Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






TEHNICA SI METODICA INVATARII ARUNCARILOR

Sport











ALTE DOCUMENTE

MASAJUL LA JUCATORII DE FOTBAL
HANDBAL
Descriere : - din atarnat cu fata la scara fixa, membrele inferioare fixate pe sipca, departarea bazinului de scara fixa cu arcuirea trunchiului;
Exercitii de efectuat la birou
Exercitii pilates pentru coapse.
REGULAMENT DE JOC - STECCA
Noul regulamentul UEFA aplicat echipelor romanesti in cupele europene:
Miscarea si sportul - leacuri impotriva impotentei
Descrierea unui element tehnic al jocului


TEHNICA sI METODICA ÎNVĂŢĂRII ARUNCĂRILOR

            IV.1. Aruncarea reprezinta mijlocul prin care un obiect (de forma si dimensiuni bine determinate) este proiectat în aer cât mai departe, dupa reguli bine stabilite. Este una din cele mai vechi forme de concurs.

            Aruncarile, prin forma 242d32c de aplicare a fortei asupra obiectului se împart în:

-         aruncare de tip azvârlire (aruncarea sulitei);

-         aruncare de tip împingere (aruncarea greutatii);

-         aruncare de tip lansare (aruncarea discului, ciocanului).

Aruncarea de tip azvârlire se caracterizeaza prin: bratul aruncatorului aflat permanent înaintea obiectului executa o miscare rectilinie dinapoi - înainte peste umar.

            Aruncarea de tip împingere presupune ca mâna aruncatorului este situata înapoia si dedesubtul obiectului, iar forta este aplecata printr-o presiune dinspre înapoi spre înainte si de jos în sus.

            Aruncarea de tip lansare solicita ca bratul aruncatorului, aflat permanent înaintea obiectului, întins, executa o miscare pe o traiectorie curbilinie sub forma unei traiectorii dinapoi - înainte.

            În toate aruncarile, obiectele, dupa eliberare, executa în timpul zborului o traiectorie asemanatoare cu o parabola. Lungimea aruncarii, ce ne intereseaza, este data de formula fizica:

            unde:

             - viteza cu care paraseste obiectul mâna aruncatorului;

             - unghiul de lansare;

             - acceleratia gravitationala.

            Aceasta formula este valabila pentru vid. În practica, pe stadion, apar o serie de factori care pot influenta lungimea aruncarii precum:

-         înaltimea, fata de sol, de la care pleaca obiectul în zbor;

-         rezistenta aerului;

-         profilul obiectului si pozitia pe care o are în timpul zborului.

            Rezulta ca un calcul al lungimii traiectoriei este mult mai complex. Vom face o analiza în continuare a:

             - viteza initiala. Din studiile întreprinse pe plan mondial (Bauersfeld - Schroter, Gagea A. etc.) diferenta lungimii aruncarilor, în functie de viteza, când ceilalti factori sunt identici, demonstreaza rolul important al acestui factor în aruncari. Aceasta viteza initiala se obtine prin suma mai multor actiuni:

            - numarul fortelor angrenate în actiune în momentul final (de eliberare a obiectului). Aceste forte trebuie sa fie cât mai multe, angrenarea masei musculare a picioarelor, trunchiului, bratelor. Numarul fortelor este proportional cu numarul grupelor musculare angrenate  în miscare.

            Daca aceasta angrenare nu este coordonata în asa fel încât  aceste grupe musculare sa colaboreze se obtin rezultate negative.

            - intensitatea fortelor care actioneaza - si se refera la faptul ca aceste forte trebuie sa actioneze simultan pe o perioada cât mai lunga de timp, sau succesiva în ordine progresiva, o înlantuire continua. În practica, foarte important este ca miscarea de aruncare începuta, sa fie executata continuu armonios pâna la final. Odata începuta si întrerupta, efortul precedent devine inutil.

             - unghiul de lansare, care teoretic este de 45°, în practica nu poate fi atins din cauza conditiilor: rezistenta obiectului în aer, vremea.

            Rezistenta aerului - direct proportionala cu marimea suprafetei dominante -, reprezinta rezistenta depusa de aerul pe care trebuie sa-l strabata obiectul. El poate scurta sau lungi aruncarea.

            IV.1.  Fazele aruncarii:

1.      Priza si miscarile preliminare;

2.      Elanul;

3.      Efortul final;

4.      Redresarea dupa aruncare.

1. Priza reprezinta modul prin care este tinut obiectul ce urmeaza sa fie aruncat. Aceasta "tinere" este specifica pentru fiecare obiect (greutate, sulita, disc, ciocan). În unele aruncari se efectueaza unele miscari înainte de a intra în elan.

            2. Elanul cuprinde ansamblul de miscari, actiuni motrice rezultate din deplasarea aruncatorului dintr-un anumit loc spre directia de aruncare a obiectului (T. Titus).

            Aceste actiuni au ca scop asigurarea:

-         unei viteze oarecare obiectului de aruncat;

-         ajungerea aruncatorului într-o pozitie favorabila pentru a efectua efortul final de aruncare. În functie de forma obiectului, de tipul aruncarii si de prevederile regulamentare avem elanuri sub forma de saltare; elanuri sub forma de pirueta; elanuri sub forma de alergare.

Pentru realizarea unui elan eficient este necesar sa se urmareasca:

-         momentul "fara sprijin" pe sol sa fie cât mai scurt, iar deplasarea sa fie cât mai razanta si mai rapida;

-         viteza de executie a elanului sa fie realizata în asa fel ca aruncatorul sa controleze miscarile pe care le are de efectuat;

-         trenul inferior (membrele inferioare, bazinul) executa deplasarea mai rapida fata de trenul superior pentru a crea o tensiune favorabila a musculaturii pentru efortul final.

3. Efortul final are ca obiectiv principal compunerea vitezei obtinuta în faza de elan cu miscarile specifice din faza finala a aruncarii. Principalele miscari sunt:

-         de ridicare - în care centrul de greutate si masa corpului împreuna cu obiectul trec din pozitia joasa în pozitie înalta;

-         de translatie - în care masa corpului si obiectul se deplaseaza spre piciorul din fata;

-         de rotatie - când axa bazinului si a umerilor se rotesc spre directia de aruncare.

Efortul final consta în acea actiune în care toate grupele musculare ale corpului intra în contractie maxima, într-o succesiune clara ca timp si spatiu, având caracter exploziv. Cerintele principale de urmarit la efortul final sunt:

-         mentinerea vitezei acumulate în faza anterioara. Sa nu existe pauze între miscari;

-         fortele care intra în actiune au efect numai daca depasesc obiectul de aruncat. Efortul de aruncare se realizeaza sub forma de "unda".

5.      Redresarea dupa aruncare - reprezinta actiuni realizate de  aruncator pentru a nu depasi limitele cerute de regulament (spatiul de elan, pragul) si a se restabili în echilibru. Aceste actiuni sunt specifice fiecarui tip de elan  de aruncare si sunt mai amplificate cu cât creste viteza de executie în elan.

IV.2. Tehnica aruncarii mingii mici (de oina)

Pentru început, aruncarea sulitei presupune o miscare de azvârlire. De aceea însusirea acestei tehnici la nivelul elevilor se face prin folosirea azvârlirii mingii de oina, de pe loc si cu elan.

Tehnica aruncarii mingii mici consta dintr-o alergare rectilinie, pe parcursul careia se urmareste dobândirea unei viteze optime; întoarcerea axei umerilor spre directia de aruncare; întinderea bratului aruncator înapoi; în final pe un blocaj al piciorului de sprijin, punerea în actiunea de aruncare a celor mai mari grupe musculare ce pot actiona favorabil asupra obiectului.

Aruncatorul realizeaza în efortul final o pozitie a corpului asemanatoare unui "arc" întins care prin destindere proiecteaza în aer la distanta cât mai mare "obiectul" ("Bazele atletismului", K.N. Bauersfeld, G. Schroter).

Tehnica aruncarii mingii mici are aceleasi faze ca  în toate aruncarile:

IV.2.  a) Priza mingii mici este simpla si se realizeaza prin tinerea în echilibru a obiectului (mingea de oina) între degetul mijlociu, aratator, inelar, usor departate pe de o parte si degetul mare (opozant) opus.

IV.2. b) Elanul consta într-o alergare accelerata ce se executa în linie dreapta. Lungimea elanului, numarul "pasilor de aruncare" sau viteza elanului este specifica fiecarei etape a învatarii si pregatirii, precum si specific calitatilor ce le poseda aruncatorul. Desi elanul este o singura actiune, ea se poate descrie prin existenta a doua parti:

-         partea preliminara - ce se realizeaza printr-o alergare accelerata de 10 - 14 pasi, în care se obtine o viteza optima de deplasare (se întelege ca atletul îsi poate controla actiunile ce urmeaza sa fie executate). La sportivii de performanta dureaza 6 - 8 secunde. În timpul deplasarii (alergare) obiectul este tinut deasupra umarului si se executa usoare miscari înainte - înapoi în ritmul alergarii. La începutul alergarii trunchiul este usor înclinat înainte ajungând progresiv la nivelul verticalei;

-         pasi de aruncare - ce formeaza ultima parte a elanului în care au loc numeroase actiuni ce trebuie sa aduca aruncatorul în pozitie cât mai buna pentru realizarea efortului final.

Astfel se executa o miscare de întoarcere a axei umerilor (90°) spre directia de aruncare, plasarea bratului aruncator întins în urma trunchiului si în prelungirea axei umerilor, deplasarea mai rapida a trenului inferior (membre inferioare si bazin) pentru a depasi trenul superior (bustul si umerii) si coborârea centrului de greutate la un nivel minim fara a pierde din viteza de deplasare obtinuta în momentul anterior. Toate aceste sarcini cer sportivului (executantului) o buna coordonare având în vedere alergarea mai putin obisnuita (tipuri de pasi de deplasare). Se cuvine mentionat ca pe toata perioada de derulare a elanului privirea aruncatorului ramâne dirijata în directia aruncarii (înainte).

Ritmul pasilor în aceasta faza când folosim 4 pasi de deplasare:

- Primul pas se executa de pe piciorul de impulsie pe cel de sprijin si este mai lung. Au loc actiunile de întoarcere a axei umerilor spre bratul aruncator 45° si proiectarea umarului înapoia bustului; se începe miscarea de întindere a bratului aruncator; se îndoaie bratul opus (celui de aruncare) si se ridica în fata pieptului; axa bazinului ramâne perpendiculara pe directia de alergare (de deplasare).

- Al doilea pas de aruncare - executat de pe piciorul de sprijin pe piciorul de impulsie este mai scurt decât precedentul (cu aproximativ 1, 1 1/2  talpi). Se continua miscarea de ducere a bratului spre înapoi si întinderea lui. Axa umerilor continua miscarea si ajunge pe directia de aruncare. Axa bazinului începe sa se roteasca spre axa de aruncare. Bustul, umerii si bratul aruncator se înclina spre înapoi.

- Al treilea pas - care se executa încrucisat se afla la baza întregului sistem. Coapsa piciorului de impulsie executa o miscare de avântare spre înainte - sus, depaseste coapsa piciorului de sprijin, se imprima o actiune accelerata asupra bazinului spre înainte jos cu o coborâre a centrului de greutate.

Actiunea pasului se face rapid si razant realizând o contractie activ - exploziva în musculatura picioarelor. La reluarea contactului cu solul a piciorului de impulsie, coapsa piciorului de sprijin se afla deja înaintea piciorului de impulsie. Dupa acest pas încrucisat se atinge momentul maxim de "depasire" a obiectului (picioarele si bazinul întrec partea superioara a corpului).

- Al patrulea pas - se caracterizeaza prin faptul ca nu are faza de zbor. Se mai numeste si pas de blocare deoarece în momentul contactului cu solul al piciorului de sprijin se opreste brusc atletul din alergare. "Energia cinetica acumulata în elan, datorita blocarii corpului pe piciorul de sprijin este transformata în forta de aruncare în conditiile specifice efortului final" (T. Tatu)

IV.2. c) Efortul final - reprezinta totalitatea actiunilor ce urmaresc eliberarea obiectului cu o viteza de zbor maxima la un unghi optim (35 - 38°).

si aici se pot distinge doua momente, dar numai din punct de vedere tehnic (practic ele nu pot fi separate):

-         momentul sprijinului pe piciorul de impulsie în care dupa contactul cu solul se declanseaza o miscare de rulare de pe muchia exterioara a calcâiului pe partea anterioara a plantei (pingea) asigurând înaintarea genunchiului si a coapsei spre înainte. soldul stâng continua actiunea de înaintare catre sol. Bazinul realizeaza o actiune de deplasare înainte pe orizontala fara a angrena segmente din trenul superior;

-         momentul sprijinului bilateral - imediat dupa ce piciorul de sprijin se aseaza activ pe sol (pe calcâi) la o distanta de 5, 5 1/2  talpi fata de piciorul de impulsie. Are loc o miscare de îndoire a genunchiului piciorului de sprijin pentru a amortiza socul de contact si totodata favorizând deplasarea mai accelerata a bazinului si a partii anterioare a trunchiului. Se ajunge în asa zisa pozitie de "arc". Piciorul de sprijin se întinde energic blocând deplasarea masei corpului înainte. Piciorul de impulsie continua actiunea de rulare pâna ajunge la extremitatea inferioara a lantului extensorilor. soldul si coapsa înainteaza si se rotesc pâna ce axa bazinului ajunge perpendiculara pe directia aruncarii. Pieptul se întoarce spre înainte - sus concomitent cu miscarea bratului (opus celui de aruncare) din interior spre exterior.

Bratul aruncator începe actiunea de aruncare ce se realizeaza printr-o puternica tensiune a musculaturii întregului corp. Bratul aruncator face o miscare de ridicare rapida a cotului si ducerea lui înainte este urmata de extensia exploziva a antebratului si biciuirea mâinii cu obiectul. Toata aceasta miscare se realizeaza pe piciorul de sprijin care atinge punctul maxim al verticalei.

IV.2. d) Redresarea dupa aruncare - se realizeaza prin miscari de blocare, succesive, pe piciorul ce a fost de impulsie. De multe ori se folosesc si bratele pentru a opri înaintarea prin asezarea lor pe sol fara a depasi sectorul de aruncare.

IV.3. Tehnica aruncarii greutatii

IV.3.1. Actiunea consta în aruncarea prin împingere a unei greutati cât mai departe, dintr-un sector in forma de cerc cu diametrul de 2,13 metri. Proba a fost introdusa înca de la prima olimpiada. Cuprinde aceleasi faze din probele de aruncari.

a) Priza - greutatea de 4 kg la fete si 7,257 kg la baieti este tinuta în palma sprijinita pe extremitatea metacarpienelor, degetele înconjoara greutatea.

b) Pregatirea pentru aruncare - presupune intrarea în cercul de aruncare, asezarea greutatii în mâna (priza) cu mâna îndoita cu cotul în sus se fixeaza greutatea în scobitura supraclaviculara. Ocupa pozitia de plecare în elan prin asezarea cu spatele la directia de aruncare în partea departata a cercului fata de directia de aruncare. Talpa piciorului de impulsie se fixeaza pe linia diametrului cercului cu vârful piciorului aproape de rama cercului si laba piciorului asezata pe directia de aruncare. Piciorul de avântare asezat cu vârful pe sol la aproximativ 30 cm în spate. Trunchiul este drept, cu greutatea pe piciorul de impulsie. Bratul cu obiectul formeaza cu solul un unghi de 45°, iar bratul opus este tinut înainte la înaltimea umarului (relaxat).

c) Elanul - este o actiune importanta (reprezinta aproximativ 25 % din lungimea aruncarii) în ansamblul aruncarii, consta în deplasarea aruncatorului de la capatul distal la capatul apropiat al cercului si se poate realiza printr-o saltare lineara sau printr-o pirueta. Vom analiza:

IV.3c1) elanul cu saltare lineara:

Cuprinde:

-         faza de grupare în care aruncatorul executa o înaltare lenta pe pingeaua piciorului de impulsie dupa care urmeaza o îndoire lenta pâna când coapsa cu gamba formeaza un unghi de ≈ 90°. Bustul aruncatorului se apleaca pâna aproape de orizontala. Piciorul de avântare se întinde si se ridica de pe sol. În aceasta faza greutatea se afla pe partea anterioara  a piciorului de impulsie, C.G.G. cade în fata punctului de sprijin. Linia umerilor si a bazinului sunt perpendiculare pe axa de aruncare si paralele cu solul iar spatele are musculatura relaxata.

-         faza de impulsie - începe în momentul în care obiectul se afla la cea mai mica distanta fata de sol si piciorul de impulsie se desprinde de sol. Piciorul de avântare dupa ce executa o miscare de du-te - vino din înainte spre înapoi executa energic miscarea spre directia de aruncare declansând o miscare de deplasare, iar piciorul de impulsie executa o împingere în sol transferând centrul de greutate în afara suprafetei de sprijin. Ansamblul aruncator - obiect (greutate) se deplaseaza accelerat spre mijlocul cercului de aruncare; obiectul executa o miscare ascendenta; axa umerilor si a bazinului ramâne neschimbata.

-         faza de saltare - începe în momentul în care sportivul pierde contactul cu solul prin piciorul de impulsie si se termina o data cu reluarea contactului cu solul al aceluiasi picior. Aceasta faza trebuie sa fie cât mai scurta si sa se execute printr-o "alunecare" (distanta dintre talpa piciorului de impulsie si sol trebuie sa fie cât mai mica si mai scurta ca timp). Au loc urmatoarele actiuni: piciorul de impulsie executa o miscare de pronatie (vârful se întoarce spre interior fara a iesi din perimetrul proiectiei centrului general de greutate, lungimea saltarii (deplasarii) este de 0,80 - 1,10 cm. Timpul total al elanului este de aproximativ 0,40 - 0,55 secunde (pe faze 0,20 - 0,25).

IV.3 c2) elanul sub forma de pirueta - un procedeu mai nou (apare în 1966) contribuie la lungimea elanului si a vitezei ce este imprimata obiectului. Actiunea consta în rotarea sistemului aruncator - obiect în jurul unei axe verticale ce trece prin piciorul de sprijin (stâng - drept) si umarul opus bratului aruncator. Aceasta miscare de rotatie se suprapune cu miscarea de înaintare din marginea distala a cercului spre cea anterioara.

Dupa ce bratul aruncator cu obiectul a atins punctul maxim înapoi sus (prin rasucirea trunchiului) se începe transferul greutatii de pe piciorul de impulsie pe piciorul de sprijin (impulsia incompleta). Se continua cu o pivotare pe marginea exterioara, anterioara a labei piciorului de sprijin, concomitent cu flexarea tot mai mult din articulatia genunchiului si gleznei. Distanta dintre genunchi ( cel drept si cel sting ) creste în prima etapa a deplasarii.

Umarul de pe partea piciorului de sprijin, cu bratul îndoit în dreptul pieptului, se roteste si trece peste punctul de sprijin (laba piciorului). Aceste miscari declanseaza desprinderea piciorului de impulsie si împingerea genunchiului piciorului de sprijin cât mai jos si spre mijlocul cercului.

Piciorul de impulsie dupa desprindere executa o miscare de pendulare circulara dinspre înapoi spre înainte. În momentul în care piciorul de impulsie ajunge înainte, pe directia de aruncare, piciorul de sprijin (pivotant) începe sa împinga spre mijlocul cercului.

Urmeaza o faza de zbor ce trebuie sa fie scurta si cât mai razanta. Piciorul de sprijin dupa ce a facut impulsia si se desprinde ajunge prin încrucisarea cu celalalt picior înainte spre marginea cercului.

Toate acestea determina o viteza mai mare a trenului inferior fata de cel superior si o deplasare înainte mai mare. Pozitia bratului aruncator si a obiectului nu se modifica.

IV.3.1. d) Efortul final - partea cea mai importanta din ansamblul aruncarii, începe în momentul în care piciorul de impulsie reia contactul cu solul si se termina dupa eliberarea obiectului. Forta sportivului se transmite obiectului prin extensia exploziva a picioarelor, ridicarea - rotarea - înaintarea trunchiului si întinderea energica a bratului aruncator. Toate aceste miscari trebuie sa asigure obiectului o viteza accelerata maxima si un unghi si o înaltime optima  în momentul eliberarii. Piciorul de balans ce ia contactul cu solul (în acelasi timp cu piciorul de impulsie) si preia progresiv o parte a greutatii corpului. Piciorul de impulsie executa miscarea de extensie concomitent cu o actiune de pivotare pe pingea si scoaterea calcâiului spre afara. Din articulatia genunchiului se efectueaza o rotatie spre interior sus. Trunchiul se îndreapta si se rasuceste spre directia de aruncare.

soldul piciorului de impulsie se ridica, se împinge înainte, depasind trunchiul. Miscarea de rasucire continua prin efortul musculaturii trunchiului astfel ca axa umerilor sa ajunga perpendiculara pe axa de aruncare.

Se face trecerea greutatii pe piciorul de sprijin si apoi întinderea energica a bratului aruncator.

Privind corpul aruncatorului, trebuie sa întâlnim "imaginativ" o linie dreapta ce pleaca din vârful piciorului de impulsie - prin genunchi, bazin, umarul bratului aruncator si palma cu obiectul, înclinata spre înainte la un unghi de 40 - 42°. Traiectoria obiectului în spirala este cuprinsa între 150 - 175 cm si dureaza aproximativ 0,25 - 0,30 secunde.

IV.3.1. e) Restabilirea dupa aruncare - este o actiune necesara pentru a evita depasirea sectorului de aruncare, datorata vitezei acumulate pe elan. Aceasta se realizeaza prin retragerea piciorului de sprijin înapoi (dupa eliberarea obiectului) punerea piciorului de impulsie în fata jos si gruparea trunchiului concomitent cu îndoirea genunchiului si a trunchiului din sold.

Principalele elemente componente ale tehnicii

(dupa D. Alexandrescu, T. Tatu, T. Ardeleanu)

IV.4. Tehnica aruncarii discului

Din punct de vedere tehnic în aruncarea discului fata de tehnica generala a aruncarii avem de prezentat câteva elemente suplimentare precum: pregatirea elanului si eliberarea discului.

IV.4.1. a) Priza - tinerea discului se face prin sprijin în palma cu degetele departate prinzând muchia discului cu ultimele falange, totul relaxat.

Degetul mare are rol de echilibru. Bratul cu discul este tinut întins, relaxat, pe lânga corp.

IV.4.1. b) Pregatirea pentru elan - formeaza un grup de exercitii premergatoare începerii elanului pentru ca intrarea în elan sa fie facuta din miscare.

Aruncatorul în pozitie departat în partea posterioara a cercului, cu spatele spre directia de aruncare, greutatea repartizata egal pe ambele picioare, bratul aruncator cu obiectul este în atârnat liber în jos pe lânga corp. Se flexeaza picioarele si se executa o miscare de rotare a trunchiului spre umarul bratului liber si  în sus. Bratul aruncator se ridica spre umarul bratului opus. Bratul liber sprijina bratul cu discul. În timpul acestor miscari se transfera greutatea de pe un picior pe celalalt iar pozitia corpului se pastreaza normal. Urmeaza o balansare lenta si ampla spre înapoia bratului aruncator (discul descrie o linie curba) cu o întoarcere a umerilor spre aceeasi directie. Aceasta miscare poate fi facuta o data sau de mai multe ori.

IV.4.1. c) Elanul - (Pirueta) - consta într-o miscare de rotare a sistemului aruncator - disc, în jurul unei axe verticale ce trece prin piciorul de sprijin si umarul opus bratului aruncator. Actiunea de rotare se combina cu miscarea de înaintare din marginea posterioara a cercului spre cea anterioara.

Asezarea talpilor în timpul piruetei (fig.25 )

Fig.25

            Se întâlnesc momentele de sprijin bilateral, unilateral sau fara sprijin.

Dupa ce bratul aruncator a ajuns în punctul maxim în balansul înapoi din miscarea efectuata în faza anterioara se executa un transfer al greutatii corpului de pe cele doua picioare spre piciorul de sprijin, aflat pe pingea. Se face o pivotare pe marginea anterioara si exterioara a labei piciorului concomitent cu flexarea tot mai mult din articulatia genunchiului si a gleznei.

Umarul opus bratului aruncator executa o miscare rotativa si trece peste punctul de sprijin (piciorul pivot). Bratul cu discul se mentine întins înapoi în pozitia atinsa anterior. Urmeaza o impulsie incompleta a piciorului de impulsie cu pivotarea propriu-zisa si coborârea genunchiului piciorului de sprijin în jos si spre interiorul cercului. Piciorul de impulsie executa o miscare de pendulare circulara spre înainte. Aceste miscari produc un dezechilibru spre înainte. Când genunchiul piciorului de sprijin (cel  pivot) ajunge pe directia de aruncare iar piciorul de impulsie este angrenat înainte, pivotul se transforma în picior de impulsie. Miscarea este lunga si energica si se face spre înainte, spre directia de aruncare si spre centrul cercului. Dupa impulsie, piciorul de sprijin ajunge, prin încrucisare cu celalalt picior, înainte spre marginea cercului. Toate aceste miscari ale picioarelor sunt executate rapid si fac ca miscarea de rotare - înaintare a trenului inferior sa fie mai mare fata de trenul superior.

IV.4.1. d) Efortul final - este faza ce începe în momentul reluarii contactului cu solul al piciorului de impulsie. Aceasta se face de regula pe la mijlocul cercului. Urmeaza o declansare a acceleratiei tuturor segmentelor corpului dupa cum urmeaza:

-         piciorul de impulsie îndoit din genunchi, cu gamba usor spre înapoia cercului, sprijin pe partea anterioara a labei piciorului cu calcâiul orientat spre înainte, executa o miscare de rotatie energica prin scoaterea calcâiului si ducerea genunchiului spre înainte sus;

-         bratul cu discul este întins spre spatele aruncatorului usor deasupra umerilor )sau la nivel) iar arcul umerilor este înclinat cu bustul pe piciorul de impulsie;

-         axa bazinului este în fata axei umerilor;

-         dupa contactul pe pingea a piciorului de sprijin are loc momentul sprijinului bilateral;

-         se continua miscarea de rotatie a angrenajului aruncator - obiect;

-         piciorul de sprijin continua miscarea de rotatie si împingere spre înainte ce declanseaza miscarea la nivelul coapselor si a bazinului;

-         rotatia bazinului declanseaza miscarea de rotatie a trunchiului care, la rândul sau, determina rotatia umerilor si a bratelor. Bratul aruncator cu umarul executa o miscare pe o linie curba ascendenta. Toata miscarea de rotatie are loc în jurul unei axe "imaginare" ce trece la început prin vârful piciorului de sprijin si umarul stâng apoi prin vârful piciorului de sprijin si umarul drept.

IV.4.1. e) Eliberarea discului - reprezinta momentul în care obiectul (discul) paraseste mâna aruncatorului. Forma discului determina o eliberare anume a sa pentru a gasi unghiul cel mai bun de zbor si pentru a anihila cât mai mult rezistenta aerului. Toate acestea sunt determinate de tehnica si de conditiile meteorologice. Astfel, din punct de vedere tehnic, unghiul de eliberare a discului (nu de lansare, miscarea) poate fi:

-         unghi de incidenta mai mare (1);

-         unghi de incidenta mai mic (2);

-         unghi de incidenta suprapus cu unghiul de lansare (3) (fig.26)

Fig.26

Din punct de vedere al conditiilor meteorologice tehnica se modifica în functie de acestea dupa cum urmeaza: unghiul de incidenta are o anumita valoare atunci când vântul bate din spatele aruncatorului si alta valoare (mai mica) atunci când bate din fata si acestea depind de forta vântului.

IV.1.5. Tehnica aruncarii ciocanului

IV.5.1. Reprezinta totalitatea miscarilor realizate de sportiv într-un anumit spatiu regulamentar în vederea aruncarii cât mai departe a obiectului (ciocanului atletic). Ciocanul este format din 3 elemente:

-         un mâner de metal;

-         un cablu de otel (cu diametrul de minim 3 mm);

-         un corp metalic (bila) cu diametrul de 110 mm.

Lungimea ciocanului este de 1215 mm si greutatea sferei de 7,260 kg.

Miscarile sportivilor urmaresc sa imprime obiectului o viteza cât mai mare în momentul lansarii sub un unghi apropiat de 45°. Pentru aceasta este nevoie de o miscare circulara.

Fazele aruncarii:

IV.5.1. a) Priza - reprezinta un moment important ce este datorat de forta centrifuga exercitata de ciocan asupra mâinilor, de aceea tinerea ciocanului este speciala:

-         mâna de pe partea piciorului de sprijin prinde mânerul cu cele patru degete (fara cel mare) la nivelul falangelor mijlocii;

-         mâna de pe partea piciorului de impulsie se aseaza peste partea dorsala a mâinii ce a fost prima asezata;

-         degetul mare se încruciseaza între ele astfel: degetul mare al mâinii de pe partea piciorului de sprijin este pus peste degetul mare al celeilalte mâini.

Se executa o prindere "ermetica" si "închisa". Pentru a proteja mâna aruncatorului de pe partea piciorului de sprijin, se foloseste o manusa speciala, au se bandajeaza degetele.

IV.5.1. b) Rotarile, miscarile preliminare au ca scop plasarea obiectului pe o traiectorie circulara, precum si imprimarea unei viteze optime; pozitionarea segmentelor corpului cât mai optim pentru începerea piruetelor (elanului).

- Pozitia de plecare - cu talpile paralele, departate )mai mult de latimea umerilor) la capatul departat al cercului, fata de directia de aruncare, flexate din cele trei articulatii (glezna, genunchi, sold) si cu greutatea repartizata egal pe cele doua picioare. Obiectul se afla în partea lateral spate a piciorului de impulsie în asa fel ca umerii sunt întorsi spre acest picior si trunchiul usor rasucit.

Se trage ciocanul dinapoi spre înainte sus spre umarul piciorului de sprijin cu bratele întinse, prin întoarcerea umerilor si deplasarea greutatii corpului pe piciorul de sprijin. Ciocanul efectueaza un zbor circular ascendent în fata aruncatorului.

În momentul în care a atins punctul maxim ascendent se executa o miscare de îndoire a coatelor si trecerea rapida a bratelor prin fata în partea piciorului de impulsie. Greutatea corpului trece din nou pe piciorul de impulsie. Ciocanul (sfera) executa o miscare circulara de sus în jos spre spatele piciorului de impulsie pe o raza cât mai mare.

În momentul în care obiectul a atins punctul cel mai de jos a traiectoriei începe a doua miscare asemanatoare cu cea descrisa anterior, dar având în vedere declansarea miscarilor, acestea trebuie facute mult mai rapid. Astfel transferul de greutate se face mult mai rapid de pe un picior pe celalalt, actiunea de trecere a bratelor dinspre o parte spre cealalta este mult mai rapida pentru a fi în permanenta înaintea obiectului.

Pe parcursul miscarilor trebuie sa se obtina la sfârsitul celei de-a doua rotatii o viteza optima în vederea intrarii în pirueta.

Pentru a contracara forta centrifuga a ciocanului aruncatorul executa miscari de deplasare a bazinului în directia opusa ciocanului. }n timpul zborului pe traiectoria circulara ciocanul atinge punctul maxim în spatele umarului piciorului de sprijin si punctul minim în fata piciorului de impulsie.

În timpul acestor miscari axa umerilor este paralela cu axa bazinului iar privirea urmareste obiectul. Bratele sunt întinse si relaxate.

IV.5.1. c) Piruetele - sunt miscari înlantuite în functie de pregatirea tehnica a aruncatorului si pot fi 2, 3, 4 piruete. Prima pirueta reprezinta legatura dintre ultima rotatie preliminara si executarea unei pivotari de 360° a întregului sistem aruncator - obiect. Au loc urmatoarele miscari:

-         se trece din sprijin bilateral în sprijin unilateral;

-         membrele inferioare flexate din articulatii;

-         trunchiul se afla usor înclinat spre înainte;

-         piciorul de sprijin efectueaza o pivotare pe calcâi de aproximativ 90 - 115°, urmeaza o continuare a pivotarii pe partea exterioara a labei piciorului pâna spre vârf pâna se obtine pivotarea la 360°. Piciorul de impulsie dupa desprindere executa o miscare de rotatie cu genunchiul spre piciorul de sprijin pe care îl înconjoara cât mai aproape si se aseaza aproape paralel de piciorul de sprijin la o distanta egala cu latimea umerilor;

-         capul si privirea sunt pastrate în directia ciocanului;

-         greutatea corpului se afla pe planta piciorului de sprijin;

-         musculatura trunchiului (partea superioara) este în continuare relaxata ce determina o raza de rotatie cât mai mare.

Are loc o accelerare a miscarii datorata, pe de o parte, fortei gravitationale a masei obiectului, fortei centrifuge a masei obiectului, precum si fortei de contractie a musculaturii angrenate în miscarea de rotatie.

A doua si a treia pirueta au aceleasi miscari dar creste viteza de executie. Un loc important se acorda legaturii între aceste piruete. În cazul în care nu au loc aceste legaturi se produc sincope în lantul miscarii, sincope ce produc fie o accelerare a obiectului si trecerea înaintea miscarilor corpului, fie o încetinire a miscarii obiectului ceea ce face inutila pirueta.

IV.5.1. d) Faza finala a aruncarii - sau efortul final declanseaza miscarea imediat dupa ce piciorul de impulsie a luat contactul cu solul. Din acest moment (ciocanul se afla în momentul ascendent maxim si începe miscarea descendenta) se actioneaza asupra ciocanului cu toata forta. Când ciocanul ajunge în punctul minim al traiectoriei picioarele executa o extensie puternica si continua - cu o rotatie spre piciorul de sprijin. Capul executa o tragere energica spre ceafa si în sus. Cu o încordare a întregului lant muscular - tripla extensie - se actioneaza asupra obiectului, pe acel traiect circular, spre în sus, cu bratele întinse. Ciocanul se elibereaza când acesta ajunge deasupra nivelului umarului de pe partea piciorului de sprijin. Unghiul de lansare este de 41 - 43°.

IV.6. Metodica învatarii, consolidarii, perfectionarii aruncarii mingii mici (de oina)

Din descrierea anterioara a aruncarii mingii mici se desprinde faptul ca aceasta este complexa. Este necesara, în principal, însusirea miscarii de biciuire a bratului aruncator în axul de aruncare. Pentru aceasta este necesar:

Pentru învatarea miscarii de aruncare, azvârlita se recomanda diferite jocuri cu obiecte (bulgari de zapada, minge de tenis de câmp) executate din diferite pozitii (stând , sezând, stând în genunchi etc.) sau diferite jocuri de miscare bazate pe miscarea de azvârlire: tragatorul cel mai bun; doboara mingile medicinale; cucereste terenul etc. (fig.28)

Fig.27

Fig.28

Folosirea jocurilor de miscare (dinamice) este recomandata la vârsta copiilor, creându-le elementul de întrecere si stimularea învatarii.

Urmatoarea faza a învatarii se rezolva cu elemente din scoala aruncarii.

a) executia efortului final. Exercitiile folosite:

-         pe perechi fata în fata la distanta mica (3 - 4 metri) aruncarea mingii mici de deasupra umarului;

-         din stând cu picioarele departate paralele, bratul aruncator întins înapoi atât cât permite articulatia umarului, executarea miscarii de a trage cotul în fata si apoi continuarea miscarii de aruncare;

-         din aceeasi pozitie aruncarea mingii la o tinta fixata pe perete;

-         din aceeasi pozitie aruncarea mingii peste un obiect (stacheta) pentru a da o traiectorie de zbor mingii de oina;

-         din aceeasi pozitie aruncarea peste un obiect si cu atingerea unei tinte trasate pe sol;

-         din stând departat cu piciorul de sprijin în fata aruncarea mingii la tinta. Dupa câteva executii se trece la îndoirea piciorului de impulsie si apoi extensia acestuia continuata miscarea de aruncare;

-         din stând departat cu piciorul de sprijin în fata, întinderea mâinii aruncatoare în spate, rasucirea axei umerilor pâna la linia de aruncare. Executarea miscarii de rasucire si revenirea axei umerilor perpendicular pe axa de aruncare continuata cu miscarea de azvârlire a bratului aruncator;

-         din aceeasi pozitie se executa aceeasi miscare, dupa ce se executa o flexie pe piciorul de impulsie;

-         din stând departat lateral - cu axa umerilor si a bazinului în axa de aruncare si bratul aruncator întins înapoi - se executa o flexie a piciorului de impulsie; o extensie a piciorului, o rasucire a trunchiului cu axa umerilor perpendicular pe directia de aruncare, iar bratul se trage peste umar cu cotul îndoit înainte urmata de o biciuire a mâinii aruncatoare.

Ultimele executii se vor efectua la început fara obiect, cu obiecte mai usoare si apoi cu mingea de oina.

-         din aceeasi pozitie bratul aruncator este tinut de un partener care opune o usoara rezistenta  cu un brat, iar cu celalalt sprijinit pe soldul piciorului de impulsie, exercita o presiune spre înainte determinând executarea miscarii de înaintare a bazinului fata de linia umerilor si intrarea în pozitia de arc";

-         din stând departat, picioarele paralele, bratul aruncator îndoit deasupra umarului, se executa un pas înapoi cu piciorul de impulsie care se îndoaie din articulatia genunchiului, trunchiul se rasuceste spre bratul aruncator, iar bratul aruncator se întinde înapoi în prelungirea axei umerilor. Se executa o miscare de impulsie puternica în piciorul de impulsie concomitent cu scoaterea calcâiului spre în afara si împingerea genunchiului spre interior.

Bazinul avanseaza si ajunge cu axa perpendiculara pe linia de aruncare. Trunchiul este în extensie ampla. Urmeaza actiunea trunchiului si a bratului aruncator.

În învatarea efortului final întâlnim unele greseli frecvente:

-         bratul aruncator este dus prin lateral sau cotul este tras prin lateral;

-         bratul aruncator executa miscarea înaintea actiunii piciorului de impulsie.

IV.6.2. b) Elanul în aruncarea mingii de oina - poate fi de un pas, trei pasi sau patru pasi. Noi ne vom ocupa de învatarea elanului cu patru pasi. Pentru început vor învata ultima parte a elanului cu patru pasi. Exercitiile folosite:

-         mers cu mingea tinuta în mâna bratului aruncator, întinderea bratului aruncator spre înapoi si revenire. Se executa de mai multe ori în timpul deplasarii;

-         aceleasi exercitii executate din alergare usoara si apoi din alergare accelerata;

-         din mers întinderea înapoi a bratului aruncator si oprire - urmata de aruncare. Se executa apoi din alergare;

-         învatarea miscarii de deplasare pe cei patru pasi, fara obiectul tinut în mâna si cu trasarea pasilor pe sol din mers;

-         acelasi exercitiu cu mingea tinuta în mâna;

-         acelasi exercitiu din alergare usoara; apoi se creste progresiv viteza de deplasare;

-         legarea celor patru pasi de elan cu elanul întreg. La început cu pasi mai putini, 3 - 5, apoi elanul normal de 9 - 11 pasi;

-         executarea elanului pe semne trasate pe sol sau la ritmul imprimat de profesor;

-         executarea aruncarii sub forma de concurs.

Se vor corecta greselile frecvente:

-         executarea aruncarii înainte de a aseza piciorul de sprijin pe sol;

-         executarea lenta a pasului încrucisat si depasirea picioarelor de catre trunchi si bratul aruncator;

-         trecerea peste piciorul de sprijin fara blocare.

IV.6.2. c) Restabilirea dupa aruncare se învata prin stabilirea sectorului de aruncare si apropierea finalizarii cât mai mult de linia de prag.

IV.6.3. Metodica învatarii, consolidarii si perfectionarii aruncarii sulitei

Învatarea aruncarii sulitei se face dupa ce mecanismul de baza al aruncarii a fost însusit la aruncarea mingii de oina. De aceea apar problemele legate de:

Priza - tinerea sulitei se învata astfel: din sprijin pe sol a sulitei mâna aruncatoare prinde sulita la înaltimea capului între degetul aratator si degetul mare si coboara prin culisare pâna la manson.

Restul degetelor înconjoara mansonul. Din aceeasi pozitie a sulitei se face prinderea ei cu degetul mijlociu si degetul mare, iar degetul aratator este paralel pe sulita. Se coboara pâna la manson si se prinde  mansonul cu degetul inelar si cel mic. Degetul aratator este un factor de echilibru pe sulita.

Purtarea sulitei - sau deplasarea cu sulita deasupra umarului - fara a modifica pozitia sulitei se face din mers, pe diferite distante si apoi din alergare. Bratul aruncator trebuie sa fie cât mai relaxat si sa existe o coordonare cu toate segmentele corpului.

Trasul în axul sulitei - este un element esential în învatarea aruncarii sulitei. Se folosesc:

-         înfigeri ale sulitei la distante de 5 - 7 metri;

-         înfigeri ale sulitei la distante de 5 - 7 metri cu punct fix;

-         deplasare cu sulita tinuta deasupra umarului, oprirea si executarea aruncarii. Acelasi exercitiu dupa întinderea bratului înapoi.

În timpul deplasarii si a pregatirii aruncarii se va urmari pozitia sulitei astfel: vârful sulitei se gaseste paralel cu capul între tâmpla (ochi) si barbie, iar priza deasupra crestetului cu 10 - 15 cm. Privirea trebuie sa fie permanent spre punctul de aterizare al sulitei.

Exercitiile de învatare sunt cele de la aruncarea mingii de oina.

Exercitii suplimentare:

-         cu vârful sulitei sprijinit la nivelul privirii într-un perete sau copac, mâna aruncatoare aluneca pe corpul sulitei pâna la manson unde se opreste, corpul continuând miscarea spre înainte si depasind priza;

-         tinerea sulitei de coada de catre un partener, executarea miscarii de aruncare de pe loc partenerul opunând usoara opozitie.

Se va urmari:

-         abaterea sulitei (vârful) spre dreapta sau spre stânga în timpul deplasarii (sa nu se petreaca aceasta);

-         modul de asezare a piciorului de sprijin (rapid, energic);

-         modul în care actioneaza bratul aruncator (în axul de aruncare, energic).

IV.7. Metodica învatarii, consolidarii si perfectionarii aruncarii greutatii cu elan prin saltare rectilinie si cu pirueta

Pentru început este necesara învatarea mecanismului de aruncare prin împingere. Exercitiile din scoala aruncarii vor fi primele elemente folosite global. Având în vedere "posibilitatile" vârstei, dezvoltarea morfo-somatica a tinerilor, va trebui sa se lucreze cu greutati mai mici atât pentru învatare cât si pentru consolidare. Dupa învatarea mecanismului de împingere se trece la învatarea:

IV.7.1. a) Prizei - la început se face o acomodare cu obiectele folosite pentru aruncare ()dimensiune, greutate) prin împingeri în sus, treceri dintr-o mâna în alta;

-         se prezinta priza si pozitia de asezare a obiectului (greutate) în spatiul dintre gât si maxilar si pozitia bratului;

-         se executa priza, urmata de miscari de trunchi (rasuciri, îndoiri), deplasari (înainte - înapoi, laterale) pentru a realiza o siguranta a prizei si o relaxare a bratului aruncator.

IV.7. b) Efortul final - reprezinta principala faza a aruncarii. Pentru început nu se lucreaza din cercul de aruncare ci este nevoie de un teren plat (nu beton sau asfalt). Se folosesc exercitiile:

-         din stând departat, paralel, cu pieptul spre directia de aruncare, împingerea greutatii spre un partener (aflat în siguranta);

-         din aceeasi pozitie - împingerea greutatii puternic spre sol;

-         din aceeasi pozitie - împingerea greutatii puternic peste un obstacol (stacheta, sfoara etc.);

-         din aceeasi pozitie - se face o flexie a picioarelor si o rasucire a trunchiului spre bratul aruncator.

Se executa miscarea de aruncare.

-         din stând departat, cu axa bazinului pe directia de aruncare (lateral) si umarul piciorului de impulsie înapoi, împingerea greutatii spre directia de aruncare;

-         din aceeasi pozitie - împingerea greutatii dupa ce se executa o flexie a picioarelor si o rasucire a trunchiului. Când se executa flexia se face si o trecere a greutatii pe piciorul de impulsie;

-         din stând departat cu spatele spre directia de aruncare, picioarele asezate în axa de aruncare, cu piciorul de impulsie în spate, împingerea greutatii spre directia de aruncare;

-         din aceeasi pozitie se executa aruncarea dupa ce se executa si o flexie a picioarelor;

-         din stând departat, cu un partener în fata, se executa o împingere în palma partenerului, care opune o rezistenta.

În toate exercitiile se vor urmari:

-         mentinerea cotului bratului aruncator înapoia obiectului (sa nu fie sub obiect; nu se mai face împingere ci azvârlire),

-         sa nu execute aruncarea din brat înainte de a se termina celelalte miscari (impulsia piciorului, rasucirea trunchiului etc.);

-         armonizarea (legarea) miscarilor între segmente;

-         rolul activ al impulsiei din picioare si solduri.

IV.7. c) Elanul - învatarea elanului (saltarea razanta lineara) se exerseaza la început folosindu-se de linii trasate pe sol - linii în axa (directia) de aruncare.

Se folosesc exercitiile:

-         din stând departat, cu spatele la directia de aruncare, piciorul de impulsie în spate, se executa saltari succesive pe piciorul de impulsie, piciorul de sprijin asigura un echilibru;

-         din aceeasi pozitie se face o flexare accentuata a piciorului de impulsie si o aplecare a trunchiului spre acest picior, se executa saltari, alunecate (de 0,50 m) fara a modifica pozitia dupa reluarea contractului cu solul;

-         aceleasi exercitii executate cu obiectul (greutatea) tinuta în mâna la gât fara a efectua aruncarea;

-         din aceeasi pozitie, executarea saltarilor legate de miscarea de efort final (fara obiect);

-         legarea elanului de efortul final folosind obiecte mai usoare (greutati mici de 2 - 3 kg);

-         executarea elanului si a efortului final având pe umeri un baston sau o bara metalica. Se foloseste exercitiul pentru a simti lucrul axei soldului si a umerilor.

Pentru executarea corecta se recomanda:

-         traiectoria saltarii sa fie cât mai joasa si mai rapida (alunecarea sa se faca cât mai razanta cu solul);

-         sa nu se produca o rasucire prematura a trunchiului în timpul elanului, fie datorata actiunii capului si gâtului, fie datorata lucrului bratului opus piciorului de impulsie;

-         sa nu se produca o trecere a greutatii corpului pe piciorul de sprijin, în timpul luarii contactului cu solul, dupa saltare;

-         sa nu se produca întreruperi ale actiunii între elan si efortul final si miscarea sa fie cât mai cursiva;

-         sa fie folosit efectul dinamic al picioarelor si trunchiului (nu numai efortul bratului aruncator).

IV.7. d) Elanul tip pirueta este descris la aruncarea discului.

În vederea consolidarii si perfectionarii miscarii se vor folosi aruncari din sectorul de aruncari cu obiecte mai usoare sau mai grele, se vor respecta regulamentele de atletism referitoare la aceasta proba si vor avea loc întreceri.

IV.8. Metodica învatarii aruncarii discului

Fiind un exercitiu complex, datorat deplasarii pe elan, a actiunii bratului aruncator, a perceptiei spatiului, mecanismul de învatare a aruncarii discului este mai dificil.

Se vor folosi exercitii de acomodare cu miscarea de lansare a obiectului. Pentru aceasta se folosesc ca obiecte: bucati de bastoane (0,50 m), cercuri din plastic sau cauciuc, sticle de plastic umplute cu nisip etc.;

-         din stând departat cu fata spre directia de aruncare, bratul aruncator întins lateral, se executa o rotatie spre înapoi, apoi spre înainte si efectuarea aruncarii;

-         din aceeasi pozitie se executa o rasucire de trunchi cu transferul greutatii pe piciorul de impulsie, bratul aruncator face o balansare înapoi. Miscarea de aruncare spre directia de aruncare.

-         din stând departat cu un baston în mâna se executa miscarea de aruncare încercând sa fie atins cu bastonul un spatiu fix (gard, perete, plasa de protectie etc.).

            Exercitiul are scopul de a efectua miscarea cât mai ampla (ca traiectorie a obiectului).

-         din stând departat cu lateralul spre directia de aruncare, piciorul de impulsie în spate se executa aruncari dupa ce se efectueaza o flexie pe picioare cu transferul greutatii pe piciorul de impulsie, o rasucire a trunchiului spre piciorul de impulsie si balans înapoi a bratului aruncator.

IV.7. a) În continuare se trece la acomodarea cu obiectul "discul" si învatarea prizei. Aceasta este explicata si demonstrat modul în care este tinut discul, se trece la executarea prizei. Din priza se face aruncarea discului în sus, prinderea si asezarea din nou în priza. Pentru a întelege actiunea fortei centrifuge asupra prizei si obiectului se vor efectua miscari de balansari, pendulari, înainte, înapoi; rotari, miscari de rotari în forma de opt etc. În timpul actiunii bratul aruncator trebuie sa fie cât mai relaxat.

Eliberarea discului este o alta problema ce trebuie rezolvata. Aceasta se face peste ultima falanga a degetului aratator (discul se roteste în sensul acelor de ceasornic), iar foarte multi executanti efectueaza eliberarea pe sub degetul mic;

-         din stând departat - pendularea bratului pe lânga corp si eliberarea discului peste degetul aratator si rostogolirea lui pe muchie pe sol;

-         din aceeasi pozitie dupa pendulare eliberarea discului în sus (2 - 3 metri) vertical.

           

            IV.7. b) Efortul final - la învatare se lucreaza în afara cercului, pe perechi.

            Exercitiile folosite pentru învatarea miscarii de lansare se vor folosi si cu discul în mâna.

            Pentru exersarea efortului final se folosesc doua pozitii de plecare:

-         din stând departat cu latura piciorului de sprijin în fata (spre directia de aruncare). Se face aruncarea dupa ce trunchiul face o rasucire spre piciorul de impulsie si ajunge cu spatele spre aruncare, piciorul de impulsie face o flexie din genunchi, piciorul de sprijin se ridica pe vârf, bratul aruncator întins face un balans înapoi;

-         din stând departat perpendicular cu spatele pe directia de aruncare se executa aruncarea dupa ce se fac urmatoarele miscari: bratul aruncator întins se balanseaza înapoi, trunchiul se rasuceste spre piciorul de impulsie, greutatea se transfera pe acesta, piciorul de sprijin se duce în spate pe vârf (înainte spre directia de aruncare) si apoi pe toata talpa când se face aruncarea.

            Se vor urmari în special:

-         o extensie a spatelui exagerata;

-         încordarea bratului aruncator;

-         neefectuarea pivotarii si a împingerii în piciorul de impulsie.

            IV.7. c) Elanul (Pirueta). Pentru învatarea elanului se traseaza pe sol o linie si se stabilesc locurile de asezare a picioarelor. Se executa fara obiectul de aruncat (disc) la început fara desprindere, din mers lent, miscarea facuta mai rapid dupa care se executa miscarea saltata si razanta (cu faza de zbor).

            Dupa efectuarea miscarilor si însusirea mecanismului se executa miscarea cu genunchii flexati si se încearca pastrarea traiectoriei centrului de greutate cât mai paralela cu solul:

-         executarea piruetei cu viteza mica fara obiect;

-         executarea piruetei legata de înca una si înca una etc.;

-         executarea piruetei cu obiecte tinute în bratul aruncator (baston scurt, sticle de plastic umplute cu nisip etc.);

-         executarea piruetei cu discul în mâna;

-         executarea piruetei si imitarea efortului final (fara obiect);

-         executarea aruncarii discului;

-         se poate executa pirueta cu un baston pe umeri pentru a corecta pozitia trunchiului în timpul executiei.

            Se va urmari eliminarea greselilor frecvente:

-         tractiunea capului spre umarul piciorului de sprijin ce provoaca o plecare rapida a trunchiului;

-         saritura prea înalta în timpul piruetei;

-         transferul greutatii pe picioare în timpul piruetei se face prea repede sau prea încet;

            Exersarea repetata a întregii aruncari sau pe segmente cu corectarile de rigoare contribuie la consolidare si perfectionare. Folosirea unor obiecte (discuri) mai usoare sau mai grele, a unor obiecte (greutati la picioare, brâu cu greutati la sold) contribuie la perfectionarea executarii miscarii.

            Cu cât miscarea de elan si efort final se îmbunatateste este necesara realizarea fazei de redresare dupa aruncare. Aceasta se realizeaza prin continuarea miscarii de pivotare pe piciorul de sprijin si o redresare a corpului prin aducerea centrului general de greutate cât mai aproape de punctul de sprijin si o redresare a corpului prin aducerea centrului general de greutate cât mai aproape de punctul de sprijin.

            Consolidarea si perfectionarea aruncarii discului se realizeaza numai împreuna cu dezvoltarea calitatilor motrice necesare pentru aceasta proba.

            IV.9. Metodica învatarii aruncarii ciocanului

 

            Aruncarea ciocanului este o proba ce se regaseste în învatare doar în sportul de performanta. Este o miscare complexa dar care se învata relativ repede de tineri, dar perfectionarea si obtinerea performantelor necesita multi ani de pregatire.

            Pentru început se lucreaza cu obiecte mai usoare ce nu produc accidente (mingi medicinale cu curea si mâner). exercitii din scoala aruncarii cu miscari de rotatie si lansare laterala cu doua mâini.

            IV.9.1. Se învata tinerea ciocanului (priza) si apoi rotarile preliminare. Rotarile preliminare se vor efectua urmarindu-se o executie cât mai lina pe un plan corect. Se urmareste cresterea progresiva  a vitezei de rotatie cu fiecare executie efectuata. Se urmaresc: lucrul bratelor si umerilor, transferul greutatii de pe un picior pe celalalt. De asemenea, se va pune accentul pe mentinerea nivelului în plan orizontal al centrului de greutate. Dupa însusirea miscarilor corecte se trece la eliberarea obiectului si efectuarea efortului final. Din stând departat, cu spatele la directia de aruncare, efectuarea miscarilor preliminare si eliberarea obiectului.

           

            IV.9.2. Pirueta se efectueaza pirueta pe semne trasate pe sol fara a avea obiectul în mâini. Dupa ce miscarea se realizeaza corect se trece la înlantuirea de 2 - 3 piruete cu viteza de executie mica. Dupa însusirea mecanismului se mareste viteza de executie pe fiecare pirueta. Se introduce apoi obiectul (mingi medicinale usoare 2 - 3 kg) si se lucreaza la început miscarile preliminare si o pirueta. Accentul acestei executii cade pe momentul declansarii piruetei deoarece de cele mai multe ori intrarea în pirueta se face prea târziu sau prea devreme. Urmeaza realizarea legarii a doua piruete si eliberarea obiectului.

            Se trece la aruncarea completa cu obiecte mai usoare si apoi cu ciocanul "original" dar care are greutati mai mici. Mijloacele folosite:

-         stând departat, tinând cu ambele mâini mânerul angrenajului (minge medicinala, coarda, mâner) aruncarea mingii peste umarul piciorului de sprijin pe o traiectorie cât mai larga;

-         stând departat, îndoirea piciorului de impulsie si transferul greutatii pe acest picior. Împingerea energica cu transferul greutatii pe piciorul de sprijin si efectuarea aruncarii peste umarul piciorului de sprijin;

-         stând departat tinând cu ambele mâini un obiect cu lungimea de 0,50 - 0,60 m (minge medicinala introdusa într-o plasa rezistenta din sfoara) rotarea ampla a acestuia concomitent cu transferul greutatii de pe un picior pe celalalt si eliberarea obiectului;

-         acelasi exercitiu efectuându-se deplasari de 2 - 3 pasi înainte, înapoi cu accent pe relaxarea în miscare si amplitudinea traiectoriei obiectului;

-         acelasi exercitiu se finalizeaza cu eliberarea obiectului peste umarul piciorului de sprijin;

-         acelasi exercitiu cu ciocanul de aruncari cu greutate mai mica;

-         se traseaza o linie pe sol - din stând departat cu spatele la directia de aruncare, se executa un transfer al greutatii pe piciorul de sprijin, o pivotare pe calcâi, partea laterala exterioara a labei piciorului si apoi pe vârf. Piciorul de impulsie dupa desprindere efectueaza o miscare de rotatie cât mai apropiata de piciorul de sprijin si se aseaza paralel cu piciorul de sprijin, la latimea umerilor. Bratele sunt libere, întinse, apropiat în fata. Spatele drept, capul în prelungirea trunchiului. Se executa mai multe miscari legate la viteza diferita.

-         acelasi exercitiu cu tinerea obiectului în mâini;

-         acelasi exercitiu cu eliberarea obiectului;

-         din stând departat cu spatele la directia de aruncare efectuarea a doua rotari preliminare continuate de o pirueta. Miscarea se face fara obiect tinut în mâini.

-         acelasi exercitiu efectuat cu obiect;

-         acelasi exercitiu urmat de eliberarea obiectului;

-         acelasi exercitiu continuat cu o a doua pirueta si apoi eliberarea obiectului;

-         alternari ale rotarilor (doua) cu o pirueta, de alte rotari si de pirueta;

-         aruncari cu una sau doua piruete cu ciocan de greutati diferite si cele regulamentare.

           

            V. Probleme combinate

            Reprezinta o grupare de probe atletice pe care un sportiv trebuie sa le parcurga cu diferite performante, în functie de pregatire si calitatile individuale, ce sunt transformate în puncte. Totalul punctelor acumulate în cele 10, 7, 5 probe stabilesc ierarhia în concurs.

            Grupul de probe cuprinde atât probe ce presupun viteza, forta, detenta si rezistenta. De aceea pregatirea se face special pentru fiecare proba, atât din punct de vedere tehnic cât si al calitatii motrice dominante. Aspectele tehnice si metodice de învatare sunt cele descrise anterior, rolul în pregatire consta în îmbinarea în antrenament a mijloacelor de pregatire folosite. Probele combinate sunt necesare în procesul de pregatire la nivelul copiilor pâna la juniori II, urmând ca specializarea într-o anumita proba sa se faca ulterior. În practica aceasta nu are loc, "nerabdarea antrenorilor" de a obtine performante duce la o specializare foarte timpurie si de cele mai multe ori cu rezultate negative.

            Pentru probele combinate ale seniorilor (decatlon si heptatlon) este nevoie de multi ani de pregatire si de specializare pe fiecare proba în parte. Solicitarile fizice ale sportivilor sunt foarte mari având în vedere ca acestia trebuie sa participe la 10, 7 probe în doar doua zile, cu performante maxime, timpul de refacere dupa un efort fiind foarte mic.

BIBLIOGRAFIE

  1. Bauersfeld K.M. si Schöter G. - Bazele stiintifice ale atletismului, 1979 - 82.ö
  2. Tatu T. coordonator, D. Alexandrescu, T. Ardeleanu - Atletism, Editura Oltenia, Craiova, 1983
  3. Alexandrescu D.C. - analiza tehnicii probelor de atletism, Editura I.E.F.S., 1977
  4. Homenkov L.S. - Atletism, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1977
  5. Sabau I., Nagy a. - Atletism - aruncari, I.E.F.S., Bucuresti, 1971
  6. Tatu T. - Atletism, tehnica probelor, Editura Omnia, 1992
  7. Schmolinschy G. - Atletism, Berlin, 1980, Ed. Sportverlag
  8. Stanescu I., Barbu C., Stoica M. - Atletism - Metodica predarii, A.N.E.F.S., Bucuresti, 1993
  9. Festeu D. - Atletism - metodica de predare a tehnicii, Universitatea Transilvania Brasov, 1994
  10. Alexandrescu D.C., Neamtu M. - Atletism, Editura Omnia UNI SAST, Brasov, 2000
  11. Neamtu M. - Atletism - curs practico-metodic, Editura OMNIA, Brasov, 1998
  12. Barbu C. - Predarea tehnicii exercitiilor de atletism la copii si juniori, Editura Atlas, 1999
  13. Bran L.E. - Metodica predarii exercitiilor de atletism, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1965
  14. Atletismul peste hotare, Bucuresti, Editura Sport-Turism, 1976


Document Info


Accesari: 18271
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )