Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Studiu de caz - Psihologie judiciara

Psihologie




UNIVERSITATEA "BABES-BOLYAI" CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

-CURSUL POSTUNIVERSITAR DE PSIHOLOGIE JUDICIARA

STUDIU DE CAZ

CLUJ -NAPOCA

COD SUBIECT: C.A. , poreclit "DOCTORU"

VARSTA: 28 ani

STAREA CIVILA: necasatorit, are 3 copii rezultati din concubinaje

ANTECEDENTE PENALE:

-1995, condamnare la 1 an si 6 luni inchisoare, cu suspendarea pedepsei, pentru furturi, violare de domiciliu si distrugere de bunuri;

-1996, condamnat la 1 an si 10 luni(9 luni pedeapsa executata), pentru furturi prin spargere, din locuinte particulare si de la doua unitati comerciale ;

-1997, condamnare la 6 ani si 6 luni (4 ani si 8 luni pedeapsa executata), pentru diverse furturi prin spargere, din locuinte particulare, institutii publice si unitati comerciale ;

-din noiembrie 2002, este arestat si cercetat, la sediul IPJ Maramures, in 11 dosare de furt si spargeri de locuinte particulare, unitati comerciale( doua magazine, o farmacie, doua baruri), institutii publice (o primarie, un oficiu postal) ;

-valoarea totala a prejudiciilor, in cauzele pentru care este cercetat, se ridica la peste 600 mil. lei ;

MOD DE OPERARE

- patrunde prin efractie (fortare de ferestre, spargere de geam, dislocare de gratii, fortare de usa prin dislocare sau « spargere de butuc »)

- foloseste diferite instrumente pentru fortarea incuietorilor, usilor sau ferestrelor si are in permanenta asupra sa (conform propriilor declaratii) o surubelnita pe care o tine lipita cu scotch de antebratul stang ;

- in doua cazuri este identificat pe baza urmelor papilare gasite la fata locului desi subiectul declara ca, in general, foloseste manusi chirurgicale ;

- in cazul spargerii la un oficiu al Romtelecom, negasind in afara unor cartele telefonice, alte valori, procedeaza la spargerea si distrugerea unor bunuri ;

- in general actioneaza singur dar recunoaste ca , in unele cazuri , se foloseste de complici pentru cumpararea de « ponturi » si informatii legate de obiectivul vizat si pentru a-si realiza acoperirea pe timpul actiunii.

DATE ANAMNESTICE :

1.Mediul social de origine

- provine dintr-o familie de rromi cu 3 copii, cu tata « Natural »

- dupa nastere este abandonat de mai multe ori de mama sa si crescut o perioada de bunica sa, care-l interneaza intr-un orfelinat din Ocna Sugatag, jud.Maramures ;

- istoria sa existentiala este legata de Centrul de plasament in care a fost internat la varsta de 9 luni, dupa majorat ramanand, o perioada, asistat al acestui centru ;

2.Starea sanatatii si antecedente heredo-colaterale :

- la varsta de 13 ani sufera o dubla-fractura de tibie si un traumatism cranio-cerebral, ca urmare a unui incident soldat cu o cazatura de la etajul al II-lea,al scolii in care invata ;

- in 1996 este diagnosticat cu meningita si internat in Spitalul de Boli Infectioase din Baia Mare ;

- posttratament prezinta stari de lesin si crize paroxismale ;

- in intervalul 1995-1999, atat in perioada de detentie, cat si inainte, are 4 tentative suicidare, prin ingestie de substante medicamentoase si prin spanzurare ;

in perioadele care preced tentativele de suicid, descrie existenta unor stari de furie paroxismala, cu descarcari epileptoide ale agresivitatii prin distrugeri de bunuri si obiecte(agresivitate clastica) ;

din relatarile sale, tentativele de suicid par mai degraba forme parasuicidare, de suicid demonstrativ, deorece lipsesc perioadele de incubare si preparare a actului suicidar iar suicidatia se petrece in prezenta sau in apropierea unor persoane ;

dupa prima tentativa suicidara(1995) are doua internari in Spitalul de Neuro-Psihiatrie din Baia Mare (nu exista date privind diagnosticul si prescriptiile medicale) ;

- in perioada detentiei suporta o interventie chirurgicala pentru extragerea unor corpuri straine metalice ingerate(monezi, bucati de sarma, lama de ras). Descrie ca a recurs la aceste acte, pe fondul unor situatii conflictuale si a unor crize de furie paroxismala, cu pierderea partiala a cunostintei ;

3.Evolutia scolara si profesionala

- perioada copilariei si a scolii gimnaziale o petrece in Centrul de plasament din Ocna Sugatag, in care a fost internat;

- memoria episodica este slab structurata (fenomen specific copiilor internati in orfelinate), primele amintiri evocate sunt situate in jurul varstei de 9-10 ani si sunt legate de abuzurile fizice si psihice la care erau supusi de catre copii mai mari si chiar de unii membri ai personalului de supraveghere(ex: "imi amintesc cum eram pusi sa ne cataram in copaci si apoi sa sarim intre urzici");

- in clasele V-VIII, are o buna evolutie scolara, cu rezultate superioare la disciplinele socio-umane si la invatamantul practic-aplicativ ;

- inca din scoala cauta sa se faca remarcat si sa caute un statut cat mai bine valorizat, folosind diferite strategii : performante scolare bune, relatii privilegiate cu educatorii si supraveghetorii sau asocierea cu liderii informali ai grupului pentru a comite diferite acte de teribilism ;

- este investit cu unele responsabilitati in cadrul organizatiei de pionieri si de tineret ;

- in perioada 1990-1994 urmeaza cursurile Liceului industrial nr.1 din Baia Mare, profilul alimentatie publica ;

in perioada liceului are primele experiente sexuale si incepe o relatie de cuplu cu una dintre colegele sale .In 1993 are primul copil, rezultat din aceasta relatie neacceptata de parintii partenerei, fapt pentru care aceasta isi paraseste familia ;

- in perioada ultimilor ani de liceu face primele demersuri pentru cautarea familiei sale de origine, pe care o identifica in loc. Coltau, jud.Maramures .Bunica sa ii confirma datele existente in dosarul de la centrul de plasament si incearca sa-l determine sa ramana aproape de familia sa. Sub influenta bunicii dezvolta o relatie de concubinaj cu o partenera din etnia rromilor, fara a renunta la prima relatie. In 1995 are un copil cu aceasta partenera.

- aspiratiile sale profesionale vizau cariera militara, dar la terminarea liceului este respins pe motive medicale la recrutarea pentru stagiul militar ;

- dupa terminarae liceului are o viata itineranta, cu deplasari frecvente intre Baia Mare si Ocna Sugatag, unde mai figura in evidentele Centrului de plasament, in calitate de asistat ;

- fara o viata de familie responsabila, cu doua concubine si doi copii, lucreaza sporadic ca zilier la diferite munci agricole si gospodaresti sau ca paznic la diferite societati comerciale ;

- in oct.1995, dupa implicarea intr-o retea de trafic international de obiecte de arta si antichitati sufera prima condamnare, la 1 an si 6 luni. In aceasta perioada, sustine ca s-a aflat in anturajul

unor demnitari din S.M.( medici, juristi, afaceristi locali), care au avut si ei legatura cu acest scandal si care -sustine el- i-au facilitat suspendarea pedepsei privative de libertatate.

- in perioada 1995-1996, comite mai multe spargeri pe raza municipiilor Baia Mare si Sighetu Marmatiei, fiind identificat si arestat in 1996 ;

- in perioada de detentie primeste vizite putine si este vizitat de misionari din comunitatea religioasa penticostala, care ii acorda sprijin material pentru familie si un suport in perioada de privare de libertate ;

- dupa iesirea din detentie, ramane in relatie de cuplu doar cu ultima dintre partenerele sale anterioare, cu care mai are un copil. In aceasta perioada isi stabileste domiciliul in localitatea sa de nastere dar evita relatiile cu familia sa de origine. Pentru reintegrarea in viata sociala este ajutat material si financiar de comunitatea penticostala, participa o perioada la diferite adunari si manifestari religioase dar renununta la relatiile cu aceasta comunitatea in favoarea vechilor anturaje ;

- perioada dintre 1996-1997 este si cea mai prolifica din punct de vedere infractional, subiectul pretinde ca au fost zile in care a comis si 2-3 spargeri, afirmatie care, partial, pare verosimila avand in vedere numarul mare de cauze in care a fost si este cercetat ;

- dupa iesirea din a doua detentie, intra in contact cu diferiti comercianti arabi, de religie musulmana, de unde apare si interesul sau pentru aceasta orientare religioasa si pentru studiului Coranului. Este sprijinit financiar de aceste persoane, in schimbul prestarii unor servicii de muncitor-zilier, la unitatile comerciale pe care le detineau acestia.

4.Hobby-uri

- are preferinte pentru muzica, genuri specifice etniei din care face parte;

- este interesat de aparatura audio-video, care face si obiectul activitatilor sale infractionale ;

- in perioada detentiilor citeste mult, fara a fi foarte selectiv cu lecturile sale. Afirmativ, se declara interesat de literature religioasa, stiintifico-fantastica, juridica, politica etc. Biblia, Coranul, Codul penal si Codul de Procedura Penala sunt cateva lucrari pe care le are in permanenta la el ;

- fumeaza 20-30 de tigari/zi dar nu consuma alcool ;

5.Mediul social actual :

- casatorit nelegitim cu o partenera de etnie rroma, cu care are doua fetite, in varsta de 8 si respective de 5 ani, al treilea copil urmeaza a se naste in luna aprilie;

- din primul cocubinaj a mai avut o fetita de 10 ani, decedata in luna dec.2002, in timp ce el se afla in arestul IPJ Maramures ;

- detine o locuinta cu 3 camere pe care afirma ca si-a construit-o singur si o parcela de 50 de ari de teren intravilan, in localitatea natala, bunuri despre care afirma ca sunt rodul activitatilor sale infractionale. In acte nu figureaza cu bunuri imobile sau mobile.

- fetita cea mai mare frecventeaza o scoala dintr-o colonie de rromi de la periferia localitatii Somcuta Mare ;

- familia sa se intretine din ajutoare sociale si cu sprijinul socrilor ;

- personal, se afla intr-o situatie conflictuala cu socrii sai si nu are relatii cu familia de origine ;

COMPORTAMENTUL PE TIMPUL ARESTULUI SI ANCHETEI

- datorita antecedentelor sale este foarte familiarizat cu regimul de detentie si arest, cunoaste bine personalul de supraveghere si cel din serviciile de ancheta judiciara ;

- este foarte avizat in legatura cu prevederile Codului Penal , Codului de Procedura Penala si privind drepturile pe care le are in procesul de cercetare penala ;

- isi asuma anumite responsabilitati in legatura cu participarea la diferite activitati administrativ-gospodaresti din Sectorul Arest, cauta gratificatii si valorizari din partea personalului de paza si supraveghere ;

- nu este vizitat si cautat de nici o persoana din exterior fiind strict dependent de drepturile de hrana si echipament prevazute in regimul de arest. Pentru a obtine mici « favoruri sau privilegii » (tigari, cafea etc.) este dispus la compromisuri si la negocieri cu oricine ;

- este afectat de regimul de arest si prefera regimul de detentie din penitenciar, unde exista o minima viata sociala ;

- cunoaste bine stilul de lucru al fiecarui anchetator si incearca sa-i manipuleze solicitand interviuri exclusive doar cu unii dintre ei, in functie de evolutia anchetei ;

- pentru anumite recunoasteri sau dezvaluiri solicita audiente sau interviuri la sefii serviciilor de urmarire penala sau la diferiti manageri ai institutiilor de politie ;

- la inceputul anchetei face recunoasteri partiale, apoi retracteaza unele afirmatii, adopta o atitudine de aparenta cooperare iar cand se ia o pozitie mai ferma refuza orice declaratie.In faza finala a cercetarilor face multe dezvaluiri si isi asuma acte pentru care nu exista nici o proba impotriva lui, cu posibila intentie de a discredita organele de cercetare penala in fata instantelor de judecata. Prin aceasta strategie de « intoxicare » cu false informatii si dezvaluiri, ingreuneaza mult evolutia cercetarilor, solicita participarea si cooperarea mai multor anchetatori in dosarele pentru care este cercetat, atrage mai mult atentia asupra persoanei sale si obtine si unele beneficii secundare rezultate in urma participarii la diferite recunoasteri si reconstituiri care ii permit o evaziune temporara din mediul de detentie ;

- este extrem de instabil in marturisirile sale si in functie de situatie incearca sa obtina un minim profit din orice dezvaluire ;

- in perioadele in care, din diferite motive, ramane in interiorul arestului o perioada de mai multe zile, fara a fi solicitat in activitatile de cercetare judiciara, devine violent, revendicativ, manifesta crize de furie si solicita audiente la diferite persoane din conducerea institutiei sau reclama nevoi de asistenta medicala ;

- in timpul activitatilor de cercetare si anchetare se angajeaza usor in discutii colaterale, deviaza rapid de la scopul anchetei, relateaza cu mult talent diferite aspecte din experienta sa infractionala si de viata, multe dintre ele fiind evident rodul imaginatiei sau a unor proiectii personale ;

EVALUAREA PSIHOLOGICA A SUBIECTULUI

1.TEHNICI SI INSTRUMENTE DE EVALUARE FOLOSITE

- pe baza consmtamantului subiectului am desfasurat mai multe sedinte de evaluare in care am folosit : observatia, anamneza, interviul , testul ;

- instrumente utilizate :

a)Chestionarul de personalitate Eysenck (varianta E.P.Q, etalonata pe populatie romaneasca de A.Baban-P.Derevenco)

In conformitate cu recomandarile autorilor am utilizat cu precautie scala P, datorita fidelitatii scazute rezultate in urma excluderii unor itemi din varianta originala si neinlocuirii lor cu altii specifici pentru populatia autohtona.

Modelul teoretic care sta la baza constructiei chestionarului precum si semnificatia psihologica a celor trei factori este foarte cunoscut si nu mai necesita prezentare.

b) Inventarul de tendinte de dezadaptare a personalitatii( TDP)

Contine 130 itemi (vezi anexa nr.1) care se grupeaza pe 13 scale, dispuse pe cele 13 linii ale matricii de raspuns care masoara urmatoarele tendinte patologice:

-scala psihasteniei, care evidentiaza o structura psihastena, prezenta unei personalitati afectate de ritm, fenomene de spoliere energetica, deci fond energetic scazut, pedanterie, dispozitie anancasta;

-scala depresiei, vizeaza prezenta unor reactii depresive;

-scala imaturitatii emotionale vizeaza existenta unor carente educationale, reactii imprevizibile, neconcordante cu varsta;

-scala tendintelor schizoide releva prezenta unei gandiri abstracte, tendinta de detasare sau aplatizare afectiva;

-scala tendintelor paranoide subliniaza o anumita rigiditate, parcimonie, atitudini manifeste de revendicare;

-scala tendintelor isteroide, subliniaza o nevoie de exagerare a imaginii de sine, de etalare etc.;

-scala tendintelor psihopatoide reliefeaza prezenta unor comportamente imprevizibile, carente educationale si afective;

-nivelul mental vizeaza inteligenta verbala a subiectului;

-scala tendintelor de frustrare subliniaza prezenta (absenta) sentimentului de frustrare;

-scala echilibrului emotional sugereaza la cote crescute lipsa autocontrolului, existenta unor precipitari, blocaje in situatii tensionate;

-scala motivationala vizeaza dimensiunea factorilor motivationali.

Inventarul mai are doua scale, una pentru dezirabilitate (onestitate) si alta pentru antecedente personale

c) Matricile progresive Raven, pt. evaluarea nivelului de dezvoltare intelectuala

d) Testul de atentie distributiva (Praga)

e) Testul proiectiv Szondi, metoda complementara

Ultimele trei instrumente sunt foarte cunoscute in psihologie si nu mai necesita prezentare.

2.REZULTATE OBTINUTE

- protocoalele testelor si cotele brute obtinute sunt anexate in copie prezentei lucrari

3.INTERPRETATREA REZULTATELOR

a)     Chestionarul EPQ

- valorile scazute ale factorului E semnifica prezenta unei trasaturi acccentuate de introversie, specifice persoanelor cu tendinte de repliere spre sine, care in asociere cu valorile ridicate ale factorului N sunt caracteristice tipului introvert-neurotic (corespondentul melancolicului din tipologia pavloviana);

-valorile crescute ale factorului N (Neuroticism) definesc, ca prima trasatura, o instabilitate emotionala crescuta a subiectului. Ea presupune o anumita labilitate emotionala, fiind specifica persoanelor cu dificultati de restabilirea echilibrului psihic dupa socuri emotionale. Aceste note accentuate ale factorului N sugereaza o capacitate scazuta de adaptabilitate, lipsa de energie, tonus muscular scazut, prezenta unor trasaturi depresive;sunt prezente si unele acuze psihosomatice( dureri de cap, tulburari digestive), confirmate si de datele anamnestice;

-in privinta factorului P (Psihoticism) cota bruta 4 desi nu reprezinta o valoare ridicata, este situata peste medie esantionului de referinta . Tinand cont si de precautiile pe care le recomanda autorii chestionarului in interpretarea scalei, voi sublinia, totusi, ca subiectul prezinta tendinte de egocentrism, asociate cu o propensiune spre un comportament agresiv si ostil si o sensibilitate mai scazuta fata de sentimentele semenilor.

- cotele de la scala L evidentiaza o usoara tendinta a subiectului de a se pune intr-o lumina favorabila si de a raspunde in sensul dezirabilitatii;

b)   Inventarul T.D.P. -rezultatele obtinute valideaza concurent existenta unor note accentuate ale trasaturilor de personalitate subjacente factorului N, de la Chestionarul EPQ. Astfel scorurile mari obtinute la scalele de echilibru emotional, depresie, imaturitate afectiva si psihastenie, sugereaza ponderea ridicata a unor trasaturi vizand fondul energetic scazut, spolierea energetica, existenta unei personalitati afectate de ritm, prezenta unor trasaturi depresive si indeosebi lipsa autocontrolului, prezenta unor precipitari, blocaje si in situatii relativ normale, nivel scazut al stimei de sine.

Putem aprecia ca trasaturile subscrise de factorul N, cel putin din punct de vedere descriptiv sunt in ocurenta cu tendintele circumscrise de scalele de psihastenie, depresie, imaturitate afectiva, echilibru emotional de la inventarul T.D.P.

Dintre trasaturile specifice factorului P, Inventarul T.D.P. a validat prin cota obtinuta la scalele tendintelor psihopatoide si schizoide, anumite trasaturi de rigiditate, egocentrism, impulsivitate, aplatizare afectiva, tendinte de detasare si existenta unor carente educationale si afective.

- trebuie mentionata cota ridicata a scalei antecedente personale care a fost confirmata de datele anamnestice ale subiectului( tentative suicidare, internari pt.afectiuni neuro-psihice, traumatisme cerebrale si suferinte organice)

Ca limita in interpretarea acestor rezultate, indeosebi pentru Inventarul T.D.P. as mentiona existenta unor tendinte patologice reactive, induse de mediul de detentie si care pot explica scorurile mari obtinute la scalele de depresie, si paranoidie. Aceste tendinte 'reactive' au fost subliniate si de alti autori care au studiat rezonanta mediului de detentie asupra comportamentului detinutilor (Ghe. Florian, 1996).

c)   Proba Szondi

-vectorul S(al pulsiunilor sexuale) subliniaza ambivalenta fata de nevoia de virilitate, prezenta unui subiect usor efeminat cu tendinte latente spre inversiunea scopului sexual;

-vectorul P ( al pulsiunilor paroxismale) sugereaza o criza ascunsa cu o acumulare latenta a afectelor;

- vectorul Sch (al pulsiunilor Eului) prezinta un Eu inhibat, care utilizeaza ca mecanisme de defensa negatia si represiunea;

- vectorul C (al pusiunilor de contact, al legaturii cu lumea exterioara) subliniaza tendinte de infidelitate, de cautare permanenta si instabilitate. Subiectul este atent si reactiv la noile incitatii exterioare.

d) MP Raven subliniaza prezenta unui intelect de limita(inferioara), confirmat si de scala Nivel mintal, de la TDP

a)Testul Praga ne arata o slaba distributivitate a atentiei subiectului.

Randamentul la ultimele doua probe poate fi influentat si de starea depresiva pe care subiectul o prezenta la momentul examinarii.

4.CONCLUZII SI DISCUTII

Din punct de vedere al somatotipologiei kretschmeriene, subiectul prezinta o constitutie leptosoma careia ii corespunde tipul temperamental schizoid (nesociabilitate, solitudine, disociere usoara, predispozitie pentru activitati intelectuale).

Din punct de vedere al tipologiilor criminologice (Seelig, Pinatel) subiectul se incadreaza in categoria infractorilor recidivisti, fiind prezente si unele trasaturi specifice infractorilor caracteriali. Subliniez urmatoarele caracteristici confirmate prin date obiective si prin interpretarea rezultatelor evaluarilor de personalitate:

comite in mod repetat infractiunea, existand un mecanism de obisnuinta in acest sens;

percepe realitatea in mod deformat, avand impresia ca este un "ghinionist existential"

lipsit de sansa si noroc;

manifesta indecizii si incertitudini interioare, cu dificultati de a-si asuma unele roluri sociale (indeosebi roluri familiale si profesionale)

prezinta grave deficiente de reprezentare, constientizare si ierarhizare a normelor si valorilor socio-culturale;

Dintre trasaturile comune majoritatii infractorilor, subiectul analizat prezinta:

o accentuata instabilitate emotiv-actionala care genereaza anumite salturi si discontinuitati in reactiile comportamentale;

-componenta afectiva a personalitati sale este puternic perturbata de traumatizarile psiho-afective suferite in mediul institutional de provenienta;

- subiectul prezinta o tulburare de atasament (cf. teoriei lui Bolwby), generata de deprivarea si lipsa de investire afectiva din partea unei figuri materne sau substitut de mama, in perioada micii copilarii.Ca urmare subiectul nu poate dezvolta relatii sociale si de afiliere bazate pe investire afectiva reciproca , pe sentimente si emotii superioare, se cantoneaza in sfera unor relatii umane de suprafata, fiind intr-o perpetua cautare de satisfactii si placeri.

- imaturitatea intelectuala, definita prin incapacitatea de a prevedea pe termen lung consecintele actelor sale, este dublata in cazul acestui subiect si de un nivel intelectual scazut, situat la limita inferioara a normalitatii, care nu-i permite compensarea, macar partiala, a carentelor afective;

- imaturitatea afectiva, determinata de dezechilibrul psiho-afectiv, il determina la comportamente regresive, de tip infantil (crize de furie, de plans), atunci cand nu obtine gratificatii sau cand mersul anchetei nu-i este favorabil;

- subiectul are o toleranta scazuta la frustrare, reactia tipica, pentru situatiile extreme, fiind in cazul lui pierderea autocontrolului cu descarcari brutale ale afectelor, cu heteroagresivitate sau autoagresivitate care poate merge pana la autolezare, automutilare sau tentativa suicidara;

- complexul sau de inferioritate, este determinat, probabil, de apartenenta sa la etnia rromilor, cu handicapurile sociale aferente, ce decurg din anumite mentalitati si prejudecati. Comportamentele sale compensatorii sunt diverse: concubinaj si relatii amoroase cu femei din randul populatiei majoritare, cautarea unor anturaje in randul persoanelor cu un anume statut social, anumite aspiratii profesionale sustinute partial si de rezultatele scolare etc dar se sfarsesc in zona antisociala, unde are un nume si un statut recunoscut si bine reprezentat de o impresionanta cariera infractionala.

Din punct de vedere al nosografiei psihopatologice are o structura dizarmonica de personalitate cu caracteristici specifice "tulburarii de personalitate emotional-instabila forma borderline"(cf.ICD-10) caracterizata prin:

-dispozitie fluctuanta in raporturile interpersonale

- reactii impulsiv-agresive

- sentiment de vid interior, plictiseala, zadarnicie

- imagine incerta asupra propriei persoane, dispersia identitatii

- acte autodistructive repetitive

- apreciere retrospectiva realista si critica

- stari spontane sau reactive de disforie episodica, depresie sau anxietate

INTERVENTIA PSIHOLOGICA PE TIMPUL ANCHETEI JUDICIARE

- a vizat, initial, reechilibrarea subiectului, care prezenta o reactie de doliu ca urmare a decesului

uneia din fiicele sale, in varsta de 10 ani

- in aceasta faza subiectul manifesta dispozitie trista, ideatie suicidara, insomnii, lipsa apetitului, dezinteres pentru evolutia anchetei, sentimente de autodepreciere si culpabilizare

- in urma demersurilor realizate a beneficiat de tratament psihofarmacologic (in primul rand datorita riscului suicidar) si de consiliere psihologica. De asemenea, in perioada de criza, a fost supravegheat in mod special de personalul din serviciul de paza si nu a fost izolat in celulele de arest;

- in demersurile de consiliere psihologica a subiectului am urmarit realizarea unei "aliante terapeutice" prin valorificarea trebuintei de relatie exclusiva cu persoane suportive, puternice, specifica pacientilor borderline si abordarea unei atitudini deschise si de acceptare neconditionata fata de subiect;

- am avertizat personalul participant la ancheta judiciara in legatura cu instabilitatea caracteristica subiectului, cu posibilele regresii si schimbari de pozitie ale subiectului si am recomandat dezvoltarea unei atitudini pozitive, suportive in cadrul interogatoriilor, cu valorificarea momentelor de deschidere ale subiectului;

- de asemenea am recomandat valorificarea tendintelor subiectului de deschidere fata de persoanele cu o anumita autoritate de statut, din serviciile de cercetare judiciara;

- dificultatile de reactualizare ale subiectului, legate de slaba structurare a memoriei episodice, cu lacune si amnezii legate de unele detalii si amanunte ale comiterii infractiunilor au creat dificultati in constituirea probatoriului. Pentru compensarea acestor dificultati, am folosit tehnici de inducere imaginativa in stare de veghe, a contextului fizic si emotional al subiectului si am facut sugestia organelor de cercetare, de introducere a subiectului in campul infractional (cu prilejul unor reconstituiri) unde sa I se solicite detali legate de modul de comitere a infractiunilor;

- in urma acestor demersuri convergente s-a reusit finalizarea urmaririi penale intr-un numar de 10 dosare, existand in lucru alte cauze in care se intampina dificultati din cauza unor false recunoasteri ale subiectului (aceste situatii apar indeosebi in perioadele distimice ale subiectului, cand manifesta tendinte de culpabilizare si autodepreciere);

- prognoza in legatura cu evolutia subiectului in perioada de detentie este legata de mentinerea tratamentului psihofarmacologic consecutiv cu interventia psihoterapeutica si/sau consilierea psihologica;

- ca strategie terapeutica, literatura de specialitate, recomanda in cazul pacientilor borderline, psihoterapia individuala, acesti subiecti fiind rezistenti la terapia de grup(nu suporta confruntarile si interpretarile pe care le implica aceasta abordare terapeutica);

- terapia comportamentala constituie o alternativa utila in aceste situatii si trebuie fixata pe:

hipersensibilitatea subiectului la frustrare sau rejectie

antrenamentul abilitatilor sociale

- reinsertia si reintegrarea sociala a subiectului va fi ingreunata de riscul conduitelor addictiv-alcoolice sau toxicomanice precum si de suferintele organic-cerebrale preexistente, care pot determina dezvoltari si evolutii psihopatologice;

- subiectul necesita reinsertia intr-un mediu social stabil, pozitiv, suportiv si deschis (posibil ca acesta sa fie realizat de comunitatea religioasa cu care subiectul s-a mai aflat in contact) ;

- evolutia statutului marital poate constitui un indice al prognosticului in legatura cu validitatea reintegrarii sociale a subiectului.

ANEXA NR.1

INVENTARUL DE TENDINTE DE DEZADAPTARE A PERSONALITATII (T.D.P.)

Ai gresit vreodata in viata?

In familia ta a suferit cineva de boli psihice (nervoase) ?

Te astepti ca in permanenta sa ti se intample o nenorocire?

Plangi cu usurinta?

Te entuziasmezi si te descurajezi usor?

Iti place sa-ti petreci timpul mai degraba singur?

Sunt persoane care iti doresc raul?

Esti mai sensibil decat restul oamenilor?

Ai simtit nevoia sa faci ceva rau?

O saptamana de vara este mai lunga decat o saptamana de iarna?

Te obisnuiesti usor cu o munca desfasurata in conditii mai grele (munca de teren, schimbul III, frig, umezeala, etc.)

Treci cu usurinta de la suparare la bucurie?

Vei face tot ce-ti sta in puteri pentru a fi bine apreciat in profesie?

Intre cunostintele tale exista unii oameni care nu-ti plac si-ti sunt antipatici?

Parintii tai obisnuiesc sa consume mult alcool?

Iti este frica sa privesti in jos de pe un loc inalt?

Esti nefericit?

Starea ta sufleteasca se schimba usor, chiar fara nici un motiv?

Legi prietenii cu greutate?

Crezi ca se pune la cale ceva rau impotriva ta?

Ai uneori senzatia de 'nod in gat' sau 'lipsa de aer'?

Te enerveaza foarte tare sa fii intrerupt cand povestesti ceva?

'Sapa' fata de 'a sapa' este ceea ce 'cutit' este fata de 'a ascuti'?

Daca sarcinile primite nu corespund parerilor tale, reusesti totusi sa le executi in mod corect?

Ti-e teama sa nu te faci re ras fata de oameni?

Crezi ca la serviciu iti vei dezvolta insusirile pe care le ai?

Ti-a venit vreodata sa injuri?

Familia sau prietenii ti-au atras vreodata atentia ca bei prea mult alcool?

Esti nelinistit cand te afli in incaperi inchise (lift, magazii, fara ferestre, camere mici, tunel, etc.)?

Tot timpul ai impresia ca ai facut ceva rau, ceva ce nu trebuia facut?

Incerci sa ascunzi faptul ca nu ai incredere in tine?

Te simti singur chiar si atunci cand esti intr-un grup de prieteni?

Crezi ca majoritatea oamenilor nu te inteleg?

Ai in fata altora crize de plans sau de ras pe care nu le poti stapani?

Te infurii usor?

Distanta in kilometri dintre doua localitati este mai mare daca este parcursa pe jos decat cu masina?

Ei de la inceput o lucrare, oricat de grea ar fi ea, daca nu a iesit cu trebuie?

Esti framantat deseori de indoieli?

Ai intentia ca in timpul cat vei sta in serviciu sa obtii calificativele cele mai bune?

Iti place mai mult sa castigi decat sa pierzi?

Ai pe cineva in familie care s-a sinucis sau a incercat sa se sinucida?

Iti este frica sa traversezi spatii largi, deschise (piete, intersectii mari, campii intinse, etc.)

De obicei esti trist, suparat, amarat?

Iti pierzi usor stapanirea de sine in situatii neprevazute sau periculoase?

Ai impresia ca ceva nu prea merge ( nu este in regula) in mintea ta?

Ti se face des nedreptati?

Ai avut vreodata crize in timpul carora desi erai constient nu puteai nici sa vorbesti si nici sa te misti?

Ai simtit uneori nevoia  sa bati pe cineva?

Ionel s-a nascut la 2 ani dupa Petrica. Este Petrica cu 2 ani mai mic decat Ionel?

Primesti cu usurinta si executi imediat indicatii (dispozitii ) cu care nu esti de acord?

Te simti nelinistit in fata unei schimbari neasteptate, a unei situatii noi?

Crezi ca succesele si esecurile profesionale te vor cali dezvoltandu-ti insusiri folositoare si pentru viata personala ?

Ai mintit vreodata?

Ai avut vreo boala pentru care ai fost consultat de medicul de boli nervoase?

Grijile te impiedica cateodata sa adormi?

Esti framantat deseori de 'ganduri negre'?

Spui uneori spui lucruri pe care apoi le regreti?

In viata ti s-au intamplat multe lucruri ciudate si neobisnuite?

Ai uneori impresia ca esti supravegheat sau urmarit?

Ai avut vreodata perioade scurte de timp care ti-a paralizat sau amortit o parte din corp fara nici un motiv?

Iti vine cateodata sa strigi si sa sfarami totul?

Un kilogram de fan este mai usor decat un kilogram de cuie?

Ramai calm si linistit in fata micilor necazuri de fiecare zi?

Te emotionezi cand altii se uita la tine cum muncesti?

Esti multumit cu profesia pe care o indeplinesti?

Ai fost vreodata indragostit?

Ai lesinat vreodata in urma unei lovituri la cap?

Te trezesti vreodata din somn din cauza unor vise urate si inspaimantatoare?

Te simti in unele momente inutil si fara rost?

Esti foarte sensibil la ironiile altora?

Ai uneori impresia ca lucrurile sunt neadevarate , ca si cum ai visa?

Ai fost de multe ori pedepsit pe nedrept?

Ti s-a intamplat ca o anumita perioada de timp sa nu mai vezi sau sa nu mai auzi?

Esti foarte nervos?

Daca 4 este jumatatea lui 8, 8 este jumatatea lui 14?

Poti sa te incadrezi intr-un program chiar daca nu esti de acord cu acesta?

Esti emotionat cand trebuie sa vorbesti cu un sef mare?

Te gandesti cu placere la clipa cand familia iti va aprecia rezultatele profesionale?

Crezi ca orice om simte nevoia sa se laude din cand in cand?

Ai avut necazuri cu Politia (amenzi, sanctiuni penale, inchisoare) ?

Devii nelinistit si nu te simti bine cand trebuie sa pleci un timp de acasa?

Te descurajezi cu usurinta?

Cand cineva te cearta sau tipa la tine, te emotionezi si incepi sa tremuri?

Te supara daca in jurul tau este multa lume?

Esti invidiat de multa lume?

Ti-ar place sa apari pe scena?

Iti pierzi usor rabdarea si te infurii?

Daca 10 oameni sapa un sant in 10 zile, 5 oameni vor sapa acelasi sant in 5 zile?

Poti lucra la fel de bine chiar si daca esti suparat sau necajit?

Te emotionezi cand afli lucruri neasteptate?

Incerci sa aduci inventii, noutati, inovatii in profesia ta ( la serviciu)?

Razi de o gluma grosolana?

Ti s-a spus vreodata ca noaptea te scoli si mergi in timp ce dormi?

O schimbare neprevazuta a programului iti provoaca o stare de neliniste si de teama?

Viitorul tau ti se pare fara nici o speranta?

Iti este greu sa-ti aduni gandurile si ideile cand ai ceva urgent de facut?

Felul cum te porti este considerat de unii de neinteles?

Exista persoane necunoscute care te privesc cu dusmanie si fara motiv iti vorbesc urat?

Consideri ca viata ta este mult mai bogata in evenimente decat a celorlalti?

Te enervezi daca nu obtii imediat lucrurile pe care le vrei?

Dan are 12 tigari; daca mai cumpara trei si fumeaza 6, ii mai raman 8 tigari?

Daca esti jignit de cineva mai mare, poti sa te stapanesti si sa nu-i raspunzi la fel?

Esti emotionat cand te afli in fata unei comisii?

Crezi ca poti infrunta toate greutatile inerente meseriei tale?

Te-ai infuriat vreodata?

Ai fost vreodata eliminat sau exmatriculat din scoala?

Iti este frica de insecte sau de animale mici (albine, tantari, paianjeni, soareci, soparle, etc.)?

Esti de multe ori atat de necajit incat nu mai poti face nimic?

Ai perioade de agitatie in timpul carora nu poti sa stai linistit mai mult timp in acelasi loc?

Simti nevoia de singuratate si de izolare?

Esti neinteles chiar de prietenii tai cei mai buni?

Ti se intampla uneori sa-ti pierzi forta vocii sau sa vorbesti ragusit fara sa fii racit?

Te enervezi daca alti glumesc pe seama ta?

Ionel si Pavel sunt nascuti in acelasi an; daca Pavel s-a nascut la 26 decembrie iar Ionel la 17 februarie, Pavel este mai mare decat Ionel?

Iti recunosti cu usurinta greseala?

Iti vine greu sa intri in vorba cu o persoana de sex opus pe care nu o cunosti?

Ti-ar place sa inveti meserii noi?

Ai intarziat vreodata la intalniri sau la serviciu?

Ai vrut sau ai incercat vreodata sa te omori?

Esti nelinistit in timpul furtunilor?

Te simti foarte descurajat

Iti este greu sa te concentrezi asupra unui singur lucru?

Crezi ca ai ganduri prin care te deosebesti de ceilalti oameni?

Crezi ca majoritatea oamenilor se bucura pe ascuns de necazurile tale?

Cand vezi sange sau auzi povestindu-de despre accidente tragice ti se face rau?

Cand esti provocat raspunzi imediat fara frica, indiferent de urmari?

Un tun trace un obuz mai departe noaptea decat ziua?

Iti vine usor sa recunosti ca cineva iti este superior?

Ti se intampla sa-ti dea lacrimile sau sa simti 'un nod in gat' cand vezi o scena emotionanta (de exemplu intr-un film)?

Doresti sa te afirmi si sa fii remarcat de sefii pe care ii vei avea?

B I B L I O G R A F I E

Allport, G.W.

Structura si dezvoltarea personalitatii, Bucuresti, Editura didactica si pedagogica, 1981

Bogdan, T., si colab.

Comportamentul uman in procesul judiciar, Ministerul de interne, 1983

Bogdan, T,.

Probleme de psihologie judiciara, Editura stiintifica, Bucuresti, 1973.

Bus, I.

Psihologie judiciara (suport de curs), Cluj-Napoca, 2002

Bus, I

David. D.

Interventie psihologica in practica judiciara, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca,1999

Eysenck, H.J.

'Construct validity of experimental studies of personality', European Journal of Persychological Assement, 11, supl 1., 1995

Eysenck, H.J.

Eysenck, S.B.G.

Manual of the Eysenck Personality Questionnaire, University of London Press, Londra, 1975

Florian, Ghe.,

Psihologie penitenciara, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1996

Miclea, M

Psihologie cognitiva, Editura 'Gloria', Cluj Napoca, 1994

Mitrofan., N si colab.

Psihologie judiciara, Casa de editura si presa 'Sansa' S.R.L. Bucuresti,1994

Pruna, T.,

Psihologie juridica, Editura Moldova Iasi, 1991


Document Info


Accesari: 13970
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )