Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






URMARIREA PENALA

Drept











ALTE DOCUMENTE

Obiectul raportului juridic
INTRODUCERE IN DREPT FISCAL
RASPUNDEREA ADMINISTRATIV-CONTRAVENTIONALA
INFRACTIUNEA FLAGRANTA
Reforma sistemului institutional de control - Noua Curte Europeana a Drepturilor Omului
CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE
Impreviziunea
TEORIA GENERALA A OBLIGATIILOR
CETATENIA EUROPEANA
POTENTIALUL DELINCVENTIAL SI POSIBILITATILE NVESTIGATIVE


URMĂRIREA PENALĂ

Sectiunea I

OBIECTUL ACTIVITĂŢII DE URMĂRIRE PENALĂ sI

 IMPORTANŢA URMĂRIRII PENALE

§1.Obiectul urmaririi penale

1.Notiune

În baza principiului oficialitatii procesului penal, savârsirea de fapte penale atrage obligatia organelor judiciare sa ia masuri pentru reprimarea lor. Desfasurarea acestor activitati are ca punct de pornire începerea urmaririi penale, procedura reglementata prin dispozitiile Codului de procedura penala si care reprezinta temeiul juridic al desfasurarii activitatii organelor de urmarire penala[1]. Astfel se impune ca procedura începerii urmaririi penale sa fie simpla si operativa.

Prevederile legale privitoare la începerea urmaririi penale au drept scop asigurarea respe 949j97j ctarii drepturilor si libertatilor cetatenesti[2] prin împiedicarea începerii urmaririi penale în cazul în care exista o cauza care nu permite punerea în miscare a actiunii penale prin fixarea în timp a momentului de la care organul de urmarire penala intra în plenitudinea drepturilor care îi sunt conferite prin lege, prin întocmirea unui act procesual (rezolutie, proces verbal, etc.) care sa consemneze dispozitia organului de cercetare în acest sens[3].

Codul de procedura penala din 1968 prevede ca urmarirea penala are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea în judecata[4].

Din dispozitiile textului rezulta ca activitatea de urmarire penala se axeaza, pe doua coordonate principale :

-elucidarea pricinii penale în totalitate, adica strângerea probelor  necesare   cu   privire   la   existenta   infractiunilor,   la identificarea si raspunderea penala a faptuitorilor;

-posibilitatea trimiterii faptuitorilor în fata justitiei penale[5].

Elucidarea cauzei penale sub aspectul faptei se obtine prin administrarea de probe care trebuiesc strânse cu toata atentia si simt de raspundere pentru a nu fi urmarite persoane nevinovate si nici a scapa de raspundere penala cele vinovate de savârsirea unei fapte prevazute de legea penala. Pentru strângerea probelor este necesara efectuarea unei cercetari in rem în cadrul careia se desfasoara operatiile de descoperire, de adunare si conservare a probelor fara de care nu s-ar putea cunoaste daca s-a comis sau nu o fapta care ar putea fi infractiune si daca cel presupus ca a savârsit-o ar fi faptuitorul[6].

Pentru ca infractiunea sa existe, este necesara în primul rând existenta materiala a unei fapte si, în al doilea rând, asigurarea ca acea fapta este prevazuta si pedepsita de legea penala[7].

Prin identificarea faptasului se întelege ca probele adunate trebuie sa procure si date necesare pentru cunoasterea faptuitorului atât ca persoana fizica cât si cu privire la identitate[8].

Urmarirea penala consta si din activitatea prin care faptuitorul este tras la raspundere penala prin punerea în miscare a actiunii penale, prin luarea masurilor de constrângere necesare desfasurarii în bune conditii a procesului penal, cum ar fi cele preventive, masurile asiguratorii, etc.

Urmarirea penala are drept obiect rezolvarea aspectelor legate de latura penala a cauzei, neexcluzându-se preocuparea si de latura civila[9]. Astfel, atunci când este cazul, se asculta partea civila, se iau masuri de asigurare a despagubirilor civile, se dispune restabilirea unor lucrari sau repunerea în situatia anterioara savârsirii infractiunii etc.

2.Verificarea probelor

Organele de urmarire penala au obligatia legala nu numai de a strânge ci si de a verifica probele referitoare la infractiune si infractori, sub toate aspectele, fara a avea vreo idee preconceputa asupra vinovatiei faptuitorului[10]. În acest scop, ele stabilesc si verifica faptele si împrejurarile în totalitatea lor, sub aspectul confirmarii, cât si sub cel al infirmarii, ca si circumstantele atenuante si cele agravante, mobilul infractiunii, forma vinovatiei, identificarea faptuitorului, împrejurarile care au determinat si înlesnit savârsirea infractiunii, alte date necesare pentru solutionarea justa a cauzei, obligatii prevazute de art. 63, C. pr. pen.

Dispozitiile art. 63, C. pr. pen., impun ca activitatea organului de urmarire penala sa fie completa, în sensul administrarii tuturor probelor din care sa reiasa concluzii referitoare la cunoasterea împrejurarilor în care s-a savârsit fapta prevazuta de legea penala, la urmarile acesteia, la persoana susnumitului, date care sa ajute instanta sa aplice în mod corespunzator legea penala. Aceste îndatoriri se îndeplinesc chiar daca învinuitul recunoaste fapta (art. 202, alin. 1 si 2, C. pr. pen.) în sensul de a trage concluzii complete, juste si avizate de catre organul de urmarire penala asupra probelor administrate în cauza[11].

§3.Mijloacele prin care se realizeaza obiectul urmaririi penale

Actele de urmarire penala sunt actele procesuale prevazute de legislatia procesual-penala prin care se înfaptuiesc sarcinile trasate organelor de urmarire penala. Actele de urmarire penala se clasifica în acte de cercetare penala si acte de dispozitie asupra urmaririi penale[12].

a)Strângerea  si  verificarea  probelor  cu  privire  la  fapta prevazuta de legea penala si la faptuitor se realizeaza prin activitati specifice cum ar fi: audierea inculpatului,  a partii vatamate,  a martorilor,    eventual    confruntarea lor, efectuarea  expertizelor, cercetarea locului faptei, eventual reconstituirea acesteia, ridicarea de obiecte si înscrisuri, efectuarea de perchezitii. Aceste activitati sunt specifice  cercetarii  penale,   activitatii  de  investigatie,  de  aflare  a adevarului, putând fi efectuate si de catre instantele de judecata si constituind acea parte a sedintei de judecata denumita cercetarea judecatoreasca.

b)Actele de urmarire penala includ si actele de dispozitie care pot fi efectuate de organele de urmarire penala în cursul acestei faze.   Acestea   sunt   începerea   urmaririi   penale,   luarea   masurilor penale,  punerea în  miscare  a  urmaririi  penale,   luarea  masurilor procesuale precum si actele de finalizare a urmaririi penale în sensul încetarii activitatii procesuale (reînceperea urmaririi, scoaterea de sub urmarire, încetarea urmaririi penale, clasarea)[13].

Actele de procedura penala nu au o ordine de efectuare dinainte stabilita. Actele de dispozitie sunt actele constitutive ale procesului penal si urmeaza o ordine fireasca prevazuta de lege. Actele de cercetare nu se pot efectua decât dupa începerea urmaririi penale; punerea în miscare a actiunii penale se face în cadrul urmaririi, deci dupa încetarea ei; trimiterea în judecata nu se poate referi decât la fapte si persoane pentru care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale.

Momentul de început se concretizeaza în actul procesual al începerii urmaririi penale. Pentru a se putea ajunge la acest act de dispozitie, se pot desfasura mai multe activitati (sesizari, acte premergatoare) care alcatuiesc împreuna procedura începerii urmaririi penale[14].

§4.Limitele urmaririi penale

Punctul de pornire al urmaririi penale îl constituie începerea urmaririi penale materializata printr-o rezolutie sau proces verbal, dupa cum organul de cercetare este sesizat prin plângere, denunt sau din oficiu[15]. Înaintea acestui moment initial, organul de urmarire penala are posibilitatea ca, dupa sesizare, sa efectueze unele activitati prealabile tocmai în vederea începerii urmaririi penale, motiv pentru care aceste activitati au denumirea de acte premergatoare. Ele se consemneaza într-un proces verbal separat de cel al începerii urmaririi penale care declanseaza activitatea de urmarire penala.

Limita initiala a acestei faze de urmarire penala prezinta importanta deosebita si trebuie bine determinata deoarece, începând cu acest moment, se manifesta, în conformitate cu prevederile legii, raporturile juridice procesuale între subiectii care participa la rezolvarea cauzei penale[16].

Urmarirea penala începe dupa sesizarea organului de urmarire prin dispozitia acestuia de a porni cercetarea, acest lucru facându-se în scris. în cazul sesizarii din oficiu se încheie un proces verbal iar, în celelalte cazuri, dispozitia se ia pe cale de rezolutie (art. 228, C. pr. pen.).

Limita finala a urmaririi penale se situeaza la nivelul trimiterii în judecata. Procurorul dispune trimiterea în judecata a inculpatului prin rechizitoriu. Acesta are obligatia sesizarii instantei în termen de 24  ore. Înaintarea   dosarului   la   instanta   competenta   reprezinta activitatea cu care aceasta faza ia sfârsit[17].

§2.Importanta începerii urmaririi  penale

1.Începerea urmaririi penale, act al procesului penal

Organul de urmarire penala, luând cunostinta de savârsirea unei infractiuni, are datoria sa actioneze prompt pentru a-i stabili natura, a-1 identifica si prinde pe infractor si a-1 trage la raspundere penala[18].

Reactia imediata a organelor de urmarire penala depinde, în cadrul unei proceduri judiciare, de rapiditatea cu care se ia hotarârea de a începe activitatea de urmarire concretizata într-un act penal si care marcheaza investirea organelor de urmarire cu toate atributiunile pe care le confera legea. Actul initial si constructiv al urmaririi penale reprezinta dispunerea de catre organul competent a începerii urmaririi penale, acest act reprezentând un act de dispozitie, o manifestare de vointa care se consemneaza într-un act procesual (rezolutie scrisa sau proces verbal).

Începerea urmaririi penale, ca act al procesului penal, urmareste doua interese: pe  de  o  parte,   interesul  statului  si  al victimei, care exprima cerinta ca activitatea de represiune a infractiunii sa înceapa imediat ce organul de urmarire a fost sesizat despre savârsirea infractiunii; pe de alta parte, interesul persoanei reclamate pe nedrept sau aparata de legea penala de a nu deveni învinuita fara justificare   legala   si   de   a   nu   fi   supusa   unor   masuri   de

constrângere pe nedrept[19].

Procedura începerii urmaririi penale trebuie sa îmbine aceste interese încât,  asigurându-se operativitatea organelor de urmarire penala în descoperirea infractiunilor, în identificarea si prinderea infractorilor, sa garanteze totodata drepturile si libertatile cetatenesti.

Începerea urmaririi penale constituie sl actul prin care o persoana este învinuita. Din acest moment învinuitul capata dreptul de aparare în cadrul procesului penal, calitate în care poate combate învinuirea si cere respectarea drepturilor sale procesuale. Unul dintre drepturile procesuale ale învinuitului este de a cunoaste faptele de care este învinuit, începerea urmaririi penale determinând cadrul general în care organul de urmarire penala orienteaza investigatiile sale, iar învinuitul îsi sustine apararea[20].


2.Perfectionarea continua a reglementarii începerii urmaririi penale

Codul de procedura penala din 1936 prevedea ca moment initial al activitatii judiciare penale pornirea procesului penal Codul de procedura penala din 1968 a renuntat la procedura anterioara pornirii procesului penal si a reglementat ca moment initial al procesului penal începerea urmaririi penale[21].

Înlocuirea vechii titulaturi a fost necesara deoarece, etimologic, prin pornire se întelege actiunea de începere a miscarii unui corp în spatiu, expresie care nu se potrivea pentru intitularea unui act procesual, astfel fiind necesara înlocuirea acestei expresii cu o alta care sa redea exact sensul activitatii actului procesual emis de organul de cercetare si anume de începere care se refera la o actiune.

Actuala denumire de începere a urmaririi penale este mai adecvata, iar reglementarea sa mai corespunzatoare scopului urmarit. Acest act marcheaza doar declansarea urmaririi penale a carei efectuare nu are întotdeauna ca finalitate rechizitoriul de sesizare a instantei de judecata. El poate determina si ordonanta de scoatere de sub urmarire penala, încetarea urmaririi penale si altele, proprii acestei faze a procesului penal[22].

Reglementarea din Codul de procedura din 1968 nu era îndeajuns de eficienta, întrucât nu asigura desfasurarea în cele mai bune conditii a activitatii organelor de urmarire penala si nici garantarea optima a drepturilor si intereselor legitime ale cetatenilor. Aceasta reglementare a fost modificata prin art. 228 din Legea 7/1973.

Actualele prevederi ale art. 228 stipuleaza ca organul de urmarire penala, sesizat pentru vreunul din modurile aratate în art. 221, C. pr. pen., ar dispune prin rezolutie începerea urmaririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare


sau al actelor premergatoare efectuate, nu rezulta vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevazute în art. 10, cu exceptia celui de la lit. b.

Prin modificarile aduse art. 228 au ramas o serie de neclaritati ca, de pilda, confirmarea de catre procuror a actelor finalizatoare ale urmaririi penale, procesual penala anterioara nemaifiind încorporata în actualul Cod de procedura penala. Procurorul ramâne singurul organ abilitat de lege sa dispuna asupra urmaririi penale.

Sectiunea a II-a

PRINCIPII DE DESFĂsURARE A URMĂRIRII PENALE

§1.Aplicarea principiilor fundamentale ale procesului penal în faza

de urmarire penala

1.Legalitatea procesului penal

Este prevazuta de dispozitiile art. 2, alin.1, potrivit carora întreaga desfasurare a procesului penal, de la începutul urmaririi penale si pâna la punerea în executare a hotarârii penale definitive, se stabileste prin lege si are loc potrivit prevederilor legale.

Principiile de desfasurare a urmaririi penale îsi gasesc aplicare în ceea ce priveste începerea urmaririi penale: legalitatea, oficialitatea, aflarea adevarului, rolul activ, garantarea libertatii persoanei, garantarea dreptului de aparare, folosirea limbii oficiale si folosirea limbii materne prin traducator[23].

Potrivit acestui principiu, prevederile Codului de procedura penala reprezinta cadrul legal în care se impune a se desfasura procesul penal, respectiv numai în fata organelor juridice înfiintate si organizate prin lege si numai potrivit dispozitiilor legale. Astfel, activitatea de urmarire penala se desfasoara numai de organele de urmarire prevazute de Codul de procedura penala potrivit competentei lor si dispozitiilor legale care reglementeaza urmarirea penala.

Activitatea de urmarire penala este supusa supravegherii procurorului, respectarea legilor de catre procuror în cursul urmaririi penale este controlata de instanta, între procuror si instanta existând o strânsa conlucrare principiala si un control reciproc care garanteaza aplicarea principiului legalitatii.

Realizarea principiului legalitatii în procedura începerii urmaririi penale este asigurata prin respectarea de catre organul de urmarire penala a prevederilor art. 228, care prevede ca începerea urmaririi penale se dispune numai atunci când, din cuprinsul actului de sesizare, rezulta ca s-a savârsit o infractiune si ca nu exista vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevazute de art. 10, cu exceptia celei de la lit. b, dispozitie care se consemneaza într-un act procesual[24].

Conform art. 203, C. pr. pen., organul de urmarire dispune asupra actelor si urmarilor procesuale prin ordonanta, atunci când legea prevede aceasta sau, în alte cazuri, prin rezolutie motivata[25].

În cazul în caxe s-a început urmarirea penala fara o sesizare speciala, care era strict necesara, înseamna ca s-a produs o încalcare a legii de procedura, iar îndreptarea acestei încalcari nu se poate face prin anularea începerii urmaririi penale, ci prin începerea acesteia.

2.Oficialitatea procesului penal

Consta, potrivit prevederilor art. 2, alin. 2, în obligatia organelor judiciare de a începe si desfasura activitatea procesuala din initiativa proprie (din oficiu), indiferent de vointa persoanelor interesate în cauza, înafara de cazul când legea dispune altfel.

Legat de începerea urmaririi penale, principiul oficialitatii se refera la sesizarea din oficiu a organelor de urmarire penala în cazul savârsirii unei


infractiuni prevazute de legea penala (art. 221) si la obligativitatea începerii urmaririi penale (art. 228). Principiul impune si obligatia de a efectua cercetari si a lua masuri necesare pentru desfasurarea ei (art. 232), de a pune în miscare actiunea penala din oficiu de catre procuror (art. 235, alin. 2) în cazul în care sunt întrunite conditiile legale ale trimiterii în judecata a inculpatului (art. 262).

Conform acestui principiu, organul de urmarire penala are obligatia legala de începere a urmaririi penale atunci când sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege, cu exceptia cazurilor în care se cere o sesizare speciala (de exemplu atunci când începerea urmaririi penale este conditionata de plângerea prealabila a partii vatamate ori de sesizarea sau de autorizarea organului prevazut de lege, infractiuni contra sigurantei pe caile ferate)[26].

3.Aflarea adevarului

Este un principiu prevazut de art. 3, C. pr. pen. Aplicarea acestui principiu asigura faptul ca persoana vinovata de savârsirea unei infractiuni trebuie sa raspunda penal pentru fapta comisa (în masura vinovatiei sale) si ca nici o persoana nevinovata nu poate fi pedepsita. Astfel, organele judiciare trebuie sa desfasoare în fiecare cauza o activitate probatorie completa si de buna calitate, activitate care, de cele mal multe ori, trebuie începuta de îndata, înlaturându-se astfel posibilitatea pierderii probelor sau a influentarii lor[27] .

Procurorul, în functie de constatarile facute, are posibilitatea sa restituie dosarul organului de cercetare, conform prevederilor art.228, alin. 5, cu indicatia de a începe urmarirea penala sau, în cazul în care s-a produs neântemeiat începerea urmaririi penale, sa dea în cauza o solutie de neurmarire.


4.Rolul activ

Consta în obligatia organelor judiciare de a avea rol activ în aflarea adevarului si a da o corecta rezolvare cauzei penale, conform art. 4.

Organele judiciare trebuie sa aiba o permanenta initiativa în vederea administrarii probelor necesare aflarii adevarului, precum si obligatia de a explica învinuitului si celorlalte parti drepturile lor procesuale si de a asigura exercitarea lor. În unele cazuri este necesara extinderea cercetarii asupra altor fapte si persoane decât cele cuprinse în sesizarea initiala[28].

§2.Tendinte de restrângere a actiunii principilor specifice ale urmaririi penale

1.Lipsa de publicitate a urmaririi penale

Urmarirea penala, faza în care se strâng probele, nu se poate desfasura în mod public deoarece ar stânjeni aflarea adevarului si ar îngreuna aplicarea unor masuri de catre organele de cercetare cerute de aceasta faza[29].

Totusi exista si exceptii, de exemplu în cazul în care, în unele activitati de urmarire penala, ascultarea învinuitilor sub 16 ani sa se desfasoare în prezenta partilor, a delegatului autoritatii tutelare sau a reprezentantilor legali atunci când organul de cercetare apreciaza ca acest lucru este necesar.

2.Operativitatea si mobilitatea activitatii de urmarire penala

 

Urmarirea penala nu se poate desfasura în prezenta partilor, deoarece ar însemna sa se piarda urmele infractiunii si unele probe, aplicarea unor metode tactice, surprinderea în cazul perchezitiei sau sa faciliteze întelegerea între martori.


Urmarirea penala este operativa deoarece actele de urmarire trebuiesc efectuate fara întârziere de catre organul de cercetare fara prezenta altei persoane. Urmarirea este mobila în sensul ca actele de urmarire penala se pot efectua la locul unde s-a savârsit infractiunea[30].

Începerea urmaririi penale este întotdeauna operativa si mobila, organul de cercetare având dreptul sa dispuna începerea urmaririi în momentul considerat cel mai potrivit si chiar la locul faptei.

3.Celeritatea urmaririi penale

Organele de cercetare penala au obligatia de a efectua cercetarea penala într-un termen cât mai scurt, desi Codul de procedura penala nu prevede termene pentru efectuarea urmaririi penale, fiind necesara totusi, pentru începerea urmaririi, o actiune imediata din partea organului de urmarire de care depinde uneori aflarea adevarului si solutionarea justa a cauzei penale[31].

Celeritatea nu trebuie sa afecteze în nici un mod caracterul obiectiv, temeinic si complet a urmaririi penale. Ea trebuie sa fie cât mai aproape de momentul comiterii infractiunii.



[1] E.Ionaseanu, op.cit.p.20.

[2] N.Volonciu, op.cit., p.7.

[3] E.Ionaseanu, op.cit., p.21.

[4] Ibidem, p.31.

[5] E.Ionaseanu, op.cit., p.21.

[6] V.Dongoroz s.a., Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala, vol.II, p.27.

[7] N.Volonciu, op.cit.I, p.9.

[8] N.Volonciu, op.cit.II, p.241.

[9] N.Volonciu, op.cit.I, p.10.

[10] E.Ionaseanu, op.cit., p.25.

[11] Ibidem, p.31.

[12] E.Ionaseanu, op.cit., p.26.

[13] Ibidem.

[14] E.Ionaseanu, op.cit., p.27.

[15] I.Neagu, op.cit., p.318.

[16] N.Volonciu, op.cit.II, p.243.

[17] N.Volonciu, op.cit.I, p.11.

[18] E.Ionaseanu, op.cit., p.28.

[19] N.Volonciu, op.cit.II, p.242.

[20] E.Ionaseanu, op.cit.p.30.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem, p.31.

[23] E.Ionaseanu, op.cit., p.33.

[24] E.Ionaseanu, op.cit., p.39.

[25] Gr.Theodoru, T.Plaesu, op.cit., p.8.

[26] N.Volonciu, op.cit.III, p.87.

[27] Gr.Theodoru, Principiul aflarii adevarului obiectiv în procesul penal, în J.N. nr.1/1962, p.69.

[28] E.Ionaseanu, op.cit., p.42.

[29] N.Volonciu, op.cit., p.243.

[30] E.Ionaseanu, op.cit., p.44.

[31] E.Ionaseanu, op.cit., p.45.


Document Info


Accesari: 3790
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )