobilitatea libidoului se refera îa capacitatea de a se satisface printr-o serie de obiecte si de scopuri variate. Vâscozitatea libidoului este proprietatea opusa mobilitatii, de a adera la un anumit obiect sau scop. fara posibilitatea de a accepta substitute. Cu cât plasticitatea si mobilitatea sunt mai reduse, cu atât probabilitatea de a aparea frustrarea este mai mare.

în ceea ce priveste fixatia libidoului, aceasta apare în urma insu­ficientei rezolvari a conflictului specific unuia din stadiile de dezvol­tare psihoafectiva. Pentru a aparea însa simptome de tip nevrotic este necesar sa actioneze un alt factor, decisiv pentru tipul de tulburare psi­hica, conflictul dintre Eu si tendintele libidinale activate prin regresie.

4.3.3. Nevroza isterica

Aceasta tulburare o putem considera de o importanta istorica. dat fiind ca de la studiul ei s-a nascut psihanaliza.

Simptomele sunt reprezentate de manifestari de tip somatic si pot afecta orice functie corporala. Tulburarile sunt functionale, fiind psihogene. Ele se refera însa la un corp fantasmat si nu la corpul real. Simptomele sunt de o larga varietate, iar pacientul manifesta fata de

57


ele ceea ce Charcot numea .Ja belle indiference". Printre ele se numara: paralizii, anestezii, hiperestezii, algii, contractii si spasme musculare, tremuraturi. perturbari ale functiilor senzoriale. în special vazul. Astazi aceste manifestari devin din ce în ce mai rare. lasând loc mani­festarilor viscerale, tulburarilor functionale ale diferitelor aparate: cardio-vascular. digestiv, respirator, genital. Apar astfel manifestari somatice de genul: vomismente, spasme esofagiene, dispnee, cefalee. vaginism. amenoree. Pot însa aparea si insomnii, inhibitii în plan inte­lectual, tulburari ale memoriei, stari alterate de constiinta. Marea criza isterica însotita de convulsii si starile secundare de alterare a perso­nalitatii nu se mai întâlnesc, apar doar crize de lacrimi sau râs.

Personalitatea isterica este caracterizata de dorinta de a ti în centrul atentiei, de a seduce, de sugestibilitate. teatralism. bogatie ima­ginativa, toate acestea putând merge pâna la mitomanie si erotism exacerbat. Dincolo de aceste manifestari exista însa preocuparea con­stanta pentru parerea celorlalti, frigiditate, evitarea relatiilor sexuale si ostilitate fata de sexul opus. Tensiunea psihica este atât de mare, încât nu poate fi descarcata. Persoana în cauza manifesta o mare dependenta fata de obiectul iubit si o la fel de mare cerere de iubire, într-o relatie de tip fuzionai. Isteria masculina, mult timp ignorata, se poate mani­festa prin tulburari de dinamica sexuala, de la ejaculare precoce pâna la impotenta totala. Individul cauta de asemenea un rol care sa îi ateste valoarea în societate. îsi afiseaza virilitatea în maniera agresiva, dar îsi refuza reusita în competitii.

Mecanismul de aparare cu rol central în isterie îl reprezinta refularea. în isterie regresia priveste obiectele sexuale din copilarie, activându-se vinovatia fata de acestea. Nu este vorba de regresia la un stadiu anterior de dezvoltare, ci o întoarcere la obiectele anterioare.

Conflictele inconstiente ce stau la baza nevrozei isterice sunt generate de fixatia la un tata care adesea 1-a dezamagit pe subiect, de ambivalenta fata de mama, cu prevalenta unei angoase de castrare. Apare de asemenea revendicarea falica, cu imposibilitatea renuntarii la iluzia bisexualitatii, pusa în evidenta de fantasmele subiectului si de modelele de identificare alese. Conflictul inconstient fundamental este deci legat de castrare, anume de sentimentul ca subiectului îi lipseste ceva fundamental.

Astfel, vom descoperi întotdeauna la isteric o depresie latenta de care subiectul se apara prin conflict: apropierea si dependenta de o alta persoana diminueaza aceasta depresie, însa întretine angoasa legata de 58


ruperea relatiei. Când aceasta angoasa devine prea mare, subiectul va rupe relatia, realimentând astfel conflictul inconstient. Istericul este caracterizat mai degraba de trecerea la act decât de elaborarea mentala si de reprezentare. Reprezentarea este refulata, deci ramâne inconstienta, separata de afectul aferent, exprimându-se prin reprezentari motrice.

Emotiile istericului vor fi, din acest motiv, exagerate si inadec­vate, exprimând prin treceri la act fantasmele fundamentale ale subiec­tului într-o tentativa de reparare a sentimentului de lipsa.

Geneza structurii isterice este legata de relatia cu o mama care mai degraba a excitat copilul trecând cu vederea nevoile sale fiziolo­gice bazale. Astfel, copilul va visa la fuziunea imposibil de atins cu celalalt, încercând sa o obtina printr-o dependenta excesiva. Subiectul va erotiza corpul ca urmare a stimularilor materne, trecând cu vederea trebuintele si nevoile sale sufletesti. Atitudinea tatalui de seducere, inventata sau provocata de catre copil, nu este decât o repetare a seducerii de catre mama. Copilului îi lipseste însa caldura de care are nevoie si resimte deceptie în relatia cu mama, ceea ce sta la baza sentimentului de lipsa. Conflictul oedipian nu face decât sa mascheze aceasta dinamica psihica inconstienta. Sexualitatea istericului are rolul de a-1 apropia de celalalt, nu rolul de placere în sine. Este o imitatie infantila a sexualitatii care îi uneste pe parinti. Bisexualitatea, în sensul unei identitati sexuale confuze, are rolul de a permite o relatie fuzio-nala în care nici unul dintre parteneri nu are nimic în plus sau în minus.

4.3.4. Nevroza fobica

Numita de Freud isterie de angoasa, ea are la baza exact aceleasi mecanisme de aparare ca si isteria, si anume refularea, prin care reprezentarea este separata de afect. Diferenta consta în faptul ca. în fobie, afectul nu este convertit, adica deturnat de la exprimarea în plan psihic catre o exprimare în plan corporal, ci este eliberat sub forma de angoasa. în urma unui proces de elaborare psihica, aceasta angoasa este legata de o anumita reprezentare, într-un al doilea timp al consti­tuirii bolii. Obiectul fobiei se va substitui astfel obiectului initial, asa cum vedem în cazul Micului Hans. Un alt mecanism de aparare im­plicat în formarea fobiei este proiectia. Astfel, propria agresivitate va fi proiectata asupra celorlalti, pe care subiectul îi percepe ca fiind ostili, apoi este deplasata asupra obiectului fobie. Pericolul intern va fi astfel proiectat asupra lumii externe.

59


Obiectele fobiei pot fi nenumarate: întuneric, aer liber, spatii deschise, spatii închise, pisici, paianjeni, omizi, serpi, soareci, furtuna, ace, sânge, multimi, singuratate, traversarea podurilor, calatoria cu trenul sau cu vaporul. Legatura obiectului fobogen cu conflictul incon­stient nu poate fi înteleasa tara sa cunoastem istoria si fantasmele subiectului. Semnificatia acestui obiect este de obicei supradetermi-nata. Starile fobice pot aparea si pe fondul unor structuri psihopatolo­gice diverse, cu diverse grade de complexitate si gravitate. Fobia este rezultatul unei elaborari psihice a angoasei si al unei simbolizari. Exista mai multe nivele de elaborare, în functie de natura angoasei: castrare, separare, persecutie, prabusire, depersonalizare, aneantizare.

Structura personalitatii fobice este caracterizata de o excesiva timiditate, evitarea relatiilor ce presupun implicare afectiva, fie pozi­tiva, fie negativa, emotivitate, stare de alerta si hipervigilenta fata de situatia fobogena. Unele fobii se vindeca usor, si anume cele în care prevaleaza fixatiile la situatia fobogena, iar regresia este absenta. In alt tip de fobie, cel în care este vorba despre fixatii arhaice, proiectia nu reuseste sa limiteze angoasa, care va creste în paralel cu numarul situatiilor fobogene. In acest caz, evitarea nu duce la descarcarea tensiunii, ci la extinderea fobiilor. Avem de-a face în acest caz cu o structura fobica si nu cu un simptom fobie. Structura fobica sta la baza nevrozei fobice pentru rezolvarea careia trebuie sa elucidam mecanis­mele, punctele de fixatie si de regresie. Simptome fobice pot aparea însa si în cadrul unei structuri psihotice, de aceea tratarea lor trebuie facuta dupa o evaluare prealabila a complexitatii si gravitatii lor. Cu cât o fobie este mai grava, cu atât este probabil sa aiba la baza o structura psihotica.

4.3.5. Nevroza obsesionala

Acest tip de nevroza. întâlnita si sub numele de nevroza compul-siva. este caracterizat de simptome numite compulsive, adica idei acte indezirabile, subiectul simtindu-se pe de o parte împins sa le înfap­tuiasca dintr-o necesitate interna, iar pe de alta parte, luptând împo­triva acestor acte si idei. Gândirea obsesionalului are drept trasatura ruminarea mentala, cu accese de îndoiala, scrupule, putând ajunge pâna la inhibarea gândirii si actiunii. Viata pulsionalâ este caracteri­zata de ambivalenta, fixatie la stadiul anal si regresie. Din punct de vedere topic, exista o relatie sado-masochista interiorizata sub forma tensiunii dintre Eu si un Supraeu deosebit de crud. Nucleul nevrozei 60


obsesionale este, ca si în isterie, complexul de castrare. însa procesul prin care complexul Oedip se rezolva de obicei, cu alte cuvinte consti­tuirea barierelor etice în cadrul Eului (care stau la baza Supraeului), depaseste prin intensitatea sa normalul. Aceste bariere nu sunt doar interdictive, ci si inhibitorii si apare astfel culpabilitatea si regresia la stadiul sadic anal. Supraeul este foarte sever, iar tendintele agresive sunt reactivate ca aparare fata de cele libidinale, aspru reprimate de catre Supraeu.

Personalitatea obsesionalului oscileaza între agresivitate si supu­nere, cruzime si amabilitate, murdarie si curatenie, ordine si dezordine, abtinere si risipa, gândire si comportament erotic sau negarea lor.

Mecanismul nevrozei obsesionale se refera la regresia la sta­diul sadic-anal, precum si la obiectele specifice acestui stadiu. Exista un amestec de caracteristici sadic-anale si oedipale în sensul ca sadis­mul se combina cu ostilitatea fata de parintele de acelasi sex, punând în functiune anumite mecanisme de aparare ca: deplasarea, forma­tiunea reactionala, anularea retroactiva si izolarea. Regresia la stadiul anal face ca scopul sexual sa se schimbe si, ca urmare, si comporta­mentul persoanei se va schimba. De aici apare bisexualitatea si oscila­rea între atitudinea masculina exagerata de componenta sadic anala si atitudinea feminina legata de erotismul anal pasiv. Pozitia oedipiana este inhibata de ideea ca satisfactia va atrage dupa sine pierderea penisului, deci a puterii. Exista o preponderenta a unor trasaturi de caracter: o preocupare exagerata pentru ordine, spirit econom, încapa­tânare, relatii de tip sado-masochist, rigiditate în respectarea regulilor.

Mecanismele de aparare ce stau la baza nevrozei obsesionale sunt:

-  deplasarea libidoului de pe conflictul inconstient pe detalii
lipsite de importanta, care iau astfel o amploare deosebita

-  formatiunea reactionala care consta în atitudini, idei. comporta­
mente opuse tendintei libidinale active

-  anularea retroactiva care consta în actiuni opuse unor actiuni
anterioare, ceea ce duce la formarea unor compulsii care sa anuleze
anumite gânduri, idei. pâna la un ritual obsesional

-  izolarea unor idei, comportamente cu o anumita semnificatie,
astfel încât sa nu fie posibila conexiunea cu restul contextului psihic
de care sunt legate. De aici dificultatea pe care o resimte obsesionalul
în respectarea regulii fundamentale în tratamentul psihanalitic, aso­
cierea libera.  Aceasta reprezinta una din principalele rezistente la

61


psihanaliza. Fantasmele, amintirile pot fi evocate fara a fi asociate cu afecte sau alte trairi, aparând un vid emotional.

Acestea sunt mecanisme de aparare specifice pentru a combate dorintele pregenitale, refularea fiind specifica apararii fata de dorintele genitale oedipiene. La obsesional. ambivalenta este maxima, coexista dragostea si dorinta de a distruge obiectul. Gândirea ia locul actiunii la obsesional. însusi procesul gândirii este investit libidinal, în loc sa fie investit continutul gândirii, gândirea devenind chiar simptomul obse­sional. Limbajul si gândirea devin substitute ale emotiilor. Din punct de vedere topic, exista un sentiment de culpabilitate al Eului, echi­valent cu teama de Supraeul prea sever. Eul se va supune deci Supraeului si se va revolta fata de el, succesiv sau simultan, va ceda unor tendinte si apoi se va pedepsi.




Etiologia nevrozei obsesionale are la baza faptul ca barierele etice si morale care se constituie în cadrul Eului în urma rezolvarii complexului Oedip sunt mult mai rigide si, ca atare, subiectul va resimti un puternic sentiment de vinovatie, din cauza unui Supraeu extrem de sever. Din acest motiv, organizarea genitala specifica sta­diului falie va regresa la stadiul sadic anal. Vor fi astfel reactivate tendintele agresive, ca aparare fata de tendintele erotice, iar Eul va dezvolta mecanisme de aparare care au ca scop atenuarea conflictului cu Supraeul. Atitudinea Eului va alterna între o supunere si revolta fata de Supraeu si orice substitut al acestuia. Winnicott asociaza originea nevrozei obsesionale cu relatia cu o mama care desi pare a raspunde nevoilor copilului, nu accepta si nu integreaza în personalita­tea sa acest rol. Prin urmare, copilul va primi îngrijiri fie în exces, fie insuficiente, mama raspunzând dorintelor copilului conform dorintelor ei.

Uneori, nevroza obsesionala poate fi o aparare contra psihozei, astfel ca prognosticul curei depinde de existenta trasaturilor psihotice, a fenomenelor de depersonalizare, de ponderea masochismului, de bogatia vietii mentale, a intereselor, afectelor si relatiilor, de delimita­rea proceselor nevrotice de ansamblul personalitatii (ele nu trebuie sa disocieze în personalitate). Pentru indicatia unui tratament psihanalitic sunt esentiale existenta unui nucleu isteric, cererea pacientului si capacitatea sa de transfer.

Teste de autoevaluare

1.       Definirea simptomului în psihopatologia psihanalitica.

2.       Categoriile nosografice în psihanaliza în anul 1915.

62


3.        Descrieti mecanismul producerii nevrozelor.

4.        Specificati etiologia nevrozei isterice.

5.        Mecanisme de aparare în nevroza obsesionala.

Bibliografie selectiva

1.  S. Freud. Psihanaliza si teoria libidoitlui

2.        S. Freud. introducere in psihanaliza. Editura Didactica si Pedago­
gica. 1991

3.         S. Freud. Micul Hans în Nevroza la copii Editura Trei. 2000

4.         S. Freud, Prelegeri introductive in psihanaliza

5.         S. Freud, Nevroza si psihoza în Psihologia inconstientului. Editura
Trei, 2000

6.         S. Freud, Despre mecanismul psihic al fenomenelor isterice în
Inhibitie, simptom, angoasa. Editura Trei. 2001

7.         S. Freud, Despre etiologia isteriei în Inhibitie, simptom, angoasa.
Editura Trei, 2001

8.         S. Freud. Remarci asupra unui caz de nevroza obsesionala,  în
Nevroza, psihoza, perversiune, Editura Trei. 2002

4.4. Psihozele

Concepte cheie: refuz al realitatii, stadiul schizoparanoid. stadiul depresiv, clivaj, forcluziune. stari limita, trecere la act, perversiune, adictie

Rezumat: în psihoze perceptia realitatii este perturbata, iar subiectul nu este capabil sa faca diferenta între realitatea psihica si cea externa. In aceasta categorie intra: paranoia, schizofrenia, psihoza maniaco-depresiva. Specifica psihozelor este disocierea functiilor psihice ce tin atât de gândire, cât si de afectivitate. Mecanismul care sta la baza psihozei presupune mai multi pasi: mai întâi aparitia unei rupturi între Eu si realitate, ceea ce face ca Eul sa ajunga sub stapâ­nirea Sinelui, apoi încercarea Eului de a reface legatura cu realitatea, încercare esuata ce are drept rezultat construirea unei realitati conform dorintelor inconstiente. Mecanismul de aparare specific în psihoze este respingerea continuturilor psihice în exterior, printr-un mecanism similar proiectiei, mecanism numit de Freud refuz al reali­tatii. Libidoul psihoticului este detasat de obiecte si se ataseaza Eului. ceea ce reprezinta o regresie la stadiul narcisismului primar. Teoria

63


freudiana specifica drept etiologie a psihozei o problematica narcisica, traume pe care subiectul le-a suferit în stadii precoce ale dezvoltarii. Melanie Klein explica psihoza prin regresia la puncte de fixatie din stadii timpurii din dezvoltarea individului: stadiul schizoparanoid si stadiul depresiv. Primul stadiu este caracterizat de clivajul obiectului în obiect bun si obiect rau si de mecanisme de aparare foarte primitive, în stadiul depresiv obiectul este perceput ca fiind total, disparând sau atenuându-se clivajul, iar pulsiunile libidinale si cele agresive se raporteaza la acelasi obiect. Tausk considera ca în psihoza exista o fixatie la stadiul narcisic, determinata de conflictul cu lumea exte­rioara, stadiu în care incapacitatea de a diferentia între sine si exterior face ca propriul corp sa fie perceput ca fiind straniu, fragmentat. Green considera ca în psihoza dispar reprezentarile realitatii si cele ale propriei persoane, proces ce precede dezorganizarea gândirii si deschide calea angoasei de anihilare. Lacan considera ca mecanismul care sta la baza psihozei este un mecanism numit forcluziune, termen ce desemneaza un proces de respingere din universul simbolic al subiectului, a unui continut psihic (semnificam în terminologia lacanianâ).

Starile limita reprezinta o patologie aflata la granita dintre nevroza si psihoza. Se considera ca apar fie pe fondul unei structuri de tip nevrotic sau psihotic, fie ca ar exista o structura limita. în starile limita, relatia cu realitatea nu este perturbata. Simptomul cel mai des întâlnit este angoasa de abandon si de pierdere a obiectului, precum si teama de a nu se contopi cu obiectul. Apar si simptome cu alura depresiva, sentimentul de vid si de inutilitate. în starile limita poate aparea o mare dependenta de celalalt, dar si de drog si de alcool, conduite sexuale instabile. Mecanismele de aparare specifice starilor limita sunt reprezentate de clivajul obiectului si al imaginii de sine si trecerea la act. Starile limita apar ca urmare a esecului procesului de constituire a identitatii de sine. Exista lacune în dezvoltarea Eului, fiind astfel perturbata relatia cu obiectul. Singurul tip de relatie de care subiectul este capabil este cel fuzionai. La originea starilor limita ar sta carentele în relatia cu mama. având ca specific faptul ca ele apar din faza cea mai timpurie a dezvoltarii psihice si se întind pe o perioada îndelungata.

Perversiunile sunt tulburari psihice care se manifesta prin deviatii la nivelul activitatii sexuale. Personalitatea poate fi normal dezvoltata în ceea ce priveste alte functii psihice. Mecanismul 64


producerii perversiunilor are la baza acelasi conflict ca si în cazul nevrozelor, conflictul legat de diferenta dintre sexe si de angoasa de castrare. în perversiune solutia pe care subiectul o gaseste este diferita, si anume negarea acestei diferente. Alegerea obiectului este însa, spre deosebire de nevroza, în concordanta cu Eul. Mecanismele de aparare la care Eul recurge în perversiune sunt de asemenea diferite fata de nevroze: refuzul realitatii, clivajul Eului. Teoria psihanalitica nu a pus în evidenta factori etiologici specifici în geneza perversiunilor. Ipote­zele sunt multiple, fara a putea evidentia elemente comune. în cazul homosexualitatii ipoteza se refera la o seductie prea intensa din partea mamei. în ceea ce priveste fetisismul, cauza ar fi legata de fenomene mai timpurii, de întarcare. Lacan caracterizeaza perversiunile prin raportul subiectului cu Legea. El va recunoaste si respecta numai ceea ce constituie Legea pentru parintii lui. Perversul este deci cel care neaga Legea asa cum este ea acceptata de comunitatea umana din care face parte.

Tulburarile adictive se refera la fenomene clinice si psihopatolo­gice foarte diferite, fara o legatura aparenta între ele. cum ar fi: toxico­manii (droguri, alcool, tutun), dependenta de medicamente, adictii obiectale, sexuale, tulburari de comportament repetitive (de exemplu bulimia). Esenta adictiilor nu este aportul exogen de substante, ci utilizarea unor substante sau comportamente pentru a obtine placerea si, în special, pentru a diminua angoasa sau a evita un conflict intern. Atât în adictii, cât si în nevrozele actuale, cauza ar fi o blocare a afec­telor. Aparatul psihic este depasit de cantitatea de excitatie acumulata si nu poate face fata situatiei decât printr-un comportament repetitiv care poate genera o dependenta similara cu dependenta de o substanta toxica. McDougall considera ca tulburarile adictive ar avea la baza o organizare oedipiana arhaica în care apare o stagnare a energiei libidi­nale determinata de investirea unor fantasme primitive, anterioare achizitionarii limbajului. Geneza comportamentului adictiv se poate explica printr-o structura psihica generata de conflictele si insatisfac­tiile traite în relatia cu parintii, corpul si psihicul copilului fiind terenul unor investiri abuzive.

Psihoza reprezinta o tulburare psihica al carei specific îl con­stituie faptul ca perceptia realitatii este perturbata, iar subiectul nu este

65


capabil sa faca diferenta între realitatea psihica si cea externa. în aceasta categorie intra: paranoia, schizofrenia, psihoza maniaco-depresiva. Ca simptomatologie perturbarea testarii realitatii poate fi manifesta, prin prezenta perceptiilor delirante sau poate exista sub forma latenta, ca structura mascata de simptome de tip nevrotic. Ceea ce este însa specific psihozelor este în primul rând ceea ce Bleuer numea disocierea functiilor psihice ce tin atât de gândire, cât si de afectivitate. Asistam la incoerente ce apar la nivelul rationamentului, al investirii afective.

Mecanismul care sta la baza psihozei presupune mai multi pasi: mai întâi aparitia unei rupturi între Eu si realitate, ceea ce face ca Eul sa ajunga sub stapânirea Sinelui, apoi încercarea Eului de a reface legatura cu realitatea, încercare esuata ce are drept rezultat construirea unei realitati conform dorintelor inconstiente, care apare sub forma delirului sau halucinatiilor. Freud considera ca specificul psihozei rezida în perturbarea investirii afective a realitatii, majoritatea simptomelor fiind tentative de a restaura relatia cu obiectele externe.

Mecanismul de aparare specific în psihoze nu este refularea, adica împingerea continuturilor psihice în inconstient, ci respingerea lor în exterior, printr-un mecanism similar proiectiei. Acest mecanism este numit de Freud refuz al realitatii. Aceste continuturi vor tinde sa revina, dar nu din inconstient în constient, ca în cazul nevrozei, ci din exterior catre psihism, prin perceptia deliranta a realitatii. Deci, realitatea externa si cea interna sunt respinse, conflictul este expulzat în exteriorul psihismului, revenind catre subiect sub o forma de nere­cunoscut. Libidoul psihoticului este detasat de obiecte si se ataseaza Eului. ceea ce reprezinta o regresie la stadiul narcisismului primar. Deci, fixatia în cazul psihozei este la un stadiu mult mai timpuriu în dezvoltarea individului. Din acest punct de vedere schizofrenia (dementa precoce în terminologia lui Freud) nu difera de paranoia. Diferenta dintre ele consta în gradul de regresie si în solutiile gasite în încercarea de vindecare. In timp ce în nevroza Eul refuleaza tendintele pulsionale, în psihoza exista o ruptura între Eu si realitate, ceea ce face ca Eul sa ajunga sub controlul Sinelui. Pentru a rezolva conflictul dintre Sine si realitate, Eul reconstruieste o alta realitate, conforma dorintelor Sinelui. încercând sa regaseasca legatura cu obiectul. Eul esueaza, reusind sa regaseasca doar legatura cu reprezentarea verbala a obiectelor, anume cu cuvintele. Afectele, amintirile traumatice si conflictele intrapsihice sunt expulzate în exterior, mai mult sau mai putin deformate si inversate. 66


4.4.1. Etiologia psihozelor

Teoria freudiana asupra psihozei nu specifica în mod explicit o anumita etiologic In principal psihoza ar avea drept geneza o proble­matica narcisica, deci traume pe care subiectul le-a suferit în stadii precoce ale dezvoltarii psihice. O serie de teorii ulterioare, din care vom detalia câteva, au adus noi elemente privind etiologia psihozelor.

4.4.1. l. Teorie) Metaniei Klein asupra psihozei

Melanie Klein explica psihoza prin regresia la puncte de fixatie din stadii timpurii din dezvoltarea individului: stadiul schizoparanoid si stadiul depresiv. Primul stadiu este caracterizat de clivajul obiec­tului în obiect bun si obiect rau si de mecanisme de aparare foarte primitive: idealizare cu iluzia atotputerniciei, introiectie, identificare proiectiva, care determina diferite grade de confuzie între realitatea interna  si  cea  externa.  Pulsiunile  agresive  sunt  foarte  puternice, angoasa intensa este de natura persecutorie, anume teama de a nu fi distrus de obiectul rau. La acest stadiu, exista, dupa Klein, un supraeu arhaic sadic, care functioneaza dupa legea Talionului, atacurile Eului asupra obiectului generând atacuri ale obiectului asupra Eului. Daca predomina introiectarea obiectului bun, se face trecerea catre faza depresiva, în care obiectul este perceput ca fiind total, disparând sau atenuându-se clivajul, iar pulsiunile libidinale si cele agresive se raporteaza la acelasi obiect (intricare pulsionala). Angoasa specifica acestui stadiu, numita angoasa depresiva, este generata de posibilitatea pierderii obiectului, reprezentat de mama, ca urmare a sadismului subiectului. Apararile sunt de tip maniacal, sau de tipul  inhibarii agresivitatii si repararii obiectului. Aceasta angoasa este surmontata când obiectul iubit este introiectat în mod stabil si securizant. Fixatia la faza schizo-paranoida poate da nastere la psihoze ca paranoia sau schizofrenia. Fixatia la faza depresiva poate duce la psihoza maniaco-depresivâ. Dupa Klein, orice nevroza are la baza o psihoza anterioara, mai mult sau mai putin depasita. Klein exclude cu totul dimensiunea narcisica, care face imposibila desfasurarea curei. Ea explica relatiile perturbate ale psihoticului cu obiectele prin aceea ca fixatia are loc la un stadiu în care obiectul nu este diferentiat de subiect, relatiile fiind simbolice. Ea considera ca înca de la începutul vietii exista investiri libidinale ale obiectelor, neluând în considerare o faza de dezvoltare pur narcisica, asa cum considera Freud.

67


4.4.1.2. .A/re teorii psihanalitice asupra psihozelor Tausk considera ca în psihoza exista o fixatie la stadiul narcisic în care incapacitatea de a diferentia între sine si exterior face ca propriul corp sa fie perceput ca fiind straniu, fragmentat. Fixatia la stadiul narcisic este determinata de conflictul cu lumea exterioara, psihoza fiind o tentativa de a restabili legatura cu lumea exterioara.

Green considera ca în psihoza dispar reprezentarile realitatii si cele ale propriei persoane, proces ce precede dezorganizarea gândirii si deschide calea angoasei de anihilare. Daca în cazul nevrozei este vorba despre refularea conflictului, în cazul psihozei este vorba despre

refularea realitatii.

Lacan  abordeaza  psihoza din  cu totul  alta perspectiva.   El considera ca mecanismul care sta la baza psihozei este un mecanism pe care el îl numeste forcluziune. termen ce desemneaza un proces de respingere din universul simbolic al subiectului, a unui continut psihic (semnificant în terminologia lacaniana). în geneza psihozei are loc forcluderea Numelui Tatalui (termen ce desemneaza în terminologia lacaniana functia de instituire a regulilor pe care tatal trebuie sa o îndeplineasca). Cu alte cuvinte, mama nu atribuie cuvintelor tatalui functia de lege. Astfel, copilul nu va putea investi figura paterna ca pe o autoritate care se situeaza dincolo de relatia duala mama-copil. ceea ce este echivalent pentru Lacan cu accesul la ordinea simbolica, în universul limbajului. Subiectul ramâne deci angrenat în relatia duala. iar procesul de separare din aceasta relatie fuzionala nu are loc, caci mama este cea care initiaza acest proces. El nu îsi va recunoaste dreptul la o existenta si la o identitate proprie. în consecinta, tehnica terapeutica nu poate face apel la utilizarea interpretarilor, caci între simbolic si imaginar exista o falie. Lacan nu propune în schimb vreo solutie terapeutica prin care sa fie restaurata legatura dintre simbolic si imaginar.

4 5 Starile limita

Starile limita reprezinta o categorie nosografica relativ nou diferentiata în tabloul nosografic, fiind o patologie aflata la granita dintre nevroza si psihoza. în psihopatologia psihanalitica exista diferite pozitii teoretice, unele considerând ca la baza starilor limita ar fi o structura, altele ca la baza lor ar fi stari ce apar pe fondul unui alt tip de structura, nevrotica sau psihotica. întotdeauna însa. în starile limita, relatia cu realitatea nu este perturbata. Simptomul cel mai des

68


întâlnit este angoasa. Spre deosebire de nevroza. în care apare angoasa fata de pedeapsa, si de psihoza, în care apare angoasa de anihilare sau fragmentare, ceea ce caracterizeaza starile limita este teama de abandon si de pierdere a obiectului, precum si teama de a nu se con­topi cu obiectul. Acestea apar ca o aparare fata de dorinta de fuziune cu obiectul. De aici deriva simptomele cu alura depresiva, sentimentul de vid si de inutilitate. Unele stari limita pot prezenta simptome cu alura nevrotica, de o intensitate frapanta însa. Daca tonalitatea este isterica, frapeaza conversia isterica si capacitatea de a pune în act conflictele psihice în defavoarea fantasmarii si verbalizarii lor. Simp­tomele cu alura fobica frapeaza prin frecventa si multitudinea lor. iar cele obsesionale prin excesiva rationalizare.

în starile limita poate aparea o mare dependenta de celalalt, dar si de drog si de alcool, conduite sexuale instabile, haotice, impulsive, uneori cu tenta perversa. Trecerile la act sunt foarte frecvente, ca si tentativele de suicid. Mecanismele de aparare specifice starilor limita sunt reprezentate de: clivajul obiectului si al imaginii de sine care determina sentimente contradictorii, pe de o parte omnipotenta proprie sau a celuilalt, pe de alta parte devalorizarea; trecerea la act ca unica posibilitate de descarcare a tensiunii afective imense pe care subiectul o resimte si imposibil de elaborat pentru el; negarea sentimentelor con­tradictorii fata de obiect. Cazurile limita nu se refera doar la o patologie de frontiera nevroza-psihoza. ci mai degraba, la o lipsa a limitelor Eului, ca urmare a lipsei diferentierii dintre subiect si obiect, deci este vorba de o perturbare a identitatii de sine. o confundare cu imagoul matern, deter­minata de lipsa unui imago patern care sta la baza Supraeului. Apare frecvent sentimentul de vid intern si extern, de artificial, de fals Eu. ceea ce îl face adesea sa adopte o atitudine de conformism rigid.

4.5.1. Mecanismul producerii starilor limita

Starile limita apar ca urmare a esecului procesului de constituire a identitatii de sine. Exista lacune în dezvoltarea Eului, fiind astfel perturbata relatia cu obiectul. Singurul tip de relatie este cel fuzionai, ceea ce presupune o nediferentiere subiect-obiect. Eul va oscila între a exclude orice relatie cu obiectul, pe care îl resimte ca fiind amenin­tator pentru identitatea sa. si a cauta o asemenea relatie, pentru a-si putea defini identitatea. De aici, o serie de aparari ce au ca scop iesirea din relatia de tip fuzionai: trecerea la act ca rezultat al insuficientei capacitati de simbolizare si de elaborare, clivajul, negarea.

69



4.5.2. Etiologia starilor limita

La originea starilor limita ar sta carentele în relatia cu mama. având ca specific faptul ca ele apar din faza cea mai timpurie a dezvol­tarii psihice si se întind pe o perioada îndelungata. Spre deosebire de psihoza, subiectul poseda capacitatea de a depasi efectele alienante ale acestui tip de relatie, capacitatea de a se identifica cu obiecte sanogene si. într-o oarecare masura, capacitatea de simbolizare.

4.(5. Perversiunile

Perversiunile sunt tulburari psihice care se manifesta prin de­viatii la nivelul activitatii sexuale. Personalitatea poate fi normal dezvoltata în ceea ce priveste alte functii psihice si alte nivele ale psi­hismului, în aceasta categorie intra: activitati sexuale în care deviatia de la normal se refera la obiectul sexual: homosexualitatea, pedofilia, zoofilia etc; activitati sexuale în care deviatia priveste conditiile în care are loc satisfacerea sexuala: fetisismul, travestismul. voyeurismul. exhibitionismul, sado-masochismul.

4.6. l. Mecanismul producerii perversiunilor

Perversiunile   sunt  rezultatul  stagnarii   dezvoltarii   sexuale  a individului la nivelul sexualitatii pregenitale. Ele sunt caracterizate de conflictul legat de diferenta dintre sexe si de angoasa de castrare. Conflictul este specific si nevrozelor, însa în perversiune solutia este diferita, si anume negarea acestei diferente. Aceasta negare sta la baza obtinerii placerii sexuale prin alte modalitati decât relatia genitala heterosexuala. Alegerea obiectului este însa. spre deosebire de nevroza, în concordanta cu Eul. Mecanismele de aparare la care Eul recurge în perversiune sunt de asemenea diferite fata de nevroze:  refuzul realitatii, clivajul Eului. în acest tip de tulburare psihica nu exista conflict psihic constient si nici cerere de terapie privind conduita per­versa. Perversiunile sunt rezultatul unei fixatii la stadiile pregenitale firesti în dezvoltarea individului si care presupun pulsiuni partiale. Aceste pulsiuni partiale sunt refulate la individul normal când atinge maturitatea. La perversi, una din aceste pulsiuni nu sufera procesul de refulare.

70


4 6 2. Etiologia perversiunilor

Problematica perversa este o problematica ce tine de neaccepta-rea propriei identitati sexuale. Subiectul nu reuseste sa depaseasca conflictul oedipian si sa se identifice cu imagini ale persoanelor de acelasi sex. Totusi, teoria psihanalitica nu a pus în evidenta factori etiologici specifici în geneza perversiunilor. Ipotezele sunt multiple, fara a putea evidentia elemente comune. în cazul homosexualitatii ipoteza se refera la o seductie prea intensa din partea mamei, asociata cu o negare a sentimentelor agresive si ostile, firesti în cadrul com­plexului Oedip. în ceea ce priveste fetisismul, cauza ar fi legata de fenomene mai timpurii, de întarcare, obiectul fetis având rolul de aparare contra angoaselor arhaice, de anihilare.

Lacan caracterizeaza perversiunile prin raportul subiectului cu Legea. Legea este, pentru Lacan. aceea impusa de Tata, ea organizând viata psihica înca de la începuturile sale. Interdictiile instituite de Tata. în principal aceea a incestului, în masura în care parintii le respecta ca pe niste principii dincolo de ei, sunt structurante pentru psihism si pentru personalitatea subiectului. Daca parintii nu se supun acestor reguli, constient sau inconstient, nici copilul nu le va recunoaste. El va recunoaste si respecta numai ceea ce constituie Legea pentru parintii lui. Perversul este deci cel care neaga Legea asa cum este ea acceptata de comunitatea umana din care face parte.

în acest tip de tulburare psihica nu exista conflict psihic con­stient si nici cerere de terapie privind conduita perversa. însa con­flictul psihic inconstient se va manifesta în alte planuri decât cel al sexualitatii, ducând la cerere de terapie.

Vom caracteriza succint în continuare unele dintre tulburarile ce intra în categoria perversiunilor.

Homosexualitatea

Orice individ trece, în dezvoltarea sa, printr-un stadiu de homose­xualitate latenta. în sensul ca obiectul este o persoana de acelasi sex. Aceasta tendinta este depasita în adolescenta, când se renunta la iluzia bisexualitatii. Alegerea de obiect de tip homosexual este rezultatul negarii existentei sexului opus si a valorii acestuia. Valorizând per­soanele de acelasi sex, individul se valorizeaza pe sine. refuzând totodata sa adopte pozitia pe care o presupune sexul sau. în cazul ho­mosexualitatii masculine, barbatul  se identifica cu mama, cautând

71


obiecte în care sa se regaseasca pe sine. iubindu-le asa cum mama 1-a iubit pe el. Homosexualitatea feminina ar avea la baza faptul ca femeia se identifica cu tatal, cautând un substitut al maniei în obiectele iubirii.

Sado-masochismul

Desemneaza acea perversiune în care suferinta si umilirea sunt mijloace prin care se obtine satisfactia sexuala. Freud considera ca subiectul este fixat la stadiul sadic-anal, punându-se în pozitia unui copil rau ce merita pedepsit, dar leaga geneza acestei perversiuni si de actiunea pulsiunii de moarte, care vizeaza distrugerea, precum si de prezenta unui Supraeu sadic.

4.7. Tulburarile adictive

Termenul de adictie a aparut ca traducere a termenului Sucht din germana, folosit de Freud. Pentru prima data el a folosit acest termen în articolul Sexualitatea în etiologia nevrozelor. Glover a folosit ter­menul din engleza addiction în articolul sau Despre etiologia depen­dentei de droguri. Tulburarile adictive se refera la fenomene clinice si psihopatologice foarte diferite, fara o legatura aparenta între ele. cum ar fi: toxicomani (droguri, alcool, tutun), dependenta de medica­mente, adictii obiectale. sexuale, tulburari de comportament repetitive (de exemplu, bulimia).

Aceste patologii sunt deci transnosografice si transstructurale. DSM 3 defineste adictiile prin urmatoarele caracteristici:

-  se manifesta în comportament

-  apare dependenta subiectului fata de comportamentele adictive

-  apare pierderea controlului, asociata cu caracterul compulsiv
irepresibil al comportamentului adictiv

-  persistenta comportamentului adictiv în ciuda consecintelor negative

-  preocupari obsesionale legate de obiectul adictiei

Ceea ce constituie esenta adictiilor nu este aportul exogen de substante, ci utilizarea unor substante sau comportamente pentru a obtine placerea si. în special, pentru a diminua angoasa sau a evita un

conflict intern.

Freud a tratat problema tulburarilor adictive tangential. Pe scurt, el considera ca mecanismele ce stau la baza lor ar fi similare cu cele ale nevrozei actuale, deci ar fi efectul unei stari toxice a organismului.

72


Unele tipuri de adictii ar fi determinate de o oralitate constitutionala, adica ar avea la baza o fixatie la stadiul oral. Astfel, adictiile ar intra în categoria perversiunilor. Freud releva însa ca exista adictii fara drog, fiind vorba de o dependenta fata de obiectul primordial, nu de o substanta anume. Freud compara accesele de foame subita cu accesele de angoasa, iar placerea data de obiectul adictiei cu placerea sexuala. El considera ca organismul se afla, în cazul tulburarilor adictive. într-o stare de intoxicatie similara starii specifice nevrozelor actuale. în nevrozele actuale, se acumuleaza tensiune de natura somatica din cauza ca excitatia sexuala nu este descarcata complet. Aceasta ten­siune, dupa Freud. devenea toxica, iar descarcarea ei era compulsiva si incontrolabila.

4.7 1. Etiologia tulburarilor adictive

Atât în adictii, cât si în nevrozele actuale, cauza ar fi o blocare a afectelor, din cauza lipsei de satisfactie sexuala. Aparatul psihic este depasit de cantitatea de excitatie acumulata si nu poate face fata situatiei decât printr-un comportament repetitiv care poate genera o dependenta similara cu dependenta de o substanta toxica. Din cauza incapacitatii psihismului de a regla excitatia, apare o staza libidinala (o acumulare masiva de afecte) care va cere o descarcare masiva. Aceasta descarcare va avea însa loc în domeniul somatic sau comportamental.

în conceptia lui Freud, nevrozele actuale reprezentau modalitati de a diminua angoasa. Putem încerca sa întelegem si tulburarile adictive tot ca pe niste tentative de diminuare a angoasei. însa satis­factia nu se poate obtine pe aceasta cale. deci va aparea o tendinta compulsiva de a repeta actul adictiv. Freud a comparat comporta­mentele adictive cu nevrozele actuale, pornind de la factorul cantitativ si de la incapacitatea psihismului de a regla excitatia. El considera ca în comportamentele adictive este vorba de o stare de intoxicatie endo­gena, sursa de excitatie declansând secretii endogene, echivalente toxicului extern.

Citam din Disconfort în cultura (1929):

... trebuie sa se formeze în corpul nostru, în chimismul intern, substante capabile de efecte similare, caci cunoastem cel putin o stare morbida, mania, în care apare un comportament analog cu cel al betiei, fara interventia vreunui drog...

73


Cercetarile actuale din biochimie au confirmat aceasta ipoteza prin descoperirea secretiei de endomorfine. Constrângerea ar fi deci interna si ar viza un comportament care ar genera aceasta secretie.

La Freud apare ideea adictiei fara aportul unor substante exogene, care produce însa efecte psihopatologice similare cu cele ale adictiei clasice. Putem vorbi astfel de un comportament adictiv, caracterizat de trecerea la act, cautarea unei satisfactii intense si imediate, atribute specifice proceselor primare. Astfel, subiectul are un mod de functionare psihica ce nu se încadreaza în procesele secun­dare, care tin de temporalitate. realitate, istoricitate. Subiectul recurge la satisfacerea imediata, fara a avea constiinta trecutului, a experientei.

McDougall considera ca tulburarile adictive ar avea la baza o organizare oedipiana arhaica în care apare o stagnare a energiei libi-dinale determinata de investirea unor fantasme primitive, anterioare achizitionarii limbajului. Din acest motiv, ele sunt greu de verbalizat, deci de elaborat. Acest fenomen se poate explica printr-o structura psihica generata de conflictele si insatisfactiile traite în relatia cu pa­rintii, corpul si psihicul copilului fiind terenul unor investiri abuzive.

Originea tulburarii adictive ar fi deci foarte timpurie, fiind legata de dependenta absoluta a nou-nascutului, în starea de Hilfslosigkeit

(neajutorare).

Freud descrie în Interpretarea viselor doua fenomene ce fac parte din dezvoltarea timpurie a individului si care pot sta la baza genezei comportamentelor de tip adictiv. Acestea sunt:

-  capacitatea de a amâna satisfacerea nevoii, adica de a suporta
tensiunea psihica data de nesatisfacerea imediata

-  nasterea dorintei din nevoie

Vom examina mai pe larg aceste doua fenomene.

în dezvoltarea normala a individului, satisfacerea nevoilor se asociaza cu imaginea obiectului care a dus la satisfactie si cu imaginea motrice a actului reflex al descarcarii. La sugar, o data ce apare starea de tensiune generata de actualizarea nevoii, energia psihica se trans­mite catre aceste doua urme mnezice si apare fantasma satisfacerii, care nu produce însa satisfacerea nevoii. Va persista astfel senzatia de neplacere. Pentru a evita neplacerea legata de nesatisfacerea nevoii este necesara o inhibare a feed-backului nesatisfacerii. a traseului raspunsului senzorial catre cortex. Dupa Freud. aceasta inhibare este reprezentata de ceea ce el numeste germenele activitatii de gândire. El sta la baza capacitatii de a elabora tensiunea, prin fractionarea

74


descarcarii motorii a tensiunii. Aceasta este calea instaurarii princi­piului realitatii si a mecanismelor secundare de functionare a psihismului.

In al doilea rând, pe baza nevoii fiziologice, se construieste, pornind de la experienta satisfacerii, dorinta, care este reprezentantul afectiv al nevoii. Satisfacerea nevoii va determina o imagine per­ceptiva ce se va întipari în memoria individului. Aceasta imagine va fi investita afectiv si treptat va deveni independenta de procesul fizio­logic, la fel cum se întâmpla în cazul dezvoltarii pulsionale. Dorinta va aparea ca o investire a imaginii obiectului care satisface, si nu a obiectului în sine. Aici intervin si mecanismele gândirii, cum arata Freud în Negarea (1925). Prin intermediul gândirii, putem face ca obiectul sa fie din nou prezent, sub forma reprezentarii, chiar în absenta lui. Este nevoie de capacitatea de testare a realitatii pentru a ne asigura ca obiectul este prezent cu adevarat si deci nevoia poate fi satisfacuta. La baza capacitatii de testare a realitatii sta însa capa­citatea de a recunoaste ca obiectul este uneori absent si de a tolera frustrarea data de absenta lui.

în concluzie putem considera starea de totala dependenta a sugarului ca o adictie normala, naturala, ea fiind sursa potentialului adictiv. în mod normal, aceasta stare este depasita, exista însa situatii în care apare o fixatie la aceasta etapa.

4.7.2. Mecanismul tulburarii de tip adictiv

Astfel. în cazul tulburarii de tip adictiv, gândirea, reprezentarea nu reusesc sa amâne descarcarea tensiunii. Absenta obiectului este de netolerat, ca atare ea este acceptata, iar pierderea nu este traita, pentru ca subiectul sa se apere de afectele neplacute. Descarcarea nu va avea loc, iar procesul va fi reluat repetitiv. Comportamentul adictiv are la baza reluarea traseului excitatiei catre sursa ei. pe calea care duce la satisfacerea nevoii. Obiectul dorintei devine obiect al nevoii, aparând dependenta de el. Dorinta va fi trezita si satisfacuta dupa mecanismul nevoii, având caracterul irepresibil al acesteia. De exemplu, în cazul bulimiei. nevoia alimentara este pusa în slujba dorintei, devine suportul ei, calea ei de satisfacere.

Activitatea de gândire este scurtcircuitata. în locul ei apare satis­facerea afectiva, în act, prin comportamente ce tind sa se automatizeze.

Aceasta fixatie poate aparea în conditiile în care exista fie carente, fie excese în modul în care mama îngrijeste nou-nascutul. astfel, nu va fi posibila o separare si o individuatie. Braunschweig si

75


Fain vorbesc de crearea unor neo-dependente,  germeni ai depen­dentei de tip adictiv. Este vorba deci despre traumatisme precoce, dificil de elaborat psihic, care perturba capacitatea de reprezentare si de interiorizare a obiectului si. prin urmare, duc la incapacitatea de a metaboliza surplusul de excitatie. Astfel, adictia poate fi interpretata ca fiind o forma de aparare fata de depresia anaclitica. în lipsa capa­citatii de a transforma obiectul primar în obiect pierdut. Obiectul adictiei este un substitut al obiectului nevoii. Obiectul dorintei nu a putut fi perceput ca obiect pierdut, deci nu poate fi reprezentat, nici regasit în real. în lipsa interiorizarii lui. obiectul primar va fi cautat în real. în exterior. în lipsa unei prezente materne adecvate, obiectul extern primar este insuficient pierdut, insuficient regasit, deci obiectul intern primar va fi insuficient creat. Învestirea prea puternica a obiec­tului primar, datorita nostalgiei prea intense, va determina o slaba investire narcisica secundara. Aspectul compulsiv al tulburarii de tip adictiv poate fi explicat de latura economica a acestor procese. Lipsa ce nu poate fi compensata de nimic din exterior genereaza nevoia de nestapânit. Pot aparea discontinuitati ale sentimentului de a fi. de a exista, iar comportamentul adictiv devine calea prin care individul se simte viu.

Teste de autoevaluare

1.      Descrieti mecanismul care sta la baza psihozei.

2.      Ipoteze etiologice asupra psihozei.

3.      Caracterizati starile limita din punctul de vedere al simpto­
matologiei.

4.      Mecanismul specific producerii perversiunii.

5.      Tulburarile de tip adictiv din punctul de vedere al teoriei freudiene.

Bibliografie selectiva

1.  S. Freud. Sexualitatea în etiologia nevrozelor. în Studii despre sexualitati.

Editura Trei. 2001

2.  S. Freud. Disconfort in cultura. în Studii despre societate si religie. Editura

Trei. 2000

3.       S. Freud. Negarea, in Psihologici inconstientului. Editura Trei. 2000

4.   S. Freud. Pentru a introduce narcisismul. în Psihologia inconstientului.
Editura Trei. 2000


5.        S. Freud. Problema economica a masochismului. în Psihologia inconstien­
tului.
Editura Trei. 2000

6.        S. Freud. Fetisismul. în Psihologia inconstientului. Editura Trei. 2000

7.        S. Freud. Observatii despre un caz de paranoia descris autobiografic. în
Sevroza. psihoza, perversiune. Editura Trei. 2002

8.        S.  Freud.  Despre câteva mecanisme nevrotice  în gelozie,  paranoia si
homosexualitate. în Xevroza. psihoza, perversiune. Editura Trei. 2002

9.   S. Freud. Despre psihottenezti unui caz de homosexualitate. în Ne­
vroza, psihoza, perversiune. Editura Trei. 2002

77



loading...


Document Info


Accesari:
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )