Cetateanul Kane» revolutie in arta cinematografica

Cetateanul Kane» revolutie in arta cinematografica

La 66 de ani de la premiera, remarcabilul film al lui Orson Welles este considerat unul dintre cele mai bune filme realizate vreodata. Un film controversat, mai ales pentru asemanarile dintre personajul principal si un magnat al presei de la acea vreme, "Cetateanul Kane" a adus un suflu cinematografiei, atat in gandire, cat si in tehnica.

La data realizarii productiei, Orson Welles avea doar 24 de ani, iar legenda "Cetateanului Kane" a fost alimentata si de asemanarile evidente ale personajului principal cu magnatul de presa William Randolph Hearst. Acesta din urma a si reactionat, dupa ce i-a fost adusa la cunostinta intriga peliculei. A încercat sa opreasca filmarile, difuzarea, iar în final, nu i-a mai ramas decât sa-l discrediteze. Demersurile sale au avut totusi un rezultat, nu cel scontat, insa au fost suficiente pentru a-l zdruncina pe Welles. Dupa acest proiect, cariera cineastului a intrat într-un con de umbra, actorul facând putine alte roluri la fel de complexe, pâna în '85, când a încetat din viata.   

Mugurele de trandafir, im

aginea copilariei
Personajul principal al peliculei, interpretat stralucit de Welles, este Charles Foster Kane. Povestea începe cu moartea acestuia. Un barbat trecut de a doua tinerete, prabusit pe scarile palatului sau, tinând în mâna un glob. Ultimul cuvant rostit - "Rosebud". Un reporter se hotaraste sa afle care este întelesul acestuia si intervieveaza o serie de cunoscuti ai lui Kane.
Il gasim pe micul Charlie jucându-se în zapada, la fel ca oricare alt copil de vârsta lui, în timp ce parintii semnau actele pentru a-l da în grija unui bancher. Acest lucru ii va schimba complet viata. Pentru ca mama sa primise mostenire o mina de aur, Charles se îmbogateste si singura sa pasiune este de a conduce un ziar. Ajunge sa detina 37 de publicatii, doua sindicate si-un post de radio, printre altele. Este considerat de unii fascist, însa el se defineste ca fiind un american adevarat. Se casatoreste cu nepoata presedintelui american, cu care are si un fiu, si, în cele din urma, candideaza la postul de guvernator. Tot mai alienat, Kane devine abuziv cu femeile din viata sa, mai întâi cu sotia, apoi cu amanta, iar ambitiile sale de putere nu-l duc nicaieri. Chiar daca în anii crizei economice din America a fost nevoit sa închida 11 ziare, Kane a rezistat. Însa, când s-a aflat de legatura amoroasa extraconjugala pe care o avea cu o cântareata, si-a pierdut orice sansa pentru ocuparea unui post în politica. Kane îsi gaseste sfârsitul în palatul sau neterminat, Xanadu, visând singur la simplitatea propriei copilarii si la "Rosebud".

Naratiunea, un tur de forta al scenaristilor
"Cetateanul Kane" se înscrie în traditia populista New Deal si face apologia viziunii tipic americane ce sustine ca banii nu aduc fericirea, într-o "maniera extrem de prozaica". Filmul este povestit cu flashbackuri, fiecare personaj descriindu-l pe Kane dintr-o alta perspectiva. Remarcabilul tur de forta, cum a fost descrisa naratiunea peliculei, se datoreaza si genialului "copil" Welles, dar si scenaristului Harman J. Mankiewicz. Imaginea, de asemenea, a dezvoltat la acea vreme o tehnica bazata pe adâncimea câmpului vizual, în care prim-planul, planul mediu si fundalul sunt vizibile simultan, permitând spectatorului sa observe, sa se concentreze pe oricare parte a imaginii. Tehnica lui Gregg Toland a fost criticata în epoca, cum era de asteptat, din motiv ca atragea atentia asupra ei însasi, "tradând astfel codurile cinematografiei hollywoodiene clasice, care sustineau ca imaginea buna este cea care nu se concentreaza asupra sa", dupa cum nota criticul galez de film Mikel J. Koven. Alb-negru, imaginile din cel mai impresionant si faimos film al lui Orson Welles ramân memorabile.

Distributie: Orson Welles, Dorothy Comingore, Agnes Moorehead, Ruth Warrick, Ray Collins
Nominalizari la Oscar: Orson Welles (cel mai bun film), Orson Welles (regie), Orson Welles (actor), Perry Ferguson, Van Nest Polglase, A. Roland Fields, Darell Silvera (regie artistica), Gregg Toland (imagine), Robert Wise (montaj), Bernard Herrmann (muzica), John Aalberg (sunet)
Premii: Oscar pentru Cel mai bun scenariu - Herman J. Mankiewicz, Orson Welles.

Patricia Marinescu

«Nasul» I , partea intunecata a Mafiei

Exista putine filme care sa fi marcat atat de puternic cinematograful, incat un intreg gen sa fie periodizat in functie de data aparitiei lor. "Nasul", regizat de Francis Ford Coppola, este unul dintre ele, povestile cu mafioti americani impartindu-se practic in doua: inainte si dupa "Nasul".

"Nasul" este unul din acele filme care au schimbat fata cinematografului. Ecranizand povestea despre lumea interlopa italo-americana din America anilor '40-'50, Coppola a redefinit povestea cu gangsteri, pana atunci gen secundar si nu prea onorabil, in care personajele faceau risipa de expresii fioroase si priviri sfredelitoare, ramanand insa plate si prea putin interesante ca structura psihologica. "Nasul" a oferit o perspectiva mai profunda asupra a ceea ce inseamna o organizatie mafiota, onoarea intre infractori, relatiile de familie si adevaratele proportii ale jocurilor de interese. Filmul este povestea lui Vito Corleone si a familiei sale. Don Vito Corleone este un cap mafiot caruia i se datoreaza supunere si respect, suficient de puternic pentru a deschide calea comertului cu heroina in America s

au pentru a obtine roluri de cinema protejatilor sai mai mult sau mai putin talentati. In "Nasul"- partea I, Corleone este deja un om batran, ale carui afaceri urmeaza sa fie preluate in curand de unul din cei trei fii ai sai. Cel mai probabil acesta ar urma sa fie Sonny, temperamental si indraznet, dar el este ucis intr-o ambuscada de o familie mafiota concurenta. Fredo, mijlociul, nu este prea inteligent, deci conducerea va fi preluata de mezinul Michael. Michael este proaspat intors din al Doilea Razboi Mondial, plin de decoratii si dornic a se tine cat mai departe de afacerile familiei. Filmul se concentreaza pe aceasta transmisiune de mostenire in lumea interlopa, fiind in egala masura o cronica a modului in care un individ, initial onest, sufera transformari capitale sub influeta mediului in care traieste, ajungand in final sa abdice de la principiile sale. Filmul reuseste sa fie inspaimantator atat din cauza povestii excelent scrise si documentate, cat mai ales datorita jocului excelent al actorilor, care sunt toti, fara exceptie, absolut remarcabili.

Come-back legendar pentru Marlon Brando
Vito Corleone este interpretat de Marlon Brando, care la momentul lansarii filmului era un mare deja "fost" in industria cinematografica americana. Coppolla l-a impus doar amenintand studiourile producatoare ca renunta la proiect. In final, Coppolla a castigat, iar Brando a facut un rol devenit apoi legenda, pentru care a primit un  Oscar (pe care l-a si refuzat de altfel, in semn de protest fata de felul in care SUA tratau indienii americani). Brando era initial singurul nume mare de pe afis, in celelalte roluri Coppola distribuind niste ilustri necunoscuti de mare talent, care mai tarziu au devenit vedete: James Caan, in rolul vietii lui, John Cazale,  mare talent disparut prematur si ramas pana astazi singurul actor care a primit cate o nominalizare la Oscar pentru absolut fiecare film al sau,  Robert Duvall care  a inceput cu "Nasul" o indelungata colaborare cu Coppola. Vedeta filmului este insa Al Pacino, in rolul lui Michael Corleone.

Primul rol pe masura pentru Al Pacino
 Pana sa fie distribuit in "Nasul", Pacino era cunoscut mai mult din teatru decat din cinema, unde abia incepuse sa se afirme. "Nasul" l-a facut vedeta si a deschis seria rolurilor sale memorabile. Rolul iubitei lui Michael din film este jucat de o alta viitoare mare actrita americana, Diane Keaton. Coloana sonora este de asemenea la inaltime, tema principala semnata de Nino Rota fiind celebra. "Nasul" este un film ultrapremiat, fiind senzatia absoluta a premiilor Oscar din 1973 :cel mai bun film, cel mai bun actor in rol principal si nominalizari pentru tinerii Caan, Pacino, Cazale si Duvall. Cu "Nasul", Coppola a rupt gura targului, dobandind respectul breslei si statutul de mare regizor cult, ceea ce probabil l-a si determinat sa continue povestea clanului Corleone, filmând ulterior partea a doua si a treia a seriei.

Pentru toate aceste motive, "Nasul" a devenit in timp ceea ce este astazi: un punct de reper nu doar pentru un gen cinematografic, nici macar pentru arta cinematografica, ci pur si simplu unul dintre cele mai solide si frecvent citate simboluri culturale americane ale secolului XX.

Vertigo». Film despre obsesii, dragoste si fobii

John "Scottie" Ferguson (James Stewart), un politist din San Francisco, se vede dator sa-si paraseasca slujba dupa ce nu poate sa-si salveze un coleg, din cauza fricii sale de înaltime. Astfel, devine detectiv particular si, într-o zi, este angajat de un vechi prieten, Gavin Elster (Tom Helmore), sa o urmareasca pe sotia acestuia, Madeleine (Kim Novak). Ea este o blonda, rece, sobra, obsedata de asemanarea cu o predecesoare a sa, Carlotta Valdes, care a murit înecata în secolul XIX. Madeleine este îngrijorata de faptul ca începe sa aiba simptomele unei boli mintale sau ale unei posedari. Scottie se simte foarte atras de aceasta, iar când ea sare de pe podul Golden Gate, în apele Golfului San Francisco, într-o încercare de sinucidere, el o salveaza. Chiar daca înca înainte de jumatatea filmului privitorul poate sa prevada care va fi sfârsitul lui Madeleine, priceperea lui Hitchcock, un regizor de calitate, maestru al atmosferei si al suspansului, il face pe spectator sa stea, in continuare, cu sufletul la gura. Filmul devine si mai intens dupa caderea fatala a lui Madeleine

dintr-un turn cu ceas, Scottie nefiind capabil sa o salveze, din cauza acrofobiei de care sufera. El devine maniac atunci când o cunoaste pe Judy Barton, interpretata tot de Novak, o vânzatoare bruneta care seamana cu defuncta, si începe o relatie amoroasa cu ea. Scottie încearca sa o prefaca pe noua sa iubita în Madeleine, obligând-o sa-si schimbe culoarea parului, coafura, felul de a se îmbraca. O scena remarcabila este aceea în care Judy, cu o noua înfatisare, îl îmbratiseaza "lacom" pe Scottie.

Un scenariu trecut prin trei mâini
Scenariul este o adaptare dupa romanul francez "Sueurs froides: d'entre les morts" de Pierre Boileau si Thomas Narcejac. Hitchcock a incercat, mai intai, sa cumpere drepturile de autor al unui roman, scris de aceeasi autori, "Celle qui n'était plus", dar nu a reusit, iar Henri-Georges Clouzot a facut adaptarea si a realizat "Diabolicele". Desi Francoise Truffaut a sugerat candva ca "D'entre les morts" a fost special scris pentru Hitchcock, Narcejac a negat ca aceasta ar fi fost intentia lor. Faptul ca re 14414c21o gizorul a fost foarte interesat de aceasta poveste a facut ca Paramount Pictures sa cumpere sinopsisul, in 1954, inainte chiar de realizarea unei traduceri in limba engleza. Initial, Hitchcock l-a angajat pe dramaturgul Maxwell Anderson sa realizeze scenariul, dar nu a fost de acord cu rezultatul dat de acesta. A venit apoi randul lui Alec Coppel, dar nici acesta nu a fost pe placul regizorului, desi elemente din film, cum ar fi sarutul de la Cypress Point, cele doua vizite la Manastirea San Juan Bautista si faimosul cosmar, sunt realizate de Coppel. Scenariul final ii apartine lui Samuel Taylor si este realizat din notitele regizorului. Printre creatiile lui Taylor se afla caracterul lui Madeleine. Taylor a tinut sa-si asume scenariul, insa Coppel a protestat, si organizatia Screen Writers Guild i-a numit pe amandoi realizatori ai scenariului. "Vertigo" a fost imitat în multe rânduri, omagiat si relucrat, însa varianta originala ramâne de referinta. Trucul tehnic folosit pentru a sugera starile de vertij ale lui James Stewart a fost preluat si de Steven Spielberg pentru "Falci". Desi nu a câstigat nici un Premiu Oscar, filmul "Vertigo" al lui Alfred Hitchcock este unui tulburator, de un romantism glacial, imaginii cenusii, dar si cu o muzica obsedanta, patrunzatoare, semnata de Bernard Hermann.

Vrajitorul din Oz»: Trei regizori, succes de casa mediocru

Musicalul fantezist american din 1939 "Vrajitorul din Oz", scris de Noel Langley si regizat de Victor Fleming, o are in rol principal pe Judy Garland. Personaje fabuloase, intâmplari asemenea fac ca "Vrajitorul din Oz" sa ramâna si peste ani un film de referinta. Productia cinematografica prezentata astazi poate fi votata pe www.gardianul.ro ca fiind cel mai bun film al tuturor timpurilor.

Povestea se bazeaza pe romanul pentru copii "The Wonderful Wizard of Oz" ("Minunatul vrajitor din Oz"), scris de L. Frank Baum. Unul dintre cele mai iubite filme americane, "Vrajitorul din Oz" este, deseori, plasat intre cele mai bune zece filme ale tuturor timpurilor care au oferit, de-a lungul timpului, replici memorabile. Cea mai cunoscuta piesa din coloana sonora a filmului, "Over the rainbow", interpretata de Judy Garland, a fost votata de catre American Film Institute drept cel mai bun cantec dintr-un film.
Metro Goldwyn Mayer a cumparat drepturile de autor in 1938, iar Richard Thorpe a semnat un contract pentru un buget al filmului de 2,77 milioane de dolari. Acesta a f

ost concediat dupa ce primele saptamani de filmari s-au dovedit a fi neproductive si, implicit, nemultumitoare. Carma i-a revenit lui Victor Fleming, insa, putin mai tarziu, acesta a fost «tansferat» la "Pe aripile vantului". Locul i-a fost luat de King Vidor, care a filmat ultimele scene in Kansas. Filmul a fost lansat in 1939 si a avut un succes de casa mediocru. Pelicula creeaza cateva personaje care nu apar in carte, cum ar fi domnisoara Gulch sau profesorul Marvel. De asemenea, Oz este vazut ca o visare, in care majoritatea personajelor intalnite de Dorothy reprezinta oamenii cunoscuti de la ferma. Filmul a fost difuzat pentru prima oara la televizor in 1956 si a fost vizionat de aproximativ 45 de milioane de oameni.

Condurii cu rubine sunt expusi la Institutul Smithsonian
Pelicula o are in mijlocul actiunii pe Dorothy Gale, o fetita orfana din Kansas, care traieste alaturi de matusa si unchiul sau. Intr-o zi, este luata pe sus de o tornada, cu tot cu casa si catelul Toto. Furtuna ii duce pe cei doi la Munchkinland, un loc magic, departe de orice a vazut sau a visat Dorothy. Ea este numita eroina nationala de micii locuitori ai taramului, pentru ca "aterizarea" casei a dus la moartea Vrajitoarea cea rea din Est, care detinea puterea aici. In cadru isi face aparitia Glinda, zisa si Vrajitoarea cea buna din Nord, care-i explica totul lui Dorothy si care o va pazi pe micuta de sora vrajitoarei moarte, Vrajitoarea cea rea din Vest. Purtand in picioare pantofii cu rubine ai raposatei vrajitoare, speriata si confuza, micuta eroina nu-si doreste decat sa se intoarca acasa. Glinda o sfatuieste pe Dorothy sa poarte in continuare condurii, pentru ca acestia o vor apara de rele, si o trimite pe drumul galben de piatra, in cautarea vrajitorului din Oz, care o va putea ajuta sa se intoarca acasa. Pe drum, Dorothy si Toto intalnesc o serie de personaje fantastice: Sperietoarea de ciori vorbitoare, Omul de tinichea sau Leul las. Perechea originala de pantofi rosii, incrustati cu rubine, purtati de Garland in film, au fost licitati pentru 15.000 de dolari, iar acum se gasesc expusi la Institutul Smithsonian, SUA.

Legea Vestului» Western de referinta pentru cinematografia mondiala

"The searchers" ("Legea Vestului") este un western din 1956, regizat de John Ford, care ne spune povestea lui Ethan Edwards, un singuratic veteran al Razboiului Civil, interpretat de John Wayne.Pelicula prezentata astazi poate fi votata pe www.gardianul.ro ca fiind cel mai bun film al tuturor timpurilor.

Cu un succes comercial modest, "Legea Vestului" a fost ignorat de Academia Americana de Film si, cu siguranta, nu a fost privit la vremea lansarii ca fiind un clasic. Recent, prestigiul productiei a crescut si filmul este recunoscut ca unul dintre cele mai bune westernuri realizate vreodata. De asemenea, el se claseaza pe locul 12 in clasamentul celor mai bune 100 de filme din toate timpurile, intocmit anul acesta de Intitutul American de Film (AFI). Este un film de mare influenta, ce a inspirat alte filme de gen, drame, SF-uri si chiar filme produse la Bollywood. Primul cadru: pe fereastra unei case se vede întinderea arida a desertului si un calaret apropiindu-se. Ethan Edwards se întoarce de la razboi, la ferma fratelui sau din Texas. Nu dureaza mult pana sa realizam ca Ethan este îndragostit d

e sotia fratelui sau, Martha. A doua zi de la întoarcerea sa, Ethan porneste, însotit de alti fermieri, în cautarea unor indieni care le-au furat niste vite. În lipsa lui Ethan, fratele sau si sotia acestuia sunt ucisi, iar cele doua fiice ale cuplului - rapite de un trib de comansi. Tot restul filmului, o actiune întinsa pe parcursul a cinci ani, Ethan si însotitorul sau, Martin, le cauta disperati pe cele doua fete rapite.

Ura rasiala nu-i stirbeste farmecul lui John Wayne
Este incredibil cum a reusit John Ford sa transforme aceasta poveste simpla în cel mai bun western din toate timpurile. S-a bazat, mai întâi, pe exterioarele filmate în Monument Valley, Utah, desi actiunea filmului se petrece în Texas. Aici, culorile dau un efect extraordinar, iar monumentalitatea peisajului face ca omul sa para marunt si vulnerabil. John Wayne face un rol de zile mari, personajul sau fiind unul coplesitor si de neîmblânzit. Singurul sau mare defect este ura pe care o poarta indienilor, cautarea sa fiind marcata de un rasism implacabil. Tocmai pentru ca Debbie, una dintre nepoatele sale, care a supravietuit, a trait atâta timp între indieni, îl face pe acesta sa-si doreasca sa o ucida, nu sa o salveze. Faptul ca o prefera pe Debbie moarta decât maritata cu un indian denota rasismul pe care-l simte Ethan. El este, oarecum, imaginea în oglinda a lui Scar, seful comansilor, cel care a violat-o si ucis-o pe femeia pe care veteranul de razboi o iubea, Martha. Desi are un caracter dificil si este un rasist cu porniri criminale, Ethan reuseste sa fie simpatizat de privitor, pe tot parcursul filmului. De aici, maiestria lui Ford. Regizorul ne duce, astfel, prin complexitatile experientei americane referitoare la diferenta rasiala. Spectatorilor le mai este oferita, în afara peisajului fabulos, si o partitura muzicala semnata de Max Steiner. În 1992, "Legea Vestului" a fost votat cel de-al cincilea dintre cele mai mari filme din toate timpurile, într-un sondaj al criticilor internationali de film realizat de revista Sight/Sound.

Taurul furios» biografia unui boxer ratat

Un sportiv, o drama si un Robert De Niro la cote maxime. «Raging bull» («Taurul furios») este unul dintre filmele de referinta ale regizorului Martin Scorsese si unul definitoriu pentru cariera lui Robert De Niro. Productia cinematografica prezentata astazi poate fi votata pe www.gardianul.ro ca fiind cel mai bun film al tuturor timpurilor.

Acest film biografic a fost un proiect personal al actorului Robert De Niro. El a descoperit autobiografia fostului campion la categoria mijlocie Jake La Motta si i-a convins pe regizorul Martin Scorsese si pe scenaristul Paul Schrader, colaboratorii sai din "Soferul de taxi", sa realizeze acest material intens, aparent descurajant. Intr-un final, Scorsese accepta si chiar decide sa-l distribuie pe tatal sau, Charles Scorsese, intr-un rol secundar, Charlie. Dupa modelul seriei "Rocky", despre boxerul sarac si ghinionist care supravietuieste si triumfa, "Taurul furios" îndrazneste sa propuna un gen de sportiv total opus. Un boxer furios, care sfârseste ca un "fost", fara sa fi învatat ceva cu adevarat pe parcursul carierei sal

sau sa fi gasit satisfactie.

"Taurul furios" este si o explorare a sufletului unui om primitiv si violent. Protagonistul se arata misogin, chiar homofob. De Niro este exemplul de ceea ce înseamna actorie la cel mai înalt rang. Personajul inspira mila si simpatie, aratând consecintele pe care gelozia si agresiunea le au în ringul de box, pentru luptator si familia acestuia. Reusita actoriceasca a actorului i-a adus si un Oscar pentru cel mai bun rol masculin. Este atât de convingator si ca bruta, ca o masina de boxat, în ring, dar si ca om ruinat, pasionat de sandvisuri.

De la glorie si faima la decadere si blazare
Filmul incepe cu un Jake La Motta trecut de prima tinerete, care face numere de stand-up comedy. Cu ajutorul flashback-urilor, ajungem sa-l vedem pe acesta in anii tineretii. Jake este un talentat si ambitios boxer din Bronx, iar fratele lui, Joey (Joe Pesci), ii este manager. Incet, incet, Jake urca in topul boxerilor, iar pe plan sentimental, curteaza o fata de numai 15 ani, Vicki, pe care o cunoscuse in cartier. Dupa ce prima sotie il paraseste, el incepe o relatie cu Vicki, care va duce la casatorie si copii. Ca boxer, Jake promite, insa este prea incapatanat. Incaseaza pumni, dar lupta cu pasiune. Castiga dreptul de a lupta pentru titlul la categoria mijlocie si acesta este apogeul carierei sale. Gelozia, faptul ca Vicki il insala cu Joey, ratarea titlului duc la retragerea lui Jake din lumea boxului. In final, sotia divorteaza de el, ii ia copiii, iar Jake ajunge in inchisoare, fiind acuzat de corupere de minori. Dupa ce scapa, incearca sa se impace cu fratele sau, iar filmul se incheie la fel cum incepe, cu Jake in fata oglinzii, repetand miscari de box.

Jake La Motta, Othello timpurilor noastre
Efectele sunt si ele la superlativ. Machiajul, halucinatiile alb-negru, ochii boxerului iesiti din orbite, sângele sunt surprinse de cameramanul Michael Chapman de pe patine cu rotile.

Scena în care fratele lui La Motta (interpretat de Joe Pesci) îl îmbratiseaza pe boxerul care plânge, fiind nevoit sa renunte la o lupta, are orice alta "interpretare" la degetul mic.

La Motta îsi învinuieste constant sotia de infidelitate si devine atât de feroce si brutal, încât toti cei care-l iubesc trebuie sa se îndeparteze. O secventa emotionanta este aceea in care boxerul este târât în închisoare si acolo loveste peretii de piatra la fel cum ar face-o în fata lui Sugar Ray Robinson.

"Taurul furios" este un film despre masculinitate, care nu ezita sa arate femei brutalizate în preajma ringului - vedem spectatoare calcate în picioare într-un moment de nebunie sau stropite de sânge...

Scorsese a organizat o vizionare a filmului pentru producatori si alti angajati ai MGM. La finalul filmului, cand s-au aprins luminile, in sala era o liniste totala, ca si cum "publicul si-ar fi pierdut puterea de a vorbi". Produs cu un buget de 18 milioane de dolari, filmul a strans 23 de milioane de dolari. Criticul de film Robert Ebert spunea ca este cel mai bun film despre gelozie si l-a numit chiar "Othello timpurilor noastre".

Distributia: Robert De Niro, Cathy Moriarty, Joe Pesci, Frank Vincent, Charles Scorsese
Nominalizari la Oscar: Irwin Winkler, Robert Chartoff (cel mai bun film), Martin Scorsese (regie), Joe Pesci (actor în rol secundar), Cathy Moriarty (actrita în rol secundar), Michael Chapman (imagine), Donald O. Mitchell, Bill Nicholson, David J. Kimball, Les Lazarowitz (sunet) Premii Oscar: Robert De Niro (cel mai bun actor în rol principal), Thelma Schoonmaker (montaj)

Pe aripile vântului»

Captivanta poveste de dragoste, sarmul protagonistilor si decorurile fabuloase au facut din «Pe aripile vantului» simbolul absolut al magiei cinematografului in secolul 20 si un succes de casa imposibil de egalat pana astazi. Productia poate fi votata pe www.gardianul.ro ca fiind cel mai bun film al tuturor timpurilor.

"Pe aripile vantului" este ecranizarea romanului de mare succes al lui Margaret Mitchell. Povestea se invarte in jurul frumoasei si rasfatatei Scarlett O'Hara (Vivien Leigh). Initial o mica diva decorativa si cam atat, Scarlett se va transforma sub influenta evenimentelor carora trebuie sa le faca fata. Este epoca Razboiului de Secesiune si a venit vremea ca societatea careia ii apatin Scarlett si lumea ei sa-si dea obstescul sfarsit. Prea putini vor supravietui, dar Scarlett va fi printre ei. Inteligenta, tenace, capabila de aproape orice, ea va dovedi ca este o adevarata supravietuitoare. Indragostita adolescentin de un barbat pe care nu il poate avea, va trai iubirea vietii sale aproape fara sa bage de seama. Barbatul pentru care generatii de femei au invidiat-o pe Scarlett este Rhett Butler (Clark Gable), bogat, puternic, neconventional si mai ales foarte indragostit de ea. Scarlett isi va da seama ca a trecut pe langa adevarata iubire atunci cand este deja poate prea tarziu. In  final, obosit sa iubeasca o femeie care alearga etern dupa un alt barbat, Rhett o paraseste pe Scarlett. Coplesita sa descopere cat il iubeste de fapt, ea va incerca in van sa-l faca sa se razgandeasca. Pelicula se incheie cu plecarea lui Rhett si cu o imagine a lui Scarlett care promite sa-l aduca inapoi. Finalul a ramas deci deschis. Si inca ramane, in ciuda continuarilor mai mult sau mai putin penibile cu care am fost blagosloviti. Scarlett si Rhett trebuie sa ramana asa cum i-au jucat Leigh si Gable, iar finalul sa apartina imaginatiei noastre, a celor care am iubit acest film.

Primul film color din istorie
"Pe aripile vantului"ar fi intrat in istoria cinematografiei chiar si daca ar fi fost doar primul film color facut vreodata. A fost insa mai mult decat atat. Somptuoasa reconstituire a zilelor de glorie ale Sudului american, filmul a presupus decoruri si costume fabuloase si, evident, cheltuieli colosale. Pentru regia proiectului a fost initial ales George Cukor. Dupa doar trei saptamani de lucru, legendarul producator David O. Selznick l-a inlocuit cu Victor Fleming. In egala masura, "Pe aripile vantului"  a oferit spectatorilor cel mai memorabil cuplu al cinematografului. Dintotdeauna. Intre Leigh si Gable exista o alchimie incredibila si asta in ciuda faptului ca cei doi se detestau in viata de zi cu zi. Luati separat sau impreuna, ei sunt cu adevarat marele atu al filmului. Gable era deja un nume mare in America atunci cand a fost ales pentru rolul lui Rhett si a fost de la bun inceput favorit. Gable a fost atat de potrivit, ca stil de interpretare si mai ales ca fizic, incat astazi e imposibil sa disociezi numele personajului de imaginea actorului. O alta interpretare memorabila apartine actritei de culoare Hattie McDaniel, care pentru rolul guvernantei Mammy a primit un Oscar. A fost primul Oscar decernat unei actrite de culoare, lucru inimaginabil in mod obisnuit in America anilor '40. Cea mai dificila chestiune legata de productia peliculei a fost insa alegerea actritei care sa o interpreteze pe Scarlett.
Desi nu a existat actrita in Hollywood care sa nu concureze pentru rol, Selznick a preferat-o pe tanara si aproape necunoscuta englezoaica Vivien Leigh. Pentru Leigh, acesta a fost categoric rolul cu care a intrat in istoria cinematografului, desi a facut mai târziu roluri mai bune, de exemplu, in "Un tramvai numit dorinta". Bette Davis insasi si-a dorit atat de mult sa joace rolul lui Scarlett, incat a santajat studiourile producatoare cu demisia in caz ca nu i se da castig de cauza. Nu a primit rolul, dar drept consolare a jucat intr-un film cu subiect similar produs de aceleasi studiouri, "Jezebel". Film facut special pentru ea...

Distributie: Vivien Leigh, Clark Gable, Leslie Howard, Olivia de Havilland Premii: Oscar 1940 pentru cel mai bun film, regizor, actrita in rol principal, in rol secundar, scenariu

Soimul maltez» O poveste exploziva cu asasini, detectivi si indragostiti

Deschizator de drumuri in ceea ce priveste filmul noir, «The Maltese Falcon» («Soimul maltez»), productie din 1941, a ramas in istoria cinematografiei si este considerat unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile. Productia cinematografica prezentata astazi poate fi votata pe www.gardianul.ro.

A treia ecranizare a romanului politist semnat de Dashiell Hammet "Soimul maltez" este regizata de John Huston. În 1931 a fost realizata prima transpunere pe marele ecran, pastrând titlul original, iar rolul principal i-a revenit lui Ricardo Cotez. A doua, din 1935, a fost realizata sub titlul "Satan met a lady" si l-a avut ca interpret principal pe Warren William. Scrierile lui Hammett aduc un realism social romanului politist, cu detectivi autentici, mai putin supereroi.

John Huston a ales cartea din catalogul studioului Warner Brothers, fiind foarte încrezator în potentialul acesteia. Productia sa a beneficiat si de o distributie perfecta, pâna la cel mai mic rol, si s-a bucurat de o oarecare libertate în creatie. Huston a fost foarte atent in ceea ce priveste distributia, iar Humphrey Bogart nu a fost prima alegere a acestuia pentru rolul lui Sam Spade. Producatorul Hal Wallis i-a oferit rolul lui George Raft, care l-a refuzat insa, pentru ca nu dorea sa lucreze cu un regizor neexperimentat. In schimb, Bogart, in varsta de 42 de ani la acea vreme, a fost incantat de rol, iar lucrul impreuna a facut ca prietenia dintre cei doi sa se consolideze si sa fie una pe viata. Cei doi au mai colaborat la "Comoara din Sierra Madre" (1948), "Key Largo" (1948) si "Regina africana" (1951).

Debutul regizoral al lui John Huston a fost primit mai putin calduros in comparatie cu un alt debut magistral, "Cetateanul Kane", al lui Orson Welles, însa acesta a anuntat aparitia unui profesionist, si nu a unui copil teribil...

Considerat pionier al filmului noir, "Soimul maltez"nu foloseste foarte multe efecte, iar actiunea filmului este plasata, aproape integral, în camere de hotel sau birouri.

O bijuterie de milioane si o poveste de dragoste
Filmul se concentreaza pe incercarea unui detectiv particular de a impiedica trei raufacatori lacomi si fara scrupule sa-si insuseasca o bijuterie ce valoreaza milioane: un soim incrustat cu pietre pretioase. Humphrey Bogart detine rolul principal - Sam Spade - iar aici face trecerea de la rolul de "baiat rau" la cele de erou romantic. Spade este un detectiv particular din San Francisco, un adevarat profesionist. Îsi doreste cu ardoare sa-l prinda pe ucigasul partenerului sau si sa anihileze un grup de "aventurieri perfizi, atât de implicati în cautarea fabuloasei pasari cu pietre pretioase, care da si titlul filmului, încât comit greseala fatala de a presupune ca toata lumea e la fel de corupta si lacoma ca ei", nota scriitoarea Kim Newman.

Mary Astor întruchipeaza personajul principal feminin - Brigid O'Shaughnessy. O femeie fatala, care comploteaza si ea la furtul bijuteriei, impecabila la fiecare aparitie. Nu-i de mirare ca detectivul Spade se îndragosteste de ea.

Kaspar Gutman, interpretat de actorul Sydney Greenstreet, alaturi de Joel Cairo (interpretat de Peter Lorre) formeaza un cuplu memorabil. Unul este narcisist, desi obez, iar celalalt - delicat, politicos, dar si plângaret.

"Soimul maltez" culmineaza cu scena în care se afla ca pasarea pentru care toata lumea era gata sa comploteze si sa ucida este o pacaleala. La final, desi îndragostit, Spade îsi face datoria pâna la capat si îngaduie ca Bridget sa fie dusa la închisoare.  
Distributie: Humphrey Bogart, Mary Astor, Gladys George, Peter Lorre, Barton MacLane, Lee Patrick, Sydney Greenstreet, Ward Bond

Nominalizari la Oscar: producatorul Hal B. Wallis (cel mai bun film), John Huston (scenariu), Sydney Greenstreet (cel mai bun actor în rol secundar)

Lawrence al Arabiei»

In plina conflagratie mondiala, armata britanica este campata in teritoriile triburilor arabe si silita sa colaboreze cu acestea. O insarcinare administrativa pe langa un influent nobil arab (Alec Guinness) este incredintata unui ofiter britanic cam indisciplinat si contradictoriu, dar bun cunoscator al dialectului beduin. Acesta este locotenentul Lawrence (Peter O'Toole) si va juca un  rol capital in tentativa de unificare a triburilor arabe in primele decenii ale secolului XX. El va invata sa inteleaga si sa aprecieze lumea araba prin intermediul relatiilor pe care si le construieste cu capeteniile triburilor. Lawrence se va vedea astfel rupt intre datoria fata de armata britanica careia inca ii apartine si interesele lumii arabe cu care tinde sa solidarizeze.

Scenariu controversat
Desi scenariul se bazeaza chiar pe cartea autobiografica a lui Lawrence, "Cei sapte stalpi ai intelepciunii", si este considerat desavarsit ca realizare cinematografica, acuratetea istorica a peliculei a fost serios contestata. Filmul ii inventeaza lui Lawrence trasaturi de caracter inexistente, precum repulsia fata de violenta si tendinte pacifiste, de care cei care l-au cunoscut spun ca era lipsit cu desavarsire. De asemenea, el este descris ca un individ animat de un egoism feroce, desi a fost mai degraba retinut in a-si trambita ispravile de arme. Oricum, daca Lawrence nu ar fi existat cu adevarat, scenariul ar fi fost inatacabil. Asa ca filmul merita vazut chiar si asa, scenariul fiind unul din marile sale atuuri, motiv pentru care a si fost nominalizat la Oscaruri in 1963. Regia filmului ii apartine legendarului David Lean (al carui nume il poarta premiul anual acordat celui mai bun regizor de catre Academia de Film Britanica). Coloana sonora este semnata de Maurice Jarre si a fost interpretata de Orchestra Filarmonica din Londra. Lansat in 1962, filmul a fost de la inceput un urias succes de casa, dar si de critica. Pelicula este recunoscuta ca fiind una dintre cele mai influente ale tuturor timpurilor. Intre cei care admit ca au fost marcati de stilul vizual unic al productiei se numara Steven Spielberg, Martin Scorsese si George Lucas. Filmul beneficiaza de o distributie remarcabila, alcatuita din excelenti actori. Rolul lui Lawrence este jucat de inegalabilul Peter O'Toole, care face aici o compozitie fantastica, votata constant in topurile de specialitate ca fiind una dintre cele mai bune ale tuturor timpurilor si pentru care a fost nominalizat la Premiul Oscar. Alaturi de O'Toole mai apar in film Anthony Quinn, Alec Guinness, Omar Sharif si Jose Ferrer. Quinn este de nerecunoscut sub infatisarea de arab, asa ca e lesne de priceput de ce a fost evacuat in prima zi de filmare de pe platouri la cererea regizorului. Acesta nu pricepea de ce refuza arabul sa plece cand i se cere. Omar Sharif merita mentionat pentru contributia la acest film nu doar din cauza rolului foarte bun pe care il face, ci si datorita excelentului accent pe care il afiseaza englezul Guinness in rolul printului Feisal. Accent pe care se pare ca il datoreaza eforturilor lui Sharif, concretizat in nenumarate partide de pocher. Filmat in Iordania, unde regimul regelui Hussein i-a sustinut cu multa amabilitate pe producatori, filmul a contribuit intr-un mod foarte amuzant la imbunatatirea stilului de calarie pe camila. Greu incercat de lungile ore petrecute calare, O'Toole si-a  strecurat sub sa o bucata groasa de burete. Desi a fost tinta a numeroase ironii, pana la urma solutia sa a fost adoptata de toata lumea, inclusiv de catre beduinii care faceau figuratie. Asa ca daca veti incaleca vreodata pe o camila, multumiti in gand lui Allah ca a facut ca O'Toole sa fie distribuit in acest rol.

Distributie: Peter O'Toole, Alec Guinness, Anthony Quinn, Omar Sharif, Jack Hawkins

Premii Oscar: Cel mai bun film (Sam Spiegel), Cel mai bun regizor (David Lean), Cel mai bun actor in rol principal (Peter O'Toole), Cel mai bun actor in rol secundar (Omar Sharif), Cea mai buna muzica (Maurice Jarre), Cel mai bun sunet (John Cox), Cele mai bune decoruri (John Box, John Stoll, Dario Simoni

Absolventul». Un trio amoros emblematic al anilor '60

"The Graduate" ("Absolventul"), 1967, regizat de Mike Nichols, este bazat pe romanul omonim al lui Charles Webb, care l-a scris la putin timp dupa ce a absolvit Colegiul Williams. Filmul spune povestea lui Banjamin Braddock (Dustin Hoffman), recent absolvent de colegiu, care este sedus de doamna Robinson (Anne Bancroft), iar mai apoi se indragosteste de fiica acesteia, Elaine (Katherine Ross). Filmul poate fi votat pe www.gardianul.ro ca fiind cel mai bun al tuturor timpurilor.

Initial, rolul "Benjamin" i-a fost oferit lui Warren Beatty, insa acesta a refuzat din cauza filmarilor la "Bonnie si Clyde".  Robert Redford a dat si el o proba pentru interpretarea personajului, dar regizorul Mike Nichols a spus ca este nevoie de un barbat care sa se simta mai putin confortabil cu sexualitatea sa. Rolul "Benjamin" i-a fost oferit si lui Burt Ward, insa acesta a preferat sa semneze un nou contract pentru seriile tv "Batman". Intr-un final, Dustin Hoffman a fost ales pentru rolul Benjamin, in varsta de 29 de ani, la acea vreme. Pentru rolul "Elaine" au aplicat, pe rand, Natalie Wood, Sally Field, care era cat pe ce sa-l obtina, insa Katherine Ross l-a primit in final. Rolul "Mrs. Robinson" era gandit pentru Marilyn Monroe... Au fost ofertate Patricia Neal, Doris Day, insa Anne Bancroft (35) a ramas in istorie. Se spune ca Nichols l-a sfatuit pe Hoffman sa interpreteze rolul fara sa "joace", sa fie natural, si stângacia fireasca a lui Ben este unul dintre motivele principale pentru care filmul îsi pastreaza prospetimea emotionala. Filmul incepe cu o petrecere data in cinstea absolventului Benjamin, la casa parintilor sai din Pasadena. Tanarul nu se simte tocmai in largul sau, avand in vedere ca au fost invitati, in marea majoritate, prieteni ai parintilor sai. In peisaj apare distinsa doamna Robinson, sotia partenerului de afaceri al seniorului Braddock, care il roaga pe Benjamin sa o conduca acasa. Ajungand acasa, Benjamin este rugat sa intre, i se ofera ceva de baut, iar, mai apoi, stapana casei i se ofera pe tava. Scena "Doamna Robinson, incercati sa ma seduceti!?", este cunoscuta ca fiind una cheie a filmului. Buimacit de avansurile femeii, Benjamin se hotaraste abia dupa cateva zile sa accepte propunerea acesteia de a avea o relatie. Nu vom afla prenumele doamnei Robinson si nici al parintilor lui Benjamin pe parcursul filmului. In carte se sugereaza ca prenumele acesteia incepe cu litera G.

Relatia mama-fiica n-a mai fost aceeasi dupa "Absolventul"
În 1967, la lansare, "Absolventul" a fost considerat un film îndraznet, usor scandalos chiar. Niciodata, pâna atunci, un film american nu aruncase o privire atât de candida asupra relatiilor sexuale din suburbiile Americii si nu avusese în centru un asemenea trio: un absolvent de colegiu, o gospodina alcoolica, dispusa sa-l aduca pe acesta în patul ei, si o adolescenta draguta, care nu stie ca rivala este chiar mama sa. Astfel, "Absolventul" a schimbat radical reprezentarea cinematografica a relatiei mama-fiica. Echipa de realizatori era, în spiritul filmului, tânara si inovatoare. Mike Nichols facuse deja o impresie buna cu filmul sau anterior, "Cui i-e frica de Virginia Wolf?" (1966), iar acum "Absolventul" îi oferea o ocazie si mai buna de a combina privirea sa ascutita, sarcastica si ochiul sau format pentru detalii cu înclinatia spre dialoguri spirituale si ironice. Una dintre cele mai inedite idei ale sale a fost sa adauge la piesele compuse de Simon&Garfunkel, cea mai populara a ramas "Mrs. Robinson", si cântece mai vechi ale artistilor, cum ar fi "The sound of silence" sau "Scarborough fair". Nichols s-a folosit de popularitatea trupei pentru a-si vinde mai bine marfa si, tot atât de important, pentru a semnala faptul ca acest film va raspunde sensibilitatii culturale a tinerilor din acea perioada. Mai direct si mai complet decât oricare alta productie.

Nominalizari la Oscar: Lawrece Turman (cel mai bun film), Mike Nichols (regie), Calder Willingham, Buck Henry (scenariu), Dustin Hoffman (actor), Anne Bancroft (actrita), Katherine Ross (actrita în rol secundar), Robert Surtees (imagine)
Premii Oscar: Mike Nichols (regie)

«High noon» filmul preferat al presedintilor americani

Scenariul filmului a fost scris de John W. Cunningham si Carl Foreman si este bazat pe povestirea "The Tin Star" (Steaua de tinichea, n.r.). Ideea de a lasa proiectul pe mainile regizorului Fred Zinnermann a fost una controversata, pentru ca producatorii nu erau siguri ca un evreu austriac poate surprinde chintesenta genului tipic american: westernul. Insa, pentru ca in copilarie Zinnermann a indragit cartile lui Karl May, putea spune ca stie pe ce "taram" se avanta. Si intr-adevar, i-a reusit. Cat despre scriitorul Carl Foreman, care era si producator al filmului, acesta nu a mai aparut pe generic si nici nu si-a luat banii, din cauza ca a fost trecut pe lista neagra (ce curpindea nume ale artistilor care simpatizau cu comunismul). Filmul a primit un statut de simbol, fiind cel mai "cerut" de presedintii americani.

Legiuitorulnu reuseste sa atraga pe nimeni de partea sa
Intr-o dimineata de duminica, in linistitul orasel Hadleyville din New Mexico, seriful Will Kane (Gary Cooper) se pregateste sa se casatoreasca cu o quakera pe nume Amy (Grace Kelly). Vestea ca Frank Miller (Ian McDonald) &nd

ash; psihopatul pe care Kane il arestase cu ceva vreme in urma - a fost gratiat si trebuie sa soseasca cu trenul de amiaza, ii da planurile peste cap. In timp ce maleficii complici ai lui Miller trandavesc in jurul garii, asteptandu-si "capetenia", seriful cauta ajutor. Localnicii (colegi, prieteni, demnitari) refuza sa-si riste vietile pentru a-l ajuta pe Kane in lupta impotiva proscrisului care vrea, pe langa razbunare, sa preia conducerea orasului. Nenumarate ceasuri arata ca ora pranzului se apropie. Toti il sfatuiesc pe Kane sa paraseasca orasul, dar eroul tipic pentru Cooper trebuie sa faca fata responsabilitatilor. "La amiaza" se deruleaza in timp real, cu ora fatala apropiindu-se din ce in ce mai mult. Balada filmului, "Do not forsake me oh my darling", puncteaza situatia incordata in care toti cei pe care seriful crede ca se poate baza fug speriati. Intr-un final convingator, Kane trebuie sa-i infrunte aproape singur pe cei patru eroi negativi. Filmul lui Ford Zinnermann este un excelent western palpitant, dar si o alegorie a climatului de teama si suspiciune.

Un western existential, cu un buget de doar 750.000 de dolari
"La amiaza", deseori descris ca fiind un "western existential", este, de obicei, laudat, desi a fost un film controversat in 1952, cand s-a lansat. Personajul lui Cooper este tradat de toti oamenii "de treaba" din oras, dar care nu vor sa-l sprijine intr-un demers onest. Actiunea se precipita abia in ultimele zece minute ale filmului. Suspansul filmului deriva din disperarea lui Kane, ajutat si de caracterul puternic al personajului si de maiestria editarii. Frecventele cadre cu ceasuri aratand cum se apropie ora pranzului, dar si cadrele statice cu cei implicati cresc, de asemenea, tensiunea. Regizorul a dorit sa capteze atmosfera vechilor fotografii alb-negru si, in ciuda unui buget limitat (de 750.000 de dolari) si a doar 32 de zile pentru filmari, a fost capabil sa obtina asta.

Patricia Marinescu

Fereastra din spate»

Sa spunem ca va molipsiti de varicela si ca trebuie sa stati un timp in casa. Ce faceti? S-ar putea, de plictiseala, sa va vina ideea sa va spionati vecinii. Dupa ce am vazut "Fereastra din spate" de Alfred Hitchcock, noi credem ca mai bine va limitati la uitatul la televizor sau va apucati pur si simplu de curatenia de sarbatori.

Intriga peliculei se concentreaza in jurul personajului Jeff (James Stewart), fotograf profesionist pe care un picior rupt il tine inchis in casa. De plictiseala, incepe sa spioneze locatarii imobilului din spate. Unii mai ciudati ca altii, acestia sunt in majoritate cupluri cu tot felul de probleme. De departe cea mai grava problema o are cuplul in care la un moment dat nevasta dispare, iar spre convingerea lui Jeff, sotul nu este strain de aceasta. Spre amuzamentul logodnicei sale (Grace Kelly) si al asistentei medicale care il ingrijeste, Jeff incepe sa sustina ca sotul in cauza si-a omorat nevasta. Cum acesta chiar asa a facut si isi da seama ca este spionat, Jeff se afla in primejdie. In momentul culminant al filmului, ucigasul patrunde in apartamentul lui Jeff, incercand sa-l ucida. Cand  este pe punc

l de a-l arunca pe geam, politia soseste, iar ucigasul este arestat.

Filmul a fost realizat in 1954 si are in rolurile principale doi dintre actorii fetis ai lui Hitchcock: James Stewart si Grace Kelly. James Stewart este bun ca de obicei, iar sarmul lui Grace Kelly stie toata lumea ca a ramas pana azi inegalabil. Ca o gluma la adresa producatorului prea bagacios, Hitchcock a distribuit un actor (Raymond Burr) care ii semana acestuia perfect in rolul. ucigasului. Si pentru ca vorbim de un film de Hitchcock, trebuie sa amintim si inevitabila lui trecere prin cadru, aici in chip de acordor de pian.

Spectatorul il cunoaste pe criminal odata cu victima
Adevarat reper in cultura cinematografica, filmul a fost citat sau parodiat intr-o multime de alte pelicule, de la "Body Duble" al lui Brian de Palma la "Familia Simpson", inclusiv un remake nu prea stralucit cu Christopher Reeve. O poveste plina de suspans despre ce patesti daca te bagi unde nu-ti fierbe oala, filmul vorbeste despre tentatia voyeurismului, asa cum o incercam noi toti, fie ca recunoastem sau nu. In egala masura, filmul vorbeste despre casatorie si fericirea sau nefericirea pe care o poate aduce aceasta. Prin intermediul povestilor cuplurilor pe care Jeff le spioneaza, filmul opereaza un studiu acid al casniciei, astfel incat in final este posibil sa ajungi chiar la concluzia ca este inca si mai periculos sa te insori decat sa-ti spionezi vecinii. Trebuie spus ca Hitchcock joaca corect, noi stiind despre cei spionati tot atat cat stie si personajul principal. De exemplu, ucigasul nu este filmat de aproape sau auzit decat in momentul in care incearca sa-l ucida pe Jeff. "Fereastra din spate" este, de la cap la coada, un exercitiu de stil a la Hitch, care face aici ce a stiut el mereu mai bine: thriller intr-un stil inconfundabil. De la tensiunea insuportabila a pasilor pe scari pana la scena aruncatului pe fereastra si orbirea agresorului cu flash-ul aparatului de fotografiat, ca spectator nu te poti ridica din scaun. Chiar si acum, la mai bine de 50 de ani de la lansare, "Fereastra din spate" ramane un thriller cum multe nu-s, trimitand lejer la scoala toate prostioarele moderne cu maniaci care se cred Picasso si se apuca sa o cioparteasca pe Mihaela noastra nationala.

Distributie: James Stewart, Grace Kelly, Raymond Burr

Nominalizat la Premiile Oscar, in 1955, pentru Cel mai bun regizor, scenariu, imagine si sunet.

Maria Tudor

«Un tramvai numit dorinta»

"A streetcar named desire" ("Un tramvai numit dorinta") este piesa de teatru pentru care Tennessee Williams a primit, in 1948, Premiul Pulitzer. Ecranizarea facuta, in 1951, de Elia Kazan a fost recunoscuta de membrii Academiei si a ramas in istoria cinematografiei. Filmul poate fi votat pe www.gardianul.ro ca fiind cel mai bun din toate timpurile.

Desi piesa lui Williams voia sa vorbeasca aproape exclusiv despre eroismul poetic si disperat al lui Blanche Dubois, ecranizarea sa este dominata de contrastul dintre animalicul, corporalul si grosolanul Marlon Brando si frumusetea fragila si palida a lui Vivien Leigh. Naturalismul interpretarii sale, sexualitatea si urletul sau "Stellaaa!" raman imposibil de imitat. Dintre cele patru Oscaruri pe care le-a primit versiunea cinematografica a lui Kazan, trei au fost pentru interpretare: Leigh, care mai jucase rolul lui Blanche si in spectacolul regizat de sotul sau, Sir Laurence Olivier; Kim Hunter si Karl Malden, in roluri secundare. Brando a fost atunci invins de Humphrey Bogart pentru rolul din filmul "Regina africana". Cu toate acestea, impactul interpretar

ii lui in acest film l-a propulsat in prima linie a actorilor moderni, facandu-l faimos. Dupa ce a fost nevoita sa vanda mosia familiei, de mult timp in declin, pentru a achita tot felul de taxe, si si-a compromis reputatia cautand consolare, Blache soseste la New Orleans pentru a se instala alaturi de sora sa, Stella, si de cumnatul sau necioplit, Stanley, in apartamentul lor mic si inabusitor. Convins ca Blanche este posesoarea unei averi colosale, Stanley este exasperat de aceasta femeie nevrotica, ce se crede rafinata si cu prea multe iluzii. Sub asaltul grosolaniei barbatului, ultimele sperante ale lui Blanche sunt distruse, iar eroina se refugiaza intr-o stare de nebunie. Desi "Un tramvai numit dorinta" este al saptelea film al lui Kazan, este o creatie care aduce mai degraba cu o piesa de teatru. Impresioneaza prin interpretarea actoriceasca, in special prin palpitantul duel dintre patrunzatoarea si teatrala Leigh si impulsivul Brando, ale caror stiluri de interpretare sunt la fel de diferite ca si personalitatile personajelor pe care le interpreteaza. Kazan, unul dintre marii regizori de teatru ai Americii, nu dovedeste in acest film un interes prea mare pentru posibilitatile vizuale oferite de arta cinematografica, ci face o demonstratie exemplara a abilitatii sale de a lucra cu actorii.

Sarutul din piscina, Marlon Brando si Laurence Olivier
Pentru ca productia sa fie cat mai verosimila, regizorul a cautat diverse refugii. A facut ca peretii camerelor sa poata fi mutati, astfel incat, de la scena la scena, acestia sa se apropie de Blanche, inducand ideea de nebunie, de sufocare a acesteia. In timpul filmarilor, nu s-a putut face rost de tricouri pe masura lui Brando, astfel, a fost achizitionat unul simplu, a fost spalat de cateva ori si cusut la spate pentru a sta strans pe corpul actorului. Intr-o zi, actorul David Niven i-a surprins pe Laurence Olivier si Marlon Brando sarutandu-se in piscina casei lui Leigh. "M-am intors si-am intrat in casa la Vivien. Sunt sigur ca si ea stia ce se intampla, insa nu a spus niciodata ceva despre asta. Si nici eu. Trebuie sa ai grija la astfel de lucruri in viata", spunea Niven dupa cativa ani. Majoritatea scenelor au fost filmate intr-un studio din California, iar exterioarele, la New Orleans. "Un tramvai numit dorinta" ramane in conceptia cinefililor prin rolul magistral facut de Brando, dar si prin interpretarea lui Leigh. Desi multi ani mai tarziu, in 1995, Alec Baldwin si Jessica Lange au facut roluri bune intr-un remake, nimeni nu o poate striga pe Stella mai puternic si mai viril decat Marlon Brando.

Patricia Marinescu

Pe chei»
Cuplul Kazan-Brando reuseste sa transforme problemele sociale in arta 01.11.2007

«On the waterfront» («Pe chei»), 1954. Aceeasi formula Elia Kazan-Marlon Brando aduce acestora cate un Oscar. Cu o distributie de zile mari si o muzica semnata de Leonard Bernstein,
«Pe chei» este bazat pe o serie de articole publicate de Malcom Johnson in «New York Sun».

La începutul anilor '50, Mafia detine puterea absoluta în lumea lucratorilor portuari. Face si desface sindicate, creeaza sau ruineaza afaceri si mai ales hotaraste cine vine sau nu la munca. Terry Malloy (Marlon Brando) este un caftangiu ce patruleaza docurile în slujba mafiotului local Johnny Friendly (Lee J. Cobb). Cândva o tânara speranta a boxului, el este acum un declasat, bântuit de o depresie teribila. Unul dintre cei mai vechi prieteni ai sai din copilarie este de asemenea salariat al mafiei docurilor. Atunci când acesta va fi descoperit ca tradator si ucis de catre mafie, Terry se va simti indirect complice al ucigasilor din cauza implicarii sale în lumea interlopa. Din momentul în care va începe o relatie cu sora celui ucis, aceasta va face tot posibilu

l sa îl convinga sa depuna marturie împotriva mafiei. Nu va reusi aceasta decât dupa ce mafia îl va ucide si pe protectorul prietenului sau, de asemenea mafiot. Terry depune, pâna la urma, marturie si devine un paria al docurilor, dar va triumfa într-un final apoteotic. În urma unei încaierari pe viata si pe moarte, îl va învinge pe Johnny Friendly, ridiculizĺndu-l definitiv în fata docherilor terorizati pâna atunci de acesta. În finalul peliculei, Malloy va deveni un soi de lider sindical ad-hoc, conducând muncitorii la lucru în ceea ce a fost si în realitate începutul declinului influentei mafiei portuare.

Peste 20 de articole stau la baza scenariului lui Budd Schulberg
"Pe chei" se bazeaza pe o serie de 24 de articole publicate în 1949 în  "The New York Sun" de catre jurnalistul Malcolm Johnson. Câstigatoare ale Premiului Pulitzer, acestea au dezvaluit Americii coruptia autoritatilor portuare, puterea mafiei si mizeria în care traiau docherii. Cunoscut pentru apetenta sa pentru subiecte de mare impact social, Kazan nu putea evident sa rateze un material atât de ofertant. Asa ca a prevazut un scenariu fascinant (scris de Budd Schulberg) si cel mai tare actor de rol principal din America acelor ani (Brando). Scenariul este pur si simplu foarte bun, a câstigat si un Oscar în 1955, povestea fiind interesanta si bine scrisa, iar personajele atasante (mai ales inimosul parinte ce se ocupa de salvarea sufleteasca a amarâtilor de docheri). Iar Brando este minunat. Exista un motiv pentru care Pacino&DeNiro îl venereaza atât, iar acesta nu este doar Don "am sa-i fac o oferta pe care n-o poate refuza" Corleone. Cu Tony Malloy el a stabilit practic standarde moderne în actorie, chit ca hachitele si istericalele sale au blocat aproape productia de nenumarate ori. Cea mai buna scena din film este desigur scena de final, în care Malloy-cel-batut-mar aduna docherii în jurul sau. Este o scena desavârsita, una dintre cele mai cunoscute din cinema-ul secolului XX, omagiata, între altii, si de Scorsese în "Taurul Furios". Perfect jucata, filmata, regizata, fie doar si numai pentru aceasta scena, Kazan ar merita amintit drept unul dintre marii cineasti ai primului secol de cinema. În egala masura el merita a fi amintit si drept unul dintre cei mai lipsiti de caracter. În perioada în care industria cinematografica era rascolita de Comisia pentru Depistarea Activitatilor Antiamericane, care cauta simpatizanti comunisti, Kazan a fost unul dintre cei care au ales sa colaboreze. Unii dintre cei mai valorosi scenaristi, actori, regizori ai acelei vremi nu au mai putut profesa din cauza "patriotismului" colegului lor Kazan. Dar asta este deja alta poveste.

Maria Tudor

Unora le place jazzul», cea mai buna comedie din toate timpurile

Nimic nu poate egala trioul Marilyn Monroe, Tony Curtis, Jack Lemon, iar replica "nimeni nu e perfect" a ramas si acum in constiinta cinefililor si nu poate fi asociata cu altceva.

"Unora le place jazzul" spune povestea a doi muzicieni, Joe (saxofonist) si Jerry (canta la contrabas), Tony Curtis si Jack Lemon, care se vad nevoiti sa paraseasca Chicago, dupa ce, fara sa vrea, au fost martorii Masacrului de Valentine's Day, din 1929. Spats Columbo, seful bandei de gangsteri care este pe urmele lor, cere uciderea celor doi si singura scapare pentru acestia este de a pleca din oras. Astfel, se alatura unei orchestre de femei, care pleaca la Miami cu trenul. Cei doi se deghizeaza in femei si isi iau numele de Josephine si Geraldine (mai tarziu Jerry isi schimba numele in Daphne). Primul cadru cu Sugar Kane, eroina principala, ne-o arata pe aceasta grabita sa se alature orchestrei. Mersul mai mult decat provocator al blondei, cu rochia stransa pe corp, face deliciul celor doua "doamne". Sugar are probleme cu bautura, dar si in viata amoroasa, iar atat Josephine, cat si Daphne se ofera sa o ajute. Sugar Kane 

Kowalczyk este voluptuoasa solista a trupei, iar barbatii lupta fiecare pentru a-i castiga afectiune, continuand insa sa se dea drept femei. La Miami, Daphne atrage atentia unui playboy milionar, trecut de prima tinerete, care in final o (il) va cere in casatorie. De cealalta parte, Josephine joaca rol dublu: continua sa cante deghizat in orchestra de femei, dar este si un tanar milionar care "se lasa" incantat de farmecele lui Sugar Kane.

Scenariul filmului este inspirat de o farsa germana
Legendara comedie de travestiuri "Unora le place jazzul" are un haz incredibil, cu situatii si gaguri inteligente si interpretari de exceptie. Monroe are un farmec aparte, un aer pierdut si comic in acelasi timp, desi a dat batai de cap regizorului si celorlalti protagonisti. Stanjeneala lui Tony Curtis in travesti ii confera un control de sine, contrastand fabulos cu dezinhibatul si inegalabilul Lemmon. "Unora le place jazzul" a fost produs si regizat de Billy Wilder, dupa un scenariu pe care l-a realizat in colaborare cu I.A.L. "Iz" Diamond, inspirat din farsa germana "Fanfaren der Liebe" (1951), in care doi muzicieni someri se alatura unei trupe formate exclusiv din fete, fac o calatorie cu trenul si au o scurta aventura cu solista. Wilder a vrut ca personajele sale sa fie heterosexuali convinsi, astfel incat escapada lor, in tren, inconjurati de atatea tentatii, nu putea fi decat de un comic nebun. Prin urmare, aveau nevoie de un bun motiv, unul convingator, pentru a se putea deghiza in femei. Gangsterii isi au momentele lor comice, isi iau rolul foarte in serios si adauga, astfel, o nota incantatoare filmului.

O productie ce incalca regulile traditionale ale comediei
Faimoasa replica de final, "nimeni nu e perfect", a fost scrisa de Diamond in noaptea de dinaintea incheierii filmarilor, scenaristul explicandu-i lui Wilder, care era neincrezator, ca tot hazul sta in faptul ca este neasteptata. Transformarea celor doi este si ea foarte amuzanta, insa, daca filmul ar fi fost color, ar fi devenit aproape grotesca. Initial, expertii au vazut productia ca pe un dezastru, pentru ca incalca regulile traditionale ale unei comedii (s-a plecat de la o crima in masa, scenariul se scria odata cu realizarea filmarilor, iar filmul dureaza doua ore), publicul a fost insa in delir, si mai este si astazi, la multi ani dupa ce Institutul American de Film a decis ca "Unora le place jazzul" este cea mai buna comedie din toate timpurile.

Patricia Marinescu

«Comoara din Sierra Madre»

"Comoara din Sierra Madre" este cel mai cunoscut film al lui John Houston, mare regizor american, celebru mai ales pentru westernurile sale. Scenariul se bazeaza pe cartea cu acelasi titlu a autorului B. Traven, de care Houston era absolut fascinat. Regizorul l-a avut in vedere si pe Ronald Reagan pentru un rol secundar.

În 1920, Mexicul este la cheremul bandelor de asa-zisi revolutionari, vânati temeinic de trupele federale, iar tot felul de aventurieri fara capatâi se vantura de colo-colo, pusi pe capatuiala. Doi americani, pe numele lor Dobbs (Humphrey Bogart) si Curtin (Tim Holt), vin în Mexic, convinsi ca se vor îmbogati gasind aur în trecatoarea Sierra Madre. În Mexic, ei se întovarasesc cu un al treilea aventurier, Howard (Walter Houston), care, mai batrân si mai întelept, prezice doar necazuri pentru expeditia lor. Drumul lor va fi, evident, presarat cu nenumarate peripetii, de la atacuri ale banditilor pâna la sarje ale trupelor federale. Ajunsi în desert, gasesc pâna la urma comoara mult-visata. De fapt, o gaseste batrânul Howard, caci el se dov

edeste a fi cel mai capabil dintre cei trei. Ei bine, odata mina sapata si aurul extras, între ei vor începe certurile pentru împarteala comorii. Cuprins de o lacomie feroce, Dobbs îl împusca pe Curtin, într-un moment în care Howard lipseste. Va fi la rândul sau ucis de o banda de hoti, care, din nestiinta, risipesc aurul pe care îl avea asupra sa. Curtin, care va fi gasit de catre Howard si, îngrijit de acesta, va supravietui ranii pentru a se întoarce în America în finalul filmului. Iar cel mai câstigat va fi pâna la urma batrânul si înteleptul Howard, care se va stabili sa-si traiasca batrânetile într-un satuc mexican.

«Noi n-avem nevoie de niste împutite de insigne!»
Comoara din Sierra Madre a fost una dintre primele productii filmate în locatii naturale si a furnizat una dintre cele mai cunoscute si frecvent citate replici din cinema. Atacati de o banda de hoti ce pretind a fi soldati federali, Dobbs&Co. le cer acestora insignele. Felul în care capetenia banditilor raspunde "Ce insigne? Noi n-avem nevoie de niste împutite de insigne!" este legendar. Pentru un rol secundar, Houston l-a avut o vreme în vedere chiar si pe Ronald Reagan. În rolul principal, Houston l-a distribuit pe Humphrey Bogart, care face aici unul dintre cele mai renumite roluri ale sale (în treacat fie zis, purtând peruca, pentru ca el chelise demult). Pentru rolul batrânului Howard, l-a ales chiar pe tatal sau, actorul Walter Houston. Colaborarea celor doi Houstoni a adus fiecaruia câte un Oscar pentru contributia la acest film, acesta fiind primul caz din istoria cinematografiei în care doi membri ai aceleiasi familii au fost premiati simultan. În legatura cu aceasta colaborare, extrem de malitiosul Bogart ar fi spus cândva ca daca un Houston e suficient de rau pentru un film, atunci doi sunt un dezastru sigur. Noi unii nu suntem de acord cu asta si va recomandam Comoara din Sierra Madre ca pe unul dintre cele mai interesante si inteligente filme facute vreodata, când personajele masculine erau barbati dintr-o bucata, scenariile înca originale si regizorii, regizori.

Maria Tudor

Chinatown» o poveste scrisa special pentru Jack Nicholson

Robert Towne a scris scenariul filmului "Chinatown" special pentru prietenul sau Jack Nicholson si a obtinut singurul Oscar al filmului, într-un an dominat de partea a doua a peliculei "Nasul". "Chinatown" este un film despre un complot si, în acelasi timp, un film politist dur. Un film extrem de sofisticat, care i-a acoperit cu glorie pe toti cei implicati, inclusiv pe spectatorii care au apreciat misterul complex si captivant si interpretarile actoricesti exceptionale. Detectivul particular Jake Gittes este un fost politist, elegant, simpatic, însa urmarit de trecut, în care domeniul sau de activitate era cartierul chinezesc (Chinatown) din Los Angeles. Filmul face câteva aluzii la acest trecut, lasând sa se înteleaga ca a fost un esec pentru Gittes, într-un spatiu pe care nu-l întelegea, prefigurând, parca, ce avea sa se intample în momentul culminant al filmului. Jake este angajat de o doamna (Diane Ladd), care se prezinta Mulwray, sa-i urmareasca sotul, un cunoscut inginer, care pare sa aiba relatii extraconjugale. Detectivul îl prinde pe barbat &ici

rc;n flagrant, dar atunci apare adevarata doamna Mulwray (Faye Dunaway), sotia reala a barbatului infidel. Jake, caruia nu-i place sa fie dus de nas, decide sa-si continue investigatia, pe masura ce intimidarile si cadavrele devin tot mai numeroase. Actiunile lui îl împing catre principalul raufacator, Noah Cross (John Huston), într-o explozie de crime, lacomie si incest pe strazile saracacioase ale Los Angelesului anilor 1930. Geniul lui Roman Polanski a facut din acest film un unicat din punct de vedere al viziunii, si nu doar un simplu film politist. Polanski a schimbat scenariul, a înlocuit finalul scris de Towne, cu memorabila scena care îl lasa pe Jake înmarmurit.

Ultimul film realizat de Polanski in SUA
Scenaristul ar fi vrut ca finalul povestii sa fie unul fericit. Dupa mai multe certuri cu Polanski, regizorul insistand pe ideea de sfarsit tragic, acesta din urma a avut castig de cauza. Lui Towne i s-au oferit 175.000 de dolari pentru a scrie scenariul pentru "Marele Gatsby" (1974), dar a simtit ca nu poate face mai mult decat a facut Scott Fitzgerald in romanul sau si, astfel, a acceptat cei 25.000 de dolari pentru a scrie povestea "Chinatown". Filmul se voia o prima parte dintr-o trilogie pe care Towne o pregatea despre J.J. Gittes si Los Angeles, insa nu a mai avut decat o continuare, regizata de Jack Nicholson, "The Two Jakes" (1990).
Numele "Chinatown" face referire la locul unde se petrece finalul filmului, dar simbolizeaza si demonii trecutului care bantuie personajele.

Acesta este ultimul film facut de Roman Polanski in Statele Unite, dupa ce a fost nevoit sa paraseasca tara, fiind arestat si condamnat pentru agresarea unei minore. In ceea ce priveste post-productia, Polanski a fost de-a dreptul furios cand a aflat ca producatorul Robert Evans ceruse laboratorului sa dea o tenta rosiatica intregului film, solicitĺnd imediat cercetarea acestui lucru. Pentru conceperea coloanei sonore fusese angajat Philip Lambro, insa acelasi producator l-a refuzat in ultima clipa, lasandu-i lui Jerry Goldsmith doar zece zile pentru a se ocupa de compunerea si inregistrarea unui nou soundtrack. "Chinatown" a fost nominalizat la 11 categorii ale premiilor Oscar, insa nu a castigat decat unul, pentru scenariu. Jack Nicholson a primit un Golden Globe si premiul BAFTA, pentru interpretarea pe care a dat-o personajului Jake Gittes. Polanski va reveni pe marile ecrane cu un thriller politic, "The Ghost", adaptare a unui roman cu acelasi titlu, care a fost lansat luna trecuta, scris de Robert Harris. Scenariul pentru aceasta productie va fi semnat atat de regizor, cat si de autorul cartii. Filmarile vor începe în vara anului viitor, în Europa. "Caut de multa vreme un thriller politic, iar «The Ghost» este perfect", a spus Polanski. "Robert a scris un roman atât de plin de suspans, încât este destul de greu sa faci un scenariu din el", a adaugat regizorul. În ultimele 18 luni, Polanski a lucrat la "Pompei", o superproductie de 100 de milioane de dolari, dar, în septembrie, regizorul a renuntat la acest proiect.

Patricia Marinescu

Fructele mĺniei» Perioada in care America murea de foame

America, epoca Marii Depresiuni. Tom Joad iese din puscarie si se întoarce la ferma familiei sale din Oklahoma. Aici afla ca familia sa a pierdut proprietatea si ca intentioneaza sa o porneasca spre California, unde spera sa o scoata la capat mai bine decât în statul de bastina, unde se moare de foame. Mare parte din film prezinta calatoria familiei Joad printr-o America devastata de o saracie extrema. Ajunsi într-o tabara organizata de autoritati pentru amarâtii care navalisera în California, cautând ceva de mâncare, ei îsi dau seama ca s-au înselat si ca nici aici nu se vor descurca mai bine. În plus, participând la întâlnirile unei organizatii mai mult sau mai putin secrete, care îsi propunea sa faca ceva pentru cei din tabara de munca, Tom intra în bucluc. Într-o încaierare, ucide un jandarm si este cautat apoi de autoritati. Familia sa îl va salva ascunzându-l, iar el, în finalul filmului, marcat de ceea ce vazuse si traise, se hotaraste sa devina un aparator al tututor oropsitilor sortii, dispretuiti, umiliti si prea putin bagati &

icirc;n seama de autoritati. Romanul lui Steinbeck este grav, serios, intens. Cum vorbeste putin si despre dreptate si echitate sociala, la momentul aparitiei (in anii '30), a starnit, evident, scandal, minti "laminate" din America identificând în el un roman comunist. Producatorul care a vazut în poveste un mare potential pentru cinema este legendarul David. F. Zanuck, cel care e ecranizat si "Pe aripile vântului". Zanuck era cunoscut ca un tip cu idei politice conservatoare, ca si regizorul John Ford, asa ca alegerea lor a parut la acea data cel putin bizara. Desi Zanuck si Ford nu au avut totusi curajul sa aduca pe ecran toata critica sociala din cartea lui Steinbeck, ecranizarea ramâne destul de fidela romanului. Daca ati fost vreodata curiosi sa vedeti ce saracie a bântuit de fapt America în perioada Marii Depresiuni, "Fructele mĺniei" este numai potrivit. Desi este doar un film, imaginea unei Americi ajunse literalmente la limita disperarii este extraordinar de impresionanta.

Stalin a interzis difuzarea filmului in tara sa
Pentru majoritatea, când spui "Fructele mĺniei", spui Henry Fonda. Acesta a fost, incontestabil, un mare actor si o autentica vedeta de cinema, cu o carisma incredibila. Ei bine, în rolul lui Tom Joad este atât de bun, încât da, efectiv, nu doar masura unui talent urias, ci pur si simplu chipul americanului mort de foame în timpul Depresiunii. La fel de buni sunt si actorii din rolurile secundare, mai ales Jane Darwell, mama Joad, iar chipurile si povestile tuturor amarâtilor cu care se intersecteaza familia Joad în drumul sau o sa va ramâna, cu siguranta, în minte mult timp. Reactiile criticii la aparitia filmului au fost împartite si influentate în mare parte de obiectiile aduse initial cartii. Daca o parte din critici au vazut în el o apologie destul de abil facuta beneficiilor comunismului, altii l-au luat drept ceea ce a fost: un film curajos, foarte percutant, destul de realist, bine scris si mai ales foarte bine jucat si regizat. Filmul, ca si cartea, de fapt, nu era comunist câtusi de putin, suntem convinsi. Orice umbra de îndoiala ne-a fost anulata de reactia lui Stalin la aceasta pelicula. Cum familia Joad calatoreste înspre California într-o "taraboanta distrusa", dar totusi autovehicul, tatuca a considerat periculos pentru igiena morala a poporului sovietic prezentarea unui film care sa arate ca pâna si ultimul muritor de foame din America îsi poate permite o masina. Asa ca l-a interzis.

Maria Tudor

Sa ucizi o pasare cântatoare» Apartheidul vazut prin ochii unui copil

Celebrul roman al lui Harper Lee, «To kill a mockingbird» («Sa ucizi o pasare cantatoare»), i-a adus acesteia Premiul Pulitzer. Viata unui copil din Alabama în timpul Marii Crize din America este ecranizata de Alan J. Pakula (producator) si Robert Mulligan (regizor). Puteti nota filmul pe www.gardianul.ro, pentru a-l clasa in topul nostru cu cele mai bune productii cinematografice din toate timpurile.

Cuplul Pakula-Mulligan, care, în anii '60, a realizat nu mai putin de sapte filme, este cunoscut ca fiind unul independent si foarte interesat de probleme sociale. Pentru realizarea scenariului acestei ecranizari, Horton Foote a fost rasplatit cu un premiu al Academiei. "Sa ucizi o pasare cantatoare" este o odisee ce atrage atentia asupra prejudecatilor si nedreptatilor din Alabama anului 1932. 

Desi întâmplarile sunt vazute prin ochii unei fetite, dar povestite, multi ani mai târziu, cu vocea lui Kim Stanley, filmul se axeaza pe performantele actoricesti ale lui Gregory Peck, care interpreteaza, aici, personajul lui Atticus Finch. Acesta este eroul exemplar pentru

întreaga gama de "salvatori" pe care actorul i-a jucat. Este vorba de un avocat vaduv, bun la suflet, care apara un tânar de culoare, acuzat pe nedrept ca ar fi violat o femeie alba, stârnind furia micului oras sudist in care traieste. Astfel, Finch ofera copiilor sai o dureroasa lectie de curaj si revolta impotriva discriminarii rasiale si a catalogarii.
"Sa ucizi o pasare cântatoare" este modelul unei ecranizari reusite, care retine din carte detalii aparent nesemnificative, dar, cum este de asteptat, si întâmplarile majore, profund emotionante. Jocul copiilor, un taranus flamând care îsi ineaca cina în sirop, Atticus împuscând un câine turbat, multimea înfuriata sunt câteva din momentele memorabile ale filmului. Personajul lui Peck a fost numit de Institutul American de Film eroul numarul unu al Americii.

Actorul Robert Duvall si-a facut intrarea in lumea filmului
Experienta de producator de emisiuni de televiziune i-a fost de folos lui Mulligan, acesta creând o drama intima, una de caractere. Copiii îsi joaca rolurile principale foarte natural, iar filmul este descoperitorul unui nume ce avea sa apara pe firmamentul multor productii de marca, Robert Duvall.  El interpreteaza rolul vecinului misterios, sperietoarea din imaginatia copiilor, Boo Radley, cel care, în final, se va dovedi salvatorul lor. Douazeci de ani mai târziu, Duvall va primi un Oscar pentru interpretare, într-un scenariu semnat tot de Foote, "Tender Mercies". Muzica plina de armonie, compusa de Elmer Bernstein, completeaza perfect acest film emotionant. In ciuda continutului dur, "Sa ucizi o pasare cantatoare" este o productie fina, ce a avut parte de o distributie de exceptie, aproape perfecta, cu Mary Badham si Philip Alford, in rolurile copiilor lui Gregory Peck, care ramane in constiinta spectatorilor ca fiind un parinte intelept si rabdator.
Formularea "pasare cantatoare" apare de cateva ori in romanul lui Lee, iar faptul ca numele familiei este Finch (cintezoi, n.r.) nu reprezinta o coincidenta, pentru ca este numele de fata al mamei autoarei si este folosit aici ca simbol perfect.

Distributie: Gregory Peck, Mary Badham, John Megna, Frank Overton, Rosemary Murphy, Ruth White, Brock Peters, Robert Duvall
Premii Oscar: Horton Foote (scenariu), Gregory Peck (actor), Alexander Golitzen, Henry Bumstead, Oliver Emert (regie artistica)

Patricia Marinescu

Double Indemnity»

Esti o femeie fatala si te plictisesti lânga un sot banal, care tocmai si-a facut o asigurare de viata consistenta, cu clauza de indemnizare dubla în caz de moarte accidentala. La ce te poti gandi atunci cand îti gasesti un amant splendid? Te gândesti ca sotului tau nu i-ar sta rau într-o lume mai buna, în timp ce tu ramâi sa te chinuiesti aici, pe Pamânt, cu prima de asigurare si cu amantul mai sus amintit. Ei bine, daca o asemenea idee are sa te bântuie vreodata, cel mai bine ar fi sa vezi întâi «Double Indemnity» al lui Billy Wilder, iar apoi sa citesti Codul Penal.

"Double Indemnity" este povestea, inspirata de un caz real, a lui Phillys Dietrichson (Barbara Stanwyck), femeie superba si nevasta infidela a unui tip care a avut proasta inspiratie sa-si faca o asigurare de viata. În cazul în care moare accidental, nevasta va încasa o suma frumusica. Sotia si amantul sau (Fred MacMurray), care este chiar agentul de asigurari ce a întocmit polita, hotarasc sa-l ucida si sa traiasca fericiti pâna la adânci batrâneti cu ban

ii respectivi. Figura nu le iese, pentru ca inspectorul trimis de compania de asigurari (Edward G. Robinson) miroase ceva si demasca pâna la urma toata schema.
Realizat în 1944, "Double Indemnity" este un film noir ca la carte. În primul rând avem un criminal sarmant, împins la rele de pasiunea pentru o femeie. O femeie fatala, evident, cu coafura, machiajul, garderoba si atitudinea de rigoare (Barbara Stanwyck este legendara pentru rolurile sale de vampa diabolica, mai ales pentru cel din acest film). O atare poveste de dragoste torida este acompaniata de o coloana sonora pe masura si de niste replici memorabile ("Era o dupa-amiaza fierbinte si mirosea puternic a caprifoi. De unde sa fii stiut ca asa miroase crima?"). Filmata superb în alb-negru, pelicula citeaza toate gaselnitele emblematice ale genului: de la jaluzelele ce proiecteaza umbre precum gratiile unei celule pe chipul personajelor (negative) pâna la construirea povestii din flashback-uri cu tâlc (da-mi, Doamne, mintea cea de pe urma).

Barbara Stanwyck îmbracata face cât o duzina de Sharon Stone fara chiloti
Actorii isi interpreteaza rolurile perfect. Stanwyck este fermecatoare, persuasiva, tragica si odioasa în acelasi timp. Si, mai ales, fantastic de senzuala. Cum s-a mai spus deja, Barbara Stanwyck îmbracata pana în gât face cât o duzina de Sharon Stone fara chiloti. Edward G. Robinson, renumit mai ales pentru rolurile sale de gangsteri, demonstreaza, prin rolul inspectorului de asigurari bagacios, ca un adevarat actor poate juca orice, de la ciocli mafioti la functionari ponositi. Iar noi suntem cu atât mai mândri de el, cu cât era de origine romana, lucru reconfortant în aceste momente de cumpana pentru imaginea natiei în lume. Nominalizat la sapte premii Oscar, în 1945 (pentru cel mai bun film, regizor, scenariu, actrita în rol principal, imagine, coloana sonora si sunet), filmul a reusit performanta de a nu lua nici unul. Cu toate acestea, criticii l-au laudat în unanimitate. Cu timpul, productia a capatat statutul de film-cult. Multi amator ai genului noir  îl considera cel mai bun film de gen facut vreodata. Atât de bun, încât ani la rând, principala companie de asigurari din Omaha, SUA, si-a recrutat agentii pe baza unor eseuri scrise despre acest film.
Ei, si acum, dragele mele, nu mai bine faceti voi o asigurare pentru locuinta?

Distributie: Fred MacMurray, Barbara Stanwyck, Edward G. Robinson, Porter Hall, Jean Heather, Byron Barr

Maria Tudor

«Totul despre Eva» Celebritatea lui Bette Davis este pusa la incercare

Drama lui Joseph L. Mankiewicz, lansat in 1950, este considerata unul dintre cele mai incisive si mai întunecate filme despre industria spectacolului. Are la baza o povestire aparuta în revista Cosmopolitan, care a fost adaptata si pentru radio, «Intelepciunea Evei», de Mary Orr.

Desi respinsa de studiouri timp de patru ani, combinatia între scenariu sarcastic si cinic, semnat de însusi Mankiewicz, si o distributie de zile mare s-a dovedit a fi un succes colosal. Cu 14 nominalizari la Oscar, o cifra-record pentru acea vreme, filmul a câstigat sase distinctii - inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun actor în rol secundar (George Sanders), pentru regie sau scenariu. Nominalizate la prestigioasele premii au fost si Bette Davis, Anne Baxter, Celeste Holm si Thelma Ritter, stabilind astfel un record - cele mai multe personaje feminine dintr-un film nominalizate la Oscar.

Filmul incepe cu imaginea unui trofeu, "cel mai inalt din cate a cunoscut teatrul", iar tânara si gratioasa actrita Eve Harrington (Anne Baxter) tine un discurs de multumire în fata cole

gilor sai. Evocând evenimente trecute, Addison DeWitt (Sanders) începe relatarea adevaratei povesti a acestui succes. Bette Davis este Margo Channing, o actrita de pe Broadway, care are în jur de 40 de ani. Ea o ajuta pe Eve, admiratoare înfocata a sa, care este marcata de o viata aspra. Asistenta lui Margo, Birdie (Ritter), este prima care vede, dincolo de suspinele fetei, adevarata fata a Evei: "Ce poveste! Mai lipsea sa o atace câinii pe strada si aveam tot tacâmul complet". Eve rasplateste încrederea lui Margo, patrunzând miseleste în viata personala si profesionala a idolului sau. O minte pe prietena cea mai buna a lui Margo (Holm), îl seduce pe fidelul, dar singuraticul sau critic (Sanders) si încearca în van sa îi fure logodnicul, pe Bill (Gary Merrill, în viata reala sotul lui Davis). Tanara si necunoscuta, la acea vreme, Marilyn Monroe are o aparitie scurta, dar memorabila, la bratul lui DeWitt, la petrecerea lui Margo, aceeasi unde gazda spune faimoasa replica: "Puneti-va centurile, va fi o noapte foarte agitata".

Punctul slab al filmului este actrita Anne Baxter
Deoarece câstigase un Oscar si în 1949 pentru filmul "Scrisoare catre trei neveste", multi vad victoria lui Mankiewicz cu "Totul despre Eva" drept semnul revansei definitive a regizorului în fata fratelui sau Herman, care primise un Oscar pentru scenariul din "Cetateanul Kane". Dincolo de aceasta, "Totul despre Eva" este considerat încununarea îndelungatei cariere a lui Davis. Singurul punct slab al filmului este Baxter, care pare sa fie doar pura ambitie în forma feminina. "Totul despre Eva" a primit critici favorabile, inca de la premiera sa de la New York, pe 13 octombrie 1950. Competitorul sau principal a fost "Sunset Blvd.", lansat in acelasi an, cu care a fost deseori comparat.

Distributia: Bette Davis, Anne Baxter, George Sanders, Celeste Holm, Gary Merrill, Hugh Marlowe, Gregory Ratoff, Marilyn Monroe
Premii Oscar: Darryl F. Zanuck (cel mai bun film), Joseph L. Mankiewicz (regie), George Sanders (actor în rol secundar), Edith Head si Charles Le Maire (costume)

Patricia Marinescu

Viata e minunata»
Filmul pe care îl vedem la TV de fiecare Craciun 17.11.2007

Titlul filmului se poate sa nu va spuna nimic. Dar suntem convinsi ca altfel va este cunoscut, fiind frecvent difuzat cu ocazia sarbatorilor de iarna. (Cam la fel de des precum Isus din Nazaret de Paste). Ei bine, "Viata e minunata" e filmul acela cu un tip, George Bailey (James Stewart) ,care vrea sa se sinucida de Craciun, fiind de parere ca viata sa e un dezastru, si care este salvat de un înger pensionat si nitel cam sui. Îngerul, pe care îl cheama Clarence (Henry Travers), reuseste sa-l convinga pe George ca n-a trait degeaba, aratându-i cât de trista ar fi fost viata tuturor celor cu care s-a intersectat el fara interventia sa: fratele sau ar fi murit, nevasta-sa ar fi ramas fata batrâna si tot orasul ar fi fost plini de betivi si femei mai mult sau mai putin usoare. Iar de copiii sai foarte draguti nici nu s-ar mai fi pus problema. Omul nostru îsi pusese în cap sa se omoare pentru ca ajunsese la faliment. Cum avea o asigurare de viata frumusica, din care familia sa ar fi putut trai binisor, s-a gândit el ca valoreaza mai mult mort decât viu si sa procedeze în consecinta, arunc&

acirc;ndu-se de pe pod. Noroc cu Clarence, care îi arata ca orice viata merita traita, cu atât mai mult a lui, care a fost plina de fapte bune. Iar în final, care este foarte reconfortant, de altfel, George se întoarce la familia si prietenii sai iubitori, care au pus mâna de la mâna si au strâns o suma care îi poate ajuta sa depaseasca dificultatile financiare.

Clarence il salveaza pe George de la sinucidere

Frank Capra a fost renumit ca rege al comediei romantice în epoca de aur a Hollywoodului. Cel mai bun film al sau, "S-a întâmplat într-o noapte", cu Clark Gable, este un exemplu splendid al felului în care Capra mânuia situatiile comice si usor romantice în care intra oamenii obisnuiti, aproape fara sa-si dea seama. "Viata e minunata" a fost gândit ca un film care sa prinda la public. Ceea ce la momentul lansarii nu s-a întâmplat neaparat. Cu timpul însa, popularitatea productiei a crescut, astfel ca acum ea este inevitabil asociata cu imaginea sarbatorilor de iarna. James Stewart, mare vedeta americana si colaborator de lunga durata al lui Capra, joaca rolul principal. Si o face într-un mod foarte atasant, dând credibilitate si facând simpatic un personaj aproape nesuferit de bun, întelegator, cinstit, etc. Adorabili sunt si copiii sai, dar absolut memorabil este îngerul Clarence. Clarence este un înger clasa a doua, care de vreo doua sute de ani tot încearca sa obtina si el aripi si nu reuseste. Vede ocazia perfecta în salvarea lui George-cel-cu-intentii-sinucigase si reuseste, asa ca toata distributia este în finalul filmului perfect multumita. Desi poate parea un film simplist, "Viata e minunata" este mai mult decât atât. Este o poveste simpla si emotionanta, care merita vazuta si revazuta, mai ales când da viata cu tine de pamânt. Morala: viata merita traita. Iar faptele bune sunt rasplatite pâna la urma, chiar daca acel Cineva de acolo de sus asteapta uneori sa ameninti cu sinuciderea ca sa te bage în seama.

Maria Tudor

Bonnie si Clyde», cuplu de pomina in istoria cinematografiei

Arthur Penn a încercat sa faca un film american cu «tâlhari» în stilul Noului Val francez si a reusit. Succesul de public, dar si de critica au fost pe masura. «Bonnie si Clyde» poate fi notat, astazi, pe www.gardianul.ro, pentru a-l clasa, astfel, în topul 50 al celor mai bune filme din toate timpurile.

Filmul urmareste aventurile si sfârsitul tragic al celui mai celebru cuplu de jefuitori de banci din epoca Marii Crize, deveniti, la acea vreme, adevarati eroi populari. Bonnie Parker si Clyde Barrow.

La lansarea sa, în 1967, "Bonnie si Clyde" a fost totusi condamnat pentru ca a insistat prea mult pe imaginile violente. Regizorul nu s-a putut abtine de la realizarea acestora, mai ales ca în acea perioada dezvoltarea tehnologiei permitea imitarea cât se poate de realista a ranilor de pistol, iar camera cu greu se putea dezlipi de corpurile sfâsiate sau de suferinta victimelor. "Bonnie si Clyde" era primul film care-i "obliga" pe spectatori sa vada si sa traiasca ororile si fascinatia violentei.

Cronicile initiale au

fost dezaprobatoare, însa, curând, valul opiniei si-a schimbat radical directia. Alternând scenele de teroare si realism brutal cu altele de comedie, chiar de farsa, "Bonnie si Clyde" este un film partial biografic, având un aer realist datorita scenografiei meticuloase si a filmarilor în Texas, care au asigurat peisajul de epoca.

Warren Beatty si Faye Dunaway sunt superbi în rolurile lor de raufacatori, si la fel de buni sunt si Gene Hackman, Estelle Parsons si Michael J. Pollard, ceilalti membri ai bandei. Dupa o prima serie de atacuri nereusite, grupul este încoltit de politie în Iowa, unde fratele lui Clyde, Buck (Hackman), este ucis, iar sotia sa, Blanche (Parsons), orbita si capturata. Ceilalti trei reusesc sa scape, dar sunt atrasi într-o ambuscada si împuscati cu mitralierele, totul petrecându-se într-o scena filmata de Penn cu încetinitorul.

Productia a deschis drumul pentru «Nasul»
Pelicula s-a vrut o versiune comica si romantica a filmelor anilor '30, cu tehnici moderne. Arthur Penn a dat, deliberat, un ton comic scenelor violente, insa unele au devenit usor horror. Atitudinea onesta fata de sex, mai ales fata de relatia neobisnuita dintre cei doi, impotentul Clyde si agresiva Bonnie, a fost si ea una inovatoare în filmul american. La sfârsitul anilor '60, Hollywoodul renuntase la restrictiile impuse de Production Code în favoarea unui sistem de rating ce lasa cineastilor mai mare libertate în prezentarea sexului si violentei. "Bonnie si Clyde" este printre primele cele mai reusite filme realizate în acest sistem.

A avut zece nominalizari la premiile Academiei Americane de Film, iar succesul de casa a ajutat cinematografia americana sa treaca de la perioada neagra, în care se afla, la una de avânt financiar."Bonnie si Clyde" a demonstrat ca filmul care îmbina stilul si seriozitatea europene cu teme traditionale americane pot sa cucereasca spectatorii, mai ales daca au un ritm sustinut si aduc scene spectaculoase.

Productia a fost un deschizator de drumuri, urmându-i productii de gen, ca "Nasul" lui Francis Ford Coppola, care si-a demonstrat profunda admiratie, imitând acest predecesor îndeaproape. Scenariul filmului a fost scris de David Newman si Robert Benton. "Bonnie si Clyde" este considerat un film de marca in istoria cinematografului: este privit ca primul film din Noua Era a Hollywood-ului. A trecut peste multe tabuuri si a fost foarte popular printre tineri. Filmul a fost parodiat de Mad Magazine sub titlul de "Balmy & Clod".

Poveste din Philadelphia» Howard Hughes a cumparat drepturile de autor special pentru Hepburn

Filmul «The Philadelphia Story», realizat in 1940, aduce laolalta nume sonore ale cinematografului. Cary Grant, Katherine Hepburn si James Stewart. Bazat pe o piesa omonima scrisa de Philip Barry si jucata pe Broadway, filmul spune povestea unei viitoare mirese ale carei planuri se complica din cauza fostului sot si a unui fermecator jurnalist. «Poveste din Philadelphia» poate fi notat, astazi, pe www.gardianul.ro, pentru a-l clasa, astfel, în topul 50 al celor mai bune filme din toate timpurile.

Productia este considerata cel mai bun exemplu de comedie "de recasatorie", un gen popular in anii '30, '40, in care un cuplu divorteaza, fiecare flirteaza cu altcineva, apoi se recasatoresc. Filmul a avut un mare succes comercial, iar pentru Hepburn a fost primul mare triumf, dupa cateva esecuri, inclusiv clasicul "Bringing up baby". Producatorul "Povestii din Philadelphia" a fost nimeni altul decat Howard Hughes, care a cumparat drepturile pentru film ca un cadou pentru Hepburn. Cand Metro Goldwyn Mayer a decis sa faca un film din aceasta piesa, actrita a stipulat in contractul s

au ca filmul sa se faca doar daca ea isi va putea relua rolul de pe scena. Initial, Hepburn i-a vrut alaturi pe Clark Gable si Spencer Tracy, insa acestia nu au fost disponibili. In 1956, s-a realizat un remake, de data aceasta sub forma de musical, "High Society", cu Bing Crosby, Grace Kelly si Frank Sinatra.

Doua premii ale Academiei, pentru Cel mai bun actor si Cel mai bun scenariu
Tracy Lord (Hepburn) este o doamna din inalta clasa a societatii din Philadelphia, care a divortat de C.K. Dexter Haven (Cary Grant) si se pregateste sa se casatoreasca cu proaspat imbogatitul George Kittredge (John Howard). Pregatirile de nunta sunt complicate de santajul la care viitoarea mireasa este supusa din partea editorului Sidney Kidd (Henry Daniell), pentru a oferi o poveste exclusiva reporterului Macaulay "Mike" Connor (James Stewart) si fotografului Elizabeth "Liz" Imbrie (Ruth Hussey). In replica, revista Spy este de acord sa amane dezvaluirea cureririlor facute de tatal lui Tracy, Seth (John Halliday). Pe masura ce se apropie nunta, Tracy se gaseste prinsa intre Mike, Dexter si George. Povestea se complica si mai mult in momentul in care, epuizata de toate aceste probleme, eroina face o betie, pentru a doua oara in viata, in noaptea de dinaintea nuntii. Cum asta parca nu ar fi fost suficient, decide sa inoate alaturi de Mike. Cand George il vede pe Mike ducand-o acasa pe brate pe "intoxicata" Tracy, se gandeste la ce e mai rau. A doua zi, dezamagita ca viitorul ei sot nu are incredere in ea, eroina rupe logodna, apoi realizeaza ca invitatii ajunsesera deja si asteptau sa inceapa ceremonia. Astfel, Mike se ofera voluntar sa se insoare cu ea, spre disperarea lui Liz, insa Tracy refuza politicos. Ce va face in final eroina, va las sa aflati, urmarind filmul. Merita! In 1995, filmul a fost considerat "semnificant din punct de vedere cultural, istoric si estetic" de catre Biblioteca Congresului si a fost selectat pentru a fi reconditionat si pastrat in National Film Registry.

Filmul a castigat doua premii ale Academiei Aericane de Film, pentru Cel mai bun actor, James Stewart, si Cel mai bun scenariu adaptat, Donald Ogden Stewart. A mai primit nominalizari pentru Cel mai bun regizor (George Cukor), Cea mai buna actrita (Katharine Hepburn), Cea mai buna actrita intr-un rol secundar (Ruth Hussey) si Cel mai bun film.

Zbor deasupra unui cuib de cuci» Povestea zguduitoare a unor oameni internati in ospiciu

Regizorul Milos Forman a reusit cu filmul «Zbor deasupra unui cuib de cuci» sa castige cinci premii Oscar, la cele mai importante categorii (film, actor principal, actrita in rol principal, regizor, scenariu), performanta atinsa pana atunci doar de «It happened one night», 1934. Lungmetrajul a fost lansat in 1975 si a fost filmat intr-un spital din Oregon. «Zbor deasupra unui cuib de cuci» poate fi notat, astazi, pe www.gardianul.ro, pentru a-l clasa, astfel, in topul 50 al celor mai bune filme din toate timpurile.

Filmul urmareste povestea unui recidivist,  Randle P. McMurphy, jucat de Jack Nicholson, care scapa de inchisoare pledand nebun si este trimis la un spital de boli mintale. In interiorul institutiei se declanseaza un razboi intre McMurphy si asistenta Ratched (Louis Fletcher), miza fiind vietile pacientilor din pavilion. Spiritul antiautoritar al noului pacient intra in conflict cu obiceiurile asistentei Ratched, din cauza abuzurilor pe care aceasta si le premite cu pacientii. Cadrul medical vede in comportamentul lui McMurphy un afront adus autoritatii sale si se angajeaza intr-o competitie cu aces

ta, evenimentele devenind obsedante pentru ea. McMurphy incepe sa-si faca noi prieteni printre pacienti, in special pe Billy Bibbit (Brad Dourif), un personaj cu tendinte sinucigase, pe care asistenta il domina si umilea, si cu "Seful" Bromden (Will Sampson), un indian masiv. Acesta din urma era considerat surdomut, fiind ignorat de restul pacientilor, dar foarte respectat datorita masei musculare impresionante pe care o detinea. McMurphy vede in "Sef" un prieten bun si devine singurul lui confident. Randal are un soc cand afla ca majoritatea pacientilor sunt voluntari, si nu internati cu forta cum credea el. Personajul principal descopera ca povestea indianului este asemanatoare cu a sa, dupa o bataie cu gardienii institutiei. In timp ce McMurphy si "Seful" asteptau sa intre la o sedinta de terapie cu electrosocuri, McMurphy ii ofera indianului o guma de mestecat, iar acesta ii multumeste verbal. Dupa acest eveniment, eroul nostru elaboreaza un plan conform caruia el si "Seful" Bromden sa evadeze din spital. Dupa o tentativa esuata, Randal asista la o manifestare de autoritate a asistentei Ratched, in urma careia Billy Bibbit se sinucide. McMurphy incearca sa o sufoce pe sora Ratched si sfarseste prin a fi dus la o noua sedinta de electrosocuri. Filmul se incheie prin evadarea "Sefului", care-i urmeaza planul lui McMurphy, si-l sufoca pe acesta, nedorind sa-l lase in mainile asistentei Ratched.

Metallica, inspirati de filmul lui Milos Forman
Productia "Zbor deasupra unui cuib de cuci" a primit foarte multe cronici pozitive, incadrandu-se in topul celor mai bune 100 de filme din toate timpurile, facut de Institutul American de Film. Lungmetrajul a starnit si un conflict intre producatori si autorul cartii cu acelasi nume, Ken Kesey. Desi scenariul filmului nu respecta cartea, Kesey a vrut sa fie primul care sa vada productia pentru a-si da acordul asupra peliculei. In ciuda acestui fapt, lui Kesey nu i-a fost aratat niciodata filmul. Formatia Metallica s-a inspirat din "Zbor deasupra unui cuib de cuci", compunand "Welcome home (Sanitarium)", piesa care se afla pe albumul "Master of Puppets", un mega-succes al trupei rock, considerat de unii critici cel mai bun album de heavy metal. Regizorul ceh a acumulat multe premii de-a lungul carierei sale si a regizat filme ca "Hair" (1979), "Amadeus" (1984), "Man of the moon" (1999) si controversatul film "The people vs Larry Flint" (1996), productie ce trateaza succesul unei reviste pornografice al carei editor era Larry Flint.

Distributie: Jack Nicholson, Louise Fletcher, William Redfield, Michael Berryman, Danny DeVito

Premii:  Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, Cea mai buna actrita in rol principal, Cel mai bun actor in rol principal

Podul de pe râul Kwai» Povestea unui erou nefericit

David Lean a intrat in istoria cinematografului ca autor al catorva filme memorabile: «Lawrence al Arabiei», «Dr. Jivago» si «Podul de pe raul Kwai». Acesta din urma poate fi notat, astazi, pe site-ul www.gardianul.ro, ca fiind cel mai bun film al tuturor timpurilor.

"Podul de pe raul Kwai" este un film de razboi. De fapt, un film antirazboi. Este povestea, bazata pe un fapt real, a construirii unui pod de catre armata japoneza în perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. Necesara campaniei de razboi, construirea acestui pod a fost încredintata colonelului Sioto, comandant al unui lagar de prizonieri americani si britanici. Fervent partizan al codului de onoare al samurailor, acesta vede în finalizarea proiectului o chestiune de onoare. Daca va esua, va fi silit sa se sinucida, ca soldat al împaratului care a dat gres în îndeplinirea unei misiuni încredintata de acesta. Pentru acest motiv, Sioto va face tot posibilul sa sileasca prizonierii britanici sa contribuie la construirea podului. Britanicii din lagar sunt condusi de trufasul colonel Nicholson, om de o

tarie morala rarisima. Acesta va refuza, într-o prima faza, chiar si dupa ce va fi torturat, sa colaboreze cu Sioto. În cele din urma, convins de superioritatea geniului tehnic si militar, ca de altfel si a rasei britanice, în general, Nicholson îsi va convinge oamenii sa construiasca podul, tocmai pentru a demonstra aceasta. Acesta este momentul în care devine evident ca bravul colonel Nicholson  este mai mult sau mai putin întreg la minte, el fiind capabil ca pentru un exercitiu de vanitate militara sa puna în pericol interesele superioare ale campaniei aliatilor în Asia. Superiorii sai vor trimite un detasament, însarcinat cu distrugerea podului în cauza, format din câtiva bravi militari americani si un fost prizonier evadat din lagar. În urma unei încaierari pe viata si pe moarte, acestia vor reusi sa arunce podul în aer, exact în ziua mult asteptatei inaugurari. Victima acestui carnaj vor fi câteva detasamente japoneze, aflate într-un tren ce tocmai traversa râul Kwai pe podul cu pricina, toti membrii echipei însarcinate cu distrugerea podului si însusi Nicholson. Într-un ultim moment de luciditate înaintea mortii, el îsi da seama de proportiile raului pe care l-a facut ajutându-i pe japonezi sa construiasca podul peste râul Kwai.

Un film care respecta prea putin realitatea
"Podul de pe râul Kwai" este filmul care i-a oferit magnificului actor britanic Alec Guinness ocazia unui rol magistral. În interpretarea semidementului colonel Nicholson, acesta face un amar portret individului distrus de razboi. Fie el chiar si militar de cariera. Pentru extraordinarul rol facut în aceasta pelicula, Guinness a primit un Oscar, în 1958. Filmul a mai câstigat si la categoriile scenariu, coloana sonora, imagine, montaj, regizor (David Lean) si cel mai bun film al anului. Pâna la aceasta data, "Podul" ramâne unul dintre titlurile cele mai frecvent citate când vine vorba de filme care au schimbat istoria cinematografului. Ceea ce este, evident, incontestabil. În egala masura, "Podul" a demonstrat si puterea de convingere pe care o are cinematograful. Pentru toata lumea, acum colonelul Nicholson ramâne un caz cam nefericit de individ care a luat-o razna pe front si care si-a pus în pericol camarazii din aceasta cauza. Prea putina lume mai este acum dispusa sa creada ca adevaratul colonel Nicholson a fost de fapt un redutabil adversar al japonezilor, un individ idolatrizat de subaternii sai pentru enormul sau curaj. Un individ care nu doar ca nu si-a pus oamemenii în pericol, ci care si-a riscat de nenumarate ori viata pentru a-i proteja. Si care, mai ales, nu era câtusi de putin nebun. Vizionati deci "Podul" ca pe un excelent film. Unul dintre cele mai bune facute vreodata, dar si unul dintre cele care au respectat cel mai putin adevarul istoric.

Distributie: William Holden, Jack Hawkins, Alec Guiness, Sessue Hayakawa, James Donald, Geoffrey Horne, Andre Morell, Peter Williams, John Boxer, Harold Goodwin, Percy Herbert

Premii Oscar: Alec Guiness (actor principal), Jack Hildyard (regizor de imagine), David Lean (regizor), Peter Taylor (editare), Malcom Arnold (muzica), Pierre Boule, Carl Foreman, Michael Wilson (scenariu), cel mai bun film.

Totul despre Eva», considerat cel mai bun film din toate timpurile

Cititorii «Gardianul» au votat, dintr-o serie de 50 de filme, cea mai buna productie cinematografica a tuturor timpurilor. Lista pe care «am dezvoltat-o» a fost intocmita de Institutul de Film American (AFI), iar, in urma prezentarii detaliate a acesteia, cinefilii romani si-au exprimat propriile opinii. Asadar, productia din 1950 «Totul despre Eva» a primit nota cea mai mare, 9,86.

Totul a inceput pe 8 octombrie, cand filmul aflat pe primul loc din lista AFI , "Cetateanul Kane", a fost prezentat si supus la vot. Acesta a primit nota finala 8,20 si se afla pe locul 32 in clasamentul optiunilor dumneavoastra. Au fost luate in considerare notele finale, la 24 ore de la prezentarea lor pe site-ul nostru. Calificativele primite de productii au fost destul de apropiate, lupta a fost una stransa, insa au existat unele filme care, se pare, "si-au dorit mai mult victoria". Primele zece clasate sunt: "Totul despre Eva" (9,86), "Cowboy-ul de la miezul noptii" (9,80), "Bonnie si Clyde" (9,80), "Lawrence al Arabiei" (9,75), "Double indemnity" (

9,67), "Cei mai frumosi ai ai vietii noastre" (9,50), "Unora le place Jazzul" (9,47), "Vertigo" (9,43), "Legea vestului" (9,33), "Fereastra din spate (9,33). Cele care au avut note identice au fost departajate luandu-se in calcul numarul de vizitatori ai paginii respective pe site-ul nostru. Alte "perechi" sunt formate de "Zbor deasupra unui cuib de cuci" si "Soimul maltez", cu nota 8,86. "Shane" si "O viata minunata" au primit fiecare 8,83. Si "Lista lui Schindler" are perechea sa, pe "Casablanca". Ele au primit calificativul 8,67. Westernul "La amiaza" a primit aceeasi nota ca foarte recentul "Stapanul inelelor" - 8,50. "Cetateanul Kane" are si el "jumatatea" lui, referindu-ne strict la notare, pe "2001: O odisee spatiala", fiind apreciate cu calificativul 8,20. Si in final, dar nu la sfarsit, clasicele "Cantand in ploaie" si "Luminile orasului" au primit, fiecare, nota 7,67.

«Nasii» lui Coppola, despartiti de trei sutimi
Primele doua productii ale lui Coppola din seria "Nasul" se afla, in clasament, la numai trei sutimi distanta. "Nasul II" a primit nota 9,17, iar prima parte a trilogiei, 9,14. Singurul lungmetraj animat, aflat in aceasta, sa-i spunem, competitie, "Alba ca zapada si cei sapte pitici", a iesit pe onorabilul loc 31. Cu trei pozitii mai sus decat in lista AFI. Alte urcari in top au fost inregistrate de "Stapanul inelelor", de pe 50, in clasamentul AFI, pe 27, "Fereastra din spate" - de pe 48 pe 10, sau "Shane", de pe locul 45 pe 20. "Podul de pe raul Kwai", ultimul prezentat de noi, si-a mentinut pozitia. Locul 36. De departe cel mai putin placut film a fost "Sunset Blvd". Plecand de pe locul 16 in clasamentul AFI, acesta ocupa ultimul loc in preferintele cititorilor nostri, primit, evident, cea mai mica nota, 4,25. Nici "E.T.: Extraterestrul", cel care ne-a facut copilaria de dupa '90 mai frumoasa, se afla doar pe locul 49, cu nota 6,00. Cel mai "batran" dintre filmele prezentate, "Intoleranta", care a facut mare valva in 1916, mai ales pentru felul in care a fost realizat, a reusit sa urce doar un loc, de pe locul 49, in lista AFI, pe 48, in lista noastra primind nota 6,50.

Clasament final:
Totul despre Eva 9,86
Cowboy-ul de la miezul noptii 9,80
Bonnie si Clyde 9,80
Lawrence al Arabiei 9,75
Double indemnity 9,67
Cei mai frumosi ani ai vietii noastre 9,50
Unora le place Jazzul 9,47
Vertigo 9,43
Legea Vestului 9,33
Fereastra din spate 9,33
Vrajitorul din Oz 9,25
Fructele mâniei 9,23
Nasul II 9,17
Nasul I 9,14
Sa ucizi o pasare cântatoare 9,13
Sunetul muzicii 8,95
Pe aripile vântului 8,93
Zbor deasupra unui cuib de cuci 8,86
Soimul maltez 8,86
Shane 8,83
O viata minunata 8,83
Absolventul 8,75
Lista lui Schindler 8,67
Casablanca 8,67
S-a intâmplat intr-o noapte 8,60
Comoara din Sierra Madre 8,57
Stapânul inelelor 8,50
La amiaza 8,50
Poveste din Philadelphia 8,40
Pe chei 8,33
Alba ca zapada si cei sapte pitici 8,29
Cetateanul Kane 8,20
2001-O odisee spatiala 8,20
Psycho 8,18
Chinatown 8,17
Podul de pe râul Kwai 8,15
Annie Hall 8,00
Dr Strangelove 7,71
Cântând in ploaie 7,67
Luminile orasului 7,67
Razboiul stelelor 7,60
Mecanicul 7,55
Apocalipsul acum 7,31
Taurul furios 7,25
Dl Smith merge la Washington 7,20
Un tramvai numit dorinta 6,89
King Kong 6,67
Intoleranta 6,50
E.T. Extraterestrul 6,00
Sunset Blvd. 4,25

CELE CU ROSU LE AM.