Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload

loading...



















































Problematica generala a psihopedagogiei deficientului de intelect

Psihologie












ALTE DOCUMENTE

Zvonul si dezinformarea ca mijloc de realizare a influentarii psihosociologice
POLITICĂ sI ETICĂ: UN INTERVIU
Elemente de rationament logic
Violenta in familie
Youth self report- pentru varstele 11-18 ani
Dictionar de cuvinte psihologie
Test de personalitate
TEST DESPE DUMNEAVOATSRA
Joc - Trebuie sa iti zic un secret
TESTUL DE GANDIRE CREATIVA FIGURALA TORRANCE

Problematica generala a psihopedagogiei deficientului de intelect

1. Stadialitate si evolutie.

"Psihopedagogia speciala sau defectologia este o stiinta ce se ocupa de persoanele handicapate, de studiul particularitatilor psihice, de instructia si educatia lor, de evolutia si dezvoltarea lor psihica, de modalitatile, corectiv-recuperative, pentru valorificarea potentialului uman existent si formarea personalitatii acestora, in vederea integrarii socio-profesionale cat mai adecvata".




Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor si a formelor de manifestare a anomaliilor prezente in dezvoltarea persoanelor (considerate cu deficiente), stimularea proceselor compensatorii si fundamentarea interventiei educativ-terapeutice.

Psihopedagogia speciala ar fi, dupa unii autori, denumirea "imblanzita" a vechiului termen de "defectologie".

"Defectologia (lat. "defectus" = lipsa, defect, deficienta si grec. "logos" = stiinta, teorie) este o disciplina in sistemul stiintelor pedagogice, care se ocupa de legitatile dezvoltarii persoanelor deficiente, in cadrul teoriei si practicii instruirii, educarii si 24424h75y integrarii sociale, respectiv al readaptarii sociale si personale a deficientilor."

Psihopedagogia speciala este o stiinta interdisciplinara la confluenta dintre psihologie, pedagogie, medicina si sociologie, care se ocupa de cunoasterea sistemului psihic al persoanelor considerate anormale sau neadaptate/inadaptate pentru a intreprinde actiuni cu caracter corectiv, formativ sau/si de reeducare pentru o insertie/reinsertie psihosociala eficienta.

Prin extensie, psihopedagogia speciala este stiinta cunoasterii si normalizarii persoanelor cu nevoi speciale.

Domenii vizate:psihopedagogia deficientilor mintal; psihopedagogia deficientilor auditiv; psihopedagogia deficientilor de vaz; psihopedagogia deficientilor psihoneuromotori; psihopedagogia persoanelor cu tulburari psihice; psihopedagogia persoanelor cu tulburari socio-afective si de comportament; psihopedagogia elevilor cu tulburari de învatare; psihopedagogia diversitatilor etnice, culturale si lingvistice; psihopedagogia celor cu abilitati, talente si a creativilor (supradotati)

Problematica terminologiei în literatura de specialitate.

Clarificarea notională si operatională a conceptului de "handicap"

1.maladia sau traumatismul initial, existente încă de la nastere sau dobândite;

2. deficienta: pierderea sau alterarea unei structuri sau functii (leziune anatomică, tulburare psihologică rezultând în urma unei maladii, accident în evolutia normală, dar si a unor carente psiho-afective (pierderea părintilor sau neglijenta pedagogică).

Deficiente frecvente: auditive, vizuale, de limbaj, intelectuale, etc.

3. incapacitatea: reducerea partială sau totală a posibilitătii de a realiza o activitate (motrică sau cognitivă) sau un comportament. Exemple: incapacitate de comunicare, de igienă personală, de locomotie, etc.

Incapacitatea depinde, dar nu obligatoriu, si nu de o manieră univocă, de deficientă. Atât deficientele, cât si incapacitătile, pot fi vizibile sau invizibile, temporare sau permanente, progresive sau regresive;

4. handicap: dezavantaj social, rezultat în urma unei deficiente sau incapacităti care limitează sau împiedică îndeplinirea de către individ a unui rol asteptat de mediu. Categorii posibile: handicapuri de independentă fizică, orientare, autonomie economică, integrarea socială, etc.

Handicapul este o functie a raporturilor persoanelor deficiente cu mediul lor. El survine atunci când aceste persoane întâlnesc obstacole culturale, materiale, sociale, care le împiedică să acceadă la diversele sisteme ale societătii, disponibile pentru ceilalti cetăteni. Astfel, handicapul rezultă din pierderea sau limitarea posibilitătilor de participare pe picior de egalitate, cu ceilalti indivizi, la viata comunitătii

Neputând fi determinate prin repere ferme si rigide, stările de handicap trebuie interpretate ca variabile dependente de situatii sociale trăite de subiectul în cauză.

În concluzie, starea de handicap exprimă dezechilibrul apărut în viata unui individ în tentativa sa de a-si asuma si îndeplini rolul social conferit de colectivitatea în care este integrat.

Succesul sau insuccesul acsiunii sale va fi deci condisionat, pe de-o parte, de nivelul posibilităsilor sale, iar pe de altă parte, de parametrii mediului în care se manifestă.

Noi concepte si schimbari de sensuri ale unor notiuni din sfera stiintelor educatiei, cu precadere în cadrul educatiei speciale



1.Educatia este o activitate continua care urmareste dezvoltarea constienta si performanta a potentialului individual în functie de cerintele mediului social normat.

2."Educatia speciala este o forma de educatie adaptata la modul de dezvoltare al copilului, sub sau peste limita normalului.

Educatia speciala pentru persoanele cu deficienta / handicap si a celor cu probleme de adaptare, dezvoltare, învatare, implica un proces de interventie specifica concretizat în oferirea de servicii de reabilitare / recuperare de natura medicala, psihopedagogica, socioprofesionala, precum si programe care sa conduca la nivele functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare capacitatilor personale, la obtinerea unui grad mai mare de autonomie personala si sociala."

Educatia speciala raspunde unor nevoi (cerinte) educationale speciale.

3.Cerinte educative speciale (CES) este un concept introdus în terminologia UNESCO în anii 1990. Expresia desemneaza acele cerinte ori nevoi fata de educatie derivate sau nu dintr-o deficienta care sunt suplimentare dar si complementare obiectivelor generale ale educatiei pentru un copil.

"Ceritele educative speciale (CES) exprima trebuinta fundamentala a unor copii de a li se acorda o atentie si o asistenta educativa suplimentara, fara de care nu se poate vorbi de în mod efectiv de egalizarea sanselor de acces, participare scolara si sociala. Aceasta sintagma desemneaza un continuum al problemelor speciale de educatie, cu referire la un registru larg de tulburari care se întinde de la deficientele profunde la tulburarile usoare de învatare."

"Copiii cu cerinte educationale speciale (CES) sunt acei copii a caror cerinte (nevoi) speciale sunt de natura educationala si deriva în principal din deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament ori asociate, indiferent de severitatea acestora. Pot fi cuprinsi în categoria copiilor cu CES si unii copii ocrotiti în institutii rezidentiale, precum si anumiti copii/elevi ce prezinta tulburari/dificultati de învatare si/sau adaptare scolara."

4."Învatamântul special se organizeaza de Ministerul Învatamântului, pentru prescolarii si elevii cu deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament, sau cu deficiente asociate, în scopul instruirii si educarii, al recuperarii si integrarii lor sociale".

Se asigura accesul la educatie fie în structurile învatamântului special (segregat), fie în diversele forme de integrare scolara (în grup sau individual), în scolile obisnuite. Pentru a realiza integrarea scolara s-au organizat diverse forme de scoklarizare: clase speciale în scoala obisnuita, grupe de elevi cu CES în clasa obisnuita, integrare individuala. Elevii cu CES

beneficiaza complementar de sericiile unui profesor de sprijin în clasa, profesor itinerant, servicii de compensare-corectare specifice desfasurate in cabinete si centre din scoala sau în afara scolii obisnuite (logopedie, reeducare neuro-motorie, psihoterapie, etc), în functie de nevoi.

5."Normalizarea, dupa B. Nirje - 1969, reprezinta procesul prin care se asigura accesul la tiparele existentiale si la conditiile de viata obisnuite, pentru toate categoriile de persoane".

Dupa L. Kebon, 1982, normalizarea are patru nivele functionale:

-Normalizarea fizica reprezinta posibilitatea de a avea acces la mijloacele fizice (obiectuale) pentru satisfacerea nevoilor fundamentale, primare.

-Normalizarea functionala consta în asigurarea accesului la serviciile publice ale societatii.

-Normalizarea sociala se refera la posibilitatea de a avea contacte sociale spontane si regulate, la dreptul de a se simtii si a fi percepute ca facând parte dintr-un context social.

-Normalizarea societala se refera la nivelul util, productiv, în cadrul diferitelor organizatii si asociatii, având responsabilitati, influienta si beneficiind de încredere.

6.Integrarea semnifica faptul ca relatiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune ce le poseda.

Adica nu sunt priviti exclusiv prin prisma deficientelor dintre ei si normali, atitudine ce duce la segregare si handicapare, ci este necesara o atitudine, o privire asupra întregii personalitati ce poseda si calitati si posibilitati compensatorii ce le pot oferi posibilitatea ducerii unei vieti cât mai apropiata de cea a normalilor si în interiorul comunitatii normalilor, daca beneficiaza de servicii si facilitati speciale.



B. Nirje spunea ca "integrarea înseamna sa ti se permita sa fi capabil sa fii tu însuti printre ceilalti". Integrarea se refera la relatiile dintre individ si societate.

În învatamânt, integrarea se refera la asigurarea serviciilor de educatie speciala în cadrul scolilor obisnuite.

Alegerea dintre mai multe alternative de integrare posibile va tine seama exclusiv de dorintele si nevoile celor implicati si nu se va rezuma la o decizie arbitrara si dureroasa de ordin administrativ.

7."Educatia integrata este o replica a sistemului de învatamânt clasic, bazat pe institutiile traditionale, incapabile sa satisfaca, prin modul de organizare si alte caracteristici, nevoile educationale ale tuturor copiilor cu CES. S-a impus ca necesitate abandonarea practicii izolarii elevilor cu dizabilitati în institutii segregate , care formeaza indivizi insuficient adaptati pentru a face fata exigentelor societatii."

La baza constituirii acestei forme de educatie, care functioneaza peste tot în lumea occidentala si S.U.A., stau:

-respectarea "Drepturilor fundamentale ale copilului";

-principiul "educatiei pentru toti copiii" prin crearea de "scoli incluzivive;

-principiul "integrarii" si "normalizarii";

-principiul "individualizarii educatiei" si "egalizararii sanselor de acces la educatie a tuturor copiilor" indiferent de CES, etc.;

8."Incluziunea - dupa S.J. Pijl, 1969 - se refera la faptul ca oricine, indiferent de deficienta sa sau de deficientele pe care le întâmpina în învatare, trebuie tratat ca un membru al societatii, iar diversele servicii speciale de care are nevoie trebuiesc furnizate în cadrul serviciilor sociale, educationale, medicale si celelalte servicii puse la dispozitia tuturor membrilor comunitatii."

9.Incapacitate (dizabilitate) desemneaza un numar de limitari functionale cauzate de deficiente intelectuale, fizice, senzoriale, de conditii de sanatate ori de mediu. Limitarile pot fi partiale sau totale si care nu permit ca o activitate sa fie îndeplinita în limitele considerate normale pentru o fiinta umana.

10.Reabilitarea se refera la un proces destinat, sa dea posibilitatea persoanelor cu deficienta sa ajunga la niveluri functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare, furnizându-le acestora instrumentele cu ajutorul carora îsi pot schimba viata în directia obtinerii unui grad mai mare de independenta.

11.Recuperare, termen uzitat în România, are în esenta o semnificatie echivalenta cu cel de reabilitare, având însa o încarcatura mai puternica medicala si sociala.

12.Exista tendinta de a utiliza în cuplu notiunile de abilitare - reabilitare, prima referindu-se la acele functii care nu mai pot fi recuperate. În schimb prin mecanisme de compensare se pot forma abilitati, capacitati bazale pentru integrarea sociala si profesionala.

13.Conceptul de sanse egale, reprezinta rezultatul prin care diferite sisteme ale societatii si mediului, precum serviciile, activitatile culturale, informarea si documentarea, sunt puse la dispozitia tuturor, în particular a persoanelor cu dizabilitati.

Termenul de egalizarea sanselor (crearea de sanse egale) este procesul prin care diferitele sisteme sociale si de mediu (infrastructura, servicii, activitati informative, documentare) devin accesibile fiecaruia si în special persoanelor cu handicap.

14.Termenul servicii de sprijin, se refera la acele servicii care asigura atât independenta în viata de zi cu zi a persoanei cu handicap cât si exercitarea drepturilor ei (dispozitive de asistare, servicii de interpretare, asistent personal, servicii de îngrijire comunitara).

15.Pentru protectie speciala, s-a propus urmatoarea definitie:

"Protectia speciala cuprinde totalitatea actiunilor întreprinse de societate în vederea diminuarii sau chiar înlaturarii consecintelor pe care deficienta cauzatoare de handicap (considerata factor de risc social) o are asupra nivelului de trai a persoanei cu handicap."

Se doreste ca termenii de: invalid, irecuperabil, needucabil, inapt/incapabil de munca sa nu mai fie folositi în caracterizarea persoanelor cu dizabilitati, deoarece ei nu reprezinta realitatea si anuleaza personalitatea si capacitatile persoanelor.



loading...











Document Info


Accesari: 12747
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )